A different day, a different me

Maria Raducanu

noreply@blogger.com (Onutzza) — Wed, 25 Jan 2012 13:07:00 PST

Doina Cristina Fado

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Voyage, voyage

noreply@blogger.com (Onutzza) — Sat, 21 Jan 2012 12:58:00 PST

Hai sa mai scriu o tzara la rubrica despre Viata in Franta, ca m-au tot intrebat prietenii cum imi mai e. Imi e bine. Pe bune. A trecut perioada proasta, m-am adaptat in mare parte. Am depasit bariera limbii atat cat am nevoie sa ma descurc. Evident ca inca am momente cand nu inteleg ce mi se zice, evident ca inca ametesc "si conditionnel"-ul si viitorul anterior si ma incurc uneori cand exprim ideea de venire sau plecare, caci "am venit" in franceza nu se traduce "j'ai venu" ci "je suis venu", un fel de "am fost venit" daca am traduce mot-a-mot, dar una peste alta e bine. Si tot n-am reusit sa repet/invat nimic la franceza cu cartea in fata, dar faptul ca stau aici m-a ajutat enorm sa imi imbunatatesc vocabularul, plus ca lucrez cu oameni faini care ma corecteaza cand spun prostii. Nu mai vorbesc de pacienti, care sunt draguti si care la randul lor fie ma invata diverse expresii, fie chiar imi aduc materiale de studiu. Asa am primit un dictionar pe cd de la un om deosebit, un domn fin, educat, care din pacate s-a stins, avand cancer in faza terminala. A fost singurul pacient la care am plans, desi am mai avut pacienti care au decedat, dar de dumnealui si de sotia dumnealui chiar ma atasasem. Viata atarna de un fir de par. Nimeni nu poate sti cat vom trai. Important e sa adunam cat mai putine regrete si sa ne traim viata frumos. Mi-am propus sa realizez mai multe lucruri in 2012, iar unul dintre acestea este sa ma plimb. Nu stiu ce voi face peste 6 luni, nu stiu ce voi face la anul, in sensul daca voi mai fi aici sau nu, dar sunt acum si profit de asta. Am reusit pana acum sa vizitez mai multe orase printre care, evident, Parisul, de care m-am indragostit definitiv. Urmeaza o plimbare scurta in Irlanda in vizita la rude, apoi, sper, Bruxelles, eventual Bruges, Frankfurt, poate Basel sau Zurich si oi mai vedea, in functie de timp, de bani si de prieteni disponibili caci nu e fun sa te duci de unul singur. Da, e chiar fain aici. Nu vorbesc doar de partea profesionala unde simt ca am evoluat mult mai repede si mai bine decat as fi facut-o in tara in acelasi interval de timp ci si de partea spirituala, caci n-as fi vazut eu atatea locuri nici in cativa ani daca ramaneam in Romania. Iar pentru carcotasii care ar comenta chestii de genul "ia uite-o a naibii, ce se plimba"(pentru ca au mai fost si s-au mai trezit vorbind, mi s-a spus chiar in fata, evident, ceva mai voalat) recomand sa se uite fiecare in propria ograda inainte sa deschida gura ca poate mie imi lipsesc multe alte lucruri pe care mi le doresc, mult mai importante in viata unui om, si cu toate astea nu ma roade invidia cand vad ca altii au parte de ele ci consider ca fiecare are locul lui sub soare si propriile sanse. Iata mai jos si cateva fotografii pe care le-am facut cu ocazia scurtelor mele calatorii de weekend: LUXEMBOURG Si un filmulet cu un fragment dintr-un spectacol in aer liber oferit luxemburghezilor intr-o zi frumoasa de septembrie. COLMAR STRASBOURG PARIS In functie de cum o sa am timp dar si dispozitie o sa mai pregatesc vreo doua filmulete cu poze din Luvru si din Versailles. Pentru azi ajunge cu scrisul, caci ochii mi se inchid de somn iar degetele imi incurca literele pe tastatura. Va las sa admirati minunata catedrala Notre-Dame de Reims, locul unde au fost incoronati 30 dintre regii Frantei, o frumusete arhitectonica, cu decoratiuni ca o dantela in piatra, mult mai mare si mai impunatoare decat Notre-Dame din Paris. REIMS

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Azi un pic de folk

noreply@blogger.com (Onutzza) — Wed, 18 Jan 2012 13:47:00 PST

Doua cantece ascult de vreo cateva zile pe repeat. Daca va place muzica folk si poezia, o sa va placa si melodiile de mai jos: Mi-este tare teamă de frunzele moarte Teama de pajiştile de rouă pline Îndată-am s-adorm, dacă nu mă trezeşti Inima-mi rece o voi lasă lângă tine R: Ce sună departe aşa Dragoste Vântu-n ferestre Dragostea mea Ţi-am pus coliere cu muguri de brad De ce pe-acest drum mă laşi nimănui De pleci prea departe pasărea-mi plânge Şi nu-şi va da vinul via verde pe grui Sfinx de zăpadă, tu niciodată N-ai să ştii ce mult te-aş fi iubit În acele dimineţe când plouă Şi cuibul se strică pe creanga uscată Karma - Amanta 1. Daca nu greseai, lacrimi nu aveai Nicicand pe fata Te-ai fi bucurat, nu te-ai fi-ntristat Niciodata-n viata Rasul prefacut, tare m-a durut Si sa plang imi vine Chiar daca as vrea, toata viata mea Sa te-ntorci la mine R: De cate ori am incercat sa pot ierta Oricat as vrea nu ma mai lasa inima Te cred ca plangi si-acum iti este tare greu Te usurai dac-ai fi plans la pieptul meu Ramai de-acum amanta orisicui te vrea Ma voi feri infiorat din calea ta Ai destramat un vis frumos si e pacat N-ai pretuit ce-atat de greu ai castigat 2. Am plecat grabit, n-ar fi trebuit Dar asa e viata N-am sa pot uita, n-am sa uit nicicand Cum iti radea fata Rasul prefacut, tare m-a durut Si sa plang imi vine Chiar daca as vrea, toata viata mea Sa te-ntorci la mïne

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Sara Ramirez - The Story (Grey's Anatomy)

noreply@blogger.com (Onutzza) — Tue, 27 Dec 2011 10:37:00 PST

In asteptarea urmatorului sezon din Grey's Anatomy, Sara Ramirez (Callie Torres) - The Story: All of these lines across my face Tell you the story of who I am So many stories of where I've been And how I got to where I am But these stories don't mean anything When you've got no one to tell them to It's true, I was made for you I climbed across the mountaintops Swam across the ocean blue I cross over lines and I broke all the rules And baby I broke them all for you Oh because even when I was flat broke You made me feel like a million bucks You do, I was made for you You see the smile that's on my mouth It's hiding the words that don't come out All of the friends who think that I'm blessed They don't know I'm in this mess No they don't know who I really am And they don't know what I've been through Like you do, and I was made for you All of these lines across my face Tell you the story of who I am So many stories of where I've been And how I got to where I am Oh but these stories don't mean anything When you've got no one to tell them to It's true, I was made for you Oh yeah, and it's true that I was made for you

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Va doresc un Craciun fericit si un An Nou fain de tot!

noreply@blogger.com (Onutzza) — Sun, 25 Dec 2011 05:02:00 PST

Pentru toti prietenii mei reali si virtuali, va doresc un Craciun fericit si un An Nou mai bun, mai frumos, mai bogat in tot ce va doriti!

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Capitale de Noel

noreply@blogger.com (Onutzza) — Tue, 06 Dec 2011 12:24:00 PST

Sambata trecuta am fost la Strasbourg la o conferinta, prilej cu care mi-am vazut o draga prietena care a inceput la randul ei munca la un spital din zona. Si prilej cu care am iesit cu prietenii la plimbare prin orasul frumos gatit de sarbatoare. Nici nu ma gandesc cat a costat iluminarea la cat de frumos era totul - ghirlande de beculete, ornamente in forma de fulgi de nea, candelabre, pomi de Craciun frumos impodobiti, precum cel din Place Kleber, chiar in centrul orasului, un minunat brad, numit "Le Grand Sapin". Iata aici un link (clic) despre Strasbourg si faimoasele sale Marchés de Noel unde te simti copil si vrei sa iti cumperi tot felul de lucruri care sa iti bucure sufletul. Cu chiu si cu vai, (dar multumita prietenei mele), am reusit sa ma abtin de la achizitionat prostii nefolositoare si simpatice, si m-am limitat doar la niste carti. Am trecut si pe la Palais des Thés, un fel de cartier general al ceaiurilor magice, de unde intentionam sa imi iau un ceainic, dar cand am vazut preturile mi-a trecut brusc orice pofta. Deh, cine a spus ca placerile costa, nu a gresit. Pentru cititorii mei din Franta, daca nu ati fost pe la Strasbourg in iarna asta, faceti o plimbare, e foarte fain, e atmosfera frumoasa de sarbatoare, e plin de turisti, de oameni veseli ce canta colinde pe strada, nu degeaba i se spune orasului Capitale de Noel. Eu una, sigur o sa ma mai duc.

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Impresii la miez de noapte

noreply@blogger.com (Onutzza) — Thu, 24 Nov 2011 13:59:00 PST

Nu stiu daca am mai avut o perioada asa de lunga in care sa nu postez nimic de cand m-am hotarat eu sa astern ganduri in spatii virtuale si sa intru in randul bloggerilor - desi cred ca daca se mai rataceste vreunul pe aici m-ar renega pentru lipsa de frecventa in scris, poate doar constanta si vechimea in blogosfera sa ma mai salveze - da' nah, precum personajele unui serial simpatic de comedie de acum cativa ani, o sa spun si eu ca "exista o explicatie". Am castigat multe lucruri odata cu plecarea din tara, dar in schimb am si nemultumiri. Si nu o sa ma refer aici la numeroase "chiftele" pe care le-am primit din diverse parti si cu diverse ocazii in ultimele luni, ci o sa ma refer la faptul ca am intrat intr-o rutina care nu imi place. Ziua de azi a semanat cu ziua de ieri si cu zilele saptamanii trecute si cu zilele saptamanii anterioare...Si daca dati un scroll la unele articole mai vechi puteti citi impresii de acum aproape un an de cand ma bucuram, in ciuda mizeriilor din tara, ca aveam satisfactia sa fiu dintre putinii oameni ce mergeau la munca cu bucurie, pentru ca nu aveam parte de rutina. De fapt, nu stiu daca e rutina care ma termina acum sau oboseala, faptul ca nu e chiar usor sa stai la program in jur de 11 ore pe zi si sa nu realizezi cand trece timpul pentru ca pauza e foarte scurta si treaba nu se termina niciodata. Si in tara stateam mult la servici, dar nu se intampla totusi zilnic si nu atat de multe ore. In tara aveam in schimb multe alte dezavantaje, in principal de ordin financiar, apoi legate de responsabilitate si de curajul de a mi-o asuma. De cand sunt in Franta am invatat sa fiu mult mai atenta atunci cand prescriu ceva, sa ma gandesc la ce tip de tratament e potrivit pentru fiecare pacient - injectabil sau pe cale orala -, sa nu cer analize la intamplare ci doar daca consider ca ar fi vreun beneficiu, sa vorbesc cu familiile si sa le explic ce urmarim pentru pacient, pentru ca eu sunt doctorul lor, eu sunt primul lor contact. Evident ca am sefi carora le cer sfatul cand apar probleme sau cand nu stiu ce am de facut, dar eu sunt acolo pe sectie, in prima linie, cand se intampla ceva. Iar pacientii sunt respectuosi. Nu am probleme pentru faptul ca sunt romanca, oamenii sunt politicosi si nu ma trateaza ca pe "o rezidenta", sau mai rau "o fata", asa cum ii auzeam de multe ori vorbind intre ei pe pacientii romani, in tara, cand intram in salon, fie despre mine, fie despre colegii mei. Si nu simt sa ma trateze rau pentru faptul ca vin din Romania. Mi-e dor de acasa. Dar de un acasa general, insemnand familia, putinii prieteni din cercul cel mai apropiat si confortul pe care ti-l dau lucrurile cunoscute. Dar partea cu confortul incepe sa se rezolve, caci am reusit sa imi aduc cate ceva dintre lucrurile si obiectele dragi, dintre prietenii apropiati, unii sunt chiar in Franta, altii urmeaza sa vina, iar cu familia am zilnic contact prin telefon sau internet. Asa ca e ca si cand as lucra in alt judet, daca ar fi sa ne imaginam Europa ca pe o mare tara si restul tarilor ca pe niste judete. Ceva gen SUA. Concluzia e ca la final de cinci luni de stat in Franta pot spune ca nu e chiar asa de rau pana la urma, desi mi-a fost intr-atat de greu in primele 2-3 luni, incat daca as fi stiut de la inceput cum e, nu as mai fi venit. Dar pentru ca tot am venit, pentru ca a fost o alegere libera si constienta, am cautat sa vad in toate greutatile partile bune, care ar fi: in primul rand faptul ca nu sunt nici prima nici ultima care trece prin momente dure, ca altora poate le-a fost mult mai greu decat mie, iar altora mai usor, fiecare in schimb avand locul lui sub soare si drumul lui, apoi faptul ca am capatat mult mai multa siguranta in actiuni dpdv profesional, faptul ca am vazut Parisul, ceea ce cred ca e cea mai mare bucurie pe anul 2011, caci speram sa ajung sa vad o data in viata macar acest minunat oras, si iata, ca s-a intamplat mult mai repede decat m-as fi asteptat, faptul ca am mai vizitat si alte orase frumoase, apoi ca pot sa fiu pe picioarele mele dpdv financiar, fara sa mai astept ajutor din partea parintilor, si nu in ultimul rand, faptul ca am mai depasit cat de cat bariera limbii, cu toate ca nu am reusit sa repet o boaba de cand ma aflu aici si nici inainte sa vin, dar in schimb, ii multumesc dlui profesor de franceza din liceu cu care am invatat bine limba lui Hugo si Balzac, de nimanui nu-i vine sa creada ca sunt abia de 5 luni aici. Inca fac greseli in conjugarile verbelor, in special cand vreau sa folosesc conditionalul-optativ sau perfectul conditional-optativ (as fi ..., ar fi...) si de multe ori se intampla sa nu inteleg tot ce se discuta, mai ales cand se folosesc cuvinte prescurtate sau limbaj argotic, dar incerc sa ma prind din context. As mai avea o gramada de lucruri de povestit, despre patiseriile frantuzesti, despre tot felul de lucruri pe care le-am descoperit aici, orasele pe care le-am vizitat (evident, evadari in weekend, caci altcandva nu am cand si cum), tot felul de lucruri specifice francezilor, despre Marché de Noel -o adevarata traditie ce anticipeaza venirea Craciunului, timp in care oraselele sunt decorate de sarbatoare, dar o sa ma opresc aici pentru ca s-a facut deja tarziu si maine e o noua zi de munca. Si nu e ultima inainte de weekend, pentru ca aici rezidentii merg la spital si sambata dimineata, asa ca in functie de cum prind o clipa mai libera si un strop de inspiratie o sa mai arunc si pe aici un ochi si un rand si eventual si niste poze de pe unde am reusit sa ma plimb. Si o sa inchei cu un cantec pe care il ascult dimineata, la tv, inainte sa plec spre munca, si de la care imi plac versurile, si pe care l-am tot fredonat azi si in care se vorbeste despre timpul care trece si pe care vrem fie sa il grabim, fie sa il incetinim: Mickael Miro - L'horloge tourne Un SMS vient d’arriver, j’ai 18 ans, Envolée ma virginité, je suis plus un enfant. L’horloge tourne, les minutes sont torrides Et moi je rêve d’accélérer le temps. [Refrain] Dam dam déo oh oh oh, dam dam déo oh oh oh oh. Un SMS vient d’arriver, j’ai 20 ans, On l’a fait sans se protéger mais je veux pas d’un enfant, L’horloge tourne, les minutes infanticides Et moi je rêve de remonter le temps. [Refrain] Un SMS vient d’arriver, j’ai 21 ans, 9 mois se sont écoulés et toujours pas d’enfants. L’horloge tourne, les minutes se dérident Et moi je rêve, tranquille je prends mon temps. [Refrain] Un SMS vient d’arriver, j’ai 25 ans, Un tsunami a tout emporté, même les jeux d’enfants, L’horloge tourne, les minutes sont acides Et moi je rêve que passe le mauvais temps [Refrain] Un SMS vient d’arriver, j’ai 28 ans, Mamie est bien fatiguée et j’suis plus un enfant, L’horloge tourne mais son coeur se suicide Et moi je rêve, je rêve du bon vieux temps [Refrain] (x2) Un SMS va arriver, j’aurai 30 ans, 30 ans de liberté et soudain le bilan, L’horloge tourne, les minutes sont des rides Et moi je rêve, je rêve d’arrêter le temps

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

O zi in Paris (II)

noreply@blogger.com (Onutzza) — Tue, 06 Sep 2011 14:36:00 PDT

In seara aceasta nu am mai baut nimic ce ar fi putut contine cofeina asa ca s-ar putea sa scurtez articolul caci simt cum incepe sa ma ia somnul. Totusi, ramasesem datoare cu partea a II-a a plimbarii prin Paris, inca de acum doua zile, asa ca iata si continuarea. Si nu se poate sa ne plimbam prin Paris fara acompaniament muzical, asa ca iata si melodia de fond: Ramasesem in Place de la Concorde, locul de executie al regelui Ludovic al XVI-lea, al Mariei Antoaneta sau al lui Robespierre, insa un loc ce mi-a placut prin faptul ca de aici calatorul poate porni sa viziteze fie Gradinile Tuileries si Luvrul, fie sa porneasca in plimbare in sens opus pe Champs-Elysees catre Arcul de Triumf, fie sa se indrepte catre Biserica Madeleine si Opera din Paris. Eu am mers pe prima varianta, catre Gradinile Tuileries ce nu m-au impresionat, poate si pentru ca plouase si erau numai baltoace iar tenisii mei odata albi, aveau deja imprimeu "dalmatian". Am strabatut parculetul si am ajuns in fata Caruselului lui Napoleon, un arc mic de triumf ca o poarta de acces catre Luvru. Si iata in departare Luvrul, cu faimoasele piramide de sticla construite in 1989, prin piramida cea mai mare fiind de fapt si accesul in muzeu. Nu am reusit sa vizitez palatul, si pot spune ca nici nu am avut intentia, caci neavand posibilitatea sa stau mai mult de o zi in Paris, voiam sa cuprind cat mai multe obiective turistice. In plus, una dintre marile mele placeri este sa ma plimb pe jos atunci cand vizitez un oras, asa ca ramane sa imi iau alta data concediu macar o saptamana, sa ma duc la Paris si sa imi dedic timpul vizitarii muzeelor. De la Luvru am pornit spre cheiul Senei, si am strabatut un pod care nu stiu cum se numeste, dar care mi-a placut prin "originalitatea" lui. Spun originalitate intre ghilimele, pentru ca de curand am citit la Costin ca mai exista in lume vreo doua asemenea poduri, la Praga si la Berlin. Se pare ca tinerii indragostiti se leaga (chipurile) pe viata printr-un lacat pe pod si arunca cheia in apa. Romantic, nu? Si ca sa intareasca legenda, iata ca am surprins si un cuplu de tineri proaspat casatoriti, venind sa aiba sedinta foto tocmai pe podul cu pricina. A urmat apoi plimbare pe langa buchinisti, cam putini ce e drept, fata de cati ma asteptam eu sa vad. Iata ca am gasit si un articol in care se scrie ca sunt din ce in ce mai putini, iar reprezentantii primariei se tem sa nu fie o meserie pe cale de disparitie. Deja cu picioarele din ce in ce mai greu de urnit, si cu stomacul care incepuse sa isi ceara drepturile dupa o zi intreaga de plimbare, am mers catre Cartierul Latin, in cautarea unui restaurant unde sa se serveasca mancare la ora 16. Greu de gasit, desi Cartierul Latin e plin de localuri, insa de cand sunt in Franta am remarcat organizarea francezilor in ce priveste mancarea, lucru de care tin cont si restaurantele care sunt deschise numai in intervalele orare in care se serveste masa (12-14 sau 19-21). In rest, daca iti e foame, exista kebab, shaorma care aici se cheama altfel sau diverse tipuri de sandvisuri. Si McDonalds. Dar nu e foarte fun sa ajungi in Paris si sa mananci la McDonalds. Am gasit intr-un final un local ok unde am mancat o friptura de vita semi-facuta, pentru ca bietul chelner m-a intrebat daca o voiam asa, eu nu am inteles prea bine ce zicea, dar ca sa nu ma fac de ras am zis "oui, oui" si apoi am mestecat la ea de ma dureau falcile. Dar la cat de foame mi se facuse, chiar ca nu mai conta. S-a terminat si masa, insa plimbarea avea sa continue, caci inca nu se lasase seara. Dar pentru ca inca suntem in Cartierul Latin si am impresia ca s-a terminat melodia de mai sus, va invit sa mai ascultati ceva, specific zonei in care ne aflam cu povestea: Si sa pornim mai departe catre Notre-Dame de Paris, dar nu inainte de a trece pe Rue des Ecoles, unde se afla, de aproape opt secole faimoasa si greu accesibila Universitate Sorbona. Cica daca te duci si te rogi de portar sa te lase sa o vizitezi, spunandu-i ca esti student, te lasa si ca ar fi foarte frumos in incinta. Maybe next time. Si iata frumoasa catedrala Notre-Dame, pe care nu am reusit sa o vizitez caci trecuse un sfert de ora de la ora inchiderii iar gealatii stateau in fata si mi-au spus sec: "C'est fermé. Venez demain matin a 8 h""Demain matin je ne serais pas en Paris" S-au facut ca nu ma auzeau, evident. Si la fel cu prima parte a zilei cand imi rasuna vocea lui Yves Montand in cap, acum ma gandeam doar la refrenul din fragmentul "Belle" din musicalul Notre-Dame de Paris de care am amintit si mai demult, dar careia i-am gasit de curand si varianta cu subtitrare in limba romana, pentru ca are versuri foarte frumoase. Iar Garou e un super-dragut si are o voce de te termina. Cel putin pe fete :) Daca mi-o merge bine, si oi avea posibilitatea, tare mi-ar placea sa merg in luna decembrie in Paris unde se va rejuca spectacolul, cu distributia originala, dupa 11 ani. Intre timp, a fost jucat in 12 tari, in limbile respective, cu mare succes, insa tot varianta originala, in limba franceza, ramane cea mai frumoasa. Drumul dinspre Notre-Dame din Ile de la Cite inapoi spre oras a trecut pe langa Piata de Flori, inchisa din pacate, caci deja incepea sa se insereze. Am continuat plimbarea pe jos, eu fiind deja din ce in ce mai epuizata, dar fara sa ma pot satura de toate frumusetile arhitectonice cu care imi clateam ochii. Noroc ca era deja tarziu, caci am trecut la un moment dat pe langa un magazin ce am crezut ca era Paradisul Copiilor, atat de multe si variate dulciuri avea, si tentatia sa intru era mare, insa m-am multumit doar sa fotografiez si sa plec mai departe gandindu-ma la cat de bogate caloric erau toate minunile de acolo...si la cat de bune erau, pe de alta parte. Am ajuns in fata Operei din Paris, aflata partial in renovare,iar mai apoi la Biserica Madeleine, revenind in Place de la Concorde, locul de unde am pornit si noi cu calatoria din aceasta seara. Si pentru ca deja bifasem cele doua cai de acces din si spre Piata, mai ramanea doar una, cea a bulevardului Champs-Elysees, ce se finaliza cu Arcul de Triumf ridicat de catre Napoleon in 1806 in cinstea armatei franceze. Picioarele mele abia se tarau, asa ca m-am multumit sa vad Arcul de departe, sa constat ca e fix ca cel din Bucuresti, si sa renunt sa mai ajung pana la el. Deja era altceva ce imi atragea privirea, si anume Turnul Eiffel ce sclipea magnific timp de 10 minute de fiecare data cand era ora fixa. In drum spre turn am trecut pe langa monumentul ridicat in onoarea lui Lady Diana, cred ca in zona pasajului unde s-a petrecut teribilul accident care i-a cauzat si decesul, precum si in zona Senei, unde am avut placerea sa admir vaporasele care plimbau turistii, sau care gazduiau petreceri private, chiar si o nunta, pe fondul luminilor Turnului Eiffel. Deja nu mai puteam. Stiam ca plimbarea avea sa se incheie aici. Talpile ma usturau, cu toate ca mi-am pus incaltamintea cea mai comoda pe care o aveam, ma dureau muschii picioarelor, si imi era somn de picam. A mai fost drumul pana la metrou, insa practic plimbarea propriu-zisa se incheie privind peste umar, neputand sa imi dezlipesc privirea de caruselul aflat in fata Turnului si dorindu-mi sa ma fac mica din nou, sa pot revedea viata din interiorul bulei roz cu peretii grosi (si acum incerc sa raman in bula roz, dar peretii sunt fragili si au lipituri caci s-au rupt de mai multe ori :) ) Cam asta a fost. Mai vreau :) Si inchei cu o dedicatie pentru cine mi-a fost ghid, caci singura nu as fi putut vedea atatea intr-un timp atat de scurt si nici nu as fi beneficiat de explicatii si povesti frumoase cu palate, si dovleci care la miezul noptii se transforma in calesti lasand de aici loc pentru magie si vise frumoase cu printi si printese, minunate tocmai pentru ca sunt doar vise si povesti.

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

O zi in Paris (I)

noreply@blogger.com (Onutzza) — Mon, 05 Sep 2011 14:48:00 PDT

Mmmkey,...am facut prostia sa beau un pahar de cola in dupa-amiaza asta si acum nu am somn, dar am in schimb chef de scris, astfel incat voi povesti cate ceva despre ultima chestie foarte tare pe care am facut-o, si anume o plimbare in (poate) cel mai romantic oras din lume, Paris. Si ca sa nu cititi, asa, "in liniste", iata si linkul unei melodii reprezentative, cea pe care o fredonam (in gand) aproape obsedant, fara sa reusesc sa "schimb placa", pe tot parcursul plimbarii mele in Paris (si, Serban, daca cumva citesti, tu esti vinovat pentru asta, caci de la tine stiu de Sous le ciel de Paris varianta Yves Montand) Boon...cu ce sa incep? La Tour Eiffel, Place de la Concorde, Champs-Elysees? Ce sa fie mai intai? O sa fie inceputul. Asadar, dupa doua saptamani epuizante in care am ramas singura sa ma ocup de sectie pentru ca colega mea era in concediu, mi-am regasit cheful de viata si dispozitia sa merg inainte, nu din inertie, ci prin vointa, tocmai din aceasta calatorie minunata la Paris. Mai mult sau mai putin intamplator (eu nu prea cred in intamplare, ci in destin), mai multi dintre prietenii mei au venit in aceeasi perioada in Franta, iar cu unii dintre ei m-am si intalnit. Dupa un numar mic de ore de somn, la sfarsitul unei saptamani in care plecasem de la spital in mai multe randuri dupa 10-11 ore de munca, am luat TGV-ul cu destinatia Paris, cu bucurie si nerabdare. Plimbarea a inceput cu zona Montmartre si faimoasa Basilica de Sacre-Coeur de Montmartre. Zona Montmartre e descrisa ca un cartier mai sarac, unde am vazut multe cozi in fata magazinelor cu haine second-hand, tarabe cu tot felul de produse ieftine si de calitate discutabila, Dragonul-Rosu (ex-Europa)-like (pentru cine stie depozitul din Bucuresti) si unde am mai vazut multi amarati care cerseau, chiar si romani. Dupa Sacre-Coeur a urmat La Tour Eiffel, ce reprezinta pentru mine simbolul Parisului si in fata caruia, venind dinspre Palatul Chaillot si admirandu-l, mi s-a taiat respiratia (metaforic vorbind, evident) pret de cateva momente. Va dati seama ca are 324 m inaltime? Si asta nu ar fi nimic, dar ca sa mai si urci pe scari costa, indiferent ca ajungi terminat in varf...asta daca nu abandonezi pe drum. Nu am riscat, si am preferat doar sa il fotografiez de jos, plus ca ar fi insemnat sa stau toata ziua la coada si timpul nu era de partea mea. Si hai apoi, dupa un scurt ragaz, catre Hotel des Invalides, aflat in apropiere, care gazduieste, in Domul Invalizilor, impresionantul mormant al imparatului Napoleon, dispus in asa fel incat in momentul in care il privesti, trebuie sa iti pleci capul. De aici am mers si mai departe, spre Podul Alexandru al III-lea, cu statuetele poleite cu aur, pod ce leaga Domul Invalizilor de Champs-Elysees. apoi am trecut pe langa Grand Palais si Petit Palais, pentru a face un nou popas in Place de la Concorde, in fata Obeliscului adus de Napoleon din Egipt. Deocamdata inchei aici, cola si-a pierdut din efect iar mie mi s-a facut somn, asa ca va las in Place de la Concorde si continui maine si cu partea a doua din plimbare.

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Compliment

noreply@blogger.com (Onutzza) — Sat, 20 Aug 2011 17:31:00 PDT

In saptamana de lucru care doar ce s-a terminat am primit cel mai frumos compliment din ultima vreme, de la pacientul meu preferat, de fapt primul pacient francez de care m-am ocupat, un domn deosebit de politicos si fin, in varsta de 70 si ceva de ani, caruia i-am dat, inainte de a fi vazut anul nasterii, in jur de 48-50 de ani, pentru ca asa parea, dupa aspectul fizic. Omul este foarte activ, face sport regulat si vine la noi pe sectie pentru chimioterapie. Aflat acum la a treia sedinta chimio, la aproape doua luni de cand lucrez aici, mi-a spus ca la fiecare reinternare a constatat ca am facut mari progrese cu franceza, ca ma exprim mult mai cursiv si mai corect si ca i se pare ca am reusit asta intr-un timp foarte scurt. Am discutat cu el despre ce carti mai citeste, i-am povestit ca si mie imi place sa citesc mult si ca atunci cand am timp imi place sa scriu. I-am multumit pentru aprecieri, stiind totusi cat de sarac este vocabularul meu in franceza comparativ cu nivelul la care mi-as fi dorit sa fie, insa, ca si in celelalte doua dati cand m-am ocupat de dumnealui, mi-a repetat: "mais, ça va venir en temps, ne vous inquiétez pas!".

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Dimineti cu desene animate

noreply@blogger.com (Onutzza) — Wed, 03 Aug 2011 13:57:00 PDT

Mno, primind in seara asta de la Rory un mesaj care m-a amuzat, m-am gandit sa scriu si vreo doua vorbe intr-un nou articol si sa ma laud cu darul pe care mi l-am facut din primul meu salariu in euro: mi-am luat televizor! Si mai am si teletext la el, asa ca atunci cand ma uit la vreo emisiune sau vreun film, am teletextul deschis si am si subtitrare. Ma ajuta enorm chestia asta, caci pe langa ca aud limba franceza, mai vad si cum sunt scrise cuvintele. Iar dimineata inainte sa plec la munca dau drumul la tv si ma uit la desene animate, evident, cu subtitrare. E chiar haios, caci fiind pentru copii nu sunt cuvinte complicate, propozitiile sunt simple, iar unul dintre desenele animate este chiar despre cuvinte in engleza, avand scopul sa ii invete pe cei mici cuvinte in limbi "straine". Iar pentru mine e grozav, caci eu cuvintele din engleza le cunosc - asa le vad si traducerea. In rest n-am noutati decat ca vremea s-a mai imbunat, si am revenit la imbracamintea de vara. Weekendul trecut am cautat cu disperare pulovere prin magazine, caci eu sunt mai friguroasa, iar la temperaturi de 16-17 grade nu prea merge sa te imbraci cu bluzite de voal cu maneca scurta, adica ce mi-am adus eu de acasa in ideea ca e vara, ca e cald si ca asa imi incap mai multe haine in bagajul in care a trebuit sa-mi adun toate cele de trebuinta pentru inceput. Cam asta-i deocamdata. Peripetii nu prea am mai avut, cu exceptia diverselor probleme pe care le-am avut de rezolvat la spital, legate de pacienti, probleme pentru care a trebuit sa vorbesc la telefon, ceea ce este lucrul care imi displace cel mai tare. Adica nu sa vorbesc la telefon, ca datorita mie si familiei mele firmele de telefonie mobila la care suntem abonati vor rezista in continuare, asiguram targetul lunar, ci sa vorbesc la telefon in franceza. Aia-i chestia cea mai cea. Pana acum m-am descurcat. Mai balbait, mai repetat, mai scuzat ca nu sunt frantuzoaica si ii rog sa imi vorbeasca mai lent, dar ne-am inteles. Apropo de asta, cei mai tari sunt pacientii de origine italiana. Si cea mai tare faza a fost zilele trecute, cand una dintre asistente vine la mine si imi zice: "Stii, pacientul X are o problema cu nush ce medicament, ca vrea doza mai mare decat doza maxima zilnica, pe care deja o primea, si ca nu vrea sa priceapa ca nu ii putem da mai mult." "Ok zic eu, dar poti sa vii cu mine, caci el e italian si vorbeste cand franceza cand italiana, mi-e greu sa il inteleg". La care asistenta se apleaca spre mine si imi zice zambind: "Nici eu nu inteleg ce spune, nici macar in franceza". "Ouchei, e de bine, atunci ma duc eu, trebuie sa iasa ceva". Pana la urma a iesit: din doua cuvinte in franceza pronuntate prost la un cuvant in italiana de care ma mai prindeam (traiasca desenele animate de pe Italia 1 si Canale 5 pe care le urmaream inainte de plecarea la scoala cand eram in clasa a 5-a si aparuse televiziunea prin cablu), am priceput ce voia pacientul, el a priceput ce i-am zis eu astfel incat ne-am despartit clarificati, durandu-ma mainile de la atata "vorbit" in limbi straine. Si chiar ca inchei aici. Da' revin eu curand cu noi povesti.

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Hai ca nu mai e dracul asa de negru

noreply@blogger.com (Onutzza) — Thu, 28 Jul 2011 15:20:00 PDT

Ieri am implinit 4 saptamani de cand ma aflu in Franta. Nu stiu daca cele mai dificile ever, dar suficient de grele incat sa resimt fiecare secunda petrecuta aici. Da' parca incet incet incep sa se mai aseze lucrurile. Am cazuri faine de care ma ocup, e o provocare continua. Si satisfactia e cu atat mai mare cand vad ca pacienti veniti cu stare generala agravata evolueaza bine sub tratament. In Ro, am avut destul de rar ocazia sa prescriu eu tratamente - am avut sefi care m-au lasat sa iau decizii, dar si sefi care nu aveau niciun gand sa ma lase sa scriu ceva in medicatie. Nu sunt de condamnat, cat timp era parafa lor in joc, probabil ca si eu as fi facut la fel (pentru ca, pentru cine nu stie, in medicina, in Romania, dupa ce termini facultatea, nu poti profesa fara rezidentiat, iar pana nu dai examenul de specialist nu ai drept de practica, trebuie sa lucrezi cu un medic indrumator). Aici nu am un anume medic indrumator. Aici ma ocup direct de pacienti, iar apoi, unde am nelamuriri, sau daca nu sunt sigura de ceva, pot intreba pe oricare dintre medicii de pe sectie. Pacientii apartin sectiei, nu unui anumit doctor. Pacientii sunt foarte simpatici. Ma corecteaza cand fac greseli in exprimare, ma invata cand trebuie sa spun "le" si cand "la", sau "de" si "du", sau chiar cuvinte intregi atunci cand nu cunosc termenul in franceza si incep sa le arat prin semne ce vreau de la ei. Ii amuza si colaboreaza bine. Ii pun saracii, uneori, sa-mi repete ce spun, ca sa inteleg exact, sa nu imi scape cine stie ce lucru important din discutia cu ei care m-ar putea orienta asupra cauzei unei anumite boli. Si repeta, evident, nu ii chinui daca starea lor nu imi permite. Oricum, aici medicii comunica foarte mult intre ei. Practic, pacientul are cate un dosar cu tot istoricul internarilor, la fiecare dintre medicii care se ocupa de el. Cand pleaca din spital, i se da o externare scurta pentru medicul de familie. Ulterior, tot medicul de familie primeste prin posta un plic cu externarea detaliata. Cate o copie este trimisa si celorlaltor medici ce au pacientul in evidenta. In momentul in care pacientul este reinternat pentru vreo afectiune, se solicita dosarul lui unde exista toate informatiile necesare, astfel incat nu mai e necesar interogatoriul despre antecedente sau alte detalii pe care acesta le poate furniza mai mult sau mai putin, functie de starea lui generala. Si ca sa revin la partea de vocabular, o babuta simpatica, un pic depresiva pentru ca locuia la azil unde nu prea avea prieteni si se simtea cam singura a fost foarte multumita de ea ca a reusit sa ma invete vreo doua cuvinte din argou, nu de alta, dar sa pricep atunci cand aud vorbindu-se in jurul meu. M-a distrat babuta, mai ales ca ii placea sa povesteasca mult. Bineinteles ca intelegeam partial ce spunea, dar macar ea era fericita ca o asculta cineva :)) Azi am primit felicitari de la primul pacient pe care l-am consultat in prima saptamana cand am venit aici, omul fiind externat inca de atunci si reinternat acum, dupa aproape 4 saptamani pentru o noua cura de chimioterapie, si care nu mai contenea sa imi spuna ca am progresat mult cu franceza de la internarea lui precedenta. Si am mai primit si o invitatie la film. Am vazut "Bad teacher", noul film cu Cameron Diaz si Justin Timberlake si in care joaca si o fetita romanca, i-am vazut numele la sfarsit in generic, Andra Nechita. Cam siropel, dar ok dupa o zi obositoare. M-a amuzat si m-a relaxat. Maine e vineri, ce bucurie! Nici nu imi vine sa cred cat de repede a trecut saptamana asta. Planurile pentru weekend sunt facute, probabil tot plimbare si cinema. Televizor nu am, iar filmele lor dublate ma ajuta mult sa ma familiarizez cu franceza. Hai ca nu e dracul asa de negru.

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Tu t'en vas - Alain Barriere & Noelle Cordier

noreply@blogger.com (Onutzza) — Tue, 26 Jul 2011 13:46:00 PDT

Melodia prin care un bun prieten si-a luat la revedere de la mine acum trei saptamani cand am plecat de acasa. Tu t'en vas mais non mon cœur mais ce n'est rien que quelques semaines de s'attendre. Tu t'en vas mes joies mes rêves sont pour toi impossible de t'y méprendre. Tu t'en vas et notre amour nos appartient rien ne saurait nous le reprendre. Tu t'en vas l'éloignement aide parfois a mieux s'aimer et se comprendre. Tu t'en vas comme un soleil qui disparait comme un été comme un dimanche, j'ai peur de l'hiver et du froid j'ai peur du vide de l'absence. Tu t'en vas et les oiseaux ne chantent plus le monde n'est qu'indifférence j'ai peur de toi j'ai peur de moi j'ai peur que vienne le silence. Lai lai lai lai lai... Tu t'en vas mais non mon cœur mais ce n'est rien, rien qu'un départ sans importance. Tu t'en vas ce n'est mon cœur tu le sais bien qu'une caprice de l'existence tu t'en vas le temps l'espace ne sont rien si tu me gardes la confiance, tu t'en vas chaque matin qui vient tu sais pourtant tout recommence. Tu t'en vas je reste la seul et perdu comme aux pires heures de l'enfance. J'ai peur de l'hiver et du froid, j'ai peur du vide de l'absence. Tu t'en vas soudain pour moi tout s'assombrit. Le monde n'est qu'incohérence. J'ai peur de toi j'ai peur de moi, j'ai peur que vienne le silence. Lai lai lai lai lai...

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Bonjour, ça va?

noreply@blogger.com (Onutzza) — Sat, 23 Jul 2011 15:29:00 PDT

Dupa o absenta destul de indelungata de pe blog revin cu un nou articol si cu niste update-uri. De aproape trei saptamani am parasit Romania pentru o alta tara europeana, Franta, unde fac un stagiu de pregatire (sau mai multe, timpul va decide). Hotararea a fost luata repede, timpul nu mi-a fost prieten. Nu stiu cat de usoara le-a fost adaptarea celor care, ca si mine, au ales sa munceasca in strainatate, insa eu o percep ca fiind foarte dificila. Am avut parte de numeroase peripetii in acest timp scurt de cand ma aflu aici, de multa alergatura si de stress, dar care acum, dupa ce au trecut, nu mai merita sa fie mentionate pe blog. M-am gandit deseori sa ma intorc acasa mai devreme de expirarea contractului, apoi tot eu am realizat ca acasa, cu exceptia celor dragi, nu ma asteapta nimic bun pentru viitor. De fapt, eu nu am plecat din Romania pentru ca voiam sa plec din tara de dragul de a pleca si fara sa ma uit inapoi, ci pentru ca la noi nu aveam cum sa mai traiesc si aici ma refer strict la partea financiara precara pentru un tanar medic roman, indiferent de e rezident sau tanar specialist. Am plecat cu parere de rau, dar cu speranta in suflet. Nu e usor sa lasi tot si sa o iei de la zero, cu cateva haine si cateva carti in bagaj, intr-o alta lume, intr-un alt sistem, cu oameni ce au o cultura diferita de a ta si pe care ii asculti vorbind si te revolti de neputinta de a-i intelege bine si de a le vorbi cursiv limba. Pentru ca asta cred ca e cea mai mare buba. Una e sa stii, chiar bine, o limba straina invatata la scoala, dar pe care nu ai mai vorbit-o de multi ani, si cu totul alta sa lucrezi alaturi de ei, sa incerci sa ii intelegi cand vorbesc repede, sa incerci sa comunici si sa transmiti corect verbal ceea ce doresti si sa realizezi ca nu poti pentru ca ai un vocabular sarac. Si e dureros cand esti o persoana careia ii place sa stea de vorba cu oamenii, careia ii place sa explice, sa comunice, sa utilizeze figuri de stil si sa nu te poti exprima la nivelul la care o faci in limba ta. Si macar daca m-ar ajuta si ei prin a folosi engleza atunci cand raman cu vorbele in gat. Dar fie ca ei nu stiu engleza, fie e rivalitatea dintre cele doua popoare, care isi are radacini adanci in istoria Europei si care ii determina sa nu vrea efectiv sa utilizeze limba lui Shakespeare nici macar ca sa imi dea o "vorba"de ajutor. Mi-am cumparat o carte de literatura franceza. Si m-am dus la cinema, ca sa ma mai acomodez cu limba. Am vazut pana acum Harry Potter, saptamana trecuta, un film pe care il asteptam de mult, dar din pacate cu un personaj principal fonfait, ca nah, filmul era dublat, iar azi am fost la un film nou, recent lansat, comedie, cu Jim Carrey, Mr.Popper's Penguins, evident si acesta fiind dublat in franceza. Nu stiu cum o fi in restul tarii, dar aici unde sunt eu orasul e frumos, e curat, cu oameni amabili. Nu stiu cat sunt de sinceri, dar fara discutie ca par prietenosi. E foarte frig, de o saptamana zilnic sunt temperaturi de 18-19 grade. Cel mai mult in vara asta s-a ajus la 30 de grade, dar doar de doua ori. Eu mi-am adus doar haine subtiri, credeam ca e canicula ca la noi, si nu voi avea ce face cu hainele groase pana la toamna cel putin, dar azi am colindat putin magazinele si mi-am luat niste bluze cu maneca lunga. La venirea in Franta am calatorit cu avionul si cu TGV-ul. E fain de tot sa mergi cu trenul cu 300 km/h. Aici e un pic mai altfel decat la noi cand e vorba sa mergi cu trenul. Biletul trebuie marcat inca de pe peron, ceva de genul cum e la metrou, plus ca desi stiu la ce ora vine TGV-ul in statie, abia cu 10 minute inainte se afiseaza peronul propriu-zis. M-a stresat foarte tare chestia asta pentru ca imi era teama sa nu il pierd, mai ales ca TGV-ul merge ceas. Totusi peronul era mai aproape decat credeam, iar vagonul in care ma repartizasera era cel cu nr.15, insa au niste monitoare unde arata componenta trenului si la ce sector de peron e preconizat sa ajunga vagonul respectiv, astfel ca nu stai ca nebunul sa alergi dupa vagoane, ci te duci la fix unde ai loc. Acum ca am si internet voi reveni cu impresii despre noua mea viata aici. Inca nu pot sa ma bucur de tot ce mi se intampla. Am venit gata obosita dupa o luna incarcata de evenimente si de alergatura pentru acte si cu exceptia weekendului acesta, am fost zilnic la serviciu, timp de trei saptamani, in ideea sa ma mai acomodez cat de cat cu scriptele lor, cu ce tine de latura administrativa, care e extrem de stufoasa. Birocratia din Romania e doar un pui mic fata de birocratia din Franta. Partea surprinzatoare din toata povestea e ca aici lucrurile chiar merg bine, in ciuda sistemului birocratic. Iar oamenii sunt respectati pentru calitatea lor de oameni.

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Doobie Brothers - Long Train Running

noreply@blogger.com (Onutzza) — Tue, 28 Jun 2011 16:43:00 PDT

Astazi la Gradina Verona Berti Barbera repeta melodia de mai jos. O stiam de mult, dar nu stiam cui apartinea. Dupa aproape o ora de cautari am reusit sa identific piesa iar acum o ascult, evident, pe repeat, asa cum fac de fiecare data cand imi place o melodie. Without love where would you be now? Down around the corner half a mile from here see them long trains run and you watch them dissapear without love where would you be now without love though i saw miss lucy down along the track she lost her home and her family and she won t be coming back without love where would you be now without love well the Illinois Central and the Southern Central Freight you got to keep on pushing mamma you know they're running late without love where would you be now without love when the pistons keep on turning andt he wheels go round and round and the steel rails are cold and hard and the moutains they go down without love where would you be now without love

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Nichita Stanescu - Gand sase

noreply@blogger.com (Onutzza) — Mon, 30 May 2011 13:08:00 PDT

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi dar... de dragoste mai ales.

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Alegoria broscutelor 2

noreply@blogger.com (Onutzza) — Thu, 26 May 2011 13:01:00 PDT

Puteti citi si alegoria broscutelor 1, clicuind AICI (cam smechere broscutele astea cu alegoriile lor): In istorioara e vorba de doua broscute. Una dintre ele topaie singura, intr-un sant creat de rotile unui camion. Cealalta o vede acolo si ii striga: "Hei! Ce faci in vagauna aceea? E mult mai bine aici sus, e mai multa mancare." Prima broasca priveste deasupra sa si raspunde: "Nu pot iesi de aici". "Te ajut eu sa iesi", se ofera cea de-a doua broasca. "Nu. Lasa-ma in pace! Imi e bine. E destula mancare aici pentru mine." "Cum doresti", spune cealalta broasca. "Dar sa stii ca sus e mai mult spatiu de explorat. Te poti misca in voie". "Am aici tot spatiul de care am nevoie". "Dar nu vrei sa le intalnesti si pe celelalte broaste?" "Uneori coboara ele aici, iar daca nu o fac, le mai strig eu din cand in cand" Cea de-a doua broasca ofteaza adanc, dupa care se indeparteaza. In ziua urmatoare este surprinsa sa o vada pe celalalta broasca topaind in apropierea sa. "Hei!" striga ea. "Credeam ca nu vrei sa iesi din groapa aceea. Ce s-a intamplat?" "Venea un camion". Dvs in care broscuta va regasiti? In cea care se simte bine cu ceea ce stie stabil, cunoscut, fiindu-i teama sa incerce sa iasa din acel spatiu personal si facand-o doar intr-o situatie extrema? Sau in cea curajoasa care doreste sa exploreze?

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Roza Vanturilor - Numai noi

noreply@blogger.com (Onutzza) — Wed, 20 Apr 2011 13:14:00 PDT

Numai noi, suntem împreuna Numai noi sub clar de luna Suntem doi fericiti în munte Tu si eu cuplul fericirii Eu si tu vis al împlinirii Iar în par porti tot flori de munte. Vom fi singuri prin vai si pe creste Din noi doi va ramâne o poveste Împreuna vom fi si ne vom iubi. Ne iubim, câta poezie Ne iubim, noaptea e târzie Focul doar mai traieste in noapte Esti al meu, nu mai sunt cuvinte Sunt a ta, ne iubim pe munte Pat de flori, sa-mpartim o soarta. Vom fi singuri prin vai si pe creste Din noi doi va ramâne o poveste Împreuna vom fi si ne vom iubi. Jos sunt flori, pe cer numai stele Ne iubim martori sunt doar ele Adormim ca si doi copii Numai vis sub clar de luna Numai vis, suntem împreuna Suntem doi fericiti in munte Vom fi singuri prin vai si pe creste Din noi doi va ramâne o poveste Împreuna vom fi si ne vom iubi

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

2 %

noreply@blogger.com (Onutzza) — Mon, 11 Apr 2011 12:45:00 PDT

Mai e putin si se apropie termenul limita pentru depunerea formularelor pentru redirectionarea celor 2 % din impozitul pe venit din anul fiscal anterior (2010). 16 mai 2011 este ultima zi in care Administratiile Fiscale ale judetelor de domiciliu primesc scrisorile recomandate cu formularele completate si semnate de catre contribuabili. Eu am ales, ca in ultimii doi ani, sa redirectionez cei 2 % catre Asociatia Inima Copiilor. Puteti fie sa trimiteti formularul catre Asociatia Inima Copiilor (se descarca de pe site), fie catre orice alt ONG doriti (lista o puteti accesa AICI), insa e pacat sa nu va exercitati dreptul de a alege ce sa se intample cu banii pe care oricum i-ati platit, si sa sprijiniti o organizatie nonguvernamentala, fara sa cheltuiti nimic in plus. Daca nu doriti sa va folositi acest drept, banii oricum merg la bugetul de stat.

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Patricia Kaas - If You Go Away

noreply@blogger.com (Onutzza) — Thu, 31 Mar 2011 12:12:00 PDT

If you go away On this summer day Then you might as well Take the sun away All the birds that flew In the summer sky When our love was new And our hearts were high When the day was young And the night was long And the moon stood still For the night bird`s song If you go away (3x) But if you stay I`ll make you a day Like no day has been Or will be again We`ll sail the sun We`ll ride on the rain We`ll talk to the trees We`ll worship the wind And if you go I`ll understand Leave me just enough love To hold in my hand If you go away (3x) As I`m the real must There`ll be nothing left In the world to trust Just an empty room Full of empty space Like the empty look I see on your face I´ll be the shadow Of your shadow I fell you might have kept me By your side If you go away (3x) But if you stay I`ll make you a day Like no day has been Or will be again We`ll sail the sun We`ll ride on the rain We`ll talk to the trees We`ll worship the wind And if you go I`ll understand, Leave me just enough love To hold in my hand If you go away If you go away Ne me quitte pas

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Sunt cel mai bogat om din lume!

noreply@blogger.com (Onutzza) — Sat, 26 Mar 2011 16:01:00 PDT

De curand a murit un om bun, care, desi nu imi era ruda de sange, imi era mai apropiat decat multi altii care imi sunt rude. Cel mai dureros moment la inmormantari e atunci cand cei apropiati isi iau pentru ultima oara ramas bun de la cel mort, apoi se pune capacul la sicriu, se coboara in mormant si se arunca pamantul peste el. E momentul in care realizezi cat de efemera este viata si cat de putin importante devin toate maruntisurile care ne consuma energia zi de zi. Pe cealalta lume nu luam nimic cu noi. Banii, obiectele, casele, terenurile, nu conteaza decat ca sa iti asigure starea de bine, sa traiesti decent, sa iti satisfaci unele placeri, sa calatoresti. Sunt unii oameni care incearca toata viata sa acumuleze, sa faca avere, sa aiba mai mult decat X, apoi mai mult decat Y, se plang de bani mereu fara ca sa deschida ochii si sa vada toate valorile pe care le detin, atat de ordin material cat si spiritual. Duc o viata de nefericire si de frustrari pentru ca li se pare ca mereu altul are ceva mai bun si mai frumos decat ei. Finalul e acelasi pentru noi toti. E necesar sa realizam care ne sunt adevaratele valori. Ma bucur ca am invatat sa ma enervez din ce in ce mai putin si sa pun la suflet rautatile din ce in ce mai putin. Nu ma mai framant pentru toate prostiile si am ajuns la un echilibru interior care imi da o stare de bine. Aceasta stare transpare in exterior si ii face si pe ceilalti sa se simta relaxati si bine dispusi in prezenta mea ceea ce imi da iarasi o noua stare de bine. Cami mi-a facut cel mai frumos compliment zilele trecute cand mi-a spus ca sunt probabil cea mai colorata persoana pe care o cunoaste, atat ca fel de a fi, cat si ca vestimentatie, referindu-se totodata si la felul in care mi-am decorat spatiul in care locuiesc. Intreaga mea transformare isi are debutul pe la inceputul anului acesta, luna ianuarie fiind una dintre cele mai urate perioade din viata mea cand am avut si probleme de sanatate si insatisfactii la locul de munca si unele necazuri de ordin sufletesc. Mi-a fost atat de rau incat nu imi doream decat sa ma simt bine. Atunci am realizat cat de putin contau toate lucrurile pe care le considerasem importante inainte si am inteles ca daca sunt sanatoasa, daca ma simt bine, daca mama, tata, fratele, catelusa mea, rudele cele mai apropiate si prietenii cei mai buni sunt bine, atunci sunt cel mai bogat si mai fericit om din lume. Si nu doar ca problemele de sanatate nu mai exista, dar in locul lor a ramas buna dispozitie, dorinta de a citi cat mai mult, de a invata cat mai multe si a impartasi cu ceilalti, de a face sport, de a vizita locuri frumoase, de a cunoaste oameni noi si interesanti. Iata ca mi-am si implinit unele vise mai vechi: mi-am facut suvite roz si am primit cadou de la fratiorul meu un bilet la concertul lui Bon Jovi din vara. Now that's something! De saptamana viitoare voi incepe sa studiez limba germana si mai urmeaza cat de curand o mica vacanta in Irlanda. Nu am mai fost la cursurile de dans din lipsa de timp, dar si pentru ca tangoul, preferatul meu, era mai putin studiat la scoala mea de dans. Imi lipseste totusi faptul ca nu am mai mers, mai ales ca oamenii de la dans mi-au fost tare dragi. Am inceput sa fac mai mult sport si ma simt foarte bine dupa ce alerg sau ma plimb cu rolele (endorfinele astea!). La munca lucrez acum alaturi de niste oameni extraordinari si fiecare zi in care merg la serviciu e o bucurie. Blogul mi-a adus o noua prietena, care se afla departe, peste ocean, si care desi nu comenteaza aici citeste mereu ce scriu. Am fost la RoBlogfest si in acest an si am fost foarte placut surprinsa de organizare, de atmosfera, care au fost mult mai faine fata de anii trecuti. Iar Omul cu Sobolani chiar mi-a placut, desi nu ma asteptam, avand in vedere ca nu prea i-am ascultat anterior, cu toate ca sunt fan al genului rock alternativ. Viata e frumoasa iar eu sunt cel mai bogat om din lume!

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

The Shirelles - I Met Him On A Sunday

noreply@blogger.com (Onutzza) — Sat, 26 Mar 2011 13:20:00 PDT

Well I met him on a Sunday (oooooo) & I missed him on Monday (oooooo) Well I found him on a Tuesday (oooooo) & I dated him a Wednesday (oooooo) Well I kissed him on a Thursday (oooooo) & he didn't come Friday (oooooo) When he showed up Saturday (oooooo) I said "Bye bye baby"

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Despre casatorie

noreply@blogger.com (Onutzza) — Sun, 06 Mar 2011 14:58:00 PST

Ca toate fetele, am visat si eu la un moment dat ca ma voi casatori cu omul perfect pentru mine, sa am parte de nunta traditionala perfecta la care sa port rochie de mireasa cu crinolina, sa am doi sau trei copii sanatosi, frumosi si destepti, o familie minunata si sa traiesc alaturi de sotul meu pana la adanci batraneti. De la o vreme, insa, am inceput sa nu mai cred in institutia casatoriei. Exemplele din jurul meu imi demonstreaza vechea vorba cum ca "nimic nu dureaza o vesnicie." Pai nu zice preotul "la bine si la rau"? Inteleg despartirile atunci cand lucrurile devin atat de grave incat unul dintre cei doi parteneri devine nociv pentru celalalt (vezi cazurile de violenta conjugala, alcoolism in ultima faza, consum de droguri, probleme psihice, etc) si toate incercarile anterioare de a remedia aceste probleme au esuat. Dar atunci cand nu e vorba de cele mentionate mai sus si e doar "nepotrivire" de caracter? As intelege-o si pe aceasta daca as sti ca cei doi s-au pripit cu nunta, pentru ca au crezut in dragostea la prima vedere si ca faza de indragostire va dura toata viata. Ceea ce nu inteleg sunt despartirile dupa multi ani de casnicie, incepand de la 5-10 ani pana la casnicii cu durate de 20-30 de ani. A aparut la cinema un film romanesc, lansat acum doua zile, pe care vreau sa il vad, se numeste "Buna! Ce faci?"(click aici pentru trailer). A fost inspirat dintr-o stire aparuta in presa despre doi soti avand in jur de 50 de ani, care au flirtat pe chat timp de sase(!) luni, dandu-se single si realizand cat de bine se potrivesc, si care intr-un final, intalnindu-se si in viata reala au constatat ca de fapt erau sot si sotie (click pentru sursa) Suna cam ca actiunea romanului Lorelei de Ionel Teodoreanu, in care, pornind de la un joc, tanara Luli ii scrie sotului ei sub pseudonimul Lorelei. Sotul ei era scriitor de renume si profesor universitar, mult mai in varsta decat ea, dar casatoriti dintr-o iubire fulgeratoare, acum instrainat de ea. Barbatul se indragosteste de aceasta "noua" femeie din viata lui, ea reprezentand noul si atractia, fiind tot mai instrainat de sotie, fara ca sa stie ca de fapt sunt una si aceeasi persoana. La fel, nu pot sa fiu de acord cu divorturile cauzate de aparitia unei alte persoane in viata unuia dintre cei doi parteneri, pentru care ajung sa renunte la tot. Oare merita sa dai cu piciorul unei casnicii (e mai grav cand sunt si copii implicati) pentru o pasiune care se poate dovedi trecatoare? Pentru ca la oamenii pe care ii stiu tocmai asta s-a intamplat. Nu a fost un final fericit cu cealalta persoana. Daca ar fi sa ma indragostesc de un barbat casatorit care ar divorta de sotia lui pentru mine, automat mi-as pune problema ca ar putea sa faca fix acelasi lucru si cu mine atunci cand in viata lui ar aparea altcineva "nou". Pot sa inteleg ca iubirea se transforma. Am scris si mai demult despre asta. Mai pot sa inteleg ca la un moment dat cei doi nu se mai iubesc, nu mai doresc sa ramana impreuna, dar numai in cazul cuplurilor tinere, care au timp sa cunoasca pe altcineva si sa isi refaca viata. Cand e vorba de oameni trecuti de 50-60 de ani, mi se pare ca un divort ar fi ca sa se afle in treaba, pentru ca obisnuinta este atat de mare incat le-ar fi greu unul fara celalalt, chiar daca nu mai e iubire la mijloc. Dupa atatia ani petrecuti impreuna, fara doar si poate ca exista un grad mare de atasament. Nu mai vorbesc de existenta copiilor, care intotdeauna sufera, fie ca parintii sunt tineri fie ca sunt de varste mai inaintate. Si cu toate exemplele, cum sa mai cred eu in casatorie? In fond, ce e casatoria decat un act juridic cu tot ce implica el? Trebuie sa fii casatorit ca sa poti avea o familie? Clar ca nu. Intr-adevar, casatoria e o oarecare garantie ca in caz de "furtuni" conjugale, despartirea se petrece mai greu decat in cazul unor parteneri intre care nu exista nicio forma de consimtamant legal, se mai incearca sa se caute rezolvari. La fel, in cazul in care apar copiii e mai sanatos pentru ei sa creasca intr-o familie in care parintii sunt casatoriti si poarta acelasi nume. Dar nu e o garantie ca ramai cu partenerul toata viata. Dimpotriva, monogamia a ajuns sa fie o raritate. Mereu am crezut in iubirea ca in romane si in filme, in care cei doi traiesc "happily ever after", insa de la o vreme mi-am cam schimbat parerea. Desi tind sa nu mai cred in casatorie ca si contract cred in continuare cu tarie in familie, in iubire, comunicare, intelegere, parteneriat. Nu inseamna ca nu imi mai doresc sa ma casatoresc la un moment dat. Insa nu ma mai vad avand o nunta traditionala - nuntile traditionale au ajuns sa mi se para un stres, ele trebuind planificate cu aproape un an inainte, implicand alergatura, oboseala si cheltuiala mare. Si ma intreb cati dintre tinerii insuratei vor ramane impreuna, cand in statistici, in medie, in ultimii 30 de ani, o casatorie din 4,5 s-a incheiat prin divort? (sursa) Stiu ca articolul suna pesimist, desi eu sunt o persoana optimista. Nu inseamna ca nu sunt si casnicii ok (ca fericite asa cum inteleg eu fericirea, nu cred ca exista). Ma uit la unii batranei cum ies duminica impreuna la plimbare in parc, frumos imbracati si se sprijina reciproc si ma gandesc oare prin cate necazuri vor fi trecut in viata lor si cum au stiut sa le gestioneze de au ajuns sa ramana impreuna pana la anii acestia? Ei demonstreaza ca se poate. Si chestia asta imi arata mie ca nimic nu e imposibil atata timp cat exista comunicare, intelegere, sustinere, respect, grija, atentie. Nu neaparat indragostire. Iubirea poate sa se nasca din toate acestea. Poate de aceea multe casatorii aranjate din trecut au rezistat. Sau poate ca asa era si mentalitatea in acele vremuri... Ar mai fi de discutat si despre logodna, mai ales ca de curand o amica intreba cine mai crede in logodna si majoritatea raspunsurilor erau "nimeni", dar asta probabil ca intr-un articol viitor. Inchei, adaugand ca poza de mai sus mi-a fost daruita de un prieten drag care a surprins plimbarea celor doi din imagine, ocolind obstacolele de pe trotuar IMPREUNA.

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Povestea de dragoste

noreply@blogger.com (Onutzza) — Wed, 02 Mar 2011 14:36:00 PST

Povestea de dragoste Adrian Paunescu La urma urmei viata nu e, Decat o repetabila poveste de dragoste, Un subiect mort, care mereu inviaza, Plus si minus biografiile in cauza. Niciun razboi mondial nu incepe Si nu se sfarseste altfel decat Intr-o poveste de dragoste, Niciun istoric militar N-a descris frontul atat de exact Ca el, care-i scrie ei, Din transee, O scrisoare de dragoste. Nu exista economie, Nu exista politica, Nu exista cultura, Daca nu exista dincolo de ele O poveste de dragoste, Nici aspirina, Nici bomba atomica, Nici ceaiul de patlagina Nu sunt de inteles, Decat intr-o ecuatie de dragoste. Limbile si tratatele se mai schimba, Neaparat camasile, Interesele, Directia armelor, Suflarea vantului, Exista ghetari Si exista aburi intersanjabili, Singura vesnica si ireductibila E slabiciunea din dragoste. Nici credinta nu e atat de puternica, In toate infatisarile ei ca o simpla dragoste, Orice se poate negocia, Orice se poate adapta, Orice cu exceptia Incurabilei si ireductibilei Povesti de dragoste. Puna-se in calea ei toate casele de bani, Traga in ea toata artileria de asalt, Lucreze impotriva ei Parlamentele, damblagiii si rugina, Singura nemuritoare e povestea de dragoste, Copilareasca, ordinara si divina dragoste.

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]

Despre scenarita si empatie

noreply@blogger.com (Onutzza) — Wed, 02 Mar 2011 12:46:00 PST

De cand ma stiu am suferit de "scenarita". Imaginarea tuturor situatiilor posibile legate de un anumit subiect a fost o caracteristica de familie de la strabunici incoace. Probabil ca de aici mi se trag tendintele analitice, mai degraba decat ca si trasatura a zodiei. Mi-a prins destul de bine sa iau in calcul diversele fatete ale unei probleme, modul lor de abordare si posibilele consecinte. M-au scutit de multe ori de surprize si dezamagiri. Probabil de aceea atunci cand am omis (uneori si intentionat) sa "vad" partile goale ale paharelor am fost luata pe nepregatite iar "caderea de la inaltime" a fost dureroasa. La fel, in ce ii priveste pe ceilalti, am cautat mereu sa vad dincolo de cuvinte. Cunoscand anumite aspecte din vietile lor, am incercat sa le inteleg actiunile si sa acord circumstante atenuante chiar daca erau lucruri care ma deranjau direct. Pana mai de curand empatizam foarte mult. Aceasta incercare de a ma pune in rolul celuilalt mi-a facut mai mult rau decat bine. In ultima vreme nu am mai cautat sa ii inteleg pe ceilalti. Irvin Yalom, un medic psihiatru american pe care l-am descoperit de curand si il citesc cu mare placere, povesteste intr-una dintre cartile lui despre un caz pe care il avea, cu o tanara femeie pe care o trata si pe care a dus-o si la un alt medic pentru colaborare in cazul afectiunii ei. In timpul terapiei, femeia a zambit de doua ori, doctorul Yalom interpretand intr-un anume fel zambetele ei. Discutand cu colegul sau, a aflat ca acesta daduse alt sens celor doua zambete, pentru ca in final, la o noua sedinta cu femeia respectiva sa afle de fapt ceea ce o motivase sa zambeasca. Impresiile celor trei erau complet diferite, fiecare interpretand din perspectiva proprie gestul. Cand am citit istorioara am inteles ca de cele mai multe ori etichetam anumite actiuni ale celorlalti crezand ca le si intelegem sensul, cand, de fapt, de cele mai multe ori, lucrurile stau diferit de cum credem noi. Si m-am hotarat sa nu mai presupun. A zis cineva un anume lucru? L-a zis pentru ca a vrut, asta a simtit, asta a facut. Nu e musai sa insinueze ceva, nu e din cauza ca are sechele din trecut. E mult mai simplu sa le luam pe toate ca atare decat sa imaginam situatii. "Scenarita" e consumatoare de timp si de energie. E mai obositor sa construiesti decat sa le iei pe toate asa cum sunt. Si de cele mai multe ori, modul de a actiona al cuiva este exact ceea ce acea persoana vrea sa transmita. Si atunci pentru ce sa ii scuz eu faptele sau sa caut sa le gasesc o explicatie ? Din aceasta perspectiva oamenii par simplu de inteles si de acceptat. Uneori, cand inoti, este mai bine sa te relaxezi si sa te lasi sa plutesti in voia valurilor si sa te mai si joci, asa cum fac delfinii. Asa e si in viata, in modul in care abordam lucrurile. Asta apropo de un martisor in forma de ancora si altul in forma de delfin pe care le-am primit de 1 Martie si care m-au inspirat pentru acest articol. La multi ani de Martisor!!!

[[ This is a content summary only. Visit my website for full links, other content, and more! ]]