Marius Bojor

23.XI.1942 Cotul Donului

2018-10-04T22:49:00.002+03:00

Cotul Donului.

În ziua de 22 noiembrie 1942 în jurul orei 17.00, generalii Nicolae Mazarini şi Mihail Lascăr au fost capturaţi împreună cu 8000 de ofițeri și soldați (”Grupul Lascăr”) la cucerirea localității Golovski de la Cotul Donului.

Însă generalul Traian Stănescu - comandant adjunct al Diviziei 6 Infanterie - s-a predat la peste 30 de ore după, la mulți kilometri distanță de Golovski - pe 23 noiembrie 1942 ora 23.45 împreună cu 20.000 de ofițeri și soldați.

Grupul Lascăr s-a predat cu 8.000 de oameni, cu mai bine de o zi înainte, pentru ca ceilalți 20.000 de ostași ai Armatei Regale a României să încerce ajungă la liniile fortificate din preajma localității Raspopinskaia, dar nu au reușit.

Din documente sovietice - un lucru care poate întregi istoria tragicului moment de la Cotul Donului - se pare că până la sfârșitul zilei, pe 22 noiembrie se formează trei încercuiri:

- În zona Golovsky: unități ale Diviziilor de infanterie 5, 15 și 6 ( conduse de comandantul Diviziei 6 Infanterie - gen. Lascăr și comandantul Diviziei 5 Infanterie - gen. Mazarini);

- În zona Raspopinskaia: unitățile Diviziilor 5, 13 și 6 Infanterie (conduse de comandantul adjunct al Div. 5 Inf. - general Traian Stănescu);

Tranșee românești încă vizibile în zona Raspopinskaia, Cotul Donului

- În zona Verhne-Țarițîinski, Jirki, Osinovskii: unități ale Div. 1 Blindate, Div. 15 și 5 Infanterie (la comanda comandantului Diviziei 15 Inf. - gen. Sion).

Un raport despre momentul predării gen. Traian Stănescu. Sursa: Arhivele Federației Ruse

”La momentul 22.11.42, inamicul a efectuat patru contra-atacuri cu o forță de până la 2-4 câmpuri fiecare, încercând sa întârzie înaintarea unităților noastre. Contra-atacurile de artilerie și de mortiere au fost respinse. Inamicul, care a suferit mari pierderi, s-a retras în poziția sa inițiala și, până la sfârșitul zilei, sub presiunea soldaților unităților noastre, s-a retras la linia: Est 500-600 m de drumul Izbușinski-Raspopinskaia, localitatea Raspopinskaia.

În timpul nopții, între 22 și 23 noiembrie și în ziua 23.11.42, unitățile noastre, care au condus operațiunile ofensive până la ora 19.00 23.11.42, taie drumul Izbușinski - Raspopinskaia și au înconjurat inamicul în zona Izbușinski - Raspopinskaia.

La ora 15.30 23.11.42 comanda diviziei a prezentat un ultimatum comandantului resturilor trupelor grupării Raspopinskaia pentru predare. Ultimatumul a fost respins și, ca urmare, la ora 16:30 pâna la 80% din artileria diviziei a fost expusă focului direct și timp de 1 ora și 30 de minute a atacat Raspopinskaia.

La ora 19.30, comandantul grupării Raspopinskaia, generalul STĂNESCU, a trimis parlamentari cu încuviințarea predarii.

La 23.45, gruparea Raspopinskaia a capitulat și toate trupele din zona Raspopinskaia-Izbușinski conduse de generalul STĂNESCU au început să se predea.

Astfel, la 24.00 23.11.42 ostilitațile au fost oprite.”

Ziua și numărul de soldați cu care s-a predat generalul Stănescu pot - poate - explica de ce a fost judecat și condamnat de un tribunal sovietic la 25 de ani închisoare - pentru că nu s-a predat atunci când comandantul lui direct s-a predat.

Dar sunt convins că generalul Lascăr i-a ordonat să nu se predea și să încerce scăparea celor 20.000 de ofițeri și soldați.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_St%C4%83nescu_(general)

22.XI.1942. Cotul Donului.

2017-11-22T16:34:00.003+02:00

22 noiembrie 1942. Bătălia de la Cotul Donului începe să îşi atingă apogeul şi în confruntările dintre armata română şi armata sovietică încep să apară solicitări sovietice de predare a trupelor româneşti din "grupul Lascăr" întreprinse prin parlamentari sovietici şi mai apoi să culmineze cu capturarea generalilor Mihail Lascăr şi Nicolae Mazarini şi a soldaţilor şi ofiţerilor din subordine.

Iată ce spun câteva documente din Arhivele Centrale ale Ministerului Apărării ale Federaţiei Ruse, pe care le-am consultat împreună cu multe altele:

- primul este un raport al Diviziei 96 Puşcaşi a Armatei Roşii (care ajunsese din zona localităţii Kleţkaia în preajma localităţii Golovski unde era punctul de comandă al diviziilor de sub comanda fortuită exercitată de generalul Lascăr) care descrie unul dintre schimburile de mesaje ce a avut loc în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 1942.

================================================

Disclaimer: Acest document este publicat aici pentru prima oară şi nu a mai fost publicat
sau menţionat în nici o altă formă sau publicaţie (a se utiliza doar cu acordul şi indicarea sursei).

================================================

Raportul începe prin a spune că "Inamicul a avut o rezistenţă puternică"(Противник оказал сильное сопротивление) şi arată şi răspunsurile generalilor Mihail Lascăr (comandantul Diviziei 6 Infanterie) şi Nicolae Mazarini (comandantul Diviziei 5 Infanterie) la scrisoarea trimisă prin parlamentarii sovietici. Răspunsurile au fost primite la ora 3.30 şi respectiv 4.55, în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 1942:

================================================

/Переводы/                                                                               22.11.42
                                                                                                       4.55

"Господин командир,

Офицеры и солдаты румынские будут битву продолжать и дальше.
Командир одной группы румынских солдат

- Генерал ЛАСКЕР.

                                                                              22.11.42
                                                                                                     3.30

"Господин командир,

Офицеры и солдаты румынские будут битву продолжать и дальше.
Командир одной группы румынских солдат

- Генерал МАЗАРИНИ.

respectiv, în limba română:

/Traduceri/                                                                              22.11.42
                                                                                                   4.55

"Domnule comandant,

Ofițerii și soldații români vor continua lupta.
Comandantul unui grup de soldați români

- Generalul LASCĂR.

                                                                              22.11.42
                                                                                                     3.30
"Domnule comandant,

Ofițerii și soldații români vor continua lupta.
Comandantul unui grup de soldați români

- Generalul MAZARINI.

================================================

Exprimarea "comandantul unui grup de soldaţi români" a fost aleasă pentru a nu da indicaţii despre efectivele din subordine, care să fie corelate cu cele obţinute de armata sovietică anterior atacului.

Singurele surse referitoare la parlamentările de capitulare între armata sovietică şi comandanţii armatei române au fost sursele germane (rapoarte sau memorii ale comandanţilor germani, cel mai probabil), cărora li s-a transmis - cât timp a fost posibil acest lucru - atât cererile cât şi răspunsul dat parlamentarilor sovietici, după cum de exemplu apare în pagina wikipedia despre generalul Nicolae Mazarini (fără citarea vreunei surse) despre una dintre cele două parlamentări, poate chiar cea prezentată mai sus:

"După luptele grele duse de armatele române la 21 noiembrie 1942 la Cotul Donului, trupele sovietice își concentrează eforturile pentru a lărgi breșa realizată în ziua precedentă între văile Țuțkan și Țarița (atacând puternic și diviziile blindate 1 română și 22 germană) pentru a încercui definitiv Gruparea "general Lascăr". În seara zilei, un căpitan sovietic, cu "o ținută destul de îngrijită și un aspect milităresc", se prezintă la comandamentul Diviziei 6 infanterie, la Golovski, și prezintă o scrisoare "scrisă prost la mașină", cu următorul conținut: "Sunteți încercuiți, nu mai aveți nici o scăpare. Nemții fug și vă lasă. Vă dăm termen de predare. Spuneți condițiile predării, altfel vă vom distruge". Analizând situația, generalii Lascăr și Sion au decis "să se reziste" [...] . Totuși răspunsul semnat de generalii Mazarini și Lascăr a fost: "Către Comandamentul Grupului de Forțe sovietice: Comandamentul Grupului de forțe român, ofițerii și soldații comunică: Vom duce lupta mai departe, fără nici un gând de predare". Răspunsul dat comandamentului sovietic a fost comunicat și maiorului german Hohenhausen, șeful Detașamentului german de legătură cu Divizia 6 infanterie. În numele Führer-ului, acesta, "emoționat și mulțumit de hotărârea luată" a mulțumit pentru "loialitatea și camaraderie de arme arătate de armata română".

În același timp se primește următoarea radiogramă de la Grupul german de armate B: "Rezistați! Intervenim pentru a vă despresura!". Între timp luptele continuă, până la orele 11, Divizia 5 Infanterie fiind "sfărâmată". Comandamentului Armatei 3, transmite că rezistența trebuie dusă mai departe, armata urmând a face tot posibilul pentru a veni în ajutor.

[...]

La 22 noiembrie 1942 generalul de divizie Nicolae Mazarini cade prizonier la Cotul Donului."

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Mazarini

Tot din Divizia 5 Infanterie condusă de generalul Nicolae Mazarini făcea parte şi bunicul meu în cadrul Regimentului 28 Artilerie Rm. Sărat - sergent Ion Popescu, dispărut în lupte la data de 22.11.1942, la fel cum făceau parte și Radu Mărculescu și Ahile Sari, care și-au publicat memoriile de pe front și din lagărele sovietice.

Tot în premieră pentru ochii noștri, mai jos sunt fișele de dispărut ale lui Ahile Sari și Radu Mărculescu, din Arhivele Militare Pitești:

================================================

Disclaimer: Aceste documente sunt publicate aici pentru prima oară şi nu au mai fost publicate
sau menţionate în nici o altă publicaţie scrisă sau online - a se utiliza doar cu acordul şi indicarea sursei - mariusbojor.blogspot.com

================================================

Generalul Nicolae Mazarini şi Mihail Lascăr au fost capturaţi în ziua de 22 noiembrie 1942 în jurul orei 17.00 de către Regimentul 1118 din cadrul Diviziei de puşcaşi 333 din Armata a 5-a Tancuri sovietică, la cucerirea localităţii Golovski - ultimul punct de comandă al "grupului Lascăr" - după cum reiese dintr-un raport al diviziei respective: (Sursa: Arhivele Ministerului Apărării din Federaţia Rusă):

================================================

Disclaimer: Acest document este publicat aici pentru prima oară în limba română şi nu a mai fost publicat
sau menţionat în nici o publicaţie scrisă (a se utiliza doar cu acordul şi indicarea sursei).

================================================

======================================================

1 - ~~Secret~~

Ex. Nr.

COMANDANTULUI 5 T.A. (Armatei a 5-a Tancuri)

RAPORT

PRIVIND ACȚIUNILE DE LUPTĂ A DIVIZIEI A 333- A INFANTERIE DIN 19.11.1942 PÂNĂ LA 25.12.1942

Divizia a 333-a de infanterie terminând la 1.10.42 reformarea şi debarcând la st. Lipki s-a aflat mai întâi în rezerva frontului Don după care a fost transmisă în dispoziţia FSV (Frontului de Sud-Vest) şi inclusă în componenţa A-21 (Armatei 21)

La 10 noiembrie 1942 divizia aflându-se în rezerva armatei s-a dislocat în pădurile şi cătunele de pe pe malul stâng al Donului între Raspopinskaia şi Kleţkaia.Unităţile au început acţiunile de luptă cu ofensiva asupra grupării româno-germane la сotul Donului. Descrierea acestei operaţii şi a celor ulterioare se face în prezentul raport.

Inamicul, întărindu-se între Raspopinskaia şi Kleţkaia, cu toate că nu dispunea de malul drept al r. Don, totuşi, în multe locuri ocupa poziţii avantajoase având în puncte de observaţie de la înălţime cursul râului şi partea de jos la nord de malul stâng.

Apărarea era ţinută de diviziile române de infanterie 7, 15, 6, 13 susţinute de unităţile germane de câmp şi unităţi considerabile ale aviaţiei.

Pe fâşia de ofensivă a diviziei linia de defensivă a inamicului trecea pe panta de nord cota 131.5, livadă 1 km, sud-vest cota 163.3 sud-vest ramificarea vâlcelei -7250, 7052, 6852- panta de nord cota 196.7 - 154.7- vezi harta scara 100.000 – anul 41-.

Apărarea inamicului (română - n.n.) era compusă din fortificaţii simple de câmp consolidate cu un număr considerabil de fortificaţii din pământ şi lemn. Rupturi între sectoarele de apărare nu erau, iar adâncimea benzii de apărare oscila între 2 şi 4 km. Sistemul de foc era organizat destul de corect deoarece inamicul dispunea de un număr suficient de mijloace de foc. Este necesar să menţionăm utilizarea largă a artileriei antiaeriene şi a mitralierelor de calibru mare destinate tragerii în ţinte terestre.

19 noiembrie, în ziua efectuării spargerii (frontului - n.n.) şi a distrugerii ulterioare a unei părţi considerabile a armatei române, divizia a început ofensiva deplasându-se în cel de-al 2-lea eşalon de luptă după divizia a 293-a puşcaşi.

Obiectivul consta în următoarele: divizia 293 de puşcaşi spărgând apărarea inamicului şi atingând hotarul Ivanuşenskii- Evstratovskii întorcea înspre direcţia Kalaci, iar divizia 333 urma să taie căile de retragere a inamicului spre sud, concomitent cu o parte din forţe care să închidă încercuirea inamicului în zona Raspopinskaia, Izbuşenski, Golovski.

În dreapta acţiona divizia a 63 de puşcaşi /ulterior Divizia 52-a de Gardă de infanterie, care avea sarcina ocupând Raspopinskaia să înainteze în direcţia sud-vest până la hotarul r. Kurtlak, în continuare în direcţia generală Kalaci.

Unităţile diviziei a 333-a de puşcaşi au fost completate integral cu persoane şi armament conform statelor 4/300-14.

La 19.11.42 au fost transmise altor unităţi ale armatei până la 15% din personal cu armament şi divizia a intrat în luptă având acest debit în completare.

- 2-

La această oră în raioanele Raspopinskaia, Izbuşenski, cota 193.7, Golovski, Verhne-Cerenski rămânea încercuită o grupare considerabilă de oşti româneşti formată din unităţile nr. 6, 13, 15 ale DI (diviziei de infanterie), care încerca să răzbată spre Sud.

Comandantul diviziei a decis:

Să blocheze cu un regiment căile de retragere a inamicului spre Sud, iar cu alt regiment să nimicească inamicul în zona cotei 193.7 şi cu al treilea regiment, încheind marşul de ocolire prin Evstratievski, Râbkin, Ivanuşenski, Verhne-Cernenski, cu o lovitură din Sud să nimicească inamicul în zona Golovski.

20.11.42 unităţile diviziei aveau următoarea situaţie:

Regimentul de infanterie nr. 1120 cu Regimentul de artilerie nr.1/897 şi 1/ DSVA (divizionul separat de vânătoare antitanc) au intrat în luptă cu inamicul la cota 193.7 întâmpinând o rezistenţă dârză.

Regimentul de infanterie nr. 1118 cu Regimentul de artilerie nr. 2/897 şi Regimentul de Gardă de tancuri nr. 1 se afla în mişcare spre Sud şi se apropia de Evstratievski.

Regimentul de infanterie nr. 1116 cu Regimentul de artilerie nr. 3/897 iniţial acoperea flancul drept al Regimentului de infanterie nr. 1120 însă către 15.00 a fost ridicat de pe sectorul său şi a executat marşul în direcţia Râbkin.

Vremea pentru acţiunile aviaţiei era nefavorabilă şi unităţile se deplasau în coloane de marş având în faţă avangardă cu capacitatea de până la un batalion şi pichete laterale în cadrul plutoanelor de infanterie întărite.

Rezerva comandantului diviziei o constituiau Regimentul de infanterie nr. 1/116, DSVA (Divizionul Separat de Vânătoare Antitanc), campania separată de cercetaşi şi batalionul separat de geniu.

Campania separată de cercetaşi, aflându-se în rezerva comandantului diviziei, realiza cercetarea activă a inamicului prin diferite metode.

Cele mai bune rezultate au fost obţinute cu aplicarea luptelor de cercetare şi organizarea căutărilor de noapte.

21.11.42 Regimentul de infanterie nr. 1120 continua să lupte în zona cotei 193.7 cucerind-o, continua încet să înainteze. De regiment se apărau unităţile diviziei de infanterie nr. 6 (române – n.n.).

Regimentul nr. 1118 la 15.00 21.11.42 a ieşit la marginea de Est Verhne-Cerenski, acolo s-a ciocnit cu rămăşiţele diviziei de infanterie nr. 15 care a trecut în apărare. Inamicul avea ca scop să asigure retragerea unităţilor sale care se retrăgeau spre Sud.

Comandantul Diviziei de infanterie nr. 1118 a întors regimentul din mers şi fiind susţinut de artilerie care trăgea ţintind direct din front, după o luptă de două ore a ocupat Verhne-Cerenski.

Au fost capturate multiple trofee – 13 tancuri, peste 500 de cai, până la 300 de trăsuri, cu diverse bunuri. Capturaţi 200 de prizonieri.

Regimentul de infanterie nr. 1116 la 23.00 21.11.42 a ieşit la hotarul Râbkin-Varlamovski şi a ocupat poziţia de apărare cu frontul spre Nord.

22.11.42 Regimentul de infanterie nr. 1120 rupând definitiv rezistenţa inamicului cu cel de-al doilea batalion a ieşit la panta de Vest a cotei 197.4, iar cu alte două batalioane a început ofensiva în direcţia Izbuşenski, Rapopinskaia.

Tot acolo la 15.00 a sosit Regimentul de infanterie nr. 1/1116. În jurul Rapopinskaia a început să se formeze al doilea inel de încercuire.

Regimentul de infanterie nr. 1118 în dimineaţa zilei de 22.11.42 în început ofensiva Golovski. Susţinut de tancuri, regimentul la 17.00 a ocupat Golovski.

Regimentul de infanterie nr. 1116 cu două batalioane menţinea hotarul precedent de apărare.

- 3 -

Astfel inamicul s-a pomenit fărâmiţat, pierzând comunicarea şi coordonarea, în plus fiind foarte demoralizat. Inamicul a început să se predea în prizonierat cu subdiviziuni întregi.

Datele de mai jos arată pierderile inamicului, numărul de prizonieri şi trofeele capturate de unităţile diviziei.

Prizonieri şi Omorâţi şi bunuri

trofee materiale distruse

                                                                  ale inamicului

1. Generali                2     -
2. Ofiţeri stat major 11       -

3. Ofiţeri superiori 140 53

4. Subofiţeri 654 223

5. Soldaţi 7393 1960

-------------------------------------------------------

8201 2226

Notă: Generalii români capturaţi ca prizonieri au fost:

Comandantul Diviziei de infanterie nr.5 gen. Lasker.

Comandantul Diviziei de infanterie nr.6 gen. Mazarini. (subl. n. - de fapt gen. Lascăr era comandantul diviziei 6 infanterie şi gen. Mazarini cel al diviziei 5 infanterie - n.n.)

6. Cai capturaţi:

a/ de cavalerie 55

b/ de artilerie 67

c/ de transport 911

7. Bunuri materiale

a/ puşti 7451 1500

b/ mitraliere uşoare 971 45

c/ mitraliere pe stativ 155 -

d/ mitraliere antiaeriene 10 -

h/ tunuri de calibru diferit 188 9

i/ tancuri şi tanchete 26 -

k/maşini blindate 1 -

l/maşini uşoare 24 1

m/camioane 177 15

n/maşini speciale şi tract. 42 -

o/motociclete 10 -

p/avioane 1 5

Pierderile unităţilor diviziei la 30.11.42 în persoane nu a depăşit 20%, de menţionat că din numărul total de pierderi - omorâţi au fost nu mai mult de 25%.

Acţiunile artileriei. În cadrul luptelor de ofensivă artileria, în special cea atribuită regimentelor, acţiona nemijlocit în formaţiunile de luptă ale infanteriei şi distrugea poziţiile de foc şi personalul inamicului prin ţintire directă de pe poziţii deschise.

La cucerirea Verhne-Cerenski Regimentul de artilerie nr. 2/897 desconcentrându-se imediat după formaţiunile de luptă ale infanteriei şi trăgând la staţionări de scurtă durată, în mare măsură a contribuit încheierii cu succes a luptei.

În luptele pentru înălţimea 193.7, unde inamicul a dat dovadă de rezistenţă dură (subl. n.), a fost necesară aplicarea tirului masiv de artilerie şi de concentrarea ei.

Din 19.11. şi până la 25.12.42 artileria diviziei a înăbuşit şi a nimicit până la 16 batalioane de infanterie a inamicului, 46 de tancuri şi maşini blindate, 92 de autocamioane, până la 45 de baterii de artilerie şi aruncătoare de mine, 5 avioane, 108 de mitraliere pe stativ, 98 de diverse puncte de foc şi o baterie de artilerie antiaeriană.

- 4 –

25.11.42 divizia a primit sarcina – să iasă în zona Osinovski / 20 km nord-vest Bolşe – Nabatov/ şi a purces la executarea ei.

26. 11.42 divizia a fost transmisă Armatei a 5-a Tancuri şi sarcina ei a fost schimbată. Conform ordinului divizia se concentra în zona Nijne-Osinovski, Bol. Osinovka, Jirki în scopul ocupării Surovikino şi a înălţimilor de pe malul drept al r. Cir.

Efectuând un marş de 80 de km, divizia în zorii zilei de 28.11.42 e ieşit la obiectivul indicat.

Din partea dreaptă s-a apropiat Divizia de infanterie /în prezent Divizia 54-a de Gardă de infanterie/ şi fâşia de ofensivă a fost îngustată. Surovikino a fost exclusă din aceasta.

Ducând lupte crâncene şi îndurând pierderi considerabile (subl.n.) divizia a ocupat Sviridovski, cătun fără indicarea denumirii, /8244 ab/, cătun fără indicarea denumirii/ 8046 b/, Golovski, Ostrovski/ cătun fără indicarea denumirii /8442 c/ şi a ieşit mai la sud de aceste localităţi la circa 6-7 km. Ocuparea zonei indicate are o mare importanţă deoarece permite menţinerea cu forţe mici raioanele vâlceaua Ostrov, vâlceaua Golaia, înălţimea 129.0, vâlceaua Kalinovsaia.

Atacurile multiple şi crâncene ale inamicului (subl. n.) care încerca să obţină regiunea Golovski – Ostrovski erau compromise de acţiunile active ale unităţilor diviziei care continuau să ocupe poziţii tot mai avantajoase.

/Poziţia unităţilor diviziei la 25.12.42 vezi pe harta anexată/.

Din 1.12.42 până în 25.12.42 unităţile diviziei au capturat:

a/. - tunuri de calibru diferit 13

b/. - puşti 142

c/. – mitraliere 20

d/. – automate 8

e/. – motociclete 9

f/. – trăsuri 5

h/. bucătării de campanie 1

i/. automobile 5

În afară de aceasta, au fost nimiciţi până la 1000 de soldaţi şi ofiţeri ai inamicului, doborâte şi distruse 2 avioane, distruse şi arse 15 tancuri ale inamicului, distruse 4 camioane, 6 mitraliere şi un tun /pierderile indicate au fost cauzate inamicului nemijlocit de infanterie şi de mijloacele de foc ale acesteia/.

Capturaţi ca prizonieri 39 de soldaţi şi ofiţeri ai inamicului.

--------------------------------------------------

În perioada luptei cu românii, organizarea dirijării şi comunicarea, a fost destul de dificilă în unele cazuri. Deplasarea rapidă a unităţilor, schimbarea bruscă făceau aproape imposibilă organizarea comunicării prin fir.

În pofida tentativelor instente de a organiza comunicarea prin fir cu unităţile, aceste acţiuni nu s-au soldat cu rezultate scontate: liniile se rupeau permanent, tancurile şi maşinile deplasându-se în diferite direcţii descopereau uneori kilometri întregi de cablu. Distanţele mari nu permiteau repararea promptă a întreruperilor.

Comunicarea prin cablu, în aceste condiţii, nu s-a justificat.

Un gen mai important de comunicare, ce asigura gestionarea neîntreruptă a fost radioul. Utilizarea radioului, în deosebi a microfonului în efectuarea comunicării operative /conform cerinţelor DSO (dirijare secretă a oştilor)/ se impunea ca principalul mijloc în exercitarea dirijării şi interacţiunii.

Însă, ca urmare a unor dificultăţi tehnice şi, în unele cazuri, pregătirea insuficientă a personalului, comunicarea radio crea unele dificultăţi în lucru.

- 5 -

Acest neajuns era înlăturat datorită utilizării pe scară largă a mijloacelor de comunicaţii mobile. În afară de aceasta conducerea cu operaţiunile militare era asigurată prin deplasarea comandanţilor statului major în unităţi.

Cazuri de rupere totală a unităţilor de statul major şi de pierdere a dirijării nu au fost, însă totuşi, au fost momente când legătura şi informaţia au fost atât de insuficiente încât au generat un şir de dificultăţi ce împiedicau executarea sarcinilor de luptă.

Ca exemplu în acest sens poate servi următorul caz: Regimentul de infanterie nr.1118 20.11.42 efectua marşul în direcţia Evstratovskii. Legătura radio cu regimentul, funcţiona normal la începutul marşului, însă peste 3 ore a dispărut. Încercarea de a restabili legătura nu s-au soldat succes. Mai mult de 5 ore regimentul a fost lipsit de legătură cu statul major al diviziei. Pentru stabilirea legăturii s-a deplasat comandantul statului major, care a constatat că acumulatoarele staţiei radio la 12 ER (Emiţătoare radio) s-au epuizat, iar pentru înlocuire unele încărcate nu erau disponibile. Astfel, legătura radio s-a întrerupt.

Acest raport serveşte ca temei pentru a trage concluzia privind necesitatea dispunerii pentru fiecare staţie radio a câte 2-3 seturi de baterii.

_____________________________________________

Dificultăţi considerabile au fost depăşite în organizarea sectorului de logistică. Distanţa mare de dislocare a depozitelor armatei şi a locurilor de dotare, calitatea proastă a drumurilor, relieful specific al zonei, bogat în culmi şi văi au necesitat mobilizarea tuturor mijloacelor pentru livrare şi evacuare.

Cu toate că au fost unele carenţe la livrare şi evacuare, totuşi serviciile de logistică şi-au onorat obligaţiile satisfăcător.

______________________________________________

Concluzii:

La organizarea spargerii (frontului - n.n.) eşaloanele de luptă din rândul doi urmează să fie destul de mobile şi să dispună de transport pentru transportarea infanteriei şi artileriei. Aici urmează să fie utilizate tancuri uşoare, unităţi de motociclete şi alte forţe mobile.

La realizarea operaţiilor similare cu cea din zona Raspopinskaia, Golovski, Verhne-Cerenski coordonarea urmează să fie efectuată exclusiv prin radio şi mijloace mobile de comunicare.

COMANDANTUL DIVIZIEI A 333-A DE INFANTERIE

COLONEL /MATVEEV/

ŞEFUL STATULUI MAJOR DIVIZIEI A 333-A DE INFANTERIE

LOCOTENENT-COLONEL /SUŞCO/

Anexă: hărţi cu situaţia – 2 bucăţi

NO – 1 maior

STAROSELSKI

Cu mulțumiri, traducerea documentului a fost făcută de dl. Ion DULSCHI, doctor, conferențiar universitar.

================================================

19.XI.1942

2017-11-19T16:41:00.001+02:00

Pentru început, trebuie să fim clari în a spune şi a nu uita că România a participat ca parte a Planului Barbarossa a lui Hitler atunci când a atacat Uniunea Sovietică în 1941. Faimosul ordin al lui Antonescu adresat armatei şi ţării de a trece Prutul desigur că încă trezeşte ecouri emoţionale şi în zilele noastre, pentru că şi acum îl putem înţelege. Dar ca ţară, mai departe de Nistru nu aveam de ce să mergem, însă justificarea de atunci a mareşalului a fost că o înţelegere militară cu Germania trebuia respectată până la revocarea ei, iar asta fără să existe un acord militar scris între cele două ţări.

Consider că ordinul: "Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!" nu trebuie glorificat în zilele noastre, măcar pentru faptul că era doar o exprimare românească a voinţei lui Hitler de a ataca Uniunea Sovietică. Al doilea motiv ar putea fi acela că după acest ordin a mai trecut o lună sau aşa ceva până ca armata română să găsească un punct favorabil de trecere a Prutului, adică prin iulie 1941, iar până atunci s-a considerat necesar ca populaţia evreiască de la Iaşi să fie "strămutată", probabil din considerentul destul de exagerat că masivele grupări de corpuri de armată române din jurul Iaşului ar putea fi subminate de semnale luminoase sau altfel de acţiuni mai puţin clare atunci ca şi acum, poate prea exagerat prevăzute înainte să se producă Dar asta e o altă poveste tragică a acelor vremuri, neînţeleasă şi absurdă chiar şi acum, mai ales că "strămutarea" a dat ocazia ca acei oameni să fie îmbarcaţi în trenuri care să se plimbe cât mai mult, cu acele consecinţe pe care le ştim sau ar trebui să le ştim şi să le comemorăm.

După campaniile de înaintare continuă din Basarabia şi Odessa din 1941, armata română a înlocuit armatele germane şi italiene la Cotul Donului şi în sudul Stalingradului, germanii fiind absorbiti în zonă cu foarte multe forţe şi echipamente în bătălia pentru Stalingrad.

Romanii au preluat fostele pozitii pe aripa stanga si dreapta a frontului pentru Stalingrad, pe aliniamente foarte lungi – 150 de km la Cotul Donului, de exemplu si similar la sud de Stalingrad – care nu erau amenajate complet pentru aparare, facand ca armatele romane sa stea intr-un fir lung, fara rezerve in spate si fara indeajuns de multe elemente blindate mobile care sa respinga un atac sovietic mai important. Sovieticii au pregatit operatiunea de atacare a aripilor stanga si dreapta (unde intamplator se aflau romanii) pentru incercuirea Armatei a 6-a germane in jurul Stalingradului – ceea ce s-a si intamplat si a inceput sirul pierderii razboiului de catre Germania lui Hitler – si am pierdut in noiembrie-decembrie 1942 peste 150.000 de soldati morti, raniti, disparuti sau luati prizonieri, dintr-un efectiv total de ~600.000.

Batalia germanilor pentru Stalingrad a inceput efectiv pe 23 august 1942, iar trupele romane care urmau sa ajunga la Cotul Donului si sud de Stalingrad au inceput sa plece cu trenul din tara tot in luna august.

Asezarea trupelor romanesti la Cotul Donului a inceput pe 8 august 1942 la gara din Stalino si s-a finalizat pe 8 octombrie, trupele germane înlocuite iesind cu mare viteza din amplasament ca sa ajunga in jurul Stalingradului. Tot de la sfarsitul lui septembrie romanii au inceput sa vada miscari de trupe la nord de Don si le-au raportat superiorilor. Pe 30 septembrie Hitler anunta caderea iminenta a Stalingradului, ca ala era principalul lui obiectiv pe termen scurt si a alocat si resurse pentru asta.

Separat, dupa ce s-au asezat la Cotul Donului, romanii au facut ceva teste pe la mijlocul lui octombrie cu tunurile de 37 mm pe un tanc avariat si surpriza… blindajul de 12 cm al tancurilor T-34 era practic doar zgâriat.

Anthony Beevor scrie in „Stalingrad”:

„Îngrijorarea românilor a început să crească când au început să-şi dea seama de concentrarea inamică. Fiecare divizie românească, având doar câte şapte batalioane, era obligată să acopere un front de 20 de kilometri. Marea lor problemă era lipsa unor arme antitanc eficiente. Nu aveau decât câteva tunuri antitanc de 37 mm, trase de cai, pe care ruşii le porecliseră “bătaie la uşă” deoarece proiectilele lor nu puteau să penetreze blindajul tancurilor T-34. Bateriile de artilerie româneşti se confruntau cu o gravă lipsă de muniţie deoarece se acordase prioritate Armatei 6.

Statul-major al Armatei a 3-a a raportat pe 29 octombrie Cartierului General al Grupului de Armate temerile sale. Mareşalul Antonescu i-a atras, la rândul său, atenţia lui Hitler asupra situaţiei serioase cu care se confruntau trupele sale, dar Führer-ul, aşteptând în continuare să primească de la o zi la alta vestea cuceririi finale a Stalingradului, îşi concentrase atenţia asupra altor evenimente de importanţă majoră.”

Informatiile pe care le transmiteau romanii mai departe le discutau in primul rand cu Paulus care teoretic era la fata locului, dar le transmiteau si in tara si din ce scrie mai sus i-au fost transmise lui Hitler tarziu, pentru ca romanii de-abia le capatasera. Totusi, nu cred ca au fost mai mult de 5-6 rapoarte ale Serviciului Special de Informatii, din care ultimul de la un prizonier sovietic capturat cu o zi inainte de 19 noiembrie 1942. Lipsurile armatei romane proveneau in principal din faptul ca liniile feroviare erau pline cu trenuri cu echipament german si armata romana nu avea cum sa transporte nici trupe (multe unitati romanesti au ajuns in mars de 350-600 de km de la gari la front) si nici bunuri, chiar daca unele ar fi fost disponibile in tara – cum ar fi hrana pentru trupa si cai si/sau echipamentul de iarna.

„Urgenta introducerii diviziilor romane pe front a impus ca marsul de 600 de kilometri sa fie executat: – in ritmul cel mai rapid, neasteptandu-se concentrarea unitatilor si formatiunilor diviziilor si fara posibilitatea antrenarii treptate a trupelor si animalelor; – cu o hrana insuficienta pentru oameni si cai, fata de eforturile mari si prelungite cerute unitatilor; -intr-o regiune saraca, cu drumuri naturale si cantonamente insuficiente.

Nici chiar regimentelor nu li s-a ingaduit sa se adune inainte de a incepe marsul spre zona de operatiuni. Citez cazul unui batalion din Regimentul 9 Dorobanti, debarcat la 9 septembrie, care nu a putut ajunge regimentul sau decat la 22 septembrie, dupa aproape 350 km de mars” scrie intr-un raport ulterior generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei a 3-a.

In al doilea rand lipseau tunurile de minim 75 mm, dar probabil ca germanii se bazau pe faptul ca diviziile de blindate din ariergarda – una germana si una romana –pot opri un atac al tancurilor sovietice, chiar daca ele trec de linia frontului. ~Edit: plus aviatia germana care ar fi putut opri un atac, dar fiind ceata timp de cateva zile, nu au putut sa se ridice de la sol.~ Minele magnetice anti-tanc nu erau suficiente, dar ele erau doar unul din ultimele metode de vanare a carelor, memoriile celor care au fost acolo arata ca nici cocktail-uri Molotov nu aveau la indemana, care ar fi ajutat si ele. Dealtfel e posibil ca soldatii romani sa nu fie prea doritori sa se apropie de tancuri, mai ales in lipsa unei experiente in genul asta de lupta si desi echipei de 2-3 voluntari care distrug un tanc li se promisese un concediu de 40-45 de zile.

In al treilea rand, asezarea trupelor romane pe front si pregatirea si demararea atacului sovietic s-au intamplat practic in decurs de 2 luni.

Consider ca batalia de la Cotul Donului ar fi avut un alt rezultat - mai bun pentru romani si poate si pentru germani - daca Paulus ar fi fost de accord sa sustina un atac asupra pozitiilor sovietice de dincoace de Don, dar el probabil nu indraznea sa ii propuna asa ceva lui Hitler, care astepta ca el sa cucereasca Stalingradul.

Tot Beevor:

„Primele avertismente în legătură cu o concentrare pe flancul Donului au sosit la sfârşitul lunii octombrie. Generalul Dumitrescu comandantul Armatei 3 române, susţinuse de mult timp că sectorul său nu putea fi apărat decât dacă ţineau întregul mal, folosind Donul ca obstacol major antitanc. Dumitrescu recomandase cucerirea şi a ceea ce mai rămăsese din malul sudic, la sfârşitul lunii septembrie dar Grupul de Armate B, deşi acceptase argumentaţia sa, a spus că toate trupele disponibile urmau să fie concentrate asupra Stalingradului, capturarea oraşului fiind considerată în continuare iminentă”

*****

Cotul Donului pe Google Earth, la 75 de ani după.

Așezarea armatei române și armatei sovietice în zona râului Țarița (în centrul imaginii) şi Ţuţkan (în stânga) la Cotul Donului, 19 noiembrie 1942.

La Nord-Est de localitatea Golovskii (care acum nu mai există), încercuită într-un oval cu un semn de batalion în partea de sus, este valea Ciaplin, lângă localitatea Raspopinskaia, unde au fost capturaţi în 24 noiembrie 1942 majoritatea prizonierilor români de război din zona, în afară de cei care s-au retras în "căldarea" de lângă Stalingrad.

După cum se vede din imagine, armata română nu era deloc aflată pe malul Donului, distanţa cea mai mare dintre râu şi liniile româneşti fiind de 25 de km în acea zonă, şi mult mai mare în dreapta localităţii Kleţkaia, în marea buclă a Donului, care nu apare în imagine. De asemenea, liniile româneşti din imagine sunt doar o parte din lungimea frontului, care avea o lungime de 150 de kilometri. Pentru exemplificare, o distanţă de 150 de km este distanţa parcursă de râul Prut între Iaşi şi Bârlad.

Armata a 5-a Tancuri sovietică a avut acumulări mari de tancuri pe dreapta râului Don, după cum se vede în imagine. După declanşarea atacului din 19 noiembrie 1942, diviziile de tancuri au pornit înspre localitatea Usti Hoperskaia, au mers în sud şi în dreptul diviziei sovietice de puşcaşi 119 au făcut uşor stânga, distrugând flancul diviziei a 14-a române şi lăsând loc restului armatei sovietice să curgă înspre poziţiile româneşti.

Click pentru foto mare

Fosta așezare Belosoin.

Fosta așezare Belonemuhin

Fosta localitate Gromki, pomenită în rapoarte și memoriile celor care au scăpat vii de la Cotul Donului. În imagine se văd ruinele localității și sunt desenate clădirile și curțile existente în 1942. Pe hărţile de atunci nu apare o biserică (pomenită în memoriile celor care au scăpat cu viaţă) în spatele căreia a fost un cimitir al ostaşilor români, dar poate era în stare de ruină. Un cimitir apărut după 1941 există totuşi marcat pe hărţile sovietice mai noi.

Golovskii - ruine și așezarea din 1942. Ultima localitate în care a fost punctul de comandă al ”grupului Lascăr”, atacată în 22-23 noiembrie 1942 şi de unde a scăpat maiorul Răşcănescu, iar generalii Lascăr şi Mazarini au încercat să o evacueze împreună cu trupele înspre Nord-Est. Este deasemenea localitatea unde au fost trimişi parlamentari sovietici pentru a solicita trupelor româneşti să se predea.

Pentru mai multe detalii dati click aici:

Documente inedite despre negocierile sovietice de capitulare ale generalilor Lascar si Mazarini

Pin-ul galben din imagine arată un cimitir marcat pe hartile sovietice post-1942, în mijlocul câmpului, la distanțe mari de alte localități - cel mai probabil un cimitir al ostașilor români.

Este cel mai probabil şi localitatea unde bunicul meu se odihneşte, fiind dat dispărut în lupte la 22 noiembrie 1942, conform documentului eliberat de arhivele militare româneşti, .

+
Dumnezeu să îi odihnească în pace,
la peste 1500 de kilometri de casă

Tranșee românești la Cotul Donului, așa cum apar ele pe Google Earth în prezent:

Tranșee sovietice, așezate practic de cealaltă parte a unei văi, în fața celor românești:

Dovezi încă prezente ale forței atacului de artilerie sovietică de la Cotul Donului din 19 noiembrie 1942, care a durat o ora şi jumătate în pregătirea atacului armatei - cicatrici ale unor cratere de explozii cu diametrul între 7 și 20 de metri, care arată că poziţiile româneşti au fost lovite aproape metru cu metru:

Această postare va fi completată în mod continuu.

Urmăriţi-o si mentionați sursa dacă împărtăşiţi imagini sau text.

Vă mulţumesc.

(Încă o) poveste din tren

2015-02-06T20:33:00.000+02:00

Mărăşeşti. Cobor din tren şi întreb mecanicii dacă se schimbă locomotiva acolo. Auzisem în compartiment că nu se mai schimbă locomotiva la Mărăşeşti. "-Se adaugă patru vagoane de la Bacău." "-Deci mai stă aici, am timp să merg la chioşc." "Da, aveţi." "-Şi mai apoi trage la linia...?" "-Trage la linia 5, aveţi grijă să nu luaţi alt tren, hă hă hă.."

Li se mai întamplase unora, am fost martor la aşa ceva. Trenul trăsese la linia 2, a mers înapoi la primul macaz şi în timpul asta a început să plece un alt tren local, de la linia 3. Toţi însetaţii şi înfometaţii de la chioşcul gării începuseră să fugă înspre el. Ceferiştii ridicau mainile în aer, apărând liniile de tren de invazia de croissante şi biscuiţi, strigând: "-Nu e trenul vostru! Nu e trenul vostru!"

"-Doamna, e cam frig în Mărăşeşti, aşa e tot timpul?" "-Acum s-a făcut, azi au fost 8 grade." Silueta Mausoleului decupează cu negru linia apusului. Doamna de la chioşc îmi dă restul şi merg înspre linia 5. "-Domne, dar frig e... dacă ştiam îmi luam haina.", schimb doua vorbe cu un domn pe care l-am recunoscut din tren şi se îndrepta tot înspre linia 5, în aşteptarea vagoanelor noastre.

Stateam în compartiment cu încă patru bărbaţi, din care doi încă de la Iaşi: un domn care căuta de 17 ani să işi recupereze pământul lăsat de tatăl său în Bucium şi era după un drum de 36 de ore şi domnul Ion, un bătrân din Bălţi care mergea la băieţii săi în Bucureşti. Domnul Ion mergea prima oară gratuit pe CFR ca veteran de război şi primise locul 101... numerele în compartiment începeau e la 102. I-a spus şefului de tren încă inainte să plece trenul din Iaşi că locul e scris greşit pe bilet şi acesta i-a spus că se rezolvă, dar trebuie să sune la biroul de rezervări din Bucureşti. "-Daţi-mi biletul", spuse controlorul CFR, în uniforma şi toate cele. "-Pai dacă vi-l dau, eu ce fac?" zise bătrânul. "-Doar nu plec cu biletul matale, sunt şeful de tren, ai şi matale încredere şi o să se rezolve."

Mai apoi, după ce am remarcat că în tăgârţa de acte are paşaport albastru, ne-a spus că pleacă la copii la Bucureşti, la care mai fusese de Anul Nou pe stil vechi. Le ducea dulciuri din Moldova şi urma să îl aştepte băiatul cel mic la gară. Tot discutând, am ajuns la concluzia că trebuie să îl sune pe băiat să îi confirme că o să îl aştepte la gară. "-Pot apela de pe telefonul dumneavoastră? Nu am minute româneşti" "-Sigur, vă rog, spuneţi-mi numărul şi cand începe să sune vă dau telefonul." "-07..." "-În regulă, sună..." "-Alo, Anatol, eu sunt. Deci mă aştepţi la gară, ajung la 9.20 şi vii la vagonul 9. Pai cum nu poţi...iei autobuzul şi vii. Te aştept să ne vedem."

Aştept vagoanele noastere şi ele se apropie încet, iar mecanicii le cuplează la vagoanele de la Bacău. Urc repede în tren la prima uşă, îngheţasem în cele 5 minute cat am stat afară. Ajung în compartiment şi sunt întâmpinat de un cor de voci: "-Dom'le, ne făcusem griji că rămâneţi pe aici şi bagajele în tren când am văzut că o ia trenul din loc." "-Îmi pare nespus de rău, dar am coborât tocmai pentru că m-am interesat că trenul stă mai mult." "-Deja ne făcusem un plan: Anatol avea numărul dumneavoastră, urma să îl sunăm pe el să vă sune înapoi unde o să lăsăm bagajele în Bucureşti.Dar tot ne gândeam cum o să rezistaţi pe frigul ăsta fără haină în Mărăşeşti."

Lume si oameni...

2014-02-14T18:37:00.001+02:00

Spital. Dimineata destul de devreme. Inauntru parca e zi de targ, puhoi de lume pe holul principal, grupat in adunaturi de oameni care se intersectau ca niste roiuri, in jurul unor cabinete si a triajului. Ca sa treci prin hol faci slalom sau mergi incet ca sa ti se faca loc.

Pe banca dinspre geam, in capatul mai gol al holului, stam langa o doamna mai in varsta. Intinde maica-mii o brosura colorata si ii spune ceva despre Isus, iar ea multumeste, o baga in geanta si se uita in fatza. Soarele si caloriferele de la geam imi incalzesc ceafa si simt nevoia sa ies pana afara.Cand ma intorc, maica-mea e pe alt scaun si imi spune soptit: "M-am mutat de langa doamna aia, ca incepuse sa imi povesteasca...". Asteptam vesti de la analizele pentru taica-miu, el e inauntru intr-un cabinet medical.

Incet, pe usa dinspre intrare, vine un batran sprijinit de cot de fata si ginere... am aflat mai tarziu. Il aseaza pe banca din fatza noastra si el pare cumva speriat. Copiii lui pleaca sa se intereseze ce trebuie sa faca ca sa il interneze si in timpul acesta batranul se descheie la jacheta si la vesta de piele cu butoni imbracati, se uita in jos, desenand pe gresie, cu batul de alun cioplit pe post de baston.. Merge cu varful lui pe rosturi in jos si face cercuri mici pe gresie, gandindu-se probabil la ce urmeaza si la afectiunea care l-a adus la spital.

In jur, doi tineri zambesc larg la afirmatia unei asistente, in timp ce femeia tanara se imbraca cu haina de strada: "Din punctul meu aveti verde la orice... punct ochit, punct lovit, cum se spune".

Alti tineri imbracati in trening si incaltati cu ghete...trec incolo si incoace... altii in blugi si cu adidasi, desi afara e zapada. Fiecare cu ce a putut sa se imbrace. Un alt batran singur, drept, cu paltonul gros de lana mancat de molii la umar si jos la spate, intra si iese din cabinete, intre timp asezandu-se pe bancile de pe hol ca sa citeasca retetele si analizele pe care le scoate dintr-un diplomat rupt intr-un colt. Diplomatul cu acte importante, cel mai probabil. Din timp in timp se uita la usa cabinetului din fata sa, spune cat e ceasul unor cetateni de etnie, iar mai apoi il scoate de la mana ca sa il intoarca... mai are de stat.

Pe hol trec inspre analize batrani emaciati, impinsi in carucioare si pe paturi rulante de asistente... cei in pat cu monitorul cardiac intre picioare, iar cei in carucior cu butelia de oxigen sub scaun... toti cu o tenta ingrijoratoare de galben-vernil pe fatza.

Trei tineri galagiosi trec prin hol, pregatindu-se sa iasa din spital si ii aud spunand, cu arogantza tineretii: "Iti dai seama ca in 10 ani, trei sferturi din astia de aici nu vor mai fi?"

Batranul cu batul de alun isi asteapta copiii si incepe sa se uite la oamenii din jur. Este deja lamurit ca holul spitalului nu ii va face mai rau decat era deja. O alta doamna se aseaza langa el si se uita absenta pe fereastra din fata. Scoate doar pe jumatate din geanta o brosura colorata, ca pe o marfa de contrabanda, si il intreaba pe batran: "Vreti sa cititi despre cuvantul lui Isus?". Batranul cu batul de alun ii spune ca el il are pe Isus in suflet, nu trebuie sa citeasca despre el. Doamna baga brosura inapoi in geanta si se uita amandoi pe fereastra din fata lor.

Un tip se uita curios in jur la lume... nu imi dau seama ce face acolo, cu o sacosa mare verde in mana, pe care scrie in italiana ca e reciclabila, plina cu PET-uri goale. Cine vine cu PET-uri goale la spital?

Taica-miu a ajuns in rezerva... el cu liftul, noi pe scari. Maine vom veni in vizita, sa vedem cum se mai simte. Cateva ore pe holul spitalului...o sectiune in viata reala, ca prin felia dintr-un tort.

Continua...!

2014-01-25T03:33:00.004+02:00

Intotdeauna va exista o inechitate intre raportul de timp alocat indatoririlor si rutinei zilnice si cel alocat pasiunilor si viselor noastre. Inechitate de timp care poate fi depasita doar prin perseverenta

Rumegam continuu...

2013-12-12T00:06:00.001+02:00

De ce ne ocupa atat de mult timp sa ne ajustam cu trecutul?

Care e mecanismul prin care bobul de grau galben, stand linistit in hambar, inca s-ar gandi la brazda din care a incoltit firul? De ce suntem fiinte rationale si totusi rumegam trecutul pana nu mai are gust, il lipim "sub pupitru" (cum se spunea la scoala) pentru ca mai apoi sa il luam din nou la rand ca sa descoperim cat de mult s-a amarat sau si-a pierdut gustul intre timp?

Incercam sa facem fata trecutului in prezent pentru ca viitorul sa ne gaseasca pregatiti? Nonsens.

Exista prezent, probabil exista viitor... dar trecutul ne preocupa si ne consuma din timp cel mai mult... chiar si numai la modul la care ne afecteaza prezentul si ne determina viitorul... Poate ca sunt persoane carora nu le pasa de trecut si nu sunt afectati de faptul ca in 1995 au fost prinsi fara bilet in tramvai... dar poate altora, un eveniment similar le-a marcat existenta. Poate ca avem momente in care fiecare dintre noi se intreaba: ”dar daca faceam altfel, atunci?”.

Mai bine ramaneam maimute, sau mai bine aveam capacitatea de a prevedea viitorul, ca macar lucrul asta sa ne preocupe...

Eminesciana...

2013-01-14T20:21:00.001+02:00

Ploua, e noapte,

Si luna vegheaza

Dulcile vise

Ce joaca-n continuu

Sub pleoapele-nchise.

Iar raze de stele

Lichide si calde,

Picura-n noapte

Nuante de galben

Pe micile-ti pleoape.

Dorm si zambesc,

Vise frumoase.
Cand ma trezesc,

Visele pier.

Fulgere curg,

Tunete cad,

Durerea nu-mi spala

Apa de jad.

Iar focul incearca

Sa-mi tina aproape:

Glumet cu-ncaperea,

Se joaca cu umbre.

Lumini colorate,

Sentimentelor sumbre

Deschid zagaz.

Fumul ce urca,

Flacari ce scad,

Tu esti departe,

Doar ganduri desarte

Imi sunt aproape...

Lemnele ard.

Viespe uriasa, Romania

2012-08-17T20:05:00.000+03:00

Viespe uriasa, Romania, august 2012

M-am saturat de oameni mici

2012-05-18T20:48:00.005+03:00

Oamenii mici sunt acei oameni care exista printre noi, au un corp de dimensiuni normale (desi nu foarte proportional dezvoltat), sunt acei oameni la care pare ca sufletul lor nu reuseste sa umple corpul. Oamenii cu suflet si caracter mult mai mici decat corpul lor fizic - ce dau impresia ca ultima papusa din matrioska - cea care e cat o boaba de fasole - ar sta direct in matrioska mare. Desigur ca de aceea oamenii mici au ca principal scop in viata, pentru confortul sufletesc, umplerea spatiului dintre caracterul lor mic si corpul lor mare, dintre cea mai mica matrioska si cea mai mare, iar cel mai la indemana mod prin care pot face asta este sa indese bunatati de ordin material. Pentru deosebire, oamenii mari sunt cei al caror suflet este mai mare decat corpul fizic... pentru ca e hranit cu altceva decat cu pastrama si TV, e hranit cu intelegere, cu intelepciune, cultura... lucruri imateriale.

M-am saturat de oamenii mici. Oameni care tot timpul fac altfel decat spun... spun altfel decat gandesc, fara a urmari acesata negare a negatiei. Oameni care pierd bune ocazii de a tacea doar pentru ca pot spune orice. Oamenii mici sunt oameni carora le este rusine de ceea ce isi doresc (desi in cele mai multe cazuri isi doresc lucruri normale pentru oricine) si pentru aceasta isi acopera aceasta rusine cu neadevaruri nerusinate. Dar ce spun si fac ei ramane suspendat in eter si continua sa traiasca in libertate muscand si hranindu-se din sufletele celorlalti.

Oamenii mici considera ca isi construiesc o scara prin ceea ce fac, dar ceea ce lor li se pare urcare, e de fapt o scara pe care o construiesc continuu in jos.

Principalul inamic al oamenilor mici este timpul, pentru ca el le evapora umplutura, lasand in urma doar o pojghita de substanta uscata de continut. Pentru oamenii mari, timpul este un prieten - pentru ca el adauga, nu ia.

Oamenii mici nu au prieteni, au doar oameni de care se folosesc. Oamenilor mari le sunt prieteni adevarul si frumosul, si acestia au intotdeauna multi prieteni.

Oamenii mici se au doar pe sine, iar ceea ce exista in jurul lor sunt doar manifestari ale ego-ului propriu. Oamenii mari se desconsidera mai intai pe sine, pentru a putea sa ii aprecieze obiectiv pe ceilalti.

Oamenii mici se justifica si vorbesc pentru ei. Oamenii mari explica, gandesc si fac pentru alti.

Oamenii mici isi cauta continuu adepti. Oamenii mari sunt insule.

2012-04-22T11:25:00.003+03:00

Eminescu "Daţi-mi statul cel mai absolutist, în care oamenii să fie sănătoşi şi avuţi - îl prefer statului celui mai liber, în care oamenii vor fi mizeri şi bolnavi" (Timpul, 23 dec. 1877)

Un zambet dureaza o vesnicie

2012-04-15T01:21:00.003+03:00

Un zambet pe care l-ai tinut minte dureaza o vesnicie, pentru ca te face si pe tine sa zambesti de fiecare data cand iti aduci aminte de el. Hristos a Inviat!

Ganduri adunate...

2012-03-26T22:20:00.000+03:00

Tineretea e o stare de spirit.

Norocul e o atitudine.

Nefericirea e o optiune.

Bucuria care vine din exterior e placere,
cea care vine din interior e fericire

Noi cum ne iubim tara?

2011-12-01T16:40:00.006+02:00

Oare imi iubesc tara, chiar daca nu imi plac multe din ceea ce vad in fiecare zi? Iti poti iubi orasul, chiar asa cum e, chiar daca nu esti multumit de el? Iubirea de tara porneste de la iubirea unui loc sau din experientele trecute? Este iubirea de tara o iubire neconditionata, sau spunem: "mi-as iubi tara mai mult daca..."?

Cred ca pentru a fi sincer cand spui ca iti iubesti tara, ar trebui sa ai o constiinta mai inalta decat cea a propriei persoane, pentru ca este greu sa iubesti ceva ce te inconjoara din toate partile. Un test al iubirii de tara este atunci cand pleci departe. Nu stiu daca exista roman plecat din tara care nu isi iubeste tara. Si ar trebui poate ca fiecare dintre noi sa fim plecati pentru o perioada... in tari mai frumoase, in tari mai urate, pentru a ne vedea tara cu alti ochi.

Avem nevoie de lideri care sa ne faca sa fim mandri de ceea ce suntem, si de-a lungul istoriei am avut parte de ei, sunt sigur ca poporul roman va mai avea astfel de conducatori... numai ca este nevoie de amestecul greu de obtinut dintre carisma, viziune si conditii istorice pentru a-i avea din nou. Are nevoie Romania de un lider autoritar? Da, in masura in care aceasta autoritate este pusa in slujba interesului national. Avem nevoie de lideri care sa ne faca sa redescoperim simbolurile nationale si sa le iubim din tot sufletul. Avem nevoie sa ne iubim drapelul, imnul national, ziua nationala, chiar simbolurile formale ale autoritatii. Dar avem mai intai nevoie sa fim siguri ca iubirea noastra nu ne va fi inselata. Exista in fiecare sondaj un clasament al increderii oamenilor in institutiile statului roman. Dar este oare si un clasament al institutiilor care ne fac mandrie?

Ne iubim tara pentru ce a fost, poate ne uram pe noi pentru ce este ea in prezent, dar oare putem sa o iubim pentru ce va fi?

Cred ca ne iubim tara neconditionat, pentru ca o iubim pentru ce ar fi putut sa fie. Desi mai sunt multe de facut, le avem toate la indemana pentru a ajunge acolo sus, unde mandria se uita peste nori, urcata pe muntele de iubire. Avem nevoie de un ghid care sa ne arate drumul pana acolo... un ghid care sa mai fi facut lucrul asta, de multe ori singur.

All-Exclusive: presa ca bufet suedez

2011-11-12T14:20:00.005+02:00

Se spune ca ceea ce nu apare la tv nu exista. Este oarecumva adevarat, mai ales in timpurile noastre. Ne tot intrebam cine hotaraste ce sa apara la televizor si ne minunam cate lucruri neinteresante, fara rost si tampenii apar, pe care mai apoi presa scrisa le preia... iar noi alegem sa le bagam in discutiile noastre de zi cu zi si suntem atrasi de ele asa cum ne atrage cel mai ciudat lucru din talcioc.

De ce un accident rutier in Buenos Aires ajunge stire la televiziunile din Romania? Nu am sa inteleg niciodata mecanismul care ne face parte a necazurilor unor oameni din alta parte a lumii. O vijelie de o zi in Arkansas ne face sa tremuram la stirea ca sunt oameni ale caror case au fost luate de vant. Nu mai sunt criterii care sa califice o stire ca fiind de interes national pentru romani. Relevanta este scoasa din aceasta grila de calificare.

Dupa Merriam-Webster Online, "stirea" este definita ca fiind: o raportare a evenimentelor recente, o informatie necunoscuta inainte (noutate) si (aici e interesant): un material raportat intr-o publicatie sau de catre o televiziune de stiri. Publicatiile din ziua de azi fac abstractie de prima parte si profita ca tot ceea ce publica ele se transforma in stire chiar prin publicarea insasi. "A aparut in ziar, deci e o stire."

Toate astea ma fac sa vad presa de astazi din Romania ca fiind sub forma unui bufet suedez. Daca initial am gasit tot ceea ce ne-ar fi placut sa vedem, mai apoi acest bufet suedez s-a completat numai cu ceea ce s-a consumat. Lumea a descoperit fructele de mare si acestea a fost suplimentate a doua zi. Painea sta si se invecheste si nimeni nu o mai vrea. Dar nici nu e improspatata pe masa bufetului.

Plus politica... Apetentza oamenilor pentru politica sta in perioada de dupa Revolutie. Presa de bufet suedez o pune pe masa in fiecare zi... asta e improspatata zilnic, chiar mai mult decat vrem. Dar nu din cauza ca este ceruta, ci pentru ca patronul localului unde este bufetul are interesul ca politica sa apara mult pe masa. Sa te faca sa uiti de paine... sa te atraga sa te uiti chiar daca nu mananci. Sub cupole de sticla eventual, pentru ca daca ridici capacul, s-ar putea sa nu miroasa a bine. Lumea isi ia fructele de mare la masa dar acolo discuta despre politica de la bufetul suedez. Un motiv in plus sa o mentii...

Plus barfele, mondenitatile... nu au valoare nutritiva, dar lumea le vrea. Chiar daca nu mananca pe loc, raftul cu barfe se goleste in fiecare zi. Pentru ca lumea isi umple buzunarele ca sa dea si la altii cand ajung acasa. Mondenitatile exploateaza un comportament uman valabil oriunde: daca barfesti pe cineva, te face sa te simti mai bine despre tine insuti. Daca vedeta X face ceva, merita barfit lucrul acela, pentru ca il scade in ochii tai, iar pe tine te califica sa fii mai bun decat cel barfit, chiar daca acela este mai bogat, mai frumos sau mai destept decat tine. Barfa te ajuta sa privesti pe cineva de sus, dupa ce ai urcat pe el fara voia lui. Daca cineva e bogat, e bogat pentru a a furat si tu nu furi. Daca cineva e mai frumos, e pentru ca are bani si s-a putut intretine... ehei, daca ai avea tu banii lui... Daca cineva e mai destept, e destept doar in sinea lui, pentru ca e muuuuult mai prost decat tine, a avut doar noroc.

"Stiri" nerelevante, politica si barfe. Asta este pe bufetul suedez, de aici trebuie sa alegem. Alegem doar din ceea ce ni se ofera, nu ti se da un meniu... e mai scump sa comanzi si sa ti se faca pe loc ceva care sa fie bun si nutritiv. Sau sa fie sanatos pe termen lung... lumea vrea sa plece satula de la bufetul suedez, si daca sunt expuse "mancaruri" care mentin glicemia ridicata e indeajuns. Diabetul vine mai incolo...

Nimic nu sta mai mult de 15 minute pe bufetul suedez insa acum apare cu "breaking news". Daca s-a terminat inainte de cele 15 minute, s-ar putea ca a doua zi bufetul suedez sa aiba numai acel produs, in diverse feluri de preparare dintre care sa alegi. Dar oare alegem intr-adevar?

Paleo-bucataria romaneasca

2011-11-10T00:17:00.006+02:00

Am citit astazi un interviu al domnului Prof. ing. dr Mencinicopschi vorbind despre “revolutia din bucatarie”, sintagma care m-a facut sa ma gandesc la Jamie Oliver, insa desigur ca dl. doctor il foloseste intr-un sens asemanator dar oarecumva diferit.

Domnia sa aducea argumente in favoarea faptului ca omul modern mananca altfel decat cel din vechime, si de aici ar decurge o serie de efecte negative asupra sanatatii si in final stilului sau de viata. Domnia sa descrie in fapt o dieta pe care nutritionistii din ziua de astazi o numesc “paleo-dieta” sau “dieta paleolitica”.

Principiile sale spun ca o dieta a “omului pesterii”, care a trait in paleolitic este o dieta mult mai sanatoasa si in mod sigur una la care organismul uman este mult mai adaptat, tinand cont ca Paleoliticul a durat 2,5 milioane de ani si s-a incheiat cu 10.000 de ani in urma, cand a inceput Neoliticul, era care a adus schimbari majore in ocupatiile, stilul de viata si in final in ceea ce mananca omul.

Ce ar cuprinde o dieta “paleo” in zilele noastre? Carne de la animale hranite cu iarba, peste, verdeturi si verzaturi, fructe, radacini si nuci si exclude cerealele, legumele, produsele lactate, sare, zaharuri rafinate si uleiuri rafinate. E oarecumva logic, tinand cont ca omul Paleolitic nu devenise inca crescator de animale si nici agricultor si cel mai probabil pleca din grota in padure dupa mancare si pana sa prinda vreun animal mai mic sau mai mare, papa si el ce gasea pe langa si in mod sigur nu gasea hamburgeri, cartofi prajiti sau vreo shaorma.

Si inca un aspect... pana prindea vreun pui de pasare intr-o zi norocoasa, omul Paleolitic alerga, nu gluma. Deci cand mancati un pui intreg, ganditi-va cat de norocos ar fi trebuit sa fiti si cat de mult ar fi trebuit sa alergati dupa el ca sa il meritati din punctul de vedere al acestei diete. Sau cata foame ar indura un pescar daca ar manca doar ce prinde si intre capturi niste frunze de papadie sa isi mai alunge foamea. Si odata prins pestele, mai dura si focul de facut, asa, cam cat un antrenament la sala, unde sala ar fi fost reprezentata de cele doua betze frecate ca sa iasa focul. Din punctul asta de vedere, modul in care ar trebui sa gandim intr-o anume zi, pentru a fi ca stramosii nostri, ar putea fi rezumat astfel: “Am alergat la sala astazi 3 kilometri deci merit o pulpa de pui putin cam nefacuta si un pastarnac crud”. Si asta inainte sa se intunece afara, ca se cam culcau oamenii pana atunci si nu mai avea nici ce sa manance la ora aia.

Din astfel de motive ma inspaimanta cat de usor are omul contemporan acces la alimente grase, dulci, care ii fac placere si pentru care trebuie sa dea doar doi banutzi pentru a le avea. As fi tare mandru de stramosii mei din Paleolitic daca, intr-o situatie ipotetica, i-am aduce si i-am lasa o zi intreaga intr-un supermarket si dupa aceea am gasi lipsa doar carnea cruda si salata verde... inseamna ca ar fi fost mult mai rezonabili decat suntem noi acum.

*****

Dar nu este numai vina noastra. Industria asa-zis alimentara speculeaza poftele organismului uman in defavoarea noastra. Un alt articol pe care l-am citit de curand explica motivele pentru care preferam mancarurile grase si alimentele dulci, explicand ca organismul uman are nevoie de grasimi pentru ca multe din vitaminele necesare corpului sunt solubile in grasimi si insolubile in apa, iar dorinta de dulce vine din “pofta” organismului fata de carne, care contine aminoacizi importanti... fapt speculat de fructe care doreau sa le fie imprastiate semintele.

Ori noi acum primim grasimi mai mult decat vrem si zaharuri procesate de care de fapt nu avem nevoie, pentru ca nici macar nu provin din fructe, care ne-au pacalit sa le mancam.

*****

De aceea ma ingrozeste obiceiul alimentar “felul 1, felul 2 si desert de trei ori pe zi”, pentru ca in fond nu este natural... dupa cum ma gandesc ca bucataria romaneasca este o suma de carnuri si sosuri cat mai grase plus niste paini si placinte mari... fara condimente prea diversificate, ca sarea le inlocuieste pe toate; doar putin piper din varful degetelor e indeajuns. Cu cat ma gandesc mai mult, cu atat imi dau seama ca bucataria romaneasca a ramas cu bucurie la momentul "paleo" cand tzaranul a avut voie sa isi manance animalele din ograda si i s-a permis sa se infrupte din produsele pamantului pe care tocmai l-a primit, improvizand pe baza retetelor otomane de mancare despre care auzise ca se folosesc in palatele boierilor: Köfte -le, Fasülye, Sarma-le, Musakka, Pilaf, Çorba... umpluturi cu carne... plus Kahvesi si Narghile. Iar dulciuri, de la magazin, ca era scump Shekerul - Rahat Lokum, Baklava, Katayif, Majoon, Suchuk, Çubuk... Si romanul nu s-a mai oprit de atunci...

Surse:
http://www.jurnalul.ro/special/mencinicopschi-sfaturi-alimentatie-sanatoasa-596140.htm
http://en.wikipedia.org/wiki/Paleolithic_diet
http://perfecthealthdiet.com/?p=2842

"Domnu' Bloggeru, sa traiti!"

2011-11-07T18:02:00.007+02:00

Vreau sa constat o nedreptate referitoare la posibilitatea alegerii numelui de familie. Intr-un timp in care nediscriminarea canta ragushita pe toate gardurile, de ce oamenii de acum sunt discriminati fata de cei din vechime?

Stim cu totii ca unele dintre "numele de familie românești sunt descriptive, derivând din ocupații sau au un caracter diminutival: Croitoru, Fieraru, Lemnaru, Moraru, Olaru, Țăranu, Tutunaru, Oieru, Văcaru sau Vânătoru; Băluț, Petruț, Țurcănașu", cum frumos se exprima wikipedia.

Si atunci, ma intreb: de ce oamenii de acum nu pot sa isi aleaga numele de familie in functie de ocupatia pe care o desfasoara? De ce avem atatia Morari, Olari, Rotari, dar nu putem sa avem si nume precum Vasile Calculatoristu'? Sau Cerasela Taxatoru'? Sau Gigi Adansatoarei? Cand s-a oprit in timp stabilirea numelor de familie in functie de ocupatie, si mai ales de ce? Puteam risca sa avem doar doua nume de familie in Romania, si anume Tzaranu si Boieru? De fapt asta cam asa s-a si intamplat, daca ma gandesc ca unii erau ori Ion, ori popa de ii cheama pe atat de multi Ionescu si Popescu.

Ar trebui ca in baza unei cereri, cineva care este mandru de ocupatia sa, sa poata sa isi aleaga numele de familie dupa ceea ce face - nu se incalca nici o norma sociala, iar cnp-ul ramane acelasi. Bun, exista riscul ca lumea sa isi schimbe numele de familie in functie de ocupatia sa sezoniera, sa il cheme Capshunaru vara si Pierdevara iarna, dar totusi... cine repara televizoare mai mult de 2-3 ani ar trebui sa aiba dreptul sa se cheme Televizoristu'... dupa codul ocupatiilor din Romania.

Sunt unele etnii care deja au simtit aceasta nedreptate - poate si din cauza ca s-au adaptat multilor ani de discriminare - si au rezolvat-o dand copiilor nume de tzari pe unde nu au fost niciodata, cum ar fi Argentina sau de masini Mercedes pe care si le-ar dori sa le aiba oricand in curte.... ( totusi, "bai Sandero, Wartburge, manatzi vacile mai repede" nu am auzit inca).

De ce se doreste nediscriminarea in fiecare clipa a vietii noastre, dar suntem discriminati fata de cei care nu mai traiesc si au putut sa isi aleaga numele? Sau li s-a dat numele asta de catre comunitate, intr-un sfat al satului, dupa scenariul: "-A venit hartie de la domnire, trebuie sa scriem in catastif doua nume la fiecare om... unul care sa fie al lui si altul care sa il aiba el, femeia si sa ramana si copiilor. - Si cum facem? Le spunem cate o calitate? - Da, uite o idee buna: calitatea de olar, de rotar... - Eu la Bunul, Raul, Desteptu' ma gandeam... - Ei si tu acum... n-auzi ca trebuia sa terminam catastifele de ieri? Ia si scrie: asta ce face? Are gradina de zarzavat, ii spunem Leushtean. Vasilica Leushtean... nu suna rau... Astalalt? Are nasul mare... ii spunem Zgârci sau Cartoafă."

P.S.
Băluţ? WTF?

Ca sa fii profund...

2011-10-16T02:37:00.000+03:00

Trebuie sa fii profund ca sa poti pluti.

Sarbatori?

2011-10-11T17:17:00.011+03:00

Imi place cum toate activitatile din ultima vreme se desfasoara exclusiv in vatra orasului... asa intoarcere la radacini mai rar gasesti. Ori e din lipsa de viziune data de provincialismul care te face sa crezi ca ce trece de gardul curtii tale e deja mai departe decat toate universurile posibile, ori dintr-o lenevie a mintii data de autosuficienta rutinei exersate pana la greatza, ori toate sagetile desenate pe harta electorala a Iasului, deasupra careia stau aplecate niste umbre negre ganditoare, arata inspre aceleasi intersectii magice.

Este peste limita suportabilitatii: santier, iar santier, inca un santier, linii de tramvai, pavele, gauri, reabilitari de cladiri lasate mai apoi la murat, parcari prin balti si noroaie, spatiu maro unde ar trebui sa fie spatiu verde, raliuri in ziua fara masini, balci taman acolo unde firul masinilor este deja foarte subtiat, niste rampe de lansare ale masinilor pe acolo pe unde trec liniile cele noi de tramvai, inaltate inspre soare, argintii, .... nu mai pot! Vreau la tzara! Acolo sunt doar cateva dintre neajunsurile de mai sus si e clar mai multa liniste... iar lumea chiar are bunul simt sa nu inchida ulitzele ca sa iti aduca caciulile de blana sub nas, ca poate cumperi, daca caciularul tot a platit chirie din care tu primesti artificii si concerte. Sau papa macar un kalacs, desi e scump de parca e importat de acolo.

Plus micii, berea, vinul si pastrama, neaparat cu galagia din boxe - fiecare cort cu galagia lui, mai tare ca a vecinului... de parca nu ar fi criza... de parca nu am mai vazut o bere la pahar din plastic de un an, de la celelalte sarbatori ale orasului.

Chiar nu merge comert ambulant sezonier vizavi de un centru de afaceri, care e vizavi de Palat, care e langa Hala, care e langa Finante, care sunt vizavi de Tribunal, care este langa teatru, in fata hotelului... toate asezonate cu santiere. Si unde nu este santier sunt gropi. Si unde a fost santier, iti zboara masina de pe drum, ca ceea ce se asfalteaza se mai inalta cu 30 de cm.

Care e castigul iesenilor obisnuiti, ca oameni, al acestor sarbatori? Zgomotul artificiilor? Zgomotul concertelor gratuite? Caciulile de blana? Poate sa imi spuna cineva? Tin minte cand sarbatoarea era reprezentata de pelerini si atat... nu si de corturile cu cruci din plastic cu leduri colorate.

In anii trecuti au mai fost corturi pe Splai, in parcarea Romtelecom... acum sunt exclusiv la Palat. Nu puteau fi in Nicolina, mai aproape de publicul-tinta? Sau in Cicoarei, unde strandul a mai lasat cateva amintiri de vara trecuta? Sau in parcare la Mall, ca un schimb generos de afaceri?

NU MAI POT! Dumnezeu sa ne pazeasca!

Foto: Facebook.com

Update:
Multumesc emisiunii "Hot Blog" din data de 17.10.2011, care a mentionat postarea de mai sus si care a considerat blogul personal ca fiind blogul saptamanii. Emisiunea aici: http://www.telem.ro/telem/hot-blog/38074-hot-blog-17102011.html

Audiente in aer liber de dr. Constantin Simirad

2011-09-02T01:07:00.004+03:00

Astazi am aflat ca unul dintre volumele semnate in anul 2000 de presedintele CJ Iasi, dl. Constantin Simirad, se cheama ironic si premonitoriu "Audiente in aer liber" :)

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Simirad#Activitate_publicistic.C4.83

Relevant: www.ziare.com

Sufletul meu...

2011-08-04T13:26:00.002+03:00

The Arctic Light from TSO Photography on Vimeo.

Sufletul meu calatoreste cat dorm, aducandu-mi vise asa cum o pasare aduce mancare puilor ei.

Gandul lui Bojor

2011-08-02T11:48:00.003+03:00

Nu e vorba mea, dar e adevarata.

Stimati consilieri judeteni: "3000 de metri de autostrada nu duc nicaieri. 3000 de metri de pista de avion duc oriunde."

Dl. Oprea se recuza

2011-08-02T10:40:00.021+03:00

”Renunţ la funcţiile politice din partid
August 1st, 2011
Comunicat de presă

Din respect pentru electoratul meu din ultimii 10 ani şi pe fondul stării actuale din PDL Iaşi, dar şi din cauza lipsei de acţiune din partea conducerii centrale, anunţ că mă retrag din funcţiile politice ale organizaţiei.

De asemenea, mă recuz de pe orice listă a candidaţilor PDL la viitoarele alegeri.

Poziţia mea va fi prezentată şi la începutul sesiunii parlamentare de toamnă.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA”

Asa suna ultimul anunt postat de dl. prof. Oprea pe blogul personal, anunt reluat si in interviurile din stirile tv ale zilei.

Nu as dori sa comentez motivele si nici gestul domniei sale, pentru ca orice pas in politica are dedesubturi de multe ori mai importante decat gestul vizibil. Nu voi dezvolta nici pe subiectul legat de faptul ca substanta capitalului politic al domniei sale putea parea mai densa pentru electorat (si pentru partidul care il sustinea la Primaria Municipiului Iasi) atunci cand detinea functia de rector.

Dar as vrea sa atrag atentia (si poate primei persoane careia m-as adresa ar fi chiar dl. profesor) asupra unui termen folosit cel putin nepotrivit. Domnia sa spune: "ma recuz de pe orice listă a candidaţilor PDL la viitoarele alegeri".

"A recuza" este un termen juridic, care semnifica (conform dexonline.ro):

RECUZÁ, recúz, vb. I. Tranz. A nu recunoaște competența sau autoritatea unui judecător, a unui martor etc., p. ext. a respinge, a nu recunoaște ceva sau calitatea cuiva. – Din fr. récuser. Sursa: DEX '98

A RECUZÁ recúz tranz. jur. 1) (membri ai completului de judecată) A respinge ca incompatibil cu funcția pe care o exercită; a refuza. 2) A nu recunoaște ca adevărat; a respinge ca inexact; a contesta; a nega; a tăgădui. ~ un argument. / < récuser
Sursa: NODEX

RECUZÁ vb. I. tr. a respinge un judecător, un martor etc., nerecunoscându-i competența, bănuindu-l de părtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoaște ceva. II. refl. a refuza de a judeca o pricină, a se declara incompetent; a se sustrage. (< fr. récuser, lat. recusare)
Sursa: MDN

Nu stiu... poate fi vorba despre "nerecunoasterea competentei"? Sau despre "banuiala de nepartinire"? Chiar si cel mai bland termen ("a respinge" - dl. profesor Oprea se respinge pe sine de pe listele de candidati) este cumva nepotrivit, ca sa nu mai vorbim de restul.

Si tot nu stiu daca "a recuza" poate fi folosit la persoana I.

P.S.
Ar fi interesante de remarcat si tag-urile sub care dl. profesor Oprea face acest anunt: "alegeri, criza, iasi, Parlament, PDL, Primaria Iasi, Senat". De aici e interesant tag-ul "criza"... o fi un scop sau un efect?

P.P.S.
Sunt acum convins ca dl. Oprea a dorit sa spuna ca se revoca din toate situatiile de candidatura.

O vizualizare a datoriei SUA

2011-07-22T13:11:00.007+03:00

In imaginea de sus vedem cum arata 1.000.000 de dolari, in pachete de cate 10.000, adica 100 de bancnote de 100 de dolari. Pentru o imagine elocventa despre cum arata fizic datoria Statelor Unite, de 114,500,000,000,000 de dolari - adica 114,5 trilioane de dolari, daca vreti sa vedeti in volum absolut cum arata niste sume atat de mari, dati click aici => O vizualizare a datoriei SUA

P.S.
Acum m-am lamurit ca 1.000.000 de dolari in bancnote de 100 de dolari are un volum mic. Hai ca putem!:)

Tot uitandu-ma pe imagini, imi dau seama ca bogat inseamna de la 100 de milioane de dolari in sus:)

Des Africains à Iasi?

2011-07-18T17:47:00.005+03:00

Maintenant il y'a quelques Africains qui va ajouter à leur CV: «J'ai travaillé à Palas projet en Iasi, Roumanie".

Ou sont ils?