Mădălin Ciortea

Haiku (Leagăn)

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Mon, 20 Feb 2012 09:40:48 PST

Pruncul adormit -
peste leagăn pâlpâiri
de felinar vechi.

Din (pre)istoria stand-up comedy-ului din România

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Thu, 16 Feb 2012 12:58:56 PST

Mereu am crezut că anumite segmente ale artelor, când au pătruns pe teritorii neatinse ("virgine" sună kinky), și-au găsit adepți dintre cei mai pasionați și cei mai potriviți. Pentru că au rezonat, au curs și s-au dizolvat, s-au regăsit într-un concept de exprimare și mai puțin într-un mod de viață sau într-un mod de a câștiga mulți bani. Asta face să descoperim începuturi timide dar pline de însuflețire și să le simțim cum mustesc de vitalitate, cu toate că stilul este mai puțin definit și viața artistului mai mult scoasă la suprafață. Lucru evident și la mijlocul anilor '90, când stand-up-ul nu era o știință a dialogului umoristic ci mai mult un crâmpei de idei nebune, de amintiri și de expresii inventate.

Haiku (Lupii)

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Wed, 15 Feb 2012 09:55:36 PST

Lupii dezolați
văd luna în eclipsă -
urlet în vale.

O goană fără umbră

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Tue, 14 Feb 2012 13:21:23 PST

Cobor în turbilion, văd seninul, simt răceala, gândesc pașii, mă apropi în plutire, cuget și ating neîncrezător. Uși de lift simetrice, zăpadă adâncă, cărări paralele, piele de gheață sub șunca albă a străzii. Bătrână în palton negru, om ducând pâine feliată în pungă de plastic, maidanez sub Opel Corsa. La etajul 5, un recipient din aluminiu, de lumânare, cade fără sunet în fața mea. Un porumbel șchiop vâslește disperat omătul, în urma se formează sugestii de luntre. Chipurile scufundate în orizontul zilei ard cu forța culorilor tempera, geamurile care se închid aruncă în aerul tăios câteva mii de respirații calculate. Sufletele rămân după indecența sticlei transparente, într-un clocot domol, precum batoanele de fosfor topite în pahare Berzelius.

Haiku (Formele iubiților)

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Mon, 13 Feb 2012 11:29:31 PST

Patul părăsit -
formele iubiților
nestingherite.

Haiku (Pași grăbiți)

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Sun, 12 Feb 2012 10:53:18 PST

Pași grăbiți prin parc -
Un porumbel speriat
Se-ndepărtează.

Haiku (Albumul)

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Mon, 13 Feb 2012 11:31:57 PST

Album regăsit -
zâmbetul inocenței
animat din nou.

Haiku (Iarnă uitată)

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Mon, 13 Feb 2012 11:33:30 PST

Lumina zilei
umple odaia rece -
iarnă uitată.

Haiku (Foșnetul ierbii)

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Fri, 10 Feb 2012 14:28:49 PST

Doresc să adorm -
Prin zid, foșnetul ierbii,
Răzbate curând.

Alice și urmele sale

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Fri, 10 Feb 2012 13:51:48 PST

Alice își descoperea destinul
ca să își răcorească gambele
Alice fugea pe sub clar de lună
în stomacul unei păsări de porțelan
ea iubea izvoarele purpurii
mai ales cele subterane
care miroseau a mosc.

dinții ei
dintr-un material
din care se confecționau în Alaska
ghearele îngerilor
mușcau din bătăile inimii
astfel
sinapsele norilor fulgerau vestirea
unor anotimpuri de postav.

Alice era mai ales duminica
o secvență de patefon
care dansa
pe gheața podului palmei
ca o arătare de iridiu
capabilă să alerge prin pete de uitare
în spirală
până la ultimul inel al arborilor tăiați
nimiciți de sămânță.

Flash Poem 45

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Mon, 23 Jan 2012 04:17:13 PST

Turnul bătrân

își cheamă corbii

prin dantele de ceață -

un iluzionist dezvăluie

caruselul de apă.

Dostoievski și actualitățile sociale

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Mon, 09 Jan 2012 08:54:31 PST

Am intrat în posesia romanului "Adolescentul” a lui Dostoievski și mi-a plăcut, deși am citit doar trei capitole. Cum majoritatea celor care poposesc pe aici l-au citit deja, este inutil să fac analize literare. Așa că voi extrage un fragment, care se potrivește vremurilor noastre deși a fost așternut nu cu tasta ci cu pana, acum vreo 200 de ani.

În epoca noastră sunt în floare mediocritatea și nepăsarea, cultul inculturii, lenea, incapacitatea și pretenția de a primi totul de-a gata. Nimeni nu-și mai pune probleme, rar întâlnești un om frământat de o idee...pământul sărăcește din ce în ce, se transformă într-o nesfârșită stepă. Într-o zi s-ar ivi un om însuflețit de elan și ar sădi un copac, toată lumea l-ar lua în râs. A pierit cu desăvârșire orice principiu de solidaritate între oameni. Toată lumea trăiește ca într-un han, de parcă ar avea de gând să părăsească Rusia chiar mâine. Toți trăiesc numai pentru clipa de față...

De concluzii rămâne spațiu totdeauna și le făurește fiecare după buna lui imaginație. Cu certitudine Dosteoievski a fost un scriitor care a prins cu multă istețime firul narativ al destrămărilor sociale și l-a dezvoltat într-o dantelărie porțelanată care a supraviețuit secolelor.

Flash Poem 44

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Fri, 06 Jan 2012 13:59:01 PST

în subsolul dorințelor -
un iad de plăceri.

la înălțimea frigului -
doar singurătatea.

Flash Poem 43

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Wed, 04 Jan 2012 12:46:21 PST

spun simbolul
pentru tandrețe -
un pod de gheață
se topește
în ape verzi.

Flash Poem 42

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Tue, 03 Jan 2012 12:10:36 PST

seara așteaptă
umerii istoviți
să adâncească orbitele patului

seara așteaptă
un vis de catifea
să oprească memoriile
din evaporare

înspre dimineață
așteptările
se ridică
prin venele draperiilor.

Vedeto, ce-ți mai place să te sinucizi!

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Sun, 18 Dec 2011 10:37:29 PST

Te-ai născut din dragoste sau din greșală. Dumnezeul, Allah, Budha sau Mahomed au ales să nu aterizezi într-o familie de chinezi legați pentru totdeauna de plantația noroioasă de orez sau să faci parte dintr-o generație africană de copii care mor din cauza virusului HIV sau de inaniție. Sorții nici măcar nu te-au abandonat în mijlocul unei familii de mineri din Petrila, unde destinul ar fi avut șanse mari să-ți fie rezumat la întuneric și mizerie contra supraviețuire.

Pur și simplu te-ai născut într-o familie normală, cu sau fără pretenții burgheze, cu vacanțe vara la mare și iarna la munte, cu jucării de plastic sau de lemn, cu bunici îngăduitori și bonomi. Mai mult decât atât, mișcarea haotică a cromozomilor s-a oprit ca la păcănele asupra unor caracteristici rare - o voce cu tonalitate aparte, capacitate de efort sporită, dexteritate, imaginație, lipici la public. Sau ai avut un noroc chior de a fi lângă oamenii potriviți, la momentul ideal pentru a dospi și sintetiza plus-valoarea. Bestial!

În altă etapă, părinții, tutorii, amicii sau rudele (bogate) ți-au deturnat aripa zburdalnică și deseori dezinteresată, spre a-ți pleca tâmpla sau deltoidul către harul pe care soarta l-a împachetat cu dedicație, în semn de cadou. A fost greu pentru toți cei care ți-au ridicat un soclu, de multe ori zilele și eforturile nu au contat pentru tine mai mult decât o pată de umbră. Nu doar cu propriile mâini ai deschis ușa luminoasă către o lume mai bună și mult mai iubitoare. Tehnica artistică s-a pliat fluxului luminos, intim, cu care legai expresia de emoții iar tot mai mulți oameni te adorau. Scenele se avântau cu repeziciunea clișeelor filmelor cu efect agfa, masele de fani inundau piețele publice, numele tău se transmitea contagios ca un delir spre degustarea generală.

Ai câștigat mai mulți bani decât orice muncitor de rând, nu ai îndurat grija incertitudinii viitorului pas, ai dobândit case, mașini și ai călătorit cât într-o sută de vieți nefericite la un loc. Te-ai bucurat de dragoste necondiționată, totdeauna aflată la un zâmbet distanță, ca un măr în pârg, pe care îl culegi cu cel mai simplu gest.

Toate ți-au fost date din abundență însă într-o zi harul sau dragostea publicului te-au părăsit. Luminile scenei s-au stins, peisajul s-a retras într-o textură incoloră și sinele a fost lipsit de tentacule, de orizont. Ai ajuns o meduză expulzată pe nisip. Ți-a fost întuneric, ți-a părut stranie armura rece cu care te-a îmbrăcat postura de viitor anonim. Nu te-ai gândit o clipă la oamenii care își trăiesc viețile normale, aici pe pământ ci egoismul tău a mai vrut un val după val de entuziasm și de recunoaștere, spre a domoli sevrajul apăsător. Orice soluție de bun simț a fost dată naibii și a fost așteptat un înger salvator, cu o remorcă imensă de admiratori, iubire și bani. Cum norocul nu a mai aruncat un zar favorabil, ultima scăpare a rămas sinuciderea. O exprimare injustă, mediocră, egoistă, ca un strigăt de genul - "Hei, uitați-vă odată și la mine, vedeți ce se întâmplă dacă uitați să-mi faceți viața un paradis? Nu vă mai suport nici pe voi, nici lumea în care existați. Plec și știu că voi lăsă în urmă traume, însă nu-mi pasă, vreau întâi să opresc orice luptă și apoi să dispar cu orice preț, așa mă simt mai bine."
Prea multe foste vedete se sinucid și nu cred într-un mesaj anume, nici în motivația unui astfel de gest. Bolnavi de cancer în fază terminală, oameni afectați de maladii incurabile, victimele unor accidente crunte sau suferinzii ai unor handicapuri severe aleg să trăiască încă o clipă incertă, fără ca viața lor să fi avut vreodată însemnătate sau poleire. Este rușinos, în primul rând față de aceștia, să te oprești din alergat, să te oprești din a admira anotimpul dimprejur.

Știrea despre benzina ieftină pe care nu o vrea nimeni

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Thu, 15 Dec 2011 08:37:11 PST

Știți întâmplările cu câini pitici și silențioși care te compostează de pulpa piciorului când te aștepți mai puțin? Sau cu oameni care nu au jucat la loto niciodată și când s-au hotărât să cumpere un bilet au căzut milioanele peste ei?

Cam într-o astfel de dinamică, într-o căutare google aiurea, găsesc pe cancan.ro un articol mic, telegrafic, însă mai mult decât interesant despre benzină ieftină. Mă așteptam ca subiectul să fie despre o pițipoancă ancorată întru X5 sau X6 primit de un sponsor și care nu plătește mai nimic pe carburanți, dat fiind statutul său de teroristă a bancomatelor, fie ele și din benzinării. Dar, iată ce îmi este dat să citesc:

Patronul InterAgro continuă să îşi extindă afacerile. Ioan Niculae a pus în folosinţă, la Zimnicea, prima staţie din România în care se va vinde benzină în a cărei compoziţie se află şi bioetanol. Aceasta va avea un preţ la pompă cu 20 la sută mai ieftin pe litru decât cea obişnuită, pentru că etanolul este scutit de anumite taxe. Bioetanolul este un alcool cu puritate maximă şi are cifra octanică 120. "Vom lansa în următoarea perioadă staţii în toate oraşele importante ale judeţului Teleorman, urmând ca anul viitor să ne extindem în toată ţara. Vom avea trei, patru staţii în fiecare oraş important al ţării", a spus Ioan Niculae pentru cancan.ro.

O asemenea știre este demnă să împânzească netul, să i se acorde loc în prime time la orice buletin Tv, pentru că vizează un interes public și general în țara unei sărăcia se divide exponențial, să ajungă la toți. Dar nu, logica absurdă plouă în gurile păcătoșilor cu noutăți din sertarul cu izmene al dormitorului unui parvenit de Bamboo sau cu prescurtări sentimentaloide deslușite din cărămizile peretelui Facebook, al unei moluște care a înregistrat cu 300 de euro o melodie într-un service din Berceni . Asta-i lumea, asta-i țara!

După ce am citit și recitit știrea, am fost, în ignoranța mea, fericit. Mă gândeam cum o sa facă vâlvă o așa ieftinire, cum presa va încerca să dea mai multe detalii despre benzinăria din Zimnicea și mai ales, despre viitorul proiect național atât de benefic celor aproape 5 milioane de autoturisme, care rulează pe modernele autostrăzi suspendate.
În ziua în care s-a făcut vânătoarea de vrăjitoare cu mascați și lumea a reacționat cu compasiune față de vedetele care au cheltuit fiecare, anual, bani cât pentru câteva mii de pensii bune, nimeni, dar absolut nimeni nu a spus o vorbă pe forumul articolului cu pricina dacă este bine, rău, strigător la cer sau obscen că vom avea ipotetic o viața mai ieftină și poate mai curată. Ferească sfântul eșapament să behăie cineva a interes în afară de mine pe acest blog-ghiveci și cele vreo 10 site-uri abonate la cancan.ro, care au preluat esența noutății brut, prin obștescul copy/paste.

Mai pedalând prin colecția rară și proprie de neuroni, au pâlpâit trei diode cu concluzii și anume:

1. Clar, lumea este prea puțin interesata, chiar dacă o asemenea știre se autopromova cu viteza luminii într-o țară normală, fie ea și Luxemburg.

2. Nu este deloc exclus (ba dimpotrivă!) ca marile corporații energetice să simtă că se anunță un prieten interesant la masa de seară, când cașcavalul iese din afumătoare. Și, dintr-un instinct de conservare mercantil, să fi tras o perdea de fum în scop preventiv.

3. Nenea, patronul pompei cu pricina (și nu numai), este un om curajos! Pentru că financiar își permite să piardă mulți prieteni.

Pentru o privire la fața locului, articolul poate fi delectat aici.

Genunchi ostenit

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Tue, 13 Dec 2011 14:26:01 PST

Pajura se întoarce la umbră,
câmpiile verzi învelesc norii
precum colțurile frunzelor umede
aruncate toamna în foc.

un bulgăre de pământ,
drept genunchi,
atinge indigo
irisul lacului încremenit.

Melancolii la sfârșit de lume

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Thu, 24 Nov 2011 12:04:36 PST

Dintre filmele premiate cu Oscar și cele premiate la Cannes, le aleg pe cele din urmă. Nu dintr-un simt acut european, nu din dorința de a fi altfel ci din credința că o succesiune de filme bune poate aduce încă o producție de calitate. Vârsta te face tot mai conștient de valoarea timpului.

Pelicula "Melancholia", semnată de Lars Von Trier, se strecoară discret printre șabloanele știute ale regiilor de film prea ușor anticipabile și uneltește la fabricarea unui compus acid, capabil de neliniști existențiale. Filmul se dorește a fi un cerc perfect dinspre un vis ca premoniție, către o realitate cu drum sinuos spre împlinire - sfârșitul lumii provocat de impactul cu un asteroid, numit de către astronomii cu simt poetic, "Melancholia".

Ca un zgomot de fond, iminența dramei rasei umane se dezvoltă progresiv prin vitriolarea relațiilor fragile din jurul câtorva familii adunate în mod cinic să celebreze o nuntă. "Melancholia" este un film pentru zilele meditative, când nervii sunt relaxați și ochii larg deschiși iar pentru ușurința cu care răspândește o dramă posibilă, merită să fie delectat pe îndelete și considerat o producție valoroasă.

Dacă te aștept

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Wed, 09 Nov 2011 09:07:13 PST

Dacă te aștept
înseamnă că
umbra pasului tău violet
a dizolvat
zidirea de timp
dimprejurul
memoriei atingerilor.

Rampa(pa-pam) de gunoi

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Thu, 13 Oct 2011 08:35:58 PDT

La 7:30 radioul meu cu ceas mă trezește. Cum cei de la E-Boda nu fac electronice de top sau din cauză ca blocul nu a fost proiectat de arhitecți radiofili, aparatul herțian prinde un ghiveci de posturi FM și mi le cântă la grămadă aproape oriunde aș căuta. Doar pe undeva, exclusivist, agăț puțină puritate sonoră pe frecvența celor de la Kiss Fm. Sloganul dânșilor, cum că ar livra cea mai bună muzică, este pe deplin comercial și nu surprinde niciodată cu nimic, adică un fel de Andreea Marin. Pentru mine este tortură în stare pură și cred că dau dovadă de un fel de masochism, prin a-mi întuneca diminețile de la înălțime cu rampa-pa-pam și dansa bunitu(?!). De o mie de ori pe zi!

Mă gândesc că lăutarii sau lăutăresele care cântă asemenea cretinități nu au nicio vină. Își fac calculele, realizează că lumea devine tot mai banală, mai promovează un nimic ușor digerabil/fredonabil și iau o cârcă de bani. Ești cineva dacă atunci când îți cumperi cârnați de Pleșcoi de la supermarket sau când mulgi în ogradă capra, îți perfuzezi în urechi rampa-pa-pam/man down. Ce-i asta, despre ce se vorbește și ce caută flăcăul pe jos?!

În fine. Să admitem că găsesc o soluție comodă pentru ridicarea în bune condițiuni în capul oaselor și pentru rularea în partea stângă a butonului radioului, semn de oprire. După liniștea din casă, urmează programul cultural-artistic din autobuzul care mă duce la serviciu. Pe liniile urbane din Alba Iulia, șoferii au un rol auxiliar de dj. Dacă nu ai șansa să asculți pricesne, cântece evlavioase, hituri jiene cu Puiu Codreanu sau manele de pe casetă, cu siguranță radioul va umple atmosfera cu rampapam-uri ori alte hidoșenii repetitive. La fel se întâmplă în cafenele, unde mai nimeni nu are imaginația să gâdile urechea cu muzică mai puțin comercială.
Este tristă poluarea sonoră, mai ales cea oarecum impusă de societate și livrată agresiv, din considerente pur materiale. O șansă ar fi muzica la purtător, însă riști să îți petreci ziua ca un sociopat neînțeles. Atunci unde ne vom îndrepta? Supraviețuim ascultând ce nu ne place sau trăim într-o izolație, ca un univers personal mai greu accesibil?

P.S. Piesa aia cu ram-pa-pa-pam este printre cele mai odioase, groaznice și agasante producții muzicale din toate timpurile și abia aștept ziua când încetează să mă mai vâneze obsesiv.
Rihanno, rușine fată, îți doresc să te chat-uiești cu alde Salam și von Vijelie, fiindcă ați ajuns să livrați împreună conserve stricate și spirtoase spumante în călcâi de șlap.

Gând (I)

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Mon, 10 Oct 2011 16:34:52 PDT

Se trăiește timpul ca niciodată, ca o foaie de hârtie livrată sub ușă, vaporizată de lumina ferestrelor, în trei dimensiuni. Adunat prin mărgele de sticlă, picurat din vorbe, dilatat de emoții, hăituit de iluzii, timpul se joacă cu epiderma omului. În încercarea de a seduce drumul lung dintre polii ființei-neființei, în încrâncenarea de a scoate statui din oase și de a elibera strigătul artei, un răstimp se înghesuie între degetele secolelor. Și prin galaxii de evenimente se îndepărtează, la început ca o planetă cu munți și văi, apoi - o amprentă ștearsă de lumină și în final, un punct neștiut pe o plajă de nisip.

În coconi de fildeș trecerea vremurilor vibrează violet, sub ciocanul tâmplarului vremelnicia sună a viitoare toacă iar dincolo de priviri trecătoare doar ploaia suspendată își mai menține răsuflarea de zăpadă încă un anotimp.

Căderea măcelarului

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Tue, 20 Sep 2011 13:54:47 PDT

pe când vârful limbii
ruginit de vișine stricate
atingea fereastra de cauciuc a obrazului
corpul măcelarului cădea translucid
etaj după etaj
prin camere de beton armat
prin suflete convenționale și mate
prin băi alunecoase
se scurgea ca un duh eviscerat
învălmășită gura sa
tăcea
prin pene bătrâne și prin cârlige.

un braț de copil
se prelingea lacrimă
în zbaterea de cocor a pleoapei.

mătasea lăptoasă
spăla străzile cu urlet înalt
ca o înfășurare de ghimpi
pe gâtul nedormitului ciclop.

de câte ori mâinile
fără coate
urneau înspre mai sus toracele cu lilieci
un fir de rafie
se strângea ecou
peste încheieturile deschise.

în oasele eliberate
era întotdeauna
o noapte
de fosfor stins.

Dan Puric - Despre Iubire

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Mon, 19 Sep 2011 14:20:50 PDT

Dacă respiri apăsat după o alergare, nu înseamnă că ai absorbit tot aerul de pe aleile străbătute. Dacă te urci în tăcerea înălțimilor, nu înseamnă că ai dobândit lumea și toate lucrurile animate sau inanimate care se desfășoară privirii. Dacă avântul de a călătorii se împlinește și vezi oameni și lumi felurite, nu înseamnă că ai cunoscut pe deplin esența existenței. La fel este și orice discuție despre iubire, care seamănă cu analiza unei picături de apă dintr-un ocean.

Totuși, șansa de a concentra vastitatea cuvântării despre iubire la nivel de discurs, este oferită insular, în mod sublim și convingător, de artiști precum domnul Dan Puric. Această expunere înseamnă marcarea imediatului emoțional dar și coborârea spre vârful rădăcinilor unui sentiment incuantificabil dar esențial condiției umane.

Prea mult mapamondul contemporan înfige steagul negru al scopului material sau al celui vanitos la câteva distanțe de viitoarea amprentă a pasului grăbit, prea mulți oameni bolnavi de singurătate se pierd la răscruce de sensuri. Și, în contrapartidă, dragostea a devenit și devine un promotor al potolirii imediate a dorințelor sexuale, a fadei realizări sociale, un cuvânt fără noimă, o formă căreia i s-a sustras fondul și rațiunea spirituală.

Noianul de idei, pe care le plimb între tâmple despre un sentiment devenit aproape rușinos în cazul promovării sau al reperării personale, sunt prinse în câteva discursuri realizate în anii trecuți de către maestrul Dan Puric și Televiziunea Română, fapt lăudabil pentru rămășițele amprentei naționale.

Flash Poem 41

noreply@blogger.com (Mădălin Ciortea) — Sun, 18 Sep 2011 04:11:01 PDT

Tropot de copite
peste lutul înverzit -
inima pământului
sună înfundat
ca o tobă cu tâmple.