O chestie numita "blog"

Familia

Radu — Tue, 02 Feb 2010 14:03:47 +0000

E chiar fain sa lucrezi cu familii. In special familii care se vede clar ca se iubesc si se apreciaza unii pe altii. Odata faceam o sedinta pt Revista Ta si in timp ce vedeam pe el si pe ea cum se poarta unul cu altul si cu copiii lor ma intrebam daca o sa ajung sa cunosc si eu pe cineva asa. Din fericire se pare ca lucrurile s-au intamplat mai bine decat ma asteptam, dar sa revenim la subiectul familii.

E foarte usor si implinitor sa lucrezi cu astfel de oameni pentru ca tot ce trebuie sa le spui este sa fie ei insisi, sa se joace, sa stea la iarba verde, la un picnic, sa faca treaba prin casa, orice este bine atata timp cat face parte din viata lor de zi cu zi. Mai jos veti vedea o parte din fotografiile care le-am facut pentru ei. Au niste copii foarte scumpi si cel mic zici ca era rupt din desene animate :).

Chiar mi-ar placea sa fac asta asa ca daily-basis si sa o mai combin din cand in cand cu fashion sau beauty photography. Apropos de asta, in curand voi posta si niste tarife pentru sedinte cu modele, familii, cupluri, nunti cu cat mai multe detalii. Pentru cine vrea mai multe detalii de pe acum sa ma contacteze.

Level ZER0

Radu — Fri, 08 Jan 2010 13:03:56 +0000

Bine am revenit la level zer0. Iar o luam de la inceput. Nu am postat demult, am fost plecat cu “treburi”…adica m-am distrat in vacanta asta si am inceput anul bine alaturi de cine am vrut :). La multi la toti cititorii mei…adica toti doi. Sanatate si iubire, dragoste si fericire, umbre pline de lumina, sesiune plina de ne-restante, ochi cat mai colorati, viata cat mai portocalie si toate cele bune.

Si desigur, iar niste poze care nu au legatura cu post-ul. Niste left-overs de la sedinta cu Andra.

Fire de viata

Radu — Wed, 21 Oct 2009 17:14:39 +0000

Urmaresc o pasare pe cer si vad ca in zborul ei se coboara odata cu aerul cald de sub aripi. Ma uit mai atent si vad cum fire de viata pornesc din ciocul ei si ma intreb…ce sa insemne? Sa fie oare viata mea acolo? Sau viata ta? Sau viata oricui? Nu stiu, dar e posibil. Tot ceea ce stiu e ca firul vietii mele se asterne foarte cald pe o streasina de vara. Puful din jurul lui se inmulteste si fiecare refractare a luminii transforma lumina alba, simpla si monotona, in cele sapte culori ale vietii. Nu stiu cum de s-a intamplat asta, dar se pare ca Cineva de sus s-a gandit ca ar fi timpul sa imi impletesc firul meu cu al altcuiva. Asa ca iata-ne purtati in cioc spre inaltimi cu care nu ne-am mai intalnit, vreme si mai rece si mai calda, culori din atmosfera care nu le-am mai vazut pana atunci, dar e bine ca acu nu vom mai ingheta singuri, iar caldura o vom imparti si lumina care se va rasfrange in ochii nostrii va fi de doua ori mai revigoranta. Se intampla totul sub adierea Cuvantului Lui si eu nici nu mi-am dat seama la inceput. Am crezut ca iar este o intamplare fericita in viata mea, un nou capitol la care nu ii vad finalul de pagina, dar nu e doar atat, ci este o minune pentru ca nu in fiecare zi vezi un fir plin de scaieti de neastampar impletit cu un fir fin de matase, impodobit cu miresme de roua si ganduri de bucurie. E ceva nou si desi este putin infricosator, este un lucru divin.

Nu stiu de ce se intampla toate acestea, de fapt stiu, pentru ca El ma iubeste si stie cand sa dea ploaie si cand sa dea soare, cand sa trimita pasarea vietii si cand sa ma lase sa atarn singur. El tot timpul stie, de aceea daca treci prin vremuri mai aspre, prin prapastii si prin canioane, nu uita, El te tine strans.

Pose cu Roxana

Radu — Thu, 09 Jul 2009 12:36:34 +0000

Am avut mult fun la sedinta asta. E mai veche putin sedinta, dar a fost faina. Initial am vrut sa fac sedinta cu un alt model, dar se pare ca Roxana a fost perfecta pt sedinta asta. Cu poza “Ganduri pe o caramida”(Thoughts on a brick) am participat la Festivalul de Creatie Amicus de la Arad unde am luat locul 3(din pacate) si un alt concurs cu care mi-am rupt nervii cu imploratul de voturi din partea listei mele de messenger. Se stiu ei care m-au ajutat si care nu :-). Eniuei acum cate ceva despre sedinta asta: am facut-o in Bucuresti pe Lipscani intr-o cladire dezafectata. Spre nefericirea mea si a Roxanei pe acolo erau gauri in podea, haine rupte, chachaletzi fara numar si un miros atat de imbietor incat intram amandoi in panica :).

Ca si scule am folosit tot Canon Rebel XTi(400D) cu 50mm f/1.8 si cu scumpul si fundul de borcan 18-55mm f/3.5-5.6 din kit. Ca lumina suplimentara am folosit un flash Canon 430EX la 1/8 din putere sincronizat cu Trigger Kit Flash Wave 2. E greu cu strobistul asta, dar invat si eu pe zi ce trece :). Sa speram ca nu o sa imi ia mult pana cand le dibuiesc pe toate si ajung si eu sa imi cumpar lumini fara numar si sa fac poze super cashto :P.

Raze de soare pe un mar verde

Radu — Thu, 25 Jun 2009 09:57:54 +0000

O noua sedinta, de data asta cu Ana (sau Mada cum ii spun mai toti), o prietena de-a mea si un fotograf in crestere(Site-ul ei). Ne-am plimbat prin parcul de la Casa Poporului, sincer nu stiu cum se numeste, apoi am fost pe la Muzeul de istorie si apoi pe Lipscani putin. Sedinta asta am facut-o pentru a mentine traditia Anei. In fiecare an vrea sa vada cum creste, cum se maturizeaza..cum se schimba un copil pentru a deveni un om mare. Am folosit numai lumina naturala, la pozele de la Muzeul de Istorie( adica cele cu scarile) m-am folosit de reflexia geamurilor pentru a-i lumina fatza..ce sa faci..daca n-am blenda :). Am folosit in special lentila Canon 50mm f/1.8 cu Canon 400D (Rebel XTi), dar si Sigma 10-20mm f/4-5.6.

Mai jos sunt cateva fotografii de la sedinta. Pentru mai multe intrati pe contul de la Flickr .

Din jurnalul unui prieten imaginar

Radu — Tue, 23 Jun 2009 23:08:03 +0000

M-am trezit azi dimineata alunecand printre maini si picioare. Nu stiam ce e cu mine, nu stiam ce se intamplase noaptea trecuta, nu stiam daca totusi sunt singur sau sunt inconjurat de oameni. Pun mana pe telefon si il sun pe un prieten sa il intreb poate stie ceva de mine, de noaptea trecuta, de orice m-ar putea ajuta sa imi aduc aminte.

-Alo?! Frate, sunt eu. Am trecut azi noapte pe la tine? Stii ceva, ca eu nu imi mai aduc aminte?

-Azi noapte? Chiar ai uitat? Cum ai putea sa uiti?

-Zi-mi odata ce s-a intamplat ca nu stiu nimic, urlu eu la telefon incercand sa imi aduc aminte cu toate puterile care le mai aveam, ce ar fi putut sa se intample atat de grav sau important incat sa se mire ca nu imi aduc aminte.

-Mi-ai zis ca nu iti mai place viata ta, mi-ai spus ca vei renunta la tot si vei incepe sa traiesti viata ce ti-a mai ramas. M-ai pus sa promit ca nu te voi lasa sa iti continui viata asa cum e ea acum. Te uitai cu niste ochi rosii, plini de teama si disperare ca si cum maine ai fi putut muri.

-Si totusi iata-ma aici, cu aceleasi ganduri, aceleasi intentii care le aveam si zilele trecute. Dar acum chiar nu am niciun chef sa incep o noua viata. Mi-e asa bine aici, m-am obisnuit, nu trebuie sa ma strofoc prea mult ca viata mea sa curga in continuare. Nu intelegi ca totul este ca o clepsidra, tot se va termina candva.

-Cred ca cel care nu intelege esti tu. Aseara cand imi vorbeai de inceputul vietii tale noi, cand tot imi palavrageai despre un scop, o idee de final, ceva mai mare decat propria persoana, m-ai facut sa ma uit bine la viata mea si sa ma intreb: chiar asa vreau sa fiu pentru restul zilelor mele? Si raspunsul era tot la mine: NU, nu vreau sa fiu asa in continuare. De ce sa traiesc ca si cum n-as trai? De ce sa continui sa fiu intr-o stare de veghe, o amortire aproape totala? Chiar pentru asta suntem pusi pe pamant? Sa transformam oxigenul in dioxid de carbon? Nu e ceva mai plin de..importanta la care trebuie sa participam?

-Nu stiu, dar cred ca daca am fi aici doar pentru a manca, bea si inmulti, de mult ar fi fost o sinucidere in masa. Din 6 miliarde probabil ar mai fi ramas 1 miliard de oameni lasi. Si totusi, nu cred ca atatea miliarde se insala iubindu-si propria persoana sau fiind doar lasi. Cred ca e ceva mai mult la toate aceste 7-8 decade care le avem aici. Crezi ca exista vreo sansa sa existe Dumnezeu?

-Ai dreptate, frate….cred ca ar putea sa existe pentru ca altfel nu mi-as explica multe lucruri. Nu avem cum sa fim o intamplare. Totul are un scop si chiar daca nu ar fi asa eu tot asa mi-as trai viata. De ce sa cutreier viata ca un naufragiat pe pamant, cand pot sa ma rog, sa iubesc din toata inima, sa iert, sa imbratisez, sa alerg si sa vad cu ochii trupului si ai mintii.

Amandoi am ajuns la aceeasi concluzie. Nimic nu e intamplator… desi sunt dimineti cand ma trezesc fara sa stiu care e scopul meu, pana la urma trebuie sa imi dau seama ca nu sunt singur si in special ca am un scop.

Decizii

Radu — Fri, 29 May 2009 21:17:15 +0000

Atunci cand esti la o rascruce, de multe ori ai impresia ca daca vei alege dreapta vei mai putea sa te intorci candva…in timp sa iti refaci alegerea. Gresit… Odata ce ai ales o cale nu mai exista niciodata cale de intoarcere. Nu neg faptul ca poti reface o parte din lucrurile care au fost afectate, dar nu toate. Pentru fiecare actiune exista o reactiune si pentru ca fizica se aplica peste tot, va zic sigur ca se aplica si in viata sociala, comportament, ganduri si sentimente. Cand am mentionat decizia nu m-am referit neaparat ca poti sa alegi ceva rau, dar hai sa va dau un exemplu care imi vine in minte: iti place o fata, te intalnesti cu ea o data..de doua ori…de trei ori si iti place chiar tare, dar e ceva…e un lucru cu care nu te poti impaca. Poate sa fie ca e prea silitoare sau ca este prea lenesa, sau ca nu e responsabila sau este prea cu picioarele pe pamant, poate sa fie 1001 si una de lucruri care sa nu iti placa la cineva, dar unele principii, ganduri sau actiuni pur si simplu nu le poti inghiti atat de usor. Daca este prea silitoare te poate directiona si pe tine intr-un mod benefic, nu? Daca este prea iresponsabila te poate face sa iti iesi din micul tau fagas de responsabilitate…si totusi pana la urma ce faci?

Stai cateodata si te intrebi: oare chiar nu as putea sa o schimb? Va asigur ca absolut de fiecare data raspunsul este NU. Oricat ai incerca, chiar daca ar da si unele rezultate aparente, daca nu vine din proprie initiativa nu poti face absolut nimic. Parerea mea este ca niciodata nu e bine sa faci compromisuri. Ai o babaluga ce iti scartaie pe creier si iti zice “nu” …crezi ca o sa poti sa traiesti mult timp asa? La un moment dat iti vei da seama ca tot ceea ce faci este sa te invarti in jurul cozii.

Si sa revenim la decizii. Cred ca fiecare lucru se poate decide. Inclusiv de cine te indragostesti, pe cine urasti sau fata de cine esti indiferent. Nu vreau sa par absurd, dar iti dai seama cand cineva incepe sa iti placa atat de mult incat sa duca spre “indragosteala” si poti decide daca este cel mai intelept lucru de facut sau nu. La prima vedere este frumos, este palpitant, insa de multe ori stii ca tot acest joc nu va duce nicaieri. Unii continua sa il joace, altii inceteaza. Ii apreciez pe cei care inceteaza si care stiu sa se opreasca. Drumul firesc este inainte…nu STOP. Este destul de dificil sa zici STOP si chiar sa vorbesti serios. Eu nu stiu daca am reusit vreodata asta. Mi-am pus tot timpul toate gandurile si directiile spre inainte, asa ca pasul “STOP” nu il vedeam.

Sper sa pot in viitor sa fac asta. Ma va scuti pe mine si pe cealalta persoana de multe neplaceri, discomfort si sentimente inutile. Pana data viitoare va urez sa aveti intelepciune in deciziile pe care le luati si nu uitati de babaluga aia mica numita “constiinta”.

Mai jos poze din ultimul upload.

Newsflash despre fotografie

Radu — Fri, 27 Mar 2009 08:23:25 +0000

Hai sa vorbim oleaka si de fotografie. Iar mi-am luat PhotoMagazine si iar nuduri fara numar si poze alb-negru. Daca stai sa numeri pozele din toata revista cred ca mai putin de 20% sunt in culoare. Pe langa asta, daca aveti curiozitatea sa va cumparati revista sa va uitati putin la concursul de la sfarsit(revista din februarie), veti observa ca primele doua pagini sunt tixite de poze alb-negru si pe la sfarsit gasesti niste poze in culoare extraordinare si foarte bine realizate, dar deh…sunt colorate, nu merge asa ceva la romani. Tot nu imi vine sa cred cum o revista totusi prestigioasa in Romania nu poate descoperi talente si oameni care stiu lucreze cu fotografia color. Poza alb negru da un anumit dramatism, dar atunci cand lucrezi in culori este putin mai greu, ai mai multe de facut. Am ajuns la conluzia ca omul ori este lenes, ori este chior. Saaaaauu ar mai fi posibilitatea ca cei din revista sa publice artisti din cauza unor mici “atentii” sau pentru ca “asa se zice de sus”. Nu stiu, eu doar spun ceea ce gandesc. Oricum, nu vreau sa denigrez atat de tare revista, are multe articole interesante si voi continua sa o cumpar. Review-urile la aparate sunt interesante si la obiect, unii artisti sunt extraordinari. Dar totusi as vrea sa le dau un sfat celor de la revista: fiti mai OPEN-MINDED. Nu mai luati in considerare numai ceea ce vi se da in fatza, fiti deschisi catre alti artisti, catre artisti care stiu sa lucreze mai bine decat multi.

In afara de asta voiam sa ma laud putin ca pe Flickr mai am putin si ajung la 5500 de view-uri de profil :). Se pare ca ieri am ajuns la 180 de poze postate pe Flickr si sunt incontinuu anuntat ca daca vreau sa mi se vada toate fotografiile(daca trec de 200 de poze), trebuie sa imi upgrade contul si sa il fac Pro. Nu stiu…ma mai gandesc.

Eniuei, hai sa ma mai laud cu ceva: mi-am descoperit doua poze pe www.photografr.com si nici nu stiam ca s-au postat acolo. Aici e prima poza si aici a doua . Ce sa zic…ma simt bine :-D.

Pe profilul meu de pe Flickr puteti urmari acum pozele din Italia. Stiu ca postez cam greu, dar sunt multe si mi-e greu sa ma hotarasc pe care sa le pun si pe care nu. In curand o sa vedeti si ultimele sedinte care le-am avut, dar pana atunci: enjoy Italy :).

Ziua buna si numa bine!

Aici o mica selectie din ce am postat pana acum.

Verdele intr-o mare boldata

Radu — Sun, 08 Mar 2009 22:28:59 +0000

Stii de ce imi place mie verdele? Pentru ca este o culoare neutra: poate sa inspire viata sau poate sa inspire degradare. Depinde tot timpul de nuante. Poti sa fii tu sau poti sa fii tu cu nuante de altcineva…totul tine de nuante. Nu cred ca exista persoane atat de diferite incat sa spui ca sunt de pe planete distante. Ci toata lumea se aseamana intr-un fel sau altul pentru ca altfel nu am putea sa ne regasim in ceilalalti, sa ne facem prieteni si sa socializam. Ca natura suntem facuti sa fim asemenea si daca nu suntem, fie ca vrem, fie ca nu, ne lasam influentati de vantul ce il sufla fiecare. Poate sa fie o briza calda de vara sau un vaj brutal de toamna intarziata, depinde la ce ne deschidem velele.

Este totusi bine ca sa ai o ancora, sa tii minte de unde vii, sa nu uiti ce esti, cum te-a creat Dumnezeu: un copil unic numai al Lui. Nu iti arunca ancora intr-o mare tulbure de ganduri unde nimic nu e sigur, barca ta se va misca usor…dar sigur. Increde-te in oameni in masura in care ei cred in tine.

Verdele de care am vorbit mai sus este foarte tricky pentru ca este pus intr-un gradient. Depinde reflexiile soarelui sau unghiul de vedere, depinde de multe lucruri. Dar ceea ce este sigur e ca doi oameni pot vedea acelasi lucru diferit. Stiu ca este o vorba destul de comuna in zilele noastre cu toate sms-uri astea de pe net sau atatea statusuri la messenger afumate de mii de utilizatori. Dar oricum ar fi…este o vorba adevarata.

Hmm…ce chestie interesanta cu gandurile acestea. Te pot duce pe mari necunoscute, dar atat de dulci si suave in amarul lor. Tot te avanti din ce in ce mai mult intre valuri cu privirea la o licarire dintre nori, raza ta de speranta ca undeva acolo sus exista ceva bun, ceva pur…o urma de iubire. Arunca-ti ancora, calator ratacit, fii atent pe unde mergi, pe cine calci sau pe cine inneci in drumul tau. Priveste la oamenii care iti striga ca nu mai pot merge mai departe. Iubeste-i pe ei ca si ei sa te iubeasca pe tine.

Ai incredere in inima ta si lasa lumea sa vorbeasca. Atata timp cat esti fericit si nu faci pe altii sa sufere, nu e niciun motiv sa te opresti din drumul tau. Mergi mai departe, dar nu uita sa privesti in jos.

Orice e posibil

Radu — Wed, 04 Mar 2009 14:38:48 +0000

Mi-ar placea ca totul sa fie asa cum e. Mi-ar placea la luna sa vada ziua si soarele sa guste din noapte. Probabil se va intampla, dar acum nu stiu nimic. Daca as sti, probabil nu as mai trai viata cu adevarat. Insa…no worries. In curand voi stii daca apa poate sa guste, iar focul sa fie ud. Orice e posibil. Nu vreau sa grabesc viata, nu vreau sa o stric, nu vreau sa nu ma bucur de fiecare pas. Orice frantura de strada ma duce mai departe si trebuie sa invat sa ma bucur de acest lucru.

E greu totusi sa ai rabdare, sa astepti ca viata sa iti spuna: “Baa…uite care’i treaba!”, dar e un sentiment care nu l-am trait pana acum, e curiozitate, placere si totusi teama. E un mix ciudat, dar inima mea il vrea….vrea sa il guste ca sa stie raspunsul la intrebarea: maine cum va fi?

Nu vreau sa imi zapacesc tastatura cu acelasi taste apasate, nu vreau sa ma zapacesc nici pe mine si nu vreau sa ii zapacesc nici pe altii. Vreau doar sa stiu ca in curand voi putea pasi fara o urma de indoiala, cu siguranta in suflet ca urmatoarea zi voi avea o temelie. Daca o sa am asta, voi fi mai fericit decat sunt si spun asta pentru ca nu cred ca este cineva care nu vrea acelasi lucru. Desi trecem prin tot felul de intamplari, aventuri si sentimente, pana la urma toti cautam siguranta, acceptare si pe cineva placut noua.

Nu mai pot sa zic nimic, decat ca viata e introtocheata rau, grea, complexa…dar frumoasa foc!