Ordinary stuff

Oamenii care te iubesc nu te lasa sa ii astepti

2020-06-03T17:35:00.000-07:00

A fost o vreme când am alergat după el, dar nu s-a întors să mă privească… Şi nu vreau să-l condamn pentru asta, ştiu că nu putem obliga oamenii să ne iubească. A fost vina mea că l-am iubit, însă a avut şi el partea lui e vină pentru că mi-a dat speranţe. Ştia că alerg cu sufletul după el şi n-a fost sincer. Nu mi-a spus că nu mă poate iubi… M-a lăsat să-l urmez iubindu-l. Îi eram apropiată. Îi eram foarte aproape şi am renunţat pentru că el era rece. Mi-am dat seama că oamenii care te iubesc nu te obligă să îi aştepţi. Nu te lasă să îi aştepţi chiar dacă tu asta vrei… Într-un final orice aşteptare e provizorie şi se poate încheia fie cu o dezamăgire fie cu o mare bucurie… Oamenii care te iubesc nu îţi dau voie să-i aştepţi deloc, nu te lasă, pentru că le e teamă să nu te dezamăgească.

Apoi s-a întors şi a început să alerge el după mine. Eu n-am putut fi la fel de rece cu el. N-am vrut să fie la fel de dezamăgit. N-am simţit nevoia să fiu indiferentă pentru că îl iubisem cândva şi, fără să vreau şi fără să vrea, a rămas în sufletul meu ca un om pe care l-am iubit la un moment dat cel mai mult. I-am explicat că am aşteptat prea mult şi că în aşteptări iubirea se ofileşte. Oricât de puternice ar fi sentimentele, dacă nu sunt împărtăşite, ajung să ne doară, iar noi încercăm să stingem din sufletele noastre tot ce ne doare… Nu contează că e vorba de oameni, sentimente sau gânduri. I-am explicat că a făcut aceeaşi greşeală ca mulţi bărbaţi. A ştiu că îl iubesc mult şi m-a lăsat să merg după el ştiind că voi fi mereu acolo, apoi a fost hotărât să mă iubească abia după ce m-a pierdut de tot. N-am fost în stare să mă întorc… Pentru că sentimentele nu mai erau aceleaşi… Pur şi simplu nu avea rost să încerc să reaprind un foc atunci când eu nu mai aveam decât cenuşă. Sper că m-a înţeles

She's proof that you can walk through hell and still be an angel

2020-06-03T17:33:00.000-07:00

A fost cândva un înger cu sufletul curat și nepătat de alții
A fost un înger care încă nu cunoștea răutatea, durerea, cruzimea
Care credea că binele va învinge tot timpul răul
Avea inocența aia pe chip și acea puritate, sufletul ei era încă neatins.
Avea acea ambiție de neînvins să schimbe lumea în bine, avea multe lucruri în minte..
Până când într-o zi îngerul a devenit demon.
S-a îndrăgostit de diavol sub întruchiparea binelui.
N-a știut ce are să devină sau cât de mult o va costa iubirea ei pentru el.
A iubit nebunește, până și-a pierdut mințile crezând ca el o va salva din tot infernul ala pe care l-a trăit. La numit îngerul ei...
Când defapt era călăul ei..
A făcut-o să își piardă complet mintea, simțul realității
I-a distrus sufletul cu minciuni frumoase, lovind-o destul de tare
I-a rupt inima în mii de bucăți fără milă,
A împins-o către necunoscut, către cea mai înfricoșătoare și întunecată prăpastie și a lăsat-o cadă, să se piardă..
Ea sperând că o va salva în ultimul moment.
A căzut în continuare. Până când și-a dat seama că iubirea pe care i-a purtat-o nu o va salva. Pentru ca ea trăia într-o minciună .
Viața pe care a trăit-o nu era a ei, i-a fost furată
Și-a vândut sufletul diavolului fără să știe măcar fără să vrea.
S-a ridicat din acea prăpastie mai puternică ca niciodată, toată durerea pe care a simțit-o atunci a călit-o și a făcut-o de neînvins.
Dar urmele și cicatricile de pe sufletul ei au rămas nu le putea șterge cu nimic. Dar ar luptat și a mers mai departe.
Tot ce a fost ea o dată, acum nu mai e. Dar ce a devenit e datorită lucrurilor pe care le - a trăit și simțit, au transformat-o în ceva de neînvins, de netemut. Dar nu mai e îngerul ăla pur, inocent, naiv. Acum e îngerul nopții...
E un întuneric în toată ființă ei.
E ceva care a schimbat - o definitiv.
E ceva ce nu poți să povestești și doar să simți..

Cateodata e mai bine sa fii singur

2020-06-03T17:31:00.000-07:00

Uneori, simt că unele lucruri nu au sens.
Unii pretind că mă cunosc, dar nu știu nimic.
Nu sunt obligată să dau explicații nimănui despre ceea ce fac și simt, e viata mea eu aleg ce e bine pentru mine și ce nu.
Am fost de multe ori judecată pt propriile mele acțiuni, criticată , umilită , dar nu îmi pasă ce crede lumea despre mine. Unii se băga în viața ta pt că probabil a lor e neinteresantă și plictisitoare. Și cred că știu mai multe lucruri decât știi tu, se cred atât de știutori și îți țin predici și îți dau lecții de viață .
De multe ori mă simt sufocată de oameni, și încerc pe cât posibil să mă țin la distanță de ei și de viața asta în care nu mă regăsesc.
Nu vreau nimic de la ei, pt că oricum fiecare mă vede într-un mod diferit , fiecare mă vede prin propriul filtru de percepție. Nu mă mai aștept și nici nu mai vreau nimic de la nimeni. Probabil nu știu prea multe lucruri pe care le știu ei, mai am multe de învățat. Doar că eu vreau să știu ce hotărăsc eu, nu alții. Eu am puterea de decizie și alegere, nu alții. Iar dacă cineva nu te accepta asa cum ești tu și nu îți înțelege alegerile, plăcerile pentru anumite lucruri, e clar că nu are ce căuta în viața ta, nu merită să te consumi pentru niște lucruri inutile care nu te duc nicăieri. Și mai ales nu merită să te consumi pentru niște oameni care cred că doar ei au dreptate și că trebuie să îi asculți doar pe ei. Am ajuns la concluzia că e mai bine să ramai singur și să hotărăști pentru propria persoană . Sa lași părerile, vorbele urate, jignirile, și răutățile deoparte..
Să păstrezi distanta, și sa mergi pe drumul tău și am ajuns sa cred ca e mai bine sa nu spui nimănui nimic despre tine, lucruri personale care te privesc doar pe tine, pentru că atunci când va veni momentul te va ataca cu acele lucruri pe care lor i le-ai povestit, te va judeca și va încerca să te facă să te simți un nimic la fel ca ei. Cel mai bine să nu te încrezi în nimeni, fiecare om, are cu el o mască , fiecare om îți arată doar ce vrea el să vezi, nu toți se deschid în fata ta și sunt sinceri, mulți doar se prefac pentru a obține ceva de la tine, ține minte.
Câteodată e mai bine să fii singur decât cu oameni care te încurcă în mod sistematic...

A true love story that never ends

2020-06-03T17:19:00.002-07:00

Cu siguranta , povestile de dragoste sunt cele care atrag cei mai multi cititori.

Ele atrag nu numai prin ceea ce transmit dar si prin simplul fapt ca pentru cateva clipe , ne punem in locul personajelor si le traim povestea.

Personal, am lipsit 6 ani de pe blog, traindu-mi povestea "de dragoste".

Nu as vrea sa incep cu " a fost o data in 2014", nu simt ca sunt atata de batrana sa pornesc prin a-mi scrie aventurile .

Intr-adevar , anul 2014 a fost un an memorabil pt mine. Atunci a inceput o poveste care inca este oarecum prezenta in viata mea.

A inceput de nicaieri si s-a dus departe ...atat de departe incat a ajuns pe alte meleaguri.

A fost genul acela de poveste care incepe fara sa iti dai seama, fara sa vrei dar pe care ajungi sa o traiesti la cea mai mare intensitate.

Imi amintesc cu drag ca a fost fericire,au fost clipe de iubire , a fost doar despre noi doi.

Genul acela de iubire care nu te astepti sa doara atat de mult... pe care o povestesti cu lacrimi in ochi.

La inceput nu l-am iubit si cred ca asta l-a facut sa para omul perfect , l-a fortat sa para ceea ce nu este, l-a ambitionat sa ma cucereasca pana la ultima suvita .

Cand sentimentele au inceput sa vina de ambele parti, dragostea noastra a inflorit.

Pluteam amandoi, nu vedeam in stanga si in dreapta, doar noi contam.

Am petrecut atat de mult timp impreuna incat, inca din primul an ne cunoastem parca de o viata, stiam tot unul despre altul.

Cred ca a fost a doua ora in viata mea cand eram atat de indragostita... atat de fericita.

O situatie a fost oarecum decisiva pentru noi ca si cuplu inca din primul an.

Mutarea lui intr-o alta tara , spre un viitor mai bun, spre un viitor pentru noi.

Nu am ezitat niciunul. Ne doream atat de mult sa petrecem restul vietii impreuna incat eram gata de orice sacrificiu.

Am stat separati 3 luni. Timp in care simteam ca ceea ce aveam noi era din ce in ce mai puternic.

Simteam nevoia lui de mine , simteam ca eu ii sunt forta lui.

Il iubeam enorm si empatizam cu suferinta lui, cu greutatile prin care trecea si incercam mereu sa il incurajez.

Este un barbat ambitios, un barbat care lupta pentru ceea ce isi doreste.

Revederea noastra a fost ... magica! Plina de iubire, povesti, imbratisari.

Am pornit impreuna pe un drum necunoscut, intr-o tara straina, fara familie sau prieteni.

Ne-am ridicat usor pe picioare, pt ca impreuna suntem de neinvins, suntem doi oameni foarte puternici, foarte capabili,foarte responsabili.

Ne acomodam din ce in ce mai bine si usor, usor incercam sa ne facem viata cat mai placuta, sa nu mai para atat de diferita de ceea ce avusesem.

Primul mare obstacol , a fost prima vacanta de iarna , acasa.

Pe langa cadrul de poveste la care ne asteptam amandoi, am primit niste lovituri sub centura de la oamenii dragi noua.

Amandoi le-am depasit diferit, eu plangand ( ca de obicei) , el mergand mai departe ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.

Asa am crezut si eu, ca o sa trecem peste impreuna ca si cand nu s-ar fi intamplat, Banuiam ca timpul chiar rezolva lucrurile si ca iubire nu trece asa usor.

Aveam sa aflu mai tarziu cat de mult m-am inselat si cat de mult poate sa doara nesiguranta, frica de a pierde omul iubit, frica de simguratate.

Urmatoarele vacante acasa, erau un chin,( pentru mine) pe o parte dar si o eliberare pentru ca aveam cui sa ma descarc.

Mama cred ca a fost singura care a stiut ce simt, prin ce trec si cat de mult ma afecta ce se intampla.

Dragostea cand nu este ingrijita, cand nu este apreciata si respectata, ea se pierde.

Devine orice dar nu mai poate fi nicicand la fel.

Sunt de parere, ca in dragoste mai mult ca in orice trebuie sa lupti, sa incerci sa repari inainte de a arunca la gunoi. Este mult mai usor sa repari atunci cand cunosti omul pe care il iubesti, poti face compromisuri si poti salva relatia. Toate acestea doar atunci cand amandoi isi mai doresc, este extrem de greu si imposibil sa lupte doar unul iar celalalt sa respinga, sa nu mai simta, sa nu mai vrea.

Nu incurajez nici femeile nici barbati sa lupte pt o relatie care este consumata de mult sau pt o persoana care clar nu mai vrea.

Este imposibil sa zbori insa doar cu aripa.

In cazul meu, motive au fost suficiente de ambele parti.

Eu nu am vrut sa renunt, si nu pt ca ma gandeam doar sa imi fie mie bine ci pt ca stiam cat de mult m-a iubit si nu puteam sa inteleg cum a disparut asa repede.

Dupa o vreme, am decis sa plec chiar daca nu imi doream, chiar daca eu il iubeam la fel ca pana atunci.

A fost cea mai grea decizie, M-am gandit de multe ori daca fac bine, daca o sa pot sa o iau de la capat singura inr-o tara straina.

Ironia sortii face ca in urma cu cativa ani,eu am mai trecut printr-o situatie asemanatoare oarecum in aceeasi tara, cu un om pe care l-am iubit la fel de mult... si dupa care mi-am revenit cu greu ( vezi celelalte postari).

In fine , revenind la cea mai actuala poveste, despartirea de EL a fost sare pe rana mult timp.

Nu imi pot imagina acum cat de puternica am fost, sa plec, sa ma mut cu niste straini, sa merg la munca cu zambetul pe buze si sa vin inapoi acasa intr-o cameruta cat o cutie.

Nu cred ca i-a fost usor nici lui, sunt sigura ca s-a invinuit , ca si-a facut ganduri si am simtit asta oarecum in grija pe care a avut-o el fata de mine dupa despartire.

Am ramas contactul de urgenta al fiecaruia din noi... stiam ca putem apela unul la altul in cele mai grele situatii. Doar ca acestea confundau si mai mult lucrurile ... cel putin din partea mea era clar ce imi doream.

Noi doi ne cunoastem cel mai bine, unul pe altul, ne stim reactiile, grimasele, poftele, noi ne spunem tot, ne confesam , si stim sa ne ascultam poate fara a judeca.

A incercat mereu sa ma faca femeia ideala, femeia pe care el si-o dorea.

Pe de alta parte si eu incercam sa il schimb, dar si in acelasi timp imi aratam independenta ca femeie.

De-a lungul vietii , am fost foarte independenta, atat fata de familie cat si fata de barbatii din viata mea.

Dar in sinea mea , am nevoie enorma de un om care sa ma sustina, sa ma tina in brate, un om de care sa depind sufleteste.

Am ajuns intr-un stadiu in care ne intelegem mult mai bine separati decat impreuna, in care am ajuns sa ne cunoastem in totalitate si in care putem vorbi deschis despre orice.

Nu cred ca exista barbat care sa imi poata suporta toanele cum mi le-a suportat el, un barbat care sa ramana acolo cand vede cat de dezastru pot fi cateodata.

Dar nu va mai fi nici o femeie in viata lui care il va cunoaste cum il cunosc eu, care l-a iertat cum l-am iertat eu si care i-a stat alaturi chiar si cand nu merita.

Mi-am dorit de multe ori sa rup legatura cu el, sa pot sa il urasc, sa pot sa ii fac rau macar pe jumatate pe cat mi-a facut el mie. Dar de fiecare data , gandurile dispareau in secunda in care ma gandeam ca o sa ii fac rau, ca o sa ma urasca si cred ca asta este ultimul lucru pe care il vreau.

Vreau sa ma povestesca frumos, vreau sa ma admire si sa ma respecte .

Iar eu vreau sa reusesc sa ma detasez, si vreau mai mult ca oricand sa fiu fericita, chiar daca e nevoie sa invat sa fiu fericita singura.

V-as sfatui sa va traiti povestile de dragoste cum stiti voi mai bine, sa luptati sa fiti fericiti si sa depasiti micile obstacole impreuna. Ganditi-va ca nimic pe lume asta nu compeseaza lipsa iubirii, nimic nu te face mai fericit si mai implinit ca sentimentul ca tu apartii cuiva, ca cineva te iubeste mai mult decat te iubesti tu, ca cineva si-ar da viata pt tine si ca e alaturi de tine in orice.

Invatati sa luptati, sa reparati si nu sa aruncati. Nimic bun si frumos nu vine repede sau usor.

Iubiti-va frumos, dragilor !

XOXO Cryss 💗

El inca... este el !!!

2014-01-06T11:30:00.001-08:00

El... chiar el, EL era genul meu de barbat !!! In amintirile mele e perfect insa revazandul mi-am dat seama ca am dreptate. Dupa atata timp... el inca... e genul meu !!!
Nu era genul de barbat care sa te atraga de la prima vedere insa cu cat il descopeream cu atata ma indragosteam mai mult.
Este tipul de barbat care poate sa iubesca orice imperfectiune , care stie sa modeleze o relatie dupa bunul plac al ambilor parteneri.
Am iubit la el, felul in care ma privea!!!
Ma facea sa ma simt femeie in bratele lui puternice si imi dadea starea acea de confort si protectie, o stabilitate care ma linistea!!!
Acest barbat avea in el o incredere de sine admirabila, stand in preajma lui simteai ca orice este posibil,ca orice problema are o rezolvare.
Te atragea personalitatea si modul diferit de gandire.
Poate si faptul ca era diferit de fostul , ca avea ceea ce fostului ii lipsea ma atragea si imi starnea interesul.
M-a cucerit simplu si treptat... plimbari in parc, mesaje de buna dimineata , flori si cuvinte potrivite la momentul potrivit.
Un moment insa a fost determinant, un moment in care mi-am dat seama ca il iubesc si ca ma iubeste : cateva luni de basm departe.... departe !!!
Nu se sfia sa faca treburi casnice, sa ma rasfete,sa planga in fata mea .
Apreciam increderea lui in mine , faptul ca se deschidea cu usurinta dar mai ales ca avea rabdare cu mine sa ma invete lucruri noi, sa ma modeleze pt ca aveam pe atunci 19 ani .
Din dragoste pt el am invatat sa gatesc, sa calc, sa vorbesc corect si sa ma descurc oarecum in viata.
Datorita lui am trait ca-n basme si am simtit iubirea.
Dar daca era atat de perfect ... de ce s-a terminat? Pt ca uneori din prea multa iubire, doi oameni se despart , pt ca asa decidem noi, soarta, lumea ori alte circumstante.

La final de an

2013-12-29T10:59:00.001-08:00

Mi-a placut intotdeauna frenezia din jurul acesor zile dintre Craciun si Revelion, cand cu totii tragem linie si adunam lucrurile bune intamplate in anul ce sta sa se incheie. E ora bilanturilor si momentul in care rememoram evenimentele pe care le-am trait, fie ca am fost protagonisti sau doar martori, condusi mereu de speranta ca va fi (si) mai bine anul viitor. Vorba cantecului: “A mai trecut un an prin noi/ A fost si soare, au fost si ploi”Cei mai multi dintre noi intampina cu bucurie sosirea Anului Nou, iar capacitatea noastra de a spera, la inceputul fiecarui an, intr-un viitor mai bun, chiar daca semnalele din exterior nu sunt tocmai pozitive, mi se pare fascinanta. Unii o vor numi iluzionare, altii vor spune ca n-au alternativa.

Am tras linie acum, la sfârşit de an, şi mi-a dat cu plus… S-au întâmplat multe în 2013, dar nu aş schimba nimic, aş vărsa fiecare lacrimă şi aş retrăi fiecare zâmbet din simplul motiv că îmi place unde mă aflu astăzi. Da, încă mai am multe întrebări care îşi aşteaptă răspunsul, dar în acelaşi timp simt că am evoluat în ultimele luni mai mult ca oricând. Pentru prima dată după o lungă perioadă pare că m-am regăsit pe mine însemi şi am un anumit echilibru în viaţa mea, mă simt mai puternică, mai sigură pe mine şi aştept cu inima deschisă să văd ce îmi aduce noul an. Am învăţat multe în 2013, dar cele mai importante lecţii au fost că…

- Daca o problema nu are rezolvare, atunci nu ai de ce sa-ti faci griji, iar daca are rezolvare, atunci cu atat mai putin e nevoie sa te ingrijorezi

- Prietenii raman prietenii, orice ar fi, oricat ti-ar gresi, le-ai gresi , oricat de rar v-ati vedea, oricat de multi km va despart !!!

- Vârsta e doar un număr. Am făcut la un moment dat greşeala de a judeca oamenii în funcţie de vârstă; dacă erau mai tineri ca mine, clar nu aveam ce discuta, iar dacă aveau ceva ani în plus, atunci cu siguranţă aş fi avut ce învăţa de la ei. Viaţa mi-a demonstrat că e o idee total greşită, iar dacă alegi să trăieşti dupa regula asta, atunci iţi refuzi singur şansa de a cunoaşte persoane extraordinare.

- “Hai că merge şi aşa” nu se aplică şi într-o relaţie. Dacă vezi de la început lucruri care nu-ţi plac, cel mai bine e să nu te implici; oamenii NU se schimbă, iar “nimicurile” pe care le treci cu vederea acum se vor transforma mai târziu în frustrări. NU merge şi aşa.

- Atunci cand cuiva îi pasă cu adevarat de tine, “ultima încercare va fi mereu penultima”. Restul sunt doar scuze. Punct.

- Oamenii te tratează aşa cum le permiţi tu să te trateze. Uneori să te pui pe tine pe primul plan nu înseamnă să fii egoist, ci să te respecţi pe tine înseţi. Abia atunci o vor face şi ceilalţi…

- Trebuie să fii de două ori mai atent cu oamenii care îţi vorbesc frumos:) Asta e o lecţie pe care am învăţat-o pe propria piele… Mi-a fost greu, ştiţi şi voi cât îmi plac cuvintele, dar am ajuns acum să nu mai cred în ele. Vorbe frumoase îţi poate spune oricine, însă foarte puţini sunt cei chiar cred în ceea ce spun…şi, în fine, mai puţini sunt aceia ce vor face fapte care să le susţină afirmaţiile.

- Cea mai sigură cale de a ţine pe cineva lângă tine este să…îi acorzi libertate. Cu cât vei încerca să legi pe cineva de tine, cu atât mai mult celălalt se va zbate ca să se elibereze. Eu cred în relaţiile de genul “Te iubesc, dar pot trăi şi fără tine” – nu trebuie să faci pe nimeni centrul universului, ci trebuie doar să-i faci loc în viaţa ta.

- O lecţie pe care am învăţat-o astazi, este că trecutul se numeşte “trecut” tocmai pentru că A TRECUT, iar dacă îl aduci în prezent nu te alegi decât cu nişte amintiri neplăcute. Câteodată nu pot să ţin în frâu racul din mine, aşa că o ia de capul lui înapoi, spre amintiri, şi aduce în cleşti lucruri care mai bine ar fi rămas în urmă. Cred că trăieşte în interiorul meu un mic masochist. Şi mai cred că memoria este cel mai mare duşman al meu; la fel cum un melc îşi care casa în spinare, eu aduc după mine trecutul şi mi-e teamă că într-o zi o să mă sufoc sub greutatea lui… Şi cu ocazia asta am mai învăţat ceva:

- Distanţele cele mai mari nu sunt cele geografice. Distanţa dintre doi oameni nu se măsoară dintr-un loc la altul, ci de la o inimă la alta. Distanţa nu se măsoară în kilometri, ci în nopţile când adormi cu gândul la cineva şi dimineţile în care ţi-ai dori să fie lângă tine; nu se măsoară în paşi, în minute de mers pe jos şi nici în ore de zburat cu avionul, ci în momentele de “mă gândesc la tine”, în “aş vrea să fii aici”, în “mi-e dor de tine”… De multe ori suntem unii la alţii la distanţă de un “te iubesc”, “îmi pare rău” sau “iartă-mă”. Alte ori, însă, doar tu eşti AICI, iar celălalt este ACOLO. Eu nu mai ştiu unde sunt…ştiu doar că mi-e dor să-i fie cuiva dor de mine.

- În final, cea mai importantă lecţie este că din orice experienţă câştigi, chiar dacă uneori pierzi. Se întâmplă uneori să suferim atât de mult, încât nu mai vedem decât durere în faţa ochilor. Eşti ca într-o maşină cu geamurile aburite în care nu reuşeşti decât să observi conturul lucrurilor din afară; ai putea să deschizi portiera şi să ieşi, dar începi să te obişnuieşti cu tristeţea, care parcă nu mai e o companie atât de neplăcută acum. Când te aduni şi îţi faci curaj să porneşti ştergătoarele, îţi dai seama că vedeai lucrurile deformate…că afară e o lume care te aşteaptă şi că nu poţi şterge trecutul, dar poţi învăţa din el. Ca şi după cea mai urâtă cădere ai şansa de a te înălţa mai bun, mai frumos şi mai înţelept decât ai fost vreodată, că totul stă în mintea ta şi nu în voinţa altora. Cred că ajungi să fii cu adevărat conştient de tine atunci când te uiţi în urmă şi poţi înţelege experienţele mai puţin plăcute şi rostul lor şi mai ales atunci când îţi accepţi trecutul, înveţi din el, dar nu îl laşi să îţi dicteze prezentul.

Cam astea sunt lecţiile pe care le iau cu mine în 2014. E un bagaj mare, ştiu că am multe lucruri în el, dar spre deosebire de alte “relicve”, acestea mă vor ajuta să merg mai departe şi să fiu o…”Eva” mai bună. Vă doresc petrecere frumoasă şi un An Nou în care să fiţi fericiţi cum ştiţi voi mai bine. Şi să ne vedem cu bine…pe blog! Pupici

P.S. Sunt curioasă, tu ce iei cu tine în noul an?

Ce inseamna Craciunul pentru mine?

2013-12-24T12:43:00.000-08:00

Ma abtin de la comentariile de dulce si trec la chestii “elegante”. Sarbatorile bat la usa, romanul cheltuie in nestire, isi aminteste ca trebuie sa faca si niscaiva shopping si creeaza aglomeratii incredibile in “marcheturi” (ca sunt super, hiper sau cum or fi), cu toate programele prelungite ale astora.

Pe strada au iesit toate masinile cu putinta, parca si strazile s-au ingustat chiar mai mult, taxi nu gasesti decat prin noroc chior . Peste tot nebunie. Peste tot se cumpara, preturile sunt duble (ca asta intelege romanul prin “sold” si “sales”), doar 50% la suta din case sunt deschise, lumea se calca pe picioare, nu respecta randul (dupa zeci de ani de stat la coada, ar fi cazul sa stim macar atat), se mai injura printre dinti, se cheltuie nebuneste, se intra in datorii (asta este o tampenie cat casa, dar festivismul romanului il impiedica pe acesta sa respecte ideea aia a proverbului cu plapuma si intinsul pe toata lungimea si nimic mai mult).

Toti se lauda cat au cheltuit, toti probeaza haine, toti cumpara delicatese, toti cumpara zeci de “bacsuri” de apa minerala, bere, “wizache”, de parca vine marea foamete. Chiar nu se mananca in restul anului? Zau asa …

Refuz sa cheltui sute de lei pentru o sarbatoare care mie de mult nu imi mai spune nimic. Refuz sa ma “festivesc” in mod fals, numai pentru a ma lauda ca vezi doamne ce rochii mi-am luat si cat au costat pantofii cu toc, care oricum, la norocul meu, ma vor fi ros.

Craciunul obisnuia sa ma bucure , sa ma sensibilizez pana la lacrimi cand ascultam colinde si impodobeam bradul. De ceva anii, nu se mai simte deloc spititul acestuia. Simt ca oamenii fac totul prea mecanic si nimic din suflet.Totul de dragul obiceiului si de dragul traditiei .Sa nu mai vorbesc de cei care "incalca" aceste "obisnuinte" si aleg preparate internationale, mancaruri bio, vacante in tari calde si "colinde in engleza" plus multe altele.Romanul a "romanizat" orice sarbatoare si si-a pus amprenta asupra oricarui lucru care avea o "datina".
Bucuria de demult nu se mai resimte de Craciun ,doar acolo la tara langa batranii nostri simtim cum mirosul mancarurilor si muzica la radiourile vechi pline de praf ne amintesc ca acolo chiar vine Craciunul.

Eu personal nu mai iubesc Craciunul de multi ani. Poate ca, dupa ce voi avea un copil, voi retrai bucuria alaturi de el. Poate imi voi regasi copilaria pierduta si sentimentul de bucurie pe care il traiam odata. Acum sunt doar o tipa stresata, cu prea mult de lucru, destul de fericita (culmea), dar satula de festivitati …

Sper insa ca familia sa imi fie sanatoasa si voi face totul ca pentru ei sa fie Sarbatori fericite si imbelsugate. Am inceput sa ma bucur mai mult cand ii vad pe ei fericiti. Este si asta un mod de a trai aceste evenimente ;)

Fiecare femeie va fi la un moment dat excepţia unui bărbat…

2013-12-09T10:10:00.001-08:00

Excepţiile… Ah, excepţiile! Cred că nu o sa-mi ajungă ţigările la câte am de spus despre ele. Blonde, brunete, înalte, cu forme sau fără, ele sunt femeile pe care orice dintre noi, cei care pulsam testosteron, şi le-ar dori alături. Poate o să te întrebi ce au ele atât de special încât să-l facă chiar şi pe cel mai puternic bărbat să se amorezeze ca un adolescent, să tremure ca un copil, cine sunt ele, zeiţele care-l bulversează pe bărbatul iubit ca şi cum ar fi cel mai slab şi mai neajutorat dintre muritori?
Excepţiile sunt femeile sigure pe ele însele şi nu pe sânii mari şi formele generoase…sunt femeile care ştiu că pot să macine creierii unui bărbat cu un gest bine plasat, cu o vorbă studiată – dar aruncată parcă la întâmplare, cu o privire plină de subînţeles. Ele sunt femeile complete şi complexe care ştiu că noi, bărbaţii, rămânem copii toată viaţa şi că dincolo de o partidă bună de sex avem nevoie de afecţiune şi de atenţie. Şi ne oferă asta din plăcere, nu din obligaţie sau urmărind scopuri ascunse… pentru că o astfel de femeie îşi este sieşi suficientă şi poate să fie fericită şi singură. Iar dacă este, totuşi, alături de tine, sensibilitate necioplită cu numele de barbat, fii sigur că o să-ţi spună: “Iubitule, nu am nevoie de tine ca să mă faci fericită…vreau să fim fericiţi împreună!”.
Ele sunt cele care te fac să te întrebi pe tine însuţi “Ce dracu’ a văzut la mine? Ce am făcut ca să merit o aşa femeie?”, sunt cele care te fac să te gândeşti la viitor şi lângă care te simţi împlinit, sunt femeile lângă care nu ţi-e frică să fii slab, să plângi, să urli, pentru că ştii că sunt acolo şi că o să înţeleagă. Nu sunt nici ca femeile trofeu, care aşteaptă de la tine să fii puternic şi care vor pleca la primul semn de slăbiciune, dar nici ca visătoarele, care se scufundă în propria sensibilitate şi te vor îneca şi pe tine odată cu ele. Ele sunt femeile lângă care poţi să fii tu însuţi, timid, tupeist, imatur, excitat, copil, mofturos, morocanos, nesigur, pentru că ştii că n-o să râdă de slăbiciunile tale… Excepţiile sunt femeile pentru care vei deveni tu însuţi visător şi îţi vei dori o iubire desprinsă din paginile unui roman de dragoste, te vei găsi fermecat de mintea lor, de felul în care zâmbesc ştrengar, de râsul copilăresc şi de micile capricii pe care le vei îndeplini din dragoste. Excepţiile sunt femeile care stârnesc pasiuni nebuneşti si te vor ţine treaz noaptea chiar şi când nu se vor afla lângă tine… Vei vrea să le pui lumea la picioare, fericirea lor va fi fericirea ta şi, curios precum un copil, vei dori să le pătrunzi sufletul şi mintea şi să le descoperi dincolo de fermitatea feselor, gustul buzelor, mirosul pielii şi textura părului.
Sunt femei normale, le vezi zi de zi pe stradă, la televizor, dai nas în nas cu ele prin magazine sau în cluburi. Excepţiile nu sunt frumuseţi copleşitoare, dar sunt fiinţe minunate prin simpla armonie dintre exterior şi conţinut, sunt ca o carte care nu te atrage la prima vedere, dacă pe care după ce începi să o citeşti nu poţi să o mai laşi din mână. Nu sunt mironosiţe, dar nici usuratice…sau poate că sunt, dar doar cu tine, iubitul lor, între patru pereţi. Ele sunt femeile care fac sex din plăcere, nu ca să te ţină lângă ele şi nu le este ruşine să recunoască asta. Sunt cele care îşi cunosc trupul şi sufletul şi ştiu că la capătul zilei suntem cu toţii nişte animale mânate de dorinţă, cu sânge clocotind în vene şi cu dorinţa de a deveni una cu celălalt. Dar sufletul lor este totodată un labirint de subtilităţi… pe lângă un ambalaj frumos din carne cu ferestre mari şi pereţi frumos coloraţi, interiorul lor este fascinant… ele se dăruiesc cu totul, minte şi suflet, bărbatului care va avea norocul să le întâlnească şi să le descifreze harta trăirilor. Restul femeilor, care nu au mai mult de oferit decât plăcere carnală, vor striga sus şi tare că bărbaţii numai asta vor, însă excepţiile ştiu că sexul nu e sport olimpic şi că dincolo de uşa dormitorului e important ce mai rămâne din pofta de a-l descoperi pe celălalt, de a-l face parte din viaţa ta de acum înainte şi nu doar preţ de câteva secunde cât durează un orgasm…
Probabil nu ţi-e clar de ce am zis că sunt excepţii. Am vorbit atâta despre ele, încât ar merita o categorie separată, nu? Ei bine, să nu fii surprins, dar le-am numit astfel pentru că ele se trag din femeile trofeu sau din visătoare. Ele sunt aceleaşi femei de care ai fugit toată viaţa ta, dar care, într-un mod paradoxal, acum ţi se par minunate. Fie se tranforma atunci când iubesc, fie le vezi tu altfel pentru că te-ai îndrăgostit, dar la momentul potrivit, într-o anumită stare sufletească ele vor fi cele pe care vei dori să le domini, să le descoperi, să le faci parte din tine.

PS : articol preluat

Vreau speranta

2013-12-09T08:54:00.001-08:00

Viata....atat de nesigura de la o zi la alta....Pariezi, de fiecare data, pe iubire, cariera...viata de familie...Dar ce faci cand totul in jurul tau se destrama, cand viata se incapataneaza sa iti arate ca te-ai nascut sa pierzi, ca meriti mai putin, decat cei din jurul tau....? Sa crezi ca nu esti suficient de bun incat sa meriti, nu toate cele mentionate mai sus, ci macar una. Orice forma ar lua aceasta gandire inseamna sa te devalorizezi sau subapreciezi.

Poate ca greseala realmente se afla in alegerile noastre, in faptul ca nu stim sa vedem ce este mai bine pentru noi. Dar intr-o lume a schimbarilor cine ne poate garanta ca un pas sau altul este mai bun sau nu pentru noi. Ceea ce este cu adevarat greu pentru noi sunt decizile cele mai dure. Cele definitive, dar din nefericire de cele mai multe ori le luam in graba sau nu le "digeram" asa cum trebuie, pentru a fi convinsi ca totul se afla sepre binele nostru. Sau poate ca binele nostru nu este cel care il vedem noi...si atunci....suferim, ca ne facem chiar noi asta in mod intentionat, sau nu.

In momentul in care incepi un drum este greu sa renunti la el, dar ce faci atunci cand el nu duce nicaieri, unde gasesti resursele pentru a continua? Nu vreau sa renunt, la nici o hotarare luata pana acum...nu cred ca as avea puterea necesara sa ma intorc din drum si pornesc din nou...Imi este frica si bangui de fiecare data dupa un semn, un semn ca pot continua. Chiar cand toata lumea imi spune ca ar trebui sa renunt eu ma incapatanez mereu sa cred ca am dreptatesi ca acel semn exista si intr-un loc pustiu. De cele mau multe ori oamenii te catalogheaza drept nebun...ei si ce..sunt o nebuna...caci numai un nebun se incapataneaza sa spere si sa traiasca mereu cu aceiasi incedere in oameni....De multe ori si eu simt ca m-am saturat de mine.....dar nu pot sa ma schimb. Asa sunt eu....

Unde e ascuns acel izvor nesecat de speranta, as vrea sa aflu ca sa il gasesc si sa il sec, pentru ca daca nu ma seaca el pe mine de viata

O poezie

2013-12-09T08:51:00.002-08:00

Am iubit pe cine nu m-a vrut Şi am părăsit pe cine m-a iubit Am greşit cui nu m-ar fi rănit Şi-am iertat pe cine n-a greşit
Am găsit ce nu am căutat Şi am căutat ce e de negăsit Am crezut în ce n-a existat Şi de adevăr prea des m-am îndoit.

Dacă nu te trezești lângă bărbatul pe care-l visezi, înseamnă că nu te-ai culcat în patul care trebuie

2013-12-09T08:49:00.001-08:00

Pesimismul nu a rezolvat niciodată nimic. Scapă de el. Acțiunile pot să dea greș, lipsa de acțiune e deja o eroare. Cei care nu încearcă eșuează din start.Râzi de optimiști și te amuzi când ei dau greș. Totuși ei sunt actorii și tu ești spectator în propria viață. Aștepți să vină cineva să te întrebe ce vrei. Ai deja răspunsul pregătit. Atunci totul o să fie bine. Dar nimeni nu vine pentru că fiecare e prea ocupat cu ce vrea el.Nimeni nu poate să cenzureze ce visezi. Totuși tu încerci. Uneori visezi niște lucruri care se bat cap în cap cu morala mai ceva decât minerii cu jandarmii la Costești.E doar un vis. Nu înseamnă nimic. Și dacă e doar un vis pentru că tu nu îi dai voie să fie mai mult? Toate lucrurile care ne înconjoară au fost cândva doar un vis în mintea cuiva.Putem merge aproape oriunde fără viză, dar tu nu-ți dai voie să te miști liber prin orașul tău. Cu visul ca un GPS care te-ar putea duce la destinație pe Strada Fericirii.Nu poți să pleci pentru că ai promis. Ți se pare că ai un înger pe un umăr și un drac pe celălalt și unul îți umple capul cu prostii. Ești sigur că știi care e unul și care celălalt.Îți vezi defectele mai bine decât îți vezi calitățile și știi mai clar care sunt obligațiile decât îți înțelegi drepturile.Nimeni nu poate să te mintă mai bine decât te minți tu însuți.Dacă schimbi înseamnă să recunoști că ai greșit? Divorțul e un eșec? Și o căsnicie menținută din obișnuință ce e? Reclama desăvârșită la un produs prost?Sigur. Articolul se putea numi ca viralul de pe pagina mea de facebook: Dacă nu te trezești lângă femeia pe care o visezi, înseamnă că nu te-ai culcat în patul care trebuie. Se potrivește de minune și bărbaților.Dar o să fiu sincer: bărbații ar trebui, prin definiție, să se poată încuraja și singuri.Îndrăznește!Tinerețea este o șansă. Și toată lumea știe că șansele ratate nu se mai întorc.PS: acest asrticol este preluat, nu-mi apartine :) !!!

De ce inselam?

2013-12-02T05:39:00.001-08:00

   Citesc peste tot articole cu titlul “De ce înşală bărbaţii?”, ca şi cum o astfel de practică ar fi apanajul lor şi numai al lor. Mulţi uita, însă, că trăim într-o lume în care feminismul e în floare, o lume în care noi, femeile, am cerut şi am obţinut drepturi egale cu cele ale bărbaţilor şi astfel am ajuns astăzi să fim independente din punct de vedere financiar şi nu numai. Am observat că am preluat din modul lor de gândire, din pragmatismul lor, iar mentalitatea bunicii – care le accepta pe toate şi aştepta fără să îngâne vreun cuvânt ca bărbatul să se întoarcă acasă – e de mult apusă. Astăzi şi femeile înşală la fel ca bărbaţii, îşi doresc atenţie şi sunt dispuse să se implice în aventuri dacă nu o primesc şi aş merge chiar până la a afirma că în trecut doar presiunea socială a dus la reprimarea instincului sexual al acestora. Nu, infidelitatea nu este o caracteristică a bărbaţilor, dar vreau să subliniez faptul că ei beneficiază de mult mai multă indulgenţă în privinţa asta. Dacă o femeie înşală este stigmatizata, judecată nemilos, pusă la zid şi arătată cu degetul, în vreme ce bărbatul are parte de mult mai multă înţelegere, ca şi cum ar fi ceva firesc ca el să nu îi fie fidel partenerei.
Sa lasam deoparte revistele care te învaţă “Cum să treci peste” sau îţi spun “De ce înşală bărbaţii”, studiile mai serioase au documentat ideea că faţă de femei, ei au o predispoziţie mai mare spre poligamie, aspect explicat prin faptul că aria corespunzătoare sexului în creierul bărbatului este de trei ori mai mare decât la femeie. Invers, aria corespunzătoare sentimentelor este mai mare şi mai activă în creierul feminin. Am putea spune, prin urmare, că femeile înşeală atunci când nu sunt mulţumite de iubirea de acasă şi au, deci, aventuri emoţionale, în vreme ce la bărbaţi implicarea este mai mult sexuală. Psihologia evoluţionistă considera că bărbatul este un vânător şi înşală sub influenţa instinctului Darwinist de a-şi sădi sămânţa genetic în cât mai multe…locuri, în vreme ce femeilor le este de ajuns un singur partener care să le ofere protecţie şi siguranţă. Dar această explicaţie, cum că bărbaţii umblă din floare în floare din dorinţa nobilă de perpetuare a speciei nu poate fi mulţumitoare, iar studiile de acest tip nu te consolează prea mult atunci când te regăseşti într-o astfel de situaţie. E o explicaţie care pe mine,mă satisface numai într-o anumită măsură, dar cred în continuare că implicaţiile sunt mult mai adânci.
Pentru a  nu vorbi în necunoştinţă de cauză după ce o prietenă exasperată în urma unei relaţii presărate cu despărţiri şi împăcări mi-a exclamat în faţă: “Ştii de ce înşală bărbaţii atunci când au totul? Pentru că sunt porci!”, m-am asezat  un pic pe gânduri şi am început să întreb în stânga şi în dreapta. Pe bărbaţi, bineînţeles. Am fost surprinsă de faptul că absolut fiecare mi-a spus că a înşelat atunci când nu a mai iubit, atunci când cea de lângă nu a mai oferit ceea ce aveau ei nevoie, atunci când comunicarea dintre ei a devenit slabă, aproape inexistentă, cu alte cuvinte în ziua în care nu mai erau satisfăcuţi de relaţia respectivă, dar au fost prea laşi pentru a o rupe. Deci nu numai  femeile îşi doresc să fie apreciate, iar în cazul bărbaţilor cea mai uşoară cale de reechlibrare a bărbăţiei se poate face printr-un flirt nevinovat cu o femeie sau chiar cu o aventură. Aş spune că mitul conform căruia “bărbaţii înşală doar pentru sex” pică. Nu, ei nu sunt doar nişte animale mânate de dorinţă, iar lipsa unei conexiuni sentimentale poate reprezenta şi la bărbaţi cauza principală a infidelităţii. Însă şi sexul ocupă la randul lui un loc fruntaş în lista răspunsurilor la întrebarea “De ce înşelam?”. De vină este, mai exact, viaţa intimă care lasă de dorit, monotonia din dormitor şi lipsa spontaneităţii – care apar de multe ori în cazul relaţiilor de durată. De asemenea, o aventură vine uneori ca un “payback”, atunci când bărbatul/femeia simte nevoia să îşi ia revanşa pentru infidelitatea din trecut a partenerului.
  Şi în final, da, unii bărbaţii înşală şi pentru că pot! Am întâlnit reprezentanţi ai sexului tare care au recunoscut cu mâna pe inimă că ei nu pot promite fidelitate, că nu vor să se implice într-o relaţie serioasă cel puţin pentru moment şi că preferă ceea ce am numi o “relaţie deschisă”. Dar existat şi cazuri mai puţin fericite în care bărbatul se afla într-o legătură stabilă, căsnicie chiar, dar face o obişnuinţă din a veni acasă cu urme de ruj pe cămaşa, în timp ce dintr-un motiv sau altul femeia se face că nu vede şi încurajează un astfel de comportament. Aşadar, de ce înşelam? Din plăcere, pentru că putem, pentru că nu suntem prinşi? Din lipsă de afecţiune sau pentru că suntem bărbaţi şi nu femei? Nu cred că exista o explicaţie alb pe negru, poate chiar sunt valabile toate explicaţiile la un loc. Cred, însă, că uităm tot mai des ca iubirea trebuie întreţinută, că flacăra de la începutul unei relaţii risca să se stingă dacă nu avem grijă de ea. Cred că uităm să comunicăm, să fim deschişi unii cu alţii, nu mai ştim să luptăm şi din laşitate – poate – alegem de multe ori să punem punct atunci când am putea să punem virgulă.

Si ele si ei :)

2013-12-02T05:34:00.004-08:00

Nu ştiu cum sa va spun…mie îmi place singurătatea. Stau uneori zile întregi singură în casă, mă reinventez, îmi analizez sufletul din toate unghiurile, dorm ziua şi stau trează noaptea, mai beau câte un pahar de vin şi îmi fumez gândurile în timp ce privesc inelele de fum cum se duc în întuneric şi dispar în magia nopţii. Cel mai bine cu ea mă înţeleg, cu noaptea. Apar mereu goală în faţa ei n-am simţit vreodată nici cea mai mică urmă de jenă, ne ştim de multă vreme şi am ajuns în timp să îi înţeleg tăcerea, iar ea mie egoismul. Uneori stau şi scriu, alteori mă las purtată de cele mai fascinante povesti din cărţile care îşi aşteaptă cuminţi rândul să fie citite, dar cel mai adesea propriile mele gânduri sunt cele care îmi inundă mintea şi sufletul deopotrivă. Oamenii mă obosesc, mă consumă, mă seacă de energie, mă gândesc tot mai des că nu voi putea găsi vreodată companie mai plăcută decât a mea însămi, si in afară de cel care se îmbrăca în albastru niciun bărbat nu a mai înţeles până acum nevoia mea de singurătate.

Cel mai tragic este că nici femeile nu înţeleg , multe fac dintr-un bărbat sensul vieţii lor şi uită că înainte de a te dărui cuiva, trebuie să-ţi aparţii ţie înseţi. Am privit consternata femei care îşi dedică viaţa bărbatului de lângă ele, care respira prin el, îl pun pe primul plan şi îi oferă tot ce au mai bun din ele, ca să rămână mai târziu singure şi goale pe dinăuntru, în timp ce prinţul a plecat să salveze o altă Cosânzeana din ghearele…singurătăţii. Mi se pare ireal să văd femei care se înjosesc încercând să ţină un bărbat alături răbdându-i orice, acceptându-i toate toanele şi mizeriile, justificând asta mai apoi prin ideea răsuflată că au găsit dragostea vieţii, când de fapt relaţia în care s-au cantonat de bunăvoie nu trădează decât părerea extrem de proastă pe care o eu despre sine şi faptul că nu ştiu să se aprecieze. Eu nu sunt aşa, n-am putut niciodată să fiu, mă face să râd numai gândul că m-aş arunca la picioarele unui bărbat implorându-l să nu plece de lângă mine. Am un orgoliu respectabil şi un egoism pe care mulţi nu reuşesc să-l înţeleagă; ştiu să iubesc, dar mă iubesc mai întâi pe mine însemi, sunt ca un puzzle şi indiferent în cât de multe piese mi-ar fi dezmembrat sufletul, pot oricând să fiu ansamblata la loc de către omul potrivit. Iar de cele mai multe ori eu sunt acela… pot să fiu astăzi cu sufletul în genunchi, frantă în mii de piese, dar mâine o să mă reclădesc singura cărămidă cu cărămidă în cel mai semeţ castel care mi-a fost dat să văd ochilor. Mi-am jurat că n-o să mă arăt slabă în faţa vreunui bărbat, dar numai când a fost vorba de el n-am reuşit să fac asta şi i-am oferit astfel plăcerea de a mă vedea distrusă. Dar tot la fel mi-am oferit şi mie mai târziu plăcerea de a-l vedea cum se uită la mine şocat şi cu admiraţie în egală măsură: “Unde dracu’ e femeia aia ruptă în bucăţi, unde a dispărut sufletul ăla care se zvârcolea pe jos de durere?” – avea să mă întrebe apoi, când încă nu ştia că nu depind de nimeni şi că nu este el cel care mă defineşte pe mine.

Bărbaţii, în general, nu pot să înţeleagă o femeie care nu are nevoie de ei, iar ca să faci o relaţie să meargă trebuie să le laşi măcar ideea iluzorie că deţin controlul asupra ta, să le gâdili orgoliul şi să le dai impresia fie numai pentru un moment că eşti fragilă şi dependentă de ajutorul lor. Îi lăsam şi eu să creadă asta când şi când, până în ziua în care, plictisită şi epuizată de inconsistenţa lor spirituală, ajungeam să resimt mult mai mult decât de obicei nevoia de singurătate. Se dădeau lezaţi în amorul propriu dacă refuzam o ieşire pe motiv că vreau să fiu singură, se gândeau că o fac pe inabordabila, că vreau doar să le aţâţ interesul, că poate a apărut altcineva mai interesant sau cine ştie ce alte explicaţii mai aflaseră ei de prin revistele de tarabă. M-a amuzat mereu falsa siguranţă de sine a unora şi atitudinea de Făt-Frumos pe cal alb, atitudine care ascunde în fapt o ignoranţă crasă în ceea ce priveşte sufletul unei femei. Trist e că majoritatea sunt aşa…se cred mari Don Juani şi sunt plini de ei, aşteptându-se ca o cină în oraş şi două glume spirituale mai târziu să le cazi la picioare.

Adevărul este, ca pe mine cel puţin nu m-a mai înţeles nimeni ca el, cel care se îmbrăca în albastru… a fost singurul care s-a împăcat cu stările mele fluctuante, care a vazut că dincolo de nestatornicia şi ezitările mele se afla un suflet blând, o inimă dornică de iubire. Numai el m-a înţeles şi probabil de aceea încă îl mai aştept, pentru că mi-am pierdut speranţa că voi mai întâlni pe cineva care să înţeleagă singurătatea mea, dar asta e deja altă poveste…

Puloverul cel vechi

2013-12-01T03:24:00.002-08:00

''Când m-am despărțit de el, m-am simțit de parcă mi s-a deșirat puloverul cel mai drag... Ce-i drept, era vechi, nu mai arăta la fel de bine, dar îmi ținuse de cald pe atâtea friguri și îmi plăcea să-l port și pe pielea goală. Acum însă, nu se mai putea... Ațele care ieșiseră din el mi se înfășurau în jurul gâtului și nu mă mai lăsau să respir. Le-am tăiat cu o foarfecă, dar găurile pe care le-au format nu arătau ca o haină inventată de un designer. Nu erau atrăgătoare, misterioase, cu o poveste aparte, ci doar niște găuri negre, căscate spre nimic. Devenise urât, așa că am început să-l port mai rar, să nu mai ies cu el în lume, deși înainte era mândria mea. El a simțit neglijarea și a început să mă zgârie. E normal, m-am gândit eu, e de lână și cu timpul se asprește. […] Mi-am dat seama că mă chinui atât pe mine cât și pe el, așa că l-am împăturit și i-am găsit un loc doar al lui în dulapul cu vechituri. Pe masă am așezat, în schimb, o poza cu mine purtându-l. Era din zilele noastre bune, în care ploua cu soare...''

El catre Ea

2013-11-25T12:15:00.000-08:00

"Să ştii că atunci când tac, încercând să îmi continui viaţa fără tine, sunt momente când mă gândesc la tine...Nu ştiu exact care parte a ta îmi lipseşte, nu ştiu dacă îmi lipseşti tu, dar erau momente când mă făceai să ma detaşez de tot ce era urât în viaţa mea, mă determinai să am încredere în mine şi să mă simt în siguranţă.

Sunt clipe în care mă întreb ce faci şi dacă eşti bine, dorindu-mi să ai tot ceea ce tu îţi doreşti şi să fii fericită. Uneori, simt nevoia să mă raportez la tine, la ce ai gândi tu, la ce ai face tu în anumite situaţii...Şi am realizat, într-un final, că îmi doreşti binele, indiferent ce presupune binele pentru mine. Poate că mi-e greu să cred că poate cineva să te ajute fără să îţi ceară ceva în schimb, poate că am fost prea mândru să accept sprijinul tău, dar ştiu acum că am însemnat ceva în viaţa ta.
Iartă-mă că nu am putut să simt şi să-ţi ofer nimic din ce ţi-ai fi dorit sau meritai, dar...m-ai găsit în acest moment al vieţii mele. Poate că abia acum am înţeles cât de mult ai suferit tu când eu, la rândul meu, sufăr..."

Melancolie

2013-11-25T09:56:00.001-08:00

Nici cana mare de cappucino cu aromă de caramel, nici picioarele mele lipite de calorifer şi nici măcar mesajul pe care tocmai l-am primit pe telefon “să nu mori, nu ştiu cum ar fi lumea fără tine”, dat aparent fără nici un motiv, dar probabil cu zeci de motive, nu par să încălzească atmosfera.

Adevărul de necontestat este că de câteva zile sunt îngheţată. M-am contopit cu vremea de-afară şi am căzut de comun acord că un moment de răceală poate fi uneori ca un duş rece. Probabil am luat de bune cuvintele prietenei mele când, pentru că eram derutată, mi-a spus în glumă să merg să fac un duş rece. Numai că nu am ştiut atunci că efectul lui o să dureze atât de mult.

Mi-am dorit să sar cu paraşuta, mult de tot, dar nu fără măsuri de siguranţă şi… fără o paraşută. Dar iată-mă în aer, executând salturi de acrobaţie la sute de metri de pământ, fără protecţie şi fără de o sfoară pe care să o trag când mă apropii de pământ. Am uitat că dacă te arunci, ajungi să şi cazi şi impactul poate fi surd şi dureros.

Nu am scris de 5 zile, şi asta consider că este un efect secundar al amorţirii mele. Nimeni nu îţi spune că atunci când te decizi să oferi din tine, la un moment dat descoperi că nu mai ai ce să oferi. Slavă Domnului că cei care oferă din ei, ţie, te umplu din nou. Numai că durează, motiv pentru care de o săptămână umblu mai mult goală, decât plină.

Nu mai tresar când sună telefonul, când primesc mesaje sau când aud numele. Nu mai tresar pentru că nu mai am aşteptări. Ce aşteptări să ai când ai oferit cea mai bună versiune a ta, şi ţi s-a spus că nu este îndeajuns? Asta e, am sărit fără paraşută. Poate pentru că mi s-a promis că o să fiu prinsă la aterizare. Dar iată că mă apropii de pământ şi nu văd nici un om. Doar pe Dumnezeu. Dar îmi e îndeajuns.

Dau drumul mai tare la căldură încercând să mă păcălesc singură că dacă-mi încălzesc trupul, inima iese din amorţeală. Cert este că singurul lucru care mă mai interesează acum, în acest moment, este conexiunea mea cu Dumnezeu. Aşa că să nu mă judecaţi dacă în perioada imediat următoare am să fiu eu, dar nu eu. Caut să privesc mai des Cerul… şi mai puţin în jurul meu.

Sunt mozaic... sunt o femeie :)

2013-11-20T11:25:00.001-08:00

Am ales să merg pe drumul meu și voi lua cu mine doar amintirile plăcute. Am ales să mulțumesc vieții pentru că, deși am pierdut, mi-a dăruit ceva mai frumos și de fiecare dată m-a surprins.

Când mi-a fost greu, când am vrut să plâng, când eram dezamăgită de cei care mi-au promis clipe de amor și m-au lăsat să aștept într-un colț pentru o clipă de atenție, când am pus la îndoială cine eram și încercam să mă redescopăr, când simțeam că nu mai pot m-am sprijinit de educația mea, de visele mele și de cei care m-au susținut întotdeauna.
" Ești o persoană atât de complicată. Fiecare virgulă pentru tine este importantă. Fiecare punct trebuie pus bine la locul său. Fiecare frază trebuie cântărită bine când sunt pe lângă tine. " - adevărat, sunt cea mai complicată femeie. Sunt un cocktail de vise, de speranțe, de așteptări și noi provocări.

Am învățat să mă plac așa cum sunt cu puțin timp în urmă, când am renunțat de invidii copilărești, am înțeles că suntem toate frumoase în felul nostru. Mama deseori îmi spunea că trebuie să ne îngrijim pentru noi, nu pentru a fi pe placul altora sau pentru a demonstra ceea ce nu suntem.
Există momente în care mă rujez și mă aranjez doar pentru a spăla câteva vase sau pentru a șterge praful.
În alte momente mă ascund sub haine comode pentru că mă simt puturoasă.
Fiecare moment mă reprezintă. Fiecare gând mă reprezintă.
Când mă simt demoralizată probez haine nepurtate de mult timp sau ascult ritmuri pe care mi-am dansat viața, așteptările și visele.

Sunt un mosaic, sunt o femeie!

Domnilor...

2013-11-20T11:22:00.000-08:00

femeile din ziua de azi au nevoie de complimente, au nevoie de îmbrățișări, de zile împodobite cu clipe pentru răsfăț, de plimbări prin parc, de mesaje de noapte bună și bună dimineața, de surprize și susținere.
Încă un lucru: vrem să ne simțim protejate!

Recunosc, deseori mi-a fost greu să zâmbesc, m-am simțit părăsită, neînțeleasă, deloc protejată. Cred că viața mea se rezumă la această dorință de a fi protejată, de a ști că cineva se îngrijorează pentru mine și ar face orice pentru a-mi asigura fericirea.
Recunosc, deseori sunt timidă, prefer să ascult, să tac și să-mi văd de drum.
Recunosc, din când în când îmi place să fiu în centrul atenției, să mă simt iubită, apreciată, îndrăgită și cuceritoare. Este incredibil cum o picătură de parfum și o rochie te fac să te simți ca o zeiță, ca să nu vorbim de o pereche de pantofi.
Domnilor, femeile din ziua de azi au nevoie de complimente, au nevoie de îmbrățișări, de zile împodobite cu clipe pentru răsfăț, de plimbări prin parc, de mesaje de noapte bună și bună dimineața, de surprize și susținere.
Încă un lucru: vrem să ne simțim protejate!

cand e prea tarziu

2013-11-18T14:29:00.003-08:00

Uneori e prea tarziu. E prea tarziu sa incerci. E prea tarziu sa spui acele cuvinte ce trebuiau spuse cu mult timp inainte. E prea tarziu sa crezi ca mai poti schimba ceva de acolo de unde eu am plecat de mult timp. Asa e cu oamenii buni. Pleaca pe neasteptate. Pleaca si nu mai privesc in urma lor. Si chiar daca ii doare, prefera sa taca, sa inghita in sec, insa sa mearga mai departe! Unii o cauta o viata intreaga si nu o gasesc. Altii o intalnesc in fiecare zi, insa nu o recunosc. Trec pe langa ea si ea trece pe langa ei ca doi straini. Asa e cu dragostea. Uneori castigi, insa de cele mai multe ori pierzi. Unii castiga, insa marea majoritate pierde aceasta lupta…! Si totusi cel mai bun a fost, este si o sa fie mereu acela care te iubeste!

Primul care isi cere scuze e cel mai curajos. Primul care iarta e cel mai puternic. Insa primul care uita e cel mai fericit!enjoyhttp://www.youtube.com/watch?v=MzCLLHscMOw

Sunt nopti ...

2013-11-18T14:23:00.002-08:00

Sunt nopti pe care ai vrea sa le opresti pe loc. Ai vrea sa faci lucru acesta pentru ca acolo ti-ai ragasit o bucata din sufletul tau. Acolo, in acea noapte ti-ai gasit iar zambetul pe chip. Uneori ne agatam cu putere de un om si nu vrem sa ii dam drumul chiar daca nu avem ce cauta in viata lui. Ne agatam de orice cuvant al lui si incercam sa il facem real ca poate asa o sa ajungem in acel moment si noi cand o sa uitam pentru o secunda cine suntem si ce facem. Speram ca doar asa ziua de maine o sa arate mai bine, daca noi avem un tel, daca noi nu uitam sa iubim. Ne regasim in zeci si zeci de povesti, insa nu tot timpul gasim si ceea ce gasim. Uneori gasim doar…amintiri!

- Vreau sa dorm aici. Vreau sa dorm cu tine. Vreau sa dorm asa cum nu am mai dormit niciodata in viata mea. Nu stiu cum sau cand, insa stiu ca sunt acum aici si asta e tot ce conteaza pentru mine. Nu ma intelege gresit, insa e pentru prima data cand imi doresc sa dorm cu cineva, cand imi doresc sa adorm in bratele unui barbat pentru ca realitatea pe care el o prezinta si o reprezinta pentru mine inseamna mai mult decat orice alta fapta facuta in graba de oricine alt cineva. Am visat nopti la rand la acest moment. Am visat ca am sa ajung aici si am sa adorm pe vocea ta, in sunetul cuvintelor tale ce zi de zi imi rasuna tot mai adanc si mai puternic in mine. Esti drumul meu. Nu stiu de ce ai toate raspunsurile pe care eu le astept de atatia ani. Esti atat de bland, atat de bun…si totusi uneori citesc o tristete dura in ochii tai. Oare as putea sa fiu eu acea femeie care iti plange pe umar? Oare as putea sa fiu eu acea femeie care iti adoarme in brate si totusi iti insufleteste visele?http://www.youtube.com/watch?v=qXqDo23T8jg

La final...

2013-11-18T14:17:00.003-08:00

Niciodata sa nu regreti ca ai cunoscut un om in viata ta. Oamenii buni mereu au sa-ti aduca fericire in viata ta. In schimb, oamenii rai au sa-ti lase o experienta in urma ce nu poate sa fie invatat din carti sau de pe bloguri. Oamenii cei mai rai au sa te invete acea lectie, iar cei mai buni au sa-ti lase amintiri de neuitat.

Uneori e mai bine sa te opresti. E mai bine sa nu-ti mai faci griji ca trebuie sa o iei iar de la capat. E mai bine sa nu-ti mai faci griji subnici o forma pentru cineva. E mai bine sa nu te mai intrebi “de ce?” sau “de ce nu?”. E mai bine sa ai incredere doar in tine. Nu in cel de langa tine sau in acel om pe care il doresti langa tine. Ai incredere doar in tine ca lucrurile au sa mearga bine. Ai incredere ca lucrurile au sa-si gaseasca o cale prin care sa se aseze asa cum trebuie. Si chiar daca nu e calea la care te gandesti, calea pe care ai planuit-o de atata timp, ai sa intelegi ca nu esti singur in lupta asta. Ai sa intelegi ca pe acel drum, acel lucru minunat, o sa ajunga in viata ta atunci cand nici nu mai poti visa. Ai sa intelegi ca rabdarea este darul nemuritorilor. Ai sa intelegi ca toate aceste episoade pe care le traiesti in fiecare zi sunt menite sa te aduca exact acolo unde trebuie sa ajungi. Nu in alta parte. Nu in alt loc. Acolo! Exact acolo!

Acum am sa-ti spun un secret: niciodata nu e prea tarziu sa incerci, sa lupti, sa iti doresti!

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=4-qTMZd4uMA

Sunt alte sentimente !!!

2013-11-18T14:05:00.000-08:00

Suntem oameni și simțim orice nimic cum ne schimbă atunci când vrem măcar acel ”ceva”, acel praf de stele ce ne face să strălucim în ochii omului drag nouă . Uneori ne aruncam prostește în fața oamenilor cu sentimentele noastre debordante precum se aruncă sinucigasii de pe cladiri sau în fața unei mașini. Nu facem acest lucru din disperare. Îl facem doar pentru că nu e ușor să pășesti pe stradă cu sufletul pustiu și nimeni să nu știe. Uneori, oricât de mult am încerca lucrurile nu merg. Uneori, oricât de mult ne dorim ca să resimțim acea liniște în sufletul nostru ea se lasă mult așteptată.

Am scris acest text pentru că în urmă cu câțiva ani și eu eram doarunul dintre acei care sperau
ca ziua de mâine o să le aducă fericirea în viața lor. Și chiar dacă mi-am iubit viața enorm de mult,
au fost momente în care am stat pe marginea unui bloc și priveam cum treceau oameni și mașini
la câțiva zeci de metrii sub mine. Fiecare are momentele lui de glorie, dar și momentele lui de
slabiciune. Nu toate sunt ”roz”, dar știu că doar cel care luptă câștigă. Știu că orice
problema ai avea în această viață mereu se găsește o soluție. Totul e să îți dorești să vezi
acea soluție. Acei oameni care judecă nu au simțit umilința în viața lor și nici nu au reușit
să se lupte cu propria lor conștiință.

Sunt doar alte sentimente…!

Se asterne tacerea ...

2013-11-14T12:14:00.000-08:00

Nici nu stiu cum sa incep. Sunt cateva zile de cand nu mai vorbim. Spun cateva pentru ca desi mai ieri numaram orele sperand ca vom vorbi, azi prefer sa accept pur si simplu ca e mai bine sa nu vorbim.

Eu consider ca atunci cand o persoana tine la tine sau ii pasa in vreun fel de tine lasa orgoliul deoparte dupa ce se calmeaza si incearca sa vorbeasca. Ei bine, nu si el. Sunt constienta ca nu ar face asta. E genul de om care chiar daca ar iubi, din orgoliu, ar lasa-o sa plece si nu ar incerca sa-i spuna mai stai. Ei bine pentru mine astfel de oameni sunt prea greu de inteles. Eu sunt femeie, vreau sa vad ca vorbeste cu mine, ca-mi raspunde, sa vad ca totusi face si el ceva nu doar eu. Si eu sunt orgolioasa, dar atunci cand e nevoie mai las de la mine.

Si de aceasta data a fost la fel. Am lasat de la mine o data, de doua ori, chiar si a 3-a oara. El pur si simplu s-a hotarat daca sa vorbeasca sau nu. Ei bine de data asta renunt sa fac asa ceva. Stiti si voi ca e o vorba: te iubesc pe tine, dar parca mai mult ma iubesc pe mine.

In fond cat tine la tine o persoana care mereu asteapta sa faci tu primul pas, o persoana care are un orgoliu ce depaseste sentimentele pentru tine? Oare asemenea persoane au sentimente? Eu una ma indoiesc. Asta nu mi se pare decat un joc de du-te vino continuu, un joc de mi-e bine cu tine, dar hai sa vad cum e si fara tine, un joc de-a v-ati ascunselea in care la un moment dat unul nu-l mai gaseste pe celalalt.

Eu una m-am saturat de astfel de jocuri. E drept: e o persoana care m-a facut sa-mi doresc stabilitate, o persoana langa care mi-am dorit sa raman, o persoana langa care si “a face nimic” avea ceva special. Cu toate astea nu pot lasa de la mine la nesfarsit pentru o persoana ce pur si simplu nu vrea sa lase nimic de la ea.

Am asteptat suficient sa vorbeasca, acum prefer tacerea.

Pentru prietenele mele

2013-10-21T02:25:00.000-07:00

O femeie stătea așezată pe canapea, bând ceai cu gheață cu mama sa. În timp ce vorbeau despre viață, căsătorie, responsabilități și obligații ale adulților, mama, învârtind cuburile de gheață din pahar, se uită fix la fiica sa.

"Niciodată să nu-ți uiți prietenele”, o sfătui, învârtind frunzele de ceai din fundul paharului. Ele vor deveni de fiecare dată mai importante odată cu trecerea timpului. Nu contează cât de mult îți iubești bărbatul, nu contează cât de mult îți iubești copiii pe care îi ai, vei avea nevoie de ele. Amintește-ți să ieși cu ele mereu, să faci lucruri împreună cu ele. Amintește-ți că atunci când spun prietenele tale, mă refer la TOATE femeile, prietenele tale, fiicele tale și toate celelalte femei care sunt legate de tine. Vei avea nevoie de ele. De femei întotdeauna vom avea nevoie”.

Ea și-a ascultat mama. A menținut contactul cu prietenele ei și odată cu trecerea timpului și-a făcut și mai multe prietene. Conform celor ce s-au petrecut, una după alta, ea a înțeles tot mai mult la ceea ce se referea mama ei. La fel cum timpul și natura își prezintă schimbările și misterele în viața unei femei, adevăratele tale prietene se vor păstra întotdeauna.

După 40 de ani de viață pe lumea asta, am învățat următoarele:

Timpul trece. Viața se trăiește. Distanțele despart. Copiii cresc. Serviciile vin și pleacă. Pasiunea se micșorează. Bărbații nu fac întotdeauna ceea ce se presupune că ar trebui să facă.Inima se rupe. Părinții mor. Colegii uită favorurile primite. Cariera sau profesia se termină.

DAR... Prietenele tale întotdeauna vor fi aici, nu contează cât timp și câte mile există între voi. O prietenă niciodată nu este prea departe ca să ajungi la ea când ai nevoie de ea.

Când trebuie să mergi pe un drum singuratic și trebuie să o faci pentru ține însăți, femeile din viața ta vor fi în jurul tău, îndrumându-te, rugându-se pentru tine, împingându-te, intervenind pentru tine și așteptându-te cu brațele deschise la sfârșitul drumului. Uneori, chiar călcând regulile, vor merge alături de tine sau vor veni să-ți ușureze încărcătura.

Prietene, fiice, bunici, mame, surori, soacre, nurori, cumnate, nepoate din partea copiilor, mătuși, verișoare, nepoate din partea fraților, sunt o binecuvântare în viața ta ! În fiecare zi continuăm să avem nevoie de ele.

Din păcate NU toate prietenele îți vor fi ÎNTOTDEAUNA aproape!

Să ne fie bine până la următoarea despărțire

2013-10-15T08:06:00.000-07:00

În relații e, uneori, ca în tenis: după meci dai mâna cu celălalt jucător, chiar dacă ai fost caftit de ți-au sărit capacele. E un semn nobil care îndeamnă la sportivitate și care transmite faptul că ești suficient de maleabil și avansat încât să recunoști că oponentul a avut mișcări mai bune. Nu e vorba de altruism – să fim serioși, cine se poate bucura de o înfrângere ? – dar această tradiție propune ca, măcar de ochii lumii, să arăți că știi să pierzi cu clasă. Chiar dacă nu pleci acasă cu trofeul, ci cu consolări, lumea te va aprecia că ai plecat demn, cu capul sus. În relații, cafteala nu ți-o primești la modul literar – deși mai există și astfel de nefericite – dar poți răsufla ușurată, căci sufletește ai bătut toate recordurile posibile.

La despărțire oamenii își urează câte-n lună și-n stele, dar puține dintre acele nobile formulări conțin și o urmă de onestitate. Cu excepția separărilor cu circ și rufe spălate mai mult prin târg decât prin gospodărie, oamenii cu pretenții civilizate au inventat convenționala „despărțire amiabilă”, cu toate că știm cu toții că nu ar mai exista divorțuri și separări dacă toată lumea ar fi chiar atât de tolerantă. Diferențele ireconciliabile maschează, de multe ori, minciuni impardonabile, absenteism domestic, scandaluri cu dialog neadmis de CNA și multe alte urâțenii împachetate frumos în aceste “diferențe”.

Oamenii nu se despart decât în foarte puține cazuri fără resentimente, dar fiindcă eticheta relațională o cere, atunci simulează câte un “tu meriți ceva mai bun”, tradus prin “eu nu prea am chef și n-o să mă obosesc să-ți ofer ceea ce meriți tu”, un “sper să-ți găsești pe cineva care să te iubească mai mult”, cu continuarea tacită: “porcule, crezi tu că mai găsești” sau clasicul “tu ești perfect/ă, de vină, sunt eu”, care înseamnă “E clar vina ta și nici într-un milion de ani nu aș mai vrea pe cineva ca tine”.

Ipocrizia, ă, pardon, diplomația se poate intui și din exprimarea celor care la început vorbesc despre despărțire ca despre un act prietenesc (amiabil), iar după un timp admit că încearcă să-și refacă viața – se înțelege din acest context că despărțirea a fost o mare calamitate. De asemenea, despărțirile “de comun acord” sunt, de fapt, „despărițiri de acord individual”, dar poate ar fi politically incorrect să spunem că am dat sau ni s-au dat papucii, nu-i așa? Mai mult, nu le cred pe cele care, dintr-un exces de iubire necondiționată, își doresc să-și vadă ex-ul fericit cu altcineva.

Rezumând într-o singură idee aceste gânduri, cred că este aproape imposibil să fim generoși cu urările și bine intenționați atunci când nu ne-am detașat. Nu că am fi incapabili de altruism, ci pentru că e mult mai la îndemână și mult mai tentant așa. Cine poate susține că nu a sperat ca următoarea să fie mai grasă, mai proastă și mai urâtă să arunce cu piatra aici, pe blog. Sau mai simplu să-mi lase un comentariu. Cine nu, aștept să-mi spuneți versiunea reală a urărilor voastre, pe cea diplomatică am tot auzit-o…