Să începem cu chestiile organizatorice: ora anunțată a fost 19, a început la 19:15. Prețul biletelor a fost de 60 de lei în zona unde am stat noi. Până aici, totul a fost în regulă.

Nu ar fi mare lucru de spus despre setup-ul scenei, unul foarte simplu – instrumentele, niște scaune, niște microfoane, câteva reflectoare. Despre sunet însă, am de zis, de rău. În doar câteva cuvinte: boxe prea puține, date la maxim până făceau clipping, microfoane proaste care vâjâiau.

Amfitrion a fost Puiu Ivanițchi, care a insistat să vorbească mult (și de cele mai multe ori, prost) și să ne și cânte câte o strofă din repertoriul următorului interpret. După concert, am citit pe Internet că este cântăreț de folk. Nu s-ar zice… prestația lui fiind jalnică, iar insistența cu care ne-a îndemnat să cumpărăm CD-uri, penibilă. Ok, criză-criză, dar am venit la concert, nu la sales pitch.

Tot la capitolul organizare, durata totală a concertului a fost de 4 ore, fără pauze. Este absolut inacceptabil așa ceva, după cum se știe scaunele din Sala Palatului nu sunt chiar cele mai comode posibil. Au fost oameni care s-au plictisit și au plecat, alții care au fost nevoiți să plece pentru a prinde metroul. Dacă tot știau că durează 4 ore concertul, de ce nu l-au făcut să înceapă de la 5 și să aibă pauză? Probabil că nu vom ști niciodată ce au gândit (sau mai exact, ce nu au gândit) organizatorii.

Înainte de a începe concertul, un nene a încercat să ne convingă că drogurile “e rele”. Și plantele etnobotanice “e rele”. Mi-a adus aminte de un personal din South Park: Drugs are bad, mkaaay? So don’t do drugs, mkaaay?

O observație personală (iar Silvia mă susține): folk-iștii noștri sunt deprimați rău. Emo. Melodiile vesele au versuri triste. Melodiile triste au versuri și mai triste. Am râs și ne-am bucurat de doar câteva ori. Drept urmare, voi introduce o nouă notă: “ITV” (indicele de tăiat venele), care va măsura de la 1 la 10 cât de mult vrea artistul să-și taie venele (1 e deloc, 10 înseamnă că poartă o lamă în buzunar).

Să vedem deci artiștii, în ordinea în care au cântat.

1. Maria Gheorghiu. A cântat 6 piese (fără bis). A cântat foarte bine, are o voce excepțională. Păcat că a ținut să ne dovedească ce deprimată este ea, motiv pentru care merită ITV = 10. De plăcut, merită nota 7 după gustul meu.

2. Daniel Iancu. Și el a cântat tot 6 piese plus un bis. Mi-a plăcut, melodiile au fost vesele, versurile amuzante și inteligente, exact ce-mi doresc de la stilul folk. Stilul său, atât ca mesaj cât și ca interpretare, seamănă foarte mult cu al lui Mărgineanu (care îmi place). ITV = 1, iar nota mea este 10.

3. Alexandru Andrieș. Să încep prin a spune că nu îmi place Andrieș. Știu că sunt oameni care îl adoră, dar versurile lui mi se par stupide. A cântat nu mai puțin de 14 piese și un bis! Noroc că melodiile lui au rar peste un minut și jumătate și unele sunt într-adevăr amuzante, altfel cred că muream de plictiseală. ITV 5, nota mea, 6.

4. Mircea Florian. 6 piese înfiorătoare, deja de la a doua am început să-l regret pe Andrieș. A venit însoțit de un basist de la o formație rock și un nene cu calculator. Pe lângă versurile aberante și muzica ce nu a fost folk nici 10% (exprerimental, progressive, psychedelic ar fi mai corect), calitatea interpretării a lăsat mult de dorit. Efecte introduse aiurea, urlete în loc de voce… Doar basistul mi-a plăcut, sper că mai cântă și în altă trupă, pentru binele carierei lui. ITV = 8, iar impresia personală, 1.

5. Ada Milea. Ca și în cazul lui Alexandru Andrieș, nu mă omor după stilul ei iar uneori versurile mi se par aberante, dar mi-a plăcut, mai ales partea de început, în care a făcut o combinație foarte interesantă cu un băiat, să-i zicem Bobo (așa i-a zis și ea). A cântat 10 piese și un bis și are un ITV de 6. De plăcut, merită nota 8.

6. Doru Stănculescu. 4 piese decente, nu mi-a lăsat nici un fel de impresie, nici bună, nici rea. Ar fi putut lipsi din concert și nu s-ar fi plâns nimeni.

7. Victor Socaciu. Deja din punctul acesta al concertului încep să apară numele grele și preferații publicului. Victor Socaciu a interpretat 8 piese (fără bis, probabil din cauză de lipsă de timp) frumoase, folk real. ITV = 4, impresie personală, 8.

8. Vasile Șeicaru. Cel de-al 8-lea interpret (deja era ora 23) a cântat 7 piese și a avut timp si de un bis. Mi-a plăcut, și sălii la fel. A interpretat atât melodii noi pe care nu le știa nimeni, cât și hit-uri pe care le-a cântat alături de public. Public care în sfârșit a început să se încălzească, după 3 ore de chin total (hai că sunt rău, nu a fost total, doar 60-70%). A fost primul interpret care mi-aș fi dorit să mai rămână. ITV = 5, nota mea: 9.

9. Mircea Baniciu. Fiind ultimul artist care a cântat, Mircea Baniciu a avut timp doar de 6 piese și un bis. Păcat, dacă Andrieș a meritat 14 piese cred că puteau organizatorii să-i ofere și lui Baniciu măcar 10. 10 este și nota pe care o acord eu, iar ITV = 2. Fiind deja după ora 12, cred că nu mai conta dacă durează 5 ore concertul în loc de 4 și ar fi trebuit să-l lase să cânte mai mult.

În concluzie: artiști slabi, medii și buni în același concert, organizare românească pură. Impresia personală: nota 5.

Ai fost și tu la acest concert? Scrie impresiile tale într-un comentariu!

Related posts:

1. Concert Mircea Baniciu Aseară, la Sala Palatului, a fost concertul Mircea Baniciu și...
2. Concert Ștefan Bănică Jr. Vineri seară am fost la unul din multiplele concerte de...
3. Concert Direcția 5 Aseară am fost la concertul aniversar Direcția 5 – 18...
4. Concert Amorphis si Haggard Concertul s-a desfășurat în pavilionul 18 de la Romexpo. Alegerea...

Image credit: DeclanTM.

Related posts:

1. Cum alegi un nume de domeniu pentru situl companiei tale Am publicat pe blogul NOVIT o mini-strategie utilă pentru cei...
2. Desktop-uri sau laptop-uri pentru angajații tăi? Am publicat pe blog-ul NOVIT un post care te ajută...
3. Situl companiei – prezența ta obligatorie pe Internet La început de an, se fac planuri. Preluând niște idei...
4. Căutarea candidaților pe Internet, o necesitate Dacă angajezi în momentul ăsta, în plină criză, ori lucrezi...
5. Internet fix mobil Pentru prezentările produsului pe care îl dezvoltăm la RnD Software,...

Săptămâna trecuta am fost (în calitate de vizitator), la CeBIT, în Germania. Cum din România nu există zbor direct spre Hanovra, a trebuit să schimb avionul (în Munchen la dus și Zurich, la întors). Investitorul în RnD Software a venit din SUA, și a schimbat și el.

Dacă bagajele mele nu au suferit, ale lui s-au pierdut. Definitiv. După 7 zile, Lufthansa (nu vorbim de Ryanair sau alți low-cost, da?) nu este încă în stare să-și dea seama nici măcar unde se află bagajul, cu atât mai puțin să îl și livreze.

În alte dăți, două trollere mi-au fost distruse (roți rupte), o geantă mi-a fost sfâșiată într-o parte și bagajele mele au călătorit până în India și înapoi. Nu este prima dată când i se întâmplă nici lui, evident.

De fapt, cred că procentul de bagaje pierdute sau deteriorate este imens. Iar nouă ni se pare absolut normal să ne cumpărăm trollere metalice, grele și să ne ambalăm bagajele în foarte multă folie protectoare! Ei bine, cred că am o idee mai bună în privința asta. Îți mai aduci aminte de geamantenele din paragraful 1?

Cum ar fi următorul scenariu? La check-in îți depui bagajul într-o cutie rezistentă, metalică, care se încuie electronic și primești doar tu codul de deblocare. Toate cutiile vor avea un chip RFID pentru tracking și vor fi concepute special pentru a fi depozitate unele peste altele (think… LEGO). Pe interior vor avea un strat de burete pentru protecția bagajelor. Ai un bagaj mai mic și nu vrei să se miște? No problem, îl legi cu o “centură de siguranță” sau mai îndeși niște burete.

La sosire, cutiile vin pe bandă însoțite de tracking code scris mare pe un display, formezi codul, iei bagajul și pleci.

Companiile aeriene iubesc standardizarea, probabil că multitudinea de bagaje de dimensiuni, culori, greutăți și alte caracteristici fizice diferite le dau dureri de cap. Nu văd de ce n-ar iubi pur și simplu un astfel de sistem, care pentru ele aduce ușurință în manipularea automată, tracking aproape perfect la costuri mai mici pe termen lung (cutiile se refolosesc, abțibild-urile actuale nu) și asigură și securitatea (atât impotriva furtului cât și împotriva pericolelor din interiorul bagajului).

Este adevărat că în felul acesta spațiul total ocupat de bagaje crește simțitor, și există și greutate suplimentară, dar toate acestea sunt costuri care se pot transfera ușor către pasageri, în cazul în care nu se pot recupera total din optimizarea sistemului (dar eu sunt convins că da).

Mai mult, nu e obligatoriu ca sistemul să fie implementat simultan de către toate liniile aeriene sau aeroporturile, se poate începe cu un singur avion. Se produce un număr de cutii egal cu numărul total de locuri, se dotează avionul și gata. In afară de oferirea de cutii către pasageri înainte de check-in și recuperarea lor după predarea bagajelor, nu există efort suplimentar, restul procesului este compatibil cu ce se întâmplă acum.

Ținând cont câți bani pierd companiile despăgubind clienți cu bagaje pierdute (este vorba de sute sau chiar mii de euro per bagaj pierdut), costul unui astfel de proiect pilot intră în categoria “peanuts”. Mai mult, dacă sistemul prinde se poate folosi foarte ușor și pentru transportul rutier, feroviar și maritim.

Cât despre companiile care produc genți, pentru ele este trivial să se încadreze în niște dimensiuni standard, de fapt deja fac asta.

Tu ce crezi? Ți se pare o idee bună sau din contră? Lasă un comentariu mai jos!

PS: E luni, iar lunea publicăm știri pe blog-ul NOVIT. Citește-le acum!

Image credit: State Records NSW.

Related posts:

1. “Bănci care cer divorț” are nevoie de ajutorul tău Gata, am divorțat de toate băncile care m-au deranjat. Nu...

Locul este același (sediul CG&GC din Șos. Oltenitei, nr. 105A), iar evenimentul va avea loc joi 11 martie la ora 19. Nu uitați să confirmați participarea editând pagina de pe wiki-ul RLUG, prin email la ovidiu at mybox dot ro sau cu un simplu comentariu la acest post.

Cum la întâlnirea de luna trecută am cam greșit/ratat programul, luna aceasta experimentăm un nou format. Nu va mai fi nici o prezentare lungă, ci doar multe “lightning talks” – prezentări de maxim 5 minute. Iată-le mai jos:

• GCX – procesarea imaginilor astronomice si fotometrie (prezentată de Matei Conovici)
• Criptare “manager proof” (de subsemnatul, Ovidiu Constantin)
• Bitslack – devirusarea retelei now easy (… ma rog … ) (susținută de Mihai Badici)
• Comunitati si unelte pentru localizarea in limba romana (prezentator: Nicu Buculei)
• “De la partiţie brută la iSCSI target, repede” (de Dan Şerban)
• “Povestiri din tranşee – aventuri cu DNS” (susținută de Petru Raţiu)
• Nokia N900 – telefonul Linux-arului (de Silviu Marin-Caea)

De asemenea, vor fi prezentate și două proiecte pe care le vom discuta și vom decide dacă Asociația ProLinux le va susține oficial:

• Soluții Linux pentru spitale (de Mihai)
• Proiect educativ – Learn Astronomy (de Catalina Movileanu)

Pentru update-uri, urmăriți lista ProLinux, lista RLUG, wiki-ul RLUG și contul ProLinux de pe Twitter.

Related posts:

1. Invitație la întâlnirea RLUG Ianuarie ‘10 Este iarăși “perioada aceea a lunii”! Este vorba despre întâlnirea...
2. Invitație la întâlnirea RLUG Noiembrie ‘09 Asociația ProLinux organizează pe data de 12 noiembrie (joi) prima...
3. Invitație la întâlnirea RLUG Decembrie ‘09 Iată că a trecut o lună de când am lansat...
4. Invitație la Întâlnirea RLUG Februarie ‘10 Deja v-ați obișnuit cu întâlnirile RLUG lunare organizate de Asociația...
5. Impresii de la Întâlnirea RLUG Februarie ‘10 Ca de obicei în a doua joi a fiecărei luni...

Image credit: jekert gwapo.

Related posts:

1. Studiu: Inovarea și informatizarea IMM-urilor Am publicat pe blog-ul NOVIT un articol mai vechi scris...
2. Rezerva strategică de hardware Am publicat pe blog-ul NOVIT un post în care abordez...
3. Calculatoare second hand – pro și contra Am postat pe blog-ul NOVIT un articol în care abordez...
4. Desktop-uri sau laptop-uri pentru angajații tăi? Am publicat pe blog-ul NOVIT un post care te ajută...
5. Cum să faci oferte salariale În urma reacțiilor și comentariilor la post-ul de săptămâna trecută...

Ceea ce urmează nu este un rant împotriva organizatorilor CeBit, care au făcut tot ce se poate pentru ca lucrurile să meargă cum trebuie. Este doar manifestarea frustrării mele acumulate în ultimele două zile, datorată faptului că am venit la un târg internațional de IT doar pentru a descoperi că nu pot să mă înțeleg cu mulți oameni.

Ok, organizatorii sunt din Germania, Hanovra este un oraș în Germania, o foarte mare parte din companiile expozante sunt din Germania, iar vizitatorii sunt în marea lor majoritate, germani. Ar fi absurd să cer ca tot evenimentul să se desfășoare în altă limbă decât germană, dar nici felul în care se desfășoară lucrurile aici nu mi se pare normal.

Să încep cu orașul și chestiile care te dor imediat ce ai picat din avion: transportul, cazarea și mâncarea. Șoferii de taxi nu vorbesc decât extrem de puțină engleză. Acceptabil dacă ai adresa scrisă pe ceva. Recepționerii și personalul de la hotel vorbesc un pic mai bine, dar în continuare foarte prost și nu prea se descurcă să-ți explice nimic. Din fericire, restaurantele au de cele mai multe ori și variante în engleză.

Următorii pași pe care îi faci prin oraș nu sunt nici ei lipsiți de frustrări – majoritatea indicațiilor sunt doar în germană, inclusiv pe ghidurile turistice sau pe automatele de eliberat bilete de transport în comun. E adevărat că acestea din urmă au și variante în alte limbi, dar sunt extrem de prost traduse și mai mult te încurcă. M-a lăsat mască un pliant care explica avantajele unui card de turist… doar în limba germană, de parcă n-ar mai fi auzit vreodată de vreun turist din străinătate.

Și am ajuns și la târg. Din fericire organizarea în sine este suficient de english-friendly, dar nu același lucru se poate spune despre toți cei care lucrează la târg – de exemplu chelnerii sau vânzătorii, deși am surprins și pe câțiva din responabilii cu informațiile, complet nepregătiți la capitolul engleză.

Dar am lăsat la sfârșit lucrul care m-a lasat mască: prezentări susținute doar în germană, companii care au doar pliante în germană și care nu au nici măcar un vorbitor de engleză în echipa de la târg. Incredibil.

Și toate astea ar fi fost cât de cât de înțeles dacă ar fi fost vorba de un orășel oarecare, unde calcă 10 turiști străini pe an. Dar nu, este vorba de Hanovra, unde în fiecare an sosesc câteva mii cel puțin (dacă nu chiar zeci de mii) de străini. Este vorba despre CeBit, un eveniment care nu se adresează doar consumatorilor, ci are și o parte importantă B2B. În acest caz, situația mi se pare inacceptabilă.

Cred că este timpul să realizăm că noțiunea de țară a cam dispărut, că suntem o societate globală și că trebuie să comunicăm liber. Barierele lingvistice trebuie să dispară, urgent. Nu ar trebui să ni se pară acceptabil să nu putem să ne înțelegem între noi.

Ce măsuri aș lua eu:

• dacă un oraș oarecare primește mai mult de X străini pe an, absolut toate materialele de informare, indicații, marcaje, să existe și în engleză (am ales engleza pentru că este cel mai probabil cea mai studiată a doua limbă pentru majoritatea oamenilor). Și nu traduse cu Google.
• dacă prestezi un serviciu, să nu ai dreptul să servești un străin decât dacă vorbești (bine) engleza. Să se aplice la taxiuri, hoteluri, restaurante, orice. Concurența va face restul.
• engleza la școală. Multă!

Ai altă părere sau alte idei? Lasă un comentariu mai jos!

Image credit: yousayyeah.

No related posts.

Image credit: mightyohm.

Related posts:

1. Situl companiei – prezența ta obligatorie pe Internet La început de an, se fac planuri. Preluând niște idei...
2. Cum alegi un nume de domeniu pentru situl companiei tale Am publicat pe blogul NOVIT o mini-strategie utilă pentru cei...
3. Cum alegi un abonament la Internet pentru compania ta Am publicat pe blog-ul NOVIT un articol destinat companiilor la...
4. Primul post pe blog-ul NOVIT! Tocmai am publicat primul post pe blog-ul NOVIT! Nimic spectaculos,...
5. Bad Site or No Site După cum poate să vadă oricine dă click pe link-ul...

SuperFreakonomics: Global Cooling, Patriotic Prostitutes, and Why Suicide Bombers Should Buy Life Insurance – Steven Levitt, Stephen J. Dubner. In their second outing, economist Steven D. Levitt and journalist Stephen J. Dubner have gone to even greater lengths to portray themselves as wild and crazy outsiders. While their best-selling 2005 book, Freakonomics, had a surreal fruit on the cover (apple outside, orange inside), SuperFreakonomics has the same fruit exploding. Their new title evokes Rick James, the outré King of Funk who sang the 1981 hit Super Freak. Inside this “freakquel” we find suicide bombers and crash-test dummies, kidneys and foreskins, kangaroo farts, and an anti-global-warming “garden hose to the sky.”

Comentariul meu: Oare mai trebuie să comentez? Abia am așteptat să pun mâna pe carte, după ce am citit Freakonomics în ianuarie. Același stil ușor de citit și amuzant, cu exemple foarte variate. Sper ca cei doi să nu se oprească aici și să scrie în continuare (sunt curios cum s-ar numi următoarea carte? MegaSuperFreakonomics? ).

Tu ce ai citit interesant în ultima vreme? Aștept recomandările tale în comentarii!

PS: E luni, iar lunea publicăm știri pe blog-ul NOVIT. Citește-le acum!

Image credit: striatic.

Related posts:

1. Ce-am mai citit – Ianuarie 2010 Mergând pe principiul “puțin dar bun”, în luna ianuarie am...
2. Ce-am mai citit – Februarie 2009 M-am gândit ca de luna asta să scriu și un...
3. Ce-am mai citit – Aprilie 2009 O lună în care am fost foarte ocupat, cu doar...
4. Ce-am mai citit – Noiembrie 2008 O listă mai scurtă, cu fix zero literatură, luna asta....
5. Impresii de la Întâlnirea RLUG Februarie ‘10 Ca de obicei în a doua joi a fiecărei luni...

Acum câțiva ani, oricine știa PHP și MySQL (sau doar credea că știe) crea aplicații online. Am avut astfel de-a face cu tot felul de “aplicații” și “programatori” care nu aveau nici un fel de noțiuni de arhitectură software, optimizare pentru viteză sau securitate.

Am întâlnit de-a lungul anilor “divelopări” care stocau codul HTML/CSS în baza de date sau chiar le scriau direct din PHP cu print sau echo

Rezultatul? “Aplicații” imense pentru că nu se putea refolosi nici un pic de cod, imposibil de personalizat în majoritatea cazurilor (dacă încercai să schimbi un font, erau condamnat la chinuri groaznice), extrem de greu de menținut chiar și de către autor.

Anii au trecut și marii “programatori PHP” au ajuns (sper eu) să lucreze în construcții, iar tehnologiile web au progresat și ele. Au devenit populare AJAX, RSS și tot felul de API-uri care permit importul de date din aproape orice aplicație în oricare alta.

Aplicațiile au evoluat de la “website independent care face ceva” la “portal care agregă date din diverse surse, le prelucrează și le scuipă în alte aplicații”. Faptul că browserele importante permit rularea aplicațiilor web în ferestre independente, fără butoane și meniuri, ba mai mult, pun link-uri pe desktop și pot fi folosite și “offline”, este încă un pas mai departe de “website”.

Simultan, s-au dezvoltat o mulțime de framework-uri care au permis ca aproape orice limbaj de programare să poată fi folosit pentru a implementa aplicații web. Programatorii cu aproape orice fel de experiență au putut să-și multe aplicațiile online (bine, cu excepția bootloader-elor scrise în Assembler, dar nu-aș băgă mâna în foc) și să se poată face o mai bună diferențiere între diversele framework-uri și tehnologii în funcție de cât de potrivite sunt pentru un anumit task.

În zilele noastre, numărul utilizatorilor de dispozitive mobile conectate la Internet a explodat (și nu pare să se oprească prea curând). Iar pe aceste dispozitive mobile aplicațiile web în browser nu prea merg.

Soluția producătorilor a fost, desigur, crearea de aplicații native pentru fiecare sistem de operare major (iPhone, Android, Palm, Blackberry și alții care nu contează). Mai sunt acestea aplicații online? Este o aplicație pentru iPhone făcută special pentru blog-ul meu, o aplicație online sau nu? Plugin-ul pentru “home screen” care îți arată vremea este o aplicație web? După definiție, probabil că nu, și nici nu are importanță.

Important este că toate serviciile online majore au aplicații pentru platformele mobile. Twitter, Facebook, RSS readere, ba chiar și webmail-ul revoluționar, Gmail, nu mai e un webmail, e un client “desktop”. Practic, poți face orice pe un dispozitiv mobil fără a deschide un browser.

Istoria se repetă! Acum 10 ani toate aplicațiile erau cod nativ, iar web-ul era folosit doar pentru Google și pentru a citi paginile de prezentare ale companiilor, organizațiilor sau situri personale (că blog-uri nu prea existau). Acum 5 ani, totul era online – webmail, rețele de socializare, bloguri, situri de shopping sau rezervări. În zilele noastre, toate serviciile de genul ăsta au aplicații scrise nativ pentru dispozitivele mobile, iar browser-ul, ca și acum 10 ani, este folosit (din ca în ce) mai puțin.

Ce înseamnă însă asta pentru programatori și calitatea codului? Numai lucruri bune! Cod nativ înseamnă viteză mai mare, stocare locală de date fără probleme, folosirea offline. API-urile sunt concepute pentru a asigura securitatea aplicațiilor și datelor, iar respectarea standardelor impuse duce în final la calitatea mult mai bună a aplicațiilor.

Comparând și calitatea programatorilor care “făceau saituri” acum 5 ani cu cea a celor care crează acum aplicații pentru shopping destinate dispozitivelor mobile, constat (cu plăcere) un progres evident.

Îndrăznesc să emit și eu o părere, fără a avea pretenție de profet: în 10 ani, noțiunea de “site” nu va mai exista, deși totul va fi online.

Tu ce părere ai? Lasă un comentariu mai jos!

Related posts:

1. Twitter și Facebook atacate. Ce facem? Nu mai e cred nici un secret pentru internauți că...
2. Mituri despre condusul iarna Și a fost și iarnă, vreo 3 săptămâni! Mă rog,...
3. Despre religii Religiile sunt ca permisul de conducere – sunt mai multe...

Image credit: lusi.

Related posts:

1. La ce poți folosi situl companiei? Am publicat pe blog-ul NOVIT un articol care oferă o...
2. Cum alegi un nume de domeniu pentru situl companiei tale Am publicat pe blogul NOVIT o mini-strategie utilă pentru cei...
3. Evaluarea înainte de sfârșitul perioadei de probă Pe blog-ul NOVIT, Silvia a publicat un articol dedicat angajatorilor,...
4. Situl companiei – prezența ta obligatorie pe Internet La început de an, se fac planuri. Preluând niște idei...
5. Motivarea angajaților pe timp de criză România e încă departe de a ieși din criză, iar...

Aparatul în cauză, un HP OfficeJet 6310 este un “all-in-one” – imprimantă color (inclusiv foto), scanner, fax, se leagă la rețea, are port USB și cititor pentru carduri de memorie. Ca specificații, este exact ce-mi trebuia mie acum 2-3 ani, ca proaspăt patron. Nu eram dispus să plătesc prea mult pentru 30-50 de foi scoase la imprimantă pe lună și câteva copii din când în când, iar prețul mi s-a părut decent.

Primele câteva luni de utilizare au fost un vis. După ce i-am dat un IP și s-au aliniat cartușele, totul a mers perfect – mai ales că am folosit funcția de imprimare doar de câteva ori, pentru contracte, iar faxuri am primit două și am trimis unul.

Asta până când la un moment dat s-a terminat cartușul cu cerneală neagră, brusc, în timpul unui print mai mare (peste 80 de pagini). No problem, zic eu. Scot cartușul “mini” cu care vine imprimanta (că doar nu meriți să primești un cartuș de dimensiuni normale când cumperi de la HP!), și introduc un cartuș negru original de rezervă, pe care îl primisem de la cineva care nu avea nevoie de el. Îl găsește, îl aliniază, începe să printeze.

Mă uit apoi la prețuri pentru cartușe originale (să fiu pregătit cu unul de rezervă). Peste 30 de euro cel negru, chiar mai mult cel color. Mică paranteză despre cel color: este unul singur! Dacă ți s-a terminat o culoare din cele 3, arunci la gunoi tot cartușul. Deștepți ăia de la HP, nu?! Au cam de 3 ori mai multe șanse să vândă un cartuș color. Mă intreb cum de nu s-au gândit să pună un singur cartuș, negru+cele 3 culori?

Revenind la prețul cartușelor, un set complet original negru + color costă 2/3 din costul multifuncținalei mele și sensibil mai mult decât o imprimantă simplă. Drept urmare, am abandonat ideea de a folosi cartușe originale.

Nu prea-mi doream să umplu cartușul mini cu care a venit aparatul, dar am întrebat totuși la un centru de reumplere ce să fac cu el. Prima întrebarea pe care mi-au adresat-o a fost dacă am folosit complet cerneala. Da, evident, zic eu. S-au uitat la mine superior și mi-au explicat ca la clasa întâi că HP pune un chip pe cartușe și că odată ce s-au descărcat complet nu se mai pot refolosi. Nu se poate reseta nu știu ce pe nu știu unde și imprimanta n-o să mai vadă că are un cartuș plin, o să creadă că e tot gol. Deja mă bucuram că am aflat și nu voi păți la fel și cu cartușul normal pe care îl aveam în imprimantă.

Viața mea a continuat cu alte griji decât cartușul negru, până într-o zi când, kaboom!, n-a mai mers. Eu, șocat, el, nefuncțional. Eram extrem de sigur că nu am golit complet cartușul (îl monitorizam specia ca să evit descărcarea completă), iar când l-am scos și l-am scuturat mi s-a părut că există totuși ceva prin el, ba m-am și murdărit de cerneală, semn că nu e chiar uscat.

În fine, am zis să încerc totuși. M-am dus, l-am reîncărcat și am povestit ce mi s-a întâmplat. Din nou, experții mi-au împărtășit din cunoștințele lor: cartușele au o dată de expirare (2 ani de la data fabricației, parcă), și după acea dată, nu mai merg. Când m-am dus la ei crezusem că sunt pregătit pentru orice aș fi auzit, dar asta a depășit orice limită. Adică HP îmi licențiază cartușul pe 2 ani și dacă nu-l folosesc, țeapa mea?! DA!

Ajuns înapoi acasă, nu am putut decât să confirm ce mi-au zis și ei – cartușul nu mai funcționa. În momentul acela, dacă aș fi avut o geantă mică cu un buton roșu și rachete nucleare îndreptate spre sediul și fabricile HP, aș fi declanșat fără nici o grjă. Cum însă nu dețin așa ceva, am comunicat părerea mea despre HP suficient de tare încât să audă și vecinii.

Și uite așa mi-am luat un cartuș nou, compatibil, la mai puțin de jumătate de preț decât unul original, fără nici un chip și care se poate reumple de miliarde de ori. Fericit (mă rog…), ajung acasă, bag cartușul și… nu-l recunoaște.

Știți scenele alea de groază din filme, cu focus pe personajul principal? Pupile dilatate, sudori reci, o muzică plină de tensiune pe fundal? Exact așa a fost și la mine, mai puțin muzica, în schimb se auzeau claxoane din intersecție.

Motivul pentru care post-ul acesta încă nu s-a terminat este că nu am topor în casă. Am căutat însă pe Internet și am găsit incantația magică pentru a face un hard reset cu tot cu “uitat” de cartușe: se scot cartușele, se repornește imprimanta, se face hard reset (ai nevoie de 16 degete sau 3 prieteni să te ajute, plus că piezi toate setările), se repornește imprimanta, se bagă cartușele, se repornește imprimanta. La punctul ăsta eram deja convins că măreața multifuncțională rulează Windows 95.

Finalul a fost însă unul fericit! Cartușul a mers foarte bine și după doar 2 zile de când am dat print, am obținut și foile respective. Asta este viteza de imprimare HP?!

Revenind în prezent, imprimanta merge bine cu cartușul negru, dar am constatat că a inceput să dea erori cartușul color (este tot unul original). De obicei se rezolvă prin scoaterea ambelor cartușe și reintroducerea lor, plus un restart, dar văd că face din ce în ce mai des. Este posibil ca și acesta să se apropie de data de expirare.

Dar nu-mi fac griji, știu ce am de făcut: imediat ce se golește, îmi cumpăr unul ne-original, compatibil. Nu-mi cumpăr alt aparat pentru că sper să nu mai am nevoie prea mult în viitor de fax și imprimantă. De scanat, scanez încă destul de mult (vezi post-ul meu Cum să îți organizezi hârtiile în 3 pași simpli), dar sper ca în maxim 5 ani toate documentele pe care le procesez să fie exclusiv în format digital.

Și încă ceva ce voi face: voi evita să mai cumpăr vreodată ceva HP! Nu este posibil să existe atât de puțin respect față de clienți!

Tu ai avut ceva experiențe neplăcute cu HP? Sau poate… plăcute?! Scrie un comentariu mai jos!

Image credit: Alessandro Vernet.

No related posts.

Image credit: soschilds.

Related posts:

1. Cum alegi un abonament la Internet pentru compania ta Am publicat pe blog-ul NOVIT un articol destinat companiilor la...
2. La ce poți folosi situl companiei? Am publicat pe blog-ul NOVIT un articol care oferă o...
3. Situl companiei – prezența ta obligatorie pe Internet La început de an, se fac planuri. Preluând niște idei...
4. Desktop-uri sau laptop-uri pentru angajații tăi? Am publicat pe blog-ul NOVIT un post care te ajută...
5. Server colocat sau on-site? Am publicat și pe blog-ul NOVIT un articol ceva mai...

Ce ocazie mai bună să povestesc expriențele mele și să fac un review? Astăzi voi scrie despre shopit.ro, de la care am cumpărat un router wireless pentru acasă, mai exact un D-Link DIR-300.

Criteriile de alegere a echipamentului au fost simple: marcă de care să fi auzit și să nu sune ca fiind făcut pe vapor, să aibă 4 porturi LAN, WiFi, interfața de administrare să suporte port forwarding și echipamentul să fie printre modelele suportate în firmware-urile DD-Wrt/OpenWrt, în caz că am nevoie să fac chestii mai complicate.

Celelalte două criterii foarte importante au fost prețul cât mai mic și disponibilitatea imediată, pentru că mi s-a ars router-ul pe care îl foloseam acasă (un Asus WL-500gP, scump și pe care nu cred că l-am folosit vreodată la adevărata valoare). RIP.

Acestea fiind spuse, am deschis situl price.ro și am început sortările, plus verificarea review-urilor de pe Internet și spec-urilor de pe situl producătorilor. Odată ales modelul, am deschis toate siturile celor care îl ofereau spre vânzare, cu variație de maxim +20% față de prețul minim.

Acum începe distracția totală, pentru că siturile sunt în general varză la capitolul stocuri. Practic, nu poți să ai încredere deloc în ce scrie acolo. Iar să comanzi online și să aștepți să fii contactat este un joc al nervilor, mai ales când te grăbești. Să mai și plătești în avans cu cardul (acolo unde merge) este de-a dreptul inconștiență.

Drept pentru care am ales să pun mâna pe telefon și să cer direct confirmarea disponibilității. În plus, pentru că băieții de la livrare nu au de cele mai multe ori posibilitatea să încaseze cu cardul, am ales să vorbesc doar cu magazinele care au sediul pe traseele pe care eu urma să le fac în ziua următoare.

Trecând peste situațiile penibile în care pe unele situri scria “în stoc”, dar reprezentantul de vânzări mi-a zis că nu există și nici nu se mai fabrică (minciună sau prostie? N-o să aflu niciodată), sau când i-am cerut unui băiat (simpatic de altfel) să-mi ofere ceva echivalent ca funcții și bani, pe care să îl ridic a doua zi și nu a fost capabil să se uite în Excel-ul lui, am ajuns și la shopit.ro.

Deși nu era prețul cel mai mic, era cu doar +10% mai scump decât minimul, iar ca locație este unul dintre cele două magazine care-mi convin cel mai mult, pentru că nu trebuie să mă abat deloc de la drumurile mele curente.

La telefon, mi-a răspuns o doamnă care nu mă auzea din cauza zgomotului din jur. În final, după ce am zbierat suficient de tare, ne-am înțeles. De aici încolo însă experiența a fost foarte plăcută.

În primul rând, pentru că reprezentantul de vânzări știa despre ce este vorba fără să mă întrebe coduri secrete de produs ascunse în cine știe ce cotlon al sitului. Mai mult, mi-a zis fără să caute 10 minute în Excel-uri, că nu au fizic nici unul, dar că primesc în curând. Eu, un pic șocat de faptul că un magazin online are produse în stoc, n-am zis nimic, ci am așteptat ca doamna să vorbească cu altcineva (probabil responsabilul cu stocurile/magazia).

Am aflat astfel odată cu ea (pentru că auzeam atât zgomotul din sediul lor cât și conversația dintre ei, purtată la un volum semnificativ) că 10 routere modelul dorit de mine sunt comandate și sunt deja pe drum. Am fost apoi informat, spre satisfacția mea totală, că în maxim 2 ore pot veni să-l ridic și că mă pot suna ei exact când îl primesc, să nu stau și să aștept.

Cum nu mă grăbeam chiar atât de tare, m-am dus abia a doua zi dimineață, am plătit cu cardul și mi s-a adus extrem de repede cutia, mi s-a eliberat certificatul de garanție și în 5 minute am plecat. Ciudat, dar în locul unde am plătit și am ridicat produsul era liniște

Iată deci notele mele pentru shopit.ro:

• site actualizat: nu, nota 4/10 (când am comandat, scria “stoc limitat”, deși nu era fizic nici o bucată în magazin).
• comanda telefonică: nota 9/10, agenții de vânzări ar trebui să fie dotați cu căști cu eliminarea zgomotului de fond și telefoane care te pot pune “on hold”, dar în rest, am fost foarte mulțumit.
• plata online cu cardul: nu, nota 1/10. (update, mulțumesc @Web)
• plata la livrare cu cardul: nu, nota 1/10.
• plata la sediu cu cardul: da, nota 10/10, a mers repede.
• estimare timp de livrare: nota 10/10, mi-au spus imediat când pot ridica produsul și s-au ținut de cuvânt.
• verdict shopit.ro: nota 7/10, voi mai cumpăra de la ei dacă prețul mă va determina să mă duc fizic să ridic produsele ori dacă vor introduce plata cu cardul online sau la livrare.

PS: Astăzi e luni, ziua în care publicăm noutățile săptămânii trecute pe blog-ul NOVIT. Citește-le!

Related posts:

1. Supraviețuitorul – recenzie film Aseară am fost la film la Mall. Nu pentru că...
2. The Hunt for Gollum – recenzie film The Hunt for Gollum este un fan-film al trilogiei Lord...
3. Recrutare inteligentă folosind rețelele sociale online Pe blog-ul NOVIT, Silvia a publicat un post oarecum înrudit...

Șoferus Bucureșteanus Cocalarus Maximus. Îl recunoști ușor. Are un BMW vechi de 10 ani, îi auzi manelele de la colț și abordează degajat orice femeie cu apelativul “păpușe”. Treningul Puma luat din piață îl protejează de frig, deci va dori să plece cu mașina imediat ce s-a depus ceva zăpadă.

Deși se duce la sală, e sub demnitatea lui să dea la lopată (oricum n-are așa ceva), drept pentru care deturnează întreprinzătorii care deszăpezesc contra cost o altă mașină cu îndemnul “Hai bă la mine că sunt boss și-ți dau mai mult decât săracul ăla.”

După care intră în mașină, dă drumul la căldură și la manea și-l mai zorește din când în când pe lopătar cu un duios “Hai bă mai repede, că n-am toată ziua!”. Odată mașina eliberată, îi azvârle cu scârbă muncitorului jumătate din suma datorată și răspunde la protestele acestuia cu: “Marș bă cioară de aici, că-ți dau și două!”

După care pleacă să dea o tură de cartier. Ieșirea lui pe stradă îl transformă în pericol public, pentru că nu e capabil să conducă o mașină cu tracțiune pe spate și derapează la orice curbă. Se întoarece plictisit acasă (iarna femeile nu poartă mini) și parchează în fața scării, pe banda 2, blocând banda 1 și mașinile parcate regulamentar. Ăia de la deszăpeziri să facă bine să-l ocolească!

Șoferus Bucureșteanus Cocalarus Communis. Nu are lopată, dar împrumută una mințind administratorul că vrea să curețe aleea din fața scării. Sapă în grabă, cu silă, fiindu-i frică să nu-l vadă vreun cunoscut și să se compromită.

Aruncă cu scârbă zăpada pe mașinile parcate sau în stradă, curăță locul doar cât să poată ieși. Subestimează însă performanțele mașinii (Volkswagen sau Audi vechi de 5-10 ani) și nici nu prea știe ce face, așa că turează motorul mai-mai să-i explodeze cilindrii, încinge cauciucurile și aruncă cu zăpadă, gheață și mâzgă în pietoni.

După ce reușește cu chiu cu vai să iasă din parcare, pleacă la Mall uitând să înapoieze lopata, iar când se întoarce, dacă nu găsește un loc deja curățat, parchează ilegal.

Șoferus Bucureșteanus Cocalarus Erus (proprietar). Are în buzunar actele de proprietate de la locul de parcare pe care NU l-a plătit. Nu o să ți le arate, dar o să te amenințe că ăla e locul lui și dacă nu vrei roți tăiate, să te muți urgent.

Fiind locul lui, s-a sculat la 5 dimineața să-l curețe. A depozitat zăpada în spatele mașinii (Dacia 1300 ediție ‘77), blocându-se singur. Dar nu-l deranjează, că de fapt nu pleacă nicăieri. Chiar dacă trebuie să ajungă undeva, merge cu tramvaiul, să nu vină cineva să-i ocupe locul. Locul lui, care i se cuvine și l-a curățat.

Dacă totuși pleacă undeva cu mașina, lipește un anunț agramat pe un copac, prin care te anunță că el a curățat locul, deci i se cuvine și îi este rezervat. Oricum, măsura e redundantă, stimata lui soție te va anunța de la balcon că nu ai parcat bine, în fix 5 secunde după ce ai oprit motorul.

Șoferus Bucureșteanus Communis. În fine, am ajuns la primul exemplar care nu mai este “cocalarus”. Poți să trăiești alături de el, deși nu este un monument de bun simț sau spirit civic.

Se scoală dimineața și-și deszăpezește masina (Dacia Logan sau Renault Clio), aruncând zăpada astfel încât să nu blocheze prea tare alte mașini, dar nu se sfiește să mai arunce și în stradă.

Dacă te vede că te chinui să scoți mașina din parcare, se oprește și nu te ajută, așteptând 5-10 minute să pleci și să parcheze el. Dacă totuși nu poate parca nicăieri, înjură ușor în barbă și ori parchează în loc nepermis (fără totuși să încurce în mod deosebit circulatia), ori pune mâna pe lopată.

Șoferus Bucureșteanus Eximium (excepțional). Este o specie în pericol de dispariție. Atunci când îl întâlnești trebuie să-l admiri cu respect și uimire față de perfecțiunea naturii, având grijă să nu-l sperii.

Este genul de om care care înainte să se îndrepte spre mașină, curăță treptele și aleea din fața blocului. Când își deszăpezește mașina, depune zăpada doar în spațiul verde, fără să încurce pietonii, mașinile parcate și nici nu aruncă zăpada în stradă, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să o care câțiva metri.

Dacă te vede că te chinui să-ți miști mașina, vine și te ajută cu lopata, te împinge sau te ghidează. Dacă te vede că nu ai unde să parchezi, te întreabă cât timp stai și-ți spune să parchezi în spatele lui, că el nu pleacă în curând de acasă.

Dacă este suficient de cald încât zăpada se topește, are grijă când pleacă să nu arunce cu zoaie în pietoni. Preferă să parcheze la 2 km de casă sau să sape 20 de minute pentru a elibera un loc, decât să blocheze pe cineva sau să parcheze într-un loc unde încurcă circulația.

Ai întâlnit și tu reprezentanți ai speciilor prezentate mai sus? Ori poate că ai identificat alte specii, subspecii, încrengături sau familii? Lasă un comentariu mai jos!

Image credit: phunkstarr.

Related posts:

1. Mituri despre condusul iarna Și a fost și iarnă, vreo 3 săptămâni! Mă rog,...
2. Cronica unei dimineți înzăpezite în București Am primit o leapșa de la Andrei, așa că mă...
3. Nunta in Bucuresti – biserica La vara o sa fac (si) cununia. Nu neaparat pentru...
4. Cum să te porți cu femeile – varianta pentru IT-iști Am publicat pe revista online Cenușă de trandafir primul meu...
5. Becul de 107 ani Citeam azi că pe undeva prin California este un bec...

Image credit: bragadocchio.

Related posts:

1. Calculatoare second hand – pro și contra Am postat pe blog-ul NOVIT un articol în care abordez...
2. Departament de personal sau de resurse umane? Am publicat pe blog-ul NOVIT un nou articol semnat de...

Dar asta nu înseamnă că nu cunosc decât drumul de acasă la aeroport! Am călătorit destul și prin țară:

• Am mers la mare.
• Am fost și la plimbare cu vaporul pe Dunăre.
• Am vizitat și orașe: Brașov, Sibiu și favorita mea (pentru că este o cetate), Sighișoara.
• Dar cel mai mult îmi place la munte! Fie că a fost vorba de Valea Prahovei, Moeciu-Bran sau Tușnad (cu superbul lac Sfânta Ana), la munte mi-a plăcut cel mai mult.
• Iar locul meu preferat din România este Lepșa. Întotdeauna m-am simțit excelent la Lepșa, deși am avut și câteva ghinioane

Unde aș vrea să merg în continuare? Dacă am noroc, la Herculane! Vedeți mai jos de ce:

Articolul participă la concursul organizat de viajoa.ro cu premiu constând în 2 nopți de cazare la Pensiunea Roua de Munte din Herculane.

Image credit: Coco_ro.

Related posts:

1. Lepșa Dacă tot prindem ultimele ninsori de anul ăsta în următoarele...
2. România, țară bananieră E oficial, suntem țară tropicală. Nu chiar bananieră, mai mult...
3. Note to self Dragă Ovidiu, Când pleci la munte la o casă particulară...
4. Construirea unui sistem HR acolo unde nu a existat vreodată Silvia a publicat primul ei post pe blog-ul NOVIT –...
5. Educarea șoferilor din România – guerilla style Ieri am circulat un pic mai mult cu mașina prin...

Image credit: kballard.

Related posts:

1. Cum alegi un abonament la Internet pentru compania ta Am publicat pe blog-ul NOVIT un articol destinat companiilor la...
2. Cum alegi un nume de domeniu pentru situl companiei tale Am publicat pe blogul NOVIT o mini-strategie utilă pentru cei...
3. Rezerva strategică de hardware Am publicat pe blog-ul NOVIT un post în care abordez...
4. Calculatoare second hand – pro și contra Am postat pe blog-ul NOVIT un articol în care abordez...
5. Cum să faci oferte salariale În urma reacțiilor și comentariilor la post-ul de săptămâna trecută...

• am început cu aproximativ o oră întârziere față de ora normală. Am întârziat din cauza traficului peste 40 de minute, deși am plecat de la birou cu o oră înainte de începutul întâlnirii. Ce să zic, eu am propus niște scurtături, dar Zgrim, Matei și Petre s-au opus. Vina lor
• din cauza asta și din cauză că “prezentarea lungă” despre OpenStreetMap a fost de fapt “prezentarea foarte lungă” (peste o oră și jumătate!), nu am mai avut timp să ținem și prezentările de 5 minute.
• probabil că data viitoare o să organizăm doar prezentări scurte – 8-10 de câte 5 minute plus timp de socializare și întrebări cred că ar fi potrivit.
• ca și data trecută, prezentarea a fost filmată și vom actualiza pagina wiki imediat ce va fi disponibilă.
• am twitt-uit live folosind hashtag-ul #prolinux, iar log-ul se poate citi aici.
• concluzie: nu a fost atât de bine pe cât speram. Va fi mai bine data viitoare!

Mai jos se pot urmări slide-urile prezentarării OpenStreetMap susținută de Eddy Petrișor și câteva poze (mai multe în galeria Fedora).

PS: Astăzi e luni, nu ratați știrile NOVIT!

[Show as slideshow]

 

Related posts:

1. Impresii de la întâlnirea RLUG Decembrie ‘09 După cum am anunțat și invitat, joi 10 decembrie a...
2. Impresii de la întâlnirea RLUG Ianuarie ‘10 Așa cum anunțam în urmă cu 10 zile, joia trecută...
3. Invitație la Întâlnirea RLUG Februarie ‘10 Deja v-ați obișnuit cu întâlnirile RLUG lunare organizate de Asociația...
4. Impresii de la întâlnirea RLUG Noiembrie ‘09 După cum știți din invitația făcută acum ceva timp aici...
5. Invitație la întâlnirea RLUG Ianuarie ‘10 Este iarăși “perioada aceea a lunii”! Este vorba despre întâlnirea...

De ce se întâmplă asta, dacă știm cu toții că e greșit? Pentru că vrem și ne place. Colecționarul de plante etnobotanice (a scris și Alin cât de cretină e denumirea asta) este pasionat de ierbarul lui, fumătorii sunt dependenți de nicotină sau au un tic nervos, bețivii caută o ieșire ieftină și eficientă din problemele cotidiene pe care nu le pot rezolva, șoferii conduc cu viteză pentru adrenalină sau pentru că se grăbesc, iar șaorma este mult mai gustoasă decât broccoli fiert.

Există deci o cerere. Legile economiei (și din nefericire pentru statul român, economia e implacabilă) spun că dacă există o cerere, va exista o ofertă. Pentru alcool, țigări, droguri de tot felul și desigur, și șaorma.

Atâta timp cât eu vreau să obțin ceva, întotdeauna se va găsi cineva care să îmi ofere acel ceva. Pot fi companii care au magazine și plătesc taxe, pot fi traficanți la colț de stradă, un ID oarecare de pe Internet sau pur și simplu îmi voi produce singur “ceva”-ul, dar trebuie să fii naiv (sau statul român) încât să-ți închipui că dacă penalizezi doar vendorii, nu și clienții, va scădea cererea.

Problema cu trecutul diferitelor substanțe în ilegalitate este că duce la pierderea controlului. Tactica struțului nu funcționează și nu dovedește decât ce incapabili sunt cei care ne conduc. A scăzut cumva consumul de alcool în perioadele de prohibiție? Nu prea. Există mai puțină prostituție în târile unde aceasta este ilegală? Nu. Este fenomenul drogurilor sub control în țările unde acestea sunt legale? Da.

Și atunci cum își poate cineva închipui că dacă închizi “magazinele de vise”, oamenii nu vor mai cere substanțele respective? Și că nu se va găsi instantaneu cineva care să le obțină și să le distribuie?

Pentru a schimba cu adevărat atitudinea consumatorilor, penalizările trebuie să fie îndreptate în primul rând împotriva lor, nu doar împotriva producătorilor sau vânzătorilor. Sunt două metode: prin educație sau prin pedepse.

Educația funcționează cel mai bine – dacă mă convingi că șaorma o să mă omoare probabil că nu o să mai mănânc. Pe de altă parte, este și cea mai greu de implementat metodă – durează foarte mult (generații) și costurile sunt imense. Abordarea prezentă cu spot-urile TV este bună, dar s-ar putea optimiza, de exemplu prin segmentarea pieței și targetarea cât mai precisă. De exemplu la grădiniță le zici copiior să nu mai mănânce fast food. În școala generală, să nu se apuce de fumat sau droguri. Și tot așa.

Cea de-a doua variantă, penalizările directe, este o soluție mai ușor de implementat. Frica este un motivator foarte puternit, iar dacă aș ști sigur că fac 10 zile de pușcărie pentru că am mâncat șaorma, n-aș mai trece pe la Dristor Kebap. Aici eu aș propune două abordări diferite.

Pentru faptele care afectează și viața altora (deci fapte cu risc social), de exemplu condusul cu viteză sau oferirea de droguri minorilor, să existe pedepse extrem de dure: amenzi foarte mari, dublate cu închisoare și muncă în folosul comunității. Dacă mi s-ar confisca mașina pentru mers cu viteză, n-aș mai depăși niciodată viteza legală. Dacă pentru o țigară vândută unui minor s-ar confisca toată marfa din magazin, s-ar plăti amenzi imense și s-ar lichida firma, toți vânzătorii și-ar legitima clienții.

Există însă și fapte care nu afectează decât propria persoană – aici sunt obiceiurile care țin de stilul de viață. Eu mănânc în fiecare zi șaorma și beau doar Coca-Cola, iar statul ar vrea să mă descurajeze. De ce vrea statul asta? Pentru că mă voi îmbolnăvi și o să îl coste mai mult să mă facă pe mine bine. În plus, trăiesc mai puțin și plătesc mai puține taxe. În cazul ăsta, cea mai simplă soluție este ca pentru bolile datorate stilului de viață să suport eu costuri mai mari.

Exemplu ușor de implementat: dacă la controlul medical periodic “ies din grafic” conform vârstei mele, am 6 luni să-mi revin (mi se vor stabili target-uri), sau mi se măresc taxele cu 2%. Și tot așa. Ai colesterol? Plătești. Ești supra-ponderal? Plătești. Ai ficatul varză de la băutură? Plătești. Plămânii tăi sunt cam negri? Plătești!

Dar evident, pentru ca măsurile luate să fie eficiente, trebuie să fie aplicabile și aplicate. Șansa să fii prins când faci ceva ilegal sau nerecomandat trebuie să fie maximă, iar pedepsele să se aplice.

În concluzie, părerile mele sunt:

• scoaterea în afara legii a anumitor produse este inutilă
• combaterea obiceiurilor proaste se face în primul rând prin educație
• pedepsele pentru nerespectarea legii trebuie să fie dure și aplicate constant și fără discriminare

Tu ce părere ai despre lupta statului român cu etnobotanistul beat care conduce cu viteză mâncând o șaorma? Lasă un comentariu mai jos!

Image credit: N.ico.

Related posts:

1. Bănci care cer divorț – BRD Din ciclul “Ce bancă mai urâm săptămâna asta”, vă prezint...
2. Bănci care cer divorț – BNR Am divorțat deja de multe bănci, altora le-am promis-o cu...
3. Bănci care cer divorț – Bancpost După BRD, o altă bancă ce și-a dorit neapărat să...
4. Bănci care cer divorț – Emporiki Emporiki, iubirea mea veche. Ne-am cunoscut într-o seară de mai...
5. Bănci care cer divorț – Update 1 A trecut ceva vreme de când îmi anunțam intențiile de...

Image credit: DerrickT.

Related posts:

1. Importanța perioadei de probă Silvia a publicat pe blog-ul NOVIT un articol în care...
2. Real life spam (sau Interviu de angajare) Mă enervează oamenii care mă fac să pierd timpul. Mă...
3. Supracalificați – să-i angajezi sau nu? Pe blog-ul NOVIT, Silvia a postat un articol care răspunde...
4. Cum să-ți negociezi salariul Pe blog-ul NOVIT, Silvia oferă candidaților câteva tips and tricks...
5. Recrutare inteligentă folosind rețelele sociale online Pe blog-ul NOVIT, Silvia a publicat un post oarecum înrudit...

08:30 – sună alarma de la telefon. Mute.

08:35 – sună alarma de la telefon. Mute.

08:40 – sună alarma de la telefon. Oprit alarma. Adormit la loc.

09:05 – m-am trezit singur, ba chiar m-am dat și jos din pat.

09:10 – mă duc până la geam să văd starea vremii. Nu mai ninge, deci motivul ăsta să nu ies din casă pică. Răcit nu mai sunt, nici asta nu mai merge.

09:25 - mă îndrept din nou spre geam să văd în ce stare sunt mașinile și să-mi fac un plan.

09:30 – prezint observațiile mele în Ședința de planning a plecării de acasă a lui Ovidiu, ținută în sala de ședințe NOVIT, adică în sufragerie. Mai jos, minuta întâlnirii:

• am două mașini la dispoziție: Logan-ul și Mazda. Ambele au suficientă benzină, ambele sunt înzăpezite, ambele necesită săpat.
• sigur necesită săpat, nu are rost să aștept 2 ore poate se face cald și se topește. Sigur, am zis!
• între timp mi-am adus aminte că am treabă la RnD Software și nu pot să chiulesc, deci chiar trebuie să mă duc la birou.
• revenim la problema scosului mașinii din zăpadă. Facem o analiză SWOT? Facem. Facem și un WBS? Facem.
• există patru etape identificate:

1. Ajuns la ușa mașinii, deschis și scos instrumentele.
2. Săpat zăpada din spatele mașinii.
3. Curățat restul zăpezii (geamuri, capotă) să văd și eu pe unde merg.
4. Montat lanțurile și ieșit din parcare.

• etapa 1 este tricky, se face fără instrumente (că nu le am, că-s în mașină). Trebuie să mă încalț bine și să am mănuși.
• etapa 2 este simplă logistic, dar necesită efort mai mare. Mai beau un pahar de cola să-mi crească nivelul de zahăr, să am energie.
• etapa 3 este trivială, dacă mai stau în picioare după dat la lopată.
• etapa 4 este complicată, pentru că roțile din față sunt probabil în zăpadă. O să mă ud și/sau murdăresc.
• acestea fiind spuse, am făcut lista de materiale necesare:
• haine: jachetă pe care o pot murdări, pantaloni impermeabili, bocanci, mănuși.
• lanțuri: am două parechi, una în fiecare mașină. În Logan sunt în portbagaj în husa proprie. Mai greu de ajuns la ele și probabil sunt și încurcate. În Mazda sunt în spatele scaunului șoferului, desfăcute, într-o plasă de rafie. Avantaj Mazda.
• lopată. Este în Logan, în spatele scaunului șoferului. Avantaj Logan.
• cantitate de zăpadă de pe mașină: mai puțină pe Logan, deci mai puțin de muncit, în Mazda se face mai repede cald și se topește singură. Scor egal.
• cantitate de zăpadă din spatele mașinii: greu de spus de la etajul 9.
• cauciucuri: Mazda, de vară, Logan, all seasons. Avantaj Logan, și poate reușesc s-o scot și fără să pun lanțurile.
• concluzie: încerc să scot Logan-ul, dar o să iau decizia finală la fața locului.

10:00 – m-am echipat, m-am pregătit psihologic (“Yes I can!“), am luat ambele chei în mână și am coborât la mașini.

10:05 – am plecat cu metroul. Motivul în pozele de mai jos!

[Show as slideshow]

 

Ideea cu metroul s-a dovedit genială: a fost ziua lui Matei și am putut să consum băuturi alcoolice răcoritoare și nu mi-a mai fost frig în drum spre casă.

Related posts:

1. Specii de șoferi de București – varianta de iarnă După cum spune și o reclamă la radio, în trafic...
2. Comentariul literar al unei manele Asta e din categoria “râsu-plânsu’”, nu e imposibil ca în...
3. Cronică de nuntă Pe 16 august am participat la o nuntă. A mea....
4. Nunta in Bucuresti – biserica La vara o sa fac (si) cununia. Nu neaparat pentru...

Image credit: raneko.

Related posts:

1. Desktop-uri sau laptop-uri pentru angajații tăi? Am publicat pe blog-ul NOVIT un post care te ajută...
2. Situl companiei – prezența ta obligatorie pe Internet La început de an, se fac planuri. Preluând niște idei...
3. Cum să faci oferte salariale În urma reacțiilor și comentariilor la post-ul de săptămâna trecută...
4. Construirea unui sistem HR acolo unde nu a existat vreodată Silvia a publicat primul ei post pe blog-ul NOVIT –...
5. Recrutare inteligentă folosind rețelele sociale online Pe blog-ul NOVIT, Silvia a publicat un post oarecum înrudit...

Locul este același (sediul CG&GC din Șos. Oltenitei, nr. 105A), iar evenimentul va avea loc joi 11 februarie la ora 19. Nu uitați să confirmați participarea editând pagina de pe wiki-ul RLUG, prin email la ovidiu at mybox dot ro sau cu un simplu comentariu la acest post.

La întâlnirea de luna aceasta vom avea cel mai probabil un format un pic mai lejer, cu doar o prezentare “lungă” de 30 de minute pe tema OpenStreetMap, și câteva prezentări scurte de 5 minute. Vom aloca mai mult timp întrebărilor și discuțiilor libere, iar în măsura în care avem timp vom face și ceva demonstrații.

Așteptăm pe oricine folosește Linux și software open-source sau doar este curios ce se ascunde în spatele acestor denumiri și noțiuni! Poți să fii începător sau kernel hacker, dorim să te cunoaștem! Poți să vii chiar cu laptop-ul tău cu Windows, avem noi grijă să pleci cu el reinstalat .

Pentru update-uri, urmăriți lista ProLinux, lista RLUG, wiki-ul RLUG și contul ProLinux de pe Twitter.

PS: E luni, iar lunea publicăm știri pe blog-ul NOVIT. Citește-le acum!

Related posts:

1. Invitație la Întâlnirea RLUG Martie ‘10 Știți deja despre ce este vorba: Asociația ProLinux organizează în...
2. Invitație la întâlnirea RLUG Ianuarie ‘10 Este iarăși “perioada aceea a lunii”! Este vorba despre întâlnirea...
3. Invitație la întâlnirea RLUG Decembrie ‘09 Iată că a trecut o lună de când am lansat...
4. Invitație la întâlnirea RLUG Noiembrie ‘09 Asociația ProLinux organizează pe data de 12 noiembrie (joi) prima...
5. Impresii de la Întâlnirea RLUG Februarie ‘10 Ca de obicei în a doua joi a fiecărei luni...

Să ridice mâna cine crede că o viață de om este neprețuită. Ieșiti afară imediat, ați picat examenul. Aici e cursul de economie, nu de filosofie. Da, economie. Pentru că de la economiști ne vine răspunsul. Un răspuns simplu, ușor de înțeles. Este o sumă. Ești pregătit?

Valoarea unei vieți este maxim 129.000 de dolari. E mult, e puțin? Nu contează. E realitatea. “Cifrele nu minte”. Așa-i că după ce fraierii ăia cu “neprețuită” au părăsit incinta, te-ai gândit la cel puțin o sumă cu 10 cifre? Poate chiar 12?

Ei bine, te-ai înșelat. Viața e ieftină. Mai ieftină decât cea mai ieftină mașină din parcare de la Rex sau de pe Dorobanți. Mai ieftină decât țoalele pe care le are pe ea Nuți. Mai ieftină chiar decât un apartament cu 3 camere lângă Mall.

Uită-te pe geam și numără câte Dacii Logan trec în 10 minute. Dacă le vinzi, poți cumpăra o viață și-ți mai rămâne ceva. Fumezi? O viață costă cât 43.000 de pachete de țigări. Cam atâta fumează într-un an 100 de persoane. Probabil cunoști câteva zeci de fumători. Voi toți ați putea să vă abțineți de la fumat și în câțiva ani cumpărați o viață.

Cât timp te gândești la alte echivalențe, permite-mi să-ți povestesc despre Daniel Răduță. Am fost coleg cu Daniel la BitDefender, timp de câțiva ani. Eu tester, el dezvoltator al motorului de antispam din produse. Am lucrat împreună, eu am găsit buguri, el le-a rezolvat.

Este unul din cele 25-30 de persoane care au făcut ca experiența BitDefender să fie mai mult decât m-aș fi așteptat de la o companie mare. Pe Daniel nu l-am văzut niciodată supărat, sau urâcios, sau arțăgos. Nu a țipat niciodată la nimeni. Nu cred că este capabil. Toată lumea îl place pe Daniel.

Pe lângă foști și actuali colegi sau prieteni, Daniel are o soție, Raluca. Nu am avut ocazia să o cunosc până acum, dar nu are cum să fie decât o persoană excepțională. Dar Daniel mai are ceva. Un băiețel care se va naște în luna martie.

Este posibil ca băiețelul să nu apuce să-și cunoască prea bine tatăl. Este posibil ca Raluca să rămână singură. Este posibil ca atunci când noi foștii colegi ne aducem aminte de BitDefender, să fim și un pic triști.

De ce? Pentru că Daniel suferă de leucemie acută limfoblastică. Un fel de cancer al sângelui. Se moare. Rata de supraviețuire timp de 5 ani (conform statisticilor, desigur) este de 66,3%. În SUA, nu la noi.

Probabilitatea ca băiețelul său să nu-și cunoască niciodată tatăl este de o 33,6%. O treime. Probabil că șansa ca Daniel să fie alături de fiul său în prima zi de școală, sau când intră la liceu, sau să îi prezinte pe cea care îi va fi soție, sau să-și țină în brațe nepoții, tinde în România spre zero.

În cazul lui Daniel, statistica a fost suficient de precisă. Viața lui Daniel la cota zilei este între 120.000 și 150.000 de euro. Atât va costa transplantul în străinătate, care îi poate salva viața.

Face rost de 120-150.000 de euro sau moare. E simplu. E statistică. E crud, e nedrept, e aberant. Dar este realitatea.

Putem însă să îl ajutăm, e simplu: strângem împreună suma respectivă și îi cumpărăm o viață nouă.

Pe pagina de donații sunt toate informațiile, se poate dona cu cardul, durează doar 3 minute. Orice sumă este bună. Dacă nu-ți permiți, trimite-le link-urile prietenilor tăi sau pune un banner pe un blog. Fă ce poți, dar nu lăsa ca un om să moară pentru că-i mai lipseau câteva mii de euro.

Știu că te manipulez, dar te rog imaginează-ți-l pe fiul lui Daniel întrebând-o pe Raluca: “Mamă, eu de ce nu am tată ca ceilalți copii?” Ce-ar trebui să-i răspundă? “Pentru că am avut cu 10.000 de euro prea puțin” ?

Donează. Pentru Daniel, pentru Raluca, pentru fiul lor.

Din fericire, Daniel nu e singur. Nici nu avea cum, ți-am zis deja că este un om excepțional și toată lumea îl iubește. Zânele bune există și au demarat o campanie pentru donații și licitații. Iată doar câteva dintre ele:

• Licitaţie umanitară: m-am scos la tarabă
• Licitație online – Arbore de cafea, un metru inaltime
• Ziua in care am scos chinezu.eu la vanzare
• Licitez două invitaţii la Vonda Shepard pentru Daniel
• Şi hrănit de Simona Tache, şi cu banii luaţi…
• Mă vând şi eu cu ce pot pentru Daniel Răduţă
• Vorbe vorbim da’ fapte facem?

Sunt mult mai multe licitații și se pot găsi pe Twitter pe hashtag-ul #draduta, pe cauza de pe Facebook și pe situl lui Daniel.

Cum nu prea văd ce obiect fizic aș putea să scot la licitație, mă licitez pe mine și pe Silvia: 10 de ore de consultanță de orice fel (IT, HR, management), din gama de servicii NOVIT. 10 ore pot însemna o instalare și configurare de blog sau server de mail, interviuri cu candidați, înființarea unui PFA, crearea câtorva procese pentru compania ta. You name it.

E simplu: donezi minim 300 de euro sau 1200 de lei până pe 10 februarie, îmi trimiți un scan cu dovada, iar pe 11 eu aleg câștigătorul (dacă vrea, poate să rămână anonim), pe care îl voi contacta să vedem cum putem să-l ajutăm.

Rezultatele se văd deja: 30.000 de mii de euro când am scris eu articolul ăsta, adică în 4 zile de la începutul campaniei.

Ajută-l și tu pe Daniel! Donează, pune un banner și spune mai departe!

No related posts.

Image credit: nanpalmero.

Related posts:

1. Departament de personal sau de resurse umane? Am publicat pe blog-ul NOVIT un nou articol semnat de...
2. Construirea unui sistem HR acolo unde nu a existat vreodată Silvia a publicat primul ei post pe blog-ul NOVIT –...
3. Studiu: Inovarea și informatizarea IMM-urilor Am publicat pe blog-ul NOVIT un articol mai vechi scris...
4. Primul post pe blog-ul NOVIT! Tocmai am publicat primul post pe blog-ul NOVIT! Nimic spectaculos,...
5. Rezerva strategică de hardware Am publicat pe blog-ul NOVIT un post în care abordez...