Călare pe un buggy, împreună cu Visurât şi Denisuca, murdari de noroi din cap până în picioare. Foto de Cezar.

Să aveţi un weekend frumos cu toţii, să iubiţi, să fiţi iubiţi, să beţi şi să fiţi beţi. Pe care-l prind că a fost cuminte în weekend îl spurc de nu mai ştie cum îl cheamă cu buletinul în mână.

Ca urmare a acestei hotărâri, pe teritoriul UE va fi interzisă deţinerea bebeluşilor de orice sex, rasă şi etnie în public, cu excepţia cazurilor în care posesorul deţine un permis special în acest sens (va fi emis de Inspectoratele Judeţene de Poliţie, în cazul României), iar bebeluşul este dotat cu cărucior şi lanţ (lanţul trebuie să aibă zala groasă de cel puţin 0,5cm; va fi ataşat atât de piciorul bebeluşului, cât şi de căruciorul din dotare).

În România, legea va intra în vigoare luni, 6 iulie 2009, în primele două săptămâni urmând ca bunul mers al lucrurilor să fie supravegheat de poliţiştii comunitari. Nerespectarea legii atrage după sine, pe lângă confiscarea bebeluşului, amenzi între 500 şi 1500 de lei, cazurile grave (deţinerea fără autorizaţie de gemeni, tripleţi, puradei) putând fi pedepsite chiar cu închisoare de la 6 la 12 luni.

Anume, la Novi Sad, în 9 iulie. Vreo 36 de euro costă ziua de concerte, joi vor mai cânta şi Lily Allen, Roots Manuva şi alţii.

Cine mai vine? Vă trebuie paşaport.

(Deschide-ţi, bre, telefonul.)

Am avut primul meu telefon când am terminat clasa a 8-a. Vechiul telefon al tatălui, cu vechiul lui număr (pe care chiar şi azi m-au mai sunat clienţi de-ai lui, futu-i în raniţă), un Sony CMDX-1000. Gros cât un pachet jumate de ţigări, lung cât aproape două (cu antena scoasă – lung exact cât o cărămidă standard), cântărind aproape un sfert de kilogram (serios). E totodată şi cel mai vechi telefon încă funcţional din casa mea. Bine, asta dacă i-aş găsi încărcătorul. O poză proastă, pentru posteritate:

La telefonul ăsta am vorbit cam doi ani, până mi-a dat mama telefonul ei, bătrânul Bosch 607, pe care l-am ţinut până am primit de la tata primul telefon cu care chiar m-am dat mare: Motorola StarTac. Avea clapetă, era subţirel, nu mai conta că, deschis, avea vreo 20 cm lungime. Am fost cel mai tare din clasă. Vreo lună, că după aia l-am stricat.

După ce am rămas şi fără bijuteria asta am avut un Nokia 5110 de împrumut. De la “tata socru” de pe vremea aia. Îl aveam în buzunar şi am sărit în piscină. De atunci, de fiecare dată când mă duceam pe la gagică şi mă întreba ta-su de telefon, era ba acasă la încărcat, ba uitat la servici (la 17 ani eram copil conştiincios, ce ştiţi voi). Cu două zile înainte să plec la mare cu familionul ei am reuşit să-l repar. M-a costat o sticlă de vin, ce-i drept, dar a funcţionat mai bine ca înainte.

Apoi am avut două Ericssoane T20, din alea grăsuţe. Două pentru că le primise tata moca (şpagă, cred) şi m-au ţinut cam două săptămâni fiecare. Unul l-am pierdut, al doilea mi-a fost furat. După care am stat vreo 6 luni fără niciun telefon, pentru că prea rămâneam fără ele.

Şi apoi a început perioada mea responsabilă, în care nu am mai schimbat telefoanele ca pe gagici. La 18 ani am fost fericitul posesor al primului telefon polifonic de la mine din clasă, anume un Nokia 3510. Nu 3510i, din ăla color, ci 3510 normal. De bine, de rău, e încă în stare de funcţionare, dar numai eu ştiu prin câte a trecut. Cât l-am mai personalizat, câte tonuri de apel mi-am făcut singur (căci sunt un artist), de câte ori i-am schimbat carcasa… După doi ani jumate a fost timpul, însă, de ceva nou.

Şi mi-am luat un Nokia 6020. Primul meu telefon cu cameră, cu suport Java şi cu Wap. L-am iubit ca pe o extensie a mea. Încă mi-e tare drag de el. Ştiam tot ce poate face, am instalat pe el tot ce se putea instala, l-am valorificat la maxim. Dar a venit vremea de ceva mai bun.

Aşa că în decembrie l-am băgat şi pe acesta în sertar, lângă 3510, pentru a face loc în buzunar noului meu Sony Ericsson G900. O bijuterie, gândeam eu: touchscreen, cameră de 5mp, WiFi, slot de card, Symbian UIQ3, suport pentru Opera Mobile 9.5 cu Flash Lite 3.1, frumos, tot ce vrei. Mă jucam chiar şi Monkey Island pe el. Timp de 6 luni, însă. Acum vreo lună a început să facă figuri calibrarea touchscreenului, acum câteva zile a murit de tot. Urmează să-l duc la reparat, că doar am dat o grămadă de bani pe el. Până atunci mă folosesc de un Samsung J700 primit moca de la Vodafone.

Mi-e dor tare de SE-ul meu, să fiu sincer, dar aşa-mi trebuie dacă am trădat Nokia.