Irina Ginghina

Romanians are smart. How smart are we?

noreply@blogger.com (Irina) — Fri, 02 Dec 2011 00:46:00 +0000

Yesterday I had a nice chat with a wonderful young lady about a Romanian campaign which I thought is worth mentioning.

ROM is a Romanian brand of chocolate. Its rum flavour is incredibly good as far as I remember. But how good are the marketing campaigns around it?

Well, see it for yourself:

http://www.romaniisuntdestepti.ro/ or http://www.lesroumainssontintelligents.ro/ or http://www.romaniansaresmart.com/ - this is a campaign directly managed by McCann Erickson Romania and supported by McCann Erickson New York.

There's an interesting message on the English version of this website: "Romanians aren't scum, ugly or rude". Good to know!

The message advertised in Romania is:

"If you search the internet for the phrase “Romanians are”, the suggestions automatically generated by Google are extremely negative for Romanians: “Romanians are rude”, “Romanians are thieves” etc. We decided to change this until December 1st, when it’s actually Romania’s national Day. This can be changed if we have as many people as possible – from Romania and abroad – searching the internet for “ Romanians are smart” or “Romanians are beautiful” or other such positive phrases."

Interesting? Stay with me.

I've typed "Romanii sunt" (Romanians are) into Google and this came up on the first position: "educated". Very nice! The campaign worked!

But what about the primary message which basically led the whole campaign under this name: "Romanii sunt destepti" (Romanians are smart)? Google, can you please give us an explanation for this? This campaign was successful enough to spread messages like a disease in the Romanian online medium.

There are some debates around this subject. SEO wise, how ethical is the game they started? Can this be some kind of manipulation of the search volume for certain keywords and implicitly the search engine results (especially when it's been done at a national level)?

How ethical is the external link building strategy for the website: www.romaniisuntdestepti.ro, when the best blogs in Romania write about it? - some people may wonder. Has any of these blogs been enticed to write about this campaign?

No matter what answers we get to these questions, I have to admit this campaign is different from the others I've seen before.

And believe it or not, they didn't even pay me to write about it! That means the virus is already inside me...

Google Plus

noreply@blogger.com (Irina) — Thu, 01 Dec 2011 16:16:00 +0000

Just a quick look into Google Plus.

Google has a “new” Plus One button (+1). This allows visitors to vote for web pages. If you want it on your website (for better search rankings), you can get the code from Google and insert it on every single page of your website.
www.google.com/intl/en/webmasters/+1/button/

So your searches are now personalised according to people’s preferences. If you’re logged into Google (or into Plus - same log in details), your results are personalised by your connections, based on their likes (circles on Google Plus), and by others on Google. If not logged in - only by others on Google (outside of your circles). This is where the social component of the search results comes in.

Google Plus is similar to Facebook. Some differences and features:

- The option to send (or make visible) messages to certain people (from my Circles)
- Video chat (even mass-communication).
- You can add someone without permission. Circles are compulsory.
- If they don't add you back, your circles can't see you.
- Group chat (huddle) - for mobile?
- Change streams according to your mood. Brilliant!
- Easier “integration” with other Google products.
- No apps?
- No advertising?
- Easier to use due to lack of complexity? For now...
- Higher rankings for my profile?! Got to dig in a little bit

So far so good. I am thinking of switching to Google Plus. Anyone with me?

Ambush marketing

noreply@blogger.com (Irina) — Mon, 20 Jun 2011 22:25:00 +0000

Companiile îşi propun ca în vara viitoare Olimpiada din 2012 să le dea un avânt vânzărilor. Dar, conform legislaţiei prevăzute pentru astfel de evenimente sportive, aceste companii au surpriza de a vedea că sponsorii principali / oficiali sunt foarte bine protejaţi de posibilele campanii de marketing intenţionate sau accidentale ale altor companii mai mari sau mai mici.

Ambush marketing tocmai la asta se referă în linii mari, la intenţia de a-şi face reclamă gratuită pe spatele evenimentelor sportive şi, interpretabil, în contul sponsorilor oficiali. Mai clar, legislaţia presupune ca nici un tip de reclamă care face o referire cât de mică la jocurile olimpice nu are voie să apară în vecinătate, decât dacă este sponsor oficial.

Totuşi, institutul meu de suflet, CIM, la care am studiat şi de la care mi-am obţinut calificarea profesională în UK, susţine în mod activ şi mai puţin indulgent faptul că acest "ambush marketing" este interpretabil şi că nu toate firmele care-şi fac reclamă în zona şi pe perioada jocurilor sportive se încadrează în acest termen general. CIM apără interesele firmelor mici care-şi pot face reclamă în mod accidental sau poate chiar şi intenţionat, prin afirmaţia că "ambush marketing" ar trebui să fie caracterizat în primul rând prin intenţia negativă de a denigra sau a afecta pe plan financiar sponsorii oficiali. Ceea ce, ironic vorbind, este chiar o mare realizare ca o firmă mica (vânzător de îngheţată) să poată afecta brandurile oficiale care plătesc milioane de lire pentru expunere.

Deci sponsorii oficiali nu mai plătesc doar spaţiu de expunere, ci şi drepturi exclusive asupra împrejurimilor, precum şi asupra tuturor mesajelor cu referire la jocurile olimpice. Iar aceste evenimente sportive sunt susţinute financiar cu bani publici şi mai fac şi profituri considerabile.

Amenzile usturătoare pentru companiile mici sunt poate foarte uşor absorbite de către companiile mari. Deci SME-urile sunt clar dezavantajate şi indirect "alungate" din zona profitului. Acest lucru îi afectează şi pe consumatori, întrucât legislaţia decide pentru ei ce mărci să aleagă.

CIM argumentează că textul legii aşa cum este scris este prea restrictiv şi ar trebui ca în judecata fiecărui caz să fie inclus şi bunul simţ, adică să se facă o analiză a intenţiei companiei care face reclamă de a crea confuzie în mintea consumatorului asupra brandului sponsorului oficial.

Comercializarea excesivă a evenimentelor din ziua de azi are ca efect protejarea marilor branduri, alienarea afacerilor mai mici, precum şi lipsa de interes faţă de consumatori, ultimii fiind chiar cei care susţin desfăşurarea acestor evenimente.

Groupon, o idee de miliarde

noreply@blogger.com (Irina) — Sat, 18 Jun 2011 19:12:00 +0000

Pe scurt, Groupon este un site de reduceri (de obicei masive) care vine periodic cu câte o ofertă atractivă. Acea ofertă este valabilă doar 24 de ore şi este apăruta exclusiv pe Groupon; în urma cumpărării, clientului i se trimite un voucher cu valabilitate de câteva luni.

Acum vreo lună i-am cumpărat soţului meu un curs de fotografie pentru începatori prin Groupon. Reducere masivă, turmă cât cuprinde. De atunci m-am tot întrebat: de ce ar face o companie acest efort supraomenesc pentru acelaşi profit pe care l-ar obţine din cantităţi mai mici şi poate cu efort mai mic? Prin această reducere instructorul predă în mai multe şedinte şi are marjă de profit mai mică. Destul de obositor. :) Este adevărat că aşa funcţionează "economies of scale", dar nu este neaparat valabil şi pentru firmele mici care nu au puterea să-şi asigure un volum constant/minim de clienţi. Iar ofertele de pe Groupon sunt puse la bataie tocmai de către aceste firme mici.

Răspunsul l-am gasit într-o revistă chiar astăzi şi mi s-a parut interesant, aşa că vă voi prezenta succint câteva idei despre ce motor învârte acest model de afaceri.

Groupon percepe un comision de 50% din vanzari (!), iar oferta devine activă în momentul în care un număr minim de clienţi îşi manifestă interesul prin cumparare. Groupon probabil că gândeşte: "eu iţi iau 50%, îţi garantez volum, iar tu vei câştiga marje mici prin această ofertă; în acelaşi timp aceşti clienţi pot reveni şi ai posibilitatea ca pe termen lung să-ţi creşti profitul". Dar oare chiar aşa să fie în condiţiile în care clienţii Groupon sunt în principal cei care devin activi numai când apare o reducere substanţială? Vor mai reveni vreodată aceştia la compania în cauză? Eu una am cumparat o dată iar acum sunt în aşteptare de alte oferte competitive.

Totuşi, indiferent de decizia de a cumpăra sau nu, eu trec în revistă periodic ofertele lor; iar acest lucru reprezintă pentru vânzător un mod de a face reclamă.

Interesant este că acest tip de afacere îţi poate influenţa decizia. Îţi etalează opţiuni atractive limitate de timp, ceea ce le face şi mai preţioase. Credeţi că pe noi ne-a interesat un curs de fotografie până de curând? :)

Simţul de apartenenţă acţionează extraordinar de bine în acest caz. Dacă au cumpărat şi alţii, ar fi bine să cumpăr şi eu; oferta pare căutată, probabil că e interesantă. Pare pueril, dar acţionează în subconştientul nostru iar cei de la Groupon se bazează pe acest lucru.

Eventuala lipsă a produsului din opţiuni îi poate speria pe unii. Probabil că acest lucru i-ar determina să cumpere un produs de care nu au nevoie neaparat: "dar dacă totuşi voi avea nevoie de el peste câteva zile şi el va mai fi acolo?" Totul este ascuns în mintea noastră şi de multe ori nu conştientizăm ceea ce ni se întamplă într-un mod atât de natural. Este uimitor cât de mult schimbă companiile comportamentul consumatorului.

Un avantaj major pentru companiile mici locale este că ele îşi extind acoperirea asupra altor zone pe care nu le-ar putea ţinti prin alte mijloace. Minimul de clienţi pe care-l impun aceste companii le asigură profitul pe care şi l-au propus, uneori chiar mai mare. Deci riscul este minim şi de aici probabil şi comisionul extraordinar de mare pe care-l ia Groupon ca intermediar.

Gurile "rele" spun că această afacere nu este sustenabilă, căci ofertele nu sunt personalizate pe nevoi, ci sunt transmise maselor tocmai pentru a câştiga volum, iar oamenii devin tot mai iritaţi (barbaţii nu prea sunt interesaţi de epilat) şi obosiţi.

Şi totuşi, Groupon are o modalitate prin care personalizează şi motivează, şi anume "affiliate marketing". Recomanda şi-ţi vei primi comision. Oare noi nu ajungem niciodată să cumpărăm ceva la recomandarea prietenilor sau familiei?

Este o idee interesantă care a primit ofertă de cumpărare de la Google în jur de 3 miliarde de lire. Raspunsul lui Groupon? NO, thanks.

Reputaţia în reţelele de socializare

noreply@blogger.com (Irina) — Sun, 13 Mar 2011 20:09:00 +0000

"Să construieşti o reputaţie poate dura ani întregi; dar în doar câteva secunde ea poate fi distrusă", spun marii specialişti.

Reputaţia este percepţia publicului despre tine, despre acţiunile tale şi, de ce nu, despre performanţa ta ca individ atunci când se trage linie: cum te comporţi în societate, cât de permisiv eşti, cât de diplomat, cum gestionezi conflictele, cum îţi încurajezi apropiaţii şi multe alte caracteristici de genul. Cu toţii ne dorim o reputaţie cât mai bună şi luptăm într-un fel sau altul să ne-o câştigăm, oricât de încăpăţânaţi am fi să nu recunoaştem acest lucru. Excepţiile reprezintă nepăsarea faţă de propria persoană şi faţă de cei dragi nouă.

Cu toate acestea, trăim într-o eră a comunicării rapide şi răspândite (aş numi-o eu). O singură aluzie la timpul şi locul (ne)potrivit şi reputaţia noastră e distrusă în câteva secunde. Mai ales în mediul online unde publicul devine mai public şi mult mai puternic.

Pe Facebook, acolo unde eşti legat "strâns" de părţile interesate de tine, direct sau indirect, eşti mai expus ca oricând. Şi e plăcut să ştii că cineva îţi împărtăşeşte bucuriile şi suferă alături de tine când ai o problemă. Da, totul se întâmplă cu un public limitat, dar care cuprinde atâta spaţiu geografic. Da, e mai intim şi mai firesc, dar poate mai periculos.

Apropiaţii sunt împărţiţi şi ei în mai multe categorii: familia, foarte apropiaţi, mai apropiaţi, mai devreme acasă şi harnici. Nu contează criteriul după care ţi i-ai împărţit, cert este că cu fiecare dintre ei tu interacţionezi într-un mod diferit. Cu unii îţi permiti glumiţe mai deşucheate, cu alţii ai o relaţie mai formală, plină de respect sau pur şi simplu la nivel de informare. Toate acestea în relaţie directă - faţă în faţă.

Dar ce te faci atunci când în acest mediu public (Facebook) se întâlnesc toate aceste personalităţi de care vorbeam şi fiecare dintre ele ascultă, observă şi rumegă informaţia văzută? Tipul de relaţie e diferit, nivelul de comunicare e diferit şi totuşi totul e la comun. Dăm totul pe faţă sau suntem atenţi la ce spunem încât să nu deranjăm, să nu comunicăm nici prea puţin, nici prea mult, ci exact cât trebuie tocmai ca să ne păstrăm reputaţia de care tot vorbeam? Cât de controlat este totul? Cât suntem dispuţi să oferim?

Dar ce te faci atunci când intervine şi o glumiţă paşnică, dar negustată de publicul larg şi-ţi înnegreşte monitorul? Iar acea glumiţă e citită de parinţi, fraţi, colegi de serviciu, soţ şi alte personaje importante, cu grad diferit de apropiere şi de permisivitate, dar şi cu o relaţie pozitivă sau negativă directă între aceste părţi? Loveşti? Accepţi? Sau ignori? Orice cale ai alege, nu uita că eşti observat în fiecare clipă. Şi nu numai de aceste părţi, ci şi de părţile părţilor.

Am putea spune că ne obişnuim cu peisajul şi uităm că sunt camere de luat vedere în jurul nostru. Oare aşa e? Oare e bine să uităm acest lucru?

Este reţeaua socială un Big Brother la scară mai înaltă şi poate mai complexă? Sau este un mediu controlat unde oferim cât dorim şi cât putem astfel încât să ne salvăm şi bruma de reputaţie pe care o mai avem? :)

Nu pot tine pasul cu timpul!

noreply@blogger.com (Irina) — Fri, 25 Feb 2011 13:56:00 +0000

Nu stiu cum sunt altii, dar eu...

Imi doresc sa respir putin. Sa ies afara si sa admir narcisele care tocmai si-au scos capul din pamant.

Avea o vorba fostul meu sef: "Nu exista om ocupat, ci doar prost organizat". Dreptate cat cuprinde. Deci omul trebuie sa invete sa prioritizeze. Nu am timp este echivalent cu "nu este prioritar". Ca ne suparam noi ca nu aparem pe lista de prioritati a cuiva, asta este alta poveste. Tine de cultura noastra afectiva: "Eu nu contez pentru tine?!" "Ba contezi, dar esti pe lista mea undeva mai jos. Si nu ca nu esti important, ci pentru ca am pur si simplu alte prioritati acum".

Bun, sa ne intoarcem la omul prost organizat, adica eu. Se pare ca eu nu mai pot prioritiza.

Pai cand Facebook are scop de a tine legatura cu familia si prietenii, pe ce plan il pun?
Cand stirile de pe Hotnews sau de la BBC apar si dispar si eu trebuie sa fiu informata, cum fac?
Cand stirile specializate pe meseria mea acum sunt si maine nu mai sunt, nu trebuie sa le fac fata si lor?
Dar copilul meu care trebuie pregatit pentru gradinita, iar in afara gradinitei trebuie pregatit pentru viata, nu-i asa ca-i istovitor?
Si daca nu am cui sa ma confesez pentru problemele mele zilnice (pentru ca lumea nu prea mai are timp sa asculte sau e prost organizata), nu-i asa ca trebuie sa scriu si cate un articol? Imi foloseste? Sigur, ma descarc. Pe sot nu e indicat.
De munca nu mai vorbesc. De cumparaturi, gatit si alte treburi administrative ce sa mai zic.
Citirea de email-uri, numai ca sa ajungi la zi cu ele iti mananca mult timp.
Trebuie sa prioritizezi si un film, o carte, un tenis sau un jogging.

E un ritm alert caruia trebuie sa-i faci fata. Daca nu esti pe faza te depasesc ceilalti. Cineva ma intreba: "si de ce trebuie sa fii mereu in fata (ca sa nu zic primul)?"
Pai nu trebuie, dar daca nu esti atent vei ajunge ultimul fara sa apuci sa-ti dai seama. Ca asa-i generatia asta. Ne fugarim unii pe altii.
Si aproape totul facem pentru viitor. Uitam sa traim in prezent.

Si asa de mult imi doresc sa stau jos pe iarba si sa privesc narcisele alea...
Dar pur si simplu NU AM TIMP!

Scams all over the world

noreply@blogger.com (Irina) — Fri, 18 Feb 2011 13:57:00 +0000

I’ve just received a phone call from somebody in / from India (a very polite guy) who told me that he’s from Microsoft and had detected a serious fault on my computer due to an unknown strong virus (learned from anonymous reports sent from my computer to them). I asked him how this virus could affect my computer and he told me that’s why he called me, to find out more. I asked him what my name was and he told me that he doesn’t know my name, but got my number by tracking my IP. “We are here to protect you and your computer”, he said.

I realised at once that it was some sort of scam but decided to go on to see what his next step would be.

He asked me to enter teamviewer.com in the explorer bar (they sell software that enables remote control of your computer) and to download and install it. I told him that I decide not to hit the Install button and thanked him for his kindness. He tried to convince me that the program is genuine and I should trust him. It was not the program that worried me, but the fact that he asked me to give him permission to scan my computer. While talking on the phone I “googled” for “Teamviewer scam” and I found several stories which (shocking!) were exactly as mine.

“I am going to hang up now”, I said. “OK. Bye!” (not even a Thank you)
Simple as that.

Beware! Especially if you have e-banking or use cards for online shopping.

A patra zi la grădiniţă

noreply@blogger.com (Irina) — Fri, 21 Jan 2011 13:54:00 +0000

Azi nu am fost lângă Daria decât în primele 15-20 minute (din cele 2 ore). Restul timpului l-am petrecut acasa frecând podele şi aşteptând să treacă timpul mai repede. :))
Ritualul a fost simplu: i-am explicat că trebuie să plec şi că mă voi întoarce puţin mai târziu. Am strâns-o un pic în braţe şi mi-am luat rămas bun. Daria nu a realizat mare lucru din toate astea şi şi-a văzut de treabă în continuare. Am plecat.
Când m-am întors, Daria stătea în braţe la carer şi nu schiţa nici un gest. Mi s-a spus că nu a vrut să mănânce nimic (se servise prânzul), că nu a vrut să stea cu ceilalţi copii şi că a preferat să stea în braţe. Şi a şi aţipit vreo 10 minute. Au încercat să-i dea un iaurţel cu fructe şi l-a refuzat şi pe acela.

Când m-a văzut, a coborât din braţe de la carer şi a sărit în braţe la mine. M-a ţinut aşa vreo 10 minute cât am stat de vorbă cu personalul. Apoi a plecat să-mi aducă nişte cărţi şi să le răsfoim, aşa cum obişnuiam noi să facem. Devenise foarte vorbăreaţă.
1. La grădiniţă oboseşte mult mai repede decât în restul timpului.
2. A simţit că nu mai sunt lângă ea şi nu mai era în apele ei. Cu timpul va înţelege că mami mai şi pleacă, dar că se va întoarce.
Draga mea Daria...(am avut un sentiment de vinovăţie când am văzut tristeţea ei)

A treia zi la grădiniţă

noreply@blogger.com (Irina) — Thu, 20 Jan 2011 17:07:00 +0000

Azi am stat 2 ore, incluzând şi prânzul.

Copiii au avut 2 activităţi majore: desenatul cu creioane colorate şi joaca cu spumă de ras (vezi poza alăturată).

Joaca cu creioane colorate a fost civilizată. S-au înţeles între ei; au desenat toţi cei care au vrut, nimic spectaculos.

În schimb, spuma de ras era şi pe feţe, şi pe păr, şi pe la guriţele păpuşilor (au încercat să le hrănească), şi pe şorţuleţe (s-au sters unii de alţii) - a fost cu adevărat interesant. Tuturor celor care au participat la joacă li s-au dat pantalonii şi ciorapii jos. De ce? Pentru că au fost băgaţi cu picioarele acolo de către carer-i. Alunecau şi râdeau... A fost o distracţie pe cinste!

Înainte de masă copiii au participat la strânsul jucăriilor. Întinse pe jos sunt nişte saltele moi de diferite culori. Am prins iar un moment de distracţie când copiii s-au aruncat pe ele pentru ca carer-i să nu le poată strânge. Au fost rostogoliţi cu tot cu râsetele de pe feţele lor. Mi-au făcut ziua bună. :)

Apoi toţi aşezaţi în jurul mesei (vezi poza alăturată - de notat că nu am voie să fac poze altor copii). Au aşteptat cam 10 minute timp în care s-a cântat, pentru că au întârziat cu adusul mâncării. Au reuşit să-i ţină pe scaune. Li s-au pus farfuriile în faţă, li s-au dat furculiţe şi... poftă bună. Nici un ajutor, nimic. M-a mirat acest lucru, dar apoi am văzut că toţi mănâncă. Cu mâna dreaptă ţineau furculiţa, cu stânga direct mâncarea. Şi luau când cu o mână, când cu cealaltă. Singuri. Ce? La început au primit pâine cu ulei de măsline, usturoi şi verdeaţă. Apoi o farfurie cu paste, carne cu sos şi un amestec de legume. Şi desert o prajiturică de casă cu cremă. Unii au mâncat mai mult, alţii mai puţin, Daria şi mai puţin. Când au părăsit ideea de a mânca, li s-a luat farfuria din faţă şi li s-a pus altceva până au trecut prin toate cele de mai sus. Fără ajutor, fără nimic. Doar unui copil care nu se atinsese de desert i-au schimbat mâncarea cu nişte piure de fructe.

Şi dacă nu mănancă destul ce se întâmplă? - întreb eu. "Mai au nişte gustări între mese. Dar ei trebuie să înveţe că la masă se mănâncă. Oricum, după vârsta de un an cam orice copil poate să înveţe să mănânce singur. Trebuie doar răbdare din partea mamei. Dacă nu, îl ajutăm noi la început."

Daria la început s-a uitat la mâncare, s-a ridicat şi a plecat să cutreiere. "Aşa se întâmplă cu toţi cei noi. Mai staţi câteva minute şi veţi vedea că Daria se va întoarce la masă." Daria se uita prin nişte cărţi, dar cu un ochi era şi către copiii de la masă. A venit, s-a aşezat, a luat furculiţa şi, bineînţeles că a dat un sfert de mâncare pe ea. Apoi a luat cu mâna cealalta şi a început să mănânce. S-a prostit mai mult, dar tot a băgat în gură câte ceva din pastele cu carne. Iar din desert cam o treime.

Copiii au vârstele: 15 luni - Daria şi încă o fetiţă; 17-18 luni - 5 copii; 19 luni - un băieţel; 24 luni - o fetiţă care va pleca în curând din această grupă. Un total de 9 copii.

Principii de creştere a copiilor

noreply@blogger.com (Irina) — Wed, 19 Jan 2011 22:15:00 +0000

Noi (grădiniţa):
1. Răsplătim comportamentul bun al copilului, deoarece considerăm că răsplata este constructivă, încurajează efortul ulterior al copilului.
2. Încurajăm disciplina şi respectul faţă de ceilalţi, deoarece copiii au tendinţa de a ajunge oameni mari care se comportă frumos chiar şi atunci când nu este nimeni în jurul lor care să le spună ce şi cum să facă.
3. Stabilim limite realiste în funcţie de vârsta copilului şi de etapa de dezvoltare în care se află, deoarece, pe măsură ce copilul creşte, cresc şi aşteptările noastre.
4. Încercăm să fim un exemplu bun pentru copii, deoarece aceştia observă cum suntem şi ceea ce facem, mai mult decât ceea ce spunem.
5. Încurajăm copiii, nu le ordonăm, deoarece "fă aşa cum ţi se spune" nu îi învaţă nimic pentru viitor; disciplina vine din explicaţii: "deoarece...".
6. Suntem consecvenţi în felul nostru de a comunica, deoarece copiii trebuie să înţeleagă poziţia lor faţă de cei din jur şi să ştie exact ceea ce dorim de la ei, tocmai prin ceea ce le spunem.
7. Preţuim, oferim atenţie şi apreciem eforturile copiilor, deoarece atunci când copiii sunt obişnuiţi să primească atenţie când se poartă frumos, ei nu o vor mai căuta printr-un comportament neadecvat.
8. Construim încrederea copilului în el însuşi, deoarece ruşinea, dojenirea, cicălirea sau umilirea poate conduce la un comportament deviat, în timp ce aprobarea, preţuirea şi atenţia vor face ca acel copil să se simtă apreciat şi iubit.

Voi face două comentarii la cele de mai sus:

- mereu am crezut că dacă copiilor li se oferă prea multă atenţie vor deveni nişte mici tirani.
- eram ferm convinsă că prin ruşine copilul va ajunge să-şi schimbe comportamentul în bine, TOCMAI pentru că-i este ruşine de ceea ce a făcut.

Aceste principii mi-au dat mult de gândit. Sper să vă ajute şi pe voi atât în relaţia cu cei din jur, cât şi în creşterea copiilor voştri. Nu e deloc uşor. Succes!

A doua zi la grădiniţă

noreply@blogger.com (Irina) — Wed, 19 Jan 2011 14:12:00 +0000

Am completat un formular cu viziunea mea asupra primei întrevederi. Apoi mi s-a dat un caieţel în care să scriu (zilele acestea) totul despre Daria: ce mănâncă, la ce băieţel visează şi cât de tare plânge când nu-i convine ceva. :)) Totul. Eventual să pun şi poze cu ea, din diferite ipostaze. Acest caieţel îi foloseşte persoanei care are grijă de Daria ("key carer"). O cheamă Dahlia; se pronunţă Deilia.

Copiii se jucau cu nisip într-un fel de lădiţă mai mare în care încăpea un singur copil dacă-şi punea mintea. Ceea ce s-a şi întâmplat. Un alt copil i-a turnat o lopăţică de nisip în cap celui care s-a pus în lădiţă. Şefa (aşa-mi place să o numesc, căci este cea mai înfiptă şi muncitoare de acolo) i-a liniştit pe amândoi.

La o masă alăturată aceeaşi şefă făcea un aluat albastru într-un lighean. "Copii, băgaţi mâna în făină. Acum mai punem puţină apă. Ce lipicioasă a devenit! Punem şi puţină culoare? Albastru?" După ce au terminat de preparat s-au apucat să-l modeleze. Copiii rupeau bucaţele şi le lipeau de masă, le băgau în gură, le aruncau prin aer. Mi-a plăcut jocul. Şefa a chemat-o şi pe Daria. Am mers cu ea şi i-am pus în mână nişte aluat. L-a aruncat cât colo şi s-a şters de mine. Cred că era prea lipicios pentru gustul ei.

Atunci i-am bagat mâna-n nisip. S-a scuturat rapid şi, pentru că nu se dezlipea, a început să dea din mâini şi să ţipe până când s-a curăţat. Am râs cu toţii.

A venit timpul să părăsesc camera. Mi-am ales un moment în care Daria avea treaba cu o carte şi am ieşit.

Intre timp (20-30 min) am fost într-o sală a personalului unde o tipă lucra la nişte caiete mari. Pe caiete erau nume de copii. Înăuntru punea nişte poze şi scria nişte comentarii. Nu am vazut clar ce a scris, dar mi s-a spus că sunt rapoarte şi amintiri pentru părinţi, despre copiii lor. Cum pictează, cum socializează, tot felul de activităţi şi realizări.

M-am întors la Daria. Ardeam de nerăbdare să văd ce face. Am găsit-o liniştită, văzându-şi de treabă prin cameră. Key carer-ul tot scria în rapoartele ei, probabil ce făcea Daria. Îi trebuie ca să ia o decizie dacă copilul este integrat şi poate începe cu adevărat gradiniţa. Mi-a spus că Daria s-a comportat exemplar, ca nu a existat nici o teamă de a rămâne singură. Când m-a văzut, Daria mi-a adus o carte, mi-a pus-o în braţe, a început să o răsfoiască şi să bolborosească.

Stând jos la nivelul lor, a mai venit o fetiţă ca să vadă ce facem. Daria a început să bodogănească şi să o împingă cu mâna ca să plece. A cam ridicat şi tonul. Am încercat să-i spun că e în regulă, dar nu i-a convenit şi nu s-a lăsat până când nu a gonit-o. Mi s-a spus că la vârsta Dariei copilul crede că mama este un bun al lui şi nu vrea să-l dea nimănui. Ca pe o jucărie...

Azi am stat o oră şi jumătate, de la 10 la 11.30. Mâine vom rămâne să luăm prânzul acolo.

Prima zi la grădiniţă

noreply@blogger.com (Irina) — Mon, 17 Jan 2011 12:51:00 +0000

Cu inima strânsă am intrat în "Sun Room", camera alocată copiilor cu vârste situate între 1 şi 2 ani. Emoţii mari. Copiii se pregăteau de pictat. Unul trăgea de şevalet, altul intrase cu totul sub, un al treilea se pusese în fund pe folia de plastic care trebuia să protejeze podeaua. Doamna care coordona micul eveniment i-a organizat oarecum milităreşte, dar pe un ton elegant, şi toţi au început să picteze. "Yeshuant, tu eşti urmezi. Uite, azi poţi să desenezi cu verde şi maro. Hai să-ţi pun şorţuleţul... Azi ai desenat foarte frumos. Acum e timpul să termini, urmează altcineva." Mi s-a părut incredibil cum s-au putut conforma bebeluşii. Mă aşteptam să protesteze, să-i ia cineva cu încetişorul şi să-i împace. Nu s-a întâmplat acest lucru.

O fetiţă mai mare decât Daria, la vreun an şi jumătate, a luat pensula şi a gustat-o. S-a strâmbat în secunda următoare. Doamna se uită la mine zâmbind şi-mi spune: "Mă aşteptam să se întâmple asta. Data viitoare nu va mai face asta, căci nu are un gust foarte bun." Eu am facut ochii mari. "Culorile sunt facute special pentru bebeluşi, nu sunt toxice, le poţi chiar mânca dacă te obişnuieşti cu ele şi încep să-ţi placă." M-am liniştit imediat, gândindu-mă la Daria care incă mai gustă diverse arome de jucării.

Daria deja s-a certat cu o fetiţă mai mare decât ea pentru o căniţă care nu era a ei. Văzând că nu învinge, a bufnit în plâns şi a venit în braţe la mine. Cât de puternică o va face acest regim de grădiniţă şi cât i-ar mai tăia din orgoliu în acelaşi timp! Va ajunge să ofere si ea celorlalţi copii.

La ultimele două întrebări de azi mi s-a răspuns foarte relaxat şi cu o încredere deplină care m-a liniştit.

1. Cum vor reuşi să-i dea de mâncare Dariei, când ea este atât de mofturoasă şi aruncă, loveşte, izbeşte şi mai face şi scene teatrale? "Păi simplu, îi va copia pe ceilalţi. Îi aranjăm pe toţi la aceeaşi masă, le punem farfuriile în faţă şi, cu puţin ajutor din partea noastră, ei vor mânca. Este incredibil cum un copil de vârsta Dariei va dori să arate că nu e mai prejos. Mai din joacă, mai din competiţie, vor ajunge să mânance cu toţii la grămadă."

2. Cum vor reuşi să o culce pe Daria când eu am reuşit abia după un an (şi nici măcar eu, ci mama mea!) şi tot îmi ia vreo 30 de minute de convingere...? "Păi avem un ritual simplu: după prânz facem cu toţii ordine în cameră. Apoi desfacem saltelele, ne aşezăm cu toţii, cântăm un cântec de leagăn şi ne culcăm." Şi chiar se culcă? "Pare incredibil dar da, se culcă toţi. Protestează doar cei noi, dar problema ţine doar câteva zile."

Adică problemele cu care m-am confruntat eu un an întreg se rezolvă doar în câteva zile la grădiniţă?

Interesant argument englezesc: "dacă noi - cei mari - avem serviciu, copiii de ce să nu-l aibă şi ei pe-al lor? Ei nu au nevoie de socializare? Ei nu au nevoie să se dezvolte, să aibă un mediu interesant, competitiv care să îi ajute să-şi descopere abilităţile şi pasiunile de când încep ei să se descopere pe ei înşişi?"

Integrarea de azi a ţinut o oră.

Va urma...

Dor de a simţi

noreply@blogger.com (Irina) — Tue, 11 Jan 2011 23:47:00 +0000

Dupa o lună de stat în România, cu bune şi cu rele, pot spune că mi-am satisfăcut dorul de ţară şi am întreprins majoritatea activităţilor pe care le aveam pe listă.

În această vizită mi-am dat seama că România e aceeaşi pentru toţi; numai că noi alegem să vedem în roz sau în gri. Putem să o ponegrim, putem să o iubim, putem să încercam să o schimbăm, putem să o acceptăm, putem orice. O petrecere este frumoasă daca alegem noi să ne distrăm. Nimeni nu este obligat să ne distreze.

Ce am facut? Multe nimicuri dragi nouă. Şi toate-s vechi şi nouă toate...

Am vizitat şi am fost vizitaţi de apropiaţi, am redescoperit rude şi zâmbete vechi şi familiare, am simţit cât de mult am putut, tocmai ca să nu-mi mai trebuiască nimic în Londra la întoarcere.

Ce nu am facut (şi rămân deschisă la propuneri) este să merg la o nuntă unde să ţopăi atât cât pot ţine tocurile noua mea greutate acumulată în ultimul an. Şi nu glumesc, chiar am ajuns să apreciez dansul pinguinului şi trandafirul de la Moldova! Ce poate fi mai frumos de atât?

M-am delectat şi cu o piesă de teatru bucureşteană - cam spurcată la gură, dar digerabilă. Iubesc atmosfera creată în sală. Iubesc cum se schimbă oamenii când se afişează în societate.

La patinoar a fost interesant cum ne-am alergat arătându-ne calităţile adânc ascunse. Aici aş critica puţin muzica haotică care ne făcea să ne comportăm ca nişte nebuni. Ar fi trebuit să mă simt ca o lebăduţă, dar nu am avut ocazia căci alergam să prind ritmul zbuciumat. Nu am reuşit.

Iar dragii mei Cârcotaşi erau la datorie, spre deosebire de Badea care-şi arunca banii în nu ştiu care concediu. În rest, la televizor nişte sâni care nu dădeau lapte (zicea cu supărare Daria) şi nişte funduleţe apetisante fără Pampers (zicea tot Daria).

Îmi amintesc când eram mică câte partide de Canastă şi Scrabble jucam, câte certuri pentru scor sau reguli de joc erau şi câte coji de seminţe peste tot. Din nou, o frumuseţe pe care nu o pot exprima în cuvinte. Roşeaţa din obraji şi avântul din timpul jocului, precum şi emoţia dată de şarmul coechipierului fac ca toată atmosfera să fie de vis. Mi-am retrăit copilăria...

În timpul rămas am citit vreo 3 cărţi care mi s-au părut formidabile pentru că nu erau de specialitate sau cu conţinut de ştiri. :) Şi, mai frumos, singurică mi le-am ales din bibliotecă sau din librarie, ca să le simt fineţea aşa cum făceam odinioară.

Am mers cu trenul la Bucureşti, Vaslui, Galaţi şi ne-am simţit minunat! Cineva ne-a întrebat: "Aveţi curajul?" Păi cum să nu, e cel mai frumos lucru să stai cu gândurile tale, să contemplezi peisajul pe geam, să citeşti sau să te conversezi cu cei din jur. Chiar şi 4 ore pe un drum de 2...

Am fost şi la piaţă şi m-am calcat în picioare cu precupeţii şi cu "disperaţii" care alergau să-şi umple sacul de sarbatori. Kaizer? Mmm... Cârnaţi de pleşcoi? Mmm... Bio? Of course!

Chiar mă gândeam zilele trecute că dacă la Londra ne-ar tăia cineva internetul, noi "murim". Pentru bebeluş comandăm aproape totul online, mâncare online, obiecte pentru casă, tehnologie sau alte lucruri online, bilete la muzical... online. Cred că şi ăsta-i unul din motivele pentru care îmi păstrez cu încăpăţânare kilogramele în plus. Păi cu un click nu poţi slăbi!

Să nu uit de Ajunul Craciunului. L-am petrecut în familie, alături de cei dragi, în formaţie nu tocmai completă, dar suficientă pentru a-mi da un gust placut şi pentru a transmite tradiţia copiilor noştri.

Şi, legat tot de Crăciun, am fost la concertul lui Bănica. Am rămas uimită de ce atmosferă a putut crea şi câtă lume a ridicat în picioare ca să danseze şi să-i fredoneze melodiile. Credeţi că noi am stat cuminţi? Şi nu suntem fani...

Daria şi-a reamintit de bunici, s-a delectat cu ei pe cât a putut de mult şi s-a întors la Londra cu un vocabular consistent, construit cu multă dragoste.

Iar noi ne-am alintat cât am putut la parinţii noştri. Vom rămâne mereu copii atât în sufletele noastre, cât şi în ale lor.

Noapte bună, România!

SOCIAL MEDIA – o adevarata provocare

noreply@blogger.com (Irina) — Sat, 06 Nov 2010 00:00:00 +0000

Auzim des expresia “social media”; din gura-n gura, prin media sau poate chiar in cadrul unei companii care are resurse si interes sa investeasca in asa ceva. Unii spun ca “social media” este un mod de a petrece timpul cu prietenii (sau de a-l pierde – depinde si de context), de a construi relatii de afaceri sau poate de a crea o imagine publica in scopul promovarii.

LinkedIn, Facebook, blog, Twitter, acestea sunt doar cateva exemple prin care oamenii din ziua de azi comunica si bune, si rele, si mai obiective, si mai personale, si mai cum vreti voi. Ideea este ca ei comunica. Iar avantajul este ca nu sunt limite. Poti critica un sistem, poti injura si darama o idee, poti ridica in slavi sau pupa unde trebuie, poti, poti si iar poti. Totul e sa nu deranjezi prea rau pe cineva. Si chiar si atunci esti in spatele unui monitor, deci cine te vede?

Acum sa fim putin sarcastici si sa criticam un pic scopul:

Cel care intra toata ziua pe Facebook este in general un om foarte ocupat printre replici, dar si suparat cand nu-si face „targetul” de Likes din acea zi. „Likes” ce? Nu conteaza. O idee, o poza, o injuratura, o melodie, un film, care mai stie ce. Ideea este tocmai sa „likes” – ca sa fii in schema si acceptat social de toata lumea, de prieteni sau cei care au pus ochii pe tine si-ti pot darama statutul de Facebookist („Daca nu esti cu noi esti impotriva noastra!”). Ce reprezinta acest statut? Esti „updated”, nu ca altii care nu au auzit de ultimele stiri cu gaura din perete pe unde au intrat informatorii: niste gandaci de bucatarie. Ca sa nu mai spun de cei multi care sustin cauze umanitare fara scop clar, despre care nu stiu mai nimic. Dar trebuie sa te indentifici si cu alea, ca sa vada lumea ca-ti pasa.

Nu cumva sa uit despre multitudinea aia de mesaje care-ti strica ochii, o data prin greselile alea gramaticale (stiu, sunt de tastare! Mai ales alea care apar zilnic si la fel. Stiu, tastatura greseste la fel in fiecare zi!) si a doua oara prin penajul colorat al papagalului plin de injuraturi apetisante. Cum sa il elimini? Nu poti, face parte din statut!

LinkedIn este foarte util pentru varianta de CV online (de individ sau firma). Dar doar pentru cei care-si cauta job sau oportunitati de afaceri. Si nici pentru aia daca nu stiu sa-l foloseasca. Printre astia ma aflu si eu, criticul care scrie acest ravas. Nici nu folosesc vreo strategie, dar dau si din gura. Si dau, pentru ca ma enerveaza ingrozitor aceia care scriu zilnic ceea ce fac de parca intereseaza pe cineva, fara sa se gandeasca o clipa ca in lista de cititori exista si persoane care nu au nici o treaba cu mesajele date. E clar: mesajele sunt trimise fara tinta precisa. La fel si scopul lor. Si sa nu mai spun de unele grupuri de discutii care nu contin nici macar discutii. Ci certuri sau publicitate.

Blogul, in schimb, are o tenta personala cu mesaje in general gandite, tematice si cu auditoriu clar. Unele sunt o placere sa le citesti. Altele sunt monologuri, dar si ele au scopul lor: face bine la psihic sa analizezi din cand in cand lumea, sa te descarci sau chiar sa crezi ca te citeste cineva. Din ultima grupa fac parte eu.

Twitter e un mic ciripitor care imprastie stiri peste tot. Ei, nu chiar peste tot, ci la abonati. Este si ala un talent de a strange cat mai multi abonati. Ajuta pe cineva? Pai da, pe aia care au ce spune cat mai scurt, concis si pe cei care vor sa afle la fel de scurt si concis. Doar timpul e pretios in ziua de azi. Iar daca nu esti „ahead”, esti „behind”. Clar?

In ziua de azi e placut sa te exprimi indiferent de modalitate. Este placut sa crezi ca poti fi si tu un mic jurnalist – fara acreditari si referinte. Nu te opreste nimeni sa-ti spui parerea. Exista si un mic risc, acela de a fi criticat. Dar daca decizi sa devii public, iti vei accepta si soarta aceasta de martir. Eu asa am facut.

Cat de sustenabil este acest mediu de alearga toti prin el si dupa el ca niste avizi de informatie si de statutul de a fi mereu in priza si „updated”? Pai cica e viitorul. Sunt de acord, este mult mai usor sa te ascunzi in spatele electronilor si sa dai un pumn in ceafa oricui te enerveaza sau sa saruti o tipesa foarte sic (de unde stiu? Pai din replicile ei senzuale de pe Facebook – ca poza nu are). Si totul cu o viteza foarte mare! Dai si fugi...

Cat de „reliable”? Pai este. Daca eu vreau sa spun ca Microsoft a inclus in pachetul Office un vierme care fura identitatile oamenilor, cu ce ma puteti contrazice?

Legi scrise nu sunt, bariere nu sunt, atunci cum si cu cine ne luptam sau aliem?

Sa va amintesc ce sume investesc companiile in acest joc ca sa-si salveze sau sa-si construiasca reputatia?

Si uite-asa v-am inseninat ziua. Sau v-am enervat...

Facem parte din sistem sau el face parte din noi?

noreply@blogger.com (Irina) — Sun, 22 Aug 2010 22:44:00 +0000

Ma gandeam zilele trecute cat de mult m-am schimbat de cand sunt in afara granitelor romanesti si totusi cat de mult sunt aceeasi. Sunt hotarata sa respect regulile societatii in care traiesc, sunt impotriva tuturor minciunilor si coruptiei, mi-e rusine cand jignesc sau cand judec gresit pe cineva. Ba mai mult, am inceput sa-i si cert pe cei de acasa (din Romania) ca nu pot respecta regulile si sa le explic ca daca furam statul si societatea, de fapt ne furam pe noi insine. Militez si chiar cred in ceea ce spun.

Vad la BBC cum reporterii, guvernantii si alte grupuri de interes isi pun problema: "prea multi studenti, prea putine locuri de munca" si sunt acord ca trebuie luate masuri: ori tinerii trebuie sa se reorienteze, ori examenele sa fie mai grele pentru se face o triere mai rigida. Votez intrutotul si-l dau ca exemplu, din nou, celor de acasa. "Uitati, cei din UK isi pun problema sa rezolve problemele la nivel macro - sa scada somajul si pretentiile printr-o triere corecta, nu ca facultatile din Romania care, desi stiu ca scot de pe bancile scolii o multime de studenti care nu-si gasesc apoi locuri de munca, tot o fac, tocmai pentru lua bani din buzunarele lor. Si nu numai ca scot multi studenti, dar unii si fara sa se duca la cursuri sau la examene. Se duc doar ca sa invete sa numere si sa dea profesorilor bancnote de cate 200 de lei..."

Frumos pana aici. Apoi cineva imi da un scenariu:

Esti mama unui copil nu tocmai stralucit la invatatura; l-ai ajutat sa termine liceul si ai ajuns la intrebarea: "ce va face el in viata?" Te uiti in jur si vezi cum colegii lui dau din coate ca sa se inscrie la facultati care mai de care; stii ca copilul tau nu poate ajunge pe forte proprii acolo, dar mai stii si ca ceilalti colegi sunt in aceeasi situatie. Decizi sa respecti regulile in care crezi atat de mult si sa privesti cum ceilalti sar o treapta sociala in mod artificial, stiind ca si tu puteai sa-l ajuti la randul tau? Astepti sa-i simti suferinta din fiecare zi in care "esecul" lui este comparat intr-un fel sau altul cu "reusitele" celorlalti?

M-am blocat instantaneu, dar stiam raspunsul: "nu pot decat sa ma dau dupa sistem, sa imi ajut copilul sa intre la facultate si sper ca in viitor altii sa aiba parte de un sistem mai bun pe care sa-l poata respecta". Si as trai in continuare cu gandul ca as avea mult de dat inapoi societatii in care traiesc; macar putin respect si corectitudine.

Si chiar si gandind asa, cu ce sunt mai buna decat cei de acasa pe care am ajuns poate sa-i judec mai mult decat trebuie...?

Picnic cu respect de sine

noreply@blogger.com (Irina) — Sat, 14 Aug 2010 12:52:00 +0000

Deseori merg la spectacole in aer liber cu sotul si cu copilul meu de 9 luni si ma cufund in atmosfera creata atat de organizatori, cat si de participanti.

Aceste evenimente au loc intr-un parc din estul Londrei, in mijlocul unor giganti de birouri. Este un amestec de sticla, metal si grandoare, alaturi de multa verdeata bine organizata.

Evenimentele sunt diverse: opera, jazz, ritmuri braziliene... - este imposibil ca din atata diversitate sa nu poti alege ceva pe gustul tau.

Si cum povesteam, picnicul englezesc are ceva aparte. Actorii sunt imbracati simplu, dar elegant, avand pieptanaturi ce denota personalitati diferite si multa atitudine.

Domnisoara deschide poseta si scoate 2 pahare de sticla, de vin sau sampanie, partenerul afiseaza rapid un vin cochet sau o sticla de sampanie. As fi zis ca acest ritual apartine indragostitilor, dar imediat mi-a schimbat parerea rasul zgomotos al unor domnisoare ce stateau langa noi si clinchetul paharelor cu vin rose din mainile lor. Sunt 3 prietene care se bucura de iesirea in aer liber si-si actualizeaza actiunile pe care le-au intreprins in ultima saptamana. Ma uimeste naturaletea lor, increderea pe care o au in ele si indiferenta pe care o afiseaza in relatie cu tot ce se petrecere in jurul lor. Sunt fericite.

Bineinteles ca am gasit iar o scuza: am gandit ca exista o relatie intre evenimentul social si acest picnic subtil.

Pana cand, intr-un parc obisnuit de cartier, fara nici un fel de evenimente sau atractii, am vazut 2 cupluri ciocnind pahare tot din sticla, tot scoase din poseta, insotite tot de celebra atitudine si de respectul propriu.

Un picnic simplu, plin de respect de sine...

De ce sunt cu picioarele in doua luntre?

noreply@blogger.com (Irina) — Thu, 06 May 2010 10:24:00 +0000

Prietenii din Romania ma intreaba ce gasesc la Londra in plus fata de Bucuresti si pentru ce as ramane aici.
M-am gandit sa ilustrez o serie de exemple prin care sa ma fac cat mai bine inteleasa.

Imi dau seama ca o persoana nu va intelege anumite aspecte pana cand nu va ajunge sa le cunoasca bine si sa se obisnuiasca cu ele. Apoi, daca are "norocul" sa se mai izbeasca de obiceiurile vechi si sa realizeze schimbarea, probabil ca va ajunge sa nu le mai suporte.
Asa am ajuns eu sa fiu cu picioarele in doua luntre si sa-mi fie greu sa iau o decizie.

Sa va spun ce ma leaga de Romania si ce iubesc cu toata inima acolo.

Iubesc gratarele sau pescuitul in "gasca".
Iubesc escapadele la munte hotarate pe moment; iubesc paraiele care-mi ating varful picioarelor si ciorba de fasole cu costita sau bulzul moldovenesc intr-un local ratacit, dar bine aprovizionat. Iubesc aroma fragilor si florile "nu-ma-uita"; iubesc potecile salbatice si mersul cu picioarele goale printr-o iarba crescuta haotic.
Iubesc nisipul auriu si scoicile cu diferite forme atragatoare. Iubesc gogosile cu lapte batut, mancate pe plaja. Iubesc vata de zahar pe bat si satele de vacanta in care ameteam placut.
Iubesc martisoarele si ghioceii vanduti la tarabe.
De fapt... cred ca-mi iubesc amintirile.

Aici in UK pot gasi aceleasi lucruri, numai ca sunt insotite de multe reguli pe care noi nu le stapanim pe deplin sau poate ca nu reusim sa le acceptam.

Despre Romania imi mai amintesc si cateva aspecte nimicitoare.

Eu si cu sotul meu avem o firma cu putina activitate de care avem grija in mod regulat de la distanta din Londra. Timp de vreun an si jumatate am avut (si inca-l mai avem!) un cont de banca poprit cu suma de 31 RON (penalizari la stat). Noi in tot acest timp am platit suma infima catre ei de 2 ori, de fiecare data (cu dovada de la banca) administratia financiara in cauza sustinand ca nu apar platile in evidentele lor. Ce poti face in acest caz? Doar sa te certi cu ei, caci ei nu vor sa-ti scoata poprirea si pace. Deci afirmatia bancii nici nu conteaza in fata "competentilor" ce lucreaza la stat.

Un alt exemplu de anvergura cu mult mai mica este cu parcarile. In jurul oricarui bloc dintr-un cartier mai marginas exista parcari platite si locuri nealocate. Bineinteles ca mi-am gasit masina blocata pe locurile neplatite, de catre vreun vecin dragut, cu cate un mesaj scris politicos prin care-mi expune traditia familiei sale de a parca numai pe acel loc de 30 de ani incoace. Imaginati-va o domnisoara/doamna la 26-27 de ani, imbracata impecabil pentru birou, pe tocuri, cu cheile de la masina in mana si cu apel catre taxi ca sa nu intarzie la serviciu.

Probleme cotidiene, ceva obisnuit in Romania, dar care-ti mananca usor-usor zilele.

In plus fata de amintiri, mentionez si masurile drastice luate de conducerea tarii prin care taie salarii intr-un mod fascinant pentru mine: 25%. Prefer sa nu comentez consecintele care-mi dau navala in capsorul meu acum.

Ce apreciez eu la obiceiurile englezilor:

Imi place relatia cu institutiile de stat. Nu stau la cozi, ci am programare clara. Unele probleme se rezolva prin telefon si posta, chiar si cu documente in original. Daca suni la ei sa verifici o informatie, ei iti spun si data inregistrarii documentelor si apelul telefonic anterior si problema pentru care ai sunat atunci. Este incredibil cat de usor poate fi totul. Si nu numai, este incredibil cat de frumos iti pot vorbi oamenii la telefon, indiferent de nationalitate. Se pare ca aici respectul functioneaza. Nu am avut nici o problema cu ei si nu am de ce sa ma plang. Si, Slava Domnului!, am avut de-a face cu ei destul (mai ales pentru ca sunt din afara tarii).

Imi place relatia pe care o au parintii cu copiii. Nu dau in ei, nu-i agreseaza verbal, ci le explica frumos prin argumente. Celor mici care nu inteleg, orice corectura li se face prin joaca. Desigur, nu merge de fiecare data. De aceea, veti vedea uneori copii care se "arunca" pe jos si plang, iar parintii isi vad in continuare de cumparaturi ca si cum nimic nu s-a intamplat.

Curatenia de pe jos. In contrapartida, nu ma refer la gunoaiele de zi cu zi, ci la orice lichid rasturnat sau cuie/sticla prin parcuri prin iarba, excremente de caine sau banci pe care nu te poti aseza sub nici o forma in Romania.

Imi plac soferii care, daca te vad la trecere chiar si fara sa fii angajat, opresc, iti zambesc si-ti fac cu mana sau cu farurile in semn ca te lasa sa treci. Bineinteles ca trebuie sa le zambesti la loc si sa le multumesti. Complicat? Deloc.

Ador lejeritatea cu care stau oamenii pe iarba avand indeletniciri diverse: unii citesc, unii asculta muzica, unii fac picnic, altii dorm sau stau pur si simplu cu burta la soare. Nimeni nu urla, eventual rad cu pofta si fac atmosfera mai relaxata (foto - in spatele Dariei).

Imi plac florile din parcul din fata balconului meu. Este o salbaticie controlata.

Imi plac mijloacele de transport care impun respect (vezi postul anterior).

Imi plac englezii care, cand isi beau berea la carciuma, stau afara, in picioare si rad cu pofta.

Imi place atitudinea englezoaicelor de oras care-si poarta mandre orice haina sau coafura.

Imi place faptul ca imi vine sotul acasa la ore normale (ceea ce nu se intampla in tara; aici lucreaza 7 ore / zi).

Imi place faptul ca-mi comand cumparaturile de pe internet si mi se livreaza la usa (conteaza enorm in rolul de mama).

Imi place ca te invata cum sa ai o viata cat mai sanatoasa atat prin mancare, cat si prin miscare. Si nu doar militeaza, ci chiar actioneaza.

Ador faptul ca nu am dat niciodata spaga aici, in Londra. Si nici nu a fost nevoie vreodata.

Si inainte de a incheia, ador zambetul englezesc care imi face ziua buna, oricat de suparata as fi. Este incomparabil si-l pretuiesc nespus de mult.

Cu ce e diferita Londra fata de Bucuresti?...
Si cu toate astea, ce anume ma atrage in Bucuresti de am ajuns sa fiu cu picioarele in doua luntre?...

Healthy Lifestyle

noreply@blogger.com (Irina) — Wed, 24 Feb 2010 12:35:00 +0000

Change4Life este un program organizat de primăria cartierului nostru - Tower Hamlets. Include cursuri de pregătire mâncare sănătoasă, aerobică, înot, dans, plimbare în parc şi alte activităţi.

Astăzi am fost la un curs ţinut în fiecare miercuri, despre cum să mănânci sănătos - tu şi copilul tau - şi despre cum să faci mişcare. Ei îţi recomandă 60 de minute de mişcare pe zi: orice tip de mişcare; că este plimbare, aerobică sau orice altceva ce-ţi trece prin minte, nu contează.

Într-un colţ al încăperii unde se ţin toate aceste cursuri (în Comunity Centres) este bucătăria unde se prepară mancarea sănătoasă. Totul este la vedere; îţi explică ce trebuie să faci şi cum faci din 3 legume ceva extraordinar de gustos. Şi asta fără condimente sărate, aditivi sau grăsimi. Exemple de mâncare: supă de legume, orez cu legume, sandwich cu legume şi pui, chec, fructe pe băţ, iaurturi de fructe etc.

Bineînţeles că la final toată lumea gustă şi pune iar întrebări despre realizare.

În altă parte a încăperii, informaţii scrise şi consilieri care-ţi furnizează materiale, joculeţe pentru copii - care stimulează mâncatul (legume şi fructe desenate, de lipit) - şi alte cadouri/amintiri de luat cu tine care să-ţi amintească în permanenţă că trebuie să perseverezi.

Mai departe: în alt colţ există instrumente de cântărire, de luare a tensiunii, de verificare a masei musculare, materiale informative despre fumat, cancer şi alte nebunii din viaţa de zi cu zi.

Şi nu în ultimul rând "ringul de dans". Cât timp proaspetele mămici se zbenguie la aerobică, există o persoană care supervizează bebeluşii şi îi ţine ocupaţi (cu jucării furnizate de ei).

Azi dimineată soţul meu îmi spune cu zâmbetul pe buze: "Englezii aştia se cam plictisesc şi inventează tot felul de activităţi." Da, probabil că nivelul de viaţă le şi permite să se plictisească, dar în acelaşi timp ei au mari probleme cu obezitatea şi încurajează copiii de mici să se înveţe cu un stil sănătos de viaţă (amintiţi-vă de cursurile de înot gratuite de la 3 luni la 16 ani de care vă povesteam).

Nu mai spun că în parcul din spatele clădirii în care locuiesc, la 5-6-7 dimineaţa ies oamenii cu câini, sau se plimbă, sau aleargă, sau fac gimnastică, sau pur şi simplu socializează. Iniţial am zis ca au probleme cu somnul, dar m-am obişnuit cu peisajul şi am înţeles că ăsta-i stilul lor de viaţă pe care şi-l impun. Nu degeaba englezul preferă bicicleta maşinii în care ar sta neclintit.

Mai mult, Florin al meu a început să mănânce prânzul în stilul lor - supă, sandwich, salată şi fructe. S-a aliniat obiceiurilor colegilor lui.

Ei, văzând toate acestea - şi am expus doar câteva, succint - cum poţi să mai mănânci cârnaţi de porc moldoveneşti sau slănină afumată sau prăjeli apetisante care nu duc decât la un Fat Body Index ridicat - cum spune englezul...?

Poze botez Daria Leesa

noreply@blogger.com (Irina) — Mon, 01 Feb 2010 21:17:00 +0000

Societatea englezeasca versus bebelusul meu

noreply@blogger.com (Irina) — Thu, 21 Jan 2010 15:40:00 +0000

Aș dori să abordez, pe scurt, 3 teme: centrul de nașteri cu piscină, camerele din oraș numite Baby Change și autobuzele adaptate unor nevoi speciale.

Centrul de nașteri cu piscină

Barkantine Birth Centre, acolo unde am început eu să-mi construiesc visul despre nașterea în apă, este un mini spital modern cu toate facilitățile posibile. Nu acest lucru m-a uimit, ci faptul că acest centru cu facilități moderne este susținut de stat.

Deviez puțin discuția către facilitățile pe care le oferă această țară: Nu se plătesc vizitele antenatale la doctor, nu se plătesc nici cele postnatale, nici cursurile antenatale, nici cele de alăptare etc. În UK sistemul permite ca gravidele, precum și mămicile, să nu plătească nici un serviciu sau produs medical până când copilul are 1 an; iar copilul nu plătește nimic până când are 16 ani. Alocația lunară a copilului este de aproximativ 90 de lire pe lună, iar în săptămâna a 25-a a copilului nenăscut mămica primește un ajutor de 190 de lire - pentru a cumpăra lucrușoare pentru viitorul copil. Nu mai vorbesc despre nenumăratele facilități sau ajutoare pe care le primește un student, cum ar fi reducerea la plata impozitului pe casă.

În același centru de nașteri există sesiuni de joacă pentru copii: până într-un an (jucăriile sunt furnizate de ei - poza din stânga); peste 6 luni și până-ntr-un an - li se permite o joacă nedisciplinată cu mancarea; de la 1 an la 5 ani - decupat, citit, colorat, gătit, cântat etc. Totul într-un mediu modern și nou. Desigur, reprezintă și o modalitate de socializare a mămicilor. De la 3-4 luni și până la 16 ani copiii au gratuitate la piscina comunală (care e de-asemenea modernă) pentru a învăța să înoate. Iar mămicile beneficiaza de cursuri de masaj pentru bebelușii lor, asa cum vedeți în poza alaturată (dreapta)...

Baby Change

Întrucat eu alăptez aproape din oră-n oră, nu pot ieși în oraș decât dacă am unde să-mi hrănesc fetița altfel decât în public. În poza alăturată puteți vedea o astfel de cameră pusă la dispoziție mămicilor în cadrul toaletelor. Ca elemente care mă intereseaza în mod special sunt măsuța de schimbat (cea care coboară din perete, în apropierea chiuvetei) și fotoliul pe care poți alăpta. Există și un aparat automat cu scutece de cumpărat, daca ai nevoie. Totul intim și la îndemână.

Nu este genial pentru că există, ci pentru că există cam peste tot!

Autobuzele

Speciale pentru noi, dar banale aici. De ce sunt speciale? Pentru că au locuri amenajate pentru căruțuri și pentru invalizi. Pentru că au rampă pe care urcă toate acestea, pentru că autobuzul își coboară greutatea la înălțimea bordurii tocmai pentru a urca ușor atât căruțul, cât și o însărcinată sau o persoană mai grea.

Altceva mă fascinează pe mine de fapt:
Autobuzul oprește în stație doar dacă-i faci cu mâna. Dacă autobuzul este plin, iar din autobuz nu-și manifestă nimeni interesul să coboare, autobuzul nu oprește în stație. Dacă în stație nu este nimeni și nimeni nu coboară din autobuz (prin apăsarea butonului dedicat), autobuzul nu oprește. Iar dacă în autobuz locurile amenajate pentru căruțuri și invalizi sunt ocupate, nu te mai lasă să urci cu un alt căruț. Fascinant este felul în care sunt "antrenați" șoferii să respecte aceste norme de... civilizație.
Nu mai este nevoie să menționez ca în autobuz este o disciplină cu greu de imaginat.

Elegant!

Daria, un nume de înger

noreply@blogger.com (Irina) — Wed, 28 Oct 2009 21:37:00 +0000

În dimineaţa zilei de 22 octombrie o fetiţă inocentă bate uşor la uşă. Încet, dar cu paşi siguri. Uşoare contracţii, mici valuri de lichid ieşite dintr-un mediu care părea singura ei variantă de culcuş până acum – s-a rupt apa. Emoţii puternice şi o uşoară teamă în suflet şi-au făcut apariţia într-un timp scurt.
Urmând un procedeu tipic englezesc – totul lent şi cu un calm ieşit din comun – am primit asistenţă telefonică de la centrul de naşteri (cum să respir, cum să preîntâmpin următoarea contracţie ş.a.m.d.) până când intensitatea a fost mai puternică (50 secunde) şi frecvenţa din 5 în 5 minute.

Am pornit cu paşi grăbiţi către mult aşteptata piscină, îmbietoare, caldă, plină de promisiuni. Florin şi mama erau alături de mine, respirau odată cu mine, îmi vorbeau, mă pregăteau pentru marele eveniment. Metodele de calmare a durerii erau: minge de gimnastică, tens machine (electrozi puşi pe spate cu scop de relaxare sau distragere a atenţiei), gaz inhalat care ameţeşte personajul principal şi, teoretic, cea mai eficientă metodă: piscina. Problema cu piscina este că relaxează atât de mult încât încetineşte procesul de dilatare. După ore întregi de chin, fără progrese evidente, am solicitat transferul la spital pentru epidurală. Salvarea a venit după aproape 2 ore (nu reprezentam factor de risc, ci doar un moft) şi m-a „cărat”, ameţită de la gazul inhalat, către spital. Acolo, personal calificat, binevoitor, dar cu proceduri clare; am primit 2 încercări de anestezie care nu au funcţionat perfect pe corpul meu. Dilataţia se menţinea de 4 ore la 8 cm; copilul era monitorizat permanent în acest timp, iar cu fiecare contracţie mai puternică în care mie-mi venea deja să împing şi toata lumea ţipa la mine să nu o fac, deoarece nu eram pregătită, Dăriuţei îi creştea şi-i scădea tensiunea de i-a speriat pe toţi. Copilul a fost catalogat drept „stresat” iar mie mi s-a făcut transferul în sala de operaţie – cezariană.
Interesant este faptul că Florin a avut dreptul, dar şi curajul, de a asista la operaţie. Îmbrăcat ca un doctor, m-a susţinut pe tot parcursul operaţiei şi mi-a povestit fiecare pas pe care-l făceau salvatorii mei: „acum te taie, scot copilul, scot placenta, te cos la loc ş.a.m.d”.

„Uite fetiţa noastră! E frumoasă, are păr închis la culoare. Acum o cântăresc. Mă duc sa o văd şi să-i tai cordonul ombilical, apoi ţi-o aduc aici ca să o vezi”.

Mama era pe hol, iar aşteptarea o teroriza. Anestezistul, drăguţ, a lăsat-o să arunce un ochi în sală: s-a liniştit instantaneu când ne-a văzut pe toţi trei fericiţi.

Nu pot să descriu ce am simţit când am văzut-o şi apoi când am luat-o în braţe pe Dariuta. Este un sentiment unic. Parcă eram mamă de ceva timp.

În câteva minute de la transferul în altă sală, Dăriuţa s-a ataşat de sânul meu şi a început să sugă lapte cu o „experienţă” care m-a şocat. Nu eu o învăţam, ci ea mă învăţa pe mine.

Timp de 3 zile cât am stat în spital nu am încetat să o privesc, atât îmi era de dragă. Dăriuţa este a noastră.

Mulțumim tuturor pentru gândurile transmise. Ne-au încălzit inimile şi ne-au dat putere să mergem mai departe, indiferent de greutăţile pe care le vom întâmpina in perioada imediat următoare. Acest copil minunat ne-a schimbat cu adevărat viaţa...

Survey for my Final Thesis (for women!)

noreply@blogger.com (Irina) — Sat, 05 Sep 2009 19:24:00 +0000

Dear All,

I am conducting a study to find out what criteria are important for different customer groups who are interested in their appearance and would like some piece of advice from beauty professionals. I would also like to find out your opinion about the prices you are willing to pay for these types of services.

The fictitious services provided to you are customised digital photos showing and explaining how to put the right make-up on. You subscribe to our website, upload a picture of you with specific requirements of size, quality, shape and light, and wait for our team to produce the result. Our specialists process the photo and provide you with feedback. Along with the photo, personalised advice is given back to you on how to do it by yourself. Our team is presented on our website and you can choose your own make-up artist. Please be aware that THIS SCENARIO IS PURELY FICTITIOUS.

This questionnaire is a part of the research for a master dissertation related to e-business models. The results of this survey will be used for academic purposes only. The survey is anonymous and does not require any personal details to be submitted.

I would like to emphasise that this is not a tool to sell you anything but rather this is purely research and you will not receive any follow-ups from this research unless you request to be contacted.

Estimated time for this questionnaire completion is 5-7 minutes.

I greatly appreciate your help and support with this research and thank you for your valuable contribution!

Click Here to take survey

Market trends 2009

noreply@blogger.com (Irina) — Tue, 11 Aug 2009 19:36:00 +0000

- stronger relationships with emerging markets;
- high levels of outsourcing especially in marketing functions;
- consumer will shape all the media (deals and bargains);
- incentive marketing;
- higher interest in the measuring performance (for companies);
- companies move their activity towards online medium;
- higher need for customer insight and loyalty;
- specialisation overcome by diversification through partnerships;
- complimentary brands/products;
- higher need for creativity and innovation;
- need for competitive advantage;
- increase in social networks;
- higher importance of CSR, ethics and brand equity;
- environmental issues;
- power is shifting to consumers, as information is readily available and they become more clever;
- reputation becomes critical in everyday business;
- distribution channels are changing (disintermediation);
- media channels become more complex/sophisticated – digitalisation of media;
- many changes in external environment and companies must be informed and quickly respond;
- availability of service providers coming from any point of the world (higher standards for products);
- pay for performance – careful budgeting;
- increase in data privacy and security;
- increase in number of RSS feeds;
- customers want to know who they are dealing with – personal touch; higher use of Twitter, LinkedIn; higher transparency and honesty;
- more personal, human and less institutional communication;
- need for centralised information;
- personal branding – increase in importance of individual as a representative of the company;
- marketing integrated services – combined use of strategies;
- increase in number of consultancies and contractors;
- simplicity and elegance in messages; targeted content;
- integrated approach of marketing functions due to headcount;
- change communication, crisis issues;
- long-term approach, not immediate gain;
- not all old rules apply anymore – out of conventional;
- filtering information and use only the relevant ones – costs down;
- mass marketing might not work anymore;
- higher customer service interest;
- use of market research;
- cause related marketing;
- fewer and higher quality communications;
- B2B customers want solutions tailored to their specific needs;
- consumers look for one stop shops;
- higher use of affiliate/referral programs; viral marketing;
- growing number of stakeholders.

Change Management - National Taxi

noreply@blogger.com (Irina) — Thu, 19 Mar 2009 23:43:00 +0000

Last year at CIM courses I learned about change management; soon I realised that I encountered the same problem at my former job and I didn't even know that this is part of a company's strategic decisions and it has extensive theory behind it. At that time I didn't know how to deal with it (not even the management), because of our poor education in this area.

To summarize the situation, when we launched the new taxi brand, National Taxi, we had many problems with our drivers. We struggled in vain to create brand values, to segment and target customers, and to create market awareness. The problem was not there.

It was the change throughout the company not very well received by the drivers. They tried to resist and fight for keeping only the old brand and system. The service provided to a new segment of customers was higher, with better cars, better service, equipped with GPS and new stations, all at the same price. The employees' perception was that if they accept to drive a car like that, the customers will think that the service is overpriced and the company will not receive orders anymore.

The employees perceived this as losing customers, creating a bad image and reducing number of orders and therefore losing money. Moreover, starting over with a new brand name, that means losing loyal customers.

So they decided not to accept to work on these cars.

Apart from this, working in a car with new technology such as GPS is very demanding especially at a certain age.

Solutions we found?
- messages on hold at Meridian Taxi (old brand) stating that National Taxi (new brand) is part of the old brand, so the customers would trust the new services. Also recommending the new service at the same price.
- stickers on Meridian Taxi with the new brand name and stickers on National Taxi with messages like: "Service guaranteed by Meridian Taxi."
- stickers on National Taxi with distinguished messages about higher quality at the same price.
- additional services for drivers such as: dedicated balusters at dealership service department whenever an accident happens.
- incentives and packages in co-operation with the leasing company for financing cars and bonuses for buying cars from the dealership company part of the group.
- training for using GPS and new stations.
- appointing more experienced drivers with a higher position to deliver the right message to the rest of employees: the power of example, benefits for drivers and other arguments.
- professional business cards which give them a higher status for delivering better services.
- recognition to be the best driver in terms of number of orders and a weekend for two outside city on behalf of the company.
- other marketing support in terms of promotion.

As I presented above, this does not seem a very serious problem, but we lost money for a few months because the cars were not used. That was the cost of opportunity.

We were not prepared to encounter those problems and we failed to launch the new brand when we planned to.

Lessons for future: plan, identify, be prepared. Or study with CIM and even attend specialised management courses.

Saint Patrick's Day

noreply@blogger.com (Irina) — Sun, 15 Mar 2009 21:41:00 +0000

Click here to see me!

We've been to Trafalgar Square to celebrate St Patrick's Day. Not exactly to celebrate, but to see how Irish people regard this feast. Simply amazing.

I think the Irish people are the most fun loving people, and at the same time the noisiest of all nations. They are chanting, they are laughing, they are cheering every moment over many glasses of beer. Their red cheeks show happiness and good mood. What I like about them is that they behave natural and are always smiling, even if somebody accidentally steps on their feet or spills their beers. Nothing worries them.

Alongside them, there were so many babies! And not only walking, but babies sleeping in their prams. Parents drinking and singing, and babies dreaming. What a superb contrast!

The feast was accompanied by Mayor of London's shows. Traditional and also modern. They covered all tastes. People dancing, people sitting on pavement and eating pork rolls with stuffing, drinking beer and laughing.

Everything was celebrated on a spring sunny day. My guess is that the sun was the big surprise on behalf of Mayor of London. Great marketing!