lunnatice

Sub frunze

2007-01-17T12:57:00.000+01:00

Din toamna cand am invatat sa descopar lumi noi, am inceput sa cred ca ele isi ascund sub frunzele cazute cheile de lumina ale portilor lor. Uneori le-am gasit pasind apoi cu sfiala si mirare peste pragurile fragile, ca sa descopar lumi fantastice despre care nici nu credeam ca exista. Alteori cautarea mi-a fost zadarnica ori am gasit doar chei ce nu s-au potrivit.

Azi dimineata a sosit scrisoarea plina de culori, care credeam ca imi aduce sansa de a darui din nou, in jurul meu, culorile toamnei. Insa m-am inselat inca o data. Inca o usa s-a inchis in urma scrisorii care nu era pentru mine, lasandu-ma singura din nou, sa privesc in ochi soarele obosit al toamnei. Am crezut ca mi s-a dat o noua sansa, o noua lumina a culorilor toamnei revarsindu-se bland cu frunze colorate pe drumul pe care as fi primit si daruit deopotriva.

Dar nu este decat o noua zi si inca cineva m-a alungat.

Vise, visuri si noroc. ...În dragoste

2007-01-03T21:32:00.000+01:00

Visele sunt de douã feluri: cu ochii deschisi si respectiv cu ochii închisi, id est cu un obiectiv constient si respectiv lipsite de asa ceva. Visele cu ochii deschisi sunt gândurile iluzorii, iar cele cu ochii închisi sunt visele de noapte, de somn. Visurile sunt si ele tot "cu ochii deschisi" sau "cu ochii închisi" – cele cu ochii deschisi privesc obiective în acord cu un temei constient, spre deosebire de visele cu ochii deschisi, care nu au nici un temei, iar pe cele cu ochii închisi Carl Gustav Jung le recomanda pentru ameliorarea personalitatii, sub denumirea de imaginatie activã. Acestea din urma nu au de a face atât cu somnul, cât cu lumea interioarã, ca si visele de noapte, de care se deosebesc însã prin aceea cã ne viziteazã cu acordul nostru si într-o stare în care ne putem exercita vointa, adicã în libertate, ca si visele si visurile cu ochii deschisi.

Observãm astfel cã visele pãcãtuiesc fie prin lipsã de temei, fie printr-un abuz fatã de noi, tocmai aceastã lipsã a lor facând ca ele sã se nascã rupte de viatã sau de noi însine, ceea ce, mai departe, face ca nici îndeplinirea viselor cu ochii deschisi sã nu depindã atât de noi, cât de noroc. Tot cam asa si cu norocul în dragoste, care, într-o anumitã mãsurã – si anume mãsura în care îndeplinirea visurilor n-ar depinde la rândul ei de noroc –, poate depunde marturie cu privire la temeiul si consistenta iubirii.

În aceeasi categorie:

Noroc în dragoste

2007-01-02T12:48:00.000+01:00

Ne referim adesea si în diferite feluri la norocul în dragoste. Se pare cã norocul acesta e de dorit, atâta vreme cât ni-l urãm reciproc atât de frecvent si de consecvent, nu-i asa, dar nu sunt deloc foarte sigurã cã am cunoaste cu adevãrat sensul acestei sintagme.

Un punct de vedere crestin destul de bizar în sine ar fi acela cã norocul în dragoste este conditionat de efort personal si autosacrificiu. În ce mã priveste, gãsesc a fi intr-un fel prea logicã aceastã posibilitate, pentru a crede în ea – tot în acceptiune crestinã, dragostea ar fi o fortã primordialã a Universului, ceea ce pentru mine ar însemna cã nu poate fi justificabilã.

Sunt mai degrabã de acord cu Vlad, care zice ca dragostea e o formã de cunoastere – una subiectivã, desigur, dar prin nimic neglijabilã, din aceastã cauzã. În opinia mea, subiectivitatea este prima si unica sansã a celebrei si extraordinarei libertãti umane, deci o modalitate de a exista, si tocmai ceea ce ar putea avea de a face norocul cu cunoasterea. Legat de acest subiect, îmi aduc aminte de Luceafãrul lui Eminescu: desi nemuritor, Hyperion nu are noroc în dragoste, tragedia lui datorându-se tocmai nepotrivirii cu Cãtãlina, faptului cã ce are el de oferit fetei acesteia nu îi trebuie. Dorinta reciprocã nu e suficientã, calitãtile eroilor nu sunt suficiente pentru a oferi un destin relatiei dintre ei, cu toate cã pentru a provoca evenimente nemaipomenite si pentru a inspira sacrificii extraordinare se dovedesc suficiente. Asa cum mai observã Vlad, orice obiect al dragostei meritã cu prisosintã iubirea, asa cum meritã cunoasterea. Limitele noastre de timp si interes nu pot contrazice aceastã realitate, chiar dacã pot decide cu privire la iubirile noastre si la soarta acestora.

În aceeasi categorie:

A fi îndrãgostit – de dragoste

Chestionar - preluat de la Jade

2006-12-28T22:39:00.000+01:00

Spre deosebire de Jade, eu nu am fost invitatã în mod special de cineva sã completez chestionarul de mai jos, dar pur si simplu mi-a plãcut. Imi pare usor, fãrã pretentii si delicat – delicat, pentru cã ne poate ajuta sã spunem despre noi prietenilor din blogosferã câteva lucruri atât interesante, cât si lesne de digerat. O data, de douã ori pe an, mi-ar plãcea sã completãm pe aici asemenea formulare. Asadar:

1) Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand.

"...zburând cu aripile lor strãlucitoare, desfãcute, sã trãiascã numai din rouã si dorintã..."

2) Fara sa verificati, cat e ora?

24:00

3) Verificati

23:59

4) Cum sunteti imbracat?

Hmmm, destul de sumar – explicabil la ora asta, nu?

5) Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?

La câteva dintre blogurile preferate.

6) Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului?

Muzicã: Supertramp – Sooner or later

7) Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?

Astãzi. Am muncit. ...Of!

8 ) Ati visat ieri noapte?

Si cu ochii deschisi, si cu ochii închisi.

9) Cand ati râs ultima data?

Astã searã.

10) Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti?

O cruce de lemn si un poster (!).

11) Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?

Un director – calificat si super-experimentat, se întelege. :)

12) Care este ultimul film pe care l-ati vazut?

Aaa... Nu mai stiu, pe cuvânt!

13) Ati vazut ceva neobisnuit astazi?

Da, o fetitã care a renuntat sã-si interpreteze colindul, dezgustatã de concurentã.

14) Ce parere aveti despre acest chestionar?

Bunã. Imi aduce aminte de oracolele pe care le completam printr-a patra si care, nu stiu de ce, mã obsedeazã în ultima vreme – barem de-ar iesi din obsesia asta si vreo idee folositoare!

15) Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.

...Cã sunt blondã? :p

16) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita?

Nu mã imaginez având o fetitã.

17) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de un baiat?

Rares.

18) V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?

Da.

19) Ce ati dori ca D-zeu sa va spuna cand intrati pe Portile Raiului?

"Wow, ce bine arati!" :)

20) Daca ati putea schimba ceva in lume in afara de politica, ce ati schimba?

Jade viseazã un leac împotriva cancerului. Pe mine m-ar interesa mai repede un leac împotriva prostiei. Nu, nu împotriva rãutatii, împotriva prostiei!

21) Va place sa dansati?

Da.

22) George Bush?

Cine-i ãsta?

23) Care a fost ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor?

Veti râde, dar o aiurealã despre posibilitatea de a exista viatã pe alte planete. ...Accidental am vãzut asa ceva la televizor, sper cã se întelege!

24) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar?

Alma, Gavagai, Nona si Oricine-mai-Vrea-Please! :) Mersi frumos.

Fereastra inghetata

2006-12-28T13:10:00.000+01:00

Inca o zi care apune in seara, cand gerul deseneaza pe geamuri complicate flori de gheata... inca o zi fara tine.
A mai trecut o iarna si parca florile de gheata spun mereu aceeasi si aceeasi poveste de iarna trecuta si dintotdeauna. Si totusi aceasta nu este aceeasi iarna. Nu este decat o noua iarna fara tine.
Am si uitat de cand zapada mi-a ingropat tipatul si mi-a inghetat lacrimile... pare un timp nesfarsit de cand ma lupt cu zapezile si ies tot mai stinsa din fiecare iarna care ma invinge. Ma dor toti anii cu care n-am putut sa ma umplu si pe care n-am putut sa ii umplu cu mine... de aceea poate mi se pare ca iarna vine in fiecare an din ce in ce mai devreme...
Dar lupt pana la ultima lacrima si picatura de sange sa o tin pe loc, sa nu inghete iarasi geamul astupand ochiul cioplit cu truda in florile de gheata, singura fereastra inca deschisa intre mine si lume.
Numai prin ea ma vei vedea atunci cand vei veni, prin tunelul rasucit intre suvite de iarna, un tunel larg cat universul, care se ingusteaza la celalalt capat cat ochiul de geam topit intre florile de gheata.
Acolo voi fi, asteptandu-te, prizoniera intre clepsidre si calendare.

Simplu, de dragoste. Si de Crãciun

2006-12-28T00:28:00.000+01:00

La un capãt, incontestabil, numele – simplu si pur,
un clopotel scuturat de un înger senin,
o mângâiere si-un bine.
De la un capãt, dragostea mea,
eu urmãrindu-te nemijlocit, în penumbrã,
dansând si în ritmul celor mai banale dintre silabele
ce mã cuprind, ce mã inundã.

La celãlalt capãt, sensul deja asumat –
jocul complicat, dar curat al contrariilor nude,
înnodându-si rosturile, petrecându-se.
De la un capãt, iubirea mea,
noi doi întruchipând hieroglife strãvechi

cu membrele noastre organic întâmpinându-se,
prelung împletindu-se.

Iti povestesc despre focuri încremenite si nopti înalte,
despre inimi abandonate si recâstigate

(poate cã Vlad avea dreptate) –
lumina sidefând deodatã vãzduhul
si zvâcnetul neasteptat al inimii mele
proiectându-mi urgent gura pe buzele tale...

Iar la mijloc, tu, Dumnezeu si Mos Crãciun,
printre clipele ningând viscolit, rebele si albe.
Si umbra aripilor mele prãbusitã la pieptul noptilor tale,
topindu-ti zãpezile din interior,
de la mijloc.

A fi îndrãgostit – de dragoste

2006-12-25T22:36:00.000+01:00

Cicã a iubi inseamnã a oferi neconditionat, în timp ce a fi îndrãgostit de cineva este doar dorinta de a primi de la acea persoanã. Well, pe mine un panseu ca ãsta mã plictiseste de moarte! Mã plictiseste cu atât mai tare, cu cât ni se prezintã cu aerul de a rãspunde fundamental unei întrebãri esentiale, fãrã a spune nimic nou de fapt, ci doar omitând unele dintre aspectele fenomenului – nu neapãrat dintre cele neimportante, din pãcate.

Sigur cã a fi îndrãgostit presupune adesea dorinta de a fi iubit, dar asta nici mãcar nu se întâmplã întotdeauna – sã ne aducem aminte de pustoaicele îndrãgostite categoric, fãrã sperantã si fãrã pic de ranchiunã de câte un actor de cinema. Iar în ce priveste cât ar fi capabil sã ofere îndrãgostitul persoanei iubite, cred cã nici nu mai e cazul sã vorbim. Adevãrata diferentã dintre a iubi si a fi îndrãgostit constã în obiectul iubirii – o fiintã realã si respectiv un vis privind acea fiintã –, aceasta fiind o perspectivã care ne permite în plus o considerare cumsecade a seductiei în acest peisaj ideatic.

A fi îndrãgostit de dragoste, în particular, înseamnã a iubi un ideal despre dragoste: plãcerea si dorinta de a fi împreunã, încrederea neconditionatã si tot ce ar mai presupune dragostea dintre douã fiinte indestructibile si libere de orice obligatii fata de terti. Este pânã la urmã un fel de a cocheta pasional cu dragostea, care nu implicã problema de a te cãsãtori, de a face copii sau de a-l urma pe celalalt în cazul în care acesta ar trebui sã se mute cu serviciul. Ati putea spune cã un asemenea ideal de dragoste este unul mai degrabã umil si nu v-as putea contrazice. Nici nu mi-ar trebui sã vã contrazic, de altfel. V-as atrage doar atentia asupra faptului cã lumea s-a schimbat foarte mult în ultima sutã de ani, cã speranta de viatã este azi mult mai ridicatã, cã Terra este deja suprapopulatã si cã în asemenea conditii nevoile si idealurile bietului individ uman nu aveau cum sã rãmânã neschimbate. Si cã, esential, nu stiu sã rezulte de undeva cã nevoia de a te juca ar fi de neglijat. Dati-mi voie sã-mi dezmierd iubitul, în loc sã fac copii – se poate?

Ca o scoicã

2006-12-18T00:21:00.000+01:00

Ar putea fi târziul unei nopti înmuiate în alb –
de la iarna abia prãvãlitã –
si, mai ales,
ar putea fi momentul exercitiilor filosofice
în fata sobei.
Pentru cã vezi tu, iubirea mea,
eu nu stiu sã existe în aceastã lume
semne ale vreunei garantii a dreptãtii,
deci ipoteza unei domnii imaginare a adevãrului
nu-mi inspirã încredere.

Tu îmi vorbesti despre diverse grade
si calitãti de determinare,
dar eu stiu cã unei cauze necunoscute
nu i se pot recunoaste alte atribute
decât cele strict necesare producerii efectului –
despre un univers în care hazardul
pare a avea întotdeauna dreptul lui la cuvânt,
avem oare voie sã credem
cã ar putea fi dedicat altui principiu
decat cel al jocului pe muchie de cutit?

Asa încât, inima mea,
singurul sens pe care îndrãznesc
sã mi-l recunosc
este plãcerea înaltã,
iar a-mi dansa bucuria dincolo de mine însãmi
este unica datorie pe care mi-o stiu –
o datorie care îmi apare un drept,
dacã îmi amintesc cum îmi topesti toate zãpezile,
atunci când îti reversi asupra mea fiinta
ca un suvoi de lavã.

Deci hai sã lãsãm, dragostea mea,
strãdania de a salva onoarea unor zei ipotetici.
Ar fi putut sosi momentul filosofiei experimentale
la gura sobei,
ora întoarcerii timpului cãtre el însusi,
a alchimiei convergentei contrariilor-miez:
fiinta ta inundându-mã decisiv, incandescent,
eu însãmi cuprinzându-te strâns,
cu iubirea mea
ca o scoicã.

In aceeasi categorie:

Posesie sau dar?

2006-12-14T19:44:00.000+01:00

Mã gândesc la relatia omului cu visurile sale si mi se pare cã ne stã mai bine sã ne lãsãm animati de visurile proprii decât sã ni le folosim. Un vis folosit este un vis ipostaziat si apoi siluit – dacã am sã spun cã cei care par sã recurga cel mai frecvent la aceastã practicã sunt politicienii, ati putea întelege mai bine despre ce vorbesc. Dar politicienii nu sunt singurii care fac asta, tuturor ni se poate întâmpla. Eu însãmi resimt uneori teama de a nu proceda astfel, tinând cont cã am conceput Lunnatice ca pe un blog tematic, ceea ce se aseamãnã destul de bine cu a fi debutat în blogosferã cu o declaratie de intentii, ceea ce constitie deja o încercare de a ipostazia sau poate doar o încercare de a clarifica ceva în ce mã priveste. Într-adevãr a clarifica, pentru cã, din fericire, nu poti ipostazia ceva având o putere realã asupra ta, un vis ipostaziat putând fi dedus doar dintr-un fior de moment, incidental si superficial.

In aceeasi categorie:

Locul unde traieste vesnic frumusetea eternã

2006-12-12T01:08:00.000+01:00

Existã lucruri care trebuie întãrite în mod special, pentru a fi redate cuviincios. Asa e locul-unde-trãieste-vesnic-frumusetea-eternã, despre care nu as sti sã vã povestesc prea bine altfel, cu cuvinte simple. Nu as putea începe sã vã spun despre acest loc unde se aflã, de pildã, pentru cã nu stiu dacã este în sensul comun al cuvântului. Il vãd ca pe o grotã cu intrarea largã, ca pe o grota însoritã si populatã de statui albe. Vã pot mentiona cu sigurantã doar bucuria care mã cuprinde când ajung acolo cu gândul – o bucurie tãcutã, egal presimtitã si resimtitã, egal doritã si împlinitã.

Zilele acestui decembrie par a se scurge mai repede ca niciodatã. Visele mele par a se fi ascuns de tot, intimidate de prozaicele obiective, iar dragostea mea a amutit, poate speriatã de noua mea maturitate, atât de exigentã si nerãbdãtoare! ...Seara, când tu ai adormit, mã furisez spre minunata grotã însoritã si îmi aduc aminte ce frumos erai când ne-am sãrutat prima oara. Iar peste toate, mai sper si cã vei întelege!

In aceeasi categorie:

Niciodatã rostite de-a dreptul

Mai important decât a visa

2006-12-08T23:36:00.000+01:00

Mi se pare cã iubitul meu crede totusi în Mos Nicolae. Numai cã Mosul lui nu seamãnã cu Mosul meu. Cu aceastã pãrere, m-am întrebat dacã nu cumva pentru fiecare om existã câte un Mos aparte sau daca nu sunt de fapt mai multi Mosi în raport cu care am putea clasifica NU oamenii – oricare ar fi îndreptãtirea ei, îmi repugnã ideea de a clasifica oamenii –, ci visele lor. Dar nici clasificarea viselor nu e o problema foarte cumsecade, zise vulpea uitându-se cu jind la struguri. ...Si asa m-am multumit astãzi sã colind alte bloguri, încercând sã ghicesc visele autorilor lor si sã le încerc. Pentru cã, dacã existã ceva mai important ca a visa, acest lucru ar putea fi tocmai împãrtãsirea viselor tale.

In aceeasi categorie:

Pagina cititorului

2006-12-08T22:45:00.000+01:00

Hmmm, tocmai mã intorc de pe blogul prietenului si colegului meu de blogosfera Gavagai cu o idee noua: o paginã specialã pentru cititorii blogului, în care acestia sã scrie tot ce le trece prin minte referitor la dragoste si vis – idei generale sau trairi particulare. Ei bine, aceasta sa fie "Pagina Cititorului"!

Vreau sã precizez cã nu astept aici neaparat articole care nu au mai fost publicate si în altã parte. Tot ce vã rog este ca ce postati aici sã vã apartinã. Va multumesc!

Iubitul meu nu crede în Mos Nicolae

2006-12-06T15:38:00.000+01:00

Da, pe bune: nu crede. Eu cred. ...Cred cã e mai bine sã-l asteptãm pe Mos decât sã nu-l asteptãm – cã e mai bine sã visezi decât sã nu visezi, cu alte cuvinte. ...Cred cã un om care viseazã e mai bun si mai frumos decât unul care nu viseazã. ...Cred cã un om vizitat de Mos gãseste cel putin douã motive sã se bucure, dacã a crezut în el, si nici un motiv, dacã n-a crezut. Si mai cred cã un om ocolit de Mos ar putea gãsi chiar si în aceastã lipsã ceva – un motiv pentru a se stradui mai mult si mai bine –, atât timp cât crede.

Cu ocazia acestei constatãri, mi-am amintit de o tezã conform cãreia omul contemporan îsi orienteazã actiunile spre reducerea distantei dintre realitate si asteptari, ceea ce s-ar dovedi pânã la urma a fi o problemã de consum, si de problema vulnerabilitatii individuale în aceste conditii, vulnerabilitate care ar depinde de diferenta dintre ce simtim cã ni se cuvine si ce ne stã la îndemânã.

Ei bine, da – poate fi mai comod sa nu astepti prea multe, dar nu si mai folositor, cred eu. ...La ce bun sã mã strãduiesc sã mã multumesc cu mai putin, când mã pot strãdui sã obtin mai mult?

In aceeasi categorie:

Dar haideti sã vã cânt ceva...

2006-12-05T17:53:00.001+01:00

Stiti toti sloganul acela occidental despre timp
mereu la obiect, mereu la moment,
urcând insinuant cu tic-tacul ceasornicului,
mai presus de orice tam-tam personal,
sentimental, pasional,
ancestral,
înnodându-ni-se în cârlionti, în agrafe,
în artere, în diverse curele de transmisie –
cablu de telefon, de mouse, neuroni si sosele –,
înlãntuindu-ne, împotmolindu-ne,
adicã împachetându-ne si promovându-ne,
adicã omorându-ne cu cronometrul,
desfãsurându-ne între ore fixe.
Nu trebuie sã vi-l reamintesc eu.

Nici despre sfidarea timpului n-as vrea sã vã spun –
despre prelungirea destzepenitoare a shuetelor,
urmãrind agale câte un sens cu iz particular,
a serbãrilor, poate doar în numele unui final gratios,
a cãlãtoriilor, cu sau fãrã pretexte,
a noptilor de dragoste, pur si simplu –,
dar nici despre amânare, nici despre tãrãgãnare,
pentru cã atunci ar fi vorba despre uciderea timpului
cu sânge rece.

Ei bine, despre regãsirea timpului mi-ar plãcea mie sã vã cânt –
mai precis, despre reinventarea timpului primordial,
adicã despre falia aceea îngustã,
suspendatã între douã momente, între douã silabe,
în vecinãtatea cãreia nu mai încape nici respiratie,
nici altercatie, nici inovatie,
si, chiar dacã ar încãpea,
tot nu ai apuca sã afli,
în care "relaxantã" ti se pare
nu doar ruda sãracã a lui "destzepenitoare" –
acum, de departe, nu prea mai pare –,
ci de-a dreptul uzurpatoare,
strãinã, rãuvoitoare,
angajând înrudiri extravagante,
reordonând firescul dupã niscaiva norme poetice,
permitând cuvintelor mele malitios dedicate,
adicã naufragiate si abandonate,
sã vã ajungã.

...Gata, nu vã mai cânt. :)

In aceeasi categorie:

Despre romantism sau despre eleganta veritabilului

2006-12-05T00:41:00.000+01:00

Gândindu-mã cã noaptea asta cu lunã plinã-plinã, rotundã si strãlucitoare ca un taler de argint asezat în bãtaia soarelui este plinã de romantism, îmi aduc aminte cum am cãlãrit fãrã sea si pasivã ca un samar, într-o noapte asemãnãtoare de acum câtiva ani, când încã nu stiam bine nici sã mã urc pe un cal. Si cã, desigur, noaptea aceea mi s-a pãrut si ea deosebit de romanticã, pe atunci considerând însã cã impresia îmi era justificatã suficient de neobisnuit.

Dupã acea noapte, am învãtat sã cãlãresc – oh, cel mai greu mi s-a pãrut aparent banalul trap, credeti-mã! –, am învãtat sã deosebesc diversele stãri ale aparent etern bonomilor cai, m-am speriat si am transpirat, am cãzut si m-am ridicat. Si noaptea aceea veche si frumoasã petrecutã pe cal îmi apãrea dupã toate astea cu atât mai stranie, cu cât realizam mai bine cã plãcerea pe care mi-a oferit-o la momentul respectiv nu ar fi putut sã dureze, dacã as fi încercat s-o repet în aceleasi conditii de pasivitate. Nu stiu dacã aceastã experientã mi-a influentat felul de a întelege romantismul sau dacã cele douã impresii mi s-au dezvoltat simultan, dar convingerea mea actualã este cã veritabilul romantism se referã precis la eleganta unui lucru adevãrat si/sau bine fãcut, cã nu are nimic de a face cu pasivitatea si cã nu se întâlneste cu aceasta decât superficial. Tot astfel, am devenit extrem de pretentioasã cu presupusele manifestãri romantice.

Ca un fel de culme orgasmicã a vietii umane, romantismul reclamã cu necesitate din partea noastrã o singularitate accentuatã, o individualizare posibilã doar prin cea mai acutã si mai autenticã participare – o participare capabilã sã modifice si sã formeze fiintã. ...Nimic de mirare, de altfel, dacã orice întâlnire de gradul trei, doi, unu... cu îngerul presupune luptã si ranã.

Dragostea – Cea Atât de Simplã

2006-12-02T21:58:00.000+01:00

Adineauri, gândindu-mã cã am scris aici mai mult despre vis decât despre dragoste si cã dragostea este probabil mai complicatã decât visul, mi s-a pãrut cã înteleg dintr-o datã cã, dimpotrivã, dragostea e foarte, foarte simplã si cã tocmai de aceea ne poate pãrea atât de greu sã o întelegem si s-o pãstrãm, când ne binecuvânteazã cu prezenta ei. Si mi-am adus aminte de ceea ce ar putea fi cea mai tulburatoare poezie de dragoste cunoscutã – Cântarea Cântãrilor –, mirându-mã cã nu m-am gândit pânã acum sã apelez la ea, pentru a povesti aici despre iubire:

l. Sãrutã-mã cu sãrutãrile gurii tale, cã sãrutãrile tale sunt mai bune ca vinul. 2. Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vãrsat este numele tau; de aceea fecioarele te iubesc. 3. Rãpeste-mã, ia-mã cu tine! Hai sã fugim!

Regele m-a dus în cãmãrile sale: ne vom veseli si ne vom bucura de tine. Iti vom preamãri dragostea mai mult decat vinul. Cine te iubeste, dupã dreptate te iubeste! 4. Neagrã sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasã, ca sãlasurile lui Chedar, ca si corturile lui Solomon. 5. Nu vã uitati cã sunt negricioasã ca doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele s-au mâniat, trimisu-m-au sa le pãzesc viile, dar via mea nu mi-am pazit-o!

6. Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ti pasti tu oile? Unde poposesti tu la amiazã? De ce oare sã rãtãcesc zadarnic pe la turmele tovarasilor tãi?

7. Dacã nu stii unde, tu cea mai frumoasã între femei, tine atunci mereu urmele oilor, paste-ti mieii în preajma colibelor, iezii in preajma ciobanilor! 8. Cu un telegar înhãmat la carul lui Faraon te aseamãn eu, draga mea! 9. Frumosi se vãd obrajii tãi, asezati între cercei si gâtul tãu împodobit cu sire de mãrgãritare. 10. Fãuri-vom pentru tine lãntisoare aurite, cu picãturi si crestãturi de argint.

11. Cât regele a stat la masã, nardul meu a revãrsat mireasma. 12. Perinitã de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei. 13. Iubitul meu e ciorchinele de ienupar, din Enghedi, de la vii cules.

14. Cât de frumoasa esti tu, draga mea! Cât de frumoasã esti! Ochi de porumbitã sunt ochii tai.

15. Cât de frumos esti dragul meu! Si cit de drãgalas esti tu! Pajistea de iarbã verde ne este al nostru pat. 16. Cedrii ne sunt acoperis salasluirii si adapost ne sunt chiparosii.

In fine, o dedicatie pentru tine, cel sau cea care vei fi citit aceste rânduri:

In aceeasi categorie:

Zâmbesc a peren, dar pe furis

2006-11-29T22:35:00.000+01:00

Ei, dragostea mea, stii bine:
eu îti înec toate naufragiile,
ilustrându-ti pânã si pescãrusii cei mai firavi,
eu îti accentuez firea si calea,
numai prin genunile dorintei mele poti sã revii.

Iar când tu mã dai la o parte
si te ridici încruntat a treabã,
eu îmi aud toate pãsãrile luându-si zborul,
fericite a cu-sigurantã-ziua-de-mâine-va-fi.

Si-atunci zâmbesc a peren,
dar pe furis.

Vise de care nu apucãm sã ne atasãm

2006-11-26T21:51:00.000+01:00

Citesc în Istoria nebuniei în epoca clasicã – Michael Foucault – despre Corabia Nebunilor, care transporta nebuni de-a lungul fluviilor Renaniei si al canalelor flamande în peisajul imaginar din timpul Renasterii timpurii. In perspectiva unei perioade în care oamenii, în pofida multor greutãti si pericole, se încãpãtânau sã se deplaseze în anumite locuri de pelerinaj, rãtãcirile Corabiei nebunilor pot semnifica nu atât exilul, cât o cursã în cãutarea ratiunii.

Lumea se schimbã, ca si felurile în care privim noi anumite lucruri. Romanticii îi considerau pe visãtorii cei mai încãpãtânati niste eroi, iar astãzi ne ferim de orice ar putea semãna cu o încremenire în proiect: lumea din jurul nostru se modificã acum într-un asemenea ritm, încât îndreptãtirea visului de azi pare prea putin posibilã si mâine. Asa devenim prizonieri ai clipei, îndrãznind sa mai visãm doar pe moment – vise lipsite de orice sperantã, de care nu apucãm sã ne atasãm.

Doar fluturii mai recunosc...

2006-11-26T01:34:00.000+01:00

Rezemati de apusul zilei de ieri,
ne tragem pe furis, la nesfârsit, rãsuflarea.
In vecinãtatea mlãdioasã a noptii,
noi tremurãm tot mai prelung –
prizonieri în sirul luptelor oarbe,
între visuri vechi, amestecate,
din ce în ce mai departe,
din ce în ce prea târziu.

Consistenta mea ti-ar reclama prezenta,
dar credinta în coerenta ta mã leagã mai presus de mine:
cum as putea exista,
înainte sa fii?!

Doar fluturii mai recunosc drumul spre lampã.

Un mijloc – întru folosul cui?

2006-11-25T19:10:00.000+01:00

Blaga observa undeva cã, uneori, ambitii pentru care omul nu este fãcut intervin ca sã deruteze si sã împiedice realizarea unor ambitii pentru care el este într-adevãr fãcut, rezultatul acestui conflict de ambitii fiind cel mai adesea ratarea.

Mã întreb dacã realizãrile speciei umane nu sunt cumva, toate, urmãrile unor visuri întemeiate si cum se pot evalua temeiurile unui anumit vis, înainte ca realizarea acestuia sã fie încercatã. Imi rãspund cã nu poate fi posibilã o asemenea evaluare, ceea ce ar putea dovedi cã – departe de a fi buricul universului – omul este un simplu mijloc în lumea pe care ne place sã ne imaginãm cã o stãpânim.

Despre ce ne invata Sufletel

2006-11-23T10:40:00.000+01:00

In partea de jos a acestei pagini se gaseste un motanel negru cu urechiuse roz, adoptat de Sapho si numit Sufletel. Sufletel stie sa iasa din cos, sa sara, sa manance, sa se joace. In plus, daca il mangai, stie sa toarca. Pe cand il magaiam - habar n-am de ce, ca doar il tineam pe Pisicu in brate, si Pisicu se uita urat la monitor - mi-a trecut prin minte ca, daca in clipa aia intra altcineva pe blogul acesta, o sa-l gaseasca pe Sufletel stand cuminte in cos si asteptand sa fie mangaiat. Caci Sufletel nu este unul singur. Exista cate un Sufletel pentru fiecare vizitator.
Lucrul asta ne poate invata c-asa e si dragostea; e una singura, dar se poate manifesta diferit si unic pentru fiecare indragostit. Sau ne poate invata ca fiecare isi va gasi Sufletelul. Sau nu ne poate invata nimic, caz in care ne vom multumi sa-l mangaiem si sa-l hranim pe Sufletel. Hai va iubesc.
Gavagai

Ce înseamnã sã fii mare?

2006-11-23T00:14:00.000+01:00

Iubesc foarte mult copacii, asa cã cele mai înalte idei ale mele, înainte de a fi formulate, îsi gãsesc reprezentarea în câte o pãdure evocatã fugar, timid. Cu inima descoperitã, bãtând in nestire, acum îmi trece prin minte de pildã cã, sub edificiul determinarii cotidiene, pãdurile ne sunt parcã hasurate, doar singurãtatea noastrã mai putând sã-si urmãreascã tinta. Trãim în mileniul eficientei si al liniilor groase, în care a visa poate sã ne aparã ca o întreprindere fãrã rost, iar a iubi – un soi de jalnicã slãbiciune.

Cred cã viata nu pledeazã foarte clar pentru vis si dragoste, iar din aceastã cauzã, mãrturisesc, îmi imaginez cã lunnatice ar putea fi cu adevãrat de folos – adicã si-ar putea inspira consistent si benefic cititorii – abia cu conditia ca acest blog sã se adreseze vizitatorilor lui pe mai multe voci.

Astãzi, o vecinã de-a mea în vârstã de nouã ani m-a rugat sã-i completez oracolul. "Ce vrei sã te faci când vei fi mare?", întreba ea acolo... "Ce înseamnã sã fii mare?", am rãspuns eu printr-o întrebare, bucurându-mã de expresia care i se întipãrea pe chip micutei mele prietene, în timp ce-mi urmãrea penita.

Pianistii

2006-11-20T02:25:00.000+01:00

Incerc sa-mi dau seama daca nu cumva indragostitii de dragoste nu sunt ei insisi visatori, pianistii tristi ai unui cantec nocturn, daca nu cumva ei se intalnesc, inevitabil, cand iarna incepe sa sopteasca cu fulgi mari de zapada la miez de noapte. Sau cand vara isi ia adio, pentru o vreme. Ma intreb daca nu cumva indragostitii de dragoste nu sunt aceia ce poate niciodata n-au fost indragostiti cu adevarat...
Astept prima ninsoare. Mi-ar placea ca ea sa vina la miez de noapte. Sa ne intalnim pe-o cladire inalta, de pe al carei acoperis sa privim primii fulgi, primul alb. Sa interpetam cantecul nostru nocturn, abur cald sa se inalte din cana de ceai fierbinte. In casa noastra mare, batranul violonist, ce deja se va fi incalzit si va fi uitat de frigul intepator de afara, va sopti, va zambi, isi va aminti. Ne va zambi si va intreba cu voce calda : "Nu vreti sa intrati in casa? Tare-i frig afara". Mi-e dor de linistea curata a unei nopti de iarna. Haideti sa nu uitam niciodata sa cantam la pian...

...Poate generozitatea?

2006-11-18T13:32:00.000+01:00

Tocmai am descoperit blogul unei adolescente, care povesteste cã ar fi visat sã fie o multime de lucruri, de la o pisicã în Egiptul Antic, la fiica unui boier român din anii '30. Mi-a plãcut sã parcurg ultimele mesaje de pe acest blog, pãrându-mi-se cã visurile fetei strãlucesc în orice gând al ei, în spatele oricãrei observatii pe care o face si gândindu-mã cã pentru visurile noastre adolescenta este adevãrata perioadã de maturitate. M-a frapat faptul cã, la aproape 18 ani, învãtând sã accepte realitatea, Stefania pare sã cocheteze deja cu un început de pesimism – "Vrei o vila la munte? Vrei o excursie în Caraibe? Vrei o masinã scumpã? Vrei sã fii milionar în dolari? Vino la noi! Avem o gamã foarte variatã de cuie în care sã-ti agãti toate poftele!!" –, intitulându-si blogul Un fluturas în jurul flãcãrii.

"Pare...", în sensul "ar putea sã...", întrucât pesimismul nu este egal cu constientizarea posibilitatii de a nu-ti vedea visele îndeplinite, desigur, iar evocarea proximitãtii flãcãrii mistuitoare in numele blogului Stefaniei poate trãda nu numai teamã, ci si o frumoasã hotãrâre de a lupta pentru visurile ei.

Adevãrul este cã întrebãri ca "Oare cum încep sã îmbãtrâneascã visurile noastre?" sau "Ce anume ne poate degrada puterea de a visa?" sunt aproape absurde. Rãspunsul la asemenea întrebãri este imediat, deplin rational: luciditatea este cea care ne poate face asa ceva nouã si visurilor noastre. Ce-ar fi sã ne întrebãm însã pe dos, anume ce ne poate pãstra cât mai vie capacitatea de a visa? Oare ce-am descoperi întrebându-ne ce ne poate feri de efectele secundare, nedorite ale luciditatii?

Eternitatea este un loc...

2006-11-17T22:53:00.000+01:00

Eternitatea este locul unde
cunoasterea se petrece prin incidentã,
prin sãrutul unui boboc sângeriu sub un petec de cer,
locul unde aerul va fi devenit un versant cristalin,
iar sunetul s-ar propaga prin strãpungere.

Eternitatea este un anotimp aparte,
un asternut alb sub o ninsoare fierbinte,
întinsã imaculat pe mãsura aripilor de îmbrãtisat,
o a descoperirii rãdãcinilor încuviintare,
o întipãrire în împletire si dezmierdare,
o strângere.