Fara indoiala ca limba care se aude peste tot e limba maghiara, insa asta nu e un impediment: toate spectacolele sunt traduse, toate anunturile sunt facute bilingv, la fel si toate comunicarile festivalului. In plus, teatrul e un limbaj universal, iar prestatiile actorilor depasesc cu succes bariera de limba si reusesc sa transmita emotii chiar si spectatorilor care traiesc un spectacol cu o casca in ureche. Spre exemplu, aseara, la spectacolul  ”Ingrijitorul”, de Harold Pinter, am ras si m-am bucurat timp de doua ore de o magie facuta pe scena de cei trei actori ai teatrului Skena din Budapesta, pentru ca niste actori buni sunt buni in orice limba si-ar spune replicile. 

Grija pentru spectatori e prezenta la fiecare intrare la spectacol. Fiecare bilet e insotit de un plic pe care sunt scrise cateva replici din spectacolul pentru care e eliberat biletul, cu inscriptie bilingva, desigur.

Daca sarbatoarea se incinge si spectatorii raman la Q&A sau, pur si simplu, asteapta spectacolele de seara/noapte (de obicei, acestea sunt programate dupa ora 23), organizatorii se gandesc si la sanatatea lor si le ofera sandwich-uri “home made”, cu paine proaspata si muraturi. Nu e mare lucru, dar se simte ca sunt facute cu drag, iar asta m-a facut pe mine sa ma simt ca acasa in Teatrul Maghiar.

Am inceput sa ma salut cu oamenii cand ajung in foaierul teatrului. Ne-am zarit, pana acum, doar inainte de spectacole, insa deja suntem o mica familie de timisoreni festivalieri care se bucura de lucrurile frumoase care se intampla intr-un loc mic cu inimi mari. Toata lumea zambeste, chiar daca pe unii se vede oboseala crunta, pentru ca acest festival are doar o mana de oameni in organizare.

Iar eu sunt mai mult decat incantata ca pot sa simt si sa vad toate aceste lucruri. Va astept la teatru, mai aveti timp pana duminica

*credit foto 1

Acesti doi ani de apropiere de baschet (mai mult decat un simplu suporter) mi-au adus si foarte multe momente de tristete, de neznadejde si de frustrare. I-am sustinut si incurajat pe cei din echipa mai mult in privat si nu public, consider ca a fi apropiat de o echipa inseamna si sa le respecti jucatorilor dreptul la intimitate, dar, cu toate astea, sa stie ca esti acolo si esti langa ei atunci cand au nevoie. Pentru ca eu, desi am incetat colaborarea contractuala cu BC Timisoara, n-am incetat sa promovez baschetul, sa fiu acolo daca au nevoie de ajutor, orice fel de ajutor.

Cei de la Sport Local si Sport Meet au vazut pasiunea mea continua pentru baschet si s-au gandit ca as fi buna de povestit lucruri despre BC Timisoara, despre cum s-au hotarat sa aiba legaturi cu suporterii care stau pe internet, despre schimbarile de la echipa, despre atmosfera de interior, drept urmare m-au invitat sa fiu speaker la prima conferinta despre social media si sport din Romania, care are loc la Medias, pe data de 26 mai. Le multumesc si sper sa nu ii dezamagesc. Si, mai ales, sper sa ofer informatii importante, sa povestesc greselile mele, in asa fel incat altii sa nu le repete. Programul conferintei e aici, iar eu abia astept sa-i aud vorbind pe antrenorul Gaz Metan Medias si pe directorul de comunicare de la Federatia Romana de Rugby.

Dupa conferinta, incepe Cupa Bloggerilor (aici e programul), o competitie care a ajuns la a treia editie. Pentru mine e prima oara cand o vad pe viu si abia astept sa vad confruntarea fotbalistica de pe teren, ca de asta virtuala m-am saturat deja Insa, inainte de toate astea, vineri seara se intampla o editie speciala de Acoustic Bloggers si presimt ca va fi o seara magica.

Foarte important: cei ce doriti sa veniti la Medias, fie la conferinta, fie la Cupa Bloggerilor, fie la Acoustic Bloggers, fie la toate chestiile care se petrec in acest weekend, aveti preturi mai mult decat speciale la cazare. Aici gasiti o lista cu preturi.

Acestea fiind zise, ne vedem la Medias.

Multumim sponsorilor Staropramen, Pepsi si partenerilor ZorileStore si Canyon.

Organizatori: SportMeet si Sport Local.

Parteneri media: Radio Ring, Radio Medias, MediasInfo, Monitorul de Medias, Mesagerul de Sibiu, Nova TV, Mircea Hodarnau, Vasile Antipa.

Gheata in cola e mai inutila decat e patrunjelul in supa. Daca sucul e cald, prefer sa il beau cald (bine, nu clocotit, ca atunci imi schimb optiunea). Ca n-o sa pot niciodata sa beau un pahar de suc atat de repede incat gheata din el sa nu se topeasca. Si daca ati baut vreodata cola cu gheata topita, imi intelegeti frustrarea.

Gheata in whisky e si mai nasoala. Eu beau single malt, de obicei, cand merg in club sau intr-un loc de chef. Si absolut de fiecare data trebuie sa mentionez, sa subliniez, sa intaresc aceste cuvinte: “Fara gheata!!!”. Ati zice ca-s nebuna, ca whisky-ul se bea cu gheata. Da, sunt de acord, dar ala blended se bea asa. Ca, la cat e de amestecat, ce mai conteaza niste gheata facuta din apa cu clor si mai stiu eu ce alte minuni de pe teava de alimentare cu apa. Dar la single malt sa ma iertati daca nu vreau mizerii care sa “coloreze” aroma.

Gheata in coniac. Asta e mizeria mizeriilor si inca ma mir cand vreun barman de la cate un club plin de smecheri ma intreaba: “Gheata va pun?” Da, stiu ca in ultimii ani producatorii de coniac au dezvoltat o formula care sa elibereze aroma specifica coniacului si la temperaturile oferite de gheata, dar tot cred ca e mai bine sa il servesti intr-un pahar incalzit si usor inclinat. Deh, fite.

Gheata in vin. Chestia asta e la fel de rea ca si apa in vin. Spritul e pentru profani. Punct.

Vine vara si ma gandesc cu groaza cata gheata va trebui sa scot din paharele mele, din cauza unor ospatari care nu aud cand le spun: “fara gheata, va rog!”

As fi spus ca asta e un impediment, ca ma va face sa ma simt ciudat, “afara” de ceea ce se intampla, ca o sa ma simt ca un intrus, ca-mi va fi greu sa intru in povestea de pe scena. Stiam ca “Peer Gynt”, spectacolul cu care se deschide festivalul, dureaza undeva aproape de 4 ore si, cu un sfet de ora inainte de a intra in sala, incepusem sa ma panichez. Daca nu voi intelege povestea (cu tot cu traducerea din casti)? Daca nu voi reusi sa intru in starea necesara pentru a sta tintuita locului si a intelege ce se intampla pe scena?

Din fericire, am fost prinsa din primele 10 minute. Datorita actorilor minunati, care au trecut dincolo de castile in care se auzea o traducere soptita, dincolo de temerile mele, a unor decoruri minimaliste, insa extrem de intuitive si simplu de perceput pentru ochiul si mintea celor care s-au aflat in sala, a dansului si imbinarii de trairi, care au ajuns acolo unde trebuie si m-au facut sa privesc acest spectacol asa cum privesc toate spectacolele care ma incanta: cu sufletul.

Tur de forta, eleganta si daruire, cam asa am simtit eu “Peer Gynt” aseara. Cuvintele din titlu au fost rostite de Horvath Csaba, fondatorul companiei Forte, atunci cand a fost rugat sa descrie ce inseamna “teatrul fizic”. Fiind o coproductie (intre Teatrul Maghiar si Compania Forte din Budapesta), m-am temut ca actorii nu se cunosc atat de bine, ca vor exista sincope in interpretarea lor, ca nu se cunosc, ca nu vor putea comunica intre ei si spre noi, spectatorii. Nici vorba de asa ceva, am vazut pe scena o echipa care s-a format in doar o luna de repetitii si care a reusit sa puna in scena una dintre cele mai frumoase spectacole de teatru la care am asistat. Si m-am simtit privilegiata.

“Peer Gynt” va avea premiera la Budapesta, iar cand va fi premiera timisoreana, va recomand din toata inima sa mergeti sa-l vedeti. Va va bucura sufletul cu o poveste pe care, poate, o cunoasteti, dar pe care o veti aprecia si mai tare atunci cand vi se va cuibari printre ganduri.

“Am lucrat o luna la spectacol. Zi si noapte, cu o pauza pe zi, cateodata, dar am dat totul pe scena. Eram atat de obosita incat azi dimineata nu credeam ca voi fi in stare sa joc. Dar acum, dupa ce am terminat spectacolul, sunt plina de energie. Si fericita. Ma bucur tare mult ca v-a placut si ca am reusit sa va facem sa traiti o poveste, mai ales ca nu sunteti vorbitori de limba maghiara. Ne era teama ca n-o sa reusim sa transmitem tot ce trebuie.” Asta ne-a spus Monika Tar aseara, dupa spectacol, o actrita uimitoare si de o expresivitate aparte.

*credit foto

“Pai te strang, abia am asteptat sa te cunosc. Ma lasi sa te mai imbratisez o data?”

“Bine, hai!”

Am stat o ora de vorba. Poate mai mult. Poate mai putin. Nici nu conteaza acum cat am stat atunci. Niste ochi calzi si un zambet mare pe fata. Era slabit, dar fericit.

“M-am nascut din nou, stii? Odata cu fiu-meu. Dar sunt fericit. O sa fiu bine. Si vin la Timisoara cand o sa fiu si mai bine.”

N-a mai apucat sa vina la Timisoara, gandurile miilor de oameni din Romania si din afara ei n-au izbutit sa tina cancerul deoparte. Si, cu toata lupta lui pentru viata, a gasit putere sa lupte si pentru viata altora, pentru a face in Romania o clinica pentru transplant de celule stem. A luptat cu boala, cu altii, cu sistemul.

Si a invins moartea. O data, ca de cate ori poti face asta? Si-a vazut copilul, l-a tinut in brate, s-a plimbat cu el de mana, si-a imbratisat sotia, a fost cu familia lui. Mult, putin, cine suntem noi sa judecam…

Sunt furioasa si, totodata, sunt atat de trista. Si ma gandesc ca acolo sus lui Daniel ii e bine si ne vede si ne cearta ca-l plangem, in loc sa ne bucuram ca nu-l mai doare nimic.

Drum bun acolo unde mergi, Daniel, sa te mai uiti din cand in cand si la noi. Sigur ajungem sa mai stam iar la povesti intr-o buna zi.

Suntem suporterii ranchiunei si ai pupatului in fund. Daca avem o echipa favorita, ne cerem dreptul la gadilarea orgoliului de catre conducatorii de cluburi, antrenori, jucatori, toata lumea. Noi suntem galeria, noi cantam pentru voi. Nu din pasiune, nu din iubire pentru sport, nu din mandrie pentru culorile clubului. Vrem sa fim bagati in seama, sa formam echipe, sa dam jos antrenorii care fac treaba, sa scuipam jucatorii care au rezultate. Cum dracu’ sa nu facem asta, pai ce, pe noi nu ne asculta nimeni? Suntem in stare sa iti repetam cuvant cu cuvant ce au spus un jucator acum 14 ani, 10 luni si 18 ore, cand ne-a injurat pe toti intr-un moment de frustrare. Il tinem minte, mama lui de nenorocit! SA MOARA!

Suntem suporterii rezultatului, batem din palme si huiduim arbitrul care a avut curajul sa dicteze ceva impotriva noastra! M–IE! MORI! Altfel, nu mai stim sa batem din palme, credem ca noi si numai noi sunem avizati sa ne dam cu parerea.

Ba, cica au venit niste copii sa cante la baschet. Vreo 40, asa. Mici, n-au putere, n-au forta. Hai sa le dam in cap, echipa asta e facuta din mercenari si n-are suflet, nu merita sa vina niste copii sa cante pentru ea. Auzi la ei, sa cante un meci intreg, indiferent de injuraturile din tribuna. Dragoste pentru baschet? Pai astia-s nebuni? Si noi, ultrasii, ce pazim aici? Chiar nu ne mai asculta nimeni? Of, trista viata, ma duc sa mai bag un bilet la pariu impotriva echipei din orasul meu.

Conducatorii de cluburi distrug sportul romanesc, iar voi dati o mare mana de ajutor, astia care va lamentati ca o echipa de baschet e vai de capul ei cand, in cel mai rau caz, termina campionatul pe locul 2. N-aveti de unde sa stiti de bucuria jocului pentru ca cei mai multi dintre voi nici nu stiu ce e aia “pick’n'roll”. Sunteti de un grotesc inimaginabil, iar presa care va sustine a ajuns sa fie de cea mai joasa speta, pentru ca propavaduieste ura impotriva unor jucatori care si-au dat sufletul pe teren si au facut tot ceea ce stiau mai bine.

Cat de trist sa traiesti cu un suflet atat de rau si de meschin. Timisoara, singurul oras din tara in care presa si locuitorii “iubitori” de sport injura o echipa atunci cand joaca intr-o finala.

Prima mea pereche de ochelari a avut niste rame nici groase nici subtiri (maro) si niste lentile normale, toate facute la Optica de langa parcul Astra din Sibiu. Cand am ajuns cu ei in sala de clasa, a doua zi, au inceput colegii cu glumele si am purtat ochelarii aia fix o saptamana, dupa care n-am mai suportat mistourile. Ii mai puneam pe nas pe la vreo ora de matematica, atunci cand tabla era plina si eu trebuia sa copiez pe caiet ce scrie la tabla.

Prin 2005 mi-am facut a doua pereche de ochelari. De data asta eram hotarata sa imi fac unii adevarati, cu tot felul de folii de protectie pe ei, cu niste rame dragute si invizibile (aia era moda pe atunci). Pentru asta, m-am dus la cel mai smecher magazin care se gasea in Sibiu pe vremea aia (in Piata Mare, era parfumerie si optica de lux), asa aveam eu impresia ca o sa imi fac niste ochelari care sa ma tina pana la pensie. M-au costat, la vremea aia, aproape 800 de lei si m-au tinut, ce-i drept, nu pana la pensie, dar pana acum o saptamana, cand mi-am dat seama ca e nevoie mare sa-i schimb.

Nu pentru ca nu mai erau bune dipotriile, nu. Ci pentru ca acei ochelari facuti in 2005 au trecut prin niste chinuri de ma si mir ca inca sunt intregi si relativ buni de folosit. Au ajuns in gura cainelui, care a incercat sa-i roada. A reusit doar partial. M-am asezat pe ei, din greseala, de vreo 20 de ori, pe putin. I-am calcat, la propriu, in picioare, ca n-am vazut cand au cazut de pe bordul masinii. I-am aruncat in geanta de zeci de ori, laolalta cu cheile si alte lucruri care i-ar fi putut zgaria. Si dupa asa un tratament, ei arata cam in acest fel:

In momentul in care m-am decis sa-i schimb, mi-am dat seama ca mi-as dori niste ochelari care sa fie cel putin tot atat de longevivi. Miopia mea nu e grava, am -1 la ambii ochi si sunt aceleasi dioptrii de 8 ani incoace, deci pot sa ma gandesc ca investitia intr-o pereche de ochelari e pe termen lung. Asa ca am mers la oamenii astia (site-ul nu are prea mult content, le dau link pentru ca merita), care au stat cu mine vreo ora sa tot probez rame, sa fac fite, sa ma hotarasc si apoi sa-mi schimb optiunea, ca doar nu faceam o alegere pentru 2 saptamani, ci pentru cel putin 3 ani de acum inainte.

Lentilele sunt Crizal Forte UV, de la Essilor. Din cate am tot citit despre ele, sunt bune nu doar pentru ca focalizeaza privirea (nush daca e termenul corect, dar eu asta simt cand imi pun ochelarii pe ochi), ci si pentru ca ofera ochiului protectie contra razelor solare. Pana sa citesc despre ele, nici nu stiam ca soarele poate sa afecteze ochiul, chiar daca ai lentile heliomate.

Ii port deja de 3 zile si m-am obisnuit repede sa-i port si pe strada. Sunt comozi, am avut norocul sa gasesc niste rame frumoase si confortabile. Partea cea mai simpatica este ca ma minunez (in mintea mea, desigur) ca pot vedea numerele masinilor si cand merg pe jos, lucru care nu se intampla pana acum, ca v-am zic ca pe ceilalti nu-i mai purtam decat atunci cand era neaparata nevoie. Si poate cel mai misto lucru dintre toate, cand merg la meciurile de baschet nu mai e nevoie sa stau in primul rand ca sa vad ce se intampla, pot sa stau si sus, sa am o privire de ansamblu si sa vad tot ce se intampla pe teren.

Da, sunt niste lentile scumpe, dar cred ca atunci cand e vorba de sanatate nu trebuie sa facem rabat. Au trecut doar 3 zile de cand am ochelari noi si sigur voi reveni cu impresii, mai ales ca ii voi folosi din plin in zilele ce urmeaza, ca vin peste mine 3 festivaluri mari si late

PS: vedeti si la Denisa argumentele ei pentru lentilele celor de la Essilor.

Sunt cuvintele unui tanar actor din Timisoara, al carui interviu il veti citi in curand. Insa aceste cuvinte mi-au ramas in minte si imi rasuna in ganduri odata la 5 minute. E un adevar atat de banal incat am senzatia ca tuturor ne scapa sensul adevarat al acestor cuvinte.

Festivalul International de Teatru de la Sibiu e cultura pe paine, fie ca e vorba de spectacolele de teatru, cele stradale, conferintele de presa sau concertele n aer liber. E deschidere la minte, e zambet, e bucurie pentru toti cei ce au ocazia sa vada pe viu aceasta sarbatoare minunata, care trezeste la viata toata tara. E o forfota nebuna si frumoasa, e alergat spre si dinspre spectacole, e dorinta de a cuprinde cu mintea si cu bratele tot ce se poate prinde. Sunt 60 de natiuni acolo care dau ce au mai bun din ele, care aduna mii de spectatori din toata lumea, care fac cele 10 zile de festival sa devina centrul lumii.

Cu toate acestea, Ministerul Culturii a decis ca un asemenea festival nu merita atentia banilor publici. Banii nostri, pana la urma. Ca nu e suficient de important pentru a primi buget, ca altele sunt interesele onor ministerului in a distribui aceste bugete. Da, ati citit bine, festivalul despre care se spune ca e al treilea cel mai mare din lume, nu primeste anul acesta niciun ban de la bugetul MC.

Nu stiu daca e discrminare, daca e facatura, daca e pe sistemul “lasa, ma, ca merge-asa”, stiu doar ca eu, ca roman iubitor de cultura si de FITS, ma simt extrem de frustrata ca un minister care ar trebui sa apere interesele culturii pare ca face fix pe dos, incercand sa ingroape un festival care a facut un bine imens Sibiului si Romaniei, care ne-a reprezentat cu onoare peste granitele sufocate de hoti romani si care a schimbat putin din imaginea patata de prea mult comunism.

La Ministerul Culturii e un actor acum, Mircea Diaconu, pe numele lui. Sigur, e de putin timp ministru, dar sunt convinsa ca n-a uitat cat de greu sunt de obtinut banii pentru filme sau spectacole de teatru. Sunt convinsa ca si domnia sa a avut ocazia sa vada ce inseamna festivalul de la Sibiu si ca stie ce desfasurare de forte e acolo ca acest eveniment sa aiba loc in cele mai bune conditii, atat pentru spectatori, cat si pentru artistii invitati. De aceea, domnule ministru, imi permit sa va reamintesc, umil, sa va cautati putin in visteria cu bugete, poate mai gasiti o suma, cat de mica, pentru ca acest festival sa nu aiba de suferit. 

Tema FITS de anul acesta este “CRIZE”. Sper, din tot sufletul, ca domnul Chiriac sa gaseasca resursele necesare pentru a nu intra intr-o criza financiara. Pentru ca, nu uitati, “cultura este singurul lucru pe care mai putem cladi”.

“Auzi, iesi odata de la dus ca intarziem la concert.” “Si ce daca intarziem?” “Pai nu se face. Nu-i frumos. Si poate se inchid usile.” N-ai avea curajul sa lasi odata usile alea de la sala de spectacole sa se inchida. Cine stie, poate ai descoperi o alta simfonie in bratele lui. Spui ca faci asta pentru voi, pentru “timp de calitate impreuna”.  Si te pierzi in ce se intampla pe scena si uiti de mana lui care sta calda langa a ta, uiti de felul in care ii cautai mana la primul film vazut impreuna.

“Nu ma mai tot pupa din 5 in 5 minute, nu vezi ca am treaba?” Apoi te bosumfli cand ajungi seara in pat si vezi ca a adormit inaintea ta, ca te-ai dus sa-i spui noapte buna si el sforaie de o ora, strangand perna in brate, ca tu ai prea multe de facut, ca ai pierdut vremea vreo 3 ore azi si tre sa recuperezi, altii au asteptari de la tine.

Te trezesti prea tarziu ca ai ajuns sa comunici in 140 de caractere, ca ti-ai suprimat gandurile si trairile, in asa fel incat sa incapa intr-un sms. Ca de telefon n-ai timp, oricum nu-l mai suporti cat suna, iar de zambit le zambesti tuturor, numai lui nu. Ce, e normal, doar el te cunoaste asa cum esti si cu el poti sa fii si altfel, numai zambitoare nu.

“Nu ma mai iubesti. Nu ma mai intelegi. Lasa-ma, ca-s obosita. Ma scoti din minti cu iesitul asta, tu crezi ca io mai am chef de stat in lume in seara asta?”

Toata lumea vrea ceva de la tine si tu dai lumii tot ce ai. Numai tie nu-ti mai dai, iar daca nu faci asta, nu ai de unde da mai departe. Oboseste cu folos, alearga si pentru sufletul tau, tine de tot ce ai folosind un zambet, fii puternica, dar nu-ti muta mobila singura. Cuvintele astea ar trebui sa tina loc de “buna dimineata” unei femei.

N-avem timp, leitmotivul existentei de secol 21. Traim cu o mana pe mouse si cu un picior pe pozitia de start, mai luam o gura de cafea inainte de a o zbughi pe usa afara. “Pleci fara sa ma pupi?” “Te sun in 5 minute si te pup la telefon!” 5 ore mai tarziu, 50 de apeluri mai tarziu si sarutul inca se lasa asteptat.

N-am o concluzie. Sunt doar ganduri la ceas de seara. Oi vedea daca am curajul sa le public maine dimineata. Am publicat. Sa-mi fie de bine.

PS: vand timp, pe mine nu ma ajuta cu nimic. Mai mult ma incurca.

Care va sa zica, avem festival. Bine, avem mai multe, dar TESZT (realizat de Teatrul Maghiar de Stat – Csiky Gergely) este primul si singurul festival euroregional din Timisoara. Este si primul care a avut curajul sa se comunice online, fara teama, din dorinta de a arata si altora ce se face aici, in Timisoara noastra draga. Printre altele, si cu bloggeri: Corina, Cristina, Alexandra, Richie, Dan, Andreea si Dani (care va face naveta de la Arad, zilnic, timp de 5 zile). Pe langa spectacolele realizate de teatrele din Novi Sad, Subotica sau Budapesta, acest festival are marele merit de a avea spectacole de la toate cele 3 teatre timisorene: Teatrul Maghiar, Teatrul German si Teatrul National Timisoara. Poate pentru cei care nu sunt din oras, asta nu e un lucru de mare insemnatate, insa pentru noi e important.

Vor fi multe spectacole de teatru-dans, o forma de arta teatrala care pare ca a explodat in ultimii ani. Eu m-am declarat deja fanul lui Pal Frenak, coregraf si regizor maghiar care isi face spectacolele in Franta, anul trecut am vazut compania Inbal Pinto & Avshalom Pollack, am stat pe Youtube cu orele sa vad dansurile Pinei Bausch, iar la TESZT voi avea ocazia sa vad “Peer Gynt”, compania Forte a lui Horvath Csaba, din Budapesta (spectacol care va deschide, de altfel, festivalul, in data de 19 mai). Iata, mai jos, programul (click pe poza pentru marire):

E foarte posibil ca numele spectacolelor sa nu va zica foarte multe si sa nu stiti la ce sa va asteptati. Adresa mea de e-mail va sta la dispozitie in pagina de contact si pot oferi informatii suplimentare oricui e interesat de mai multe detalii. Chiar imi doresc foarte mult ca voi, cei ce puteti veni la spectacole, sa stiti la ce veniti si pentru ce va rupeti niste ore din timpul vostru. Singurul lucru pe care il pot spune acum e ca absolut tot ceea ce se intampla in acest festival e de urmarit: fiecare reprezentatie, fiecare concert, fiecare spectacol al programului OFF Festival (exista si asa ceva, o sa oferim informatiile la momentul potrivit).

Poate cel mai important lucru de spus despre spectacole este acesta: exista subtitrari, deci nu va speriati de faptul ca se joaca in limba maghiara. De asemenea, cum am spus si mai sus, spectacolele de teatru-dans folosesc o limba universala, care nu are nevoie de traducere.

Din 19 pana in 27 mai va asteptam la teatru. Sa fie veselie! Si daca vreti sa transmiteti ceva organizatorilor, o puteti face ori pe Facebook, ori pe canalul de Twitter si puteti sa vizionati filmuletele pre si post eveniment de pe Trilulilu (de maine incepem sa populam contul). Sau, de ce nu, chiar aici, in comentarii. Voi face tot posibilul ca tot ceea ce transmiteti sa ajunga acolo unde trebuie.

Pretul biletelor este, dupa cum urmeaza:

- spectacolele Teatrului Maghiar: 16, respectiv 8 lei – cu reducere pentru studenti.
- montările invitate: 20, respectiv 10 lei.
- concertul Boris Kovač va costa 20 de lei.
Acestea vor fi puse in vanzare la Casa de Bilete. Pentru spectacolul Teatrului National „Mihai Eminescu” si cel al Teatrului German de Stat biletele se achizitionează de la Casele de bilete ale acestora.

Exista si două tipuri de abonamente. TESZT 11 este un abonament general, care cuprinde toate cele 11 spectacole invitate. Acesta costa 176 de lei, pret intreg sau 88 de lei pentru studenti, elevi si pensionari. Cel de-al doilea abonament, TESZT 5, ofera posibilitatea alegerii a patru productii din cele 11 invitate, la care se adauga un bilet oferit gratuit de catre Teatru, pentru un al cincilea spectacol. Acest abonament costa 80 de lei, respectiv 40 de lei, cu reducere. Abonamentele vor fi puse in vanzare la Casa de Bilete, de pe strada Alba Iulia nr. 2, de luni pana vineri, intre orele 16 și 19, respectiv cu o ora inainte de inceperea spectacolelor.

Biletele se pot procura si online, aici si aici.

Festival!