1. Bloodie doarme numai şi numai în compania unui căţel de pluş pe care îl duce cu ea peste tot.  (Adevărat, îl cheamă Samurache)

2. Bloodie se gândeşte serios să se facă iar blondă şi să-şi schimbe pseudonimul în Blondie. (Fals)

3. Bloodie nu mănâncă sandwichuri decât dacă sunt tăiate în două. (Adevărat)

4. Bloodie a afirmat că are un fetiş cu broaşte. (Adevărat, doar am afirmat )

5. Bloodie a fost cândva model. (Adevărat, acu 100 de ani)

6. Bloodie citeşte doar reviste glossy, dar nu admite asta. (Fals)

7. Bloodie deţine cel puţin 5 articole de îmbrăcăminte de culoare roz. (Fals, cred totuşi că am un tricou de dormit)

8. Copil fiind, întrebată ce vrea să devină când va fi mare, răspundea: “Femeie de serviciu” (Fals, vroiam spălătoreasă să mă fac, prietenul meu de pe atunci vroia să fie femeie de serciviu)

9. Bloodie nu poate să stea cu picioarele goale sprijinite pe perete, sau să vadă pe cineva făcând asta. (Adevărat)

10. Bloodie mai are un tatuaj de care nu ştie nimeni . (Fals, am doar unul, ăla public)

Răspunsurile corecte vi le dau mâine-poimâine

Unii aţi fost aproape, prea aproape, hmmm….

_______

sursă thumbnail

Nu ştiu cum se face, dar toată lumea reuşeşte să mă enerveze, toate veştile proaste s-au concentrat azi şi m-am lovit de toate obiectele contondente de prin casă.

Muzica mă enervează, de scris nu am chef, mintea-mi alunecă uşor în auto-pilot…

Is it just me?

______

sursă thumbnail

Cu toate că nu fac gafe, decât mici greşeli pe care le fac şi cei mai buni, se-ntâmplă uneori să fiu mustrată şi aici vine partea interesantă.

Am stat o vreme în complexul studenţesc, unde e bătaie (la propriu) pe locurile de parcare. Dacă ai “norocul” să te întorci acasă seara, ai pus-o. Eh, văd eu într-o zi un loc ok, era pe pământ el aşa, dar era pietriş turnat. Fain, zic, nu trebuie să cobor iar prin noroaie sau bălţi. A doua zi observ de la depărtare ştergătorul maşinii mele pe post de axis-mundi, îndreptat spre cer. Sub celălalt, un bilet care zicea că sunt nesimţit (da, la masculin, deşi am numărul la maşină “ANK”), că sunt un chior, că de ce n-am văzut că ăla e locul cuiva, că el nu şi l-a amenajat ca să parcheze alţii. Mă uit în stânga, trei locuri marcate cu tăbliţă şi plătite. Mă pe locul unde eram… nimic. Să mori tu, ţi-a făcut mă-ta parcare.

Când mi-am lăsat maşina pe malul Begăi, am primit amendă de la TelPark. Nimic ciudat, asta e, prostia mea, eu o plătesc. Deşi amenda ar trebui să îmi bage minţile în cap şi să nu mai parchez pe unde apuc, ea mi-a adus la cunoştinţă un singur lucru: trebuie să-mi spăl maşina. Altfel, de ce mi-ar fi scris la culoare “gri” când ea este violet (puteau să scrie şi mov, dar gri??).

Am fost şi şofer de Matiz, maşină pe care am învăţat să conduc în Timişoara, unde traficul este aşa, puţiiiin mai mare decât în Hunedoara . Nu cunoşteam oraşul, nu ştiam pe unde trebuie să mă duc, îmi venea să plâng în sensurile giratorii. În prima zi, m-am cam speriat, nu cunoşteam deloc maşina şi recunosc, mergeam cam între benzi pentru că aveam impresia că merg cu tancul. Ce bine mi-a picat mie când un cocalar a scos capul pe geam şi mi-a strigat cu patos: “Mişcă femeie pe banda ta, că nu eşti cu betoniera!!!” A fost drăguţ.

Şi acum, ca să fiu corectă, îmi cer scuze domnului căruia i-am obturat intrarea printre un copac şi-un stâlp şi i-am îngreunat accesul în curte. Domnul meu, din cauza respectivului copac nu v-am văzut garajul, dar nu am nicio scuză, trebuia să fiu mai atentă. Îmi cer scuze public. Mi-a lăsat şi el un bileţel, dar a fost cu bun-simţ, m-a rugat doar să fiu mai atentă pe viitor.

______

sursă thumbnail

_____

sursă thumbnail

Ca tot omul am vrut şi eu sa ma spal pe dinţi şi să fac un duş, am cerut prea mult? Mi-a scăpat periuţa din mână când am văzut cu arată apa pe care o plătesc mult prea scump.

Deci:

Apa care curgea.

Ce-a rămas în urma ei, după ce am oprit-o.

______

* poze copyright-uite de mine

* sursă thumbnail

Toţi am fost copii la un moment dat, iar unii dintre voi poate sunteţi chiar părinţi. Sunt convinsă că pe majoritatea v-au crescut şi v-au educat pătinţii aşa cum au ştiut ei mai bine.

Nu, nu sunt de acord să-ţi ţii copilul pe un taler de argint. Nu trebuie să-i dai mai mult decât are nevoie, nu trebuie să îl răsfeţi excesiv şi trebuie să-i aplici corecţii atunci când greşeşte.

Eh, vreau să vorbim puţin despre corecţii. Sunt de acord cu privarea de un anumit drept, cum ar fi telefonul, televizorul sau maşina. Sunt de acord să nu fie lăsat, pe o perioadă determinată, să iasă din casă. Nu e o tragedie nici măcar o palmă peste fund. Dar îi urăsc pe toţi nenorociţii care lasă semne pe trupurile micuţe, care îi lovesc fără milă până la sânge. Ce putea să facă atât de greşit pentru a merita asta?

Urăsc violenţa fizică folosită ca mijloc de educare şi sunt conştientă, spre deosebire de fani, că metoda asta nu va face altceva decât să instaureze frica şi mai târziu trauma.

Un copil are datoria de a fi copil şi atât. Mi-e scârbă de voi.

Am vorbit aici despre familiile normale în care se aplică principiul “bătaia este ruptă din rai”, cazuri pe care nu se face prea mult tam tam, fiind considerate aproape normale. Ştiu prea bine că sunt părinţi care îşi ucid copiii, îi maltratează sau îi abuzează, parcă nici nu veau să aduc în discuţie asta, deşi cazurile nu sunt puţine.

Mă dezgustaţi!

________

sursă thumbnail

_____

sursă thumbnail

Când nu postez, nu-mi tocesc refresh-ul să-mi văd statisticile, nu plâng că nu mă bagă nimeni în seamă, ies. Unde? Păi despre asta vreau să vă vorbesc.

Sâmbătă am afirmat:  “Eu sunt om de birt, nu de club!” Nici măcar eu nu-mi dau seama cum am raţionat când am spus asta, dar acum, că mă gândesc, aveam dreptate. (wow, aveam dreptate când am spus ceva despre mine… incredibil, uitaţi ce aţi citit mai sus, nu vreţi să cădeţi în incoerenţa gândurilor mele)

N-am fost niciodată un om simplu şi nici modest, aş putea spune. Nu e o crimă, pur şi simplu nu dau în extreme, în penibil. Dacă m-aţi cunoaşte aţi ştii că, la modul general vorbind, sunt destul degreu de mulţumit. Asta, însă, nu se aplică atunci când vine vorba de locaţia de dans/băut/socializat.

Conjunctural sau contextual, am ajuns în locuri high class sau de bon tone, dar simţeam că stau pe ghimpi. Îmi place să fiu tratată frumos într-un local şi o fi doar părerea mea, dar la un moment dat devine enervant. Să ai un ospătar care-ţi stă cu sula în coaste pe tot parcursul şederii… ah, prietene, plimbă-te, spală un pahar, nu te uita în gura mea. Şi ăsta e doar un exemplu. Ar mai fi şi stilul vestimentar care nu coincide cu normele impuse sau recomandate şi multe altele.

Acum, să nu credeţi că mă îmbrac de parcă aş fi copil de bogdaproste, dar nici departe nu sunt . Glumesc, să zicem doar că pot număra pe degetele de la un picior de câte ori pe an îmi pun şi eu o fustă sau o pereche de pantofi cu toc.

În schimb, nu mă deranjează absolut deloc să cumpărăm, în grup, un pet de cola sau de bere (also known as “badoagă”), sau mai multe şi să stăm pe o bancă în parc, sau pe o bodură. Nu, nu cu seminţe. Nu sunt prietena zonaşilor sau a băieţilor de cartier, nici poveste, mi se pare de prost gust ceea ce fac ei, pur şi simplu aşa am crescut, poate nu în fiecare zi aveam bani de birt, sau de club, ca atare, la fel de bine puteam lua o pătură sub braţ şi să ne aşezăm undeva la umbră, la o carte, o tablă sau alte jocuri de-astea de societate.

Azi îmi plac pub-urile, pentru că lumea nu este cu pretenţii, muzica mi se potriveşte de cele mai multe ori, preţurile sunt rezonabile, iar lumea nu se uită strâmb la mine dacă nu beau un cocktail în 14 culori stratificate şi cu 8 umbreluţe. *

Azi îmi plac birturile cu ceai negru cu lapte, cărţi şi WiFi. Pentru că atunci când am chef de linişte, pot comanda un ceainic întreg, nemaifiind nevoie să mă deranjeze sau să deranjez ospătarul. Pot citi ceva al meu, pot citi ceva de la ei, sau aş putea freca laptopul după bunul plac. **

Azi îmi plac cluburile fără fiţe şi fără house. Pentru că muzica din ziua de azi, cea comercială, pare făcută din aceleaşi midi-uri, pe acelaşi calapod, aş simţi că e o melodie pe repeat, la nesfârşit (uite şi o rimă involuntară). ***

Azi  îmi plac locurile în care vezi “pletoşi cu pantaloni lungi şi soioşi”, adică baruri sau cluburi în care se ascultă acel rock clasic sau violent, care m-a fascinat cândva şi care va rămâne la suflet mereu. Deşi nu mai ascult zilnic aşa ceva, îmi tresare sufletul când aud o piesă Rammstein sau The Doors, spre exemplu. ****

Şi acum note de aproape-subsol, publicitate gratuită, pentru cunoscători sau doritori:

* Irish Pub-urile de pe Mercy sau din spatele tribunalului.

** Cafe des Bouquinistes sau Cărtureşti

*** Bunker

**** Taine

Până nu uit, azi îmi plac festivalurile. Nu, nu al berii sau alte bâlciuri de-astea. Mă refer la festivalui de genul Plai, chestii culturale, chestii cu muzică bună etc.

_______

sursă thumbnail

]]> http://mybeautifulinsanity.com/2009/10/27/urban-me/feed/ 12 http://mybeautifulinsanity.com/2009/10/27/urban-me/ http://feedproxy.google.com/~r/MyBeautifulInsanity/~3/3btQBFl0EIg/ http://mybeautifulinsanity.com/2009/10/26/marea-intalnire/#comments Mon, 26 Oct 2009 07:27:47 +0000 bloodie http://mybeautifulinsanity.com/?p=723 Am plecat sâmbătă înspre Hotel Timișoara cu o strângere de inimă cauzată de semi-scandalul ce a precedat întâlnirea. Din fericire, cei ce se ocupă de TM-99-Blog au reușit să modereze și să tempereze situația, astfel încât nu am ajuns mai rău ca OTV-ul. Mulțumiri lor.

Am ajuns într-o atmosferă de nași și rude invitate duminica, în familie, la o sarma și-o supă grasă. Plictis total. Dar, cum spunea și Orădeanul, nu contează locaţia sau lipsa muzicii, ci persoanele. Şi a avut dreptate, spre sfârşit ajungând amuzată, enervată, împuşcată şi tot tacâmul.

Privind în ansamblu, mi-a plăcut atât de tare să cunosc lume nouă… şi deşi admit că mă aşteptam la o gloată de antipatici, am fost plăcut surprinsă.

Ce-am aflat pe o cale sau alta:

- Visurât m-a informat că semăn cu fosta lui prietenă, dar greşeşte, pentru că eu sunt unică şi deosebită. Sper că nu ăsta a fost motivul pentru care m-a împuşcat… Apropo, auuuu.

- Deşi nu era dresscode Richie a apărut în cămaşă. Pentru cei care credeţi că a fost prea sobru, vă dau un detaliu venit direct de la sursă: nu a avut tricouri curate. Corina a apărut şi ea mai altfel, dar foarte frumoasă (ştiu că îl invidiaţi pe Ovi), iar Nebuloasa…. eh, să zicem doar că nu putea trece neobservată (da mă, e hot).

- M-am aşezat împreună cu Tudor lângă orădean, am discutat şi am aflat că e un om foarte fain şi Lili de asemeni.

- Am aflat cum s-a îmbătat Fărcăşel. De ce nu-mi iese din minte numele lui??

- Cu Denisuca am schimbat efectiv două vorbe, despre cinematografele din Hunedoara.

- Piticu are cel mai colorat râs pe care l-am auzit vreodată şi este posibil să ne cunoaştem din Piteşti, din vremuri mai vechi şi tulburi.

- A apărut şi Mile Cărpenişan la întâlnire şi pe cât de public este, eu nu l-am recunoscut.

- Casandra, psihologul de serviciu (nimerită printre oameni defecţi) mi-a promis că mă scapă de fobia de lifturi

- Poze de la eveniment găsiţi aici, fotograful fiind Răzvan.

- Tomata a avut un tricou extrem de reprezentativ şi drăguţ. Ca două femei veritabile ce suntem, n-am discutat despre pantofi, ci despre… maşini.

Şi pentru că am vorbit numai de bine, să vă explic ce m-a deranjat:

Cu titlul am spus cam tot. La Hotel Timisoara s-a intamplat – si probabil ca inca se mai intampla – o foarte mare intalnire a bloggerilor de peste tot, gazde fiind in primul rand Emil Cristescu si apoi bloggerii timisoreni care conteaza. (Denisuca, postul de aici)

Într-adevăr, gazda a fost Emil Cristescu, căruia vreau şi eu să-i mulţumesc pentru invitaţie, dar Denisuca, în opinia mea toţi bloggerii Timişoreni contează (indiferent că au blog de-o zi sau de câţiva ani, trafic 10 sau 1000). Ăsta a fost principiul întotdeauna. Cum v-am primit şi pe voi cu braţele deschise, aşa am primit şi am fost primiţi şi noi la rândul nostru, indiferent de statistici.

Îmi cer scuze lui Ceci că l-am împuşcat de câteva ori.

Sunt sigură că am uitat de multe persoane şi întâmplări, dar asta se întâmplă când e volumul prea mare

Later edit:

- A scris Tomata, cu o listă a prezenţei completă, sau cel puţin foarte aproape.

- Nu pentru că m-a certat, am să-l menţionez şi pe Tiberiu. De ce? Pentru că este (cel puţin deocamdată) singurul oaspete cu care am discutat după întâlnire şi mi-a spus că i-a plăcut tare mult la noi. Eh? Eu nu pot decât să mă bucur şi să sper că şi ceilalţi se simt la fel, vorbele de bine nefiind doar politeţuri.

____________

Sursă thumbnail. Copyright Răzvan.

Obiceiurile lor sunt destul de bine delimitate, ambele specii preferând dansul și muzica. Este de preferat ca aceste ritualuri să se desfășoare în locuri publice. În plină stradă sau în fața porții. Cu cât audiența este mai mare, cu atât membrul este urcat mai sus pe o scară ierarhică. Aceștia apelează la mijloace de transport cât mai frumos decorate, cu sisteme audio cât mai performante, pentru a-și propovădui cultura.

După cum am menționat în paragraful de mai sus, decorațiunile sunt o parte importantă din viața lor. Bineînțeles, pasiunea lor pentru frumos nu se poate rezuma doar la mașini. Cele două grupuri iubesc să-și împodobească trupurile cu pandantive, brățări, ceasuri, diamante etc. Kilogramele de aur determină statutul social.

Deși sunt prădătoare, cele două grupuri nu își neglijează nicio secundă siguranța proprie, ca atare, neavând gheare sau colți, se înarmează cu unelte făurite de om. Unii preferă armele de foc moderne, iar ceilalți armele japoneze: săbii și katane.

Încă un hint: Ambele mă scot din sărite.

Pălărie-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i!

______

Sursă thumbnail