Blogu' lu' NoX

Homofobia

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Fri, 06 Jan 2012 18:17:00 +0000

... si cum afecteaza asta in general oamenii putin mai limitati din punct de vedere, social ?

Cu totii cunoasteti vestitul site de imagini 9gag.com . Daca nu-l cunosteati pana acum, si tocmai ati dat peste el, felicitari, tocmai ati ramas fara suflet. O sa ma intelegeti dupa cateva saptamani de stat pe site. Revenind la subiect, stateam si surfam fericit pe pagina de aparitii noi, cunoscuta ca si "The vote page", cand am dat peste o imagine destul de interesanta. Mai exact :

Ceea ce m-a adus la problema homofobiei. Sa o luam asa. Avem un cuplu homo, barbat+barbat sau femeie+femeie, luati-l cum vreti. Cum se face ca multe din comunitatile de pe glob declara cuplurile homosexuale ca fiind impotriva firii umane, ca fiind impotriva vointei lui Dumnezeu/Allah/The flying spaghetti monster (desi el nu cred ca are ceva in legatura cu asta atata timp cat toata lumea mananca fericiti paste), sau mai stiu eu ce alt motiv.

Cum se face ca omul, presupus a fi cea mai inteligenta fiinta de pe Pamant, decide sa renunte la semenii lui doar din pricina alegerilor facute. In majoritatea tarilor civilizate nu e o problema asa de mare, efectele fiind limitate cumva doar la deningrarea din punct de vedere social, insa unii ar fi in stare sa isi omoare cel mai bun prieten, doar din cauza faptului ca a recunoscut ca e gay.

Ganditi-va putin. De unde si pana unde autorul postului a decis ca homosexualitatea este o boala ? Este, o boala ? Eu nu cred. Voi ?

P.S.: Exista numeroase exemple de copii crescuti de doi barbati sau doua femei, cre au ajuns cineva in viata. Care nu au murit din cauza asta. Cred ca da de gandit.

Probleme

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Tue, 03 Jan 2012 21:19:00 +0000

... care nu se rezolva doar prin cateva ecuatii si cativa algoritmi.

Nu, ma refer la alte probleme. Problemele de viata. Problemele pe care toata lumea le-a avut candva, cumva in viata. Nu esti perfect ! Daca nu ti-a dat viata un sut in fund pana acum, inseamna ca ai avut noroc. Dar asta nu inseamna ca scapi. Toata lumea si-o ia in moaca de la viata si nu numai. Problemele pot aparea de oriunde.

Da, toti avem probleme. Toti avem, chichitele noastre. Toti am avut la un moment dat un glitch atat de urat, incat totul parea ca se prabuseste in jurul nostru. Unii poate au trecut peste, unii inca o fac, iar altii inca n-au reusit sa ajunga pana in punctul ala. Si totusi, cu toate problemele pe care unii le au, acestia reusesc sa treaca peste ele cu zambetul pe buze.

Tu crezi ca ai probleme ? Ca nu ti-au luat ai tai aifon de Craciun ? Ca prietenul nu ti-a raspuns la ultimul mesaj ?! Ca, ca n-ai reusit sa pui mana pe pipita aia pe care o vanai de atata timp ?!? Astea sunt probleme ?

Da, daca stam si ne gandim, sunt si astea probleme in felul lor si trebuiesc rezolvate rapid si cu forta care este necesara. Insa gandeste-te, ganditi-va ca undeva acolo exista literalmente zeci de mii de persoane cu probleme mult mai mari. Oameni care n-au unde sa traiasca, paranoici, schizofrenici, persoane cu sindromuri obsesiv-compulsive in stadii de dezvoltare variate si lista poate continua.

Asa ca data viitoare cand vrei sa te dai cu capul de pereti si sa te arunci de la etajul saptispe doar fiindca nu ai ultimul model de telefon/masina/avion/planeta/whatever, sau fiindca prietenul/prietena a fost in toane proaste, sau chiar din cauza faptului ca un pusti de optsprezece ani are tupeul mizerabil de a-ti pune la indoiala motivele extrem de serioase din spatele deciziilor de viata si de moarte pe care vrei sa le iei sau nu, gandeste-te mai intai cine pierde.

Eu, sau tu ?!

Secrete

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Sun, 01 Jan 2012 21:37:00 +0000

... si cum ne afecteaza asta in general.

Toti avem secrete. Stiu ca generalizez cand spun asta, insa e adevarat. Orice om de pe planeta asta a avut cel putin un secret pe care l-a pastrat cu sfintenie. Fie ca a fost nevoit sau nu, fiindca asa a vrut sau nu, fie ca a aflat acel secret cu buna stiinta sau doar a auzit o barfa si a ales sa tina lucrurile doar pentru el, orice om, orice persoana de pe fata pamantului a avut un mic schelet ascuns in dulapiorul personal.

Secretele nu sunt un lucru rau. Uneori, adevarul nu este ceea ce au nevoie oamenii. Uneori, este nevoie de altceva, fie ca e o minciuna, sau un secret. E o soarta cruda, insa asta e adevarul. Si totusi, de ce alegem sa tinem secrete ? De ce nu putem spune verde-n fata anumite chestii ? Tabu ? Onoare ? Mandrie si/sau orgoliu ?

Tu, cititorule sau cititoareo. Invata sa tii un secret. Invata ca unele lucruri mai bine raman nespuse. Realizeaza ca un secret tinut cu sfintenie poate face lumea mai buna pentru o persoana. Indiferent cine ar fi ea.

P.S.: Daca nu poti sa te abtii, exista http://www.sixbillionsecrets.com. Un site unde oameni ca tine si ca mine posteaza in regim de anonimat complet anumite secrete. Arunca un ochi. Merita.

Un an nou fericit ?

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Sun, 01 Jan 2012 17:12:00 +0000

Ei, si a venit anul 2012. Anul fatidic de care toti mititeii se temeau. Anul care prevesteste venirea Apocalipsei, asta daca au dreptate toti cei care indruga fapte la nimereala.

Cu anul asta nou, am si un plan nou pentru viata me'. Bine, nu pentru viata, macar pentru un an din viata. E bine sa-ti stabilesti niste prioritati, in loc sa mergi asa, "ca Voda prin loboda". Daca nu am folosit bine expresia, sa ma anuntati. Planul asta reprezinta doar o mica parte din lucrurile pe care mi le-am propus anul asta. Sa zicem doar ca e acea parte pe care vreau s-o stie lumea. Nimic mai mult, nimic mai putin.

Acestea fiind zise, va urez un an nou fericit, si sa ne vedem cu bine in urmatoarele zile, saptamani, luni, fiecare alege ce vrea. Va las cu o melodie si cu planul :

Planul Z - 2012

Versiunea in Engleza

Retrospectiva anului 2011

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Wed, 28 Dec 2011 22:59:00 +0000

Se apropie sfarsitul de an. Se apropie acel moment in care aproape oricine isi doreste un an mai bun decat cel care a trecut. Acel moment in care esti impreuna cu prietenii, familia, cainele, televizorul sau calculatorul si alegi sa multumesti zeitatii in care crezi pentru un an bunicel. Cu urcusuri, cu coborasuri, cu damburi si vai, si curbe mai ceva ca Transfagarasanul. Pentru mine, sfarsitul de an mai inseamna un lucru. Retrospectiva !!!

Incep cu planul pe care il avusem pe anul asta. Din pacate, nu am apucat sa indeplinesc toate punctele din plan, insa le-am terminat cam pe toate. Am apucat de am upgradat putin si BMX-ul, insa in zadar, avand in vedere ca nu m-am mai dat de ceva vreme. Iar acum, cu clasa a doisprezecea, ma indoiesc ca o sa ma mai dau in viitorul apropiat. Dar, am casca. E un inceput.

Am reusit sa merg la un contest de BMX totusi, fapt care pentru mine a fost o realizare imensa atunci si care va ramane asa multa vreme de acum incolo. Sansa de a fi impreuna cu rideri din toate colturile Romaniei as putea zice nu e ceva ce vine oricand. Din pacate, filmuletul acela cu BMX va trebui sa mai astepte vreme mai buna, un skatepark mai bun, o locatie mai serioasa, si timp liber mai mult.

Freeze flash mob. Da da, cand am scris lista, flash mob-urile erau la mare cautare. Daca erai cineva, organizai un flash mob. Daca voiai sa te distrezi ieftin, organizai un flash mob. La dracu, pana si daca te plictiseai puteai face asta, si te alegeai si cu putina faima si cu ceva prieteni si cu o amintire serioasa. Totusi, m-am luat cu alte treburi, si n-am mai apucat sa o organizez. Poate la anul.

Programarea m-a luat pe dinainte in clasa a doisprezecea, cand am aflat ca nu voi mai invata nimic nou in C++. Totusi, am decis sa ma apuc singur de invatat Java, ceea ce merge binisor pana acum, diferentele fiind destul de minore la inceput. Pe de alta parte, Ned, vechiul meu program super dubios cu o super poveste, a ramas intr-un fisier undeva pe HDD-ul vechi. El a fost terminat, insa din cauza faptului ca povestea trebuia si ea terminata, si cum avea cateva probleme cu codul-sursa, am decis sa il las la stadiul de versiune preliminara. Poate dupa ce voi invata Java, il voi aduce la zi. Povestea este si ea aproape terminata insa trebuie cizelata, lucru pentru care eu nu am timp acum.

Anul acesta s-a incheiat si prima editie a concursului national de arta ArtFocus la care am fost eu organizator. In realitate, concursul a fost la a treia editie. Planuim sa anuntam deschiderea editiei cu numarul patru in curand, asa ca luati-va camerele si fiti pe faza. Ne vom intoarce mai buni si mai mari ca inainte.

Odata cu evolutia omului pe Pamant in ultimele luni, a evoluat si blogul meu, primind cadou din partea administratorului, o versiune in engleza, care pana acum, a avut un oarecare succes. Avand in vedere ca nu prea a fost promovata deloc, pot spune ca mi-a mers bine pana acum. Sper sa aduc si acea versiune la stadiul la care a ajuns blogul acesta. Cine stie, poate ma prinde v-un american si ma pune sa scriu pentru el. Imma make moneyz !

Mi-am schimbat putintel stilul de scris, am participat la o noua editie a festivalului national de teatru pentru tineret "Ingenious Drama Festival", m-am plimbat prin tara, mi-am facut prieteni noi, m-am distrat, am ras, am plans si am facut pe reporterul. L-am adus pe NoX si echipa lui intr-un punct in care nimeni nu ar fi sperat sa ajunga vreodata, cu ajutorul unor personaje noi, si a unei turnuri noi in poveste. Am fost motivat sa incep alta lucrare de fictiune care nu e cu nimic mai presus unui jurnal de bord putintel mai intim.

Am gresit, am lasat timpul sa se ocupe de chestii pentru mine cand ar fi trebuit sa deschid gura, dar mi-am invatat si lectia din asta. Am invatat sa fiu un om mai bun si in final, un blogger mai bun. Am inceput clasa a doisprezecea putin scartaind si am terminat primul semestru cu capul sus. Am scris un eseu bunicel si am fost recompensat pentru asta cu ocazia de a merge intr-o excursie cu oameni pe care nu ii mai stiam dar care nu m-au dezamagit si de la care m-am ales cu amintiri placute care poate i-au speriat pe unii. Am plecat pe plaiuri banatene si mi-am facut noi cunostinte, si nu am uitat niciodata cum e sa te distrezi indiferent de locatie, persoane sau anturaj.

Intr-un final pot spune cu siguranta urmatoarele. Poate nu am fost cel mai norocos om din lume. Poate nu am luat cele mai intelepte decizii. Poate am vorbit prea mult cand trebuia sa tac, iar cand mi-a venit mie randul sa vorbesc n-am zis nimic. Insa cu toate acestea, nu am regretat nimic. Sigur, poate nu mi-a mers perfect tot anul, dar per total pot spune ca am rezistat destul de binisor. Sa speram ca anul viitor voi putea spune mult mai mult de-atat.

Planul pe 2012 va aparea in cursul zilei de azi, sau maine. Om vide.

P.S.: Every day is not to be the same !
P.P.S.: Daca ai ajuns aici cititorule, te felicit si te invit sa imi pui orice intrebare vrei. Sau sa arunci cu rosii. Sau amandoua. Sau orice vrei...

Craciunul post-modernist

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Sat, 24 Dec 2011 17:59:00 +0000

Inspirat de un post de-al lui Mihai Enasel, numit Craciunul. Ce era si ce a devenit am decis sa scriu un mic raspuns asupra a celor scrise de el. Poate nu raspuns cat mai mult o continuare a ideei prezentate de el.

Craciunul a fost si inca este un eveniment foarte important pentru multe familii in lume. Totusi, de-a lungul timpului aceasta sarbatoare si-a pierdut semnificatiile initiale, devenind in timp o sarbatoare consumista. Spiritul original al Craciunului, bucuria de a darui, fericirea care se putea citi pe fetele oamenilor atunci cand primeau si cand daruiau cadouri, toate acestea s-au estompat. In schimb a crescut spiritul economic ce se invarte in jurul acestei sarbatori. Poate ca unii dintre voi nu stiati asta, insa imaginea lui Mos Craciun, de om grasut cu barba lunga, imbracat in rosu nu este nimic mai mult decat o imagine promovata de compania Coca-Cola. Dar, asta e alta poveste socialist-democrata pe care n-am s-o explic azi.

Pe langa asta, craciunul a evoluat intr-o competitie. Acum nu mai conteaza doar, gestul de a darui un cadou, cat valoarea cadoului, marimea lui, impactul pe care il are. Acum multi icnearca sa se intreaca unii pe altii, cumparand cadouri mai scumpe, mai mari, mai impozante, totul spre fericirea comerciantilor carora le cresc profiturile considerabil. Am o intrebare. Cand a fost ultima oara cand ati daruit un cadou facut de voi. sau nu neaparat facut, cat, oferit din inima. Ceva cu valoare sentimentala care sa depaseasca de departe valoarea monetara a acestuia ? Acum ar mai merita sa faceti asa ceva ?

Ca o ultima idee, am sa spun un singur lucru. Vechile traditii incep sa se piarda. Din ce in ce mai putini colindatori colinda orasele pentru a raspandi vestea nasterii lui Iisus. Si cu timpul,poate, cine stie, colindatorii vor fi inlocuiti cu clubberi si domnisoare imbracate sumar gata sa faca un banut in plus, asa cu ocazia unei sarbatori crestine. Deja a inceput aceasta evolutie inversa a sarbatorilor. Oare unde se va ajunge ?

Arunca o privire in trecut

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Tue, 20 Dec 2011 21:41:00 +0000

... si gandeste-te.

Dupa cum probabil stiti, se apropie si sfarsitul anului, si in dulcele meu stil clasic, am sa incerc sa fac o mica retrospectiva a anului ce a trecut. Totusi, asta n-o sa se intample in seara asta fiindca asta e un subiect ce-l voi folosi pe la sfarsitul lunii, ca de obicei. In schimb, daca stau si ma uit putin la lucrurile ce mi s-au intamplat in ultima vreme, pot spune cu siguranta un lucru. Oamenii se schimba. Nu fugiti inca.

Nu vorbesc de prostia aia pe care toti o numim imbatranire. Bine, oamenii imbatranesc, asta o stim cu totii, dar pentru cei de varsta mea e cumva mai putin evident. Noi nu imbatranim, noi capatam experienta si crestem in level. Acestea fiind spuse, nu pot trece cu vederea faptul ca oamenii sunt influentati de cei ce-i inconjoara. Da, stiu, si asta e o chestie extrem de evidenta, dar sa fiu sincer, cunosc destui oameni care nu pot fi manipulati asa de usor. Cel putin, pana la un punct. In fine, am ajuns la concluzia ca varsta aduce cu ea si un nivel de maturizare iar din pricina asta, unii inceteaza sa se mai distreze asa cum o faceau inainte.

Bine, poate o iau si eu putin razna pe tema asta, insa nu poti uita pur si simplu cum te distrai inainte, doar pentru ca prietenul/prietena nu stie cum s-o faca, sau nu poate sa inteleaga faptul ca tu erai sufletul petrecerii. Si nu, nu ma refer la oameni beti si masini furate, ci la distractie adevarata. Unii oameni pur si simplu renunta la ideea asta, si isi incep o viata plina de rutina ce aduce cu ea o lipsa de narcisism indusa de plictiseala continua. Am cunoscut o gramada de narcisisti, printre care si subsemnatul, insa nici unul nu a renuntat asa de repede. Nici unul nu si-a spus la un moment dat "Gata, mie nu-mi mai pasa de mine". Cum sa nu-ti mai pese ? Cum sa nu mai vrei sa te distrezi ? Cine Dumnezeu esti tu, si unde-i matza aia pe care o iubeam si cu care am impartit niste momente cat se poate de minunate ?

Daca stau si ma gandesc putin la tot ce mi s-a intamplat, pot ajunge la cateva concluzii :

1. Am luat niste decizii retarde, fapt de care nu sunt mandru.
2. Unele persoane au devenit doar ramasite a ceea ce au fost candva.
3. Rabdarea mea e din ce in ce mai subtirica.

Si ultima dar nu cea din urma :

Nu-ti fie frica sa faci o schimbare in viata ta. RISCA, pentru numele lui Dumnezeu. Da-le la dracu' de sanse, uita de posibilitati, mergi putin cu valul. Nu sta si te uita mintindu-te, spundandu-ti ca nu se intampla nimic. Parti din tine mor, iar tu nu faci nimic in legatura cu asta.

The english alternative

Cum ?!

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Sat, 10 Dec 2011 21:03:00 +0000

Ca sa incep cu inceputul, surfam Facebook-ul oleaca in serara asta, si am dat peste un, citat, listat ca si citat preferat de catre o fata. Citatul suna cam, asa.

"Femeia inseala numai pe cel pe care-l iubeste, pe ceilalti ii paraseste pur si simplu."

Activam modul de scris rapid in 3... 2...

Cine dumnezeu gandeste chestiile astea ? Adica, gandesc si eu, cu mintea mea inceata de om patetic si minuscul, ca poate e o hiba in logica asta. Ce inteleg eu din citat ? Uite o conversatie fictiva :

X: Nu fata, deci eu il iubesc pe asta, iubesc iubesc, da-l stiu pe tipu ala de la cafenea, ba si-avea niste pectorali, 'ai de mama lui.
Y: Asa si ?
X: Pai si ies de vreo cateva zile cu el, si e foarte ok. Ma duce in locuri frumoase, are masina faina, ce mai, de vis.
Y: Da, da' nu esti cu cineva acuma? Daca-l vrei, de ce nu-l parasesti pe Z'ulescu, si te combini cu muschiulosu' asta de acu'
X: Pai da, da' stii tu, vorba aia, "Femeia inseala numai pe cel pe care-l iubeste, pe ceilalti ii paraseste pur si simplu.".

Deci, tu, ca femeie ce crezi in citatul asta, preferi sa-l inseli pe cel ce il iubesti, sa-i faci praf orice sentimente ar avea pentru tine, sa te caci (scuzati-mi franceza) pe orice a facut el vreodata pentru tine, sa-i calci in picioare inima, pe scurt, decat sa-l lasi balta, si sa te combini cu altu'.

Cum sa ai tupeul sa zici ca iubesti pe cineva, dupa ce, l-ai inselat ? Daca inseli pe cineva, inseamna ca exista probleme undeva, cumva. Nu mai e aceeasi chestie, nu e iubire, e, convietuire.

Sau gresesc eu ?

Un vers, doua versuri, si-a iesit amintirea

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Thu, 08 Dec 2011 17:46:00 +0000

... sau, maneaua. Fiecare crede ce-o vrea.

Asear-am fost la discoteca,

Si-am intalnit o bruneta.

Era frumoasa si cocheta,

se vedea ca e bruneta.

Buzele ca doua petale,

pline de-aur si-alte metale,

suncile ce-i fluturau in vant,

in timp ce ma gandeam, si cant.

Daca stau si ma gandesc

eu pe ea o doresc,

era zana zanelor,

valoarea valorilor,

iar cand ea in cap s-a dus,

inima pe jar mi-a pus.

Da' cand l-am vazut cu barna-n loc de nas

m-am dus la baie si apa am tras.

Noaptea la tine ma gandesc,

si ziua nu pot sa-ti vorbesc.

E haladita haladitelor,

smecherita smecheritelor,

o noapte de vara vreau sa-ti daruiesc,

e ceva ce imi doresc.

Cica, laca, cichi, cea

Asta e maneaua mea

Fac dusmanii praf cu ea

Da' nu m-asculta nimenea

Of, viata mea...

Pentru cei ce nu stiu, adica majoritatea celor ce vor citi bucata asta de text, pseudo-poezia de mai sus a fost scrisa intr-o excursie ce a avut loc intre 2 si 3 decembrie, anul curent. In mare, n-am avut ce face, si cand n-ai ce face, scrii manele. Multumiri tuturor autorilor. Va stiti voi.

Capitolul 41 - Plaja

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Mon, 21 Nov 2011 19:05:00 +0000

...
- E frumos aici. Ai ales bine locul.
- Da, mi s-a parut ok. Stiu ca nu-ti place asa de mult marea, comparativ cu muntele, dar am zis ca ar fi mai bine asa. E mai cald.
- Da, cu siguranta e mai cald.
- Trebuie sa recunosc ca nu as fi crezut ca o sa ajung pana aici.
- De ce nu ?
- Pai gandeste-te putin la toate chestiile prin care am trecut. N-a fost tocmai un drum scurt. Sau usor.
- Da, presupun ca da.
- Oricum, acum vreau sa ne bucuram de apus. Ce zici ?
- Buna idee.

Mai da-i 2 mg de epinefrina, liber !

- Crezi ca ar fi mers ?
- Intre noi ?
- Da.
- Da, probabil ca ar fi mers. Dar nu am avut niciodata ocazia, nu crezi ?
- Ocazii poate au fost, doar ca n-am reusit noi sa le observam cand trebuie.
- Putem spune si asa. Oare o sa se intample asta in realitate ?
- Asta ? Cine stie. Poate ca da. Ar fi frumos, nu crezi ?
- Frumos ? Putin spus frumos.
- Ai dreptate. Candva, poate o sa se intample. N-am vazut niciodata asa un apus.
- Si probabil nici nu o vei mai face.
- Da, daca stau sa ma gandesc, da.

Inca 5 mg de atropina ! Nu te pierd pe tura mea ! Liber !

- Stii ce facem noi acum nu ? Stricam o prietenie buna.
- Nu, n-am sa las asta sa se intample. Niciodata. Iti promit. Ce zici, mai dam o tura de noapte, ca-n vremurile bune ?
- Imediat. N-am terminat inca cu tine.

Nimeni nu stie cu exactitate ce se intampla in acel punct, dintre viata si moarte. Unii spun ca au viziuni extra-corporale, altii ca vad viitorul, unii chiar au spus ca au vazut acea lumina de care se tot povesteste prin filme si carti. Ce e sigur e ca acel moment e unul pe cat de temut, pe atat de magnific, intr-un mod cumva dubios. Probabil ca trebuie sa-l simti ca sa stii exact cum si ce se intampla.

M-am trezit pentru cateva momente din visul meu, si mi-am dat seama ca eram cu adevarat intr-un spital. Clar patisem ceva destul de grav, din moment ce nu-mi puteam simti corpul deloc. Eram extenuat.

- S-a trezit ! Baieti, veniti ! S-a trezit !
- Ce, ce s-a intamplat ?
- Odihneste-te, iti povestim totul cand te vei simti putin mai bine.
- Ce s-a intamplat cu ...
- Cu cine ? NoX ?!

Doctorii spusesera ca am fost destul de norocos. Nu stiu cat de mult noroc putea sa fie ala, dar cert e ca eram in viata, dar epuizat, nefiind in stare sa scot doua vorbe. Nu era o problema, imi traiam visul. Sau, il visam cel putin.

Codurile Facebook

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Wed, 09 Nov 2011 21:00:00 +0000

Oricat de mult as vrea sa ma refer la anumite coduri secrete folosite de masonii ce controleaza Facebook-ul pentru a controla mintile pitipoancelor care fac mii poze stupid de retarde pe care ulterior le si urca pe acest venerat site, in seara asta am sa ma refer la alta chestiune, mai noua.

Din nou, asa cum s-a intamplat in fiecare an, ba chiar de vre-o doua trei ori pe an daca tin bine minte, a inceput acel joc care eu am sa-l numesc "Hai-sa-scriem mesaje-codate-pe-Facebook-si-sa-ii-fraierim-pe-baietii-care-e-prosti-si-nu-se prind". Jocul asta a inceput initial ca un fel de campanie pentru sustinerea si promovarea cercetarilor efectuate pentru combaterea cancerului la san scop pe care eu il respect intru-totul. However.

Cum o sa ajute un status codat sa promovezi cancerul la san, nu stiu. Oi fi eu prost, n-oi sti destule, da' sincer sa fiu din punctul meu de vedere asta e cea mai retarda campanie de promovare, for one.

A doua parte e urmatoarea. Daca tot te dai mare ca promovezi chestia asta de ce nu spui asta sus si tare. Nu prin statusuri codate, ca astea nu te ajuta la nimic, ba chiar denota putina infantilitate ca sa zic asa, in lipsa unui alt termen.

Pe langa cele de mai sus, stiati ca nu numai femeile pot suferi de cancer la san ? Ok, unele poate stiati. Dar unele nu. Si nu stiu cum sa spun asta mai bine insa nu cred ca ii ajutati cu nimic pe cei care nu numai ca trebuie sa traiasca cu o boala care este vazuta gresit ca fiind exclusiv pentru femei, ci mai trebuie sa fie si calcati cumva pe orgoliu cand sunt "exclusi" cumva din tot procesul asta. Dar, daca unele cred ca doar femeile au sentimente atunci dau in curentul feminist.

Care e o prostie inimaginabila, care denota pareri complet retarde.

Deci unde am ajuns cu asta ? Pai, putem deduce ca desi cancerul la san e o problema reala cu care se confrunta mii de persoane, barbati si femei si copii si you name it, este promovata cumva pueril, si prostesc.

P.S.: Codul din ~Septembrie 2011 arata cam asa : http://www.pcmag.com/article2/0,2817,2392392,00.asp#fbid=6eP45Xc7pTx

Capitolul 40 - De ce eu ?

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Sun, 16 Oct 2011 20:42:00 +0000

M-am gandit de multe ori cum ar fi daca nu m-as fi apucat niciodata de curse. Daca as fi fost, nu stiu, un contabil, un asistent-director sau poate un profesor. N-as fi fost un profesor foarte bun totusi. Nu mi-a placut niciodata la scoala. Liceul a fost o parte frumoasa din viata mea, am cunoscut multa lume acolo, dar in rest, scoala nu prea m-a atras. Cine stie, poate daca nu eram pilot de curse, sau daca nu ma invarteam in anturajele dubioase pe care le cunosteam, nu as fi fost la un pas de moarte de doua ori pana acum. Totusi, asa pot spune povesti faine nepotilor, daca or mai veni si aia vreodata.

Accidentele astea incepeau sa devina enervante. Nu ma deranja sa ma accidentez din cauza mea, dar de fiecare data altcineva avea ceva cu mine. Takeshi o data, Sektor de doua ori. Tot trebuia sa se gaseasca cineva care sa scape de mine in lipsa lui Takeshi, iar asta ma cam deranja de la o vreme. Pot spune ca am avut noroc de data asta. Masina fusese ranforsata serios, din motive de siguranta, ceea ce a ajutat. Partea dubioasa nu a inceput decat dupa ce m-am trezit.

M-am trezit intr-un spital foarte curat. Parea a fi unul din cele mai frumoase spitale in care am fost pana atunci, si cu siguranta nu era primul nici ultimul pe care aveam sa-l vizitez de-a lungul vietii. Saloane moderne, totul colorat in nuante de alb sau albastru deschis, in esenta, ceva de vis. Eram singur in salon asa ca primul gand care-mi trecuse prin cap a fost o intrebare : "Unde-i toata lumea ?". Vazusem cateva asistente pe hol dar atat. Chiar am fost adormit atata timp ? Fusese chiar asa de rau incat prietenii mei sa renunte la mine ? Pe de alta parte nu mai eram conectat la nici un aparat, in afara de cateva monitoare deci eram in stare stabila. Sau cel putina sa ma simteam. N-a trecut mult timp pana sa-mi dau seama ca ceva nu e in regula. Vazusem cateva asistente fugind, probabil si tipand. Nu aveam de unde sa stiu, geamurile pareau antifonate. Le vedeam tipand dar nu le auzeam. Dintr-odata, una din usi se deschide si o asistenta intra speriata inauntru.

- Ce se intampla ?
- Trebuie, trebuie, un loc, un loc unde sa ma ascund, unde, unde ?!
- Domnisoara, calmeaza-te si spune-mi ce se intampla.
- Un tip, un, un tip cu masca. Are o arma !
- Cine e ?!
- Tu n-auzi ca are masca ? Nu, trebuie sa ma ascund, sa nu ma gaseasca, unde, unde ?!
- Sub patul meu, intra acolo.
- Nu, o sa ma gaseasca.

Fata asta avea nevoie sa respire ceva mai incet. Dar o intelegeam. Pana la urma cica era un tip cu o arma care mergea nestingherit prin spital. Asta nu era subiect de gluma. Si totul a devenit mult mai serios cand l-am auzit strigand :

- NoX ! Iesi oriunde te-ai ascunde ! Stii ca am sa te gasesc chiar de-ar fi sa iau tot spitalu' asta la puricat.

Era Sektor. Dar cum ? De ce ? Si pana la urma care era problema lui ? Nu-i era de ajuns ca m-a bagat in spital de doua ori, acum voia sa ma bage si-n morga ? Ma simteam obosit iar asistenta aia nu facea nimic in afara de faptul ca inrautatea situatia.

- Trebuie sa ma ascund undeva, trebuie, neaparat, trebuie, da. Stiu ! Camera de provizii.

A iesit fugind din salon, si doua secunde mai tarziu am auzit o impuscatura. Am presupus ca a murit. E o senzatie dubioasa, sa stii ca in urmatoarele doua minute probabil ai sa mori. Nu simti asta in masina. Ma uitasem la ceas, insa era stricat, afisa niste bazaconii. Imi venise timpul cred.

- NoX ?! A durat putin timp sa te gasesc. Sigur, nici asta nu e un spital mic, dar tu esti o persoana greu de gasit.
- De unde ai aflat unde eram ?
- N-a fost greu. Ai fi uimit sa afli cate informatii poti obtine cu o arma in mana. Dar, hai sa nu mai lungim vorba. Am venit aici cu un scop.
- O singura intrebare. De ce eu ?
- De ce nu ?

A ridicat pistolul si a apasat pe tragaci.

Optimistii au creierul stricat

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Tue, 11 Oct 2011 18:37:00 +0000

... sau cum azi dimineata ascultam chestiii dubioase la radio.

Azi dimineata, pe drum spre scoala, am avut prilejul sa ascult o stire destul de interesanta cu un subiect care pe mine cel putin m-a atins destul de tare. Mai exact, spunea ca dupa cateva studii efectuate undeva la Dumnezeu stie unde, s-a demonstrat stiintific, nota bene, ca optimistii au probleme cu creierul. Ca de-aia e ei optimisti ca nu le functioneaza bine encefalul superior.

Sa dezvoltam. Mai pe larg, s-au efectuat cateva teste, la care anumite parti ale creierului unui pesimist reactionau, in timp ce aceleasi parti ale unui creier optimist reactionau mai putin, sau deloc. Totul avea legatura cu procesarea informatiilor sau ceva de genul. Dar, acum vine parerea mea.

Eu sunt un optimist incurabil. Ok, poate nu neaparat incurabil, am si momente de realism complet. Sunt un realist optimist ca sa zicem asa. Si nu mi-a daunat asa de mult pana acum, daca e cazul sa am creierul busit. Unii ar putea spune ca am creierul, sau cel putin personalitatea putin mai iesita din comun, dar asta e pe langa subiect.

De ce ar fi creierul unui optimist defectuos ? De ce sa-l consideram asa ? de ce e rau sa vezi partea plina a paharului ? Sigur, ce-i prea mult strica, nu zic nu. Un optimist serios vede doar partile bune din oameni, din evenimente si uita sa mai analizeze in detaliu restul lucrurilor ce-l inconjoara. Dar, un optimist poate gandi la rece, poate lua decizii care sa-l ajute pe el si in acelasi timp sa fie cat de cat benefice si pentru restul. Dar asta e doar parerea unui optimist. Voi ce ziceti ?

P.S.: When in doubt say fuck it, and go for it. Whatever may happen.

Din doua rele

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Sun, 09 Oct 2011 20:26:00 +0000

... nu iese nici una buna, da' uneori tre sa alegem raul 'al mai putin rau. Sa va pun in fata cu un exemplu.

Sa zicem ca sunteti intr-o situatie cel putin ciudata si vine vremea cand un prieten, o cunostinta, sau chiar un necunoscut sa-si spuna parerea despre situatia data. Sigur, in cazul meu, chiar n-as lua in seama parerea unui necunoscut decat in cazul in care e bine argumentata. Foarte, bine argumentata. Dar, sa zicem ca vine o situatie de genul si va gasiti in fata unei alegeri care suna cam asa :

Persoana in cauza poate sa va spuna parerea sa in termeni destul de cizelati si acoperiti cu puf roz si curcubee pentru a nu va rani, intre timp lasand in urma anumite detalii, sau sa va spuna o parere lipsita de scrupule, dura dar intr-un final completa si fara intelesuri ascunse.

Ce ati prefera ? Sa fiti tinuti in puf si sa nu stiti chiar tot, sau sa stiti tot cu riscul de a fi raniti, poate pentru o perioada lunga de timp ? Cum ar fi daca s-ar intampla ambele ? O parere fara scrupule care insa ar fi lipsita de anumite elemente ce ar putea conta ar fi cel mai rau caz ?

Lipsa de motivatie

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Sat, 08 Oct 2011 19:08:00 +0000

In seara asta voiam sa scriu inca un capitol din " Povestea unui Racer ". Chiar voiam. Aveam ideile, aveam dialogurile in minte, toata actiunea se petrecea in mintea mea ca si la restul capitolelor scrise pana acum. Insa, dintr-un motiv anume nu am putut sa-l scriu. Unii numesc asta lipsa de motivatie.

Si e adevarat. Pur si simplu nu mai vad nici un motiv pentru care as mai continua sa scriu in afara de pasiune. Sigur, imi place sa scriu, iubesc sa scriu povestea asta insa acum parca nu mai vad rostul. Parca nu mai are sens acum. Lipsa de motivatie e un concept destul de enervant. Vrei sa faci ceva, stii ca poti, stii cum s-o faci, insa nu poti, fiindca nimic nu te impinge. Nu mai simti aceeasi atractie cum simteai inainte. Toate acestea fiind generate de anumite evenimente care s-ar fi putut intampla in ultima vreme.

Ati simtit vreodata lipsa asta de motivatie ? V-ati simtit vreodata ca si cum n-ar mai avea rost sa faceti ceva, indiferent de ce ar fi ? Sau e doar o faza trecatoare si se rezolva de la sine ?

Capitolul 39 - Canionul

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Fri, 07 Oct 2011 08:54:00 +0000

Se spune ca oamenii iau cele mai importante decizii din viata in momente de rascruce, atunci cand totul depinde de o singura alegere. Da, sau nu. Mergi inainte, sau te opresti. Spui o vorba, sau taci si inghiti. Totul tine de moment, de acel impuls initial pe care il urmezi si il fructifici, asta daca ai curajul sa incerci.

Noaptea aia urma sa fie una din cele mai importante nopti din viata mea. Nu neaparat fiindca preluam teritoriul lui Sektor. Mi-ar fi pasat prea putin de asta daca nu era planul meu interg. Insa aveam nevoie de bucatica lui de pamant ca sa-mi pot continua vendeta pornita impotriva japonezului aluia, Takeshi. Aveam o echipa buna, si eram increzator. Nimic n-ar fi trebuit sa mearga rau.

M-am intalnit cu Sektor in jurul orei 5:00 dimineata, la baza muntelui unde exersam de cand am inceput sa fac drift-uri. Sigur, muntele ala mi-a semnat sentinta la durere de multe ori, dar a ramas o parte importanta pentru cursele din zona RockPort. Si asa era sa fie si in noaptea asta. Din informatiile mele, Sektor nu avea nici o masina care sa poata sa concureze cat de cat ok pe traseul ala. Avea masini mari, camionete, ba chiar si o duba de care aflasem mai tarziu. Nimic de performanta, nimic pentru drifting. Dar nu ma asteptam la un lucru. Stateam la baza muntelui, asteptam, cand deodata aud un sunet care mie imi era familiar. Era o Acura Integra. Alba. Masina Miyei. Stiam exact ce putea masina aia, si nu-mi placea ca Sektor o conducea. Nu stiam ce poate, nu-l mai vazusem intr-un drift. Nici nu credeam ca stie conceptul.

- Ce cauti cu masina asta ?
- Nu conteaza, am venit amandoi aici sa ne intrecem. Tu ai grija de drumul tau si nu moare nimeni.
- Chiar trebuia sa iei masina Miyei ?
- Mai conteaza ? Taci si hai sa-i dam bataie, n-am timp de asta. Daca ma bati, imi iei bucata de RockPort. Daca pierzi, masina ta e a mea, Miya ramane la mine, si tu nu te mai atingi de teritoriul meu ! Ai inteles ?.
- Bine, primul care ajunge pana in varf si inapoi, castiga. E asa de simplu.
- Vedem noi ce e simplu si ce nu. Hai!

Sincer nu voiam sa-i dau masina mea. Era vechiul meu GTR-R34 cu care incepusem sa concurez si nu voiam s-o pierd si s-o ia un tip ca Sektor. Deci cursa asta trebuia cstigata cu orice pret. Am inceput bine. Honda Miyei era mai usoara si pleca ceva mai repede de pe loc. Deci m-am gasit imediat in pozitia a doua, in urma unui tip care aparent stia sa conduca foarte bine. Lua curbele perfect chiar daca masina aia era facuta pentru drifting, si nu curse care cereau aderenta. O controla perfect in curbe, parea sa aiba aderenta unei masini de circuit perfecte. Am ajuns amandoi aproape in acelasi timp la constructia din varful canionului, unde l-am depasit cu un drift bine plasat. Atunci am inceput sa ma departez de el, incetul cu incetul. Adevarul e ca Sektor modificase masina si nu mai putea face drifturi, deci eu aveam un avantaj clar. De care m-am folosit pana in ultimul moment. Linia de sosire se apropia. Puteam simti fiecare denivelare din drum, fiecare piatra pe care calcam. Eram concentrat la maxim. Si a meritat. Castigasem.

- Targul e targ. Pleaca din oras.
- Ai sa mai auzi de mine. Curand.

Nu imi mai era frica. Il batusem. Am fost mai bun ca el. Imi luase tot dar nu putea sa-mi ia talentul. Nu putea sa-mi ia demnitatea. Putea, dar am luat-o inapoi. Si am luat-o bine. Imediat dupa am primti mesaje prin statie de la restul colegilor.

- NoX, sunt Rachel, am castigat, ne vedem la sediu.
...
- Aici Buck. Copiii aia n-au avut nici macar o sansa !
...
- Chris la aparat, gata sa mai afume si alti baietasi. Pe astia i-am lasat in praf. Felicitari baieti.

Eram fericit. Totul mergea cum trebuie pentru prima oara in mult timp.

Pe drumul spre sediu am fost lovit de un Ford F450 modificat, direct in laterala masinii. Masina a fost distrusa, iar eu am ramas inconstient.

Ceva scurt

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Thu, 06 Oct 2011 19:41:00 +0000

N-am sa urmez drumul celorlalte postari ale mele, cu texte imense pline de intelesuri ascunse si mai stiu eu ce alte bazaconii intelectuale care imi mai vine mie prin cap la ore tarzii. Am sa va spun doar un singur lucru, ceva scurt, ceva care ar trebui sa insemne foarte mult pentru cineva. Tu, cel ce citesti chestia asta, tine minte cuvintele mele.

Daca vrei sa faci ceva, fa-o. Nu ezita, nu te gandi, fa-o. Nu procesa riscuri, concluzii, evenimente, doar fa-o. Daca vrei sa spui ceva, deschide gura si fa-o.

Sau vei pierde acel lucru care te defineste pe tine ca persoana.

Masina timpului

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Tue, 20 Sep 2011 20:46:00 +0000

... si ce s-ar intampla daca am putea da timpul inapoi.

Nu prea am somn, asa ca am decis sa scriu putintel, poate poate imi vine si cheful sa ma arunc in pat si sa-i strang mana lu mos' Ene. Pana atunci, am sa va vorbesc putin despre un micut concept la care toate lumea s-a gandit, si multi l-au si scris.

Cum ar fi daca am putea da timpul inapoi ?

Sunt sigur ca multora v-au trecut prin cam gandurile astea : "Ce n-as da sa pot sa ma intorc in ziua aia si sa fi facut ceva diferit." Poate nu exact astea, dar cred ca multi ati vrut la un moment dat sa dati timpul inapoi si sa reparati ceea ce ati crezut ca a fost o greseala. Sa va intoarceti intr-un anumit moment si sa faceti un lucru diferit, sa schimbati ceva, sa fiti in alt loc. Sau dimpotriva, sa nu fi facut ceva, sa fi spus "Nu ! Nu acum !" fiindca undeva in interior stiati ca e gresit intr-un fel sau altul.

Ati da timpul inapoi cu conditia sa nu stiti cum va afecta asta viitorul ?

Sigur, toata lumea a vrut la un moment dat sa-si schimbe istoria. Dar totusi, undeva trebuie facut un compromis, compromis care vine sub forma lipsei de informare. Stii ce vrei sa faci, stii ce vrei sa schimbi, te gasesti in mijlocul actiunii dar nu stii ce se va intampla dupa ce te joci putin cu conceptul de spatiu-timp. Pur si simplu, la fel cum pentru moment e imposibil sa calatorim in timp, e imposibil si sa vedem viitorul. Putem intui, putem presupune, putem face alegeri bazate pe fapte clare si date pe care le credem a fi corecte insa in final e imposibil sa stim ce se va intampla.

In final avand in vedere faptul ca cele doua concepte prezentate mai sus, calatoritul in timp si prezicerea viitorului, sunt doar concepte, teorii, presupuneri, nimic mai mult, pot spune cu siguranta cateva lucruri. Mai intai, orice greseala facuta trebuie mai intai recunoscuta. Vorba aia, recunoasterea problemei e primul pas spre vindecarea ei. Pe langa asta, sigur, se intampla sa faci ceva ce la un moment dat ti s-a parut gresit, asta nu inseamna ca asa a si fost. Ai fi facut-o diferit ? In alt moment ? Poate ca da. Ti-ai pus sperante in ceea ce a fost in final un pariu cu viitorul pe care l-ai pierdut ? Poate ca da. Dar asta nu inseamna ca s-a pierdut ceva. Omul din greseli invata, chestia e sa invete ce trebuie din propriile greseli. Din greselile altcuiva nu prea inveti nimic.

Viata merge inainte. Cu, sau fara tine. Tu alegi.

Ziua 155

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Mon, 19 Sep 2011 19:11:00 +0000

//--connection_established--//

//--beginning_of_transmission--//

Jurnal de bord, 19 Septembrie 2145

Am apucat sa particip si eu la discutiile de astazi referitor la ce vom face de-acum in colo. Divizia 6 pot spune ca e istorie de acum, avand in vedere ca am ramas intregi doar 3 dintre noi. Ar trebui sa vorbesc cu generalul care se ocupa de baza asta si sa vad exact daca se mai poate face ceva desi ma indoiesc. Pe langa discutiile care erau prezente in lista pusa la dispozitie tuturor, s-a mai discutat si de o posibila actiune de recuperare ce va avea loc peste 5 zile. Actiune pentru care ar fi necesari niste voluntari care vor veni posibil si din partea altor baze din apropierea zonei noastre. Pana acum nu am primit nici un raspuns, dar sper sa vina cat mai curand. Ideea actiunii este sa incercam sa recuperam cat mai multe materiale si munitie de razboi care ar fi imprastiate prin zona rosie. Nu stim exact daca o vom face sau nu, dar ar fi necesar.

In ordinea de zi a mai fost si un proiect pentru un nou vehicul care va intra in testare zilele astea, vehicul care va avea nevoie de un pilot. Asa ca am decis sa ma inscriu si sa incep sa iau cateva lectii de la unii din pilotii ramasi intregi din baza, poate poate ma pun si pe mine sa conduc namila aia. Inca nu am nici un detaliu deci ma bazez numai pe zvonuri. Si zvonurile zic ca e o chestie mare cu arme mari. Mie imi convine fiindca tare as vrea sa ma razbun putin pe cei care mi-au destramat divizia.

In afara de asta a fost o zi destul de anosta aici la baza Valkyrie South. Sper ca urmatoarele sa fie mai bune.

//--end_of_transmission--//

Ziua 154

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Sun, 18 Sep 2011 19:23:00 +0000

//--connection_established--//

//--beginning_of_transmission--//

Jurnal de bord, 18 Septembrie 2145

Au trecut luni de cand nu am mai deschis chestia asta. Misiunea de recunoastere a decurs cum trebuie si i-am gasit in cele din urma pe supravietuitorii Diviziei 6. Doar trei au supravietuit. Johnny "Bart" Simpson, Maya "Knight" Merriweather si Troy "Speed" Pierce. As putea vorbi despre oricare din ei o viata intreaga. Nu-i cunosc de mult, doar de pe vremea Academiei, unde am intrat impreuna, si am fost ulterior inscrisi in Divizia 6 a UFA. Totusi, la inceputul atacurilor, am crezut ca sunt singurul supravietuitor. Se pare ca nu era cazul.

Razboiul, atacurile, traiul in zone de care nu mai auzisera, pe o planeta destul de ostila, toate acestea i-au afectat pe cei trei destul de mult pe plan fizic, dar mai important, pe plan mental. Cosmarurile devenisera o rutina pentru cei trei, si nu numai. Toti cei prinsi la mijloc erau afectati psihic, intr-un mod sau altul. De asta imediat ce am ajuns la baza am inceput un proces de recuperare. Sortii pareau in favoarea lor la momentul respectiv, si per-total au trecut peste. Bart inca mai are anumite fobii legate de ce s-a intamplat, cea mai puternica fiind o claustrofobie destul de potenta as putea zice. Maya si Speed in schimb s-au recuperat binisor.

Acum cateva zile au fost primite rapoarte ale altor bombardamente undeva in sectorul de sud al planetei. Pentru moment ma intereseaza prea putin toate acestea. Am plecat de acolo si nu ma mai intorc prea curand. Maine are loc o sedinta a mai-marilor in grad din baza in care am fost adus impreuna cu echipa. Baza se numeste Valkyrie-South. Unii ar putea spune ca ne aflam cam prea aproape de bombardamente, dar pana acum totul a mers bine. In sedinta de maine se decide exact cursul evenimentelor de acum incolo. Chiar sunt curios.

//--end_of_transmission--//

Saptamana mobilitatii europene

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Sat, 17 Sep 2011 16:05:00 +0000

... sau cum un grup mic de oameni a fost recrutat pentru a juca baschet in numele liceului Vasile Sav. Spoiler, we lost.

Astazi am avut sansa sa particip la o activitate organizata in cadrul "Saptamanii mobilitatii europene". Sincer sa fiu, daca nu era catedra de Educatie fizica si Sport din cadrul Grupului Scolar "Vasile Sav", nici nu cred ca aflam ca exista asa ceva, daramite sa mai si particip la un astfel de eveniment. Dar am aflat, si am fost ales impreuna cu cativa colegi, sa participam si noi la cateva actiuni desfasurate astazi, 17 Septembrie 2011.

Initial nu ni s-a spus mare lucru fiindca nici profesorii nu stiau prea multe. Ce ni s-a spus clar a fost ca puteam aprticipa la o activitate ce implica jocul de baschet, si ca probabil vor fi si ceva premii. Deci, o situatie destul de buna parea sa se iveasca. Totusi, la fata locului, lucrurile au fost putin mai diferite. Da, am apucat sa jucam putin baschet, la un singur cos, echipe de trei la trei, street-ball in mare parte. Totusi, n-am primit nici macar o diploma. Nu conteaza, macar am iesit din casa.

Ziua de astazi a inclus mai multe activitati, precum handbal, fotbal, orientare turistica, si aparent o demonstratie de Judo pe care eu nu am prins-o. Ar fi trebuit sa fie si ceva activitati ce implicau biciclete, activitati la care as fi participat cu cea mai mare placere, dar care nu au mai avut loc din motive ce nu le stiu.

Cam in asta a constat ziua de astazi. Poze mai jos :

P.S.: Au fost si majorete, multumita celor de la Colegiul Tehnic "Miron Costin" Roman

Gaming-ul

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Fri, 09 Sep 2011 20:32:00 +0000

... si cum unii cred ca un controller in mana te face automat *inserati generalizare aici*

In seara asta voiam sa scriu un nou capitol in poveste. Insa, cum am doua sfarsituri posibile pentru capitolul in chestiune, am decis sa o las pe alta data, cand se mai linistesc apele, si cand imi dau seama exact cum vreau sa continue povestea. Asa ca in seara aceasta, doamnelor, domnisoarelor, domnisorilor si domnilor, va voi vorbi despre jocurile video.

Nu am de gand sa scriu tot ce stiu eu despre jocuri, si toate experientele mele, fiindca daca ar fi sa ma apuc, n-as mai termina si nimeni n-ar citi tot. Am sa incerc sa fiu cat mai succint cu putinta. Tema articolului de azi este generalizarea pe care multi o fac cand vine vorba de jocuri video. Mai exact, cea mai mare tevatura se face pe tema jocurilor din genul "shooter". Sau, pe limba noastra, "Joacele alea cu impuscaturi" despre care se tot vorbea intr-un timp. Cu ce nu sunt eu de acord, e ca s-a plecat de la un concept simplu. Daca ii place gamer-ului X sa-l umple de plumb (ocazional si putin cupru sau raze mortale, daca e sa includem doar cateva din optiuni) pe gamer-ul Y, clar X si/sau Y vor ajunge in viata reala sa scoata o arma din buzunar si sa inceapa sa traga in tot ce misca, pentru a obtine cat mai multe puncte.

Pai, nu stiu cum sa spun asta, insa realitatea sta altfel. Trebuie sa mentionez ca vorbesc din punctul meu de vedere care este un punct de vedere grav influentat de faptul ca ma pot numi un gamer destul de inrait, departe insa de a fi dependent. In realitate, jocurile nu influenteaza asa de mult jucatorii, cel putin nu asa de mult precum e mediatizat. Vechea vorba din strabuni care zicea : "A face din tantar armasar" nu se putea potrivi mai bine. Si reteta pentru mediatizare instantanee e urmatoarea.

Se ia una bucata gamer, preferabil Coreean (Nu am nimic cu ei, insa statistic vorbind ei cam domina piata acum), jucator care a ajuns la stadiul de partial dependent, care a participat la numeroase campionate (unde a castigat bani multi, mentiune adaugata pentru parintii care arunca fraza "N-ai sa faci nici un ban din jocuri") si care sta cu zilele si se joaca pe PC.

Se adauga bull-shit mediatic si povesti triste cu persoane care au murit sau au ramas grav afectate lucrand la PC, nu neaparat jucandu-se, insa stand in fata calculatorului. Povestile trebuiesc mai intai curatate de orice imperfectiuni sau colturi care ar putea lasa loc de interpretare, si apoi sunt comparate cu povestea jucatorului adaugat mai inainte.

Se amesteca cu grija si se serveste unui public cu o varsta situata undeva in zona 35+ ani si se observa rezultatele.

Desigur, rezultatele pot fi variabile insa numitorul comun va ramane acela ca intotdeauna Calculatorul si Jucatorul pe calculator vor fi legati unul de celalalt, se vor distruge unul pe celalalt si in final unul va muri. Punem pariu care pica primu' ?

Un citat umbla acum ceva vreme pe net.
Suna asa : "If Pac-Man affected us as kids, we'd all be running around in darkened rooms, munching magic pills and listening to repetitive electronic music."

Food for thought.

Cine cu ce ramane

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Sun, 04 Sep 2011 10:54:00 +0000

... si cum vine toata chestia asta ?

Bine, poate multi dintre voi nu sunteti obisnuiti sa vedeti astfel de articole la mine pe blog. Va asteptati la articole putin ironice, satirizante intr-o anumita masura, articole din care puteti sa radeti si eventual sa mai si invatati ceva. Totusi, din cand in cand, imi vine cheful sa scriu si articole mai sentimentale ca sa le spun asa. Nu au un scop anume. Cel putin, nu aparent. E scris pentru persoana potrivita.

Luam doua personaje ale aceleiasi povesti. Ii vom numi, Richard, si Jane. Richard Roe si Jane Doe. Se cunosc de prea mult timp cat sa mai tina socoteala. De cand se stiu, se stiu unul pe altul, iar asta e foarte tare in ochii multor oameni. La un anumit moment relatia avanseaza iar Richard si Jane decid ca ar fi frumos sa fie impreuna. Stiti voi, clasica poveste de dragoste.

Dam timpul inainte cativa ani. Sigur, n-au avut ei doi o relatie perfecta. Suisuri, coborasuri, stiti voi, chestii normale. Dar au ramas impreuna fiindca se iubeau. Asta, pana la un moment. Cand n-a mai mers. Adica, n-a mai mers deloc, a mers asa de prost incat nu mai avea cum sa mearga la fel ca inainte. Asa ca si-au luat fiecare inima-n dinti si au plecat pe drumul lor. Iar acum, ideea de baza.

Richard aparent a trecut peste. Richard a facut-o pe barbatu' si a trecut peste, luand deviza : "Shit Happens", in brate, gandindu-se ca a fost frumos cat a durat dar ca la un moment dat nu s-a mai putut merge inainte. Jane pe de alta parte, traieste intr-un fel de purgatoriu al lumii reale. Stie ca nu prea se mai poate face nimic, ca s-a terminat, insa ramane cu amintirile. Amintiri care iau bucati din ea. Nu literalmente, fiindca ar fi oarecum ciudat, si putin infricosator, insa nu poate sa nu lege tot ce o inconjoara de un anumit moment, de o anumita zi petrecuta cu Richard. Iar asta n-o ajuta cu nimic.

Deci, intrebarea este. Cine cu ce ramane ? De ce iau unii totul, iar altii raman doar cu franturi care nu ajuta cu nimic decat sa inrautateasca situatia ?

De ce unii trec peste, in timp ce unii nu uita mai nimic ?

Capitolul 38 - Pornim

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Fri, 02 Sep 2011 19:31:00 +0000

Totul era pregatit. Aveam oamenii mei de incredere trimis fiecare la cate o cursa in oras. Totul avea sa aiba loc cat mai repede cu putinta, in asa fel incat daca ceva dadea gres, sa nu existe consecinte prea mari, baietii lui Sektor fiind imprastiati prin tot orasul la momentul respectiv. Si pana la urma, ce putea sa mearga prost ?

Rachel si Chris erau doi dintre cei mai buni piloti pe care ii aveam in echipa. Si ii stiam pe amandoi din copilarie deci orice s-ar fi intamplat, stiam ca pot conta pe ei. Si asta era un sentiment reciproc. Pe langa asta aveau si niste masini destul de bune. Rachel avea o masina modificata de ea, un "sleeper", asa cum mai era denumit tipul ei de masina. Practic era un Nissan Sentra modificat pentru performanta, dar fara nimic la exterior. Chris avea o Toyota Supra pe care eu i-am cam forjat-o acum ceva timp, dar care a fost reparata ulterior. Pe astia doi ii trimisesem in zona de sud a orasului. Era un traseu usor, dar foarte rapid. Si, ca orice echipa de curse care se respecta, toata lumea avea statii, ca sa putem vorbi intre noi in timpul curselor.

- Chris, esti gata ?
- Da. Hai sa vedem ce pot baietii astia sa faca.
- Buna idee. Cat de bine stii traseul asta ?
- Destul de bine. Nu e prima mea cursa pe aici.
- Ok, deci am sa stau in spatele tau o tura, sa vad exact ce si cum se intampla.
- Cum vrei. Hai, incepem.
- Succes.
- Mersi la fel.

Cursa a inceput. In teorie, nu ar fi trebuit sa fie prea greu sa o castige. Dar, daca e sa urmam firul tuturor povestilor din orasul asta, nimic nu mergea cum trebuie, atunci cand trebuia. In acelasi timp, un alt pilot de-al meu era in centru, pregatindu-se de o alta cursa.

- Alo baietii, pai ne intrecem azi sau ce facem ?
- Cine intreaba ?
- Buck. Nu ma stiti ?
- Nu cunosc pe nimeni numit Buck. Da' masina aia a ta ar cam vrea alt sofer.
- Eu nu prea cred. Sa facem chestia asta, pana nu mor de batranete.
- Nu c-ai fi prea tanar tu.
- Ce zici baietel ?
- Hopa baietii, hai sa nu ne enervam degeaba. Lasati masinile sa vorbeasca pentru voi.
- Bine, bine.
- Hai pustiulica, sa vedem ce poti. Fii pregatit sa fugi de-aci dupa ce te intrec, fiindca zona asta o sa fie a lu' NoX si a echipei sale.
- Mai vedem noi.

Buck nu era neaparat genul calm, calculat, rece. Nu, el era genul de american ca la mama lor. Isi traia viata secunda dupa secunda, dupa stilul de viata american. Om mare, intr-o masina mare, cu un motor V8 mare conectat la doua roti spate mari si posibil ilegale, gata sa prinda viteza mare pe o distanta mica. Liniutele erau viata lui, in mare. Pe langa asta, intotdeauna e nevoie de genul lui de persoana intr-o echipa. Aveam nevoie de cineva care sa sperie cat de cat lumea. Iar el avea ce-mi trebuia mie.

Toate cele trei curse au avut loc in aceeasi noapte. O noapte plina de surprize.

Capitolul 37 - La arme

noreply@blogger.com (Cosmin Stefanica) — Tue, 30 Aug 2011 20:04:00 +0000

Dupa ce intalnirea cu Sektor nu a mers exact cum as fi vrut eu, era clar ca nu aveam alta solutie decat sa ii iau pur si simplu teritoriul. Pe langa asta, avusesem o mica intelegere cu unul din detectivii din oras. El nu statea pe capul meu, eu ii dadeam raceri pe care sa-i puna dupa gratii. Sigur, cu orice alt racer nu as fi fost de acord, insa pe Sektor nu-l vedeam ca parte din acel grup de persoane pe care nu le-as fi tradat indiferent de situatie. Pentru mine era doar o cantitate neglijabila. Una de care aveam de gand sa scap in curand. Pentru asta, trebuia sa stiu mai multe.

- Bine John, deci, ce ai aflat ?
- Nu mare lucru. A aparut acum cateva luni in oras, a preluat toata zona detinuata de "Scorpioni", o fosta echipa de curse din oras, pe care am desfiintat-o, pilot cu pilot. Date specifice despre el nu exista. Nume, poza, nimic. Stim doar porecla, si avem cateva poze luate de niste camere de securitate din oras. Dar, cu masca aia a lui, nu putem sa-l identificam.
- Atat ?
- Da. Nu am reusit sa-l prindem niciodata, deci nu stim nimic mai mult decat stii tu. Ba chiar cred ca stim mai putin. Am auzit ca ai pe cineva in echipa lui.
- Da, asa s-ar zice. Inca nu stiu cat de mult pot conta pe relatia asta a mea acolo, avand in vedere ultimele evenimente, insa pot spune cu siguranta ca la momentul de fata am doar incredere in echipa mea.
- E si asta ceva. Ce planuiesti ?
- O preluare rapida. Cateva curse in aceeasi noapte, in trei locatii diferite. vreau sa ii iau tot, cat mai repede cu putinta.
- Da. Pot intreba de ce ?
- Da, poti intreba. Ideea e ca o sa folosesc teritoriul asta impreuna cu restul zonelor pe care am sa le preiau pentru un plan de-al meu care include termeni ca "mafie", "curse" si "razbunare".
- Stii ca ar trebui sa te arestez chiar acum nu ?
- Da. Tocmai de asta am sa ti-l dau tie pe Sektor, imediat ce preiau ce are.
- Am vre-o garantie ?
- Sincer, nu prea. Va trebui sa ai incredere in mine.
- Daca nu mi-l dai, am sa te gasesc, si-am sa te iau pe tine.
- Ok, mi se pare corect. Acum trebuie sa plec. O sa mai vorbim in curand.
- Bine.

Cu ajutorul lui John puteam sa scap de tot de Sektor. Umbla vorba pe strazi ca tipul asta mai facuse el niste chestii dubioase si prin alte orase, si a venit in RockPort sa scape de politie. Daca era adevarat sau nu, nu era treaba mea. Eu voiam sa-l scot din schema. Pentru asta am aranjat totul cu cei din echipa mea, pentru ca preluarea sa aiba loc cat mai usor.

- Ok, deci asta e planul de baza. Chris, tu ai sa mergi impreuna cu Rachel sa va intreceti cu cei din sud. Am incredere in voi doi ca totul o sa mearga bine. Aveti grija, baietii astia joaca dur.
- S-a facut. Apropo, eu merg cu masina mea ?
- Da Rachel, pentru moment va trebui sa folosesti "sleeper-ul" tau. Dupa ce preluam zona aceea o sa vedem ce facem si pentru tine, bine ? Sau daca vreti, puteti intotdeauna sa puneti masinile la bataie.
- Am sa vad. Chris, ce zici ?
- Hai sa batem niste dubiosi.
- Succes. Buck, de tine am nevoie in cartierul din centru. Acolo o sa te astepte cativa baieti, insa tu ai sa te intreci cu unul singur. Am decis sa fie o liniuta. Baietii aia nici n-or sa stie ce i-a lovit.
- Ok sefu'. Am plecat.

Cat despre mine, eu ma intalneam cu Sektor la intrarea in canion. Doua curse, un circuit, un drift. Eram curios sa vad ce masina aduce. De aici nu mai puteam sa dau inapoi. Dar nici nu aveam de gand. Se spune ca uneori trebuie sa faci lucruri fara sa le gandesti prea mult. Uneori e mai bine asa. Sa traiesti pe moment, sa nu gandesti prea mult consecintele. Asta aveam de gand sa fac. Si asta era doar inceputul.