Pediatrul de buzunar

Regimul alimentar în constipație

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Mon, 08 Aug 2022 17:21:00 +0000

Ce este constipația?

Constipația se definește prin eliminarea dificilă de scaune rare și de consistență crescută (tari). Regimul alimentar este foarte important în constipație, acesta putând ușura simptomele sau chiar vindeca constipația, dacă este respectat.

Chiar dacă nu există o regulă universal valabilă referitor la frecvența scaunelor, se acceptă că mai puțin de 3 scaune pe săptămână semnifică constipație la un copil trecut de 6 luni, care mănâncă deja o alimentație diversificată. Un scaun la 2 zile, de exemplu, nu este constipație, dacă acel scaun este moale și se elimină fără dureri și disconfort.

În cazul bebelușului mic care suge la sân exclusiv lucrurile stau altfel. Acesta poate să nu aibă scaun zilnic. Uneori poate să aibă scaun chiar o dată la 5-7 zile fără ca acest lucru să semnifice că este constipat. Explicația acestui fenomen stă în faptul că laptele de mamă este, uneori, atât de bine metobolizat încât nu mai rămîne reziduu de eliminat de către copil prin scaun.

Mai multe informatii despre cauzele, simptomele și tratamentul constipației la copil găsiți aici.

Regimul alimentar în constipație

Scaunele tari sunt consecința apei insuficiente de la nivelul colonului sau a lipsei fibrelor din alimentație, fibre care alcătuiesc un volum sănătos al scaunului. Tranzitul intestinal mai lent poate fi și o particularitate genetică, din familie, dar regimul alimentar adecvat ajută mult orice copil constipat.

Dieta copilului constipat se va focusa, astfel, pe creșterea hidratării, creșterea aportului de fibre dar și pe limitarea alimentelor care usucă scaunul sau încetinesc tranzitul intestinal.

Tabelul de mai jos prezintă aceste grupe de alimente, pe cele care ajută tranzitul în constipație și pe cele de evitat atunci când copilul este constipat.

Hidratarea copilului cu constipație

Unul dintre motivele cele mai frecvente pentru care copilul face scaune tari este o hidratare insuficientă pe parcursul zilei. Atunci când nu bem destulă apă, corpul va extrage lichidul din intestin pentru a-și menține echilibrul, rezultatul fiind scaune uscate, tari si greu de eliminat.

Câtă apă trebuie să bea copilul într-o zi depinde de vârsta acestuia:

0-6 luni: 600-700ml/zi - această apă se regăsește in laptele de mamă sau formulă, nu se oferă în plus
6-12 luni: 800 ml/zi - la fel, apa se va regăsi în alimentație dar se recomandă ca după mesele solide să se ofere 50 ml de apă
1-3 ani: 1,2 litri/zi, se oferă după mese 100ml apă
4-8 ani: 1,7 litri/zi
peste 8 ani: 2 litri/zi

În perioada verii și dacă copilul face sport sau efort fizic, necesarul de apă va crește.

Probioticele și suplimentele naturale în constipație

În tubul digestiv al copilului trăiesc miliarde de bacterii necesare unui tranzit intestinal sănătos. Din păcate, sunt situații în care aceste bacterii dispar, fie în urma tratamentelor antibiotice, a unei alimentații greșite sau a altor afecțiuni.

Menținerea unui numar mare de bacterii benefice în intestin este esențială pentru sănătate și aici intervin probioticele. Probioticele reglează tranzitul intestinal și ajută organismul atât în constipație cât și în diaree sau gaze excesive. Ele se găsesc în orice farmacie și pot fi încercate în cure de minim o lună pentru tratamentul constipației la copil.

Înainte de a apela la farmacie, este bine să ne amintim că avem deja probiotice naturale în cămară sau în frigider. Murăturile de casă (în saramură), kefirul, laptele bătut sau sana conțin toate bacterii benefice și este bine să introducem aceste alimente în dieta zilnică a tuturor copiilor cât mai devreme.

Siropurile din plante pot aduce mici beneficii în constipație dar nu se compară cu consumul de fructe și legume întregi. Lipsa fibrelor din aceste suplimente precum și îndulcitorii și aditivii pe care le conțin nu le recomandă a fi folosite pe termen lung.

Laptele de vacă și constipația

În perioada copilăriei poate exista o sensibilitate la proteinele laptelui de vacă care se manifestă diferit, de la copil la copil. Dacă unii copii fac eczeme, au durere de burtă și gaze după consumul de lapte, alții pot dezvolta constipație.

În general, este bine să limităm consumul la lapte atunci când copilul este constipat. Pentru copiii mai mari de 3 ani se recomandă chiar o pauză de 10-14 zile de la laptele de vacă, de test, pentru a vedea dacă se reia tranzitul intestinal normal.

Pentru sugari și copiii mici este necesar să cereți sfatul pediatrului înainte de a limita consumul de lapte.

De reținut:

Dieta corectă este foarte importantă atunci când copilul este constipat, hidratarea fiind pe primul loc
Probioticele și siropurile din plante pentru constipație pot să ajute dar doar dacă alimentația este cea potrivită.
Dacă regimul alimentar nu ajută în nici un fel copilul, poate fi nevoie de tratamente laxative. Acestea se prescriu doar de către medic, în cadrul unui consult medical.
Dacă copilul are sângerare și durere la defecare sau se abține intenționat și refuză să elimine scaunul, este necesar consultul medicului cît mai curând.

dr. Cristina Dămăcuș

Regimul alimentar pentru copilului cu diaree

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Thu, 28 Jul 2022 10:35:00 +0000

Ce este diareea?

Un simptom frecvent la copii mici, diareea este eliminarea de scaune moi sau apoase, frecvente (cel puțin 3 pe zi) la un copil care era sănătos în prealabil.

Statisticile arată că la vârsta preșcolară, copilul va avea anual 1-2 episoade de diaree, cauza cea mai frecventă fiind enteroviroza (infecția digestivă de origine virală). Perioada verii este preferata virușilor intestinali, numărul cazurilor crescând foarte mult odată cu încălzirea vremii.

Alte cauze mai rare de diaree la copil sunt bacteriile, paraziții intestinali, alergiile alimentare, anxietatea, intestinul iritabil, anumite medicamente, etc.

Tipuri de diaree

Diaree ușoară fără vărsături: este tipul cel mai des întâlnit, se vindecă in 2-3 zile fără tratament medicamentos și necesită doar adaptarea dietei (3-5 scaune/zi)
Diaree ușoară sau moderată cu vărsături: în acest caz poate fi necesar tratamentul medical dacă copilul vomită frecvent și nu poate reține mâncare solidă în stomac. Se preferă alimentarea cu fluide, soluții de rehidratare, până trece voma și abia apoi reluarea unei diete cu substanțe solide. (6-9 scaune/zi)
Diaree severă: copilul are scaun la 1-2 ore. Este necesar consultul medical prompt, stabilirea unui plan de tratament și dietă pentru că riscul deshidratării este mare. (peste 10 scaune pe zi)

Regimul alimentar în diaree

Din păcate, multă lume încă aplică diete extrem de restrictive atunci când apar scaunele moi la copil. Oricât de bine intenționată ar fi, "dieta bunicii", alcătuită din ceai de mentă, pâine prăjită și orez este insuficientă, greu acceptată de copil și întârzie vindecarea. Un copil care nu mănâncă pe perioada bolii se va simți slăbit, va fi apatic și se va recupera mai greu.

Îndiferent de cauza diareei, este important să acordăm atenție alimentației pe durata bolii. Intestinul afectat nu este capabil să digere decât anumite alimente, altele putînd chiar agrava diareea.

Alimentele permise în diaree sunt: proteinele slabe (fierte bine sau gătite la cuptor), fainoase albe (nu din făină integrală), legume care nu produc gaze (fierte), supe, ceaiuri, compot, banane.
Alimentele interzise în diaree sunt cele grase, dulci, picante, afumate, mezeluri, prăjeli, fast-food, fructe și legume crude, legume care produc gaze. sucuri, băuturi carbogazoase, cola, înghețată.

Lactatele în diaree

Lactatele sunt o componentă esențială în dieta copilului, de aceea este important să știm că acestea pot fi oferite, cu atenție.

Deși laptele integral nu este recomandat în puseele de diaree, mulți copii pot tolera fără probleme variantele delactozate, iaurtul simplu sau brânza de vaci. Important este să urmărim dacă copilul se simte bine după ce consumă aceste grupe de alimente.

Pentru copilul care mănâncă formulă, este bine de știut că toate brandurile de lapte praf au și varianta delactozată.

Laptele vegetal în diaree

Înlocuirea laptelui de vacă cu variante vegetale poate să pară o variantă la îndemână, având în vedere popularitatea acestor produse. Din păcate nu este un lucru recomandabil, majoritatea lactatelor pe bază de plante accelerează tranzitul intestinal din cauza fibrelor dar și a aditivilor și îndulcitorilor din compoziție.

Dieta bebelușului alăptat care are diaree

Suptul la sân nu va fi întrerupt chiar dacă copilul are diaree.

Se va oferi sânul mai des decât în mod normal pentru a preveni deshidratarea. Mama va crește consumul de fluide.

Soluțiile de rehidratare în diaree

Acestea nu sunt necesare în diareea ușoară (3-5 scaune/zi) acolo unde copilul consumă lichide și alimente în cantități rezonabile.

În cazul diareei moderate sau severe se recomandă folosirea soluțiilor cu electroliți, într-o doză recomandată de medic, până când numărul scaunelor scade sub 5 pe zi.

Important:

În cazul în care copilul are peste 5 scaune pe zi și/sau vomită este bine să mergeți la un consult la pediatru.
În cazul în care copilul refuză complet lichidele, este apatic, moleșit, somnolent se va merge direct într-un serviciu medical de urgență pentru rehidratare prin perfuzie și tratament. Deshidratarea copiilor poate fi periculoasă!!
Indiferent dacă copilul primește sau nu medicamente pentru diaree, regimul alimentar trebuie respectat până la vindecarea completă.

dr. Cristina Dămăcuș

surse: https://www.healthychildren.org/English/health-issues/conditions/abdominal/Pages/Diarrhea.aspx

https://medlineplus.gov/ency/patientinstructions/000693.htm

Vaccinurile opţionale pentru copii

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Sun, 24 Jul 2022 18:39:00 +0000

Când vorbim despre vaccinuri "opționale" vorbim, de fapt, despre vaccinuri care lipsesc nejustificat din schema națională de vaccinare din România. Ele sunt la fel de importante ca vaccinurile care fac parte deja din calendarul de vaccinări.

Din păcate, România alocă fonduri insuficiente campaniei de vaccinare a copiilor.

Avem o schema de vaccinare săracă comparativ cu celelalte state din UE, statul nu finanțează imunizarea pentru meningită, varicelă sau diareea cu Rotavirus. Această situație rezultă în mii de spitalizări anual, izolare la domiciliu, decalaj școlar și suferințe care ar putea fi evitate ușor prin vaccinare.

Vaccinurile prezentate mai jos sunt recomandate a se administra tuturor copiilor și ar trebui să facă parte, gratuit, din schema națională de imunizare. Toate pot fi cumpărate din farmaciile din Romania, cu rețetă.

Vaccinul împotriva Rotavirusului

1. Rotarix (Rotateq) - protejază împotriva diareei produse de Rotavirus. Aceasta este o boală frecventă în colectivitățile de copii mici din România și poate duce la deshidratare severă si spitalizare.

Cum se administrează: oral, în 2 doze (Rotarix) sau 3 doze (Rotateq), între 6 săptămâni si 4-6 luni de viață
Efecte adverse posibile: iritabilitate, diaree ușoară

Vaccinul împotriva varicelei

2. Varilrix (Varivax) - protejează împotriva varicelei (vărsat de vânt). Aceasta este o boală extrem de contagioasă, se manifestă cu febră, erupție pruriginoasă care poate lăsa cicatrici și obligă la izolarea copilului minim 10 zile. Complicațiile varicelei, deși rare, pot fi severe (pneumonie, encefalită)

Cum se administrează: injecție subcutanată, două doze, copii peste 9 luni
Efecte adverse posibile: durere la locul injecției, febră ușoară, rar erupție cutanată

Vaccinurile împotriva meningitei

3. Bexsero - protejează împotriva meningitei de grup B (forma mai frecventă în România)

Cum se administrează: injecție intramusculară, două sau trei doze (în funcție de vârsta copilului), copil peste 2 luni
Efecte adverse posibile: durere la locul injecției, febră ușoară, iritabilitate, apetit redus

4. Nimenrix - protejează împotriva meningitei de grup A, C, W și Y

Cum se administrează: injecție intramusculară, una sau 2 doze, copii peste 6 săptămâni
Efecte adverse posibile: durere la locul injecției, febră ușoară, iritabilitate, apetit redus

Vaccinul împotriva hepatitei A

5. Havrix - protejează împotriva hepatitei A. Aceasta se manifestă cu icter, greață, febră, dureri și poate dura o lună, uneori necesită spitalizare.

Cum se administrează: injecție intramusculară, 2 doze, copii între 1 an si 15 ani
Reacții adverse posibile: iritabilitate, cefalee, durere și roșeață, febră ușoară, inapetență

Vaccinarea antigripală la copil

Începând cu vârsta de 6 luni se recomadă vaccinarea anuală antigripală a tuturor copiilor, știut fiind că gripa sezonieră poate produce boală severă și complicații la vârste mici. Vaccinurile disponibile în Romania sunt fie cele injectabile (Influvac, Vaxigrip) fie cel tip spray nazal (Fluenz).

Cum se administrează vaccinul antigripal injectabil: in 2 doze (la interval de o luna între doze) la prima vaccinare antigripală a copilui. Ulterior, vaccinul se va administra anual, in lunile de toamnă, în doză unică. Există uneori campanii de distribuire gratuită a vaccinului antigripal pentru copii și vârstnici, întrebați medicul de familie al copilului.
Cum se administrează vaccinul antigripal nazal: in 2 doze (la interval de o luna între doze) la prima vaccinare antigripală a copilui. Ulterior, vaccinul se va administra anual, in lunile de toamnă, în doză unică. Fluenz se administrează prin pulverizare în nas, jumătate de doză într-o nară și jumătate în cealaltă nară. Vaccinul este aprobat doar pentru copiii între 2 și 18 ani, cei mai mici vor face vaccinul injectabil. Fluenz este disponibil în farmacii.
Reacții adverse posibile: similare unei răceli ușoare

Tot în categoria vaccinuri intră şi preparatele orale de tip Broncho-Vaxom, Lantigen B, Ribomunyl, Luivac sau IRS 19 (spray) care se administrează în diferite scheme, la începutul toamnei şi/sau primăvara. Ele ajută în lupta împotriva infecţiilor de tract respirator cu diverse bacterii şi se recomandă copiilor din comunităţi (creşe, grădiniţe) care fac infecţii respiratorii repetate şi celor care suferă de anumite boli cronice care diminuează capacitatea normală a organismului de a lupta contra bolii.

O altă categorie de vaccinuri opţionale sunt cele care protejează împotriva bolilor exotice, tropicale. În cazul în care ştiţi că urmează să călătoriţi în zone cu climă caldă este bine să discutaţi din timp (cu câteva luni înainte) cu un medic infecţionist care vă va recomanda vaccinurile necesare, în funcţie de destinaţie. Aceste vaccinuri trebuie efectuate cu minim o lună-două înaintea plecării pentru a permite organismului să dezvolte anticorpii necesari protecţiei anti-infecţioase.

dr. Cristina Dămăcuș

Cum măsurăm corect temperatura copilului?

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Thu, 14 Jul 2022 08:11:00 +0000

Măsurarea precisă a temperaturii copilului este extrem de importantă pentru stabilirea unui diagnostic corect.

Dacă în cazul copilului mai mare lucrurile sunt simple, temperatura se măsoară în axilă, la fel ca la adult, în cazul copilului sub 2-3 ani lucrurile sunt mai complicate. La această categorie de vârstă, măsurarea axilară este extrem de imprecisă, ea poate fi folosită doar ca să ne orientăm rapid. Metodele principale recomandate pentru bebeluș și copilul mic sunt măsurarea rectală sau la frunte a temperaturii.

Ce este febra?

Febra este creșterea temperaturii corpului ca reacție la infecții, inflamații, insolație, etc. Este un fenomen normal de apărare al organismului, de luptă împotriva infecțiilor. Diferite bacterii sau virusuri vor crește temperatura corpului în mod diferit, de aceea măsurarea corectă a febrei este importantă. Medicul se va putea orienta mult mai bine în stabilirea unui diagnostic dacă cunoaște temperatura copilului, orele la care aceasta apare, felul în care răspunde la antitermice.

Ca regulă generală, definim febra ca temperatura peste 38 de grade Celsius măsurate rectal, la frunte sau în ureche.

La copilul mai mare de 2-3 ani, o valoare peste 38 de grade Celsius măsurată axilar este febră.

Dacă măsurarea se face axilar la un copil sub 2 ani și obținem o valoare peste 37,2 grade Celsius, este febră (și trebuie să verificăm valoarea reală rectal).

Care sunt tipurile de termometre potrivite pentru copii?

Termometrul digital clasic (se poate folosi rectal sau axilar)

Termometrul digital este extrem de ușor de folosit, măsoară rapid temperatura și ar trebui să fie în dotarea oricărei familii. El a înlocuit termometrul tradițional cu mercur care este interzis în prezent din cauza riscului de spargere și inhalare a mercurului din interior.

Este util să cumpărăm un termometru digital de calitate, cu cap flexibil, măsurare cât mai rapidă a temperaturii și alcătuit din materiale de calitate.

Termometrul de frunte

Acesta asigură cel mai confortabil mod de a măsura temperatura copilului. Trebuie, însă, avut grijă la calitatea termometrului de frunte pe care îl folosim. Un termometru de calitate slabă ne poate induce în eroare cu valori mult mai mici decât temperatura reală a copilului.

Odată cu pandemia de Covid-19, termometrele infraroșu ieftine și de proastă calitate au invadat piața. Deasemenea, măsurarea de la distanță a temperaturii, cu care ne-am obișnuit la magazine sau instituții, nu este corectă. Aceste aparate trebuie folosite în contact direct cu pielea pentru o măsurare precisă.

Termometrul de ureche

Acest termometru măsoară temperatura din interiorul urechii (timpan) și nu este recomandat copiilor sub 6 luni din cauza dimensiunilor prea mici ale canalului auricular.

Este un termometru mai scump și ceva mai greu de folosit la copilul mic care se mișcă și acceptă mai greu introducerea lui în ureche.

Cum luăm temperatura rectal?

așezăm copilul confortabil pe o suprafață fermă (masa de înfășat), pe spate
aplicăm puțin ulei de corp sau cremă pentru bebeluși pe vârful termometrului
cu o mână ținem piciorușele bebelușului ridicate și cu cealaltă introducem vârful termometrului în anus, cu grija, nu mai mult de 2-2,5cm în adâncime
la semnalul sonor scoatem termometrul, citim temperatura, ne spălăm pe mâini și curățăm termometrul cu alcool sanitar
măsurarea rectală a temperaturii este cea mai precisă metodă la copilul sub 2-3 ani

Cum luăm temperatura frontal?

folosim un termometru de calitate, special pentru copii!
eliberăm fruntea de orice obstacol (păr, căciuli, șepci) și lipim senzorul aparatului de mijlocul frunții
mișcăm ușor aparatul spre tâmplă și citim temperatura
termometrul ar trebui să fie permanent în contact cu pielea!

Cum luăm temperatura axilar?

pentru copilul sub 2 ani este o metodă imprecisă de măsurare, axila va da valori mai mici decât temperatura reală!
dezbrăcăm copilul în partea de sus astfel încât vârful termometrului plasat sub braț să nu vină în contact cu haine sau alte textile
ținem brațul copilului lipit de trunchi astfel încât vârful termometrului să stea fix în axilă până la semnalul sonor
copilul mai mare va fi ghidat să își țină singur termometrul axilar cele 10-15 secunde cât durează măsurarea

Cum luăm temperatura din ureche?

vom ține copilul (mai mare de 6 luni) în brațe astfel încât să nu-și miște capul excesiv. La copilul mai mare, care cooperează, nu este necesară imobilizarea
cu o mână vom trage ușor urechea în sus astfel încât canalul auricular să fie bine vizibil
introducem aparatul în canalul auricular, îl pornim și așteptăm semnalul sonor, după care citim temperatura
atenție la copiii care produc multă ceară sau au dopuri de cerumen în urechi, aparatul s-ar putea să măsoare temperaturi mai mici cu aproximativ 0,5 grade

Este bine să fim atenți la temperatura mediului ambiant și la vestimentația copilului atunci când citim o temperatură care indică febră. De foarte multe ori copiii sunt ținuți în camere prea calde sau îmbrăcați prea gros, motive pentru care și temperatura lor poate fi mai mare decât normalul fără ca aceștia să sufere de vreo boală.

Întodeauna măsurați temperatura într-o încăpere răcoroasă, după ce ați dezbrăcat copilul de hainele în exces și i-ați dat un timp (15-30 de minute) să ajungă la confort termic.

dr. Cristina Dămăcuș

surse: https://www.stanfordchildrens.org/en/topic/default?id=measuring-a-babys-temperature-90-P02668

https://www.seattlechildrens.org/conditions/a-z/fever-how-to-take-a-temperature-0-12-months/

Schema națională de vaccinare a copilului 2022

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Mon, 04 Jul 2022 10:32:00 +0000

Vaccinurile din schema națională sunt gratuite!

Care sunt vaccinurile care se folosesc în schema națională de vaccinare a copiilor în România - administrare și reacții adverse

1. Euvax - protejează împotriva hepatitei B:

Când se administrează: în maternitate, în primele 24 de ore, injecție intramuscular
Efecte adverse posibile: febră ușoară, durere la locul administrării

2. BCG - protejează împotriva tuberculozei:

Când se administrează: în maternitate, în prima săptămână de viață, injecție intradermică
Efecte adverse posibile: roșeață, durere la locul administrării, ulcerație mică care se vindecă în câteva săptămâni și poate lăsa cicatrice

3. Hexacima - protejează împotriva hepatitei B, poliomielitei, difteriei, tetanosului, tusei convulsive, bolilor produse de Haemophilus Influenzae (meningită, pneumonii, otite)

Când se administrează: la 2, 4, 11 luni, injecție intramusculară in coapsă
Efecte adverse posibile: roșeată, durere la locul administrării, febră ușoară, iritabilitate, apetit redus

4. Prevenar13 - protejează împotriva bolilor produse de tulpini periculoase ale Streptococului Pneumoniae (pneumonii, otite, meningită, septicemie)

Când se administrează: la 2,4,11 luni, injecție intramusculară în coapsă
Efecte adverse posibile: roșeată, durere la locul administrării, febră ușoară, iritabilitate, apetit redus

5. MMR VaxPro2 - protejează împotriva rujeolei, oreionului, rubeolei

Când se administrează: la 1 an si 5 ani, injectie intramusculară în braț (deltoid)
Efecte adverse posibile: febră ușoară, erupție pe corp (poate să apară după o săptămînă), durere locală

6. Tetraxim - protejează împotriva poliomielitei, difteriei, tetanosului și tusei convulsive

Când se administreaza: la 6 ani, injecție intramusculară în braț (deltoid)
Efecte adverse posibile: roșeață, durere la locul administrării, febră ușoară

7. Gardasil - protejează împotriva cancerului de col uterin produs de HPV (papilomavirus)

Când se administrează: între 9 si 16 ani, gratuit, prin programul național, injectie intramusculară braț (deltoid)
Efecte adverse posibile: roșeață, durere la locul administrării, febră ușoară, cefalee

8.Addacel - protejează împotriva difteriei și tetanosului

Când se administrează: la 14 ani, injecție intramusculară braț (deltoid)
Efecte adverse posibile: roșeață, durere la locul administrării, febră ușoară,

Când se amână vaccinul?

Există situaţii rare în care se preferă amânarea sau chiar anularea efectuării unui vaccin.

Vaccinul va fi amânat o scurtă perioadă dacă copilul este într-un puseu de boală acută severă, prezintă febră sau erupţii suspecte pentru o boală contagioasă.

Vaccinul poate fi amânat pe termen lung sau chiar anulat dacă copilul a avut o reacţie adversă severă la o vaccinare anterioară cu acelaşi vaccin, dacă are alergie la un compus al vaccinului, tulburări de coagulare a sângelui, convulsii sau alte boli neurologice, imunodeficienţe sau urmează tratament de lungă durată cu steroizi sau imunosupresoare.

Vaccinul nu se amână în cazul răcelilor ușoare, erupției dentare, modificărilor de scaun fără febră.

Vaccinarile de la 2,4 si 11 luni nu se vor împărți în două ședințe (la 2 și 3 luni, 4 și 5, etc) dacă ambele vaccinuri (Hexacima și Prevenar) sunt disponibile. Aceste scheme "inventate" nu au nici un suport științific.

Vaccinurile opționale

Din păcate, schema de vaccinare din România nu acoperă în prezent toate vaccinurile recomandate de OMS și de asociațiile de pediatrie a fi făcute copiilor. Rămâne momentan în sarcina părinților care doresc o schemă de vaccinare completă, să cumpere din farmacie aceste vaccinuri care încă nu figurează între cele oferite gratuit de stat.

Mai multe informații despre fiecare vaccin opțional, denumiri comerciale, când și cum se administrează găsiți aici.

dr. Cristina Dămăcuș

Mușcătura de căpușă. Ce să facem și ce să nu facem?

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Wed, 22 Jun 2022 18:25:00 +0000

A sosit sezonul cald și asta înseamnă mult timp petrecut în aer liber, ieșiri în natură, vegetație abundentă, activități pe care le-am așteptat toată iarna. Din păcate, la pachet vin și micile neplăceri ale plimbărilor, mușcăturile de căpușă fiind cele care îngrijorează cel mai mult părinții. E bine de știut că majoritatea căpușelor sunt inofensive, riscul de a face o boală în urma mușcăturii fiind mic.

Unde se ascund căpușele și cum ne mușcă?

Căpușele au un comportament parazitar, se hrănesc cu sânge și necesită zone unde găsesc suficiente gazde pentru a-și asigura masa. Pădurile sunt locurile preferate unde căpușa așteaptă în iarbă, putând parazita orice animal cu blană, cu pene sau chiar reptile. Parcurile din orașe sunt un alt loc unde sigur vom găsi căpușe, cu atât mai multe cu cât iarba este mai înaltă și mai neîngrijită.

Desemenea, putem să le găsim în preajma oricărui animal domestic, fie că trăiește într-o curte sau în interiorul unui apartament. Nu toate căpușele care mușcă animalele domestice atacă omul. Chiar și așa, e bine să protejăm animalele pentru că și ele se pot îmbolnăvi dacă sunt înțepate de capușă.

Copilul poate fi mușcat de căpușă în aproape orice zonă a corpului. Mai frecvent, însă, le vom găsi în pielea capului, în jurul urechilor, sub braț, în zona buricului, zona inghinală, talie sau în spatele genunchilor. Mușcătura de căpușă nu doare, copilul nu va simți nimic în primele ore. De aceea este importantă verificarea pielii după orice plimbare în natură, mai ales a zonelor enumerate mai sus!

În primele ore după mușcătură, căpușa este foarte mică, cât un punct negru. Pe măsură ce începe să se hrănească cu sânge va deveni mai mare, se va umfla, pielea din jurul mușcăturii poate să se înroșească și să apară mâncărimi. De obicei găsim căpușa în acest stadiu, la câteva ore bune după ce a mușcat. Puteți găsi pe internet foarte multe poze cu căpușe atașate la piele.

Cum se scoate căpușa?

Aceasta este întrebarea care se aude frecvent în serviciul de pediatrie în lunile de vară. Răspunsul corect este: cât mai repede! Cu cât căpușa este extrasă mai rapid, șansa să ne infecteze cu microbi scade foarte mult. Ideal, căpușa ar trebui scoasă în maxim 24 de ore de la momentul mușcăturii.

Scoaterea căpușei în 3 pași:

1. Folosim o penseta fină și o apucăm de cap (cât mai aproape de piele posibil)

2. Tragem încet dar ferm în sus, perpedincular cu pielea. Nu smulgem, nu tragem puternic, nu tragem dreapta/stânga, riscăm să o rupem.

3. Curățăm bine locul mușcăturii cu alcool sanitar sau betadină și ne asigurăm că am aruncat căpușa la toaletă sau într-o pungă închisă. Atenție, multe căpușe rămân vii după scoatere și pot mușca din nou.

Pe piață (farmacii, magazine cu profil sportiv) există pensete speciale sau kituri de scos căpușe, ele sunt utile și este bine să aveți acasă un astfel de dispozitiv oricând.

Cu siguranță ați auzit de numeroase metode "folclorice" de a îndepărta o căpușă de pe piele: ulei, benzină, miere, lac de unghii, fosforul chibritului și altele. Acestea NU sunt recomandate și pot fi chiar nocive pentru că întârzie scoaterea căpușei. Desemenea, apucarea căpușei de zona umflată cu sânge este total contraindicată!

Cum putem preveni mușcătura de căpușă?

Îmbrăcămintea protejează cel mai bine copilul de insecte. Atunci când ne plimbăm în natură este bine să se folosească șosete înalte, cracul pantalonului să fie acoperit de șosetă, bluze ușoare cu mânecă lungă băgate în pantalon, șapcă pe cap. Culorile deschise ne ajută să vedem insectele mai bine!

Sprayurile și soluțiile anti căpușe sunt de ajutor, ele trebuie aplicate înainte de a ieși afară și reaplicate periodic pe zonele expuse, la plimbări mai lungi. Citiți cu atenție prospectul acestor produse, nu toate sunt permise la copil. Animalele de companie ar trebui și ele protejate cu soluții specifice sau zgarde anti căpușă dacă vă însoțesc la plimbare.

Verificarea pielii copilului la întoarcerea acasă este obligatorie, acesta poate să fie mușcat de căpușă fără să simtă.

Verificarea animalelor de companie, a rucsacilor sau altor bagaje cu care ne-am plimbat.

Tunderea gazonului din curte sau locuri de joacă pentru copii.

Antibiotic pentru mușcătura de căpușă?

In România, ghidurile medicale prevăd tratamentul profilactic cu antibiotic în cazul căpușelor găsite atașate la piele.

Pentru copiii sub 8 ani, tratamentul se va face cu Amoxicilina (o zi) sau Claritromicina (o doză). Pentru copiii peste 8 ani și pentru adulți, profilaxia se face cu Doxiciclină (o doză). Mai multe detalii găsiți aici. Recomandarea de antibiotic și dozajul se va face numai de către medic!

Atenție!

În cazul în care în primele 3 săptămâni de la mușcătură apar erupții pe piele, zonă roșie în jurul mușcăturii, astenie, dureri musculare, dureri de articulații sau febră, este obligatoriu consultul medical.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Răul de mașină

Expunerea copilului la soare

Igiena dinților

Sughițul la copil

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Mon, 06 Jun 2022 19:15:00 +0000

De ce sughite copilul?

Cercetările arată că, în burta mamei, unii copii încep să sughită încă de la 6-8 săptămâni de sarcină. Acest lucru nu este perceput de mamă până în trimestrul al doilea de sarcină când episoadele de sughiţ ale fătului devin evidente.
Uneori stresante la început când, datorită mişcărilor ritmice, ele pot fi confundate cu contracţiile, aceste episoade de sughiţ devin de cele mai multe ori o sursă de amuzament şi chiar de liniştire pentru femeia gravidă care ştie astfel că totul e în ordine cu copilul ei. Unele femei simt durere când fătul sughite în burtă, mai ales în lunile mari de sarcină, dar acest lucru nu este frecvent.
Nu se ştie exact de ce sughite fătul în burta mamei, cea mai populară ipoteză fiind aceea că fenomenul face parte din procesul de maturizare al plămănilor.

Ceea ce era amuzant înainte de naştere poate deveni stresant odată ce copilul a venit pe lume, părinţii simţindu-se neajutoraţi în faţa unui sugar care poate să sughită de la câteva minute până la câteva ore în fiecare zi.

E bine de ştiut că acest fenomen nu îl deranjează pe copilul sănătos, nu doare şi, foarte probabil, nu îi produce nici un fel de stres.

Cauzele sughițului la bebeluși:

-alimentaţia prea rapidă sau în cantităţi prea mari

-aerul înghiţit

-mişcările bruşte cu stomacul plin

-consumarea de lichide într-un ritm prea alert

-episoade de plâns prelungite, episoade de râs prelungite

-oboseala

Toate acestea pot irita nervul frenic, nervul care controlează mişcarea diafragmului, muşchiul de la baza plămânilor care ne ajută să respirăm, şi declanşează mişcări ritmice ale acestuia.

Cum oprim sughițul copilului?

1. În primul rând ajutaţi-l să se relaxeze, încetaţi orice activitate care l-ar putea stimula. Puneţi-l la pieptul dumneavoastră, este locul unde bebeluşii se simt în siguranţă şi care le oferă calm.

2. Oferiţi-i sânul dacă alăptaţi. Câteva minute de supt la sân şi sughitul se va opri, în majoritatea cazurilor. Dacă nu alăptaţi oferiţi-i biberonul cu lapte sau ceai.

3. Dacă copilul e mai mare oferiţi-i o căniţă din care poate să soarbă înghiţituri mici de lichid.

4. Puneţi-l să râgâie mai frecvent, chiar în timp ce alăptaţi.

5. Pentru a preveni apariţia episoadelor de sughiţ, verificaţi tetina biberonului. Când ţineţi biberonul cu capul in jos, laptele trebuie să picure prin tetină. Dacă laptele nu curge deloc probabil ca bebeluşul înghite mult aer încercând să sugă. Dacă, în schimb, laptele curge în fir continuu, atunci bebeluşul se alimentează prea rapid. Ambele situaţii pot duce la apariţia episoadelor de sughiţ.

6. Mituri despre cum tratăm sughițul. Cel mai cunoscut este sperietura care este ABSOLUT contraindicată la bebeluş şi care, oricum, nu are eficienţă nici la adult. O altă metodă populară este folosirea lămâiei pentru oprirea sughiţului copilului, metodă care uneori funcţionează. Problema este că lămâia este extrem de acidă şi poate leza mucoasa fină a tubului digestiv la unii bebeluşi. De aceea, pentru siguranţă, nu folosiţi niciodată mai mult de 2-3 picături de lămâie picurate în guriţa copilului.

Atenţie: În cazul în care observaţi că episoadele de sughiţ sunt însoţite de agitaţie, plâns şi disconfort evident al bebeluşului, atunci e bine să va adresaţi pediatrului. Sughiţul însoţit de regurgitare importantă şi disconfort al copilului pot fi semne ale bolii de reflux gastro-esofagian.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Tabel diversificare sugar

Când trebuie să bea bebelușul apă?

Erupția dinților de lapte

Corpul mamei și beneficiile alăptării

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Tue, 17 May 2022 17:57:00 +0000

Alăptarea la sân are numeroase efecte benefice asupra bebeluşului, legate atât de sănătatea sa fizică cât şi de dezvoltarea sa emoţională.
Sunt mai puţin discutate, însă, beneficiile indubitabile pe care alăptarea le are asupra corpului mamei, atât medicale cât şi estetice, beneficii imediate dar şi pe termen lung care se întind în timp, mulţi ani după ce alăptarea s-a încheiat.

Ce avantaje are mama care alăptează?

Reducerea riscului de cancer la sân: studiile indică faptul că un an de alăptare scade riscul de apariţie a cancerului la sân cu 25% mai târziu în viaţă, beneficiu care se manifestă şi la femeile care provin din familii cu antecedente de cancer mamar, deci cu un grad de risc crescut pentru a dezvolta această boală.

Reducerea riscului de cancer uterin şi ovarian: scăderea nivelului de estrogeni din corpul mamei, cauzată de alăptare, protejează mucoasa uterină şi ovarele împotriva apariţiei celulelor mutante care pot cauza cancer.

Revenirea rapidă a uterului la dimensiunile anterioare, după naştere: la fiecare supt, corpul mamei eliberează un hormon, oxitocina, hormon care stimulează musculatura uterină. Aceasta se va contracta favorizând reducerea mult mai rapidă a dimensiunilor uterului, dupa naştere, comparativ cu femeile care nu alăptează.

Revenirea mai rapidă la silueta anterioară sarcinii: alăptarea este un ajutor inegalabil în pierderea kilogramelor în plus acumulate în cursul sarcinii, producţia de lapte consumând, în mod sănătos, grăsimea depusă în exces.

Păstrarea formei armonioase a sânului: stimularea glandei mamare prin alăptare are un efect estetic benefic în timp, sânul femeii care a alăptat e mai puţin predispus spre atrofiere, înmuiere şi lăsare. O dată cu înaintarea în vârstă el îşi va păstra forma şi elasticitatea pentru mai mult timp.

Contracepţie naturală pe perioada alăptării: datorită hormonilor eliberaţi prin supt, ovulaţia şi revenirea ciclurilor menstruale sunt amânate, scăzand mult riscul unei noi sarcini prea devreme. Această inhibiţie diferă de la femeie la femeie, de aceea se impune folosirea unei metode contraceptive o dată cu reapariţia primului ciclul menstrual chiar dacă alăptarea continuă.

Stare de bine emoţională: studiile indică faptul că mamele care alăptează suferă mai puţin de anxietate şi stări depresive post-partum, comparativ cu femeile care nu alăptează. Aceste efect se realizează atât printr-un efect pozitiv ai hormonilor descărcaţi în cursul suptului dar mai ales prin legătura specială care se creează între mamă şi copil în timpul alăptarii.

Reducerea riscului de osteoporoză, unele studii recente indicând chiar reducerea riscului de dezvoltare a diabetului zaharat la femeile care au alăptat.

Nu sunt de neglijat nici beneficiile de ordin financiar pe care le aduce alăptarea, comparativ cu costurile ridicate ale alimentaţiei artificiale, comfortul, mobilitatea mai mare a mamei şi copilului alăptat precum şi impactul minim asupra mediului pe care îl asigură alăptarea la sân.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Mituri despre alăptare

Mastita și alăptarea la sân

Suzeta - pro și contra

Cum îngrijim ombilicul nou născutului?

Miturile care periclitează succesul alăptării la sân

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Mon, 16 May 2022 20:29:00 +0000

În România, numărul bebeluşilor alăptaţi la sân în primele 6 luni de viaţă nu depaşeste 13% din totalul nou-născuţilor. Sunt datele publicate în 2011 într-un studiu condus de UNICEF, date îngrijoratoare care ne plaseaza pe un loc codaş la acest capitol esenţial unei dezvoltari armonioase a copilului. Dacă la nivel global, aproximativ 40% dintre sugari sunt alăptaţi, în ţările dezvoltate acest procent a ajuns, în ultimii ani, chiar la 80%. Diferenţa faţă de ţara noastră este enormă.

Deşi beneficiile incontestabile aduse de laptele de mamă sunt cunoscute de foarte mulţi ani şi documentate prin studii riguroase, în ţara noastră se menţine o supremaţie a laptelui praf în alimentaţia sugarului mic. Ca motive invocate pentru această situatie nedorită pot fi menţionate: lipsa cunoştintelor solide despre alăptare în rândul specialiştilor din sanatate care consultă sugari, o publicitate insistentă şi deseori tendenţioasa a firmelor care comercializează laptele praf dar şi o serie de mituri si prejudecăţi ale femeilor, viitoare sau proaspete mame, care le determina să aleagă alimentaţia artificială, în defavoarea celei naturale, laptele matern.

Despre aceste prejudecăţi voi vorbi în rândurile următoare, în dorinţa unor clarificari care să le faca pe tinerele mame mai pozitive şi mai încrezatoare în privinţa alăptatului la sân.

Cele mai frecvente mituri despre alăptare

Alăptatul este dureros

1 Fals. Ataşarea copilul la sân, într-o poziţie corectă, cu mamelonul adânc introdus în guriţa sugarului este garanţia unui alăptat confortabil şi nedureros. În majoritatea cazurilor în care mama experimentează durere la nivelul sânului, aceasta este cauzată de ataşarea prea superficiala a sugarului la sân. O dată corectată poziţia, durerea dispare.

Alăptatul va cauza lăsarea sânilor

2. Fals. Momentul în care sânul începe să-şi piardă elasticitatea variază de la femeie la femeie, fiind corelat cu proporţia de colagen din piele şi este programat genetic. Alăptarea nu produce pierderea elasticităţii sânului şi nici lăsarea acestuia dacă se folosesc sutiene de calitate care oferă susţinere bună.. De altfel, există studii care arată un efect estetic favorabil la vârste înaintate pentru femeile care au alăptat în tinereţe.

Nu o să am suficient lapte

3. Fals. Cu excepţia femeilor cu boli severe, orice mamă produce lapte suficient şi de bună calitate pentru copilul ei. Secretul stă în alăptarea frecventă în primele săptămâni de viaţă. Aceasta va stimula glanda mamară în a produce lapte din abundenţă. Cu o stimulare frecventă, prin supt, a sânului, cantitatea de lapte produs va depăşi nevoile sugarului, de cele mai multe ori.

Laptele praf este identic/superior celui de mamă

4. Nimic mai Fals. În ciuda progreselor tehnice care au permis producerea unui lapte praf relativ asemănător celui uman, realitatea este că laptele de mamă este imposibil de copiat. Laptele uman conţine substanţe vii (anticorpi, enzime, hormoni) specifice speciei şi unice pentru fiecare pereche mamă-copil. Aceste substanţe protejează copilul de multe boli, fac convalescenţa mai uşoară după îmbolnăviri şi asigură o creştere armonioasă şi naturală celui mic. Costul ridicat al laptelui praf poate să ne inducă ideea că este un produs mai bun decât laptele de mamă care este gratis. Este o concluzie greşită, preţul mare nu înseamnă calitate superioară laptelui de mamă.

Va trebui să fiu mereu la dispoziția copilului

5. Parţial Fals. Într-adevar, alăptarea la sân presupune mese mai frecvente ale sugarului comparativ cu alimentaţia artificiala care poate fi măsurată. De aceea, în primele săptămâni de viaţa, mama care alăptează este aproape nedesparţită de cel mic. Cu toate acestea, pe masură ce copilul mai creşte, şi mesele la sân devin mai rare. Deasemnea, laptele de mamă se poate mulge şi păstra la frigider pentru a fi oferit copilului cu biberonul, atunci când mama revine la serviciu.

Acestea sunt doar câteva mituri cu care ne întâlnim frecvent în societate, atunci când vine vorba despre alăptat. De aceea, o bună informare a femeilor este esenţială pentru succesul alăptării. La aceasta se adaugă, desigur, suportul profesioniştilor informaţi din sanatate precum şi sprijinul familiei, care este crucial.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Mastita și alăptarea la sân

Cum prevenim instalarea anemiei feriprive la sugar?

Corpul mamei și beneficiile alăptării

Tabel diversificare sugar

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Fri, 13 May 2022 11:06:00 +0000

Ideal, diversificarea va fi începută la 6 luni, atunci când tubul digestiv al bebeluşului este pregătit să proceseze alimente noi. În anumite cazuri excepționale (reflux sever, refuzul laptelui, stagnare în greutate, etc), se poate începe diversificarea după 4 luni, doar la sfatul medicului pediatru.

VÂRSTA	FRUCTE	LEGUME	ALTELE
4-6 LUNI	Mere, avocado, banana, pere	Fasole verde, cartof dulce, dovleac	Cereale pt. copii sub 6 luni
6-8 LUNI	Nectarine, piersici, mango, prune, caise	Morcovi, conopidă, pastârnac, mazăre, dovlecel, cartofi	Iaurt, brânză slabă de vaci, carne pui, curcan, ficat pasăre, ulei vegetal, cereale pt copii peste 6 luni, gălbenuş, tofu
8-10 LUNI	Struguri, kiwi, pepene galben sau roșu, cireşe, smochine	Brocoli, fasole, sfeclă, castravete, vinete, ceapă, praz, ardei, ciuperci, sfeclă	Vită, ouă, peşte alb, smântână, brânzeturi, unt, paste făinoase, orice tip de cereale, gemuri, compot
10-12 LUNI	Citrice, căpşuni, ananas, cocos	Spanac, roşii, usturoi	Peşte (orice tip), porumb (mălai)
DUPĂ 1 AN	Alune, nuci, zmeură, mure	Orice tip de legume	Lapte de vacă integral, carne porc, iepure, gâscă, fructe de mare, alte tipuri de carne, miere de albine

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Vaccinuri opționale pentru copii

Când trebuie să bea bebelușul apă?

Constipația

Dermatita seboreică a sugarului sau "crustele de lapte"

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Thu, 05 May 2022 08:27:00 +0000

Ce este dermatita seboreică?

Dermatita seboreică este o afecţiune foarte frecventă în perioada de nou-născut şi sugar mic (până în 3 luni), aproximativ 50 la sută dintre bebeluşi manifestă simptome la un moment dat. În marea majoritate a cazurilor sunt forma blânde de dermatită seboreică care se vindecă fără intervenţii agresive.

Cauzele dermatitei seboreice a sugarului nu sunt pe deplin înţelese, se presupune că în primele luni de viaţă există o activitate excesivă a glandelor sebacee. Precizez acest lucru pentru că multe lume asociază dermatita seboreică cu o igienă precară a bebeluşului. Acest lucru nu este adevărat, chiar şi cel mai curat sugar poate dezvolta dermatită seboreică, secreţia exagerată de sebum nefiind cauzată de murdărie.
Activitatea excesivă a glandelor sebacee se normalizează de la sine după 3-4 luni, de aceea nu se indică tratamente speciale pentru această boală, ea vindecându-se, practic, singură.

Cum se manifestă dermatita seboreică?

În dermatita seboreică scalpul copilului va prezenta cruste gălbui, adesea unsuroase, sfărmicioase care se desprind şi pot lasă pielea uşor roşietică şi iritată. Este frecvent întâlnită şi la nivelul sprâncenelor sau în jurul urechilor dar cel mai des simptomele apar la nivelul pielii păroase a capului.
Crustele nu dor, în general nu dau mâncărimi şi copilul nu este deranjat de ele, problema fiind mai degrabă de natură estetică.
Aceste simptome definesc dermatita seboreică în primele 3-4 luni de viaţă. Mai târziu, aceleaşi simptome pot semnala alte boli dermatologice, cel mai des mătreaţa, boli care trebuie tratate medical.

Cum tratăm dermatita seboreică?

Chiar dacă nu putem controla secreţia excesivă a glandelor sebacee care cauzează dermatita seboreică (acestea se vor normaliza de la sine pe măsură ce copilul creşte), putem ameliora mult aspectul bebeluşului prin câteva metode simple, la îndemâna oricui.

1. Înmuierea crustelor. Acesta este cel mai important pas pentru îndepărtarea eficientă a cojiţelor. Se poate folosi ulei de măsline, fiert şi răcit, cu care se ung zonele afectate. După ce aţi uns scalpul bebeluşului îi veţi pune o căciuliţă pe cap pentru jumătate de oră, timp în care cojile vor avea timp să devină moi. Există la farmacii si creme speciale pentru această problemă care se folosesc în mod similar uleiului simplu.
Înmuierea doar cu apă, la baie, nu este suficientă, veţi obţine rezultate mult mai bune dacă înmuiaţi crustele înainte de baie, cu un ulei, aşa cum am precizat anterior.

2. Curăţarea crustelor se va face după ce îi daţi jos căciuliţa, când crustele sunt moi, cu o perie pentru bebeluşi, perie moale din păr, cu care se va freca uşor scalpul copilului. Peria ar trebui spălată după fiecare folosire. Pentru zona din jurul ochilor se pot folosi tampoane de vată în locul periei.
Nu curăţaţi niciodată cojiţele uscate fără să le înmuiaţi în prealabil pentru că pielea de dedesubt se va irita şi rezultatul poate fi că vor apărea şi mai multe cruste a doua zi.

3. Spălarea copilului se va face după curaţarea cu peria. Este important ca şamponul copilului să fie unul cât mai blând şi cât mai sărac în chimicale şi parfumuri.

Acest proces e bine să fie repetat în fiecare seară, atât timp cât apar cojiţe noi. De regulă, simptomele neplăcute dispar în câteva săptămâni, uneori chiar mai repede.

În cazul în care crustele reapar rapid şi în cantităţi mari, puteţi cere la famacie un unguent cu vaselină şi acid salicilic (de obicei se prepară chiar la farmacie) pe care să-l aplicaţi pe zonele afectate o dată sau de două ori pe zi după care veţi curăţa crustele cu peria.

Dacă copilul e mai mare de 3 luni şi dermatita seboreică persistă e bine să cereţi sfatul unui pediatru sau a a unui dermatolog.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Hemangioamele și semnele din naștere

Despre fontanele

Dermatita de scutec

Cum tratăm un bebeluș cu nasul înfundat?

Conjunctivita la copii: simptome și tratament

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Wed, 04 May 2022 19:13:00 +0000

Ce este conjunctivita?
Conjunctivita este o infecție a ochiului care apare mai frecvent la sugar și la copilul mic. Ea poate săafecteze și copilul mai mare sau adultul dar acest lucru este destul de rar, apărarea organismului fiind mai bine dezvoltată pe măsura înaintării în vârstă.

Conjunctivita este o boală infecțioasă, ea este produsă de virusuri sau bacterii care sunt transmise copilului mic de către alte persoane. Este destul de greu de identificat cine și când a transmis boala pentru că adulții și copiii mai mari, de obicei, sunt doar purtători ai acestor germeni fără să aibe nici un simptom.

Care sunt simptomele conjunctivitei?

Simptomele conjunctivitei la copil sunt: secreții oculare anormale, albe, gălbui sau verzi, uneori umflarea sau înroșirea pleoapelor.

Cum se tratează conjunctivita la copil?

Conjunctivita trebuie tratată de un medic. Chiar dacă există diverse picături oculare care se pot procura liber din farmacii, nu este recomandabil să tratăm conjuctivita după ureche. Tratamentele diferă mult, în funcție de tipul de conjuctivită pe care o are copilul iar unele dintre picături sunt contraindicate vârstelor mici. De aceea picăturile pe care le-a primit un copil pentru conjunctivită pot să nu fie cele potrivite pentru alt copil care are un alt tip de boală.
Uneori este nevoie de tratament antibiotic cu administrare orala în cazuri mai grave de conjunctivtă.

Pe lângă administrarea tratamentului prescris de medic, e bine ca părinții să mai cunoască câteva măsuri pe care le pot lua acasă pentru a ajuta copilul să se vindece cât mai repede:

1. Respectați cu strictețe igiena mâinilor atunci când interacționați cu copilul, în special când îi dați tratamentul. Conjunctivita este o boală contagioasă, germenele responsabil putând infecta copilul de pe mâinile adulților.

2. Picăturile sau unguentul ocular trebuie administrate în ambii ochi, chiar dacă nu este bolnav decât un singur ochi.

3. Secrețiile abundente sau întărite vor fi curățate cu ser fiziologic. Este mai bine dacă tampoanele de vată cu care ștergeți copilul la ochi au fost sterilizate in prealabil. Nu este nevoie să cumpărați seruri fiziologice scumpe, străine. Ele sunt identice cu serul fiziologic românesc pe care îl găsiți la orice farmacie. Nu ștergeți niciodată ambii ochi cu același tampon pentru a nu transfera infecția de la un ochi la altul!! Pentru fiecare ochi veți folosi un tampon diferit pe care e bine să-l atingeți cât mai puțin cu mâna. Înainte da administrarea tratamentului ochii trebuie curățați obligatoriu dacă există secreții.

4. Sub tratament, conjunctivita trebuie să dea semne de îmbunătățire din primele două zile de când ați început aplicarea de picături sau unguent. Dacă nu observați nici o ameliorare în 48 de ore duceți copilul înapoi la medic pentru a primi un alt tip de tratament. Din păcate nu există un singur medicament care să acopere întreg spectrul de microbi care cauzează conjunctivita de aceea uneori trebuie să încercăm mai multe tipuri de picături pentru a scăpa de o bacterie mai neobișnuită.

5. Tratamentul durează 5-7 zile chiar dacă simptomele pot să dispară din prima zi de terapie.

6. Dacă conjunctivita recidivează este obligatoriu să faceți o cultură din secreția oculară înainte de a reîncepe administrarea de picături!

7. Marea majoritate a conjuctivitelor se vindecă în câteva zile fără nici un fel de probleme sau complicații.

Atenție la nou-născut. Conjunctivitele apărute în primele zile sau săptămâni de viață trebuie obligatoriu văzute rapid de medic pentru ca ele pot să fie semnul unei infecții generalizate.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Cum tratăm un bebeluș cu nasul înfundat acasă

Giardia la copil

Anemia feriprivă

Când trebuie sa bea bebeluşul apă?

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Wed, 04 May 2022 11:39:00 +0000

Apa este un element indispensabil vieţii iar necesităţile de hidratare ale bebeluşului (raportate la greutatea corpului) sunt chiar mai mari decât ale unui adult. În acelaşi timp, recomandările pediatrilor sunt unanim împotriva administrării de apă simplă sugarului mai mic de 6 luni.

În cazul copiilor mai mari, diversificaţi, părinţii sunt adeseori îngrijoraţi de faptul că cel mic refuză apa. De aici rezultă o serie de confuzii în rândul părinţilor, confuzii pe care voi încerca să le lămuresc în acest articol.

Sugarul sub 6 luni alăptat exclusiv la sân

În perioada alăptării exclusive, sugarul sănătos NU are nevoie de apă suplimentar. Laptele de mamă este compus din apă în proporţie de 87-88 la sută, astfel că toate necesităţile de hidratare ale copilului sunt acoperite prin supt.
Academia Americană de Pediatrie recomandă clar sa nu se administreze apă sau sucuri în perioada de alăptare exclusivă din două motive: apa lipsită de calorii umple stomacul copilului în defavoarea laptelui necesar creşterii şi apa (sucul) poate introduce în organism diverse substanţe nocive pentru sugarul mic (alergeni, minerale, bacterii, metale, etc).

În cazul temperaturilor ambiante ridicate, când pierderile prin transpiraţie sunt crescute, e mai bine ca bebeluşul să fie pus la sân pentru hidratare.

În cazul copiilor bolnavi, cu febre, enterocolite, vomă, la care există pierderi de lichide, pediatrul vă va indica, în funcţie de starea copilului, dacă e necesară hidratarea suplimentară.

Sugarul sub 6 luni alimentat cu formulă

Ca şi în cazul sugarului alăptat la sân, şi cel alimentat cu lapte praf îşi obţine necesarul hidric din formula cu care este alimentat, formulă care este compusă majoritar din apă. Astfel, în condiţii normale, de sănătate şi de confort termic, bebeluşul nu are nevoie sa primească lichide suplimentar. Recomandările pediatrilor sunt aceleaşi ca şi în cazul sugarului alăptat la sân: lichidele suplimentare ocupa spaţiu în stomac şi pot introduce substanţe nedorite în organismul celui mic.

În realitate, mulţi bebeluşi sunt ţinuţi la temperaturi prea ridicate sau excesiv îmbracaţi, motiv pentru care transpiră, pierzând astfel lichide. În acest caz, se pot da lichide, sub forma de ceaiuri, fierte si racite. Ideal este, însă, ca bebeluşului să-i fie asigurat un confort termic astfel încât să nu transpire excesiv.

În cazul copiilor bolnavi, cu febre, enterocolite, vomă, la care există pierderi de lichide, pediatrul vă va indica, în funcţie de starea copilului, dacă e necesară hidratarea suplimentară.

Bebeluşul după diversificare

Necesităţile de apă ale unui sugar sănătos se calculează după formula 125-150ml apă per kg pe zi. Astfel, un copil sănătos de 8 kg, de exemplu, are nevoie de aproximativ 1000-1200ml de apă zilnic, un copil de 9 kg are nevoie de 1150-1350ml de apă zilnic. Există şi variaţii date de metabolismul copilului sau de temperatura mediului ambiant, astfel că aceste valori medii pot să difere de la copil la copil.

Este foarte important de ştiut ca majoritatea alimentelor pe care le consumă un bebeluş conţin deja apă, în cantităţi semnificative. Astfel, laptele conţine aproape 90 la sută apă, ceaiurile conţin 100 la sută apă, supele conţin şi ele 80-90 la sută apă, sucurile, iaurturile sau piureurile subţiri sunt şi ele alcătuite majoritar din apă.
Legumele şi fructele sunt compuse tot din apă într-o proporţie mare: pepenii 90 la sută apă, merele, perele, cireşele, piersicile 85-87 la sută apă, morcovii 90 la sută apă, spanacul 94 la sută apă.
Sunt doar câteva exemple menite să indice faptul ca bebeluşul se hidratează semnificativ la fiecare masă. Hidratarea nu înseamna neapărat consum de apă plată, ea se poate face si prin alimentaţie.

De aceea, mulţi sugari diversificaţi nu sunt interesaţi de apă, lucru care îî poate nelinişti pe părinţi. Adevărul este că majoritatea nu mai au nevoie de apă suplimentar, fiind deja bine hidrataţi de la masă. Desigur, îi vom oferi copilului diversificat apă zilnic, dar este bine să nu ne îngrijorăm dacă unii copii o refuză.

Puteţi calcula, folosind formula de mai sus, ce necesităţi de apă are copilul dumneavoastră, în funcţie de greutate. Apoi adunaţi, cu aproximaţie, apa şi toate alimentele care conţin peste 85 la suta apa pe care acesta le consuma într-o zi. Dacă cele doua valori sunt apropiate, înseamnă că cel mic este hidratat corespunzător.

Dacă vi se pare, totuşi, că cel mic nu consuma suficiente lichide dar copilul refuză apa (refuzul apei este destul de frecvent), puteţi să creşteţi cantitatea de ceaiuri sau supe.

Desigur, în cazul vremii foarte calde cand copilul transpira excesiv, necesităţile de apă cresc şi e bine să avem tot timpul la dispoziţie o sticluţă cu lichid pentru cel mic.

Nu uitaţi:
Dacă copilul este bolnav (febră, viroze, vomă, diaree, etc) nevoile de lichide pot creşte foarte mult. De aceea, este bine să mergeţi la un consult la pediatru în aceste cazuri.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Vaccinuri opționale pentru copii

Tabel diversificarea sugar

Igiena dinţilor

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Tue, 03 May 2022 17:19:00 +0000

Drumul către un zâmbet frumos începe încă din primul an de viaţă al copilului, igiena dentară de timpuriu fiind esenţială pentru dinţii albi şi sănătoşi de mai târziu.

Bebeluş

Apariţia primilor dinţi impune şi necesitatea păstrării lor cât mai curaţi.

Smalţul dinţilor bebeluşului este mai fin decât cel al adultului şi, deci, mai sensibil la acţiunea substanţelor nocive care cauzează caria dentară, acizi şi bacterii care se acumulează în gură în decursul unei zile.

De aceea copilul trebuie spălat pe dinţi de mic pentru a preveni apariţia cariilor. Se creează astfel un obicei sănătos care va avea efecte benefice pentru tot restul vieţii, dinţii sănătoşi fiind un element important al stării de bine fizice dar şi un atu estetic, atunci când zâmbetul este fumos şi îngrijit.

Chiar dacă dinţii de lapte vor fi înlocuiţi la un moment dat, carierea sau pierderea lor prematură (înainte de apariţia dinţilor definitivi) pot destabiliza gingia, dinţii definitivi pot creşte în poziţii anormale. La aceasta se adaugă problemele curente ale unui copil cu carii: dificultate la mâncat, durere, respiraţie urât mirositoare, aspect inestetic şi prezenţa constantă în gură a unui focar de infecţie.

De aceea spălarea dinţilor de lapte este la fel de importantă ca şi spălarea dinţilor definitivi şi nu trebuie făcut nici un rabat de la igienă pe motiv că oricum aceşti dinţi vor fi schimbaţi.

1. Folosiţi o perie specială pentru curăţarea dinţilor bebeluşului. Aceasta se găseşte în comerţ. Există şi periuţe care se aplică pe degetul adultului ca un degetar.

2. Puteţi folosi o pastă de dinţi specială pentru bebeluşi şi copii mici, în cantitate mică.

3. Dinţii vor fi spălaţi de două ori pe zi, dimineaţa (sau la prânz) şi seara înainte să puneţi copilul la culcare, după ce acesta a mâncat.

4. Caria de biberon este o afecţiune care afectează mai des sugarul obişnuit să adoarmă cu biberonul cu lapte în gură. În general, punerea la somn a copilului cu un biberon cu mâncare este descurajată de specialişti. Este o practică riscantă, atât pentru sănătatea dinţilor cât şi pentru ca există riscul ca sugarul să se înece cu lapte în somn.

5. Începeţi prin a curăţa câteva secunde dinţişorii copilului, în zilele următoare, cu rabdare, il veţi convinge să va lase mai mult să-i curaţaţi dinţii. Din experienţa personală: în general copilului îi place această operaţiune şi o acceptă fără proteste.

6. Obişnuiţi copilul să fie curăţat pe dinţi zilnic, nu o faceţi doar ocazional. Este important ca această deprindere să devină un obicei firesc şi nelipsit în rutina lui zilnică.

7. În cazul copiilor cu dinţi sănătoşi nu este necesară suplimentarea alimentară cu Fluor. Simpla lor spălare zilnică este suficientă.

8. În cazul copiilor cu dinţi stricaţi de timpuriu este bine să consultaţi un stomatolog. Acesta va evalua starea dinţilor, obiceiurile de igienă, factorul genetic şi vă va recomanda un supliment cu Fluor dacă consideră că este necesar. Nu administraţi aceste suplimente după ureche, fără recomandarea unui stomatolog (sau a unui pediatru).

Copilul mare

1.Pe măsură ce copilul creşte acesta va dori să se spele singur pe dinţi. Lăsaţi-l dar la final verificaţi dacă a curaţat bine toţi dinţii şi, eventual, terminaţi dumneavoastră treaba.

2. Folosiţi paste de dinţi adaptate vârstei copilului. Acest lucru este important datorită tendinţei celor mici de a înghiţi pasta. Produsele speciale pentru copii sunt blânde şi nu produc reacţii adverse dacă sunt înghiţite. Oricum, întotdeauna folosiţi cantităţi mici de pastă şi descurajaţi, pe cât se poate, înghiţirea.

3. După spălarea pe dinţi de seară nu mai oferiţi mâncare copilului! Mâncarea înainte de culcare reface mediul acid din gură (cauzator de carii) şi spălarea anterioară îşi pierde utilitatea.

4. Încurajaţi şi folosirea aţei dentare chiar şi pe dinţii de lapte.

5. În cazul copiilor mari, şcolari, se aplică aceleaşi reguli ca la adulţi: spălarea dimineaţa la trezire şi seara înainte de culcare, perierea minim 3 minute a dinţilor. Acum se poate deja introduce pasta normală, folosită de întreaga familie, cu condiţia ca copilul să înţeleagă că nu trebuie să o înghită şi să respecte această regulă.

6. Trataţi dinţii cariaţi ai copilului la stomatolog, chiar dacă sunt dinţi de lapte!

Nu uitaţi:

1. În deprinderea obiceiurilor sănătoase, ca spălatul zilnic pe dinţi, este crucial exemplul personal al părinţilor, copilul având tendinţa de a copia comportamentul adulţilor importanţi pentru el.

2. Pe lângă igienă şi moştenire gentică, dinţii sănătoşi depind şi de o alimentaţie sănătoasă, bogata în calciu, vitamine şi minerale.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi şi: Erupţia dinţilor de lapte

Cum scăpăm de suzetă?

Expunerea copilului la soare

Diversificarea alimentaţiei sugarului - partea a doua

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Mon, 02 May 2022 16:55:00 +0000

În ce ordine se introduc alimentele solide?

Dacă în trecut diversificarea alimentaţiei sugarului era dominată de multe reguli stricte si stufoase, astăzi specialiştii sunt mult mai liberali. S-au efectuat multe studii în ultimii ani care au arătat că nu exista nici un beneficiu real în atitudinea hiperprudentă în diversificare. Ipoteza conform căreia pot fi eliminate alergiile prin introducerea târzie a multor alimente s-a dovedit falsă, din pacate.

Deasemenea, este indiferent dacă primul aliment introdus este fructul, legumele sau cerealele. Oricare dintre acestea este acceptat, cu condiția să fie adecvat vârstei bebelușului. Vedeţi şi: Diversificarea alimentaţiei sugarului - reguli de început si Tabel diversificare sugar

Cercetările moderne acordă o mai mare atenţie, însă, obezităţii la copil. S-a dovedit categoric că greutatea excesivă în perioada de sugar şi copil mic reprezintă un risc real pentru sănătatea viitorului adult. Se pare că, în multe cazuri, obezitatea, bolile cardiovasculare, diabetul sau astmul bronşic ale adultului au originea într-un dezechilibru cauzat în mica copilărie prin alimentaţie excesivă sau greşită, cu multe dulciuri, făinoase, pâine şi grăsimi, asociată cu activitate fizică insuficientă.
Deasemenea, adăugarea de sare în alimente este contraindicată, studiile arătând că preferinţa pentru gustul sărat se dezvoltă în perioada de bebeluş prin oferirea alimentelor cu sare. Aşadar, atât cât se poate, nu săraţi mâncarea copilului.

Când facem diversificarea trebuie, totuşi, avute în vedere nişte reguli simple, de bun simţ, care ţin mai degrabă de igienă şi de sensibilitatea digestivă a copilului mic, sensibilitate care trebuie respectată. Astfel, diversificarea se va face cu grijă, oferind la început cantităţi mici dintr-un aliment nou şi respectând un interval de 1-2 zile între alimentele noi, pentru a nu produce indigestii şi intoleranţe unui organism imatur.

Legumele pot fi primul aliment al copilului. Începeţi cu legume cu gust blând ca morcovii, dovlecelul, fasole verde, mazăre verde, pastârnac. Orice legumă trebuie gătită şi pasată la începutul diversificării şi este preferabil să se îndepărteze sâmburii acolo unde este cazul. Nu adăugaţi sare sau vegeta în piureul de legume! Nu uitaţi că preferinţa pentru gustul sărat este o obişnuinţa nu o necesitate, aşadar nu obişnuiţi copilul de mic cu sarea.
Treptat puteţi introduce şi alte legume sub formă de piure
Atenţie la legumele care fermentează şi produc multe gaze ca varza, fasolea uscata, mazarea uscata, lintea, broccoli. Acestea se vor da după 9-10 luni şi în cantităţi moderate la început.
Nu abuzaţi de morcovi! Aceştia pot să cauzele constipaţie dacă sunt oferiţi zilnic în cantităţi mari sau colorarea în galben a tegumentelor copilului.
Roşiile sunt foarte acide de aceea e mai bine să fie oferite după 10-12 luni.

Fructele pot fi şi ele primul aliment al copilului. Se poate începe cu mere, piersici, banane, pere, avocado. Fructele se vor curaţa de pieliţă şi vor fi coapte dacă copilul are sub 6 luni. Ele se vor da, ca şi legumele, pasate.
Puteţi continua, treptat, cu orice alt fruct preferaţi. EXCEPŢIE fac fructele din familia căpşunelor: căpşuni, zmeură, mure, frăguţe! Acestea se vor da doar după un an pentru că pot produce alergii bebeluşilor.
O altă excepţie o reprezintă citricele, care sunt foarte acide. Şi ele e mai bine să fie amânate până după 10-12 luni pentru că acidul poate provoca indigestii şi, prin eliminarea în scaun, poate favoriza apariţia dermatitei de scutec la sugarii mai mici.
Ideal este ca bebeluşul să primească zilnic fructe.

Cerealele instant sunt bine tolerate, sunt sănătoase, pot fi îmbogaţite cu fier.
Copii sub 6 luni vor primi cereale fără gluten!
Se poate începe cu o concentraţie mică de cereale în laptele de mamă sau în laptele praf. Unele cereale conţin deja formula de lapte dar ele pot fi oferite şi copiilor alăptaţi la sân.
Nu are nici o importanţă ce masă de lapte o veţi înlocui cu cereale. Alegeţi momentul care vă convine şi, foarte important, un moment în care copilul e alert, vesel şi interesat.
O masă de cereale simple sau in diverse combinaţii cu fructe, lactate, etc. poate să rămână în meniul copilului pe timp îndelungat, nu numai în perioada de sugar, ele fiind sănătoase şi nutritive la orice vârstă, dacă sunt consumate fără excese.

Carnea va fi oferită după ce copilul a început diversificarea cu legume. Se va folosi carnea slaba de pui, curcan, vită, peşte, ficăţel. Este foarte important să o fierbeţi bine pentru a o steriliza complet. Ea se va pasa şi se va da cu piure-ul de legume. Nici carnea nu se va săra, de preferinţă. Puteţi folosi diverse ierburi aromatice pentru un plus de gust. Fructele de mare (scoici, crabi, calamari, caracatiţe, etc) se vor da doar după 1 an cu prudenţă!
Carnea slabă de porc se va oferi numai spre 1 an sau şi mai târziu, celelate tipuri de carne(pasăre, vită, peşte) fiind mai sănătoase.
Mezelurile din comerţ nu sunt sănătoase din cauza cantităţii mari de sare, aditivi, conservanţi şi grăsimi şi nu ar trebui să intre în dieta bebeluşului şi a copilului.
Carnea, ca sursă principală de fier, trebuie să fie prezentă zilnic în meniul copilului.

Lactatele vor fi oferite sub formă de brânză slabă de vaci sau iaurt după ce aţi început diversificarea. Este contraindicat să folosiţi excesiv iaurtul cu fructe din comerţ, acesta conţine mult zahăr adăgat şi favorizează apariţia obezităţii şi dezvoltarea preferinţei pentru gustul dulce. Preparaţi iaurt cu fructe acasă, din iaurt simplu în care adăugaţi dumneavoastră fructe proaspete, este mult mai sănătos.
După 9-10 luni puteţi să oferiţi copilului şi cantităţi mici din branzeturi mai complexe: caşcaval, caş, telemea desărată, mozzarella, etc.
Înlocuirea laptelui praf cu laptele de vacă se va face după 1 an şi se va folosi laptele integral din comerţ.

Gălbenuşul de ou bine fiert poate fi oferit de două ori pe săptămână, după 6 luni, mixat în piureul de legume. Albuşul de ou se amână dupa 8 luni pentru că este mai alergen.
Untul sau uleiul vegetal pot fi adăugate în cantităţi mici (câteva picături), după 6 luni, în prânzul copilului. Acestea aduc un aport de lipide necesar creşterii.

Atenţie mare la alimentele cu care copilul mic se poate îneca: bucăţele prea mari de legume, carne, sâmburi, popcorn, bombonele, nuci. Nu lăsaţi niciodată un copil mic să mănânce nesupravegheat!

Nu uitaţi:
1. Obiceiurile alimentare sănătoase se formează din perioada de sugar. Greşelile alimentare la bebeluş: mâncare prea dulce, prea grasă, prea sărată, pot crea obiceiuri nesănătoase care să dureze o viaţă.
2. Evitaţi, pe cât este posibil, adăugarea de sare şi zahăr în mâncarea copilului. Înlocuiţi sarea cu ierburi aromatice, pentru gust, şi zahărul cu fructele.
3. Orice bebeluş poate avea câteva alimente pe care nu le doreşte. Nu insistaţi. Aveţi la dispoziţie o mulţime de alte alimente sănătoase cu care să-l hrăniţi. Dar reveniţi periodic (o dată la o lună-două) la alimentul refuzat, e posibil ca între timp gustul copilului să se fi schimbat.
4. Copiii sunt diferiţi şi părerile despre diversificarea lor sunt multe şi variate. Cel mai important lucru este să vă urmăriţi copilul cu atenţie pentru a vedea cum reacţionează la fiecare aliment, indiferent ce păreri ascultaţi referitor la diversificare.
5. Dacă întâmpinaţi greutăţi în procesul de diversificare sau aveţi orice fel de neclarităţi, cel mai bine este să consultaţi un medic pediatru!

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi şi: Sughițul la copil

Când trebuie să bea bebelușul apă?

Cum măsurâm corect temperatura copilului?

Diversificarea alimentaţiei sugarului - reguli generale de început

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Wed, 27 Apr 2022 15:07:00 +0000

Diversificarea alimentaţiei este un pas important în viaţa sugarului. Înainte de a începe diversificarea, e bine ca sugarul să fie văzut de medicul pediatru cu care veţi stabili dacă este momentul potrivit pentru introducerea alimentelor solide.

În general, ne interesează câteva aspecte legate de dezvoltarea psiho-motorie a sugarului: dacă are o bună coordonare a capului, dacă stă în şezut într-un scăunel şi, mai ales, dacă este interesat de alimente. Deasemenea, este foarte important ca sugarul să fie sănătos în momentul începerii diversificării.
Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite şi sugarul este la vârsta potrivită diversificării, se poate începe.

La câte luni începem diversificarea?

Sugarii alimentaţi exclusiv la sân vor începe diversificarea, în general, la 6 luni. Până la 6 luni, laptele de mamă este alimentul ideal şi suficient pentru a asigura nevoile de creştere ale copilului. Nu mai este recomandat ca sugarul alăptat să bea ceai sau sucuri de fructe!! Acestea nu sunt necesare în primele luni de viaţă şi nu au valoarea nutritivă a laptelui de mamă. Ele doar ocupă stomacul mic al sugarului care, prin urmare, va suge mai puţin lapte.
În cazul sugarilor alăptaţi la sân care se dezvoltă foarte bine în primele luni de viaţă, dobândesc rapid abilitaţile motorii menţionate mai sus şi sunt interesaţi de alimente, se poate începe diversificarea şi mai repede dar doar la recomandarea unui pediatru.

Dacă până recent, sugarii alimentaţi artificial erau diversificaţi de la 4 luni, noile recomandări ale Academiei americane de pediatrie sunt pentru a aştepta până la 6 luni şi în cazul lor.

Aşadar, ca regulă generala, toţi copiii vor fi diversificaţi în jur de 6 luni.

Reguli generale în diversificare

1. Se va da un singur aliment nou o dată şi se va urmări copilul 1-2 zile după introducerea acestuia pentru a depista eventuale alergii sau intoleranţe. Dacă totul este ok, după 2 zile puteţi introduce un nou aliment. Această regulă este valabilă pentru toate alimentele noi, în primul an de viaţă al copilului. Dacă suspectaţi o reacţie a copilului la un aliment, discutaţi cu pediatrul pentru a stabili dacă a fost o alergie sau doar o indigestie. Tot medicul vă va spune cum veţi proceda în viitor cu alimentul respectiv.

Semne de alergie sau intoleranţă: erupţie roşie pe faţă, în jurul gurii, balonare, diaree, înroşirea pielii din jurul anusului, secreţii nazale sau oculare apoase, agitaţie fără alt motiv, vomă sau regurgitare accentuată.

2. Alimentele noi se vor da cu linguriţa pentru că sugarul trebuie să înveţe tehnica alimentaţiei de tip adult, să ia înghiţituri mici, eventual să le mestece şi apoi să le înghită. Este o deprindere importantă, o provocare pentru bebeluşul obişnuit doar să sugă.
Este contraindicat să puneţi alimentele noi în biberon chiar dacă acestea sunt semi-lichide pentru că copilul va asocia orice tip de aliment cu suptul din biberon şi va accepta foarte greu, mai târziu, să mănânce cu linguriţa. Va fi nevoie de timp şi răbdare pentru ca copilul să se obişnuiască să mănânce din linguriţă. La început sugarul poate să împingă afară mâncarea din guriţă, să o ţină în gură fără să o înghită, să închidă gura hotărât sau să întoarcă capul pentru a evita linguriţa. Insistaţi cu bândeţe, dar nu forţaţi copilul dacă nu vrea. Pur şi simplu încercaţi din nou în zilele următoare.
Sunt preferate linguriţele de plastic speciale pentru copii. Cele de metal sunt mai greu acceptate de unii sugari la începutul diversificării.

3. Se va începe cu cantităţi mici de aliment nou (câteva linguriţe) şi se va creşte treptat cantitatea în zilele care urmează, în funcţie de pofta copilului. E posibil să treacă câteva săptămâni până când copilul va mânca o cană sau un borcănel întreg de piure. Până în momentul când copilul ajunge să mănânce suficient aliment solid la o masă cât să-l sature, veţi completa cu lapte aceste mese. Laptele, într-o cantitate moderată, se poate da şi înainte de alimentul nou dacă copilul este foarte înfometat, astfel încat sugarul să se liniştească şi să fie calm în momentul în care îi oferiţi alimentul nou.

4. Nu are importanţă la ce masă începeţi diversificarea. Puteţi începe la masa de dimineaţă, la prânz sau seara în funcţie de confortul dumneavoastră şi se starea copilului. Unii specialişti recomandă introducerea alimentelor noi dimineaţa pentru a putea urmări reacţia copilului pe parcursul zilei. Cel mai important este, însă, ca sugarului să-i fie foame şi ca părinţii să nu fie grăbiţi atunci când introduc un aliment nou.

5. Puteţi începe diversificarea cu alimente preparate în casă sau să folosiţi mâncarea la borcănel pentru sugari din comerţ. Aceasta este sigură, testată, adaptată vârstei, singurul inconvenient fiind preţul ridicat.
Atunci când hrăniţi copilul cu mâncare gata preparată, la borcănel, scoateţi într-un castron o cantitate mică cu care veţi hrăni copilului, restul puteţi să-l puneţi la frigider şi să-l oferiţi mai târziu. Dacă îl veţi hrăni pe sugar direct din borcan saliva acestuia va contamina tot conţinutul şi nu este recomandat să mai pastraţi ce rămâne pentru mai târziu, rămăşiţele vor trebui aruncate.

6. Diversificarea se va face cu copilul aşezat în şezut, eventual într-un scăunel, nu pe spate şi nu cu biberonul.

Care trebuie să fie primul aliment al sugarului?

Puteţi începe diversificarea cu oricare dintre următoarele: cereale (fără gluten până la 6 luni), banane pasate, mere pasate, pere pasate, morcovi fierţi şi pasaţi, dovlecel (fără sâmburi) fiert şi pasat, avocado, piersici (fără coajă) pasate.
Bebeluşul sub 6 luni va primi fructele pasate doar după ce au fost coapte în cuptor în prealabil. Excepţie fac bananele care daca sunt foarte coapte (coaja se înegreşte) nu mai trebuie preparate termic.

Atentie! O masa de lapte va fi inlocuita cu un aliment nou solid, NU cu suc sau supă. Sucul (sau supa) nu reprezintă o masă în sine, ele fiind sărace în calorii. Ele se poate da după masă sau între mese, ca hidratare, pentru aportul de vitamine şi pentru o obişnui bebeluşul cu gusturi noi, dar NU vor înlocui o masă.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi şi: Diversificarea alimentaţiei sugarului - partea a doua
Tabel diversificare sugar

Fimoza şi parafimoza

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Wed, 13 Apr 2022 16:09:00 +0000

Ce este fimoza?

Fimoza reprezintă inabilitatea prepuţului de a fi retractat (decalotat) complet de pe gland. În cazul copiilor, de cele mai multe ori, această condiţie este fiziologică, normală, nu necesită tratament şi se corectează în timp.

Fimoza fiziologică

Marea majoritate a nou-născuţilor de sex masculin se nasc cu un anumit grad de fimoză. Prepuţul este aderent de glandul penisului prin adeziuni congenitale (din naştere), lucru absolut normal. El se va desprinde treptat, pe măsură ce copilul creşte. În jurul vârstei de 1 an, jumătate dintre băieţei vor avea prepuţul retractabil. Spre 4-5 ani, la peste 90 la sută dintre băieţi fimoza fiziologică va fi rezolvată de la sine. Există şi situaţii rare în care prepuţul devine complet retractil doar spre pubertate.

Fimoza fiziologică nu necesită nici un tratament în primii ani de viaţă, decât dacă copilul acuză durere locală, prepuţul este inflamat, apar infecţii urinare sau durere în cazul erecţiilor spontane (semnale de alarmă). După vârsta de 4-5 ani, în cazul în care prepuţul nu dă nici un semn de retractibilitate, este recomandabil un control medical.

La unii copii mici poate apare balonarea prepuţului la urinare, mai ales dacă jetul de urină este foarte puternic. Acest lucru este normal, atât timp cât copilul nu are nici un semn de alarmă dintre cele menţionate mai sus.

Deasemenea, este posibilă apariţia sub prepuţul aderent al copiilor mici a unor depozite de smegmă care pot fi palpate. Nu decalotaţi forţat penisul copilului pentru a le curăţa!

În nici un caz nu decalotaţi forţat penisul sugarului sau al copilului mic, nici în scop igienic şi nici estetic! Spălarea penisului se va face zilnic, cu apă şi săpun, pe exterior, acest lucru fiind suficient pentru igiena locală. Spălarea sub prepuţ se va face doar atunci când decalotarea se face fără nici un efort.

Fimoza patologică

Aceasta reprezintă o boală şi necesită tratament.
Diferenţa faţă de fimoza fiziologică este că prepuţul prezintă o îngroşare exagerată, ca o bandă fibroasă, mai albicioasă, vizibilă, care împiedică alunecarea lui pe gland. Copilul va acuza durere locală la manipularea penisului, prepuţul poate fi inflamat, jetul urinar foarte slab sau pot apărea infecţii urinare.
Cauza acestei afecţiuni sunt fisurile de la nivelul prepuţului, produse cel mai adesea prin decalotare forţată în perioada de sugar sau infecţii repetate ale penisului cauzate de dermatita de scutec. Aceste fisuri, în procesul de vindecare, vor forma acel ţesul fibros care opreşte mişcarea prepuţului.
Medicul este singurul în măsură să stabilească dacă este vorba de o fimoză patologică.

Cum se tratează fimoza patologica?

De cele mai multe ori, fimoza patologică nu necesită tratament chirurgical. Medicul copilului vă va prescrie o cremă care conţine corticoizi (betamezonă) care va fi aplicată pe nivelul prepuţului pentru 4-6 săptămâni. Marea majoritate a copiilor vor răspunde la acest tratament si prepuţul va deveni mobil.
În cazul în care fimoza nu se rezolvă prin tratament local cu corticoid, se va face o mică intervenţie chirurgucală, sub anestezie, prin care se va îndepărta acea bandă fibroasă care împidică mişcarea normală a prepuţului.

Parafimoza

Parafimoza reprezintă blocarea prepuţului în spatele glandului şi imposibilitatea de a-l readuce în poziţie normală. Aceasta poate să apară în cazul decalotării forţate la copilul mic, prin masturbare sau activitate sexuală la adolescent. Se recomandă aplicarea de comprese reci sau gheaţă la nivelul glandului, pentru câteva minute şi încercarea de a readuce prepuţul, cu blândeţe şi cu ajutorul unei substanţe lubrifiante, în pozitie normală.
Dacă nu reuşiţi, duceţi de urgenţă copilul la spital! Prepuţul blocat opreşte circulaţia normală a sângelui la nivelul glandului, lucru care poate avea consecinţe foarte serioase dacă nu se iau măsuri prompte.

Nu uitaţi:
1. Penisul sugarului sau al copilului mic nu va fi NICIODATĂ decalotat forţat în scopuri igienice sau estetice. În afară de durere intensă, acest gest poate cauza fisuri locale care se pot solda cu cicatrici, fimoză patologică şi probleme medicale mai târziu.
2. Oricând aveţi suspiciuni sau nedumeriri legate de aspectul penisului copilului, solicitaţi un consult medical, nu interveniţi singuri.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi şi: Decalotarea la băieţei

Sughițul la copil

Mușcătura de căpușă. Ce să facem și ce să nu facem?

Giardia la copil

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Fri, 08 Apr 2022 12:15:00 +0000

Ce este Giardia?

Giardioza este o infecţie produsă de parazitul Giardia lamblia (cunoscut şi ca Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis). Acesta este un organism microscopic care se ataşează de mucoasa intestinală, se multiplică şi împiedică absorbţia substanţelor nutritive din alimentaţie. Parazitul este prezent în principal în apa contaminată, toalete, excremente umane sau animale, murdăria de pe legume sau fructe, gradiniţe, creşe, etc. Giardia nu se vede cu ochiul liber în scaun și nu trebuie confundată cu "viermișorii". Aceia sunt simptomul unor alte boli cauzate de paraziți.

Este cel mai răspândi parazit în întreaga lume, o cauză majoră de diaree şi malabsobţie şi afectează cel mai frecvent copiii şi mai rar adulţii. Se estimează că peste 20 la sută din populaţie este infestată cu Giardia. Unele studii au arătat că este posibil ca, în timp, să se dezvolte imunitate la Giardia, motiv pentru care adulţii sunt mult mai rar afectaţi.
Există câteva controverse legate de diagnosticul şi tratamentul Giardiozei la copil pe care voi încerca să le lămuresc.

Cum se manifestă giardioza?

În multe cazuri, infecţia cu Giardia nu are simptome acute, evidente, ea trecând astfel neobservată în prima fază.

Dacă, în schimb, copilul dumneavoastră are unul sau mai multe din următoarele simptome, e bine să luaţi în calcul posibilitatea infecţiei recente cu Giardia:
- diaree apoasă, foarte urât mirositoare. Materiile fecale pot fi grase, lucioase, să plutească datorită conţinutului mare de lipide (Giardia împiedică absorbţia grăsimilor care, astfel, se vor elimina excesiv în scaun)
- crampe abdominale, multe gaze
- greaţă, vomă, pierderea apetitului
- ocazional febră moderată

Pe de altă parte, infecţia veche cu Giardia este mai greu de suspectat, ea având simptome mai vagi ca: dureri abdominale ocazionale, exces de gaze, scaune mai moi, miros urât al respiraţiei, zgomote digestive frecvente.

Este important de ştiut, însă, că infecţia cronică cu Giardia poate fi motivul pentru care un copil este anemic, nu are poftă de mâncare, este iritabil, are alergii, este lipsit de energie, are tulburări de somn, nu creşte în greutate, etc. Aceste modificari pot pune probleme reale dezvoltării armonioase a copilului.

Cum se pune diagnosticul?

Nu există la ora actuală nici un test definitiv pentru diagnosticul giardiozei.
Giardia se diagnostichează tradiţional prin examinarea microscopică a scaunului copilului. Din păcate, această examinare poate să fie negativă la aproape jumătate dintre copiii care sunt de fapt bolnavi de Giardia.
Mai modernă şi mai sigură este determinarea antigenului Giardia din scaun, o examinare care costă în jur de 50 de roni dar creşte semnificativ şansele unui diagnostic corect.
Chiar dacă analizele sunt negative, pediatrul poate să suspicioneze prezenţa Giardiei pe baza simptomelor şi istoricului copilului.

Cum se tratează Giardia?

Giardia se va trata la toţi copiii care au simptome (diaree, scaune grăsoase, astenie, inapentenţă, balonare, greaţă, scădere în greutate) şi la care s-a depistat Giardia la analize.

Copiii care nu au nici un simptom dar care au analize pozitive se vor trata numai dacă frecventează comunităţile de copii sau dacă există în familie persoane care suferă de boli cronice sau femei gravide, persoane care, dacă se îmbolnăvesc, pot să aibă multe neplăceri.

Există mai multe medicamente folosite în tratamentul Giardiei la copil. Pediatrul copilului vă va recomanda tipul de medicament necesar şi mai ales vă va calcula doza potrivită cu greutatea şi vârsta copilului. În funcţie de medicamentul ales, tratamentul poate dura de la o zi până la 5-7 zile dar, în practică, se preferă tratamentul de o zi, cu o doză unică. Chiar dacă copilul a fost tratat cu succes, el se poate reinfecta ulterior cu Giardia, mai ales dacă nu au fost trataţi şi ceilalţi membrii ai familiei!

Există la multe persoane îngrijorarea legată de faptul că medicamentele folosite în tratarea acestei parazitoze sunt "periculoase". Ce trebuie ştiut este că ele sunt avizate pentru folosirea la copiii peste 2 ani dar sunt contraindicate celor cu boli hepatice sau renale. Dintre reacţiile adverse pot să apară, rar, tulburări digestive (greaţă, durere de burtă). Ele vor fi prescrise numai de medic. Dacă sunt administrate în doza corectă, adaptată fiecărui copil, ele sunt sigure. Este important, însă, să menţionaţi medicului orice alte medicamente îi mai daţi copilului (inclusiv vitamine sau suplimente alimentare) pentru a preveni încărcarea ficatului.

Cel puţin o lună după tratamentul unui episod acut de giardioză, se vor evita lactatele, Giardia distrugând temporar enzimele intestinale implicate în digestia laptelui. Copilul poate primi, o perioadă, preparate cu lapte praf delactozat pentru aportul de calciu.

În cazul copiilor la care se suspectează Giardia (anemie, lipsa poftei de mâncare, alergii, astenie, dureri abdominale dese, iritabilitate, stagnare în greutate fără explicaţie, etc.) dar care au analizele negative medicul va decide dacă este benefică tratarea copilului cu medicamente. Dupa cum spuneam, la aproape jumătate din copiii bolnavi, analizele vor fi negative. Asadar, în prezenţa unor semnale de alarmă, este mai prudent să se efectueze tratamentul.

Regim alimentar și tratamente naturale pentru Giardia

În giardioză se recomandă un regim alimentar sărac în lactate, fără dulciuri, sosuri şi grăsimi. Sunt permise legumele, fructele, fibrele, carnea slabă.

Unii specialişti susţin că regimul alimentar poate vindeca giardioza, fără a fi nevoie de tratament medical, dar, din păcate, acest lucru nu a fost demonstrat în practică.
La regimul alimentar menţionat se mai adaugă remedii populare contra paraziţilor ca usturoiul, în cantitaţi mari, seminţele de dovleac neprăjite, ulei din seminţe de dovleac sau oţetul de mere.
Din păcate, la mulţi copii acest regim alimentar este foarte greu de aplicat.

Se mai pot folosi preparate pe bază de plante contra paraziţilor. Acestea le găsiţi la farmacii sau la magazinele naturiste şi sunt, de obicei, soluţii care se administrează în mai multe cure de câte 10 zile. Rezultatele sunt variabile, ca în cazul tuturor tratamentelor naturiste, pe unii copii îi ajută dar la mulţi dintre ei nu au efect. Merită încercate dacă copilul are boli hepatice sau renale şi medicamentele convenţionale sunt contraindicate.

Cum putem preveni îmbolnăvirea cu Giardia?

Giardia se transmite atât direct de la persoana bolnavă la cea sănătoasă cât şi prin mâini murdare, obiecte contaminate, apă, etc. De aceea este bine să respectăm câteva reguli:
- spălarea pe mâini este esenţială şi trebuie să devină obligatorie ori de câte ori copilul mănâncă, când vine de afară, după ce se joacă cu animale, după ce foloseşte toaleta
- spălarea temeinică a tuturor fructelor si legumelor înainte de a fi mâncate
- evitaţi să daţi copiilor apă din fântani, la ţară. Dacă pe traseul pânzei de apă se află o toaletă, parazitul se va infiltra şi va contamina apa. Dacă nu aveţi altă alternativă decât apa din fântână, aceasta poate fi testată pentru Giardia la laboratoare si eventual tratată
- atenţie la animalele de casă (inclusiv câini, pisici, peşti) care pot fi purtători de Giardia şi astfel să o transmită copilului. Un veterinar vă poate da medicamentele potrivite pentru animale
- dacă adulţii din casă sunt purtători de Giardia ei trebuie trataţi, chiar dacă nu au simptome, pentru că excretă paraziţi care pot infecta copiii. Este o regulă generală ca să fie tratată toată familia împreună cu copilul, chiar dacă adulţii nu acuză simptome digestive.

Nu uitaţi: cereţi sfatul unui pediatru dacă aveţi suspiciuni legate de o posibilă infecţie cu Giardia înainte de a administra orice fel de tratament.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Igiena dinților

Despre fontanele

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Tue, 29 Mar 2022 16:29:00 +0000

Ce sunt fontanelele?

Fontanelele sunt punctele moi de pe capul bebeluşului care apar la întalnirea oaselor imature ale cutiei craniene. Prezenţa fontanelelor şi structura mai moale, cartilaginoasă, a oaselor craniului, au următoarele efecte benefice:

- fac posibilă naşterea pe cale naturală prin adaptarea capului copilului la dimensiunile bazinului mamei în momentul naşterii. În lipsa zonelor moi ale craniului nou-născutului, naşterea pe cale vaginală ar fi imposibilă
- permit creşterea creierului în interiorul cutiei craniene în primele luni de viaţă
- protejează copilului de efectele grave ale unor posibile traumatisme craniene. Deşi poate părea paradoxal, fontanelele reprezintă un factor de protecţie al creierului. În momentul unei lovituri, oasele craniului, în loc să se fractureze, se pot mişca uşor între ele datorită structurii lor cartilaginoase şi a fontanelelor, rămânând astfel intacte.

Deşi mulţi părinţi se tem să atingă capul copilului în zona fontanelei, trebuie spus că la acest nivel, sub piele, există o bandă fibroasă bine dezvoltată care uneşte oasele si acoperă creierul copilului. Astfel, capul copilului poate fi ţinut în mână fără teama că l-am putea răni prin fontanelă.

La naştere, copilul poate prezenta 6 fontanele dar, în practică, ne interesează fontanela anterioară pentru că este cea mai mare şi cea mai uşor de examinat.

Care e dimensiunea normală a fontanelei?

Spre deosebire de alte măsurători care se fac în perioada de sugar şi care sunt relativ precise (greutate, talie, perimetru cranian, etc.) fontanela anterioară poate să prezinte variaţii mari de dimensiune, de la un copil la altul.

Majoritatea copiilor vor avea o fontanelă de 2/2 cm DAR, trebuie precizat, că pot fi perfect normale fontanele mai mici sau mai mari decât această valoare medie.
În primele luni după naştere, fontanela anterioară poate chiar să se lărgească temporar, la mulţi sugari sănătoşi.
În general, medicul specialist pediatru va decide, în urma unui consult complet şi cunoscând tot istoricul copilului, de la naştere până în prezent, dacă fontanela anterioară este normală sau nu. Tot pediatrul vă poate recomanda analize sau investigaţii suplimentare.

Când se închide fontanela anterioară?

Oricând între 3 şi 24 de luni (după unii autori şi mai târziu de 24 de luni).
Este foarte important de ştiut acest lucru, mai ales în ţara noastră, unde se practică încă, de unii medici, întreruperea administrării de Vigantol în cazul închiderii fontanelei anterioare (care se poate produce încă de la 3 luni).
Este o practică greşită, lipsită de argument ştiinţific si potenţial periculoasă pentru că măreşte semnificativ riscul de rahitism. Nu există nici o dovadă că o dată cu inchiderea fontanelei, nu mai "creşte creierul". Este o supoziţie, un mit.
Evaluarea dezvoltării craniene la sugar se face prin măsurarea periodică a perimetrului capului. Dacă aceasta este în limite normale, nu se va întrerupe administrarea de vitamina D (şi nici nu se va diminua doza), chiar dacă fontanela anterioară s-a închis.

Fontanela anormală

1. O fontanelă prea mare poate avea următoarele cauze: rahitism, sindrom Down (de obicei diagnosticat de la naştere), acondroplazie, presiune intracraniană crescută, hipotiroidism congenital, etc. Suspiciunea se ridică în urma unor consulturi repetate în care se va măsura cu maximă precizie atât fontanela, evoluţia ei în timp dar şi perimetrul cranian. Medicul vă va recomanda analize de laborator şi/sau investigaţii imagistice (ecografie transfontanelară, CT, RMN).
2. O fontanelă prea mică sau închisă asociată cu un perimetru cranian sub limită poate fi cauzată de craniosinostoză, microcefalie, etc. Şi în cazul acesta se vor face atât analize de sânge cât şi investigaţii imagistice pentru stabilirea unui diagnostic corect.
3. O fontanelă umflată, bombată ridică suspiciunea de hidrocefalie, infecţii (meningită), hemoragii craniene, traumatisme, etc. Dacă observaţi bombarea permanentă a fontanelei se impune consult medical cât mai prompt. De reţinut: poate să apară o bombare scurtă, de moment, a fontanelei la copilul care tuşeste, vomită, plange sau face alt tip de efort. Aceasta este normală.
4. O fontanelă deprimată, înfundată poate fi un semn de deshidratare si impune tratament medical prompt.
5. O fontanelă pulsatilă poate fi întâlnită la unii sugari perfect sănătoşi şi este adesea absolut normală. Dar, din cauză că uneori acest semn poate indica prezenţa unei boli neurologice sau vasculare, se impune un control medical la toţi sugarii la care părinţii observă pulsatilitatea fontanelei.

Nu uitaţi:
Vigantolul nu se întrerupe şi nici nu se scade doza în cazul închiderii fontanelei anterioare DECÂT dacă copilul are masurători anormale ale perimetrului cranian sau rezultate anormale ale unor investigaţii de laborator sau imagistice efectuate pentru această problemă.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi şi: Despre Vigantol

Expunerea copilului la soare

Expunerea copilului la soare - Recomandările Academiei Americane de Pediatrie

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Tue, 15 Mar 2022 17:25:00 +0000

Academia Americană de Pediatrie (http://www.aap.org/) a publicat, în data de 3 martie, cele mai noi recomandări privind expunerea copilului la soare. Nu sunt diferenţe mari faţă de ceea ce ştiam deja, dar ele merită menţionate.
Aceste recomandări sunt ceva mai stricte faţă de cele din trecut. Motivul este creşterea numărului de cazuri de cancer de piele, boală care se pare că afectează tot mai multe persoane tinere.

Soarele rămâne însă un factor important al sănătăţii, fizice şi psihice, dar devine tot mai clar că este necesar să ne protejăm pentru a reduce la minim şansele de îmbolnăvire.

Recomandări

1. Copiii sub 6 luni şi mai ales prematurii nu ar trebui ţinuţi deloc sub razele directe ale soarelui. Când scoateţi sugarul mic afară, într-o zi însorită, e mai bine să-l protejaţi cu o umbreluţă, de exemplu.

2. Copiii sub 6 luni nu trebuie daţi cu creme de protecţie solară de uz general. Folosiţi creme speciale pentru copii mici dacă, în anumite circumstanţe, nu puteţi să feriţi sugarul mic de soare.

3. Expunerea la soare (plaja) între orele 10 şi 16, în sezonul cald, trebuie evitată în totalitate. Acest lucru este valabil pentru toţi copiii, mici şi mari, dar şi pentru adulţi. A nu se înţelege că este interzis să se iasă afară între aceste ore! Copilul poate să iasă afară dar cu capul acoperit şi, deasemnea, cu o îmbracăminte uşoară care să îi protejeze pielea.

4. Pentru copii mai mari se va folosi o cremă cu factor de protecţie de MINIM 15. Aceasta se va reaplica la fiecare 2 ore dacă copilul nu se îmbăiază sau după fiecare baie în apă. Evitaţi produsele care conţin oxibenzonă, aceasta, absorbită prin piele, se pare că are efecte similare cu estrogenul.

5. Este foarte bine ca şi copiii să folosească ochelari de soare.

6. Este interzisă frecventarea de către copii a saloanelor de bronzat.

7. Copiii cu tenul foarte alb, cu aluniţe, pistrui şi cei care au cazuri de cancer de piele în familie trebuie protejaţi cu şi mai mare atenţie.

8. Aceste recomandări se aplică tuturor grupelor de vărstă, nu numai copiilor mici. Această precizare e utilă deoarece s-a constatat că, după 9-10 ani, părinţii nu mai acordă atât de multă atenţie protecţiei solare a copilului.

9. În cazul în care copilul ia medicamente de orice tip, întrebaţi medicul dacă este permisă expunerea la soare pe durata tratamentului. Unele medicamente cresc sensibilitatea pielii la razele ultraviolete.

Pe lângă pericolul real reprezentat de cancerul de piele, expunerea neprotejată la soare poate provoca şi alte probleme. Dintre cele serioase menţionez insolaţia, care, la copil, poate fi destul de periculoasă, dar şi arsurile solare. Deasemenea, soarele puternic îmbătrâneşte şi usucă pielea şi poate cauza complicaţii în cazul copiilor cu boli dermatologice.

Există în unele familii temerea că prin limitarea expunerii directe la soarele puternic de amiază, organismul copilului va nu va produce suficientă vitamina D. Acest lucru este fals. Vitamina D, în cantităţile necesare bunei funcţionări a organismului pe timp de vară, se va produce şi prin expunerea la soare după orele 16 sau dimineaţa înainte de ora 10.

Nu uitaţi: Copilul trebuie încurajat să petreacă cât mai mult timp în aer liber. Aceste recomandări au doar scopul de a limita efectele nocive ale radiaţiilor solare, NU de a descuraja activităţile în aer liber.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Despre Vigantol

Când trebuie să bea bebelușul apă?

Despre Vigantol

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Mon, 31 Jan 2022 18:15:00 +0000

Vigantolul (vitamina D3) se administrează copiilor pentru prevenirea rahitismului, în principal. Alte utilizări sunt în cazuri de boli cronice, malabsorbţii intestinale, boli endocrine (paratiroida) care implică deficienţe de osificare. Deși există în prezent pe piață multe produse cu D3, mă voi referi la Vigantol deoarece acesta rămâne cel mai folosit în pediatrie.

Cum se administrează Vigantolul?

În România recomandarea actuală este de a administra Vigantolul (sau alte preparate de vitamina D) pâna la vârsta de 18 luni continuu (Protocol MS). După vârsta de 18 luni medicul copilului va stabili dacă este benefică continuarea în aceeaşi schemă sau administrarea doar în lunile de iarna împreună cu un supliment de calciu.

În cazul copiilor care au nivel mare de vitamina D la analizele de la 1 an se va întrerupe administrarea zilnică.

Pentru sugarul sănătos, născut la termen şi alimentat corect, necesarul de Vigantol este de 1-2 picături zilnic. Acestea se vor administra de preferinţă direct în guriţa copilului având grijă să nu picurăm mai mult decât trebuie. Se pot pune şi într-o linguriţă de plastic, singure sau cu puţin lapte. Nu este bine să punem picăturile în biberon deoarece o mare parte din substanţă se va pierde pe pereţii sticluţei.

Trebuie înlocuit flaconul de Vigantol după o lună?

Există anumite controverse legate de valabilitatea soluţiei de Vigantol. Veți auzi mitul conform căruia după o lună de la deschiderea flaconului substanţa activă (vitamina D3) se inactivează datorită contactului repetat cu aerul. Este fals, substanta este valabila 6 luni, conform indicațiilor de pe prospect.

Atenţie:

Vitamina D nu protejează împotriva rahitismului în cazul în care alimentaţia copilului este incorectă, săracă în surse de calciu.
Nu administrați multivitamine și suplimente care conțin și vitamina D fără a consulta medicul pediatru. Există riscul supradozării vitaminei D
Este bine ca toți copiii să facă analiza vitaminei D3 în setul de investigații de la 1 an.

dr. Cristina Dămăcuș

Citeşte şi: Despre fontanele

Diversificarea sugarului

Ecografia de şold la nou născut şi sugar

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Sun, 13 Mar 2011 20:44:00 +0000

Ecografia de şold este una dintre examinările esenţiale pentru depistarea displaziei de dezvoltare a şoldului. Este o examinare nedureroasă, sigură şi poate fi repetată de câte ori este nevoie, fără a pune în pericol sănătatea copilului.

Ce este displazia de șold?

Displazia de dezvoltare a şoldului este o anomalie caracterizată prin poziţia anormală a capului femural în articulaţia şoldului. În loc să fie bine fixat în articulaţie, capul femural se mişcă anormal sau poate chiar să iasă din articulaţie, situaţie în care vorbim despre luxaţia şoldului.
Există mai multe grade de displazie, în funcţie de severitatea acesteia. Aceste grade se pot determina doar ecografic sau prin efectuarea unei radiografii. Radiografia este indicată doar daca nu există posibilitatea efectuării unei ecografii sau dacă copilul are peste 6 luni, când ecografia devine, practic, inutilă.
Această anomalie poate să fie vizibilă încă de la naştere sau poate deveni aparentă ceva mai târziu.
Netratată, displazia de şold a sugarului se poate solda cu probleme la mers, picior afectat mai scurt, durere, osteoartrită în perioada de copil şi adult.

Factori de risc pentru displazia de șold

Displazia de şold apare cu o frecvenţă de peste 1 la 1000 de naşteri şi afectează mai frecvent copiii născuţi din sarcini cu oligohidramnios sau prezentaţie pelvină. Deasemenea, sunt mai des afectate fetele (de patru ori mai frecvent decât băieţii), copiii care au fraţi sau părinţi care au suferit de displazie de şold şi copiii cu greutate mare la naştere (peste 4000g), în special dacă mama se află la prima sarcină.
Torticolisul congenital sau piciorul strâmb congenital sunt, deasemenea, factori de risc pentru displazia de dezvoltare a şoldului.
Ecografia de şold este recomandată tuturor copiilor cu unul sau mai mulţi factori de risc. Ea se va efectua, ideal, la 4-6 săptămâni de viaţă.

Simptomele displaziei de șold

În formele uşoare copilul poate să nu prezinte nici un simptom la examinarea de rutină.
Atunci când simptomele sunt prezente, medicul copilului va sesiza o mişcare anormală a femurului în articulaţia şoldului, inegalitate în lungimea membrelor, mişcări reduse ale coapsei sau o anumită asimetrie a pliurilor pielii de pe faţa posterioară a coapsei. Părinţii pot observa şi ei unele dintre aceste modificări şi să solicite consult medical.

Ecografia de șold

Ecografia de şold ar trebui efectuată, în mod ideal, tuturor copiilor, în jurul vârstei de 6 săptămâni pentru depistarea unei eventuale anomalii de dezvoltare a articulaţiei şoldului. Depistarea cât mai rapidă a displaziei uşurează mult tratamentul, astfel încât, în majoritatea cazurilor, nu va fi nevoie de montarea unui aparat special (hamul Pavlik) sau a gipsului.
Ecografia de şold se poate efectua, teoretic, până la 6 luni, când devine inutilă din cauza osificării capului femural care va împiedica pătrunderea ultrasunetelor.
Dacă în ţările dezvoltate, ecografia de şold face parte dintre examinările de rutină ale nou-născutului şi sugarului, în ţara noastră ea este mai greu accesibilă deocamdată.

Cum putem preveni problemele șoldului?

1. Nu înfăşaţi niciodată nou-născutul şi sugarul cu picioarele întinse şi lipite între ele. Picioarele copilului trebuie să se poată mişca liber. Studiile indică faptul că în populaţiile în care înfăşarea strânsă a copilului, cu picioarele întinse, este o practică comună, incidenţa displaziei de şold este de 5 ori mai mare.
2. Când ţineţi copilul în braţe nu îi întindeţi picioarele ci menţineţi-le desfăcute (crăcănate). În literatura medicală este cunoscut faptul că sugarii africani care sunt purtaţi constant pe spatele, pieptul sau şoldul mamei, cu picioarele desfăcute, dezvoltă cu totul excepţional displazie de şold.

Nu uitaţi:

1. Dacă aveţi posibilitatea, duceţi copilul la o ecografie de şold, de control, de preferat la 4-6 săptămâni sau şi mai târziu, până în jur de 6 luni. Cu cât investigaţia este efectuată mai devreme cu atât ea este mai utilă.
2. Dacă copilul are factori de risc pentru displazia de şold (vezi mai sus) ecografia este obligatorie.
3. Ecografia este o metodă de investigaţie nedureroasă care nu are nici un efect nociv asupra organismului copilului.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Igiena dinților

Despre fontanele

Erupţia dinţilor de lapte

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Mon, 07 Mar 2011 15:28:00 +0000

Erupţia dinţilor de lapte este un proces normal în dezvoltarea copilului. Această etapă poate fi asociată uneori cu neplăceri ca: lipsa poftei de mâncare, febră. agitaţie, insomnie sau tulburări de tranzit intestinal.

În acest articol veţi putea citi despre ce este normal, ce este anormal şi necesită asistenţă medicală precum şi câteva sugestii pentru ameliorarea neplăcerilor cauzate de apariţia primilor dinţi.

Când erup dinții de lapte?

Marea majoritate a sugarilor vor prezenta primii dinţi între 4 şi 7 luni. De cele mai multe ori este vorba despre incisivii inferiori.

Este acceptabilă prima erupţie şi ceva mai devreme (3 luni) sau mai târziu (până la 1 an). Trebuie precizat că prematurii vor avea erupţia dentiţiei de lapte ceva mai târziu. Pentru copiii născuţi la termen, însă, e bine să ne orientăm după aceste intervale. Dinţii care erup prea devreme sau prea târziu pot fi semnul unor boli. De aceea e recomandabil să cereţi sfatul unui medic dacă copilului îi cresc primii dinţi de la 1-2 luni sau, din contră, copilul are deja 11-12 luni şi dinţii nu au erupt încă.
Până la 3 ani copilul are trebui să aibă întregul set de 20 de dinţi de lapte.

Ce probleme pot să apară când erup dinții?

Chiar dacă unii copii depăşesc momentul erupţiei dentare fără nici un simptom, majoritatea vor avea una sau mai multe din următoarele manifestări:
- umflarea şi sensibilitea gingiei
- salivaţie abundentă
- iritabilitate, agitaţie
- tulburări de somn
- lipsa apetitului, mai ales pentru mâncare solidă

Deasemenea, în timpul erupţiei dentare pot să apară şi simptome mai serioase ca febra, diarea sau alimentaţie foarte dificilă. Există dispute în rândul specialiştilor legat de acestea, unii sugerând ca simpla erupţie dentară nu justifică aceste simptome.
Astfel, putem afirma că este acceptabilă febra sub 38,5, scaunul mai moale dar nu diareic şi lipsa apetitului pentru solide. Lipsa apetitului este acceptabila 2-3 zile înainte plus 2-3 zile după erupţia dentară.

Dacă, însă, copilul dezvoltă febră mai mare, scaune apoase, dese, sau nu acceptă nici mâncarea lichidă atunci este recomandabil să cereţi sfatul unui pediatru. Există posibilitatea ca pe lângă erupţia dentară, copilul să sufere de o altă boală.

Cum ajutăm copilul cu erupție dentară?

1. Masajul gingiei cu degetul după spălarea în prealabil a mâinilor ameliorează discomfortul copilului. La început e posibil să nu vă lase să-l masaţi dar, dacă insistaţi puţin, veţi avea succes.
2. Inele speciale pentru gingii, batiste sau suzete răcite în frigider (nu congelate). Puteţi oferi copilului aceste obiecte, mestecatul lor îl va ajuta.
3. Geluri anestezice pentru gingii (Calgel, Dentinox). Acestea se folosesc dacă copilul pare să sufere excesiv din cauza erupţiei dentare. Se aplică pe gingie o cantitate mică, în funcţie de recomandările fiecărui tip de produs. E important a nu se depăşi doza recomandată pentru că anestezicul local în cantităţi excesive poate cauza probleme neurologice sau tulburări la înghiţire.
4. Paracetamol sau Ibuprofen pentru calmarea durerilor sau febră. Acestea se vor administra în doze calculate conform vârstei şi greutăţii copilului.
5. Alimentaţia se va face cu mâncare preponderent lichidă, mulţi copii refuzând solidele din cauza durerii. Este important ca copilul să fie bine hidratat. Alimentaţi-l cu ce vrea şi acceptă în cele câteva zile cât erup dinţii şi nu vă îngrijoraţi dacă nu mai doreşte tot ce mânca înainte. Îşi va relua alimentaţia diversificată la câteva zile după ce dinţii au erupt.

Când consultăm pediatrul?

1. Oricând aveţi impresia că ceva nu este în regulă cu copilul, lucruri pe care nu le puteţi pune pe seama erupţiei dentare.
2. În caz de febră mare (peste 38,5), agitaţie şi plâns excesiv care nu se calmează la administrarea de Paracetamol sau Ibuprofen.
3. În cazul în care copilul nu mai mănâncă nici măcar mâncaruri lichide (lapte, lapte cu cereale, pireuri apoase, etc.) şi pare deshidratat.

Semnele de deshidratare sunt: urini concentrate, mai închise la culoare, mai puţin de 6 scutece ude în 24 de ore, buze uscate, crăpate, lipsa lacrimilor, piele uscată lipsită de elasticitate. Dacă copilul are unul sau mai multe dintre aceste simptome şi nu acceptă să consume lichide (lapte, ceai, apă, sucuri, supe), solicitaţi asistenţă medicală imediat.

4. În caz de scaune apoase, dese, care pot sugera o diaree de sine stătătoare.
5. Dacă dinţii încep să erupă înainte de 3-4 luni sau dacă nu au început să erupă până la 11-12 luni, dacă vi se pare că dinţii nu erup regulat, sunt anormal poziţionaţi pe gingie, etc.
6. În cazul dinţilor neonatali (dinţi prezenţi de la naştere) care se mişcă sau fac dificilă alăptarea la sân.

dr. Cristina Dămăcuș

Vezi și: Igiena dinților

Expunerea copilului la soare

Mastita şi alăptarea la sân

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Tue, 01 Mar 2011 15:24:00 +0000

Ce este mastita?

Mastita este o inflamaţie a sânului cauzată de o infecţie, cel mai des cu Stafilococ auriu. Aceasta bacterie se găseşte în mod normal la nivelul pielii fără să cauzeze probleme de sănătate. Atunci când mama care alăptează nu goleşte suficient sânul sau dezvoltă răni la nivelul mameloanelor, bacteria poate patrunde în interiorul sânului cauzând infecţia (mastita).
Mastita apare în general în primele 6 luni de alăptare cu o frecvenţă crescută în primele 2 luni, apoi doar ocazional.

Care sunt simptomele mastitei?

Local, sânul afectat este dureros, cald şi roşu. Poate fi deosebit de tare la palpare, în porţiunile afectate.
Simptomele generale ale bolii sunt similare unei răceli: oboseală, ameţeală, dureri de cap, greaţă, febră care poate fi mare (peste 38,5), frisoane.

Cauzele mastitei

Principala cauză este stagnarea laptelui în sân care cauzează distensia şi creşterea tensiunii în ţesutul mamar. Astfel sânul devine mai sensibil la infecţie. Acumularea excesivă de lapte la nivelul sânului apare dacă:
- copilul este alăptat prea rar, în special în primele săptămâni de viaţă
- se întârzie o alăptare sau se sare peste alăptări fără să se golească sânii manual sau cu o pompă
- copilul este poziţionat incorect la sân şi astfel nu suge suficient ca să golească sânul

A doua cauză majoră este rana la nivelul mamelonului. Aceasta apare frecvent din cauza poziţiei greşite a copilului la sân. Cel mai des sânul este introdus numai superficial în guriţa copilului ceea ce cauzează fisurarea mameloanelor.

Cum se tratează mastita?

În primul rând şi esenţial de ştiut este faptul că nu se întrerupe alăptarea normală. Golirea sânului prin alăptare ajută la refacerea ţesuturilor afectate si grăbeşte vindecarea. Copilul care suge nu este afectat de prezenţa mastitei la mamă.

1. Tratament antibiotic. Mastita se tratează cu antibiotice, pe durata a 10-14 zile. Acestea vor fi prescrise de medic si vor fi dintr-o clasa compatibilă cu alăptarea, astfel încât copilul nu va fi luat de la sân pe perioada în care urmaţi tratamentul. Este foarte important să se ia antibioticele pe întreaga durată recomandată chiar dacă simptomele dispar din primele zile de tratament.
2. Pentru durere şi febră se pot folosi paracetamolul şi ibuprofenul.
3. Alăptarea se va face cu frecvenţă crescută: la fiecare 2-3 ore în timpul zilei şi la 4 ore noaptea pentru a goli sânul cât mai bine.
4. Pentru uşurarea alăptării se vor pune comprese cu apă caldă pe sânul bolnav înainte de a alăpta sau se poate face un duş cald. Căldura înmoaie sânul şi uşurează curgerea laptelui.
5. Se poate începe alăptarea cu sânul sănătos şi apoi se trece la cel bolnav. Dacă durerea face alăptarea imposibilă se va încerca golirea sânului cu o pompă.
6. După alăptare se pot pune comprese reci sau o pungă cu gheaţă pe sânul afectat pentru calmarea durerilor şi reducerea inflamaţiei.
7. Se vor consuma multe lichide pe perioada bolii.
8. Cât mai multă odihnă!

Nu uitaţi:
Nu întrerupeţi alăptarea dacă aveţi mastită decât în cazuri grave şi numai la recomandarea unui medic cu cunoştinţe solide în alăptarea la sân.

dr. Cristina Dămăcuș

Varicela la copil

noreply@blogger.com (Pediatrul de buzunar) — Thu, 13 Jan 2011 16:49:00 +0000

Varicela sau vărsatul de vânt este o boală contagioasă produsă de virusul varicelo-zosterian. Odată cu introducerea vaccinului care previne boala, frecvenţa ei a scăzut considerabil. Actual se recomandă vaccinarea tuturor copiilor până la 5 ani dar şi a adulţilor care nu au avut niciodată varicelă. Vaccinul (Varilrix, Varivax) se poate administra începând cu 9 luni, în două doze la interval de 4-6 săptămâni.

Varicela este extrem de contagioasă, o persoană care nu a avut boala are peste 90 la sută şanse să se îmbolnăvească dacă vine în contact cu un bolnav. Acest lucru e bine de ştiut mai ales în cazul femeilor gravide şi a sugarilor care trebuie împiedicaţi de a veni în proximitatea bolnavilor de varicelă.

Cum se transmite varicela?

Boala se transmite prin particulele provenite din secreţiile nazo-faringiene ale bolnavilor dar şi prin contactul cu lichidul veziculelor prezente pe piele, în timpul erupţiei bolii. Un bolnav poate transmite varicela începând cu 2 zile înaintea apariţiei erupţiei şi se menţine contagios până în momentul când toate elementele de pe piele şi mucoase au făcut crustă.
Perioada medie incubaţie a bolii (timpul scurs din momentul contactului cu un bolnav până la declanşarea bolii) este de 2 săptămâni dar au fost raportate şi perioade de doar 10 zile precum şi unele mai lungi, care merg până la 3 săptămâni.
Deşi în marea majoritate a cazurilor, boala conferă imunitate pe viaţă pentru varicelă, au fost raportate cazuri rare de reinfecţie.
În cazul copiilor vaccinaţi cu o singura doză de vaccin au fost raportate cazuri rare de îmbolnăvire la contactul cu bolnavi de varicelă dar boala s-a manifestat în forme foarte uşoare.

Care sunt simptomele de varicelă?

Varicela la un copil sănătos este o boală benignă care se vindecă fără tratament şi nu produce complicaţii.

Există însă categorii cu risc crescut care pot dezvolta forme severe de boală: sugarii mici, copiii imunodeprimaţi, cei care suferă de boli cronice, adolescenţii. Varicela tinde să fie mai severă la adult. Boala la femeia gravidă în ultimul trimestru de sarcină poate duce la afectarea fătului.În cazul categoriilor cu risc este bine ca bolnavul să fie monitorizat de un medic pe toată perioada bolii pentru a depista din timp eventualele complicaţii.

Chiar dacă, în general, boala nu este severă, disconfortul cauzat de mâncărimi, riscul de a rămâne cu cicatrici permanente precum și izolarea obligatorie minim 10 zile fac din varicelă o boală care ar trebuie evitată prin vaccinare.

Boala debutează la aproximativ 2 săptămâni de la contactul cu persoana contagioasă.

Simptomele iniţiale sunt similare unei viroze: febră, inapetenţă, stare generală proastă, uneori dureri în gât. În 24 de ore începe să apară erupţia pe piele, iniţial sub forma de mici pete roşii care seamănă cu muşcăturile de insectă. Acestea se transformă rapid în vezicule pline cu lichid. Elementele apar prima dată pe abdomen, spate sau faţă şi se extind peste tot precum şi pe pielea capului, la nivelul mucoaselor (bucală, anală, genitală). Ulterior veziculele se vor sparge lăsând o rană care va forma o crustă ce se desprinde în 7-14 zile lăsând o zonă mai depigmentată pe piele.
Erupţia din varicelă apare în valuri, în primele zile de boală. În general, din ziua a patra nu mai apar elemente noi pe piele şi în ziua a şasea ne aşteptăm ca toate veziculele de piele să fi făcut crustă.
În momentul în care toate bubiţele prezintă aceste cruste, copilul nu mai este contagios și poate fi scos din casă.

Complicațiile varicelei

Bolnavii cu o stare de sănătate satisfăcătoare dezvoltă extem de rar complicaţii ale bolii iar acestea sunt cauzate de suprainfecţia bacteriană a leziunilor de pe piele datorită, în general, unei igiene precare.
Categoriile de bolnavi cu risc crescut pot face însă forme grave de boală care se pot complica cu pneumonie, tulburări neurologice, hepatită. De aceea este bine ca în cazul copiilor cu risc crescut boala să fie monitorizată de un medic, eventual chiar în spital.

Tratamentul varicelei

1. Antitermice. La debut, varicela produce febră, uneori cu valori ridicate, de aceea se impune folosirea de antitermice. Se va administra Paracetamol pentru scaderea temperaturii. ESTE INTERZISĂ FOLOSIREA ASPIRINEI. Nu se recomandă folosirea ibuprofenului deoarece acesta poate agrava erupția.
2. Loţiuni cu calamină. Acestea se aplică pe piele şi sunt utile în reducerea mâncărimilor cauzate de erupţie. Calamina nu va fi aplicată pe mucoase (gură, genitală, anală) şi nici în jurul ochilor.
3. Aciclovirul este un medicament antiviral şi se foloseşte doar în cazul pacienţilor cu risc crescut sub directă supraveghere medicală.

Îngrijirea copilului cu varicelă

1. Baia nu este interzisă în timpul bolii şi nu cauzează extinderea erupţiei, contrar credinţelor populare. Pentru reducerea mâncărimilor se poate îmbăia copilul în apă în care aţi pus 2 căni de faină de ovăz care are un efect calmant la nivelul pielii. Făina de ovăz se găseşte la magazinele naturiste. Între băi se pot folosi compresele reci.
2. Ştergerea pielii după spălare se va face prin tamponare cu un prosop curat, nu prin frecare.
3. Oferiţi copilului alimente mai reci, moi şi puţin condimentate deoarece veziculele din gură pot fi extrem de dureroase iar căldura, sarea sau acizii (citricele) pot exacerba durerea.
4. Administraţi paracetamol dacă copilul se plânge de durere cauzată de leziunile de la nivelul mucoaselor.
5. Împidicaţi scărpinatul. Tăiaţi unghiile şi menţineţi-i măinile curate pentru a evita riscul de suprainfecţie a bubiţelor. În cazul copiilor mai mici puteţi să le puneţi mănuşi pentru a preveni scărpinarea, mai ales pe timp de noapte. Ruperea crustelor poate lăsa cicatrici definitive!

Când chemăm doctorul?

- dacă copilul are febră mai mult de 4 zile
- dacă copilul respiră greu sau tuşeşte
- dacă suspectaţi suprainfecţia leziunilor (înroşire, umflare, căldură, durere locală, formarea de puroi)
- dacă copilul acuză dureri severe de cap
- dacă copilul este ameţit, somnolent
- dacă copilul nu suportă lumina, dacă merge cu dificultate sau are gâtul rigid
- dacă copilul vomită

Dacă alegeţi să duceţi copilul la cabinetul pediatrului, nu uitaţi să anunţaţi medicul în prealabil că veţi veni cu un pacient bolnav de varicelă, boala fiind extrem de contagioasă pentru cei din jur!

dr. Cristina Dămăcuș

sursa Uptodate, Kidshealth