Panzer's Blog

Halucinații în direct

noreply@blogger.com (Panzer) — Mon, 30 Jan 2012 19:22:00 +0000

Acum sincer, este normal ca oamenii care suferă de grave tulburări psihice să fie lăsați liberi, să poată manipula masele de votanți cu asemenea idei ? Cel puțin îi putem da puncte pentru creativitate. Punctele 3 și 16 mi se par cele mai tari. Domnu' Diaconescu nu mai mirosiți clei că dă anumite efecte și lumea chiar vă crede.

Megalomania in direct

noreply@blogger.com (Panzer) — Tue, 24 Jan 2012 20:06:00 +0000

De obicei prefer să evit să scriu despre haznaua politică din România și creaturile care colcăie în ea. Însă din pură întâmplare, sâmbătă, în timp ce faceam turul canalelor de televiziune am nimerit pe postul de televiziune zerO-TV, unde Dan Diaconescu, autointitulat încă de sâptămâna trecută „viitorul președinte al țării”, ținea primul congres al Partidului Poporului. Pur și simplu, am rămas fără cuvinte și timp de 10 minute, cât am rezistat, am privit stuperfiat la ce aberații și ce inepții poate debita o persoană.

Logica m-a făcut să mă întreb: Oare omul acesta ori fumează ceva, ori trage pe nas vapori de clei sau prenandez? Altfel nu-mi explic cum poată să scoată toate tâmpeniile alea cu o față senină. Și încă o dată, aceeași logică m-a făcut să mă întreb, ce naiba caută un asemenea specimen la televizor și mai important, în politica țării în loc să fie ținut într-un ospiciu pentru boli psihice. În orice civilizație normală aberațiile acestui personaj erau tratate ca a tare, privite cu un zâmbet schițat ușor pe față și individul era lăsat să debiteze la lună sau la cine era destul de dus să asculte cât voia și în caz de alegeri scotea la vot sau în sondaje un maxim, 1 %.

Și la noi ar fi fost toată treaba aceasta hilară, dacă nu ar fi atât de multă lume care ar crede în aberațiile acestui Don Quijote de la România. Situația nu mai pare chiar așa de ok. Mă sperie un pic gândul că acest tip de personaj ar putea crește și mai mult în popularitate, dar totodată realizez că acest lucru este foarte posbil într-o țară în care 60-70 % din populație este analfabetă și incultă iar voturile se pot cumpăra cu ușurință pe bază de promisiuni și visuri asezonate cu un kilogram de făină sau ulei. Ar trebui să ne pregătim pentru ce-i mai rău.

Track-ul de duminică seară

noreply@blogger.com (Panzer) — Sun, 22 Jan 2012 18:20:00 +0000

Emma Hewitt - Colours. N-am comentarii când vine vorba de Emma Hewitt. Enjoy.

Proteste și inutilitate

noreply@blogger.com (Panzer) — Sun, 15 Jan 2012 17:23:00 +0000

Nihasa, scrie un articol în care punctează bine de ce protestele de la noi din țară sunt inutile și de ce ele degenerază în răfuielile de azi-noapte. Astăzi cum era de așteptat protestele continuă dar, așa din întâmplare, credeți că se va rezolva ceva ?

Legi și ipocrizie

noreply@blogger.com (Panzer) — Wed, 11 Jan 2012 19:13:00 +0000

Se pare că până la urmă s-a hotărât că, legea eutanasierii câinilor fără stâpân este neconstituționălă. Contestația asupra acestei legi fiind făcută de către cei de la U.S.L., nu pentru săracele animăluțe cu ochi umezi, ci pentru a mai strânge câteva voturi de la un procent de populație îndobitocită și emotivă. Plus că, toate ONG urile care pichetează și facă mișcări de protest pe marginea acestei inițiative, la fel, o fac doar pentru a mai trage niște bani publici, nemunciți, ușor de procurat. Nu-i interesează chiar așa de mult de soarta lighioanelor. De ce? Pentru că ipocrizia și fățărnicia unor oameni este exemplară și funcționează.

Nu mai are rost să insist pe marginea acestui subiect, am mai amintit de el acum vreo 4 ani în acest articol, eu unul rămân la aceași părere, aceste animale ar trebui băgate la „dușuri”, nu lăsate libere pe stradă indiferent de consecințe. Ce vreau să sublinez este faptul că, moartea unor animale fără stăpân și aproape sălbăticite este neconstituțională, iar să fii atacat, desfigurat sau probabil ucis pe stradă de mai sus amintitele animale este constituțional. Dreptate exemplară, n-am ce zice.

Track-ul de duminică seară

noreply@blogger.com (Panzer) — Sun, 18 Dec 2011 19:36:00 +0000

Chestia asta tot voiam să o incerc de ceva vreme, am încercat să încep cu un articol timid și anume: trance-ul de luni, dar nu am reușit să duc mai departe, spre rușinea mea dar acum, va fi bătut în cuie. În fiecare duminică seară vă voi împărtăși un pic din pasiunea mea pentru muzica trance și progressive și alte genuri de muzică electronică așă că, în acestă seară avem în program pe Nadia Ali care este a doua femeie și voce a muzicii trance după care sunt înnebunit. Primul loc fiind adjudecat de Emma Hewitt .

Lucruri fără logică #1

noreply@blogger.com (Panzer) — Sun, 18 Dec 2011 19:09:00 +0000

Uite o treabă pe care eu personal, o consider lipsită de logică și pe care am observat-o destul de des. De ce pietonii care traversează strada mulțumesc șoferilor că au oprit? Numai eu văd ceva aiurea aici sau mai sunt și alții?

Pentru că, eu nu consider că trebuie să mulțumesc cuiva care este obligat să-mi respecte niște drepturi. Dreptul meu ca pieton este să pot traversa strada prin locurile special amenajate și semnalizate. Obligația soferului este aceea de a opri atunci când pietonul traversează sau are intenția de a traversa. Nimeni nu face nimănui nici un favor.

Apocalipsa vine din ziare

noreply@blogger.com (Panzer) — Tue, 06 Dec 2011 18:42:00 +0000

În ultima vreme prefer să nu mai dau atenție la ce se întâmplă în jur și prefer să mă concetrez asupra lucrurilor care mă deconectează și mă relaxează pentru că, în momentele în care fac greșeala să dau atenție la ce se scrie în presă, scrisă sau online, aflu că am ratat vreo două apocalipse și câteva zeci de situații de război, dar nu-i nimic jurnaliștii profeți vestesc cutremure și tsunami-uri și al treilea război mondial care se încâlzește pe margine, deci pot să mă pregătesc liniștit de apocalipsă, căci am timp. Să-mi explice și mie cineva de când a devenit o normă pentru presa, așa zisă de calitate, să publice subiecte care induc frica și panica în cititor și în populație. De când apocalipsa care trebuie să vină a devenit o afacere?

Cel mai probabil, de când tabloidele și jene de ziare gen Click, Can Can sau Libertatea sunt în topul preferințelor cititorilor și de când ziarele concurente nu se mai vând fără vreo carte, vreun dvd, vreo gângânie la cutie sau vreun cuirasat. Oricum trebuie să recunoaștem că a fost și este în continuare o idee de succes să scrii mizerii din acestea, deoarece o nație a cărei principale activități bază sunt bârfa și interesul și grija de altul, va fi interesată tot timpul de așa ceva și vânzârea este asigurată. Din curiozitate sau din întâmplare mai îmi pică ochii pe aceste publicații de „succes”,în timpul călătorilor mele zilinice și matinale cu metroul și recunosc că de fiecare dată rămân uimit de ce inepții și jene de articole poate scorni mintea umană, plus că odată cu trecerea timpului, pentru a-și asigura poziția de lider în topul grobian articolele, evoluează. Așa că, dacă sunteți curioși de anatomia femeii, atât extern cât și intern și cu descrieri „exacte” sau dacă sunteți curioși de cine a mai fost călcat de tren la ora sașe și douăzeci de minute, exclusiv cu imagini de la fața locului, le puteți găsi în publicațiile mai sus amintite.

Dar să revenim, lâsând la o parte aceste publicații, restul care încearcă să facă față valului a găsit ideea salvatoare. Să se axeze pe sfârșitul apocaliptic care ne așteaptă, dacă clipim greșit. Ați citit presa din ultima vreme? Cam acestea sunt principalele titluri. E doborâtă o dronă aeriană americană pe teritoriul Iranului, gata al treilea război trebuie să înceapă. Putin scoate o declarație mai acidă , gata să ne pregătim de război. Cutremure de magnitudini ridicate în Turcia sau Chile, gata o să se întâmple și la noi, iar dacă Hâncu și alți profeți de carton au anunțat o duzină de cutremure care nu s-au produs, acum se gasesc alții care anunță dezastrul. Despre criză mondială și tulburările politice nici nu cred că mai merită să scriu, toate vor duce la alt război mondial, fiți siguri.

Se pare că asta este rețeta succesului, jurnaliștii bagă subiecte care propagă frica și panica pe bandă rulantă, căci se pare că asta se vinde mai nou. Mediul online alimentează și mai bine această dezvoltare în progresie geometrică a presei de ”calitate”. Dar aici totodată, apare o problemă. Lăsăm la o parte faptul că, dacă se produc toate lucrurile scrise alandala și la gramăda, jurnaliștii vor lua statut de zei, dar ce se întâmplă dacă se întâmplă exact invers? Ce se întâmplă cu toate subiectele care se dovedesc a fi scrise cu jumatate de creier și se dovedesc a fi inexacte și neadevărate? Publicul se va mai încrede în ce scrie la gazetă sau pur și simplu mizăm pe mersul pe burtă și pe faptul că „poate nu se prinde” sau cum s-ar zice în purul spirit românesc „Las-o că merge și așa” ?

Diverse chestii scrise seara.

noreply@blogger.com (Panzer) — Sun, 16 Oct 2011 20:24:00 +0000

Articolul acesta vine iar după o perioadă lungă de pauză, în care am ajuns la concluzia că un lucru este cert atunci când nu mai scrii pe perioade mai mari de timp. Faptul că, începi să-ți pierzi din exercițiul scrisului, nu mai ai așa mult chef și nici ideile nu se mai leagă așa cum trebuie. Bine acum, mai contează și stilul pe care îl ai și cum vrei să concentrezi ideile într-un articol. Iar când trec perioade mai mari de timp, gen 3 luni ca în cazul de față, aduni idei pe care vrei să le transpui într-un articol cât mai închegat că, nimănui nu-i place să citească șerpi de litere până la plictis. Zic asta că, am observat că am tendința asta de a lungi o idee sau un subiect într-un articol cât mai mare. Iar de aici apar probleme de genul că durează prea mult să-l scrii și pe parcurs începi să-ți pierzi interesul. Dar gata, că iar ne întindem inutil pe pagină.

Mă gândeam să rezum ultimele luni de pauză în câteva cuvinte, să explic lipsa mea de activitate, că dacă arunci un ochi pe blog, anul acesta cred că este cel mai trist. Doar 3 articole amărâte, aruncate acolo, doar să-mi aducă aminte să mai scriu și eu din când în când. Ce să faci, după anumită vârstă începi să intri într-o rutină zilnică, iar timpul liber vrei îl valorifici parcă altfel. Adică, mai precis, luând de exemplu ultima perioadă de inactivitate și în mare cam tot anul, am preferat să mă relaxez altfel decât să mi încheg ideile în articole. Nu prea aveam chef de scris. În tot acest timp, atunci când nu-mi scoteam la plimbare Tiger-ul sau Panther-ul să mă bat cu "ruski" sau când nu rupeam orci în două și ardeam eretici "for the God Emperor", preferam să citesc manga sau să urmăresc anime. Scrisul nu prea mai mă tenta.

Aici fac o mică pauză șă recunosc că citesc manga și urmăresc seriale anime( care sunt comicuri și animații japoneze pentru cei care trăiesc în grote) și nu sunt ipocrit ca alții care zic "Cum poți să te uiți la chestiile alea?!". Se pare că unii uită că, anime-urile japoneze din anii 80 și 90 au fost primele desene care ne-au invadat televiziunea, după revolutie și că toți rupeau televizorul în două la seriale gen: Macron 1, Voltron,Saber Rider și la Sandy Belle sau Sailor Moon și la altele până să vină Captain Planet, Scooby Doo și toți nebunii de pe Cartoon Network. Aici fac o paranteză, să zic că am urmărit și mi-a plăcut, Sailor Moon care era un serial mai girly, din diferite motive.

În altă ordine de idei, voiam de ceva vreme să vorbesc despre campaniile de promovare și marketing la mărcile de tutun, că sunt atâtea că pierzi șirul, unele mai agresive decât altele. Eu nu înțeleg scopul acestei diversificări și tehnologizări a unei banale țigări. Eu nu înțeleg de ce, te-ai chinui să creezi și să să arăți că are filtrul 10 tăieturi pe mm/pătrat sau că adaugi 5 straturi de cărbune și două de pietriș în filtru sau alte chestii inutile pentru simplul fapt că e același tutun, aceași otravă doar sub altă imagine. Contează chiar așă să reinventezi țigara, cum s-ar zice? Pe drogații de noi, în mare parte nu-i intereseaza cum arată drogul, nicotina contează.

Acum să nu-mi spuneți că diferă gustul față de orginal, că este o tâmpenie mare, în principal din 2 două motive.Unu: ca fumător începi să ți pierzi simțul gustului și mirosului, deci afirmația de mai sus devine inutilă. Iar doi: mă bazez pe experiența proprie și afirm că am încercat diferite mărci de țigări la viața mea și vreau să spun că în afară de catalogarea lor pe grade de tărie, un lucru care chiar se simte, în rest gustul râmâne același, nu se simte nimic diferit. Aici mă refer la chestii din aceași categorie, pentru că nu poți compara, gen Dunhill cu Saint George sau Marlboro cu Viceroy.Ce voiam să subliniez este inutilitatea acestor campanii din punctul meu de vedere, pentru că niște imagini colorate sau cine știe ce grafice de design al uni filtru, nu atrag.

Și dacă suntem în aceași notă, mai vreau să vorbesc despre ceva. Urmârind rapoartele și situațiile blogului( Interesantă concepție, nu-i așa? Nu scriu, dar stau zilnic să văd Analytics-ul) văd multe căutari pe cuvântul Dunhill Reloc. Eu am scris la un moment dat un articol când a fost lansat respectivul pachet, dar treaba se întâmpla acum vreo 3 ani. De atunci, tot mai e lumea încă fascinată de noul pachet și îl caută pe net? N-are logică. Poate să-mi spună și mie careva care este logica din spatele acestor căutari. Mă întreb acum, câte căutări mai fac dacă bag în discuție și Kent-ul Blue( a se citi 8, pentru tot românul) care a lansat varianta de țigări lungă sau 100's.

Altă chestie pe care voiam să o aduc în atenție ar fi că, în ultima perioadă am început să observ cât mai multe mesaje idiot-proof. Și devin din ce în ce mai dese. Sau am eu impresia, e prea ciudat. De exemplu, ultima chesti care m-a lăsat fără cuvinte:săgeată pe jack-ul audio de la niște banale căști de maxim 10 lei, cu direcția în care trebuie să intre jack-ul. Alta ar fi campaniile animate din RATB care îți spun cum sa treci strada sau cum să te urci în autobuz sau cum să cobori. Pe viitor presimt că o să văd schite care îți arată cum să mergi sau cum să respiri. Oare sunt singurul care consideră că chestiile astea te fac de fapt, îndobitocesc?

Și dacă tot deviem subiectul, să vorbim un pic despre activități idioate. Numero uno, Facebook! Totuși recunosc, că pierd și eu o bună perioadă de timp pe acolo.Recunosc dar nu ajung ca alții să verific la fiecare 5 minute, pe telefon, laptop, tabletă sau orice toaster care are conexiune la net, update-uri, like-uri sau alte chestii. Lumea exagerează cu chestia asta. Să luăm un exemplul concret. Ieri am fost la concertul Armin van Buuren de la Sala Polivalentă, nu intru în detalii, am mers pentru că e dj-ul meu preferat, și sunt pasionat de muzica trance. Dacă vreți review-uri căutați-le în altă parte. Atât. Ce voiam să subliniez este faptul că în toată agitația de acolo, cei din jurul meu, cred că am suprins vreo 5 persoane, la câteva minute erau pe telefonul lor, smart pe pagina de facebook, pe profil. Nu mai am cuvinte ce să mai comentez. Și încă ceva, că mi-am adus aminte. Terminați cu invitații către tot felul de jocuri care mai de care mai retardate, gen Farmville and Co. Dacă vreți să vă jucați de-a fermierul sau grădinarul, puneți pâna pe greblă și ieșiti pe câmp.

Parcă aș mai scrie niște chestii despre problemele pe care gramatica le face oamenilor sau cum unii oamenii se ambiționează să fie contra logicii sau să vorbesc despre femei și stereotipurilor lor, dar mai bine închei aici și vorbim pe altă dată. Cel mai bine așa. Și de final, un pic de trance.

14 Iulie

noreply@blogger.com (Panzer) — Thu, 14 Jul 2011 18:42:00 +0000

În general nu am o părere așa de bună când vine vorba de francezi, dar măcar de ziua lor să-i felicităm pentru două lucruri pe care le-au adus lumii: steagul alb și muzica franceză.

Un simplu nod

noreply@blogger.com (Panzer) — Thu, 14 Jul 2011 18:33:00 +0000

Când vine vorba de cravată și de nodul cravatei, eu unul, am concepția că un bărbat trebuie să știe să facă un nod de cravată și îmi vine cu greu a crede că mai există cineva care nu știe să facă un nod simplu de cravată. Însă, se pare că nu este chiar așa de simplu.În ultima perioadă văd noduri de cravată tot mai strâmbe și nesimetrice, de ajung să mă întreb dacă nu cumva este o modă nouă și am rămas eu învechit.

Propun ca fiecare cravată să vină cu o diagramă ca la scaunele de la Ikea prin care să explice tuturor care este tehnica. Este chiar așa de mare inginerie să faci un nod de cravată? Este chiar așa de complicat să faci 3-4 mișcări încât totul să iasă simetric. Sunt atât de mulți bărbați cu mâiniile strâmbe și nu iese cum trebuie?

Cuvinte și idei

noreply@blogger.com (Panzer) — Mon, 10 Jan 2011 22:31:00 +0000

Privesc tastatura din fața mea și mă gândesc cum să încep un nou articol. Caut acel cuvânt care să înceapă totul, să dea drumul torentului de cuvinte și de fraze. Ideea este în mintea mea, dar nu-i găsesc un început. Mă uit în gol la monitor, iar singurul gând care îmi vine în minte este doar acela că, probabil nu toată lumea e făcută să scrie. Până la urmă nu toți trebuie să știm cum să înșiruim cuvinte și să le dăm un sens și o înțelegere. Să formăm un înțeles și să extindem totul dintr-un singur concept. Dar asta nu însemnă că nu putem încerca, nu-i așa? Asta a cam fost singura mea armă și singura mea speranță în cei aproape 5 ani de zile de când am început să scriu și să-mi aștern gândurile aici. „Pot să încerc și eu, până la urmă”

Când vine vorba să scriu un nou articol, problema care apare este aceeași ca acum 5 ani. Oare merită să îmi exprim gândurile și ideile? Oare vor fi înțelese și acceptate? Oare vor fi interpretate? Se spune că dacă scrii mult, atunci îți formezi mâna și mintea dar pentru mine, cu toate că încerc să fiu cât mai consecvent, toată treaba îmi consumă prea mult timp. Pentru că de fiecare dată când scriu ceva, nu pot să nu mă gândesc dacă cumva am scris ce trebuie sau cum va fi înțeles. Pentru că sincer, devin foarte iritat atunci când, ideile și gândurile mele sunt intrepretate altfel. Și asta, pe lângă faptul că pierd mult timp analizând pe toate părțile cuvintele și opiniile pe care le scriu, mai mă consumă și în interior faptul că eu încerc să exprim un gând, o idee, o părere cu un mesaj exact și direct și este interpretată iar mesajul este distorsionat și transformat în cu totul altceva decât era inițial. Este un factor demoralizator care te ajută cu nimic și te epuizează. Și din această cauză multe idei se pierd, rămân abandonate, nescrise. Chiar și acum când scriu aceste rânduri, tot am îndoiala: „dacă să le public sau nu”.

Probabil că asta mă diferențiază de cei care chiar știu să scrie, cei care știu cum să exprime un mesaj fără să fie distorsoniat sau cel mai mult nu-i interesază diferitele interpretări. Sau asta contează să fii diferit față de restul? Să poți să-ți exprimi gândurile și ideile indiferent de păreri și interpretări. Și astfel a mai trecut un an, începem să îmbătrânim și să ne maturizăm și probabil începem să privim lucrurile cu alți ochi . Oare este prea mult să tind și eu spre astfel de lucruri? Cel puțin pentru 2011?

Nu am înțeles niciodată...

noreply@blogger.com (Panzer) — Wed, 22 Sep 2010 20:38:00 +0000

De ce oamenii preferă să ignore în loc să înțeleagă și să analizeze lucrurile așa cum sunt, ele de fapt. Este chiar de greu să gândești și să analizezi? Să vorbim un pic despre împărțitul de fluturași și broșuri. Observ câtă lume preferă să-l ignore pe cel care-i întinde o simplă bucată de hârtie. Este chiar așa de greu să întinzi și tu mâna? Este atât de dificil să accepți ceva de la o persoană? Sau este mai simplu să-ți bagi capul în cutia ignoranței și să mergi mai departe?

Eu unul prefer să iau acel fluturaș și să-l citesc. Poate găsesc vreo informație utilă. Mă interesează, bine, îl păstrez sau țin minte ce era scris. Nu mă interesează, la fel de bine, coșuri de gunoi se găsesc. Nu este mare filosofie. Imaginea de ansamblu pe care o am, este că prin acceptul meu la acea simplă hârtie, ajut respectiva persoană să-și facă treaba. Pentru unii probabil e un job din care găsesc satisfacție, găsesc banii de care au nevoie, probabil pentru alții este un al doilea job, o mică sursă de extra-venit. Eu așa văd lucrurile. N-ai de ce să refuzi pentru că nu-ți dă ciumă sau plicuri cu antrax. Uneori, nu înțeleg mentalitățile unor oameni și probabil nu cred că le voi înțelege vreodată.

Nostalgii din copilarie

noreply@blogger.com (Panzer) — Tue, 24 Aug 2010 17:32:00 +0000

Cred că pentru fiecare dintre noi, există momente în care stai și te gândești la vremurile copilăriei, la lucrurile frumoase care ți-au marcat acea perioadă a vieții când totul era simplu și fără griji sau probleme. Cred că pentru fiecare în parte, cel mai important lucru care ne-a dat sens copilăriei, au fost desenele animate. De la creațiile celor de la Disney și Warner Bros, până la creațiile din Țara Soarelui Răsare, în fiecare era un strop de magie (ca la Velpitar)

Țin minte că eu am avut alte gusturi de cât restul. Am preferat întotdeauna genul de acțiune. Cu toate că m-am bucurat și am urmărit cu sufletul la gură, toate serialele consacrate ale copilăriei, ca: Macron 1, Captain Planet, Țestoasele Ninja, Sandy Belle și restul de seriale care ne-au invadat televizoarele post-decembriste, nu mi-au rămas în memorie la fel de mult ca altele.

Saint Seiya

Primul serial anime pe care l-am vizionat. Țin minte cum le urmăream, în fiecare zi, pe postul francez M6 unde erau traduse sub titlul „Les Chevaliers du zodiaque”( Cavalerii zodiacului). Până nu demult, îl știam doar cu titlul ăsta. Chiar dacă nu înțelegeam foarte bine limba franceza, m-a captivat povestea fantastică cu cavaleri, armuri și influențe mitologice grecești.

Centurions

Soldați, roboți, cyborgi, arme laser, o stație spațială numită SkyVault și un titlu cu referire la elita armatelor romane. Ce îți puteai dori mai mult? Power Xtreme

Thundarr the Barbarian

El, cu sabia Sun Sword, (asemănare izbitoare cu light sabre-urile din Star Wars, dar ce contează),Ookla The Muk si prințesa Ariel sunt responsabili pentru pasiunea mea pentru science-fiction și scenarii post-apocalipitce pe care am dezvoltat-o începând de atunci.

Biker Mice from Mars

Cum pot să uit de soarecii extratereștri și motocicletele lor marțiene, mai ales pe Modo bad-ass-ul echipei de rozătoare.

X-Men

Primul meu contact cu universul Marvel, pe atunci le urmăream pe nemți pe posturile RTL si PRO 7. Aici aveam probleme grave cu intelegerea, germana era ceva necunoscut la vremea aceea. M-am bucurat totuși ca am apucăt să le revăd mai tărziu pe Fox Kids, nedublate.

Swat Cats

Apărute mai târziu decât restul, prin clasele 7-8, nu mai țin minte exact. Pisici piloți, pe un jet ultra-super-mega-performant și să nu uităm „Get me chopper back-up!”. Priceless.

Uneori stau și îi compătimesc pe copii din ziua de azi, cu toate că au mai multe decât am avut noi când eram mici , nu cred că se bucură de copilărie la același nivel la care ne-am bucurat noi.

Back in business...

noreply@blogger.com (Panzer) — Wed, 11 Aug 2010 09:56:00 +0000

Cel mai greu este atunci când n-ai mai scris de mai bine o lună, este că nu știi cu ce dracu' să începi. Ai o grămadă de idei pe care vrei să le compactezi într-un singur articol, dar nu știi cum. Mai bine să scriu și să văd ce iese. Ce-am făcut în ultima lună?... Ca orice cetățean responsabil din câmpul muncii, am hotărât că era timpul pentru relaxare și leneveală, așa m-am bucurat de 3 săptămâni de concediu binemeritat.

Săptămâni în care am pierdut timpul exemplar cu multă relaxare, somn, cărți și jocuri video. Singura chestie care n-am reușit să o fac, a fost faptul că n-am scris nimic în tot acest timp. Ceea ce este și ironic, pentru că îmi propusesem ca pe durata concediului, cu tot timpul liber pe care o să-l am, să mă ocup serios de scris. Dar atunci când îți propui să faci prea multe, faci prea puține. Cel puțin am respectat planul inițial, și m-am relaxat cum trebuie.

În fine, per total am pierdut câteva zile și nopți cu Starcraft 2 care prea mult în exces mi-a dat pe langă dependență, niște vise destul de ciudate și foarte intense. Altfel, s-a ridicat la așteptările mele și pot să vă zic doar atât: pentru un gamer înrăit, este un joc antologic, de colecție care nu trebuie ratat. Din punctul meu de vedere, titlul este demn să fie numit continuarea celui mai bun joc de strategie din istorie. Dixit.

Am terminat din nou The Witcher care mi-a mâncat și el câteva nopți bune. Este unul dintre cele mai bune RPG-uri apărute în ultimii ani și chiar a meritat să-l rejoc. Pentru cei care nu au apucat să-l încerce, diversitatea gameplay-ului și a decizilor te captivează imediat, iar ca experiența să fie completă, adăugăm o poveste și soundtrack de excepție.

Mi-am făcut timp să mai citesc puțin. Poate reușesc să fac o recenzie la una dintre cărțile mele preferate, Cantică pentru Leibowitz, că tot mă îndemna o prietenă că mai bine să scriu un articol despre carte decât să i-o povestesc pe scurt. În rest, mai o muzică bună, mai un film- două, mai niște ieșiri cu prietenii și s-a cam dus concediul.

Din păcate, de luni sunt iarăși în câmpul muncii, dar momentan e bine că nu este chiar așa mult de muncă. Cel puțin până la sfârșitul lunii stau și eu ceva mai liniștit. Eu asta sper, acum să vedem.

Mirajul

noreply@blogger.com (Panzer) — Mon, 12 Jul 2010 19:56:00 +0000

2010 will see another milestone in the already illustrious career of Dutch DJ Armin van Buuren when he releases his new artist album, ‘Mirage’, in September. As with previous releases, the album paves the way for a new Armin Only world tour. After successful outings in 2008 of Armin Only -‘Imagine’ in countries like Holland, the United States, Australia, Belgium, Poland and Romania, expectations run high. Will ‘Mirage’ eclipse ‘Imagine’? de aici.

Mirage se va intitula noul album al lui Armin van Buuren și pentru promovarea acestuia, pornește într-un tur în jurul lumii sub marca showului Armin Only. Momentan nu-mi găsesc cuvinte să descriu senzația pe care o simt acum, cu gândul la un nou show marca Armin Only. Scriam anterior despre show-ul electrizant pe care l-a susținut la Arenele Romane, acum două veri. Atunci ca și acum, nu cred că poți defini în cuvinte, senzația pe care o simți acolo. Probabil adevărații fani, ai genului trance înțeleg ce vreau să spun. De exemplu, melodia aceasta, de fiecare dată când o aud, îmi aduce aminte cum stăteam în mijlocul mulțimii, ud leoarcă, ploua torențial și simțeam vibrația muzicii în toată ființa mea și nimic altceva nu mai conta. Nu găsești cuvinte să descrii așa ceva.

În altă ordine de idei, cel mai probabil ne așteptăm ca Armin să revină pe plaiurile mioritice, prin octombrie, noiembrie, în varianta cea mai optimistă sau la anul prin ianuarie-februarie, în varianta mai pesimistă.

Daca e luni seara, e Trance

noreply@blogger.com (Panzer) — Mon, 05 Jul 2010 19:53:00 +0000

Promovabilitatea la BAC, o adevărată jenă.

noreply@blogger.com (Panzer) — Mon, 05 Jul 2010 19:49:00 +0000

Promovabilitatea la examenul national de bacalaureat din Capitala a fost in 2010 cu 17,18 procente mai mica decat anul trecut, astfel ca numai 58,92% dintre candidatii prezenti la test au obtinut medii de promovare, respectiv minimum sase, potrivit unor statistici ale MECTS de aici.

Cel mai probabil, pentru unii vestea aceasta vine ca un șoc. Eu cred că nu trebuie să ne mire deloc și sincer, mă cam așteptam la așa ceva. Pentru că, aceasta este direcția spre care ne îndreptăm. Tinerii care astăzi se chinuie să termine un liceu reprezintă viitorul acestei țari. Reprezintă viitorul unei patrii asistate social. O populație care se va mulțumi cu mediocritatea propriilor vieți și se vor bate cu pumnul în piept și vor scanda pentru ajutoare sociale mai mari.

A cui e vina până la urmă, căci presimt că se vor găsi destule guri care să strige tare și sus că pentru ei, săracii a fost greu, nu se așteptau, că subiectele au fost prost făcute, că sistemul de învățământ este așa cum este. Din păcate le dau dreptate, dar nu întru totul. O mare parte din vină o au elevii, însă totul depinde la nivel social. Să evidențiăm și să tăiem de pe listă următoarele:

Profesori dezinteresați și săraci - check-

Cum bine știm, trăim într-o lume în care totul se reduce la bani și la puterea acestora. De la prima până la ultima treaptă a piramidei lui Maslow. Banul face regula și trebuie să înțelegem, de altfel că trăim într-o societate în care o motivație mai mare decât banii care asigură un nivel normal de existență, nu există. Este dovedit simplu și matematic că, făra bani ca motivație, nu poți avea productivitate. Pe nimeni nu interesează să vină 8-10 ore pe zi să presteze muncă și să suporte ifosele a tot felul de tâmpiți pe un salariu care abia îi asigura nivelul de subzistență probabil că, pentru unii nici măcar acela ( vorbim aici de profesorii de școala generală și liceu, care nu poate afirma nimeni că au salarii fabuloase). Este absolut normal ca fiecare profesor să coboare standardele și să nu-i mai intereseze de soarta elevilor.

Sistem de învățământ incapabil să gestioneze și să genereze calitate și nu cantitate - check-

Un sistem rămas în principal pe scheletul comunist în care ieșeau absolvenți pe banda rulantă, viitori muncitori pentru mașinăria socialistă. Iar în 20 de ani, trebuiau impuse anumite măsuri care să-i ridice calitatea. Dar atunci când impui manuale alternative, doar pentru că sunt interese și ies banii cum trebuie( nu știu dacă mai țineți minte faza cu Esca, în manualul de istorie) sau când se schimbă miniștrii educației pe banda rulantă, unul mai dobitoc ca altul sau când schimbi programa de învățământ în timpul anului școlar, când schimbi modul de susținere a examenelor cu o săptămână înainte de a se desfășura sau mai recent, anunți oamenilor că le mărești lefurile, pentru ca după câteva luni să le scazi, când școlile se dărâmă atât pe elevi cât și pe profesori, din lipsa de fonduri și lipsă de interes pentru a investi, sau când vii cu creta și buretele de acasă pentru a susține orele, oare de ce ne mai mirăm?

Țară săracă și coruptă incapabilă să motiveze și să schimbe - check-

Vedeți cum ne întoarcem iar la bani. Nu există un indicator mai bun al nivelului de cultură și educație, mai bun decât nivelul de trai. Nu poate afirma nimeni contrariul pentru că, în România de azi să faci o școală devine tot mai mult, un lux. Nu mai vorbim aici de cumpărare de cărți, mers la teatru, evenimente culturale sau altceva. Chiar dacă tu vrei să înveți și acumulezi cunoștiințe, mai întâi te uiți în portofel. Educația și cultura nu țin de foame. Și ne ducem acum la cealaltă extremă, prea mulți bani și parvenirea nu vor ridica niciodată nivelul de cultură pentru că, cum afirmam într-o societate în care banul primează, nimic altceva nu mai contează.

Populație adultă care oferă „valori” de genul nea Jiji, Sexy Brăileanca și Guță - check-

Aici cred că este un subiect mult mai amplu de dezbătut, dar să încerc să-l rezumăm. Chestia asta are răsfrângeri asupra argumentelor de mai sus. La ce ne putem aștepta când pe zi ce trece, non-valorile sunt promovate tot mai mult și banul ține locul principiilor, valorilor, bunului simț iar mitocania, nesimțirea și analfabetismul sunt promovate. Oare ce reacție au adolescenții care văd ca modele pentru viitor, tot felul de persoane care sunt inculte și semi-analfabete. Copiii și adolescenți vor preia întotdeauna ca modele ce văd mai întâi acasă și apoi din societate. De aceea educația primită de la părinți transformă un om pentru totdeauna. Și la rândul lui va duce această lipsă de valori și principii mai departe că așa s-a învățat. E simplu

Jeg politic care ne face să ne învârtim în jurul cozii și acelorași probleme - check-

Mai are rost să mai scriu ceva pe marginea acestui subiect? Cu toți conștentizăm în ce hazna ne aflăm și că în 20 de ani nu s-a schimbat nimic în bine.

Ca notă de final, afirm că ne merităm soarta pentru că o populație reprimată intelectual în 50 ani de comunism nu prea are șanse să-și revină atât de repede. Poate acum se vor mai trezi dintre dobitoci și vor realiza că ceva trebuie făcut, cât despre restul care neagă situația și se complac în idee, nu-i nimic lipia de shaorma nu se învelește singură.

Alles fur Deutschland.

noreply@blogger.com (Panzer) — Sat, 03 Jul 2010 17:16:00 +0000

Pentru că 4 goluri diferență, în fața Argentinei este un motiv de bucurie.

PCR iese din umbră.

noreply@blogger.com (Panzer) — Wed, 30 Jun 2010 20:32:00 +0000

Partidul Alianţa Socialistă informează că va organiza pe 3 iulie un congres extraordinar pentru a-şi schimba numele în Partidul Comunist Român, socialiştii considerând că este timpul ca în fruntea României "să ajungă oamenii cinstiţi, devotaţi ideilor nobile de propăşire materială şi spirituală" de aici

Nu prea îmi place să scriu despre politică, deoarece consider politica românească o imensă hazna în care se scaldă tot felul de specimene nevertrebrate. Dar știrea aceasta mi-a atras atenția. Și nu știu de ce, dar îmi dă fiori. Pentru că, lumea uită prea repede prin ce a trecut și ce a îndurat atâția ani. Iar treburile astea prind la populație, întotdeauna în situații de crize financiare și sociale, istoria e plină de astfel de exemple. Scuzați-mi pesimismul, dar pentru mine nu va fi o surpriză, ca la alegerile următoare să prindă rădăcini prin parlament.

Chiar dacă nu sunt în măsură să vorbesc despre comunism și despre regimul de atunci, totuși o fac pentru că nu vreau să prind vremurile acelea. Am avut și eu partea mea de comunism, cu toate că nu știam pe ce lume mă aflu atunci. Mai rețin câteva am amintiri de la cozi, de la rații, de la tăiatul căldurii și a curentului. Cele mai recente amintiri, ar fi cele de la revoluție, când priveam de la geamul blocului cu trec tancurile armatei și atunci nu înțelegem de ce erau ai mei atât de speriați și agitați. Nu știu ce ne rezervă viitorul, dar oare nu ne-am săturat de ciclitatea asta istorică?

Street art

noreply@blogger.com (Panzer) — Fri, 25 Jun 2010 14:24:00 +0000

mai multe instantanee aici

Ignoranța nu este o binecuvântare

noreply@blogger.com (Panzer) — Thu, 24 Jun 2010 19:19:00 +0000

O națiune care își uită trecutul este condamnată să-l repete ( Winston Churchill)

În urmă cu 66 de ani, pe 23 august, România își pecetluia soarta pentru următorii 50 ani. Atunci am intrat într-o eră de comunism feroce care a traumatizat o națiune întreagă și nu s-a putut instaura democrația decât cu prețul sângelui. Însă se pare că, România a uitat această experiență, a încercat să simtă gustul libertății și democrației numai că, a regăsit aceeași aromă de comunism, ceva mai fadă și sub un ambalaj frumos. Mă gândesc acum că, probabil ne-am complăcut în situație și am acceptat-o cu speranța că va fi mai bine și vom ajunge undeva mai sus. Totuși, astăzi constat că ne-am întors de unde am plecat. O țară în care drepturile și libertățile civile să fie restricționate, presa și opinia publică să fie cenzurate și manipulate de putere și o clasă politică care o duce bine în timp ce populația se zbate să supraviețuiască. Ce urmează mai departe? Rație de hrană pe cartelă și tăieri de utilități pentru plata datoriei externe și propagandă socialistă? Ne întoarcem ușor și cu pași repezi în anii 80.

Știți care-i vinovatul în toată afacerea aceasta? Noi, populația că am înghițit în sec și am acceptat toată treaba aceasta. Ce, nu credeți? La fel nu credeați nici atunci când Brucan afirma că, nici în 20 de ani această țară nu-și va reveni și probabil va merge și mai rău? V-amintiți cum ne-am grăbit repede să-l damnăm pentru astfel de afirmații? Sau deja ați uitat? Mai oare cineva astăzi, dubii că se înșela? Noi suntem vinovați pentru că, după 50 de ani de comunism am devenit o națiune de oameni indiferenți și dezinteresați, fără spirit patriotic și național, pentru care conta numai să ne meargă bine ca individ și nu ne interesa de ce se întâmplă în jurul nostru. Nu-i așa că, nu interesa pe nimeni cine fura, cât fura și ce se întâmplă cu țara, atâta timp cât aveam burțile pline?

Puterea e vinovată, ar afirma unii. Puterea a făcut ce a știut mai bine și ce a învățat în timpul comunismului. Au manipulat populația și au furat cât au putut pentru a le merge lor bine, indiferenți față de restul. Noi am fost doar complici și acum plătim factura. Noi suntem singurii vinovați pentru haznaua socială în care ne scăldăm. Pentru că am preferat să fim ignoranți și am uitat prin ce am trecut. Și văd că nimeni nu vrea să accepte realitatea, nimeni nu vrea să accepte responsabilitatea, tot aruncăm vina de la unul la altul: puterea, parlamentarii, guvernul, presa, mogulii, bugetarii, pensionarii, privatul, Europa, americanii, FMI sau cine se mai nimerește. Nu noi suntem de vină, altcineva. O mentalitate pe care nu vrem să ne-o schimbăm nici când falimentul național bate la ușă. Ce așteptăm ? Să ajungem în situația Argentinei ca să ne trezim?

Notă

noreply@blogger.com (Panzer) — Thu, 17 Jun 2010 19:05:00 +0000

Trebuie să încep să-mi notez ideile pentru articolele pe care vreau să le scriu pe blog sau măcar să le salvez ca drafturi. Am avut niste idei de articole pe care le-am uitat și acum mă chinui să-mi aduc aminte. Ori să încep să iau lectină.

When life gives...

noreply@blogger.com (Panzer) — Mon, 14 Jun 2010 20:37:00 +0000

Am nevoie de un cooler

noreply@blogger.com (Panzer) — Mon, 14 Jun 2010 20:28:00 +0000

Pentru mine. Pentru o organismul meu care nu mai suportă. Apoi pentru calculator că are și el nevoie de unul pentru că pe haosul acesta se resimte și trage din greu. Totuși, sunt mulțumit că, momentan rezistă eroic. Haos mare cu căldura asta și este d-abia este jumătatea lunii iunie. Și nu neapărat căldura este insuportabilă, ci umezeala. Umezeala din aer care, pur și simplu este sufocantă.

Întotdeauna n-am suportat căldura excesivă, dar cel mai mult uram căldura umedă, ca într-o saună.Pentru că te încingi în ultimul hal și transpiri prin toți porii pielii. Cum ar zice unii, „transpiri ca un porc” ( numai că - geek moment - porcii nu au glande sudoripare și de aici rezultă că, ei nu transpiră niciodată). Iar lucrul care este mai enervant decât căldura și umezeala, este transpirația care o simți pe corp. Slinoasă, uleioasă, murdară. Te simți și tu murdar și indiferent cât de dușuri faci, tot transpiri și parcă transpiri mai mult și te simți mai slinos și mai murdar. Este o senzație foarte nasoală și nu reușești să scapi de ea.