lsdrock

Punk, nene!

2018-06-09T12:58:00.000+03:00

”Un radio punk aș vrea să fie
Ca să ne scoată din inerție,
Să ne scape de toate aceste prostii
Și să-i educe pe copii.”

Pentru a doua oară în viață, am simțit nevoia să aștern în scris, cu bune și cu rele, istoria ce mă leagă de una dintre trupele mele preferate, cu care am crescut împreună (ca să nu spun c-am îmbătrînit împreună) și alături de care am petrecut momente memorabile și-am adunat o sumedenie de amintiri, unele frumoase, altele mai triste. Prima oară a fost vorba de prietenii dragi de la Altar, tot într-un moment aniversar al formației; acum a venit rîndul celor de la ZOB, trupă care a împlinit anul acesta ”frageda” vîrstă de 25 de anișori.

Povestea mea începe chiar mai înainte de 1993, într-un final de vacanță mare, cu o escapadă la București, mai exact cu o scurtă ”fugă” de-acasă, de la Suceava, împreună cu o colegă de liceu. Metaliste în devenire, eram ferm hotărîte să ajungem în Mecca rockerilor vremii, aka Piața Romană - ”Grădinița”. De prisos să mai spun că, odată ajunse acolo, am rămas fascinate de atmosferă. Îmi permit o mică digresiune, pentru cei mai tineri, care n-au nici cea mai vagă idee despre ce vorbesc: pe locul actualului Mc Donald's din Romană, în anii '90 se afla cîrciuma numită ”Grădinița”, locul de întîlnire al rockerilor din București și nu numai, la (realmente) doi pași de tarabele cu casete audio și de mica bodegă ”Turist”, care prelua surplusul de metaliști pe care nu-i mai cuprindea ”Grădinița”. O mare de pletoși în jeans găuriți, cu geci de motor, cu bocanci sau ciocate, cu lanțuri și ținte, ba chiar și vreo doi punkeri veseli, cu cîte-o furculiță de aluminiu agățată cu mîndrie în ureche, puneau țara la cale în jurul halbelor grele de sticlă, cu bere ieftină și rece, dezbăteau frenetic noutățile discografice ale momentului, legau prietenii și filozofau pe marginea vieții; mai exact - ardeau gazul de pomană în cel mai agreabil mod cu putință. La un Carpați de Sf. Gheorghe fără filtru, făcut poștă în cerc, am aflat c-ar mai exista un punct în care se adună rockerii, și anume la ”Turn”, căci, în epoca respectivă, rețelele de socializare nu existau nici în stadiul de utopie, iar oamenii socializau mult mai cinstit și mai plăcut, față în față, la un pahar de vorbă și-o tacla. Mai mult nici că ne-a trebuit! În mai puțin de jumătate de oră ne instalam la o cafea în locanta sus-amintită, unde, spre dezamăgirea noastră, nu se vedea nici țipenie de rocker, ci doar un chelner năuc ce bîntuia printre mesele goale și doi convivi cam afumați și trecuți binișor de prima tinerețe. Dacă doar întîmplarea a făcut să găsim restaurantul pustiu în ziua cu pricina sau dacă informția primită în Romană era falsă (ori o farsă), n-am aflat nici pînă în ziua de azi. Cert e însă că deplasarea la ”Turn” n-a fost, în cele din urmă, o plimbare complet inutilă, pentru că în viață nimic nu-i întîmplător. După ce ne-am terminat cafeaua, am decis că n-are niciun rost să mai atîrnăm pe-acolo fără motiv și am coborît în fața blocului-turn de lîngă Sala Palatului, unde ne-am oprit un moment, întrebîndu-ne încotro să ne îndreptăm pașii, în căutarea altor confrați într-ale muzicii. Și cum stăteam noi în expectativă, numai ce-și bagă soarta coada și ne scoate-n cale un băietan înalt și subțirel, cu ochi drăcoși, cu șapcă-n cap și fără plete (sic!), purtînd pe umăr un toc de chitară, care ne abordează cu nonșalanță și se recomandă cu aplomb: Vlad Dracul. E mult de-atunci și m-am cam ramolit, așa că nu mai țin minte cum se numea trupa în care ne-a spus că activează, în schimb, îmi amintesc cu precizie versurile unei piese, compoziție proprie, pe care a ținut să ni le împărtășească:

”Am un atelier
Și fac piese din fier.
Și am și un halat,
Plin tot de căcat.”

Din vorbă în vorbă, ne-a recomandat călduros terasa Felix, de pe Batiștei, unde-am și aterizat în cele din urmă și unde-am dat pe gît o bere în cinstea salvatorului nostru, apărut ca din senin. În paranteză fie spus, picioarele mele au bătut ulterior de nenumărate ori drumul spre vila veche și elegantă, cu măsuțe intime, presărate prin curtea mare și umbrită de copaci impunători, așa că-i ramîn îndatorată lui Vlad pentru multele ore plăcute pe care l-am petrecut la Felix în anii mei de studețtie.

Raita prin Capitală s-a încheiat cu succes, m-am reîntors în urbea natala și mi-am văzut liniștită de viață, de școală și de muzica rock, pînă în anul de grație 1993, cînd am revenit în București, de astă dată cu ”acte în regulă”, de studentă la jurnalistică. Încă din primul semestru am descoperit Fun Radio, care nu era tocmai ”un radio punk”, dar difuza muzică de calitate și mai transmitea și un Top Românesc datorită căruia am luat contact cu o mulțime de trupe de mare angajament (ZOB, UDDU, Cronos, Tectonic, Rising Shadow etc.), majoritatea aflate la început de carieră. Unele s-au pierdut pe drum, altele în schimb au devenit de-a lungul anilor niște clasice în viață, de care am rămas iremediabil îndragostită, pe vecie. În scurt timp aveam să fac și alte descoperiri amuzante și surprinzătoare. Prima dintre ele a fost aceea că realizatorul Top-ului pe care ajunsesem să-l ascult cu sfințenie, săptămînă de săptămînă, îmi era coleg de an la facultate. După știința mea, Romulus Constantinescu e stabilit actualmente în Marea Britane, dar mi-ar face mare plăcere să am ocazia de a-l reîntîlni vreodată în carne și oase și de a-i mulțumi retroactiv pentru emisiunea care mi-a cizelat în tinerețe gusturile muzicale. Revenind la povestea noastră, următoarea surpriză avea să vină în iarna lui 1994, dacă nu cumva îmi joacă feste memoria. Pe ZOB îi ascultasem deja la radio și mă rodea teribil dorința de a-i vedea și live, pe vreuna din scenele patriei. Așa că debordam de entuziasm cînd am aflat ca pohta ce-am pohtit se va materializa sub forma unei cîntari la Teatrul ”Ion Creanga”. Un teatru pentru copii, ce-i drept, dar ce importanță mai avea? La urma urmei, nu eram toți niște copii ceva mai mari, și cei de pe scenă, și cei care aveau să umple sala pînă la refuz? În deschiderea concertului s-au desfășurat băieții de la Vank (e cale taaareee lungă de la ce și cum cînta Vank-ul de atunci, pînă la ce prestează Vunk-ul de azi, dar asta e o cu totul altă istorie...), după care, cei patru enfants terribles numiți ZOB au acaparat fără drept de apel atît scena, cît mai ales publicul. Probabil că v-ați întrebat deja în ce naiba constă surpriza despre care pomeneam mai sus... Vă mai amintiți de găliganul cu ochi albaștri, cu atelierul și cu halatul lui frumos mirositor, din prima parte a poveștii mele? Ei bine, domnișorul în cauză se afla pe scenă, în fața ochilor mei căscați de uimire, cu o chitară bass agățată de gît, răcnind la microfon din toți bojocii, și nu singur, ci flancat de-a stînga și de-a dreapta de încă doi lungani, de-ai fi zis că patronul spiritual al teatrului în care ne aflam își trimisese pe scenă un personaj desprins din basmul său celebru: Păsări-Lăți-Lungilă , în triplu exemplar.

Inutil să vă mai spun că m-am umflat instantaneu în pene de mîndria de-a fi întîlnit cîndva face to face ditamai rockstar-ul (la propriu si la figurat) :)) Deasemenea, e de la sine înțeles c-a fost dragoste la prima audțtie (și live, nu numai radiofonică) și c-am devenit die-hard fan Zob, cu începere din seara respectivă. De menționat că întîlnirea cu ”ansamblul vocal-instrumental” ZOB a coincis cu perioada mea de rebeliune, cînd ascultam în draci Dead Kennedys, Ramones, Die Toten Hosen și The Clash și cînd am tocit, pur și simplu, prin audiții în exces, caseta achiziționată din Romană - the one and only ”Never Mind the Bollocks, Here's the Sex Pistols”, așa că descoperirea unei trupe românești din zona punk, punk-rock, a picat la marele fix. (Peste cîțiva ani aveam să cunosc la Costinești un punker din Bacău, care m-a convins să trag o piesă de-a trupei lui pe-o caseta de-a mea, peste ”Kill' em All”, printr-o replică memorabilă: ”Casetă cu Metallica mai găsești să-ți cumperi, dar cu ”Ploaia” de la Scandal cine știe cînd te mai întîlnești!” Iată că anul acesta și formația Scandal serbează 20 de ani de existență, dar, la vremea respectivă, ZOB combătea încă fără concurență pe scena de gen din România.)
Ahtiată după tot ce înseamnă rock, cu toate genurile și subgenurile lui, urmăream cu aviditate toate publicațiile și emisiunile de profil, nu foarte numeroase în epoca respectivă, așa că am țopăit de-a binelea de bucurie cînd i-am văzut pe ZOB și pe micul ecran, la ”Întîlnirea de la miezul nopții”, fostul ”TeleTop” al lui Petre Magdin, de la postul public de televiziune. Anul 1995, cred, mi-a adus un cadou inedit: un split EP ZOB/UDDU, editat într-un tiraj limitat, pentru care am orbecăit pe niște străduțe întortocheate dintr-o zonă a Bucureștiului nefamiliară mie, în căutarea postului de radio UniPlus, de unde m-am întors triumfătoare cu trofeul. La finele lui 2011, prietenul Costy de la Ura De După Ușă mi-a semnat coperta discului păstrat cu mult drag de-a lungul anilor și de-atunci mă tot căznesc să prind momentul în care să-i sporesc valoarea de colecție și cu autografele domnilor de la ZOB.

A urmat ”Parodisiac”-ul, album de debut compus din cover-uri haioase, dintre care unele au făcut istorie. Legenda spune că ”Drumurile noastre” a fost la un pas de a fi reeditată împreună cu Dan Spătaru, după ce acesta și-a depășit revolta provocată de varianta celor de la ZOB, proiect eșuat însă din pricina dispariției acestuia din urmă. Favorita mea ramîne însă ”My Bonnie”, poate și pentru că mi-o fredona mama cînd eram copil. Însă în varianta The Beatles, din păcate :))
Cînd am intrat la liceu, eram ferm convinsă ca pasul următor va fi Facultatea de Filologie, dar apariția revistei ”Pop, Rock & Sport ”, devenită ulterior ”Pop, Rock & Show”, mi-a schimbat subit opțiunea. Am decis pe loc că voi deveni absolventă de jurnalistică, cu scopul declarat (o, sfîntă naivitate!) de a-mi trece într-o bună zi semnătura în paginile celei mai complete publicații cu profil muzical a vremii. Nu absolvisem încă facultatea cînd visul a devenit realitate. Pasiunea mea devoratoare m-a adus în postura de redactor muzical al revistei conduse de Andrei Partoș, redenumită între timp ”Vox Pop Rock”.

Satisfacția mi-a fost cu atît mai mare cu cît noua mea poziție mi-a oferit șansa extraordinară de a scrie despre formațiile mele preferate, printre care s-a numărat, desigur, și ZOB. În 1998 am avut plăcerea și onoarea de a recenza ”Telenovelas” - al doilea album al trupei, căruia cred că i-am acordat o notă de 8, pentru că pe-atunci eram mai catolică decît Papa. Îmi repar acum greșeala și îi dau din toată inima un 10 cu felicitări, pe care și l-a cîștigat cu prisosință în cei 20 de ani de audiție pe repeat. Ca de altfel toate celelalte albume, pe care le-am ascultat pînă la exasperare, fie ele pe casetă audio sau pe CD. În toate vacanțele, ”drumurile mele” se derulează în ritm de ZOB, cu volumul la maximum, iar de 18 ani încoace e regulă: fiecare călătorie spre litoral începe și se sfîrșește cu ”Marea 2000 si 3 de 1”.
Că tot veni vorba de mare, rememorez cu zîmbetul pe buze mici episoade estivale legate de pasiunea mea pentru ZOB. Într-o vară toridă mă aflam în Vama Veche, pentru defunctul festival Stufstock, de la care n-am absentat niciodată, atît cît a rezistat. Pe la amiază mă îndreptam spre scenă, unde trupele făceau probe de sunet, și coincidența a făcut să trec pe lîngă o mașină parcată în apropiere, în care musiu Vlase trăgea un pui de somn, pe locul din dreapta, cu geamul portierei larg deschis. N-aș putea spune nici acum ce demon năstrușnic m-a îmboldit în clipa aceea să-i trag un bobîrnac peste cozorocul șepcii. Am conștientizat instantaneu gafa și-am regretat gestul, dar o comisesem deja și regretele erau tardive. După cum e lesne de imaginat, omul a sărit ca ars și mi-a administrat un binemeritat perdaf, căci, cui naiba i-ar pica bine o astfel de sperietură și-un asemenea mod barbar de-a fi trezit din somn? :)) M-am îndepărtat cu coada-ntre picioare și-am ramas plouată pînă tîrziu în noapte, cînd am reușit în cele din urmă să-mi cer scuzele de rigoare în culise și-am udat marea împăcare cu un pahar de bere, în spatele scenei.
Revăd o secvență petrecută tot în Vamă, la o masă de la Stuf, într-o dimineață însorită de 1 Mai muncitoresc: Cosmin (alias Poke), prieten de-al meu din copilărie și ”frate de cruce” cu cei de la ZOB, mă beștelește pentu că fumez ca un turc. ”Îi tot spun și lui Vlase (care-o făcea între timp pe Jedi-ul la masa vecină) c-o să-l bage în groapă țigările astea nenorocite!” Deocamdată, atît Vlase, cît și eu rezistăm pe baricade. Tu, însă, prietene, n-ai avut de lucru și te-ai dus acolo înaintea noastră, cu toate că n-aveai viciul tutunului, și-ai lăsat un mare gol, la masa de lemn din Vamă și-n sufletele noastre.

Despre petrecerile de pomină de la ”Parașute”, care se încheiau mult după răsăritul soarelui, cu ”Macarale”, ”Broscuța Oac” și dans pe mese sau despre închiderea de sezon, cu berea împărțită moca ultimilor mușterii, nici nu mă mai apuc să vă povestesc, că m-apucă ziua de mîine.
În cei peste 20 de ani de ședere în Capitală i-am urmat pe Vlase, Moșu, Forrest și Lonți pe la mai toate cîntările lor, prin toate cluburile și barurile cu muzică live din București și nu numai: Backstage, Lăptăria lui Enache, Fire Club, Barfly, Club A, Keoke, Fabrica și lista ar putea continua... Metaforic vorbind, pot spune că cine n-a luat parte măcar o dată-n viață la un concert ZOB a trăit degeaba :) Și n-am zis întîmplător ”a lua parte” în loc de ”a asista”, pentru că la concertele lor, de piatră să fii și tot participi la ”nebunia” generală și devii părtaș la dezmățul muzical de pe scenă, prelungit cu succes și în public. Ca să vă faceți o idee, citez cu aproximație dintr-o piesă cu schepsis de pe ”Deviant”, care-mi place tare mult: cînd vine ZOB în recital, se lasă ”cu rupere de oase și cu șprițuri printre nori”.

(Da, da! Aia de chirăie "Bineee, ZOB!" la final c'est moi, în caz că vă-ntrebați cumva )

Un ”loc de pierzanie” tare drag inimii mele, unde-am semnat condica ani de zile, aproape seară de seară, a fost Lăptăria lui Enache, cu tot cu terasa aferentă. Sus, la Motoare, am trăit cu mare entuziasm două lansări de album ale celor patru magnifici: ”Printre nori” (un concert de milioane, care-a reunit pe aceeași scenă feblețele mele, ZOB și Fără Zahar) și ”Zulu Oscar Bravo”, album bilingv, subapreciat, deși conține cîteva piese extrem de reușite, cum ar fi ”Killer”, de pildă.
Pe ușa sufrageriei mele din București tronează și-n ziua de azi un afiș A4, alb-negru, cu văcuța-mascotă a Lăptăriei, de la un concert ZOB de neuitat pentru mine. Anjunsă la locul faptei cu vreo două ore mai devreme, am avut nu știu ce treabă la parter, cu puțin înainte ca băieții să urce pe scenă. Întîmplător, odată cu mine a urcat în lift și Moșu, însoțit de o altă persoană. Toți am schimbat două vorbe cu doamna Lili, nemuritoarea liftieră care migălea mereu la goblenuri, în lumina chioară a neonului, iar Moșu, într-un acces de amabilitate, mi-a adresat un zîmbet și-un salut, cu toate că nu ne cunoșteam decît cel mult din vedere. Țin minte că am bîiguit ceva cu juma' de gură, mi s-au înmuiat genunchii, m-am îmbujorat ca un rac fiert și-am ieșit din lift pe jumătate lesinata, pe jumătate plutind de fericire :))

În decembrie 2007 am șters-o englezește de la petrecerea de Crăciun a agenției de publicitate unde lucram, ținută într-un local avangardist și exclusivist de pe lînga Cișmigiu, și-am galopat prin zăpadă ca un cal de curse spre Lăptărie, unde avea loc o lansare de album pe care nu voiam s-o ratez. Odată ajunsă, am dat nas în nas cu Kirk, vechi și îndrăgit amic, veteran al radiourilor românești, aproape nelipsit de la prima măsuță din fața scenei înguste. La o bucată de noapte, după încheierea evenimentului în cauză, dragul de Kirk și-a amintit că ZOB au concert în Barfly și-a reușit să mă convingă (fără prea mare efort, recunosc) s-o pornim într-acolo. Zis și făcut! Ne-am cocoțat amîndoi într-un taxi și mi-am continuat turul de forță nocturn, cărăbănind după mine o ditamai sarsanaua, cu ținuta de gală, de la petrecerea firmei. După cum era de așteptat, cînd am descins noi triumfal în club, cîntarea se terminase de ceva vreme și băieții începuseră deja să demonteze sculele. Ne-am înecat și noi amarul într-o bere, două, trei și-am ajuns acasă în zori, ruptă de oboseală, dar ferm hotărîtă ca la viitoarele concerte ZOB să mă prezint la ora de începere reglementară.
La multe alte cîntări cu ZOB am mai fost și multe alte amintiri am adunat, dar n-am timp să vi le-nșir aici pe toate. Vă mai pomenesc doar despre concertul concertelor, cînd am mers la Fabrica pe-un ger de crăpau pietrele și-ngheța Iadul, ca să intru alături de ZOB în noul an, 2015. ”Happy Punk 'n' Roll New Year's Eve” a fost o paranghelie strașnică, iar în ceea ce mă privește, cel mai tare Revelion de pînă acum; și-am petrecut ceva Revelioane de senzație la viața mea... Cu această ocazie, un puștan cot la cot cu care mă înghesuiam în fața scenei mi-a făcut complimentul suprem, gratulîndu-mă cu titlul de ”Cel mai batrîn fan ZOB în viață” :))
În ultimii ani i-am văzut din ce în ce mai rar, nu pentru că așa am vrut eu, ci pentru că așa a decis viața, De 25 de ani aștept în zadar să-i aducă cineva la Suceava. A fost la un pas să se întîmple, în 2015: turneul de promovare a albumului ”Deviant” ar fi trebuit să ajungă și la 31 Motor' s Pub. Cu doar două săptămîni înaintea datei stabilite, a survenit dezastrul de la Colectiv și lumea s-a oprit pentru o vreme-n loc. Atunci cînd viața cluburilor și-a concertelor și-a reluat cursul, proiectata întîlnire cu ZOB la Suceava a redevenit o utopie. Dar cum speranța moare ultima, încă mai trag nădejde să-l conving pe Cezar de la 31 să ni-i aducă pe baieți în Bucovina într-o bună zi, nu prea îndepărtată. ”Iar pîn-atuncea vă urez să ne-auzim cu bine/ S-avem pe masă bunătați și damigene pline!”
La final, mai vreau sa adaug, dragii mei zob-eri, că prin muzica voastră mi-ați adus multe momente de fericire-n stare pură. Și-ascultați la fata!: fericirea nu-i ceva de lepădat, într-o lume plină de rahat. Cam ca halatul ăla virtual al lui Vlase. Căruia o să-i fac plăcerea (lui Vlase, nu halatului, of course) să-i spun despre ce s-a petrecut cu ZOB în acești 25 de ani doar atît: a fost DRĂGUȚ! Foarte drăguț! Extraordinar de drăguț!
O ultimă paranteză, promit! Fericită ați făcut-o și pe mama mea, care era topită după piesa ”Printre nori”. Printre nori, unde s-a mutat și ea între timp. Îmi amintesc că a fost extrem de încîntată la nunta lui Poke, cînd i-am făcut o fotografie cu Vlase, pus la patru ace cum nu mi-a mai fost dat să-l văz vreodată.
Hai c-am picat din nou în borcanul cu melancolie și se duce naibii tot feng-shui-ul!
Să-ncheiem dară într-o notă veselă și optimistă, pentru că așa se cade! La Mulți Ani, ZOB! Și la mulți bani, că n-am auzit sa fi făcut vreodată rău cuiva! La cît mai multe cîntări, la care să ajung și eu! Toate cele cuvenite celor de la Jandarmerie și lu' nea Nelu de la FSN!
La Mulți Ani, Vlad, Mihai, Andrei, Laurențiu și Doru! May the Force be with you!
Punk's not dead! Amen to that!

P.S. V-am spus vreodată că vă mulțumesc din suflet pentru piesa aia extraordinară, tristă, frumoasă și, din nefericire, teribil de adevărată - ”Sa ne pupați în cur!”? Posibil... Dar nici dacă v-aș mai mulțumi de încă o mie de ori, tot n-ar fi destul. În fond, la ce v-ați putea aștepta de la o sentimentală incurabilă ca mine? :)

Are YOU the Rocker? "I Am the Rocker"

2015-07-01T19:10:00.003+03:00

Weekend-ul acesta, un nou festival dedicat rockerilor își va face debutul în peisajul concertistic din România. In perioada 4-5 iulie, la Romexpo va avea loc prima ediție "I Am the Rocker Festival". Line-up-ul cuprinde o varietate de trupe care au scris istorie în diverse ramuri ale muzicii rock sau metal, pe plan internațional: Dream Theater, Soulfly, Mayhem, Carcass, Kamelot, Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Skindred, Myrath, Arkona, Mike Terrana. Pe lângă acestea, pe cele trei scene ale festivalului vor mai evolua și artiști români cu mare priză la public: Celelalte Cuvinte, Kempes, Kistvaen, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode, Diamonds Are Forever, Negative Core Project, Dirty Shirt, QuantiQ, Target și Blutrina. Evenimentul organizat de Phoenix Entertainment se anunță a fi unul de anvergură, ce își propune să ofere publicului prezent nu doar muzică de calitate, prin intermediul numelor sonore de pe afiș, ci și o sumedenie de concursuri și activități amuzante. De exemplu, Beer Championship, Air Guitar Battle sau Concursul de Pogo. Fericiții câștigători ai acestor concursuri vor avea un motiv suplimentar de bucurie: în cadrul ediției de la anul a festivalului, vor beneficia de acces în backstage, unde-i vor putea întâlni pe membrii trupelor participante.
Un alt aspect inedit al festivalului constă în ideea organizatorilor de a le pune blogger-ilor la dispoziție o zonă special amenajată și de a le oferi posibilitatea inițierii pe blog a unui concurs cu trei invitații duble la "I Am the Rocker".
Pentru a participa la acest concurs, tot ce trebuie să faceți este să menționați într-un comentariu trupa sau trupele pe care doriți în mod special să le vedeți la acest festival.
Concursul se va încheia pe 2 iulie, la ora 21:00.
Câștigătorii vor fi anunțați pe blog în cursul dimineții de 3 iulie.
Mult succes și țineți aproape! \m/

Later edit: cei trei câștigători ai concursului sunt Andreea Dan, Ruxandra Tudorica și signum mortificationis.
Pentru detalii suplimentare vă rog să o contactați pe Andra Vasile, la adresa de e-mail: andra@phoenixentertainment.ro

Slayer - Une histoire d'amour

2012-05-30T11:14:00.005+03:00

Rindurile de fata constituie primul articol pe care il public pe Metalhead si ma bucur nespus ca au ca subiect trupa Slayer,una dintre favoritele mele din toate timpurile.Au trecut mai bine de 20 de ani de cind i-am descoperit pe zeii thrash-ului si dupa un coup de foudre la prima auditie le-am urmarit pina in zilele noastre parcursul muzical caracterizat prin seriozitate,inspiratie,profesionalism si sinceritate.Daca mi-ar fi spus cineva in urma cu doua decenii ca va sosi ziua in care sa-i vad si sa-i ascult live pe Slayer,as fi considerat ca-si bate joc de mine,intr-atit de neverosimila parea o astfel de perspectiva in Romania anilor ''90.Si iata ca ma pregatesc cu "fluturasi in stomac" sa traiesc pentru a treia oara experienta naucitoare a unui concert Slayer!

Imi amintesc cu mare drag de primele articole vestimentare inscriptionate cu logo-ul unei trupe,pe care le-am arborat cu nedisimulata mindrie in tineretea mea zbuciumata.In vara lui ''91 am strabatut Parisul in lung si-n lat in cautarea unui "boutique rock",a carui adresa mi-o notasem cu sfintenie din revista Rocker.Cind l-am dibuit in sfirsit,dupa indelungi cautari,am fost cuprinsa subit de doua stari contradictorii: extazul absolut la vederea tricoului cu Slayer care trona in mijlocul vitrinei minusculului magazin si crunta dezamagire provocata de cartonasul de pe usa,care anunta ca boutique-ul e inchis din nu mai stiu ce motive blestemate.Dupa jumatate de ora in care nu mi-am putut desprinde ochii de pe minunatia inaccesibila din vitrina,am plecat cu sufletul greu,consolindu-ma doar cu gindul (la fel de putin incurajator) ca pretul T-shirt-ului depasea cu mult intregul buget al excursiei mele in Franta.M-am intors in schimb in tara cu o mindrete de geaca clasica de blugi,pe care un coleg de liceu inzestrat cu talent artistic mi-a decorat-o pe spate cu un imens logo Slayer handmade.A doua piesa de rezistenta a garderobei mele "metal" a fost un tricou cu Slayer achizitionat in primul an de facultate de la magazinul Concord,cu celebra acvila imprimata pe fond alb:))) si pentru care am scos din buzunar fara regrete contravaloarea bursei mele scolare pe doua sau trei luni.Obosit,labartat si ingalbenit de trecerea anilor,primul meu tricou "original" figureaza si acum in colectia personala de "relicve" rock.

O buna parte din discografia Slayer o pastrez pina in ziua de azi in format de casete audio,de provenienta poloneza(celebrele in epoca Takt si Vivo) si cu toate ca au trecut 20 de ani de atunci,tot nu-mi pot reprima invidia care ma incerca de fiecare data cind o vizitam pe fiica profesorului de latina din liceu,fericita posesoare a "Live Undead"-ului pe vinil oiginal.Un disc pe care cred ca l-am tocit realmente in urma nenumaratelor auditii si pe care n-am reusit sa-l obtin nici cu pretul celor mai tentante oferte posibile:))) In "muzeul" meu se mai regasesc si casetele VHS cu videoclipuri Slayer "trase" de la MTV Headbanger''s Ball,iar de pe pereti ma intimpina zi de zi posterele cu Araya & Co.,pescuite cu perseverenta de-a lungul timpului de prin Metal Hammer,Hard Rock Magazine,Rock Hard si alte reviste de profil.

Acestea fiind spuse,cred ca nu e greu de imaginat emotia pe care am incercat-o pe 7 iulie 2008,pe stadionul din Kavarna,cu ocazia primei intilniri cu legendarii exponenti ai fenomenului Bay Area (considerati astfel cu toate ca trupa nu s-a format in regiunea omonima).I-am descoperit aproape neschimbati,plini de energie si cu un chef de cintat nealterat de trecerea timpului.Si daca la vecinii bulgari am fost atit de bulversata si coplesita de importanta momentului,abia la concertul de la Bucuresti am gasit cit de cit calmul necesar pentru a-i observa pe fiecare mai cu atentie.Mi-au ramas intiparite in memorie zimbetul larg si cuceritor pe care Mr.Araya l-a abordat de fiecare data cind s-a adresat publicului intre piese si relatia pe care a stabilit-o cu fanii inca din primele momente,reusind sa "anuleze" ca prin farmec distanta dintre scena si spectatori.Dupa acest (mult prea) scurt show Slayer la care am avut bucuria sa asist,am ramas asemenea calatorului prin desert care dupa ce soarbe citeva picaturi de apa se simte si mai insetat ca inainte:)

Motiv pentru care astept cu o infrigurare de nedescris ocazia de a-i vedea pentru prima oara pe "taticii" thrash-ului intr-un concert de sine statator,pe care sa-l pot gusta cum se cuvine,de la primele acorduri pina la uralele finale ale multimii.Cu toate ca regret enorm faptul ca pe 4 iunie Jeff Hanneman va lipsi din "formula de aur",respect decizia celorlalti membri ai trupei de a-i acorda colegului lor ragazul necesar pentru a se recupera in urma nefericitelor peripetii prin care a trecut in ultima perioada.

Cu gindul la apropiata zi in care uraganul Slaytanic se va dezlantui asupra Arenelor Romane,in loc de bun ramas va las cu magistrala butada:

"GOD LISTENS TO SLAYER"

Punct si de la capat

2011-12-13T05:52:00.031+02:00

Am avut parte de un final de an senzational din punct de vedere concertistic.Am inceput in forta cu un fest(in) rock caruia ii doresc nenumarate editii de acum incolo.

Sub titulatura "Rock Legends" in zilele de 5 si 12 noiembrie am avut ocazia sa ma delectez cu show-urile de exceptie a doua trupe metal cult,pe care acum vreo douazeci de ani nici n-as fi visat sa le vad vreodata:SODOM siVENOM.

N-am decit cuvinte de lauda,

atit la adresa artistilor cit si a organizatorilor.

Totul a mers snur,

intrarea s-a facut fara probleme si in timp util,

atmosfera a fost extraordinara,

iar spectacolul de pe scena fara cusur.

Mi-as fi dorit sa relatez cu lux de amanunte fiecare dintre cele doua concerte,dar de fiecare data am fost prea coplesita de ceea ce am vazut ca sa-mi mai pot aduna impresiile intr-o forma cit de cit coerenta.:))

Multumiri intregii echipe care a facut posibil acest dublu eveniment si in mod special,thank you Mr.Coro

pentru surprizele de la after party:)

Pe Sodom i-am vazut pentru a doua oara,

dar pot spune cu mina pe inima ca show-ul de la Bucuresti mi-a placut mai mult decit cel de la Kavarna Rock Fest,

desi dupa concertul de anul trecut n-as fi crezut ca se poate mai bine de atit.

Venom-ul abia mi-a deschis apetitul

si sper sa am ocazia de a-i mai vedea cindva,cel putin inca o data.

In cea de-a treia simbata consecutiva am pornit din nou spre Arenele Romane,

de asta data pentru Amon Amarth,As I Lay Dying si Septic Flesh.

M-as fi intors acasa extrem de incintata si dupa acest concert daca n-ar fi fost problemele de la intrare,

in urma carora m-am numarat printre "victimele colaterale" care au ratat in totalitate recitalul celor de la SF.

Am mai scris aici despre acest subiect si nu vreau sa-mi mai rasucesc singura cutitul in rana,

asa ca ma rezum la a spune ca am incercat sa ignor gustul amar cu care am intrat in cort

si sa ma bucur pe cit s-a putut de prestatia celorlalte doua trupe din program.

Partea cea mai frumoasa a fost ca in decurs de trei saptamini am avut ocazia de a ma intilni cu o multime de prieteni,

mai noi si mai vechi,

dintre care pe unii nu-i mai vazusem de ani de zile.

Trupele de pe afisul "Rock Legends" au reusit sa scoata din "vizuina" aproape toata generatia de metalisti ai anilor 80-90,

asa ca media de virsta a publicului a fost sensibil mai ridicata decit la alte evenimente de rock/metal de pe la noi.

Dupa atitea nume mari,a urmat o binevenita schimbare,sub forma unei cintari de club,

pricinuita de lansarea ep-ului "Sint Andrei",semnat Din Umbra.

Un concert underground,intr-un spatiu mic si cu lume cam

putina,care mi-a amintit de atmosfera de pe vremuri din Le Noir.

A fost o seara foarte agreabila,

dovada ca si la show-ul unor formatii autohtone te poti simti la fel de bine ca si la un festival cu trupe de renume international.

Nici n-am apucat sa-mi trag bine sufletul si dupa doua zile am revenit in Club Elephant,

de asta data pentru un eveniment epocal:))

Ura De Dupa Usa,intr-o formula aproape complet diferita de cea in care i-am cunoscut cu multi multi ani in urma,

dar "condusa" de acelasi inegalabil Costy,

trecut de asta data din spatele tobelor in

prima linie,pe post de vocalist.

Ce-a iesit acolo e greu de descris in cuvinte...

Publicul a fost alcatuit aproape integral din fanii de alta data,

toti prieteni vechi si pusi pe sotii.

S-a lasat cu crowdsurfing,

cu piese cintate aproape integral de spectatorii carora Costy le-a incredintat in repetate rinduri microfonul

si bineinteles cu berea care a curs in valuri,

in pofida faptului ca toti cei prezenti au proclamat in cor alaturi de trupa

ca nici pina in ziua de azi nu s-a mai gasit nemuritoarea "Sticluta".:)))

Dupa dezmatul apocaliptic cu UDDU,a urmat un eveniment de mare clasa,in ambianta selecta a Salii Palatului:concertul aniversar Celelalte cuvinte- 30 de ani.

Nu mai are rost sa reiau povestea;am scris deja cit de frumos a fost;

pentru curiosi - a se vedea postarea http://lsdrock.blogspot.com/2011/12/celelalte-cuvinte-calatorie-in-timp.html

Ultima intimplare muzicala dinaintea "vacantei de iarna",avea sa fie lansarea celui mai recent album Altar,

intitulat "Mantra ",

care marcheaza si implinirea a 20 de ani de activitate.

La Fabrica a fost o seara intre prieteni si o atmosfera specifica oricarui show Altar.

Cine a fost macar o data la un concert de-al baietilor stie despre ce vorbesc.

Surpriza serii a constituit-o pentru mine reintilnirea cu Nimrod,fostul chitarist al trupei clujene,si mini-recitalul pe care l-a sustinut cu proiectul sau instrumental.

Odata "incalzita" lumea,pe scena a urcat "the young & the restless" dreamteam -Altaaaaaar!

Ce s-a intimplat in sala n-as putea sa spun,pentru ca mi-am petrecut o parte din concert facind poze,

iar cealalta parte cocotata in picioare pe un scaun de linga scena si scuturind cu spor din plete.

Evident ca s-au cintat piesele de pe noul album,pe care fiecare dintre participanti l-a primit ca bonus la achizitionarea biletului,

dar s-a facut si o trecere in revista a celor 20 de ani de muzica,prin intermediul bucatilor mai vechi,devenite intre timp adevarate hituri.

Seara a trecut cam prea repede dupa umila mea parere;

si daca Altar s-ar fi hotarit sa mai cinte inca pe-atita,zau ca nu m-as fi suparat:))

Momentan am bagat CD-ul la ascultare intensiva,nu de alta dar vreau sa ma familiarizez cit mai rapid cu noile melodii,astfel incit la concertul urmator sa le pot cinta cit ma tin plaminii,odata cu trupa.

De acum se poate spune ca am cam incheiat cu rock-ul si cintarile pe anul in curs.E momentul pentru o mica pauza de reincarcare a bateriilor,pentru ca la anul sa o pot lua de la capat cu forte proaspete.Deja se anunta o lunga lista de evenimente care de care mai tentante pentru 2012 si,spre deosebire de alti ani in care primele doua luni erau moarte din acest punct de vedere,acum vom incepe din scurt sarabanda,cu Arch Enemy-ul din 18 ianuarie.Lista concertelor viitoare e lunga si valoroasa,cu RHCP,Motorhead,Dimmu Borgir,Artmania etc.si e departe de a fi definitivata.Ca sa nu mai vorbim de turneul pricinuit de senzationala reunire Black Sabbath,pe care trag nadejde sa-i vad pe undeva la anul.Pina atunci putina odihna nu strica...vorba vine odihna,pentru ca de Craciun,Bucovina cinta "acasa",asa ca nici la Suceava n-o sa ajung sa duc dorul muzicii live de calitate.As zice ca acesta va fi chiar ultimul concert pe anul in curs,dar pina pe 31 decembrie a mai ramas ceva timp si n-ar fi prima oara cind primarul metal din Kavarna m-ar face sa iau drumul Bulgariei in noaptea de Revelion \m/
Acestea fiind spuse,ma declar mai mult decit satisfacuta de bilantul rock al sfirsitului de an si le doresc tuturor tovarasilor de "suferinta" un 2012 plin de cintari extrordinare si distractie cit cuprinde!Rock on!

ALTAR - Vingt ans apres

2011-12-10T00:31:00.370+02:00

Incep prin a declara ca sint mindra ca fac parte din "Generatia Altar".

Am crescut cu aceasta trupa draga inimii mele...

asta ca sa nu spun ca am imbatrinit odata cu ea:))

Daca e s-o iau gospodareste,cu inceptul,

prima amintire care ma leaga de baietii de la

Altar se pierde undeva prin anul de gratie 1990.

Tin minte ca era vorba de un concert Compact,la Casa de Cultura din

Suceava.Acolo m-am trezit cu un compliment sub forma unei crizanteme mov,din partea lui Teo

Peter,

care insotea formatia in turneu.

Cu aceasta ocazie am aflat ca are o trupa;

n-aveam pe-atunci de unde sa stiu ce va ajunge sa reprezinte pentru mine Altar.

Aveam sa-i vad pentru prima oara live la Arenele Romane,in deschiderea festivalului Rock'92.

In plina lumina a zilei,undeva pe la prinz,

pe scena s-a dezlantuit o adevarata tornada sonora,

un show cum nu mai avusesem ocazia sa vad pina atunci.

N-am sa-l uit niciodata pe Andy Ghost,invesmintat in kilt,

alergind de-a lungul si de-a latul scenei,

catarindu-se pe monitoare

si umplind amfiteatrul cu vocea lui electrizanta.

Cind au cintat"Anarchy in the UK",

in rindul primilor spectatori veniti la festival s-a pornit un iures de zile mari,

probabil primul pogo adevarat la care am participat vreodata:))

Ce-a urmat e ISTORIE.

Din acea zi si pina acum n-am incetat nicio clipa sa-i apreciez pe clujenii de la Altar,

care pentru mine au reprezentat intotdeauna un etalon al profesionalismului,seriozitatii si sinceritatii in relatia cu fanii.

Cu albumele Altar am trecut prin evolutia tehnologica,de la vinil la caseta audio si de la caseta la CD.

In 1993 am fost prezenta la concertul de lansare a LP-ului "The Last Warning",de la Teatrul Tandarica.

Aparitia pe piata a unui album de metal apartinind unei trupe romanesti,

sub egida unei case de discuri consacrate,

a reprezentat un eveniment epocal pentru showbiz-ul autohton al vremii.

De atunci dateaza primele mele autografe de la Andy et.co;

neavind la mine discul,am sacrificat fara regrete o bancnota de 500 de lei,

care reprezinta si astazi mindria colectiei mele de amintiri din tinerete.

Doi ani mai tirziu apare albumul "Respect" si nu pot sa va descriu ce bucurie a fost pe capul meu cind l-am cistigat la un concurs organizat de "Vox,Pop & Rock".Trofeul se infatisa sub forma unei casete fara nicio inscriptie pe ea si fara coperta,si am primit recomandarea sa folosesc pe post de cover un soi de talon decupat din paginile revistei:)))

Ulterior l-am achizitionat si in varianta oficiala,dar le pastrez cu drag pe amindoua.

In aprilie '98 aveam sa primesc albumul"Born Again" la conferinta de presa din Club A

si sa-l recenzez in "VP&R",de asta data in claitate de angajat al revistei.

A fost una dintre cronicile de disc pe care le-am scris cu cea mai mare placere,

incercind sa-mi pastrez obiectivitatea fata de otrupa care imi era atit de aproape de suflet.

N-a fost prea greu,tinind cont de faptul ca "Born Again",material de cotitura in evolutia trupei,si-a confirmat valoarea in timp si ramine si in ziua

de azi unul dintre preferatele mele.

Dupa o pauza cam marisoara,care i-a facut pe fanii Altar sa

astepte cu jind un nou material discografic,

a venit si anul 2006 cu o noua abordare muzicala din

partea trupei,concretizata prin albumul "Atitudine".

Piesele in limba romana au avut un

succes de public fulminant,

demonstrind ca altar-ii sint inzestrati cu acel fler al momentului care

a facut ca piesele lor sa fie intotdeauna adecvate vremurilor in care au fost compuse.

Imi curg lacrimi de ris pe obraji cind imi amintesc o peripetie de la concertul de lansare"Atitudine".M-am infiintat in Viking Club purtind un top si peste el o camasa pe care tocmai mi-o cumparasem si-mi placea la nebunie.

Cind am dat cu ochii de tricourile cu Altar m-am napustit sa-mi achizitionez si eu unul si evident ca am tinut mortis sa-l arborez pe loc.

Zis si facut!Am imbracat tricoul cel nou

si de bucurie nu mi-a mai stat gindul la camasa cu care venisem;fie-i tarina usoara,ca nici in ziua de azi n-am aflat pe unde-o fi ajuns.Oricum,am ramas in memoria prietenilor ca intruparea vie a personajului de la Timpuri Noi:

"Totul,totul s-a sfirsit;ne indreptam spre casa/Cu geaca rupta,blugii rupti si fara de camasa./Varu' Maftei,varu' Maftei,varu' Maftei ma lasa/si-mi spune ca la urmatorul sa vin FARA CAMASA":)))

Un alt moment de care-mi amintesc cu mare bucurie a fost cel de la Rockin Transilvania,

cind Altar a cistigat competitia pentru WOA.

Singurul meu regret este ca n-am reusit sa ajung sa-i vad la Wacken

si sa ma alatur compatriotilor care i-au sustinut din public

fluturind drapelul romanesc pe tarim german.

Dar cred ca mi-am rascumparat "greseala" in acesti 20 de ani in care am incercat sa le fiu alaturi la zeci si zeci de alte concerte si festivaluri.

La munte,

la mare,

la intrunirile bikerilor,in cluburi mici

sau pe scene uriase,

pe soare sau pe ploaie,i-am regasit intotdeauna plini de energie,

bucurosi sa cinte in fata publicului,

fie ca a fost alcatuit dintr-o mina de oameni sau din mii de spectatori.

De cind ii stiu,Altar isi considera cu modestie admiratorii drept prieteni

si ii trateaza in cosecinta.

In vremurile de glorie ale Costinestiului,Andy isi facea aparitia in rockoteca ,ramasa celebra pentru sicriele care serveau drept mese,ca "simplu muritor",

socializind cu rockerimea prezenta

la fel cum o face si-n ziua de azi.

Imi amintesc ce emotii am avut cind i-am oferit sa bea din vinisorul meu la pet

si cit de incintata am fost cind a acceptat,cu zimbetul ala al lui,mare cit toata fata:)))

Ma leaga multe amintiri frumoase de echipa-fanion a metalului romanesc

si probabil ca nu m-as mai opri din scris pina miine;

dar as risca sa pierd lansarea celui mai nou produs marca Altar si asta nu mi-as ierta-o niciodata:))

Nu-mi vine sa cred ca au trecut 20 de ani,

astept cu nerabdare sa ma bucur de "Mantra"

si le doresc baietilor sa ne vedem sanatosi si voiosi si la aniversarea de peste inca 20 de ani.

See you in Fabrica!

LONG LIVE ALTAR!!!

Celelalte Cuvinte - Calatorie in timp

2011-12-09T04:07:00.174+02:00

Tocmai m-am intors de la concertul aniversar Celelalte Cuvinte - 30 de ani

si am zis sa ma sez imediat in fata tastaturii pina nu apuca impresiile calde sa se risipeasca precum un stol de fluturi nebuni.

Dupa concertul din seara asta am emotii,am zimbete,am dureri

de picioare,am hainele ude,am obrajii imbujorati si pletele vilvoi.

Doar cuvintele nu le am la mine...le-am lasat la Sala Palatului,unde le-am

strigat,le-am soptit,le-am cintat ...Mi-am lasat acolo o bucatica din suflet si mi-am regasit in schimb adolescenta.Cu "Iarba prin par" si "Zmeie",cu "Scrisori iubite" si "Fintina suspinelor"...

Mi-am regasit "Comoara" anilor tineri,care nu plecasera de fapt nicaieri,ci doar stateau pititi pe undeva prin amintire,asteptindu-i pe Calin Pop si compania sa le picure sunete dulci la radacina si sa-i faca din nou sa-nfloreasca.

A fost frumos...a fost sublim...a fost magnific:)La ora asta mi se invirt prin creier toate superlativele posibile si ma tem ca nu sint in stare sa scriu ceva coerent;

dupa cum spuneam,e cam greu sa-ti gasesti Cuvintele in astfel de imprejurari...probabil tocmai de aceea cineva inspirat s-a gindit sa inventeze pentru asemenea momente Celelalte Cuvinte:)

Seara magica a inceput cu vocea inegalabilului Motu Pittis,

rasunind in intunericul salii cu aceeasi intensitate olimpiana

si pentru o clipa,inchizind ochii,am avut senzatia ca e acolo,viu si vibrant,

asa cum am avut privilegiul de a-l vedea de atitea ori.

In prima parte a spectacolului am asistat la o demonstratie de virtuozitate instrumentala,

acea virtuozitate care i-a consacrat pe acesti mari artisti,

alaturi de sensibilitatea si profunzimea versurilor,de originalitatea compozitiilor si de timbrul vocal atit de special al lui Calin Pop.

Ma minunam impreuna cu amicul Catalin cum de au reusit sa duca la bun sfirsit o asemenea prima parte a showului,cu piese lungi,dificile si interpretate in forta.

Dupa momentul "Oglinda",istoria Cuvintelor a inceput sa se desfasoare in modul reverse,de la ultimul album catre "O sa am",prima ( si poate cea mai suava) piesa a trupei.

Pina la pauza lumea a stat cuminte pe scaune,a privit,a ascultat,a aplaudat,unii s-au mai fitiit prin foaier la o berica sau la o tigara.

In timpul soloului de baterie al lui Leontin Iovan,pe intervalul dintre sectoare cea mai tinara generatie de fani CC a dezlantuit un soi de pogo turbat,sub atenta supraveghere a mamicilor vigilente de pe scaune.:)

Exceptindu-l pe cel mai pitic,care se tira de-a busilea pe ritmul indracit al tobelor,aveam sa-i regasesc pe micii fani desfasurindu-se in fata scenei,

mai catre final.

Dupa o scurta pauza in care standul prietenului Titus a fost asaltat din toate partile de catre cohortele de amatori de suveniruri cu CC,cintarea s-a reluat cu si mai

mult aplomb.

Cu cit inaintam pe firul timpului catre mai vechile albume ale trupei,cu atit atmosfera din sala devenea mai efervescenta.

Mai intii s-a dat din cap stind pe scaun, apoi cite unii mai nestapiniti au inceput sa se ridice in picioare,pe ici pe colo,

pentru ca la piesele din "perioada vinil" intreaga sala sa dea inclocot.

Eu una n-am mai putut sta locului de la piesa "Lupii",asa ca am intins-o direct in primul rind.

Si parca din momentul acela a inceput concertul pentru mine cu adevarat;

de,am si eu o virsta si e normal sa-mi placa mai mult melodiile cu care am crescut...

Desi nu cred ca e vorba doar de nostalgie;au piesele alea de pe albumele de inceput un"je ne sais quois" care parca-ti toarna miere-n suflet si-n auz.M-am bucurat sa-i revad pe baieti aproape neschimbati;

poate cu citeva riduri in plus,dar cu aceeasi energie tinereasca si cu aceeasi placere de a cinta pentru fanii lor de toate virstele.M-a incintat sa-l vad pe Ovidiu Rosu,

dintotdeauna membru al trupei cu drepturi depline,dar mereu aflat departe de "luminile rampei",aparind alaturi de colegii sai pe scena,in calitate de violonist.

Si in mod deosebit m-a impresionat lacrima strivita in coltul ochiului de catre Calin,la sfirsitul superbei "Ramii".

In seara asta el a lacrimat pe scena,eu am zimbit din public.

L-am privit de la mai putin de un metru si m-am regasit in acea stare euforica de la 16 ani,din seara in care am mers impreuna in acelasi taxi pret de citeva minute:))

As fi vrut sa scriu aici doar despre lucrurile care mi-au placut,dar a trebuit sa-si bage necuratul coada (sub forma unor "domni" cit dulapul si cu teasta rasa - angajati ai firmei de paza) ca sa-mi stirbeasca putin dispozitia feerica in care ma aflam.

Am regretat sincer ca paza nu a fost asigurata de echipa de la BlackHawk Security,ai carei membrii inteleg ce inseamna un concert rock si stiu cum sa se poarte cu participantii la acest gen de manifestari.In rest nu mai am nimic de obiectat;poate ca Polivalenta ar fi fost un spatiu mai propice pentru ca oamenii sa-si manifeste entuziasmul generat de concert,dar una peste alta a fost bine si asa:)Si ca sa inchei intr-o nota pozitiva,mai am de amintit frumosul moment in care intreaga sala le-a cintat sarbatoritilor de pe scena "Multi ani traiasca!",

cit si cadoul de final al trupei pentru fani,acea "Iarna" care rasuna din boxe in timp ce lumea se indrepta catre iesire.

"Sarbatori fericite!" le doresc si eu si tin sa le multumesc nu doar pentru o seara de neuitat,ci si pentru toti anii in care mi-au facut viata mai frumoasa cu muzica lor.

Pentru mine,in 2011 Craciunul a venit pe data de 8 decembrie - ziua cind am plecat spre Sala Palatului o femeie de 36 de ani si m-am intors o adolescenta de 16:)

P.S.Astept cu nerabdare aparitia DVD-ului,pentru a putea retrai iar si iar atmosfera inubliabila a acestui regal artistic.

"IT'S NEVER MY FAULT" tour

2011-11-22T14:05:00.020+02:00

Dupa primele deplasari de pomana la Cluj pentru concertele organizate de Nelu Brinduselu (una dintre ele in luna februarie,pe un ger de crapau pietrele),n-am avut nimic de comentat.Cind prietenii clujeni care il cunosteau pe nenea de-o viata ne-au vorbit despre el in termenii cei mai putin elogiosi cu putinta,Pino si cu mine i-am luat apararea.Cind Titus Constantinescu s-a exprimat despre el in termeni de aceeasi factura am crezut ca exagereaza.Cind mi-am permis sa postez pe Metalhead,dupa excursia inutila la Cluj pentru Mayhem,vorba de duh a prietenei Madalina,cum ca pe biletele pentru concertele organizate de N.B. ar trebui sa fie imprimata din start stampila cu "anulat",am fost admonestata de respectivul atunci cind ne-am intilnit la Sonisphere.Cind i-am batut obrazul pentru potlogaria de la concertul cu Amon Amarth si i-am spus ca venisem cu dorinta de a-i vedea si pe Septic Flesh,mi-a raspuns zimbind ironic :"Sint convins!" Cele mai bine de 60 de minute de stat in frig la intrarea in Arenele Romane,in urma carora circa trei sferturi din platitorii de bilete au ratat partial sau integral recitalul Septic Flesh,au reprezentat pentru mine picatura care a umplut paharul.Ca urmare m-am gindit sa schitez un prototip de tricou "omagial",pe care intr-o buna zi s-ar putea sa-l dau la imprimat pe bune.Sint convinsa ca prietenii mei care au batut de florile marului drumul Clujului in repetate rinduri ar fi incintati sa-l poarte;si altii ca ei deasemenea.Oamenii care au cheltuit o caruta de bani cu transportul,cazarea si masa,pe care aceste deplasari inutile i-au costat timp,oboseala si zile de concediu irosite.Eu nu sint absurda si pot sa cred ca exista si concerte anulate din motive independente de vointa organizatorului.Cred ca i se poate intimpla oricui,o data,de doua ori.Dar cind vezi ca toate "ghinioanele" trag la tine ca mustele la ...miere,nu mai veni cu vesnica scuza "N-a fost vina mea" ,ci gindeste-te sa te apuci de alta meserie.Daca nu e vina ta ca nu-ti ies niciodata ploile,in mod sigur nu e nici vina platitorilor de bilete ca sint bataia de joc a unui organizator extrem de "ghinionist",ca sa nu zic lipsit de profesionalism de-a dreptul.

P.S.:Asteptam in continuare o dsespagubire pentru show-rile Overkill si Septic Flesh,pentru care am platit si n-am vazut un banut inapoi nici pina in ziua de astazi.

P.P.S.: Am omis sa trec pe tricou trupa Catamenia,careia i-a nenorocit intreg turneul european,drept pentru care membrii formatiei il pomenesc de dulce si nu-l vor uita niciodata:)))

http://www.catamenia.net/news.php?news_id=164

Sonisphere - a fost sau n-a fost?

2010-07-04T12:34:00.347+03:00

Au trecut mai bine de 3 saptamini de la Sonisphere si mi se pare deja ca a fost cindva,intr-o alta viata.Am asteptat jumatate de an si a zburat in 3 zile;it's so unfair!!!In afara de atmosfera extraordinara si distractia nelimitata,impartasite cu nenumarati prieteni de prin toate colturile tarii si din afara ei,Sonisphere mi-a adus doua momente de satisfactie suprema: reintilnirea cu Slayer si primul show Rammstein din viata mea.

"METAL HEART" SAU "HEART OF STEEL"?

Orphaned Land - un cocktail interesant de metal si ritmuri orientale,care mi-a placut la fel de mult ca si prima oara cind i-am vazut live.Pe lumina zilei,fara niciun fel de efecte speciale,israelienii au reusit si la Bucuresti sa vrajeasca publicul prin intermediul muzicii,vestimentatiei si al unui show captivant.Paradise Lost - in postura ingrata de a cinta putin,pe lumina si cu un sunet deplorabil.Bine ca i-am vazut inca de 3 ori pina acuma,pentru ca altfel as fi plins in pumni...

Volbeat s-au dat de ceasul mortii pe scena,cu mult succes din cite am putut constata.

Au pe la noi un numar considerabil de fani,care cred ca au fost entuziasmati de prestatia favoritilor lor.Pe mine m-au incintat mai putin,asa ca i-am urmarit de la terasa cu beri din apropierea scenei,in timpul unui binevenit moment de respiro.
Desi am ajuns la a cincea intilnire cu Manowar,

tot nu pot spune ca m-a lasat rece schimbarea de ultim moment a headliner-ilor din prima seara.

Ce sa mai spun de cei care si-au luat bilet special pentru Manowar

si au suferit dezamagirea de a a afla cu doar doua zile inainte

ca trupa lor preferata nu mai este cap de afis si va cinta numai o ora?

Pe "taticul" Udo l-am bifat deja cu citiva ani in urma,

asa ca am facut greseala sa cred ca Accept cu Mark Tornillo la voce nu merita osteneala de a sta pina la sfirsit.

Aud ca am pierdut un show excelent

si ma consolez cu gindul ca peste 4 zile voi avea ocazia sa-l degust in tihna pe gazonul confortabil al stadionului din Kavarna."WARRIORS OF THE WORLD UNITED"
Premiul de consolare pentru "brothers & sisters of metal" - o noapte intreaga de Manowar in Fire Club,cu multe beri,concursuri si premii si cu o infratire generala "under the sign of the hammer" intre fanii adunati de prin diverse parti ale Europei."GOD LISTENS TO SLAYER"
Anthrax sau reintoarcerea in anii zvapaiati ai adolescentei;am facut abstractie de faptul ca Belladonna arata ca o stafida multiseculara si m-am dezmatat ca la chefurile din liceu racnind cu veselie "Anti-so-cial,anti-so-cial":)Megadeth,o trupa pe care am asteptat ani de zile s-o revad in actiune,fascinata de amintirea extraordinarului concert de la Arenele Romane.Din nefericire,n-am mai avut parte de sunetul de atunci,care-ti taia pur si simplu timpanele cu claritatea de cristal a chitarii minuite de Mustaine intr-o viteza diavoleasca.Nici de acelasi Mustaine comunicativ si plin de verva din 2005.Ramin la parerea ca fiecare dintre Cei 4 Mari ar fi trebuit vazut in seri diferite si lasat sa se desfasoare la capacitate maxima,in recitaluri consistente si egale ca durata.Slayer - pentru a doua oara (si nu si ultima,sper!),tot impecabili,tot profesionisti,tot distrugatori!Daca prima oara cind i-am vazut au cintat mai mult,si dupa lasarea intunericului,la Bucuresti au compensat prin bunadispozitie surprinzatoare a lui Tom Araya.De ceva vreme e plin orasul cu niste reclame imense la nu stiu ce apa minerala,infatisind o vulpe care se hlizeste cu toti dintii si cu gura pina la urechi.Vreme de o ora,Araya a aratat pe scena leit cu vulpea din reclama,facindu-ma sa-l suspectez ca a consumat cel putin citeva butoaie din apa minerala romaneasca datatoare de efecte ilariante:)))De data asta n-am facut poze,n-am filmat,i-am pasat camera foto lui Pino si m-am bucurat pina in maduva oaselor din primul si pina in ultimul moment al mult prea scurtului recital marca Slayer.Metallica e Metallica,indiferent a cita oara o vezi,indiferent daca Hetfield incurca la a treia venire in Romania Bucurestiul cu Budapesta,indiferent daca o vezi de pe iarba sau de pe beton,pe ploaie torentiala sau pe vreme buna.Inca trotilata de proaspat incheiatul Slayer si cu amintirea extraordinarului concert sustinut acum doi ani de Metallica,la Sonisphere m-au impresionat ceva ceva mai putin.Parere pur subiectiva si personala - cel mai mult mi-au placut in 2008,cind am plecat de pe stadion murata pina la piele si exultind de fericire.Masinaria a functionat perfect si de data asta,nu zic nu,dar eu una as fi avut nevoie de o pauza de cel putin o zi intre Slayer si Metallica pentru a le acorda celor din urma atentia cuvenita:)La final,gratie privirii si reflexelor vulturesti ale lui Pino,am adaugat linga pana lui Hetfield de acum doi ani inca doua bucati de colectie: pana-cosciug cu Death Magnetic si haiosenia de pana cu "Metallica sux!":)))"FEUER FREI!!!"
Din '95 incoace am cam pierdut sirul intilnirilor cu Anathema,atit pe scena si cit si in afara ei;cu toate astea,e oricind o placere sa-i revad,asa ca prezenta lor in deschiderea ultimei zile de Sonisphere mi-a indus o agreabila stare de relaxare.Varianta lor de "Kashmir" m-a dus cu gindul la superbul concert presarat cu nenumarate cover-uri ale unor piese celebre,pe care Anathema l-a sustinut intr-o atmosfera de vis la Cisnadioara.Cind l-am descoperit in public bestializindu-se la Megadeth,i-am sugerat lui Vincent Cavanagh sa se mute cu toata trupa in Romania,din moment ce le place atit de mult la noi incit vin sa cinte aproape anual.Simpatic si vesel ca deobicei,roscovanul mi-a raspuns:"We might consider this option":)Stone Sour nu mi-au spus mare lucru,nici de bine,nici de rau.M-a amuzat insistenta cu care vocalul interoga publicul daca detine nu stiu care album al tyrupei.Un recital destul de ok in opinia mea;m-au prins si pe mine la un moment dat vreo doua piese si probabil ca nu m-ar deranja sa-i mai revad cindva.Despre recitalul Alice in Chains ma abtin de la orice comentarii.Faceau valuri prin tineretele mele,sint foarte apreciati si la ora actuala,o multime de oameni au fost de-a dreptul incintati sa-i vada si sa-i asculte.Eu nu ma numar printre respectivii.Punct!Si exact cind am ajuns sa scriu despre Rammstein,m-am trezit ca nu mai am cuvintele la mine...Pai,tata,despre Rammstein orice ai scrie ar semana a clisee!Asa ca nu-mi trec prin minte decit doua chestii cit de cit inteligente:)))In primul rind mi-ar trebui in urgenta o pereche de oua si tesla cu care sa dau in ele pentru ca nu i-am ascultat pe Angel,pe Lemmy si pe toti ceilalti prieteni care m-au imbiat sa merg cu ei in Serbia,ca sa vedem un concert Rammstein de sine statator.In al doilea rind,sa-mi fie invatatura de minte si sa fac ceea ce trebuie data viitoare cind se mai iveste o asemenea ocazie.Imi amintesc de norul ala cu aroma de pucioasa care se revarsa dinspre scena si care m-a facut sa-mi dea lacrimile si sa-mi scuip plaminii...zau daca n-as face inhalatii zilnice cu fumul ala demonic si niscaiva impachetari cu smoala fierbinte pe deasupra,daca asta mi-ar garanta accesul la cel putin inca 3 viitoare concerte Rammstein:)A fost fabulos,incredibil,perfect!A fost scurt,prea scurt,mult prea scurt!A intrat fara drept de apel in Top 3 al celor mai spectaculoase concerte la care mi-a fost dat sa particip pina acum,alaturi de AC/DC si Rolling Stones.Am iesit din fata scenei sufocata la propriu si la figurat.In urmatoarele trei zile n-am mai avut voce si am comunicat prin semne,ca surdo-mutii:)Nu mi-am revenit din transa nici pina azi si cred ca n-o sa-mi revin multa vreme de-acum inainte.Poate ca Sonisphere 2010 n-a fost fara de cusur,dar s-a incheiat cu un spectacol de foc,decibeli si magie care a facut ca toate micile nemultumiri sa dispara instantaneu,mistuite de flacarile care au inundat parcarea de la Romexpo in seara istorica de 27 iulie."A TOUT LE MONDE,A TOUS MES AMIS..."

"Moartea din Carpati",sau un biker "de categorie grea" adunindu-si fortele pentru Rammstein:)Vincent Cavanaugh - fan Megadeth in momentele cind nu e pe scena in calitate de vocalist al trupei Anathema:)Colegul Turcescu (murat de ploaie si vesel nevoie mare dupa Manowar) - long time no see!Doamna avocat si domnul inspector financiar au luat tara in picioare de la Suceava pina la Bucuresti,amintindu-si ca sint fani Manowar inca din vremea liceului.Bravo Adriana,bravo Pe!Marius si Claudia,"brothers of metal" din Slobozia,pe care i-am gasit inca de la prinz in fata gardului din fata scenei,de linga care nu s-au mai dezlipit pina la Manowar.Maestrul Sorin,proaspatul tatic al unei viitoare metaliste pe care Pino e de parere ca ar trebui sa o boteze Sonisfera:)))Proud parent celebrating the big event.Toata floarea cea vestita a Bucovinei sau reintilnirea lui Pino cu gasca din liceu si facultate.Adio plete,bun venit burtici!:)))Sa se observe ce trupe am venit sa vedem azi:)Uite rockeru' boier,are sac cu Sonisphere!:)))Tricoul cel mai "true" ...sad but true:)Se putea sa lipseasca Misu,alaturi de Vlad si trupa de la Cluj?The Usual Suspects: prietenii din Bucuresti,nelipsiti de la datorie:) lP.S. Nelipsitii BGS-i,in dispozitiv,aparind copacul din fata scenei de navala rockerilor "periculosi":)))

Rockin' Transilvania - distractie maxima cu public minim

2010-06-22T16:26:00.205+03:00

Echipa sufletista si perseverenta a festivalului Rockin' Transilvania a facut-o din nou!!!In urma cu trei ani,fest-ul debuta in forta cu o reteta de zile mari: Testament,Kreator,Helloween si Doro,pe Stadionul Municipal din Sibiu.Desi a picat exact a doua zi dupa show-ul Judas Priest din Bucuresti,rockerimea s-a urcat in trenuri,autocare sau autoturisme personale cu destinatia Sibiu.Anul urmator a adus pe afisul festivalului alte nume grele din elita rock-ului international,de asta data insa din "esalonul 2",hai sa zicem: Korpiklaani,In Extremo,Jon Oliva's Pain,Destruction,Stratovarius etc.Desi nu a fost vorba de trupe de acelasi calibru cu cele din 2008,consider ca fiecare recital in parte merita urmarit de la prima pina la ultima piesa din setlist.Lumea s-a mai rarit fata de editia precedenta,insa atmosfera a fost absolut senzationala.La vremea respectiva s-au vehiculat diverse explicatii referitoare la prezenta mai scazuta a publicului: faptul ca perioada de desfasurare a evenimentului a coincis cu sesiunea studentilor,ca nu peste mult timp urma sa se desfasoare un alt festival de rock tot la Sibiu,etc etc.Rockin' Transilvania 2010 s-a mutat la Bran,inscriindu-se in continuare in acelasi trend descendent al platitorilor de bilete,din motive care pe mine ma cam intristeaza.Desi destul de zapacita de oboseala dupa concertul Aerosmith de pe 18 iunie,a doua zi am luat directia muntelui,pentru a nu rata cea de-a treia intilnire cu acest festival care mi-a devenit atit de drag.Din pacate am ajuns cu ceva intirziere,astfel ca am pierdut trupele inscrise in prima parte a concursului W:O:A Metal Battle: Guerrillas,Dirty Shirt si Pillfed.Primele impresii de la fata locului au fost contradictorii: pe de o parte am ramas stupefiata la vederea numarului foarte redus de spectatori;in compensatie,am amutit de incintare in fata splendidului amplasament al festivalului.Spatiul de concert a constat intr-un tapsan verde,ascuns in fundul trecatorii dintre Transilvania si Muntenia,numit si Platoul Inima Reginei (vis-a-vis de Vama Medievala Bran),ce ofera o superba perspectiva in racursi asupra castelului.De jur imprejur doar munti,padure,aer curat si racoare...ce sa mai vorbim,extrem de inspirata alegerea acestui peisaj de basm.Cu toata intirzierea i-am mai prins totusi pe scena pe spaniolii de la Handful of Rain,cu un rock mai soft,un vocalist foarte frumusel si un cover dupa Neil Young - ""Keep on Rockin' in the Free World".Dupa o pauza in care am apucat numai bine sa ma familiarizez cu zona,pe scena au urcat In Slumber,din Austria.Foarte bine primiti de public,baietii au prestat entuziast un death metal melodic de calitate,care i-a mobilizat rapid pe rockerii raspinditi pe ici pe colo cu berile in mina.Vocalistul Wolfgang Rothbauer,un fel de Andy Ghost austriac:))),s-a autoproclamat "professional drinker" si a tinut o disertatie destul de fantezista despre Vlad Tepes.Una peste alta,pot spune ca mi-ar face placere sa-i revad pe In Slumber live intr-un viitor cit mai apropiat.Urmatorii la apel au fost italienii de la Derdian.Acompaniati la voce de invitata speciala,soprana Lisy Stefanoni de la Evenoire,trupetii din Milano au delectat publicul cu o sarja antrenanta de symphonic power metal.Atit spectatorii romani cit si sustinatorii italieni care au insotit trupa au gustat in mod deosebit muzica celor de la Derdian,in pofida micilor probleme de sunet care i-au siciit pe cei de pe scena si din fata ei de-a lungul intregului show. Frontman-ul Joe Caggianelli,invesmintat intr-o mantie "draculiana" si un tricou cu A.C.Milan (pe scena a fost arborat in mod democratic si un t-shirt cu Inter Milano),mi-a marturisit dupa concert intr-o engleza cam aproximativa si cu un fermacator accent italian :"I'm a worker,I am not a singer".Pentru un "singer" amator,eu zic ca se descurca destul de bine:)))Si e de apreciat si pentru modestia de care nu stiu citi muzicieni de pe la noi dau dovada.Odata cu lasarea intunericului,cerul a inceput sa dea atentionari luminoase si sonore sub forma unor tunete si fulgere deloc prietenoase.Avertismente pe care tehnicienii germani de la Axxis le-au ignorat cu desavirsire si si-au vazut de treba cu meticulozitate specific nemteasca.Asa se face ca probele de sunet s-au extins pe durata a aproximativ doua ore;rezultatul a fost pe masura si s-a putut constata pe parcursul concertului,cind sunetul a functionat ceas,chiar si in conditii meteo defavorabile spre vitrege de-a binelea:)))

Prezenti pentru a doua oara la Rockin' Transilvania,Axxis au facut un show de zile mari,demonstrind (ca si celelalte trupe participante) ca niste artisti adevarati cinta cu aceeasi energie,placere si profesionalism in fata unui public de citeva persoane ca si in fata unui stadion plin pina la refuz.Bernhard Weiss a fost shwoman-ul incontestabil al serii;s-a agitat fara odihna,a umplut toata scena,s-a chinuit sa dialogheze in permanenta cu publicul in limba romana si a reusit sa tina specatorii in fata scenei pina tirziu in noapte,sub niste averse napraznice de ploaie,cum doar la munte se pot intilni.Cu umbrele,cu pelerine de ploaie,cu pungi pe cap sau pur si simplu murati pina la piele,curajosii din public,"Little Reed Riding Hood"carora li s-a alaturat si un grup foarte pitoresc de cavaleri si domnite,calauziti de insusi faimosul Dracula:))),au topait si au dat din pletele ude pina la final.La un moment dat o domnisoara din public a fost invitata pe scena sa tina hangul trupei cu o tamburina,spre amuzamentul copios al asistentei.Axxis si-au facut datoria pina la capat cu mult aplomb,ignorind riscul de a se afla pe scena in timpul furtunii pina intr-acolo incit vocalistul nu a uiat sa le multumeasca la sfirsit in romaneste celor prezenti la concert.Duminica am fost mai harnici;am plecat la timp din Sinaia,astfel ca am picat exact cind Altar deschideau "ostilitatile" pe scena de la Bran.In lumina puternica de amiaza am trait experienta unei calatorii in timp: septembrie 1992,Arenele Romane,tot in jurul orelor 14,Altar in aceeasi postura ingrata de "prima trupa din program",acelasi Andy Ghost reusind performanta de a electriza putinii spectatori din fata scenei.La Rock '92 clujenii erau o formatie cvasinecunoscuta;la Rockin' Transilvania 2010,o trupa-stindard a metalului mioritic,incercind sa obtina privilegiul de a demonstra la giganticul Wacken ca si in Romania se poate cinta rock la fel de bine ca in Occident.In jumatatea de ora care le-a fost alocata in concurs,Andy,Teo,Damian si Levi au zguduit valea si muntii din jur cu piese nou-noute,in limba engleza (foarte reusita "Never Back Down"!),care vor constitui probabil urmatorul material discografic al trupei.Interpretarea in forta,show-ul plin de energie,sound-ul specific Altar - toate au fost prezente pe scena de la Bran.Concurentii urmatori au adus o placuta schimbare de registru muzical.Membrii trupei Bucium s-au prezentat in concurs cu modestia si seriozitatea care-i caracteizeaza.Rock-ul lor cu influente folclorice si parfum arhaic nu si-ar fi putut gasi un cadru natural mai adecvat decit pitorescul peisaj montan de la poalele castelului.Pe acordurile pieselor "Razboieni","Sorbul Apelor'' sau ''Rovine 1394'',ma asteptam sa vad aparind de prin codrii din jur "Voievozii'',galopind in ritmul dracesc al viorilor.La Bucium,spiritele s-au calmat in public si lumea a urmarit recitalul in tihna,intinsa pe iarba verde,sub soarele blind de dupa amiaza.Nefiind noi mari admiratori ai lui "Damigeana" si bintuiti de o crincena foame stirnita de aerul de munte,am decis sa sacrificam vizionarea ultimei trupe din concurs,Nexus din Bucuresti.De la Club Vila Bran ne-am intors nu numai cu foamea potolita,dar si cu amintirea unor momente foarte agreabile.Ca sa nu iesim din atmosfera festivalului,am dat o tura si prin mini-panteonul romanesc din incinta complexului,care nu omite niciunul din marii conducatori ai neamului,de la Burebista pina la Familia Regala.Pacat ca nu i-am luat cu noi si pe cei de la Bucium,care ar fi putut realiza acolo o sedinta foto ad-hoc pentru a-si promova albumul "Voievozii":)Pina ne-am dus,pina ne-am intors,pina am mincat si am admirat caii,poneii,cerbul,caprioara si odrasla lor,timpul a zburat fara sa ne dam seama...Si uite-asa,spre marea mea parere de rau am pierdut fara sa vrem recitalul olandezilor de la Firefly.Mea culpa,dar e destul de greu sa impaci si capra si varza atunci cind esti contra-cronometru!M-am consolat cu ecourile destul de puternice pe care vintul si acustica muntilor le-au purtat de la scena pina pe terasa restaurantului,aflata la o distanta nu tocmai mica de locul festivalului.Ne-am luat revansa in schimb cu flacaii si domnita de la Shadowside,care au batut ditamai drumul din Brazilia pina in Romania pentru a incalzi publicul cu un metal extrem de interesant si bine executat.Sound-ul trupei reflecta un amalgam de stiluri si influente la fel de pestrit ca si originile membrilor sai,care au radacini in Spania,Lituania,Germania,Portugalia si Italia.Indubitabil,punctul forte al formatiei este vocalista Dani Nolden,prezenta la Rockin' Transilvania in dubla calitate,de artist si membru al juriului pentru competitia W:O:A.Sexy,mignona,spirituala,charismatica si comunicativa,Dani a captivat asistenta in asemenea masura incit s-a lasat cu primul bis al zilei (ocazie cu care legendarul Ronnie James Dio a fost omagiat prin intermediul piesei "Rainbow in the Dark") Inainte de ultima trupa din program au fost desemnati fericitii cistigatori ai competitiei nationale,care ne vor reprezenta in august la Wacken Open Air.

And the winner is....ALTAAAAAAR!!!E de prisos sa mai spun ca anuntul a fost salutat cu urale de catre cei prezenti sau ca Andy,Teo si Damian au debordat de fericire,s-au imbratisat/pupat intre ei,cu prietenii si cu fanii:)Levi,mai linistit de felul lui,dupa cum avea sa-mi spuna mai tirziu in culise,a stat pitit pe undeva,fara sa participe la bucuria generala dezlantuita in fata scenei.Nu pot spune decit atit: o victorie binemeritata si mult succes in concursul de la Wacken!

Si a sosit in sfirsit momentul culminant al festivalului,moment pe care l-am asteptat timp indelungat: reintilnirea cu simpaticii nemti de la Contradiction,pe care am avut placerea sa-i cunosc la editia precedenta,in Sibiu.Reverend Lux,Oli,Tentman si Westi,aka Gordon Bleau,si-au facut aparitia la intilnirea cu fanii cu o punctualitate englezeasca...pardon,nemteasca:)Contradiction au in spate o cariera de peste 20 de ani,in care au concertat alaturi de monstri sacri ai metalului precum Over Kill si Sacred Reich,o ampla experienta de turneu si citeva albume la activ;si asta se simte din plin in prestatia live,coerenta,energica si profesionista.Rockin' Transilvania a avut parte de o incheiere spectaculoasa,un soi de foc de artificii...muzicale,oferit cu generozitate de trupa germana.Un old school thrash metal,sincer si sanatos,sau cum le place lor sa-si descrie stilul - "neck-breaking metal":)Bassist-ul trupei a fost cireasa de pe tort,cu grimasele sale inconfundabile si cu repetatele iesiri in mijlocul spectatorilor,pe care i-a mobilizat exemplar pentru un headbanging unanim.Ghinionul inlocuitorului sau care s-a internat de urgenta in spital a fost norocul nostru,care am avut ocazia sa ne bucuram la Bran de prezenta haioasa si tonica a lui Westi.

Eu una am asteptat cu sufletul la gura piesa mea preferata,"The Voice of Hatred" si bineinteles ca amicii de la Contradiction nu m-au dezamagit:)Dupa cum era de asteptat,succesul serii a fost insa imnul festivalului,

piesa omonima compusa anume pentru acest eveniment.Evident ca "Rockin' Transilvania" a fost reluata si la bis,moment in care formatia i-a invitat sa fraternizeze pe scena pe organizatori,colegii de la celelalte trupe si spectatori deopotriva.A urmat o adevarata apoteoza,cu voci mai mult sau mai putin "de meserie" cintind la unison refrenul,cu sarituri spectaculoase,plete zbuciumate,beri ciocnite,zimbete cu gura pina la urechi,o hora improvizata,imbratisari si multa multa veselie.In euforia momentului am omis sa ma mai uit la ceas,asa ca n-as putea spune cu precizie la ce ora s-a incheiat frumoasa nebunie numita Rockin' Transilvania 2010.Ca si in anii trecuti am plecat cu desaga plina de amintiri placute si cu vreo citeva kilograme in plus,dobindite nu doar in urma consumului de bere ci si a risului si distractiei in exces:))) Am scris cam multisor,ce-i drept...dar ce sa-i faci?Boala divagatiei e maladie incurabila la mine!:)Si tot mi-au mai ramas citeva observatii pentru final.

De bine:accesul spre locul de desfasurare a festivalului a fost foarte comod atit per pedes cit si cu masina,nu au fost probleme cu gasirea unui loc de parcare,au existat saci pentru deseuri,standuri cu papica si berica ieftina si rece,oameni care au asigurat in mod decent si neagresiv desfasurarea civilizata a celor doua zile de concerte.Multumiri "Celui de la butoane",care a tinut sa contrazica pesimista prognoza a INMH-ului si nu a dat cu ploaie decit la finalul primei seri;plus o rafala scurta si glumeata care a durat fix cit o jumatate de piesa de la Altar si care nu se pune;acesta a fost probabil semnul ca ei vor fi cei alesi:)))De rau: chiar daca de jur imprejur se intindea codrul des si umbros,n-ar fi stricat amplasarea unor WC-uri si pentru uzul spectatorilor.Multi,putini,simteau si ei din cind in cind nevoia stringenta de a se "reculege" in intimitatea unei toalete:))Categoria fapt divers (sau nici de bine,nici de rau):unele dintre formatiile participante au oferit amatorilor ocazia de a achizitiona merchandise oficial,la preturi rezonabile;citiva dintre baietii care se ocupau cu perpelirea carneturilor pe gratar au manifestat o mare apetenta pentru metale,dind cu spor din bonetele de bucatar in ritmul muzicii; festivalul a fost "dog friendly",o gasca intreaga de catei melomani participind cu ardoare la ambele seri de concert.Regret ca n-am fost suficient de iute de mina ca s-o imortalizez pe catelusa care fugea spre virful muntelui ca racheta,purtind triumfatoare in bot un sac plin cu "bunatati",sterpelit de undeva de prin backstage:)))In incheiere vreau sa revin la punctul nevralgic despre care aminteam in titlu.Stiu ca in tarisoara noastra e criza mai ceva ca-n restul lumii;stiu ca taman in vara asta i-a lovit damblaua pe toti "taticii" rock-ului sa concerteze pe plaiuri mioritice,stiu ca biletele sint scumpe ca naiba si ca prin buzunarele unora cam sufla vintul...Si totusi,un festival de calitate care se icapatineaza sa nu moara nu merita oare 30 de ron,in care sint incluse doua zile de muzica buna si trei zile de distractie garantata?!?

Aerosmith vazut de la gazon B

2010-06-21T18:01:00.015+03:00

Pentru ca am scris o relatare de la concertul Aerosmith de la Bucuresti pentru un site cu profil muzical si pentru ca a doua zi dupa concert am intins-o dis de dimineata la munte,la Rockin' Transilvania,am considerat ca nu mai are rost sa reiau pe blog impresiile despre ce s-a intimplat la Zone Arena pe 18iunie.Pentru curiosi,link-ul catre cronicutza se gaseste mai jos:
http://muzica.acasa.ro/stiri-muzica/Concertul-Aerosmith-vazut-de-la-Gazon-B

Citeva instantanee de la "Petrecerea roz'' organizata de Metropotam in Mojo Brit Room,unde fanii Aerosmith mai mult sau mai putin inzestrati cu talente vocale au cintat de zor pentru a cistiga un bilet la concert.Domnisorul in halat de baie pink a fost senzatia serii si s-a numarat printre cistigatori.:)

La Moul ...vine BIGIESU' si te scoate afara:)))

2010-06-17T01:12:00.014+03:00

Au stat ei ce-au stat ascunsi bistritenii astia sariti de pe fix (si o spun cu toata dragostea),dar si cind au scos din nou capshorul in lume au comis-o grav de tot:)))Cassa Loco are o noua piesa dementiala in promovare,despre melteni,of course...da' despre ce credeati?:)))Faza si mai haioasa e ca oamenii au pus de-un concurs pentru amatorii (la propriu si la figurat) care se incumeta sa ilustreze video piesa ''La Mall".Eu una nu mai prididesc sa ma distrez vizionind opera unui grup de pustani,pe care ii si vad deja in postura de cistigatori ai excursiei la Amsterdam pusa in joc.Si cred ca pronosticul meu are mari sanse sa se adevereasca,tinind cont de cele 5100 de vizualizari inregistrate in doar doua zile!!!De urmarit cap-coada,cu mare atentie si cu servetele la indemina,in caz ca va podidesc lacrimile... de atita ris.

Gothika - funny electro travesti

2010-06-03T18:11:00.041+03:00

Ca sa nu stau acasa si sa pling ca n-am putut sa merg la concertul cu Bob Dylan,mi-am oferit ca premiu de consolare un bilet la show-ul Gothika si Inopia din Silver Church.La orele 20:00,de cum am intrat in club m-au binedispus cei de la Inopia,care m-au luat in primire cu glumitze de genul:"Am auzit ca te-a sunat Dylan ca sa insiste sa vii la concert si i-ai respins apelul""etc etc:)))Faceau si ei haz de necaz,in conditiile in care publicul prezent era mai putin numeros decit membrii trupei:)Nici Sorin de la Stay Metal Forever nu era prea fericit in calitate de organizator,tinind cont de penuria de spectatori cauzata de bac,licenta,Bob Dylan,criza financiara,vremea buna de stat la terase sau mai stiu si eu ce alte motive.Cum-necum,la ora la care Inopia a urcat pe scena,in "biserica" se adunasera circa 5o de ''enoriasi'',raspinditi pe la bar si pe la mese. Stefan si Salex ne-au demonstrat cum poti trece cu umor peste astfel de impedimente si au umplut realmente sala,alergind prin toate ungherele clubului si dezmortind cu entuziasmul si optimismul lor molipsitor publicul rarut si destul de apatic.Pe mine m-a amuzat teribil inedita experienta,pentru ca nu-mi amintesc sa mai fi participat vreodata la un concert la care membrii formatiei sa-i cinte la ureche fiecarui spectator in parte:)))Cu mentiunea ca recitalul lor a fost cam scurt pentru gustul meu,pot spune ca Inopia a constituit ca deobicei o reala incintare.Lasind la o parte faptul ca am placerea de a-i cunoaste si ca-i simpatizez foarte mult,constat cu bucurie ca aceasta trupa tinara a crescut frumos si constant de la o aparitie scenica la alta. Se simte o evolutie substantiala in prestatiile live,o coeziune strinsa intre membrii trupei,iar in spatele compozitiilor se ghiceste in afara de talent multa munca si seriozitate din partea celor 6 muzicieni.Intr-un cuvint,o echipa bine inchegata,cu un stil coerent si bine definit.Atmosfera electrizanta a concertului de ieri s-a datorat atit energiei debordante a trupetilor cit si sunetului foarte bun care a devenit deja o constanta a clubului din Preoteasa.Ca bonus,am aflat vestea cea buna ca se apropie momentul in care fetele si baietii vor intra din nou in studio:) Ca sa conchid: nota 10 din toate punctele de vedere pentru Inopia,care si-a incheiat cintarea cu o invitatie la OST Mountain Fest-ul ce se va desfasura in august la Busteni.Cum mi se mai intimpla uneori,si la concertul de aseara am decis sa nu ma documentez cu privire la capul de afis,rezervindu-mi placerea surprizei absolute.Partea cu surpriza s-a indeplinit cu virf si indesat;cea cu placerea a capatat insa cu totul alte conotatii:)))Despre Gothika detineam niste informatii prealabile extrem de sumare;citez din materialul de prezentare:"O trupa de industrial/new wave din Japonia formata din Andro(vocal) si #449(keyboard & programming).Stilul lor cuprinde influente din Rammstein,Bauhaus si Orchestral Manouvres In The Dark,un sound gothic cu versuri imorale ce incita publicul concert de concert."Acuma s-o luam pe rind.Desi sexul celor doua personaje care si-au facut aparitia pe scena e destul de dificil de determinat dupa infatisare,vestimentatie sau numele de artisti,e vorba de doi barbati,asta ca sa ne lamurim de la bun inceput,desi in cazul vocalistului e de-a dreptul greu de crezut.Cu ceva timp in urma scriam aici despre o alta ciudatenie de trupa japoneza pe care am avut ocazia sa o vad la lucru in club Suburbia.La vremea respectiva m-a facut cu ou si cu otet o duduie care citind cronica a fost oripilata de faptul ca mi-am permis sa ma amuz pe seama travesti-ului caraghios afisat de membrii/membrele??? formatiei Runa (ca nici pina-n ziua de azi nu m-am edificat complet ce erau).Continui sa cred ca aceasta apetenta a muzicienilor niponi pentru travesti isi are sorgintea undeva in traditia teatrului kabuki,asta ca sa ma rezum la o explicatie decenta:)))Spre deosebire de japonezii de la Runa,cei de aseara au optat pentru un mix de tinuta traditionala nipona (Andro afisind un splendid kimono inflorat,acesorizat cu niste incaltari ridicole,cu aer medieval) si elemente tip fetish wear (#449 purtind o fusta lunga si un corset de latex cu sireturi).Am cazut de comun acord cu Salex ca tipul de la voce,daca s-ar upgrada cu o pereche de silicoane,ar fi o femeie super hot:)))Acuma ca am trecut in revista look-ul trupetilor sa trecem si la partea muzicala a taraseniei numita Gothika.Daca pe afis ar fi scris "electro'' in loc de "gothic evening" sau daca show-ul s-ar fi desfasurat intr-un club fitzos de house din Bucuresti sau Mamaia,bag mina-n foc ca bietii oameni s-ar fi produs in fata unei multimi in delir si ar fi repurtat un succes fenomenal.Pentru ca acordurile pe care le dezlantuia baiatul ala din clapa si din calculator,combinate cu vocea si energia creaturii hermafrodite de la microfon,nu sunau deloc rau la urma urmei.Atita doar ca nu aveau nici in clin nici in mineca cu ghotic-ul sau cu industrial-ul;cit despre influentele alea din Rammstein,eu una n-am reusit sa le dibuiesc nici cu lupa,desi am stat toata seara cu urechile ciulite.Cu "sound-ul gothic'' ne-am lamurit;acuma sa vedem cum sta treaba si cu "versurile alea imorale care incita publicul concert dupa concert".Prin bunavointa lui Titus care a primit spre comercializare citeva exemplare din cele doua albume Gothika,am avut ocazia sa ma lamuresc in privinta textelor,pe care altfel nu le-as fi inteles nici in ruptul capului.Majoritatea pieselor aveau versuri bilingve,englezo-japoneze;cum nu stiu sa descifrez ideogramele nipone,incerc sa transcriu cu aproximatie citeva mostre lirice din limba lui Shakespeare.Pe linga niste elucubratii onomatopeice gen "woo-hoo-hoo/boo-roo-boo",am retinut niste intrebari existentiale care-i framinta pe autori:"'Why was I born?Why do I live?I want to die!"La faza asta,zau ca-i inteleg pe deplin dupa ce am asistat la concert!:)))Apropos de merchandise-ul trupei,Titus a reusit in mod iexplicabil sa vinda 4 cd-uri,ceea ce,raportat la un public de 50 de persoane,reprezinta o adevarata performanta:)))Revenind la intimplarile de pe scena,sa va mai spun ca punctul culminant al reprezentatiei l-a constituit momentul de striptease oferit de ,hai sa-i zicem,"'vocalista''.Numitul #449 si-a parasit la un moment dat postul de la claviaturi pentru a-i da colegei o mina de ajutor ca sa-si desfaca obi-ul din jurul taliei si sa se descotoroseasca de kimono-ul de matase.Cind a inceput sa se extraga si din kimono-ul de bumbac de dedesubt am avut pentru o clipa oarece emotii,crezind ca se va infatisa publicului siderat in cine stie ce neglige sexy de plasa:)))Surpriza de proportii insa!!!"Domnisoara'' a aparut intr-o rochita kaki,arborind un aer de militanta fanatica din trupele SS si interpretind cu mare aplomb un soi de mars militar german cu versuri mobilizatoare in limba japoneza:)))I-am plins de mila cind am realizat ca a rezistat atita timp in sauna din sala purtind atitea rinduri de toale:)))Din nefericire cardul de memorie din aparatul meu foto s-a umplut si n-am reusit sa duc la bun sfirsit inregistrarea video;totusi,pentru curiosi,se pot viziona mai jos aproximativ doua piese cu Ghotika,inclusiv metamorfoza vestimentara despre care va povesteam mai devreme.

Uitam sa va mai spun ca trupa asta japoneza vietuieste de fapt in Germania,asa ca publicul roman a avut parte de multe "Danke schon!" si "Vielen dank!" pe linga traditionalul "Thank you,Bucaresti!"Belive it or not,s-a lasat chiar si cu un bis,solicitat de cei citiva spectatori care se miscau in transa pe amestecul de ritmuri electro-techno-dance sau whatever,ca eu una marturisesc,nu le prea am cu stilurile astea.Adevarul e ca pina si eu m-am surprins la un moment dat biztiind din cap si din picior,ametita probabil de numarul exagerat de decibeli,de stroboscoapele care m-au chiaunit complet si de frenezia inepuizabila a personajului cintator care s-a dat de ceasul mortii pe scena,topaind si zbenguindu-se non stop de la prima pina la ultima melodie.Dupa concert am mai adastat la o bere cu Titus,Miha,Salex,Gomez & co.Bineinteles ca s-a lasat cu tot soiul de comentarii suculente despre Gothika si cu bancuri spontane cu tenta xenofoba:)))"Stii cum se spune 'bis' in japoneza?Hiroshima,ca Nagasaki a fost primul."P.S.In final nu sint tocmai lamurita daca show-ul japonezilor mi-a placut sau mai degraba m-a amuzat copios.Cert este ca mi-a parut rau pentru Sorin si Alberta care au organizat evenimentul,lasindu-se probabil indusi in eroare de numele trupei,care nu m-ar mira sa fie inspirat de filmul omonim,fara sa fi aiba nici macar in intentie vreo legatura cu ceea ce intelegem noi prin rock gothic.

Satanistii si pisica neagra

2010-06-01T22:41:00.054+03:00

Tulai Doamne,ca fain o mai fost la Mayhem!Sezi blind,ca de fapt n-o fost nicicum.:)))Adica am fost noi mai fraieri asa,sa batem a doua ora in decurs de citeva luni drumul Clujului de pomana.De fapt nu chiar de pomana;ca pina la urma s-a lasat cu mega distractie,chit ca am vazut Mayhem in mai la fel cum am vazut Pardise Lost si Samael in februarie.In afara de faptul ca am cheltuit o caruta de bani,s-a vadit ca Paul avea dreptate sa spuna in gluma ca "de fapt concertul asta ne cam incurca".Daca se tinea cintarea mai incingeam noi la Faget gratarele cu Ely si Marius de la Hatework?Mai ascultam noi metale extreme pe telefonul aceluiasi Paul,in mijlocul naturii?Mai beam noi berici la Roland Gaross si cocktail-uri in Umbra de Noapte sau in Hard Club?Ti-ai gasit!!!Si uite-asa am ajuns sa le fim recunoscatori celor de la Mayhem pentru ca si-au bagat picioarele in el de concert:)))Ca tot vorbeam de cei doi bravi de la Hatework,(posesori a doua mitze BESTIALE!),ne-au despagubit ei cu virf si indesat o saptamina mai tirziu.Mai exact cu ocazia show-ului Deicide din Bucuresti,care a fost pur si simplu rupere!!!Lume a fost ceva mai putina ca la concertul cu Marduk si Vader,chestie care din punctul meu de vedere a fost super ok,tinind cont de zapuseala infernala care a domnit in micuta sala de la Studio Martin.Pentru organizatori probabil ca n-a fost la fel de ok,vorbind strict in termeni financiari;pentru ca de altfel,din cite mi-am putut da eu seama,oamenii astia aduc in Romania trupe care le plac lor foarte mult si o fac mai ales din pasiune.(si cu multa seriozitate as spune,privind retroactiv la seria de evenimente reusite de ei pina-n prezent).Eu una ma mindresc cu performanta de a fi ingrosat rindurile platitorilor de bilete cu inca doi spectatori:)))Un amic zapacit din Timisoara,convins ca show-ul a avut loc pe 29 mai,s-a bucurat grozav cind l-am scos din eroare;aflindu-se printr-o fericita coincidenta in Bucuresti,Robert si-a luat de aripa inca un prieten si s-a prezentat la concert.Pe scurt:bulgarii de la Enthrallment mi-au placut,in special vocea extrem de versatila a frontman-ului si rafalele naucitoare ale bateristului.Pe Avatar as fi vrut sa-i urmaresc pina la sfirsit;din pacate am cedat dupa primele piese si am zbughit-o la aer curat ca sa-mi reintru in forma pentru headlineri.Tinind cont de faptul ca i-am vazut nu de mult la Top T sa zicem ca n-am regretat prea mult scurta dezertare din sala.Intermezzo-ul pentru bere si socializare pe trotuarul din fata clubului s-a vadit o idee foarte inspirata,pentru ca de la "Once Upon A Cross" incolo nu m-am mai indurat sa parasesc veritabila baie de aburi in care s-a transformat Studio Martin.Nici macar dupa ce am "navigat" prin multime pina la scena si inapoi,de-a lungul si de-a latul salii,ba chiar si prin moshpit la un moment dat,nu m-a lasat inima sa pierd vreo piesa din recitalul devastator al "batrinilor" Deicide.Mi-e foarte greu sa descriu ce si cum a fost...Stiu doar ca mi-a vijiit capul doua zile la rind,ca vocea lui Benton a fost de-a dreptul fabuloasa si ca prestatia trupei m-a tinut in priza de la primele acorduri pina mult dupa terminarea concertului.Si as putea sa pariez ca la fel au simtit si ceilalti din public,multi dintre ei oameni trecuti binisor de 30 de ani,care au apucat sa-l asculte pe nenea Glen pe vremea cind era tinerel si tras ca prin inel:)))Nu-i vorba ca nici in zilele noastre nu mi-e rusine cu vocea dumisale,mai ales ca demonstratia de forta din 30 mai a fost una de final de turneu.Cu atit mi s-a parut mai laudabila performanta lui Benton,dar si amabilitatea cu care membrii trupei au discutat cu fanii,au stat frumos la poze si au acordat autografe.Dupa concert am intins-o val-virtej in Berceni ca sa ma intorc in timp util cu o livrare de mare importanta.Nu de alta,dar cu ocazia concertului Deicide am perfectat si o tranzactie cu pisici.Mai exact i-am livrat bateristului de la Necrovile un diavol de pisoi negru,prin bunavointa Hatework team-ului,care s-a angajat sa transporte "marfa" cu masina pin' la Cluj:)))Cind am descins din nou pe trotuarul de la Studio Martin in brate cu motanul Belphegor (rebotezat de actualii proprietari Glen) m-am trezit inconjurata de domnii de la Deicide care mi-au luat cu asalt felina.Cu groaza-n suflet ma asteptam sa-l vad pe sarmanul pisoi cazind prada cine stie caror ritualuri satanice singeroase;il si vedeam pe Benton sucindu-i gitul,eviscerind animalutzul,bindu-i singele sau spinzurindu-l de oglinda retrovizoare a autocarului de turneu:))))Cind colo,sa vezi dracie!Pino al meu nu mai apuca sa se fotografieze odata cu idolul tineretelor lui,ocupat nevoie mare sa-l gidile intre urechi pe Belphegor:)))Halal satanisti!P.S.Uitam sa mentionez cea mai colorata aparitie (la propriu) de la evenimentul death metal de duminica: taica Titus,prezent la datorie cu nelipsitul stand de metal goodies,dar cu un look de-a dreptul orbitor(la propriu si la figurat).In echipamentul reflectorizant,achizitionat special pentru acest concert,depre care proprietarul insusi ne spunea la Buzau ca nu e tocmai lamurit daca e vesta de politai sau de angajat la REBU:)))

Scheisse!!!!

2010-05-30T01:19:00.008+03:00

Eurovision 2010:

SAME OLD (GEOPOLITICAL) BULSHIT!!!

In traducere:minareala curata pentru stabilirea locului 1.Vorba maica-mii:s-au gindit astia ce tara o duce mai bine si-si poate permite sa organizeze editia de la anul pe timp de criza si le-a iesit Germania:)))

De vazut mai jos - Turcia,cistigatoarea de drept a editiei 2010.

Felicitari Paulei Seling si lui Ovi Cernauteanu care au egalat performanta Luminitei Anghel si a trupei Sistem;un binemeritat loc 3 care,ca si atunci,ar fi trebuit sa fie de fapt locul 2.

Travka...once again!!!

2010-05-09T02:29:00.039+03:00

Ei,da!Stiu ca e prea devreme.Ca n-a trecut nici macar o luna de cind am scris despre travkeri;da' sincer acuma,de vreo doi ani incoace n-am mai abordat subiectul.Si nici nu e vina mea ca imi plac pina la dementa sau ca aniversarea lor de 8 ani s-a brodit atit de curind dupa concertul de comeback.Tocmai ce-am picat acasa din Fabrica,e 2 noaptea si ceva maruntis,asa ca nu ma apuc de vreo relatare de aia detaliat-lemnoasa a concertului.Hai sa punctez chestiile esentiale...Dupa ce am aflat despre nefericitii care au ramas pe-afara la cintarea din Silver Church,mi-am regasit prudenta si-am batut la poarta Fabricii la orele 8 p.m.fix,convinsa ca o sa fiu nevoita sa ma lupt corp la corp cu batalioanele de mai tineri doritori de ''iarba'' si de vise.Orice rau spre bine...Intr-o atmosfera lejera,am profitat de cele aproape trei ore de asteptare ca sa ajung la zi cu taclalele in compania unei vechi prietene. Greu de spus care a fost mai buna dintre aceste doua proaspete cintari Travka.La Silver Church,pentru unii a fost delirul asteptarii si-al reintilnirii;pentru altii au fost fitele de rigoare si placerea de a bifa in calendarul monden un fel de ''evenimentul anului''(sau macar al sezonului).Subiectiv vorbind,atunci parca a fost un sunet ceva-ceva mai ok si indubitabil,o atmosfera isterico-efervescenta.In Fabricuta s-a mai decantat publicul,iar oamenii de pe scena s-au regasit in propriul indemn,s-au relaxat si s-au simtit parca mai bine...cel putin asa mi s-a parut mie;)V-am mai spus,nu fac aici nici cronica de concert,nu transcriu nici macar playlist-ul.Vreau doar sa spun ce mi-a trecut prin cap in timp ce ma imbatam cu bere si cu sunete.......si cu vorbe de Travka,mai vechi si mai noi,pe undeva totusi aceleasi...E o mare chestie cu vorbele astea.Iti trebuie multa subtilitate creativa,instinct artistic,inspiratie geniala sau mai stiu eu cum sa-i zic,ca sa imbini niste cuvinte in asa fel incit sa reverbereze ca un galop de cai salbatici in sufletul,in mintea si-n timpanul ascultatorului.Si mai ales sa gasesti cuvintele potrivite pentru timbrul vocal al celui care le cinta,astfel incit sa le potenteze la maximum efectul si sa le transforme in strigat,in soapta,in urlet,in rana,in desfriu,in energie pura,in balsam,in orgasm...Treaba pare mai simpla daca tu le gasesti si tot tu ai curajul sa le dai glas,in fata oglinzii,in fata cuiva foarte drag sau in fata unui public partial fanatic,partial ostil in mod aprioric.Si cit de bine ii iese smecheria asta lui George am realizat si azi,si data trecuta si de fiecare data cind am ascultat piesele de pe cd-uri in cei doi ani de absenta,si m-am trezit racnind versurile din rarunchi,fara sa-mi pese de vocea mea de afona.Na...pina aici n-am facut altceva decit sa insir lucruri pe care le stiam de mult,dar simteam nevoia dupa seara asta sa le scriu negru pe alb (sau alb pe negru).Ce ma frapeaza pe mine in mod deosebit de cind s-a intors Travka printre noi (cu tot cu corabia aia pe care o iubesc si o detesta simultan),e inflorirea debordanta de sunete si combinatii instrumentale.Seminte care au germinat latent vreme de doi ani sau muguri spontani care au explodat peste noapte,in primavara asta plina de inspiratie?Habar n-am si nici nu conteaza prea mult din punctul meu de vedere.Ma bucur pur si simplu cu toate fibrele interioare cind ascult orgia de sunete,mai ales la piesele noi,si ma intristez putin pentru mine,fiindca mi-a cam ruginit condeiul de batrinete si nu mai gasesc alta forma s-o descriu decit printr-un cliseu odios;''Travka si-a atins maturitatea stilistica si interpretativa''.Sint convinsa totusi ca inca nu e adevarat,ca mai e loc de surprize halucinante pentru cei care nu se pot adapta la viata nebuna din jur dar se regasesc in nebunia frumoasa din Travka Land.Daca-mi iese ce mi-am propus si ajung sa-i vad si la Top T (chit ca e taman in preziua AC/DC-ului),promit sa nu mai scriu prea curind despre ei. Nota bene...''curind'' e o notiune relativa,asa ca daca vi se face tare dor de Travka,nu disperati si mai bagati din cind in cind un ochi pe-aici. P.S.Se acorda diploma de ''Copil-minune al tuturor instrumentelor mai mult sau mai putin conventionale'' numitului Aliosha Turcan.Si premiul special ''Perpetuum mobile'',pentru energie inepuizbila si joc de scena maestrului Mizdan.Si evident,acestor cinci nebuni frumosi,marele trofeu pentru tot ce-au binevoit sa imparta cu noi in cei opt ani de Travka. P.P.S.Miine revin cu niste poze.Acum n-am chef,ca sint prea euforica;vreau sa fumez si sa ascult ''Aici sunt eu''

Si inca o data piesa care va deveni probabil urmatorul hit Travka,in varianta din Fabrica.

Doua vorbe despre Haggard

2010-04-20T10:00:00.024+03:00

Trebuie sa recunosc ca am avut mari emotii in legatura cu show-ul Haggard din 18 aprilie.Dupa concertul Overkill compromis din cauza unei ploi torentiale,dupa ce am batut de pomana drumul Clujului pentru Samael si Paradise Lost,nu m-as fi mirat ca Nelu Brindusan sa se trezeasca fara Haggard din cauza norului de cenusa vulcanica:)))Din fericire,oamenii sint in tour cu autocarul,asa ca au semnat condica si la Cluj si la Bucuresti.Luni seara,pe cind tropaiam vioaie spre Silver Church am fost nevoita sa ma opresc brusc la circa o suta de metri de intrarea in club si sa ma asez la o frumusete de coada,care mai mult statea decit mergea.Dupa aproximativ o ora am reusit in sfirsit sa intru in clubul deja plin ochi.Partea buna a fost ca Haggard n-au intirziat sa-si faca aparitia pe scena,in uralele multimii de fani inghesuiti ca sardelele in conserva.A fost una dintre rarele ocazii in care mi-a fost imposibil sa ma apropii de scena si sa fac niste poze mai acatarii.Am fost chiar multumita sa gasesc un loc la bar,in care sa pot respira si sa sa zaresc si ceva din concert.Mi-e greu sa inteleg cum a reusit sa faca Asis traditionalul tur de sala cintind la chitara,prin multimea in care n-aveai loc sa arunci un ac.Faza asta cu inghesuiala m-a cam iritat si m-a facut sa depling din nou lipsa unui spatiu de concert ceva mai generos si vremurile cind sala de la Agronomie era disponibila pentru astfel de evenimente.Am trecut insa peste orice enervari atunci cind Haggard au inceput sa cinte.Nu stiu cit a durat spectacolul,nu stiu care a fost ordinea exacta a pieselor,stiu doar ca a fost superb!!!Nu credeam sa-mi placa mai mult decit acum 2 ani cind i-am vazut la Cluj.Si uite ca mi-a placut atit de mult incit la ''Aweking The Centuries'' m-am avintat in multime si am reusit sa simt cu adevarat ca am fost la Haggard.Dupa ce au coborit de pe scena,baietii si fetele din trupa au zabovit indelung printre fani,au pozat,au facut conversatie si au dat autografe.Atit de veseli,modesti si sociabili,incit am avut impresia unei suete relaxate cu niste vechi prieteni.Cum vad ca le place tare mult in Romania,sper sa nu fie ultima intilnire de acest fel.Pina atunci insa,imi exersez headbanging-ul pentru cea mai fierbinte vara metalica de pina acum.

Le Petit Prince sur la glace

2010-04-17T16:44:00.110+03:00

In urma cu multi ani,pe treapta cea mai de sus a podiumului inimii mele,alaturi de inegalabilii Marina Anissina si Gwendal Peizerat,Aleksei Yagudin si Philippe Candeloro,urca si Stephane Lambiel,un tinar gingas care zbura deasupra ghetii cu o gratie remarcabila si executa niste piruete fabuloase,cum nu mi-a mai fost dat sa intilnesc vreodata.Am inceput sa-l urmaresc fascinata si sa plutesc de fericire vazind cum isi perfectioneaza programele sezon dupa sezon,devenind campion mondial doi ani consecutiv si cucerind titlul de vicecampion olimpic.Intr-un cuvint,m-am indragostit.M-am indragostit definitiv si iremediabil de elvetianul frumos si talentat,care a oferit de-a lungul timpului iubitorilor de patinaj artistic din intreaga lume programe de o sensibilitate si un farmec divin.Daca mi-ar fi spus cineva in 2004 ca intr-o buna zi il voi vedea pe Lambiel in carne si oase,l-as fi considerat nebun.Si iata ca 11 aprilie 2010 a fost duminica in care s-a produs miracolul.E drept ca s-a produs pe un patinoar jerpelit,cu un numar insuficient de locuri,cu spectatori amplasati in mod caraghios chiar pe suprafata ghetii,cum nu cred sa mai existe nici macar prin tarile subdezvoltate.Un subiect trist despre care multi iubitori ai sportului au tot scris si au tot vorbit,racindu-si gura de pomana.Autoritatile indrituite sa remedieze aceasta situatie penibila au urechile bine astupate si obrazul suficient de gros incit sa se balaceasca intr-o nepasare crasa.M-am gindit cu jena la impresia pe care trebuie sa le-o lase patinoarul ''national'' Flamaropol campionilor prezenti la Bucuresti,obisnuiti sa evolueze pe marile arene de gheata ale lumii.Ca sa-mi alung astfel de ginduri neplacute,pina la inceperea spectacolului am rememorat satsfactia pe care am simtit-o la vedrea multimii de spectatori aliniati pe mai multe rinduri la intrare.Incetul cu incetul patinoarul s-a umplut de oameni dintre cei mai diferiti,reuniti in acelasi loc de pasiunea comuna pentru ceea ce eu consider a fi cel mai frumos sport posibil.Domnisoare chochete au stat linga rockeri cu plete si geci de motor,domni cu parul carunt s-au invecinat cu adolescenti echipati cu jeans si incaltati in ''conversi'',doamne elegante si sobre au privit cu ingadiunta spre micutii neastimparati adusi de parinti sau bunici sa vada stelele patinajului artistic mondial.Amfitrionul show-ului de la Bucuresti din cadrul turneului olimpic Kings On Ice 2010 a fost ex-reprezentantul tarii noastre in proba de baieti,Marius Negrea,acest Horia Alexandrescu al patinajului artistic.Traduc,pentru cei mai putin avizati;vazindu-l pe M.Negrea mi-am amintit de toate gogomaniile si comentariile deplaste pe care le debiteaza la orice mare competitie,fie ea Campionat European,Mondial sau Jocuri Olimpice,in calitate de comentator-''expert'' al Televiziunii Romane.Mare pacat ca lipsea pe post de co-prezentatoare Yvonne Ghita,alta maestra a gafelor,care isi etaleaza de obicei 'perlele' pe Eurosport,la concurenta cu ineptiile lui Marius Negrea de la TVR2.(Si cu asta,promit, am terminat cu observatiile malitioase din prezenta postare.)Inceputul spectacolului a adus pe gheata o adevarata ''ploaie de stele'';rind pe rind au aparut toti participantii intr-o defilare ametitoare,la propriu si la figurat.Fiecare si-a executat cea mai spectaculoasa figura din repertoriu inainte de a face turul de onoare si de a-si ocupa cuminte locul pe marginea patinoarului.Prima lovitura emotionala a serii a fost pentru mine oprirea lui Steph Lambiel exact in fata mea,la doar o lungime de brat distanta.Marturisesc ca mi-a fulgerat prin cap ideea copilaroasa ca ar fi suficient sa ma ridic de pe scaun si sa fac un singur pas ca sa-l inhat in brate (intre patinatori si primul rind din public neexistind niciun obstacol de ordin fizic).In mijlocul ghetii astfel strajuita de campionii mai mici si mai mari si-a facut intrarea triumfala Tarul Evgeni,in al carui palmares stralucesc medaliile de aur ale tuturor competitiilor de patinaj artistic,inclusiv supremul titlu olimpic.Ca si la editiile precedente ale Kings On Ice,aparitia lui Plushenko a fost acompaniata de acordurile celebrului Stradivarius al nu mai putin celebrului si inseparabilului sau prieten,violonistul si compozitorul Edvin Marton.Pentru a da Cezarului ce-i al Cezarului,onoarea primei si ultimei evolutii din spectacol i-a revenit evident lui Plushenko.Tinind cont de faptul ca nu-l vedeam ''pe viu'' pentru prima oara si ca nici la vremea cind se afla la apogeul carierei patinatorul rus nu era No.1 in topul meu personal (loc ocupat pe atunci de conationalul sau aproape tot atit de titrat,Aleksei Yagudin),n-as putea spune ca prestatiile sale mi-au stirnit emotii coplesitoare.N-as vrea sa ma inteleaga cineva gresit.Plushenko e un patinator de exceptie,cu o tehnica desavirsita si o interpretare care ii lasa pe multi fara cuvinte.Pentru mine exista insa alti artisti ai ghetii care imi fac sa vibreze coardele cele mai sensibile ale sufletului.Printre ei,cum spuneam mai devreme,Stephane Lambiel,al carui program l-am asteptat cu nerabdarea unei mirese in ziua nuntii sau a unui copil in Ajunul Craciunului.In inima mea s-a dat o lupta acerba intre dorinta de a-i sorbi din ochi fiecare miscare si tentatia de a captura efemerul actului artistic,transformindu-l intr-o amintire materiala care sa-mi incinte privirea multi ani de acum inainte.Cind vocea anouncer-ului i-a vestit intrarea in arena,degetul meu a apasat pe butonul ''recording'' minat parca de vointa sa proprie,iar mie nu mi-a mai ramas altceva de facut decit sa urmaresc divina evolutie a lui Stephane pe display-ul camerei foto.Cred totusi ca sacrificiul a meritat cu virf si indesat.Acum pot privi de o suta de ori pe zi magnificul program liber pregatit de Lambiel pentru Olimpiada de la Vancouver,filmat cu minutele mele de pe aceeasi gheata pe care acesta a plutit pret de citeva minute.

In mod cert nu e o inregistrare de cea mai buna calitate,dar pe mine fiecare vizionare ma face sa retraiesc emotia acelor clipe inefabile.N-am pretentia sa concurez cu operatorii marilor posturi tv,dar ma consolez cu gindul ca pe inregistrarea mea splendoarea miscarii se contopeste ideal cu cea a muzicii din ''La Traviata'',nealterata de logoreea niciunui comentator sportiv.Nu mi-am propus ca aceste rinduri sa constituie o cronica a intregului spectacol,(cei interesati il vor putea urmari in curind pe B1Tv),ci mai degraba o oda inchinata lui Steph,cu multa dragoste si cu recunostinta pe care i-o datorez pentru toate momentele de incintare absoluta pe care mi le-a daruit de-a lungul intregii sale cariere.Ar fi insa nedrept sa neglijez total celelalte nume de pe afis,extraordinari artisti ai ghetii care au facut un spectacol fascinant vreme de aproximativ doua ore,care au trecut cu o viteza demna de piruetele lui Lambiel.Asa ca tin sa-i mentionez macar in treacat (stiu,stiu ca fiecare dintre ei ar merita macar citeva paragrafe...) pe vicecampionii mondiali en titre in proba de perechi,germanii Aliona Savchenko/Robin Szolkowy,pe Tatiana Voloshozar/Stanislav Morozov din Ucraina(pereche antrenata ca si precedenta de marele fost campion Ingo Steuer),pe dansatorii francezi Natalie Pechalat/Fabian Bourzat (care,desi imi plac mult de tot,nu reusesc sa-i egaleze pe legendarii lor compatrioti Anissina/Peizerat,dar bravo lor pentru ca incearca!),pe campioana europeana din 2004,frumoasa Julia Sebestyen din Ungaria,pe Florent Amodio,cistigatorul Campionatului National al Frantei si un posibil viitor campion de talie mondiala(6.oo pe linie pentru impecabilul Moonwalk pe patine!),pe micutul Denis Ten din Kazahstan,de-a dreptul adorabil in tutu-ul alb de balerina sau pe Fiona Zaldua/Dimitri Sukhanov,un cuplu de patinatori acrobati ale caror ridicari de o dificultate ce sfideaza orice prudenta au lasat asistenta cu rasuflarea taiata.Un moment cu totul special a fost cel prezentat de perechile Savchenko/Solkovy si Voloshozar/Morozov reunite intr-o splendida desfasurare de forte in paralel.Au mai facut parte din show ''Omul cu picioare de cauciuc'',un canadian care a tinut sa ne demonstreze ca notiunile despre oasele si articulaiile umane dobindite la lectiile de anatomie sint pure speculatii in cazul unora ca el,o tinara patinatoare din Luxemburg,un cuplu masculin care a executat niste acrobatii spectaculoase spre amuzamentul spectatorilor de toate virstele si un patinator temerar care printre altele a reusit un salt mortal peste o masina amplasata pe gheata.Cu speranta ca n-am uitat pe nimeni,sa revin la motivul principal pentru care mi-am acizitionat bilet in rindul intii cu mai bine de o luna inainte de spectacol.La cel de-al doilea moment al lui Stephane mi-am permis luxul de a ascunde aparatul de fotografiat in cel mai indepartat cotlon al gentii si de a gusta in liniste programul.Renumit pentru selectia inspirata a pieselor muzicale de o mare sensibilitate pe care isi desfasoara talentul,Lambiel a patinat de asta data pe sfisietoarea balada a lui Jaques Brel,''Ne Me Quitte Pas''.''A patinat'' mi se pare impropriu spus...Baiatul asta rimeaza mult mai bine cu notiunea de ''plutire'' sau cu cea de ''zbor'';aluneca atit de lin incit de multe ori am impresia ca nu mai e pe gheata ci undeva deasupra ei.Mi-e greu,aproape imposibil,sa transcriu in cuvinte arta lui Stephane si cred ca un intreg dictionar de metafore nu mi-ar fi de ajuns.Poate ca nu atinge maiestria tehnica sau perfectiunea sariturilor lui Plushenko,dar gratia cu care se roteste in spirale ample e comparabila doar cu cea a unei lebede pe apa.Tinuta corpului,demna de un balerin de inalta clasa,dublata de mimica remarcabila a unui chip angelic si de fantastica expresivitate a miinilor,fac din Lambiel un artist complet si seducator.Fiecare unduire a corpului,fiecare miscare a degetelor e o poezie in sine.Liniile de pasi,atit de delicate si in acelasi timp pline de forta,se inlantuie intr-un dans armonios pe cristalul ghetii.Iar piruetele marca Lambiel,celebre in intreaga lume,nu inceteaza sa-i uimeasca pina si pe specialistii care se intreaba cum e posibil ca un om sa posede un asemenea simt al echilibrului.In pozitii dificile,de o frumusete extravaganta,Stephane se invirte perfect in jurul propriei axe cu o viteza ametitoare.In virtejul dezlantuit al rotatiilor isi schimba cu repeziciune pozitia corpului in repetate rinduri fara sa ''plimbe'' pirueta nici macar un centimetru.Iar la final se opreste brusc,fix in locul din care a pornit sarabanda.Fara sa ezite,fara sa se clatine si pe deasupra cu un zimbet fermecator pe figura.Si printre toate aceste minuni de virtuozitate si gratie,artistul din tara cantoanelor presara combinatii de sarituri triple si cvadruple,executate uneori cu usurinta unei pasari care isi ia zborul de pe o creanga.Parerea unanima a iubitorilor patinajului artistic,fie ei amatori sau de meserie,este ca acest sport si-a depasit propriile-i granite,ridicindu-se de la un anumit nivel la rang de arta.Si atunci cind e vorba de arta,subiectivismul e la el acasa.Nu mai conteaza atit de mult aprecierile unui juriu de arbitrii,ci doar emotiile si sentimentele pe care actul artistic le induce fiecarui spectator.De aceea zic,fie-mi iertata preferinta pentru ''micul print'' elvetian al ghetii in defavoarea lui Plushenko ''The Tzar'';)Si nu cred ca ma insel prea mult spunind ca duminica trecuta la Bucuresti a fost seara lui Stephane Lambiel.Evgeni aflindu-se deja la a 3-a prezenta in Romania,inclin sa cred ca majoritatea publicului a venit la spectacol din dorinta de a-l vedea live pe Lambiel in premiera.Si asta s-a vazut si mai ales auzit dupa fiecare dintre evolutiile sale,salutate minute in sir cu urale si aplauze de catre intraga sala ridicata in picioare.Incintarea publicului s-a revarsat pe gheata si sub forma unei ploi de flori si jucarii de plus.Iar daca la sfirsitul show-ului organizatorii au pregatit o sesiune de autografe pentru Evgeni Plushenko si Edvin Marton,trebuie spus ca interminabilul sir al fanilor celor doi a fost concurat cu succes de marele grup de admiratori,si mai ales admiratoare,care au scandat zeci de minute ''Ste-phane!Ste-phane!''Lambiel a avut amabilitatea de a veni pentru citeva (prea)scurte momente si de a semna citeva dintre zecile de fotografii sau bilete de spectacol intinse catre el cu disperare.Iar pe tot parcursul drumului de la cabine pina la iesirea din patinoar a facut gestul simpatic de a filma cu telefonul mobil multimea de suporteri in delir.Pe mine emotiile serii m-au covirsit de-a binelea;in momentul in care Steph a cules de pe gheata trandafirul pe care i-l aruncasem si mi-a multumit cu un zimbet sarmant,mi-au tremurat miinile in asemenea hal pe aparat incit am ratat frumusete de fotografie.Ca sa nu mai spun ca la turul de onoare de la finele spectacolului era sa lesin de-a dreptul de fericire cind Lambiel mi-a daruit o fugara stringere de mina,reprezentind pentru mine ciresa de pe tort.Cit despre mama mea ce sa mai zic?Era atit de inebunita sa prinda un autograf incit nici n-a bagat de seama ca se afla linga mine si ma obtura de zor filfiind un poster prin fata aparatului foto,taman cind eu ma chinuiam sa-l pozez pe marele nostru favorit.Am crezut c-o s-o apuce si pe ea vreun lesin cind i-a strigat ''Stephane,vous etes un ange!!!'' iar ''ingerasul'' i-a raspuns emotionat ''Merci!Merci beaucoup!''Am plecat amindoua turmentate de fericire spre casa,unde ne-au prins zorile rememorind seara de vis proaspat incheiata.Numai eu,mai circotasa de felul meu si dorindu-mi mereu mai mult decit am primit,am ramas in suflet cu regretul de a nu fi vazut si programul scurt de la Olimpiada,cu Lambiel in chip de Wilhelm Tell.Tot ce-mi mai pot dori acum este sa am ocazia de a-l revedea cit mai des si in anii care vor urma.In asteptarea acestui fericit moment am cules de pe internet citeva poze si un filmulet realizate de niste oameni mai norocosi decit mine ori dotati cu aparatura tehnica mai performanta.Stephane Lambiel in aeroport,la sosirea in Romania.(Foto Libertatea)Doua instantanee excelente surprinse de Gabriela Arsenie (Gazeta Sporturilor)

In zbor deasupra ghetii.Stephane,''Le Prince de la glace''& Evgeni ''The King of ice''Un spectator inspirat a inregistrat modul elegant in care Lambiel a intors publicului roman elogiul interminabilelor standing ovations.

''Vous etes INCROYABLES!!!'' - trei cuvinte valorind cit un intreg poem.

Le multumesc autorilor acestor materiale si sper ca vor avea bunavointa de a nu-mi lua in nume de rau faptul ca le-am preluat pe blogul de fata.

O parte dintre fotografiile care ilustreaza aceste rinduri - courtesy of Stephane Lambiel's page on Facebook.

Doamne,cit de dor mi-a fost de Travka!!!

2010-04-16T02:47:00.054+03:00

Pe 14 august 2008 ma aflam in 2Mai si ma pregateam pentru concertul cu Travka din Vama cind am aflat vestea ca trupa a incetat sa existe.Vreme de aproape doi ani,cit i-am mai jelit,cit le-am mai dus dorul,cit am mai tocit CD-urile cu cele doua albume...Asa ca e de inteles entuziasmul cu care am m-am infiintat pe 15 aprilie la concertul de reunire a celor 5 fantastici.Cind am plecat spre Silver Church eram convinsa ca la fata locului va fi 'macel',dar sa dau de o coada la intrare chiar ca nu ma asteptam.Odata intrata mi-am ocupat locul obisnuit din fata scenei si vreme de aproximativ trei ore nici ca m-am mai clintit.De la un anumit moment,sa fi vrut si nu mai aveam cum sa ma extrag din multimea care a umplut clubul pina la refuz.Si in afara careia au mai participat la concert si alte multe perechi de ochi si urechi prin intermediul transmisiei online de pe Facebook.N-as putea spune ca m-a incintat in mod deosebit intirzierea de aproximativ o ora,petrecuta intr-o inghesuiala de nedescris,intirziere total nejustificata in conditiile in care sala s-a umplut la capacitate maxima inca de la ora anuntata pentru inceperea concertului.(Am aflat ulterior ca a existat un numar apreciabil de ghinonisti care au ramas pe dinafara).In fine,de data asta fac o exceptie si n-o sa mai cirtesc pe tema asta din simplul motiv ca ceea ce a urmat a compensat din plin micile neajunsuri.Undeva in jurul orelor 22 trupetii si-au facut aparitia pe scena in ovatiile publicului dornic sa se imbarce din nou pe 'Corabia nebunilor'.Si calatoria muzicala prin istoria Travka a demarat in forta cu piesa '90',incendiind pur si simplu atmosfera care s-a mentinut la fel de 'fierbinte' pina la final.George,Aliosha,Mizdan,Misha si Cristi au jonglat cu 'Zgarba' si cu 'Travka',s-au preumblat in 'Lumini' si pe 'Frontul de Est' ,in fine,ne-au plimbat intr-un periplu 'Urban Violent' si deloc 'Indiferent' printre piesele de pe cele doua albume ale trupei.Am regasit o Travka mai plina de forta si de energie decit mi-as fi putut imagina.Se pare ca perioada de respiro a avut un efect benefic si poate ca era necesara o astfel de pauza din care sa iasa cu un aer proaspat si cu un chef nestavilit de cintat.N-as spune ca Travka s-a reinventat,ci mai degraba ca si-a regasit identitatea si coeziunea,charisma si aplombul.Joi seara am asistat la o reintilnire intre doi prieteni vechi si dragi,care nu s-au vazut vreme indelungata,in care si-au dus dorul reciproc - o trupa si publicul ei fidel.Ce sa mai vorbim,a fost o seara perfecta!N-au lipsit 'Zimbetul Tau','Intr-un fel','Partea Finala ','Ceva mi s-a rupt','Sunt Un Erou','Apartamentul 77','Beirut','Venus','Ochiul cere Lumina' sau 'Cum Te Simti'.Cirma 'Corabiei' a fost lasata in seama asistentei care a manevrat-o cu toata puterea sutelor de voci acordate la unison.Si da,bineinteles,Travka ne-a purtat si prin Praga,in sunete de acordeon acompaniate de uralele publicului. Pe care l-a recompensat pentru calda primire si cu vreo citeva piese nou-noute,pe care eu le-am asteptat cu mari emotii,asa cum se intimpla de fiecare data cind o trupa draga mie cinta un material inedit.Melodiile in prima auditie sint ca niste fructe exotice,abia culese de pe crengi,pe care le gust prima oara plina de curiozitate si in acelasi timp stapinita de tema ca s-ar putea sa aiba cine stie ce aroma bizara,care sa nu-mi placa.Ei bine,de data asta m-am temut degeaba.In cei 'doi ani de vacanta',Travka a copt niste fructe magnifice,de care n-am sa ma satur multa vreme de-acum inainte.M-am bucurat teribil sa aud mai vechile piese,dar noutatile m-au captivat,m-au invirtit,m-au ametit,m-au facut sa sar in sus si sa cad la loc fermecata.Au ritm si forta si linii melodice extrordinare si niste versuri ametitoare,care trebuie ascultate de multe ori de-acum inainte,ca sa le poti patrunde multitudinea de nuante si sa te imbeti cu sonoritatea imbinarilor de cuvinte.Albumul urmator o sa sune bine de tot!!!Asa imi spun mie intuitia si piesele astea noi,care te fac sa mai vrei altele si altele,la fel de pline de seva.Nu sint suta la suta convinsa ce nume poarta toate nou-nascutele marca Travka ,asa ca nu ma hazardez...Am retinut-o pe cea cu 'fetele-n luna',care are niste pasaje instrumentale de o frumusete stranie si electrizanta.Mi-a mai placut mult de tot una dintre ele,care nu stiu sigur daca va fi in final o melodie sau va ramine la stadiul de 'recitare pe muzica'.Vorbe din suflet de la George pentru Bobita,catelul lui mort cu o luna in urma,de care probabil ca ii este la fel de dor cum imi e si mie de Oscar,pisoiul meu care a plecat cam tot atunci spre raiul celor cu patru labute.Pe linga efervescenta de pe scena,pe linga aclamatiile si topaiala din sala,pe linga avalansa de piese mai vechi si mai noi,au mai existat si proiectii pe ecranul imens din fundal,o comunicare continua cu publicul si,cel mai important,un sunet excelent,datorat in egala masura executiei instrumentistilor cit si sonorizarii de nota 10.Ingredientul secret al concertului a fost implicarea sincera si pasionala a oamenilor de pe scena.Am vazut,auzit si mai ales simtit o trupa realmente flaminda de cintat;George a fost spiridusul cu hohote,cu incruntari si cu racnet,Aliosha a facut slalom printre chitari,clape si acordeon,Cristi a spulberat pur si simplu tobele alea (baiatul asta nu inceteaza sa ma uimeasca in cel mai placut sens al cuvintului!),cit despre Mizdan ce sa mai zic?Asa arata un om care a trudit la bass si s-a zbenguit frenetic pina cind au curs apele pe el.Iar daca Misha e ceva mai 'cuminte' in manifestari,asta nu inseamna ca s-a sustras in vreun fel exuberantei generale care a domnit pe scena.Cred ca dupa intilnirea muzicala de joi s-a lasat cu mare fericire si satisfactie de ambele parti.Travka le-a multumit colegilor de la Kumm,Luna Amara si Urma,care s-au amestecat printre cohortele de fani intr-un frumos gest de sustinere amicala.Chemati si rechemati de catre public pentru un al doilea bis,cei cinci au declinat oferta si poate ca a fost mai bine asa.Ne-au lasat pe toti cu sonoritatile dementiale ale lui 'Aici Sunt Eu' rasunind in urechi si ravasindu-ne universul interior.Am avut nevoie de minute bune ca sa-mi revin cit de cit dupa euforia concertului asa ca am urmat sfatul formatiei si m-am relaxat,in acordurile vocii lui Serj Tankian care au scaldat clubul mult timp dupa ce Travka a parasit scena.De altfel mi-ar fi fost imposibil sa fac altceva;la iesire era coada,la bar era coada,la toaleta era coada si la garderoba,guess what?O alta frumusete de coada,of course!Si drept sa spun....asa n-as mai fi plecat acasa......si as fi fost gata s-o iau de la capat si sa ascult extaziata cel putin inca vreo doua ore de Travka,pentru ca ar mai fi fost loc si de un 'Jump' si de o 'Noapte' ori de un 'Inger Sedat'.'Exista momente cind toate din capul tau te tin departe de tine,aproape de tine,departe de tine,departe...departe de sini,de sex,de ruj,de mov,de sarut,de albastru Beirut'...Momente ca cele de joi seara cind Travka m-a tinut 'departe de lumea dezlantuita',de tot ce e rau si urit si inevitabil si absurd,departe de mine,aproape de mine,departe de mine,departe...

LOVE YOU TO DEATH

2010-04-15T18:39:00.009+03:00

De azi dimineata am tot asteptat sa aflu ca zvonul despre moartea lui Peter Steele e doar o gluma macabra.Din pacate se pare ca artistul meu prferat a plecat cu adevarat dintre noi.As vrea sa pot scrie mult si frumos despre el,dar golul pe care il simt in suflet e prea mare si prea recent.

Farewell,Pete Steele!

UN ALT FEL DE AB4?

2010-03-20T12:44:00.028+02:00

No offense,dar cind vine vorba de timbrul vocal inconfundabil al lui Doru Trascau gindul iti zboara imediat la trupa care l-a consacrat,indiferent cum s-ar numi celelalte proiecte muzicale in care acesta contribuie cu vocea.In cazul de fata The Mono Jacks,trupa relativ noua sau cel putin noua pentru mine,care am aflat despre existenta ei prin intermediul MySpace.Joia asta am dat cu banul ca sa aleg intre doua concerte:The Mono Jacks in Expirat si Fara Zahar in Iron City.Culmea hazardului ar fi fost ca banul sa-mi indice concertul cu Deathdrive din Fire Club:)))Decizia a fost una destul de dificila.Pe "cei doi de la Dorohoi" i-am mai vazut de multe ori(si sper sa-i mai vad macar de inca pe atitea);in schimb,TMJ performind live ar fi fost o premiera pentru mine.In concluzie m-am indreptat spre clubul subteran din Brezoianu,minata de curiozitatea de a-mi face o impresie pe viu despre aceasta formatie.Si inspiratia nu mi-a jucat feste de data asta.Cu o intirziere de aproximativ o ora,despre care trupa a mentionat ca nu se face vinovata,cei 4 au demarat cintarea in fata unui public destul de restrins,dar care parea ca stie pentru ce se afla acolo.O sa mai fie nevoie de inca vreo citeva intilniri live cu baietii de la TMJ pina sa retin titlurile pieselor,ca de...am si eu o anumita virsta si memoria functioneaza din ce in ce mai greu:)))Mi-au atras atentia "Superstitions" ,"Come Back,Girl!"si "Push the Pedal",aceasta din urma stirnind reactii entuziaste in rindul celor prezenti.Si bineinteles "Maria",piesa cu potential de hit-single,prezenta de altfel si in Romtop la radio City Fm.Am constatat cu placere ca Doru,Florin,Hasan si Dorian au deja un mic nucleu de fani care a facut atmosfera pe parcursul intregului recital.Asa ca pina la urma s-a lasat si cu un bis,la cererea insistenta a publicului.Ei bine,raspunsul la intrebarea din titlu este "nu"."Maria" nu si-a schimbat palaria incercind sa se vinda sub un alt nume.Mono Jacks si AB4 nu au prea multe in comun in afara vocalistului.Dar chiar si vocea lui Doru capata inflexiuni diferite facind astfel tot mai putin valabila comparatia intre cele doua proiecte.TMJ suna mai indie,iar compozitiile sint strabatute de o unda mai soft,chiar si cele foarte ritmate.O bila alba pentru Dorian care bate in tobe cu atita energie incit i-a ridicat in picioare pe toti cei prezenti in Expirat.Una peste alta,am petrecut o seara foarte agreabila si am decis ca Mono Jacks e o trupa deja consolidata,care merita urmarita cu atentie si pe viitor.Nu-mi ramine decit sa le doresc succes si sa astept urmatorul lor concert( poate si un album,cit mai curind).

Componenta: Doru Trascau - v,g; Florin Vasile - g,v; Hasan Nabulsi - b; Dorian Cazacu - d.

"ANOTHER DICK WITH NO BALLS"

2010-03-17T17:38:00.000+02:00

Chestia din titlu e o parafraza dupa "another brick in the wall" in viziunea celor de la Bloodhound Gang;asta ca lamurire pentru cei care inca n-au aflat cam ce soi de pitici populeaza creierele trupetilor care au cintat luni seara in The Silver Church.In 2006 americanii au evoluat pentru prima data in Arenele Romane in fata unui numar de spectatori numai bun cit sa umple un club underground.Ceea ce nu i-a impiedicat sa faca un show de zile mari spre amuzamentul copios al publicului "mic,dar entuziast" adunat in fata scenei.Acum vreo 2 ani se zvonise ca vor participa la Stufstock,lucru care din pacate nu s-a mai intimplat.Si taman cind imi pierdusem orice speranta de a mai revedea gasca nebuna din Pennsylvania pe vreo scena autohtona,am aflat ca minunea se va repeta pe 15 martie 2010.Despre ZOB,trupa atit de draga mie,imi vine greu sa scriu ceva de rau;asa ca ma rezum la a spune ca prestatia lor din deschidere n-a fost una dintre cele mai reusite aparitii din cariera.Poate ca de vina a fost entuziasmul provocat de ceea ce avea sa urmeze,poate ghinionul cu problemele de sunet,poate ca ar fi mers un setlist ceva mai "indracit"......in fine,acum nu mai conteaza.In pauza care a urmat am studiat putin mediul ambiant si distinsa societate din jur.Am inteles care era ideea cu servitul berii la pahare de plastic,insa m-a cam uluit sfatul barmanilor de a da scrumul de tigara pe jos,atunci cind am avut lipsa de inspiratie de a solicita o scrumiera:)))Lumea din club,destul de pestrita:pe unii i-am recunoscut drept "combatanti" de la concertul din 2006,pe altii i-am suspectat ca au venit ca sa bifeze un eveniment "in trend".In fine,a sosit si momentul cheie al serii si haita de ogari turbati a navalit pe scena foarte meticulos pregatita si verificata in prealabil de catre cei din staff-ul tehnic.Debandada a debutat cu un salut calduros adresat publicului din capitalasi cu un indemn mobilizator la miscare:)))E drept ca la o a doua vizionare show-ul BhG isi mai pierde oarecum din farmec atunci cind stii deja la ce trebuie sa te astepti.Distractia majora o reprezinta comentariile caustice si total neortodoxe proiectate pe ecranul din fundal.Daca la prima lor venire in Romania remarcile respective ii vizau pe Adi Mutu,Laura Andresan sau O-Zone,de asta data au intrat in vizorul trupei personaje mai de actualitate,ca Nikita,Catalin Botezatu Gigi Becali sau Adriana Bahmuteanu..N-au scapat de aluziile mistocare nici G.W.Bush,R.J.Dio,caracalenii,"ferentarezii",craiovenii,americanii sau bucurestenii,amestecati cu totii intr-un ghiveci democratic de caterinca totala. De fapt cred ca ar fi mai usor de facut o lista cu ce sau cu cine n-a fost luat in balon,decit cu subiectele despre care s-a glumit in tuse groase,in viu grai sau prin intermediul proiectiilor video.Elementul inedit a fost colajul de imagini care a insotit intregul spectacol si a ilustrat toata bascalia.Ca orice trupa cu limba ascutita care se respecta,BhG n-au ezitat sa se ia in primul rind la misto pe ei insisi.Refrenul "Jimmy Pop is homosexual" a prins rapid la publicul care l-a scandat cu nedisimulat entuziasm pina la finalul concertului.Cu multa nonsalanta imbatabilul cuplu de showman-i Evil Jared Hasselhoff - Jimmy Pop a proclamat ca America si Pennsylvania suck,dar ca Rusia sucks si mai si.Fiecare pauza dintre piese a fost prilej de glumite,unele mai spumoase,altele mai porcoase,multe dintre ele spontane,improvizate pe baza intimplarilor din timpul show-ului.Asa se face ca vocalistul,observindu-i pe cei care priveau concertul din spatele peretelui vitrat care izoleaza separe-urile VIP de restul clubului,a remarcat ca e cea mai interesanta gradina zoologica din cite a vazut pina acumsi le-a dedicat citeva versuri celebre,pline de semnificatie:"Relax,don't do it,when you want to come":)))Plin de bunavointa,i-a rugat pe cei din public sa pozeze pentru fotograful trupei filfiind minutzele cu degetul mijlociu ridicat in semn de amicitie.Jared a tinut din nou sa-si etaleze lenjeria intima imprimata cu drapelul Statelor Unite,cu ocazia demonstratiei de forta pe care a pregatit-o pentru a impresiona reprezentantele sexului sensibil.Ca veni vorba de sex,exact acesta a fost "instrumentul "cu care a tractat pe scena o lada cu "surprize",din care a si-a facut aparitia o juna purtatoare de... sticla.Sticla de Jagermeister,of course,aceasta fiind licoarea emblema a trupei,elixirul cu care sint stropite din belsug toate show-urile lor si in acelasi timp sponsorul care i-a adus pe BhG in Romania.Duduia mai avea in dotare o pilnie uriasa si un furtun pe care le-a utilizat cu folos turnindu-i lui Jared pe gitlej o cantitate apreciabila din bautura cu cerbisor pe eticheta.Ma asteptam ca la scurt timp basistul sa continue circuitul Jagermeister-ului in natura,ca acum 4 ani,cind o seama de spectatori "norocosi" au beneficiat de un dus neasteptat din partea lui Jared,desfasurat sub egida "Piss,man,piss!":)))Fie ca vezica omului nu mai fuctioneaza ceas,fie ca l-a inhibat ceva sau ca organizatorii si-au bagat nitel coada in desfasurator,de data asta episodul cu pricina nu a mai avut loc.In schimb am beneficiat de un moment de jonglerie cu fructe,legume si propriile incaltari,executat cu mare virtuozitate de maestrul Jimmy Pop:))) Sint convinsa ca lumea i-a apreciat talentele de jongler la justa lor valoare,chit ca ba cadea pe scena marul,ba ii scapa adidasul din mina si trebuia sa cotrobaie pe toata scena dupa obiectul muncii:)))Cert este ca atmosfera a fost de-a dreptul incendiara pe parcursul intregului concert.S-a facut crowdsurfing la greu,s-au racnit din toti bojocii referenele de la "Fire,Water,Burn","No Hard Feelings","I Hope You Die","Along Comes Mary" sau "The Balad of Chasey Lane",(hit cintat de doua ori consecutiv,spre satisfactia generala),s-a ris in hohote si in general s-a eliberat in organismul celor prezenti o cantitate impresionanta de serotonina,adrenalina si alti hormoni responsabili cu antrenul si cu buna dispozitie.Ma asteptam ca,in buna traditie a formatiei,la "Vagina Song" sa fie invitate pe scena citeva romancute dezinhibate,mai ales ca trupetii si-au exprimat in repetate rinduri admiratia fata de frumusetile autohtone.Din pacate,din lipsa de spatiu sau din nu stiu ce alte motive absconse,sus-numitele au fost nevoite sa se multumeasca cu dedicatia de pe ecran si sa se consoleze cu presupunerea ca perechea de chilotei pe care Jimmy a arborat-o triumfator pe cap ar fi fost de provenienta romaneasca:)))De prisos sa mai spun ca punctul culminant a fost "The Bad Touch",pe care mie imi place s-o consider un fel de varianta americana a "Baladei Caprii",caci sint absolut convinsa ca,de-a lungul istoriei,Discovery Channel trebuie sa fi prezentat si vreun documentar despre ritualurile de imperechere la caprine:)))Balamucul de pe scena s-a incheiat dupa un bis aproape la fel de lung cit concertul propriu-zis,care a durat prea putin in comparatie cu apetitul pentru distractie al platitorilor de bilete.Lumea s-a mai inghesuit in fata scenei in dorinta de a pleca acasa cu un suvenir gratuit marca Bloodhound Gang: care cu o pana,care cu un playlist sau cu un prosop......ma rog,in functie de norocul fiecaruia si de bunavointa tehnicienilor:)))Desi subiectiv vorbind,concertul din 2006 mi s-a parut ceva-ceva mai pitoresc,pot spune ca la cel de-al doilea descalecat pe plaiuri mioritice Bloodhound Gang au dezlantuit in Silver Church ceea ce scria pe tricoul unui spectator:

GOTHIC EROTIC LA SUPERLATIV

2010-02-21T16:23:00.000+02:00

Mi-au trebuit aproape 3 zile ca sa-mi decantez impresiile si sa-mi gasesc cuvintele potrivite pentru a scrie ceva despre evenimentul vizualo-muzical desfasurat simbata noapte in The Silver Church.Pe cei de la Umbra et Imago i-am vazut in carne si oase cu o zi mai repede decit era planificat,la warm up party-ul din Absintherie Sixtina,unde am ajuns din motive oarecum independente de vointa mea.Citiva dintre ei au sustinut un scurt DJ-set antrenant care totusi nu i-a convins pe cei prezenti sa-si abandoneze conversatiile purtate pe la mese cu "zina verde" sau cu "blondele" si "brunele",filtrate sau nu.A doua zi am descins in club convinsa ca voi asista la un show extrem de reusit si in acelesai timp macinata de curiozitate in privinta atmosferei si a publicului.Lume a fost destula,dupa gustul meu exact atita cit sa te poti simti bine fara sa te calci pe bombeu cu tovarasii de concert;s-au gasit amatori si pentru locurile din separeurile VIP,din cite am putut observa;cei prezenti au afisat o vestimantatie cu o timida tenta gothica,departe insa de extravaganta outfit-urilor care se poarta pe afara la acest gen de evenimente.Foarte inspirata mi s-a parut alegerea clubului din Preoteasa drept loc de desfasurare a concertului si mi-e imposibil sa-mi imaginez un cadru mai adecvat pentru show-ul de simbata decit decorul somptuos-decadent din Silver Church,cu sfesnice pe bar,candelabre suspendate intre arcurile gotice ale tavanului,canapele argintii si pereti drapati in catifele negre.Startul s-a dat fara prea mare intirziere,nu mult dupa orele 22,cind pe scena a urcat formatia Kratos,intr-o noua prezentare,sa zicem.Cu un look total schimbat si in ton cu tema serii (de la tinutele de scena la machiaje si gaselnita interesanta cu nicovala in care Monica lovea cu doua ciocanele),trupetii au realizat cu succes introducerea in atmosfera evenimentului.Daca de ani de zile eram obisnuita cu infatisarea de Mesia a lui Dan,Sorin in schimb m-a surprins (in mod placut) cu ineditul stil vestimentar si cu inflexiunile vocii in timpul interventiilor dintre piese.Un alt moment interesant pe care a parut sa-l guste si publicul a fost si featuring-ul cu Marius de la Avatar.Al doilea recital al serii a fost sustinut de Sincarnate,trupa pe care am urmarit-o cu placere si cu interes in ultimii ani.Nici de aceasta data nu m-au dezamagit si regret doar ca din cauza episoadelor de socializare cu diversi amici nu le-am putut acorda intreaga atentie de la inceput si pina la sfirsit.In momentele in care m-am putut concentra la ce se petrecea pe scena m-a subjugat profunzimea intunecat-melancolica a muzicii,care mi-a amintit pe undeva de ambianta creata de My Dying Bride in cele doua aparitii de la Artmania.Dupa inca o pauza decenta ca durata a inceput marele bal.Inca de la Intro,m-am trezit prinsa in iuresul declansat in fata scenei de catre "vinatorii de imagini" inarmati cu aparatele foto de rigoare.Pentru ca veni vorba,am ajuns sa urasc aceste scule diabolice care de citiva ani ma fac sa nu-mi mai tihneasca niciun concert si sa nu mai vad ce se intimpla pe scena decit prin obiectiv:))Pe mine una incintarea m-a lovit inca din primele clipe;daca ar fi trebuit sa aleg piesa pentru debutul recitalului as fi optat exact pentru "Marchenlied",una dintre favoritele mele.A urmat hit-ul "Lieber Gott" pe care asteptam sa-l aud live,curioasa fiind cum suna in varianta fara vocea lui Peter Heppner.[Acuma,daca ar fi fost dupa mine,mi-ar fi placut sa-i vad pe Umbra et Imago cintind "Mea Culpa" impreuna cu febletea mea de la Crematory,Gerhard "Felix" Stass:)].Abia dupa primele doua melodii si prima sarja de fotografii capturate pe banda rulanta am reusit sa ma dezmeticesc putin si sa-i studiez in tihna pe maestrii goth-ului german.("In tihna" e un fel de-a spune,pentru ca intregul spectacol s-a desfasurat intr-un ritm alert spre ametitor si cu o energie debordanta,care nu prea iti lasa timp nici sa respiri).Mozart si-a facut aparitia intr-o veritabila tinuta de pirat acesorizata cu accente futuriste;gadget-ul cu laser de la ochi a inlocuit cu succes clasicul plasture negru de care niciun pirat care se respecta nu se poate lipsi.Precum era de asteptat,inca de la intrarea pe scena Nanne aka Madeleine Le Roy a fost o prezenta ravisanta,care ulterior a devenit de-a dreptul breathtaking ;) Spre deliciul partii masculine a publicului,momentele de fetish/BDSM ale show-ului nu s-au lasat mult asteptate si au continut toate ingredientele necesare: celebra dominatrix a "torturat-o" in fel si chip pe mai tinara ei "supusa" mascata si suspendata de tavan.Cu un "ball gag" intre dinti si cu sfircurile strinse in cirlige de rufe("nipple clamps" in terminologia de specialitate),duduia a fost legata cu miinile si picioarele la spate,balansata prin aer,"rasfatata" cu ceara fierbinte de luminare si "mingiiata" cu artificii aprinse.Mult mai senzual mi s-a parut episodul soft de tandreturi lesbine care s-a petrecut intre "sclava" si "stapina" spre sfirsitul concertului.In general vorbind,toata componenta erotica a show-ului Umbra et Imago este preponderent estetica si lipsita de tenta pornografica,astfel incit numai pudibonzii inraiti ar putea gasi ceva de obiectat in aceasta privinta.Contrar parerii unui ins cu care am discutat dupa spectacol,pe unii dintre noi ne-a interesat in egala masura si latura muzicala a evenimentului,asa ca sa revin la subiect.Mie playlist-ul mi s-a parut alcatuit pe sprinceana.M-am bucurat mult sa ascult "Memento Mori","Glaubst Du","Alles Schwarz" sau "Kleine Schwester".Si m-as fi bucurat si mai mult daca setlist-ul ar fi inclus si "Sweet Gwendoline" sau "Vampir Song",solicitat la un moment dat si de catre o voce din public;dar sa ma pling acum ar insemna sa fiu circotasa pe nedrept...Subscriu la parerea generala ca "Mea Culpa" a fost highlight-ul cintarii,in special datorita duetului dintre Mozart si basistul Lutz Demmler,posesor al unei voci de growl absolut fascinante.In timpul bisului elementul surpriza a constat in aparitia pe scena a lui Cristian alias White Wolf,care a beneficiat si el de tratamentul special al sotiei lui Mozart.Pe linga razuirea pielii cu niste ustensile demne de Torquemada sau traditionalul "dus" cu ceara fierbinte,omul s-a ales si cu un pierce in mamelon.In pofida "senzatiilor tari" pe care le-a experimentat,la final parea tare incintat si mi-a declarat cu mindrie ca e singurul roman care a participat activ....aaaa,pasiv vreau sa zic,la un show Umbra et Imago:)))La atmosfera extraordinara din nopatea de simbata frontman-ul trupei a contribuit din plin,dovedind un acut simt al umorului si o energie inepuizabila.Mozart a etalat de-a lungul concertului mai multe costume,a schimbat la un moment dat peruca lui pletoasa cu sapca unui individ din public si si-a declinat cunostintele de limba romana,incepind cu formulele politicoase "multumesc" si "cu placere" si incheind prin a scanda sloganul "be-liti pu-la!!!",cu mult patos si cu o pronuntie impecabila:)))Ca un adevarat entertainer a glumit in permanenta cu sala,reusind performanta de a face lumea sa dea in clocot pina la final.Ca si alti artisti occidentali ajunsi in premiera pe plaiurile mioritice si-a exprimat surprinderea si incintarea ca poate fuma pe scena si nu s-a sfiit nici sa deguste o bere Ursus in timpul recitalului.In timpul bisului a riscat chiar un stage diving,moment in care i-am compatimit sincer pe spectatorii aflati"la prindere":)))Dupa cum ma asteptam,punctul final a venit odata cu "Rock Me Amadeus",celebrul cover dupa si mai celebra piesa a raposatului Falco.

Moment care a dus entuziasmul publicului la paroxism si a fost urmat de un epilog acrobatico-pirotehnic sustinut de niste fete si baieti care s-au intrebuintat la maximum spre delectarea vizuala a celor prezenti.Rememorind noaptea petrecuta in Silver Church,pot spune ca experimentul pus la cale de Axa Valaha Productions si Under the Flag Events a fost un adevarat regal pentru conaisseur-ii hedonisti.Pina acum nu-mi amintesc sa mai fi participat la un spectacol atit de minutios pus la punct si cu atita grija pentru detalii;locul de desfasurare,trupele din deschidere,sunetul si luminile,momentul artistic de final au fost alese si pregatite cu mult fler,in deplina concordanta cu ceea ce inseamna conceptul unui show marca Umbra et Imago.Iar rezultatul a fost un veritabil eveniment in style ,pe care ar trebui sa-l ia drept model toti cei care isi aroga dreptul de a-si eticheta productiile drept "evenimente".Multumiri Coro si la mai multe de aceasi clasa!!!P.S.Pentru ca m-am simtit atit de bine la concert si din cauza ca in timpul spectacolului n-am stat o clipa locului,am hotarit sa ramin in club pina spre ziua.Aceasta inteleapta decizie mi-a oferit placuta ocazie de a-i intilni pe citiva dintre membrii trupei,care s-au vadit extrem de prietenosi.In special "Marele blond",tinta atentiei unei intregi cohorte de nimfe;dar in cazul lui am cam avut impresia ca atitudinea prietenoasa era in mare parte consecinta shot-urilor de Jagermeister pe care junele cu pricina i le administrau cu generozitate:))Senzatia serii a fost insa sedinta foto ad-hoc din pragul toaletei,cind Lutz si Sascha si-au imaginat probabil ca oi fi vreo groupie turbata(sau o "Stalker"-ita) care nu-i lasa sa le tihneasca nici escapada la buda,asa ca-ntre baieti:)))Aha,si la final am regretat ca n-am avut doza de tacaneala necesara ca sa vin prin metrou si autobuz cu jobenul pe cap,asa,ca sa fiu in ton cu chitaristul:)))

"NEGUSTORII DE DESTINE AU SA VINA DUPA TINE"

2010-01-29T14:41:00.000+02:00

Acum vreo citva ani niste oameni cu mult bun simt si spirit civic se opuneau proiectului criminal de exploatare miniera a aurului initiat de canadienii de la Gabriel Resources(actionar majoritar al Rosia Montana Gold Corporation) .De fapt Asociatia Alburnus Maior fiinteaza inca din anul 2000,militind activ pentru stoparea acestui proiect cu un imens potential efect destructiv asupra zonei Rosia Montana si beneficiind de sustinerea Green Peace si a altor ONG-uri.

http://rosiamontana.org/index.shtml?cmd%5b291%5d=x-291-33161&cmd%5b292%5d=x-322-33161&cmd%5b300%5d=x-299-33161

Pentru ca nu am reusit sa ajung la precedentele editii ale Fin Fest-ului,denumire ce reunea o serie de manifestari eco-socio-culturale,si am regretat nespus,mi-am luat revansa in 2007.Asa se face ca spre finele lui august am luat o piatra in gura si ne-am aventurat spre creierul Apusenilor."Aventurat" e termenul just,pentru ca,dorind sa trecem chiar prin localitate,nu am urmat drumul usor si confortabil ce ne-ar fi dus ata din Abrud pina pe platoul unde se desfasura festivalul.Rosia Montana sau Goldbach e o localitate pitoreasca,invaluita intr-o aura aproape anacronica.Rupta de lume,cu oamenii ei cumsecade si casele vechi,unele paraginite,cu stradute inguste,pe care abia daca au loc sa treaca doua persoane,cu un fel de piateta centrala napadita de multimea participantilor la festival,cu vestimentatia lor atit de excentrica in contrast cu aerul patriarhal al locului,Rosia Montana ti se lipeste de suflet de la prima intilnire si nici ca mai iese vreodata de-acolo. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alburnus_Maior

Niste rosieni extrem de amabili ne-au indicat calea spre platoul cu Fin Fest-ul si ne-au asigurat ca drumul nu e foarte rau decit pe o scurta portiune.E drept ca nu era foarte rau,ba chiar excelent as zice,pentru un traseu de competitie offroad:)))Pentru biata noastra masina citadina insa,pot spune ca a fost o incercare zguduitoare,la propriu si la figurat.La un moment dat am avut convingerea ca vom ramine intepeniti pe vecie in vehiculul proptit intr-o rina in sleaurile sapate pe mijlocul a ceea ce localnicii de mai devreme numeau cu exagerata ingaduinta "drum".Nici acum nu reusesc sa-mi explic cum am reusit sa ne extragem din hirtoapa si zdruncinindu-ne dintr-un bolovan in altul sa razbim pina in soseaua asfaltata si comoda care urca dinspre Abrud.In orice caz,n-am regretat niciun moment aceste peripetii fara de care am fi fost vaduviti de placuta ocazie de a vizita localitatea.Odata ajunsi pe sosea am facut o halta atit pentru a ne trage sufletul dar mai ales pentru a admira privelistea magnifica ce ni s-a deschis sub ochi.E blasfemie curata sa incerci sa descrii in cuvinte un peisaj de o frumusete uluitoare,care face ca "gura de rai" a Mioritei sa se transforme din loc comun in realitate palpabila.Regret enorm ca n-am avut atunci un aparat de fotografiat la mine,cu toate ca sint convinsa ca nicio poza,oricit de reusita,nu poate reda impresia fantastica pe care locurile cu pricina o provoaca ochiului pe viu.Munti,paduri,tauri,pajisti - substantive seci care nu inseamna absolut nimic pentru cine nu a avut privilegiul de-a le vedea in realitate.

http://blogfoto.wordpress.com/2007/08/29/fan-fest-2007-rosia-montana/

Odata ajunsi la destinatie a trebuit sa ne impartim atentia intre splendoarea panoramei si multitudinea de activitati pregatite de organizatori.Puhoi de lume,un spatiu in aer liber mai mult decit cuprinzator,un soare fierbinte de august,sesiuni de lectura ,teatru,dezbateri pe teme de mediu si filme documentare proiectate la umbra binevenita a pavilioanelor special amenajate,multime pestrit colorata de corturi(singura varianta de cazare,exceptind dormitul in masina sau sub cerul liber),diverse activitati cvasi-sportive,absolut inedita fiind cea cu saritul in fin{amicul Titus a experimentat "fin jumping"-ul si a constatat pe propia-i piele ca iarba cosita nu e intotdeauna atit de moale la aterizare pe cit ar putea sa para:)))},mici intreprinzatori oferind spre vinzare diverse bucate si udatura din belsug,excursii menite sa-i faca pe curiosi sa descopere frumusetile din zona,Toi-Toi-urile de rigoare(si de mare necesitate),indispensabilele pubele pentru reciclat deseurile pe caprarii,scena pregatita pentru cintarile numeroaselor trupe din festival si vreo doi ciobani pazindu-si turmele pe ritmul indracit de punk ce se revarsa din boxe si tragind cu ochiul mai mult spre "mioarele" cu bocanci,pantaloni scurti,cercei in nas si parul verde,decit la cele din dotare.Intr-un cuvint,veselie maxima si pentru toate gusturile.A trecut ceva timp de atunci si nu mai retin cu exactitate toate amanuntele;incerc totusi sa trec in revista o parte din chestiile care mi s-au fixat in memorie."Racnetul de lupta" al celor prezenti la manifestare a fost spontan si unanim acceptat:"MU...E Gabriel!!!"S-a strigat de sute de ori,din public si de pe scena,inclusiv de catre simpaticii punk-eri cu alura de Die Toten Hosen care au prestat pe scena pe la ora prinzului.Nu mai stiu daca erau nemti sau de alt neam,dar cu certitudine sloganul ad-hoc al festivalului era singura propozitie pe care o bungheau in romaneste;dar cu cit aplomb si cu ce accent perfect:)))

Muntii au rasunat vreme de doua zile de vara pina-n seara si din seara pina-n zori pe ritmurile celor de la Sensor,Altar,Travka,Blazzaj,Slang,Du-te Vino,Mara & ZUM,A.G.Weinberger,Survolaj,Grimus,Kumm,Implant pentru Refuz sau Luna Amara(trupa al carei activism civic este constant si binecunoscut).

Plus o puzderie de DJ si inca o seama de formatii pe care nu mi le mai amintesc acum.Cel mai emotionant moment pe care l-am trait la Fin Fest a fost un apus de soare ireal de frumos,care si-a desfasurat paleta sublima de culori peste o casuta situata la intrarea platoului,linga un iaz miniatural,inconjurat de stuf,pe un tapsan presarat cu vreo citeva capite dinspre care adia parfumul ametitor de fin proaspat cosit;si la o distanta suficient de mare de scena festivalului incit sa beneficieze ca fundal sonor de acompaniamentul greierilor din iarba si al broscutelor din iaz.Asfintitul de soare a facut in doar citeva momente trecerea brusca si dureros de brutala de la bluza cu bretele si pantalonii scurti la sosetele de lina si geaca groasa cu gluga:))).Despre cum am bitiit de frig tot restul noptii,cu degetele intepenite in jurul paharului cu bere rece (noroc cu sesiunile de zbintuiala ritmica din fata scenei) sau despre "placerea" celor citeva ore de somn chinuit in masina care au urmat nici nu merita sa mai pomenesc.Acum,sub forma de amintiri,isi au si ele farmecul lor si consider ca au fost niste neajunsuri minore in compartie cu impresia de neuitat pe care mi-au lasat-o clipele petrecute la Rosia Montana.

Si cam atit cu partea idilica a acestui subiect.Din pacate,evocarea de mai sus mi-a fost provocata de evenimentele care fac valuri mediatice de citeva zile incoace.Seminarul organizat la Bruxelles de catre europalamentarul liberal Adina Valean (sotia preseditelui PNL Crin Antonescu) s-a transformat intr-un veritabil lobby in favoarea Rosia Montana Gold Corporation,reusind sa-i scandalizeze inclusiv pe unii dintre membrii propriei formatiuni politice.Renate Weber,colega domniei sale atit in cadrul partidului cit si al Parlamentului European,s-a sesizat cu privire la faptul ca i-a fost respinsa cererea de a lua cuvintul in cadrul seminarului si si-a manifestat nemultumirea referitoare la modul de organizare a acestuia(niciun opozant al proiectului RMGC nu a fost invitat la dezbateri).

http://www.adevarul.ro/international/europa/Dezbatere-Montana-Bruxelles-Renate-Niciun_0_196780465.html

Cum era de asteptat,Remus Cernea,Presedintele Executiv al Partidului Verde,a condamnat initiativa Adinei Valean,reafirmindu-si dezaprobarea fata de exploatarea miniera pe baza de cianuri la Rosia Montana.

http://remuscernea.ro/

Astept cu interes o dezbatere mai pe larg asupra acestui subiect la care sa participe si Remus Cernea,deoarece,din pacate,in scurta confruntare de opinii dintre acesta si Dragos Tanase,Managing Director al RMGC,gazduita de Realitatea Tv,s-a vadit inca o data ca tupeul merge mina in mina cu locvacitatea,prevalind asupra bunului simt si atitudinii civilizate.Imi aduc aminte acum de un reportaj exceptional al unui realizator de la Radio Romania Actualitati;jurnalistul a petrecut citeva zile in mijlocul oamenilor de la Rosia Montana,i-a insotit la treburile zilnice,le-a ascultat si inregistrat toate of-urile.Mi-au lasat un gust foarte amar marturisirile unor batrini care isi exprimau durerea neputincioasa la gindul de a le fi stramutata localitatea in care si-au petrecut intreaga existenta.Stau si ma intreb ca si ei cine si la ce pret ar putea evalua locul in care ai trait o viata,casa in care ti-ai vazut copiii nascindu-se si crescind,gospodaria de care te leaga zeci de amintiri sau cimitirul in care i-ai ingropat pe cei dragi.Reprezentantii firmei canadiene bat toba in toate mass media despre beneficiile economice fabuloase pe care le-ar aduce demararea acestui proiect.Si atunci ma intreb din nou,retoric,evident,cum se poate cuantifica stramutarea unei intregi asezari si distrugerea unei zone de o asemenea frumusete,impreuna cu ecosistemul si siturile istorice aferente?

Daca citesti aceste rinduri si iti pasa,ai la indemina un gest marunt si totusi semnificativ prin care sa te implici fara prea mult efort sau pierdere de timp.E chestiune de citeva minute sa devii si tu semnatar al petitiei online "Salveaza Rosia Montana!!!"

http://www.petitieonline.ro/petitie-p46243046.html

Daca nu,poate esti curios sa vezi cu proprii tai ochi vechile galerii miniere ale romanilor sau peisajul de vis al muntilor de la Rosia Montana.In cazul acesta,GRABESTE-TE!!!In curind s-ar putea sa ajungi prea tirziu,sa gasesti muntii rasi de pe fata pamintului si in locul lor un mare lac de deversare a deseurilor pe baza de cianuri.

Ma gindesc ca poate a sosit timpul ca Mircea Toma,Mihnea Blidariu,Remus Cernea si alti idealisti incurabili si iubitori de mediu sa sune din nou mobilizarea pentru un eventual Fin Fest 2010.Pina atunci insa,le adresez celor de la RMGC un calduros si din inima pornit:"...U...E Gabriel!!!"

Profile Playlist by LSD.ROCK

2010-01-28T10:33:00.000+02:00

Profile Playlist by LSD.ROCK

CE POT FACE ZECE MIINI DIBACE...

2009-12-14T17:29:00.000+02:00

...Sau doua viori,o chitara,un bass si un set de tobe....Sau o fata si patru baieti talentati,pe numele lor Bucium...Ei bine,pot face un concert de mare exceptie,precum cel de vineri seara din Suburbia.De asta data am avut parte de un show cu o singura trupa,care s-a descurcat fara probleme in lipsa oricarei formatii "de incalzire".In jur de ora 21,cind am ajuns la fata locului,am descoperit un public destul de pestrit si oarecum diferit de obisnuitii casei la concertele de metal.Se detasa insa un grup destul de numeros,imbracat "la uniforma" in veste de piele cu inscriptia "Heavy Riders".Am aflat ulterior ca erau membrii unei grupari de bikeri ploiesteni,veniti in corpore la Bucuresti special pentru concertul celor de la Bucium.Cintarea a debutat cu brio,lumea adunindu-se in fata scenei atrasa parca de un magnet.In urmatoarele doua ore am asistat la un concert care m-a uns pe suflet,pur si simplu.Multa virtuozitate instrumentala,sinceritate in interpretare,versuri cu parfum arhaic,teme emotionante,orchestratii originale si o voce grava si patrunzatoare,toate dublate de o mare doza de modestie si bun-simt,fac farmecul acestei trupe minunate.A,era sa uit...si o foarte buna comunicare cu publicul,vadind un pronuntat simt al umorului:"Bine ati venit la concertul formatiei Bucovina,din Iasi!":)))S-a cintat mult de pe "Voievozii",dar si de pe cel de-al doilea album,intitulat "Miorita"(in curs de aparitie).Eu m-am bucurat enorm sa aud "Colindul Cerbului","Sorbul Apelor","Maria Doamna Raresoaia","Rovine 1394"si "Voievozii",piesa de o melodicitate si intensitate iesite din comun.Frumoasa de tot si "Sus la Cheia Raiului" si de fapt,frumos tot repertoriul,mai vechi sau mai recent.Lumea (destul de putina in opinia mea pentru asa o bijuterie de concert) a compensat numarul prin entuziasm.In fata scenei s-a lasat cu aplauze furtunoase,cintat la unison cu trupa si cu o cerere de bis atit de hotarita incit n-a fost chip ca "buciumasii" sa se eschiveze.Mie mi-ar fi placut sa nu se mai termine,dar cum si cele mai frumoase lucruri au un sfirsit a trebuit sa ma resemnez in cele din urma:) si nu-mi ramine altceva de facut decit sa sper ca acest eveniment sa se repete cit mai curind.P.S.Premiul de consolare pentru ca s-a terminat concertul a venit sub forma rockotecii de fiecare vineri.Raspunzator cu antrenul si voia-buna:))) - Sorin Turcu (Stay Metal Forever).Multam' pentru Lacrimosa si Type O Negative,Sorine!;)