Nu pot să scriu altceva decât să transmit informația, așa cum este ea: Daniel Răduță ne-a părăsit. S-a lăsat liniștea.

Related posts:

1. Cât costă o viață?

Înveți repede, atunci când ai copil, că e normal să plătești prețuri exorbitante pe hăinuțe făcute din 20 cm pătrați de material, pe niște plastic-uri ordinare sau alte asemenea chestii “absolut necesare”. Mai absolut ca vodka! Ceea ce nu aș fi vrut să învăț este însă cam cum se face la noi customer care (prin contrast cu ce înseamnă ‘customer care’ la ei).

Am cumpărat acum câteva săptămâni un cărucior varianta “de vară” – mai mic și mai ușor de manevrat decât varianta “heavy duty” de iarnă. Am mers în magazin, ni s-a părut ok, l-am luat și am plecat. 2 km mai târziu, am constatat că nu e bun: poziția era extrem de incomodă la împins – mânerul prea scurt și poziționat prea jos, astfel încât trebuia să mergi fie aplecat și să te doară spatele, fie dădeai cu picioarele în roți. În plus, din cauză că centrul de greutate pica foarte în față, era foarte complicat să înclini căruciorul spre spate pentru a urca borduri.

Ce ne-am gândit noi în mintea noastră de clienți obișnuiți cu comerțul online de la Amazon și magazine care-și respectă clienții? Ia să mergem noi cu căruciorul înapoi și să-l schimbăm cu alt model mai bun, sau să ne luăm banii înapoi. Zis și făcut, mergem cu toate pungile, cărțulia, căruciorul curat și rulat doar câțiva km, și explicăm problema. Din păcate, la noi în magazine vânzătoarea nu e capabilă să ia decizii și n-o interesează să rezolve problemele clienților, ci doar să se întoarcă la conversatia cu vecina, așa că n-a știut să ne spună decât că dacă are o problemă, să-l ducem la garanție. În final, l-am lăsat acolo și am plecat, așteptând să ne sune “șefa”, aparent prea ocupată la ora aia să discute cu un client care-i dăduse bani. Nu eram foarte optimiști când am plecat (și bine am făcut, vedeți de ce în continuare).

A doua zi, ne sună șefa. Nu, nu ca să ne ajute, ci ca să ne repete povestea – dacă e defect, să luăm căruciorul din magazin și să-l ducem la service. I-am explicat că nu-i defect, e doar prost proiectat și nu ne place, ea o ținea pe a ei – poate ni-l schimbă la garanție. Ni-l schimbă cu ce, cu altul la fel de inutilizabil? Cum n-a știut ce să răspundă, a făcut “fallback” pe modul agresiv – că a mai avut ea o clientă care a amenințat-o și cu OPC-ul și cu Garda Financiară și n-a rezolvat nimic, că ea e în afacere de 15 ani… Asta în condițiile în care eu n-am amenințat-o cu nimic și am avut tot timpul un ton foarte politicos.

A rămas că o să sune ea la distribuitor să întrebe ce se poate face. Cele două propuneri ale mele – să-i returnez produsul și fie să-mi dea banii sau să cumpăr un alt produs, nici măcar n-au fost considerate. Eram dispus să renunț chiar la o parte din preț, în ideea că poate va face o reducere agresivă de 20-25% pentru că e “second hand”.

Discuțiile din zilele următoare au fost cam în aceeași notă – ea s-a lăudat cu faptul că e intangibilă și că dacă nu ne place produsul, n-avem ce să-i facem. A trebuit de vreo 3 ori să-i repet că nu o ameninț, că n-am nimic cu ea ci cu produsul care e proiectat greșit. Nici măcar asta nu a vrut să înțeleagă, mi-a precizat de cel puțin două ori că a vândut multe cărucioare exact modelul ăla și nici un client nu a fost nemulțumit (mai avea să-mi spună că sunt eu incapabil să împing un cărucior… n-a zis-o dar am înțeles din tonul ei).

După ce mi-a comunicat că cei de la garanție au zis că dacă e defect, mi-l schimbă (se pare că i-a fost imposibil să înțeleagă că e posibil ca ceva să nu fie defect, dar să nu-ți placă) și eu i-am zis că nu are sens soluția asta, singurul lucru pe care a putut să-l facă a fost să-mi permită să las căruciorul în magazin și dacă se vinde, îmi dă banii, dacă nu, nu. A avut grijă să-mi spună că face asta din mărinimie, că ea nu e obligată să facă asta, dar cum de fapt are o mulțime de bani nu o deranjează să mai ajute clienții din când în când…

Cum de vândut singur îmi e mai simplu online, n-ar acceptat propunerea ei generoasă, și ne-am despărțit, având grijă să-i precizez că nu așa de tratează un client, mai ales când cererile lui nu sunt absurde, și că prin urmare nu voi mai cumpăra niciodată nimic din magazinele ei, și nici prietenii noștri. N-a părut să o impresioneze (ea e în business de 15 ani și are o mulțime de bani, remember?)

Și ca să “add insult to injury”, discutând câteva zile mai târziu cu o prietenă, am aflat că exact același cărucior l-a cumpărat și ea, din același magazin, a încercat și ea să-l returneze și a trecut prin exact același “proces”. Evident, și ei i s-a comunicat că s-au vândut multe cărucioare identice și nimeni n-a avut nici o problemă cu ele…

Mai e ceva de comentat? Nu cred, poate doar să spun că producătorul căruciorului incomod este Bertoni, iar magazinul de la care l-am cumpărat este în incinta complexului Titan, etaj 1, și am înțeles că mai are un magazin în zona Delea Nouă/Călărași. A se evita, atât magazinul cât și producătorul. De fapt, a se evita orice magazin dubios care nu oferă o promisiune fermă că poți returna produsele în x zile dacă nu-ți plac.

Image credit: The Consumerist.

Related posts:

1. Ce înseamnă ‘customer care’ la ei
2. Customer care or don’t care?

Cumpăr destul de des online din afară – am constatat că nu sunt diferențe față de produsele disponibile în România. De la ei ajung în cam același timp, pentru că la noi nu sunt niciodată pe stoc (dacă sunt în ofertă), iar diferența de preț merită câteva zile de așteptare în plus și un drum până la poștă.

De obicei cumpăr de la Amazon (.com, .co.uk și .de), și tot despre Amazon este vorba în postul de azi. Mai exact, o sa povestesc (singurele) două întâmplări neplăcute pe care le-am pățit cu produsele comandate de la ei și cum mi s-au rezolvat problemele.

Întâmplarea 1. Am comandat de pe amazon.de o placă video de la ATI. Prețul cu tot cu expediere era cu 20-25% mai mic decât în România, pentru că cei de la Amazon nu sunt nesimțiți să vândă plăci din generația anterioară la același preț ca atunci când au fost lansate (Pentru amuzament, încă mai există plăci vechi de 2 ani la prețuri incredibil de mari în ofertele din România, puteți verifica).

Din Germania până aici, placa a făcut doar 4 zile, dar cam acolo s-a terminat distracția – după ce am pornit-o am constatat că e defectă. Primea curent, pornea fan-ul, era recunoscută de sistem, dar nu dădea nimic pe ieșire HDMI, iar încercările de a o resuscita cu comanzi date din ‘aticonfig’ (Linux) au dus la blocarea sistemului.

Prin urmare, mi-am luat inima în dinți și am scris la vânzător (nu era Amazon, ci un reseller local din Germania). Eu am scris în engleză, ei mi-au răspuns în germană, dar ne-am înțeles. A rămas că le trimit pachetul înapoi și aștept să mă contacteze. Le-am trimis placa, am așteptat 5 zile, am așteptat 10, am așteptat 15… nimic.

Eram pe cale să sun să fac scandal, dar m-am uitat în cont – îmi returnaseră banii de câteva zile! Am făcut un follow-up cu ei, mi-au spus că au trimis la rândul lor placa la AMD, care le-a răspuns foarte scurt “defecțiune de fabricație, faceți refund”, ceea ce au și făcut. Fără întrebări suplimentare, fără frecuș, fără să întârzie plata 3 luni.

Întâmplarea 2. Am comandat de pe amazon.co.uk două cutii de medicamente homeopate care nu se găsesc în România (deși producătorul este prezent cu alte medicamente… ciudată situația). Fiecare cutie ar fi trebuit să aibă 20 de flacoane, și au ajuns o cutie cu 20 și una cu 15 . Nu-mi dau seama cum s-a întâmplat, probabil că roboțelul lor de ambalat s-a confuzat, sau poate codul de bare era identic pe cele două produse.

Am intrat pe chat cu un agent de suport tehnic de la Amazon, i-am explicat situația, mi-a zis să le trimit produsele înapoi pentru un refund. Cum de fapt eu nu aveam o problemă cu produsul, ci doar cu cantitatea primită, i-am propus să-mi facă un refund parțial, adică să-mi dea înapoi 1/4 din prețul unei cutii de medicamente.

A fost de acord instant și a doua zi deja aveam banii în cont. Fără comentarii, fără să mă pună să fac poze la cutie, fără să suspecteze că vreau să le trag teapă cu 5 sticluțe.

Clientul (adică eu) a avut parte de încredere, înțelegere și suport, atât atunci când a fost o problemă trivială în valoare de 2 lire, cât și atunci când am returnat o placă de 300 de euro.

Oare cum s-ar fi întâmplat în România? Vom vedea în episodul următor…

Image credit: The Consumerist.

Related posts:

1. Customer care or don’t care?

You know I am a fan of Bitcoin (or you just found out). The idea behind it is absolutely brilliant and a lof of other people seem to agree, since there’s a real economy growing related to Bitcoin. While the system is cool, the software is not.

IMHO, the official Bitcoin client is a piece of … art. The code is more or less incomprehesible, and the idea that is perfectly fine to download 1.4 GB of data to work is completely flawed. No, you shouldn’t own a gigabit-connected server to use Bitcoin!

Imagine my happyness when I discovered Electrum, a light client that “talks” to a Electrum server (which in turn talks to a “real” Bitcoin server). This way, I can run a Electrum client off a USB stick like BitSafe-Electrum, or even on my Android phone.

I decided I had to help the development of Electrum (and, indirectly, the Bitcoin ecosystem) by running my own Electrum server – I even wrote a detailed howto. And I wanted to provide the best services possible – the same quality that customers expect from my services company – NOVIT.

And this is where the fun starts. I never had any problem with Electrum itsself, but I did with Abe and the Bitcoin daemon – a lot.

I’ll start with Abe. Electrum uses Abe to convert the Bitcoin datafiles to a relational database to speed up (ha!) queries for its client. But Abe sucks. Abe is probably the worst MySQL application ever. I don’t even want to get started on how many issues I had with the SQL performance because of it – and yes, my server is powerful enough. Abe also has the bad habit of messing up the database from time to time, probably by inserting wrong data that ends up duplicating keys and whatnot. This has happened 2 times already.

Fortunately, the Bitcoin daemon usually works. It does use a whole lot of memory and writes huge debug files to disk (I couldn’t find a way to disable this “feature”) and takes a lot of time to shut down when it has many open connections, but nothing horrible. A few days ago, however, bitcoind managed to corrupt its own data files and crashed hard on restart, dumping core. Abe decided it’s a very good time to corrupt the database because of this, too.

So let me paint a clear picture of my situation:

• I wanted to provide quality services for the Bitcoin world, by running a Electrum server on a fast server and maintained by professionals (me!).
• two compoments that Electrum uses, Abe and bitcoind, are unreliable and corrupt their respective databases from time to time.
• restoring either takes a very long time (8 hours or more).

The naive solution is: when such a crash occurs, delete the bitcoind datafiles or drop the SQL database and allow bitcoind to re-download the blockchain, and Abe to reimport it to MySQL, respectively. This is easy enough, but I wasn’t happy with it – too much time to wait, when I wanted to be back online as soon as possible.

The less naive solution, but still not good enough, it to keep a dump of the MySQL database handy, and a copy of the blockchain, too. If bad things happen, you do one of these two things:

• restore the bitcoind datafiles from backup, restart bitcoind and allow it to update from the network. If backups are relatively new (1 week or less), it will only take 5-10 minutes to download everything.
• restore the SQL database from the dump, then restart Electrum to allow it to update the missing blocks. Unfortunately, restoring the database takes a very long time.

Add to this that while backing up and restoring the data, Electrum will not work – this means at least 20 minutes per week for the backup and several hours for restoring in case of a crash. As you can see, this is not good enough. I needed something else.

I finally came up with this solution. It might not be perfect, but seems to work (for now, at least).

For bitcoind, I’m running two daemons: the first is the “live” one, which Electrum uses. I am also running another, completely independent, bitcoind daemon. Its only purpose is to download the blockchain. Every day, the backup daemon is stopped and its datafiles are backed up, then the backup bitcoind is restarted.

If the “live” bitcoind crashes or corrupts its data files, but the backup daemon still runs fine, I simply move it to the correct disk location and ports. If both daemons crash at the same time, I’m back to the less naive solution above – I’ll restore from the one day old backup and restart bitcoind. And if it happens again and again, I have other/older bitcoind versions ready to run.

It’s useful to know the following trick: Abe will not be very happy if the bitcoind datafiles are changed, so before restarting Electrum I first force a reindex:

mysql> use database electrum;
mysql> UPDATE datadir SET blkfile_number=1, blkfile_offset=0 WHERE dirname='/home/bitcoin/.bitcoin';

Since Abe is faster at this than Abe-loaded-through-Electrum, I first run Abe directly before restarting Electrum (see more about this in the Electrum server HOWTO).

I use a similar approach with the MySQL database. Electrum uses the “live” database called “electrum”. At the same time, I have a different database called “electrum_backup” updated by Abe running directly as a daemon and not loaded by Electrum. It reads the data from the backup bitcoind above, too. Once a day, I dump the backup database to a file.

If the live database gets corrupted, I change the config file to point to the second database and restart Electrum. If, by any chance, both databases get corrupted at the same time, I do have the backup so I can go back to the less naive solution.

Since the cost of doing both switches at the same time is very little, I acutually have a single restore procedure, not two. If either bitcoind or Abe mess up their data, I restore from the second bitcoind datafiles and the backup SQL database.

And this is, kids, what I learned while running alpha software – you can’t trust the code, things will break and you need to be prepared to come back online fast, if you want to offer quality services.

But, to tell you the truth, it’s fun being a early adopter (or a visionary, how they say)

Related posts:

1. How to run your own Electrum server
2. Running a dedicated BitCoin node How To
3. My new pet project: BitSafe-Electrum

Am scris deja atâtea despre RDS, că m-am plictisit (și îmi închipui că și voi): cum insită RDS să piardă clienții companii și despre faptul că trimit facturi când au chef, plus ce-am mai scăpat din când în când. Dar parcă nu pot rezista și trebuie să mai scriu câteva lucruri

După ce m-am lămurit că nu pot face modificările pe care le doream în contact dacă abonamentul este pe companie, am ales singura metodă care-mi mai rămăsese: să renunț la contract și să-mi fac altul, pe persoană fizică – și așa o să am și Internet rapid și ieftin, și acces mobil (printr-un stick USB 3G).

Plin de optimism, m-am îndreptat spre sediul de lângă bloc, unde știam sigur că se fac contracte pentru persoane fizice. Stau la coadă, zic ce vreau… și primesc răspunsul uluitor: la ei pot doar să depun cererea de reziliere, dar nu pot să fac transfer de pe persoană juridică pe fizică. Iar reziliere înseamnă că rămân căteva zile fără Internet și TV. Nu-mi convine, așa că sunt îndrumat către un sediu cu reprezentant comercial mai “șmecher”.

Ok, mă sui în mașină, mă duc la Auchan, unde dau de un reprezentant pentru persoane juridice care nu făcea nimic. Și nici n-a făcut, pentru că a găsit un motiv să mă trimită în altă parte (n-am reținut exact care a fost motivul). Deja mă enervasem puțin.

Mă sui iar în mașină și mă duc la Cora Pantelimon, dar nu înainte de a suna să mă asigur că ajung unde trebuie. Un pic mai liniștit, ajung în jurul prânzului, unde, evident, reprezentantul comercial era în pauza de masă. Cam cu jumătate de oră înainte ca respectiva pauză să înceapă oficial. Cum aveam oricum o întâlnire în destul de puțin timp și îmi era foarte clar că pauza de masă se va prelungi semnificativ și după intervalul normal, decid să plec.

Revin după câteva zile, de data asta după pauza de masă. Sunt informat că reprezentantul comercial “a ieșit”. Lovit de o inspirație subită, întreb, mai mult în glumă “dar se mai întoarce?”. Mi se răspunde foarte serios “nu cred, mai bine reveniți dimineața”. Ah, ok… Nici să mă enervez n-am mai avut chef.

Revin după câteva zile, dis de dimineață. Coadă mare (până atunci nu văzusem decât 2-3 persoane, probabil fraierii ca mine care nu știau cum e cu programul “redus”), așa că mă înarmez cu un suc și multă răbdare și aștept cuminte.

După “doar” 45 de minute, reușesc să ajung la reprezentantul comercial, care mă informează plictisit că cei din Dristor habar n-au ce vorbesc, puteam liniștit să reziliez contractul și să fac unul nou pe persoană fizică, pentru că nu-mi tăiau netul și TV-ul, luna fiind în curs și plătită. Am înghițit în sec, era și vina mea că n-am realizat că luna e deja plătită… Îmi face modificările pe care le doream și plec mulțumit că măcar am rezolvat.

5 zile mai târziu sunt sunat la ora 22 (da, 22!) de o duduie de la suport, care mă informează că mi-au schimbat login-ul de la PPPoE și mi-au setat parola ‘ovidiu’. Da, știe că nu prea sigur, dar parola pot să mi-o schimb singur din sistemul lor DigiCare, trebuie doar să-mi fac cont. Să dau restart la router în 5 minute.

Dau eu restart la router după 10 minute, nu-mi merge noul username și parola. Mă gândesc că mi-am notat greșit userul (de parolă eram sigur ), intru pe DigiCare de pe telefon, să-mi fac cont. Nu pot să-mi fac cont, pentru că nu-mi este recunoscut codul de client și numărul de contract – probabil că reprezentantul comercial nu s-a obosit să introducă chiar totul în baza de date. Plictisit și obosit, am inspirația să folosesc userul și parola anterioare. Ce să vezi, au funcționat perfect.

Am lăsat așa setările (“dacă merge, nu te atingi”) încă vreo 4-5 zile, când probabil că au realizat că e cazul să-mi activeze noul cont și să-l șteargă pe cel vechi. Dar cont pe DigiCare tot n-am putut să-mi fac, mai mult de două săptămâni. Într-un final am izbăvit (când s-a încheiat luna și au emis facturile).

Recunosc că am avut momente când am regretat că am fost poate prea dur cu cei care lucrează la RDS și i-am făcut maimuțe. Acum nu mai am nici un regret. Cine crede că mă înșel, este rugat să-mi explice de ce, printr-un comentariu.

PS: Mai nou, primul request HTTP după conectare este redirecat către un portal care servește o reclamă la postul RDS de știri DIGI24 sau așa ceva. Nu m-ar deranja prea tare, dacă primul request pe care-l face router-ul n-ar fi întotdeauna către un server DDNS. Noroc că am OpenWrt și l-am reparat ușor cu ciocănelul…

Image credit: timparkinson.

Related posts:

1. Multe concerte in 2008
2. Ce este un DNS și de ce îți trebuie mai multe
3. WordPress Tip: Mai multe bannere în același widget

Being a “Linux on all my machines, please” kind of guy, I rarely have a need to use corporate crapfeatures like Active Directory. So when I do need to work in such an environment, I manage to look retarded by not being able to do simple tasks like change my domain password. No more!

It’s usual (I think it’s the default setting?) for AD users to be forced to change the password on first login and regularly. When using Windows, the operating system prompts you to do it when you login. The Linux applications (for example, Nautilus, that I use to browse Windows shares) don’t tell you that you need to change your password, they just don’t work.

That’s one problem. The other is that I would have expected from the distro makers to offer a easy to configure way of logging in with AD credentials (and some way of knowing your password is expired), but no such luck, even though it’s fairly easy to do. Anyway, I usually try to login 2-3 times, and if it still doesn’t work, I go change my password.

If I see a Windows machine around, I usually login there, change my password and return to my computer to continue browsing that porndocumentation shares. But Samba has an easy way to do it, so here goes so I (and you) can easily find it:

$ smbpasswd -r domain-controller -U username

Where domain-controller is the DNS name or IP of the AD server (or one of the AD servers in the domain). It’s usually called ad, but it can be something alse. Ask your local administrator.

Ta-daaaa!

Related posts:

1. Xmail password decrypter
2. How to change the boot splash image on HTC Desire
3. How to resolve Namecoin’s .bit domains in Linux

Nu, nu sunt în urmă cu 2 săptămâni la citit știrile, pur și simplu am ales să nu comentez “la cald” – asta nu face bine de obicei, pentru că apar tot felul de trolli gata să înjure pe oricine. Acum, că nu mai avem sângele încins, poate putem să tragem niște concluzii.

Pentru cine nu mai are incidentul proaspăt în memorie, la postul Antena 3, moderatorul l-a făcut dobitoc și nesimțit pe un invitat (telefonic). Toată lumea s-a scandalizat, megaziariștii au intrat în fibrilații, CNA-ul a pedepsit derapajul.

Ok, sunt de acord că Antena 3 produce mizerii. Sunt de acord că nu prezintă obiectiv știrile, că de multe ori depășesc orice limită, dar mi s-au părut incredibile diverse reacții. Iată mai jos ce-au înțeles unii din evenimentele respective:

Televiziunile trebuie să educe poporul, să transmită idei înnălțătoare, nu să creeze isterie. Da, așa ar fi optim. Și sunt de acord că asta trebuie să facă televiziunea publică. Dar nu cred că trebuie să forțăm în nici un fel o companie privată, care are ca unică misiune să facă profit pentru acționari. Unele posturi aleg să facă jurnalism de calitate, altele merg pe metoda OTV. Nu am nici un fel de problemă cu asta, fiecare dintre noi, consumatorii, votăm cu telecomanda.

Antena 3 ar trebui să transmită știri, cât mai obiectiv cu putință. Se pare că unii iau prea ad literam faptul că A3 este o “televiziune de știri”. De fapt, au în grilă o mulțime de talk-show-uri în care se întoarce pe toate fețele o situație sau un personaj. În seara respectivă, moderatorul a ales să aibă o poziție, nu doar să relateze o situație. Chiar nu văd care-i problema.

Moderatorii nu au voie la păreri personale, ar fi optim dacă ar fi roboți. Hai să nu fim ipocriți, cu toții dintre noi înjurăm zilnic mai mult decât a făcut-o moderatorul respectiv. Dacă eu pot să zic “X e un bou”, de ce n-ar putea să o facă și cineva care apare la televizor (pe un post privat!)? Repet, cui nu-i place limbajul sau mesajul, schimbă postul.

Să-i cenzurăm, să le închidem postul, să-i bicium în piața publică! Asta mi s-a părut de departe cea mai îngrijorătoare atitudine. Aceeași jurnaliști care au luptat pentru libertatea presei au urlat ca din gură de șarpe și au cerut tot felul de pedepse, mergând până la închiderea postului. S-a cerut chiar intervenția mai fermă a CNA (probabil și-ar fi dorit să fie cineva cu un deget pe buton și să le taie emisia la 0,001 secunde după rostirea cuvântului magic – sau înainte!).

Nu pot să fiu de acord cu așa ceva. Asta este cenzură, oameni buni! Antena 3 este o companie privată, care poate să facă profit după cum consideră managementul, iar piața va decide. Nu cred că trebuie să le impunem vreo responsabilitate morală (de a informa obiectiv, de a fi politicoși sau orice altceva) pe care este foarte clar că nu vor să și-o asume. Și în nici un caz nu voi fi de acord cu cenzura de orice fel ar fi ea. Dacă moderatorul vrea să înjure, n-are decât, cui îi place se uită, cine e deranjat schimbă postul.

Nu voi accepta ca CNA să decidă pentru mine ce pot și ce nu pot să consum, ce fel ajung informațiile la urechile mele. Cine este CNA? De ce le acceptăm pozițiile de parcă ar fi niște personalități culturale și morale ireproșabile (când de fapt sunt niște politruci altfel inexistenți)? Oare nu-i e nimănui teamă că vor ajunge să decidă nu doar cum se prezintă o informație, ci și când? Și ce informații trebuie să ajungă? Sau în ce proporție? Oare n-ar fi mai bine dacă CNA ar dispare de tot și ar lăsa piața să decidă singură?

Niște întrebări grele, mult mai grele decât faptul că un oarecare moderator de la un oarecare post privat a înjurat un oarecare invitat.

Ia să ascultăm noi o melodie potrivită, cât timp te gândești la asta și scrii un comentariu mai jos.

Image credit: timparkinson.

No related posts.

Am publicat pe blog-ul NOVIT un articol în care încerc să explic, poate mai clar și mai dur decât am făcut-o până acum, care este scopul și motivația din spatele unui blog de companie: Ai blog, deci oferi consultanță gratuită?!

Image credit: Maria Reyes-McDavis.

Related posts:

1. Un an de existență a blog-ului NOVIT
2. Oferi acces WiFi clienților și partenerilor? Nu le pune datele în pericol!
3. Mă mut cu blog cu tot

Am urmărit în ultimele săptămâni, nu chiar cu detașare, dar fără să mă implic prea mult, protestele anti-ACTA. Înainte de asta, au fost protestele din Piața Universității. Am urmărit și toate schimbările din lumea arabă, am citit și despre mișcarea Occupy.

Trebuie întâi să precizez că mi se par mult mai grave atacurile la libertatea individuală, mai ales când vin din partea corporațiilor, cum este ACTA, decât faptul că o țară este condusă de niște incapabili și niște hoți. Dar iată că pentru a da jos un guvern care n-a făcut, în definitiv, nimic mai rău decât toate celelalte guverne de incapabili și hoți de dinaintea lor, oamenii și-au pus sănătatea, libertatea și chiar viața în pericol ieșind în stradă, în schimb pentru a da jos ACTA s-au semnat petiții și s-au scris post-uri pe blog.

Dintr-un motiv care îmi scapă, oamenii cred că dacă fac “gură”, lucrurile se schimbă. Nu, nu se vor schimba. Se vor schimba denumirile și personajele, dar sistemul va rămâne același. Același tip de oameni va conduce țara, aceleași corporații vor face aceleași lucruri pentru a îngrădi libertățile utilizatorilor de Internet.

Doar că o vor face mai bine. Vor modifica legi existente, 2-3 paragrafe odată. Nu vor folosi aceiași termeni agresivi care ies prea mult în evidență. O să le ia 5-10 ani ceea ce au încercat să facă acum dintr-un singur foc (că doar, fiind corporații, sunt concepute să lucreze eficient), dar tot o să le iasă, în timp ce noi vom fi foarte fericiți cu ce-am făcut și cum am salvat noi Internetul.

Există trei metode uzuale prin care poți să obții schimbarea sau să faci legile inaplicabile:

• Să joci jocul. Faci lobby, intri în politică, ai ca scop eliminarea anumitor legi și protejarea anumitor interese. Este ceea ce face Partidul Piraților în diversele sale încarnări. Apreciez foarte mult tot ce-au făcut diversele partide ale piraților, dar îmi este clar că va trece extrem de mult timp până când vom vedea ceva rezultate. Mult prea mult timp în care interese mult mai bine finanțate vor conduce jocul. Avem nevoie (și) de Partidul Piraților, dar cred că, pe termen lung, strategia lor va eșua.
• Proteste agresive. De departe cele mai de efect proteste, cel puțin pe plan mediatic, sunt cele violente. Dai foc la o clădire, arunci un bolovan în capul “opresorului” și lumea te ia dintr-o dată în serios. Se fac transmisiuni, talk-show-uri, iar votanții de acasă se lasă impresionați. Chiar și dacă nu iese cu revoluție, politicienii vor încerca din răsputeri să evite așa ceva în viitor, deci vor mai “da de la ei”. Problema cu această metodă (pe lângă folosirea violenței în sine, care este regretabilă) este că urmările nu sunt optime – oameni sunt arestați sau mai rău, iar cei dispuși să participe nu sunt întotdeauna cei mai buni purtători de cuvânt. Eu nu mă simt “coleg” cu cei care s-au luat la bătaie cu jandarmii și nu vreau să mă sociez cu ei, chiar dacă avem aceleași interese.
• Civil disobedience. Metoda asta-mi place. Este non-violentă și în același timp foarte eficientă. Deși presupune încălcarea legii, este vorba de obicei de fapte minore pentru care nu poți păți mare lucru într-o țară civilizată. Unul dintre scenariile mele favorie este greva fiscală (a nu se confunda cu evaziunea fiscală). De exemplu, ce s-ar întâmpla dacă un număr suficient de mare de companii și persoane pur și simplu nu ar mai plăti taxele timp de un an? Penalitățile de întârziere sunt relativ mici, iar acțiunile de recuperare a creanțelor durează mult, timp în care statul nu ar avea lichidități. Companiile s-ar descurca chiar și cu conturile blocate (există cash, există barter), în schimb suspectez că statul ar deveni brusc mult mai cooperant în legătură cu cota TVA-ului, birocrația, miliardele de taxe aberante și abuzurile organelor de control.

Tehnologia a făcut posibilă o a patra metodă:

• Schimbarea regulilor jocului, de jos în sus, rapid și fără avertisment. Vor să filtreze accesul la Internet? Vom folosi criptare, VPN-uri și Tor. Vom deveni anonimi pentru a nu putea fi persecutați pentru ceea ce spunem. Încearcă să dea jos telefonia? Avem VoIP și IM. Taie Internet-ul în toată țara? Mesh networking. Un fel de civil disobedience, dar chiar mai eficientă. Nu-ți plac regulile? Îți iei jucăriile și-ți faci jocul tău.

Pentru sistemul monetar, eu cred că Bitcoin sau tehnologii asemănătoare vor schimba la rândul lor, regulile jocului. Nu poți bloca conturile Bitcoin, nu poți pune popriri, nu poți să furi banii cetățenilor. Nu poți nici măcar să spionezi aleator ce fac oamenii cu propriile fonduri. Va trebui ca statul să devină, din asupritor, slujitorul cetățeanului care îi va da, voluntar și doar dacă merită, bani.

Sigur, probabil că în ce privește acțiunile fizice, nu prea avem ce face. Atâta timp cât statul are monopolul violenței, nu vom putea schimba de jos în sus, nonviolent, chiar toate legile. Dar guvernele și corporațiile ar face bine să realizeze că nu vor avea tot timpul controlul. Cât despre proteste, sunt inutile. Dacă ceva nu-ți convine, nu te duce să te rogi de “ei” să te asculte. Schimbă regulile, elimină-i pe “ei” din ecuație.

Tu ce crezi? Scrie un comentariu mai jos!

Image credit: Warren Noronha.

No related posts.

Te așteptai să vezi aici niște poze idilice de la munte? Eventual pe mine făcând flic-flac-uri cu placa în 1080p? Nu ai noroc, o să scriu despre impresiile mele de bucureștean nins. Sinistrat, cum ar veni, de MOARTEA ALBĂ, sau OROAREA DE GHEAȚĂ sau alte titluri senzaționale .

N-am avut pretenția să-mi scoată primăria mașina din zăpadă. Nici măcar nu am plecat cu mașina de acasă decât dacă a fost neapărată nevoie. Am însă pretenția ca maimuțele care conduc mașinile de deszăpezire să nu facă mai mult rău decât bine. Evident, lor nu le pasă de pretențiile mele, pentru că au avut un talent deosebit de a îngrămădi zăpada adunată de pe partea carosabilă în spatele sau în lateralul mașinilor parcate, deși 50 de metri mai departe erau un spațiu viran spre care putea să fie împisă. Nu mai zic că ar fi fost de bun simț ca acolo unde nu se putea împinge zăpada în așa fel încât să nu încurce circulația sau mașinile parcate, să o încarce între-un camion și să o ducă în parc (maxim 100 de metri).

M-am ales în schimb cu un bloc compact de zăpadă înghețată cu tot felul de mizerii prin ea, înalt de 1 metru și lat tot cam așa, înghesuit în spatele și în lateralul mașinii. Ocazie cu care am obținut și niște zgârieturi pe tablă, că zăpada aia mai avea și sticle de plastic și capace bere și alte cadouri prin ea. Asta a fost la zăpada anterioară, acum o săptămână.

Mi-am învățat lecția și la tura următoare de zăpadă, de acum 3 zile, n-am mai așteptat să arunce maimuțoii zăpada pe mașina mea și am ieșit cel puțin o dată pe zi, uneori chiar de două ori, să dau zăpada de pe lângă mașină și să fac câteva exerciții de ieșit din parcare, că data trecută mi s-a format gheață sub roți și n-am putut pleca de pe loc decât împins de 3 oameni. ESP sucks (Și nu, nici cu el dezactivat nu am plecat neîmpins. Am chiar impresia că nu se poate dezactiva complet traction control-ul sau cum i-o zice).

Printre primele lucruri pe care le-am constatat a fost că nu prea am unde să arunc zăpada. În drum e nesimțire să o arunci (nu că asta i-ar fi oprit pe unii din vecinii mei), printre mașini nu încape chiar așa multă, pe mașinile vecinilor iar nu merge (nici asta n-a fost o problemă pentru alții). În fine, am făcut un turnuleț, înjurându-i în gând pe ăia de la deszăpezire că nu au împins-o încă 50-100 de metri până unde începea terenul viran.

Am mai observat și că dacă e zăpadă e foarte ok să parchezi în mijlocul intersecției, blocând câte o bandă pe fiecare stradă. Am notat în minte că un alt loc bun de parcat este pe trotuar în dreptul trecerii de pietoni, că acolo nu mai e zăpadă, au curățat-o fraierii. Iar dacă nu găsești un loc, este perfect în ordine să lași mașina pur și simplu pe banda 2 (banda 1 fiind deja ocupată de zăpadă și alte mașini parcate).

Dar cel mai mult m-am distrat cu cei care căutau un loc de parcare. Venea omul, vedea că dau la lopată și i se aprindea beculețul: “Îl aștept pe ăsta să termine și să plece și parchez în locul lui!”. Și așteptau cuminți (ar fi fost culmea să-mi dea flash-uri să mă grăbesc), la căldurică, în mașină. Unul chiar și-a încuiat mașina și a plecat (probabil că vedea de la geam locul de parcare). Nici unul nu s-a dat jos să mă întrebe dacă plec, dacă am nevoie de ajutor. Nici unuia nu i-a trecut prin cap să pună mâna pe o lopată și să elibereze locul de lângă mine, care avea extrem de puțină zăpadă (probabil că fusese cineva care plecase la prima oră la job).

Acu’, eu recunosc că am fost un pic sadic, i-am lăsat să aștepte, ba chiar am mutat mașina înainte-înapoi de câteva ori, foarte tacticos, după care am încuiat-o și am plecat, lăsându-i cu ochii în soare și înjurăturile pe buze. Dar cred că o meritau.

Niște vorbe de bine merită și toți cei care m-au stropit din cap până în picioare astăzi – din cauză că a fost cald, se topise suficient de multă zăpadă încât să se facă o băltoacă mare. Oamenii simțiți o vedeau, mă vedeau și pe mine că sunt pe aproape și încetineau, restul au vrut să-mi dovedească faptul că mă pot nimeri cu zoaie de la 5-6 metri fără nici o problemă. Și nu, nu se pune problema că nu ar fi văzut balta. Ba unora chiar le-am făcut semn să încetinească (eram într-o poziție din care nu aveam cum să mă feresc).

Și cam așa este când e zăpadă în București, fi’v-ar încălzirea globală de râs…

Image credit: phunkstarr.

Related posts:

1. O sambata placuta
2. Instigare la violenta
3. Impresii de la Întâlnirea RLUG Ianuarie ’11