Muzica anilor '60 '70 '80

In memory of Michael Jackson

2009-06-26T11:21:00.011+03:00

Michael Jackson, in varsta de 50 de ani, a suferit un stop cardiac si a fost transportat de urgenta la spitalul UCLA din Los Angeles, aflat la doar cinci minute de locuinta sa, unde a murit.

10:49 Daily Mail: Dependenta de medicamente l-a distrus! Rudele cantaretului se asteptau la acest final. Michael Jackson devenise dependent de medicamente cu mult timp in urma, iar stresul cauzat de cele 50 de concerte ce urmau sa se desfasoare la Londra, l-ar fi determinat sa-si mareasca doza de medicamentatie ceea ce i-a fost fatal.

10:00 The Sun: Michael Jackson a murit din cauza unei supradoze.

07:40 Mama cantaretului si cei trei copii ai sai s-au grabit sa ajunga la spital si, potrivit surselor din cadrul spitalului, cantaretul si-a dat ultima suflare avandu-i alaturi pe cei dragi. Un purtator de cuvant al familiei Jackson a declarat ca familia trece prin momente cumplite si este devastata.

07:37 Un avocat al familiei a declarat ca Michael Jackson lua medicamente pentru a fi in forma in vara aceasta, la concertele din Londra si ca decesul sau nu este deloc surprinzator. Se pare ca abuzul de pastile l-a insotit pe regele muzicii pop in ultimii ani, pe drumul distructiv pe care pornise.

03:07 Moartea sa este comparata cu cea a lui Elvis.

03.05 "Michael Jackson a facut cultura sa accepte o persoana de culoare", a declarat pastorul Al Sharptop.

03.00 Lt. Fred Corral de la The Los Angeles County Coroner's Office a declarat ca autopsia va fi efectuata astazi, iar rezultatele sunt asteptate in cel mult o zi.

02:30 Familia lui Michael a ajuns la spital.

02:29 Potrivit purtatorului de cuvant al Centrului Medical UCLA din Los Angeles, artistul a ajuns la spital in coma profunda.

02:25 Sute de admiratori s-au adunat in fata spitalului UCLA.

02:20 CNN, care citeaza un medic legist, anunta ca artistul a incetat din viata.

02:16 Los Angeles Times, BBC, New York Times si Associated Press au confirmat pana acum moartea regelui pop.

Potrivit Los Angeles Times, artistul nu mai respira atunci cand paramedicii au sosit la resedinta sa din Los Angeles. Im ambulanta, Jackson a fost resuscitat. Potrivit unuia dintre fratii sai, Michael s-a prabusit in locuinta sa, iar cand cadrele medicale au ajuns la el nu mai respira.

Jackson avea programata o serie de 50 de concerte la O2 Arena din Londra, care ar fi trebuit sa aiba loc intre 13 iulie anul acesta si martie 2010.

Artistul a locuit in ultimele doua luni in Los Angeles, unde a facut repetitii si s-a pregatit pentru show-urile mult asteptate de fani.

Michael Jackson s-a nascut in 29 august 1958. Supra-numit si Regele Muzicii Pop, a fost al saptelea membru al familiei Jackson.

A debutat in cariera muzicala de la varsta de 11 ani ca membru al formatiei The Jackson 5 si a inceput cariera solo in 1971 in timp ce era inca un membru al grupului.

A fost una dintre putinele vedete introduse in Rock and Roll Hall of Fame de doua ori, a primit 13 Premii Grammy.

Decesul

La amiaza zilei de 25 iunie 2009, Michael Jackson a suferit un stop cardiac la casa închiriată din Holmby Hills, Los Angeles. A fost găsit cu pulsul scazut de către medicul personal, însă încercarea de a-l resuscita a eşuat. Echipa de paramedicii a primit un apel la 911 la ora 12:22 p.m. (ora locală), ajungând la faţa locului după trei minute şi şaptesprezece secunde. A fost raportat că acesta nu respira şi au fost făcute manevre de resuscitare cardiopulmonară la faţa locului, apoi au dus pacientul, care intrase în comă, la Centrul Medical UCLA. Decesul a fost declarat în jurul orei 14:26 (ora locală) în aceeaşi zi. Autorităţile au programat o autopsie, presa făcând multe speculaţii în legătură cu cauza morţii. Funeraliile vor avea loc la Staples Center din Los Angeles pe 7 iulie 2009.

Tom Jones

2009-06-14T16:26:00.001+03:00

Sir Thomas Jones Woodward, OBE (nascut pe 7 iunie 1940), cunoscut sub numele de scenă Tom Jones, este un cântăreţ de muzică pop galez cunoscut datorită vocii sale puternice. S-a născut în Treforest, lângă Cardiff, Ţara Galilor. Începând cu anul 1965, a vândut peste o sută de milioane de discuri.

Carieră muzicală

Tom Jones a devenit faimos la mijlocul anilor '60 prin interpretarea exuberantă purtând pantaloni bufanţi strâmţi şi bluze cu gulere largi, într-un stil Edwardian popular printre nobilii din zilele sale. A fost cunoscut pentru sex-appealul său evident încă de înainte de a deveni unul dintre lucrurile necesare cântăreţilor pop.

În 1963 Jones a devenit liderul trupei Tommy Scott şi Senatorii, o trupă locală. Hainele de piele l-au făcut cunoscut în Ţara Galilor de Sud, o zonă din Marea Britanie, deşi Senatorii erau încă necunoscuţi.

În 1964 au compus şapte melodii cu producătorul de la "Telstar" Joe Meek, mergând pe la multe companii în speranţa de a face un contract de înregistrări, dar nu au avut succes. Planul era să lanseze un single, "Lonely Joe/I Was A Fool" însă Meek a refuzat să lanseze piesa. Abia după ce "It's Not Unusual" a devenit un hit masiv, Meek a fost de acord să vândă înregistrările în Tower (USA) şi Columbia(UK). Grupul s-a întors în Ţara Galilor de Sud pentru a-şi cânta piesele în săli de dans şi cluburi pentru muncitori. Într-o noapte, la clubul Top Cat din Cwmtillery, Jones a fost remarcat de Gordon Mills, un manager londonez născut în Ţara Galilor de Sud. El a fost cel care l-a numit "Tom Jones", lucru ingenios care i-a adus cântăreţului imaginea de persoană arătoasă prezentată în filmul lui Tony Richardson după cartea lui Henry Fielding "Istoria lui Tom Jones, copil găsit", film foarte apreciat în aceea perioada, dar a făcut şi recunoscută naţionalitatea sa. Gordon Mills le dăduse nume multor cântăreţi de rock precum Engelbert Humperdinck (născut Arnold George Dorsey). Trupa Senatorii a devenit The Playboys şi apoi the Squires. Era începutul părţii a doua din cariera lui Jones.

Companiile de înregistrări considerau stilul său şi ce transmitea el fiind abraziv şi neprelucrat. Vocalele lui Jones erau foarte răguşite şi se mişca precum Elvis (despre care spune că a fost una dintre persoanele care l-au infulenţat). Dar apoi, casa de înregistrări Decca şi-a dat interesul şi astfel Jones şi-a înregistrat primul single, "Chills And Fever" la sfârşitul lui 1964.

Singelul nu a avut prea mult succes , următorul însă, "It's Not Unusual",(scris împreună cu Les Reed), a fost un hit instant, lansat la începutul lui 1965. Postul BBC a refuzat iniţial să îl difuzeze.

Filmografia

Emisiune Speciala despre Podul Londrei special pentru TV UK/USA (1972)

O poveste fantastică despre cum a fost adus Podul Londrei în America

Hex (sau The Shrieking) (Leo Garen) USA (1973)
Pe Insula Fericirii BBC special pentru TV UK (1974)
Pleasure Cove (Bruce Bilson),USA (1979)
Insula Fantastică (Aaron Spelling), serie TV USA (ABC, 7 Aprilie 1984)
Fantomele Străzii Oxford (Malcolm McLaren), TV pentru TV, UK (1991)

Un musical TV care celebrează a 200-a aniversare a renumitei Oxford Street din Londra

Fresh Prince of Bel-Air serie TV (Tom Jones este invitat) (1991)
Simpsonii serie TV Sezonul 4 Episodul 7 ("Marge Gets a Job") (1991)
Silk n' Sabotage (Joe Cauley), USA (1994)
The Jerky Boys (James Melkonian), USA (1995)
Atacul marţienilor! (Tim Burton), USA (1996)
Agnes Browne (sau Mămica) (Angelica Huston)(1999)
Duck Dodgers (Serie TV) deschidere şi apariţie de invitat în episodul "Talent Show A Go-Go".

Modern Talking

2009-04-25T18:45:00.002+03:00

Modern Talking a fost un grup muzical german de muzică pop, fondat de Dieter Bohlen şi Thomas Anders.

Membri, începuturi

Dieter Bohlen s-a născut în data de 7 februarie 1954 în localitatea Berne, la 40 km de Oldenburg. Thomas Anders (numele adevărat - Bernd Weidung) s-a născut în data de 1 martie 1963 în Munstermaifeld, lângă Koblenz.

În februarie 1983 Dieter compune "Was macht das schon" însă are nevoie de o voce, o persoană care să cânte. Cineva vine de la compania muzicală Hansa din Berlin; au un cântăreţ care deja a înregistrat câteva melodii dar nici un hit. Numele lui este Thomas Anders. Thomas zboară la Hamburg şi este foarte entuziasmat de compoziţia lui Dieter. Dieter, tipul blond, sportiv şi Thomas, tipul brunet şi elegant s-au înţeles perfect de la bun început. Dieter compune cu Thomas cântecul "Wovon trauemst du denn?"; cu acest cântec Thomas intră în topuri. În martie şi iunie '84 urmeaza "Endstation Sehnsucht" şi "Heisskalter Engel". După aceste înregistrări Dieter decide să-şi ia o vacanţă şi pleacă în Mallorca. În această vacanţă deja se gândeşte la noi proiecte şi unul dintre ele este revelaţia anului '85 "You're my heart, you're my soul". În acelaşi timp Thomas pleacă cu prietena sa, Nora Isabell Balling în insulele Canare unde se logodesc în data de 6 August 1984. Când cei doi revin în Germania încep imediat să lucreze la "You're my heart, you're my soul" şi se gândesc la un proiect duo. Acest proiect se va numi Modern Talking. În octombrie '84 cântecul este gata, însă nu se întâmplă nimic!!! Mai rău, în noiembrie '84 Thomas are un accident. Maşina sa, un Golf GTI este complet avariata, dar Thomas şi Nora scapă nevătămaţi ca prin minune. Dar.. tot răul spre bine. După acest incident videoclipul piesei "You're my heart, you're my soul" este difuzat pentru prima dată pe canalul "Formel Eins" în data de 17 ianuarie 1985. Câteva zile mai târziu Dieter şi Thomas au fost prezentaţi în "Tele-Illustrierte". A fost sfârşitul ghinionului pentru Modern Talking!!! Revelaţia anului a fost pe primul loc în topurile din 35 de ţări! În martie '85 a urmat al doilea single "You can win, if you want". Anul 1985 a fost anul trofeelor; au câştigat tot ce se putea câştiga, 75 de discuri de aur şi platină pentru succesul lor în toată lumea. Au concerte peste tot în Europa. În mijlocul anului 1985, din cauza stresului şi a oboselii acumulate Thomas are o cădere nervoasă. Când se simte mai bine se căsătoreşte cu Nora în data de 27 iulie 1985, în Koblenz. Urmează hituri celebre ca "Cherie Cherie Lady", "Brother Louie", "Atlantis is calling"... Thomas apare pentru prima dată cu celebrul lanţ de aur cu numele soţiei sale Nora, în "Cherie, Cherie Lady".

Nora se implică în cariera lui Thomas, devine managerul său personal, se ocupă de look-ul soţului său, îl sfătuieşte să-şi lase părul lung. Look-ul lui Thomas devine unic, foarte excentric, imposibil de imitat. Prezenţa constantă a Norei devine din ce in ce mai iritabilă pentru presă, fani şi pentru Dieter. Nora începe să apară pe scenă ca back-vocalist ceea ce nu a fost pe placul tuturor, îndeosebi al lui Dieter. Divergenţele dintre cei trei: Dieter, Thomas şi Nora au dus la destrămarea trupei în anul 1987. După destrămarea din 1987, cei doi au continuat pe căi diferite. Dieter a înfiinţat "Blue System" cu care a avut multe succese ( "Sorry Little Sarah", "My Bed Is Too Big", " Love Suite", "Deja Vu"), iar Anders a urmat o carieră solo stabilindu-se pentru un timp în USA împreuna cu soţia lui. In ciuda experientelor neplăcute din trecut Dieter şi Thomas au continuat să ţină legătura după ce Thomas s-a reîntors în Germania. La începutul anilor '98 celebrul duo s-a reunit şi a produs albumul "Back For Good" care a fost numarul 1 în Germania pentru 4 săptămâni consecutiv, dar şi în alte 15 ţări. Au câştigat premiul World Music Awards pentru cea mai bine cotată formaţie germană a anului. Albumul următor "You are not alone" a avut acelaşi succes. Au urmat "The Year Of The Dragon", "America", "Victory", "Universe". După ce au câştigat în toată cariera 500 de discuri de aur şi platină Bohlen şi Anders au decis să se despartă din nou în 2003. Au mai produs un ultim album "The Final Album". Thomas Anders a început o carieră solo în timp ce Dieter Bohlen îşi consacră timpul noilor talente.

Evoluţia formaţiei

Perioada 1984 – 1987

În 1982, Dieter Bohlen, autor, compozitor, producător şi Thomas Anders (cu numele adevărat Bernd Weidung), interpret, se întâlnesc pentru prima dată. Bohlen compune câteva piese muzicale spre a fi interpretate de Anders, dar care nu vor avea succes. În 1984 cei doi se decid să formeze Modern Talking şi lansează cântecul You're My Heart, You're My Soul care va deveni în scurt timp foarte popular, fiind unul din hiturile anului 1985.

Înregistrarea a fost urmată de You Can Win If You Want, un alt hit al anului 1985. La fel, Cheri Cheri Lady va atinge poziţii de frunte în topurile muzicale. Succesul va marca şi single-urile Brother Louie şi Atlantis Is Calling (S.O.S. for Love).

Succesul şi faima formaţiei a străbătut nu numai Europa, ci şi Asia, America de Sud, Orientul Mijlociu, mai ales în Iran, unde muzica lor a fost interzisă de către autorităţile instaurate după revoluţia islamică din 1979.

Albumuri

1985: The first album (Ariola)
1985: Let's talk about love (Hansa Records)
1986: Ready for romance (Hansa Records)
1986: In the middle of nowhere (Hansa Records)
1987: Romantic Warriors (Hansa Records)
1987: In the garden of Venus (Hansa Records)
1998: Back for good (Ariola)
1999: Alone (BMG International)
2000: 2000 - Year of the dragon (BMG International)
2001: America (BMG International)
2002: Victory (BMG Entertainment|BMG)
2003: Universe (BMG Entertainment|BMG)
2003: The Final Album (BMG Entertainment|BMG)

Single-uri

1984: You're my heart, you're my soul (#1 în Germania)
1985: You can win if you want (#1 în Germania)
1985: Cheri Cheri Lady (#1 )
1986: Brother Louie (#4 Royaume-Uni) (#1 în Germania)
1986: Atlantis is calling (SOS for love) (#1 în Germania)
1986: Geronimo's Cadillac (#3 în Germania)
1986: Give me peace on earth (#29 în Germania)
1987: Jet Airliner (#7 în Germania)
1987: In 100 years (#30 în Germania)
1998: You're my heart, you're my soul'98 (#2 în Germania)
1998: Brother Louie'98 (#16 în Germania)
1999: You are not alone (#7 în Germania)
1999: Sexy Sexy Lover (#25 în Germania)
2000: China in her eyes (#8 în Germania)
2000: Don't take away my heart (#41 în Germania)
2001: Win the Race (#5 în Germania)
2001: Last Exit to Brooklyn (#37 în Germania)
2002: Ready for the Victory (#7 în Germania)
2002: Juliet (#25 în Germania)
2003: TV makes the Superstar (#2 în Germania)

Compilaţii

1986: The Singles Collection
1987: The Modern Talking Story (Scandinavian Edition)
1988: Best Of Modern Talking
1988: You're My Heart, You're My Soul
1988: Romantic Dreams
1988: Greatest Hits Mix
1989: Hey You
1989: The Greatest Hits Of Modern Talking
1991: The Collection
1991: You Can Win If You Want
1994: You Can Win If You Want (Re-release)
2000: You're My Heart, You're My Soul
2001: Selected Singles '85-'98
2001: The Very Best Of Modern Talking
2002: Best Of Modern Talking (Re-release) (#14 France) (Compilation Chart)
2002: The Golden Years (3 CDs)
2002: We Still Have Dreams – The Greatest Love Ballads Of Modern Talking
2003: Romantic Dreams (Re-release)
2003: Let's Talking! … Best Of Modern Talking
2003: The Final Album (2 CDs South African Edition)
2003: Greatest Hits 1984–2002 (Korean Edition)
2006: Nur Das Beste (1998–2003 Collection)
2007: The Hits (2 CDs)

Julio Iglesias

2009-04-23T19:33:00.003+03:00

Julio Iglesias (n. 23 septembrie 1943, Madrid) este un cântăreţ spaniol. Părinţii lui, Dr. Iglesias Puga si Maria del Rosario au avut grijă ca fiul lor Julio, să studieze Dreptul la Universitatea Complutense din Madrid, dar viaţa nu l-a lăsat sa-şi termine studiile din cauza unui accident de maşina ce l-a lăsat paralizat pentru un timp în care a realizat că cea mai bună metodă de a-şi canaliza durerea morală ṣi fizică e să se inchidă în minunata lume a muzicii. Totul a început atunci cand intr-o zi cand era internat in spital, a primit o chitară de la medicul care-l îngrijea. Aşa, pe scurt, a inceput fulminanta sa carieră care se intinde pe o periodă respectabilă de 40 de ani, [ncununaţi cu numeroase albume răsplatite cu aur, platina si numeroase distincţi, uneori unice in lume. În anul 1971 s-a însurat cu Isabel Preysler Arrastria din care a rezultat 3 minunaţi copii: "Chabeli" Maria Isabel (1971), Julio Iglesias Jr. (1973) si Enrique Iglesias (1975), ultimi doi aleg@nd s` calce pe urmele tat`lui lor.

La [nceputul anilor '90, şi-a unit destinele cu Miranda Johanna Maria Rijnsburger cu care a avut in total 5 copii, ultimul născându-se în 2007. Primul album al artistului se numeste La Vida Sigue Igual (1969) iar cel mai recent Quelque chose de France (2007).

Discografie

Albume (Studio)

1. La Vida Sigue Igual [LP-Discolibro] (1969)

La Vida Sigue Igual [CD-Re_Release] (1988)

2. Gwendolyne [LP] (1970)

Gwendolyne [CD-Re_Release] (1988)

The Beatles

2009-04-04T13:21:00.006+03:00

The Beatles

The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritm), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) şi Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca ţintă generaţiile de tineri rezultate de după al doilea război mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, "The Beatles" este cel mai faimos şi de succes grup în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

În timp ce, iniţial au devenit faimoşi pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinaţie de laude atât din partea criticilor cât şi din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX. În cele din urmă, ei şi-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au păşit graniţa spre cinematografie, şi în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic.

În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor. În conformitate cu aceeaşi revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles şi impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960.

Istoric

McCartney l-a cunoscut pe Lennon pe 6 iulie 1957 şi a intrat în formaţia acestuia, numită The Quarrymen, pentru care McCartney l-a recrutat pe Harrison, amicul său de şcoală în vârstă de numai 15 ani. Trupa s-a despărţit pentru scurt timp după care s-a reunit. Grupul suferă mai multe schimbări atât ca nume cât şi ca membri şi devine în cele din urmă în 1960, The Beatles. Numele formaţiei a fost ideea lui Stuart Sutcliff (atunci membru al formaţiei) şi a fost inspirat din numele formaţiei lui Buddy Holly, Crickets (Greierii). S-a păstrat conceptul de insectă (Beetle) şi a fost combinat cu conceptul muzical de bătaie a măsurii (beat).

În 1962 Ringo Starr este coptat în trupă şi în acelaşi an au semnat un contract cu Parlophone, membră a EMI. La 5 octombrie 1962 formaţia şi-a lansat discul de debut Love me do pe partea A şi P.S. I love you pe partea B. La 26 noiembrie 1963, Beatles înregistrează al doilea disc Please, please me care va ajunge numărul doi în topul oficial al Marii Britanii.

Mania pentru Beatles a început în Anglia pe 13 octombrie 1963 cu o apariţie televizată la London Palladium şi a explodat apoi în SUA, în urma a 3 apariţii a trupei în "The Ed Sullivan Show", pe 9 februarie, 16 februarie şi 23 februarie 1964. Această trupă, ce cânta muzică pop pe atunci, a devenit în scurt timp un fenomen mondial cu fani care-i adorau pe membrii trupei, cu adulaţii isterice din partea fanilor şi condamnări din partea comentatorilor culturali şi alţii, printre care şi Frank Sinatra. O parte a criticii adresate trupei îşi avea originea în confuzia asupra surselor muzicii lor (o confuzie asemănătoare a planat şi asupra lui Elvis Presley în 1956, criticile provenind de la persoane care nu cunoşteau tradiţia muzicii blues, R&B şi Gospel din care răzbătea Elvis), iar o parte era cauzată de reacţia neîncrezătoare cu privire la lungimea părului membrilor The Beatles. În 1964, ei au ocupat primele 5 poziţii ale Hot 100 din revista Billboard, o realizare care nu a mai fost repetată. În 1965, cei patru au fost desemnaţi membri ai Ordinului Imperiului Britanic. În acelaşi an Lennon şi Harrison au început să consume LSD, iar McCartney ceva mai târziu, spre sfârşitul anului 1966.

Lennon a afectat imaginea The Beatles, în anul următor, când a afirmat într-un interviu că, religia creştină este pe moarte, susţinand că Beatles e mai populară ca Iisus. În cele din urma, şi-a cerut scuze, după ce a fost criticat foarte dur de către grupuri religioase, după ce albumele lor au fost interzise sau chiar arse în ţări din America de Sud, şi după ce au primit ameninţări din partea unor grupuri ca Ku Klux Klan.

The Beatles, după concertul din Candlestick Park, din San Francisco, pe 29 august 1966, şi-au concentrat forţele în studioul de înregistrări, noile compoziţii şi experimente muzicale ridicându-le reputaţia artistică în mod remarcabil păstrându-şi totuşi uriaşa popularitate. Însă, soarta financiară a grupului a luat o întorsură nefavorabilă atunci când managerul lor, Brian Epstein, a murit pe 27 august 1967. După aceasta, membrii trupei şi-au urmat interesele individuale şi s-au întâlnit tot mai rar. Ultimul lor concert este considerat a fi apariţia live pe acoperişul studio-urilor Apple, din Londra, în ianuarie 1969, şi a apărut compilat în albumul "Let it be". În iulie 1969 trupa s-a reunit pentru a înregistra albumul Abbey Road. Oficial, Beatles s-a destrămat în 1970, şi orice speranţă a unei reuniuni a fost zdrobită când Lennon a fost asasinat de către Mark David Chapman în 1980. Totuşi, o reuniune virtuală a avut loc în 1995, odată cu lansarea a doua înregistrari ale lui Lennon, la care şi-au adus contribuţia şi ceilalţi 3 membri Beatles. Au rezultat piesele "Free as a bird" şi "Real love". Au mai fost lansate, de asemenea, 3 albume ce conţineau material nelansat anterior, precum şi un documentar, proiect cunoscut sub numele The Beatles Anthology.

Discografie

Please Please Me, 22 martie, 1963
With the Beatles, 22 noiembrie, 1963
A Hard Day's Night, 10 iulie, 1964
Beatles for Sale, 4 decembrie, 1964
Help!, 6 august, 1965
Rubber Soul, 3 decembrie, 1965
Revolver, 5 august, 1966
Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band, 1 iunie, 1967
Magical Mystery Tour, 8 decembrie, 1967
The Beatles, 22 noiembrie, 1968
Yellow Submarine, 13 ianuarie, 1969
Abbey Road, 26 septembrie, 1969
Let It Be, 8 mai, 1970
All you need is love

Componenţă

John Lennon – chitară ritmică, voce
Paul McCartney – bas, voce
George Harrison – chitară solo, voce
Ringo Starr – baterie, voce

Foşti Membri

Pete Best – baterie
Stuart Sutcliffe – bas

Madonna

2009-03-30T17:26:00.014+03:00

Informatii generale

Nume naştere: Madonna Louise Veronica Ciccone
Data şi locul naşterii: 16 august 1958 (50 de ani)
Bay City, Michigan, Statele Unite ale Americii
Gen muzical: Pop, Pop-Rock, Muzică electronică, Dance, R&B, disco
Ocupaţie: muziciană, compozitoare, actriţă, producătoare, designer, dansatoare
Ani de activitate: 1982 – prezent
Case de discuri: Warner Bros. (1982-2008), Live Nation (2008-prezent)
Website: madonna.com

Madonna Louise Veronica Ciccone-Ritchie (n. pe 16 august 1958), supranumită « Regina muzicii pop » este o cântăreaţă, actriţă şi compozitoare de muzică americană pop, câştigătoare a mai multor premii Grammy, actriţă laureată a Globului de Aur şi autoare a mai multor cărţi. Născută în Bay City, Michigan şi crescută în Rochester Hills, Michigan, Madonna s-a mutat în New York City pentru a deveni dansatoare. Şi-a lansat albumul de debut în 1983, de pe care trei melodii au ajuns în top 20 în Statele Unite. După o interpretare memorabilă la prima ediţie a MTV VMA din 1984 a piesei „Like a Virgin”,obţine primul hit în Statele Unite şi Australia.Albumul care poartă numele piesei a ajuns de asemenea pe locul 1 în Billboard 200. Anul următor joacă în Căutând-o pe Susan pentru care primeşte recenzii pozitive. În 1986 lansează True Blue care produce multiple hituri 1 în toată lumea, şi este nominalizată la premiile Grammy pentru cântecul „Crazy for You” de pe coloana sonoră a filmului Vision Quest. În 1987 joacă în Who's That Girl care este primit rece de către critică şi public, cu toate că soundtrack-ul se dovedeşte a fi un succes în topuri, melodia „Who's That Girl” devenind un hit internaţional, iar turneul cu acelaşi nume a fost o perioadă turneul cu cele mai mari încasari ale tuturor timpurilor. După divorţul de Sean Penn din 1988, cu care se căsătorise în 1985, se întoarce cu unul din cele mai apreciate albume ale ei, Like a Prayer, primul videoclip de pe acesta stârnind puternice controverse.

În 1990 joacă în Dick Tracy, de pe coloana sonoră a acestuia lansând hitul internaţional „Vogue”, iar melodia „Sooner or Later” primeşte premiul Oscar pentru „Cel mai bun cântec original”. Mai târziu în acelaşi an porneşte în turneul de succes, Blond Ambition, care primeşte titlul de cel mai bun turneu al acelui an din partea „Rolling Stone”. În 1991, prima ei compilaţie de hituri, The Immaculate Collection este lansată, primul single „Justify My Love” fiind interzis pe MTV datorită conţinutului sexual. În anul urmator îşi continuă cariera de actriţă în A League of Their Own, tema muzicală a filmului, „This Used To Be My Playground”, ajungând al zecelea #1 al Madonnei în topul Billboard Hot 100. Începand cu 1992, Madonna a explorat şi mai mult sexualitatea umană, lansând o carte intitulată SEX, un videoclip erotic de pe albumul Erotica, un turneu - The Girlie Show Tour şi joacă în două thrillere erotice, toate acestea stârnind controverse, critici şi scăderi în vânzări. De pe albumul Bedtime Stories (1994) se evidenţiază melodia „Take a Bow”, care a devenit a 11-ea melodie a cântăreţei care ajunge pe locul 1 în Billboard Hot 100, cu toate că a ratat top 10 în Marea Britanie. Videoclipul a câştigat premiul MTV VMA pentru „Cel mai bun videoclip al unei artiste” din 1995. În 1996 Madonna este distribuită în cel mai de succes film al ei,Evita pentru care primeşte Globul de Aur pentru „Cea mai bună actriţă” şi premiul Oscar pentru „Cel mai bun cântec original”. În timpul filmărilor, aceasta rămâne însărcinată cu antrenorul ei personal, Carlos Leon, de care se desparte la scurt timp. Albumul din 1998 primeşte recenzii calde de la critici, primind trei premii Grammy şi şase MTV Video Music Awards, „Frozen” şi „Ray of Light” devenind hituri de top 5 în toată lumea.

În 2000, Madonna ajunge din nou în vârful topului Billboard, cu albumul Music şi singleul cu acelaşi nume. După căsătoria cu Guy Ritchie din acelaşi an, rămâne din nou gravidă, dând naştere de această dată unui baiat. În 2001, se întoarce pe scenă cu turneul Drowned World Tour, unul din cele mai de succes turnee ale anului. În 2002 primeşte Zmeura de Aur pentru rolul din Naufragiaţi şi lansează „Die Another Day” pentru care e nominalizată la premiile Grammy dar şi la Zmeura de Aur. Videoclipul este al doilea cel mai scump videoclip produs vreodată. În 2003, cântăreaţa şochează prin violenţa şi mesajul anti-război din videoclipul „American Life” de pe albumul cu acelaşi nume.American Life a devenit cel mai slab vândut album din cariera cântăreţei, şi este singurul care nu a conţinut o melodie de top 10 în Statele Unite. Confessions on a Dance Floor (2005) a readus-o în atenţia publicului, primul single „Hung Up” ajungând pe locul 1 într-un record de 45 de ţări, iar albumul a câştigat un premiu Grammy. Turneul care a promovat albumul a devenit cel mai de succes turneu al unei artiste. Pe 10 martie 2008 a fost introdusă în Rock and Roll Hall of Fame. În mai 2008 se intoarce cu Hard Candy, care a fost criticat ca fiind o încercare disperată a Madonnei de a se menţine în vârf. În timpul turneului de promovare a acestuia, s-a facut publică vestea că artista va divorţa de Guy Ritchie.

Biografie

Madonna şi-a petrecut întreaga copilărie în Pontiac, suburbie a oraşului Detroit. Tatăl ei se numea Silvio Ciccone şi era un inginer de origine italiano-americană. Mama, Madonna Fortin, avea să moară bolnavă de cancer la sân în decembrie 1963, când fetiţa ei avea cinci ani. Tatăl s-a recăsătorit cu Joan Gostafson, angajata familiei.

Împotriva voinţei tatălui ei, Madonna începe să ia lecţii de dans la vârsta de 14 ani, avându-l ca profesor pe Chrystopher Flynn. A frecventat cursurile şcolii Rochester Adams High School, unde s-a remarcat prin rezultatele şcolare şi ca membră a echipei de majorete. Şi-a încheiat studiile preuniversitare în 1976, iar în 1978 a intrat la Facultatea de Dans din Michigan. În anul următor, cu doar 35 de dolari în buzunar, Madonna se mută în New York, având în vedere începerea unei cariere de dansatoare. Vorbind despre mutarea în New York, Madonna a declarat că „A fost prima dată când am mers cu avionul, prima dată când am mers cu taxiul. Am venit aici cu 35 $. A fost cel mai curajos lucru care l-am făcut vreodată”.

Debutul şi «Like a Virgin» (1982 - 1985)

În 1982, Madonna întemeiează formaţia muzicală Breakfast Club, în cadrul căreia a fost bateristă şi cântăreaţă. După ce pleacă din formaţie, Madonna porneşte un nou astfel de proiect, numit Emmy. În acelaşi an, o înregistrare demonstrativă a Madonnei ajunge la un producător al casei de discuri Sire Records, iar după puţin timp apare piesa „Everybody”, primul disc single al cântăreţei. Deşi piesa nu a intrat în Billboard Hot 100, a atins poziţia 7 în Bubbling Under, clasament care ţine evidenţa cântecelor apropiate de intrarea în Hot 100, şi pe locul 3 în Billboard Dance Music/Club Play. La scurt timp, sunt lansate piesele „Burning Up” şi „Holiday” (cel din urmă este primul ei single care intră în topul Billboard Hot 100). În anul următor apare pe piaţă albumul de debut, Madonna, care primeşte recenzii pozitive, de pe care cântăreaţa mai lansează două piese: „Borderline” şi „Lucky Star”. Ambele piese intră in top 10, iar albumul ajunge pe locul 8 în topul albumelor din S.U.A. Maniera de a se îmbrăca a Madonnei, de a poza şi de a interpreta în videoclipuri şi concerte a influenţat vizibil tinerele anilor '80. Definit de bluze din dantelă, fuste purtate peste pantaloni, bijuterii cu teme creştine (cruci) şi părul vopsit, acest stil distinct a avut un larg răsunet în moda acelor ani (apărând termenul de „Madonna wannabe”) şi chiar de mai târziu.

Cel de-al doilea album, Like a Virgin, e lansat în 1984 şi devine primul ei album #1 în S.U.A., iar piesa eponimă va fi interpretată de Madonna la MTV Video Music Awards, unde cântăreaţa iese dintr-un tort îmbrăcată într-o rochie de mireasă, stârnind controverse datorită coregrafiei provocatoare. Cântecul a rămas timp de şase săptămâni în Billboard Hot 100 pe locul 1, devenind primul ei hit în clasamentul american. În 1985, îşi câştigă faima mondială cu hit-urile „Material Girl” (U.S. #2, U.K. #3), „Dress You Up” (U.S., U.K. #5) şi „ Angel” (U.S., U.K. #5). În 1985, Madonna contribuie cu un rol episodic în filmul Vision Quest interpretând rolul unei cântăreţe de bar. De pe coloana sonoră a filmului sunt lansate două piese: „Crazy for You” (U.S. #1, UK #2) şi „Gambler” (U.K. #4). Like a Virgin a fost numit de către National Association of Recording Merchandisers şi Rock and Roll Hall of Fame ca fiind unul din cele 200 albume decisive ale tuturor timpurilor.

În iulie se lansează filmul Căutând-o pe Susan, cu Madonna în rolul principal. Pentru a promova filmul, cântăreaţa a compus o nouă piesă, „Into the Groove”, care a ajuns unul primul #1 al cântăreţei în Marea Britanie, fiind inclusă în varianta europeană a albumului Like a Virgin.

În acelaşi an cântăreaţa se căsătoreşte cu actorul Sean Penn pe care-l cunoscuse pe platourile de filmare ale videoclipului „Material Girl” şi pleacă într-un turneu nord-american, The Virgin Tour. Deşi criticile primite au fost nefavorabile, toate cele 17.162 de bilete pentru cele trei spectacole de la Radio City Music Hall din New York s-au vândut într-un timp record de 34 de minute. The Beastie Boys au cântat în deschiderea spectacolelor. În luna iulie a aceluiaşi an, revistele Penthouse şi Playboy au publicat un număr de poze alb-negru nud, făcute de Madonna la sfârşitul anilor '70. Cu toate că a luat măsuri în instanţă, cântăreaţa nu a putut opri publicarea acestora, devenind sfidătoare şi provocatoare. La concertul de caritate Live Aid, care avusese loc chiar în timpul apogeului scandalului, Madonna a făcut o referire critică la întâmplare spunând că nu-şi dă jos geaca în ciuda căldurii deoarece „s-ar putea să-mi facă rău peste zece ani”.

Evoluţia muzicală (1986 - 1991)

În 1986 se lansează discul True Blue, care va deveni cel mai bine vândut album al Madonnei din toate timpurile – 19 milioane de exemplare vândute. Când a fost lansat, a debutat pe prima poziţie în 28 de ţări, fapt catalogat de Cartea Recordurilor ca fiind „fără precedent”. Toate piesele extrase pe single de pe album au ajuns în top 5, atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite. Până în prezent, rămâne singurul ei album care a produs mai multe hit-uri #1 atât în S.U.A. („Papa Don't Preach”, „Open Your Heart”, „Live to Tell”) cât şi în Marea Britanie („Papa Don't Preach”, „True Blue”, „La Isla Bonita”). Piesa „Papa Don't Preach” a fost subiectul unei controverse pricinuite de mesajul său: o adolescentă îi spune tatălui ei că va naşte un copil din flori. A patra piesă de pe album, „Live to Tell”, a fost înregistrată ca temă muzicală a filmului At Close Range (din a cărui distribuţie face parte soţul de atunci al Madonnei, Sean Penn) şi a fost lansat ca single înainte de publicarea albumului. Aceasta este prima melodie produsă de cântăreaţă.

În 1987 apare al cincilea film cu Madonna, totodată al treilea în care joacă un rol important: Who's That Girl. Reacţiile negative ale criticii amintesc de eşecul filmului anterior, Shangai Surprise. Who's That Girl se dovedeşte a fi şi o nereuşită la public; totuşi, coloana sonoră a filmului produce două hit-uri de top 3 în S.U.A. („Who's That Girl” – #1 şi „Causing a Commotion” – #2), iar un al treilea single, „The Look of Love”, a fost lansat doar în Europa. Deşi coloana sonoră a filmului conţine numai patru melodii ale cântăreţei şi cinci ale altor muzicieni, discul apărut este considerat ca fiind un album al Madonnei. Cele trei melodii promovate au fost interpretate în turneul Who's That Girl Tour. Piesa „Causing a Commotion” a fost interpretată şi în turneul Blond Ambition Tour. De atunci, Madonna nu a mai cântat niciodată în faţa publicului aceste melodii.

Primul turneu mondial al Madonnei, Who's That Girl Tour, a avut cele mai mari încasări ale tuturor timpurilor, la acel moment. Au fost interpretate melodii de pe toate albumele produse anterior.Papa Ioan Paul al II-lea i-a somat pe italieni să nu asiste la concertele Madonna din ţara lor.

În 1988, cântăreaţa divorţează de Sean Penn; renunţă pentru un an de zile la cariera muzicală, lansând doar un album cu piese remixate, You Can Dance. Discul cuprinde: „Everybody”, „Holiday”, „Where's the Party”, „Over and Over” şi „Into the Groove”. Apare, însă, şi o piesă nelansată anterior, „Spotlight” (respinsă pe albumul True Blue), lansată doar în Japonia. Piesa nu a avut parte de o promovare internaţională deoarece producătorii s-au temut să nu „rupă” şirul de hit-uri top 5 obţinute de cântăreaţă. Albumul s-a vândut într-un milion de exemplare în S.U.A. şi 5 milioane în toată lumea. În acelaşi an, a apărut pe Broadway în piesa Speed The Plow scrisă de David Mamet.

Un an mai târziu, în 1989, se lansează discul Like a Prayer, foarte apreciat de critici, care se arătaseră până atunci rezervaţi în privinţa cântăreţei. Piesele de pe noul disc au fost scrise şi produse în colaborare cu Patrick Leonard şi Stephen Bray. Albumul a ajuns pe primul loc în clasamentul albumelor din America. Videoclipul cu acelaşi nume a provocat polemici aprinse: cântăreaţa apare având o relaţie amoroasă cu un sfânt de culoare şi sunt incediate mai multe cruci. De pe album au fost promovate şase piese: „Like a Prayer” (US,UK #1), „Express Yourself” (U.S. #2, U.K. #5) cu un puternic mesaj feminist, „Cherish” (U.S. #2, U.K. #3) care a fost lansat în august 1989, şi a devenit al 21-lea single consecutiv al cântăreţei care atingea top 10 în Marea Britanie. „Oh Father” (U.S. #20, Australia #59) a devenit primul single al artistei care a ratat top 5 în Statele Unite din 1984 până atunci, stagnând pe locul #20. Melodia a fost un eşec şi în alte părţi ale lumii: în Australia a devenit cea mai joasă poziţie ocupată de un single al cântăreţei până în prezent şi nu a intrat în topul Africii de Sud; melodia nu a fost lansată în Marea Britanie până în 1995, când a însoţit promovarea albumului Something to Remember. „Dear Jessie” a fost lansat doar în anumite regiuni din Asia şi Europa; a devenit a doua melodie a Madonnei care a ratat top 40 în Australia. „Keep It Together” a fost ultimul single de pe album, lansat doar în America de Nord (U.S. #8, Canada #22), Japonia (#5) şi Australia (#1).

Tot în 1989, Madonna încheie un contract cu PepsiCo, devenind imaginea companiei. Reclama conţinea imagini cu Madonna dansând, precum şi imagini din copilăria ei, pe fundalul noii ei piese, „Like a Prayer”. Când videoclipul piesei a fost lansat, criticile s-au îndreptat şi asupra spotului publicitar, cu toate că reclama nu conţinea nimic controversat. Spotul a fost retras de către companie, însa Madonna şi-a păstrat cele cinci milioane de dolari câştigate, din moment ce ea şi-a respecat partea de contract.

În 1990, Madonna se întoarce în lumea filmului cu pelicula Dick Tracy, în rolul Breathless Mahoney, alături de Warren Beatty, Al Pacino, Dustin Hoffman şi Dick Van Dyke. Pe platourile de filmare, cântăreaţa începe o relaţie amoroasă cu Beatty. Coloana sonoră a filmului a apărut pe discul I'm Breathless: Music from and Inspired by the Film Dick Tracy, unde a fost inclusă şi piesa dance „Vogue” (videoclipul ei este în alb-negru), devenită unul din cele mai mari hit-uri ale cântăreţei, precum şi al muzicii pop în general, atingând prima poziţie în mai multe ţări, între care Statele Unite, Canada, Japonia şi Marea Britanie. Albumul mai conţine şi piesa câştigătoare a unui premiu Oscar, „Sooner or Later”, recompensată la secţiunea „Cel mai bun cântec original”. Al doilea single, „Hanky Panky”, a atins #10 în Statele Unite şi #2 în Marea Britanie. De pe album trebuia promovată şi piesa „Now I'm Following You” (cu Warren Beatty), însă planurile au fost anulate în favoarea discului single „Justify My Love”, de pe albumul The Immaculate Collection. Cântăreaţa a interpretat piesa „Vogue” la decernarea premiilor MTV din 1990. Videoclipul îi infătişează pe Madonna şi pe dansatorii ei îmbrăcaţi ca nobilii francezi ai secolului al XVIII-lea, cântăreaţa amintind de înfăţişarea Mariei Antoinette. Din aprilie până în august 1990, Madonna a susţinut un turneu mondial, Blond Ambition Tour. Acesta a cuprins America de Nord, Europa şi Japonia. Cântăreaţa a lansat încă o controversă, simulând masturbarea în timpul piesei „Like a Virgin”, lucru care aproape a dus la arestarea ei în Canada. Acesta a fost turneul unde au fost prezentate pentru prima oară scandaloasele sutiene conice create de Jean-Paul Gaultier şi tot aici cântăreaţa a sugerat că se masturbează în timpul piesei „Like a Virgin”. Turneul a fost declarat cel mai bun turneu al anului 1990 de revista Rolling Stone.

La sfârşitul anului, Madonna şi-a lansat primul disc de colecţie, The Immaculate Collection, parodiere a sintagmei The Immaculate Conception (ro. „Concepţia imaculată”, doctrină catolică privitoare la Fecioara Maria). Albumul conţine 17 piese, dintre care 15 deja binecunoscute („Borderline”, „Lucky Star”, „Like a Virgin”, „Into the Groove”, „Live to Tell”, „Papa Don't Preach”, „Express Yourself” ş.a.), şi două noi – „Justify My Love” (scrisă şi produsă în colaborare cu Lenny Kravitz) şi „Rescue Me”. Cu toate că Madonna refuzase iniţial să lanseze „Rescue Me”, piesa a pornit în clasamentele americane de pe cea mai înaltă poziţie până atunci atinsă de o cântăreaţă (#15), atingând poziţia maximă pe locul #9. Videoclipul „Justify My Love” a fost interzis de postul de televiziune MTV din cauza conţinutului său erotic. Casa de discuri a decis să îl lanseze în format VHS. S-a vândut în peste 400.000 de exemplare, devenind una din cele mai vândute variante video ale unui disc single din toate timpurile.

În 1991, la Festivalul de Film de la Cannes a fost prezentat documentarul În pat cu Madonna (lansat în America de Nord sub numele Adevăr sau provocare), în care apăreau cele mai bune momente ale turneului mondial Blond Ambition Tour, şi filmări din culise. Documentarul a primit recenzii pozitive din partea criticii. La ora actuală, este al cincilea cel mai bine vândut documentar al tuturor timpurilor, cu încasări de aproximativ 29 de milioane de dolari. În anul următor, Madonna joacă în pelicula A League of Their Own alături de Geena Davis, Tom Hanks, Jon Lovitz, Lori Petty şi Rosie O'Donnell. Criticii au considerat jocul actoricesc al Madonnei convingător, însă s-a spus că faptul datorează mult asemănărilor între personalitatea actriţei şi rolul jucat. Filmul a avut încasări de 107 milioane numai în Statele Unite. „This Used To Be My Playground” a fost tema muzicală a filmului, ajungând al zecelea #1 al Madonnei în topul Billboard Hot 100.

«Sex» şi «Evita» (1993 - 1997)

La 21 octombrie 1992 Madonna lansează cartea Sex, o lucrare cu fotografii de Steve Meisel. În carte, celebrităţi ca Isabella Rossellini, Naomi Campbell şi rapperul Vanilla Ice apăreau împreună cu Madonna, în situaţii care înfăţişau fantezii erotice ale cântăreţei (unele dintre ele cu caracter sadomasochist şi lesbian). În acelaşi an este lansat noul său disc, Erotica, din care au fost extrase pe single noi succese precum „Erotica” (însoţit de un clip erotic care a stârnit controverse), „Deeper and Deeper”, şi „Rain” (piesă cu efecte vizuale deosebite). Melodia Erotica a devenit melodia cu cel mai mare debut în Billboard Hot 100 Airplay, debutând pe locul 2. Albumul conţine trei melodii referitoare la sex - „Erotica”, „Where Life Begins” şi „Did You Do It?”, şi a ajuns pe locul 2 în topul albumelor din Statele Unite.

De pe album a mai fost promovată şi melodia „Bad Girl”, care însă nu a avut succesul pieselor anterioare, ajungând numai până pe locul 36, devenind primul single al Madonnei din 1984 când „Burning up” a ratat top 100, care nu a intrat în top 20 în Billboard Hot 100, rupând un şir de hit-uri top 20 care durase nouă ani. În Europa au mai fost lansate două piese: „Fever” (cover al piesei de Eddie Cooley şi Otis Blackwell) şi „Bye Bye Baby”. Pentru a promova albumul, cântăreaţa a pornit într-un nou turneu, The Girlie Show. Turneul a iscat controverse datorită dansatoarelor topless, şi al momentului în care, în timpul unui spectacol în Puerto Rico, artista şi-a băgat steagul statului între picioare. Tot în 1993, Madonna, joacă alături de Willem Dafoe în filmul erotic Body of Evidence. Filmul a fost primit rece de către critici, primind 6 nominalizări la premiile Zmeura de Aur; artista a primit premiul pentru „Cea mai slabă prestaţie pentru o actriţă în rolul principal”.

După multe controverse, Madonna aduce publicului un nou album, Bedtime Stories, unul mai liniştit şi totodată romantic, cu scopul de a contrabalansa discul anterior. Acesta a avut influenţe de R&B, şi a ajuns pe locul #3 în Billboard 200, #2 în Marea Britanie şi Franţa. De pe albumul apărut în 1994 sunt extrase piesele de succes „Secret” şi „Take a Bow”. Ambele piese au intrat în top 3 în Statele Unite, „Take a Bow” ajungâng să fie #1 pentru şapte săptămâni, devenind cel mai mare hit al artistei în top, însă a devenit unul din puţinele cântece ale acesteia care ratează top 10 în Marea Britanie. „Bedtime Story”, compus parţial de Bjork a fost al treilea single, şi a beneficiat de un clip exprimental, inspirat de picturile unor artiste precum Frida Kahlo şi Remedios Varo. Piesa a ajuns numai pe locul 42 în Statele Unite, devenind prima melodie a Madonnei care ratează top 40, din 1984 până atunci.

„Human Nature” a fost menită să „închidă gura” criticilor care i-au condamnat albumul Erotica, cartea Sex şi filmul Body of Evidence, prin versuri ca „Ops, nu ştiam că nu pot vorbi despre sex, nu-mi pare rău, e natura fiinţei umane”. Videoclipul piesei a primit două nominalizări la premiile MTV VMA pentru „Cel mai bun videoclip dance” şi „Cea mai bună coreografie”. În 1995 apare Something to Remember, care cuprinde cele mai faimoase balade ale Madonnei şi piese noi precum „I Want You”, cover după Marvin Gaye, „You'll See” şi „One More Chance”. „I Want You” a fost iniţial primul single, filmându-se şi un videoclip pentru acesta, însă datorită reacţiei reci venintă din partea posturilor radio şi a televiziunilor, acesta a fost anulat ca single, iar „You'll See” a fost lansat la numai două săptămâni de la debutul acestuia. Albumul a fost vândut în aproximativ 8 milioane de copii în toată lumea.

După puţin timp, Madonna joacă în filmul care i-a marcat cariera, Evita, unde o interpretează pe prima doamnă argentiniană, Eva Perón. Madonna a câştigat Globul de Aur pentru interpretarea sa şi premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original, „You Must Love Me”, una dintre piesele de pe coloana sonoră a filmului. Printre actriţele despre care se zvonea că vor obţine rolul sau care dăduseră audiţii se numără Meryl Streep, Barbara Streisand, Glenn Close, Olivia Newton-John şi Michelle Pfeiffer. De pe albumul care a însoţit filmul, Madonna a lansat trei melodii, „You Must Love Me” (SUA #18, UK #10), „Don't Cry for Me Argentina” (SUA #8), UK #3) şi „Another Suitcase in Another Hall” (U.K. #7). Piesa „Don't Cry for Me Argentina” a fost inclusă şi pe al doilea album greatest hits al artistei, GHV2.

Revenirea în atenţia publicului (1998 - 2002)

În 1998, după trei ani în care nu a lansat niciun album de studio nou, Madonna se întoarce cu un stil nou, cu influenţe de muzică electronică şi cu o estetică mistică, influenţată de religiile orientale (hinduism, budism) şi de credinţa Cabala. Albumul a inclus teme ca spiritualitatea, faima şi viaţa de mamă. Ray of Light a fost albumul cel mai bine primit de critică după Like a Prayer. Cu acest album, Madonna câştigă diferite premii, printre care şi 3 premii Grammy. Aici ies în evidenţă piesele de mare succes „Frozen” şi „Ray of Light”, ambele hit-uri top 5 în jurul lumii, inclusiv Australia, Canada, SUA şi Marea Britanie. Piesa „Ray of Light” a primit nouă nominalizări MTV VMA, câştigând cinci dintre acestea, inclusiv „Videoclipul anului”. De pe album au mai fost promovate piesele „The Power of Good-Bye” şi „Nothing Really Matters”. Datorită proastei strategii de promovare, ultima melodie a ajuns numai până pe locul #93 în Statele Unite, devenind cea mai joasă poziţie a artistei în topul Billboard.

În 1999 Madonna mai lansează un succes, „Beautiful Stranger”, atingând #19 în Statele Unite, chiar fără să fie lansat, şi top 5 în jurul lumii(#1 în Canada, #2 în Marea Britanie, #4 Spania şi #5 Australia).

În 2000 Madonna joacă într-un nou film, The Next Best Thing, primul ei film de la Evita (1996). Pe coloana sonoră include două melodii : balada „Time Stood Still” şi un cover după melodia clasică a lui Don McLean, „American Pie”. Tot în 2000 apare Music, din nou cu influenţe electronice, dar de data aceasta cu o estetică country. Music a rămas în topurile internaţionale mai multe săptămâni, devenind unul dintre marile succese din întreaga carieră a cântăreţei, debutând pe prima poziţie în Marea Britanie şi Statele Unite. Melodia „Music” este până în prezent ultimul No.1 in Billboard Hot 100 al Madonnei. Versiunea albumului Music lansată în afara Statele Unite conţine „American Pie” ca bonus track.

În 2001 Madonna pleacă în turneul mondial Drowned World Tour, primul ei turneu de la The Girlie Show Tour în 1993. Turneul a promovat ultimele două albume, Ray of Light şi Music. Turneul a fost lansat pe DVD în noiembrie 2001 pentru a coincide cu lansarea celui de-al doilea „greatest hits”, GHV2. Acesta conţine câteva din hit-urile artistei din 1993 până în 2001, printre care „Erotica”, „Deeper and Deeper”, „Secret”, „Don't Cry for Me Argentina”, „Frozen” şi „Music”, cu toate că unele au fost omise : „You'll See, „I'll Remember” sau „American Pie”. În 2002 a jucat în filmul Naufragiaţi, regizat de soţul ei, Guy Ritchie, iar spre sfârşitul anului a lansat hit-ul „Die Another Day” de pe coloana sonoră a noului film James Bond, Die Another Day. Melodia a fost nominalizată la Globurile de Aur pentru „Cel mai bun cântec original” şi la Zmeura de Aur pentru „Cel mai prost cântec original”.

Succes fluctuant (2003 - 2006)

În 2003, influenţată de climaticul antebelic dintre Statele Unite şi Irak, Madonna lansează American Life, un album cu un mesaj politic şi critic, care sprijinea filozofia anti-război. Al doilea videoclip de pe acest album, (primul fiind „Die Another Day”) „American Life”, este retras de la televiziune de către însăşi cântăreaţa, din respect pentru soldaţii aflaţi în război. În acel clip, ea aruncă o grenadă într-o sosie a lui George W. Bush, preşedinte al Statelor Unite, care o foloseşte ca brichetă pentru a-şi aprinde un trabuc. La câteva zile după retragerea videoclipului, este lansată o a doua versiune a acestuia, în care apar drapelurile ţărilor lumii, lucru care face din acest al doilea clip unul mai paşnic. American Life este unul dintre discurile care nu au făcut mare vâlvă în cariera Madonnei, dacă luăm în considerare indicii scăzuţi ai vânzărilor, fiind cel mai puţin vândut album al artistei. Mesajul cântăreţei a fost interpretat de mulţi americani ca fiind o lipsă de patriotism, multe din posturile de radio americane refuzând să-i mai difuzeze piesele. Ca urmare, următoarele ei single-uri („Hollywood” , „Nothing Fails” şi „Love Profusion”) nu au intrat în Billboard Hot 100, pentru prima dată în 20 de ani. Pe lângă această controversă, albumul a fost prost primit de criticii muzicali, fiind numit „obosit”, „copleşitor”, „fără profunzime şi nememorabil”.

În anul 2004 Madonna a plecat într-un turneu mondial, Re-Invention Tour, pentru a promova albumul American Life, în care a interpretat mari succese ale carierei sale pe lângă piesele de pe album. Turneul s-a încheiat la Lisabona în Portugalia, cu două spectacole la Pavilhão Atlântico (Pavilionul Atlantic), pe 13 şi 14 septembrie. Pe durata turneului a fost filmat un nou documentar I´m Going to Tell You a Secret, care prezintă detalii despre viaţa personală a Madonnei, fiind văzut ca o continuare pentru În pat cu Madonna. Documentarul a fost înscris la mai multe festivaluri de film din 2005, dar a fost respins. Acesta a sfârşit prin a fi difuzat la televiziune în toamna lui 2005. În ianuarie 2005, cântăreaţa interpretează un cover după piesa „Imagine” a lui John Lennon, la un concert de caritate, care strângea bani pentru victimile tsunamiului din Asia. Tot în 2005 artista a interpretat trei cântece la concertul Live 8.

În 2005, Madonna revine după eşecul cu American Life şi lansează albumul câştigător a unui premiu Grammy, Confessions on a Dance Floor, după critică, unul dintre cele mai bune albume ale sale. Apărut într-un stil dance cu influenţe retro, primul single, „Hung Up”, rivalizează marele succes din anii 70 al formaţiei Abba, „Gimme Gimme Gimme”, atingând primele locuri în topurile muzicale din 45 de ţări (inclusiv Romania) - un record absolut. Madonna a interpretat noul său single, „Hung Up” în premieră, la gala premiilor MTV Europa de la Lisabona. Discul a fost piratat pe internet la scurt timp după lansare, lucru care a înfuriat-o pe aceasta. În anul 2006, Madonna a lansat al doilea single de pe albumul Confessions on a Dance Floor, intitulat „Sorry”. Acesta a intrat în UK Official Charts direct pe locul 1, Madonna devenind astfel artista cu cele mai multe hit-uri #1 în Marea Britanie. În ciuda succesului limitat în Statele Unite, „Hung Up” şi „Sorry” au stabilit recorduri în clasamentele dance, fiind singurele piese care au ocupat prima poziţie în acelaşi timp în Billboard Club Play, Billboard Dance Singles Sales, Billboard Dance Radio Airplay, în timp ce Confessions on a Dance Floor era pe locul 1 în topul Billboard al albumelor electronice.

„Get Together”, al treilea single de pe acest album nu a avut un succes atât de mare comparativ cu anterioarele, atingând locul 10 în Marea Britanie şi 21 în Romania. Al patrulea şi ultimul clip de pe albumul Confessions on a Dance Floor a fost „Jump”, care a debutat în Marea Britanie direct pe locul 9, iar în Romania, a ajuns pe locul 6. Artista deţine recordul pentru cele mai multe #1 în topul dance din Statele Unite.

Un nou contract şi «Hard Candy» (2007 - prezent)

Pe 16 mai 2007 Madonna a lansat o melodie numai pentru download, numită „Hey You”, care a fost imnul concertelor Live Earth, fiind valabilă gratis o săptămână. Artista a interpretat „Hey You” alături de alte trei melodii la concertul de caritate din Londra. În octombrie 2007 cântăreaţa a anunţat că va părăsi casa de discuri Warner Bros., fiind artistul fondator al unei noi case de discuri, Live Nation. Contractul cu Warner Bros. va fi terminat odată cu albumul din 2008, Hard Candy şi o compilaţie, probabil în 2009. Ultimul album de studio sub contractul cu Warner Bros, se numeşte Hard Candy şi a fost lansat pe 29 aprilie 2008. Albumul conţine piese compuse de Madonna, Timbaland, Justin Timberlake & Pharrell.

Pe 13 decembrie Madonna a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, alături de alţi patru artişti.

Cântăreaţa şi-a făcut debutul ca regizor, regizând filmul Filth and Wisom şi a produs documentarul I Am Because We Are, care prezintă problemele şi dificultăţile zilnice ale oamenilor din Malawi.

Primul single de pe albumul Hard Candy a fost „4 Minutes” melodie pentru care Madonna a filmat un videoclip împreună cu Justin Timberlake şi Timbaland. Melodia a devenit încă un hit de top 5 pentru artistă în Marea Britanie, debutând pe locul #7 datorită downladărilor, ajungând trei săptămâni mai târziu pe prima poziţie. „4 Minutes” a devenit al 60-lea hit de top 10 al acesteia, mai mult decât oricare altă cântăreaţă. De asemenea melodia a ajuns pe locul #3 în Billboard Hot 100, ocupând această poziţie timp de două săptămâni; aceasta este melodia cu cea mai mare poziţie în acelaşi top, din 2000 până acum a artistei, fiind primul ei hit de top10 din 2005, când „Hung Up” a ajuns pe locul 7. Odată cu clasarea melodiei în top10, Madonna a devenit artistul cu cele mai multe melodii în top10, record deţinut înainte, timp de 37 de ani, de Elvis Presley. În Romania, melodia a debutat pe locul #95, ajungând pe locul 1 la scurt timp. Al doilea single de pe album a fost „Give It 2 Me”, care a devenit un succes de top 10 în majoritatea ţărilor în care a intrat. În Japonia, „Miles Away” a fost al doilea single de pe album, şi al treilea internaţional. Acesta a fost un eşec, debutând pe locul 39 în Marea Britanie, însă apoi a coborât din top, devenind primul cântec al Madonnei care ratează top 20, iar în Billboard Hot 100 şi în topul australian nu a avut nicio apariţie.

La sfârşitul lunii august, Madonna a plecat în al şaptelea turneu mondial al său, intitulat Sticky & Sweet Tour. Turneul a vizitat Europa, America de Nord şi America de Sud, şi a devenit potrivit Live Nation cel mai de succes turneu al unui artist solo, cu peste 280 de milioane de dolari încasaţi din doar 58 de reprezentaţii, reuşind să stabilească recorduri de audienţă pe Stadionul Wembley, în peninsula Iberică, în Muntenegru, Elveţia, dar şi pe Madison Square Garden. Acesta a stârnit controverse puternice datorită faptului că în timpul interludiului video „Get Stupid”, imaginea candidatului la preşedenţia Statelor Unite John McCain, a fost folosită alături de cea a lui Hitler şi Mugabe, iar cea a contra-candidatului său, Barack Obama alături de cea a Maicii Tereza, Gandhi şi John Lennon. Pe 19 februarie 2009 pe site-ul oficial al Madonnei s-a anunţat că aceasta va veni în România pe 26 august, concertul făcând parte din a doua parte a turneului Sticky & Sweet.

Life with My Sister Madonna, o controversată carte de fratele Madonnei, Christopher Ciccone, a fost lansată pe 14 iulie 2008. Cartea a debutat pe locul 2 în topul best-sellerelor publicat de New York Times. Cartea nu a avut permisiunea cântăreţei şi a dus la o distanţare între cei doi fraţi, publicistul Madonnei, Liz Rosenberg spunând despre o posibilă: „cartea fiind aproape de publicare, mă îndoiesc că asta se va mai întâmpla vreodată.”

Influenţe

Madonna a enumerat originile ei catolice şi italieneşti ca fiind influenţe majore în carieră dar şi în viaţă. De asemenea, a amintit şi moartea prematură a mamei ei, lucru care a lăsat un gol în sufletul acesteia. Cu diferite ocazii, Madonna a amintit de aceste subiecte în versurile melodiilor sau în timpul concertelor.

Originea catolică a cântăreţei şi relaţia cu părinţii au fost reflectate în albumul din 1989, Like a Prayer, care include melodii despre părinţii ei şi educaţia catolică. Videoclipul melodiei care dă nume albumului conţine simboluri catolice, cum ar fi stigmata. Crucifixul a fost folosit şi în timpul turneului Confessions, iscând o nouă controversă. „Promise to Try” povesteşte despre tristeţea pierderii mamei, în timp ce „Oh Father” se referă la un tată strict care seamănă frică în copii săi. În The Virgin Tour, a purtat un rosariu la gât, iar în clipul pentru melodia „La Isla Bonita” Madonna se roagă având un rozariu în mână.

Moştenirea italenească a Madonnei a ocupat deasemenea un loc important. Clipul pentru „Like a Virgin” a fost filmat în Veneţia, Italia. În videoclipul „Open Your Heart”, şeful acesteia strigă la ea în italiană, iar în videoclipul „Papa Don't Preach” Madonna poartă un tricou cu sloganul „Italians Do It Better” (Italienii o fac mai bine). Lansarea video a turneul „Who's That Girl Tour”, intitulat Ciao, Italia! - Live din Italia a fost filmat în mare parte în Torino. În timpul interpretării melodiei „Papa Don't Preach”, pe fundal a apărut o imagine a papei.

În 1985, Madonna a zis despre melodia „These Boots Are Made for Walkin'” de Nancy Sinatra, că este prima melodie care i-a lăsat o impresie puternică, şi că fusese încântată de atitudinea ei. Ca tânără, a încercat să-şi diversifice gusturile în literatură, artă şi muzică, devenind astfel interesată de muzica clasică. Stilul ei preferat era cel baroc, şi i-a plăcut în special Chopin datorită „laturii sale feminine”. În 1999, într-un inverviu cu Larry King, Madonna a spus despre Karen Carpenter, Debbie Harry şi Chrissie Hynde că sunt cele care „au pavat” drumul pentru ea.

În timpul copilăriei, Madonna a devenit fascinată de filme şi staruri: „Le iubeam pe Carole Lombard, Judy Holliday şi Marilyn Monroe. Erau incredibil de amuzante...şi mă regăseam în ele...cu inocenţa mea.” Videoclipul pentru melodia „Material Girl” a recreat momentul muzical a lui Marilyn Monroe, „Diamonds Are A Girl's Best Friends”, din filmul Gentlemen Prefer Blondes, iar când s-a pregătit pentru filmul Who's That Girl, a studiat multe comedii din anii '30, în special cele cu Lombard. Clipul „Express Yourself” înfăţişa o femeie fatală şi una androgină, fiind comparată cu Marlene Dietrich. Videoclipul pentru melodia „Vogue” a recreat stilul glamour al fotografilor de la Hollywood, în special Horst P. Horst, şi imita atitudinea unor dive precum Marlene Dietrich, Carole Lombard şi Rita Hayworth, în timp ce versurile melodiei includeau numele multor staruri de film, care o inspiraseră. Pe lângă aceştia, a fost menţionată şi Bette Davis, descrisă de Madonna ca fiind un idol pentru ea, alături de Louise Brooks şi Dita Parlo. Dietrich a menţionat de multe ori cât de vulgară o consideră pe Madonna, atât ca persoană cât şi ca artistă. Madonna a fost inspirată de asemenea şi de picturile unor artişti precum: Frida Kahlo, Pablo Picasso, Salvador Dali şi Man Ray.

Videoclipul pentru piesa „Hollywood” a fost un omagiu adus fotografului Guy Bourdin, ceea ce a dus la un proces din partea fiului acestuia datorită faptului că munca tatălui său fusese folosită fără permisiune.

Viaţa particulară

Originea catolică nu a avut nicio influenţă asupra vieţii amoroase a artistei. Aceasta a avut mai multe relaţii de scurtă durată, căsătorindu-se de două ori. Are trei copii, dintre care doi născuţi în afara căsătoriei (la momentul naşterii lor) şi unul adoptat.

La sfârşitul anilor '70, începutul anilor '80, Madonna a fost iubita lui Dan Gilroy, cu care fondase trupa Breakfast Club. La începutul anilor 1980, Madonna a mai avut relaţii cu Stephen Bray (colaborator), Jean-Michel Basquiat (pictor), Mark Kamins (DJ) şi Jellybean Benitez (muzician).

În timpul filmărilor pentru videoclipul Material Girl, în 1985, Madonna a început o relaţie cu actorul Sean Penn, cu care s-a şi căsătorit în acelaşi an. Cei doi s-au despărţit în 1988, în Ajunul Anului Nou, şi au divorţat în septembrie 1989. Despre căsătoria cu Penn, Madonna a declarat pentru revista Tatler: „Eram complet obsedată de cariera mea şi nu eram gata să fiu generoasă sub orice formă”. Timp de câteva luni a avut o relaţie cu John Kennedy Jr.

Madonna a început o foarte mediatizată relaţie amoroasă cu actorul Warren Beatty, în timp ce lucrau la filmul Dick Tracy , în 1989. În ciuda zvonurilor care au circulat, despre presupusa lor logodnă în mai 1990, relaţia celor doi s-a terminat în vara aceluiaşi an. La sfârşitul anului 1990, în viaţa Madonnei îşi face apariţia un nou iubit: modelul şi actorul porno Tony Ward, care apăruse în clipurile Cherish (1989) şi Justify My Love (1990). Relaţia lor s-a terminat la începutul anului 1991.

Următorul ei iubit a fost rapperul Vanilla Ice, pe care l-a inclus mai târziu în cartea ei, Sex. Relaţia lor a durat opt luni. Către mijlocul anilor '90, cântăreaţa a fost implicată într-o relaţie şi cu baschetbalistul Dennis Rodman.

În septembrie 1994, în timp ce se plimba în Central Park, Madonna l-a întâlnit pe antrenorul de fitness Carlos Leon, care a devenit antrenorul ei personal şi noul său iubit. Din relaţia cu acesta, pe 14 octombrie 1996, Madonna a dat naştere primului ei copil, Lourdes Maria Ciccone, în Los Angeles, California. Cuplul s-a despărţit în 1997. A urmat o relaţie a Madonnei cu Andy Bird, care a durat 18 luni. În 2001 Andy Bird a vândut povestea relaţiei lor ziarelor de scandal.

În 1999 Sting i l-a prezentat Madonnei pe regizorul britanic Guy Ritchie. Între cei doi s-a înfiripat o relaţie, în urma căreia, pe 11 august 2000, s-a născut al doilea copil biologic al Madonnei, un băiat, Rocco John Ritchie. Pe 22 decembrie 2000, Madonna şi Guy Ritchie s-au căsătorit, în Scoţia. În 2006 au adoptat un băieţel orfan de mamă, originar din Malawi, David Banta. Pe 15 octombrie purtătorul de cuvânt al cântăreţei a declarat că Madonna şi Guy Ritchie plănuiesc să divorţeze.

Preferinţe politice

Madonna este contra preşedintelui Statelor Unite, George W. Bush. Artista l-a sprijinit pe democratul Wesley Clark la alegerile prezidenţiale din 2004, printr-o scrisoare adresată fanilor, în care spunea: „viitorul copiilor mei este în pericol”. În toamna anului 2006 Madonna şi-a exprimat susţinerea pentru Hillary Clinton la alegerile prezidenţile din 2008. În 2007, după ce a vizionat documentarul lui Al Gore despre încălzirea globală, a declarat că l-ar susţine pe acesta, dacă s-ar decide să candideze pentru alegerile din 2008.

Controverse

Prima apariţie şocantă a artistei într-un spectacol a avut loc la premiile MTV Video Music Awards din 1984, unde a interpretat melodia „Like a Virgin”. Madonna a apărut imbrăcată într-o rochie de mireasă, purtând o curea cu însemnul „Boy Toy”. Interpretarea acesteia a avut o coregrafie provocatoare, ea făcând câteva mişcări sexuale sugestive şi ridicându-şi rochia, până la punctul în care i s-a văzut jartiera. Cu toate că publicul a fost şocat, după această întamplare popularitatea cântăreţei a crescut şi mai mult.

În 1985, Madonna a atras din nou atenţia, de această dată fără să vrea. În luna iulie a acelui an, Playboy şi Penthouse au publicat un număr de poze alb-negru nud, făcute Madonnei la sfârşitul anilor '70. Artista a intentat un proces, pe care l-a pierdut. Madonna a făcut o aluzie la această întâmplare, pe scenă, în timpul concertului de caritate Live Aid, spunând că nu îşi dă geaca jos, în ciuda căldurii, pentru că „s-ar putea să-mi facă rău peste zece ani”.

În 1986, al doilea single de pe albumul True Blue, „Papa Don't Preach” a provocat controverse datorită temei: o tânără adolescentă care rămâne însărcinată şi decide să nu avorteze copilul. Cu toate că mulţi au susţinut-o pe artistă, alţii au criticat-o, considerând că interpreta promovează sarcinile adolescentine.

În 1989, Madonna lansează un nou album, Like a Prayer, care primeşte recenzii pozitive de la critici, însă videoclipul cu acelaşi nume provoacă polemici aprinse, datorită faptului că artista apare având o relaţie amoroasă cu un sfânt de culoare şi sunt incendiate mai multe cruci. Tot în 1989, cântăreaţa încheie un contract cu Pepsi, devenind imaginea companiei. Reclama conţinea imagini cu Madonna dansând, precum şi imagini care reprezentau copilăria ei, pe fundal auzindu-se noua ei piesa, „Like a Prayer”. Când videoclipul melodiei a fost lansat, criticile asupra acestuia s-au îndreptat şi către spotul publicitar, cu toate că reclama nu avea nimic controversat. Spotul a fost retras de către companie, însa Madonna şi-a păstrat cele 5 milioane de dolari, din moment ce îşi respectase partea sa de contract.

Cântăreaţa a continuat să aibă apariţii şocante pe scenă, de această dată în 1990, în timpul turneului Blond Ambition, când, în timpul interpretării melodiei „Like a Virgin”, a simulat masturbarea, lucru care aproape a dus la arestarea sa în timpul unui spectacol, în Canada.

Perioada 1991-1993 a fost o perioadă încărcată în cariera Madonnei, cu filme, videoclipuri şi versuri cu conţinut sexual explicit. Două videoclipuri din acei ani au atras atenţia datorită conţinutului sexual foarte explicit: „Justify My Love” şi „Erotica”. Videoclipul „Justify My Love” conţine scene de nuditate frontală parţială, şi de homosexualitate sau sadomasochism. Clipul a fost interzis pe mai multe canale de televiziune, inclusiv MTV. Videoclipul pentru „Erotica” a iscat şi el multe controverse, fiind difuzat de MTV numai de trei ori, după ora 12 noaptea. Clipul are două variante: cea standard, difuzată în Statele Unite şi a doua (lansată numai în Europa şi Australia) care conţine mai multă nuditate, inclusiv imagini cu artistă dezgolindu-şi sânii. Alt clip din această perioadă, care a atras atenţia, a fost cel pentru „Bad Girl”, datorită scenei în care Madonna era găsită ştrangulată. Artista s-a „cuminţit” în cele din urmă, însă în 2001/2002 a introdus imagini violente în clipurile „What It Feels Like for a Girl” şi „Die Another Day”.

În 2003 videoclipul „American Life” a atras atenţia datorită puternicului mesaj împotriva războiului din Irak. Tot în 2003, la sărbătorirea a 20 de ani de premii MTV VMA, artista a interpretat live un medley între melodiile „Hollywood” şi „Like a Virgin”, alături de Christina Aguilera şi Britney Spears, la mijlocul melodiei sărutându-le pe gură pe cele două.

După ce dăduse semne că se liniştise, în 2006 Madonna a agitat din nou spiritele, de această dată întorcându-se la controversele religioase; în turneului mondial Confessions, în timpul interpretării melodiei „Live to Tell” Madonna a fost „crucificată” pe o cruce gigantică. Biserica ortodoxă şi cea catolică au condamnat-o pentru blasfemie, şi au cerut ca spectacolele ei sa fie anulate în ţări precum Italia sau Rusia.

În 2008, turneul Sticky & Sweet a stârnit controverse puternice datorită faptului că în timpul interludiului video „Get Stupid”, imaginea candidatului la preşedenţia Statelor Unite John McCain, a fost folosită alături de cea a lui Hitler şi Mugabe, iar cea a contra-candidatului său, Barack Obama alături de cea a Maicii Tereza, Gandhi şi John Lennon. Un alt moment care a atras atenţia a fost când interpreta a dedicat melodia „Like a Virgin” papei Benedict al XVI-lea.

Turnee

The Virgin Tour (1985) a fost primul turneu al artistei. Acesta a vizitat marile oraşe din Statele Unite şi Canada. În turneu au fost interpretate 13 melodii, de pe albumele Madonna şi Like a Virgin. Deşi criticii au fost ostili, toate cele 17.162 bilete pentru cele trei spectacole de la „Radio City Music Hall” din New York s-au vândut într-un record de 34 de minute. The Beastie Boys au cântat în deschiderea spectacolelor. Turneul a adunat 17.8 milioane de dolari.

Who's That Girl Tour (1987) a fost primul ei turneu mondial. Acesta a inclus oraşe din Japonia, America de Nord şi Europa. La acea vreme, acesta stabilise două recorduri: turneul cu cele mai mari încasări din toate timpurile, dar şi cea mai rapidă vânzare de bilete (144.000 bilete în 18 ore şi 9 minute).

Blond Ambition Tour (1990) a fost al doilea turneu mondial al artistei. A fost unul controversat datorită juxtapunerii dintre catolicism şi sexualitate. Printre momentele memorabile din turneu se numără faimosul sutien cu conuri şi coreografia pentru melodia Like a Virgin. Acesta a fost numit de revista „Rolling Stone” cel mai bun turneu al anilor ’90.

The Girlie Show (1993), al treilea turneu mondial al artistei, a vizitat pe lângă Europa, America de Nord şi Japonia, Australia, Israel, Turcia, şi America de Sud. Acest turneu a avut rolul de a promova controversatul album Erotica. În ciuda insuccesului albumului, turneul a fost un mare succes, strângand 60.3 milioande de dolari, şi primind o nominalizare la premiile Grammy pentru „Best Long Form Music Video”.

Drowned World Tour (2001) a însemnat reîntoarcerea cântăreţei la turnee, după ce luase o pauză de opt ani. A fost unul din cele mai de succes turnee din acel an, cu toate că acesta a vizat numai oraşe din Statele Unite şi Europa. Melodiile incluse au fost cele de pe albumele Music, Ray of Light şi Bedtime Stories plus două melodii din anii ’80, „Holiday” şi „La Isla Bonita”.

Re-Invention Tour (2004) a fost al cincilea turneu mondial şi al şaselea per total al Madonnei. Acesta a devenit turneul cu cele mai mari încasari din 2004. Dintre toate turneele cântăreţei, acesta este cel mai reprezentativ, fiind incluse în spectacol cel puţin un cântec de pe fiecare album.

Confessions Tour (2006) a debutat pe 21 mai 2006 şi s-a încheiat pe 21 septembrie, în acelaşi an. Turneul a devenit cel mai bine vândut turneu al unei artiste, record deţinut înainte de Cher. Acesta a câştigat un premiu Grammy pentru „Best Long Form Music Video”.

Sticky & Sweet Tour (2008) este al optulea turneu al cântăreţei. Acesta a vizitat Europa şi Americile. Turneul promovează albumul Hard Candy.

Videografie

Madonna a lucrat cu mulţi regizori de succes şi a produs videoclipuri care sunt considerate de unii ca fiind artistice. Videoclipurile ei conţin referiri la sarcinile adolescentine („Papa Don't Preach”), rasism („Like a Prayer”), religie („La Isla Bonita”), sex („Justify My Love”), violenţă („Die Another Day”), politică („American Life”), dans („Lucky Star”) şi cluburi („Music” ). Clipul filmat pentru „Bedtime Story” a fost achiziţionat de Muzeul de Arte Moderne din New York.

Queen

2009-03-16T20:58:00.004+02:00

Queen este o formaţie muzicală britanică de muzică rock activă în anii 1970, 1980 şi începutul anilor 1990 formată din Freddie Mercury, Brian May şi Roger Taylor, în 1970, din ceea ce rămăsese din formaţia Smile, cărora li s-a alăturat John Deacon completând structura formaţiei în 1971.

Queen a devenit extrem de cunoscută şi iubită în mijlocul anilor 1970, păstrând până astăzi o remarcabilă bază internaţională de suporteri. Deşi a fost iniţial puternic criticată, mai apoi ignorată, în special de criticii de specialitate, şi mai ales în Statele Unite ale Americii, formaţia Queen a fost ulterior larg apreciată şi elogiată, recunoscându-i-se forţa creatoare, inovativitatea şi pionieratul într-o serie de subcurente rock aşa cum ar fi arena rock, glam rock, hard rock, heavy metal şi rock progresiv.

Queen a fost adesea citată ca exercitând o influenţă puternică asupra multor artişti de mai târziu. A fost târziu, doar în 2001, când formaţiei i s-a acordat faima de a face parte din galeria dedicată celor mai buni artişti "rock'n'roll" din toate timpurile, Rock and Roll Hall of Fame, care se găseşte în Cleveland, Ohio.

În 2004, cu ocazia alegerii formaţiei şi în instituţia similară britanică, United Kingdom Music Hall of Fame s-a menţionat video-ul promoţional al celor patru membri ai Queen, "Bohemian Rhapsody", una din piesele lor cele mai celebre, ca fiind factorul declanşator al erei video (conform originalului din engleză, "[the] jump-starting [of] the video era".

Queen a fost, de asemenea, aleasă în RockWalk of Fame de la Guitar Center de pe Bulevardul Sunset din Hollywod, California şi în Hollywood Walk of Fame.

Queen a avut de-a lungul timpului un total de 18 locuri întâi la categoria album, 17 locuri întâi la categoria single şi 8 locuri întâi la categoria DVD.

După decesul lui Mercury din 1991 şi retragerea lui Deacon din 1997, May şi Taylor au continuat să cânte frecvent împreună folosind numele Queen. Începând cu anul 2004, ei colaborează cu Paul Rodgers, sub numele de Queen + Paul Rodgers.

Structura originală

John Deacon (născut 1951), a fost basistul grupului cântând la chitară bas şi ritmică, respectiv la sintetizator. Deacon a fost singurul membru al formaţiei care nu şi-a adus nici o contribuţie vocală pe nici unul din albume şi ultimul care s-a alăturat grupului, în 1971. Deşi a compus cele mai puţine cântece ca membru individual, acestea au fost dintre cele mai iubite şi cântate, Another One Bites The Dust, You're My Best Friend şi I Want To Break Free. În recentul tur Queen plus Paul Rogers, Deacon a decis să nu participe.

Brian May CBE (născut 1947), a fost liderul grupului cântând la chitară, pian, sintetizator şi fiind, de asemenea, vocalist. Ocazional, când asigura armonii vocale de acoperire, May cânta la pian şi sintetizator. Un număr de piese, aşa cum ar fi '39, Sleeping On The Sidewalk, Good Company şi She Makes Me îl au pe Brian May ca vocalist. Chitara pe care o foloseşte continuu din 1963, Red Special, a fost construită de May ajutat fiind de tatăl său. Ceea ce este remarcabil la această chitară semi-acustică este sunetul ei foarte asemănător cu cel al unei vioare construită de oricare din lutierii italiani celebri. Aceste sunete înalte dar calde, se datoresc atât concepţiei de construcţie a chitării, cât şi rezonanţei deosebite a corpului acesteia sculptat manual dintr-o bucată masivă de mahon veche de cel puţin 200 de ani.

Freddie Mercury (1946 - 1991) a fost omul cel mai vizibil al grupului, vocalistul prin excelenţă, dar şi cel care a cântat foarte frecvent la pian şi sintetizator şi uneori chiar la chitară. Poziţia sa mereu vizibilă de "frontman", dar şi de "showman", a făcut ca remarcabilele sale calităţi de compozitor, textier şi pianist să fie adesea subestimate, neglijate sau chiar uitate. Mercury a scris majoritatea cântecelor de pe Greatest Hits. Mercury era de asemenea recunoscut pentru camaraderia şi colegialitatea cu care ajuta întotdeauna colegii la scrirea şi finisarea propriilor lor cântece. În calitate de cântăreţ, Freddie Mercury era posesorul unei voci extraordinare, cu un timbru distinct şi al unui excepţional registru vocal de 3 octave şi jumătate, deseori patru, având o tehnică impecabilă de căntăreţ de operă, putând uşor acoperi zona dintre un tenor şi un bariton. Pentru perioade limitate de timp, Mercury putea cânta chiar în regim de soprană sau mezzosoprană.

Roger Taylor (născut 1949) a fost bateristul formaţiei Queen, cântând la baterie, percuţie, sintetizator şi fiind deseori vocalist. Aidoma lui Brian May, Roger Taylor a fost întotdeauna vocalist de acoperire. În anii 1970 a cântat frecvent ca lider vocalist, aşa cum ar fi în cântecele I'm In Love With My Car, Fight From The Inside şi Modern Times Rock 'n' Roll. De multe ori, suplinind bateria şi percuţia, Taylor cânta la chitară şi chitară bas, în special interpretând propriile sale compoziţii.

Cronologie

1968 -- Prima tentativă de a intra în lumea rock-ului, în formula – Brian May, Roger Taylor, Tim Staffell - a fost cu formaţia Smile. Nu au înregistrat decât un singur single, la casa de discuri Mercury Records din Statele Unite ale Americii (nici o legătură cu Freddie Mercury), titlul acestui single fiind Earth. Alte piese compuse de Smile: Polar Bear, April Lady, Step On Me, Blag, Doing All Right. În aceeaşi perioadă, Freddie a cântat cu formaţiile Ibex, Sour Milk Sea şi Wreckage.

1970 -- Tim Staffel părăseşte formatia, pentru a se alătura unei trupe pe care o credea de succes, numită Humpy Bong. Mult mai importantă decât plecarea lui Staffel este evident cooptarea lui Freddie (care se numea, încă, Farrokh Bulsara), care redenumeşte formaţia Queen, motivând că i se pare un nume "regal şi splendid". Era desigur conştient de conotaţiile "gay" ale numelui (a se vedea drag queen), spunea tot el, dar considera ca această interpretare era doar una din faţetele cuvântului. În acelasi timp, Freddie şi-a schimbat legal numele din Bulsara în Mercury, celebrând astfel naşterea unui nou star rock, flamboiant şi imprevizibil, care avea sa facă istorie.

1971 -- John Deacon este admis în formaţie, după cei trei din Queen schimbaseră deja trei basişti (Mike Grose, Doug Bogie şi Barry Mitchell). În aceasta formulă, care urma să devină cea de succes, Queen înregistrează cinci demo-uri (Keep Yourself Alive, Liar, Great King Rat, Jesus şi The Night Comes Down) în studiourile De Lane Lea din Londra. Atunci, nimeni nu a fost însă interesat de piesele lor.

1973 -- Queen semnează un contract, după doi ani de aşteptare, cu Trident Audio Productions şi lucrează la înregistrarea primului lor album, Queen. Albumul omonim este precedat de single-ul Keep Yourself Alive, care nu ajunge în topurile Radio One, pe motiv ca ar fi hippie. Queen sunt atacaţi violent de presa britanică, care fiind total depăşită de creativitatea, forţa muzical novatoare şi de deschiderea simultană a noi sub-curente rock (aşa cum urma să fie total depăşită mai târziu şi presa muzicală de peste Ocean) nu înţelege nimic din amestecul scânteietor de hard, arena şi glam rock creat de formaţie. Totuşi, cei patru înregistrează sub pseudonimul Larry Lurex and the Volers From Venus un single I Can Hear Music (coperta The Beach Boys) / Goin' Back (coperta Dusty Springfield), pentru a testa piaţa, şi apoi lansează, pe 13 iulie, primul album. Cu toată antipatia presei scrise, Queen beneficiază încă din acest an, pe 25 iulie, de o sesiune de inregistrari la BBC şi de un fan club numai al lor.

1975 - Queen ocupă primul loc al topurilor britanice cu single-ul Bohemian Rhapsody, timp de 9 săptamâni consecutive!

1991, 24 noiembrie -- Se stinge din viaţă Freddie Mercury, considerat a fi parte esenţială a legendei formaţiei Queen.

2005 -- Queen plănuiesc un nou turneu, avându-l ca invitat special pe Paul Rodgers, vocalistul de la Free şi Bad Company.

Discografie

Album de Studio

Queen I (1973)
Queen II (1974)
Sheer Heart Attak (1974)
A Night At The Opera (1975)
A Day At The Races (1976)
News Of The World (1977)
Jazz (1978)
The Game (1980)
Flash Gordon (1980)
Hot Space (1982)
The Works (1984)
The Complete Works (1985)
A Kind Of Magic (1986)
The Miracle (1989)
Innuendo (1991)
Made In Heaven (1995)

Album de Studio Queen + Paul Rodgers

The Cosmos Rocks (2008)

Albume Live

Live Killers (1979)
Live Magic (1986)
Live at Wembley '86 (1992)
Queen On Fire - Live at the Bowl (2004)
Return of the Champions (2005)
Queen Rock Montreal (2007)

Componenţă şi studii

Freddie Mercury – Ealing Art School (Şcoala de Arte)
Brian May – London Imperial College (Fizică)
Roger Taylor – London Hospital School (Stomatologie)
John Deacon – Chelsea College (Electronice)

Michael Jackson

2009-03-14T16:51:00.013+02:00

Michael Joseph Jackson (n. 29 august 1958) a fost un cântăreţ celebru american de muzică pop, care a fost denumit Regele Muzicii Pop. Al şaptelea membru al familiei Jackson, a debutat în cariera muzicală de la vârsta de 11 ani ca membru al formaţiei The Jackson 5 şi a început cariera solo în 1971 în timp ce era încă un membru al grupului. Cunoscut ca şi "King of Pop" ("Regele Muzicii Pop") în următorii ani, cinci dintre albumele sale solo au devenit cele mai bine vandute albume din intreaga lume : Off the Wall (1979), Thriller (1982), Bad (1987), Dangerous (1991 ) şi History (1995).

La începutul anilor 1980, el a devenit o figura dominanta in muzica populară şi primul artist Afro-American la MTV. Popularitatea video-urilor lui difuzate la MTV, cum ar fi "Beat It", "Billie Jean" şi "Thriller" a transformat muzica video într-o formă de artă şi un instrument de promovare ajutand relativ un nou canal la faima. Video-uri, cum ar fi "Black or White" şi "Scream" l-au ţinut pe Michael Jackson ca un element de bază la MTV în anii 1990. Cu un scenariu de muzică şi clipuri video Michael Jackson a popularizat o serie de tehnici de dans complicat fizic, ca robotul şi moonwalk-ul. Distinctivul sau sunet muzical a influenţat numeroşi artişti de hip hop, pop şi R&B contemporan.

Michael Jackson a ridicat şi a donat milioane de dolari pentru cauze benefice prin intermediul turneului Dangerous World Tour şi a ajutat 39 de organizaţii de caritate. Deşi el a fost acuzat pedofilie în 1993, ancheta penală a fost închisă din cauza lipsei de dovezi şi Michael Jackson nu a fost acuzat. El a fost căsătorit de două ori şi tatăl a trei copii minunaţi, care a provocat mai multe controverse. În 2005, Michael Jackson a fost judecat si absolvit de încă un abuz sexual.

Unul din puţinii artişti care au fost introduşi in Rock and Roll Hall of Fame de două ori, a inclus mai multe realizări Guinness World Records inclusiv una pentru "Thriller" cel mai bine vândut album din lume, 13 Premii Grammy, 13 single numarul unu în cariera sa solo mai mult decât orice alt artist de sex masculin în Hot 100 ERA şi vânzarea de peste 750 milioane de unităţi în întreaga lume. El a făcut o parte din cultura populară, timp de aproape patru decenii. A fost menţionat ca fiind unul dintre cei mai celebri bărbaţi.

Biografie

1958–1975: Primele etape ale vieţii şi The Jackson 5

Michael Joseph Jackson s-a născut în Gary, Indiana (o suburbie industrială din Chicago, Illinois) intr-o familie de muncitori in 29 August 1958. Fiul lui Joseph "Joe" Walter şi Katherine Esther (née Scruse), el este cel de-al şapte-lea din nouă copii. Fraţii lui sunt Rebbie, Jackie, Tito, Jermaine, La Toya, Marlon, Randy şi Janet. Joseph Jackson a fost angajat la o fabrica de oţel şi deseori cânta într-o trupa R&B numită The Falcons cu fratele lui Luther. Michael Jackson a fost crescut ca Martorul lui Iehova de către devotata sa mamă. De la o vârstă fragedă Michael a fost abuzat fizic şi mental de către tatăl său. Abuzurile din copilarie l-au afectat pe parcursul vieţii sale. Într-o altercaţie amintită de către Marlon Jackson, Joseph îl ţinea pe Michael în sus de un picior şi "il snopea din bataie iar si iar cu mâna lui , lovindu-l pe spate şi fund". Joseph mereu greşea, sau lovea copii de sex masculin de pereţi. Într-o noapte în timp ce Michael Jackson dormea, Joseph a urcat în camera lui, prin fereastra de la dormitor. Purtând o mască înspăimântătoare, el a intrat in cameră ţipând. Joseph a spus că a vrut să-şi înveţe copiii sa nu lase fereastra deschisă, atunci când se duc la culcare. Ani de zile după aceea Michael a suferit coşmaruri, că ar fi răpit din dormitorul lui. Michael a vorbit deschis despre abuzul din copilaria lui în 1993 într-un interviu cu Oprah Winfrey. El a spus că în timpul copilăriei sale a plâns de multe ori de singurătate. Într-un alt interviu Living with Michael Jackson (2003), cântareţul şi-a acoperit faţa cu mâna şi a început să plângă, atunci când vorbea despre abuzul din copilaria sa.

Michael Jackson şi-a arătat talentul muzical la vârsta de cinci ani în faţa colegilor de clasă si a altora, în timpul unui recital de Crăciun. În 1964, Michael şi Marlon s-au alăturat fratilor Jackson - o trupă formată de fraţii Jackie, Tito şi Jermaine. Mai tarziu grupul a fost numit The Jackson 5. Trupa a cântat într-un şir de cluburi şi în locuri cunoscute cum ar fi "chitlin' circuit", unde ei adesea deschideau pentru stripteoze şi alte acte pentru adulţi. În 1966, aceştia au câştigat un show important cu versiuni de Motown hits şi James Brown "I Got You (I Feel Good)" condus de Michael.

The Jackson 5 a înregistrat mai multe cântece pentru Steeltown în 1967 şi au semnat cu Motown Records, în 1968. Revista Rolling Stone l-a descris mai târziu pe tânarul Michael ca "un fenomen" cu "cadouri muzicale copleşitoare", de observat faptul că, Michael a apărut rapid ca principalul cantăreţ după ce a început să danseze şi să cânte cu fraţii lui. Grupul a stabilit un grafic de înregistrare în momentul în care primele patru single ("I Want You Back", "ABC", "The Love You Save" and "I'll Be There") au fost numărul unu în Billboard Hot 100. În timpul primilor ani în The Jackson 5, echipa Motown a pretins că Michael avea nouă ani, doi ani mai tânăr decât era pentru a-l face să para mai drăguţ şi mai accesibil pentru publicul general. Începând din 1972, Michael a lansat un total de patru albume solo cu studioul Motown, printre ele "Got to Be There" şi "Ben". Acestea au fost puse, ca parte din franciza The Jackson 5, şi au produs single-uri de succes ca "Got to Be There", "Ben" şi un remake a lui Bobby Day "Rockin' Robin". Grupul a marcat mai multe hit-uri Top 40 incluzând top 5 disco single "Dancing Machine" şi hit-ul top 20 "I Am Love". Jackson 5 a părăsit Motown în 1975.

1976–1981: Pleacă la Epic şi Off the Wall

Jackson 5 au semnat un nou contract cu CBS Records, în iunie 1975, prima aderare la Philadelphia International Records şi apoi Epic Records. Ca rezultat al procedurilor legale, grupul a fost redenumit The Jacksons. După schimbarea numelui, trupa a continuat un turneu internaţional, lansând încă şase albume între 1976 şi 1984. Din 1976 până în 1984, Michael Jackson a fost principalul compozitor al grupului scriind hituri ca "Shake Your Body (Down to the Ground)", "This Place Hotel" şi "Can You Feel It". În 1978, Michael a început jucând rolul unei sperietoare in filmul muzical The Wiz. Scorurile muzicale au fost aranjate de Quincy Jones, care a format un parteneriat cu Michael Jackson, în timpul producţiei filmului si acordul de a produce cântăreţului albumul solo Off the Wall. În 1979, Michael şi-a rupt nasul in timp ce dansa. Rinoplastia nu a avut un succes complet, Michael se plângea de dificultăţi respiratorii iar asta îi afecta cariera. El a fost îndrumat la Dr. Steven Hoefflin care i-a facut cea de-a doua rinoplastie. Jones şi Michael au produs împreuna Off The Wall. Lansat în 1979, Off The Wall a fost primul album care a generat patru US top 10 hituri, inclusiv graficul de single de calitatea întâi "Don't Stop 'Til You Get Enough" şi "Rock with You". Off The Wall a ajuns la numarul trei pe Billboard 200 şi de atunci a fost certificat de 7 milioane expediat în SUA şi, eventual, vândute mai mult de 15 de milioane de exemplare în întreaga lume. În 1980, Michael Jackson a caştigat trei premii la American Music Awards pentru eforturile sale solo: Albumul favorit Soul/R&B, artistul Soul/R&B favorit, si favoritul single Soul/R&B (pentru "Don't Stop 'Til You Get Enough"). În acel an, el a câştigat deasemenea, Billboard Music Awards pentru Top Black Artist şi Top Black Album şi un premiu Grammy pentru Best Male R&B Vocal Performance (pentru "Don't Stop 'Til You Get Enough"). În ciuda succesului său comercial, Michael a simţit că Off The Wall ar fi trebuit sa fi făcut un impact mult mai mare şi a fost determinat de a depăşi aşteptările sale cu următoarea versiune. În 1980, Michael a obţinut cea mai mare rată de drepturi de autor în industria muzicală: 37% din cel mai mare beneficiu album.

În martie 2009, Jackson a anunţat că începând cu 8 iulie, va susţine un turneu de 10 -mai târziu anunţate 30- concerte intitulat: This Is It. Concertele vor avea loc în Arena 02 din Londra. El a explicat " Vreau doar să spun că aceasta va fi ultima mea interpretare live în Londra. Când spun că asta e ultima, vorbesc serios", adaugând că "ultima cortină va cădea".

Decesul

Phoenix

2009-03-10T18:37:00.007+02:00

Phoenix, cunoscută în occident ca Transsylvania-Phoenix, este cea mai titrată formaţie românească de muzică rock, înfiinţată în 1962, la Timişoara.

Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de a doua jumătăţi a secolului XX. Membrii formaţiei au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului; traseul stilistic al formaţiei a pornit de la muzică beat, evoluând spre rock psihedelic şi de aici către hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. În anii 1970, efectele schimbărilor politice din ţară asupra vieţii culturale au adus la destrămarea multor formaţii de gen. Între cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neaşteptate evoluţii, dând naştere subgenului rock numit etno rock (inspirat din folclorul românesc autentic, comparabil cu celtic rock-ul iniţiat de formaţia irlandeză Horslips cam în aceeaşi perioadă).

Istoricul formaţiei

Perioada beat (1962 - 1970)

Formaţia este una dintre primele de muzică rock din România (alături de Uranus, Cometele şi alte câteva), numite în epocă „formaţii de chitare electrice”. Ca în cazul altor grupuri apărute în acei primi ani, modelul urmat a fost cel propus de formaţia britanică The Shadows, care îl acompaniază pe cântăreţul Cliff Richard în filmul „Tinerii” (The Young Ones, 1961). Titulatura iniţială a fost Sfinţii, schimbată în Phoenix la propunerea chitaristului Claudiu Rotaru pentru a evita conflicte cu autorităţile vremii.

Anul înfiinţării Phoenix este 1961, grupul făcându-şi debutul un an mai târziu. Primii ani au fost mai curând o fază de experimentare a noului gen muzical (în plină dezvoltare şi în Vest), practicile formaţiilor din invazia britanică (The Beatles, The Rolling Stones) fiind iniţial imitate. Aportul componistic al muzicienilor Phoenix este redus, repertoriul fiind majoritar alcătuit din versiuni cover ale unor piese scrise de formaţiile vestice amintite.

Perioada blues. Ţiganiada (1970 - 1971)

Imediat după plecarea lui Moni în S.U.A., formaţia Phoenix a fost interzisă pe plan local pentru mai bine de un an. ARIA nu mai avea voie să facă turnee cu ei, iar la Radio şi la Televiziune nu s-au mai difuzat înregistrările avându-i ca protagonişti. Claudiu Rotaru se retrăsese din formaţie, astfel încât din vechea componenţă mai rămăseseră doar Nicu Covaci, Dorel Vintilă, Bela Kamocsa şi Günther Reininger.

Urmează o scurtă perioadă în care formaţia cântă mai multe piese blues-rock, în majoritate compoziţii de-ale lui Günther Reininger, cu text în limba engleză. Acesta era solist vocal, cântând totodată şi la pian. Formaţia dădea reprezentaţii în fiecare sâmbătă seara, la clubul PM6. Cu un repertoriu asemănător s-au prezentat şi la Festivalul Studenţesc din 1970, organizat la Sala Palatului din Bucureşti, dar impresia lăsată nu a fost extraordinară. De asemenea, au participat şi la un concert de binefacere, ţinut pentru sprijinirea victimelor inundaţiilor din mai 1970.

O altă experienţă notabilă din această perioadă a fost realizarea unui concert la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, în care secţiunea ritmică a fost susţinută de către doi toboşari: Dorel Vintilă şi Eugen Gondi, la ora aceea un toboşar de jazz virtuoz, recunoscut în ţară. Primul a preluat metrica şi fluxul pieselor, în timp ce al doilea a realizat break-urile şi percuţia.

„Chiar şi un schimb de cinele era împărţit între cei doi astfel încât nici unul dintre ei să nu lovească de două ori la rând şi să alterneze în lovituri[...] Doi toboşari, având o anumită inerţie, nu puteau nici să accelereze, nici să tragă, aşa cum ar fi făcut-o unul singur.” —Nicolae Covaci

În vara anului 1970, formaţia a susţinut recitaluri la hotelul „Europa” din Eforie Nord, în toamnă survenind noi schimbări în componenţa formaţiei. Pleacă Bela Kamocsa, fiind înlocuit de către liderul formaţiei cu Zoltan Kovacs (ex „Clasicii ” ). În noiembrie-decembrie este cooptat în formaţie şi Mircea Baniciu. Împreună încep repetiţii cu piese din repertoriul formaţiei.

În acelaşi timp, în decembrie 1970, Victor Cârcu reuşeşte să îi convingă pe membrii formaţiei să participe la realizarea piesei de teatru „Ţiganiada”, a lui Ioan Budai-Deleanu. Fiecare primise un rol, inclusiv textierii şi oamenii apropiaţi formaţiei, unii trebuind să şi cânte la un moment dat.

„Toţi cei din clanul Phoenix participau la piesă, toţi deveniseră actori, dar nu trebuiau să facă altceva decât să se joace pe ei înşişi, sinceri, aşa cum erau, plini de sarcasm, de cinism, plini de inventivitate şi spontaneitate, plini de umor. Montarea a fost o lovitură de geniu dată celor consacraţi în acea vreme.” —Nicolae Covaci

Turneul care a urmat, în decembrie 1970 - ianuarie 1971 a fost încununat de un real succes. Mulţi dintre spectatori, neînţelegând faptul că membrii formaţiei participau doar în piesă, au făcut presiuni pentru a obţine un minirecital Phoenix la sfârşitul piesei, ceea ce s-a şi întâmplat.

Ulterior acestui turneu teatral a fost cooptat Liviu Butoi, care cânta la flaut şi la oboi. Au fost susţinute o serie de concerte cu ARIA. Din această perioadă datează melodiile „Dorinţa”, „Aminteşte-ţi”, „Niciodată” şi probabil şi „Te întreb pe tine, soare...”. De asemenea compun noi piese cu filon folcloric, încercând să-şi creeze un stil specific.

Participă la cea de-a doua ediţie a Festivalului „Club A”, în mai 1971. Cu mai multe piese de folclor arhaic, aproape toţi membrii obţin premii individuale pe instrumente. Vara anului 1971 aduce plecarea lui Zoly Kovacs şi a lui Dorel Vintilă, în locul cărora au fost cooptaţi Josef Kappl (ex. „Clasic XX”) şi respectiv Cornel Liuba („Ţulă”), un fost elev de-al lui Pilu Ştefanovici.

Directivele lui Nicolae Ceauşescu, exprimate în iulie 1971, într-o conferinţă de la Mamaia, privind creaţia artistică din România, pun în impas multe formaţii cu repertoriu occidental, nu însă şi pe liderul Nicolae Covaci, care se hotărăşte să o apuce pe un nou drum.

Perioada etno-rock (1971 - 1977)

În noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul cu formaţia ascunsă în boxe părăseşte ţara prin vama de la Porţile de Fier. După mai multe ore de stat în vamă, în timpul cărora camionul este percheziţionat de către grăniceri, Nicu Covaci reuşeşte să treacă în Iugoslavia. După cum povesteşte liderul formaţiei, vigilenţa grănicerilor vecini a fost adormită cu pachete de bani şi discuri cu muzică.

Perioada din Germania (1977 - 1989)

După plecarea băieţilor din ţară, conform spuselor lui Dan Chişu, se credea că au fost eliminaţi în secret de către Securitate. Mircea Baniciu a fost chestionat o vreme de persoane din serviciile secrete româneşti. Uşurarea a venit în momentul în care la Radio Europa Liberă s-a anunţat faptul că membrii formaţiei au ajuns cu bine în Germania Federală.

„Am parcat în «Ţara nimănui» cu spatele camionului spre o pădure. Am stat vreo treizeci de ore în vama aceea, iar cei dinăuntru, în pantaloni scurţi şi tricou, îngheţau de frig. La lăsarea serii i-am scos afară din camion şi, prin pădure, au plecat spre Austria. A doua zi dimineaţa a venit şi omul cu banii, garanţia pentru scule, iar dimineaţa eram în Austria. Băieţii mă aşteptau acolo, în primul han, şi glumeau pe seama mea că am întârziat. Eram deja liberi.” —Nicolae Covaci despre problemele la graniţa cu Austria

Pentru formaţie începe o perioadă grea, plină de lipsuri şi privaţiuni, dar şi de creaţii muzicale. După ce s-au terminat banii strânşi de Nicolae Covaci între timp, fiecare a încercat să se descurce cum a putut, prestând diferite munci, sau plecând pe la diverse formaţii. Perioada scurtă, de circa un an, în care au avut concerte împreună, rare şi prost plătite, a fost marcată de revenirea lui Moni Bordeianu din Statele Unite, care a preluat rolul de solist vocal.

„Mi-am adus aminte de Moni, solistul nostru din anii '60... I-am dat un telefon şi, ca şi cum n-ar fi aşteptat decât acest lucru toată viaţa, a lăsat totul, şi familie, şi slujbă, şi a venit încoace.” —Nicu Covaci, 1990

În această perioadă s-a încercat cântarea în limba română, mai apoi cu text englezesc, a pieselor de rezistenţă din ţară. Au apărut „Winter”, „Music and Muzak”, „[Rock and Roll Bird]”, „Wedding”, „Gipsy Story”. Krauser şi Kappl încep să creeze primele piese cu sunet vestic („Alaska”, „Get Around”, „Brontozaur dat cu aur” etc.) disociindu-se astfel de viziunea de atunci a liderului Covaci, care dorea o continuare a liniei din ţară. „Recunosc că am fost un prost. Ei îmi spuneau că trebuie să cântăm altceva şi în engleză. Eu, în patriotismul meu nătâng, ţineam morţiş s-o facem în româneşte, fără a schimba stilul. Azi, le dau dreptate.” Încep astfel disputele stilistice dintre Covaci şi restul membrilor formaţiei. Iniţial s-a dorit scoaterea unui LP intitulat „Zgâriaţi-vă pe ochi”, care cuprindea piesele „Alaska”, „Zicala dobei”, „Wedding”, „Winter”, „Sunset” şi altele. Producătorii caselor de discuri se arătau plăcut impresionaţi de piesele prezentate, însă replicau că ei nu sunt instituţii de cultură, ci de făcut bani. Propunerile acestora de a crea noi compoziţii în stilul hit parade s-au lovit de refuzul categoric al liderului Nicolae Covaci. Din materialul iniţial a mai rămas în discuţie doar piesa „Winter”. Formaţia urma să întregistreze o nouă variantă a ei, urmând a fi editat un single. Evenimentele ulterioare nu au mai permis acestui proiect să capete viaţă.

În timpul unei dispute creative serioase, la finalul unei perioade în care membrii formaţiei aveau nervii întinşi la maxim, Nicolae Covaci utilizează argumente dintre cele mai solide împotriva celor formulate de Josef Kappl. Drept rezultat, formaţia se desparte. Mircea Baniciu declara într-un interviu că şi renunţarea la Moni Bordeianu — care nu mai putea face faţă în studio — a fost una din cauzele care a dus la destrămare. De asemenea, aprecia că Erlend Krauser era o fire dificilă. Ulterior, Kappl, Krauser şi Lipan formează o nouă trupă, Madhouse, cu care reuşesc să scoată un disc, în 1979, primit însă cu rezerve de către public.

În 1980 Madhouse se desparte la rându-i, J. Kappl şi E. Krauser plecând la formaţia „Lake”, iar Ovidiu Lipan revenind la Phoenix. Potrivit lui Mani Neumann, şi Josef Kappl a avut iniţial intenţia de a reveni în Phoenix.

Între timp, Covaci reuşeşte să îl coopteze în formaţie pe Mani Neumann alături de alţi violonişti. Este creată o trupă de rock „rea şi agresivă”, compusă din şase oameni (două viori electrice, violoncel electric, chitară bas, chitară electrică şi baterie), care susţine concerte o vreme, cu mult succes la public, fiind un concept nou pe acele timpuri. Deşi Nicolae Covaci era singurul român din formaţie, după un an cu 8-14 ore de repetiţii zilnic, fiecare membru al formaţiei ştia să cânte piesele consacrate, în limba română, fără accent. De acest lucru, liderul formaţiei s-a arătat foarte mândru.

În 1980, Nicolae Covaci, alături de noua formaţie, pune bazele unei opere rock, intitulată „Empire of Vampires”. Din aceasta făceau parte şi piesa titulară „Running”, apărute ceva mai târziu pe discuri. Covaci dorea nu atât respectarea adevărului istoric, ci mai ales urmărirea şi punctarea motivaţiilor psihologice pe care le-a avut Vlad Ţepeş în acţiunile sale.

În acelaşi an, formaţia participă la Festivalul de Muzică Pop al Debutanţilor, organizat în Würzburg, şi primeşte premiul „Deutsche Phonoacademie”, apărând cu piesa „Stars Dance” pe compilaţia live „Folk, Lied, Song – Nachwuchs Festival '80”. În 1981 este scos primul disc occidental al formaţiei, aflată deja sub numele de „Transsylvania Phoenix”, pentru a nu fi confundată cu o formaţie similară. Este intitulat „Transsylvania” şi înregistrat în formula N. Covaci (chitări, voce), Mani Neumann (vioară, voce), Tom Buggie (chitară bas), Ovidiu Lipan (baterie), Sabin Dumbrăveanu (violoncel) şi Ivan Kopilović (voce). Discul este bine primit, însă după epuizarea primelor 5.000 de exemplare, în numai câteva zile de la lansare, „Belaphon” a refuzat să mai scoată şi o a doua ediţie. Producătorii au replicat că nu sunt dispuşi să deschidă o nouă piaţă pentru asemenea gen de muzică. Lipsită de sprijin consistent şi având astfel de piedici în faţă, formaţia se desparte iar, pentru o perioadă mai lungă. Ovidiu Lipan se implică în diverse proiecte. Cântă şi in Eruption, alături de Gilbert Bécaud, Ginger Baker (fost în formaţia Cream), Herman Rarebell (Scorpions), Rated X.

Josef Kappl rămâne basist în formaţia Lake până în 1986, continuând totodată o serie de proiecte personale, alături de Heinz Rudolf Kunze (1981-1994), iar mai apoi şi de Tudor (Toscho) Todorović cu care a scos două discuri de blues („Serious Fun” în 1996 şi „Back by Popular Demand” în 1999). Erlend Krauser a cântat cu Roter Mund, după care, din 1985, a înregistrat şase LP-uri solo (începând cu „Ambrosia”). „Flight of the Phoenix”, lansat în 1991, a ajuns pe locul 20 în „Top New Age” al revistei americane „Billboard”. Între timp a devenit profesor de chitară şi a mai avut o serie de alte colaborări muzicale cu Goombay Dance Band, Taco şi James Last. Colaborările cu Phoenix au fost sporadice, fiind legate mai mult de proiectele lucrate împreună cu liderul Nicolae Covaci: în 1986 şi 1987 operele de la teatrul din Osnabrück, iar în 2000 albumul „În umbra marelui U.R.S.S.”.

Mircea Baniciu, rămas în ţară, scoate câteva discuri folk („Mircea Baniciu” - 1980, „Tristeţi provinciale” - 1981, „Ploaia” - 1984, „Secunda 1” - 1989, „Secunda 2” - 1992) apreciate de public. În concerte cântă totodată şi hiturile mai vechi (Andri Popa, Mugur de fluier, Mica Ţiganiadă etc.), păstrând vie astfel legenda Phoenix în rândul noilor generaţii din România.

Günther Reininger emigrează şi el în Germania Federală, la începutul anilor '80, întemeindu-şi o familie. Cu toate că şi-a înfiinţat un studio bine echipat, cu posibilitatea înregistrării pe 16 canale, dotat cu toate efectele posibile, şi având 6 - 8 claviaturi de ultimă oră, muzica a rămas pentru el un hobby. S-a apucat de pictură şi şi-a dedicat timpul cu precădere familiei sale.

Mani Neumann, împreună cu Ulli Brand, pe care îl întâlnise din 1979, şi cu basistul Ecke Volk, înfiinţează în 1982 Trio Farfarello, „pur şi simplu pentru că vechiul Düsseldorf avea nevoie de trio-ul său, care să facă muzică la un nivel superior”. Mani va păstra strânse legături cu Nicolae Covaci de-a lungul acestei perioade, având să declare mai târziu: „Farfarello a avut mare succes la vremea respectivă, dar ei au fost, bineînţeles, influenţaţi de muzica grupului Phoenix”.

Nicu Covaci – absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Timişoara – se reapucă de pictură şi sculptură. Predă arta plastică în Osnabrück şi creează o serie de tablouri, cel mai cunoscut fiind giganticul „Gladiator 2000” (1986), expus în exteriorul sălii de sport din acelaşi oraş. Având dimensiuni imense (45 × 6 metri) este realizată printr-o tehnică specială, cu vopsele care intră în pânză, ceea ce face ca pictura să reziste foarte mult timp. Printre altele, la cererea primăriei din Osnabrück, creează o statuie a zeiţei fertilităţii („Fruchtbarkeitskönigin”), având forme rubiconde. După ce au văzut lucrarea, membrele unei organizaţii de femei au protestat vehement, acuzându-l pe Covaci că zeiţa are capul prea mic şi că „asta e semn de prostie”. Totodată, în opinia lor, sculptorul sugera prin acea statuie că femeia e o maşină de făcut copii. Drept urmare, statuia i-a fost confiscată lui Nicolae Covaci, el nemairămânând decât cu fotografiile. Chiar şi astăzi, în Osnabrück sunt expuse, în interior sau în exterior, lucrări de-ale sale. Tot în această perioadă creaţiile lui Covaci participă la o serie de expoziţii. Este vremea bandelor de motociclişti şi a primului „Jaguar” pe care şi l-a luat Nicolae Covaci...

Proiectele muzicale ale liderului Phoenix sunt sporadice, în 1983 cântând în duet cu Dzidek Marcinkiewicz. În 1986 este solicitat de primăria din Osnabrück pentru a pune în scenă opera „Evita” (Andrew Lloyd Weber), împreună cu Erlend Krauser, iar un an mai târziu pentru opera „Jesus Christ Superstar” (Andrew Lloyd Weber, Tim Rice), ambele încununate cu un mare succes, încasările teatrului din Osnabrück sporind de aproximativ 5 ori.

„Am cântat cu patru mixere, cu efecte, tot ce era modern la ora aceea, şi a ieşit extraordinar de bine. După un an am fost solicitat să fac «Jesus Christ Superstar». Nu am mai vrut să continui, nu-mi plăcea lucrul cu orchestra, era o chestie gigantică din punct de vedere tehnic. Dar a ieşit nemaipomenit.” —Nicolae Covaci

În 1987 Nicolae Covaci şi Josef Kappl reîncep colaborarea. Este scos un single, „Ballade For You/The Lark”, conţinând două prelucrări ale unor celebre compoziţii româneşti („Balada pentru vioară” din 1880 a lui Ciprian Porumbescu şi „Ciocârlia”, melodie populară). Producătorul discului este Josef Kappl, care nu apare însă creditat pe copertă ca făcând parte din formaţie. Cu toate acestea, în această perioadă au compus împreună o serie de piese şi demouri în limba engleză („Bounty Man” etc.) şi au cizelat piesele operei „Empire of Vampires”. În acelaşi an, pe compilaţia „NDR - HörFest 87” apar două melodii ale formaţiei: „Empire of Vampires” şi „Die Lerche” (alias „The Lark”).

Anul următor, 1988, aduce două materiale din partea formaţiei Transsylvania Phoenix, care de această dată îl include şi pe basistul Josef Kappl (totodată şi producător). Acesta se va ocupa de chitară bas, claviaturi şi percuţie sintetizată. „Tuareg/Mr. G's Promises” conţine două piese cu bătaie lungă înspre Moscova şi U.R.S.S., unul dintre motivele pentru care titlul lor original („Afganistan”, respectiv „Perestroika”) a fost schimbat la editare. Acest disc a fost urmat de un maxi-single, intitulat doar „Tuareg”, având patru piese („Tuareg”, „Tuareg extended version”, „Mr. G's Promises”, şi „The Lark”). Spre sfârşitul anului, vechea formaţie se reuneşte, o dată cu revenirea lui Ovidiu Lipan şi a lui Mani Neumann. Sunt susţinute câteva concerte în Germania Federală, continuate şi în anul următor.

Din 1989 datează o înregistrare făcută de Mircea Florian la o întâlnire în trei, la care au participat şi Nicu Covaci şi Nicu Vladimir. Au fost imortalizate piese în stadiul de proiect, printre care „Iovano” (apărută pe disc abia în 1999) şi [Măicuţa], încă neînregistrată.

Pe 20 decembrie 1989 are loc un concert în „Hyde Park” din Osnabrück, în timpul căruia membrii formaţiei sunt anunţaţi despre Revoluţia începută în România. Membrii Phoenix izbucnesc în lacrimi de bucurie pe scenă şi dedică acel concert evenimentelor din ţară. Materialul înregistrat în timpul acelui concert va fi utilizat mai apoi în 1990, pentru a produce un nou album.

Revenirea. Anii '90

În primele zile ale lui ianuarie 1990 Nicu Covaci se reîntoarce cu trenul în România, reuşind să apară în prima ediţie de după Revoluţie a emisiunii „Meridianele cântecului”, prezentată de Octavian Ursulescu la TVRL. În cursul anului, i se vor lua mai multe interviuri, uneori împreună cu Mircea Baniciu. În acestea, liderul formaţiei dezvăluie pentru prima dată în mod public câteva din simbolurile ascunse de textierii formaţiei în piesele perioadei 1967 - 1976. Tot în ianuarie se reîntoarce şi Ovidiu Lipan, aducând 24 t de ajutoare pentru municipiul Iaşi. În aceeaşi lună, Moni Bordeianu şi Erlend Krauser — foşti membri ai formaţiei — înregistrează „Păsări albe”, o piesă dedicată Revoluţiei şi românilor ce au participat la înfăptuirea acesteia. În luna mai are loc prima întâlnire a lui Nicolae Covaci cu publicul român, după o absenţă de 13 ani, la festivalul de la „Palatul Copiilor” din Bucureşti, unde, împreună doar cu Mircea Baniciu şi cu Mani Neumann, cântă câteva piese vechi cunoscute. Tot publicul (6 - 7.000 de oameni), printre care cei mai multi erau născuţi după plecarea clandestină în Germania a formaţiei, demonstrează că ştiu toate textele, silabă cu silabă. Acest fenomen se va repeta la fiecare concert Phoenix din această perioadă. A doua zi are loc un concert susţinut împreună cu câţiva prieteni.

Nicolae Covaci dorea organizarea mai multor concerte în ţară, începând cu Paştele acelui an, drept pentru care a contactat câteva firme specializate din străinătate. Acestea i-au promis sprijinul până în ultima clipă, după care s-au retras.

„Proiectasem un concert în Piaţa Operei din Timişoara, cu scena montată spre uşile catedralei, care să înceapă după încetarea slujbei. Ne gândisem şi la o imensă cruce aprinsă în Piaţă. Voiam să le amintim, celor care au făcut asta, că în Decembrie, atunci când oamenii au încercat să fugă din calea gloanţelor, ei au închis porţile lăcaşului lui Dumnezeu. Aveam nevoie de 140.000 de mărci.” —Nicolae Covaci

Singura realizare notabilă din acest punct de vedere a aparţinut mai vechiului baterist al formaţiei, Costin Petrescu, care a reuşit împreună cu Asociaţia Românilor din Paris să organizeze un concert în capitala Franţei, în sala La Cigalle, pe 31 martie 1990. Acţiunea a reprezentat concertul reunirii, în formaţia întregită revenind Mircea Baniciu. Secţia ritmică era asigurată atât de Ovidiu Lipan (baterie) cât şi de Costin Petrescu (percuţie), acesta din urmă aducând un set de vreo 35 de tobe diferite, clopote, şi un gong chinezesc. La vioară a cântat de acum nelipsitul Mani Neumann. Concertul a avut drept scop adunarea de fonduri pentru România. Günther Reininger a declinat participarea sa la concert, datorită mai multor probleme pe care le avea la acea dată, dar a mărturisit ulterior că regretă. După acest eveniment, era proiectat un concert monumental, al revenirii în ţară, de data aceasta la Timişoara, dar el nu a mai putut fi susţinut din lipsă de organizatori.

În vara lui 1990 sunt realizate înregistrări în sala Hyde Park din Osnabrück, Germania, acestea fiind folosite la producerea unui nou material. Vocea lui Mircea Baniciu a fost înregistrată şi adăugată ulterior, în „Studio N” din Köln, Germania, iar masterizarea a fost făcută în „Happy Valley Studios” din Osnabrück. Producător a fost Josef Kappl.

„Faptul care mă bucură enorm e că sunt acela care a produs primul disc al formaţiei Phoenix reunită, după revoluţie. Am produs şi am finanţat discul «Aniversare 35». A venit Baniciu, pentru prima oară după 13 ani, au venit toţi în Germania pentru că acolo am produs acest disc; deci Mircea Baniciu, Nicu Covaci, eu, Ovidiu Lipan, Mani Neumann, Tudoran Sorin [...]” —Josef Kappl

Înregistrările s-au făcut digital, cu echipament profesionist (3 magnetofoane cu 32 de canale fiecare, cu posibilitate de cuplare între ele; 3 mese de mixaj computerizat etc.), în acest mod fiind finisate 18 piese. Iniţial se dorea editarea unui disc intitulat „Phoenix”, în colaborare cu o casă de discuri occidentală, iar albumul trebuia să apară în ţară în perioada august - septembrie. Nereuşind această variantă, în octombrie produsul a fost adus în România şi propus Electrecordului spre editare, având ca termen de lansare decembrie 1990. Datorită faptului că oferta casei româneşti de discuri nu acoperea nici măcar pe jumătate costurile producţiei, negocierile au fost întrerupte, iar materialul a fost pus „la sertar”. Acesta a fost scos pe piaţă oficial mult mai târziu, în 1997, fiind intitulat „Aniversare 35”, deşi o variantă piratată a acestuia apăruse cu circa doi ani înainte.

În acelaşi timp, Radio Timişoara Liberă, în cadrul serialului „Istoria muzicii rock”, a difuzat o serie de 5 emisiuni a câte o oră despre Phoenix (ciclu intitulat „Phoenix - istoria unui mit”), în care au fost prezentate o serie de piese inedite şi au fost rememorate multe întâmplări din cadrul formaţiei. Printre invitaţii realizatorului Petru Umanschi s-au aflat Bela Kamocsa şi Sorin Barca. Nicu Covaci nu a putut fi prezent live, în acele zile purtând negocieri la Bucureşti, cu Electrecordul, dar Umanschi îi luase un interviu înregistrat pe bandă, cu câteva zile înainte. Tot în 1990 a fost vehiculată ideea înfiinţării unor fan-cluburi Phoenix, în Bucureşti şi la Timişoara, locuri în care să se găsească informaţii la zi cu privire la activitatea formaţiei, autografe, discuri, fotografii şi înregistrări deosebite. Pentru luna decembrie 1990 fusese proiectată o apariţie televizată de trei ore, o retrospectivă la care să fie prezenţi şi foşti membri ai formaţiei. Nici acest eveniment nu a mai putut fi realizat.

La festivalul Rock '91, susţinut pe 1 şi 2 iunie 1991, în Parcul Tineretului din Bucureşti, organizatorul Dorian Ciubuc a invitat şi formaţia Phoenix, la sugestia lui Iuliu Merca. Acest eveniment a reprezentat concertul de revenire a formaţiei în ţară. Din componenţa iniţială lipsea basistul Josef Kappl, locul său fiind luat de Dietrich (Dixie) Krauser, fratele lui Erlend. Totodată, au fost cooptate şi două foste membre ale formaţiei Catena, anume Anca Vijan Graterol şi Ortansa Păun. Succesul repurtat în timpul concertului (după organizatorul Dorian Ciubuc ar fi fost prezenţi peste 60.000 - 70.000 de spectatori) l-a determinat pe liderul Nicolae Covaci să plănuiască din nou un turneu naţional al formaţiei Phoenix.

Organizatorul turneului avea să fie Dan Chişu, cel care, în 1975, colaborase cu formaţia la realizarea spectacolului „Cantofabule - Însă eu...”. Acesta a adus aparatură şi o instalaţie de sunet din Lituania, pentru a putea beneficia de un spectacol la standarde înalte. Totodată a realizat o publicitate pe scară largă a evenimentului.

Turneul s-a desfăşurat în septembrie 1991, formaţia avându-l, de această dată, pe Josef Kappl la bas. Dan Chişu dorea să îl aducă şi pe Günther Reininger, însă acesta „a fost imposibil de convins”. În conferinţa de presă susţinută pe 15 septembrie la Athenée Palace s-a declarat că se aşteaptă o medie de 10.000 de spectatori pe concert, precum şi că primul concert, programat a fi susţinut la Chişinău, a fost anulat din motive neelucidate. Totodată, s-au luat măsuri pentru înregistrarea video şi audio a concertelor, în vederea unui eventual disc live ori a unui film al turneului. În 1990, Nicu Covaci scosese în Germania un single, intitulat „Ciocîrlia/Perestroika”, ce conţinea mai vechile piese „The Lark” (1987) şi „Mr. G's Promises” (1988). Acest disc, realizat în 5.000 de exemplare, era destinat împărţirii către fani în cadrul acestor concerte, prin tragere la sorţi. În cele din urmă, însă, a ajuns să fie vândut pe stradă, contra sumei de 100 lei.

În turneu au fost cuprinse mai multe oraşe importante din ţară: Bucureşti (19 septembrie), Iaşi, Cluj (22 septembrie), Timişoara (24 septembrie) şi Constanţa (27 septembrie), în deschiderea concertelor cântând, timp de jumătate de oră Mircea Florian.

Pe parcursul concertelor, membrii formaţiei au rămas plăcut impresionaţi de faptul că spectatorii, cei mai mulţi tineri născuţi după plecarea lor în Germania, le ştiau textele „silabă cu silabă”. Începutul concertului timişorean — După minirecitalul lui Mircea Florian — l-au făcut dubaşii din Brăneşti. Potrivit liderului formaţiei, scenele impresionante nu au lipsit:

„În Timişoara, când am cântat acel cântec-imn pentru Timişoara, tot stadionul au aprins lumânări [...] şi s-au pus în genunchi... Cântam, şi aud că sună tot mai prost: n-am mai auzit aia, n-am mai auzit aia; când mă întorc, băieţii plângeau. Pe scenă nu se mai putea cânta. Iar eu, cu noduri în gât până aici, m-am chinuit să termin piesa, trebuia terminată cumva, indiferent cum...” —Nicu Covaci

Un interviu luat lui Nicu Covaci în toamna anului 1991, şi difuzat la Radio Constanţa (ulterior publicat în cotidianul „Telegraf”) a relevat multe lucruri inedite despre formaţie. În acest an apare primul fan-club Phoenix, anume în Bucureşti, sub coordonarea lui Florian Pittiş.

Tot în 1991, casa de discuri „Electrecord” a scos un disc, intitulat „Remember Phoenix” (titlul de pe eticheta discului diferă: „Negru Vodă”), ce cuprindea mai multe piese ale formaţiei de pe discurile din 1968, 1969, 1972 şi 1973. Acest disc a fost editat şi pe casetă audio. În aceeaşi perioadă apar casetele-compilaţii „Phoenix (1)” şi „Phoenix (2)”.

La începutul anului 1992, ulterior terminării turneului naţional, Nicu Covaci împreună cu Dan Chişu au pus bazele următorului proiect al formaţiei: noul album „SymPhoenix/Timişoara”. Acesta urma să fie realizat la un nivel superior celor anterioare, prin cooptarea unui grup simfonic (Orchestra Filarmonicii din Bucureşti) şi a două grupuri vocale („Song” şi „Grupul de «popi»”). Dan Chişu a reuşit să îi aducă la Bucureşti şi să îi cazeze acolo, „într-o perioadă cumplită de iarnă”, pe Mani Neuman — care va fi şi dirijorul orchestrei —, pe noul basist Volker Vaessen, pe chitaristul Ulli Brandt şi pe inginerul de sunet Klaus J. Eisner.

Costurile au fost, potrivit producătorului Dan Chişu, imense, s-a plătit masterizarea, iar publicitatea a avut alocată, pentru prima dată în România, suma de 10.000$. Nicolae Covaci s-a declarat foarte mulţumit de rezultat: „piesele înregistrate sunt aşa cum mi le-am dorit eu să fie iniţial. [...] Această producţie este prima de care pot spune că sunt mulţumit”. Noul material a fost promovat, în avanpremieră, la Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, în vara anului 1992. Deşi s-au oferit să participe gratuit, cu orchestră şi cor, şi la Festivalul „Cerbul de Aur” (reluat după o pauză de 21 de ani), au fost refuzaţi. Albumul a fost lansat la Timişoara pe 20 decembrie 1992 aducând o noutate: primul compact disc cu Phoenix, pe lângă varianta pe (dublu) disc şi cea pe casetă audio. Totodată, a fost pregătită o ediţie de lux a discurilor (cca. 1.000 bucăţi), ce beneficia de o grafică deosebită, precum şi de o fotografie cu membrii Phoenix şi autografele acestora. Totuşi, în momentul lansării CD-urile nu fuseseră terminate. Aveau să apară pe piaţă abia în 1993. Acest nou produs a fost promovat şi printr-o serie de concerte, desfăşurate în luna decembrie a acelui an. Oraşele cuprinse au fost: Bucureşti (15), Craiova (18), Timişoara (20), Braşov (23), Ploieşti (25), Brăila (26) şi Constanţa (29). Deoarece au existat nişte diferende de ordin material, Nicu Covaci a renunţat la serviciile lui Mircea Baniciu. Ca solist vocal a evoluat Dragoş Bădoi (ex Direcţia 5), împreună cu invitatul special Tony Putrino (cel care a câştigat premiul de popularitate la ediţia din acel an a festivalului din Braşov).

Casa de discuri „Electrecord” a profitat de publicitatea iscată de noul album şi a reeditat, în acelaşi timp, LP-urile din anii 70. Oferindu-le pe piaţă la un preţ mult inferior (de exemplu 26 lei „Mugur de Fluier” faţă de 1.000 lei „Symphoenix/Timişoara”), a reuşit să vândă peste 100.000 de unităţi. Ca o ironie, „Electrecord” a înmânat discul de aur chiar lui Dan Chişu, reprezentantul formaţiei Phoenix.

În 1992 formaţia a fost invitată să susţină un concert la Sevilla şi a efectuat un turneu în S.U.A. şi Canada. Tot din 1992 datează şi un concert inedit, susţinut pe unul din holurile Politehnicii din Bucureşti. Au participat Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Mani Neumann, Ovidiu Lipan şi Volker Vaessen.

La sfârşitul lui 1992 a luat fiinţă şi cel de-al doilea fan-club Phoenix, de data acesta la Timişoara, sub coordonarea Fundaţiei Independente pentru Tineret Timiş. Printre facilităţile oferite membrilor se numărau: intrarea gratuită la concert, accesul cu prioritate la albumele şi materialele promoţionale ale formaţiei. În momentul iniţierii se dorea organizarea unor serate muzicale săptămânale, precum şi invitarea unor foşti membri Phoenix să povestească despre formaţie.

Pentru anul 1993 s-au conturat trei evenimente: apariţia monografiei formaţiei, intitulată „Adevărata istorie a formaţiei Phoenix”, realizarea unui film documentar pe baza acesteia şi punerea în scenă a operei-rock „Empire of Vampires”, cu versuri în româneşte compuse de Şerban Foarţă. Totodată, Nicu Covaci dorea să înfiinţeze o mică editură şi o casă de discuri. Nici unul dintre aceste proiecte nu a fost finalizat în acel an. Formaţia cânta în continuare cu Volker Vaessen la chitară bas şi Dragoş Bădoi ca solist vocal.

Tot în 1993 „Electrecord” a lansat compilaţia „Evergreens” — pe CD şi casetă audio —, devansând compact discul „Symphoenix/Timişoara”, a cărui apariţie pe piaţă întârzia. Iniţial se dorise o reeditare a „Ciclului anotimpurilor” pe suport modern. Datorită faptului că nu a fost consultat asupra formei finale, precum şi selecţia defectuoasă prezentă pe compilaţie l-au nemulţumit profund pe liderul Nicolae Covaci. Practic CD-ul începea cu trei piese de pe EP-urile formaţiei, continua cu întreg albumul „Cei ce ne-au dat nume” şi se sfârşea cu o selecţie de pe „Mugur de fluier”.

În acelaşi an, casa de discuri „Fanny” din Belgia a scos o copie pirat a albumului Cantafabule, tot pe CD, supranumită „Cant of a Bule”. Însă sunetul şi transpunerea de pe discul de vinil erau sub standarde.

Anul 1994 a adus cu sine plecarea vocalistului Dragoş Bădoi din formaţie. Nicolae Covaci a considerat că stilul acestuia de a cânta este „bun, dar uşurel”, neconcordând cu linia haiducească a formaţiei.

Între realizări sunt de menţionat două concerte la Bucureşti şi la Timişoara în formula anilor '60 (Nicu Covaci, Moni Bordeianu, Bela Kamocsa, Pilu Ştefanovici), prilejuite de apariţia monografiei „Phoenix, însă eu...”. De menţionat este faptul că drumul muzicienilor de la Bucureşti la Timişoara a fost deschis de către maşinile de poliţie, toate zborurile fiind suspendate din cauza vremii. Cartea amintită, scrisă de Nicu Covaci, surprinde activitatea formaţiei din perioada 1962 - 1977 într-o manieră uşor romanţată. Volumul al doilea, dedicat perioadei ulterioare şi intitulat „Phoenix, dar eu...”, era programat să apară în primăvara lui 1995, însă din anumite motive Nicu Covaci nu l-a mai scris atunci.

„Multă vreme nu am fost decis să dezvălui totul. Lumea o să-şi schimbe impresia despre Phoenix. Ei vor să aibă nişte idoli perfecţi, intangibili şi adevărul este că artiştii sunt departe de a fi nişte îngeri.” —Nicolae Covaci, interviu în revista Playboy

„Phoenix, însă eu...” a fost apreciată de Uniunea Scriitorilor ca una dintre puţinele mărturii autentice de la jumatătea anilor '90 despre viaţa tineretului în România anilor '60-'70.

Tot acum este reluat proiectul „Empire of Vampires” — „Împăratul Vampirilor”, de data aceasta renunţându-se la ideea de stage performance. Cu scenariul şi piesele finalizate, se încerca găsirea unui producător dispus să finanţeze un film artistic. În acest sens a fost făcută o sesiune de înregistrări; piesa „I need a friend”, ca soundtrack principal al filmului, urma să apară şi pe un album viitor. Dorinţa liderului Phoenix era ca pelicula să fie regizată la Hollywood, iar în ea să joace actori celebri. Paralel cu aceste activităţi, Nicu Covaci a realizat un proiect solo, înregistând piesa „Neverending Fight”. Ea a beneficiat de un videoclip produs de Antena 1.

În 1995 apare un alt material pirat: este vorba despre „Pasărea Rock”, ce cuprinde o parte din piesele înregistrate în 1990 şi cele două prelucrări de pe single-ul „Ballade For You/The Lark”. Nicolae Covaci a reacţionat prompt, dând în judecată casa respectivă de discuri.

În 1996 este reeditat albumul „Cantofabule”, de data aceasta cu denumirea corectă: „Cantafabule”. Diferă însă coperta (creaţie a lui Nicu Covaci, menită să o evoce pe cea iniţială a lui Valeriu Sepi, cenzurată în 1975) şi ultima piesă, „Phoenix”, care nu se mai termină cu acel solo de pian electric, ci reia imnul „Fie să renască” enunţat la finalul primei compoziţii de pe album. În urma unui scurt turneu prin ţară formaia susţine şi un concert extraordinar la Sala Radio, pe 21 decembrie, în formula N. Covaci, J. Kappl, M. Neumann, D. Marcinkiewicz şi O. Lipan, la care s-a adăugat orchestra radiodifuziunii şi un cor mixt. Este prezentată pentru prima dată publicului român piesa „(The tale of) Baba Novak”, cu textul original în limba engleză. Nicu Covaci compune piesa „Ceata” pentru a susţine campania electorală a Convenţiei Democrate Române aceasta rămânând singura oară când s-a apropiat de politică.

În 1997 au fost lansate pe piaţă înregistrările din 1990, sub forma albumului „Aniversare 35”. Acest eveniment a prilejuit reunirea formaţiei pentru a susţine câteva concerte în Bucureşti şi Timişoara. Pe 9 august este înfiinţat clubul „Phoenix” din Constanţa. Tot în acest an apare albumul „Phoenix dance explosion” al formaţiei Proiect K1, ce conţine compoziţii Phoenix interpretate într-o manieră techno-dance. Cea mai de succes prelucrare s-a dovedit a fi piesa „Fată Verde” (realizată după „Ochii negri, ochi de ţigan”).

„Cei de la K1 au fost foarte simţiţi să vină să mă întrebe dacă pot să preia din piesele mele. Le-am spus să le facă aşa cum le cere limbajul lor, nu doar să înlocuiască cu keyboards acolo unde era chitară. Să le rupă în bucăţi şi să le asambleze din nou. Unde au avut curaj să facă asta, le-a ieşit, unde au fost timoraţi ca în „Canarul” a fost slăbuţ. „Nunta” şi „Fată Verde” au ieşit în schimb foarte bine.” —Nicu Covaci, interviu în Playboy

În 1998 este lansat albumul de restituiri „Vremuri, anii 60...”. Acesta cuprindea, în afară de cele 6 piese româneşti de pe primele EP-uri ale formaţiei, încă şapte melodii din aceeaşi perioadă, înregistrate la Radioteleviziunea Română sau în particular, cu aparate artizanale. Albumele lansate în 1997 şi 1998 sunt promovate printr-o serie de concerte în vara lui 1998. Tot în 1998, după o pregătire de jumătate de an, a fost pus în scenă spectacolul Cantafabule (supranumit remix). Acesta consta din piesele reorchestrate ale vechiului album din 1975, alături de altele noi sau de pe alte albume („Păpăruga”) şi de o serie de interludii. Partea muzicală era dublată de proiecţii de film şi balet pe scenă. Spectacolul a fost susţinut în şase mari oraşe din ţară. După terminarea spectacolului, Ionuţ Contraş se alătură formaţiei pe post de manager (din 2004), iar mai apoi pe post de percuţionist (din 2005).

Anul 1999 aduce cu sine reeditarea pe CD a albumelor „Cei ce ne-au dat nume” şi „Mugur de fluier”. În mai apare compilaţia „Club A - The Best Of”, pe care este prezentă şi formaţia Phoenix, cu piesa „Mica Ţiganiadă”. În acest an, componenţa formaţiei se schimbă. Dintre vechii membri mai rămân doar Nicu Covaci şi Mani Neumann, alături de care vor cânta Tavi Colen şi Alin Oprea din formaţia Talisman, Lucian Cioargă (ex-Taxi) la tobe şi mai târziu Volker Vaessen la chitară bas şi Dzidek Marcinkiewicz la clape. Este lansat un maxi-single cu trei piese, intitulat „Ora-Hora”, pe care iniţial fusese programată să apară şi melodia „Baba Novak”. Acest material, precum şi un turneu prefaţau albumul ce avea să apară peste un an.

Aşadar, în 2000 este scos albumul „În umbra marelui urs” (ortografiere greşită care avea să fie corectată abia în 2003, la reeditare: „În umbra marelui U.R.S.S.”), fără lansare însă. Urmează o serie de concerte, atât în ţară cât şi în străinătate, la care a fost dăruit, o dată cu biletul, şi câte un exemplar reeditat al maxi-single-ului „Ora-Hora”. Din cauza unor dificultăţi ivite pe parcurs, turneul din România a fost întrerupt la jumătate. În Germania s-a pus în vânzare şi o casetă video, cuprinzând scene din concert şi purtând acelaşi nume: Ora-Hora. De asemenea, este finalizată şi o variantă în limba engleză a albumului, intitulată „In the Shadow of the Big Bear” având ca solist vocal pe Malcom J. Lewis (fostul basist al trupei „Black Sabbath”). Cu toate acestea, nu au beneficiat de promovare din partea casei de discuri, drept pentru care au reziliat mai târziu contractul.

După 2000

În 2001 formaţia se reuneşte în componenţa anilor '70 (împreună cu Mani Neumann) şi susţine un concert privat în decembrie la Opera din Bucureşti. La chitară bas va cânta pentru moment Eugen Tegu. Piesa „În umbra marelui U.R.S.S.” apare pe compilaţia „Rockada”, editată de revista „Fan hits & posters”.

În 2002 este susţinut un al doilea concert la Operă, de data aceasta pentru publicul larg. La chitară bas revine Ioji Kappl. În vară, Phoenix participă la festivalul de la Mamaia cu spectacolul intitulat „A fost odată în România”, invitaţii surpriză fiind Moni Bordeianu şi Gheorghe Zamfir. După acest eveniment, în octombrie, are loc un nou concert privat la Operă, dedicat celor care au sprijinit formaţia de-a lungul timpului, primul dintre cele două dedicate aniversării a 40 de ani de activitate muzicală a formaţiei. Concertul aniversar, „Phoenix - 40 ani de succes” reunea o mulţime de invitaţi surpriză: vechi membri ai formaţiei (Moni Bordeianu, Kamocsa Bela, Pilu Ştefanovici - care nu va putea ajunge însă, Liviu Butoi, Valeriu Sepi, Costin Petrescu, Dzidek Marcinkiewicz, Volker Vaessen, Lucian Cioargă, Eugen Tegu, Alin Oprea, Tavi Colen, Ulli Brand) şi invitaţi speciali (Gheorghe Zamfir, Malcom J. Lewis, Jools Cooper, Sistem, Da Capo şi SymPhoenix Orchestra). Acest concert a fost organizat cu sprijin din partea Guvernului României. În seara zilei de 11 octombrie 2002, timp de 5 ore, a fost susţinut cel de-al doilea concert, la Sala Polivalentă, pentru publicul larg. Într-un interviu din 2002 Nicolae Covaci declara că, dacă ar fi fost lipsit de ajutor în organizarea concertului aniversar, ar fi intenţionat să pună capăt activităţii formaţiei Phoenix.

„În lume nu există, după ştirea mea, decât două grupuri care se află pe scenă după 40 de ani: Phoenix şi Rolling Stones.” —Nicu Covaci

Tot în 2002, realizatorul TV Doru Ionescu produce primele două părţi ale „Integralei Phoenix 40”, prilejuite atât de momentul jubiliar cât şi de recentele descoperiri în arhiva Televiziunii Române. Episodul I („Vremuri”, difuzat pe 29 iulie) surprinde perioada beat a formaţiei (1962 - 1970), prezentând primele filmări şi videoclipuri realizate între 1968 şi 1969. Cei intervievaţi au fost Nicu Covaci, Bela Kamocsa, Mircea Baniciu, Petru Umanschi, Aurel Gherghel, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, Florian Pittiş, Paul Grigoriu, George Stanca, Camil Petrescu jr. şi Doru Tufiş. Al doilea episod („Cei ce ne-au dat nume”, difuzat pe 12 august) trece în revistă perioada anilor 70, cu filmările de la televiziune. Au fost intervievaţi: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan-Ţăndărică, textierul Şerban Foarţă, ziariştii Petru Umanschi, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, George Stanca şi Daniela Caraman-Fotea, actorul - colaborator Florian Pittiş, cercetătorul Andrei Oişteanu, operatorul şi DJ-ul Adrian Valentir. Tot în 2002 casa de discuri EMI Electrola scoate pe piaţă un disc-pirat intitulat „Music Heritage”. Acesta cuprinde piese de pe CD-urile Vremuri, anii 60... (1998) şi Mugur de fluier (1999).

În 2003 este reeditat albumul „În umbra marelui U.R.S.S.”, de data aceasta la „Electrecord”, având adăugată o nouă piesă („Ceata I”). De Paşti este susţinut un concert de 3 ore împreună cu formaţia Humble Pie. În acest an apar următoarele două episoade din „Integrala Phoenix 40”. Al treilea („Fie să renască”, difuzat pe 28 ianuarie) surprinde perioada anilor 80 şi aduce elemente inedite: interviuri în premieră cu Ioji Kappl, Moni Bordeianu, Valeriu Sepi şi Paul Şuvăgău (luate în dimineaţa concertului aniversar din 11 octombrie 2002), primele interviuri din '90 cu Nicu Covaci, Mircea Baniciu şi Moni Bordeianu, luate la Bucureşti şi Osnabruck, noi imagini din anii '70 (filmate de Ioan Cărmăzan), muzică şi fotografii din anii '80 (inclusiv Nicu Covaci cântând acasă la Mircea Florian în toamna lui 1989), primul concert Phoenix în Romania (la festivalul Rock '91), prima lor reunire de la Paris (în primavara lui 1990), şi recitalul de la Festivalul de la Mamaia, ediţia 1992. Toate acestea sunt completate de interviuri luate în 2000 lui Nicolae Covaci şi lui Ovidiu Lipan. Episodul al patrulea („Phoenix, însă... Nicolae Covaci”, difuzat pe 12 octombrie) este centrat pe perioada anilor 90. Pe lângă filmări private sau din arhiva TVR şi interviurile cu membrii formaţiei, în emisiune se mai destăinuie şi Dan Chişu (scenograf al ultimelor puneri în scenă ale Cantafabulelor în anii '70 şi artizanul proiectelor Phoenix în primii ani '90), Dorian Ciubuc, cel care i-a adus pentru prima dată în România în anii '90, după mai multe încercări nereuşite ale altora, Anca Vijan Graterol (membră în formaţie, atât în Germania cât şi la începutul anilor '90).

Pe data de 4 aprilie 2003, cu prilejul celor 40 de ani de activitate, Nicolae Covaci primeşte de la Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, diploma „Distincţia culturală”. Florian Pittiş a menţionat în repetate rânduri faptul că l-a propus pe Nicu Covaci pentru a fi ales membru al Academiei.

În 2004 este cooptat în formaţie Cristi Gram (ex-Talisman), împreună cu care formaţia reunită începe lucrul la un nou album. Este efectuat un turneu în Canada, prilej cu care formaţia scoate o compilaţie intitulată „Empire of Vampires”, într-un număr limitat de exemplare. Aceasta conţine piese de pe albumele SymPhoenix/Timişoara (1992), Aniversare 35 (1997), Vremuri, anii 60... (1998), şi În umbra marelui U.R.S.S. (2003). Pe 9 octombrie este difuzat episodul al cincelea al „Intergralei Phoenix”, prilejuit de întâlnirea underground organizată în Club A din Bucureşti, pe data de 2 octombrie 2002. Este trecută în revistă toată istoria formaţiei şi sunt intervievaţi Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ioji Kappl, Moni Bordeianu, Dorel Vintilă Zaharia, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Costin Petrescu, Mani Neumann, Corneliu „Schwartz” Calboreanu, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, Aurel Gherghel şi Dan Chişu. Ca element inedit, sunt prezentate câteva fragmente audio dintr-o emisiune de la Radio Europa Liberă (datate 1970) în care Cornel Chiriac discută cu Moni Bordeianu despre cenzura unor piese Phoenix din anii '60.

În 2005 formatia organizează un turneu în SUA, prilej cu care va edita o compilaţie special pentru fanii de acolo, intitulată „Go West”. Pe aceasta vor apărea piese ale formaţiei cântate doar în limba engleză, între care două în premieră, ce aveau să apară pe albumul lansat în toamna aceluiaşi an. În ţară formaţia susţine un concert la Sala Palatului (pe 22 mai) pentru ajutorarea sinistraţilor din Timiş care fuseseră afectaţi de inundaţii.

Pe 21 octombrie 2005 Phoenix lansează albumul „Baba Novak” printr-un concert la Sala Palatului. Acest concert va fi înregistrat şi lansat un an mai târziu pe DVD: „Live at Sala Palatului”, cu prilejul turneului de promovare al noului album. Piesele „Zori de zi” şi „Mila 2 de lângă 3” au beneficiat de videoclipuri regizate de Tudor Gramescu.

În 2006 se desfăşoară turneul de promovare al albumului „Baba Novak”, susţinut în perioada 11 - 25 octombrie în 10 oraşe din România (Constanţa, Brăila, Braşov, Piteşti, Craiova, Arad, Cluj-Napoca, Bistriţa, Iaşi şi Bucureşti). Fiecare spectator a primit, pe lângă biletul de intrare, şi un video-CD conţinând videoclipurile „Zori de zi”, „Mila 2 de lângă 3” precum şi 2 piese din concertul de lansare al albumului („Andrii Popa” şi „Baba Novak”). Filmările TVR prilejuite de acest turneu au constituit materialul pentru un documentar difuzat în două părţi pe 1 decembrie 2006. Pe 27 noiembrie, „Jurnalul Naţional” scoate o ediţie de colecţie dedicată formaţiei Phoenix.

În februarie 2007, poetul şi regizorul de teatru Victor Cârcu lansează la o editură din Germania textul operei-rock Meşterul Manole, ilustrat cu schiţele originale ale lui Valeriu Sepi. La începutul toamnei Mircea Baniciu părăseşte formaţia din motive personale, fiind înlocuit cu Bogdan Bradu. Acesta din urmă mai cântase alături de formaţie şi la începutul anilor 2000, în lipsa lui Baniciu.

Pe data de 12 noiembrie 2007, Ionuţ Contraş, Nicu Covaci, Florin Bordeianu, Josef Kappl, Manfred Neumann, Bogdan Bradu şi Cristi Gram au fost decoraţi de către preşedintele Traian Băsescu cu Meritul cultural în grad de cavaler, în vreme ce Ovidiu Lipan Ţăndărică, având primită această distincţie anterior, a fost înaintat la gradul de ofiţer. Pe data de 19 noiembrie 2007 Phoenix a susţinut la sala mare a Teatrului Naţional din Bucureşti concertul aniversar „Phoenix & Friends 45 ani”. Acesta a fost, potrivit unui proiect mai vechi, „unplugged” (acustic) şi i-a avut ca invitaţi, pe Johnny Răducanu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Moni Bordeianu, Marius Mihalache, Stelu Encahe, Ludovic Orban, Cvartetul Passion şi Tavi Colen. În paralel, Nicu Covaci a realizat o expoziţie cu lucrări de artă ale sale în foaierul teatrului. Cu o parte din banii strânşi în urma acestui eveniment va fi constituită o „bursă Phoenix” acordată unei persoane meritoase pentru a studia la Institutul S.A.E. din Köln şi a deveni inginer de sunet cu atestare la nivel european. A fost anunţată organizarea unui festival cu tematică celtică, precum şi lansarea în primăvara anului 2007 a unui nou album legat de mai vechiul proiect „Antemioriţa”. Realizatorii tv Doru Ionescu şi Raluca Tamaş intenţionează realizarea episodului 6 din „Integrala Phoenix”, cu prilejul anversării celor 45 de ani de activitate (intitulat „Apocalipsa după Phoenix - Baba Novak”).

Sigla formaţiei

Sigla formaţiei reprezintă o pasăre Phoenix stilizată, de culoare roşie, şi a fost creată de către Nicolae Covaci. Primele apariţii ale acesteia datează din 1994. Ulterior aspectul siglei a variat în mică măsură, cele mai frecvente modele fiind:

pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix”
pasărea cu numele „Phoenix” înscris sub ea
pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix” şi dedesubt „Transsylvania”
având înscris în conturul ei numele „Transsylvania” şi dedesubt „Phoenix”

Cea din urmă variantă este preferată în mod curent, regăsindu-se pe producţiile din 2005 încoace. Aceeaşi siglă este utilizată şi de către casa de discuri „Phoenix Records”.

Legăturile cu formaţia Farfarello (Germania)

Formaţia Farfarello, întemeiată în 1982 de către Ulli Brand şi Mani Neumann (membru Phoenix din 1979), împreună cu basistul Ecke Volk, deţine în repertoriu multe piese care se regăsesc şi în discografia Phoenix. Mani Neumann declara în 2006 că „Farfarello a avut mare succes la vremea respectivă, dar ei au fost, bineînţeles, influenţaţi de muzica grupului Phoenix”. Astfel, pe albumul „Farfarello Geschichte 1984 - 1986” apar piesele: „Jovano” (corespunzător lui „Jovano, Jovanke”) şi „Die Lerche” („Ciocârlia”). Piesa „Der Gallier”, o prelucrare instrumentală a melodiei „Norocul Inorogului”, apare pe albumele „Traumzeit” şi „Ich Fühle”, iar Balada se găseşte pe albumele „Farfarello und Freunde Live 98” şi „Farfarello Classics”, pe ultimul împreună cu „Sylvanna” („Strunga”). „Walpurgisnacht” de pe albumul „Ich Fühle” reprezintă solo-ul pe care Mani îl prestează cu succes în concerte, în timpul piesei „Negru Vodă”. De asemenea, pe aproape toate albumele Farfarello se regăsesc teme din compoziţii Phoenix, existând de altfel două piese care se numesc „Moldau” şi „Bucuresti” (ultima cu teme din „Orient Expres”). Pe albumul „Live it” este creditat şi Nicu Covaci, iar Ioji Kappl a colaborat de multe ori şi încă mai colaborează cu Farfarello. De asemenea, chitaristul Ulli Brand a colaborat cu Phoenix pe albumul „SymPhoenix/Timişoara”, în 1992.

Componenţă

Membri actuali

Nicolae Covaci - chitară, voce (1962-prezent)
Ovidiu Lipan „Ţăndărică” - baterie, percuţie (1975-1978, 1980-1981, 1988-1998, 2001-prezent)
Ionuţ Contraş - manager (1998-prezent), backing vocals, percuţie (2005-prezent)
Cristi Gram - chitară, backing vocals (2004-prezent)
Bogdan Bradu - voce (2003-2004, 2007-prezent)

Foşti membri (selecţie)

Kamocsa (Kamo) Béla (1962-1970) - bas, baterie
Florin (Moni) Bordeianu (1962-1970, 1977-1978) - voce
Miti Cîmpan (1962-1964) - pian
Adi Pavlovici (1962-1963) - chitară, voce
Doru Creşneac (1963-1965) - chitară
Claudiu Rotariu (1963-1968) - chitară
Ioan (Pilu) Ştefanovici (1963-1968) - baterie
Günther (Spitzly) Reininger (1966-1971, 1974-1976) - pian, clape
Dorel Vintilă Zaharia (1968-1970) - baterie
Liviu Butoi (1970-1973) - oboi, flaut
Zoltan Kovacs (1970-1971) - bas
Cornel (Ţulă) Liuba (1970-1971, 1976-1977) - baterie
Mircea Baniciu (1970-1977, 1990-1992, 2001-2007) voce, chitară, tamburină
Valeriu Sepi (1971-1974) - percuţie
Costin Petrescu (1972-1975, 1990) - baterie, percuţie
Eugen Gondi (1975) - percuţie

Erlend Krauser (1976-1978) - chitară, vioară
Christoph Bank (1978) - bas
Bubi Dobrozemsky (1978-1981) - violoncel, voce
Ulli Heidelberg (1978-1980) - chitară, vioară, voce
Ivan Kopiloviċ (1978-1982) - armonii vocale
Meinolf Bauschulte (1979-1980) - baterie, voce
Tom Buggie (1980-1981) - bas
Sabin Dumbrăveanu (1980-1981) - violoncel
Dzidek Marcinkiewicz (1983, 199?-1999) - clape, bas, voce
Volker Vaessen (1992-1993, 1999-2000) - bas
Dragoş Bădoi (1992-1994)-solist vocal
Lucian Cioargă (1999-2000) - baterie
Tavi Colen (1999-2000) - voce
Alin Oprea (1999-2000) - chitară solo, voce
Malcolm J. Lewis (2000) - voce
Eugen Tegu (2001-2002) - bas
Josef Kappl - bas, voce, (vioară, blockflöte) (1971-1978, 1987-1991, 1994-1998, 2001-2008)
Mani Neumann - vioară, blockflöte (1979-1981, 1988-2008)

Discografie

Discografia Phoenix

Lansări
Albume studio	9
Albume pe internet	0
Albume live	0
Compilaţii	5
Discuri EP	3
Discuri single	3
Discuri maxi single	2
Vinil	13
Albume video	2
Videoclipuri	8
Filmări	12
Coloane sonore	3
Albume tribut sau cover	0

În România

[Vremuri], 1968, EP
[Floarea stîncilor], 1969, EP
Cei ce ne-au dat nume, 1972, LP (reeditat pe CD în 1999)
[Meşterul Manole], 1973, EP
Mugur de fluier, 1974, LP (reeditat pe CD în 1999)
Cantofabule, 1975, 2LP

În Germania

Transsylvania, 1981, LP
Ballade For You/The Lark, 1987, single
Tuareg/Mr. G's Promises, 1988, single
Tuareg, 1988, maxi-single

În România

Ciocîrlia/Perestroika, 1990, single
Remember Phoenix, 1991, LP/MC
SymPhoenix/Timişoara, 1992, CD/MC/2LP
Evergreens, 1993, CD/MC
Cantafabule - Bestiar, 1996, CD/MC
Aniversare 35, 1997, CD/MC
Vremuri, anii 60..., 1998, CD/MC
Ora-Hora, 1999, Maxi-CD
În umbra marelui urs, 2000, CD/MC
În umbra marelui U.R.S.S., 2003, CD/MC
Baba Novak, 2005, CD, MC
Antemioriţa, 2008, CD

Elvis Presley

2009-02-27T17:52:00.009+02:00

Elvis Presley (n. 8 ianuarie 1935 - d. 16 august 1977) a fost un cântăreţ şi actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock 'n' Roll-ului.

Copilarie

În ziua de 8 ianurie 1935, în Tupelo, un mic orăşel din statul american Mississippi, într-o casă modestă, Gladys Presley aduce pe lume doi gemeni. Primul, Jesse Garon s-a născut mort, dar cel de-al doilea, Elvis Aaron Presley s-a născut fără probleme, devenind singurul copil al familiei. Copilul a crescut în mijlocul familiei, alături de rudele care locuiau în aceeaşi zonă a oraşului Tupelo. Deşi trăiau în condiţii grele, totuşi Vernon şi Gladys Presley se străduiau să-i asigure cele necesare micului Elvis, care devenise acum centrul atenţiei celor doi.

În Tupelo, Elvis are şi primele contacte cu muzica. De mic cânta în corul bisericii împreună cu familia, muzica şi predicile înrădăcinându-se adânc în modul de a gândi al muzicianului. Tot în oraşul natal are pentru prima dată ocazia de a-i asculta pe blues-manii negri, care vor avea o mare influenţă asupra tânărului, alături de muzica country din programele radio pe care le asculta întreaga familie.

Prima apariţie pe scenă are loc la vârsta de doar 10 ani, când cântă Old Shep în cadrul unui concurs de tinere talente organizat în Tupelo, cu ocazia târgului Mississippi-Alabama Fair and Diary Show, câştigând premiul al doilea (cinci dolari şi posibilitatea de intra gratis la toate atracţiile târgului). La această vârstă, primeşte în dar şi prima chitară, părinţii neputându-şi permite bicicleta mult dorită de fiu. În 1948, cu ocazia serbării de final a anului şcolar, micul Elvis cânta la chitară şi voce piesa Leaf on a Tree (O frunză într-un copac).

Începutul carierei muzicale

După absolvirea liceului, munceşte în diferite fabrici din oraş, iar în 1953 înregistrează primul demo la Memphis Recording Service (mai târziu cunoscut sub numele de Sun Studio) contra sumei de patru dolari. Acesta conţine piesele My Happiness (Bucuria mea) şi That's When Your Heartaches Begin (Atunci încep durerile tale de inimă) şi este făcut cadou mamei sale. La începutul anului 1954 înregistrează un al doilea demo la acelaşi studio, iar în vară la sugestia patronului - Marion Keisker - înregistrează o serie de cinci single-uri printre care şi celebrul That's All Right alături de Scotty Moore (chitară) şi Bill Black (bas). Alături de aceştia obţine contracte în mici cluburi din Sud continuând totodată să lucreze şi la Crown Electric. După ce este respins la preselecţia pentru Grand Ole Opry fiind îndrumat de organizatori să se întoarcă la slujba sa de conducător de camioane, i se oferă un contract pe un an de zile pentru a cânta în fiecare săptămână în cadrul programului Louisiana Hayride realizat de KWKH Radio, principalul concurent al Grand Ole Opry. Aici îl întâlneşte pe Colonel Tom Parker, promotor şi manager cu care în 1955 va semna un contract.

În noiembrie 1955, Elvis semnează cu RCA Records, Colonel Parker negociind vânzarea tuturor înregistrărilor făcute la Sun Studio de către interpret contra imensei (în acele vremuri) sume de 40.000 de dolari plus un bonus de 5.000 de dolari pentru Presley. Cele cinci single-uri au fost relansate de către RCA, Elvis devenind cel mai mediatizat nou interpret din industria muzicală. Pe 10 ianuarie 1956, Elvis participa la o sesiune de înregistrări în studioul RCA din Nashville alături de grupul back in vocals Jordanaires, unde printre alte piese va înregistra şi Heartbreak Hotel. Single-ul Heartbreak Hotel / I Was The One este promovat de RCA şi a fost vândut în peste 300.000 de exemplare numai în primele trei săptămâni, fiind şi primul single al lui Elvis ce va înregistra vânzări de peste un milion de exemplare, aducându-i interpretului primul disc de aur.

Faimă

28 ianuarie 1956 este momentul primei sale apariţii într-o emisiune de televiziune Stage Show la CBS. Tot în acest an îi apare şi primul album intitulat Elvis Presley, care a ajuns foarte repede pe prima poziţie în Billboard 200 şi a rămas acolo timp de zece săptămâni. Semnează un contract pe şapte ani cu Paramount Pictures, apare la The Steve Allen Show la NBC unde cântă Hound Dog, continuă să concerteze în toată America, lansează single după single şi semnează un contract pentru o serie de trei apariţii la Ed Sullivan Show contra sumei record, în acel moment, de 50.000 de dolari. Pe 26 septembrie este proclamată Ziua Elvis Presley în oraşul natal Tupelo, iar la mijlocul lui noiembrie are loc premiera primului său film - Love Me Tender. Pelicula are un succes imens, iar Elvis primeşte recenzii favorabile din partea criticilor. A fost un an extraordinar pentru copilul minune al Americii, vânzările de pe urma numelui lui Elvis ajungând la un total de 22 de milioane de dolari, nemaivorbind de avântul pe care cariera sa l-a luat atât din punct de vedere muzical cât şi actoricesc.

Începutul anului 1957 îl găseşte lucrând la al doilea său film - Loving You. În martie cumpără Graceland, atât pentru el cât şi pentru familia sa, iar în mai începe lucrul la filmul Jailhouse Rock. Totodată cântă pentru prima data în Canada şi Hawaii, filmează King Creole la începutul anului 1958, apoi este recrutat în armata Statelor Unite pentru satisfacerea stagiului militar.

Pe 14 august 1958, Gladys Presley moare de hepatită, la doar 46 de ani. Elvis rămâne profund îndurerat. În noiembrie 1959 o cunoaşte pe Priscilla Ann Beaulieu, fată vitregă a căpitanului Joseph Beaulieu, ce tocmai fusese transferat din Texas la Weisenbadem Air Force Base unde Elvis fusese repartizat. Aceasta, în vârstă de 14 ani şi jumătate îi va deveni mai târziu soţie. La începutul lui martie 1960 este lăsat la vatră şi începe să lucreze la noul album întitulat Elvis is Back (Elvis s-a întors). începe filmările la GI Blues, iar mai târziu la Flaming Star şi Wild in the Country.

Elvis ca actor

În 1961 filmează Blue Hawaii, în 1962 Follow that Dream şi Kid Gallahad, Girls! Girls! Girls! în 1963 It Happened at the World's Fair. Până în 1969 mai joacă în filme precum:

Fun In Acapulco (1963)
Viva Las Vegas (1963)
Kissin' Cousins (1964)
Roustabout (1964)
Girl Happy (1965)
Tickle Me (1965)
Harum Scarum (1965)
Frankie And Johnny (1966)
Paradise, Hawaiian Style (1966)
Spinout (1966)
Easy Come, Easy Go (1967)
Double Trouble (1967)
Clambake (1967)
Stay away, Joe (1968)
Speedway (1968)
Live a little, Love a little (1968)
Charro! (1969)
The trouble with girls (1969)
Change of habit (1969)

În toată această perioadă, Elvis continuă să lanseze single-uri şi albume ce ating primele zece poziţii in topul Billboard. Pe 1 mai 1967 Elvis se căsătoreşte cu Priscilla Beaulieu în Las Vegas, iar pe 1 februarie 1968 se naşte Lisa Marie Presley, singurul lor copil.

Revenire la muzică

Totuşi, la sfârşitul anului 1968 revine în Memphis unde înregistrează două albume extraordinare - From Elvis in Memphis şi From Memphis to Vegas, From Vegas to Memphis - ce vor conţine printre altele marile hituri In the Ghetto, Suspicious Minds, Don't Cry Daddy şi Kentucky Rain. În martie 1969, Presley se reîntoarce pe platourile de filmare pentru ceea ce va fi ultimul său film - It is a Change Of Habit.

În august susţine în Las Vegas o serie de spectacole ce va stabili un nou record în ceea ce priveşte audienţa concertelor ce aveau loc în oraşul cazinourilor. La sfârşitul anului 1969 este lansat single-ul Suspicious Minds care devine primul lui single ce ajunge pe locul întâi în topul Billboard de la Good Luck Charm în 1962. În februarie 1970 înregistrează un album live în Las Vegas ce poartă numele On Stage. În noiembrie, acelaşi an, apare documentarul That's The Way It Is ce are un mare succes atât din punctul de vedere al criticilor cât şi al încasărilor.

Din acest moment şi până în august 1977, viaţa lui Elvis este un şir nesfârşit de concerte şi turnee, apariţii la emisiuni de televiziune, înregistrări de albume, atât de studio cât şi live, şi de single-uri. Singurul lucru notabil este divorţul de Priscilla în octombrie 1973, care s-a mutat după scurt timp din reşedinţa de la Graceland împreună cu fiica lor, Lisa Marie. Stresul turneelor şi lipsa de odihnă încep să-şi spună cuvântul, Elvis având nevoie de mai multe spitalizări. Tot în această perioadă începe să ia diverse pastile energizante şi tot felul de alte droguri. Pe 16 august 1977, întors la Graceland, Elvis pregăteşte ultimele detalii în legătură cu spectacolul ce avea să-l susţină în Portland (Maine) a doua zi şi apoi se retrage pentru a se odihni. Este găsit mort a doua zi dimineaţa în urma unui infarct miocardic. Vestea se răspândeşte cu rapiditate, întreaga lume fiind în stare de şoc.

Importanţă şi evenimente postmortem

Timp de 22 de ani, Regele Rock-and-Roll-ului s-a pus în slujba muzicii şi a celor din jurul său. 31 de filme şi 2 documentare, 64 de albume de studio sau live, 149 de single-uri şi nenumărate concerte; acestea sunt doar câteva din cifrele ce pot caracteriză o carieră fantastică, din care puţine realizări lipsesc. Poate doar un turneu în Europa, Asia sau Australia dar până la urmă şi acestea au fost realizate: în 1997, cu ajutorul tehnologiei s-a pus în scena un concert extraordinar numit Elvis in Concert '97 în Memphis la Mid-South Colloseum. Elvis a fost acompaniat de peste 30 dintre foştii săi colegi de turnee împreuna cu Orchestra Simfonica din Memphis. Ulterior, în 1999 a avut loc un turneu şi în Europa.

Sute de discuri de aur sau platină primite pentru numărul record de discuri vândute (peste un miliard), 14 nominalizări la premiile Grammy, dintre care trei câştigate (pentru albumul How Great Thou Art - 1967, albumul He Touched Me - 1972 şi pentru înregistrarea live a cântecului How Great Thou Art - 1974), premiul pentru întreaga carieră decernat la vârsta de numai 36 de ani sau primirea din partea United States Junior Chamber of Commerce în 1971 a titlului de Unul dintre cei zece cei mai merituoşi tineri ai naţiunii sunt numai câteva din onorurile pe care le-a primit Elvis Presley.

Postmortem, în 1984 i s-a decernat de către Blues Fundation din Memphis premiul W.C. Handy pentru păstrarea în viaţă a blues-ului în muzica sa. În 1986 a fost în primul grup de cântăreţi ce a intrat în Rock-and-Roll Hall of Fame, iar în 1998 a fost introdus în Country Music Hall of Fame. În 2001, odată cu intrarea sa în Gospel Music Hall of Fame, Presley a devenit singurul interpret membru al tuturor celor trei anuale. În 1992, Serviciul Poştal American a anunţat că imaginea lui Elvis va apărea pe un timbru poştal comemorativ. Acesta a fost lansat pe 8 ianuarie 1993 şi îl înfăţişează pe Regele Rock-and-Roll-ului în postura tânărului cântăreţ de la mijlocul anilor 1950.

În final, dar nu şi în ultimul rând, se poate vorbi despre ceea ce este mai puţin cunoscut vis-a-vis de omul Elvis. Este ştiut faptul că acesta avea obiceiul de a dărui Cadillac-uri, bani şi bijuterii, de multe ori sub impulsul momentului. Ceea ce este mai puţin ştiut este faptul că pe lângă concertele de caritate pe care le dădea periodic, mai avea obiceiul de a-i întreţine pe cei din jurul lui: prieteni, familie, chiar şi oameni străini, plătindu-le facturile şi datoriile, spitalizările, cumpărându-le case sau întreţinându-le familiile. Mulţi ani de zile acesta a dăruit mai mult de o mie de dolari pe an fiecăruia dintre chitariştii ce locuiau în Memphis, iar activitatea caritabilă a acestuia continuă şi în zilele noastre prin intermediul Elvis Presley Charitable Foundation.

ABBA

2009-02-24T20:13:00.002+02:00

ABBA a fost o formatie suedeza de muzica pop activă din 1972 până în 1982. Cvartetul era format din muzicienii Benny Andersson şi Björn Ulvaeus, cărora li s-au alăturat prietenele acestora, Anni-Frid Lyngstad şi Agnetha Fältskog. Cei patru au dominat clasamentele muzicale mondiale între mijlocul anilor 1970 şi începutul anilor 1980. Titulatura formaţiei este un acronim, provenind de la iniţialele prenumelor celor patru protagonişti.

Grupul a vândut peste 370 de milioane de înregistrări. ABBA a fost de asemenea primul grup pop din Europa continentala care s-a bucurat de mare succes în clasamentele lumii anglofone (în principal în Regatul Unit, Statele Unite, Canada, Australia şi Noua Zeelanda), iar ca urmare a popularităţii sale enorme li s-au deschis apoi şi uşile scenelor Europei continentale.

Istoric

Înainte de a-şi uni destinele în faimosul grup pop care a dominat artistic anii '70, fiecare dintre cei patru componenţi se afirmase în viaţa muzicală: Björn cu Hootenanny Singers la începutul anilor '60, Benny ca lider la The Hep Stars, Agnetha înregistra din 1967, având deja la activ câteva hit-uri, iar Anni-Frid Lyngstad îşi construise o carieră solistică, în parte şi cu ajutorul lui Benny, alături de care se afla din 1970.

În 1967 Bjorn şi Benny au realizat prima lor melodie, iar spre sfarşitul anului au stabilit un parteneriat ca şi compozitori. Tot în această perioadă Benny părăseşte grupul The Hep Stars în timp ce Hootenanny Singers devine o formaţie doar de studio. Cel care avea să devină managerul formaţiei ABBA a fost Stig Anderson, care a contribuit şi la scrierea versurilor multora dintre hit-urile formaţiei ABBA în perioada primilor ani de carieră. În primăvara anului 1969, Bjorn şi Benny le-au cunoscut pe Agnetha Faltskog şi Anni-Frid Lyngstad. Odată cu apariţia lui Benny şi Björn ca duo pe disc şi în spectacole, cu cele două fete apărând ca back-up vocal, ideea cvartetului începe să prindă viaţă.

Primele succese

Formaţia se înfiinţează în 1971, iar numele ABBA, provenit din alăturarea iniţialelor componenţilor, apare în 1973. În acest an, formaţia a intrat în selecţiile suedeze pentru EUROVISION, cu melodia Ring-Ring, care s-a clasat pe locul 3. Melodia şi albumul cu acelaşi nume intră pe poziţiile de top ale Suediei, devenind hit şi în câteva ţări europene.

Un an mai târziu, grupul participă la concursul EUROVISION desfăşurat la Brighton, în Marea Britanie, unde câştigă detaşat cu piesa Waterloo. Audienţa a fost estimată la 500 de milioane de telespectatori. În ţările europene melodia s-a instalat în clasamente pe locul întâi, iar în Statele Unite a înregistrat un loc 6, o adevărată performanţă ţinând cont de faptul că la aceea dată festivalul EUROVISION era practic necunoscut peste ocean.

Anii de glorie

În 1975 lansează albumul ABBA, cuprinzând hiturile I do, I Do, I Do, I Do, I Do, S.O.S., Mamma Mia. În Australia grupul devine extrem de popular, albumul fiind pe locul 1 luni de zile. Reportajul The best of Abba, filmat în cursul turneului ABBA în Australia, deţine până în ziua de azi recordul de audienţă, cu 54% de spectatori din întreaga populaţie.

1976 este anul în care ABBA a fost declarată una din cele mai populare formaţii din lume. Cel de-al 4-lea album al formaţiei, Arrival, este finalizat la sfârşitul anului 1976, şi cuprinde hiturile Fernando, Dancing Queen, Money, money, money, Knowing me, knowing you. În 1977, ABBA efectuează un mare turneu mondial şi doi ani mai târziu cântă în Statele Unite. Discurile single şi albumele se succed într-o cursă ameţitoare, în aprilie 1977, Dancing Queen devine numărul 1 în Marea Britanie.

Succesul financiar al grupului aduce economiei suedeze venituri mai mari decât cele ale concernului VOLVO.

În 1977 apare The Album, printre piese numărându-se Eagle, Take a chance on me, The name of the game şi Thank you for the music.

Ultimele albume şi destrămarea grupului

Succesele enorme au fost şi cauza destrămării grupului. După mulţi ani de convieţuire, Benny şi Frida se căsătoresc în 1978, pentru a divorţa în februarie 1981, trei ani mai târziu. Celălalt cuplu, Björn şi Agnetha, căsătoriţi în 1971, divorţează în 1979. Unul dintre motive a fost ambiţia solistică a fetelor.

În primăvara anului 1978 formaţia a susţinut o campanie promoţională în S.U.A., unde melodia Take a chance on me s-a clasat pe locul 3. Urmează lansarea celui de-al 6-lea album, Voulez-Vous, ce conţine melodiile Summer night city şi Chiquitita. În toamna 1979 apare single-ul Gime! Gime! Gime!. În aceeaşi perioadă a avut loc turneul din Canada, S.U.A. şi Europa.

Spre sfârşitul anului 1979 apare şi compilaţia GREATEST HITS - volumul 2, care devine un mare succes internaţional. Turneul susţinut în Japonia, în martie 1980, va fi pentru formaţia ABBA ultimul concert live. În următoarea jumătate a anului va fi înregistrat următorul album al formaţiei, Super Trooper, ce conţine hitul The winner takes it all. Spre sfârşitul anului apare cel de-al 8-lea album, The Visitors, melodia One of us fiind considerată cel mai mare hit al albumului. Splendoarea melodică, perfecţiunea orchestraţiilor şi carisma celor patru au fost componentele reţetei uriaşului impact. Spre sfarşitul anului 1982, ABBA decide să ia o pauză, menţionând că revenirea lor ar putea avea loc peste câţiva ani, ceea ce nu s-a întâmplat.

Agnetha şi Frida şi-au încercat cariera solo, iar Benny şi Bjorn s-au retras ca textieri. Pe parcursul anilor ce au urmat, din 1993 şi până în 2002, au fost realizate mai multe compilaţii care s-au vândut foarte bine.

ABBA a rămas un nume legendar al muzicii pop mondiale, înscris pe mai mult de 400 de milioane de discuri. Splendoarea melodică, perfecţiunea orchestraţiilor şi carisma celor patru au fost componentele dominante ale reţetei uriaşului succes. În 2001 albumul The Definitive Collection a dominat din nou clasamentele lumii, iar cover-urile realizate de Erasure, Roxxete, U2 sau Madonna reformulează mesajul celui mai popular grup suedez al anilor ’70, al cărui repertoriu se reeditează continuu.

Evenimente recente

2004

23 Ianuarie. Fosta componentă a trupei ABBA, Agnetha Faltskog, va lansa o nouă versiune a piesei “If I Thought You’d Ever Change Your Mind”, semnată în original de Cilla Black. Piesa va deveni primul single al artistei după o pauză de aproape 20 de ani. Albumul “My Colouring Book”, care conţine 15 cover-uri ale unor piese celebre a fost lansat de Warner Music Scandinavia, în primăvara anului 2004. Alte detalii despre piesele care sunt incluse pe acest album nu au fost date publicităţii.

3 Martie. Filmul cu ultimul concert susţinut de trupa suedeză ABBA va fi disponibil pe DVD, începând cu data de 29 Martie. Spectacolul a fost înregistrat pe stadionul Wembley şi a însemnat finalul ultimului turneu mondial desfăşurat în Europa şi America de Nord. DVD-ul conţine câteva dintre cele mai cunoscute piese ale trupei ABBA, cum ar fi: Waterloo, The Winner Takes It All, Take A Chance On Me, Voulez Vous, Chiquitita, I Have A Dream şi Dancing Queen, dar şi interviuri cu Urban Lasson - cel care s-a ocupat de organizarea turneului.

24 Martie. După o mulţime de zvonuri care spuneau că Agnetha Faltskog a murit, potrivit unui articol din 1999 publicat de presa suedeză, iată o surpriză de mari proporţii: Agnetha Faltskog, fosta componentă a super grupului suedez ABBA, se întoarce pe piaţa muzicală cu albumul My Colouring Book. Discul este prima apariţie semnată de cântăreaţă după 17 ani de inactivitate.

Primul extras pe single din album se numeşte "If I Thought You'd Ever Change Your Mind," compoziţie John Cameron. Piesa a fost înregistrată prima oară de Cilla Black, în 1969. Agnetha este şi coproducătorul albumului. Rezultatul - un album care nu numai că nu-i va dezamăgi pe fanii ABBA, dar va cuceri cu siguranţă o nouă audienţă. "If I Thought I'd Ever Change Your Mind" va fi lansat la radiouri în luna aprilie. După câţiva ani petrecuţi departe de ochii mulţimii, Agnetha Faltskog a decis să revină în viaţa muzicală. Piesele sunt alese dintre melodiile sale preferate, iar albumul va apărea în timp ce music-hall-ul “Mamma Mia!”, regizat de Bjorn Ulvaeus şi Benny Andersson, continuă să străbată lumea, la 30 de ani de când ABBA a câştigat Eurovision cu “Waterloo”. Noul album Agnetha Faltskog, “My Colouring Book” va fi distribuit în România de A&A Records.

13 Aprilie. Un studio din Stockholm, în care formaţia ABBA a înregistrat o parte din muzica sa, a fost închis, fiind în incapacitate de a plăti chiria, relatează www.bbc.co.uk. Studiourile Polar si-au inceput activitatea in 1978, iar grupul a realizat aici ultimele trei albume - "Voulez-Vous" (1979), "Super Trouper" (1980) şi "The Visitors" (1981). Trupe ca Led Zeppelin, Beastie Boys, Roxette, Backstreet Boys, Genesis şi The Cardigans se numără printre numeroasele formaţii care s-au folosit de facilităţile studioului. Polar a fost considerat ca fiind răspunsul suedezilor la succesul american al Studiourilor Abbey Road şi Sun, cele care au înregistrat muzica lui Elvis Presley.

Văd aceasta locaţie ca pe un muzeu al istoriei muzicii suedeze, în special al muzicii create de ABBA, a mărturisit Lennard Oestlund, co-proprietar al Studiourilor Polar. Oestlund a explicat că, începând cu luna mai, clădirii i se va da o altă întrebuinţare, probabil spaţiul va fi transformat în birouri. El a adăugat şi că alte studiouri din Stockholm se află în aceeaşi situaţie, fiind nevoite să îşi întrerupă activitatea în curând.

16 Aprilie. Probabil că celor mai tineri numele Agnetha Faltskog nu le spune absolut nimic. Şi totuşi, solista de origine suedeză este fosta componentă a supergrupului pop ABBA. Mai precis, ea este blonda formaţiei care, în anii ’70, a scris istoria muzicii pop, datorită unor hituri precum Super Trouper, Mamma Mia sau The Winner Takes It All. Deşi a mai avut o tentativă de a se lansa ca solistă după despărţirea de ABBA, Agnetha a eşuat în încercarea sa. Acum, la aproape 20 de ani de când a urcat ultima dată pe scenă, interpreta suedeză revine cu un nou album, din care avem şi un prim extras pe single; intitulat If I Thought You'd Ever Change Your Mind, acesta a pătruns în clasamentul olandez de vânzări pe poziţia 39.

29 Aprilie. După ce în urmă cu câteva ediţii vă anunţam apariţia unui nou single al solistei Agnetha Faltskog, primul în ultimii aproape 20 de ani, în această săptămână a venit rândul să vorbim despre proaspăt lansatul disc al acesteia. LP-ul se numeşte My Colouring Book, iar pe acesta poate fi găsit şi hitul If I Thought You'd Ever Change Your Mind, care deja ocupă poziţii fruntaşe în clasamentele de specialitate. La fel se întâmplă şi în cazul albumului My Colouring Book, un exemplu fiind debutul acestuia pe poziţia a 12-a în Marea Britanie.

12 Mai. Trupa ABBA va relansa hit-ul "Waterloo", cu care a câştigat, în urmă cu 30 de ani, concursul Eurovision, pe data de 17 mai.

Sărbătorirea celor 30 de ani de la memorabilul succes al trupei, la ediţia din 1974 a concursului Eurovision, va avea loc în Bristol şi va fi marcată printr-o serie de evenimente. Mai multe trupe vor cânta în pieţele din oraş în memoria trupei ABBA, iar tema muzicală a întregului weekend va fi hit-urile anilor '70. Membrii trupei nu s-au mai reunit oficial din 1982, când formaţia s-a desfiinţat. Cu toate acestea, anul trecut, cei patru au cântat din nou împreună la o petrecere privată a unui prieten comun.

8 Iunie. Fosta componentă a trupei ABBA, Agnetha Faltskog a primit ameninţări cu moartea, iar casa sa de lângă Stockholm este păzită 24 de ore din 24. Managerul său, Staffan Linde, a declarat: “Agnetha a primit multe scrisori de ameninţare, dar de data aceasta - cel care a expediat-o părea cât se poate de serios. Faltskog se teme - pur şi simplu - să mai iasă din casă.” Poliţia anchetează cazul şi se speră că se va descoperi cât mai repede cine este autorul acestor ameninţări.

2005

Foştii membrii ABBA, Bjorn Ulvaeus şi Benny Andersson au fost la tribunal cu două zile în urmă (17 octombrie), într-o tentativă eşuată de a clarifica cine are drepturile asupra creaţiilor muzicale. Ulvaeus şi Andersson au venit la Tribunalul din Stockholm în încercarea de a rezolva o mai veche dispută în privinţa melodiilor din musicalul "Kristina From Duvemala," care a fost văzut de mai mult de un milion de oameni în Suedia şi este aşteptat să apară şi pe Broadway în următorii ani.

Scriitorul Carl-Johan Seth a declarat în faţa judecătorilor că el ar trebui să fie considerat compozitor principal, cauză disputată şi de Ulvaeus şi Andersson. În timp ce Seth a fost angajat special pentru a scrie piesele, ei susţin că munca lui a fost modificată mai târziu de regizorul Lars Rudolfsson şi de dramaturgul Jan Mark. Cele doua părţi nu au fost în stare să cadă de acord în privinţa împărţirii drepturilor cuvenite de pe urma piesei, ceea ce înseamnă că procesul poate continua chiar şi anul viitor.

Am muncit doi sau trei ani la acest proiect fără să ajungem nicăieri cu acest scenariu, a declarat Ulvaeus în timpul procesului. "Când Rudolfsson a început să îşi aducă contribuţia în acest proiect, tocmai începusem să fim noi mulţumiţi de el, adică, ceea ce a făcut el nu era neapărat necesar." Piesa e bazată pe o poveste suedeză scrisă de Wilhelm Moberg, ce descrie o zi a unui emigrant suedez în America în anul 1850. Ulvaeus şi Andersson au compus melodiile pentru piesă.

Discografie

Albume

Ring ring (1973)
Waterloo (1974)
ABBA (1975)
Arrival (1976)
The Album (1977)
Voulez-vous (1979)
Super Trouper (1980)
The Visitors (1981)

Muzica anilor '60 '70 '80

In memory of Michael Jackson

Decesul

Tom Jones

//<![CDATA[ if (window.showTocToggle) { var tocShowText = "arată"; var tocHideText = "ascunde"; showTocToggle(); } //]]> Carieră muzicală

Filmografia

Modern Talking

Membri, începuturi

Evoluţia formaţiei

Perioada 1984 – 1987

Albumuri

Single-uri

Compilaţii

Julio Iglesias

Discografie

Albume (Studio)

The Beatles

The Beatles

Istoric

Discografie

Componenţă

Foşti Membri

Madonna

Debutul şi «Like a Virgin» (1982 - 1985)

Evoluţia muzicală (1986 - 1991)

«Sex» şi «Evita» (1993 - 1997)

Revenirea în atenţia publicului (1998 - 2002)

Succes fluctuant (2003 - 2006)

Un nou contract şi «Hard Candy» (2007 - prezent)

Influenţe

Viaţa particulară

Preferinţe politice

Controverse

Turnee

Videografie

Queen

Structura originală

Cronologie

Discografie

Album de Studio

Album de Studio Queen + Paul Rodgers

Albume Live

Componenţă şi studii

Michael Jackson

Biografie

1958–1975: Primele etape ale vieţii şi The Jackson 5

1976–1981: Pleacă la Epic şi Off the Wall

Decesul

Phoenix

Istoricul formaţiei

Perioada beat (1962 - 1970)

Perioada blues. Ţiganiada (1970 - 1971)

Perioada etno-rock (1971 - 1977)

Perioada din Germania (1977 - 1989)

Revenirea. Anii '90

După 2000

Sigla formaţiei

Legăturile cu formaţia Farfarello (Germania)

Componenţă

Membri actuali

Foşti membri (selecţie)

Discografie

Elvis Presley

Copilarie

Începutul carierei muzicale

Faimă

Elvis ca actor

Revenire la muzică

Importanţă şi evenimente postmortem

ABBA

Istoric

Primele succese

Anii de glorie

Ultimele albume şi destrămarea grupului

Evenimente recente

Discografie

Albume

Carieră muzicală