Matase Alba

un nou inceput - o continuare

2024-01-27T23:24:00.001+02:00

Zilele trecute m-am auzit cu prietena mea care, din vorba in vorba ma intreaba de ce nu mai scriu pe blog.

Si de atunci imi tot pun intrebarea: oare de ce nu mai scriu pe blog? Ca doar imi placea.

Asa ca astazi am zis sa verific cand a fost ultima postare.

Coincidenta sa nu, fix acum 1 an, pe 27 ianuarie am scris ultimul post, unul trist, despre unul dintre bunici.

Asadar, o sa incerc sa scriu cat mai mult si mai consistent. Deja am urmatorul subiect in minte! Avia astept sa-l astern pe hartie, cum se spune.

Drum lin catre stele, bunicule!

2022-01-27T14:36:00.000+02:00

Astazi te-ai dus si tu, bunicule, intr-o lume mai buna si, probabil, aproape de bunica!

Te-a chemat la ea dupa fix 5 ani!

Ati fost impreuna o viata, de cand erati foarte tineri si stiu cat iti era dor de ea, mi-ai spus in septembrie cand am vorbit ultima data cu tine!

N-am putut sa ajung nici la tine la inmormantare, dar poate e mai bine asa, sa imi amintesc de tine asa cum te-am vazut la ultima noastra discutie!

Te-am iubit foarte mult, ai fost acolo langa noi de cand m-am nascut pana am plecat la scoli si in tari straine. Ne-ai iubit si tu pe toti, si ne stiai pe toti, chiar daca ajunsesei la performanta sa ai si un stra-stranepot.

Ai avut o viata grea! ai fost aproape de moarte de cateva ori si ai castigat in fata ei...pana acum, la 94 de ani!

Ai fost un om foarte bun si iubitor, un om tolerant, calit de viata pe care ai avut-o. Vecinii si oamenii din sat te iubeau si te respectau pentru ceea ce ai fost, ceea ce ai facut.

Drum lin catre stele, bunicule! Sa ne veghezi de acolo de sus impreuna cu bunica si sa ai grija de nepotii tai! Ma bucur tare mult ca i-ai cunoscut si pe ai mei!

Educatia financiara si importanta ei in viata copilului

2021-11-15T19:24:00.000+02:00

Citeam zilele trecute articole din revista Educatie financiara pe intelesul tuturor si cat de important este acest aspect atat pentru noi adultii, dar mai ales pentru cei mici.

Noi nu am primit acest tip de educatie, nu am stiut care sunt coonsecintele si multe dintre noi am ajuns sa platim mai mult decat ar fi fost normal sau chiar am esuat in relatia cu banii.

Redau mai jos doar in paragraf dintr-un articol din revista ca sa vedeti si sa constientizati importanta:

"Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversifícate."

Ai nostri kinderi sunt mici, insa am facut un experiment pe care sigur il mai repetam. Cel mare isi dorea tare mult o undita (nu stiu de unde i-a venit). Initial a zis ca o sa-i scrie lui Mos Craciun, ba si-a facut si prpriul calendar cu zilele ramase pana atunci si taia zilnic din ele.

Insa a constatat ca e cale lunga, asa ca a inceput sa stranga bani. A mai cerut pe la bunici si matusi, ii dadeam noi monezi de cate 10 sau 50 de bani. Avea la un moment dat monezi de nu le mai puteai numara, asa ca am mers la magazin si le-a schimbat (nu stiu cate ne-o fi zis vanzatoarea, dar i-am explicat scopul). Si asa a participat la intreg procesul. Ii numara aproape zilnic, ne punea sa facem calcule cu suma ramasa. A durat si asta!

Dar intr-un final a reusit nu numai sa stranga suma, dar a i-a cumparat si fratelui lui la fel. Si nu o undita gen bat, nu, a vrut cu mulineta.

In acest fel a invatat ce inseamna valoarea, cat de greu se strang banii si a apreciat acest lucru. A mai invatat altceva: ca si-a luat un lucru pe care nu-l prea foloseste si, poate, n-a fost chiar o idee buna undita. Daaar, a invatat! Acum continua sa stranga bani, insa nu s-a hotarat pentru ce. Vrea sa se mai gandeasca.

Continuam cu invatarea!

Astazi este ziua Guy Fawkes!

2021-11-05T12:41:00.000+02:00

Nu stiti cine este Guy Fawkes? stiu!

Nici eu nu stiam pana acum 1 an cand cel mic a venit acasa si ne cerea sa-i spunem povestea lui, sa ne povesteasca (cum stia el, cu jumatate de informatie) despre personajul in cauza.

Ne-a salvat google, evident, pentru ca nooi nu stiam despre ce vorbeste. Si uite asa am aflat si noi povestea lui!

Asadar,

Guy Fawkes era membru al unui grup de restaurationasti catolici din Anglia secolului XVII si care au planuit Complotul Prafului de Pusca din 1605. Scopul lor era acela de a inlatura guvernarea protestanta din tara prin aruncarea in aer a cladirii Parlamentului in timp ce inauntru se aflau Regele James I si nobilimea (protestanta si catolica). Cei de la BBC au o prezentare simpatica, iar povestea pentru copii o gasiti pe Youtube.

In fiecare an, pe 5 noiembrie, in UK se sarbatoreste Bonfire Night (Noaptea Focului de Tabara), ce aminteste de Guy Fawkes si de complotul esuat al prafului de pusca.

Reclamatii

2021-11-02T15:56:00.000+02:00

Continuand de la postarea anterioara...

Va povestesc cum m-am revoltat iar!

Pe strada noastra s-au reluat lucrarile la un bloc parasit de cel putin 4-5 ani. Astfel ca muncitorii au inceput sa scoata toata mizeria, sa curete, sa arunce materiale. Pozitionarea blocului este, asa cume in Romania, in strada. Da, fix in strada! o strada oricum foarte ingusta, fara trotuar pe niciuna dintre parti in care nu au loc doua masini sa treaca.

Asadar era o adevarat aventura sa treci pe acolo (nu ca am fi avut alternativa), indiferent daca eram cu masina sau pe jos.

Evident, (multumesc autoritatilor!), nu aveau niciun sistem de protectie si cadeau materiale de construie de la etajele superioare, nimeni nu tinea cont. Intr-una din zile ma intorcea spre casa si cam ploua, asadar aveam umbrela deschisa. M-au vazut ca trec, dar n-a contat, au dat drumul la materiale prin acel cos, care au sarit in toate partile, inclusiv pe umbrela. Ca idioti ce sunt, mai si radeau zicand: bine ca ai avut umbrela!

Am ajuns acasa si am scris o plangere frumos atat catre ISC cat si catre Primarie. Nu stiu daca a contat, nici n-are importanta insa cam la o saptamana au inceput sa puna plase de protectie la schele. le mai au rupte si nu foarte ok, dar macar au ceva acolo cat sa opreasca mizeriile sa ajunga in capul pietonilor sau pe masini.

Legat de trotuare, le scrisesem celor de la primarie inca de acum 2 luni legat de trotuar pentru ca exista suficient spatiu verde din care sa ia 40 cm sa faca trotuar. Nu sariti in cap ca distrugem spatiul verde, nici eu nu mi-as fi dorit asta daca exista alta posibilitate. Insa daca esti pe strada si trece o masina, nu ai alta posibilitate decat sa te urci pe o bordura ca sa nu te calce. Imaginati-va acum ca am doi copii mici! Iar ca mine sunt multi in zona.

Si revolta va continua.

O sa-mi spuneti ca nu se face primavara cu o floare. Asa este! Dar nici nu pot sta asa pasiva in fata acestor comportamente de primate.

Trist

2021-11-01T15:25:00.002+02:00

Este 1 Noiembrie

Ne-am intors din UK de 2 luni si 12 zile si pot spune ca ne-am aclimatizat.

Insa, asa cum ma asteptam, multe lucruri s-au schimbat in ultimii 4 ani. Si nu in bine!

Posibil ca multe dintre ele sa nu le fi observat inainte pentru ca da, intre timp am vazut alta lume, si reintoarcea o trec prin mai multe filtre decat inainte. Si eu m-am schimbat, evident! Si nu, nu mai pot accepta cu usurinta grosolania, nesimtirea si marlania. Nu mai pot! Am ajuns la o "venerabila" varsta la care nu mai pot sa accept, sa intorc capul si sa ma fac ca nu vad.

Ei, asta m-a izbit din plin ca un tren rapid! atitudinea oamenilor

Inca de cand am ajuns am luat contact cu lipsa de educatie, de civilizatie de care da dovada tara asta a noastra, dar mai ales Bucurestiul. Este un oras al junglei, in care fiecare il loveste pe celalalt ca sa traiasca el. Iar asta m-a socat enorm.

Ma intrebase cineva deunazi de ce nu conduc si i-am raspuns: pentru ca nu vreau sa mor! Exagerez? Poate! Sotul meu care conduce mult mai bine ca bine abia se strecoara printre neinfranatii in a incalca regulile de circulatie si el are instincte mult mai bine dezvoltate ca mine.

Pe strada sau in parc lumea te izbeste, chiar daca are loc, nu intereseaza pe nimeni ca esti cu un copil de mana, arunca cu gunoaie si scuipa saliva. Iar eu incerc sa gasesc explicatii logice si de bun simt la intrebarea copilului: de ce nene a aruncat ambalajul pe jos desi mai in fata era un cos de gunoi? Explicati voi asta ca eu nu. Si da, copilul meu s-a dus si a ridicat ambalajul si l-a aruncat in cosul de gunoi. Pentru ca asa a fost educat, pentru ca exista tari in care lumea este civilizata, iar el, ca si mine, a vazut asta. E un visator, asa-i?

Si asta ma infurie la culme! Nu pentru ca trebuie sa ii explic copilului, ci pentru ca imi e teama ca in timp va deveni si el la fel, va urma exemplul turmei.

Si sotul imi spune acum: vezi, tu ai vrut neaparat sa ne intoarcem, acum asta e. Si da, eu am vrut sa ne intoarcem pentru familie si prieteni, pentru locurile mele dragi, de care imi era dor. And guess what? O parte dintre "prieteni" nu mai sunt prieteni, nu mai vor sa te vada pentru ca da, viata a continuat si nu o mai putem relua de unde a ramas.

Iar aici am simtit o mare dezamagire! tot a oamenilor

Singura solutie e sa stam in bula noastra, sa ne creem propriun univers in care sa avem armonie si liniste! Greu de realizat!

Despre hobby-uri si noi pasiuni

2021-03-06T18:02:00.002+02:00

De cand am intrat in concediu de maternitate si m-am rupt de tot ce inseamna serviciu (pfff, parca a trecut o vesnicie), am intrat intr-o continua rutina, care nu prea imi dadea timp pentru mine, dar la sfarsitul zilei nici nu puteam sa numar pe degetele de la o mana lucruri realizate.

Da, cine a stat acasa si a crecut copchii, stie despre ce vorbesc: sacose de scutece de schimbat, alaptat, nopti nedormite si lipsa mare de timp. Apoi, a urmat marea schimbare: ne-am mutat cu 2 genti de haine si 5 cutii cu ceva lucruri in UK. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc! Am pomenit de astea ca sa vedeti de unde a plecat toata povestea.

Mi-a placut dintotdeauna sa gatesc, sa incerc retete noi (sotul mereu glumeste ca este cobaiul nr.1), dar mai ales sa fac dulciuri, prajituri. Asa ca am tot incercat si tot incercat, iar multe dintre ele mi-au reusit si le fac si astazi. Mai postez pe contul de Instagram pozele cu reusitele mele. Pot sa ma mandresc cu faptul ca familia si prietenii le apreciaza, iar asta e un mare semn de multumire pentru mine.

Am facut niste cheesecake-uri cu ciocolata si torturi pentru straini - au fost pentru cateva cauze nobile, strangere de fonduri. Lumea le-a apreciat!

Da, m-am gandit de multe ori ca, poate, as putea sa transform pasiunea de a face dulciuri intr-o afacere. Chiar ma luase entuziasmul si am cautat informatii. Va puteti imagina ca m-am linistit repede cand am vazut cate conditii trebuie indeplinite, cate hartii si birocratie pe la sapte mii de institutii ale statului, asa ca....ramane o pasiune! Nuuu, nu fac lucruri complicate, insa incerc sa iasa cat mai gustoase cu putinta.

O alta pasiune de-a mea, descoperita sau mai bine zis redescoperita in UK a fost aceea a cusutului de mana. Totul a plecat de la un eveniment organizat aici in UK pentru sotiile militarilor aflati in baza NATO, cu tematica romaneasca. Am decis sa oferim fiecareia un semn de carte cusut cu modele romanesti. Si asa a inceput operatiunea in care am cusut 24 de semne de carte.

Ca sa nu amestec ceea ce scriu aici cu aceasta noua operatiune, am facut un blog separat, pagina de Facebook si Instagram.

Ulterior m-am apucat de modele complicate si mai complicate, pana am ajuns sa cos personaje de desene animate Disney. Minnie Mouse mi s-a parut, de departe, cea mai dificila si care a necesitat mult timp si atentie. Dar a meritat! Am oferit-o cu mare drag unei prietene.

Si nu, nici de aici nu am facut bani, marea majoritate au fost oferite prietenelor si cunoscutilor. Acum doi ani mi-am incercat norocul si am cusut cateva Martisoare simple, pe care le-am daruit cu mare drag aici in cartier. O singura data am vandut cateva si mi-am platit parte din materialele folosite pana atunci.

Se fac bani din asta? Poate! Nu sunt usor de facut, materialele nu sunt ieftine, asa ca la sfarsit cand faci un calcul ies prea scumpe pentru marea majoritate. Mai ales ca nu este un produs absolut necesar!

Cum spunea cineva: foloseste bonul de la supermarket ca si semn de carte (asta in cazul celor care mai citesc).

E frumos sa ai pasiuni, sa ai preocupari si sa poti sa te relaxezi facand lucruri care iti plac.

Mama de doi! Episodul...nici nu mai stiu!

2020-11-21T17:19:00.001+02:00

Am zis sa va mai povestesc din viata de mama cu doi teroristi, nu de alta, dar sa ne mai amuzam. Acum!

Ca acum 3 zile cand s-au petrecut evenimentele nu au fost prea amuzante.

Dupa amiaza, dupa ce ii colectez pe amandoi de la scoala/ gradinita ajungem acasa. Cel mic voia mandarina, asa ca ii curat una intr-o farfurie si il las pe canapea sa manance. Urc cu cel mare la etaj sa isi schimbe uniforma. Sa zic ca ne-a luat vreo 10 minute.

Cobor si ce-mi vad ochii? Cel mic era in baie, pe jos apa de vreo 2cm inaltime, el in sosete lipa-lipa si se distra grozav. Apa la chiuveta curgea. In wc era farfuria din care mancare mandarina, cojile de la mandarina si mai la fund sticla cu sapun lichid. Deci, pe scurt, durere! Il dezbrac si ma apuc sa curat baia.

Ajung in bucatarie, el deja desfasurase vreo 2 m din hartia de copt.

Trec vreo 2 ore lipsa traznai, timp in care fac mereu pe judecatorul si mediatorul, altfel s-ar apuca de wresling la fiecare 10minute.

Seara dupa ce mancam, ma apuc sa spal vasele. Il aud pe cel mare: vino, mama!

Ma duc in sufragerie, cel mic pictase juma' de perete cu o carioca albastra. Ma apuc sa sterg repede cu servetelw umede. Intre timp aud usa de la cuptorul cu microunde si imi dau seama ca mai face vreo traznaie.

Ei, ce vad? Pusese in microunde o mana de litere de plastic cu magnet de pe frigider. Pfff! Bine ca nu a apucat sa le dea drumul! Asta imi lipsea: magnet in microunde!

A fugit iar la baie, unde, ce credeti ca face: se urca pe wc si trage de apa sa aprinda si sa inchida lumina! (In UK aproape in toate baile nu exista intrerupator pentru lumina, ci o ata de care tragi).

Deci, asta a fost intr-o zi! N-am timp si nici rabdarea necesara sa scriu tot ce fac astia doi, dar cred ca as scrie o carte!

Noul an scolar - partea a doua

2020-11-17T16:21:00.002+02:00

Au trecut mai bine de 3 luni de cand a inceput cel mare si s-au intamplat destul de multe, despre care as putea scrie.

Au inceput inca din primele zile cu litere mici de tipar, nu doar sa le recunoasca, dar sa le si scrie. Aici folosesc coli albe, nu caiete de caligrafie cum eram noi obisnuiti, nu bastonase. Direct litere!

Apoi cateva randuri de scris acasa = tema pentru acasa. Care a fost cea mai dureroasa si stresanta treaba atat pentru mine, dar mai ales pentru el. Nu era doar ca putea sau nu sa le faca, era de fapt un mic blocaj mental care ducea la "nu vreau sa faca tema", "de ce trebuie sa fac", "nu vreau sa invat", "nu vreau sa ma duc la scoala". Asadar plecasem de la "cand incepe scoala, vreau sa merg" din vacanta la "nu vreau la scoala, nu vreau sa invat".

Ne-am luptat impreuna si cu el, ne-am certat si impacat de o mie de ori pe zi. Eram si eu revoltata in acelasi timp pentru ca il vedeam cat de stresat este, incepuse sa aiba cosmaruri, dimineata devenea un alt cosmar ca nu voia sa se pregateasca si sa mearga la scoala. Parca nimic nu functiona.

Avea cam 3 pagini in aplicatie pe care le printam, le scria, le fotografiam si le urcam iar in aplicatie.

Pana la vacanta de la sfarsitul lunii octombrie au invatat aproape toate literele alfabetului, doar pe cele mici. Acum ca le stie este mai usor, le recunoaste, vrea sa scrie cuvinte scurte - alta poveste.

In week-end alta tema: avea de invatat un cantecel scurt, pe care apoi trebuia sa-l cante si eu sa-l inregistrez, avea de scris ceva sau de identificat litere intr-un text. Acum au avansat: au de vorbit pe o anumita tema, eu trebuie sa-l inregistrez si apoi, toate documentele/filmuletele incarcate in aplicatie.

Au avut ca teme de discutie: wizard, past (discutat pe marginea a 3 poze de cand era mai mic), family etc.

Pe de alta parte, zilnic avem tema: de citit cate 10 minute pe zi si de discutat cu el pe marginea povestii, iar totul trebuie inregistrat direct in aplicatie. La sfarsitul saptamanii trimise catre educatoare.

Asadar, a fost destul de greu, atat pentru noi ca parinti, mai ales ca el era deja obosit cand termina la 3 dupa-amiaza.

Dupa vacanta, de 2 saptamanii nu mai avem litere de scris, deci am "scapat" de o sarcian zilnica. Inteleg ca spre finalul anului scolar vor face literele mari, deci probabil atunci reluam tema cu scrisul lor. Acum invata grupe de cate 2 sau 3 litere. Au chiar o lista cu cuvinte care trebuie invatate ca atare.

Insa acum primeste cate o carte cu imagini ce spun o poveste, dar fara text. Asa ca el trebuie sa priveasca imaginile si sa creeze propria poveste. Asta mi s-a parut foarte interesant!

Adica, ii ajuta sa-si dezvolte imaginatia, sa vorbeasca in public, sa nu aiba trac, sa-si spuna propria parere fara nicio retinere, sa-si sustina punctul de vedere cu argumente.

Dupa 3 luni suntem mai relaxati, el s-a obisnuit cu noul mediu, cu noii colegi, dar mai ales cu noile reguli. Mereu imi vorbeste despre Golden Rules, pe care trebui sa le respecte cu sfintenie.

Apoi, chiar zilele trecute mi-a povestit cum a primit un sticker pentru ca s-a dus din propria initiativa sa se joace cu un baietel care statea singur si nu se juca cu el. Ii incurajeaza sa fie empatici, toleranti si buni cu ceilalti. Orice initiativa de violenta, fizica sau verbala este sanctionata, dar cu blandete.

Mi-a povestit in alta zi cum el, impreuna cu alta fetita au fost pusi sa aiba grija de un bebelus de jucarie cu tot cu carut, apoi au trebuit sa discute despre asta. Despre ce inseamna sa ai grija de altii, sa fii responsabil si sa imparti responsabilitatea. Si totul e o joaca! Insa sunt stimulati sa se exprime, sa spuna cum se simt in diverse situatii, ca e normal sa ai diverse stari, pe care apoi sa le treci.

Va spun sincer ca multe dintre ele le invat impreuna cu el!

Nu, nu spun ca sistemul lor e perfect, insa e o alta abordare, mult mai calda si empatica.

Nu exista sa se ridice tonul la copii, sa fie pusi la colt, pedepsiti sau sa fie umiliti de catre profesori sau alti copii.

Da, a venit de vreo doua ori cu doua injuraturi sau cuvinte urate, invatate de la scoala si le tot repeta, pana nu i s-au mai parut interesante. E normal, sunt copii normali, care aud de pe strada sau din alta parte si apoi repeta. Dar in clasa nu este permis.

Cu bune si cu mai putin bune, pana acum sunt multumita de sistemul educational de aici, cu tot ce se intampla. Vom vedea mai departe ce va fi si cum va fi.

Dragi bunici, iertare!

2020-10-27T17:12:00.001+02:00

Se spune ca in viata alegi cum vrei/crezi, faci cum consideri in acel moment, insa important este sa nu ai pareri de rau.

Omeneste vorbind, nu ai cum sa nu ai pareri de rau. Zic! Poate altii au alta parere!

Si acum sa trec la subiect...

Din 4 bunici, doar unul mai traieste si sper sa-l gasesc sanatos cand o sa ma intorc anul viitor.

In ultima vreme ma tot gandesc la ei si, evident, am niste remuscari, niste pareri de rau, dar care nu mai pot fi indreptate. E tarziu, e mult prea tarziu. Insa tot nu-mi dau pace.

Bunicul din partea mamei a luptat in al doilea razboi mondial, a fost luat ostatic de rusi, a evadat, a trecut Dunarea inot (doua brate) si a ajuns acasa. Avea multe povesti adevarate pe care mi le spunea, pe multe le-am si uitat. Mereu ziceam ca aduc un reportofon sa-l inregistrez si tot uitam. Acum imi pare rau!

Cred ca puteam sa scriu o carte din povestile lui: despre viata lui in timpul razboiul, ce a patimit pe timpul comunismului, cum a privit el revolutia si democratia. Era foarte angrenat in ce se intampla, avea abonament la ziar. Din lene si nepasare, n-am facut nimic. Din pacate!

Bunica din partea tatalui a murit acum 5 ani. Imi amintesc si acum ca era o iarna geroasa, cu multa zapada, il aveam nascut pe cel mare de cateva luni, iar mama se pregatea de operatie (azi s-a pregatit de a 6a). N-am putut sa merg sa-mi iau ramas bun de la ea, asa a fost situatia, dar tot simt o piatra in stomac de cate ori ma gandesc la ea. N-am putut sa fiu alaturi de tata, care si-a ingropat mama singur.

Si imi mai pare rau de ceva, ca vara de dinainte a vazut la mine un pulover negru care i-a placut si m-a rugat sa-i iau si ei unul. Am uitat si nu i-am luat. Da, stiu, m-a iubit, asa cum si-a iubit toti nepotii si stranepotii si cu siguranta m-a iertat. Dar eu tot simt ca n-am facut ce trebuie.

Dragi bunici, de acolo de sus, dintre stele, sper sa ma iertati!

Parerile de rau nu ajuta, stiu, insa poate invat ceva din ele. Sa apreciem oamenii de langa noi, sa le ascultam povestile si doleantele, sa le fim alaturi cu adevarat. Suntem prinsi in viata cotidiana, devenim egoisti si uitam de multe ori de cei dragi.

Sa fim mai buni!

Cum faci testul Covid in UK

2020-09-29T16:40:00.001+03:00

O sa incerc sa povestesc care a fost experienta noastra de a face un test Covid aici in UK. Si asta pentru ca mi-am imaginat ca, practic, te duci, iti baga chestia in gat si nas si aia e.

Pfff, va spun sincer ca parca am fost sa-mi faca testul cei de la NASA.

O sa incep cu inceputul...

Duminica seara cel mic se simtea cam rau, iar noaptea a facut febra. Dimineata sun la gradinita sa le spun de ce nu vine si, evident, ma asteptam sa-mi spuna sa ii fac testul, altfel nu-l primesc. Stiam deja, au mai facut si alti prieteni inaintea noastra.

Trece ziua, febra mare, facem programare pentru test.

Procedura este urmatoarea:

- intri pe site-ul gov.uk si la sectiunea Coronavirus ai toate informatiile si explicatiile de care ai nevoie.

- urmezi tot parcursul pentru programare, si primesti pe email si/sau sms confirmarea privind programarea, precum si toate informatiile: trebuie sa ai la tine masca, dezinfectant, codul QR pe care l-ai primit pe email, ce trebuie sa faci sau sa nu faci cand ajungi acolo.

Am avut noroc ca ne-au programat cam la 2 ore si intr-o locatie aproape, la 15 minute cu masina.

Intre timp, trebuie sa anunti oficial la serviciu ca, pana vine rezultatul(speram negativ), stai acasa izolat, la scoala copilului mare (email cu explicatii de ce nu merge si apoi trimis rezultatul pe email) si gradinita copilului mic.

Ajunsi acolo dam de o parcare mare, cu multe semne, cu foarte multi angajati care te directionau pe culoare foarte bine organizate. Peste tot scrie ca trebuie sa porti masca si nu ai voie sa deschizi geamurile la masina. Angajatii au printate indicatiile cu litere suficient de mari sa le vezi sau iti arata un numar de telefon unde sa suni (adica la respectivul) si iti explica ce ai de facut mai departe, iti raspunde la intrebari. Ideea este ca ei sa nu intre in contact cu cri care vin sa se testezi. Sunt multe corturi amenajate unde isi desfasoara activitatea (asta ca sa nu va imaginati ca e doar o parcare si atat).

Si toti angajatii poarta masca, unii si manusi (care sunt la partea de testare).

Si ca sa intelegeti de la inceput, parintele face testul copilului, iar pentru adulti, daca nu poti singur sau nu ai pe cine sa te ajute, soliciti la momentul programarii sa ti se faca.

Cand am ajuns la punctul X, respectivul angajat i-a explicat sotului la telefon cum trebuie procedat si ce primeste: un plic sigilat cu instructiuni clare, cu recipientul, dar si alte informatii necesare (geamul la masina coborat 2cm). Stai frumos, citesti atent si urmezi intocmai procedura: cu masca pusa, sterilizat mainile, am bagat acelasi terminal in ambele nari ale copilului si am rasucit usor cam 10-15 secunde pentru fiecare ( la adulti probabil se ia si din gat sau difera in functie de simtome) - noi asa am primit instructiunile. Apoi introduci in eprubeta, sigilezi plicul si astepti. A venit un alt angajat, ne-a aratat pe unde sa mergem. A venit un altul cu o cutie, sotul a scos plicul pe geam si l-a introdus direct in cutie - la fel, geamul coborat doar cat sa iasa plicul. Si am plecat!

Rezultatul vine pe email si sau sms in 24-48 de ore. Asteptam!

Ce am vrut sa subliniez prin aceasta postare e organizarea: daca citesti informatiile pe care ti le pun la dispozitie si urmezi indicatiile, totul descurge foarte bine. Noua ne-a luat maxim 15 minute.

Noul an scolar - prima parte

2020-09-08T16:41:00.001+03:00

V-am mai povestit cum s-a facut inscrierea la scoala, cum se face trecerea de la gradi la scoala. Acum voi continua cu alte informatii.

* Acomodarea

Incepul de an scolar pentru cei de la Reception ( 4ani impliniti) se face gradual. Merg in primele zile cate 2 ore dimineata sau dupa amiaza, apoi ii schimba intre ei, cres la 4 ore pe zi pentru ca la sfarsitul celei de-a 3a saptamana sa ajunga la programul normal de 6 ore, de la 9 la 3.

Fiecare copil primeste acest calendar pe email inainte de vacanta de vara. Tot atunci primeste pe email informatii despre masa de pranz. Au firma de catering si primesti meniul saptamanal la inceputul anului pentru saptamanile pana la vacanta din octombrie.

Daca nu ii dai de acasa, atunci trebuie sa te consulti cu copilul si dimineata trebuie sa spuna ce anume alege ( main menu, vegetarian, sandwich sau jack potato-cartof umplut), la care se adauga un desert.

Tot printre multitudinea de emailuri primesti informatii despre scoala, cum arata, ce se petrece, dotari etc.

* Uniforma

Fiecare scoala in parte are varianta sa de uniforma. Noua ni s-a comunicat ce anume trebuie sa poarte, care dintre ele trebuie sa fie cu logo (un rand de haine: tricou, pulover, geanta carti, geanta sport). Restul le gasesti la orice supermarket si sunt chiar foarte ieftine. De exemplu, set 2 tricouri polo £2,5 (13 lei), set 2 pulovere £7 (37 lei), set 2 perechi pantaloni vreo £8.

Pentru randul de haine cu logo, ne-au dat si firmele unde putem gasi. Toata lumea s-a agitat in iunie, eu am zis ca am timp. Drept urmare am aproape 3 saptamani de cand le-am comandat si tot n-au venit. Noroc ca sunt intelegatori!

Si acum un ultim gest, care.mie mi s-a parut foarte dragut. Am primit de la educatoare un plic in care era un mesaj foarte cald si empatic, un pliculet cu ceai si un servetel. Va invit sa-l cititi, sa vedeti cum o alta abordare face ca lucrurile sa mearga mai bine.

Ce nu-mi place in UK!

2020-08-27T17:31:00.001+03:00

Si daca tot am povestit cum e in UK si i-am tot ridicat in slavi pe englezi, am zis sa intorc moneda si sa va povestesc si ce nu imi place.

* Vremea! Da, stiu, ma plang de vreme in orice discutie, la cine ma asculta. Dar va spun sincer ca daca nu ai o sanatate strong, nu te poti acomoda aici. Nu mai zic ca ploaia si vantul iti strica orice plan.

Imi amintesc de acum multi ani de ce-mi povestea un amic, care a stat cativa ani in Irlanda, castiga bine, dar a plecat din cauza vremii. La momentul respectiv mi-am zis in mintea mea: " ei, figuri! Castigi bine si pleci de la o amarata de ploaie". Nu va spun cata dreptate ii dau acum.

Si nu doar ca ploua, parca iti intra in oase, te ia cu furnicaturi, apoi se porneste si cate un vant din ala de nu poti sta in picioare. Pe mine de la vant ma ia cu dureri de cap, urechi, mi se umfla gingiile, nici nu va spun.

* Internetul. Cand am aterizat prima data aici si am vazut cum merge, am zis ca nu-i adevarat. Sa nu va mai aud ca nu merge bine netul in Romania, ca nu stiti cum e.

Eu imi imaginez pe unul care da la manivela, si da, si da, pana oboseste, se mai opreste un pic si, iar ma da o data.

Ca sa deschizi un link, astepti mult si bine, de-ti vine sa faci dansul ploii sau sa joci tontoroiul, poate, poate, se misca ceva. Bai baiatule, e de noaptea mintii!

Ah, si daca mai ploua (de cel putin o data pe zi) sau bate vantul, pfff, aleluia, nu mai merge! Ba, cireasa de pe tort ca ramai si fara TV! Si uite asa te apuca depresia stand si uitandu-te pe geam, sau mai zici un Doamne ajuta! sa se opreasca ploaia, sa-ti mearga internetul.

Fibra optica? Neah, da' de unde! Abia saptamanile trecute au sapat pe la noi pe strada sa puna firele, dar cine stie cand s-or si conecta. Probabil dupa ce plecam noi.

* Grija fata de mamele care lucreaza. Desi sistemul lor de sanatate si protectie sociala e mult mai bun decat al nostru (englezii se plang de el), faptul ca o mama trebuie sa se intoarca la munca la 6 luni dupa ce a nascut, mi se pare cam trist - ca sa fiu draguta. Da, stiu in State se intorc dupa 3 luni, stiu, se poate si mai rau.

Aici poti sa-ti mai iei o luna doua fara plata (daca e de acord si angajatorul), ca sa faca copilul 8 luni si sa-l duci la cresa. Care...pfff, este foarte scumpa! Aici la mine la tara e undeva la 1500£ program 8 - 17, nu vorbim de orasele mari, precum Londra, unde e aproape dublu. Iar alocatia e sub 100£ pe luna, in functie de venit, adica un cos de cumparaturi pentru o saptamana (fara detergenti sau produse de curatat).

Si da, cu toate acestea, au copii multi - cel putin 3, am vazut si cu 5 -6. Dar aceste mame nu prea au serviciu sau isi cauta dupa ce mai cresc cei mici.

O sa mai continui intr-o alta postare cu alte lucruri/servicii sau feeling-uri care nu-mi plac in UK.

PS. Da, acum cand scriu, toarna cu galeata afara, de dimineata, asta dupa ce acum 2 zile a batut vantul de a rupt iar garduri si acoperisuri.

Ce am invatat in UK!

2020-08-11T14:41:00.000+03:00

Prin simplul fapt ca te muti si locuiesti intr-o alta tara, inveti multe. In primul rand, inveti sa te adaptezi unui alt stil de viata, sa cunosti si alte metode de a te integra si a vedea lucrurile.

In al doilea rand, inveti cum sa traiesti si...altfel, poate mai bine.

Eu am invatat multe lucruri in cei 3 ani (fara o saptamana) de cand m-am mutat in UK.

* In primele luni am invatat ca totul se plateste. Sotul meu avea o vorba: "deschizi o usa, dai o lira, inchizi usa, dai doua".

Da, ne-a fost putin greu, la inceput sa vedem lucrurile asa. Apoi, am observat ca acea lira este, de obicei, investita cu cap si se regaseste in infrastructura (rutiera, sanitara, de invatamant). Si atunci, apreciezi mai bine acea lira.

* Am invatat si m-am obisnuit cu faptul ca masina se parcheaza doar in spatiile special amenajate si platesti. Da, platesti de fiecare data parcarea, fie ca esti in oras, fie ca te duci in varf de munte si o lasi pe un camp. Platesti. Am fost zilele trecute pe o plaja neamenajata deloc, am dat 6£ pentru toata ziua, si da, nenea avea POS ca sa platesti cu cardul.

* In trafic/ la semafor nimeni nu te claxoneaza, nu-ti "taie" calea, nu se baga peste tine. Toata lumea e civilizata si nu deranjeaza pe nimeni. Ah si da, daca iesi de pe o strada laturalnica, poate nu prima masina, dar a doua sau a treia sigur te lasa.

Este pe principiul: te rog sa treci; ba nu, treci tu; insist, treci tu, etc.

* A fi sociabil, a vorbi frumos si a zambi face parte din viata fiecaruia, zilnic, chiar daca ai o zi proasta. Toti sunt foarte politicosi, respectuosi, "te rog" si "multumesc" spuse in varii cuvinte sunt litera de lege.

* Respectarea legilor si regulilor nu sunt discutate. Se respecta si punct. Da, da, au si ei uscaturile lor, dar marea majoritate isi respecta legile si se respecta unii pe altii. Un exemplu foarte bun este cel al purtarii mastii, ca e trendul acum. Eu nu am vazut discutii sau apel al unor personalitati sa nu poarte masca. S-a dat lege, toata lumea poarta - end of story!

* Am invatat ce inseamna in adevaratul sens al cuvantului: caritate/act de caritate. Am vazut si am invatat cum si ce se doneaza, am observat ca aici si persoanele fizice pot organiza un eveniment de caritate si apoi dona banii. Iar despre mobilizare nici nu mai vorbesc, pentru ca este extraordinara. Am ramas uimita!

Cel mai simplu mod: lansezi apel de a gati prajituri si unii aduc, iar restul "platesc" felia de tort/prajitura, care reprezinta donatie. Nu mai zic de strangerea hainelor si a altor produse - au un sistem extraordinar, ca iti doresti tu sa donezi ceva.

*si, nu in ultimul rand, am invatat ce inseamna toleranta. Nu ceea ce se vede/simte in Romania, ci avedarata toleranta, fara sa judeci pe cel de langa tine, in niciun fel.

Nu conteaza ca este gras sau slab, urat sau frumos, cu handicap sau fara, important este sa nu judeci, sa intelegi si sa accepti pe cel de langa tine, asa cum este.

Si da, englezii nu sunt neaparat tolerabil, adica sunt putin rasisti, doar ca politetea nu-i lasa sa se exprime. Ca, doar sunt fosti stapani de sclavi.

Dar modul cum pun problema, cum sunt educati, te obliga cumva sa-ti revizui atitudinea.

Sunt mult mai multe lucruri, probabil o sa revin cu completari, insa, deocamdata cam astea sunt, asa putin, enumerate.

Insa diferentele sunt destul de mari: de atitudine, de auto-control, de bun simt.

Mama de 2 - episodul 12345....

2020-07-20T16:54:00.001+03:00

Stiti zilele alea care, de dimineata, incep prost si se termina tot prost?

Si oricat de mult incerci sa-ti pastrezi calmul, nu se poate? Si parca vin, asa, si mai multe?

Asa am avut eu, acum vreo 2 saptamani. Va scriu acum, pentru ca pot, sunt zen.

Nu va povestesc de prima parte a zilei, pentru ca e in acelasi trend: hranit copchii, pe rand, eventual inghitit si eu ceva in picioare langa blat sau printre imbucaturile lor, alergat dupa ei, sa se imbrace, repetat de un milion de ori: "hai, imbraca-te, e tarziu", hai, inchide TV, hai sa te incalt; intrebat de 15 ori: vrei cu bicicleta au ba?, si povestea continua.

Buun!

La 3 dupa amiaza merg cu cel mic sa-l iau pe cel mare de la gradi. Pe la jumatea drumului: mami, fac pipi! Ma rascolesc in carut: pfiu, ce bine ca am olita cu pungi! (deja ma felicit in gand). Asez, face copchilul treaba si vad ca nu sunt servetelele umede in punga, zic: bine ca nu face no.2, probabil au cazut in pirtbagaj cand am fost cu masina.

Hai ca-mi vine sa ma felicit de doua ori!

Mai mergem noi si ajungem la locul unde se opresc ei zilnic: multi copaci, umbra si se joaca cu bete.

Daaaar, ce-mi aud urechile: mami, imi vine sa fac c*c*! F**k! Imi venea sa-mi dau doua!

Ce ma fac, ce ma fac? Pana acasa mai era ceva de mers, deci nu se poate tine coplchilul, servetele nema (ca un facut, nu aveam DELOC, nici macar folosite prin buzunar). Urmatorul gand a fost: frunze, o sa-l sterg cu vreo frunza. Apoi, tot eu: hai, frate, chiar asa, o sa zica copchilul c-a innebunit ma-sa.

Gandul salvator: la 2 case mai incolo sta o prietena romanca, iau de la ea niste servetele. Il vad pe cel mic pe bicicleta lui fratesu si de obicei sta pe putin 10minute, ii spun la cel mare sa stea acolo pe olita si fug.

Prietena mea organiza petrecere pentru ziua sotului, dar zic, o intelege ea de ce dau buzna asa, doar are si ea copchii. Cand, dau de cea mare care nu vorbeste romana, mie nu-mi venea cuvantul in italiana sa ma bati, dar insfac rola de la bucatarie rup vreo doua si fug. Saraca fata, ce-o fi zis?!

Ajung lesinata si, ce sa vezi? Cel mic nu era nicaieri. Sa-mi sara inima, nu alta. Tip la cel mare: stai acolo, vin imediat si alerg in cautarea plodului mic. O luase pe alee spre casa. Il insfac pe sus si ma duc sa salvez situatia.

Noroc ca cel mare e destul de intelegator si ma asculta, nu vreau sa-mi imaginez ce s-ar fi intamplat daca se ridica de pe olita. Nu, nu!!!

Arunc totul la gunoi (cos special pentru caini) si rezolv problema cu succes!

Pfiu! Hai c-am facut-o si pe asta!

Acum mereu verific sa am ce-mi trebuie la mine, nu mai vreau tensiunea 20.

Denumiri pentru...Ploaie!

2020-07-13T13:34:00.000+03:00

De cand m-am mutat in UK am invatat foarte multe lucruri, insa cel mai important e ca: ploua. Mult! Si cu vant! Si cu soare! Deci, ploua!

Daca la noi ploua cu galeata, bureaza, picura sau doar ploua, britanicii au denumiri mai amuzante, zic eu.

Asa am aflat ca exista ploaie de mai multe feluri:

- shower (un dus): e genul de ploaie care vine dintr-o data si pana sa apuci sa scormonesti in fundul gentii dupa umbrela, a si trecut.

- light drizzle (un fel de burnita - bureaza, la noi). Aceasta ploaie e genul care, parca, nu se mai termina, o simti in oase si o detesti cu timpul.

- spitting (abia a inceput sa ploua)

-bucketing down (ploaie torentiala), gen ca cineva iti rastoarna o galeata cu apa in cap.

- nice weather...for ducks(vreme doar pentru rate), adica vreme ploiasa de care se bucura doar ratele.

- sunshower (duş cu soare). Este cea mai enervanta ploaie: iti iei umbrela sau nu? Ploua, dar nu prea tare, insa ti-ar trebui si niste ochelari de soare, la cat e de puternic.

Si sunt mult mai multe, am incercat sa le descriu pe cele uzuale si putin amuzante.

Zic putin pentru ca, la un moment dat, ti se cam ia de atata ploaie si iti doresti sa fugi pe o plaja in Grecia sau o livada cu portocale in Italia (asa cum imi vine mie acum sa fac).

Iar ca sa va distrati si mai mult, las aici un link cu 100 de cuvinte pentru...ploaie.

https://starkeycomics.com/2019/03/14/100-british-words-for-rain/

lnca un an in UK (3+1)

2020-07-06T13:23:00.001+03:00

In august, pe 18, se implinesc 3 ani de cand ne-am mutat in UK.

Peste o luna ar fi trebuit sa fim cu catel si purcel in avion spre Bucuresti. Insa, datorita Covid-ului mai stam inca un an. Oricum am fi vrut sa mai prelungim mandatul, daca ar fi fost posibil, in conditii normale.

Atunci cand s-a pus in discutie aceasta chestiune am stat si am analizat, cu bune si mai putin bune, care ar fi cea mai buna solutie.

#Avantajele ramanerii aici ar fi:

- faptul ca vom ajunge cu copii de 3 si 5 ani, fara de 2 si 4 ani - e mare diferenta

- cel mare va sti suficient de bine limba engleza, cat sa nu o uite ( vom exersa si in Ro, evident, dar nu e acelasi lucru)

- cel mic va prinde si el putin engleza si va fi on stare sa se converseze cu fratele lui

- cel mare va prinde un an de scoala - Reception

- din punct de vedere financiar, sigur ca ne bucuram

- avem o casa mare cu curte ( a fost nemaipomenita in perioada asta de carantina). In Bucuresti vom locui in apartament cu 3 camere.

- ar mai fi si faptul ca aici sistemul functioneaza indiferent de vreme si vremuri: sistemul de transport, sistemul medical, politia, justitia - fiecare isi face treaba cat poate de bine, fara a fenta.

- lumea este, in general, civilizata si politicoasa, atat pe strada cat si in trafic.

Printre #dezavantaje se numara:

- ne este dor de parinti/bunici/frati/ surori/ prieteni si e grea distanta asta asa mare

- ma omoara vremea asta din UK, simt ca nu o mai suport. Ieri a cam batut vantul si azi noapte deja mi s-au umflat gingiile. Nu mai zic de umiditate, ca ma dor toate oasele si capul, si ma droghez aproape zilnic cu paracetamol.

- as vrea sa-mi gasesc un job, pentru ca, dupa 4 ani m-am saturat de a fi gospodina si atat. Iar aici si in vremurile astea cu virus, n-am prea multe sanse ( discutia e mai lunga: trebuie sa iau/duc copii la gradi/ scoala si imi ramane timp putin pe zi).

Discutia poate fi lunga, dar prefer sa ma opresc aici. Nu-mi lipseste neaparat Romania, insa imi e dor de familie si prieteni.

Nu-mi lipseste cocalarismul, prostia si hotia. Nici aici nu e totul perfect, dar macar te simti in siguranta, nu te injura nimeni pe strada, nu incearca nimeni sa te prosteasca.

Concluzia e ca mai ramanem un an, intr-un fel ne bucuram si ne pregatim psihologic pentru anul ce vine.

Inscrierea la scoala - continuare

2020-06-21T10:39:00.000+03:00

Va spuneam aici cum a decurs inscrierea la scoala, in format online.

Intre timp, am primit confirmarea de la Consiliu ca a fost inscris, apoi email de la scoala sa confirmam inscrierea (unii au optat pentru msi multe scoli si trebuiau sa se decida).

Tot in emailul respectiv era stabilita o intalnire pe data de 25 iunie. Asta a fost chiar inainte de carantina.

Intre timp, am primit mai multe emailuri, printre care ne spuneau ca nu se mai tine intalnirea, insa ne trimit aproape zilnic filmulete: cu prezentarea scolii si a activitatilor, le citesc povesti, le descriu activitati - asta ca sa se familiarizeze cu locul si cu educatoarele.

Oricum, inainte de carantina, ei incepuse sa mearga o data pe saptamana 2-3 ore la scoala de langa, sa se obisnuiasca.

Ne-au spus ca prin iulie vor incerca sa ii mai primeasca de cateva ori, apoi sa le dea niste activitati de facut acasa, pe perioada vacantei (in UK vacanta de vara cuprinde ultima saptamana din iulie si luna august).

Ceea ce mi se pare extraordinar este faptul ca se incearca o trecere cat mai lina de la gradi la scoala (4-5 ani este Reception), o acomodare usoara, o intalnire confortabila pentru copii cu invatatoarele.

O sa mai povestesc despre acest subiect, pe parcurs ce se vor msi intampla lucruri.

Reintoarcerea la gradi, dupa carantina

2020-06-17T15:43:00.001+03:00

Am decis sa scriu cateva randuri legat de cat de mult s-au schimbat regulile la deschiderea creselor si gradinitelor.

O sa scriu strict din punctul meu de vedere si specific ca nu e neaparat asa in restul gradinitelor din Anglia. Am citit ca in alte zone au fost abordate altfel deschiderea lor.

Asadar, la cel mare - preschool (2-4ani) s-au sporit masurile de curatenie si dezinfectare, atunci cand se intra/se iese din clasa folosesc dezinfectant, se curata mesele, jucariile, board-urile dupa fiecare utilizare (asta cred ca se facea si inainte).

- nu au primit decat 15 copii si stau in grupe de cate 5 fara a se juca cu ceilalti, desi stau in aceeasi sala.

- fac exercitii/activitati pe rand

- ii aducem si ii luam cu 10 minute mai tarziu, sa nu se intersectam cu copii si parintii de la scoala de langa.

- le aducem pachetel in pungi de plastic, tacamuri si casolete de unica folosinta, pe care sa poata sa le arunce ulterior. Si fara lunchbox.

- rucsacurile si gecile stau afara, iar daca ploua sunt acoperite cu un celofan.

- au destul de multe interdictii la jucarii, mai ales la cele care nu pot fi dezinfectate cum trebuie.

La cel mic - >2 ani, pe langa curatenie, dezinfectare etc., ne-au trimis dinainte o serie de reguli cu o declaratie de asumare atasata, pe care am semnat-o.

- inainte intram noi in hol si ii dezbracam/descaltam, acum doar pana la usa. Sunt preluati si se ocupa ei inauntru.

- nu au voie sa aduca lucruri de acasa, decat schimburi, iar daca vor musai o jucarie/ paturica esti obligat sa o lasi acolo.

- mancare li se da de acolo, deci nu e stres cu asta.

- daca prezinta semne de virus, trebuie sa-l iei imediat si sa stea intreaga familie in auto-izolare 7 zile. Daca se confirma ca a fost virus, 14 zile. Copii si parintii aferenti care au intrat in contact cu copilul respectiv la fel auto-izolare 7 sau 14 zile.

In rest, copii sunt super fericiti ca s-au intors la gradi, la colegii lor (inclusiv cel mic, la care aveam ceva emotii), dorm mai bine, sunt plini de energie.

Arta pentru sanatate - Spitale Color

2020-05-08T11:40:00.003+03:00

București, 7 mai 2020 - Inițiativa civică Spitale Color finalizează astăzi licitația de artă pentru dotarea spitalelor din România cu echipamentele de protecție necesare luptei împotriva pandemiei cu virusul Covid-19.

Începută anul trecut, inițiativa Spitale Color a dus tablouri în 15 spitale din România și a adus un strop de culoare și speranță în viața medicilor și pacienților.

Anul acesta, inițiativa s-a alăturat luptei împotriva pandemiei și și-a oferit sprijinul medicilor din linia întâi prin dotarea a 5 spitale din întreaga țară cu echipamentele medicale necesare protecției împotriva virusului Covid-19.

“Ne bucurăm că putem fi alături de medicii din linia întâi și că împreună aducem un strop de culoare pentru spitalele din România. În vremuri ca acestea, comunitatea este cea mai importantă, iar spre bucuria noastră, oamenii au fost foarte receptivi și s-au alăturat în număr mare campaniei de donații. Le mulțumim celor care s-au alăturat inițiativei și credem că doar împreună putem trece cu bine de această perioadă dificilă care ne încearcă.”, spune Denisa Radu, inițiatoarea proiectului Spitale Color.

Conceptul inițiativei a luat contur în anul 2019, la inițiativa Denisei Radu, care și-a dorit să aducă un strop de culoare și de speranță în spitalele de stat din România. Alături de artista Mădălina Radu (LiviArt), proiectul a debutat cu o donație de 50 de tablouri.

“M-am alăturat bucuroasă încă de la început inițiativei Spitale Color pentru că sunt de părere că sistemul medical din România merită mai mult. M-am bucurat enorm să văd cum prima donație de 50 de tablouri a atras în proiect câteva zeci de artiști. Pictez cu mare drag pentru proiect și mă bucur de fiecare dată când avem un nou spital înscris.”, spune artista Mădălina Radu (LiviArt).

Până în prezent, proiectul Spitale Color și-a pus amprenta asupra spitalelor din România și a reușit să adune:

● Peste 500 de tablouri

● Peste 70 de pictori donatori

● 17 spitale înscrise în proiect

● 15 spitale colorate

● 13 județe acoperite

***

#Spitale Color este o inițiativă civică ce își propune să aducă culoare și speranță în spitalele de stat din România prin donarea de tablouri. Pictorii voluntari și spitalele beneficiare se pot înscrie pe site-ul https://spitalecolor.ro/ .

Intalnire cu un om mare

2020-03-31T23:39:00.001+03:00

Citeam ceva zilele trecute si mi-am amintit o experienta de cand eram foarte mica.

Cred ca aveam 7-8 ani cand, impreuna cu tatal meu, o vecina cu baiatul ei si un preot drag sufletelor noastre am fost la cateva manastiri din Moldova.

Imi amintesc putin din acele zile, a trecut prea mult timp, doar cateva flash-uri.

Dar imi amintesc de parca a fost ieri intalnirea cu parintele Cleopa. Evident, copil fiind, nu stiam cine este, ce face, dar reactia lui plina de blandete si umor, de dragoste parinteasca si mult har mi-a ramas intiparita in minte.

Este o intalnire pe care eu o pretuiesc mult, de care imi amintesc cu mult drag. Acum, cand sunt adult, poate mi-as dori sa am o discutie cu el. Acum as intelege multe.

Spun asta pentru ca, pe preotii cu care si pentru care am lucrat nu pot sa am aceleasi sentimente, mai degraba de dezamagire. Dar asta e o alta poveste, reala de altfel, pe care o sa o scriu candva.

Pe preotul Cleopa il asociez cu un camp mare cu ghiocei, camp pe care l-am vazut la intoarcerea spre casa. Poate fi considerat si un simbol, un vestitor al unei credinte de mult uitate in cutume bisericesti ridicole, o credinta simpla si clara pe care el a impartasit-o tuturor celor care doreau sa il asculte.

Un super-om, un bun!

Inscrierea la scoala in UK

2020-03-09T16:10:00.001+02:00

Imi tot pun in minte sa scriu acest post de la inceputul anului, dar am tot amanat. E vorba de modul in care se face inscrierea la scoala in sistemul britanic.

Insa, inainte de a scrie, vreau sa specific faptul ca nu am idee de cum se procedeaza in sistemul romanesc, deci nu voi face nicio comparatie.

Asadar, prin luna noiembrie a anului trecut am primit scrisoare acasa ca Rares este in evidenta lor si, asa cum am mai spus, aici scoala incepe la 4 ani - va trebui sa fie inscris la una sau mai multe scoli (cum doresti). Termen limita: jumatatea lunii ianuarie.

Eu nu m-am agitat, dar sotul - optimist din fire, a decis sa-l inscrie, chiar daca exista o sansa infima de a ramane inca un an in UK.

In scrisoarea cu pricina ti se comunica link-ul unde sa-l inscrii, ai cativa pasi de urmat: date personale din pasaport, adresa, date de contact. Nu ti se cer documente despre situatia educationala a copilului pentru ca ei le solicita institutiilor de invatamant anterioare. Deci, practic, le rezolva ei intre ei, iar in sistemul online se gaseste situatia copilului, cu evaluari si alte cele.

Noi l-am inscris la doua scoli, cele mai apropiate, una dintre ele fiind catolica. La cateva saptamani dupa data limita am primit de la scoala catolica scrisoare (cum va spuneam intr-o postare anterioara, aici totul functioneaza prin intermediul postei), prin care ni se cerea certificatul de botez. Evident ca noi nu avem, nu suntem catolici. Am sunat si le-am explicat, mi-au spus ca nu-l resping, dar va fi intr-o lista de asteptare, prioritate avand copii catolici. Destul de corect, as spune eu.

Teoretic, inainte de luna septembrie ar trebui sa primim scrisoare acasa in care sa ni se comunice scoala unde ar trebui sa mearga Rares.

Ceea ce voiam sa subliniez cu aceasta postare este usurinta cu care se rezolva lucrurile, dar si faptul ca nimeni nu se revolta ca exista un sistem informatic unde se gasesc date despre fiecare in parte.

Asta asa, apropo de circul din tara cu buletinele/pasapoartele biometrice, cu cip, fara cip...etc.

Violenta in spitale inacceptabila

2020-01-28T12:53:00.001+02:00

Zilele trecute am fost la spital aici in Gloucester si am vazut un anunt care merita atentia noastra. Il vazusem si alta data, insa acum am decis sa fac o postare.

Ce spune anuntul?

Ca violenta si abuzul in spital sunt inacceptabile, iar politia va fi chemata. Iar aici nu doar ca vine repede, dar intervine imediat. Si nici nu exista loc de negociere.

Nu se trezeste nimeni ca vrea mai repede, ca e mai important ca celalalt sau e mai cu mot. Nu! Toata lumea isi asteapta randul. Exista un alt anunt in care se spunea clar ca nu iti trebuie bilet de ordine ( eram la recoltat sange) daca:

- esti in scaun cu rotile

- esti sub 16 ani

- esti trimis de medicul tau urgent.

Toti cei de mai sus mergeau la receptie si erau preluati imediat.

Am asteptat 55 de minute pe ceas, ca toti ceilalti, in liniste.

Nimeni nu a facut scandal, nu a ridicat tonul la receptie, nu a comentat/vociferat. Asta inseamna sa fie civilizati.

Imi amintesc si cand am mers la urgenta cu copilul care era ars pe mana, dupa ce am completat toate hartiile, desi nu mai era nimeni in sala de asteptare, tot am stat 30 de minute. Si repet, avea un copil de un an si jumatate ars pe jumatate de antebrat.

La noi fac un scandal monstru, jignesc cadrele medicale, care oricum sunt supra-aglomerate, mai dau si indicatii, de parca au facut cel putin 6 ani de medicina.

Eu as da putere mai multa paznicilor (angajati pe bune) si sa ii dea afara din spital plus amenda daca fac scandal. Nu mai beneficiezi de niciun serviciu medical daca tu te pricepi mai bine la asta.

Pasari si soareci...in realitate!

2020-01-22T16:25:00.001+02:00

Ieri am chemat pe cei care se ocupa de administrarea caselor pentru doua probleme minore: mi se parea ca avem pasari in pod si sotul a gasit soareci in garaj (prima data in doi ani jumate).

Buuun!

Vine tipul dimineata, ii explic problema, la care el: "eu sper ca aveti soareci in pod, ii putem extermina. Daca aveti pasari, nu prea am ce sa fac". Ridic o spranceana. Ha?

Urca omul in pod, verifica si imi comunica:

- Din pacate, aveti ditamai gaura in acoperis, da, sunt pasari si tot din pacate, nu pot face nimic, pasarile sunt protejate de lege. Ar mai fi varianta sa vin in noiembrie, cand isi schimba cuibul.

Pana atunci, noi plecam in Romania, deci nu mai am ce rezolva.

Deci da, nu fac absolut nimic, asteapta sa-si mute cuibul. Si nici tu nu ai voie sa te apuci sa-ti repari acoperisul, ca esti pasibil de inchisoare.

Daca eram in Romania, ii si vedeam pe unii cum se dadeau cu fundul de pamant, cum injurau autoritatile pe Facebook. Parca zilele trecute zarisem o stire ca, mvai, nu se face nu stiu ce autostrada din cauza unui gandac. Situatia nu e deloc asa, insa cum se insinueaza unele lucruri.

Iar apropo de soareci, noi ne panicasem, aoleu, ce sa facem. Povesteste sotul la birou, iar reactia colegilor, foarte linistiti: "daaa, si noi avem, au mai ros una, alta, dar ce sa faca si ei, unde sa se duca daca e frig?!?!"

Pai nu?😂😂😂

mai e putin...

2020-01-17T23:19:00.001+02:00

De cateva zile am inceput sa ma gandesc mai activ la faptul ca mai e putin si ne intoarce in Romania. Da, mai exact 7 luni!

Cand a trecut timpul? A trecut, cu bune si cu mai putin bune.

Am inceput sa ne gandim ce luam, ce lasam, ce putem vinde (aici poti vinde orice, vorba prietenei mele: "si chilotii de pe tine" - scuzati limbajul).

Apoi am inceput sa ne gandim serios la amenajarea apartamentului - ceva ce o sa ne dea mari batai de cap. Probabil pana in august cele doua subiecte vor fi dezbatute pe toate planurile, sa gasim solutiile cele mai bune.

Este mult prea devreme sa fac o retrospectiva si sa trag niste concluzii, dar o voi face. Sunt multe de spus, dar cuvinte putine, spunea cineva. Cam asa e! A fost o experienta foarte interesanta, din toate punctele de vedere.

Sper totusi ca viitorul sa ne gaseasca undeva unde se gasesc trei elemente pe care eu le ador: soare, plaja, mare. Si nu vorbesc despre o vacanta.

Cochetez si cu ideea de a ne cumpara o casuta pe malul marii prin Grecia, fara turisti si galagie. Dar asta nu acum, putin mai tarziu. Cine stie?!?!

Dar pana una alta, ne intoarcem in Bucuresti, unde trebuie sa ma reobisnuiesc cu zgomot, praf, trafic, balamuc, oameni necivilizati &stuff.

Daca o perioada o sa va innebunesc cu " in Anglia nu era asa", "in UK era altfel" si alte variatiuni, va rog sa nu aruncati cu pietre. Voi incerca sa ma temperez 😆