"Oriunde e dragoste, acolo sunt şi eu..."

Un gând la 11.49

2009-11-09T23:52:00.000+02:00

Nu vreau să umplu tăcerea pentru că îmi spune adevărul.

Nu vreau să ascult tăcerea spunându-mi povestea ei despre vânturi ce spulberă nisipul fierbinte. Nu vreau să vizitez piramide făcute din cântecul de jale a mii de oameni ce mureau căzând din înălțimile unde locuiesc zeii.

Nu vreau să știu cum îi ardea trupul când sudoarea le pătrundea prin pielea smulsă de biciuirile zilnice când cereau o simplă gură de apă. Te-ai gândit că acei oameni nu au avut cum să se gândească cum e să nu ai o persoană iubită pentru că erau sclavi ce își dădeau viața pentru gloria altuia, a unui faraon?

Şi ei plângeau după persoanele ce le-au avut în brațe și care însemnau mult pentru ei. Însă ei le pierdeau altfel. Acele persoane mureau pentru gloria faraonului, fără să aibă vreodată nume, fără să știm azi de fapt ale cui sunt oasele ce țin drept fundație frumoaselor piramide. Să nu fii trist că nu mai ai un om lângă tine. Încerc să învăț și eu asta. Fii trist dacă e vina ta că nu ai știut să îl păstrezi.

Uneori simt că azi există așa de multă prefăcătorie și poftă de sex încât piramidele nu ar avea loc să ascundă în trupul lor de piatră atâția oameni ce aleg să nu se mai atașeze de un singur om și să-l țină pentru ei și să lupte pentru acesta. Tu cum ești oare?

Nu vreau decât să ascult povestea unei vieți ce continuă să existe chiar după ce doi oameni nu mai sunt împreună.

Nu vreau să îți curgă lacrimi. De ai plânge vreodată din lacrimile tale aș face o barcă de cleștar și purtându-te în brațele mele aș cânta râului să curgă mai lin, aș ridica oceanul spre cer şi l-aş face să se prăbușească din ceruri cum știu că m-aş prăbuşi eu de aş vedea lacrimi triste vreodată în ochii tăi.

Cu voce de copil temător și timid aș cere să te întorci după mine. Pentru că nu vreau să te uit. Nu îmi plac lucrurile ce curg precum apa. Îmi place să fiu doar acolo lângă tine numărând petale de cireș cum cad în sunete de timp trecut.

Vreau să mă pierd în junglă pentru a te ajuta să îți găsești drumul.

Vreau să fim măcar amici.

Un apus poate fi. Sau poate nu.

2009-11-09T20:01:00.000+02:00

Un apus de soare poate fi între nori. Sau poate fi dincolo de ei.

Un apus de soare poate reflectat în picături de rouă. Sau poate doar răsăritul.

Un apus de soare poate să fie văzut de mii de oameni în acelaşi timp şi toţi să creadă că doar ei îl privesc, ei singuri. Sau poate îşi dau seama că se uită şi alţii.

Un apus de soare poate să fie prins într-un tablou în care unii văd căldura cum face dragoste cu cerul şi pământul. Sau poate unii văd cum răceala nopţii omoară soarele.

Un apus de soare poate să fie o amintire a unei zile când aveai lângă tine o veche colegă de liceu cu care vorbeai cu drag despre lumea mare. Sau poate fi o amintire a unei zile când erai singur plângând că acea prietenă te-a uitat că tu nu ai mai sunat-o.

Un apus de soare poate fi cântat într-un cântec franțuzesc vechi ce are parfum de gramofon şi să te ducă cu gândul la perlele de lumină din ochii bunicii. Sau poate fi ascuns după geamurile prăfuite ale casei acesteia în care nu a mai intrat nimeni de la moartea ei.

Un apus de soare poate fi asemuit cu un sărut ce îl dai fericit că îţi sacrifici fericirea pentru a face pe cineva fericit. Sau poate fi clipa în care simţi că urmează să te dezamăgească sau să te însele.

Un apus de soare poate să fie reflectat în ochii tăi când zici “te plac” cuiva. Sau poate fi doar culoarea unui table de şah la o partidă pe care o vei pierde oricum.

Un apus de soare poate fi fără logică precum versurile de mai jos.

Mi-e dor de tine şi îți caut chipul

În fiecare margine a firii

În podul palmei dacă iau nisipul

Simt un inel jucându-se de-a mirii

Te-aud în bătălii din vreme-n vreme

Ostașii gărzii tale ţi se-nchină

Iubita mea cu foarte mari probleme

Cu chip slavon şi nume de regină

Şi te iubesc cu milă şi cu groază

Tot ce-i al tău mi se cuvine mie

Ca un nebun de alb ce capturează

Regina neagra pentru o veșnicie.

Un apus de soare poate fi pesimist. Sau poate fi cu capul pe umeri. Sau poate fi lipit de tine.

Numărătoarea finală

2009-10-27T13:14:00.000+02:00

Plecăm împreună, pe acelaşi drum şi cu toate acestea la plecare, deşi vom fi tovarăşi de drum ne spunem “la revedere”. De ce oare nu ştiu.

După atâta timp tot simt că ai putea sa aprinzi focul din sinea mea. Doar tu poţi da încă foc nopţilor mele. Doar tu eziţi să o faci. Eu mi-aş oferi trupul focului tău. Ar mai rămâne apoi doar ce simt pentru tine.

Dacă pleci din zilele mele însorite alături de tine poţi lua şi soarele. Poţi lua şi păsările ce cântă în cerul de vară ce-a fost, cu zile în care luna oprea timpul să rămânem mereu tineri. Dar dacă vei alege să rămâi îţi voi crea zile precum alte zile n-au fost sau vor fi. Voi vinde soarele şi voi vorbi cu arborii să venereze faptul că mă ţii de mână când plutim pe vânt.

Dar dacă pleci, aşa cum ştiu că trebuie să o faci, nu voi mai crede în nimeni şi nimic şi voi rămâne într-o cameră, plină de un spaţiu gol, precum privirea ta goală. Aş fi vrut să fiu umbra umbrei tale.

Ar trebui inventată în cărţi o nouă gravitaţie. Gravitaţia iubirii, cea care ne dărâmă la pământ mai mult decât reuşeşte gravitaţia Terrei.

La îmbinări de ape, ce curg ducând cu ele vieți şi morți, ce se unesc în mari râuri şi oceane, aş sta precum o salcie la mal şi aş veghea somnul tău ce curge precum un nume.

Precum un suflet ce a rămas veghind asupra fericirii persoanei ce i-a primit iubirea aş sta şi aş veghea să te scalzi sub raze de lumină ce să-ţi usuce dorul de mine şi tu să plângi doar pentru ştii că nu mai ştii de mine.

Uneori gândesc că ar fi mult mai uşor să vindecăm planeta decât să ne amintim să avem încredere în oameni, în noi, în a aștepta să te văd lângă mine. Vreau să cadă frunze în parc pe banca unde stăm unul lângă celălalt.

A vedea dincolo de ramele unui tablou

2009-10-25T21:17:00.000+02:00

Viaţa se zice că este o scenă. Toţi ne-am născut actori în acest grandios spectacol al vieții.

De câte ori nu ai auzit vorbele acestea? De cate ori nu te-ai gândit la ele, ai plâns la ele, te-ai împăcat cu ele sau de câte ori te-ai amuzat spunând că sunt doar vorbe?

Azi însă eu m-am gândit la viață…

Şi azi nu mi-a mai părut o scenă ci doar un tablou…

Nu poți fi actor pentru că ar însemna să joci despre viața altui om, altui individ pe care, poate, niciodată, nu l-ai cunoscut.

Nu poți să fii actor pentru te-ai minți pe tine zi de zi despre ce ești iar lacrimile tale ar fi doar masca unui râs precum un zâmbet larg pe chipu-ţi poate ar fi doar o albie pentru lacrimi. Eşti actor doar dacă faci asta să te minţi că trăieşti.

Azi m-am gândit ca viața e mai degrabă un tablou pentru că de multe ori suntem priviți şi înțeleși doar în contexte. Totul e văzut şi înţeles atâta timp cât în jur avem doar o ramă încât să ne fie mai ușor să pricepem.

Dar dacă tot ce sunt eu e dincolo de rame?

Exemplu? În fruntea acestor rânduri stă o imagine.

Tu vezi probabil un ursuleţ şi cu amar pe buze gândești în sinea ta că e o formă abstractă probabil de a îmi manifesta un gând macabru, cum îmi omor prin acest ursuleț în văzul tuturor o refulare şi îmbufnări ale unei firi neînțelese nici de mine.

Eu văd însă un urs de zahăr. E luat de pe scaunul său şi imortalizat, ridicând-se, pentru a îți atinge dacă nu limba umedă şi a își oferi dulceața ei, măcar pentru a fi pus pe pielea ta ca talisman dulce în jurul gatului. Sau poate depus în palma ta şi sărutat apoi.

De ce zi de zi ești interesat tu, cel ce nu citești decât cuvinte şi nu rânduri, doar de bucăți, frânturi din viața celui de lângă tine? De ce zi de zi tu cel ce acum te scalzi în întunericul luminii nu îți întinzi brațele să sfărâmi ramele tablourilor pe care zi de zi le critici doar pentru a fi social?

Vreau să te întinzi, să îţi înfunzi ochii printre stele şi, cu sclipiri de melodii, să te îmbeți de mine. Fii în tabloul meu, dincolo de ramele acestuia. Nimeni nu trebuie să știe. Totul, se vede.

Îţi luminez o bancă. Aşeză-te

2009-10-20T19:08:00.000+03:00

Tu şi eu mergem pe drumuri paralele. Paralele dincolo de bunul simţ al geometriei care presupune că undeva în infinit cele două paralele se întâlnesc. Paralele noastre sunt altfel. Vor fi mereu paralele.

Drumurile noastre au lățimi şi lungimi diferite. Pe drumul meu e loc pentru încă o persoană. Pe drumul tău nu am mers încă. Nu știu.

Pe drumul meu eu plimb o jumătate de inimă.

Pe drumul meu sunt bănci pe care mă așez. Poate că am stat prea mult pe ele căci undeva, cumva, te-am zărit cum m-ai ajuns din urmă şi treci prin dreptul meu, pe drumul tău.

Pe drumul tău am văzut câteodată pete de beznă. Prin ploaie, mă ridic şi încep să merg la pas în același ritm cu tine. Momentan, suntem unul lângă altul, într-un moment de tăcere, separați de drumurile fiecăruia. Ai privirea în pământ azi şi deși îţi strig un “hei, ce ai?” pari să nu vezi şi să nu auzi.

Îţi strig din nou şi te văd apoi brusc intrând într-un sunet de cântec. Adagio. E o beznă prin care nu te mai văd. Mă caut în suflet şi găsesc o lumânare care e bătută de un vânt apărut din seninul ploii ce cade. O întind dincolo de granița drumului meu şi deși nu te mai văd, în lumina lumânării mele apare o bancă. E o bancă pe drumul tău. Te așezi?

Putem sta spate în spate! Așează-te! Nu intru pe drumul tău, doar îți acopăr spatele încât să fii protejat măcar de vântul de pe drumul meu.

Întors cu spatele nu știu de te-ai așezat, dar stau acolo. E un moment în care tu poți merge mai departe fără să te știu şi să iei avans.

Nu te aud. Ai ales să treci, să pleci.

Stau cu o lumânare în palme, cu capul plecat şi o feresc de vânt şi de ploaie. Stau luminând o bancă de pe drumul tău.

Când orice mânz ajunge un cal bătrân

2009-10-19T20:17:00.001+03:00

Adu-ţi aminte de mine cât sunt lângă tine. Nu o face atunci când voi fi doar o amintire. Atunci mă va durea prea mult încât să văd ce am rămas în loc să știu ca puteam fi.

Orice mânz ajunge cal bătrân. Orice cal bătrân îşi amintește cum e să fii tânăr şi în ochii săi căprui vor fi mereu sclipiri înecate în lungimea genelor. Un cal e frumos la orice vârsta, dar îmbătrânit fiind frumusețea lui devine un strigăt. Uneori, acest strigat e unul grav, e unul care ceartă şi când nu o poate spune, muşcă grumazul mânzului şi îl gonește.

În fiecare zi mă tem mai mult de tine şi sunt tot mai convins că tot ce va fi, va fi uitat. De aceea, adu-ţi aminte de mine când sunt încă lângă tine.

Concret, eu văd în tine o siluetă într-un univers prea alb. Acest tot alb îmi închide ochii şi nu îţi pot vedea astfel ochii şi ceea ce e in tine. Însă aud, şi în clipele când nu schimbam cuvinte degeaba, aud pași făcuți de alții, pași ce îi faci şi tu, pași care tot eu îi șterg pentru că urma lor e adâncită în inima mea. Cu fiecare pas, eu doar sper ca mă înșel.

Ești interesat doar de trupuri perfecte şi precum un șeic îţi cauți armăsari perfecți la trup pe care să îi călărești. Eu nu-s așa. Eu sunt bătrân şi mi-am pierdut puterea de a te arunca din şa. Eu sunt poate în herghelia ta doar acel cal ce l-ai fi putut place cândva dacă eram singur în lumea ta. Dar nu-s.

Adu-ţi aminte că timpul lângă mine este incert.

Precum alți cai ce își înghit în noduri bătrânețea sunt resemnat. Știu că într-o zi mă voi pleca în faţa ta şi când nu mă vei recunoaște, orbit fiind de frumusețea altora, mânat fiind de dorința de a-i domina, eu voi sta tot plecat așteptând sa fiu trimis în colţuri umbrite, să fiu tăiat sau lăsat deşertului pentru a face loc altui armăsar.

Dacă ţi-ai aminti de mine, eu aş trăi mereu. Deși e fals. Aş trăi doar cât ai trai şi tu.

Sunt cal bătrân. Tu nu vei mai lua în brațe grumazul meu, lacrimile noastre de vechi prieteni nu se vor uni. Părul meu nu va sta niciodată lipit de nările tale, iar ochii mei, ce nu te vor întâlni vreodată nu vor reflecta ochii tăi.

Într-o zi, îţi vei aduce aminte ca m-ai uitat.

Atât.

2009-10-17T16:00:00.000+03:00

Nu meriţi. Atât.

Doar umbra muta nu te minte

2009-10-15T15:08:00.000+03:00

Când tu stai jos, ea stă-n picioare.

Stă în picioarele tale. Mereu o calci deși așa, îndurerată poate de trupul tău ce de când te naști se lasă greu asupra-i, ea suferă. E oarbă şi e mută şi nu are puterea de a-ţi scrie măcar că poate uneori, ești atât de diferit de ea deși ea te imită zilnic fericită că poate să fie legată şi lipită de tine. Sau de fapt tu îți imiți umbra?

Te-ai gândit că umbra ta nu are culoare pentru că mereu stai in lumina ei?

Ai îmbrățișat-o vreodată să îi mulțumești pentru promisiunea ce ţi-a făcut-o de a îţi fi mereu alături?

Umbra ta nu are nume. Ea nu poate să se prezinte prietenilor tăi sau persoanelor noi ce îţi apar în drum.

Atunci când tu cel în culori şi plin de formă spui altceva decât ar trebui să fie, atunci umbra ta ia culoarea norilor, se adâncește, se lungește şi se zbate. Uneori umbra ar vrea să spună “minte!” sau alteori “nu avea speranţe” însă tu fugi şi o ascunzi prin alte umbre, umbre de pomi, umbre de trupuri, umbre de timp ce trec şi în care lumea te poate găsi doar strigându-ti numele. Doar pe al tău dar nu şi al umbrei tale.

Astăzi mi-am îndreptat privirea spre umbra ta. De azi, pentru mine doar ea are nume, şi poate cu ea va fi altfel. Umbra mea are acelaşi nume ca şi mine. A ta nu. Știai că numele umbrei tale începe cu A?

Lac fermecat. lac plin de dorințe.

2009-10-14T21:21:00.000+03:00

Acum în întuneric îmi doresc să nu mai arunc o dorință într-un lac fermecat ce îmi adună argintul ce curge din ochi, ce fură strălucirile albe ale unor dorințe ce vor să fie împlinite.

Acum, în întuneric şi frig vreau să îmi fie frig. Vreau sa fie noapte, o seară, în București, să ies dintr-o sală unde prin artă balerine își dansează emoția despre un lac si lebede.

Vreau să ies afară, să te țin de mână şi privind spre negrul cerului ce ascunde stelele prin lumina becurilor ce iluminează străzile să mi se așeze pe faţă fulgi de zăpadă.

Vreau să fie iarnă, să fie noapte şi frig şi prin zăpada ce cade, cu liniștea baletului ce mi-a spălat chipul să te țin de mană şi să fugim spre un loc cald. E poate “acasă” sau poate doar un local vechi, plin de lume şi fum, unde o băutură caldă să ne încălzească obrajii roșii şi înghețați de frig şi înroșiți de bucuria că te uiți in ochii mei.

Vreau să fie o noapte fără lună, să te țin de mană şi ajunși acasă să îmi arunc hainele şi cu tine în brațe să mă așez în aburii ce cada îi ridică dintr-un lac din ape curse. Vreau ca apoi, înfășurați în prosoape moi să alunecăm în pat, şi cu privirea spre geamul mare, să ne șoptim în urechi somn ușor şi să ne unim calzi privind la fulgii de nea ce cad şi in pragul geamului sunt fericiți că ne vad împreună.

Vreau să știu că în noaptea cea rece îmi deschid ochii şi prin lumina albă ca a unui lac înghețat pe sticla ferestrei o să îți văd ochii închiși, buzele adormite şi că privind-te, știu că te am si mă ai.

Vreau într-o noapte, să fie frig şi să nu fie doar rânduri scrise. Vreau să avem un lac înghețat pe care împreună să patinăm, ușor temători că vom cădea, să fim singuri şi dedesubt, sub palma de gheaţă ce ne ţine fericirea e doar apă şi nu mai sunt acele dorințe neîmplinite. Vreau să îți împlinesc dorințele.

Azi, îmi e frig si sunt singur.

lynx. Zile după gratii

2009-10-14T12:34:00.000+03:00

De data asta lynx-ul sunt eu.

Cândva m-am lăsat prins. Adus dintr-o lume, un imens univers de specii, animale, creaturi ce toate se înțeleg şi îşi împart lumea, îşi respectă şi iubesc cercul vieții…

M-am lăsat prins pentru că am avut încredere, pentru că am încredere, pentru că sper în înțelegerea şi evoluția omului, specia dominantă ce în dezvoltarea sa ar trebui să devină mai bun, mai perfecționist, mai aproape de sufletul naturii ce l-a creat şi care mă face să cred că gratiile în care m-au pus sunt doar fiare ce pot fi oricând date deoparte şi oricând, alături de mine va mai veni cineva din lumea mea, poate chiar specia mea şi să am o pereche.

Sunt în cușca mea pentru ca am ales. Acum eu știu deja ce înseamnă să fii in sălbăticie. Şi deși acolo era bine, eram acasă, eram liber, tot acolo eram in pericol ca un urs, un vânător să mă distrugă. Poate şi de aceea specia mea, lynx-ul, e pe cale de dispariție. Pentru a mă salva m-am lăsat prins, mă arat lumii şi am ajuns acel stăpân al cuștii mele unde toți vor să fie însa nu intra de teama că sunt neîmblânzit.

De atunci, de când am rămas în această cușcă, din care nu am încercat să evadez, nu am săpat gropi pe sub gardurile de sârmă, mulți au trecut pe lângă mine, m-au admirat, mă admira, îmi întind emoții de pe fetele lor trecătoare, îmi zâmbesc şi îmi bat în gratii.

Avantajul de a fi într-o cuşcă, de a fi la vedere? Ti se va pune pe gard o plăcuță cu detalii despre tine, toţi pot alege dacă să te placă, dacă eşti ce cred că ei că vor, nu pierzi timp creând legături explicând mereu aceleași lucruri pentru toți cei care sunt doar curioși.

Sunt închis zi de zi lăsat la vederea tuturor. Sunt diferit, sunt încă rege şi încă sunt mândru că aleg să fiu cel ce va aminti lumii că ceea ce am ca valori în mine nu trebuie să dispară.

În specia mea, cred, legăturile sunt pe viaţă, şi, când relațiile lungi se termină, așteptăm până când alt partener de viață merită o noua legătură. Poate de aia suntem pe cale de dispariție. Pentru că așteptăm să facem ceva de durată, să lăsam în urmă amintiri multe, frumoase, copii noștii.

De data aceasta lynx-ul sunt eu. Restul, sunt oameni ce vin şi trec şi îmi aruncă mâncare, zâmbete şi strigăte prin sârme, sperând şi crezând ca așa mă hrănesc şi îmi oferă bucurie.

Eu rămân închis. În cușca mea e loc liber însă. Să fii în cușca mea nu înseamnă că nu mai ești liber, dar ar însemna ca toată lumea să știe că îmi aparții, că suntem împreună şi încercăm să o facem pentru cat mai mult timp posibil.

Acest articol e doar despre mine. E doar un scris de pe acea plăcuţă.

Sub ea o întrebare: poate nu sunt lynx?

Lynx

2009-10-13T17:36:00.000+03:00

Provocator, necunoscut, atrăgător, ochi verzi pătrunzători şi o atitudine suava, incitantă, masculină. Se scufundă printre umbrele mediului său, stă ascuns pentru a nu fi vânat, pentru ca nu are încredere si pentru ca așa îşi poate prinde mai bine prada.

Ca orice felină, odată ce te prinde, se va juca cu tine şi aproape niciodată nu vei scăpa din ghearele lui. Te va devora şi va rămâne de unul singur pentru că poate aşa îi e firea.

Poate fi doar o prejudecată despre ceea ce știm general despre el şi poate că de data aceasta acel “niciodată nu spune niciodată” se poate transforma într-o prietenie. Poate așa cum pisica domestica a ales să ne stea în preajmă şi el are gânduri de prietenie însă o răutate impregnată in măduva umanităţii noastre îl face să își înghită acest imbold de a se apropia.

Daca ar putea scrie, l-aş întreba “fii sincer, ești predator sau te vei apropia de mine dacă totul e bine pentru a deveni prieteni?”

Aş vrea să ajung să cunosc mai bine un lynx.

Până la urmă, nu știu nimic despre el şi e declarat animalul simbol național.

Vreau să continue.

9 octombrie, orice an

2009-10-08T22:30:00.000+03:00

Important pentru ei precum Sfantul Andrei pentru noi. Protector al unei intregi tari, cel mai mare si cel mai vechi om al Bisericii in Franta, devenit martir in anul 250 dupa Hristos.

Este cel despre care se spune ca dupa decapitare, si-a luat capul in palme si a plecat kilometrii intregi spre locul unde astazi i se inchina un lacas, al doilea cel mai cunoscut in Franta dupa Notre Dame de Paris. In capitala Frantei, o strada colorata ii dedica existenta.

Franta a castigat in 1998 campionatul mondial pe stadionul ce ii poarta numele, eu desi nu catolic, ma simt serbat de ziua lui.

E St. Denis, sau Sfantul Denis, sarbatorit in orice an, pe 9 octombrie. E poate, ziua noastra.

soarele mi-a furat luna

2009-10-03T10:28:00.000+03:00

O zi intunecata precum o noapte luminoasa. O zi plina de vant ce ma recunoaste si ma saluta. E acelasi vant din copilarie, e neschimbat, timpul nu si-a pus amprenta peste chipul lui putin racit de anotimpul ce ne-a invins.

O zi in care ma simt plin de mult bine si in care dorinta de a face lucruri dragi, fapte cu drag, se zbate sa fie lasata sa se prezinte publicului, pe sub cortina plumburie.

Imi lipseste ca pe o astfel de vreme sa nu mai fiu luminat nici de albul monitorului ce ma vegheaza, nici de becuri, fie ele cu incandescenta sau ecologice, ci de o lumanare. E o zi in care as citi, in care as scrie si as crea pentru cei ce astazi au inima altfel.

Astazi m-as uita la un desene animat, un Disney clasic, despre trandafiri, frumoase si bestii, despre obiecte vorbitoare.

Astazi vreau sa las Soarele sa se bucure de Luna, sa creeze comete si constelatii, sa refaca valuri de lumina pe Calea Lactee.

Desi astazi Soarele mi-a furat Luna, sunt fericit ca o face pentru a ne face fericiti prin dragul de a fi azi, noi insine mai tandri si mai dornici de a lasa lumea sa se odihneasca.

Inundatie de culori si zile

2009-09-29T15:53:00.000+03:00

Atunci cand oameni vin alaturi de noi si ne ofera un deget de care se ne sprijin si sa facem primii pasi, atunci cand primim dovezi ca putem ridica ochii spre noi standarde pentru ca cele propuse ajung sa fie atinse, totul devine pentru noi speranta, curaj, fericire.

Incerc sa pun pe picioare un proiect, iar azi, 29 septembrie se implineste o luna, prima luna de cand pagina web dedicata acestui proiect a luat viata. In ea, din alb si negru, culorile au evadat si cu rabdare si talent, s-au asezat in forme ce exprima ceea ce imi doresc sa ofer.

La multi ani pentru o prima luna, pentru membrii inscrisi, pentru materiale postate si incercari de a face mai mult!

La multi ani culorilor ce se unesc in a crea o sansa. Pentru sansa.

Cum sa imi provoci sila. Pasul 1.

2009-09-17T18:40:00.000+03:00

Cu drag, intr-o lume unde toti se ajuta si toti isi impart doar sentimente pline de adevar, puritate si cu o greutate intelectuala de ar strivii muntii, eu, vin si iti stric universul perfect. O fac in multe feluri, unul dintre ele fiind un tutorial (lectie) despre cum sa imi provoci sila.

Deoarece este un procedeu complicat ce necesita multa auto-cunoastere din partea ta, e recomandat sa fii odihnit(a) si sa ai alaturi de tine multa apa (contra dezhidratarii nu pentru scopuri igienice desigur), multa mancare (in cazul fetelor bulimice, ligheanul e un necesar) si multa multa rabdare.

Incepem simplu. Fa-ti un cont de membru pe orice site ce are in descrierea sa cuvintele cheie “retea sociala, social netwoking (pt cunoscatori)” si incepe sa rascolesti pagini de net. Inevitabil, daca reteaua este in trend, probabil am si eu un cont acolo. Daca dai de pagina mea, continua prin a citi ce scriu (de obicei scriu mult, pentru asta era nevoie de rabdarea de mai devreme, pentru a citi…). daca apuci sa citesti, bine, daca nu, probabil ai sarit la pasul urmator, uitatul la poze. Esti surprins(a) dintr-o data sa descoperi ca unele poze au o descriere. Aici, te opresti, citesti iar, apoi continui la alta poza. Apoi la alta poza. Apoi la alta poza. Ajungi la a vedea 4 poze ce au uneori aceasi descriere. Cum ar fi: “Paris, Franta. Paris, Franta. Paris, Franta. Paris, Franta, seara.” E doar un exemplu.

Acum, am nevoie sa te asezi bine pe scaun, astfel incat, ridicand din spranceana fie ea data cu dermatograf fie ea aranjata asa, a la metrosexualitate, sa poti sa te ofensezi. Ia o atitudine de genul “Cum de ai putut sa iti pierzi vremea citind mereu acelasi text la 4 poze diferite?!?!… E inadmisibil!” Si atunci, intervine punctul culminant al acestui tutorial. Secretul despre cum sa imi provoci sila: lasand un comentariu in care sa atragi atentia ca ai inteles deja ca e vorba despre Paris, Franta si nu trebuia sa scriu. Pacat ca descrierea pentru tine nu defineste si marcarea prin keywords.

Nu intelegi cum toate acestea imi provoaca sila? Simplu: fie imi dau prea multa importanta (nu te gandi ca scriu descrieri poate pentru mine ca amrcare in timp tot sau, mai grav, pentru prietenii existenti despre unde, cand si de ce a fost facuta o fotografie), fie sunt un nesimtit ce isi permite sa raspunda apoi la ceea ce scrii la coment (probabil am dat deja accept commentului tau si am si raspuns la el fara sa bag de seama ca esti o pitipoanca), fie pur si simplu uit ca esti (aici e cu directie) o biata fata ce a deschis ochii curand sperand sa cucereasca ceva nou.

Inca nu stiu daca sa dau copy paste sau imaginea sa fie de ajuns?

Tutorial despre cum sa imi faci sila. Pasul 1. Fii o oaie intr-o majoritate, o vaca de mall si scrie totul ca si cum ai da o lectie despre filozofia mult prea complicata a cuvantului “viata” si cum noi, restul abia putem ajunge la unghiile tale puse la salon pe bani din alocatie, ai parintilor sau a unui mosnegut dragut sa vada in tine nu sanii ci inteligenta ta nu?…

VIP spune:

ai scris de 4 ori kestia asta la descriereee !!!! ok I GOT IT !! :))

Denis spune:

ce am scris de 4 ori? :)) cred ca nu citesti bine :))) sau ai erori de skin :)))

VIP spune:

Reclama Emporio Armani parfumul Black Diamonds penru barbati, culise... `
asta ai scris si nu ma refer la aceasta poza de 4 ori ci la 4 poze cate o data... te prinzi cam greu pisy :)) makar stii ce inseamna erori de skin? :>

Denis spune:

Bun. Corectura, asta doar ca sa vezi cat de crispata esti cand e vorba de comentarii... nu e scris la 4 poze, e scris acelasi lucru la 3, la asta la care ai lasat comment difera finalul, unde scrie in plus josh harnett.. numara mai bine pe viitor (daca poti) :)))
erorile de skin reprezinta intereferente grafice cauzate de incompabilitatea intre fisiere incarcate, functiile suportate de serverul ce gasduieste skin-ul creat si alte bug-uri datorate unui proces permanent de upgrade (pt tine e un fel de evolutie in traducere), etc.
Daca ai chef sa dai comentarii pentru atentie, nu o mai face, o vei primi, cu tot cu voma ce o cauzezi scriind lucruri patetice! :)

Astepti si pasul 2?

Scriind inveti sa casatoresti cuvinte

2009-09-16T15:37:00.000+03:00

Stand intre soare si sudoare, asezat pe o piatra prea alba pentru a ne uni culorile, imi vine in gand a scrie. Sa scriu dspre ce?… Sa scriu, imi e pofta sa fac asta… si ma gandesc dintr-o data la zile cand primeam primul 10 din clasa la cel mai al naibii profesor, asa cum il vedeam prin ochii acelor timpuri, apoi, fac o fortare sa revoc, sa evoc, pentru ce am primit acea nota. Vartej de ganduri si cuvinte.

Ma surprind apoi in acea clasa, acea banca si acel soare, ce bate frumos prin fereastra ce desparte liceul de lumea cea mare. E prima mea tema de dupa vacanta si singurul ce are curaj sa citeasca, stiind vesnica nemultumire fata de incapacitatatea artistica de expunere a cuvintelor a profesorului fata de noi, criminali ai literaturii.

Erau randuri depspre o plimbare din clasa a saptea, erau ganduri despre una din cele mai frumaose zile traite langa oamenii ce i-am uitat. Erau randuri care, citite, erau auzite de oameni ce apoi i-am uitat.

Au trecut 10 ani de cand eram in acea clasa, de cand fericirea de a fi iar primul, mereu primul, primul intr-o serie de prime dati mi-a invaluit ziua. Si totusi, retin, figura si zambetul unui profesor ce, cu lacrimi, uneori, a fost fericit cand citea despre literatura.

Trecand peste tot, privind catre mine, imi dau seama ca, scriind, inveti sa casatoresti cuvinte, sa le unesti in legaturi ce raman menite pe viata. Scriind, iti dai seama ca tot ce ai fost revine in tine navalnic si, ca un val dintr-o mare, te-mpinge in a da scrie despre lumi ce nu mor niciodata.

As vrea sa se schimbe ceva… sa scriu cu stiloul, sa citesti rasfoind hartii, nu pixeli.

http://new.Hi5.com si alt skin personal

2009-09-13T16:13:00.000+03:00

Inotand prin valuri de oameni, deschizand zeci de pagini, din intamplare, gasesc ceva nou. Nou, new mai degraba, pus in fata unui link accesat de milioane aproape zilnic. E vorba de Hi5.com care isi testeaza noua imagine ce o va pune la dispozitie milioanelor de utilizatori ce ii are.

Modificari nu prea multe, doar un avatar animat, noi stelute si parca o mai buna organizare a spatiului. Mici retusuri in meniu, dispar informatiile de contact din zona principala trimise fiind mai jos pe coloane si, cam atat.

Pentru a accesa noile functii, noua atitudine puneti simplu “new” in fata hi5.com, transformand adresa in http://new.hi5.com si incercati mai din timp sa va obisnuiti cu ceea ce oricum va fi indesat pe gat tuturor.

Pentru a ma bucura de o nota personala am creat un nou skin profilului meu, o tema de hi5 ce imita la sange interfata canalului meu de Youtube. Cred ca deja e pachet de identitate web…

Misterul din buzau

2009-09-11T21:47:00.000+03:00

sau Iulian. Cuprins intre vorbe, putin cunoscut, desi stie tot ce nici lumea nu stie, ma prinde si cheama in lumi de care mi-e dor. Mi-e dor si de el, de vorbe avute, de nopti cu zambete si promisiuni amanate.

Il stiu prea putin, ma stie un pic, ne-am vazut uneori si totusi, pe sticla imortalizati impreuna. Unul mai zombie, unul cu funda, unul la masa altul pe langa, mancand mere coapte sau inghetata, asteptand sarmale pe frig si degeaba.

Mi-e dor de orasul unde se afla si stiu prea putin cum sa fac sa fiu iar acolo. Nimic nu m-ajuta si ideea de prietenie buna ma incanta. Stiu ce gandesti, si da, si locuitul impreuna…

Cautand o imagine despre buzau am dat de o barca nelalocul ei. E pe uscat si da bine, dar e iesita din al sau univers. La fel ca si noi, ne cautam loc fara sa avem apa de a pluti. Mi-e dor sa vorbim, chiar daca putin, chiar daca degeaba. De ce vorbesti cu mine, e mister, mutat din Buzau mai la vale pe harta.

Esti tip fain, vezi ce faci fara mine pe-acolo, si da, seri cu vin, cu filme si vorbe, plimbari prin parc e ce am in minte. Gasim noi si chestii de nepensionari, dar sa vin pe acolo ca rupem si targu’…

Scriu despre tine, putin dar nu multe. Mi-esti bun, si stii bine.

Doua stelute, doua inimi, doi pesti

2009-09-07T10:04:00.000+03:00

Alti nori, alte lacrimi de cer, aer rece suflat din plamani inghetati de singuratea in care pana si intregul glob s-a scufundat odata cu venirea toamnei…

Mi-e frig, astept ca totul sa se termine altfel si altfel s-a terminat. Din nou, un nume capata chip, un chip de demult devine chip de prezent.

Cu pasi peste prag, privirea mi se pierde in viata dintr-un acvariu ce imi aduce aminte de tot ce am avut de 3 ori, odata singur, o data fericit, o data nesigur.

Suflete mici, cu viata, inoata si isi duc viata asa cum noi nu am putea… In liniste…

Sunt captivat, si, mereu, privirea-mi curgea spre caldura lor uda.

La plecare am primit doi pestisori, bucati de catifea neagra, doua inimi sa aminteasca cum alte doua inimi s-au cunoscut. Era prima oara altfel. Cu multumiri, cu emotie, cu bucurie ca au trecut peste prima lor noapte, sunt fericit de fericirea ce mi-a fost oferita.

Multumesc Cristi.

Doua pe frig, cu caldura

2009-09-06T09:56:00.000+03:00

Pe zi de ploaie, pe zi de frig, un nume a capatat chip. e vorba mea atunci cand cunosc o noua persoana cunoscuta doar prin vorbe si realitati virtuale.

Doua inimi s-au cunoscut, doua inimi au stat aproape si totusi, poate nu a fost destul. Doua inimi si-au simtit trupurile ce le tin inchise lipindu-se, si-au simtit caldura si au batut poate, in acelasi timp, in acelasi fel.

Mie mi-a parut bine sa te cunosc.

Când viaţa ta moare, du moartea până la capăt

2009-09-03T16:10:00.000+03:00

Să fii mamă și să privești criminalul copilului tău în ochi. Să ştii că el a luat viața pe care tu ai dat-o. Să ştii că viaţa copilului tău a fost luată prin lovituri de topor într-un hambar în faţa altor copii ce îşi așteptau la rândul lor sfârșitul tinereții în acelaşi mod.

Să trăieşti în vremuri când nu poţi să lupți cu sistemul ce îţi aduce în braţe un alt copil şi îţi cere să crezi că e al tău. Să încerci să le zici că acel nou copil adus nu e al tău şi să ajungi într-un spital de nebuni cum că negarea ta e doar o urmă de şoc şi să înțelegi ca gestul sistemului este doar un mod de a nu păta imaginea publică a acestuia.

Să trăieşti ani de zile neştiind dacă merită să mai trăieşti sau nu.

Să spui “Nu începe niciodată o luptă dar dacă ești prins într-una să o duci pană la capăt”.

E o întâmplare reală. O femeie a păţit toate acestea. Eu am scris doar cuvinte. În imaginile peliculei vei lăsa lacrimile să curgă.

Changeling. Cu Angelina Jolie.

Ultimul cuvânt din film e “Speranţă”.

Pe jumatate inecat

2009-08-26T11:05:00.000+03:00

Pluteam catre tine. Pluteam lipit de soare, lipit de cer, avand apa doar printre degete, pentru a lasa sa curga caldura prea mare din focul ce ardea cand ma gandeam la tine.

Pluteam catre tine si fericit ca albastrul de cer si de mare nu are culoare, si tot ce vedeam era doar momentul cand ma voi vedea fericit in ochii tai.

Pluteam catre tine cu vorbe, erau ele carma ce nu ma faceau sa imi pierd drumul spre lumea ta. Pluteam catre tine si desi pe furtuna, desi pe distanta, am inghitit ape de timp, ape de frica, ape de dor si nerabdare insa apoi era iara soare.

Pluteam catre tine pana cand simplu, vasul s-a frant. Erau buzele tale ce s-au desfacut pentru altul. Si nu m-am putut prinde de ele si m-am scufundat catre funduri de mare.

Pluteam catre tine, acum sunt jumate-necat.

Inima nu fii de piatra…

2009-08-18T17:28:00.000+03:00

Inima nu fi de piatra, ca doar tu n-ai fost lasata
Sa vezi dorul cum ma poarta fruza-n vant
Inima nu fi haina, c-ai si tu un pic de vina
Daca n-am o zi senina pe pamant

Inima cu ochi ca mura si ca trandafirul gura
Nu-mi da dragostea de-a dura ca-i pacat
Inima nu fi de gheata, fara zambet cald pe fata
Fara cantec, fara viata doar oftat

Doar de dragul tau, raul mie mai rau
Rasul mie mai rar, amarul mai amar
Si tot suspinand ca omul
O sa ma usuc ca pomul

Ce-si da frunzele pe doua lacrime
Inima cu ochi de stele eu ti-am dat visele mele
Tu le-ai ars ca pe surcele intr-o zi
Inima-mi gasesc eu calea

Chiar de schimb dealul cu valea
Imi alung din suflet jalea orice ar fi
De trei primaveri, de trei ierni si veri
De trei toamne-n rand nu mai am un alt gand

Numele-ti rostesc intr-una cat e soarele si luna
Ma duc pe pustii ca tu nu vrei sa stii
Inima nu fi de piatra, pentru ca-n a vietii roata
O sa-ti umble dorul o data ca nauc

Inima de piatra seaca, poate da Domnul sa-mi treaca
Si te las inima acra si ma duc

Inima-mi gasesc eu calea
Chiar de schimb dealul cu valea
Imi alung din suflet jalea orice ar fi
De trei primaveri, de trei ierni si veri

De trei toamne-n rand nu mai am un alt gand
Numele-ti rostesc intr-una cat e soarele si luna
Ma duc pe pustii ca tu nu vrei sa stii
Inima nu fi de piatra, pentru ca-n a vietii roata

O sa-ti umble dorul o data ca nauc
Inima de piatra seaca, poate da Domnul sa-mi treaca
Si te las inima acra si ma duc

Inima pentru iubit, nu pentru dureri

2009-08-17T10:44:00.002+03:00

Ciudat de inceput, tu si eu.

2009-08-15T13:17:00.000+03:00

Tzepos. Timid si totusi nu se teme. Un bulgare de ace ce nu poti sa il iei in brate dar ti-e drag. Poti sa ramai privind, vorbindu-i, poate se desface. Prinde curaj si, lasandu-te sa il cuprinzi in palme, blanita moale de pe burta iti incalzeste inima. Ii simti batand inima incet, e inca salbatic, nu ar putea fi repede domesticit. Nici nu se poate, e firea lui sa fie liber.

Intorc privirea si, in oglinda fada a unui geam, ma vad.

Sunt 2 zile sau 3. Acum nu mai stiu. Sunt ametit si desi nu ti-am zis sunt nervos si ca sunt in criza de coloana azi. Ufff…

Incerc sa pastrez varsta ce o am si experienta din trecut incat acum, sa fie totul normal. Sa fie cu capul pe umeri si sa fie facut fiecare pas calcand pe piatra nu pe norisori. Vreau sa fie altfel si, din nou, intreaga fire se opune si imi inchide ochii deschizandu-mi gandurile.

E diferit si nou, e vechi si cunoscut, vreau sa simt iar, si undeva stiu ca va durea candva. Nu vreau sa fie scurt si nu vreau sa scriu despre tine ca si cum au fost fapte petrecute in ani de zile. Dar ca si cum te-as sti de luni, asa ma port.

Ciudat, ti-am scris ca pari familiar…

Ciudat, mi-e dor de tine si ciudat, vreau sa fim impreuna. Ciudat, nu vreau sa treaca timp sa te cunosc, ciudat, te potrivesti cu ceea ce-mi doresc. Ciudat, nu simt ce simti.