Târgul de hozuki (Chinese lantern plant) de la templul Senso-ji

Încă din perioada Edo, pe 9 şi 10 iulie, la templul Senso-ji din Asakusa are loc târgul de hozuki (Chinese lantern plant). Hozuki au fost cultivate atât ca plante medicinale, fiind folosite pentru scăderea febrei şi pentru scăderea disconfortului pentru femeile gravide, cât şi ca plante decorative. Numele vine de la forma şi textura fructelor, asemănătoare cu un mic felinar din hârtie.

Nakagin Capsule Tower

Am aflat dintr-un articol din New York Times, că acum doi ani, locatarii lui Nakajin Capsule Tower au votat pentru demolare. Cu toate că a fost trecut pe lista World Heritage de către International Committee of Docomomo International încă din anul 1996, faptul că turnul este încă în picioare se datorează doar lipsei de fonduri pentru demolare.

Nakagin Capsule Tower a fost dat în folosinţă în 1972 şi este opera arhitectului Kurokawa Kisho. Construit în stilul Metabolist, turnul este compus din 140 de capsule, construite astfel încât se pot detaşa şi înlocui. Totuşi, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, din cauza costurilor foarte mari.

Chiar dacă acum este într-o stare proastă, părerea mea este că această clădire, recondiţionată şi transformată într-o atracţie turistică, ar putea avea succes.

Am fotografiat Nakagin Capsule Tower noaptea, din Shiodome.

Iată şi locaţia în Google Maps:

Târgul de zorele de la templul Iriya Kishimojin

Între 6 şi 8 iulie, la templul Iriya Kishimojin din Ueno a avut loc târgul de flori Iriya Asagao (Morning Glory).

Data variază de la an la an, deci dacă vreţi să participaţi anul următor trebuie să vă interesaţi din timp. Anul trecut, când am participat eu, a avut loc pe 18-20 iulie. Târgul atrage peste 500.000 de vizitatori, aşa că pentru a evita căldura şi aglomeraţia, m-am dus de dimineaţă.
Am coborât la staţia Iriya, am trecut pe sub arcada care anunţa evenimentul şi am mers pe Kototoi-dori spre templu.

În curtea templului şi pe stradă erau zeci de tarabe, pline de ghivece cu asagao:

Ştiaţi că… zorele

Zorelele (morning glory, asagao în japoneză) au fost aduse în Japonia în secolul al IX-lea din China, unde erau cultivate ca plante medicinale, seminţele lor având proprietăţi laxative.

În perioada Edo au început să fie cultivate ca plante ornamentale, devenind un simbol al verii în Japonia. De-a lungul timpului, experţii în cultivarea acestor plante (asagao shi) au obţinut prin încrucişări o varietate mare de forme şi culori.

Impresii de călătorie - Tanabata

Sărbătorile japoneze, şi cele de origine budistă şi cele shinto, mă fac să privesc lumea cu ochi de copil şi să mă bucur de lucruri simple, reuşesc să mă transpună în lumea lor magică, cu kami, fiinţe supranaturale şi poveşti romantice.
Poate cea mai romantică dintre toate este povestea despre cei doi îndrăgostiţi, Hiko Boshi (Altair) şi Orihime Boshi (Vega), care se pot întâlni o singură dată pe an, în cea de a şaptea zi a celei de a şaptea luni, de Tanabata.

Cu o zi înainte, pe 6 iulie, fusesem la altarul Asakusa din complexul Senso-ji, unde ramura de bambus pentru Tanabata era deja împodobită cu destul de multe bileţele colorate (tanzaku), pe care erau scrise dorinţe.

Nu ştiu cum a arătat în final, probabil că a fost mult mai încărcată. Am vrut să o văd, dar a doua zi dimineaţa când am ajuns acolo, creanga nu mai era, fusese deja luată şi pusă pe râul Sumida, aşa cum este obiceiul.

Un alt mic altar shinto pe care l-am descoperit în Asakusa, ascuns printre clădiri:

Este puţin vizibil, torii şi gardul au cam aceeaşi culoare, iar la intrare sunt doi copaci mari:

Iată locaţia în Google Maps, la câteva minute de sediul Bandai:

Statuia de la piciorul lui Tokyo Tower a fost a ridicată de Societatea Japoneză pentru Prevenirea Cruzimii contra Animalelor (Nihon Dobutsu Aigo Kyokai) în amintirea celor 15 câini Karafuto (Sakhalin husky) care au făcut parte din expediţia japoneză din Antarctica din anul 1958.

Iubesc animalele, şi cele sălbatice şi cele domestice, iar povestea acestor câini m-a tulburat. Am văzut statuia într-o noapte caldă de vară, învăluită într-o lumină albastră şi mi-a dat fiori de gheaţă.

Membri expediţiei au fost nevoiţi să plece de la baza din Antarctica şi, din motive pe care nu le-am aflat, nu au putut să ia cu ei şi câinii. Crezând că echipa de salvare va veni în câteva zile, au lăsat câinilor o provizie de mâncare şi au plecat. Un alt lucru pe care nu l-am aflat este de ce i-au lăsat legaţi. Vremea s-a înrăutăţit şi echipa de salvare nu a mai putut ajunge la bază.

O nouă expediţie, care a ajuns acolo după un an, a găsit doi câini în viaţă: Taro şi Jiro. Cei doi au reuşit să se dezlege şi au reuşit să suprevieţuiască. Tato şi Jiso au fost declaraţi eroi, iar în 1983 s-a facut şi un film despre povestea lor, Nankyoku Monogatari.

Taro a trăit în Sapporo, la Universitatea Hokkaido, unde a murit în 1970. A fost împăiat şi poate fi văzut în muzeul universităţii. Jiro s-a întors în Antarctica împreuna cu o altă expediţie, unde a murit în 1960.

O altă fotografie cu o casă foarte îngustă pe care am descoperit-o în Setagaya, în apropiere de templul Gotoku-ji:

Şi locaţia în Google Maps:

Nu ştiu ce părere au cei care trăiesc sau lucrează în aceste clădiri foarte înguste din Tokyo, dar privite de afară, pentru mine au un farmec deosebit.

Fotografie făcută în Shibuya, în apropiere de 109:

Atunci când m-am plimbat cu vaporul Himiko pe râul Sumida, din Asakusa şi până în Odaiba, m-a surprins faptul că în interior am văzut câteva personaje din seria anime Galaxy Express 999.

Am aflat după aceea că vaporul a fost proiectat de un cunoscut mangaka, creatorul Galaxy Express 999 şi Captain Harlock, Leiji Matsumoto.

Himiko are un design deosebit, de forma unei lacrimi, cu acoperişul de sticlă.

Mai multe fotografii cu Himiko în galeria foto.

Kamidana este un altar shinto în miniatură, care se agaţă pe perete, la înălţime, într-o zonă luminată şi liniştită din casă, în magazine sau birouri. Se consideră a fi benefică o orientare cu faţa către est sau sud.

Altarul este dedicat de obicei zeităţii (kami) locale sau unei zeităţi asociate cu familia. Kamidana conţine tăbliţe cu rugăciuni (ofuda), binecuvântate de un preot shinto, care de obicei se înlocuiesc în fiecare an. Altarul mai poate conţine şi alte obiecte legate de ceremonia shinto, cum ar fi o mică oglindă (kagami), o miniatură după cutia în care se aruncă monezi (saisenbako), două vase pentru ramuri de sakaki (Cleyera japonica), vase pentru ofrande (apă, sare, sake, orez) şi o shimenawa (o frânghie din paie de orez cu rol de purificare şi de demarcare a unui spaţiu sacru).

Am fotografiat aceste două kamidana la muzeul Edo Tokyo Open Air:

Pe Edo Dori, între două clădiri înalte, se află un mic altar shinto:

Torii se află în spatele unui mic gard şi a unor copaci şi dacă nu eşti atent, mai ales seara, s-ar putea nici să nu-l observi.

L-am descoperit doar datorită faptului că hotelul la care eram cazată se află la trei blocuri distanţă (clădirea cu portocaliu din partea stângă în Google Maps):

După cum scriam acum trei săptămâni, pentru mine, o parte din farmecul oraşului Tokyo este dată de combinaţia de clădiri vechi şi noi.
Iată o nouă fotografie, de data aceasta de undeva între Shibuya şi Harajuku:

Şi locaţia în Google Maps:

Altarul aflat la cea mai mare înălţime din Tokyo (150 metri), se află la al doilea etaj din Observatorul principal din Tokyo Tower.

Altarul ajută la succes în dragoste, examene şcolare şi siguranţă în trafic…

Foarte aproape de intrarea în muzeul Edo Tokyo Open Air, înconjurat de verdeaţă, se află un monument din perioada Edo, cea mai frumoasă clădire din muzeu. De fiecare dată când am vizitat muzeul am fost încântată de frumuseţea sculpturii şi a culorilor vii şi am revenit lângă el la diferite ore ale zilei pentru a-l privi şi a-i face fotografii.

Este vorba de Mausoleul Jisho-in, construit în 1652 de către prinţesa Chiyo, soţia lordului Mitsutomo Tokugawa, în onoarea mamei sale, doamna Ofuri, concubina shogunului Iemitsu Tokugawa.

Decoraţiunile au fost realizate de o familie renumită de tâmplari, Kora, meşteri care au lucrat şi la Castelul Edo şi la altarul Toshougu din Nikko.

Mausoleul a făcut parte din complexul Jisho din Ichigaya, Shinjuku-ku şi este unul din puţinele construcţii din Tokyo care au rămas neatinse în timpul bombardamentelor din cel de-a doilea război mondial.

A fost declarat monument istoric şi a fost donat muzeului de către Seibu Railway Co.

Vechi de aproximativ 100 de ani, postul de poliţie (koban) Suda-cho din Edo Tokyo Open Air Museum a fost construit la sfârşitul perioadei Meiji la piciorul podului Mansei din Kanda. A fost avariat în timpul cutremurului din 1923, dar a fost reconstruit în forma iniţială.

După cutremur, traficul din zonă a scăzut mult şi staţia Manseibashi a fost închisă în 1943. Postul de poliţie şi-a pierdut şi el din importanţă, a rămas o vreme ca birou pentru poliţia de circulaţie şi în final a fost donat muzeului de către Poliţia Metropolitană. A fost mutat cu un trailer, întreg, la muzeul Edo Tokyo Open Air.

În faţa altarelor Hie, închinate lui Sannou (Mountain King), principala zeitate de la muntele Hiei de lângă Kyoto, se află două statui reprezentând zeităţi maimuţe (Sarugami), un mascul şi o femelă, cu rol de protecţie contra spiritelor rele.

Sarugami, în special femela care ţine în braţe un pui, sunt patronii căsătoriilor fericite, a fertilităţii şi a naşterii fără probleme.

Sarugami sunt şi stăpânii celor trei maimuţe faimoase care “see no evil, hear no evil, speak no evil", de la altarul Toshougu din Nikko:

Articole pe aceeaşi temă:

• Guardians - Zuijin
• Guardians - Nio statues
• Guardians - Kitsune

De o parte şi de alta a intrării în altarele închinate lui Inari, kami al fertilităţii, orezului, agriculturii şi industriei, se află două statui de kitsune (vulpe), un mascul şi o femelă, mesageri ai lui Inari şi protectori contra spiritelor rele.

Există mai multe teorii despre cum au devenit kitsune mesageri ai lui Inari. Un vechi text budist povesteşte despre o familie de kitsune care s-a dus la altarul de la muntele Inari pentru a-şi oferi serviciile, iar kami le-a îndeplinit dorinţa, dându-le rolul de protectori. O altă teorie este legată de comportamentul vulpilor, care vânează rozătoarele din câmpurile de orez, protejându-le.

Ca şi koma-inu, unul este reprezentat cu gura deschisă, iar celălalt cu gura închisă. Cel cu gura închisă ţine în gură cheia de la hambarul cu orez, o legătură de orez, o scrisoare sau un pui de kitsune.

Articole pe aceeaşi temă:

• Guardians - Zuijin
• Guardians - Nio statues

Atunci când îmi fac planificarea pentru vacanţă, pe lângă hărţi şi date despre locurile pe care vreau să le vizitez, mă interesez şi

de reducerile pentru turişti.
După cazare şi masă, cei mai mulţi bani îi cheltuiesc pe transport. Mă deplasez mult şi pentru mine este convenabil să am un abonament pe toate mijloacele de transport.
Am căutat aşa ceva şi în Japonia şi am descoperit că există mai multe abonamente, dar fie sunt valabile doar o zi şi sunt calculate pentru mai mult decât am eu nevoie, fie sunt valabile pentru o singură companie care nu acoperă toate zonele în care vreau să ajung. După un mic calcul, am decis că nu mă avantajează niciuna din variante.

Am vorbit de mai multe ori despre clădirile frumoase din Tokyo, e timpul să vă arăt şi partea opusă.
Această clădire din Asakusa, cu cele trei sculpturi cu vaci, cu altarul fals de la etaj şi o combinaţie de culori teribilă, mi s-a părut demnă de fotografiat, ca exemplu… negativ.

Încă o fotografie cu clădirea în formă de pahar cu bere.

Tocmai am citit în Mainichi că trenul express Romancecar ( ロマンスカー ) seria 60000 MSE al firmei Odakyu Electric Railway a câştigat titlul de cel mai bun tren al anului în Japonia, acordat de Japan Railfan Club.

Este primul tren expres cu locuri rezervate care circulă şi pe linie de metrou (Chiyoda şi Yūrakuchō):

Chiar dacă încă nu am călătorit cu seria 60000 MSE, după părerea mea, cea mai plăcută călătorie cu trenul în Japonia este Romancecar.
Majoritea turiştilor sunt interesaţi de Shinkansen, mai rapid şi mult mai celebru. Şi eu am fost, însă doar până ce am călătorit de câteva ori între Shinjuku şi Hakone Yumoto.
De atunci, preferatul meu a rămas 50000 series VSE:

O primă impresie excelentă:

Locuri comfortabile:

O imagine de la nivelul scaunelor:

Dacă eşti suficient de norocos să prinzi locuri în faţă:

Vedere înspre… toaletă…

…mai aproape:

Locurile schimbându-şi direcţia…

…aproape creează confuzie:

Cred că am mai văzut asta în Star Trek…

Ah, şi nu am făcut fotografii stewardeselor şi… conductorului…

Reflexii în Shibuya…

De o parte şi de alta a porţii Yomeimon de la altarul Toshougu din Nikko, se află două statui reprezentând kami gardieni, cu rol de protecţie contra spiritelor rele.

Sunt cunoscuţi cu numele de Zuijin sau Zuishin, numele gărzilor personale ale împăratului Japoniei.
Sunt reprezentaţi înarmaţi cu arcuri şi săgeţi şi poartă costume din perioada Heian.

Pentru mai multe fotografii de la altarul Toshougu din Nikko, vizitaţi galeria foto.

La intrarea în majoritatea templelor budiste se află două statui reprezentând gardienii, Nio (Benevolent Kings), cu rol de protecţie contra spiritelor rele, ca şi koma-inu în altarele shinto. Se spune că Nio l-au însoţit şi protejat pe Buddha, în timpul călătoriilor prin India.

Cel din dreapta se numeste Agyo, simbolizează violenţa manifestată, în mână ţine vajra-paṇi şi are gura deschisă, reprezentând începutul universului.

Cel din stânga se numeşte Ungyo, simbolizează forţa latentă, nemanifestată, este reprezentat cu o sabie sau cu mâinele goale şi are gura închisă, reprezentând sfârşitul universului.
Primul Nio spune “A", iar celălalt “M", deci, împreună formează mantra budistă “AUM".

Fotografii de la templul Rinno-ji din Nikko. Pentru mai multe fotografii vizitaţi galeria foto.

Un club “American” din Kabukicho, cu o gorilă imensă (King Kong? ), la limita dintre nostim şi kitsch:

Unul dintre cele mai bune exemple despre cât de frumos se îmbină arhitectura veche cu cea nouă în Tokyo este această imagine cu Tokyo Tower, vizibilă din interiorul complexului Zojo-ji.

Pentru mai multe fotografii de la templul Zojo-ji, vizitaţi galeria foto.

În faţa staţiei Ryogoku (aproape de Kokugikan), se află o statuie reprezentând doi luptători de sumo. Pare o transpunere 3D a unei picturi ukiyo-e, cu feţele şi corpurile stilizate.

Pata întunecată de pe fundul statuii m-a făcut să mă întreb dacă are cumva legătură cu credinţa japoneză conform căreia frecarea unei părţi a unei statui reprezentând o zeitate aduce noroc (Daikoku) sau vindecare (Yakushi).

Am descoperit pe Vimeo acest frumos time-lapse video, filmat în Tokyo.
Începutul mi-a adus aminte de străduţele înguste pline de mici restaurante şi de aerul din jurul lor impregnat de mirosuri delicioase.

Pe acoperişul unuia dintre depozitele sacre (Kamijinko) de la altarul Toshougu din Nikko sunt două sculpturi reprezentând elefanţi, unul alb şi unul negru.

Tanyu Kano, artistul care i-a realizat, nu văzuse un elefant în realitate, aşa că unele elemente, cum ar fi coada şi urechile, diferă faţă de cele reale.

Au rămas cu numele de “elefanţii imaginari” de la altarul Toshougu.

Pentru mai multe fotografii de la Toshougu Shrine, vizitaţi galeria foto.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de când, pe 2 iunie 1909, s-a deschis în Tokyo prima arenă Kokugikan, situată pe locul actualului templu Eko-in, loc unde s-au desfăşurat turneele de sumo încă din perioada Edo.

Numele Kokugikan a fost dat de scriitorul japonez Emi Suiin, care a descris sumo ca fiind kokugi - sport naţional.

Arena a fost înlocuită în 1946 de o nouă clădire construită în districtul Kuramae şi a fost demolată în 1983.
Actuala arenă de sumo, Ryogoku Kokugikan, a fost deschisă în 1985.

(aflat de la The Honolulu Advertiser, via @EventTokyo)

Locul actualului templu Eko-in, unde a fost situată prima arenă Kokugikan:

View Larger Map

Actuala arenă Ryogoku Kokugikan:

Harta Google Maps a intrării în Ryogoku Kokugikan:

Articolul de ieri, despre un mic altar închinat lui Inari din Akihabara, a fost foarte bine primit (a şi avut un salt în trafic) şi am fost întrebată dacă mai cunosc şi alte mici altare ascunse în jungla urbană.
Preferatul meu este tot un altar dedicat lui Inari, pe care l-am descoperit în Nihonbashi, ascuns între clădiri înalte moderne.

Dacă vreţi să-l vedeţi, iată link-ul la Google Maps şi vederea din stradă:

Deviind de la traseele turistice din Akihabara, am descoperit acest mic altar închinat lui Inari, pe una din străzile din spatele lui Ishimaru, înconjurat de blocuri înalte.

Dacă aveţi ocazia să treceţi prin Akihabara şi doriţi să-l vizitaţi, iată locaţia, în Google Maps: