Ani buni de zile dupa aparitia internetului nici un publisher sau editor de reviste si ziare nu s-a preocupat prea mult de internet ca sa il valorizeze intr-un mod oarecare. Au (si am) pus continut gratuit si integral, stiri, informatii, orice, fara o prea mare grija de ceea ce se anunta la orizont.
Desigur au fost si exceptii (National Geographic fiind un caz pe care il stiu, dar desigur au fost si multe altele) in care site-ul nu era decat un abstract de continut, cu date de identificare, cu promovare pentru un anumit cover, care toate duceau la publicatia tiparita. Dar, in mare, fenomenul a fost cel de content gratuit. In egala masura este de remarcat fenomenul proliferarii televiziunilor de nisa (inclusiv a celor de stiri) si a posturilor de radio. De la tara la tara si de la zona la zona au fost totusi diferente destul de semnificative in ceea ce priveste evolutia printului vs online si modul in care aceasta situatie a evoluat a depins de multi factori locali, in afara celor generali si globali.

Criza economica nu a facut decat sa accentueze un fenomen care deja incepuse, si anume declinul tipariturilor in favoarea online-ului. Acest fenomen incepuse si datorita “terenului” cucerit intr-un ritm alert de catre Internet. Evolutia Internetului in sine, precum si raspandirea comunicatiilor de banda larga au determinat, initial, un anumit public, in special tanar, sa isi schimbe complet comportamentul de cititor. A venit si criza care a avut drept rezultat taierea drastica a bugetelelor de publicitate si de promovare (ca o paranteza, pe mine ma amuza si ma intristeaza in acelasi timp inventia sintagmei “Noi ne orientam acum spre PR!” …asa si unde il faci, pentru ca Internetul nu este nici ieftin si nici gratis?). Asa incat, editorii s-au vazut nevoiti sa se uite din nou atent la online si la modalitatile in care pot face bani intr-un model complet nou de business.

Prima idee (si nu a fost a oricui, ci a New York Times) a fost sa puna o taxa pe continutul numit “premium”. Esec total, nu numai pentru ei, ci si pentru alti publisheri care au facut acest lucru, pentru ca intr-o lume globala si globalizata nu mai exista content “premium” sau exclusivitati si, mai ales, pentru ca nu este posbil sa pui o taxa pentru ceva ce pana atunci fusese gratis. Fireste ca s-au incercat nenumarate alte metode cu succese limitate in timp de a face bani si de la cititori, model de business mostenit din print prin vanzarile directe si abonamente. Unui publisher ii este foarte greu sa isi gandeasca businessul fara aceste tipuri de venituri… Nu le voi enumera aici pentru ca nu acesta este subiectul acestui material.

Iata insa ca tot de peste Ocean vine o idee ale carei rezultate le vom urmari cu atentie in perioada urmatoare, si anume The Sun Chronicle din Massachusetts (sa nu uitam totusi ce inseamna aceasta zona pentru SUA) a decis sa puna o taxa, nu mare, de 99 Cents pentru cei care vor sa posteze un comentariu la articolele aparute pe site-ul publicatiei. Cu alte cuvinte, vrei sa iti dai cu parerea si nu oriunde, ci la mine pe site, OK, dar pentru asta trebuie sa platesti ceva si desigur sa respecti niste reguli de baza, de limbaj etc. Ei, ce ziceti? Cum vi se pare ca va merge acest model? Este de vazut pentru ca este, intr-adevar, o premiera.
Haideti in incheiere sa facem un mic exercitiu de imaginatie: cum credeti ca ar functiona asa ceva in Romania? Suntem o tara in care parerismul este un sport national (si un mod de a te face remarcat chiar si cand nu ii pasa nimanui de ceea ce crezi), fie ca este la TV, radio sau pe Internet. “Sa platesc ca sa imi spun parerea?! Pai sa ma plateasca ei pe mine ca sa o auda!” La noi se numeste democratie, audienta, impact la cititori/ascultatori/privitori (va amintiti chestia aia cu “parerea ta conteaza!”), pulsul pietei, “sa vedem ce zic oamenii despre acest subiect”, toate acestea cufundandu-ne intr-o masa amorfa de mediocritate care ne
cuprinde tot mai mult.

Si acum chiar ca inchei cu un vajnic reportaj difuzat pe un canal de stiri in legatura cu un cod rosu de canicula: reporterita s-a deplasat in sud, langa Giurgiu sa ia – evident – pulsul oamenilor. S-a dus la circiuma din sat (ma intreb unde altundeva se putea duce ca sa gaseasca oamenii la 11 dimineata?! ca doar nu la biserica!) si i-a intrebat: “Ati auzit ca este cod rosu de canicula? Stiti ce trebuie sa faceti in aceasta situatie?” Oamenii mirati si deranjati s-au uitat unii la altii, s-au codit si l-au indemnat pe cel care parea a fi Morometele local sa zica el ceva. S-a gandit putin si a zis: “Apoi, duduie draga, stim si nu e bine cu codul asta de zici mata. Tocmai d’aia stam aci la umbra si bem o bere pentru ca apa, pe caldura asta,
face condens in organism si asta iar nu-i bine.”
Autentic suta la suta.
Punct.

1. Care sunt cele mai nesigure si primejdioase destinatii pentru externalizare de servicii IT?
2. Sase destinatii care vor fi importante in 2010.
3. Care sunt cele mai sigure si optime din toate punctele de vedere locuri pentru aceasta activitate?

Ei bine, surpriza mare! Romania (sau vreun oras din Romania, Bucurestii included) nu este listat la nici o categorie. Lipsim din prima analiza ceea ce este foarte bine, dar nu existam in nici una dintre ele dincolo de ceea ce credem noi despre noi aici intre granitele patriei noastre.

Inainte de a intra in citeva detalii (studiul este amplu si merita citit) as dori doar sa ma refer la citeva tendinte importante in ceea ce priveste piata de out si nearsourcing in acest moment.

In primul rind, si aici toti analistii sunt de acord, companiile si marile organizatii isi vor re-orienta aceasta activitate nu intr-o singura locatie ci tot mai mult incep sa faca ceea ce se numeste networking outsourcing, adica sa foloseasca mai multe locatii conectate intre ele, si aceasta din mai multe motive: securitatea datelor, minimizarea riscurilor, mobilitate de relocare, reducere de costuri.

In al doilea rind, cred ca merita sa enumar pe scurt destinatiile de outsourcing care vor continua sa se dezvolte in acest an sau care vor prinde un avint semnificativ. Sunt sase in total:

1. China – incepe sa devina atractiva in pofida minusurilor de pina acum (necunoasterea limbii engleze sau a altor limbi straine, chestiuni politice etc) mai ales pentru zona asiatica de near-sourcing;
2. India – continua trendul si reputatia;
3. Africa si Orientul Mijlociu – iata care sa zic asa “new entry” in the chart pentru ca cel putin 2 tari folosesc orice tirg international de prestigiu pentru a-si consoloda reputatia si anume Egiptul si Africa de Sud. Efortul constant si continuu (si inteligent, as spune) pe care aceste doua tari il fac este absolut meritoriu. Avantaje? Fusele orare ceea ce usureaza mult comunicarea mai ales cu companiile europene, limba engleza, etc….De altfel  cei care au visitat CeBIT- ul in acest an au avut prilejul sa vada modul in care s-a prezentat Egiptul la acest tirg de profil, calitatea materialelor pe care le-au distribuit si mesajul pe care l-au dat.
4. America Latina – in pluton fruntas Mexico (desi din punct de vedere geografic face parte din America de Nord), Argentina si Brazilia, urmate de tari care vin repede din urma si anume Columbia, Panama, Nicaragua si Peru.
5. Philipine – cu traditie in outsourcing dar si cu tari care concurentiaza puternic in regiune si anume Singapore si Malaezia.
6. USA – stiu ca pare ciudat, dar, actuala politica economica americana care a incurajat printr-un program national introducerea broadband la scara nationala a avut drept scop incurajarea near-sourcing in zonele rurale sau mai putin dezvoltate ceea ce face ca multe companii americane sa “ramina acasa” cum s-ar zice.

In sfirsit, inchei aceste note cu ceea ce se considera a fi cele mai sigure, eficiente si bune destinatii de outsourcing de pe planeta (din toate punctele de vedere inclusiv al calitatii specialistilor) din care am selectat citeva din zona Europei Centrale si de Rasarit: Praga si Brno (Republica Ceha), Varsovia si Cracovia (Polonia), Kiev in Ucraina. Si lista din zona noastra se opreste aici.

Comentarii? Deci unde este Romania? In Europa, desigur.

Dar, sa revin. Se numeste de fapt “Web 2.0 Suicide Machine” si este un fel de serviciu de pompe funebre (si aici am o remarca: m-am intrebat intotdeauna de unde vine aceasta denumire cu “pompele….”?) care face o fapta buna. Ai acumulat prea multi prieteni si cunostinte pe Facebook, Linkedin, MySpace, Twitter? Nici o problema. Suntem noi cei de la “Web 2.0 Suicide Machine” care te ajutam sa scapi de ei in mod ceremonios, cu ramas-bun si cu tot ce trebuie. Desigur ca o sa va intrebati: cine Dumnezeu ar putea a apela la asa ceva?! Ei bine, pana in prezent aproximativ 3 000 de oameni si-au “luat ramas-bun” de la circa 2 milioane de cunstinte acumultate pe aceste retele sociale in timp. Funny? Da, pentru multi, mai putin pentru proprietarii Facebook care au si blocat site-ul, iar avocatii lor au intrat in paine. Chiar au si demonstrat ca in spatele acestui site este o mare inselatorie si un vierme a carui provenienta a si fost depistata.

Articolul complet impreuna cu un interviu cu Gordan Savicic, care este Chief Euthanasia Office (adica tot CEO) al acestui site, il puteti citi pe site-ul www.networkworld.com, deci nu mai intru in detalii. Omul este pornit sa continue si sa persevereze chiar si cu un LIVE-CD care sa fie downloadabil de pe site si cu multe alte intiative care sa fie eficiente. De altfel sigla site-ului,  o … spanzuratoare, vorbeste de la sine.

Deci, ideea este clara: la prieteni nu mai renunti, nu te mai desparti de ei, ci apelezi la “Suicide Machine” si i-ai rezolvat, simplu, eficient si cu mana altuia.  Nu mai muncesti tu sa “sapi” pe o retea sociala, nu ii mai dai tu afara din viata ta, nu te chinui cu vreo papusa si ceva ace bine infipte, ci iata, un tert face the dirty job pentru tine.

Intotdeauna m-am gandit la o gramada de interdictii absurde si furnizori de servicii ciudate si m-am intrebat cum de exista asa ceva? Simplu, pentru ca cineva a facut odata o boacana, fapt pentru care se interzice acea chestie care a generat-o si asta pentru toti, chiar daca nu toti avem curent intre urechi, ci ceva care sa opreasca aerul sa curga!

Oricum, SUA sunt tara oricaror servicii imaginabile si inimaginabile. Cineva se va gasi intotdeauna sa faca un serviciu in locul tau, si uite asa, devenim tot mai putin responsabili de ceea ce facem sau gandim. O fac altii pentru noi…

Mihaela Gorodcov

Chestiunea este insa mult mai complexa. O ora fara email la birou (cade serverul, se intrerupe curentul si nu te tine prea mult UPS-ul, sau orice altceva)  este o catastrofa. Te simti taiat cumva de lume, de viata, ca intr-o centrifuga care te arunca in afara sistemului. Dar fara telefon mobil? Cum ar fi viata?! Ati observat ca au aparut gesturi specifice vorbitului la mobil? Ca un nou limbaj al corpului a aparut odata cu toate acestea?  Avem alte gesturi, facem alte miscari, conversam pe “Mes” sau pe toate retelele sociale, (nu mai scriu despre asta ca stiti cu totii),  vorbim in abrevieri sau in cuvinte prescurtate, intirziem la intilniri pentru ca putem anunta oricind de pe drum ca stam uitati de soarta prin trafic, telefonul fix a devenit un fel de mobila in casa (pastrat ca a atare pentru rudele batrine din familie care te-ar putea suna), nu tinem minte nici un numar de telefon pentru ca le avem in “memorie” (ma rog ai o problema daca pierzi obiectul), suntem deci dependenti integral de….electroni, adica de curentul electric care, in mod direct sau indirect a potentat tot acest progres. Ce am cistigat si ce am pierdut de pe urma lui, a progresului? Ei, aici este o intreaga discutie ……care merita un alt comentariu. Ne-am simplificat viata? Ne-am facut-o mai comoda? Ce ar mai urma? Eu cred ca ar putea urma si un fel de leneveala a instinctelor si a simturilor noastre primare pentru ca pasul urmator ar putea fi: fierul de calcat vorbitor (ma rog scoate si acuma niste sunete ….) care sa iti spuna directia de calcat, cuptorul caruia sa nu ii placa mincarea ce o pui si sa nu porneasca, masina de spalat cu toane care sa spele numai rufe albe timp de o saptamina, frigiderul care sa nu se deschida seara cind vii acasa pentru ca ai depasit mia de calorii pe care le-ai consumat in acea zi si tot asa.

Si daca ar fi o pana de curent care sa tina mult? Cum ne-am mai trai vietile? Ce ni s-ar intimpla? Am mai sti sa calcam la fierul cu carbuni? (am unul acasa asa, de fitza!), am mai sti ce sa votam la alegeri daca am ratat citeva talkshowuri? Am bate pur si simplu la usa unui prieten ca sa vorbim cu el? Am mai sti sa facem toate acestea si inca multe altele?

Mihaela Gorodcov

Bun, si pe timp de pace? (vorba vine pace dar in fine sa zicem ca ne referim la timpurile in care nu avem tancuri pe strazi in orase).  Ei, pe timp de pace ne-am cam virusat. Cei pe care momentul ‘89 i-a gasit la o virsta tinara sau matura isi amintesc de munca patriotica, un fel de voluntariat – obligatoriu in sensul ca trebuia sa prestezi fara plata niste servicii dar nu alegeai tu ce si cum sa faci ci ti se spunea clar – cu ora, data, loc, indeletnicire si te prezentai. O absenta la asa ceva nu avea consecinte imediate si nici pe fata ci mai degraba erau insidioase si cu efect de bumerang cind iti era lumea mai draga sau cind aveai nevoie de vreo aprobare pentru ceva….si atunci venea inevitabila intrebare: de ce pe data de…..nu ai participat la ……?

Iata ca de 20 ani traim altceva. Inca nu imi este clar ce este acest altceva……dar, sa ii zicem capitalism. Unul salbatic, nestructurat, pe o societate neasezata, fara valori, cu falsi idoli si “vedete”, cu visuri adolescentine de a deveni fotbalist sau fotomodel (repere adevarate!), cu o economie care nu a trecut printr-o faza de dezvoltare (inclusiv de infrastructuri) ci doar a “sarit” in faza de consum (cu efectele devastatoare pe care le vedem),  cu nesfirsite reforme care incep cu orice nou ministru (nu au nici o finalitate…) si ajung la cos odata cu urmatorul, cu o pleiada de mediocri care ne asalteaza peste tot, cu asociatii si ONG-uri care nu reprezinta de fapt  decit o mina de oameni sau institutii fara a avea un cuvint real de spus sau vreun interes public, cu galagie multa, cu Viata, vorba lui Octavian Paler ca pe un Peron de Gara… . O sa va (ma) intrebati; bine-bine dar unde sa incapa in acest talmes-balmes social ideea de voluntariat? Cui, Doamne-iarta-ma! ii pasa de asa ceva? Corect. Unde sa incapa? Nici macar gindul actiunii voluntare – ca sa nu mai vorbim de fapta in sine – parca nu mai incape in aceasta societate de oglinzi strimbe. Si totusi, ar trebui sa inceapa sa fie acolo. Poate de fapt de aici ar trebui sa incepem insanatosirea societatii in care traim. Cu “sa ne pese”, cu ideea de a dedica ceva timp (fara plata in bani) pentru o anume actiune, fapta (nu din categoria “batrine trecute strada”) …..Sau cu ideea de a ne implica intr-un eveniment important (iata de pilda JO de la Vancouver, despre care am scris destul, si unde, inclusiv pe zona de IT au fost si voluntari) pentru experienta, conexiuni, CV (asa ceva acolo este apreciat la CV), invatare. Desigur, veti zice: nu este vreo primejdie in Romania ca in Era Noastra, cit o tine ea, sa sa organizeze vreodata asa ceva, ceea ce este corect. Dar sunt si lucruri mai mici in care ne-am putea implica in sistem de voluntariat. Culmea, voluntariatul este o axa importanta sociala si o adevarata institutie la toate nivelurile tocmai in tarile – sa zicem capitaliste autentice – in care banul este rege…..si “spread-sheet-ul’ este actul tau de identitate. Pot da multe exemple si pot sa va spun multe din experienta mea (si in diferite organizatii) in care voluntariatul este privit ca ceva foarte degradant si in orice caz plictisitor si consumator inutil de timp. Avem bani. (zic unii). Cit costa acest proiect? Sau de citi bani este nevoie pentru Asociatia X care sprijina batrinii fara nimeni pe lume (sa zicem)? X bani! Perfect. Sa ii dam si gata. Am mai facut o fapta buna, si ne-am mai compostat odata biletul spre Rai. Stiti cum ar fi un astfel de proiect in tara capitalista? Iata scenariul. Pasul 1: se anunta proiectul. Necesar? Sa zicem 20 000 de Euro.  Pasul 2: se organizeaza ceva, o actiune de stringere de fonduri (cu scop clar, cu oameni foarte seriosi -domni si doamne foarte onorabili si chiar cu mare expunere sociala care se implica etc) in care se ating de fapt 3 scopuri simultan: se string banii necesari (uneori poate chiar mai mult), se sensibilizeaza opinia locala sau publica cu privire la problema in chestiune si se da un exemplu. Totul bazat pe voluntariatul social (si nu in mod necesar pe cel profesional la care m-am referit si in contextul JO). Pasul 3: se string banii si chiar ajung unde trebuie. (ei, si asta este o problema….in ceea ce ne priveste)

Vom reusi oare? Ce ziceti?

Mihaela Gorodcov

Toate acestea se duc si, ne ducem in lumea virtuala, cum spun anglosaxonii, “as we speak”.  Traim de fapt acelasi lucru dar, pe o lata spirala a evolutiei si, ca sa existi, trebuie sa ai o indentitate on-line.

Deci, retelele sociale sunt deja o realitate, un mod de viata, o existenta alternativa care deja ne-a intrat in rindul ocupatiilor zilnice aproape obligatorii. Am scris cu ceva vreme in urma despre impactul retelelor sociale asupra business-ului (chiar si la nivel corporatist) care devine tot mai semnificativ. Corporatiile au sfatuit angajatii sa se conecteze pe reletele sociale cu clientii lor (se si numesc “Facebook Fridays), sa ii cunoasca mai bine, sa comunice mai usor, astfel incit business-ul sa poata fi facut sub alte auspicii. De aici o intreaga panoplie de implicatii atit in ceea ce priveste marketingul cit si comunicarea si relatiile publice, toate potentate si re-gindite in aceasta noua paradigma.

Iata ca de curind, un nou concept isi face tot mai mult simtita prezenta.  ”Social Buying Sites” sunt o prelungire naturala a retelellor sociale. Cum functionneaza? Simplu. Aceste site-uri sunt de obicei legate de o anumita comunitate sau aglomerare urbana si prezinta ofertele locale de la restaurante pina la Spa-uri si alte asemenea cu discounturile aferente daca……..Te conectezi, platesti 25$ si intr-un termen dat, aduni 100 de prieteni din retelele tale pe care ii convingi sa faca parte din acest aranjament. Apoi, primesti un cupon cu discounturi serioase la diferite produse sau servicii din zona in care locuiesti.  Site-uri precum Groupon, BuyWithMe, eWinWin si altele au inceput de la comunitati locale si acum isi extind influenta si serviciile in tot mai multe orase si localitati.

Pare simplu? Da, cu conditia sa fii “bine vazut” in lumea virtuala si sa ai un nume bun, recognoscibil, care sa iti asigure intr-o zi 100 de oameni care sa te urmeze. Iar identitatea si bunul nume virtuale ti le asiguri daca…stii 5 modalitati prin care sa fii sigur ca numele tau este OK.  Iata 5 motoare de cautare specifice in care trebuie sa te gasesti inr-o forma sau alta.

- Addict-o-matic: iti tastezi numele si vezi unde a fost mentionat in site-uri ca Bing, Google Blog Search, Twitter, YouTube etc.

- SocialMention: un motor de cautare si de analiza in retelele sociale care poate agrega tot ceea ce inseamna continut generat de utilizatori;

- Tehnocrati: motor de cautare pentru bloguri;

- TweetBeep: alerte Google pentru Twitter ori de cite ori esti mentionat;

- Yasni: motor de cautare pentru persoane care  furnizeaza date despre retelele celor asociati tie inclusiv date de contact , poze si orice alt tip de informatie care etse publica.

In concluzie: cupoane web 2.0, oferte locale si discounturi doar daca existi on-line, motoare de cautare pentru orice si pentru oricine, incet-incet ne mutam spre alte modalitati de socializare si comunicare.

Nu spun ca este rau sau bine. Este. Pur si simplu.

Vestea buna este aceea ca omul ramine un animal social si ca indiferent de mijloace nevoia de comunicare si de socializare ramine aceeasi sau chiar creste in conditiile angoaselor moderne.

Dar nu uitati: ca toate acestea sa se itimple, trebuie sa fii acolo. Adica in lumea virtuala.

Mihaela Gorodcov

Am tot zis sa revin din amorteala iernii nesfirsite pe care o traim si am tot aminat nu atit de lipsa de inspiratie sau subiecte cit dintr-o anume lehamite generata de inutilitatea atitudinii. Cu totii ne plingem – unii la altii – dar troienele (nu femeile din antica Troie, alminteri foarte dovedite) parca ne-au contropit intr-un melanj oribil si negicios amestecat cu apa. Sa treci strada, ei, iata o mare aventura demna de un film cu Stan si Bran (va amintiti faimoasa replica “me first” si s-a scufundat intr-o groapa plina cu apa), sa mergi cu masina este practic un act mult prea aventuros, sa te uiti la televizor este ca si cum iti semnezi pasaportul pentru infern,  sa vietuiesti este deja un act de mare curaj…..(ma rog pot sa continui lista de exasperari, dar o stiti bine, deci nu mai insist la corul plingaciosilor), asa incit acestea fiind zise m-am hotarit sa ma uit la altii. O sa ziceti care altii? Pai la altii, hat departe, fix in cealalta jumatate a globului, dincolo de GMT!
Ati ghicit, mergem in Canada, la Vancouver, unde Jocurile Olimpice de Iarna stau sa inceapa. O sa va plicitisesc, dar insist sa o fac cu citeva cifre care cuprind tehnologia din spatele unuia dintre cele mai importante evenimente sportive mondiale.
Reteaua este prima fully convergent care acopera toate tipurile de comunicatii: telefonie, wireless, radio, servicii complete de internet pentru fani, media, sportivi si delegatii si oficiali din toata lumea; 3 000 de specialisiti IT vor aisigura buna functionare a intregii infrastructuri care poate suporta pina la 15 000 de conexiuni VOIP. O retea de 285 km de fibra optica va asigura toate serviciile de voce, date si transmisii TV, inclusiv 400 000 de convorbiri radio si 10 416 ore de transmisii TV pentru mai bine de 3 miliarde de telespectatori in intreaga lume. 13 sisteme IT vor asigura buna functionare a JO, culegerea datelor in timp real de la senzorii aflati pe teren (pirtii etc)  si protectia datelor; adica in total 800 servere, 6 000 de computere, 4 000 de imprimante si nenumarate terminale. Nu mai insist cu alte detalii de procesoare, sisteme de operare, ce companii si ce performante, cum poti accesa mobil sau in video on demand orice proba, orice moment sportiv, ce facilitati de comunicatii exista, etc, pentru ca totul este la nivel de top a tehnologiei actuale, totul este integrat, si, sunt convinsa totul va functiona impecabil (detalii de exemplu si pe site-ul www.networkworld.com) . O uriasa masina de procesat biti si informatii se va porni si va merge pervaziv. Adica nimeni nu ii va remarca prezenta. (ci doar absenta, Doamne Fereste!).  Va fi bine, sunt sigura ca “nocturna” de pe pirtii sau unde este cazul nu se stinge, fiecare om si masina vor sti perfect locul in angrenaj si Flacara Olimpica se va aprinde atunci cind va trebui.

Asadar, de ce v-am plictisit cu un astfel de subiect? Pentru ca, ori de cite ori vad cum semeni ai nostri sunt capabili sa faca ceva atit de grandios, si nu numai sa faca ci sa faca bine, la timp, fara scandal prea mare, fara politica prea multa, asa, organizat si frumos, ma apuca un fel de disperare. O sa ziceti, da’ e in Canada! de ce te miri? Da, asa e! Canadienii sunt, sa zicem, de pe Venus ( ca de martieni ne-am saturat), au un lob in plus intre urechi (unde se afla indeobste creierul), au 4 miini, 2 inimi, dorm 2 ore pe noapte si maninca putin, respira de doua ori mai putin ca noi si nu vorbesc de loc. In rest muncesc si se organizeaza. Fiind deci venusieni, nu ne mai mira nimic. Noi, care suntem paminteni intelegem mai greu cum de se poate asa ceva?! Noi, care dam in gropi, noi care nu mai avem baze sportive, noi care ne-am obisnuit intr-asa un hal cu raul extins, mult, pretutindeni, incit nici nu il mai bagam in seama, noi care  nu mai vedem nimic din ceea ce este bun si frumos (stirile pozitive nu fac rating, deci nu merita mentionate) noi traim perpetuu sub zodia vorbelor. Ca intr-un blestem al flasnetei vorbim mereu si mult. Si cu totii stim ce si cum, cu totii vedem gunoaiele, cu totii suntem constienti ca nu functionam dar….ce sa-i faci? suntem doar niste paminteni undeva in Estul Europei pentru care normalul este un deziderat de neatins.
Asta e! (am ridicat si din umeri aici!).  Trist este ca ne-am obisnuit asa. Dvs ce credeti?

Mihaela Gorodcov

PS: Urmeaza un post despre voluntariat. Admirabil dar lipseste cu desavirsire in logica noastra sociala.

Tot ce stiu este ca am luat practic tranzitia in piept cu toate ale ei. Nu avem timp sa ne plictisim pentru ca traim intr-o tara a impredictibilului, a reactiilor la orice nivel neconforme cu o cutuma oarecare sau cu un  bun simt (Doamne in ce tara se poate face un meeting la care sa se strige “Jos Opozitia” ????????!!!!!!, cind ea, opozitia, este fatalmente jos si nu sus, adica la putere) si cred cu tarie ca am rezistat atitea milenii si secole de navaliri, razboaie (cu final incert pentru ca eu cred ca avem intotdeauna apetenta sa cistigam razboaie sau “puncte” si sa “pierdem pacea” oricare ar fi ea) pentru ca suntem strabatuti de un fel de lehamite ca niste locuitori in “tara lui merge si asa”. Rezultatul? Cu obida in suflet il spun: am reusit sa ne transformam cum-ne-cum din popor in populatie. Locuim si nu vietuim, vedem dar nu participam, legitimam prin tacerea complice sau prin lehamite orice si pe oricine, ne enervam dar raminem la nivelul cafenelei, suntem destepti la nivel individual dar un dezastru pe ciferele mari ale colectivitatii. Baltim pe o orizontala nestructurata pe valori (ce modele avem? care sunt de fapt elitele daca ar exista? ), ne uitam la cei tineri, polarizati intre 2 pareri (1. tineretul de astazi…cine o sa manince pensie dupa el, sau, 2. ei sunt calea si de la ei asteptam schimbarea, suflul proaspat, viata cea noua…),  ne intrebam unde sunt reperele, dar, in fine, iata o intimplare care merita povestita. Am trait-o (mai bine zis am auzit-o) intr-un fel, eu personal. Eram la Huston, la Centrul Spatial in vizita obligatorie si normala cind esti acolo. Si am vizitat raposata (ce tragedie!) naveta spatiala Challenger a carei istorie are o poveste interesanta. La primul zbor, indata ce s-a iesit in imponderabilitate, echipajul a pierdut orice control, toata lumea era confuza si au fost adusi imediat la sol. Intrebari, verificari (va imaginati despre ce verificari si simulari vorbim), teste cu echipajul, in fine, toate cele, dar, nimic nu parea in neregula. Totul era cit se poate de bine. Si totusi, ceva, acolo sus se intimplase. Asa ca in binecunoscutele bancuri, un tehnician aspirant la glorie, a gasit solutia: cu voce timida a spus ca el crede (ma rog va imaginati privirile echipei de coordonare a misiunii cu ochi care spuneau cine mai e si asta?!) ca stie care este buba: tavanul nu are nici o lumina, un neon ceva acolo, care si atunci cind esti in imponderabilitate sa iti pastreze coordonatele de sus si jos, si deci o referinta la care se te raportezi. Asta fusese si apoi, pina la cumplita tragedie, totul a decurs normal. Deci, nici macar in spatiu nu poti fara repere. Ce sa  mai spunem pe Pamint?!

Deci ce avem? Inteligenta, umor (+bascalie), talent la limbi straine, oameni importanti dar pomeniti mai deloc (unii inca ne mai sunt contemporani, dar desigur nu ii baga nimeni in seama pe la tv-uri, vreti un exemplu? – minunatul om si istoric Neagu Djuvara), traditii remarcabile (aici deschid un cufar imens de zestre si puteti pune multe in el), o tara frumoasa (ma rog, asta vine de la Dumnezeu) , talent tehnic (luam medalii la Olimpiade, la concursurile de inventica, avem programatori si IT-isti buni) dar ne-dus pina la capat (capat fiind o productie, o cercetare, o galagie-ceva acolo care sa ne faca vazuti si auziti), si, nu in ultimul rind, suntem strabatuti de un fel de optimism continuu ca ceva-ceva trebuie sa se intimple ca sa iesim la lumina. (lista o puteti continua si dv.)

Ce ne lipseste? Coeziune la nivel de cifre mari, adica de colectivitati (avem nenumarate asociatii in toate domeniile dar extrem de putine voci care sa reprezinte in mod real si categoric pe cineva), respectul pentru orice (umorul dus in bascalie) inclusiv pentru valori (indiferent de domeniu pe care de obicei le jelim la moarte si apoi, evident, le uitam), respectul pentru tara (ne hulim singuri si vrem ca altii sa ne respecte…), o scara de valori cit-de-cit asezata, exemple pozitive, Rolls-uri conduse de soferi si NU de proprietari, decenta, bun simt, “pasnicie” si nu agresivitate, gindul si intentia ca nu putem “scapa” doar individual si pe seama celuilalt ci doar impreuna, capacitatea de a invata lectiile istoriei…lista cred ca este mult mai mare.

Si acum despre ROCS. Desigur ca voi mai reveni cu un comentariu, dar, acum, “la cald” voi comenta doar deschiderea.

Am facut digresiunea de mai sus doar pentru a ne introduce putin in ceea ce a fost Ziua 1 la ROCS; au fost acolo “greii” pietei de IT din Romania si in sala reprezentanti atit din zona pietei de IT cit si a clientilor. Si am dezbatut (fara adrisant, intrucit din zona oficialitatilor NU am avut pe cine sa invitam) despre impactul crizei economice asupra pietei de IT din Romania. Cum a fost impactul? Un tsunami pentru ca piata de IT nu este ceva abstract, care exista in sine, ci doar prin clientii (companii mari, IMM-uri, end-useri) care cumpara. Si toate aceste zone au cazut. (sa stiti ca din toate tarile vecine noua din CEE, in Romania piata de IT a cazut cel mai rau!). Anul trecut in noiembrie ni se spunea ca Romania va fi o insula de prosperitate pentru ca aceasta criza nu are cum sa ne atinga. Cred ca la lista de mai sus am mai putea adauga ceva: ne mintim singuri si ii mintim (in cazul politicienilor) si pe altii. Cum adica sa nu ne atinga cind traim in globalizare, cind statul roman nu mai detine nici un fel de participatiune in vreo ramura economica importanta (deci NU are pirghii de influentare a nimic), cind efectul de domino s-a simtit imediat mai ales pentru ca economia romaneasca atita cita a fost, nu era inca structurata si asezata. Ideile si cele spuse de invitatii pe care i-am avut merita insa un comentariu separat. Au fost excelente, si chiar doresc sa fac mai multa promovare a lor si sa le supu n dezbaterii. Proiecte guvernamentale serioase (care sa ne alinieze la tot ceea ce inseamna eGovernment), strategie pe termen mediu si lung, legislatie adecvata pentru dezvoltarea reala a industriei de software si servicii in ceea ce priveste Venture Capital si multe altele. Este in aer o justificata frustrare pentru ca avem tot ce ne trebuie dar ne lipsesc …….Doamne, foarte multe. Le voi spune intr-un comentariu viitor. Le multumesc tuturor pentru ca au fost acolo si au spus ce trebuia spus. In aceasta zona nu ne mintim singuri………si este multa competenta reala si valoare.

Desi este un comentariu mai lung nu ma pot abtine sa nu mai spun o intimplare (tot a mea dintr-o calatorie) care mi-a dat mult de gindit. Prin ‘93 eram in prima mea vizita la Londra. Am avut o pasiune (fireste in afara de muzee si de tot ceea ce inseamna Londra) sa ma duc sa asist la o sedinta a Camerei Comunelor (echivalentul de la noi al Camerei Deputatilor, sa zicem, pentru ca daca vorbim de Camera Lorzilor ea….nu are echivalent la noi!). Si am aflat atunci doua lucruri interesante: Marea Britanie NU are constitutie si nici o lege nu se abroga, ea doar are periodic amendamente. (motivul este acela de a se folosi in jurisprudenta engleza precendentele create). Deci, un deputat propunea un al 4-lea amendament (al 3-lea fusese dat la finele secolului al XIX-lea) la o lege data pe timpul regelui Richard Inima de Leu (pe la 1300). Nu are importanta aici continutul legii, ci faptul ca se vorbea de o lege veche de vreo 700 de ani…..De atunci au fost in Anglia razboaie, bai de singe, turnul Londrei care scurta la greu de cap, o revolutie majora (Cromwell) si cite si mai cite.  Si m-am gindit cu mintea mea de la Bucuresti “Doamne, or sa ne trebuiasca si noua ceva secole si ceva actiune (nu spun singe) ca sa ne asezam??”.  Nu cred, refuz sa cred, si asta pentru ca simbolul nostru este Caragiale care ne vegheaza de acolo de sus si ne pune tot timpul oglinda in fata. Ca sa vada daca mai respiram…..

Mihaela Gorodcov

(pentru cei mai tineri si ne-calatori cu trenul, halta era – sau poate inc amai este – un fel gara mica, cu peron mic, in care din cind in cind mai oprea cite un personal de navetisti obositi si care avea un fel de acar Paun care si locuia acolo de mai punea din cind in cind bariera …)

Cuvintul “criza” a devenit sablon si referire universala. In el incape totul, prin el se justifica totul (evident, nu cele bune), la resturante (alea mai populare) meniurile se deschid cu “meniu de criza” (si adica ce? ma uit in farfuria de la cealalta masa, vad ce maninca si daca are o mamaliga mica atunci sic, vai, omul e in criza!), politicienii (de ti-e greata pe trei vieti) bolborosesc pe la tv-uri masuri anticriza, ce ar mai trebui? Ei bine ar trebui sa avem si hoteluri de criza (cu jumatate de pat), luminari de criza in biserici (mai scurte, ca doar lumina conteaza….) , pe scurt “viata de criza”.
Cred ca suntem cu totii alienati pentru motivul foarte simplu ca aceasta criza ne-a dus in panica, frica si multa, multa agresivitate. (as avea si aici un comentariu dar nu este in tema la care vreau sa ma refer). Si deci ce facem? Este criza, deci, bref (cum ar spune bengalezii) ne oprim din trait. Ca doar si viata insasi trebuie sa devina una de “criza”. Ne dam in cap unii altora fara sa intelegem ca in alta parte sta cauza.
Citeam de curind in cartea lui Dan Puric “Omul frumos” despre regretul pierderii filonului autentic, despre valorile perene si sistemele de referinta, despre cufundarea noastra in masa amorfa a populatiei care a uitat ca a fost poate in anumite momente binecuvinate ale istoriei noastre, popor. Este tot mai greu, daca nu imposibil, sa suprapui valori si principii peste mlastina in care vietuim (ca de trait este practic imposibil) pentru ca aceste principii au fost pocite de mascaricii vremelnici ai zilei si confiscate in mod abject. Multi ii citesc cartile, multi de duc la conferintele lui, multi citesc literatura spirituala, sau frecventeaza asiduu biserici si minastiri, asa si? Unde este schimbarea de atitudine? Nu mai este suficient sa fim de acord si sa intelegem, trebuie sa aplicam….Atitudinea genereaza viitorul, spunea un intelept. Si daca este sa te iei dupa asta, ce sa mai zic? Nu avem viitor…
In fine, iar am divagat, dar sunt cam suparata astazi.
Deci revin. Mai este nevoie de media? Iata de curind Rupert Murdoch (pe fondul scaderii drastice a veniturilor din publicitate) a decis sa aiba pe net continut cu plata de tip premium. Ma rog, cred ca stiti stirea, ea a fost indelung comentata. Vai, dar cum?! Democratia si democratizarea informatiei, cetateanul trebuie sa stie, sa aiba acces, sa fie informat, sa nu ii scape nimic, cum adica?! Sa platesti pentru ceva ce este acum la indemina tuturor pe si pe toate site-urile?????
Aici sunt citeva aspecte pe care cred ca trebuie sa le subliniem:
1. Am mai scris si intr-un alt comentariu “PR-ul de la mama ei de pe gard” ca internetul nu este nici gratis si nici ieftin daca vrei sa faci ceva ca lumea si ca PR-ul este doar un fel de morisca inventata care sa inlocuiasca marketinul si promovarea (aia cu ceva bani). Nu mai revin, puteti citi acest comentariu in arhiva de pe blog;
2. Atunci cind a inceput euforia internet toti publisherii (dar toti si de pe toate meridianele si paralele globului) au pus content gratis pe internet pentru ca: printul mai producea suficiente venituri si era inca pe val; nimeni (sau foarte putini) nu a stiut la vremea respectiva sa inteleaga si aplice noul model de business pe on-line cu atit mai putin sa il si monetizeze (mai ales dupa caderea dot-com-urilor); telecomunicatiile nu erau unde sunt astazi si broadband-ul nu era la tot cartierul asa fel incit sa “duca” orice aplicatii;
3. Printul ca cazut. Ma rog eu nu sunt chiar dintre talibanii ultrasi care viseaza la “engage” si la viata fara hirtii. In mod cert insa printul a diminuat in pondere si va diminua in continuare. Este un trend evident, vizibil de mai bine de 2-3 ani, generat fireste si de “vai draga nu mai vrem nimic in print! on-line aveti? dar cite clickuri? Multe draga, cite vrei tu……(mda, ma rog avem si rosii si castraveti, cu ce se serveste doamna/domnul?);
4. Vorbim de proiecte on-line, de web 2.0 (am scris mult despre asta si nu ma mai repet), de webcasturi, podcasturi, de comunitati, de retele sociale (nu mai revin nici aici) dar…..este evident ca in tarisoara vorbim inca limbi straine. Publicatii de nisa? Site-uri de nisa? Vai, dar cite aceesari aveti pe luna? Da’ de demografie ati auzit? Nu? Vreti accesari? Hai sa va vad cu router (pe un banner, evident pe care se fac clickurile alea de vorbeam mai sus) pe un site de sport /fotbal care o sa se rupa din miini si toti intre “Hai …ceva” o sa cumpere la kil routerul ca doar e fain, nu?
5. Sunt foarte curioasa cum va fi receptat (vai ce cuvint!) de cititorii americani acest model de content platit. Este de fapt si un raspuns la companii si corporatii care desigur au taiat bugetele de publicitate dar parca ar vrea sa se promoveze si cit mai moca si cit mai pe on-line; Si sunt foaret curioasa ce content “premium” si exclusiv va putea avea chiar si Rupert Murdoch in media pe care o conduce in contextul globalizarii si al stirilor care fac instantaneu ocolul lumii…..Si mai sunt curioasa citi se vor solidariza?
Conchid: traversam cu totii o grava criza de media in care stirea trebuie sa fie gratis, buna si la timp. Nu voi cadea in capcana flasnetei vai dar cetateanul care trebuie informat etc, dar cred ca este o situatie care ar trebui sa dea si sa ne dea de gindit.
In ceea ce ne priveste (nu pe noi ca si companie ci pe noi, asa in general) traim de fapt intr-o halta (nici macar intr-o gara mica) in care asteptam sa opreasca asa din senin un Intercity si sa ne ia pe toti sa ne duca in paradis. Si uitam sau nici macar nu mai bagam de seama ca prin fata haltei sunt totusi niste sine de cale ferata care vin de undeva si duc undeva. Si poate se va gasi cineva care sa spuna: haideti bre oamenilor sa mergem din travesa in traversa ca poate ajungem undeva! Numai ca, putini o spun, multi se pling, toti sunt agresivi si aproape nimeni nu mai intelege in aceste vremuri ca nu suntem noi inamicii unii altora si ca intr-o lume atit de interconectata (inclusiv economic) putem scapa doar impreuna……
Ma rog, ne mai ramine ceva: o conversatie adinca si linistita cu acarul Paun. Intre doua bariere…

Mihaela Gorodcov

Ma intrebati de Londra si de criza? Ma rog, Londra e tot acolo (era “high season de shoping” si era literalmente plina de “shopperi”), Parlamentul e tot acolo de la Cromwell incoace (este – prin comparatie – un simplu exercitiu de aritmetica in care se aplica proportiile simple: functioneaza de suficiente secole – vreo 4 in formula data – ca sa aiba timp sa devina o institutie serioasa si care sa conteze, al nostru doar de 20 de ani, deci faceti singuri socoteala), teatrele londoneze erau fully booked pina prin octombrie, Sky News anunta deja semnele redresarii mai ales in sectorul bancar….etc. Criza, da, dar cu alte tipuri de efecte. Asa ca o paranteza, intr-una dintre calatoriile mele la Londra (metropola care este favorita mea) am avut curiozitatea sa ma duc in zona deschisa publicului la o sedinta a Camerei Comunelor la care am stat cred fascinata vreo ora si ceva pentru ca un deputat avea o pledoarie plina de insufletire pentru un amendament (in sistemul britanic legislativ din cite am inteles legile in general nu se abroga ci se fac amendamente la ele) la o lege (care mai avea citeva de-a lungul vremii) data – tineti-va bine ca decolam – pe timpul regelui Richard Inima de Leu (asa pe la 1300). Deh…..Mai e mult pina departe.
Ma rog, tot de la ei vine si stinga si dreapta politica (nu de la nemaipomenite ideologii sau doctrine; acestea au fost asumate ulterior ca apartinind unor clase sociale situate in pozitie antagonica). Tot Cromwell zise cind s-au strins cu totii in faimosul hemiciclu de la Westminster asa: lorzii la dreapta mea si burghezii la stinga. Wonderfull! O sa mai vorbim despre Londra si despre alte locuri si despre criza……
Revin. Deci este criza, care, asa ca intr-un biliard al hazardului s-a transformat, sau mai bine zis a tras dupa ea, pe linga sectoare cheie ale economiei (vedeti ce cuvinte alese si de lemn folosesc?) cum ar fi finante/banci, imobiliar, resurse, productie etc, si media, parerea unanima fiind aceea ca media in general (audio/video, generalista, dar si cea de nisa) este intr-o criza majora. Cauze multe, efecte vizibile peste tot, cu deosebiri destul de semnificative de la tara la tara si de la zona la zona. Unde ne “ducem” cu totii? (ma rog unde ne ducem pina la urma este evident si egal pentru toti, cred, ci ma refer la scapare). Pe Web. Acolo ne regasim toti: cititori/consumatori de media + advertiseri + furnizori de content + cine mai vreti. Acolo printre retele sociale, bloguri, pareri, videostriminguri, web si podcasturi, all overIP, site-uri, portaluri, Yahoo, Google, news, tot ceea ce se poate imagina. Expertii numesc asta “The Social Colonization of the Web”. Interesant nu? Cred ca este in firea omului sa colonizeze/cucereasca ceva: teritorii (in fine pe Terra s-au cam terminat), corpuri ceresti (Luna poate fi o optiune), popoare, oameni etc.

A venit rindul Web-ului sa fie colonizat de oameni. Veti spune, da, dar si pina acum tot noi l-am facut! Da, dar retelele sociale (si chiar corporatiile de tip Yahoo si Google) duc acum restul la indeplinire. O noua lume deci de cucerit si, mai ales un nou model de business in media. O schimbare fundamentala in care trebuie sa fii pe val. Este greu de spus daca “criza” (scuze pentru usoara cacofonie) a potentat aceasta schimbare sau ea s-ar fi intimplat oricum. Daca este consecinta sau nu a crizei. Cert este ca …este.
Voi mai comenta pe aceasta tema! Pina atunci, ne vedem pe …Facebook! Sunt acolo, deci exist.
Mihaela Gorodcov