O viata verde

Carmona microphylla (Carmona )

2012-11-18T08:18:00.001-08:00

Carmona microphylla (Carmona )

Increngatura : Magnoliophyta
Clasa : Magnoliopsida
Ordinul : Lamiales
Familia : Boraginaceae
Genul : Carmona
Specia : Carmona microphylla

Descriere : Arbore cu port ramificat, cu trunchiul acoperit de o scoarta cenusie care se fisureaza la plantele mature. Atinge pana la 300 cm inaltime in habitatul natural si circa 75 cm sub forma de bonsai. Frunzele, lucioase, de 1-2 cm lungime sunt persistente, ovale, verde inchis pe fata si mai deschis pe dos. Florile sunt albe, mici si parfumate. Acestea se vor transforma in fructe mici, rotunde de culoare verde, rosie sau violet-inchis. Denumire populara : Carmona
Sinonime : Ehretia buxifolia, Ehretia microphylla, Erethia theezans, Carmona heterophylla, Carmona retusa, Ehretia dentata, Ehretia retusa.
Tipul plantei : Arbore
Durata de viata : Traieste 70-80 ani sub forma de bonsai.
Origine : China, Japonia.
Habitat : Regiuni impadurite ale Asiei. In interior poate fi crescuta sub forma de bonsai.
Inflorire : Iunie- Iulie
Temperatura : 15-25°C
Umiditate : Abundenta
Luminozitate : Semiumbra
Tipul de sol : Amestec din parti egale de pamant de gradina, mranita de frunze si nisip de rau.
Fertilizare : Se aplica lunar un ingrasamant pentru bonsai, intre lunile martie si iunie.
Inmultire : Se poate realiza primavara, prin butasire, dar este destul de dificila. Butasii prelevati sunt pusi la inradacinat la cald, in minisere, cu adaus de hormoni de crestere in substrat.
Boli si daunatori : In zilele caniculare de vara poate fi atacat de paianjeni, paduchi si cloroza. Iarna, ocazional pot apare cosenilele.
Ingrijire : Se recomanda asezarea recipientului pe pat de pietris umed, pentru mentinerea unei umiditati constante. Se uda odata la 3-6 zile, in functie de temperatura ambianta si neaparat se uda dupa efectuarea taierilor. Se pulverizeaza zilnic funzele cu apa la temperatura camerei. Se transplanteaza, primavara, odata la 2 ani, reducand aproape la jumatate volumul radacinilor. Se dezvolta mai bine daca pe timpul verii este scos in aer liber, intr-un loc semiumbrit.
Beneficii : Planta decorativa cu aspect de arbust miniatural, extrem de interesant datorita formei coroanei si florilor sale ce raspandesc un parfum placut.
Alte specii : Ehretia rigida, Ehretia anacua, Ehretia tinifolia, Ehretia acuminata, Ehretia membranifolia, Ehretia saligna, Ehretia obtusifolia, Ehretia pilosula.

Juniperus sabina tamariscifolia (forsale)

2012-11-06T15:05:00.002-08:00

Molidul - Picea abies

2012-07-17T06:17:00.000-07:00

Molidul (Picea abies L., H. Karst.) este o specie de arbori coniferi care pot avea înălțimea până la 50 m (arbori din clasa I si II Kraft) și diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu frunze aciforme de culoare verde inchis. Temperament de semilumină, de aceea trebuie cultivat sub umbra speciilor pionere/invadatoare (plop,mesteacăn). Ritidom brun-roșcat crăpat longitudinal. Înrădăcinarea este trasantă, de aceea suferind des doborâturi de vânt. Forma conic-piramidală se datorează creșterii din ce în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre vârf. Molizii mai bătrâni, care cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de la bază (acest fenomen se numește elagaj natural și se datorează faptului că lumina nu mai pătrunde la baza arboretului), coroana urcând spre mijlocul tulpinii. De asemenea, în condițiile unei lumini naturale slabe, aceștia prezintă o creștere laterală slabă, în comparație cu arborii mai izolați. Florile la molid sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând foarte mult polen anemofil, care primăvara formează, în bătaia vântului, adevărați nori de praf gălbui în jurul arborelui. Florile femele apar ca niște mici ghemotoace, care după fecundare se transformă în conuri ai căror solzi adăpostesc sămânța; conurile sunt pendente , sămânța este înaripată. Preferințe pedologice: preferă solurile acide. Vârsta exploatabilității se situează în jurul vârstei de 90-110 ani. Răspândirea: pădurile de molid acoperă 22% din suprafața forestieră a României.

Tuia

2012-07-17T06:07:00.001-07:00

Thuja apartine familiei Cupressaceae, originar din Alaska, din regiunile lacurilor nordamericane, din China si din Japonia. Numele sau provine din grecescul thyia (tamaie) datorita mirosului caracteristic al lemnului. In America se numeste Arborvitae, de la latinescul Arborele vietii.

Generalitati
Thuja, cunosut la noi sub denumirea de Tuia, cuprinde specii de arbori si arbusti mereu-verzi, de dimensiuni medii si mari (pot ajunge si la 60 m inaltime). Are o crestere destul de rapida, in mod obisnuit ajungand la o inaltime de 10-15 m.
Trunchiul sau este drept, avand o terminatie piramidala sau alungita, sub forma de flacara. Scoarta coniferului are o culoare brun-portocalie, iar la exemplarele ce au implinit deja cativa ani tinde sa se rupa in solzi ce lasa rugozitati profunde pe suprafata.
Frunzele sunt mici, foarte dese, ca niste aschii, foarte asemanatoare cu cele de chiparos. Au culoarea verde inchis, la unele specii devenind galbui in timpul iernii.
Planta produce mici conuri rotunjite, de 1-2 cm, divizate in segmente plate, in centrul fiecareia fiind prezenta o protuberanta ascutita. Sunt de culoare neagru-albastruie sau foarte deschise, usor brumate, iar inainte de a se rupe pentru a-si elibera micile seminte devin maronii.
Aceste conifere sunt mult utilizate in gradini, fie ca exemplare singulare fie pentru formarea unui grad viu impenetrabil, cu rol important de protectie. Este unul dintre coniferele privilegiate, fiind extrem de decorativ, indiferent unde este amplasat. Este preferat si pentru faptul ca poate sa i se atrubuie forme diferite prin simpla tundere a coroanei sale.
Expunere
Se ajaza in gradina intr-un loc insorit. Acest conifer poate suporta fara probleme si umbra, dar se dezvolta mai bine daca beneficiaza de cel putin 3-4 ore de soare direct pe zi. Nu se simte prea bine daca este pantat in zone invecinate cu marea, deoarece nu suporta aerul sarat.
Tuia nu se teme de frig. Exemplarele tinere necesita o irigatie sistematica si un ingrasamant atribuit cu regularitate, in timp ce arborii adulti in general se multumesc cu ploaia, putand suporta fara probleme perioade lungi de seceta.
Terenul
Se planteaza intr-un pamant bogat, moale, profund si foarte bine drenat. Se teme de stagnarile hidrice, motiv pentru care este bine sa se amestece nisip in pamantul in care se asaza planta.
Toamna si primavara se introduce la baza plantei ingrasamant organic matur sau ingrasamant granulat cu cedare lenta. Se poate dezvolta bine si in terenuri argiloase, demonstrand ca nu are probleme nici in terenuri destul de sarace.
Inmultire

In general, se multiplica prin seminte, primavara, sau prin butasi semilemnosi, toamna sau primavara.
Paraziti si boli
Tuia se teme de atacul acarienilor si al afidelor, destul de greu de reperat tinand cont de forma frunzelor. Tuia se mai teme si de atacul fulminant al bacteriilor, la fel ca celelalte conifere, care se trateaza cu dificultate: se manifesta prin aparitia petelor galbui pe „pletele” arborelui, care devin progresiv maronii, ducand in final la pierderea frunzelor.
Specii de tuia
Ca plante ornamentale se cunosc:
● Thuja occidentalis, originara din America de Nord;
● Thuja orientalis (Platycladus orientalis), originara din China, un arbore sau arbust cu o inaltime de la 1 la 8 m, in timp de in tara de origine poate ajunge pana la 20 de m, cu ramurile usor apaltizate, dispuse pe acelasi plan, formand structuri de evantai dispuse vertical sau oblic. Conurile sunt rosii spre brun, lungi de 1,5 cm, cu putini solzi incretiti la varf;
● Thuja plicata, originara de pe coasta Pacificului, din Alaska pana in California. Un arbore mare, mereu-verde, ajunge la 30 m inaltime, cu scoarta ramurilor fibroasa, colorata in rosu spre maro sau spre gri;
● Thuja standishii, ce prezinta diferite nuante galbui, aurii sau de bronz, conform varietatilor.

Araucaria excelsa - Pin de Norfolk

2012-07-17T02:43:00.000-07:00

Increngatura : Pinophyta
Clasa : Pinopsida
Ordinul : Pinales
Familia : Araucariaceae
Genul : Araucaria
Specia : Araucaria excelsa

Descriere : Este un copac permanent verde, cu o inaltime de pana la 50 metri. Cultivata in recipiente, planta poate ajunge la 2-3 metri. Are portul piramidal. Frunzisul este alcatuit din ace fine, tepoase, recurbate, de culoare verde deschis initial si apoi verde inchis. Nu produc conuri decat in habitatul natural. Denumire populara : Pin de Norfolk
Sinonime : Araucaria heterophylla
Tipul plantei : Conifer
Durata de viata : Perena
Origine : Originar din Pacific din Insula Norfolk
Habitat : Regiuni muntoase dar exista si hibrizi de talie redusa care pot fi crescuti in interior(se mai numeste si brad de camera).
Temperatura : 5-20°C
Umiditate : Redusa
Luminozitate : Semiumbra
Tipul de sol : Pamant de gradina imbogatit cu fertilizant organic. Solul trebuie sa asigure un drenaj bun.
Fertilizare : Se trateaza cu ingrasamant solid(granule comert), cu absorbtie lenta odata la 4 luni.
Inmultire : Cea mai usoara este plantarea semintelor. Se poate realiza si butasirea insa aceasta metoda este destul de complicata.
Boli si daunatori : Ii dauneaza in primul rand udatul excesiv si uscaciunea. In zilele caniculare exista riscul aparitiei cosenilelor si paianjenilor rosii.
Ingrijire : Se uda moderat si se fereste de excesul de umezeala. Saptamanal i se face un dus in cada de la baie. La fiecare 3-4 ani se trasplanteaza si anual i se inlocuieste pamantul de la suprafata (primavara, in martie). Iarna se tine intr-un loc racoros si luminos.
Beneficii : Planta decorativa putand fi utilizat iarna si ca pom de Craciun. Lemnul este utilizat in industria mobilei.
Alte specii : Araucaria bernieri, Araucaria columnaris, Araucaria laubenfelsii, Araucaria schmidii, Araucaria montana, Araucaria luxurians, Araucaria schmidii, Araucaria subulata, etc.

SALVIA

2012-07-15T09:10:00.000-07:00

Este o planta ce creste vertical avand spice cu flori intr-o variatie de nuante de rosu. Infloreste vara si toamna daca plantele sunt tunse dupa terminarea fiecarei inflorescentei. Cele mai multe varietati cresc pana la inaltinea de 25-30 cm, dar sunt si soiuri care cresc pana la 50 de cm. Salvia este folosita cel mai bine in expuneri de grup si ca planta de ghiveci, nerezistand pentru mult timp ca floare taiata.

Salvia prefera climatele calde, tropicale, dar poate fi cultivata si in zone cu temperaturi mai scazute daca se asigura protectie fata de vremea rea, nefiind insa potrivita pentru tinuturile cu vreme friguroasa.

Localizare. Alegeti o amplasare calda, insorita, cu un sol bine drenat. Ingrasati terenul daca acesta este foarte sarac sau nisipos cu gunoi de grajd sau compost inainte de a efectua plantarea. Unele varietati, mai nou aparute, vor avea o culoare mai intensa daca li se va asigura o umbrire usoara.

Cultivare. Semanati semintele la inceputul primaverii in zone calde si la sfarsitul primaverii in zone mai racoroase. Daca sunt plantate in interior, transplantati-le cand rasadurile au 2,5 sau 5 cm inaltime. In cazul plantelor stabilizate udati saptamanal abundent. Plantele nu vor tolera solul permanent ud, udarea exagerata cauzand distrugerea plantei. Folositi lunar un ingrasamant fortifiant pentru a favoriza o crestere puternica si o inflorire bogata.

In zonele cu clima tropicala plantele pot fi rarite/tunse dupa inflorire pentru un al doilea sezon de flori.

Pachira - arborele norocos

2012-07-15T09:06:00.001-07:00

Denumire populara: Arbore norocos
Familie: Malvaceae (subfamilia Bombacoideae)
Nume alternative: Grandiflora pachira, Carolinea princeps, Aquatica pachira, Nitida pachyra. Bombax aquaticum, Pagira aquatica
Origine: America centrala si zona nordica a Americii de Sud
Inaltime: ajunge pana la 20 de metri
Lumina: plin soare, umbra
Tip de pamant: bine drenat
Udare: regulata
Perioada de inflorire: in lunile calde
Descriere:Pachira este un copac care poate atinge 20 de metri in mediul sau natural, dar ca planta de interior atinge dimensiunile unui arbust. Foliajul este stralucitor, verde deschis, cu frunze palmate, care pot ajunge pana la 30 cm lungime. Florile sunt deosebite: petalele albe se intorc inspre baza florii facand loc unui buchet spectaculos de stamine. Fructul este un ovoid verde-maroniu, care poate atinge 10-30 cm lungime si 5-6 cm diametru.
Ingrijire:Pachira este un arbust usor de crescut ca planta de interior. Nu este pretentios, dar trebuie totusi sa i asigurati un climat si atentie corespunzatoare. Protejati arborele norocos pe perioada de iarna, pentru ca nu suporta bine inghetul si, de asemenea, feriti-l pe toata perioada anului de vant cald, uscat. In ceea e priveste udarea, nu uitati ca este un arbust tropical, deci trebuie udat regulat si din belsug pe perioada verii; iarna se uda mai rar. In perioada de crestere (lunile calde) trebuie tratat frecvent cu ingrasamant.
Pachira se gaseste in magazine in doua forme:
- mai multe trunchiuri impletite, plantate intr-un singur ghiveci;
- o tulpina plantata singura, care se poate dezvolta astfel mai bine; cand va ajunge la maturitate, pachira va avea un foliaj dens si flori.
Inmultire: seminte sau butasi
Pericole si daunatori: poate fi atacat de daunatori obisnuiti ai plantelor de ghiveci, mai ales de cosenile.
Info:
- in multe culturi asiatice este considerat a fi un arbore norocos.
- este cultivat in multe regiuni tropicale, inclusiv Hawaii si sudul Calofirniei. In mediul natural, Pachira aquatica este un copac de mlastina, care creste deseori de-a lungul raurilor iar ramurile sale se arcuiesc peste apa.
- Pachira sau castanul de Guiana este cultivat atat pentru aspectul sau tropical, cat si pentru fructe si frunze. Fructul - semintele - sunt asemanatoare la gust cu cu alunele, si se mananca crude, prajite sau rumenite; ele pot si macinate si se folosesc la prepararea painii. Frunzele si florile tinere sunt considerate legume.

Trandafirii pitici

2012-07-15T09:04:00.000-07:00

Pana nu demult, trandafirii pitici erau strict o arie de interes a celor pasionati de plante, de obicei a celor care aveau "microbul" cultivarii trandafirilor. Acum insa, multumita raspandirii pe care au cunoscut-o in Europa, a aparut o noua categorie de trandafiri care se gasesc mai nou la orice supermarket sau lanturi de magazine de specialitate. Necunoscatorii pot confunda trandafirii pitici cu cei obisnuiti - intre cele doua tipuri de plante exista diferente...
Perioada cea mai buna de a face cunostinta cu miniaturile florale este toamna tarziu. Atunci se gasesc in toate magazinele mari, sunt destul de ieftine si sunt perfecte pentru aranjamentele decorative de sarbatori. Va prezentam in continuare ce tipuri de trandafiri pitici puteti sa cumparati si va vom oferi si idei de aranjare a lor si sfaturi de cultivare ca plante de apartament sau de gradina.


Baby Grand	Bambino	Chasin rainbows

Ce este un trandafir pitic?
In primul rand, trandafirii in miniatura sunt versiuni la scara redusa a trandafirilor obisnuiti, si desi variaza in multe feluri, toti au flori micute, rareori parfumate. Toti isi au originea in China, din trandafirul chinezesc (Rosa chinensis minima). Ca inaltime, plantele variaza de la 13 cm sau mai putin, pana la 0,9 - 1,2 metri. Florile pot avea intre 1,2 - 5 cm in diametru, cu o gama de culori la fel de larga ca la trandafirii obisnuiti.
Trandafirii pitici sunt in mod natural rezistenti in gradina pe tot timpul anului - sunt plante perene usor de ingrijit si aproape tot timpul in floare, care pot fi folositi la borduri sau straturi ridicate. Daca sunt acoperiti bine cu frunze, ei pot sta afara chiar si iarna.


Cinderella	Cupcake	Spice Drop

De asemenea, trandafirii pitici se adapteaza foarte bine si ca planta de apartament. Spre deosebire de alte plante de interior care tolereaza bine conditiile de lumina si umiditate scazute, trandafirii au nevoie de lumina puternica, deci trebuie asezati la o fereastra orientata spre sud sau vest. Ca sa infloreasca continuu, trandafirii pitici au nevoie de lumina suplimentara, eventual de la niste tuburi fluorescente. Daca lumina este insuficienta, tulpina si ramurile se vor lungi, lasand spatii mai mari intre frunze, o problema des intalnita, numita etiolare.
Trandafirii pitici au nevoie de mai multa umiditate. Iarna, aerul din majoritatea caselor devine foarte uscat - problema se poate rezolva in doua moduri: asezarea unot vase cu apa intre ghivece sau asezarea acestora intr-o tava cu apa, pe un strat de pietricele. De altfel, chiar plantele va vor "spune" daca umiditatea este scazuta, pentru ca frunzele se vor zbarci, ingalbeni si vor cadea; deseori acarienii (paienjeni mici, rosii) vor invada planta.


Rainbows end	Red monimo	Rise'n shine

Cand sunt crescuti in gradina, marele avantaj al trandafirilor pitici este ca se ingrijesc foarte usor. Majoritatea sunt rezistenti si mai usor de taiat decat trandafirii obisnuiti - operatia presupune numai taierea varfurilor ramurilor. Cele mai bune momente de efectuare a taierilor sunt inceputul verii, si inca o data toamna tarziu, in ambele cazuri dupa ce s-au ofilit florile.
Ca la toate plantele de interior, verificati cu atentie sa nu aiba insecte daunatoare inainte de a le aduce in casa. Se uda temeinic si nu se lasa sa se usuce complet pamantul. Pentru a reduce riscul aparitiei vreunei boli sau daunatori, spalati fiecare planta o data pe saptamana sub jet de apa, curatand bine frunzele pe ambele parti. Se trateaza cu o substanta fertilizatoare diluata la jumatate din concentratie, in fiecare saptamana. Pentru a incuraja inflorirea alegeti un fertilizator bogat in potasiu.
Pentru cultivarea ca plante de interior, algeri varietati care nu cresc mai mult de 40 cm. Printre cele mai bune sunt 'Baby Grand', 'Bambino', 'Chasin' Rainbows', 'Cinderella', 'Cupcake', 'Glory Be', 'Livewire', 'Rainbow's End', 'Red Minimo', 'Rise 'n' Shine', 'Santa Claus', 'Shelly Renee', 'Sorcerer', 'Spice Drop', and 'Starina'.


Santa clause	Sorcerer	Starina

Lithops (Piatra vie)

2012-07-15T08:58:00.000-07:00

Familie: Mesembryanthemaceae (Aizoaceae)
Origine: Africa de Sud si Namibia
Perioada de inflorire: toamna, inceputul iernii
Descriere:
Lithops este cunoscuta si cu numele de Piatra Vie pentru ca poate sa insele prin aspectul sau, atat oamenii cat si animalele. Desi pare greu de imaginat, corpul lithops-ului este format din doua frunze care au evoluat in asa fel incat sa retina orice cantitate de umezeala din atmosfera. In umele zone in care lithops creste in natura, ploua foarte rar, uneori la cateva luni, asa ca este foarte importanta conservarea apei. Pentru a micsora orice risc de evaporare a apei, frunzele au capatat un aspect atat de truncat incat nu mai seamana deloc cu niste frunze obisnuite, ci aduc mai degraba cu pietrele. Acest lucru le face greu observabile, pentru ca planta reuseste sa imite la perfectie culoarea si aspectul solului. Aceasta "adaptare" la aspectul solului a dus la aparitia a numeroase specii de lithops.
Florile seamana cu papadiile si sunt galbene sau albe, in functie de specie. Prima oara se deschid in dupa-amiezile zilelor insorite.
Ingrijire:
Piatra vie este o planta perfecta pentru orice cultivator. Are dimensiuni mici si creste relativ greu, ceea ce inseamna ca pe o suprafata mica se pot etala diferite specii interesante. Desi infloresc in conditii favorabile, lithopsii sunt de-a dreptul fascinanti pentru nenumaratele modele si culori ale frunzelor.
Atunci cand va hotarati sa cresteti lithops ca planta de interior este bine sa nu uitati de conditile de caldura si seceta in care cresc in mediul lor natural. De asemenea este important sa stiti ca este o planta care creste greu, uneori fiind nevoie sa treaca cativa ani buni ca sa atinga dimensiunea maxima. Aproape toate problemele acestei plante sunt cauzate de udarea exagerata si de proasta ventilatie, mai ales cand mediul in care creste este rece sau foarte umed.
Locul ideal in care se dezvolta un lithops ca planta de interior este o sera orientata spre sud; desigur ca daca nu aveti o sera puteti sa asezati ghiveciul pe pervazul unei ferestre dinspre sud - daca planta nu primeste destula lumina va creste inalta si isi va pierde aspectul de piatra. Nu suporta udarea excesiva, care duce la pierderea plantei. Rezista la temperaturi foarte ridicate atat timp cat aerul este curat, dar mor in conditiile stagnante. Daca aceste criterii pot fi respectate e posibil sa aveti o colectie de lithops care sa dureze multi ani.
Planta nu se mai uda de la sfarsitul lunii octombrie si atat iarna cat si primavara nu se uda deloc (in afara de Lithops optica, specie care infloreste greu daca nu se uda si in decembrie). Iarna si primavara pietrele vii isi genereaza parti noi de planta consumand umezeala si substantele nutritive din fostul corp. Procesul va fi vizibil pana la inceputul primaverii. Pe perioada iernii si primaverii tineti planta intr-un loc racoros, dar ferita de ger si inghet. O puteti uda din nou imediat ce ramasitele fostei plante s-au uscat, adica prin mai-iulie, in functie de specie; atunci udati bine pamantul si inlaturati corpul vechi al plantei.

Intre udari pamantul trebuie sa se usuce; desigur ca acest aspect este variabil in functie de dimensiunea ghiveciului, dar atat timp cat suprafata plantei este ferma si nu prezinta zbarcituri, nu trebuie udata. Ghidati-va dupa aceasta regula atat in zilele racoroase cat si in cele foarte calduroase, cand majoritatea florilor din sera au tendinta sa se zbarceasca. Daca aveti dubii, NU udati lithopsul - mai asteptati. Dupa cum vedeti, udarea pietrelor vii este o problema de balans... prea putina apa va duce la pipernicirea plantei, iar prea multa va duce la putrezirea radacinii, sau in cele mai bune cazuri, la aparitia noii plante in alta perioada a anului (daca se intampla acest lucru, nu mai udati planta deloc pana cand nu s-a uscat vechea planta). Dupa 1-2 ani veti stii cum se comporta lithopsul in diferite situatii.

O piatra vie sanatoasa, matura, va trai cu usurinta chiar si 2 ani fara apa in conditiile de clima din nordul Europei - desigur ca asa ceva nu este recomandat, dar e interesant cat pot rezista aceste plante fara apa. Ocazional puteti trata planta cu fertilizator, dar nu exagerati, pentru ca lithopsul are nevoie de foarte putini nutrienti. Pentru plantare este bun orice tip de compost amestecat cu putin nisip pentru a usura drenajul, sau orice amestec pentru cactusi.
Inflorirea este strans legata de cantitatea de lumina pe care o prinesc in timpul lunilor de primavara si vara. Daca sunt cultvate in climate statice veti avea nesansa ca plantele dvs. sa nu infloreasca.
Specii: Pana in prezent sunt cunoscute aproximativ 200 de specii.
Pericole si daunatori:
- putrezirea radacinii
- arderea: pe perioada de vara asezati planta intr-un loc partial la umbra, pentru a nu fi arsa de razele foarte puternice ale soarelui
- ramele si soarecii.

Mimosa (arbore de matase)

2012-07-15T08:54:00.000-07:00

Denumiri alternative: Albizia, Arborele de matase
Familie: Fabaceae
Origine: Asia, din Iran pana in Japonia
Expunere: plin soare
Udare: moderata

Descriere:
Arborele de matase, cunoscut si cu denumirea de mimosa sau acacia de matase, este un arbore de dimensiuni mici si medii, dar care poate ajunge pana la 6-12 metri. Scoarta este maro, deschisa la culoare, fina la atingere si in general subtire.
Frunzele frumoase, asemanatoare ca aspect cu cele de feriga, sunt lungi de 12-20 cm, late de 7-10 cm si dispuse alternativ de o parte si de alta a tulpinii.
Arborele de matase (mimosa) are flori roz, ostentative si parfumate, lungi de aproximativ 4 cm, aranjate in panicule la capatul ramurilor; seamana cu pampoanele folosite de majorete.
Fructele sunt plate; pastaile aurii sunt lungi de circa 15 cm si contin seminte ovale, maro deschise la culoare, de 1,2 cm lungime. Pastaile sunt coapte in august sau septembrie si incep sa se dezintegreze la scurt timp dupa aceasta perioada, dar raman in copac pana iarna.


mimosa borealis stemfls	mimosa calliandra inaeqilatera

Ingrijire si cultivare:Arborele de matase creste repede in conditii bune, dar are viata scurta iar lemnul este subtire si fragil. Daca este taiat de langa radacina sau numai coroana de frunze, mimosa va inmuguri repede la loc, iar ramurile noi pot creste chiar mai mult de 1 m intr-un anotimp.
Albizia iubeste caldura si temperaturile ridicate. Iarna are nevoie de protectie. Se uda moderat, iar pamantul se lasa sa se usuce intre udari. Apa nu trebuie sa atinga florile !
Pentru iubitorii de bonsai, arborele de matase (mimosa) este potrivit numai pentru formele de dimensiuni mari, netraditionale de bonsai, datorita frunzelor compuse, mari. In natura, acest arbore creste deseori in grupuri, cu tulpini multe, dese, de aici ideea formarii lui ca bonsai. Taierile de formare de fac iarna sau primavara devreme, dupa cum e nevoie. Ramurile se leaga cu sarma de cand sunt tinere, pentru ca pe parcurs ele devin din ce in ce mai fragile.


mimosa (acacia dealbata)	mimosa borealis

Inmultire:
Arborii de matase (mimosa) de inmultesc atat pe cale vegetativa, cat si prin seminte. Coaja semintelor este foarte puternica si impermeabila, lucru care face ca samanta sa ramana in stare de reapus multi ani. Un studiu a aratat ca 90% din seminte sunt viabile dupa 5 ani si, pentru alte specii de mimosa, o treime din semintele recoltate au germinat dupa 50 de ani. In general, semintele cad pe jos, in jurul copacului, dar pot fi luate de apa.
Pericole si daunatori:
Ofilirea este cea mai distructiva boala care afecteaza arborele de matase; in cele din urma copacul moare, dar va reinmuguri, dupa cum ii e obiceiul, cu si mai multe ramuri.
Precautii: deoarece arborii de matase se adapteaza bine la orice tip de sol, produc mari cantitati de seminte si incoltesc din nou daca sunt taiati cat de putin, ei sunt in "competitie" serioasa cu ceilalti copaci si arbusti. In grupurile dense de mimosa (arborele de matase) cantitatile de lumina si substante nutritive sunt reduse sever pentru celelalte plante.

Garoafa - Dianthus Caryophyllus

2012-07-15T08:52:00.000-07:00

Denumire populara: garoafa, garoafa de gradina
Familie: Caryophyllaceae
Inaltime: 45-60 cm
Diametru: 38-45 cm
Expunere: plin soare
Sol: 6,6-7,5 (neutru), 7,6-7,8 (usor alkalin)
Udare: medie - nu exagerati; la intervale regulate
Perioada de inflorire: primavara tarziu - vara
Foliaj: verde, verge-albastrui

DescriereGaroafele sunt un gen de plante care infloreste anual, de doua ori pe an sau in continuu. Garoafa are frunze ascutite, lanceolate, de culoare gri-verzui, asezate de-a lungul tulpinii; frunzele se intorc usor in afara. Florile pot fi parfumate, simple sau duble, de mai multe culori. Exista multi hibrizi de garoafa care nu au parfum, dar au o varietate mai mare de culori. Garoafele infloresc mai ales in perioadele cu temperaturi mai scazute ale anului, la inceputul iernii. Sunt plante perfecte pentru gradina, dar si ca flori taiate. Daca sunt ingrijite corespunzator, garoafa rezista in glastre chiar si o luna.
Originare din Eurasia, garoafele sunt unele din cele mai populare flori de gradina si se numara prin cele aproape 300 de specii de plante anuale, bianuale sau perene ale genului Dianthus. Exista sute de varietati si hibrizi. In limba greaca, "dianthus" inseamna "floarea lui Zeus" sau "floarea divina".
Garoafele pot atinge 60-90 cm inaltime, desi majoritatea varietatilor cultivate in gradina ating 25-50 cm.

Ingrijire si cultivareGaroafa este printre cele mai cautate flori; ele au atat valoare comerciala cat si ornamentala. Gradinarii nu stiu in general tehnicile de cultivare a garoafelor si conditiile de care au nevoie acestea. Garoafele sunt potrivite ca plante de bordura, in straturi, in gradini cu rocarie si chiar in ghivece. Ele se gasesc intr-o varietate de culori cum ar fi rosu, caramoziu, portocaliu, violet, galben, roz, alb, crem, etc.
Garoafele au nevoie de pamant fertil, usor alkalin sau neutru din punctul de vedere al pH-ului, usor drenabil si de 4-5 ore de plin soare, zilnic.
Pamantul trebuie sa fie umed. Evitati sa udati in exces florile, pentru ca acest lucru va duce la ingalbenirea foliajului. Pentru ca sa infloreasca in continuu, garoafele trebuie tratate usor cu o substanta fertilizatoare lichida (10-10-10), la fiecare 6-8 saptamani. Florile trecute, ofilite, trebuie inlaturate repede pentru a incuraja inflorirea continua.
Un alt aspect important este ciupirea florilor. Garoafele trebuie ciupite pana au numai 6 noduli pe fiecare tulpina - aceasta operatie incurajeaza dezvoltarea tulpinilor laterale, ramificatia tufei in general. La fel, si tulpinile laterale trebuie ciupite. Nu uitati ca daca tufa are mai multe tulpini, va avea si mai multe flori. De asemenea, la inceput, planta trebuie legata de un bat pentru a creste dreapta. Daca se doresc flori mai putine, la capatul unei tulpini lungi, atunci garoafa se ciupeste o data, cand are 15 cm inaltime, si apoi inca o data cand tulpinile laterale au 10-15 cm (cam la 4 saptamani dupa prima "ciupire"). Odata plantata, garoafa trebuie udata la fiecare 5-7 zile. In ghiveci, udarea trebuie facuta la 3-5 zile.
Daca garoafa este crescuta la planta de apartament, trebuie sa aveti mare grija la conditiile de temperatura si umiditate din incaperea in care este asezat ghiveciul. Aerul prea uscat dauneaza foarte mult garoafelor; acest lucru se poate regla prin stropirea frunzelor si asezarea ghiveciului intr-o pozitie in care sa nu fie expusa la surse de caldura sau la soare direct.

Metode de inmultire1. Seminte. Pentru a colecta semintele, lasati capetele garoafelor sa se usuce pe planta, dupa care se taie si se aduna semintele. Daca sunt curatate corespunzator, acestea pot fi chiar pastrate mai mult timp. Se pot planta in interior, inainte de ultimul inghet, la 3 mm adancime, intr-un amestec usor drenabil, primavara sau la inceputul verii. Compostul trebuie sa fir umed dar nu exagerat de ud. Eventual, stropiti cu apa pentru a-i mentine umiditatea. Semintele vor germina in 2-3 saptamani. Cand rasadurile au crescut destul de mult, garoafele pot fi transplantate in ghivece sau drirect in pamant. Ele vor inflori in 6-9 luni sau chiar un an.
2. Butasi. Acestia se recolteaza de la orice garoafa, dar cei mai calitativi sunt cei de pe plantele de un an, dupa ce aceasta a inflorit. De fapt, tulpina florii este de cele mai multe ori singurul element din care garoafa isi va dezvolta o alta tulpina destul de lunga, capabila sa infloreasca la randul ei. Butasii se preleveaza cel mai bine la inceputul toamnei. Ei vor prinde radacini de la nodul umflat ascuns sub fiecare frunza. Faceti o taietura inclinata (nu dreapta!) imediat sub un nod si indepartati partea de sus, lasand inca un nod din care sa creasca tulpina noua. Butasul se infige intr-un ghiveci cu pamant usor drenabil, sau intr-o rasadnita.
3. Marcotaj. Este cea mai simpla metoda de inmultire a garoafelor, aplicabila numai cand planta s-a maturizat complet. La o tufa de garoafe, cautati tulpinile care stau desprinse de grup sau care cad inspre pamant. Este posibil ca acestia sa fie deja inradacinati, dar daca nu, iata ce trebuie sa faceti: aplecati tulpinile pana ating pamantul si fixati-i cu o piatra sau, mai bine, cu un carlig de fier; taiati toate florile care cresc pe tulpina respectiva. In cateva saptamani, veti vedea ca garoafa a prins radacini. O alta metoda, usor diferita este ca tulpina sa fie putin ingropata in pamant. Odata de radacinile ating 10-12 cm lungime, taiati noua planta si transplantati-o intr-un ghiveci sau in gradina, in pamant usor drenabil.
4. Garoafele mai pot fi inmultite prin divizarea radacinilor. Scoateti din pamant ghemul de radacini si impartiti-l cu grija, cu mana sau cu o foarfeca de gradina. Fiecare segment de replanteaza intr-un amestec usor drenabil, care trebuie mentinut mereu umed.

Coleus

2012-07-15T08:48:00.000-07:00

Plantele Coleus sunt rezistente si usor de cultivat. Aceste plante sunt cel mai bine cunoscute datorita culorii lor stralucitoare si varietatii formelor frunzisului. Sunt cel mai adesea considerate a fi plante anuale de catre crescatori si producatorii de seminte, dar ele pot fi cultivate si in ghivece si tinute in apartament.

Plantele Coleus pot fi crescute in gradina la lumina puternica, la lumina indirecta, sau partial la umbra. Plantele care cresc mici de inaltime (15-20 cm) vor creea un cadru plin de culoare, sau puteti folosi soiurile de plante care cresc mai inalte ( aprox.1m) pentru a creea un peisaj floral artistic. Majoritatea plantelor Coleus vor supravietui expunerii totale la soare. Culoarea frunzisului este influentata de mentinerea plantelor la umbra.

Coleus este cat se poate de izbitor chiar si cand este plantat in ghiveci ca planta ornamentala de interior. Indepartand tepii formati de floare in timpul cresterii, si tinand planta legata de un suport, coleus poate fi pastrat in stare perena timp de cateva anotimpuri.

Cu toate ca aceasta planta face parte din familia urzicilor, ea este o menta si nu are proprietatile intepatoare ale urzicii.

Coleus blumei

Plantele Coleus sunt intalnite in mare masura intr-o varietate de marimi, incepand cu plantele de ghiveci pana la cele agatatoare de casa de mari dimensiuni. Butasii de Coleus par a fi plante blajine si destul de putin colorate in comparatie cu specimenele mari, ceea ce va poate indemna sa achizitionati o planta mare si aratoasa. In felul acesta va veti gandi ca planta dumneavoastra trebuie sa fie cel mai frumos si colorat coleus intalnit vreodata.

Nu subestimati niciodata potentialul butasilor de coleus! Odata ce butasii ating un anumit punct in cresterea lor, vor adauga caracteristici suplimentare in ce priveste frunzisul si coloritul. Intensitatea luminii pe care planta o primeste va avea de asemenea o influenta directa asupra intensitatii culorii frunzelor. Unele specii pot produce cel mai bun colorit fiind crescute in locuri usor umbrite, pe cand altele arata cel mai bine cand sunt crescute la lumina puternica. Lumina fluorescenta se pare ca aduce o si mai mare intensitate si rezonanta coloritului. Atata timp cat nu aveti nevoie imediata de o planta de dimensiuni mari, ar fi mai bine sa alegeti o varietate de plante puiet si sa le urmariti cum cresc si se dezvolta.

Coleus ca planta de casa

Coleusul va fi o planta frumoasa de interior atata timp cat primeste suficienta lumina si hrana. El trebuie plantat intr-un sol nu foarte gras si usor drenabil. Asezati-l intr-un loc unde sa aiba parte de mai multe ore de lumina naturala in fiecare zi si asigurati-i lumina artificiala de crestere pentru a obtine cel mai bun colorit al frunzelor. Planta se poate adapta la temperaturi mai mari de 12 grade Celsius, dar va creste cel mai bine cand este pastrat intre 20 si 30 de grade Celsius.

Pastrati solul umed cu regularitate, dar niciodata imbibat. Hraniti planta in fiecare luna cu o solutie diluata (amestec 50%) de fertilizator pentru plante de interior. Bobocii florilor trebuie indepartati imediat ce acestia se dezvolta, pentru a impiedica planta sa produca seminte. Odata ce este lasat sa produca seminte, el si-a indeplinit practic obiectivul in viata si deobicei moare.

Toaletarea plantei poate fi de asemenea necesara pentru a preveni cresterea alungita pe verticala. De fiecare data cand varful plantei este taiat, aceasta isi va distribui energia catre partile laterale, devenind o planta mult mai stufoasa. Coleusul este o planta foarte rezistenta, astfel ca puteti taia foarte mult din ea in caz de necesitate (chiar si aproape de nivelul solului).

Coleus in gradina

Nu trebuie plantat in gradina pana cand temperatura minima nu atinge valoarea de 10 grade Celsius. Desi plantele de Coleus supravietuiesc deobicei cand cresc in locuri foarte insorite, coloritul frunzelor tinde sa se intensifice atunci cand planta creste la umbra. Plantele trebuie sadite la 30 cm una de alta, intr-un sol bogat, umed, bine drenat, cu un pH neutru sau putin alcalin.

Rupeti varful tulpinii cand planta ajunge la o inaltime de 10-15 cm pentru a-i induce o crestere ramificata, si indepartati mugurii florilor imediat ce acestia se formeaza. Daca solul este lasat sa se usuce, frunzele se ofilesc, dar in mod normal isi revin repede cand planta este din nou udata. Udati planta adecvat in timpul plantarii si apoi acoperiti solul cu un strat protector pentru a conserva umiditatea. Stratul protector va ajuta planta sa se incalzeasca retinand caldura in sol, astfel ajutand planta sa se acomodeze in noua ei casa. Aveti grija la gandaci, purici, musculita alba si de asemenea la melci.

Inmultirea Coleusului

Este destul de usor sa va extindeti colectia de plante Coleus. Semintele nu sunt scumpe, sunt usor de gasit, si incoltesc aratandu-si prima culoare in aproximativ doua saptamani. Un alt avantaj al plantarii Coleusului prin insamantare este faptul ca fiecare pachet de seminte va contine multe culori diferite de plante. Din aceasta varietate puteti alege favoritele dumneavoastra pentru a le clona in viitor.

Daca intentionati sa il cresteti ca planta de interior, insamantarea poate fi facuta inauntru in orice moment al anului. Daca rasadul are ca destinatie plantarea in gradina, atunci insamantarea trebuie facuta in interior cu cel putin 10 saptamani inaintea ultimului inghet asteptat, astfel incat plantele vor fi bine dezvoltate cand va veni timpul plantarii lor in gradina.

Semintele de Coleus sunt foarte mici. Ele trebuie semanate pe un strat de pamant steril si umed, intr-o tavita putin adanca, dupa care vor fi acoperite cu un strat subtire de pamant fin. Tavita trebuie acoperita cu un capac de sticla sau cu folie de plastic pentru a retine umezeala, pana cand semintele vor incolti. Pastrati tavita intr-un loc calduros si luminos dar ferit de razele soarelui. Cand rasadurile sunt suficient de mari pentru a putea fi manevrate cu usurinta, ele vor fi dezgropate si plantate in vase individual.

Cand pericolul inghetului a trecut, plantele pot fi mutate in gradina. Inmultirea coleusului prin butasire este de asemenea usoara. Puteti creea o clona prin taierea unei bucati de tulpina in orice moment al anului. Folositi un cutit curat si ascutit pentru a taia tulpina chiar sub un nod al unei frunze. Indepartati frunzele din partea de jos, inmuiati capatul taiat intr-un hormon de inradacinare (auxina) si introduceti-l in pamant de plantat proaspat si steril. Acesti butasi vor prinde radacini si daca sunt tinute in nisip umed sau intr-un pahar cu apa la temperatura camerei.

Luati butasii toamna, anterior inghetului si cresteti Coleus-ul ca planta de interior pentru a da culoare lunilor de iarna. In februarie sau martie luati din nou cativa butasi si cultivati-i pentru a fi plantati in gradina cand vremea se va incalzi. Plantele vechi au tendinta de a se alungi pe verticala, iar frunzele se vor decolora.

Frunze de coleus

Hortensia

2012-07-15T08:45:00.000-07:00

Planta de gradina, ornamentala pe toata perioada verii, decorativa prin florile sale mari si colorate, hortensia este mare iubitoare de apa, asa cum reiese si din denumirea sa stiintifica: Hydrangea (gr. Hydros - apa). Dat fiind ca perioada de inflorire este foarte mare - de la inceputul verii si pana toamna tarziu - caracteristica rar intalnita la alte plante, hortensia este una dintre preferatele iubitorilor de flori.

Se prezinta sub forma unui arbust exotic, fiind originar din China si Japonia, unic in peisajul gradinilor noastre prin bogatia florilor albe, roz, rosii sau albastre. De regula, creste in gradini, iernand afara, insa, exista si soiuri care se preteaza la cul tura in ghivece, care necesita spatii protejate.

Hortensiile sunt de doua feluri: cele cu flori rotunde, sterile, numite "macrophylla" si cele cu flori plate, mici �i fertile inconjurate de alte flori mai mari �i sterile, denumite "serrata". Culoarea florilor depinde de PH-ul solului �i de continutul acestuia in unele metale. Astfel, pentru florile albastre PH-ul trebuie sa fie in jur de 4-4,5, iar pentru cele roz �i rosii undeva intre 5 si 5,6.

Cat priveste locul de plantat acesta trebuie sa fie cat mai ferit, deoarece hortensia nu suporta razele directe ale soarelui si este foarte sensibila la ger. Hortensia se dezvolta bine intr-un pamant fertil, reavan, cu umiditate constanta. Nu suporta solurile bogate in calciu. Cand reactia acestora este alcalina (in jur de 7-8) frunzele se ingalbenesc, deoarece se produce o blocare a fierului. In aceste conditii puteti creste aciditatea prin introducerea in sol a unui amesc de turba acida, pamant de padure sau de frunze, compost �i pamant de telina.

Atentie la toaleta plantei! La hortensii nu se fac taieri. Lastarii batrani, cei deteriorati sau inestetic dezvoltati se indeparteaza cel mult primavara. Cand temperaturile depasesc 30 grade Celsius, hortensia se uda saptamanal, dupa acest prag, udarea se face zilnic, de preferat dimineata devreme, inainte de rasaritul soarelui, stropindu-se inclusiv frunzele. Excesul de apa poate conduce la aparitia unor boli, motiv pentru care solul in care este plantata trebuie sa permita scurgerea apei.

Aloe Vera

2012-07-15T08:41:00.002-07:00

Familia: Liliaceae

Expunere: la soare (4 sau mai multe ore pe zi)

Dimensiuni: variaza intre 30x30cm (ca plante de interior) si 9-18mx3m (in mediul natural)

Descriere:

Aloe grupeaza aproximativ 200 de specii si provine din zonele mai uscate ale Africii, din Madagascar si Arabia; s-a raspandit in zonele calde, tropicale si nu poate supravietui la temperaturi de inghet. Sunt plante suculente care contin 95% apa. Au radacini puternice, fibroase, cu frunze dese, groase, carnoase, de obicei cu margine dintata, si care cresc direct din partea superioara a radacinii. Florile cresc anual primavara, pe tulpini drepte si variaza intre rosu, galben si purpuriu.

Pamantul in care se planteaza trebuie sa fie usor drenabil si de o fertilitate moderata. Plantele pot supravietui secetei, dar pentru binele lor, este mai bine sa le udati. Pe perioada iernii speciile de aloe cultivate intra intr-un stadiu de semi-stagnare si nu au nevoie de prea multa umezeala, asa ca este recomandat sa le udati foarte rar, cand pamantul din ghiveci s-a uscat. In timpul verii pamantul trebuie sa fie foarte bine udat, dar intre udari e bine sa il lasati sa se suce. Aveti grija ca apa sa nu se stranga la baza frunzelor.

Primavara se recomanda sa mutati plantele de aloe intr-un ghiveci mai mare decat cel precedent, care sa fie mai degraba lat decat inalt; e bine sa folositi un amestec de compost special pentru cactusi.

Inmultire:

1. Prin mladite, care cresc la baza plantelor mature. Cand au cel putin 5 cm inaltime se planteaza separat.

2. Prin seminte.

Alte informatii: Desi majoritatea speciilor de aloe au valoare comerciala si medicinala, cea mai renumita este Aloe barbadensis, cunoscuta sub numele de Aloe vera. Proprietatile medicinale ale acesteia sunt cunoscute si inregistrate din timpuri stravechi, cand era folosita pentru tratarea unor boli cronice, a arsurilor, taieturilor, iritatiilor, cat si ca element in produse de infrumusetare. I s-au atribuit chiar proprietati magice. In Egiptul antic era considerata planta nemuririi si in mormintele faraonilor au fost descoperite reprezentari ale unor specii de aloe.

Piper

2012-07-14T14:01:00.001-07:00

Denumire stiintifica
Piper spp

Denumire populara
Piper

Imagini

Tipul plantei
Este planta perena si creste sub forma de liana.

Gabarit
Poate ajunge la 10 m in mediul natural, in cultura i se asigura o dezvoltare de pana la 3-4 m.

Lumina si temperatura
Fiind o planta care creste in zonele tropicale calde si umede, are nevoie de temperaturi ridicate in perioada de vara, ideale fiind cele intre 23-27 grade C. Ii plac locurile insorite, dar sa fie ferita de razele arzatoare ale soarelui. Tolereaza si semiumbra.

Frunze, flori, fructe
Pe tulpinile foarte lungi si flexibile, cresc frunzele alterne, cu marginile intregi, care au forma asemanatoare unei inimi de 5-10 cm lungime si pina la 6 cm latime. Frunzele au sapte nervuri proeminente dispuse la distante egale. Sunt persistente si au culoarea verde inchis. Florile verzui sunt ca niste picaturi mici dispuse in inflorescente lungi. Apar la baza frunzelor si sunt unisexuate. Inflorescentele ajung de la 7-8 cm, cat au la inflorire, pana la 15 cm, la coacerea fructelor. Fructele sunt boabe mici, verzi la inceput si care devin rosii la coacere. Un singur ciorchine are 20-30 de fructe. Se culeg de la plante care au minim trei ani. Culoarea boabelor de piper depinde de faza de recoltare si de metoda de uscare. Boabele verzi si rosii sunt uscate la rece si tratate cu substante chimice care sa le mentina culoarea. Boabele uscate la soare se innegresc.

Solul
Substratul de cultura trebuie sa fie bine drenat, bogat in substante organice si sa se mentina permanent umed.

Udarea
Planta se uda regulat pentru a se mentine pamantul umed in permanenta.

Aerul
Are nevoie de o umiditate mare a aerului, in jur de 80%. Pentru ca planta sa creasca frumos se va pulveriza zilnic cu apa la temperatura camerei.

Ingrasaminte
Se aplica vara, odata la doua saptamini. Primavara se poate pune ingrasamint organic (balegar) la suprafata solului.

Inmultire
Se inmulteste foarte bine prin butasi de tulpina cu 2-3 noduri, care se planteaza in substrat afinat si se asigura caldura si umiditate prin acoperire cu folie. Perioada optima de inradacinare este primavera si vara.

Conditii de iernare
Trebuie sa i se asigure o temperatura de minim 10 grade C, se uda mai rar si nu se fertilizeaza. Se plaseaza intr-un loc luminos.

Boli si daunatori
Nu are probleme deosebite.

Ingrijire si particularitati
Piperul este usor de cultivat ca planta de ghiveci, daca i se asigura vara caldura si umiditate iar iarna un loc luminos si racoros. Planta se desfrunzeste daca nu are conditiile necesare. Lastarii lungi se tund de doua ori pe an, pentru a i se controla cresterea. Fructele contin un alcaloid piperin cu gust picant iute si cu o aroma deosebita, datorita caruia au devenit un important condiment alimentar.

Specii si varietati
Piper nigrum
Piper crocatum
Piper ornatum
Piper magnificum Gentil
Piper auritum
Piper sarmentosum
Piper betle

Begonia

2012-07-14T13:39:00.001-07:00

In functie de partea decorativa, aceste plante se impart in doua mari categorii : begonia de frunze si begonia de flori, iar in functie de forma radacinilor ele se pot categorisii in plante cu radacini rizomatoase(cu rizomi), cu radacini tuberculate(cu tuberculi) sau cu radacini fasciculate (fibroase).

Begonia de frunze

sunt begonii cu vegetatie si inflorire(unele specii) pe durata intregului an.

Multitudinea de specii a acestei plante (cca 1000) este caracterizata printr-un specific comun – frunze carnoase pozitionate asimetric pe tulpina, forma si coloritul spectaculos al acestor frunze prezentandu-se intr-o varietatea foarte mare de forme si culori :

- ondulate acoperite cu perisori de culoare verde inchis, cu nervuri mari, maro, purpurii in forma de cruce ;
- palmate, verde lucios ;
- rotunde cu o spirala pe ele, colorata mai deschis–albicios ;
- ovale , mari lucioase verzi–aramii pe fata frunzei si rosietice pe dosul acesteia, cu marginea lobata si ondulata ;
- in forma de plaman cu o culoare verde-rosiatic ;
- peltate, lung petiolate, gofrate, cu varful ascutit, margine ondulata si cu mici dinti ;
- mici in forma frunzei de feriga sau a frunzei de artar.

Florile acestor plante sunt colorate in functie de specie in alb, roz, corai sau rosu, asezate in ciorchini sunt nesemificative ca valoare decorativa.

Vara, Begonia necesita amplasare intr-un spatiu luminos, ferita de razele soarelui (pentru ca le arde frunzele) si de curentii de aer, in medii cu temperatura ridicara 20-25 gr.C. si cu umiditatea atmosferica deasemenea ridicata( 85% ).

Este recomandata o udare moderata (la 2-3 zile) numai pe marginea ghiveciului, fara a se stropi frunzele cu apa (pamantul trebuie sa fie umed, nu imbibat, pentru ca nu suporta apa in exces, planta moare).

Substratul trebuie se fertilizat saptamanal in perioada de vegetatie maxima (martie – octombrie), iar pentru a asigura permanent umiditatea atmosferica de care are nevoie planta , zilnic, trebuie sa se pulverizeze apa pe frunze.

Iarna, planta intra in semirepaus, o parte din frunze uscandu-se. Begoniaprefera o temperatura la locurile de amplasare in jur de 15 grade C.Begonia se uda rar si cu putina apa in perioada de iarna.

Begonia prefera o orientare spre est, desi se poate adapta si la alte pozitionari. Primavara necesita tunderea tulpinilor pentru a avea un aspect compact , schimbarea la 2 ani a substratului si atunci cand este cazul transplantarea intr-un ghiveci mai mare cu un substratul dintr-un un amestec alcatuit din pamant de frunze, pamant de telina, mranita si nisip.

Anual la sfarsitul lunii februarie, inceputul lui martie, pentru a reda vigoarea si forma regulata, Begonia se aranjeaza prin taierea unor parti din ramuri.

Begonia se inmulteste primavara sau la inceput de toamna prin butasi de frunza sau prin frunze cu codite cat mai lungi puse direct in apa pana apar radacini si frunzulite, apoi se planteaza. Begonia se mai poate inmultii, atunci cand apar pui de noi plantute (la unele specii) prin separarea acestora si plantarea lor separat.

Begonia de flori

sunt begonii cu bulbi, recunoscute pentru frumusetea florilor delicate care seamana foarte bine cu trandafiri miniaturali.

Begonia de flori necesita amplasare in conditii similare cu begoniile de frunze, dar preferand orientarea spre nord.

Iarna, begonia de flori se uda mai rar, deoarece planta intra in semi-repaus, sau se scot tuberculi din pamant si se pastreaza peste iarna intr-o cutie cu pamant si nisip la temperatura de cca. 10 grade C. In februarie – martie tuberculi se scot, se curata de radacinile uscate si se planteaza in ghivece.

La aparitia lastarilor se aseaza ghivecele la fereastra si se uda gradat din ce in ce mai mult odata cu cresterea frunzelor.

Begonia de flori se inmulteste prin bulbi, sau bucati de bulbi care sa aiba cel putin un mugure (acestia se planteaza cu partea concava in sus) sau prin lastari pusi in apa pana da radacina si frunzulite, cand se vor planta.

Tulips

2012-07-14T13:36:00.000-07:00

Sweetly Scented Tulips

A fragrant few are pleasing to see and to smell

by Susanne Mandigo

Flowers as fulsome as any peony adorn early, double-flowered fragrant tulips such as the yellow ‘Mr. van der Hoef’, pure-white ‘Schoonoord’, and pinkish-red ‘Electra’.

There’s a word for the happy and all-too-rare phenomenon of unexpectedly finding something delightful: serendipity. It applies perfectly to a discovery I made one sunny May morning a few years back. I was on my knees in the garden, reveling in the delight of digging in the loamy earth after a long Vermont winter. As I was puttering around, I noticed a wonderfully subtle, fruity fragrance. Its source was a mystery, but the scent was so enticing I determined to track it down. Finally I found it in, of all places, the open bloom of a tulip. I never knew there was any such thing as a sweet-smelling tulip, but the proof was right under my nose. Not only was the flower seductively fragrant, its peachy-pink color was outstanding and its form simply exquisite. Serendipity indeed.
That’s how I found ‘Apricot Beauty’, my ‘first’ fragrant tulip. That discovery marked the beginning of an ongoing, delightful search that has led me to a score or so of sweetly scented tulips.

A few fragrant favorites

‘Apricot Beauty’ can perfume a whole room. It excels in the garden or in a vase, and is easy to force for indoor blooms.

As a gardener by both profession and passion, I plant about 10,000 tulips a year, so I’ve experimented with all kinds of species and hybrids. There are thousands of varieties, with an almost infinite array of colors, but very few are fragrant. Of the 100 or so cultivars I plant each spring, only 5 or 6 have any scent at all. Tulips range from the small, hardy species tulips often used in rock gardens, to the tall, majestic Darwin Hybrids that are the backbone of the perennial border in spring. But of all the tulip’s wonderful qualities, the most special one, to me, is fragrance. And though there are a few fragrant species tulips, I’ve concentrated on seeking out sweet-smelling hybrids and cultivars.
I’ve planted new ‘Apricot Beauty’ bulbs every fall since I first discovered them. This cultivar excels in the garden and makes a superb cut flower. One vase of ‘Apricot Beauty’ will perfume a whole room. For winter blooms, I also pot a few bulbs up every year for indoor forcing.

Like most fragrant tulips, ‘Generaal de Wet’ is an early-blooming variety. And—also like most fragrant tulips—its petals are quite tasty and can be used in salads.

Like ‘Apricot Beauty’, most fragrant tulip cultivars are early-blooming varieties. I guess they are Mother Nature’s way of tempting sleepy bees to wake from winter’s sleep. These early, fragrant tulips include both single- and double-flowered types. Some of my favorite singles include ‘Generaal de Wet’, a wonderful, softly blushed orange tulip; ‘Prinses Irene’ (often sold as ‘Princess Irene’), another sweet-smelling orange flower; and ‘Couleur Cardinal’, a beautiful, dark-red flower with a violet blush and a light, sweet scent.
Some of the early, doubleflowered tulips are not only fragrant, but also boast flowers as fulsome as any peony. Of these, I like the yellow ‘Mr. van der Hoef’; ‘Electra’, a pinkish-red beauty; and ‘Schoonoord’, a lovely pure white.
I’ve also discovered a few fragrant tulips that appear a little later in the season—a few mid-season Darwin Hybrid tulips caught my attention this past year, when I discovered two new varieties to add to my list of fragrant favorites. ‘Silverstream’ is a pale, cream color with a fine, sweet scent and leaves edged with pink. ‘Holland’s Glory’ is another standout—it sports huge, orange-red blossoms on strong, 2-foot-tall stems. Darwin Hybrids are the tulips that are most likely to return for several years to bloom again in your garden.

Place fragrant tulips near a door

‘Holland’s Glory’, foreground, is a standout among fragrant mid-season tulips. It makes a perfect pair with another fragrant Darwin Hybrid, the yellow-red ‘Rainbow Warrior’.

You can use fragrant tulips to advantage indoors and out. I like to plant them near garden benches and along paths, so their fragrance can be enjoyed during leisure time in the garden. If you have a planting bed near a window or doorway, you can bring their fragrance inside just by opening the window and allowing the breeze to carry it in. A more obvious way to bring the sweet smells of tulips inside is to cut their flowers and put them in a vase. You can cut a few flowers from your beds, but don’t take so many that you’ll detract from the display. Or, if you have enough space, plant a whole bed just for cutting.
A great way to bring fragrant tulips indoors is to force them for winter bloom. Among the most fragrant and easily-forced tulips are ‘Bellona’, a yellow, single early tulip, and, my favorite, ‘Apricot Beauty’. There’s something magical about having a pot of sweetsmelling tulips on the livingroom table as you watch the snow falling outside.

Plant deep in well-drained soil

Find new fragrances while cultivating the earth. Author Susanne Mandigo discovered the sweet scent emitted by tulip cultivars like ‘Apricot Beauty’ while working in the garden.

Many hybrids and cultivars are not reliably perennial, so you can’t count on blooms year after year from the same bulb. That’s why lots of gardeners treat tulips like annuals, and pull them out of the ground once they’ve finished flowering. They find it easier to plant new bulbs each fall than to watch a planting decline over the years. Some varieties are a little more tenacious. I’ve found Darwin Hybrids to be the most reliably perennial— aside from species tulips, most of which aren’t fragrant. With ideal conditions, some Darwins may flower every spring for 5 or 6 years. Most hybrid tulips, however are relatively short-lived no matter what the conditions.
Whatever type you’re planting, a few simple steps will increase the chance of repeat blooms in the years to come. First of all, the cooler and drier the bulbs are in summer, the better they will do. Planting fairly deeply— with at least 8 inches from the soil level to the top of the bulb—will get the bulbs down to cooler soil. Make sure the soil you plant them in is well-drained—tulip bulbs don’t like wet feet.
You can also keep bulbs cool in the summer by overplanting them with large-leaved perennials. In sunny areas I use peonies (Paeonia spp.) and columbine meadow rue (Thalictrum aquilegiifolium), and in semi-shade, hostas. An extra bonus of using large-leaved companions is that their emerging foliage helps hide the withering greenery of the tulips.

Zambila - Hyacinthus orientalis

2012-07-14T13:25:00.001-07:00

Denumire populara: zambila
Familie: Liliaceae
Origine: zona mediteraneana si Africa de sud
Tip de planta: bulb
Expunere: plin soare
Inaltime: 20-25 cm
Sol: fertil, usor drenabil
Dimensiunea florilor: 2,5 x 2,5 cm
Culori: de obnicei alb, roz, piersic si albastru; se mai pot gasi insa si zambile purpurii, rosii, albastru inchis, galbene si portocalii.
Culoarea foliajului: verde

Descriere
Zambilele sunt flori foarte formale si parfumate. Bulbii masoara in mod obisnuit 14-15 cm, dar pot atinge si dimensiuni gigantice pentru zambile (19 cm). Ele infloresc in acelasi timp cu lalele de mijloc de sezon. Zambilele se planteaza in grupuri mici, iregulate. Sunt excelente ca flori taiate si pot fi cultivate cu usurinta in ghivece, ca flori de apartament. Bulbii sunt toxici si de aceea nu sunt pe gustul rozatoarelor.
Zambila a fost adusa in Europa de vest in secolul al XVI-lea si a fost cultivata pentru prima data in Austria in anii 1500. In timpul secolelor XVII-XVIII, asemenea lalalei, zambila se gasea numai in colectiile de plante ale oamenilor instariti, care de obicei le colectionau ca pe niste trofee de pret. Datorita parfumului persistent al zambilelor, bulbii erau foarte scumpi. Acum, zambilele se cultiva in principal in Olanda si Marea Britanie.

Ingrijire si cultivare
Bulbii de zambile se planteaza toamna, cu sase saptamani inainte de perioada in care ingheata pamantul, intr-un loc insorit, cu pamant bogat in substante nutritive. Bulbii se planteaza la 15 cm adancime si tot la 15 cm distanta unul de altul. Daca nu cumva pamantul este deja foarte uscat, nu e nevoie sa udati florile dupa plantare.
Monitorizati frecvent umiditatea solului. Primavara devreme, cand rasar frunzele si apoi dupa ce se ofilesc florile, tratati bulbii de zambila cu un fertilizator general, urmand intocmai instructiunile de pe ambalaj. Rupeti varfurile florilor dupa ce acestea au inflorit. Zambila produce bulbi laterali care pot fi inlaturati in perioada de repaus a plantei si replantati separat.
Pentru fortarea bulbilor, cumparati bulbi pre-raciti care au primit un tratament cu temperaturi scazute, asemanatoare iernii. Plantati acesti bulbi in ghivece pline cu pamant sau vase de sticla speciale, in care bulbul este tinut exact deasupra nivelului apei. Daca folositi metoda cu apa, umpleti vasul cu atata apa cat sa atinga usor partea de jos a bulbului si asezati-l intr-un loc intunecat, racoros (in jur de 10 grade Celsius) pana cand radacinile sunt bine dezvltate si se observa o crestere in partea superioara a bulbului, la frunze (in jur de 3-4 saptamani). Dupa aceea aduceti vasul cu bulbul de zambila intr-o camera cu temperatura mai crescuta, insorita, pentru a incuraja dezvoltarea foliajului si a florilor. Pentru a prelungi perioada de inflorire, mutati zambila intr-un loc in care sa nu primeasca soare direct atunci cand vedeti ca se apropie momentul in care se deschid florile.
Soiuri de zambile
Exista diferite soiuri si varietati de zambile, printre care albul Carnegie, Anna Marie, de culoare roz-somon, Splendid Cornelia (roz), si Deft Blue, de culoare albastru deschis.
Lavinia Rorich
Gradinamea.ro

ORCHID

2012-07-13T04:33:00.001-07:00

Cuántos hemos caído en esta afición por una Phalaenopsis en la cocina?
Un regalo de aniversario que nos hipnotizó con su belleza simple. Una compra irreflexiva fruto del amor a primera vista a través del vidrio de una floristería de barrio. Un “no te preocupes, yo te la puedo cuidar”...
Esa primera “Phal” que ha sufrido de mesa en mesa hasta encontrarle la mejor luz, el sol de la mañana que entra por la ventana de la cocina.

Después llegaron un par más y más tarde el descubrir que hay orquídeas que parecen moscas con alas de colores, pulpos con manchas imposibles, calamares suspendidos en el aire y muchas otras cosas, si sabes verlas.
Pasaron a ser diez, cincuenta y más... un número inconfesable.
Vinieron los keikis, las divisiones, los cortes de rejuvenecimiento, la polinización.

Y después de comer mucha mermelada, llegó el IN VITRO

jueves, 31 de julio de 2008

ORQUÍDEAS, DESCRIPCIÓN Y MORFOLOGÍA

De Wikipedia, la enciclopedia libre

Las Orquídeas son plantas ornamentales muy vistosas que pertenecen a la familia botánica de las Orchidaceae, comprenden aproximadamente 25.000 (algunas fuentes informan de 30.000) especies, y quizá otros 60.000 híbridos y variedades producidas por horticultores. Estas especies se pueden encontrar en la mayor parte del mundo, pero son particularmente abundantes en las regiones tropicales. Sus características más sobresalientes quizás sean su complejidad floral, sus interacciones con los agentes polinizadores y sus simbiosis con hongos para formar micorrizas.

DescripciónHierbas terrestres o epífitas, ocasionalmente trepadoras, algunas veces saprófitas, ocasionalmente micoparásitas. Perennes (raramente anuales), se dice que las orquídeas pueden llegar a ser eternas, en la naturaleza, su vida está ligada a la vida del árbol que las alberga; se conocen plantas recolectadas a mediados del siglo pasado que todavía están creciendo y floreciendo saludables en muchas colecciones. No crecen más de 50 cm. Los tallos son rizomas o cormos en las especies terrestre, las especies epífitas muchas veces engrosadas en la base y formando pseudobulbos que sirven para almacenar agua y nutrientes y que por lo general están recubiertos por vainas o brácteas membranosas que se secan con la edad. A veces con raíces tuberosas en las especies terrestres o aéreas en las especies epífitas, donde las raíces típicamente poseen una epidermis esponjosa, absorbente de agua, compuesta por muchas capas de células muertas, llamada velamen. Las especies adaptadas a períodos de sequía tienen hojas carnosas que cumplen la función de reserva en épocas de escasez. Pelos variados.
En lo referente a su tallo, las orquídeas se dividen en dos grandes grupos, las de crecimiento "simpodial" (por ejemplo Cattleya, Dendrobium, Laelia, etc.), y las de crecimiento "monopodial" que producen nuevas hojas alternadamente sobre un tronco con un meristema común (por ejemplo Ascocentrum, Phalaenopsis, Vanda, etc.). Las plantas de crecimiento simpodial están formadas por un rizoma rastrero, que es en realidad el tallo de la planta, donde se producen las raíces. Las orquídeas de crecimiento monopoidal poseen crecimiento erecto desde cada brote, se van añadiendo hojas en el ápice y el tallo se va desarrollando también en consonancia.
Las raíces, muy desarrolladas, en las epífitas cuelgan en el árbol verdes y gruesas. Siempre presentan micorrizas en sus raíces. Las raíces de las epífitas tienen una doble función, son las estructuras que se encargan de captar los nutrientes que la planta necesita y funcionan como elementos de fijación.
Del rizoma nacen las hojas, simples y de margen entero, generalmente alternas, espiraladas, dísticas o verticiladas, muchas veces plicadas, basales o a lo largo del tallo, a veces reducidas, usualmente con venación paralela, usualmente envainadoras en la base. Sin estípulas.
Las inflorescencias son indeterminadas, a veces reducidas a una única flor, terminal o axilar. Inflorescencias en espiga, o en racimo, o en panícula.
Ninguna familia de plantas tiene una gama de flores tan diferentes. Bien conocidas son las variaciones estructurales de las flores que facilitan la polinización por una determinada especie de insecto, pájaro o murciélago.
Las flores pueden surgir, dependiendo del género y la especie, de la base de la hoja, del rizoma o de algún entrenudo del pseudobulbo.
Las flores en general son hermafroditas (raramente unisexuales), en general cigomorfas (de simetría bilateral), usualmente resupinadas (es decir, las partes florales giran 180º durante el desarrollo), muchas veces conspicuas, epíginas.

Disposición de los pétalos (P) de una flor de orquídea: sépalos (S) - labelo (L)
En la gran mayoría de los géneros, las flores están formadas por tres elementos externos llamados sépalos, dos laterales y uno dorsal, y tres elementos internos llamados pétalos, el inferior modificado en un labio o "labelo" de tamaño mayor y color más intenso que los demás. A veces son interpretados como 6 pétalos en dos verticilos en lugar de 3 sépalos y 3 pétalos (Judd et al. 2007, Simpson 2005). Las piezas separadas o conadas en la base.
Los sépalos, o 3 tépalos externos, son separados a conados, usualmente petaloideos, imbricados. A veces los 2 sépalos laterales se encuentran fusionados en un solo elemento llamado "sinsépalo".
Los pétalos, o 3 tépalos internos, están siempre separados, a veces punteados o variadamente coloreados. El llamado "labelo" es el pétalo medio, es de tamaño mayor que los 2 pétalos laterales, a menudo es trilobulado o de una forma inusual, y con chichoncitos o crestas carnosos o un espolón basal, y muchas veces con un patrón de colores diferente que los demás.
El androceo usualmente con 1 o 2 estambres (a veces 3), si es uno solo es derivado del estambre medio del verticilo externo ancestral y usualmente con dos estaminodios vestigiales derivados de los estambres laterales de un verticilo interno ancestral, en Apostasioideae o Cypripedioideae, hay 2 o 3 estambres fértiles, cuando son dos, son derivados de los dos estambres laterales del verticilo interno ancestral, cuando tres, son derivados de éstos más el estambre medio del verticilo externo. El androceo es adnato al estilo y al estigma, formando una "columna" (también llamada "ginostemo" o "ginostegio"). Las anteras son de dehiscencia longitudinal o modificada, bisporangiadas, ditecas. El conectivo de la antera muchas veces modificado en un "opérculo" que cubre la antera hasta la polinización.Polen en tétradas en la mayoría de las especies, en másulas en algunas, en mónadas en Apostasioideae y Cypripedioideae. Usualmente (en todas salvo Apostasioideae y la mayoría de las Cypripedioideae) agrupado en 2 o 4 (o pueden ser 1-12) masas suaves a duras llamadas "polinias", que son derivadas del microsporangios individuales o de la fusión de productos o subdivisiones de los microsporangios. La polinia junto con un tallito pegajoso (derivado de la antera o del estigma) forman en conjunto el "polinario", la unidad de transporte durante la polinización.Gineceo formado por 3 carpelos connados, ínfero, con el ovario unilocular a trilocular, placentación usualmente parietal, pero ocasionalmente de placentación axilar.Estilo y estigma altamente modificados, el estilo es solitario y terminal y es el mayor componente de la "columna", con una porción del estigma formando un lóbulo alargado usualmente no receptivo, llamada "rostelo", posicionada sobre la región estigmática, y una porción del rostelo que puede formar una plataforma pegajosa, llamada "viscidio". El "viscidio" está adjuntado al tallito del "polinario".
Óvulos numerosos por carpelo (a veces del orden de millones), con una pared del megaesporangio delgada, anátropos, usualmente bitégmicos.
A veces no hay néctar, pero típicamente está presente, y cuando se produce, los nectarios son variables en posición y tipo. Por ejemplo, se encuentran en una espuela del labio, o en los ápices de los sépalos, o en los septos del gineceo.
El fruto es una cápsula loculicida, que se abre mediante 3 o 6 ranuras longitudinales (a veces 1 sola), raramente una baya.
Las semillas son diminutas y numerosas. El tegumento crustoso o membranoso, sin fitomelaninas, con sólo la capa externa persistente, los tejidos internos colapsados. Las semillas son muchas veces membranosas y aladas, posiblemente funcionando en dispersión por viento, y sin albúmina, el endosperma abortando muy temprano en el desarrollo. Embrión muy pequeño.

Ecología
Las orquídeas conforman la familia más extensa del reino vegetal, con alrededor de 20.000 especies divididas en unos 800 géneros distribuidos por todo el mundo. Solamente existen dos ambientes en la tierra donde no prosperan estas plantas, los polos y los desiertos de arena. Son más diversas en las regiones tropicales, donde frecuentemente son epífitas.
Su capacidad para adaptarse es notable, ya que pueden crecer tanto a nivel del mar como en los páramos elevados. Muchas viven sobre los árboles (epífitas), otras lo hacen sobre las rocas (litófitas), otras sobre la tierra y algunas especies se desarrollan incluso en ambientes subterráneos. A pesar de lo que mucha gente cree, no son parásitas, ya que no se alimentan del árbol donde viven, sino que lo usan como medio de soporte y como vehículo para alcanzar la luz del sol. Algunas sólo miden unos pocos centímetros y otras pueden tener el porte de un árbol.
Sus flores pueden ser tan diminutas que resulta imposible observarlas a simple vista, mientras que otras llaman poderosamente la atención.
Por lo general, las especies florecen una sola vez al año, siempre por la misma fecha, determinada por factores ambientales como disminución o elevación de la temperatura, incremento de las horas de luz, cambios de estación, variaciones en la humedad ambiental, etc. Las flores pueden permanecer abiertas desde un día (Sobralia) hasta más de tres meses (Paphiopedilum, Phalaenopsis). Los híbridos producidos por el hombre pueden florecer dos o más veces al año.
Las flores de orquídea son de formas extremadamente variadas y atraen una amplia variedad de insectos (abejas, avispas, moscas, mariposas, polillas) así como a pájaros, murciélagos o sapos para la polinización. Algunas atraen visitantes generalistas, pero muchas están bastante especializadas, atrayendo sólo a una o unas pocas especies como polinizadores. Polen, néctar, o fragancias florales pueden ser empleadas como recompensadores de la polinización, mientras que algunas flores (por ejemplo Cypripedium) manipulan a sus polinizadores y no proveen ninguna recompensa, y algunas especies de Ophrys y Cryptostylis mimetizan la forma y el olor de las hembras de abeja, avispa, o mosca, y son polinizadas cuando los machos tratan de aparearse con la flor (fenómeno llamado "pseudocopulación"). Generalmente, el labelum funciona como una plataforma de aterrizaje y provee señales visuales o táctiles que orientan al polinizador. La polinia se adjunta al cuerpo del polinizador, y muchas veces es depositada en el estigma (usualmente una depresión en la parte de abajo de la columna) de la siguiente flor visitada. El género Coryanthes tiene un labelo como un bolsillo que se llena con un fluido secretado por la columna, una abeja que cae en este fluido debe viajar a través de un túnel, forzando la deposición del polinario en su cuerpo. La transferencia de polen dentro de la polinia es una aparente adaptación para asegurar la fertilización de muchos del tremendo número de óvulos. En algunas especies la polinización es un evento bastante poco común, y las flores pueden permanecer funcionales y vistosas por muchos días, con el marchitamiento del perianto ocurriendo rápidamente después de la fertilización. Angraecum sesquepedale Thouars (de Madagascar) es conocida por tener un spur de 45 cm. de largo, esta orquídea es polinizada por una polilla con una proboscis de ese largo, un hecho que Charles Darwin había predicho antes del descubrimiento de la polilla.
La mayoría de las especies es de fecundación cruzada, pero se sabe que ocurre autofecundación.
Las pequeñas semillas, que son como polvo, son dispersadas por el viento y requieren nutrientes provistos por un hongo micorrícico para poder germinar.

Taxonomía
Según Judd et al. 2007, consta de 788 géneros con 19.500 especies. Los géneros más representados son Pleurothallis (1120 especies), Bulbophyllum (1.000 especies), Dendrobium (900 especies), Epidendrum (800 especies), Habenaria (600 especies), Eria (500 especies), Lepanthes (460 especies), Maxillaria (420 especies), Oncidium (420 especies), Masdevallia (380 especies), Stelis (370 especies), Liparis (350 especies), Malaxis (300 especies), Oberonia (300 especies), Encyclia (235 especies), Eulophia (200 especies), Angraecum (200 especies), Taeniophyllum (170 especies), Phreatia (160 especies), Polystachya (150 especies), Calanthe (150 especies), Vavilla (100 especies), y Catasetum (100 especies).
La familia Orchidaceae se subdivide en 6 subfamilias (números estimados de géneros y especies por el sistema de clasificación APG:
Spiranthoideae - (desgajada de Orchidoideae)Apostasioideae - 2 géneros y 16 especies del Sureste Asiático
Cypripedioideae - 5 géneros y 130 especies de las regiones templadas del mundo, pocas en la América tropical;Vanilloideae - 15 géneros y 180 especies en la franja tropical y subtropical húmeda del globo, y en los Estados Unidos de América
Orchidoideae - 208 géneros y 3.630 especies distribuidas en todo el mundo, excepto en los desiertos más secos, en el círculo polar Ártico y en la Antártida;Epidendroideae - más de 500 géneros y cerca de 20.000 especies distribuidas en las mismas regiones de Orchidoideae, si bien incluyen algunas especies subterráneas del desierto australiano.

Historia
La familia Orchidaceae debe su nombre a una modesta especie del género europeo "Orchis" palabra que en griego significa "testículo" (nombre usado por la primera vez de Teofrasto), dada la semejanza entre sus pseudobulbos y las partes del animal.
La orquídea es una flor que desde tiempos inmemoriales ha despertado las más inimaginables pasiones en los hombres. Ya en la antigua Grecia se le atribuían propiedades curativas y afrodisíacas. Existen escritos chinos de 1.500 años de antigüedad donde se hace referencia al cultivo de las orquídeas. Pero su verdadero descubrimiento como flor de gran valor ornamental y el comienzo de su calvario ocurrió en los albores del siglo XIX, cuando por casualidad llegaron a Europa las primeras plantas de Cattleya labiata (especie brasileña), muy parecida a la flor nacional de Venezuela, la Cattleya mossiae. Durante muchos años los recolectores profesionales provenientes en su mayoría de Francia e Inglaterra se dedicaron a saquear sin misericordia los bosques americanos para satisfacer el gusto de las damas y la avaricia de los coleccionistas de la época por nuevas y raras especies, a tal punto que muchas de ellas ya se consideran extintas en la naturaleza.

Evolución
En el año 2007 científicos identificaron restos fosilizados de una antigua abeja extinta que trasladaba polen de orquídeas en su espalda, los análisis indicaron que las orquídeas aparecieron hace entre 76 y 84 millones de años, millones de años antes de que el hombre habitara el planeta,[22] las orquídeas ya reinaban en él junto a los dinosaurios. Los restos más antiguos han sido encontrados en el Monte Bolca cerca de Verona (Italia).

Aeonium spp

2012-07-10T03:23:00.000-07:00

Familie: Crassulaceae
Descriere
Aeonium spp. este o specie de plante suculente originare din insulele Canare, Africa de nord si Madeira. Ele au frunzele dispuse in forma de rozeta, la capatul unei tulpini golase, luand astfel aspectul unei ramuri. Florile sunt de obicei in forma de racem pendant si sunt de obicei galbene.
In functie de planta, frunzele pot avea culori si/sau forme diferite.
Fiecare rozeta se va ofili dupa ce infloreste si isi scutura semintele. La unele specii, din moment ce plantele nu mai produc lastari sau rozete laterale, vor muri complet dupa inflorire. Acestea sunt specii care se inmultesc prin seminte.
Unele plante din genul Aeonium spp. se dezvolta toamna si iarna, asa ca trebuie udate si tratate regulat cu fertilizatori in perioada rece - aceasta regula nu se aplica insa la majoritatea lor. De asemenea, toamna este un moment bun pentru a taia butasi si pentru a inmulti plantele. PE masura ce Aeonium imbatraneste, este o idee buna sa replantati rozetele terminale pentru ca altfel planta va avea un aspect sarac. Aceasta operatie are avantajul ca impiedica planta sa ajunga la dimensiunile portivite pentru a inflori.


Aeonium arboreum	Aeonium nobile

Ingrijire si cultivare
Temperatura
Pe timpul zilei Aeonium spp. trebuie mentinut la temperaturi aflate intre 20-30 grade Celsius, iar noaptea 12-15 grade. Iarna temperaturile trebuie sa se incadreze intre 12-18 grade Celsius ziua si nu mai putin de 5 grade Celsius pe timpul noptii.
Cel mai bun mod de a ingriji aceste plante este sa le tineti din mai pana in septembrie intr-un loc in care sa beneficieze din plin de soare; din septembrie pana in mai, mutati-le la o fereastra orientata spre sud.


Aeonium gomerense	Aeonium arboreum cv. Schwarzkopf

Tipul de ghiveci
Aeonium spp. se cultiva cel mai bine in ghivece de teracota, preferabil nevopsite sau lacuite, cu cel putin o gaura prin care sa se scurga apa. Acest tip de vas va asigura un bun drenaj si va lasa radacinile sa respire.
Pamantul
Aeonium prefera un amestec de pamant bogat si foarte usor drenabil.
UdareaPlantele trebuie udate foarte rar pe perioada iernii (cele care atunci sunt in perioada de repaus), si numai atat cat sa nu se usuce radacinile - cam o data pe saptamana.
Incepand cu luna martie, majoritatea plantelor vor incepe sa creasca, asa ca udarea trebuie intensificata treptat pana in luna mai, cand aceasta va fi in plin sezon de dezvoltare. Aveti grija ca ghiveciul sa nu stea in apa.
In perioadele foarte calduroase, este uneori necesar sa udati Aeonium spp. zilnic. Incepand cu partea a doua a lunii septembrie, udarile trebuie reduse pentru a forta planta sa intre in perioada de latenta.


Aeonium tabuliforme	Aeonium nobile

Lumina
Aeonium spp. trebuie tinut in lumina puternica vara si iarna pentru ca planta sa nu fie firava. Mai mult, soarele direct (de dimineata) este bun pentru ca ajuta la colorarea frunzelor.
Tratarea cu fertilizatori
Daca amestecul de pamant este proaspat, fertilizarea nu mai este necesara, dar daca planta nu a fost transplantata de curand, atunci folositi o astfel de substanta incepand cu luna mai, la fiecare patru saptamani. Incetati tratarea plantelor din luna septembrie.
Transplantarea
Schimbarea ghiveciului la Aeonium spp. trebuie facuta o data la trei ani, nu este necesara anual. Scoateti planta din ghiveciul ei, inlaturati cu grija pamantul din jurul radacinilor si verificati daca printre ele s-au adunat daunatori (radacinile afectate sau care arata semne de putrezire trebuie inlaturate imediat). Folositi acelasi fel de amestec de pamant si un ghiveci ceva mai mare decat cel anterior. Nu cedati in fata tentatiei de a planta intr-un ghiveci mult mai mare.
Inmultirea
Aeonium spp. se inmulteste foarte usor prin lastari. Taiati o rozeta si lasati-o cateva zile in apa, dupa care o puteti planta direct intr-un amestec de pamant bine drenabil.
Specii si varietati
Exista in jur de 35 de specii de Aeonium spp. Toate in afara de doua cresc in mod natural in Insulele Canare, pe coasta dinspre oceanul Atlantic a Africii de nord.
Aeonium arboretum este una din speciile care cresc mai pe continent, in Maroc. Speciile cu frunze verzi, intalnite mai des in sabaticie, au fost adoptate si cultivate in Europa inca din 1727. Exista si unele specii rare, cu frunze maronii, dintre care mentionam A. arboreum f. atropurpureum.
Speciile de Aeonium variaza in dimensiune, sistemul de ramificatie si culoare. La toate speciile, rozetele mor dupa ce infloresc. De aceea, speciile ramificate vor continua sa creasca dupa inflorire, pe cand celelalte se bazeaza pe metoda inmultirii prin seminte. Aceasta situatie se mai intalneste si la agave.

Craciunita - Euphorbia pulcherrima

2012-07-10T03:16:00.001-07:00

Craciunita este una dintre plantele de apartament cel mai usor de ingrijit si, poate de aceea, una dintre cele mai des intalnite in apartamentele noastre. Planta este recunoscuta de toata lumea ca fiind singura planta cu proprietatea ei de a-si schimba culoarea frunzelor in rosu in preajma Craciunului.

Cateva lucruri despre Craciunita
Denumirea stiintifica a plantei este Euphorbia pulcherrima, ea mai numindu-se si Poinsettia. Planta Craciunita nu prezinta de fapt flori mari, ci frunze colorate, sau mai bine zis frunza care se coloreaza in preajma Craciunului. Este vorba despre frunzele superioare, care vor deveni rosii in preajma Nasterii Domnului, dand aspectul unor flori. Florile propriu-zise sunt, de fapt, mici si nesemnificative si nu dau un aspect deosebit plantei.
Efortul de ingrijire al acestei plante va fi extrem de mic, deoarece este o planta viguroasa. Chiar daca nu ati mai crescut pana acum plante de apartament, dar v-ati hotarat ca ar fi o idee buna sa incepeti, deoarece ati vrea sa aduceti in caminul vostru un strop de frumusete, nu va fie frica sa incepeti cu Craciunita. Nu este o planta pretentioasa.

Cum o recunoastem
Craciunita creste sub forma unui arbust cu frunzele mari si late, in forma de stea. Frunzele plantei se coloreaza in luna decembrie in rosu, galben, roz sau crem si isi mentin culoarea pana in primavara. Planta este adesea folosita ca planta de decoratiune, fiind ea insasi un simbol al Craciunului.

Cum o ingrijim
- In ceea ce priveste felul cum trebuie udata, planta nu este deosebit de pretentioasa. Este mai degraba sensibila la miscari sau mutari decat la lipsa apei. Se pare ca planta poate rezista si o saptamana fara a fi udata. Nu se va ofili decat atunci cand nu este udata mai mult de o saptamana. Totusi, este recomandabil sa mentineti sanatatea plantei udand-o zilnic cu o cantitate mica de apa.

- Este interzis sa udati planta in farfuriuta. Este preferat sa mentineti doar pamantul umed, deoarece adunarea umezelii statute in ghiveci va ofili planta.

- Pentru ca o Craciunita sa reziste de-a lungul iernii, va necesita temperaturi de minim 15 grade. In cazul in care obisnuim sa ne tinem plantele pe balcon, este bine ca iarna sa mutam Craciunita in casa. Acest lucru este valabil si pentru cazurile cand balconul este inchis, acesta neputand asigura temperaturi de 15 grade.

- Se obisnuieste ca planta sa se tunda pentru a nu deveni deosebit de frunzoasa. Momentul cel mai potrivit pentru a o tunde este primavara, cand planta devine mai putin sensibila. Este bine sa tundeti planta, scurtand lastarii, pentru a stimula ramificarea plantei.

- In timpul primaverii si verii, este bine ca planta sa fie pastrata afara, intr-un loc semiumbrit.

-Dupa trecerea perioadei de inflorire, Poinsetia are nevoie de o perioada de repaus de cel putin 2 luni, timp in care se vor rari udarile si se vor suspenda fertilizarile.

- Pentru o inflorire cat mai reusita, va recomand sa folositi ingrasaminte a caror formula sa contina Molibden, intrucat lipsa acestui element duce la degradarea si, in final, la moartea plantei.

Cum o inmultim
In ceea ce priveste inmultirea Poinsetiei, se poate realiza prin butasire sau prin seminte, insa procesul este anevoios si de lunga durata. Pentru realizarea cu succes a procesului butasire se recolteaza de pe planta-mama butasi de 10-12 cm. lungime, care sa aiba varsta de minim 5-6 saptamani. Acesti butasi au o seva laptoasa, numita latex. Trebuie sa stiti ca latexul impiedica formarea radacinilor la butas, prin procese de oxidare celulara, astfel ca butasul, inaintea plantarii, trebuie supus unui proces de eliminare a latexului. In acest scop, se introduce butasul cu baza in apa la temperatura de 25-30 de grade Celsius, proces care favorizeaza eliminarea latexului. Va recomand plantarea butasului in turba amestecata cu nisip, la temperatura constanta de 20-22 de grade Celsius, si acoperirea sa cu un clopot care poate fi din sticla sau din plastic.

Dracena

2012-07-10T03:09:00.000-07:00

Dracena este o planta care se preteaza atat pentru casa cat si pentru birou.
Este o planta cu tulpini svelte care poarta in varf o corona de frunze, avand per ansamblu aspectul unui palmier, asa incat prezenta ei in apropiere poate linisti dorul indragostitilor de peisajele exotice, cu palmieri.

Denumirea sa provine din limba greaca de la cuvantul "dracina" care se traduce prin "zmeoaica". Sucul acestei plante, uscat, se mai numeste si "sange de dragon" datorita culorii portocaliu-roscat.

Este recomandata iubitorilor de plante incepatori sau foarte ocupati intrucat ingrijirea ei este relativ simpla daca se cunosc si se respecta cateva reguli de baza.

Prezentare

Se prezinta sub forma unui copacel, asemanator unui palmier. Frunzele sunt verzi, in forma de spada, lungi si late.Florile apar primavara si vara doar la plantele batrane.
Poate atinge inaltimea de 120-130 cm.
Are o longevitate mare, chiar si in conditii de apartament.

Ingrijire

Ii sunt benefice temperaturile usor mai scazute - vara intre 18-20 de grade Celsius, iar iarna suporta bine chiar si 8-10 grade Celsius.
Lumina ii este benefica si ea, dar nu este indicat sa stea direct in bataia soarelui. Pe de alta parte frunzele i se vor decolora daca lumina va fi insuficienta.

Procesul de udare este foarte important intrucat cantitatea de apa primita este vitala. Excesul de apa sau lipsa acesteia pot duce la ingalbenirea frunzelor, iar daca umezeala este prea mare radacinile pot putrezi.

Aerul din incapere nu trebuie sa fie prea uscat pentru ca varfurile frunzelor pot deveni brune si se pot usca. De aceea este bine ca frunzele sa fie sterse cu o carpa umeda sau sa se pulverizeze cu apa cat mai frecvent.

Inmultire

Se inmulteste prin butasi.
De la baza sau din varful plantei se desprind cu grija lastari de circa 10 cm care se pun la inradacinat in ghivece cu nisip. Caldura si umiditatea ridicata sunt foarte importante pentru reusita procesului de inmultire.
Transplantarea se face primavara, odata la 2-3 ani.
Tot primavara este indicat sa se schimbe pamantul de la suprafata ghiveciului.

Atentie la

Curent, paianjenii si molii care ii pot fi foarte daunatori.

Violeta africana (Saintpaulia ionantha)

2012-07-08T10:12:00.001-07:00

Violetele africane (Saintpaulia ionantha) avea candva habitatul restrans in padurile de pe costa de est a Africii. In prezent, ele sunt recunoscute ca fiind unele dintre cele mai populare plante de interior din lume. Florile acestei plante sunt colorate in nuante diferite de alb, roz, albastru si violet, unele varietati fiind bicolore. In timp ce frunzele sunt de regula carnoase, pubescente, de culoare verde inchis, au aparut recent varietati cu frunze bicolore, verde inchis cu dungi albe, de forme si consistente diferite. Dimensiunile acestei plante sunt de asemenea diferite in functie de varietate si de soi. Exista chiar si varietati agatatoare, perfecte pentru ghivecele fixate pe ziduri sau pereti.

Nivelul potrivit al intensitatii luminii este cel mai important factor de care trebuie tinut cont in ingrijirea violetelor africane. Acestea au nevoie de lumina puternica dar indirecta. Ele cresc excelent si in lumina fluorescenta a neonului.

Un alt factor important este udatul. Violetele se uda imediat dupa ce solul din ghiveci incepe sa se usuce. Acesta nu trebuie lasat sa se usuce prea mult, si nici nu se va adauga apa in exces. Pentru a mentine umiditatea la un nivel optim, ghivecele pot fi asezate in tavi pe fundul carora se pune un strat subtire de pietris. Apa din sol se va scurge in tava, iar stratul de pietris va impiedica radacinile sa stea direct in apa. Treptat, apa din stratul de pietris se va evapora mentinand astfel constant nivelul de umiditate.
Apa de robinet se va tine 24 de ore intr-un vas deschis, la temperatura camerei, inainte de a fi folosita la udarea plantei. In acest fel apa este adusa la temperatura camerei, apa rece fiind daunatoare plantelor. De asemenea nivelul clorului continut de apa de la robinet se reduce prin evaporare.

Se fertilizeaza de doua ori pe luna cu un fertilizant solubil in apa. In comert se gasesc fertilizanti speciali pentru aceasta specie.
Solul trebuie sa fie un sol bogat in materie organica, si sa asigure un bun drenaj al apei si o buna aerare a radacinilor.
Temperatura normala pentru un apartament, intre 20-28 de grade este temperatura ideala pentru violetele africane. Se va evita supunerea plantelor la schimbari bruste de temperatura, sau la temperaturi extreme, chiar si pentru o perioada scurta de timp. O buna circulatie a aerului in incaperea in care sunt mentinute ghivecele va preveni aparitia unor boli precum mucegaiurile.

Hoya

2012-07-08T10:07:00.001-07:00

HOYA - Denumita popular Floarea de Ceara, Hoya este un arbust, verde pe toata durata anului, care dezvolta tulpini lungi, cu frunze carnoase, rotunde, ovale sau ascutite in functie de specie, si avand flori mici, parfumate, carnoase si lucioase.

Florile la Hoya, asezate in manunchiuri sau in coroana, sunt deosebit de frumoase, ele find de regula albe iar staminele lor, colorate in nuante de rosu , violet.

Din florile trecute, in anul urmator pe aceeasi pedunculi vor aparea noi flori.

Pe lungimea tulpinei apar mici radacini cu care planta se poate agata pe stative special construite pentru a evidentia frumusetea acestor flori in intreaga perioada de vara.

Pentru dezvoltra armonioasa, Hoya necesita asezarea in locuri luminoase, dar nu in bataia razelor de soare, o caldura moderata, iarna fiind necesara o temperatura de cel putin 10 grade C. Hoya nu suporta umiditate mare in substrat, umiditarea necesara plantei este de preferat a se asigura, inainte de inflorire prin pulverizarea apei pe frunze .

Hoya nu suporta curentii de aer si la schimbarea repetata a locului de amplasare nu v-a mai inflorii. Transplantarea plantei se poate face numai primavara, iar substratul folosit trebuie sa fie un amestec format din pamant de frunze, turba si nisip.

Hoya se inmulteste fie primavara prin butasi de tulpina care detin 3–4 noduri sau vara prin marcotarea tulpinilor.

Clematita

2012-07-08T10:05:00.000-07:00

Ne plac plantele decorative, si le primim in curte, in gradina sau apartament. Una dintre noutatile de la supermarket este clematita. Obisnuita ca si planta de gradina, si in special speciile cu flori violet sau albastre, anul acesta am gasit mai multe varietati: de la cele cu flori simple, albe, roz, rosii pana la cele cu flori “batute” de culoare albastra sau multicolore.
Fiind o planta de gradina, ea este aclimatizata la noi si nu are nevoie de o ingrijire speciala. Este insa spectaculoasa pentru ca poate ajunge pana la 3-4 metri inaltime si poate fi dirijata pe acoperisuri, garduri sau pergole si poate fi combinata cu alte specii de plante de contrast, ca si colorit sau dimensiuni.
Clematita se planteaza in gradina in luna aprilie si in cateva saptamani se poate incarca de inflorescente. Infloreste din mai pana la primul inghet. Ea prefera zonele racoroase si umede dar cu soare. Unele specii sunt cataratoare si au niste carcei, ca si vita de vie, cu care se agata de suporturi sau pe pereti. Prefera panatul nisipos si usor drenabil iar radacinile ei trebuie sa fie ferite de caldura. De regula se planteaza in asa fel incat radacina sa aiba pana la suprafata solului o distanta de 7 cm. Apoi se acopera cu un strat de scoarta, la baza tulpinii, incat sa le asigure protectia necesara. Nu prea are daunatori, find o planta viguroasa. Se inmulteste prin seminte sau butasi. Dar e prea mult efort si merita sa cumparati una déjà in crestere de la magazinele specializate sau supermarket. Se va dezvolta spectaculos si va creste mai mult decat va asteptati, bucurandu-va ochii cu culorile inflorescentelor. Poate ca imaginile va vor convinge sa aveti si dvs aceasta minunata planta care nu e pretentioasa dar ne rasplateste cu generozitate cu multime de flori.

O viata verde

Carmona microphylla (Carmona )

Carmona microphylla (Carmona )

Juniperus sabina tamariscifolia (forsale)

Molidul - Picea abies

Tuia

Araucaria excelsa - Pin de Norfolk

SALVIA

Pachira - arborele norocos

Trandafirii pitici

Lithops (Piatra vie)

Mimosa (arbore de matase)

Garoafa - Dianthus Caryophyllus

Coleus

Hortensia

Aloe Vera

Piper

Begonia

Begonia de frunze

Begonia de flori

Tulips

Sweetly Scented Tulips

A fragrant few are pleasing to see and to smell

A few fragrant favorites

Place fragrant tulips near a door

Plant deep in well-drained soil

Zambila - Hyacinthus orientalis

ORCHID

UNA PHALAENOPSIS EN LA COCINA

jueves, 31 de julio de 2008

ORQUÍDEAS, DESCRIPCIÓN Y MORFOLOGÍA

Aeonium spp

Craciunita - Euphorbia pulcherrima

Dracena

Violeta africana (Saintpaulia ionantha)

Hoya

Clematita