Multilingual thought glimpses

imi place de mine cand gandesc asa :

2011-01-23T19:47:00.000+02:00

21.iun.2009 0ra 00:34 … devreme
Muzica sufletului meu aleargã cu mine pe valurile imense ce mã poartã prin lume in ritmul bãtãilor inimii redescoperite … Aceasta nu este una din extremele mele stãri ci este echilibrul la care visam, plin de împlinire de sigurantã si cel mai important , iubire. Azi notiunea de vis este exageratã pentru cã visul este realitate, devine realitate. Pe zi ce trece mã desprind mai mult de profan zburând pe aripile uimitoare, emotionante si pline de mister ale sacrului din prezent.
Îmi spun mereu si azi o simt …. cã atunci când cazi si te ridici a mia oarã, ridicarea este mai sus, te inalti cu aripi noi spre lumi nevãzute, reale, spirituale. Am zâmbetul în ochi si-n mana viata, iubirea strãluceste-n piept si-mi lumineazã fata.
Tot ce vreau pot si pot sã vreau! E rolul meu sã zbor mereu si sã arãt într-al meu zbor de cãlãtor imensitatea iubirii. Poate cã par sectantã. Râd gandindu-mã la interpretãrile lumesti, umane ale spuselor mele.Cuvântul ca Logos rãmâne pentru totdeauna acolo unde sãmânta a cazut bine… iar unde s-a amestecat cu profanul dã nastere la interpretãri interpretabile interpretate de interpreti din toatã lumea… Azi realizez ca nu regret nici una din cãderile mele, altfel nu ajungeam aici si Doamne unde plãnuiesc sã ajung! Îmi va fi greu si drumul va fi lung, dar câte vise am !… Ajung sã umplu galaxia toatã, s-o înconjor si înc-o datã sã le împart cu dor.
Normal… când cazi de sus doare mai tare, dar când ajungi la înãltare nu s-a inventat unitate de mãsurare a fericirii simtite. Iubirea nu se cautã, iubirea e în tine! Si paradoxal dãruind-o se va înmulti. Eu sunt parte din propria mea scapare si nimeni altul din profan. Închizând ochii-n întuneric îmi vãd sufletul luminând mai tare decât soarele, dar fãrã sã-mi rãneascã ochii, si nu fierbinte arzãtor ca iubirile de-o clipã, ci cald si calm, fericit cã am descoperit o micã parte din adevãrul pierdut de veacuri.
Corpul acesta de pamant trebuie educat. Caci il hranim cu viciu pana in mormant fara sa stim unde ne-am incurcat. Amintiri, invataminte, unitate, lumina, ras si atemporalitate intalnite azi, printre noi profanii sunt cele ce dau sensuri noi realitatii, si dau indicii spre comori nepretuite, fara de preturi umane.Viata este un continuu inceput si sfarsit, timpul de fapt are frecventa sufletelor noastre si timpul nu trece ci se invarte in jurul nostru asteptand mereu sa facem alegerile corecte. Nu exista oameni invatati, nu exista teorie tot ce trebuie sa stim se simte. Explorarea sufletului tau, cunoasterea adevarului despre tine iti va darui libertatea.
Stelele de pe cer nu se cauta undeva departe ci in noi! “Spatiu”? asta nu intelegi ca tu esti cel mai vast spatiu, totul se afla in tine si tu in tot… Este mai greu de inteles pentru noi oamenii dar trebuie simtit si atat. Matematica este o minciuna sfruntatã, armã a manipulãrii de mase. Învat-o simtind si ai sa cunosti diferenta. Sa simti matematica … ce încântare! Numere de aur si simplitate… rafinament si minimalism în rochii de searã…
Cred ca iubirea între douã fiinte este atunci când acestia simt la aceiasi frecventa spatio-temporala , cand sunt mereu unul langa celalalt chiar la distante de netrecut.
Si-mi pun o întrebare totusi… dacã gãsesti iubirea din tine si rolul tãu e sa o arãti si altora în sufletul lor … mai existã acel suflet pereche? Si daca da, ce rol are? De fapt, ce rol au numerele pare?
Dacã iubirea între doi oameni este doar o tehnicã de manipulare a energiei negative? Desi, dacã este realã propagã energie pozitivã… Dar matematica fiind falsã si numerele pare fãrã un sens real, de ce ar trebui sã existe perechi?
Doar dacã câte un suflet a fost turnat în douã recipiente… Fizic s-ar putea explica astfel. Acum… cãutatrea neîncetatã a celuilalt… s-a transformat in monstri cu mii de capete.
Poate-ntr-o zi am sã descopãr adevãrul dar asta tine doar de ceea ce nu cunosc despre suflete. Este cert cã ambalajul, în cãutarea iubirii supreme, decade si cade în capcana neiubirii, deci, nu are cum sa fie doar un mod de manipulare instalat în ambalaje. Dar robotii se pierd pe drum, surzi si orbi, fãrã mâini si picioare, strigând disperati spre zei creati din disperare.
Mi-e teamã sã deschid acest subiect dar astfel voi stabili cine sunt acum.
Dumnezeu pentru mine este absolut, un tot de iubire din care facem parte si
care face parte din noi.
Nu spun deloc ca noi suntem Dumnezeu, caci ne-am pierdut si am orbit.
Dar Dumnzeu ne vede înca, în neajutorarea noastrã cum încercãm sã renegãm si ceea ce a rãmas din El în profan… si-L doare infinit, asa cum este de fapt. Dumnezeu este iubire! Si ne iubeste înca, printre lacrimile ce I le provocam. Lacrimi de Dumnezeu, normal nu ca ale noastre.
… Cum sã-ti pierzi cel mai drag prieten vreodatã fãrã sa-ti dai seama cã de langã tine l-ai alungat? Sufletul tãu hoinãreste singur acum, undeva prin lume, plângându-ti lipsa si dorul.
Oooh, cât mi-as dori sã întelegi ce spun, tu, ochi needucat ce vei citi aceste rânduri si mã vei judeca…
Iubeste!

Letter to an alien … This is how humans work :

2010-01-24T23:58:00.001+02:00

Once upon a time there was this age when I had purity in thought and action, an unseen smile inside my heart which spreaded light trough shaded sleepy eyes and no worries. The age of pure happiness in thought and action, with no time and space around, just the inner sparking circle of my dreamy world that I found amassing. There were no words to describe feelings and yet I felt intensely this huge universe that I had no questions about.
Then came this weird time when the box which contained my soul started to grow, and feed, and consume and ask about all these exterior things it noticed. Things that otherwise had no importance for my world inside. But the exterior world is tricky and it plays unfair games absorbing all these existing bodies making them forget they have souls inside. So I grew up asking questions, playing exterior games that spined me in this vicious “knowledge” game that actually subordinated me, like all those others, to this fake exterior reality we all came to accept as “true”. The soul containers that had asked questions before you and had received some “answers” that made them form other questions were the “wise” ones that gave us then “answers”. That is good, that is not good, this is time, this is power, this is what you should do (meaning what you have to do) and so on explaining (imposing) the rules of this fake game called “life”.
We, the bodies, learnt then the art of making “robots” so that we, later on, knew what we were supposed to transform ourselves into. But THEY never give you complete answers, because THEY need the questions in our heads to keep the “game” alive so one keeps guessing. So … I guess … we are all different types of “robots” so manufactured to tend to pretend to search “perfection” and “absolute knowledge” keeping our “circuits” functional by questions and answers and most of all throwing in our faces all the reasons for pessimism, passive revolt and whatnot … Because “this is how life works, folks” or … is it? (Attention question mark) .
So mister alien … I guess you can take our souls as fuel for your ship because as you see, we don’t have what to use them for. Or do we? (Attention question mark again)…
Will I die if I stop asking questions and start feeling again, from zero? Don’t answer, I am living the answer … See you on the inside!
Anca Elena Petrache (or at least it's what THEY say)
(24.01.2010)
btw: http://uncyclopedia.wikia.com/wiki/They

Secret

2010-01-22T17:14:00.000+02:00

de Anca Elena Petrache
(23.09.09)

Pictez culori desarte
Cu acuarele moarte
Ce coala-mi le îndurã
Privatã de cãldurã.

Mã simt sfârsit de început.
Aceiasi aripã de lut
Ce îmi umbreste zborul
N-atinge încã norul.

E-un sentiment pasiv
Curgând prin vine fugitiv,
Ce-mi amorteste chipul
Fugind sub tãlpi nisipul.

Însã de astã datã
Voi fi eu insumi, tatã!
Rãbdând cumplitul zmeu
Din gura mea de leu.

Voi merita premiul primit!
Lupta pentru ce mi-am dorit
Durerea ei de os ciobit
Si oricâte-as fi pãtimit…

…Vor merita rãsplata mea!
Oricât de lungã si de grea
Va fi fost asteptarea,
Secretul meritã rãscumpãrarea!

Planuri pentru azi

2010-01-20T10:17:00.000+02:00

de E.A.P
( 11.03.09)

Aer crud de frig în dimineata
Gândurilor ce zboarã pe fereastrã
Cartea se terminã cu prefata
Parfumului de val din marea noastrã

Un ritual de veacuri stins mã cheamã,
Acel surâs interior ce mângâie.
Iau simturile din sertar in inimã.
Farul furtunii pierdut azi pâlpâie.

Azi am sã ies în soare-afarã
Si am sã joc sotron si mimã
Si-o sã-mi întind visul de la scarã
Pânã la celãlalt capãt de limitã!

Si-am sã joc elastic!
Cu gândul devenit rigid
Cu râsul ce-l aveam lipit
Si-am sã-nvii tot ce e plastic

O mână de-ajutor

2010-01-12T13:10:00.002+02:00

de Anca Elena Petrache
(12.01.2010)

Copil fiind gândeam la viata mea
Si îmi doream când voi fi mare
Să urc si să devin o mică stea
Si pentru asta-mi căutam cărare.

Anii lumină trec si înca mică sunt
Cărarea o găsesc si-o pierd în căutare.
Cu lacrimi si lumină în care mă afund
Pierd si găsesc mereu dreapta cărare.

Lumina mea se vede azi…
Când calea-i a apus demult
Nu stii pe ce cărare cazi…
Stergi praful si zâmbesti mai mult.

Si când va fi mai greu, asa să fie!
Lumina-mi va răsfrange bucurie
Si-am să-ti întind o mană de-ajutor
Când mă vei căuta, sau poate un picior.

Când prin căderi si ridicări ne înăltăm
Muntii interiori clădind, intelepciune
Dobândim în clipa-n care ne-ascultăm
De-aceea viata noastră-i o minune:

Pentru că putem oricând să zâmbim.

Ce monde irèele

2010-01-10T19:41:00.000+02:00

de Anca Elena Petrache
(11.01.2010)

Perdue, dans les braces d’un autre monde
Je rêve encore à celle que’on a perdu.
Et même avec la lumiere qui nous inonde,
Demie de notre temps nous avons rien foutu.

Couche toi, oeil de mon amour dans l’âme
D’un dragon qui reste amoreux d’une dame.
Puis, raconte ta triste histoire dans un crâne
Qui voit et sent, mais reste dedans la rame.

La douce bouche de la pomme rouge
M’emmbrace fort, m’en rendre euphore.
On peut trouver la lumière ensemble
Juste facillement chercher-le dans le sable…

Seara la cină

2010-01-07T22:44:00.001+02:00

de Anca Elena Petrache
(07.01.2010)

Se scurge-n vinele de lut
Un vin atât de dulce
Şi mii de stele îl ascut
Suflu de om să-mi culce.

Iar palme modelează-n vid
Un vis demult visat.
Sorb cana de pelin avid
Pe-un pat demult culcat.

Şopteşte-i pielii să se-ntindă
De la planeta ta la asta.
Pe mas-o cină aburindă
În farfurie numai coasta.

Cum să ard foc în reluare?
Când am chibriturile-aici.
Cum să astâmpăr astă stare?
Când flacăra arde pe veci.

Cum să fac florile din glastră
Să crească limitat pe zi?
Cum să-ţi ascund că la fereastră
Un astru-ncepe a zâmbi?

Cere-mi totul şi-ţi voi da.
Roagă-mă să-mi retrag privirea,
Să-mi iau pâinea din mâna ta,
Şi lacrima-mi va stinge lumânarea.

Economiştilor din toată lumea…
Cum se gestionează sentimentele?

Cheap philosophy in a shitty poetry

2009-12-26T21:21:00.000+02:00

by Anca Elena PETRACHE

( 15.12.08)

The hardest thing for me to do…
Is living simple
For as much I’d like not to
A choice is multiple.

So… I feel myself growing
From the inside out,
I understand the flowing
But keep fighting it in doubt

As great is my desire,
As straight it is the line,
My feet are touching fire,
The line deforms my spine.

They say its’s worth it…
Taking the risk
I try to be brave and take it,
Listen backwards the disc…

But for the moment I am tired
I ‘ve had my passion turned to trash
I’m empty as I am desired
Past passes loudly in a flash…

Go play!

Autre nouveau debut

2009-12-18T09:33:00.000+02:00

Autre nouveau debut
de Anca Elena Petrache (24.09.09)

Ma resolution finale
C’est au debut de ma histoire
Où j’ai finis de vivre derisoire
Et comencé banale.

Je m’énerve … pas trôp
Mais la plupart c’est par ma faute.
Comme ça soufrir par mon defaut
Me rend mon propre trôp.

C’est bien bisare
Aprendre à voler avec une aile à moi
Et une nouvelle inconnue qui est à toi
C’est bien bisare ça!

2009-12-17T23:25:00.001+02:00

Emoţie

2009-12-16T19:14:00.000+02:00

Emoţie
de Anca Elena Petrache (12.10.09)

Uneori cred c-am să-nebunesc de atâta emoţie!
Inspir adânc culoarea si tac.
În josul crengilor stă un copac.
Uneori cred c-am sã-nebunesc de atâta emoţie!

Parfum de nebunie se iveşte dintre faldurile rochiei!
Diafane priviri de simţiri mă învăluie
Într-o aripă lungă cu trenă străvezie.
Parfum de nebunie se iveşte dintre faldurile rochiei!

Cu simturile-nchise simt intens noi simţuri!
Pietrele încă dorm sub cursul de râu.
Calul sălbatic aleargă fără frâu.
Cu simţurile-nchise simt intens noi simţuri!

Cât te iubesc, viaţă!

2009-12-16T19:01:00.001+02:00

Cât te iubesc, viaţă!

de Anca Elena Petrache ( 25.09.09)

Ce-mi place să te cânt pe tine toată

Si să te sorb, viaţă, dintr-o dată,

Căci te ador cu nebunia-mi toatã

Si ştiu c-am sã te pierd numai o dată.

Cu haina ta de suflete si vise colorate,

Un carusel de sentimente mari si late,

Tu mi le dai să le trăiesc pe toate,

Să te descopăr cât de-adânc se poate.

Si te iubesc atât dulce viaţ-a mea

De câte ori mă faci să cad de pe o stea

Si mă ridici din nou cu aripa mai grea

Tesându-mi fir cu fir povestea.

Ce mult îmi plac pietrele colorate

Si zâmbetele luminoase toate

Ce vin după dureri decolorate

Să-mi coasă rochii decoltate …

… Să poatã exploda lumina de iubire

S-o răspândesc aievea în nestire

Si să le pun cununi de aur si safire

În locul locului de răstignire.

Peisaj de toamna

2009-12-16T18:27:00.001+02:00

Peisaj de toamnã
de Elena Anca Petrache ( 16.11.08)

Pe-un cer de plin albastru,
şi soarele ascuns,
Îmi creşte copacul măiastru,
Cu roşiile-i frunze-n sus.

Pe fata mea se oglindeste lacul,
În cer îşi are rădăcina copacul,
şi-l cresc până la mare,
Ca sã-l hrănească cu sare.

Pe-un nor îmi pluteşte dorinţa,
Din inimă-mi creşte pasiunea,
După mine-alearga raţiunea,
şi împreună-mi deschid portiţa.

Zâmbesc. Nu pot să intru azi.
Încă nu e seară
şi uite mulţimea de brazi,
Ce mă aşteaptă afară!

Mai rămîn doar puţin,
Sã le întind si lor visul,
Apoi împreună venim,
Să-mi împlinim scrisul.

Symbolic lost

2009-12-16T07:06:00.001+02:00

Symbolic lost

by Anca Elena PETRACHE

( 22.12.08)

I’m just in time to say the small words

For as I closed the book of lost

I found me hanging empty on two roads

And in my pocket a sun-ray that was frost.

I started running to the little light,

But I was running backwards.

My days and nights started a fight

My inside screamed to save me outwards.

I stopped and listened for awhile…

Your silence brought before the curtain.

And as I wanted to gaze in the pile,

You fell asleep, like in a coffin.

The sparkle in your eye gave you away.

I felt the light, the darkness of that day…

And suddenly I knew that I was not to stay.

I woke-up watching the blue sky in the hay.

Something has left from where it was,

Someone has been replaced with light,

Something came in the place of the old laws,

Someone replaced another for this new fight.

When does one start to write?

Fabrica secolului meu

2009-12-16T06:51:00.000+02:00

Înotul în ceaţă
E ca mersul pe aţă
Sau ca zborul cu aripi de ceară
Sub soarele torid de vară.
De ce inventaţi maşinării,
Ce nu le puteţi opri?
Construiţi drumuri mii
Spre lumi fumurii…
Fugiţi să vă prindeţi trecutul
Fără să vedeţi prezentul,
Goliţi zâmbete-n deşert
Ca să zburaţi spre incert…
Dacă nu ştii unde vrei s-ajungi
Nu contează pe ce drum o apuci!
Vã miciţi zilnic visele
Ca să măriti între voi prăpăstiile
Ooo…bieţi roboţi!
Voi credeţi că trăiţi?
Mereu mai goi si mereu toţi…
De ce n-ainte de-a muri muriti?

cu tristeţe- de Anca Elena Petrache
( 21.11.2008)

Freakin' out here!

2009-12-16T00:28:00.000+02:00

Yes... I do freak out often, but ... who doesen't? Anyway, I don't need excuses, I'm not one page you read, I'm all the pages of my life.The point is I laugh a lot more than I complain. I just like the way I sweared here :D

23.nov.2009 I’m kinda’ freakin’ out here, on this lousy couch for two-three weeks now. Caught between spinning feelings until I drop down laughing or cryin’, feeling actually nothing right now… just this fuckin’ body that rarely satisfies my idea of it and then… whatever there is out there, in the real world, passing me by, laugh or cry, sunny or cloudy, friends and unfriends just avoiding me plenty. Actually, everything is how I want it to be or better said the way I made it. Lost contacts this last year more than I ever would have thought I would… but it’s not enough. “It” wants more from me, tearing and pulling away all that I have and I’m so lost on this fuckin’ road that I’m stuck, really frozen here at this hundred thousand roads intersection that I’ve built. Keep loosing and recovering my soul and goals when I know somewhere deep inside, more reprimed than it ever was, that without someone to join me in this life travel I’m nothing. All this bitch ass life is fuckin’ unsure and I keep knocking in empty doors, all the same things repeating themselves on and on under different shapes confuse and empty me up to not knowing why I should cry or laugh. I so need a good advice from any wise man but from someone who can totally understand and not judge me… I just need a life lesson or something, and also I need to take things one step at a time… I just feel that if I don’t ensure the rest of my life right now I will be lost, and still so conscious that I’m absolutely powerless over the things that are to happen. The love of life is one love that kills and we’re all in love with this bitch. I want to make the best of what I was given and no one said it’s gonna’ be easy but no one said it’s gonna be this hard either, although I was expecting it to be … but not like this… I keep contradicting myself 4 times in a sentence and I’m so fuckin’ confused at this point that I don’t even know why I am swearing. It’s absolutely hard to be a grownup. And also I feel I’m lying to everyone with the thighs I do and what I’ve achieved because they admire me for something that just sounds better than it really is … and still I’m spinning in this circle where I sew my own web to be caught in it wherever I turn. I don’t want to end-up bad. I need a friend to tell all this, I need someone with greater belief than mine who can tell me it’s going to be all right, someone who cares for others than himself and the thing that gets more tears out of me is that I know this someone, whom I think I love with all my heart and who would be the best thing that happened to me except it didn’t… because he’s JUST a friend, likes to keep it like that and makes it clearer with any occasion … so also this often encountered unshared love fills my glass and my head is turning to each closed door and I have no idea how to go out, if I want to or … what am I going to reach if I open any of these hundred doors. Time passes and takes away my friends forming couples and babies and I am … still alive. I get so frightened of living sometimes… But I know I’ll make it, I am a fighter!

o veche mare plina

2009-12-16T00:18:00.000+02:00

Sunt o foarte norocoasa casa de suflet pentru ca il simt. Imi place viata mea si spun de o mie de ori asta pentru ca soarele rasare din mare intr-un univers mare luminand Pamantul care seamana cu o pizza, iar apa se revarsa-n cascade printre planete formand lacrimi de stele cazatoare. Imi ador viata pentru ca sunt un sens giratoriu al unei intersectii de numeroase drumuri bune. Le parcurg pe toate in asta viata pana la limita…sau nu si revin mereu in centru ca poate asta o fi rolul meu, sa indrum oamenii ce trec prin intersectia mea. Casa mea de suflet se umple de lumina si simtire din miile de persoane cu margaritare in inimi intalnite, din ganduri deosebite despre trecut, prezent si viitor, unde prezentu-i cel mai insemnat si totodata ignorat. E atat de natural sa vorbesti cu cel de langa tine despre sentimentele de ACUM, desi o faci atat de rar. “Cum te simti acum?”

Salut delfinii cu inima iar ei, in salturi, imi raspund veseli. Cantam o multime de voci si instrumente si imbatam focul cu rasetele noastre. Iubim intens clipe si le transformam in eternitati. Ador briza realitatilor boeme ale cuvintelor rostite pe nisip, la rasarit si folosesc mii de sentimente ca sa-mi imbrac inima in haine stralucitoare ca apoi sa-mi scanteieze privirea si sa nu ma opresc din zambit.

Iubesc clipa de acum pentru ca simt intens si pentru ca am cunoscut Oameni. Pasiunea pura ma imbata si admiratia pentru frumos si bun si “ei” creste pana la Zenit. Si eu voi fii asa, Promit!

A, da! Si cat de mult inseamna o imbratisare…! Adorm in melodia primei raze de soare si ma scufund intr-o mare de visare…
16.08.08

French thoughts

2009-12-16T00:01:00.000+02:00

Je me suis reveillé dans une mer de phrases que mes pensées ont commencé à conturer dans mon tête. Ce que m'inquiète à ce moment sont les mêmes milles questions existentielles q’on se pose toujours. Pourquoi? Quoi? Comment les faire mieux? Que-est ce que je peux faire pour changer tout ça dans quelque chose un peu plus? Tu vois… le monde aujourd’hui est super-concentré à trouver plein des raisons pour ne pas croir, pour combattre tout ce qu’ils ont appris systématiquement, théoriquement durant les derniers 17.500 ans. Et après quoi? Vous savez si bien ce que vous ne croyez pas, vos savez toutes les lois et les règles contre lesquelles vous voulez lutter, vous vous retrouvez parmi des negations une plus scientifique et logique que l’autre… Et après quoi?
On est une planète de negation et lutte contre toutes les choses autour de nous. N’est il pas si logique de les détruire un jour ? On ne veut pas faire des guerres mais chaque pays a ses soldats, ses armes et ses technologies de “défence”. On ne veut pas de polution mais on fume, on conduit, on consume plus que le necessaire chaque instant… Et bien… Nous, on est qui? On croit quoi?
“Carpe diem” - dit toute la planète… et on vive et on consume le plus possible parce-que on ne croit pas dans “la vie d’après” , ou dans des forces divines qui vont nous punir pour notres mauvaises decisions. Et même avec cette maniere de vivre chaque instant tu te réveilles le matin avec la même geule triste et ton tête plein de questions. Pourquoi tout va mal? Pourquoi les choses ne sortent pas comme tu veux?
Moi je dis… Ce n’est pas important, du tout, ce que tu ne crois pas. Etablis-toi, pour toi même, qui tu est, quelles sont tes rêves et objectifs et lutte pour les attaindre chaq’un! Tu vas faire des erreurs, tu vas tomber dans tont tête et c’est lá où il faut être le plus fort, car il faut se lever et recommencer. C’est comme ça q’on construit notre pouvoir intérieur, c’est comme ça q’on devient fort. La Tristesse est notre ennemi et on va la vaincre en le faisant rire. Trouve-toi!
Et si tu crois dans l’amour, la beauté et le bien quoi du mal?