O Picătură de Suflet

Clipa în care tu nu eşti

2012-05-29T00:48:00.000+03:00

Vreau să mă spăl de ploaie sub stropii reci de apă,
Să sorb din picătura unui ocean imens,
Aştept ceva-ul care în veci n-o să înceapă,
Frângând sufletul fraged ce l-ai învins, l-ai şters.

Vreau să mă spăl de lacrimi în ploaia milostivă,
Să-mi lepăd disperarea de-a înota-n nisip,
Vreau multe, mult prea multe, dorinţa mea-i tardivă,
Vreau să te şterg din suflet totuşi, spre tine ţip.

Vreau ploaia să mă rupă în mii de bucăţele,
Să-mi macine durerea ce-o laşi în urma ta,
Să-ntorc sufletu-n pagini, să mă înalţ spre stele,
Să-ţi simt iar răsuflarea învingând planeta.

Vreau să te-ascund în mine, adânc să nu mă ştie
Nicio planetă albă, nici stelele măcar,
Să te înec în gânduri, cu luna argintie
Pe care mi-ai trimis-o de-atâtea ori în dar.

Vreau să te-ascund sub pagini şi sub cerneala-ţi verde
Să-mi smulg inima-n grabă cu-n ac de gămălie,
Să-mi împletesc cuvântul ce-n lipsa ta se pierde
Devenind doar o boare roasă la temelie.

Vreau să te uit dar, totul în preajma mea loveşte,
Nimic nu mă mai cheamă, nimic nu mă ridică,
Nici măcar ploaia-n care ne-am răsfăţat regeşte
Nu-mi spală primăvara, soarele-n cer abdică.

E noapte-n poezie, e trist şi glacial,
Se spulberă iubirea, se duce spre poveşti,
Nu pot să opresc ploaia, nu pot opri un val,
Nu pot păşi spre clipa în care tu nu eşti.

Condamnaţi-mă pe viaţă!

2012-05-28T17:52:00.000+03:00

Sunt produsul muzei mele,
N-are rost s-aplaudaţi,
Praf inert din cozi de stele,
Mai bine mă condamnaţi.

Am răpit privirea, gândul
Din sufletul ce-l iubesc
Şi v-am împletit cuvântul
Încercând să vă hrănesc.

Condamnaţi-mă pe viaţă,
Biciuiţi-mă-n neştire,
Asta mi-e reala faţă,
Nu are ce să vă mire!

Sunt un strop purtat de vele
Printre-ale furtunii valuri,
Descriu dragostea din stele
Ce se zbate între maluri.

Condamnaţi-mi trupul care
Refuză să mai dea gheaţă,
Daţi-mi cupa cu uitare,
Condamnaţi-mă pe viaţă!

Recunosc, sunt vinovată,
Am sustras şi-am dăruit
Muzei, slova-nlăcrimată,
Recunosc că am greşit!

Sunt numai produsul muzei,
N-am să vă cerşesc clemenţă,
Ochii lui, seninul frunzei
Mi-a turnat în vers esenţă.

Eu nu am stabilitate
Fără glasul lui ceresc,
Recunosc că-n libertate
N-am dreptul să mai trăiesc.

Voi, cei ce nu ştiţi ce-nseamnă
Să iubiţi cu-adevărat,
Sufletul nu vă îndeamnă
Să mă loviţi neîncetat?

Sunt dispusă-n rugul aprig
Să ard, fără consolare,
Nu voi plânge, n-am să strig
Biciuiţi în continuare!

Învaţă să mă iubeşti

2012-05-27T16:14:00.001+03:00

Învaţă de la fluturi că viaţa este scurtă,
Învaţă de la frunză cum se întinereşte,
Învaţă că iubirea nu trece doar prin burtă,
Învaţă de la suflet iubirea şi iubeşte!

Învaţă de la noapte cum poţi să luminezi,
Învaţă să te rogi mai mult pentru duşmani,
Să-ţi fie somnul dulce în timp ce mă visezi
Învaţă să-mi dai visul promis de-atâţia ani.

Învaţă de la ploaie oceanul să uneşti
Să porţi cu tine dorul pe care îl eman,
Învaţă să-mi dai viaţă din picături cereşti,
Să mă scalzi în iubire, mai sfântă, an de an.

Învaţă să mă cauţi doar pentru un sărut,
Învaţă de la soare să dăruieşti lumină
Chiar dacă vine ploaia şi nu ai priceput
Ce repede se-ajunge din vârf la rădăcină.

Învaţă că iubirea plătită, nu-i reală,
Că nicio floare verde, ca ochii tăi, nu poate
Să îmi aducă zborul, să îl aştern pe coală,
Din el să se hrănească sufletele curate.

Învaţă de la lacrimi să curgi precum izvorul
Când vrei s-alungi tristeţea, poemul să-mi inspiri,
Învaţă să-mi furi noaptea care-mi ascunde dorul
Să prelungeşti secunda cu albe amintiri.

Învaţă să pui frâul durerilor din viaţă,
Învaţă să fii sincer cu tine mai întâi,
Să dăruieşti un zâmbet senin de dimineaţă,
Să nu-ţi spun în zadar: te iubesc, mai rămâi!

Învaţă să nu-ţi pese de tot ce va urma,
Dumnezeu e iubire, învaţă să-l primeşti
Cu braţele deschise şi te va lumina,
Păşeşte fără teamă, n-ai să te rătăceşti!

Învaţă că iubirea nu-i doar o adiere,
Nici fulg de nea topit în podul palmei calde,
Că nu poate pierii în râuri de tăcere,
Ci sentimentu-n care doreşte să te scalde.

Între noi

2012-05-27T01:49:00.001+03:00

Mi-am luat gândul de la tine
Numai pentru o secundă
Şi-am urcat pe culmi alpine
Să zăresc lumea mai blândă.

Mi-am luat ochii de pe tine
Pentru-o clipă şi ceva
Să văd dacă-mi aparţine
Zorii care vor urma.

Mi-aş fi luat inima-n palme
Şi sufletu-n buzunar
Dar, în nopţile prea calme
Timpul trece în zadar.

Chiar am încercat odată
Să desluşesc un alt drum
Însă, noaptea zbuciumată
M-a lovit cu-n nor de scrum.

Altă dată m-a cuprins
Dor de ochii tăi cei verzi
Iar, iubirea a învins
Şi-ai venit să mă revezi.

Mi-aş lua inima-n piept
Şi-aş zbura-ntr-o altă vară
Dar, mai bine te aştept
Să-mi pui slove-n călimară.

Mi-aş lua inima înapoi,
Uneori, când dorul zbiară
Dar, mi-e teamă că-ntre noi
Nu-i doar o poezioară.

De ce nu?

2012-05-26T18:29:00.001+03:00

De ce să nu te caut cu privirea
Când lacrimile încă năvălesc!?!
Să-mi aştern slovele, cântând iubirea,
Iubindu-te cum n-am să mai iubesc...

De ce să nu mă rătăcesc pe braţul tău,
Să uit de tot ce-i fals şi ne-nconjoară
Când n-au putere să ne facă rău
Nici timpul crud, nici ploaia de afară...!?!

De ce să fiu o simplă picătură
Când aş putea să dăruiesc iubirea,
De ce să m-ofilesc peste măsură
Când ochii tăi îmi înverzesc privirea!?!

De ce să trec prin viaţă ca o boare
Când aş putea să depăşesc furtuni,
Iubindu-te cinci vieţi fără-ncetare
Şi încă cinci fără dimensiuni...!?!

De ce să nu trăiesc adevărat
Când viaţa-i scurtă, mult prea scurtă poate
Iar, lacrima în care te-am scăldat
E-n versul meu, pentru eternitate.

De ce nu ţi-aş răpi mereu cuvântul,
În versuri calde să îl împletesc,
Când tu eşti muza care îmi dă dreptul
În ochii tăi răspunsul să găsesc.

De ce-aş păşi pe-un drum fără iubire
Când am curaj munţii să cuceresc,
Supusă de destin la biciuire,
Câştig numai pentru că te iubesc!

Am furat un curcubeu

2012-05-25T22:24:00.002+03:00

Am furat un curcubeu

Acum câteva secunde

De la tine, dragul meu,

Lumea toată s-o inunde.

Te rog nu te supăra,

Eu nu am răpit, ca tine,

Cu ochii verzi, inima,

S-o port peste culmi alpine.

Eu, cu slova mea peltică

Ochii încerc să îţi sărut

Deşi-mi este tare frică

Că norii n-au dispărut...

Ţi-am furat secunda-n care

În iubire m-ai scăldat,

Ca o ploaie dătătoare

De-un curcubeu dezmierdat.

Ţi-am furat, să pun pe frunte,

Curcubeul tău, iubite,

Atunci când vei fi pe munte,

Să mă porţi în a ta minte.

Doar iubirea contează

2012-05-24T19:47:00.000+03:00

De-aş putea, mereu culege
Sărutările divine,
Din ele să pot alege,
Când îmi este dor de tine
Numai una, cel mult trei,
Să le sorb neîncetat
Când mi-e dor de ochii tăi.
Oare-aş face un păcat?

Cupa nopţii de cristal,
S-o umplu pentru vecie,
Să te sorb ca pe un val
Când clipa îmi e pustie.
Să picur cu vis de lună
Roua zorilor târzii,
Să îţi împletesc cunună
Din amor şi poezii.

Gustul împăcării noastre
Uimeşte-orice muritor,
Curcubeu de stele-albastre
Născut din al nostru zbor
Peste boltă străluceşte
Ca o aura divină
Ce-n inimi sălăşluieşte,
Deşi n-avem nicio vină.

Doar iubirea-i vinovată
Cu lanţul ei aurit,
Nu ne lasă niciodată
Cu cerul acoperit
De nori negri şi ciudaţi,
Ochii ni-i împreunează,
Iubim, suntem vinovaţi,
Dar, acum nu mai contează.

Tu mă adori, eu te iubesc!

2012-05-22T23:09:00.000+03:00

N-am reuşit să mă abţin
Să stau o zi departe,
Simţeam că voi muri în chin
De-aş fi trecut prin noapte
Fără al tău sărut măcar
Şi-o sfântă mângâiere,
Aveam sufletul pus pe jar,
Răcneam dar, în tăcere.

Mi-ai întins mâna-n zori de zi,
Total te-am refuzat,
Dar, să-mi arăţi cât poţi iubi
Ca un Leu ai luptat.
Iubirea-învinge orice nor
Şi orice supărare,
Tu mă iubeşti, eu te ador
E rost de împăcare.

Am coborât din norii gri
La pieptul tău deodată,
Neîncetat ne vom iubi,
Iubirea-i minunată.
În ochii tăi mă regăsesc,
Lacrima a pierit,
Tu mă adori, eu te iubesc,
Norii s-au isprăvit.

Lihnită de-al tău dor

2012-05-22T20:36:00.000+03:00

Să nu mă-învinuieşti cumva
Că te-am minţit vreodată,
Când ştii ce tare m-ar durea,
Iubirea mi-e curată!

Cu vreun cuvânt, eu nu mă joc
Doar îl aşez în vers,
Nu-mi pune inima pe foc
Strivind un univers!

Să nu mă pui să-ţi spun mereu
Ce-am rostit înainte,
O ştii şi tu, o ştiu şi eu,
Nu-i loc de jurăminte.

Eu n-am cerut să-mi demonstrezi
Negru pe alb iubirea,
Privesc în ochii tăi cei verzi
Şi-mi zăresc nemurirea.

Nu îndrăznesc să te acuz
De nicio păcăleală,
Privind în ochii tăi, confuz
Eu nu-ţi cer socoteală.

Ai fost mereu şi vei rămâne,
O recunosc oricând,
Tot ce iubesc pe-această lume
Nu numai când şi când.

Din nori curând voi coborî
Lihnită de-al tău dor,
Probabil că mă vei urî
C-am vrut o zi să zbor.

Să-mi dai sărutul tău ceresc!

2012-05-22T17:22:00.000+03:00

Continui pe nor să plutesc,
Nu mă ascund, nu vreau s-o fac
Cu niciun chip să te lovesc
Mai bine-n dorul tău să zac.

E-aşa pufos pe norul gri,
Mă duce peste tot, ca vântul,
Deşi, de dor m-aş risipi,
Cu lacrimi aş picta pământul.

De fapt, nimic nu urmăresc,
Sunt în vacanţa de oftat,.
Nu încetez să te iubesc,
Chiar dacă azi nu ţi-am jurat.

Ţi-am spus să nu-mi trimiţi scrisori,
Aici nu vreau să le citesc,
De vrei să afli, mâine-n zori
Să-mi dai sărutul tău ceresc!

Călătorind

2012-05-22T11:52:00.000+03:00

Aseară luna m-a înfiat
Aşa, pentru câteva ore,
Cu razele m-a mângâiat
Şi visele mele minore,
Mi-a povestit cum cheamă ea,
Aproape-n fiecare seară,
Îngerii albi, să îmi predea
Sfânta iubirea-n călimară.

Mi-a pus pe frunte o scânteie
Ce m-a făcut să-ţi împletesc
Un nor albastru într-o idee
Şi-n dragoste să te-învelesc.
Mi-a dat secunda salvatoare
Şi toate stelele divine,
Să te iubesc, la fel de tare
Chiar dacă sunt pe culmi alpine.

Mi-a dat biletul de vacanţă
Pe care l-am păstrat oricum,
Avea mai mare importanţă
Ce voi simţi în acel drum.
Mi-a dat să gust a ei licoare
Din praf de stele azurii,
Să uit cât de imens mă doare
Când te aştept dar, tu nu vii.

Am întâlnit, acolo sus
Tot ceea ce s-a risipit
De când iubirea a apus
Şi-n îndoială s-a-mpletit.
Să te privesc în ochii verzi
Întrebând stelele din cer,
Dacă niciun cuvânt nu crezi,
De fapt, eu am rămas mister?

Pentru cei ce n-au înţeles,
Cum vine treaba, le traduc:
În fine, drumul mi-am ales
Şi-n norii mei plutesc, mă duc...
Sunt pe planeta mea plecată,
N-aveţi de ce vă-îngrijora,
Aici toţi ştiu că sunt curată,
Nu-mi cere nimeni lacrima.

Aici luceafărul mă crede,
Chiar dacă nu i-am scris nimic
În suflet dragostea îmi vede,
Lui aş putea să îi dedic
Doar două versuri jumătate,
Nu am de ce să-i demonstrez
Şi să îi jur în orice noapte,
El ştie că nu aberez.

Nici nu-şi permite să lovească
Cu nicio rază iubitoare,
În orice zi dumnezeiască
Norilor le rămân datoare.
Pe ei plutesc când uiţi de mine,
La ei mă rog când mor de dor,
Sunt sus acum, pe culmi alpine,
Nu vreau să-ţi jur că te ador!

Mă mut în nori!

2012-05-22T00:46:00.000+03:00

Mă mut pentru un timp în nori!
Mi-am luat provizii şi putere,
Să nu mă cauţi, sunt culori
Pe care voi sta de plăcere.

Mă mut în era parfumată
Şi-aşa, se pare c-am lipsit
De pe planeta îmbibată
Un veac şi... s-a cam îmbâcsit.

Mă mut acolo, e mai bine,
Decât să stau, să te plătesc,
Mă voi retrage cât mai ţine
Mirajul ăsta nebunesc.

Să nu mă cauţi, te implor!
Mi-am luat concediu plumburiu,
Să fug de mine sus pe-un nor,
Să nu m-aud, să nu mă ştiu...

Gândul să mi-l aud zbierând,
Răcnind sub ropot de furtuni,
Să-l văd în flacără arzând
Şi transformându-se-n tăciuni.

Să nu mă cauţi, nu mai sunt,
Poate voi reveni cândva
Dar, nu voi privi spre pământ
Oricâte stele vor cădea.

Să nu-mi trimiţi nicio scrisoare,
Acolo nu ştiu să citesc,
De-acolo, totu-i o splendoare,
Nici măcar praful nu-l zăresc.

Aici mă mint că va fi bine,
Mă mint că va fi minunat
Dar, numai norul meu mai ţine
La sufletul cel zdruncinat.

Să nu mă cauţi, am plecat
Pe nori, doar să mă odihnesc,
Deşi nu crezi, eu m-am jurat
Şi n-am motiv să chibzuiesc.

Pe norii mei urc zi de zi,
Să ignor spini otrăvitori
Ce mă lovesc cât ai clipi,
Să nu mă cauţi, sunt în nori!

Să nu-mi loveşti cuvântul!

2012-05-21T20:14:00.003+03:00

A venit timpul să m-ascund,
Să nu mai văd, să nu aud,
Cât mai profund...,
Sub lemn de dud,
Pe norii mei, să pot vedea
Prin pânza groasă, neagră, lucioasă
Ce mă doboară, doar dragostea,
La ea acasă.

Să nu-mi mai pună la îndoială
Niciun tăcut, sau prefăcut,
Cuvânt rostit la repezeală.
N-am să-mi ascut
Nicio săgeată, niciun cuţit.
Când m-am născut
Am lăcrimat, nu m-am minţit.
Cum s-a crezut.

Am văzut, încă am vedere,
Deşi o pierd sub lacrimi multe,
Iubesc din a Domnului vrere,
Chiar dacă n-are cin' s-asculte.
Va trebui să mă ascund,
Să-mi pun o pânză drept contur,
Să-învăţ să zbor pe-un nor rotund
Să nu-ţi mai jur!

Am obosit să te învăţ,
Să nu-mi loveşti mereu cuvântul,
Va trebui să mă dezvăţ
Să pun în faţă jurământul,
N-am să cobor din ascensor
Pentru nimic nu mă implic,
Rămân să zbor pe al meu nor,
Nu-s un nimic!

Am demnitate şi-n apus,
Sunt prea puternică să mor,
Eu sunt o stâncă, am mai spus,
Rămân pe norul meu să zbor!
Nu ai de ce să te-înfiori,
Eu nu mă laud, mă abţin,
Nici nu trăiesc de două ori
Iubind puţin.

Periferia sufletului

2012-05-21T00:40:00.003+03:00

Din noapte curg secunde-n fugă

Şi totul mi se pare crud,

Încerc să împletesc o rugă

De lacrimi, perna, să nu ud...

Fereastra stă întredeschisă

Să mă audă Dumnezeu,

Luna, din ceruri, e admisă

Să-mi lumineze drumul greu.

Uşor ar fi să-nvăţ iubirea

S-o dăruiesc doar jumătate,

Dar mie asta mi-e menirea

Să te iubesc şi zi şi noapte.

Să te iubesc enorm şi sigur

Oricâte lacrimi aş vărsa,

Chiar de nu pot să te asigur

Trăind în era asta grea.

Niciun cuvânt încremenit,

În buze calde sau hârtie,

Nu va expune ce-am simţit,

Doar cel ce suferă o ştie.

Stelele-n lanţ de-aş aşeza,

Cu blânda luna-n fruntea lor,

Niciuna nu-ţi poate reda

Cât te iubesc şi te ador!

Tu mă priveşti şi-mi dai crezare

Dar, ştiu că nu ai cum zării

În sufletul meu cât de tare

Şi de real te pot iubi.

Zadarnic

2012-05-20T17:00:00.000+03:00

"-M-aş arunca de la etaj"
I-am răspuns fratelui mai mic
"Însă, nu am destul curaj
Bârfa vecinilor să stric."

M-ar da la ştiri în astă seară,
Învinuindu-mă c-am spart
Parbrizul unuia ce-n vară
Difuza "Nunta" lui Mozart.

La ora cinci, când toţi vecinii
Se vor uita la Pro-Tv
Să-i vadă Innei noastre, sănii
Şi-n visul lor să-i mângăie.

Sau după Festivalul berii,
Învăluit în fumul dens,
Sfidând iluzia tăcerii
Care gonea în unic sens.

Nu mai contează-n ce minut
Ştirea aceasta-ar fi pe post,
Nici de s-ar comenta tăcut
Nu cred că ar avea vreun rost.

Am să-mi pun aripi din şindrilă,
Cum a făcut cândva Manole

Şi voi zbura din filă-n filă

Fără itinerar..., busole.

În locul unde voi opri
Versul să curgă plin de har,
Fântâna mea de poezii,
Întregii lumi, s-o dau în dar.

Existăm

2012-05-20T01:42:00.003+03:00

Tu m-ai întrebat odată

Dacă "noi" mai existăm,

Dacă-n dragoste curată

Avem timp să ne scăldăm....

Eu păşesc acum spre tine

Cu acelaşi întrebare,

Sus, pe culmile alpine

Mai există vreo culoare?

Noi am învăţat că cerul

Poate fi-îmbrăcat în verde,

Doar cel ce-a trăit misterul

Iubirii, în ea mai crede.

Noi am depăşit furtuna

Ce lovea cu disperare

Şi-am pus soarele şi luna

Să răspundă la-întrebare.

Noi am existat odată

Chiar când crivăţul lovea,

Acum iubirea-i gravată,

Noi mereu vom exista.

Doar o întrebare

2012-05-19T22:35:00.002+03:00

Cine poate să înţeleagă
Ce se-ntâmplă azi în lume,
Cred că n-are mintea întreagă
Sau, eu n-am nimic a spune?!?

M-am decis în astă seară
Să scriu vrute şi nevrute
Ca şi când din călimară
Ar ieşi cuvinte mute.

Să spun lumii ce m-apasă,
Rostind purul adevăr,
Fără metafora grasă
Ce-ascunde viermele-n măr.

Nu ştiu de-mi veţi da dreptate
Sau mă veţi contraria
Dar, trăim în libertate
Şi-mi expun părerea mea.

Tare-aş vrea să ştiu ce-înseamnă,
Pentru unii muritori,
Care din ură ne-îndeamnă
Să trăim cu capu-n nori.

Mă uimesc, pe zi ce trece
Afirmaţii, fapte crude
Petrecute-n lumea rece
Ce nu vede, nu aude.

Mă uimeşte goana-n care
Mulţi aleargă după-averi
Şi-n această disperare
Uită ceea ce-au spus ieri.

Pânza peste noi se-aşează,
Sufletul devine negru,
Mai nimic nu mai contează,
Mai nimic nu e integru.

Nimeni nu mai ia în seama
Adevărul şi iubirea,
Viaţa devine o dramă
Denumită: "fericirea".

Dragostea n-a luat vacanţă,
Se iubeşte tot ce mişcă
Şi nu are importanţă,
Dacă are bani şi... frişcă.

Sunt uimită de tupeul
Celor fără Dumnezeu,
Ce-ar distruge curcubeul
De-ar gusta un strop de greu.

Mă uimesc acele pietre
Aruncate-n răzbunare,
Ignorându-se concrete
Bogăţii nemuritoare.

Simt că totul se dizolvă
Într-o mare de cenuşă,
Nepăsarea nu rezolvă
Praful ascuns după uşă.

Nu aspir să-mi daţi dreptate
Nici să mă elogiaţi,
N-am în mânecă vreo carte
Pe care să vă bazaţi.

Am numai o întrebare
Ce-mi distruge inima,
În această lume mare
A murit încrederea?

Pagini albe

2012-05-19T01:10:00.000+03:00

Implor fila goală să-mi scrie

Cuvântul ce nu-l pot rosti,

Mi-e groază de noaptea pustie

Şi-n lacrimi aştern doar prosti.

Veşmânt de cuvinte nespuse

M-apasă pe tâmpla fierbinte,

Sunt umbrele zilei apuse,

Tablou de aduceri aminte.

Implor fila goală să tacă,

Sub lacrimi să nu mâzgălească,

Prin umbre lumină să facă

Iar, luna din cer să zâmbească.

Potop de cuvinte mi-aruncă

În noaptea ce s-a irosit,

Durerea-i mai grea ca o stâncă,

În stânci am săpat negreşit.

Implor fila goală s-alunge

Grotescu-i sărut de coşmar,

Aş vrea să mai scriu dar, aş plânge

Să-înec orice arcă cu-amar.

Mă plouă pe fila albastră

Cu stropii cei negri de dor,

Nici luna nu bate-n fereastră,

Nici steaua pe care-o ador.

Implor fila palida iară,

De vise să nu se ferească

Şi-n lacrimi fierbinţi ca de ceară

Să uite puterea cerească.

Mi-e gândul curat ca o filă,

Coperta tocită de chin,

Aş vrea să fiu lut sau argilă

Dar, filele curg pe destin.

Rugăciune

2012-05-17T23:10:00.002+03:00

Într-un ocean de lacrimi inima mea domneşte,

Deşi, nu vreau să plâng, rostul nu-l mai găsesc,

Dumnezeu mi-e aproape, Dumnezeu mă iubeşte

Mă rog doar, să am dreptul din suflet să zâmbesc.

Mă voi ruga la Maica Prea Sfântă, să m-ajute,

Să-mi limpezească ochii, drumul anevoios
Ce-mi este dat să-ntâmpin, udat de lacrimi multe,
Mă rog la Dumnezeu şi la Isus Hristos!

Îmi cer umil iertare, ca orice păcătos,
Sunt fiul Tău, mă iartă pentru fapte sau gând
Şi-ajută-mă Tu, Doamne să dăruiesc frumos
Picături de iubire, din lacrimi şi cuvânt!

Nu eşti printre străini!

2012-05-17T18:31:00.000+03:00

E-atât de gri în lume şi-atât de mohorât

Şi totuşi, lângă tine greul a dispărut.

De mult s-a dus culoarea pestriţă-n curcubeu

Dar, tu o ai în suflet, va lumina mereu.

Am braţele deschise şi vocea-mi tremurândă,

În ochi tăi ca frunza, soarta mi-e mult mai blândă,
Viaţa m-a dus pe creşte şi-n hău m-a aruncat
Dar, cu a ta iubire totul s-a luminat.

În ochii mei priveşte, ca-n prima zi, iubire!
În suflet mă citeşte, nu vei găsi safire!
Nici laude de vulpe râvnind după ciorchini,
Vei găsi doar iubire, nu eşti printre străini!

Priveşte către stele, priveşte către cer,
Trăim iubirea pură, nu e niciun mister,
Dumnezeu ştie calea mai bine decât noi,
El e mereu cu mine, va fi cu amândoi!

Bogăţie

2012-05-17T00:03:00.000+03:00

N-am palate moştenite,
N-am aur, pomi fructiferi,
Am doar sentimente sfinte
Şi-amintirile de ieri.

Nu am trup de balerină,
Adorabil chip de zână
Dar, am în piept o inimă
Mică, o cuprinzi în mână.

N-am în casă stupi de-albine,
Să-mi aducă mierea lor,
Să ung versul meu în rime
Plin de dragoste şi dor.

N-am pretenţii de crăiasă,
N-am averi, decât în cer,
Ce-i pe mine... e şi-n casă
Iar, eu nu-s un temnicer.

Nici măcar gândul nu-mi şade
Pe vreun scaun tolănit,
E mereu plecat departe,
Dus... după al meu iubit.

Viaţa este mult prea scurtă,

S-o trăiesc oricum, n-am timp,
Inima-mi mereu importă
Al iubirii anotimp.

N-am un suflet de paiaţă,
Cu iubire mă-întregesc,
Sunt bogată-n astă viaţă,
Bogată fiindcă iubesc.

Doar puterea

2012-05-15T21:06:00.002+03:00

De-aş putea să mă ascund

Precum frunza printre crengi,

În gândul cel mai profund,

Să scriu, să nu mă înţelegi...

De-aş putea să zbor spre norii

Pe care doar tu mi-i dai

Când îţi privesc ochişorii

Verzi, ca stelele de mai...

De-aş putea numai odată

Din furtuni să te răpesc

Cu dragostea mea curată,

Demonstrând cât te iubesc...

Dacă ţi-aş aşterne-n palmă

Sufletul meu dezbrăcat,

Să-ţi redau lumina calmă

În care m-ai creionat...

Să-mi vezi braţele deschise

Ce te-aşteaptă-n orice clipă,

Să urcăm precum în vise,

Două suflete pe-o aripă.

Noi putem să lungim viaţa

Asta scurtă şi fragilă,

Reclădindu-i dimineaţa

Doar cu dragoste sublimă.

Schimbul de noapte

2012-05-14T21:11:00.001+03:00

De-ai putea, măcar o clipă

Cu-ochii mei să te priveşti,

Să faci, cum fac eu, risipă

De lacrimi, când te hrăneşti

Cu picături din trecut,

Zi de zi, seară de seară

Ca şi cum ai perceput

Dragostea, întâia oară,

De-ai putea, măcar o noapte

Să vezi luna argintie

Cum se stinge-n foc de moarte,

Cât de tristă poa' să fie,

Să-i simţi razele-îngheţate
Printre stelele pustii,
De-ai putea măcar o noapte

Să îmi foloseşti ochii...

De-ai putea, o zi măcar,
Să-mi iei ochii la purtare,
Cel puţin în buzunar,
Să vezi cât de mult te doare...
Să-mi iei neliniştea-n palme
Să o duci cu tine-n munţi,
Să implori nopţile calme,
Doar o clipă să mă-asculţi...

Ca o lacrimă

2012-05-14T00:37:00.000+03:00

Ca o lacrimă plăpândă

Curg în noapte printre ramuri,

Vulpi bătrâne stau la pândă

Să-mi prindă sufletu-n hamuri

Din plinul fiinţei mele

Le dau slova aurită

Smulsă-n noapte dintre stele

Cu iubire garnisită.

Ca o lacrimă fierbinte

Curg, topindu-mă mereu,

Luna-ar vrea să mă alinte

Dar, nu are glasul tău.

Presar dragostea pe lume

Zămislind-o din cuvânt

Până voi putea a spune:

E iubire pe pământ!

Prevedere

2012-05-13T23:49:00.001+03:00

Printre stropii reci de ploaie,

Mi-am trimis gândul s-adune,

Lacrimile mai greoaie

Ce s-au rătăcit prin lume.

I-am pus în tolbă iubirea

Să-l ferească de ispite,

Să-i desluşească menirea

De sub genele-arcuite.

I-am întemniţat durerea

Într-o peşteră hidoasă

Şi i-am estompat căderea

Peste clipa dureroasă.

I-am turnat apă din ochii

Care-ţi căutau privirea,

Plini de lacrimi şi de aşchii,

Să-ţi dăruiască iubirea.

Iubirea, floarea pe care

N-o mai udă decât cerul,

Lacrimile mele-amare

Prevăzându-i efemerul.

Iubirea ce clocoteşte

Adânc în a mea fiinţă,

Glasul tău o îndulceşte

Salvând-o de suferinţă.

Iubirea, ce strigă-n noapte

Smulgând stelele livide

De pe-un cer ce stă să-înnoade

Sufletu-mi ce se divide.

Versu-n pagini încolţeşte

Hrănind iar floarea din glastră,

Gându-mi zboară nebuneşte

Sus, pe culmea cea albastră.