Perceptii cotidiene

Another one bites the dust… sau cine cred io’ ca suntem de fapt.

2026-08-26T20:46:49.347+03:00

In contextul in care mi-am petrecut tineretea in haine de rocker si tinand cont ca am atarnat de pantalonii bagati in bocanci tone de fier materializat in lanturi insigne, curele, patch-uri, ace de siguranta si tot ce iti mai poate trece prin cap, ai putea sa te gandesti ca de ce ma intristez cand dispare Dolly Parton…

Pai de la mine din camera se vede asa…

Generatia mea si chiar una, doua mai in sus sau mai in jos, eram invatati sa vedem tot pachetul inainte sa ne dam cu parerea. Mai mult decat atat, am fost invatati sa apreciem calitatile diferit… mai in spatele ochelarilor de firma, masinii din dotare sau a telefonului mobil. E foarte adevarat si ca nu era neaparat complicat in conditiile in care nici nu vedeai d’astea la tot pasu’ ca acum. Erau vremurile cand VIP insemna altceva, ceva care nu tinea de like-uri. Nu dezvolt ca poate doamne fereste citeste vreun tinerel textu’ meu si se pierde in distopie.

Punctul de vedere nu era alb/negru sau tonuri de gri ca acum. Era plin de culori de toate felurile si te puteai bucura fara sa fii etichetat ca retard daca sa zicem printre vinilurile de acasa gaseai un Gerswin sau un Vivaldi chiar daca restul erau Iron Maiden si alte metale pe atunci grele. In Tonitza era rusinica sa o arzi cu favoriti lugi dar nu iti luai o piatra in cap ca vroiai in poala la Dave Gahan. Mai scapa si un Aurelian Andreescu si un Armstrong si un Farimita sau ce mai gasesai la Muzica printre discurile tiparite la Electrecord. Dupa ce epuizai magazinul oficial ajungeai la prieteni. Fiecare facea rost cum putea de cate un clasic piratat sau mai de soi… un EMI sau Columbia… si atunci te puneai pe copiat casete si tras benzi. Beatles, Rollings, Miles Davis sau Ella, Manitas de Plata sau Dassin. Partea tare era ca stiam cat puteam de mult despre fiecare. Achizitia unui LP atragea si nevoia de a stii tot despre ce asculti. Ce fel de muzica, e sau nu un clasic, in ce zona sta si asa mai departe. Hate-ul de astazi, “proasta-i mata” si “Vijelie or the highway” nu exista.

Dupa ‘90 cea mai buna veste pentru mine cu siguranta a fost cand am inceput sa imi regasesc prieteni sau sa imi fac unii noi prin statiile radio aparute post decembrist. Prin cateva am si prestat.. practic erai intr-un supermarket pornografic cu muzica buna. Si puteai asculta cu prietenii. Si puteai si povesti.

Ei bine fiecare dintre noi a luat ce avea nevoie din toate genurile de muzica, filme, meserii, atitudini si tot asa. Suntem astazi rezultatul unei educatii complexe facute de experienta proprie sau comuna, de prieteni, de anturaje de ascultare in general.

Eu unul nu am inteles niciodata muzica Country, nici cu Popu’ nu zic ca am fost neaparat la bere. Din populara ascultam doar de la 5 dimineata incolo cand oricum nu mai conta, am facut alergie la Death sau PSI. Sufleteste vorbind m-am tinut intre rock (ca sa generalizez prudent), electronic si jazz. M-au spart insa calitatile de show-man profesionist ale lui Jackson, am simtit la Peter Gabriel ca raman fara aer, mi-a rupt capu’ McFerrin, am vazut si Floyd la Paris, si Iggy si Kennedy si Yo-Yo Ma. Cu toate astea, am fost indragostit de vocea lu’ Dolly Parton care a fost exceptonala in momentele neplacute, m-am facut Faramita pe mahmureala trista si m-am muiat saptamanal si metodic in single malt cu un jazz negru ca turba din pahar.

Am inceput sa stiu ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare cu Tarkovsky si Bunuel, am vrut sa traiesc ca Manitas de Plata si sa beau ca Gil Dobrica, am gagicarit sperand in Jack Nicholson si am invatat sa rad cu Monty Pyton. Am inceput sa inteleg cum stau lucrurile cu Platoon si cu Falling Down, m-am bucurat de sinteza cu Stark facanu-i curte intre timp lui Giacometti.

E foarte greu sa numesti nume fara sa vrei sa faci pe desteptul dar este foarte usor sa realizezi ca esti alcatuit din mai toate numele , iar cand se duc e ca si cand iti mai cade un nasture de la haina... si in timp ce simti pierderea te bucuri ca o parte din fiecare nume ramane in tine si te implineste.

Cam asta..

P.S. cand treci de 50 si in timp ce te uiti cum copiii tai devin indivizi cu personalitate si zatz propriu, te cam loveste in acelalasi timp, aproape concomitent si groaznic de amestecat o stare de tristete si cu siguranta constientizarea putinului timp pe care il mai si cantitatea uriasa de trebi neterminate.

Pepsi vs CocaCola sau despre lupta de clasa la romani.

2026-08-23T17:00:59.019+03:00

La inceputul celor 25 de ani pe care i-am petrecut in publicitate, am invatat despre ce si cum ai voie sa faci cand te pui pe facut reclame. Una din primele reguli pe care le-am invatat a fost ca nu ai voie sa faci de cacat concurenta… regula aparuse dupa un scandal intre cele doua companii mentionate in titlu in urma unei campanii masive de denigrare via clipuri publicitare din istoria marketing-ului. Prima linie trasa atunci avea sa produca spoturi in care pepsi califica bautura concurenta ca foarte buna dar totusi nu atat de buna. Un fel de “cititorii nostri sunt mai destepti decat ai lor”. Urmatorul pas a creat un nou mod de prezentare a produsului fata de concurenta… “produsul x vs produsul propriu”.

Argumentul mai marilor publicitatii internationale a fost ca trebuie sa gasim calitati cu adevarat definitorii si ca nu e ok sa dai cu cacat in vecinul de pravalie ca sa iesi tu in evidenta. Mai mult, e importanta atitudinea civilizata, poate umorul sau conceptul inovativ si nu in ultimul rand decenta si subtilitatea gandului. Asa a aparut una dintre cele mai bune, cred eu, campanii si anume “Probably the best”. Agrogant? Da. De netagaduit? Da. De impact? Oh da. Perioada in care au inceput genul asta de campanii imi pare una dintre cele mai prolifice si glorioase perioade din istoria advertising-ului de modern si de calitate.

Sar acum unde ma doare mai mult… asist siderat la un razboi mediatic masiv: lumea buna versus saraci, intelectuali vs neterminati, unt vs margarina si merdenele vs caviar. In esenta din ce vad, pentru unii daca nu bagi croissant cu unt nu meriti loc la masa rafinamentului care ne caracterizeaza ca popor de cand ne stim iar pentru ceilalti daca nu ai mancat merdenea din Amzei esti un uzurpator arogant care nu stie ce inseamna viata la talpa pamantului. Pentru ca intre prietenii mei gasesc partizani ai ambelor parti si in mod special pentru ca cei care conteaza s-au tinut departe de tot circul, am pus batista pe tambal si m-am abtinut de la comentarii… pana acum. Pana acum, pentru ca in primul rand reactia mea in general atunci cand un hipster, nascut tarziu si doar pentru ca metodele contraceptive lasa de dorit in ultimii ani, se trezeste sa afirme ca daca nu mananci stele michelin la micul dejun esti un sarac prost, devin irascibil si sunt tentat sa imi iau bilet de Bucuresti si sa fiu neplacut in viu. In alta ordine de idei, evit sa intru in discutii fara finalitate care sunt produse de frustrari ieftine si oameni pe care politicul asa corect cum e i-a fut in cur si a ramas acolo de parca e leaganul vietii. Nu in ultimul rand pentru ca as fi probabil la fel de partinitor ca toti participantii la trafic ceea ce ma arunca intr-o galeata cu cacat in care nu doresc pentru ca sa ma aflu. Cu toate astea, astazi am clacat… am clacat si imi asum urecheala pe care am sa mi-o procur de la cativa prieteni buni si care chiar conteaza, pentru ca am pus botul la provocari mediocre.

Deci… In 1978 ai mei ma inscriau la scoala generala numarul 5 aflata in Piata Amzei. Motivele erau simple si la indemana: mama lucra la Biblioteca Nationala (Biblioteca Centrala de Stat pe atunci) in serviciul de stampa japoneza al carui depozit se afla in Amzei. In plus scoala 5 devenise prin decret prima scoala cu invatamant experimental din Romania ceea ce insemna ca aveam profesori pentru fiecare materie si avea si internat tot in Amzei in incinta fostului liceu metaloglobus. Pentru ca nu am fost niciodata elevul model prezent in prima banca permanent si cu degetele pe sus, obisnuiam sa imi prelungesc pauzele si sa intru in clasa pe geam dupa inceperea orelor, atunci cand profesorii erau cu spatele la elevi si cu fata la tabla. Nu aveam multe motive serioase pentru intarziatul la ore dar unul dintre ele era ca la covrigaria care a devenit ulterior patiseria Amzei era mereu coada. Majoritatea parintilor din scoala scapau de facutul tartinelor cu parizer datorita covrigilor calzi si a iaurtului pe care Covrigaria Amzei le producea pe banda rulanta. Ca sa inchid glorios acest paragraf, pentru mine a fost si este in continuare simpatic sa stiu ca dupa aproape 50 de ani ma pot inca aseza la coada aceleiasi pravalii ca in copilarie. Si recunosc ne-rusinat ca de fiecare data cand ajung in Bucuresti imi iau un pateu si cu el in mana ma duc prin gang si ma uit la scoala in care mi-am luat startul.

Punctu 2. Aud ca merdeneaua e mancare de saraci… si mai aud si ca margarina este dusmanul poporului propus de USR. Spun asta pentru ca tanarul care a provocat scandalul este un apropiat implicat al partidului… in afara de un traseu academic relativ amuzant, de la teologie la studii politice neterminate si de la activism cultural la functie in cel mai “reusit” minister al culturii de dupa 1990 trecand prin campania de alegere a lui Nicusor Dan nu vad mari chestii. Mai spune ca ii datoreaza tot profesoarei de franceza si trece astfel ca fiind un fin cunoscator al limbii franceze si de aici desigur si al gastronomiei tarii lui Voltaire. Bun… pe filmul asta eu stiu ca pentru noi astia care nu ne-am nascut in moderna Mitza Biciclista sau cu popcorn la cinema si inghetata la Velocita, merdeneaua era un mod in care sa ne umplem burtile cu bani putini, treaba care prindea bine si ulterior la bere cand ne faceam pilaf mai incetisor nu pe repede inainte ca acu’. Iar noua chiar ne facea placere sa ne petrecem timpul unii cu altii si in absenta telefonului mobil. Mai era si aproape de facultate asa ca uite inca un plus masiv. Nu mi-am facut niciodata o misiune din a pune pe masa copiilor merdenele si tre’ sa recunosc paritatea merdenea vs o suta de salam cu paine nu mai e ca pe vremuri.

Acestea fiind spuse nu voi mai aduce vorba de merdenele si nici nu o sa propun o greva foamei pentru salvarea acestei delicatese din patrimoniul mioritic. Foarte dragut ca s-a facut coada la nea’ Mihai, desi discret proletar demers arata ca inca avem capacitate de reactie. Omu’ chiar e cumsecade si pentu ca a tinut atata timp pravalia pentru mine e suficient motiv de respect.

Unde insa o sa fac ceva tapaj, e pe marginea margarinei si a jignirii mancatorilor de margarina ca sa isi vanda el cocosu’ cu spritz la crasma din dotare. Pentru ca ca oamenii care mananca margarina nu o fac din snobism.. o fac de neajuns; un neajuns la care l-as inrola putin pe facatorul de scandal ca sa vada cum e si ca sa inteleaga ca nu toata lumea isi scoate banii din cur sau din cripto. Asadar…

In anii ‘80, tata ne ducea la mare in fiecare inceput de septembrie, la casa scriitorilor. Spre sfarsitul anilor in discutie, la conducerea Uniunii Scriitorilor se afla domnul Dumitru Radu Popescu sau DR cum il stia majoritatea. Nu ma apuc acum sa pun la dispozitia cititorului mizerii despre academicimea domniei sale dar nu pot sa uit cu a reusit marele dramaturg, peste anularea unor nume importante din literatura romaneasca, sa transforme margarina in mijloc prin care sa te faca sa simti pana in maduva oaselor cine e seful si cat de nimic esti tu, oricine ai fi. Fac o paranteza pentru ca acum cateva zile cand ar fi fost ziua domnului in discutie am dat pe Facebook peste ceva texte grandioase la adresa marelui om de cultura care nu au facut altceva decat sa ma scarbeasca si sa imi dea apa la moara pentru cateva randuri mai jos pentru ca vad ca valorile romanesti sunt Paunescu and co. Ei bine, revenind la ale noastre, am inca in ochi farfuriutele de la micul dejun in care angajatii Casei de Creatie de la Neptun asezau o cutiuta de gem si un patratel de margarina Marga… aia care odata ajunsa in gura te facea sa te intrebi daca ai inghiti si ambalajul. Erau cred in jur de 36 de mese cu aranjamentul asta. Pentru ca insa se nimerea ca si DR venea in vacanta in aceiasi perioada cu noi, pe masa lui de la separeul deschis era intotdeauna o untiera… plina… de fiecare data alt pachet deschis pentru domnul presedinte la fiecare mic dejun. Tin minte si ca directorul casei care era un om cumsecade, mai impartea familiilor cu copii din pachetul ramas dupa dejun daca acesta nu era revendicat in camera de proprietarul de drept.

Margarina nu este pentru mine ceva minunat si nu mai e de mult nici varianta ieftina aleasa de cei mai putin norocosi. Spre stupoarea domnului Niculusca, margarina apare ca ingredient in multe bucatarii deloc sarace asa cum si laptele praf inca ne face posibila ciocolata de casa. Si as vrea sa mentionez ca spunand asta nu inseamna ca nu stiu nimic despre Debauve & Gallais, Boissier sau Menie dar nu inseamna nici ca daca nu ai auzit de astia esti un retard sarac si fara sanse in viata.

Ce a facut micutul hipster a fost sa se cace pe trecutul ne-stralucitor a unor generatii care au dat si mari valori in cultura si profesionisti in domenii de care micutzul Edmond nici nu stie ca exista.

Am doua puncte de sfarsit la textu’ asta… primul lucru pe care vreau sa il zic vine in sustinerea unei postari excelente pe Facebook. Romania se afla intr-una dintre cele mai nasoale perioade din ultimii 35 de ani. Daca pana acum puteam spune ca avem o clasa politica de cacat acum putem spune fara retinere ca nu mai avem de loc. Presedintelui ii bate ceva la relanti iar educatia si sanatatea sunt pa. Romania e pe cale sa revina la obiceiurile de weekend ale lui Horia Sima si oriunde te uiti vezi doar violenta si ura. Ei bine daca romanii care mai au un pic de responsabilitate civica si care mai vor sa le aibe copiii un viitor cat de cat safe ar depune aceiasi energie in a penaliza mediocritatea si caracterul de cacat asa cum vad ca au plecat la oaste pentru mica afacere a lui nea’ Mihai, poate ar mai fi o sansa pe undeva pe sub covor. Ar fi insa o problema… romanul de azi alege cu foarte mare bucurie bataliile on-line. Alea care te tin departe de un eventual pumn in gura. “Cat timp nu am ce sa patesc ma bag” pare sa fie ridicat la rang de misiune de onoare. E foarte simplu sa injuri pe oricine de la tastatura. Suntem ceea ce in vremea mea se numea “tari in gura”. Doar ca tot pe vremea mea daca erai tare in gura trebuia sa faci fata si la raspunsul fizic.. si asta cam venea..

Ultimul paragraf este dedicat maimutzelor. In perioada post revolutionara se formase ideea ca daca vrei sa faci un fim de succes pentru cate un premiu, tre sa spui pula si sa arati macar o tzatza daca nu chiar un futut… regizorii seriosi au si reusit. Doar ca nu toata lumea e Pintilie sau Danieluc si nici Porumboiu sau Jude. A aparut deci tagma actorilor dar mai ales actritelor care si-au facut un tel din genul asta de aparitie in mediul video si nu numai. Bun… Am crezut ca daca ma mut la Barcelona scap de grosu’ chestiunii. Dar constat ca romanul de oriunde are doar doua tipuri de discurs: fie isi injura gazda, fie tara de provenienta. Daca cu astia incep sa ma obisnuiesc, cu aia care cunosc occidentul fara sa fi urcat vreodata in tren sau cu aia care se considera nedreptatiti ca s-au nascut in romania cand ei de fapt sunt parizieni, cu aia din australia care stiu cu exactitate ce se intampla la Ceuta si stiu si cine e de vina, ei bine cu astia incep sa o iau personal. Azi de exemplu o pitipoanca cu aere teatrale demne de oscarul pe care nu o sa il vada niciodata si care considera inca ca cei care spun ca Parisul e pe duca sunt niste neprietenosi radicali si rasisti si-a facut un video selfie in care se plimba prin Paris intreband in marile patiserii daca fac ceva produse cu margarina ca sa ne arate noua saracilor ca in inima gastronomiei mondiale margarina e bad juju. Nu vreau sa vorbesc, desi cei cativa ani petrecuti acolo m-ar pune pe o treapta un pic mai sus decat a ei, dar ii recomand sa nu mai creada ca daca isi face cate un city break la Paris nu inseamna ca a inteles ceva din Franta si nici ca e peste gainarii care cred ca o geanta de la LV te face nobil.

Cam asta. De-acu’ sa vina cu hate… à bientôt.

P.S. Chiar daca. In mintea lui prenumele sugereaza o iubire pentru Dantes, numele nu il ajuta pe subiect… chiar de loc.

We are only humans...

2025-02-24T10:31:00.024+02:00

Am fost aproape convins ca după publicarea "Textelor cu vedere la strada" o sa ma opresc... Am decis atunci sa ma trag la umbra si sa îmi vad de ale mele cu tot ce înseamnă asta si am mai si decis sa nu ma mai enervez, sa nu ma mai aprind pe marginea temelor care făceau in general subiectul textelor mele. In acel moment hotărâsem deja in sinea mea ca România este pierdută si ca ultimii 30 de ani au fost in fapt o pierdere de vreme... Noi românii suntem sămânța proasta care strica o recolta consistentă. Suntem incapabili de bine si am ales întotdeauna sa împingem capra vecinului in groapa pe care o săpăm cu consecvența din vreme.

Un bun prieten, mai apropiat de generația mea decât de-a lor, care se ocupa de cybersecurity mi-a expus la un ceai ce devenise singurul motiv de îngrijorare fata de inteligența artificială si anume faptul ca a fost modelata după chipul si asemănarea omului; ne-am alocat încă o data statutul divin. AI a fost construit având la baza modelul uman... i-am arătat cine suntem si l-am învățat sa se descurce singur si uite așa filmele SF ale anilor 80-90 au devenit realitate.

Las lucrurile așa si ma întorc la ce m-a făcut sa ma întorc la taste ca sa vorbesc un pic despre modelul asta pe care s-a suit inteligența artificială.

Daca pana acum problemele mele erau limitate la "miorița", acum asist perplex la cum se năruie intreaga lume. Si nu după un model convențional.. acum nu mai e nevoie de tancuri din exterior pentru ca ne dam in cap singuri si fără asistenta militară. In mod normal, ai zice ca o generație care a trăit o nenorocire caută calea evitării unei recidive. Ei bine pare ca intreaga umanitate se afla într-un demers debil de autodistrugere masivă. Inițial pare ca ne plictisim atât de tare încât căutăm adrenalina in locurile greșite. Si spun asta nu doar despre romani ci despre întreagă umanitate. Vedem in sfârșit efectul cretinizarii aplicate metodic in ultimii 20-30 de ani. Vedem acum ce a produs toleranta prost înțeleasă si cam cum arată acum generații întregi de "analfabeti functionali", vedem ce înseamnă sa nu fi deschis niciodată o carte de istorie sau sa îți bazezi cultura generală pe ecranizările Hollywood-iene controlate de woke, poke si restul literelor alfabetului. eșicherul politic este alcătuit din maimuțe fără șira spinării, cu nevoie de confirmare si cu pofta de impunere. Nu mai exista diplomație, nu mai exista reguli, viața însăși nu mai contează nici cât o ceapa degerată iar democrația se apropie de sfârșit... world-wide. Extremele revin in forță, violenta e la îndemâna oricui, apărătorii se transforma in prădători si profețiile cântă de catanie. Trăim paradoxuri halucinante, se propun enormități si se anulează principii, se rediscuta reveniri sumbre si cel mai tare e ca lumea pare a fi împărțită in doua părți distincte: comunismul care a fracturat lumea civilizată si fascismul genocidar. Mie unu', asta îmi face parul măciucă si pielea de găină.

Sa rezumam... In Romania câștigă mediocritatea si prostia doar pentru ca intelectualii nostri si tineretul patriei continua sa creadă ca n-are cum in timp ce maimuțele evoluează la bara fixa. Valorile se sucesc si uite așa ajungem sa ne bucuram ca Becali își anunță candidatura... mai mult, gurile care contează îl clasifica ca erou național si salvator in context. CTP îl declara "singurul suveranistul adevărat din tara". Fac exerciții de imaginație... intelectualitatea românească va vota cu Becali ca sa scape de Georgescu fără sa realizeze ca de cele mai multe ori când scapi de dracu' primul cu care cazi la așternut e ta-su'. Intre timp un băiat de familie nazista cu acte in regula concediază o treime din americanii care l-au susținut sau care ii bagă banii in buzunar. Un bufon arogant si infantil, uns băiat de presfintitul KGB conduce cea mai mare putere militară din lume si calcă pe principiile care au clădit Statele Unite. O tara inventată șterge de pe fata pământului un popor cu susținerea întregii planete in timp ce in Marea Britanie, colonizatii au devenit colonizatori. Pornim războaie in care se moare urat si după o vreme ne luam jucăriile si plecam ca si când nimic nu s-a întâmplat. Ne cacam pe spiritul liber si pe valorile clasice in timp ce impunem discursuri bezmetice in numele dreptății, democrației si umanității.

Ei bine in timp ce noi începem sa ne răzuim cacatul de pe turul pantalonilor, părinții comunismului fac bairam pe lumea ailaltă împreună cu promotorii extremei drepte. Cred cu tărie ca Hitler, Lenin, Stalin, Mussolini, Marx, Tito &Co stau si se uita lung si după ce se enervează ca ei nu s-au gândit la asta, se pisha pe ei de ras... au fost in sfârșit răzbunați... întreaga omenire le-a dus la bun sfârșit proiectele.

Imaginea de ansamblu e cam așa: In România o sa iasă, cu tot cu Becali, Georgescu si ca si in America, populația care l-a ales o sa vrea sa dea timpul înapoi in scurt timp. Toți cei care regreta comunismul o sa se bucure mult... prima săptămâna... după aia o sa își pună scăunelul la coada la carne. Extrema dreapta despre care măcar in trecut era alcatuita dintr-un amestec ciudat de deștepți (cei care spalau creierul) si golani ordinari (cei care implementează ororile), astăzi este clădită doar de cea de-a doua categorie iar implementarea vine cu ura adunată in mulți ani de impotență. Nu o sa vina cu tancuri in strada dar o sa îți de-a in cap pentru ca nu ești ca ei. ca noi suntem si oameni si romani in același timp... double trouble.

Statele Unite o sa devină un apendice al Rusiei iar Trump o sa facă cum o sa facă daca nu ii pune nimeni piedica... si nu ii pune pentru ca toată lumea e ocupată sa ii intre in gratii si nu sa scape de el sau sa îl consilieze serios. Cât timp Elon își aduce copilul in biroul oral ca la grădiniță ca sa poată intre timp sa concedieze pe toată lumea si cât timp procurorii care l-au condamnat pe Trump pe buna dreptate risca urmărirea penala si o răzbunare de strada, nimeni nu va mai fi in siguranță. O sa fie o lupta pentru pace de nu o sa mai stea piatra pe piatra.

Jucausul Kim își face si el de cap pentru ca are un amic la Casa Alba, Orban se bucura ca s-a ținut tare in fata Europei, AfD câștigă teren in Germania si LePen e pe val. Emigrația cucerește Europa si colonizatii înlocuiesc populația nativa si se răzbună pentru agresiunile din trecut... si sunt si acolo unele agresiuni așa ca nu ne putem neaparat supăra pe aia care ne fut copii prin ganguri după ce noi i-am transformat in vânat sau i-am pus sa culeagă banane din copaci plini de șerpi doar pentru ca era fun.

Cica sa ai grija ce îți dorești... Acum ceva vreme ma gândeam ca poate hipsterilor si copiilor din ziua de azi le trebuie un apel de trezire real.. sa cada curentul de tot un an sau sa explodeze ceva lângă ei cât sa ploua cu organe pe tricoul de brand... nu știu... ceva nasol. Atât de nasol încât sa nu mai poată zice ca n-are cum, ceva care sa le arate ca exista si modelul pe negru si ca sunt momente in care Ototo nu mai contează si nici Calea Victoriei cu toate locurile ei de parcurs in agenda hipsterului contemporan.

Continui sa cred ca tre' sa ne trezim si continui sa cred si ca tinerii ar trebui sa ne ia in seama poveștile, sa afle ca Hercule nu a fost un mercenar plătit sau ca Disney era pe acid când a făcut Alba ca Zăpadă care chiar era alba futu-i. Trebuie sa înțeleagă si oamenii care zic ca in comunism au fost si abuzuri dar ca in esență "nimeni nu a murit de foame", sa termine cu prostiile si sa se gândească daca mai au bunici pe care sa ii pună sa stea la coada la zahăr. Cred cu tărie ca România e pe sfârșite si ca Europa nu are capacitatea de a face fata unei conversații cu unul ca Trump care crede ca e atât de șmecher încât sa sune oamenii noaptea la telefon si sa le zică ca le confisca tara... si se pare ca ii si iese.

Am crezut ca necazurile si greutățile pe care le-am întâlnit in relocare sunt grave si ca depresia in care am intrat din cauza lor, deși inerente unei relocări, este justificată.. Astăzi m-am trezit dintr-o stare care ma copleșea iar ce m-a trezit a fost frica carnală produsă de trăznăile care îmi ajung la urechi din toate sursele mele, atâtea câte mai sunt. Am trei copii care vor rămâne la un moment dat de capul lor in demență asta pentru care nu sunt deloc pregătiți... Nu o sa ii trimit in armata ca sa fac bărbați din ei cum se făcea pe vremea noastră.. fuck no; o sa încerc insa sa sufăr mai puțin atunci când oricare din ei trece prin ceva despre care crede ca e absolut nasol si despre care eu, după o viața plină, spun că-i nimic. In condițiile in care vreți nu vreți sau credeți nu credeți, zic sa faceti la fel pentru ca nimic material nu mai contează într-o lume in care fiecare e la mana oricui si oricui la mana lui fiecare. Nu va conta nici ca ai făcut muzee nici ca ai ridicat biserici si nici ca estic persoana publica.. contează sa supraviețuiești unei orori iminente care va culca la pământ tot ce știm doar pentru ca suntem doar oameni...

Închei cu o vorba a lui Jonny Răducanu care într-o tacla cu tata ii zice: "Bătrâne noi avem noroc ca ne cărăm, da' ăștia mici au cam belit-o".

P.S.

In lumea de azi vorba aia cu "fiecare pasare pe limba ei piere" e pentru doar aia care nu au reușit si care au totuși nevoie de consolare cumva.

Ce se alege de apa când ii cade uleiul în cap.

2024-03-24T14:56:00.001+02:00

Am tot auzit de-a lungul anilor cum ca oamenii nu se pot amesteca. Ca indiferent de câte ori încerci, gri-urile nu ies bine. Ca lumea e făcută în așa fel încât prostii tre' sa stea cu prostii, țăranii cu țăranii, desteptii cu desteptii, 'telectualii cu 'telectualii, albii cu albii and so on. S-au scris râuri de texte despre dramele încrucișărilor nepotrivite... felul în care suntem crescuți poate deveni stigmat într-o lume a "celorlalți". "Nu se cade" prinde litera de lege și cumva uleiul rămâne ulei și apa, apa. Îmi aduc aminte ca încă de mic, împreună cu Matei, mă gândeam îngrijorat ce o sa mă fac daca o sa mă îndrăgostesc de-o fata din alt film... cum o duc io' la tata sau cum o strecor pe sub ochii mamei. Daca no sa știe carte, daca nu o sa ii placa jazz-ul sau daca o sa se uite la lumea mea ca vițelul la poarta noua. Toată traznaia asta m-a făcut sa vreau cu orice preț sa demonstrez ca lucrurile nu stau așa și ca oamenii pot conviețui armonios indiferent de stirpe, educație sau alegeri. Mi-am petrecut tinerețea intre băieții din Balta Albă, am ignorat regulile și am petrecut majoritatea anilor în preajma oamenilor "nepotriviți". Am făcut primul copil cu o fata care nu înțelegea de ce stau în atelier, am muncit în fabrica, m-am împrietenit greșit și am mâncat din același troc cu polul opus. Așa am cunoscut oameni care au ajuns sa mă respecte doar pentru ca nu erau obișnuiți sa fie tratați egal de cineva pe care ei îl considerau din alta lume. Mulți dintre ei au ajuns sa îmi fie foarte aproape peste ani.

În calitate de purtător de nume cu sonoritate, am întâlnit insa și o alta categorie de oameni. Indivizi care nu înțeleg valorile oamenilor simpli, care nu își pot asuma izvoarele și care cred asemenea "Snobului" lui Toma Caragiu ca prezenta într-o sala de teatru e suficientă pentru confirmare... cei care umbla cu cărți deștepte în geanta fără sa le deschidă vreodată, cei care știu cum stau lucrurile și care se mândresc cu autografele luate prin librarii la coada. Aia care cred ca daca au mâncat în aceiași cârciumă cu Hugo o sa ajungă în istoria literaturii universale. Ei știu întotdeauna mai bine cum trebuie sa vorbești cu o personalitate culturală, îl învață pe Eminescu cum sa vorbească cu Creanga și explica "prostimii" cum se cuvine sa ii fie vorba în prezenta regalității ei neștiind cum sa tina furculița în mana nici de câte tacâmuri e nevoie la o masa de protocol. De cele mai multe ori mă amuza sa aud "cum stau lucrurile" din gura acestui gen de personaj. Si de multe ori ii primesc și în casa la joaca. De tot atât de multe ori insa sunt scos din minți când câte un neterminat se ia în serios și îmi spune ce părere ar fi avut Nichita despre câte ceva, cum era cutare și cât de bine le zicea nu's cine. Nu de putine ori a trebuit sa suport blembeci care vroiau în poza cu mine și care explicau terților ce am vrut io sa zic și cum sunt eu de fapt... eu fiind de fata. Mă enervează la culme și aia care nu au curajul sa îți spună în fata ce au de spus și care folosesc repetitiv "așa este, ai dreptate, aaah desigur" și pe urma pleacă la fel de prosti cum au venit, înjurându-ma pe la spate în privat dar vorbind elogios în public ca sa se știe ca mă cunosc.

Mai sunt și experții în realitate și în viața... Aia care înțeleg perfect vestul fără sa îl fi văzut vreodată sau care condamna capitalismul din cochilia mediocrității de cartier. Cei care trăiesc prin viețile altora și care de cele mai multe ori au ei un prieten care a făcut și a dres și care știe el mai bine. Aia care înjură România dar care nu fac nimic pentru ea și din care nici nu pleacă pentru ca ce sa vezi, doar în România poți trai fiind așa cum sunt ei. Modifica realitatea pana ajunge sa fie ca ei și evita sa ajungă în situația în care sa se vadă ca individual sunt inexistenți. Europa, lumea, este totuși un spațiu în care trebuie sa știi cu adevărat sa faci ceva, trebuie sa îți asumi o existența pe măsură valorii tale și sa evoluezi prin puteri proprii și skill-uri reale. Sunt cei care în vacanță trec înghețata prin cursul valutar doar ca sa revină acasă cu banii cu care au plecat, fără sa se bucure de nimic pentru ca desigur e prea scump și în plus o înghețată pe plaja la Mediterana nici nu se compara cu un all inclusive cinstit la turci. Cei care nu accepta riscuri și cei care în fapt vor sa facă niște banutzi fără sa pună osul la treaba. Bun... ce zic io aici nu e nici nou și nici vreo mare descoperire științifică. e plin de maimuțe pe peste tot și întotdeauna omul simplu, sincer și cu dorința autentică de cunoaștere este călcat pe cap de câte un snob cu mâini mai lungi. Nu despre asta vroiam sa va zic... Vroiam sa zic despre ușurința cu care unul care și-a făcut în photoshop poza cu tine, uita ca singurul motiv pentru care se poate da mare cu poza aia e ca ii dai tu voie, pentru eu ca tu îl tolerezi și pentru ca doar un bou ca tine, mai crede ca oamenii se pot schimba, ca pot fi ajutați cu un push potrivit în momentul potrivit. Ma scot din minți pentru ca pana la urma originalul își da întotdeauna arama pe fata și când vede ca nu ii mai ești util așa cum sperase el, sau când într-un final chiar nu mai poți și ii zici în fata cum stau lucrurile, când vede ca ulciorul' s-a dus în mă-sa și ca doar poza cu tine nu ajunge, te scoate din scenariul vieții lui zâmbind și declarându-si amorul in the same time. In momentul in care se trezesc ca le-ai dat de cap brusc esti un gunoi, esti defect, ratat si cu siguranta ma-ta e curva. El o sa spună în continuare pe unde umbla ca se știe cu tine, o sa fie în continuare expert în tine și o sa le zică el lor cum ești tu ce parere au ceilalti etc. in general sunt experti in mersul lucrurilor.

De curand de exemplu, am avut o experienta venita dintr-o familie de stiitori…. Mama tata si copilul… small baby care are aproape de 40 de ani si doarme cu mama si tata. In cei aproape 10 ani de cand ii stiu, vizitele sau intalnirile au fost in grup. Incapabili de desprindere, se suna de zeci de ori pe zi anuntandu-si unii altora victoriile cotidiene pe principiul cine nu e cu noi e impotriva noastra… de la m-am cacat la am pierdut tramvaiul se tine o evidenta temeinica. What ever. Altfel patrioti. Dau cateva exemple de discurs: “ma pis pe el de vin frantuzesc… nu stiu bai francezii ce e vinu’”. “Ardelenii sunt niste nenorociti”. De unguri nici nu mai zic. Seara se intalnesc si fumeaza o pipa in bucataria confort 2 ca la casele mari in care nu vor ajunge niciodat (da ei de fapt nici nu vor asta). “Slanina si ceapa e treaba. Restul fitze de snobii care noi nu putem fi”. “Am fost in Grecia in Tassos unde desi era plin de romani era frumos ca era mancarea buna si carciumaru e acum prietenu meu pe viata” (pentru ca el nu stie ca un carciumar e prietenul tuturor celor care lasa bani). Intre timp viata lor e asa: tanarul doarme in dormitor ca e si el mic in timp ce parintii cuminti impart sufrageria. Tanarul si-a inchis firma de constructii ca e clientii rai si s-a apucat de IT ca sa faca bani multi de acasa iar batranii se mandresc desigur cu el pentru ca stim deja ca al nostru e cel mai frumos, mai bun si complet fara de pacat. Daca ii zice cineva ceva … dai in mine? Dai in fabrici si uzine. Ca micutzu nu se poate apara singur… e inca in stadiul in care isi inventeaza iubite superbe care abia asteapta sa imparta cearsaful cu unu care sta cu mama si cu tata.

Si de fapt, mă enervez de fiecare data când se întâmplă câte o d-asta, unul din bătrânii care se tot duc vine și îmi zice... "Pai ce-ai căutat bre' sa te înhăitezi cu un asemenea personaj?" și uite așa se alege praful de toate încercările mele sa dovedesc ca mix-urile funcționează... O sa existe întotdeauna autodidacți minunați, oameni cu drag de carte și de cunoaștere, oameni care nici nu visează măcar sa își intalnesca modelele, oameni a căror curățenie îmi va umple sufletul de bucurie. De data asta excepțiile confirma în adevăr regula.

2000... sfârșitul lumii.

2024-03-24T00:14:00.006+02:00

M-am tot invartit în jurul titlului pentru ca încerc sa prind cât mai mult în vorbele alea putine. Cred ca eram undeva intre a VII-a sau a VIII-a când s-a decis ca în 2000 vine sfârșitul lumii. Ori ca Nostradamus rămăsese fără droguri ori ca așa văzuse el atunci când se uitase, în 2000 treaba urma sa fie gata. Vorbim aici de anul 1984-1985... eu aveam deci undeva la 12-13 ani așa ca în 2000 urma sa împlinesc 28. Adică practic în miez. Nasol.

Îmi amintesc, de dragul divagației, ca în aroganța vârstei mă gândeam ca sa treci de 50 se numește ca ești pe val și ca de acolo deși ești cu numărătoarea inversa pe cap tot ar mai fi de dus în vreo 20-30. Suna bine și se asuma relaxat datorită "teribilismelor adolescentei", cum spunea profa' mea de romana din liceu.

Ne aflam în anul de gratie 2024 la 24 de ani de la sfârșitul lumii. Am ajuns deja în anii in care se petreceau filmele SF din anii '70-'80. Daca îți place metafora în viața și te joci un pic cu imaginea lumilor postapocaliptice din cinematografia sau literatura SF a vremilor menționate, o sa te trezești într-o călătorie greșită pentru ca fix acolo suntem.

Scriu acest text pentru ca acum câteva ore am aflat ca s-a prăpădit Nicolae Manolescu. Nu a fost un personaj marcant al vieții mele dar făcea parte din cercul de prieteni ai familiei, era un profesor respectat și un erudit confirmat. Era pe scurt unul dintre numele pe care le auzeam mai des între oamenii care făceau parte din viața mea și era și un om pe care l-am prețuit. Odată cu știrea asta a revenit trimiterea la numărătoare, la evidență populației ca sa zic așa. În ultimii mai bine de 20 de ani am început sa pierd oameni. De pierdut ii pierdem de mici... bunici, vecini, profesori, prieteni etc. Si pentru ca așa e făcută lumea, durerea se estompează pentru ca nu e toată odată... e luată în doze mici și cu puțin noroc mai rară. Se mai duce unu' mai trece timpu' mai bei un spritz și ani mai târziu hop! se mai duce unul și uite așa. După ce treci de acei 50, distanță intre dureri se micșorează iar după 60, cred ca nu mai apuci spritzul ca te ia iar o durere noua.

Exista mai multe tipuri de durere. Exista durerea data de plecare unuia care s-a crezut mai în vana decât viața însăși și pe drum s-a prins prea târziu ca e de fapt doar o carcasa care ruginește lăsată prea mult la apa. Ăștia se duc primii iar durerea deși surda, durează cel mai puțin. Pe urma vin durerile nedrepte. Alea care te fac sa urli împotriva cerului și sa vrei sa te lași de credință. A treia categorie, cea în care mă aflu de ceva vreme, este insa cea mai greu de dus. Durerea provocată de dispariția lumii care te-a format, care te-a protejat sau care te împlinit. Prieteni de familie, bunici, profesori, mentori, idoli, actori etc. ceea ce la un moment dat se numește carnea vieții tale. Te trezești din ce în ce mai singur de oamenii pe care ii sunai când era "ceva". Încă am de exemplu reflexul sa o sun pe mama când reușesc ceva notabil... Sunt în etapa în care trebuie sa construiesc împreună cu cei apăruți pe parcurs o lume noua, o lume din care nu mai fac parte cei plecați, una din care dispar tabieturi, imagini, resurse, iar noi rămânem din ce în ce mai departe de început. Ne modificam programul și ne ștergem cele mai multe numere din telefon.

Universul a reușit sa aranjeze lucrurile în așa fel încât într-o viața treci prin filme halucinante. Intâi din curiozitate, copil fiind și apoi cu prudenta în apropierea bacalaureatului, intre 20 și 30 de ani cu aroganță și furie, blazați pana pe la 45, îngrijorați după 50 și intr-o panica generală de la 65 încolo. Creștem dorind maturitatea, facem pe desteptii la majorat, explodam în adolescente nerușinate înjurând guvernu', trecem rapid prin criza vârstei mijlocii, cerșim isteric timp pentru ca în final via trenulețul electric, sa provocam durere la rândul nostru celor pe care, mecanic, ii lăsăm sa învârtă roata mai departe, cei pe care ii formam deși și știm ca o sa sufere cel puțin la fel de mult cât am suferit noi.

Sarbatori pascale... pe plecare part one.

2023-04-16T14:08:00.003+03:00

Imi luasem vacanta de la scris... un soi de an sabatic justificat de multele trebi de la atelier, de faptul ca nu am mai avut timp sa mă enervez și de bucuriile personale care îmi luminează cotidianul de ceva vreme.

Azi dimineață însă, în prima zi de Paști mă urc în mașină cu Vladimir, mezinul dintre cei trei fii ai mei, cu gândul sa facem o plimbare în parcul Izvor. Ieșise putin soarele, era cald și mă gândeam sa mă bucur cum se cuvine de o zi libera. La semafor, roșu... Vladimir mă roagă sa mă uit la ceva care ii atrasese atenția, rezultatul fiind ca în momentul în care semaforul a dat-o pe verde eu am întârziat doua secunde. În spatele meu cu scartiit de roti un BMW mă depășește în trombă cu claxoane ca la nunta și înjurături. Nu sunt neaparat un personaj răbdător cu mitocanii și nici nu am obiceiul sa întorc celălalt obraz pentru ca experiență mi-a arătat ca prostii nu înțeleg metafora ci isi declara victoria. la următorul semafor ajung în paralel cu mașină în cauza și încerc sa aflu care era motivul de graba și de înjurat. La volan o petarda cu țațe de închiriat ale carei buze puteau susține câteva umerașe, îmi arunca o privire plina de dispreț și întoarce capul în alta parte. Langa ea, un mini arogant ușor îngrijorat de turnura pe care o puteau lua lucrurile se face ca ploua și lasă privirea în podea. Mă gândesc sa ii las în plata Domnului și sa renunț la disputa când geamul din spate se lasă și un cocalar subțirel ciupit de vărsat îmi arunca un Ce-i prietene? care e problema? nu ți-e bine cu dinții în gura? Siderat mă întorc și ii zic ca se hazardează... el îmi arunca o flegma în timp ce diva demarează iar el striga ca am avut noroc de data asta. Sunt perplex și isteric... mă uit în oglinda și îmi dau seama ca Vladimir nu trebuie sa vadă și varianta mea de final la genul asta de poveste așa ca mă îndrept încet spre parc cu puls 200 și tensiune pe măsură. Îmi vin în cap discursurile politic corecte ale hipsterimii de duminica... nu e frumos sa spui cioara, țigan, cocalar, magraon etc. E urat și denigrează o etnie încercată de drame seculare... nici curva, parașută, bomba, petarda nu e bine sa spui pentru ca batjocorești niște femei care se lupta cu viață fiind nevoite sa sugă pula pe centura ca sa pună pe masa celor 20 de copii de tiriști pâinea cea de toate zilele. Țoape nu exista, mitocani e un cuvânt urat și lipsa de educație e o calitate într-o lume în care "libertatea de exprimare" are un nou sens. Ei bine în condițiile în care pe strada ai parte de agresiuni de la toți neterminații, aș recomanda bătrânilor rromei sa isi facă curat în ograda ca sa nu mai poată sa vina un intolerant coclit ca mine sa zică vrute și nevrute.

Pana atunci însă eu revin la limbajul anilor neatinși de corectitudini de-astea de cacat și zic așa: În sfântă zi de Paste, în timp ce mă plimbam cu fiul meu prin centrul Bucureștiului, am deranjat o târfă cu buget nelimitat, mi-am luat o flegma de la o cioara fără coaie pe care probabil ca dacă aș fi pocnit-o mi-ar fi făcut plângere penala pentru vătămare și ultraj și am ajuns sa mă gândesc unde o fi limita derapajelor. E plin deci Bucureștiul de ciori care împânzesc lumea civilizata de sub umbrela corectitudinii politice, care ataca din plictiseala sau frustrare și din cauza cărora mă gândesc din nou la plecare..

... să-i fut.

P. S.

Exista țigani extraordinari. Artiști de geniu, intelectuali, oameni muncitori și dedicați. Pasionali și implicați, oameni pe care te poți baza mai abitir decât pe trei sferturi din restu'. Exista o cultura fascinanta, tradiții nemaivazute și dialecte complexe. Toți aceștia însă, alături de celelalte valori ale generației mele, bunul simt, civilizația și valorile reale, cultura și educația, sunt pe cale de dispariție.

Tot mai singuri...

2022-03-07T09:26:00.006+02:00

Pentru multa lume, vorbele de mai jos pot fi nepotrivite în contextul dramei pe care lumea o trăiește zilele astea. Cu toate astea ieri câțiva dintre noi am mai pierdut un om și am de gând sa zic doua vorbe despre asta, cu tot războiul asta de cacat din jurul nostru.

Spuneam anul trecut, atunci când îmi pierdusem mama, ca rămânem din ce în ce mai singuri. Pleacă de langa noi tot mai multi oameni care au participat la formarea noastră ca indivizi, acei oameni care ne-au dat suflet și coloana vertebrală. Pierdem părinți. Da... am ajuns la varsta de care am fugit toată viața, varsta la care, vrem nu vrem, părăsim cu adevărat cuibul.

In culturile ancestrale se spune ca un om trăiește atâta timp cât este ținut minte. Sufletul celui plecat rămâne cu noi atâta timp cât îl păstrăm în poveștile noastre. Cu asta în gând las aici câteva dintre amintirile mele despre Victor, tatal Simonei buna mea prietena și tata de ocazie pentru o seama de golani care au ajuns la o vorba în fata blocului din Drumul Taberei, în prăvălia în care Victor isi făcea de lucru în puținul timp liber. Au fost câțiva părinți în generația mea care isi asumasera statutul peste măsură. Erau părinții găștii, cei care ne scoteau din belele sau care ne alinau când eram ciufuți și care desi îngrijorați pentru demersurile noastre revoluționare ne susțineau pana în pânzele albe. Dacă ar fi fost sa punem o căpetenie peste părinții ăștia mișto', atunci probabil ca Victor ar fi fost uns șef. Ochii ii râdeau în cap permanent, zâmbetul cald iti dădea toată increderea de care aveai nevoie și vorbele ii erau liniștitoare și te invaluiau ca o îmbrățișare. În plus eu unul am început sa înțeleg ce înseamnă simtul umorului de la el. Pus pe soții non-stop făcea glume cu fiecare ocazie de parca abia aștepta sa ii ridici o minge la fileu.

Ieri Victor a plecat la cele sfinte. Alături de ceilalți părinți plecați deja și de încă câțiva dintre "golanii" pe care i-a păstorit în timp, prieteni de suflet ai Simonei și ai mei foști colegi luați înainte de vreme. Nu ne rămâne altceva de făcut decât sa împlinim visele pe care le-au construit pentru noi pana în momentul în care la rândul nostru ne vom alătură trecutului lăsând în urma viitor.

Cu bine nenea Victor... și mulțumim. Mulțumim ca ai fost părinte cu brio pentru niște ciupiți bezmetici așa cum am fost noi.

Ingrijorari de weekend...

2021-11-20T21:36:00.002+02:00

Ieri am fost sa plătesc niște taxe la Administrația de sector. În timp ce așteptăm afara la coada haotica mă acostează un tânăr care îmi întinde o foaie și îmi zice: sunt de la AUR... strângem semnături sa îl dam jos pe Johanis. Mă gândesc inițial sa ii spun ca fix extremele mă îngrijorează și. ca nu sunt adeptul cacatului nici mai mic nici mai mare dar mă decid sa ii spun doar ca nu mai sunt cetățean roman și ca nu vreau sa mă implic. Îmi zâmbește ironic și îmi zice: Ati plecat din cauza lu' nenorocitul asta, este? Am plecat din cauza tuturor boilor printre care va numărați și voi ii arunc și mă întorc la coada. Stupefiat se retrage probabil înjurând în gând. Între timp, așteptând în continuare, constat ca în țară a apărut o meserie noua. Poți contra unei sume modice, dacă ai certificat verde, sa depui hârtii sau sa plătești taxe pentru cei nevaccinați. Și merge treaba la greu.

Astăzi am fost sa cumpar mâncare pentru caini. La coada un grup de tineri stăteau la o șuetă fără sa tina cont ca rândul avansa și fără sa tina cont de noi, cei care așteptam sa ajungem la casa de marcat. O domnița paznic îmi face semn și îmi zice sa ocolesc grupul în discuție și sa avansez la casa care stătea singurică în așteptarea următorului client. Cu un sac de 12 kilograme în spate și cu alte doua pungi în mana mă îndrept spre tejghea. Când sa înceapă numărătoarea, unul din tineri se trezește din tacla și îmi striga: nu știi sa stai la coada? nu vezi ca suntem și noi aici? Mă uit la diferența de minim 20 de ani dintre noi și ii răspund ca am crezut ca nu au hotărât inca ce sa cumpere și ii mai spun și ca paznicul mi-a recomandat sa avansez. Răspunsul, în aceiași nuanță obraznica vine imediat: unii dintre noi păstrăm distanta socială. Sunt perplex... alți câțiva mileniali mă reped și îmi reproșează atât lipsa distantarii cât și încercarea de fraudare a rândului. Îmi pocnește o vena și încep sa urlu reușind sa mă opresc doar atunci când un domn în varsta din spatele meu îmi zice pe un ton cald zambind trist: linistiti-va... nu o sa murim noi când vor ei și nici nu e cazul sa ne enervam pentru toți tampitii. Nu pot sa îl contrazic, ii mulțumesc pentru sfat și după ce plătesc mă retrag.

Ma uit la știri... în condițiile în care ar trebui sa plec cu ceva ceramica la unele târguri de craciun din Franța, mă pun la curent cu ce se mai întâmplă ca sa nu risc sa ajung acolo fix când se Inchide iar tot. Aflu deci ca Austria a închis în casa întâi pe cei nevaccinați și ulterior pe toată lumea, ca în Olanda se protestează cu finalizare împotriva restricțiilor și ca Germania se pregătește de un nou lock-down. Mai aflu și ca austriecii nu vor mai avea drept de munca dacă nu se vaccinează și ca persoanele de varsta a treia din Franța vor primi certificat verde doar dacă au doza booster făcută.

Bun... se discuta din ce în ce mai des despre condiționarea unor drepturi esențiale pe modelul: vrei drepturi, baga vaccin. Sunt perfect de acord ca oamenii trebuie sa devină responsabili și sa înțeleagă ca trebuie sa isi protejeze în primul rând familia și pe urma pe cei din jur. Sunt de acord ca nu e ok sa aduci la grădiniță un copil bolnav pentru ca tu nu crezi ca e grav, expertiza ta medicala ducând astfel la îmbolnăvirea mai multor copii și respectiv al familiilor acestora. Pe de alta parte nu pot sa nu mă întreb care este diferența dintre decizia guvernului chinez de a suda în case bolnavii și cea a guvernului austriac de a inchide în casa pe cei care refuza vaccinarea. Nu văd nici o diferența între ridicarea dreptului la munca în lipsa certificatului genealogic impus de Hitler și anularea aceluiași drept în condiții de nevaccinare. Sa interzici unui om sa muncească este similar cu o condamnare la moarte... spun asta fără nici o umbra de patetism. Nu văd cum poți hrăni o familie dacă nu iti poți exercita dreptul la munca?

Nu vreau sa alimentez teorii conspirative și nici sa susțin pe anti-vaxeri în vreun fel dar faptul ca sub egida protecției împotriva SARS Cov 2 se discuta din ce în ce mai mult despre anularea unor drepturi esențiale mă îngrijorează ușor. Mai constat și ca cei mai vehemenți susținători ai anulării drepturilor omului sunt fie cei ingrijorati de bobul de mazăre de sub saltea fie cei care înainte de '89 făceau parte din familii care isi ocupau timpul cu același lucru: inchisul oamenilor... în casa sau în alta parte. Accept o grămadă de cacaturi dar când cineva îmi spune ca imi ia painea de la gura spre binele meu sau ca trebuie sa particip la salvarea omenirii dintre patru pereți ajung sa ma urc pe ei.

Între timp legiuitorii au rezolvat doua probleme importante... o sa avem câte un prim ministru pe săptămână ca sa se bucure toată lumea și în parcul Izvor unde oamenii isi puteau plimba câinii în liniște și unul dintre putinele parcuri în care câinii puteau sa se bucure de libertate în afara țarcurilor mizere și pline de noroi se da amenda dacă nu plimbi animalul în lesa. Suntem așadar safe pe mai multe planuri.

Les gaulois...

2021-10-21T00:08:00.004+03:00

Citesc pe peste tot discursul anti-vaccinistilor și sunt deja obosit și din ce în ce mai aproape de durerea în cur fata de cei care bat câmpii și ulterior se deșteaptă în cosciug, dar pana voi reuși sa ajung acolo reușesc încă sa mă enervez grav. Mă enervez pentru ca aș putea vedea venind asemenea frazare și argumente de la indivizi care nu au reușit sa parcurgă corect nici cei șapte ani de acasă nici stagiul gimnazial. Nebunia este însă ca aberațiile contemporane vin de la băieți citiți și sunt doar susținute de cei despre care vorbeam mai devreme... sutinute consistent nu gluma. E adevărat ca mă enervez și acu' în timp ce scriu și văd ca ordinatorul meu îmi adaugă diacritice fără sa mă întrebe și mă enervez și mai tare când văd ca le pune corect, dar sa nu divagăm.

Partea despre care gasesc ca e amuzanta este cea care susține ca atunci când s-a decis care-i poporul ales, s-a comis o greșeală. Este din ce în ce mai evident ca România ar trebui sa fie țara sfântă și ca romanul este în fapt alesul adevărat. Toată planeta bate câmpii în timp ce noi avem deja raspunsrile evidente... Coca Cola este făcută din fetuși, Mc Donald din carne de om, vaccinul are un cip în el care te urmărește pana în groapa în timp ce telefonul mobil e păcăleală, covid nu exista ci doar manipulare oculta, marile puteri vor sa ne înfiereze etc. Suntem cu toți diplomați în medicina, politica, inginerie și în general în orice. Exista guri, care nu au trăit privarea de libertate în facto, care asociază masca cu un lagăr de concentrare, exista voci care îndeamnă la o eliberare ușor fascistă și exista personaje care reușesc cumva sa găsească o grămadă de retarzi ușor de convins cu cuvinte suficient de mari încât sa nu aibă și consistentă. Apar de nicăieri mediocri care nu au muncit o zi în viață lor și care acuza prăbușirea economiei și tot felul de chitrosi care pentru ca au investit inteligent acum se pregătesc sa trăiască asemenea muritorilor de rând.

In copilarie bunica maternă, care era profesoara de franceza, reușea sa obțină pe sub mana de la poștărița pe a carei fiica o medita, când un Pif când un Asterix când un Rahan... nu mă aștept ca vreun june sa știe despre ce vorbesc dar pe de alta parte nici nu intenționez sa mă fac auzit printre milenialii atât de unși cu toate alifiile. Asterix așadar... Desi am auzit ca în Canada un profesor a ars toate revistele considerând ca încurajează o viață imorala conform politicii contemporane atât de corecte, eu încă mă bucur din când în când de lectura minunata a benzilor desenate în care micul sătuc de gali rezista amenintarii romane datorită unei poțiuni magice.

Ei bine astăzi, după ce am răsfoit reacțiile cotidiene ale intelighenției anti-chestii și după ce am văzut ca da... guvernul chiar nu mai da doi bani pe electorat pentru ca la urma urmei cu cât suntem mai putini cu atât suntem mai ușor de condus, am avut o revelație; România s-a dat de trei ori peste cap și s-a transformat în micul sat din benzile desenate zamislite de Udrezzo și Goscinny. Extremele românești au concluzionat ca lumea e pe duca și ca toată planeta trăiește o minciuna, ca cei care nu mai au cazuri sunt de fapt puși cu botul pe labe și ca noi, poporul ales, suntem ultima speranță a perpetuării civilizației. Se cere posibilitatea autopsierii cadavrelor declarate covid (de parca e coada la morga pe tema asta) lucru care va dovedi minciuna, se cere ca testarea și vaccinul sa se facă voluntar pe banii celor care aleg sa facă asta (asta cer aia care ar avea și bani de cheltuit și care chiar cred ca romanii sunt atât de responsabili încât o vor și face). Se spune ca de fapt problema e una doar de ton și nu de conținut etc. Rezultatul e ca tre' sa ne inarmam cu potiunea magica care învinge orice virus și cu armele pe sus sa aducem omul înapoi la locul lui de drept (am auzit asta din gura unui băiat ușor extremist referitor la romani) oricare o fi ala. Deci palinca și cataplasme cu varza, bannere pline de ura și agresiuni verbale, demonstrații pașnice cu golanii pe smardoiala și multa dezinformare... arme deja duse la excelenta de poporul nostru minunat, totul asezonat cu o buna nutriție care sa elimine comorbiditățile. Oricum cel mai tare e ca ăștia de vor sa pună romanu' la loc sunt aceiași care nu mișcă o geana când se moare în spitalele românești.

Faptul ca exista o majoritate pentru care restul e neglijabil, pentru care oricâți mor în jur e nimic, mă face sa mă gândesc pofticios la momentele în care văzând un film cu torționari mă bucurăm obscen când torționarii ajungeau pe mana celor torturați. Și desi găsesc ca noua abordare a puterii, cea în care arătăm în bucla o doamna care striga la ATI ca ii este frica și o alta care spune ca după externare va face primul drum la secția de vaccinare (adică sa speriem prostimea și sa facem din anti pro), sunt mult mai îngrijorat de ușurința cu care o doamna de 85 de ani este speriata de infertilitatea oferită pe ascuns de vaccin.

Asadar "allez les gaulois" si sa vedem pana unde reușim sa ajungem în condițiile astea pentru ca în experimentul lui John Calhoun, Univers 25, următorul pas era canibalismul.

Moștenirea mioritica a lui Steve Jobs

2021-07-13T18:54:00.006+03:00

Spre sfarsitul anilor '90 apărea în România primul vânzător Apple din România: Mac Gallery. Dora Popeneciu, o adevarata doamna a business-ului internațional, a făcut impresie și performanta în compania americană. Prima femeie care a dus vânzările Apple la un alt nivel și care a impresionat lumea schimbând total paradigma vânzărilor concernului american. Câțiva ani mai târziu apărea și primul service autorizat Apple sub numele NouMax. Tudor Ciortea și Adrian Ionascu puneau pe picioare primul service care tinea cu clientul... nu exista problema la care cei doi sa nu ofere soluții. În timp între user-ii de Mac OS și cei menționați mai sus s-a născut o relație de prietenie bazata pe seriozitate și încredere. Oamenii ăștia au reușit sa crească numărul user-ilor macOS doar fiind aproape de ei. Dora, Tudor și Adrian au înțeles cu adevărat conceptul Think Different.

Îmi aduc aminte de vremurile în care calculatoarele Apple puteau fi servisate... atunci când Apple însemna performanta și calitate. Vremurile în care Apple era un etalon în lumea publicității și în cea a creatorilor în general. În plus mai era și un ordinator redutabil. Sa fii user macOS iti oferea un standing și garanta calitatea și design-ul impecabil.

Am adus aminte de vremurile trecute pentru ca de curând am avut o experiență halucinanta la un service Apple. Acum 4 ani am cumpărat un MacBook Pro de 15" produs în 2015 dar vândut de nou de Apple România în 2018. De curând am cumpărat și un telefon 12 Mini.

Telefonul funcționează defectuos... se blochează în aplicații, internetul 5G merge ca un EDGE și în general celebrul 5SE, ultimul telefon fabricat în timpul vieții lui Steve Jobs, desi peste orice contemporan cu mult, a devenit o fosila.

Laptop-ul desi în husa lui din neopren și desi în rucsacul impermeabil, a încetat sa funcționeze după ce m-a prins o ploaie abundenta fără umbrela.

Cu toate problemele astea pe cap, ajung la service-ul central iStyle. Liniștit ca mă duc pe plantația Dorei și așadar plin de încredere, îmi expun situația. Tânărul care îmi preia sculele îmi da prima veste: MacBook Pro-ul este mai vechi de 5 ani deci nu poate fi adus la zi iar de la anul nici nu mai poate fi reparat fiind considerat vintage... noua politica Apple. Trebuie deci sa plătesc o taxa de 110 lei pentru diagnoza, taxa care nu îmi va aduce neaparat și rezolvarea problemelor. Computerul a costat aproape 8000 de lei. Diagnoza mă anunță ca prezintă urme de umezeala și deci trebuie schimbată placa de baza (un discurs suficient de obișnuit în noua formula Apple). Problema e ca placa de baza vine obligatoriu și cu top-case și cu tastatura. Chiar dacă ale tale sunt în stare buna. Asta e... Costul total al reparației: putin sub 6000 lei. Angajatul iStyle îmi recomanda un computer nou, mai mic putin și mai slab în performante dar la extraordinarul preț de 6500... Mă pufneste rasul. O reparație costa deci la fel de mult ca produsul nou, produs care de altfel peste 5 ani va fi considerat cum spuneam vintage și va mai putea fi folosit în cel mai bun caz pe post de supozitor.

Între timp telefonul este și el analizat. În urma diagnozei se confirma ca sunt nebun de legat și ca telefonul chiar dacă nu merge cum trebuie nu are nimic. Primesc și o hârtie care confirma ca aparatul meu funcționează conform normelor producătorului ceea ce în limba mea înseamnă ca Apple recunoaște ca a făcut o mizerie de produs care nu poate mai mult.

Sunt în varsta deja și după ce am folosit exclusiv produse Apple în ultimii 25 de ani îmi e greu sa trec la concurenta și sa învăț de la zero un sistem de operare relativ complex din câte înțeleg Întreb de Dora... nu mai este nici CEO nici acționar de 4 ani... Întreb de NouMax și aflu ca și-au pierdut dreptul de service autorizat Apple și îmi este sugerat discret ca motivul este fix politica lor: sa facă tot ce se poate ca sa aibă clientul obiectul muncii. Le zic oamenilor ca Steve Jobs se învârte în groapa și ca s-a ales praful de cea mai mișto' companie ever. În replica unul dintre angajați îmi mărturisește ca el acasă are PC și ca dacă vreau sa stau mai liniștit sa îmi iau și eu unul.

Puteam sa îmi imaginez multe dar un angajat Apple sa îmi recomande un PC e poanta.

Deci urmare a vizitei mele la iStyle am aflat ca: pot sa îmi bag în cur calculatorul abia plătit în rate, ca telefonul merge foarte bine și ca eu sunt un pricinos coclit cu prea mult timp liber și am mai aflat, cel mai tare, ca sistemul Apple Care nu funcționează în România... adică pula service, asigurare și asistenta Apple 4 real. Și mai pe scurt dacă ai probleme cu un device achiziționat în România cit timp te afli în străinătate ești mincat.

Concluzionez ca angajații iStyle au luat toate discursurile și crezurile lui Wozniak și ale lui Jobs și și le-au băgat în cur cu o indiferenta de invidiat și părăsesc locația în spume.

Am un prieten de care râdeam constant pentru ca reclama tot timpul pe câte cineva... odată a dat în judecata fabrica care producea Eugenia pentru ca nu mai are crema ca pe vremuri. Cu ocazia vizitei mele la iStyle mă gândesc sa numai rad și sa trimit acest articol la sediul central... în engleză sa priceapă și ei în ce cacat sunt la nivel de PR și de Client Service.

In rest ma apuc de ceva Ubuntu sau de ce mai găsesc prin târg ca totuși nu m-aș duce la Billy Boy după atâția ani de mere fie ele și muscate.

Despre cunoastere la romani..

2021-01-12T21:54:00.014+02:00

Dupa o lunga perioada in care am fost foarte aproape sa ma reapuc de scris fara succes, consider ca e un moment bun sa ma lase nervii si sa revin.

Mentionez inainte de toate ca, desi sunt speriat de virus, imi e teama de vaccinare, dar nu pentru ca Arafat e partener la Pfizer ci pentru ca nu cred ca a fost suficient testat, iar eu, in calitate de cardiac prefer sa lungesc supa ca sa fiu sigur ca nu mor de foame. Consider insa ca singurul mod prin care putem invinge orice virus este vaccinul. Cel putin deocamdata. Deci fac parte dintre retarzii care se vaccineaza.

Nu ca nu as sti cu ce sa incep, dar pandemia imi da ghes asa ca incep cu asta. Dupa tot circul american, circ pe care - desi nu sunt nici pe departe un fan Trump - nu il asimilez tocmai bine pentru ca numai cuser nu e, o sa incep sa tot renunt sa mai exist. Ca io' asa am auzit: ca, daca nu esti pe retelele de socilizare, nu existi. Nu ma retrag pentru ca ma gandesc cum voi fi urmarit sau blocat sau ascultat sau alte chestii securistice cu care eu unul m-am obisnuit de mult. Nu. Motivul pentru care nu mai suport mediul online este acela ca, realmente, nu mai suport sa vad cati prosti subzista pe cmp. Din pacate nu generalizez deloc, in conditiile in care am constatat ca am inclusiv intre cunoscuti o gramada de specialisti fie in probleme politice, fie in cele de sanatate.

Am trait, unii dintre noi, sub comunism si as fi asteptat macar de la cei care isi amintesc cum era sa nu derapeze major, dar, cum stim deja, baietii buni “n-are noroc” si, deci, romanul derapeaza ca o floare.

Sunt convins ca niciunul din astia de se pricep la tot in ziua de azi nu deschidea gura cu vreo sugestie inainte de '89. Sau poate ca o faceau,dar pe salariu si din pasiune pentru partid. Cred de altfel ca nu deschideau nici o carte. Din toata omenirea asta "eliberata" in 1990 - si vorbesc strict de romani, au iesit frustrarile adunate in timp. De exemplu, dreptul la libera exprimare a impins omu' pe youtube sau spre salile de consiliere gospodareasca numite corect politic workshop-uri. Nevoia sa fim auziti a produs o breasla de profesionisti, indiferent de domeniu. Ce nu inteleg ei e ca si pe vremuri puteai deschide gura, doar ca pentru asta iti trebuia intai o pereche de coaie iar apoi erai arestat si busit major. Pe scurt, cei care isi strigau nemultumirea sau parerile inainte erau fiinte pline de curaj si patriotism real, in timp ce contemporanii de azi sunt doar niste toape care se pricep. Asa, in general. Il stiu de exemplu pe unu' care face filmari anti-covid/vaccin/tot din fata sobei in sosete de lana - ceva fin - si care vorbeste despre oranduirea ancestrala romaneasca in forma de piramida. Altfel un stangist de calibru care refuza orice nu vine asezonat cu putina directie de la partid. Am senzatia ca de fapt omu' refuza vaccinul de frica sa nu se curete, nu pentru ca a fost de fata la productie si a decis ca nu e safe. Daca il omoara injectia si nu canceru'? Asa ar ramane planeta fara docti de canapea.

Asadar COVID-19. Odata aparut, virusul a decimat oameni pe toata planeta – desigur, conform matematicii populare, mai putin decat accidentele auto si, desigur din nou, doar asta conteaza - iar vaccinul facut in pripa nu are de fapt nici o legatura cu boala, ci mai degraba cu metodele moderne de urmarire si manipulare. Nu contest aici posibilitatea ca toata aceasta pandemie sa fi dat apa la moara unor motivatii politice mondiale sau ca pe alocuri sunt unele inadvertente.. Pe de alta parte, boala exista si, conform unor buni prieteni medici, omoara nasol. Si medicii inca nu stiu ce sa se mai faca si cum sa isi ajute pacientii si inca ne temem pentru cei apropiati si inca facem tot ce putem sa scapam ne-virusati. Se pare insa ca pandemia a luat mintile oamenilor cu scoala si a facut terci creierele deja ne-scolite. Intr-o avalansa de explicatii aparute initial din teama de a accepta o nenorocire, teama care se face simtita din ce in ce mai des intr-o societate care nu a avut parte de realitati grave sau dureroase, se vorbeste de conspiratii care mai de care mai enorme.

Romanul, de exemplu, vorbeste despre modul in care Arafat a bagat virusu' pe manevra ca sa scoata un bistar si despre faptul ca se pregateste sa impuna obligativitatea vaccinarii. Stim deja ca Arafat este o combinatie de partener Pfizer cu oculta mondiala. Odata aparut vaccinul, romanul a clarificat: guvernul vrea sa ne manipuleze pentru ca, printre altele, cine a mai auzit de vaccinarea oamenilor sanatosi?! Adica toate vaccinurile facute in copilarie care ne-au aparat de boli infinit mai neplacute decat prezenta erau manevra. Unii spun chiar ca, daca te vaccinezi, bagi bani in buzunarul guvernului, altii vorbesc despre nanoboti si 5G. Nici o grija pentru 2, 3 si 4G. 5 este microunda manipulatoare. Vaccinul are rolul de a usura urmarirea individului. Ca sa nu mai vorbim ca nu are avizul Dumnezeiesc.

Tre' sa recunosc ca nu imi vine sa cred cati boi au impresia fie ca sunt atat de importanti incat sa fie urmariti, fie ca, daca stau acasa pe palinca, slanina si ceapa cu o umbrela in mana, sunt salvati de servicii. Nu le este frica ca apar pe youtube - unde ii vede toata lumea si nici nu pot accepta ca sunt atat de mici incat nici macar nu conteaza. Oricum suntem de neatins din fata monitorului.

Am mentionat mai sus treaba cu palinca si slanina pentru ca ardelenii in mod special o recomanda non stop fara sa tina cont ca, pentru un cardiac sau un diabetic, combinatia este moarte pura. Cacat… nu stiu doctorii ce stiu ardelenii! Dar ardelenii astia care isi fac vaccin cu palinca uita ca inaintasii lor beau si mancau meniul in discutie dimineata, inainte sa plece la munca campului, care arde usor diferit grasimile.

Romanii nu tin cont nici de ce se intampla in lume. Nu, totul e de aici, de aici unde locuim – desigur - de 2000 de ani minimum, de aici, de unde a plecat cultura in lume, de la noi – miezul! Romania da tonul la tot, iar bogatii lumii apar doar cand vor sa ne cumpere si sa ne faca iobagi.

Purtam masca obligatoriu - limitarea libertatilor, clar! Vaccinul este gratuit - Arafat isi umple buzunarele. Lockdown - asasinarea economiei in profitul ocultei nestiute. Distantare si evitarea aglomeratiei - spargerea micilor bucurii ale vietii. Spalarea pe maini - invadarea intimitatii, desigur.

Mai nou insa vad pe retelele de socializare o treaba noua: se face bascalie pe seama celor care "sunt responsabili si se gandesc la cei jur", adica fraierii care nu vor sa isi piarda parintii sau familia, boii care poarta masca ca asa le-a zis guvernul, naivii care spera intr-un leac. E asta e deja de cacat si as vrea sa mentionez ca tocmai am mai facut rost de un motiv pentru retragerea din spatiul online. Ma tine departe de astia care o ard asa.

Noroc ca, la cum se comporta lumea, in curand ne intoarcem la vechile obiceiuri in format modern si atunci sa ii vad pe desteptii populari cum se ascund din nou pe sub canapele sperand ca masina securitatii sa greseasca usa. Ca prea e plin de doctori de duminica, politicieni de Cismigiu, manageri de bloc, haiduci de apartament si hipsteri de dreapta cu fulare rosii la gat.

Cum credem ca vedem lucrurile cand de fapt.

2019-07-28T19:42:00.049+03:00

De putina vreme am revenit la tirul cu arcul.. una dintre putinele bucurii pe care mi le permite starea de fapt. Eliberarea unei sageti este cu adevarat linistitoare si datatoare de echilibru, lucru care mi-a lipsit o buna parte din viata de pana acum si cu siguranta in ultimele luni. Revenirea la arc a insemnat cumva si revenirea in societate dupa o pauza de aproape patru luni.. mai exact din ziua in care DIICOT m-a transformat in traficant de droguri de mare risc si in consecinta m-a ridicat de acasa cu noaptea in cap si m-a pus pe linie moarta. Nu voi discuta aici cum de eu am fost saltat cu o promptitudine absoluta in timp ce un alt baiat, transa fete cu politia la usa.. nu voi discuta nici despre cum presa a reusit ca deobicei sa strecoare certitudini in ce ma priveste, aratand fotografii cu alti oameni zicand ca sunt eu sau vorbind despre fapte ale altor persoane spunand ca sunt in fapt ale mele. Din nici un articol nu reiese clar cu ce am fosat prins.. se vorbeste insa de grupul infractional al carui conducator neinfricat eram.. asta zice presa nu politia.. presa insa isi sustine articolele cu sustinand ca informatiile vin din surse judiciare.. asta e.. viata e greu care merita trait. Vreau sa vorbesc despre felul in care cunoscuti, apropiati sau prieteni au vazut lucrurile si mai mult, despre cum au decis sa le transeze.

Sunt o persoana relativ publica de multa vreme. Ca am vorbit la radio sau ca am organizat un vernisaj, lumea ma cunoaste suficient de bine.

Am avut o emisiune tv si cateva in eter, o galerie de arta si o scoala in care incercam sa dezvolt prin metode neconventionale creativitatea la copii. Am aparut prin reviste sau la stiri.. fie pentru reusitele mele profesionale fie pentru calitatea de fondator ale unor trebi relativ importante in sau pentru cultura romaneasca.. Am chiar o lucrare in muzeul de arheologie din Constanta.. Niciodata insa, exceptand cazul tabloidelor care s-au ocupat fie de tatuajele mele, care dovedesc desigur apartenenta mea la mafia japoneza, fie de faptul ca am fost casatorit de mai multe ori decat permite bunul simt al WOW-BIZ sau Click sau Kanal D, nu am fost niciodata in miezul vreunei probleme care sa incalce cumva legea. In plus serviciile care aveau sarcina de a verifica/urmari atat persoanele care fac parte din guvern cu familii cu tot, i background-ul acestuia sau obiceiuri care pot interfera cu functia in stat a unui individ, nu au solicitat niciodata arestarea mea.

Sa reluam deci.. sunt ridicat de acasa si trimis la Iasi unde sunt retinut pentru 24 de ore, instanta etc. Presa urla cum ca baiatul lui Plesu a facut si a dres. Care baiatul lui Plesu?.. ala de aproape 50 de ani. Cum vine asta? Baiatul. adica ala aflat in pragu de pensie. Pot macar sa zambesc? Pare ca sunt inca la varsta la care cineva sa strige din fata blocului: tata lu’ Mihai! Mihai nu ma lasa-n pace. Cat despre tata, l-au executat ca pe un infractor cel putin la fel de periculos si viciat ca mine. Nici un ziarist de scandal nu a tinut seama ca daca acum mai bine de 30 de ani, nu ar fi existat o gasca de oameni printre care se numara si tatal meu, nu ar fi apucat sa scrie nici macar la gazeta de perete. Maxim la avizierul de la uzina. Tatal meu isi anunta pe scurt retragerea din lumea politica si din cea a celor care inca mai cred, moment din care presa uita de mine si face liniste.. ultima aparitie cu directie la Fiul lui Plesu apare undeva in jur de 19 aprilie. Intre timp eu primesc control judiciar si ma apuc sa traiesc cu temeri si griji noi. Astept deci ca un idiot suport moral.. de la cei care ma cunosc si care cred ca sunt nevinovat. Cunoscuti, apropiati, prieteni..

Ei bine despre asta vreau de fapt sa vorbesc, pentru ca la fel ca in 1988, cand tatal meu a primit cadou domiciliu fortat, apropiatii au devenit extrem de indepartati, cunoscutii s-au dat de trei ori peste cap si s-au facut necunoscuti iar prietenii in majoritatea lor si-au dat arama pe fata. Asta este unul dintre motivele pentru care nu recomand nimanui sa ceara desecretizarea dosarului personal la CNSAS.. e pacat sa ramai brusc singur.

Pe terenul de tir cu arcul am reintalnit oameni ingrijorati de soarta mea.. oameni bucurosi sa ma vada si care oameni au facut tot posibilul, din gura in gura, sa ma gaseasca si sa ma asigure de prietenia lor. Oameni care inca mai cred in mine. A fost tare bine si le multumesc enorm. Sunt putini dar sunt suficient de altruisti incat sa nu se gandeasca ca numele asocierea cu mine le poate fi fatala. Multi dintre ei sunt oameni pe care ii intalneam doar la antrenamente sau la concursuri.. si totusi.. comparativ cu cei care au fost intrebati de mine si care au intors privirea..

Nu pot spune acelasi lucru despre cei cu care am lucrat, despre prietenii vechi sau despre cei care ma vizitau regulat. Nu pot spune asta nici despre cei care au ales sa ma numeasca frate sau partener. Pe scurt, nu pot spune asta despre prea multi oameni in care am crezut..

Pot spune asta despre maxim sase sau sapte persoane carora nu le voi da numele dar carora le voi fi vesnic indatorat.. cei care au avut curajul sa scrie, cei care nu vor ca numele Plesu sa ajunga pe aceiasi lista cu Dragnea sau cei care stiu ca despre mine se pot spune multe dar nu ce s-a spus. Sunt si cei care au lasat o vorba buna pe Facebook sau cei care au publicat in favoarea mea. Cei care stiu ca presa a folosit titluri mizere ca sa inchida gura unui om caruia in fapt ar trebui sa ii fie datori. Acestor oameni le multumesc..

Cat ii priveste pe ceilalti, ii rog sa uite ca m-au cunoscut si sa nu indrazneasca sa apara, atunci cand adevarul va iesi la iveala iar eu voi fi din nou liber, oricat de amuzant ar suna asta in tara noastra, spunand ca au fost alaturi de mine dar nu au stiut cum sa dea de mine. Ii rog pe cei care mi-au tinut discursuri despre cat de importanti sunt copiii mei dar care au considerat ca abandonul este de preferat sa continue sa se tina departe, iar pe cei care m-au rugat sa le inteleg teama ii rog sa ma pupe in cur si sa nu se reproduca.. e tara deja plina de curve, mediocri si tradatori.

Vreau sa ii am alaturi doar pe cei ale caror imbratisari m-au facut sa cred inca si pe cei ale caror vorbe, publice sau personale, m-au facut sa plang de bucurie.. Se stiu cu totii.. Va foarte multumesc si va sunt cum spuneam recunoscator.

Metropola de azi si de ieri..

2019-02-06T11:57:00.001+02:00

Daca ne imaginam ca in restul lumii nu exista oameni care traiesc cu convingerea ca in capitala e miezul si ca in provincie raman blazatii si neputinciosii, ne inselam.. Peste tot exista oameni care cred ca daca se muta din tara in capitala isi rezolva vietile. In centru sunt banii si oportunitatile... Viata personala nu mai e, dar pare ca asta dispare oricum in fata avantajelor oferite de corporatii. Pai unde mai prinzi tu un program prelungit fara plata orelor suplimentare, unde te mai face bou unul adevarat, unde mai primesti cafea la discretie si unde poti fuma zilnic tigarea cu un coleg vechi pe care nu il cunosti. Nu in ultimul rand unde iti mai poti aduce copilul la servici dupa sase, pentru ca tu sa iti poti respecta deadline-ul si el sa isi piarda copilaria.

Am vazut de sarbatori o postare care m-a amuzat peste poate: Capitala noastra e goala de sarbatori pentru ca bucurestenii pleaca acasa.. Dupa ce am terminat de ras am inceput sa ma uit atent la diferentele dintre popoare. Pai futu'i, nu e de loc de ras.

In strainatate plecarea de acasa este asumata ca atare. In primul rand plecarea incepe cu spune si cuvantul, plecarea reala de langa parinti.. etapa obligatorie la orice secie inca vie.. e o conditie. Pe urma daca ma mut din Craiova la Ordea, devin oradean. Nu raman un oltean parat care face pe desteptul intre ardeleni. Nu ma dau oradean get beget, in timp ce explic anturajului cat de gresit vorbeste romaneste si nici nu tin discursuri ca Decebal a lasat mostenire perfectul simplu pentru popor si ca singurii care l-au luat in serios au fost desigur oltenii. Cand te muti dintr-un oras in altul, iti faci mutatie.. buletin de Bucuresti in cazul nostru. Iti iei si casa si pui numere de Bucuresti la masina ca sa nu trebuiasca sa platesti vignieta pentru statul acasa. Pentru cei mai slabi de inger de exemplu, sau pentru cei mai putin experimentati, in Bucuresti e greu sa inteleaga, dupa numerele de masina, in ce oras se afla de fapt. Pe scurt ce vreau sa spun e ca daca te muti, te muti... cu capu, cu mobila si cu ce mai ai prin ograda. In esenta nu te gandesti ca daca nu iti iese fugi inapoi la mamica si tatica ca sa te invarti de un sandwitch.

E plina tara de case luxuriante in creierii muntilor care sunt fie nelocuite fie ingrijite de niste neveste depresive si in genere nefutute, in timp ce barbatul munceste la negru ca sa faca gard de inox intr-un acasa pe care greu de crezut sa il mai vada curand sau vreodata. Asa.. incet pier si traditiile si sufletul locului si tot ce ne umplea pe dinauntru la un moment dat.. in copilarie.

Fiind insurat cu constanteanca mai fac un drum pana la gara atunci cand soacra-mea face crema de zahar ars sau ii cumpara ceva lui Vladimir. Se intampla suficient de rar incat sa ma bucur de surpriza, nu sa cred ca stau in camin si mama imi trimite pachet. Ma uit insa la cei care asteapta langa mine autocarul de Constanta. Nu e oare mai simplu sa pui progenitura sa isi faca cont si sa ii trimiti bani daca are nevoie?.. Pentru ca stupoare.. hartie igienica si cartofi se gasesc si in capitala.. si inca de toate felurile, ca de aia l-am mutat la bucuresti nu?

Amuzant e ca singurele pachete primite cu autocarul la Paris sunt pentru romani de la romani. Avem noi o chestie cu pachetele.. Ne place conceptul si coletul.

Sa revenim la tema.. in strainataturi. Mai nou, daca vrei sa cunosti londonezi, parizieni sau romani, nu-i cauti nici in Londra, nici la Paris si nici la Roma.. in provincie ii cauti taticu', ca provincia e goala si calda si frumoasa si primitoare.. la tara. Londra este a indienilor, Parisul al magrebului, Roma a tiganilor si romanilor si Germania este a cui vrea ca madam Merkel e primitoare si ospitalera. Astfel, Parisul nu mai este orasul indragostitilor si al luminii, Londra nu mai e neaparat un must iar Roma merge daca ai chef de confrati de proasta calitate in mare parte.

In momentul de fata metropolele sunt hiper-aglomerate iar provinciile incearca repopularea. In Romania ne aflam intr-o situatie halucinanta. Vin straini care profita de viteza cu care provincia fuge la Bucuresti si construiesc locuri minunate in munti sau in zone unde linistea si omenia primeaza ca nasolu' a plecat la Bucuresti sau la capsuni. Un bun prieten spaniol de exemplu, prieten care are un teren cu capsuni si angajati desigur romani, imi spunea stupefiat ca majoritatea lucratorilor au acasa mai mult teren agricol decat are el in Spania. Cu toate astea nici un metru nu este cultivat pentru ca romanu prefera sclavia. Si asta pentru ca altfel nu stie ce sa faca.. Dictatura ne ordoneaza iar libertatea ne nauceste neuronii de facem numai prostii.

Am folosit in titlu de ieri.. Ieri se obisnuia cam asa.. plecai la studii unde se invata mai bine si pe urma veneai acasa si dadeai si altora din ce ai priceput pe unde ai fost. In esenta munca unui om era sa isi imbunatateasca, sa isi dezvolte, locul de provenienta.. stirpea. Dar asta se intampla prin cunoastere si nu cu bani. Probabil ca sansa sa intelegem totusi ca omu' tre sa traiasca unde s-a nascut si ca fructele si legumele se mananca cand si unde se fac natural, la vremea lor, se subtiaza incet incet.

Exista desigur si stramutare, exista si exil asumat sau fortat, exista situatii de naturalizare. Toate insa trebuie luate cum se spune in adevaratul sens al cuvantului. Si trebuie sa facem pe dracu' in patru sa nu ajungem pe ultima suta la concluzia ca pentru noi nu am facut nimic o viata intreaga.

Sclavie placuta unora, viata frumoasa si implinita celor care inteleg o asemenea valoare si pupaturi celor pe care ii doare in cur.. asa in general. De ce? Pentru ca intre astia o sa ajungem sa traim si prefer sa fim prieteni.

Despre uitare..

2018-09-26T20:03:00.001+03:00

Acum cativa ani le recomandam studentilor UNARTE sectia pictura anul II clasa Petru Lucaci sa viziteze expozitia retrospectiva Denes Molnar organzata la Muzeul Literaturii. Perpexitatea nu e un cuvant potrivit pentru reactia mea raspunsul primit.. Dar cine este Denes Molnar?

La vremea respectiva m-am enervat vag, am mormait usor si pana la urma am lasat-o balta.

In ultimii ani, fie motivat de detasarea mea fata de majoritate fie din cauza perceptiei diferite fata de moarte a celor din jurul meu, am stat relativ departe de mortile celor care au fost un pilon al educatiei pentru Matei si pentru mine.

Recunosc ca era tare, mai ales acum cand imi amintesc, sa razi la bancurile lui Baiesu, sa stai la pacanele cu Fanus Neagu la Cumpatu, sa primesti artificii ilegale de la Florin Ciubotaru sau sa joci mima cu Ion Draganoiu. Am poftit la fotografie datorita lui Mihai Oroveanu care ne invata cu totul si cu totul altceva, am descoperit volumul cu Bernea, Apostu, Covrig si cu multi alti monstri ai artei plastice contemporane romanesti. E tare sa iti zica cum era pe vremuri Juvara, sa-ti domoleasca derapajele Sever Frentiu, sa te amuze Eugen Taru si sa te invete Jonny Raducanu barbut.. Se numeste ca esti privilegiat..

Intre multele amintiri minunate care imi curg prin cap si care ma tin viu, cateva s-au petrecut pe acoperisul garajului din strada Braziliei, alaturi de atelierul Mariei Pusi Cocea. Un artist desavarsit si o sculptorita aparte. Pe garajul cu pricina am fumat prima tigare cu Matei si cu Grigore, pe acolo ajungeam la depozitul Suveica de unde sterpeleam cabluri, centuri de siguranta si orice alte traznai care ne erau complet nefolositoare dar care pareau stralucitoare cu siguranta la vremea aceea. In atelierul Mariei Pusi Cocea am vazut pentru prima data ce inseamna o gasca corecta de artisti sau ce inseamna de fapt hai la un ceai..

De cand am ajuns in Sighisoara m-am tot gandit la Pusi despre care stiam ca nu e bine dar ca traieste cu Terra in cetatea transilvana. In parteneriat cu pasarelele mele personale, ma tot gandeam ca o retrospectiva Pusi Cocea facuta de PleshooContemporary ar fi cu adevarat un lucru bun si un multumesc placut pentru copilaria noastra. Cum se intampla insa, desi sunt in Sighisoara, desi sunt eu, desi mai vorbesc arar cu Naila, nu am ajuns sa propun in viu gandurile mele.

Ieri am dat o cautare pe google.. Maria Pusi Cocea. Am descoperit cu greutate doua trimiteri la expoziii din anii 80 si una la Tabara de la Magura. Practic pentru studentii de azi Pusi Cocea nu mai exista. Tare.. Il sun pe tata si ii spun pasul.. la schimb el imi da vestea.. Pusi nu mai e. A sfarsit greu..

Incerc sa inghit inca informatia si incerc si sa inteleg de ce nicaieri nu exista referinte despre un asemenea mare artist roman. Pe urma revad absenteismul informatiilor in generatii intregi si pe urma inteleg de ce la Sighisoara se vinde o ceasca cu Ceausescu cu 12 lei si de ce la Bucuresti unul Liviu Dragnea face ce vrea pentru ca poate.. Suntem noi cei care ne calcam in picioare valorile si traditiile si cultura si tot.

Noi il transformam pe Ceausescu in Che Guevara si uitam bunataturile cu care am fost hraniti spiritual.. noi astia care inca mai stim si nu spunem la nimeni.. nu ca ne-ar asculta cineva dar totusi.. Nimic?

Ramas bun Pusi Cocea si multumesc. Raman sa sper ca intr-o buna zi gandurile mele vor putea sa devina realitate.

Hrana Premium.. pentru animale.

2018-09-26T19:10:00.001+03:00

Unul dintre marile dezavantaje ale Sighisoarei este lipsa bunastarii cu care ne obisnuieste Bucuresti-ul si orasele mari in general.. Hypermarket-ul. Despre Pet-Shop nici nu mai vorbesc. Singurele animale de companie din zona fiind porcii de mangalita si oile din Braite. Ca in orice oras de provincie care se bazeaza pe turism, mai gasesti si cate o gospodina posesoare de bichon dar in genere porci si vaci si oi pe unde arunci cate un ochi.

Trebuie sa mentionez ca in zona exista chiar o reticenta fata de animalele domestice. Sighisorean-ului nu-i plac animalele.. sau daca ii plac, ii plac doar in fata blocului unde le si incurajeaza prezenta, in special pisicilor.. animalul acela care face deobicei fericite femeile lipsite de alte feluri de romanta in viata reala. De cand am ajuns cu Seth in cetate, am avut incrancenari pe subiect cu majoritatea vecinelor. Sunt din nou misogin si insist ca nici un barbat nu a avut plangeri. In schimb vecina de la parter m-a acuzat ca Seth isi face ambele nevoi pe tocul usii domniei sale. Imaginati-va un Pit-Bull care incearca sa cace pe tocul usii si sa pise in timp ce eu, stapanul stau calm si ma relaxez la vederea demersului patrupedului meu preferat. Am convins-o ca nu sunt vinovat doar cand am rugat-o sa ma insoteasca la plimbarea zilnicia cu caiinele ca sa inteleaga treaba cu cantitatile si dimensiunile..

Dar nu aici vroiam sa ajung.. o iau ca de obicei pe aratura si uit de unde am plecat. Vorbeam despre absenta hypermarket-urilor sau a magazinelor de animale. Am amintit despre asta pentru ca in momentul in care am uitat sa aduc mancarea cainelui de la Bucuresti, a trebuit sa hranesc cainele cu un inlocuitor pana la revenirea mea in capitala. In Sighisoara exista Kaufland, Altex si de curand, Lidl. Singurul in care am gasit mancare premium pentru catei a fost Kaufland care avea si ate brand-uri in afara de cele individuale. Am cumparat asadar un sac de 3 kg de mancare premium sperand sa nu imi otravesc animalul de companie si am luat-o spre casa. Seth a infulecat jumatate de castron dupa care si-a luat locul pe canapea. Doua ore mai tarziu nori negri se abateau asupra fiintelor aflate in apartametul de la parter. Incet boabele isi faceau efectul si intrate intr-un stomac curat si tinut ca la casele mari, ieseau in forma gazoasa la fel de repede si consistent cum intrasera. Am crezut ca e normala o basina cand schimbi potolul.. vorba aia treci de la ceafa la rovegan.. buf. Ei bine aseara a trebuit instaurata starea de panica dupa trei zile de boabe premium. Am facut o oala uriasa de orez pentru animal si am adormit cu geamurile deschise peste tot cu exceptia camerei lui Vladimir, cu toate betigasele aromate aprinse infipt puternic in sacul de dormit. Am gasit alinarea in adierile inghetate care imi ajungeau la urechi aducandu-mi aminte de ce bine era cand mergeam iarna la Aqua Boulevard si faceam baie afara intr-o piscina uriasa fierbinte.

Spre miezul noptii, l-am simtit pe Seth, strecurandu-se langa mine ca sa se apere de frigul din casa. Grijile mi-au fost adeverite.. odata ajuns la caldura, in proximitatea stapanului preferat, a reinceput cosmarul.. simfonia celor mai puturoase basini, demna de stirpele britanice ale lui Seth.

Cine este Sandra Ghitescu sau cum se poate..

2018-04-30T15:21:00.000+03:00

Acum ani buni, Festivalul D'ale Bucurestilor ajunsese din mana lui Mircea Diaconu pe mana DC Comunication si anume pe mana Danei Dinescu.. Fac acest preambul pentru ca la vremea eaceea, desi trasese tepe grave artistilor si furnizorilor cu o nesimtire fara margini reusea totusi in fiecare an sa revina ca organizator. Nu stiu daca treaba e ca furnizorii si artistii erau praf sau daca Dana Dinescu era atat de buna de clont, dar e cert ca a facut asta o vreme si a mers.

Schimb directia si ma duc la ceeea ce numesc jenat fosta mea sotie, Sandra Ghitescu. Am revenit pe subiect pentru ca sunt abolut stupefiat cum oameni de la care ai pretentii o ridica in slavi pe subiectul educatie pe una care a vazut copiii prima data cand i-am aratat eu concluzia fiind ca nu ii place si ca nu e buna la asta. Acum citesc articole cu titlu: E fun sa fii parinte.. sau alte traznai, citesc interviuri in IQAds si aflu ca doamna Sandra este deja o somitate in educatie.. intre timp cere la tribunal sa fiu decazut din drepturile parintesti si sta in casa cu MISA si cu putina securitate comunista si isi creste propriul copil incercand sa il convinga de dreptatea demersurilor sale. Foloseste in majorittea articolelor fotografii din actiuni ale scolii mele, actiuni la care a participat, Se da arcasa in timp ce eu i-am pus arcul in mana si decide sa aleaga nas la copil un baiat care le-a incercat pe toate. Fun..

Cum se face ca e posibil ca oameni fara continut sa se cladeasca pe fundamentul tau.. Cam ca partenerul ei de treaba care multumea public pentru descoperirea arcului pe unul cu care tot eu i-am facut cunostinta dupa ce il invatasem in prealabil sa traga cu arcul.. Cine se aseamana se aduna.. se vede asta si in guvern.

despre ipocrizie.. din nou.

2018-03-20T17:41:00.000+02:00

Incep sa ma trezesc din starea de perplexitate pe care vestea mortii lui Andrei mi-a administrat-o azi dimineata. Ma trezeste in fapt Facebook... Ma trezeste cu declaratii pline de elogii venite de la niste gunoaie pe care noi astia care mai avem o gura de zis ii desconsideram de multa vreme.. Mai sunt si cei care pot in sfarsit sa spuna cat de nasol era de fapt Andrei si ca de fapt nici pe radio nu era mare lucru. Ni se cer declaratii si ganduri bune de la ziare care il injurau iar posturile de radio care l-au pus pe linie moarta astazi ii dedica emisiuni. Lumea vrea sa il vada in cutie si cere data si ora inmormantarii iar o mana de oameni isi plang prietenul, colegul, mentorul pierdut.

Mai sunt macar cei care tac si se fac ca ploua.. spun macar, pentru ca o consider dovada de bun simt venind de la respectivii indivizi.

Cum reusim sa ridicam in slavi la fel de public cum injuram.. Este deja o moda.. La inmormantarea Regelui de exemplu, s-a cam plans in loja. Doamna Firea a suferit cred ca cel mai mult, iar Ion Iliescu a aprins si o lumanare. Domnii Dragnea si Tariceanu stim deja ce au facut ca erau de fata. Suntem foarte buni la inmormantari.. Avem o istorie a literaturii scrise in asteptarea colivei. Vorbim eroic si inchinam pios dupa ce am pisat in scaldatoare si am facut pe mortii in transee. Suferim dupa fiecare mort ca dupa sfarsitul de la Bambi, dupa ce am fost partasi la procesul de ingropaciune inca din timpul vietii. Cei mai mari dusmani devin, post mortem, prieteni adusi la rang de frati de cruce. Si sa nu uitam ce-i mai important.. spritzul.. nimic nu se compara cu o sleahta de suferinzi care beau de sufletul mortului. Cum stim noi cum vroia mortu' sa ne distram noi la parastas.. numai noi si cum suntem de gata sa marim nota de plata in amintirea raposatului.

Sunt si cei care multumesc post mortem cu regret, pentru aportul esential la problemele vietii aduse de regretat, in timp ce dadeau telefonul pe silent cand aparea Andrei Gheorghe pe display sau cei care recunosc public ca in lipsa unui asemenea mentor viata sa nu ar fi prins niciodata contur.

Consider ca unul dintre cele mai bune texte publicate astazi ii apartine lui Marius Vintila pe care il salut. Il vad suficient de rar dar inca ne zambim de pe bicicleta la vreun semafor.

Andrei a fost cineva-ul fiecaruia asa cum a fost. Am urcat in cantitati egale cu coborarile si ne-am si injurat cam cat timp 'om fi si ras. Am fost oameni intre oameni cu apucaturi pare-se comune. Si am incercat sa fim veseli, chiar si printre dinti, chiar si in momente in care treaba era lata.

Cam asta..

Om bun..

2018-03-20T09:22:00.001+02:00

Sa tot fie spre 20 ani de cand ma aflam pe post de art la revista Salut.. Pentru cine nu isi aduce aminte, Salut era o revista scrisa de adolescenti pentru adolescenti cu sprijinul lui George Mihaita. De altfel George a tinut intreaga pravalie pe umerii lui pana cand Adrian Sarbu a venit cu o propunere indecenta.. sa cumpere revista cu redactie cu tot. Intr-o dimineata sunt anuntat ca vine solul MediaPro sa discutam despre noile directii pe care Salut in formatul sau nou, urma sa le parcurga. Asa l-am cunoscut pe Andrei Gheorghe. In acea dimineata impreuna cu Andrei si cu echipele Salut si Pro, am definit un concept care urma sa puna pe afis o generatie noua, o generatie in care speram si care nu era inca luata in seama. Asa a aparut Salut Generatia Pro si tot asa s-a legat o prietenie la care am tinut mult. Aseara prietenia noastra a fost intrerupta frust. Andrei s-a prapadit.

De-a lungul a 20 de ani, Andrei ma tragea de urechi cand derapam verbal sau cand hotaram sa incep un proiect fara sa stau in fapt prea mult pe ganduri. Tot atata vreme vocea lu' nea' Andrei ma linistea iar atitudinea lui ma inspira cateodata. Era vocea care indraznea, vocea corectoare, vocea care avertiza. Andrei s-a terminat aseara in casa.. in casa atat de placuta in care se bea vinu' si se incepea declinu'.. pe liniste si pozitiv. La ultima noastra intalnire, Andrei mi-a sugerat sa incerc sa inteleg de ce am ajuns sa vreau o emisiune pe care sa o cheme Inadmisibil si sa caut mai bine prin motivele pentru care s-a ales praful de o generatie intreaga si sa ascult muzica noua si macar sa incerc sa o inteleg. Intotdeauna ajungeam la Andrei cu o falca in cer si cu una in pamant si cu toporul dupa mine, iar cand plecam, balbaiam un Nu m-am gandit la asta pana acum..

Acum doua saptamani i-am trimis o poza ecografica cu Vladimir.. abia asteptam sa se cunoasca.. Abia asteptam sa pot merge cu cei trei baieti in vizitele alea frumoase si constructive. Acum Andrei va fi prezent doar in povestile mele si ale oamenilor care i-au fost in preajma, si a ascultatorilor care asteptau cu pofta sa vada ce mai urmeaza.. pentru ca am pierdut un om bun si oamenii buni raman in povesti pentru totdeauna. Omul care definea mainfestul real, manifestul pierdut in anii de dupa 1989 s-a dus si ne-a lasat ca in radio.. fara replica.

O sa imi lipsesti Andrei.. dar in conditiile date cred ca o sa ne revedem mai curand decat ne faceam planuri.. Cu bine si cu totii.

Copilarii..

2018-03-08T14:05:00.003+02:00

Mi-am deschis laptop-ul si facebook ma astepta cu o propunere.. imi aducea aminte de o postare mai veche si se gandea ca ar trebui sa o mai arat la lume asa as memories. Am dat click amuzat pe link-ul catre postarea mea despre cutremurul din 1977 si despre cum acel moment mi-a afectat copilaria si am recitit cu tristete gandurile asezate pe hartia virtuala.. mi-am amintit cum am dat povestea pe ceva intunecat.

Ma pregatesc pentru a treia oara sa fiu tata.. am deja doi baieti minunati si se pare ca pacaleala mea de anul acesta va fi un un al treilea. Il privesc pe cel mare cu ingrijorare iar pe ceilalti doi cu speranta si bucurie. Ion are deja tot ce avea nevoie de la divinitate si ADN si nici Valdimir nu va duce lipsa de vreauna.

Constat insa cu relativa groaza ca cel mare care nu intelege deloc iubirea si nici nu apreciaza neaparat realitatea. Refuza socialul vehement daca nu ii sta la picioare si percepe outside the box-ul ca pe un pericol in desfasurare. Face pe scurt parte dintr-o generatie vaduvita de copilaria reala, calcata cu bocancii consolelor si rupta in totalitate de realitate. Sunt voci care imi spun ca nu inteleg, ca e mai bine sa fie feriti de necazurile cotidiene sau ca trebuie sa aive ce nu am avut noi si ceva in plus pe langa asta. Ca nu mai e ca pe vremuri cand era safe pentru un copil sa fuga in parc cu prietenii de la bloc.

As vrea sa le reamintesc pe aceasta cale purtatorilor de asemenea voci ca pe vremuri am avut si Ramaru care lasa in urma femei taiate in bucati si rapiri de copii si sida si trafic de organe si multe multe altele.. doar ca nu scria de ele in Informatia. In Ferentari sau in Baicului nu intrai dupa sase seara.. si nici in Colentina si nici in anumite zone din Balta Alba. In I.O.R. te duceai doar pentru viol sau talharie iar in Rahova era ca la ruleta ruseasca. Dar sa revin la ingrijorarile mele.. Imi dau seama pe zi ce trece cat sunt de trecator si cat de neanuntat poate fi sfarsitul. Zilele trecute, tata ma avertiza acelasi lucru.. maine, poimaine.. si pe urma cu cine mai vorbesti, cu cine te mai ajuti?.. In acest context, ma intreb cum vor reusi sa supravietuiasca niste copii feriti in asa mare masura de plita incinsa si cum o sa poata evolua intr-o bucatarie dusmanoasa si plina de butoane si pericole ascunse.

Dar sa las putin grijile si sa randuiesc putina speranta printre randuri..

Consider ca sunt unul dintre cei care au distrus copilaria generatiei de care ma plang.. Nu m-am asigurat ca Andrei incearca sa se catere in copaci sau sa fuga macar o data de acasa cu vreo gagica. Nici nu l-am invatat real cum sa ascute un lemn si cum sa isi faca arc din alun.. i-am cumparat unul gata facut.

Daca din pacate cu cei trecuti de 14 ani treaba ramane la mila Domnului si a putinilor parinti care si-au facut treaba, cu cei care abia ce-au vazut lumina zilei, lucrurile ar trebui sa stea diferit. In ceea ce ma priveste, ma consider binecuvantat. Am o a doua sansa sa redevin eu. Sunt deja trist ca prezenta mea in viata lui Ion este deocamdata una fugara si de data asta nu din vina Sandrei ci pentru ca muncesc departe.. Pe Vladimir il voi avea langa mine, iar indiferent de mizeriile dintre noi, am incredere ca Sandra nu va permite derapaje necontrolate in educatia lui Ion. Ce vreau sa spun insa este ca trebuie sa ii reinvatam pe copiii nostri copilaria: rasul ca prostul, curiozitatea si introspectia, cazutul de pe bicicleta si de ce nu mersul pe tamponul tramvaiului. Copiii trebuie sa stie ce doare si ce nu, sa poata incerca singuri diferenta dintre bine si rau, sa vrea sa fuga spre libertate si independenta. In tot acest timp noi trebuie sa uitam ca am dat viata unei jucarii personale, unui vis neimplinit sau unor reparatii de frustrare.

Cred ca daca cei nascuti la sfarsitul anilor 90 sunt rezultatul primei filtrari post comuniste, cei ce vin din urma pot readuce zambetul pe fetele lor proprii.

As vrea sa fac si o clarificare. Nu vreau ca progeniturile noastre sa traiasca cosmarul pe care l-am trait noi.. nu vreau nici sa stie cum miroase moartea dupa cutremur si nici cum e sa traiesti in intuneric sau cum e sa iti pierzi un prieten intre impuscaturi. Vreau sa ii lasam in pace.. sa nu le cerem ce n-am avut/facut noi. Sa le oferim chestii dar nu console ci incurajare, cunoastere, curiozitate si curaj.

Incercam?

P.S.

Mi-e tare dor de cand stateam la bara in fata blocului, de cand furam becuri cu frate-miu din parcuri, de cand mergeam pe tampon, de cand rupeam bilete ca sa povestesc filme povestite, de cand fugeam cu Matei la munte cu fete si baieti.. Mi-e dor sa mai vad copilarii in jurul meu.

Bunic de meserie..

2018-01-26T12:17:00.002+02:00

Acum vreo 7 ani am initiat un proiect care avea ca scop relansarea bunicilor.. A acelor bunici pe cale de disparitie care ne tineau pe genunchi si ne povesteau vrute si nevrute si care ne invatau toate matrapaslacurile de care parintii ne tineau departe. Fiind proprietar de scoala si in acelasi timp speriat de absenta copilariei din viata noilor noastre progenituri, m-am gandit sa aduc in viata celor mici bunicii de altadata. Ma gandeam sa imi adun elevii intr-un spatiu cu o ambianta placuta impreuna cu cate un bunic de ocazie.. un bunic care sa le povesteasca si care sa ii ciupeasca de obraji. Un bunic cu povesti minunate, cu istorii insolite si cu povete sirete si iscusit impletite.

Ma uitam la televizor.. Neagu Djuvara povestea ca deobicei, atunci cand vreo televiziune se mai gandea si la noi astia care mai avem nevoie si de cate o vorba buna, despre istoria romanilor in felul sau unic, plin de haz si cu har sau cateodata, cu amaraciune. Bucuria pe care o simteam la auzul vocii sale mucalite si pofta cu care ma simteam prins in povestile domniei sale sunt aproape de nedescris. Ce bine ca sunt contemporan cu Neagu Djuvara imi zic.. si ce mare noroc ca mai am si bafta de-al fi cunoscut, ma gandeam..

In putinele momente in care raspund pozitiv la intrebarea Cum e sa te cheme Plesu, ma gandesc doar la sansa de a fi cunoscut o multime de oameni minunati, oameni care au dat ceva culturii romanesti fara sa fi stat la coada la casierie pentru recompensa. Oameni care nu se dau cu Bentley prin oras si care nu inteleg discursul Nu putem face nimic.. Ori daca sunt contemporan cu asemenea oameni, si daca mai am si bafta sa ii cunosc, de ce sa nu ii cunoasca si o particica din viitorul nostru.. copiii la care avem acces?

Asa s-a nascut proiectul Bunici de meserie, proiect in care profesori, artisti, istorici si tot ce am gasit mai bun pe post de bunic au ales sa se piarda o vreme intre copii.

De-acum Neagu Djuvara nu mai este printre noi. Dumnezeu o sa aibe grija sa il aseze printre toti acei nepoti dornici sa invete ceva bun dintr-o gura binecuvantata. Sau poate o sa il lase sa se odihneasca in pace. Eu unul ii voi multumi o viata, pentru pofta de poveste si pentru felul in care se strecura in gandurile mele atunci cand ma gandeam la ce mai pot face pentru generatiile ce vin.

Cu trenul lui Johannis..

2017-12-11T09:38:00.001+02:00

Am plecat azi dimineata la ora 6.05 spre Sighisora cu IR1746.. Drumul e destul de lung asa ca mi-am cumparat bilet la clasa intai cu frumoasa suma de 180 lei dus intors..

In Gara de Nord frig tare.. astept trenul si visez cu ochii deschisi la caldura in care voi adormi confortabil pana la Sighisoara. De la ora 14.00 am sedinta si tre' sa fiu odihnit.

Trenul este numerotat de la coada la cap dupa cum urmeaza.. de la vagonul 6 la vagonul 1 de doua ori la rand, plus inca trei vagoane langa locomotiva numerotate de la 22 la 24. Imi gasesc cu greu vagonul despre care constat ca-i renovat de atat de multe ori incat nici nu stii daca e doar obosit sau e vreun concept-train abstract. Mesele dintre scaune sunt din tabla galbena obosita, iar scunele, retapisate la infinit, lasa sa se intrevada creativitatea fiecarui tapiser in parte. Pe jos linoleu scalciat iar pe sus un discret miros de closet. Singurul lucru care lipseste este caldura. Ma gandesc ca nu au avut timp sa incalzeasca vagonul in triaj si accept compromisul.. se va incalzi dupa pornire.

Cu vreo zece kilometri inainte de Ploiesti, la aceiasi temperatura de 3 grade cu indulgenta, stiu asta pentru ca am filmat odata intr-o fabrica de mezeluri si era mai cald, apare controlorul care trece impasibil printre pasagerii care intreaba de caldura.. afara e deja zapada. am resetat caldura.. acu mai mult nu am ce face, ne arunca dintre vagoane stapanul nostru si al trenului, lasand usile deschise in urma lui; nu ca ar fi fost vreo diferenta intre afara si inauntru. Limita mea de anduranta se evapora si incep sa reactionez.. Nasul imi reminteste cum era pe vremea lui Ceausescu. Fac criza si intreb cum facem totusi sa merite banii sparti pe bilet in necunostinta de cauza. Nasu' imi reproseaza ca sunt genul care strica diminetile oamenilor in timp ce eu nascocesc in gand metode de exteriorizare.

Suntem deja in Ploiesti de 50 de minute. Ma gandesc sa verific celelalte vagoane, cu speranta ca sunt doar ghinionist si ca am primit bilet in singulul vagon defect. In toate vagoanele, pasagerii stateau cuminti ascunsi in sube si paltoane si paturi. Aflu de la un ins de pe peron ca trenul e defect si ca nu se stie daca muta pasagerii in alt tren sau se sta pana la depanare. Gandul ca urmeaza sa stau indefinit intr-un tren inghetat ma ingrijoreaza suficient incat sa ma misc dupa controlor ca sa aflu cum stam. In afara de ignoranta nu gasesc nimic. Ma uit perplex la calmul cu care pasagerii isi accepta soarta fara comentarii si ma gandesc amuzat la protestatarii care inca au impresia ca intr-o asemenea tara se mai poate face ceva cu vorba buna. Votantii nu reactioneaza.. stau cuminti in frig si spera doar sa nu stea prea mult. La urma urmei, ce putem sa facem.. cunoasteti textul? Pe celalalt peron trage un tren de Bucuresti.. decid sa renunt la calatoria din bou-vagon in favoarea unei intoarceri rusinoase la Bucuresti. In trenul cel nou e cald.. foarte cald.. stam in picioare inghesuiti ca in tranvaiul 27 in anii 80. Dar macar e cald.. cadem unii peste altii din cand in cand ca sa ne mai intindem oasele. Ne sufocam zambind multumiti.. la urma urmei pentru multi dintre noi, acasa nu e nici cald nici lume..

Este ora noua si un sfert si aflu ca trenul meu de Sighisoara este inca in gara Ploiesti Vest. Inchei aici, din caldura oferita de apartamentul meu, facand doua sesizari..

In primul rand domnule Presedinte, nu stiu cu ce tren ati mers dumneavoastra la Ploiesti de v-ati amorezat intr-atat, ca noi astia care suntem cu treaba mai des pe caile ferate credem ca fie ca ati avut noroc, fie ca v-au facut pe combinatie si v-au dat un tren mai bun.. ca ne pricepem la asta de pe vremea comunismului.. atunci cand stateam bine la productia de orice si cand magazinele erau pline ininte de vizitele de lucru.

In al doilea rand dragi protestatari.. daca inca aveti impresia ca intelegeti unde ne aflam si cine e majoritate in Romania, luati un tren cu destinatia la alegere ca sa vedeti cine e de fapt tara si cat de mult ne place sa fim indesati pe pula.. asa ca popor.. Pentru ca 500.000 nu sunt 9.000.000 oricum o dai.. Si va mai rog sa ma credeti ca acel controlor basit care si-a permis sa ma trimita inapoi in comunism si respectiv in pizda mamii e mai tara decat noi toti la un loc.

Drum bun.

P.S.

Banii pe bilet nu se returneaza.. ce sunt ei de vina ca nu am vrut io sa mai merg la Sighisoara?

Ce citim si in ce calcam.. same shit.

2017-12-05T11:36:00.000+02:00

Paul Hitter, artist, inventator al curentului Expresionism Balcanic. Acest blog a aparut din necesitatea mea de a ma exprima liber in aceste vremuri in care libertatea de expresie este tot mai mult inlantuita.

Asa isi incepe blog-ul, pictorul pe banda rulanta Paul Hipster.. modest si revolutionar. Cu toate astea Paulica are priza la acelasi public la care au priza si Basescu si Dragnea in egala masura si anume la romanii care inseamna astazi Romania si care, prin votul lor, ne-au adus in situatia in care ne aflam.

Marturisesc ca atunci cand l-am cunoscut pe domnul Hitter, am fost uimit de povestea domniei sale si mai mult decat atat i-am facut si o expozitie. Am acceptat si ineptia.. expresionism balcanic.. tocmai eu, iubitor al expresionismului si posesorul primei galerii de arta expresionista din tara. Ii cunoscusem prietenii, il vazusem in plina ascensiune artistica.. am gresit.

Daca ar trebui sa fac o caracterizare consistenta a artistului, as spune ca in fapt, Paul Hitter nu este altceva decat un inadaptat de proasta calitate si un caracter mediocru exclus din lumea civilizata motiv pentru care se ofuscheaza si face scandal. Asta spun eu in general despre cei care uita de unde au plecat si care isi defaimeaza atat criticii cat si sustinatorii. Mai exact genul care se catara pe tine pana cat de sus se poate dupa care iti da la tendon in cea mai nasoala forma, fie ca sa nu se mai poata catara si altii fie ca sa nu ajungi in situatia in care sa il ginesti inainte de vreme.

Hitter a parasit Romania la inceputul anilor 90, asemeni majoritatii labagiilor care au vrut revolutie ca sa poata pleca din tara. A plecat si pentru ca nu intra la Institut si pentru ca profesorii nu acceptau lectii de la studenti ca el.. Ca sa citez, nu era loc pentru mine la institut cu toti prostii aia de moda veche. Nu e pentru mine. A ajuns in Germania unde a reusit sa termine facultatea si sa escaladeze pe scara "sinceritatii" cu care privea lumea in picturile sale. Dupa 9 ani a revenit acasa unde asteptarile erau mari.. ale lui.. eu artistul definit in occident venit acasa pentru a-si trai celebritatea. Treaba a fost dusa atat de in pizdia incat si-a insusit inclusiv stirpea rroma.. cu japca. De la sunt tigan si pictez uluitor pana la sunt cel mai aprig si ma pis pe voi toti cei care mi-au fost alaturi, a fost doar un pas.

In aprilie, cred 2013 dar nu bag mana in foc ca as semana cu Hitter, paraseste din nou Romania. Se prinsese toata lumea cum sta treaba de fapt si ca singura diferenta intre lucrari este titlul. Stiind ca pleaca definitiv, domnia sa a inceput denigrarea publica a oamenilor care pana atunci alcatuiau lumea in care evolua. Asa a aparut si blogul cu nume subtil sugerat, Ulei si Apa, blog care pare o imbinare de Antena 3 si Romania Mare si care vrea sa spuna eternitatii despre incapacitatea artistului de a se amesteca cu prostimea.

In urma cu cativa ani, in timpul unei conferinte pe care o sustineam la Roma pe tema expresionismului DIN Balcani, am fost intrebat de cineva cum e posibil ca un artist sa defineasca printr-o abjectie.. ce e acela expresionism balcanic?.. oamenii au uitat sau Romania e tot ce-a ramas din balcani si expresionismul lui Hitter din marele curent al Degeneratilor? O sa ii amintesc domnului Hitter, ca nu e frumos sa te asezi cu japca de-a dreapta unor nume monumentale ca Wassily Kandinsky, Paul Klee, Blackman, Edvard Munch sau Horia Bernea ca sa dau doar cateva din numele care au cutremurat lumea. Dumneavoastra stimate domn, ati cutremurat decat doamnele fara educatie si snobii de duminica.

Sa revenim.. Paul Hitter nu a reusit in demersul definitiv al plecarii asa ca a revenit in tara unde ce sa vezi, era plin de cei pe care ii injurase inainte de plecare fiind convins ca in exil va fi de neatins. Iar acu ce sa mai faca.. tre sa injure din nou pentru ca de buna ziua nu a mai ramas loc pe nicaieri.. Acum insa avem o tema noua.. manipularea si manipulatorii ei. Lista oamenilor afectati securistic de dejectiile marelui pictor e lunga, dar as da totusi cateva exemple: Dan Perjovschi, Alex Solomon si Dilema Veche cu tot ce contine ea. Lista continua asezand pe o hartie murdara cu cerneala de cacat nume de artisti, scriitori si oameni de cultura, oameni care au indraznit sa nu il gireze pe marele om. Ca deobicei exista ascultaci de dejectii pe toate drumurile.. votanti de stanga cu creiere intinse la maxim il dau exemplu si il considera vocea curajoasa si nefacatoare de concesii.

Aici ma opresc putin.. pentru ca lumea asta in care traim este asa cum este, pentru ca niciodata nu am dat dovada de civilitate si bun simt, de morala sau de educatie. Preferam presedinti pentru ca injura ca noi si alegem stanga pentru ca ne place uleiul tulbure la pompa si zaharul impur la punga de hartie maro. Ne place si fututul in cur si ne place insa si sa cautam nod in papura pentru audienta. Suntem un amalgam comic de demonstranti fara constitutie care preferam sa ne plangem de orice.. este o conditie vitala in Romania. Nici macar nu intelegem ca Piata Victoriei nu e Tara si ca oricat de tare ne enerveaza, 500.000 nu pot impune nimic restului de pana la 20.000.000 ca dam si noi in dictatura. Exact.. asa se numeste cand consideri ca dreptatea ta este a tuturor. Daca inainte de 89 erau 20 de insi care faceau tapaj stiind ca o tara intreaga tremura e una, tara a reactionat alaturi de ei, dar sa faci asta impotriva dorintei tarii, oricat de ilogic si nasol ti se pare, e periculos pentru orice neam. Binele oricarei tari este linistea si bucuria aspirationala reala. Mai avem mult spre foarte mult ca sa pricepem asta.. si noi si ei.

Probabil ca voi fi considerat un impostor sau un tradator de neam, asta mi se spune deja, dar imi asum. Imi asum si ca protestatarii nu stiu ce inseamna protest si nici cum se face, ca puterea vrea sa fie eterna si ca romanii sunt ok cu asta si ca suntem busiti pentru totdeauna. Ceausescu a reusit pana la urma. Clasele sociale se urasc, muncitorii vor sa striveasca 'telectualii, taranii vor inca capul lui motoc si desteptii fie se retrag discret fie se prostesc pe zi ce trece sfarsind probabil asemeni inaintasilor in puscarie, in locul celor care ar trebui in fapt sa fie acolo.

Am o singura rugaminte.. va rog sa nu mai spuneti ca sunt manipulat doar pentru ca am o parere diferita de a voastra. E de cacat.. si nici nu rezolva nimic.. Hai.. urativa doar voi intre voi. Chiar daca traim intr-o tara care permite oricui orice fara sa se astepte la represalii. In Romania comunista nu ajungeai sa scrii fara sa faci o scoala strunita de putere.. nici asa, dar nici altminteri.. ca prea s-au pus pe scris toate animalele si toti prostii.

P.S. Inainte sa dati o stire ca fiind documentata si solida, inainte sa declarati mari adevaruri si inainte sa injurati pe cineva, incercati google.. mult dupa pagina 7...

Flotari logice..

2017-11-25T23:09:00.002+02:00

Am avut acu cateva minute o tacla pe fb referitoare la o postare a amicului Dobro. Tema era daca Bot e ok sau nu.. Eu cred cu tarie ca nu. Cred si ca nici jurnalismul profesionist si nici manifestul nu trebuie sa fie patat de mediocritate, mitocanie sau aroganta. Sa te filmezi cu telefonul in timp ce superior ii faci pe niste golani, golani este redundant si neinspirat. Cred ca erau intrebari mai bune de pus decat sa il intrebam pe voiculescu daca stie ca e infractor. In contra-partida, reactia lui Voiculescu mi s-a parut potrivita... mai ales ca el chiar e un golan si se pricepe la 'sto-uri. Nu cred ca manifestari marca Bot fac bine telului nostru actual declarat.

Cel cu care am polemizat pe marginea postarii lui Mihai, mi-a cerut sa vin cu o solutie macar in stadiul de sugestie, omul sustinand ca e deschis oricarei posibilitati. Am raspuns evaziv pentru ca initial nu am vrut sa fiu catalogat drept instigator la violenta. M-am razgandit.. Cred ca la intrebarea ce ar trebui facut ca sa nu se mai pise pe noi toti mediocrii, ar trebui mai intai sa ne documentam putin si sa ne uitam in jur tot putin dar mai mult.

Totodata, observand reactiile on-line la starea de fapt, halucinante in marea lor majoritate, m-am pus pe ganduri si am ajuns la urmatoarele flotari logice, flotari pe care tot sper sa le faca si protestatarii pasnici din ziua de azi, mai ales cei care nu si-au luat-o nici in '89, nici de la mineri si nici in spatele blocului.

In toata istoria noastra, atata cat am aflat despre ea din izvoarele oficiale, schimbarile radicale n-au prea fost de catifea.. In general totul incepe cu o nemultumire.. o lege, un pogrom, viata grea la munca multa, foame, un incendiu etc. Nemultumirea duce desigur la protest apoi devine manifest si se termina, in cazul in care primele etape nu au rezolvat problema, cu revolta populara. Cand ne aflam in plina revolta populara lasam bicicleta acasa, lasam si bericile si lasam si proiectorul.. punem mana pe ce avem prin casa si iesim la demonstrat ce avem de demonstrat.. fizic. De aici lucrurile pot derapa in tot soiul de formule de tip razboi civil, greve, lovituri de stat, revolutii si tot asa.

In orice scandal exista parti de care trebuie tinut cont in cazul in care te apuci de strategie, adica de implementat solutiile propuse in timpul protestului cu japca, daca de vorba buna nu ne intelegem intre noi.

Una dintre parti este institutia prezidentiala, o alta este armata, si o alta sunt resursele guvernamentale.

Voi incepe cu armata pentru ca a fost pe-aproape intotdeauna si pentru ca a fost intotdeauna copiii nostri plecati pe front. In acelasi timp, protectia poporului a fost intotdeauna misiunea sacra a armatei. Nu sunt suficient de documentat dar am senzatia ca armata romana a fost calcata in picioare din 90 incoace in toate felurile imaginabile. Batjocorita si ne-luata in seama, decimata si reformata, slugarita si tot asa. Concluzie: ma indoiesc ca in caz de ceva, armata ar avea vreo ezitare sa ne tina partea.

Institutia Prezidentiala este reprezentata pentru moment de un baiat care chiar desi antipatic si enervant, este totusi dusmanul declarat al infractionalitatii institutionalizate. Concluzie: din nou cred ca in caz de ceva, Cotroceni-ul tot cu poporul ar tine.

Resursele guvernamentale vor trebui sa faca socoteli.. sa tina piept gurilor europeene care vor apara demnitatea si drepturile omului sau o sa ii gireze in continuare pe mitocani. Concluzie: inca nu am.. :)

Dupa o matematica scurta, ajung asadar la concluzia ca nemultumirile existand, protestele fiind deja inutile, urmatorul pas ar fi evident, in conditiile in care acceptam ca am gasi si aliatii necesari demersului, ca nici europa nu cred ca ar sta degeaba.. sau poate ca da?.. ma rog. Daca toti protestatarii ar face matematica asta lucrurile ar fi simple. Problema este ca poporul nu suntem doar astia de ne enerveaza ca lanseaza voiculescu carti, problema este ca inca sunt vii cei care preferau regimul comunist, problema este ca hipsteru' stie istorie cam cat mine genetica si ca tineretul in putere va disparea odata cu prima pana de curent.

Ar trebui deci sa intelegem ca noi astia cati vreti voi sa fim, nu suntem tara si ca daca in caz de referendum cu prezenta 100%, am afla ca tara vrea puli in cur ar trebui sa ne luam coada intre picioare si sa cerem din nou azil politic pentru ca in esenta noi suntem niste labari care au ramas fara loc de party si atunci am facut discoteca in Victoriei in timp ce tara se vrea fututa in cur.

Cam asta ar fi cu flotarile mele logice.. va pup si ne vedem la revolta sau in Noua Zeelanda.

Militieni crescuti de partid.. ta-da-da-daaa!

2017-11-25T16:21:00.000+02:00

Asa suna refrenul unui cantec patriotic din vremurile de dinaintea lui 1989.. Era desigur un cantec care ridica in slavi atat calitatile extraordinare ale militiei cat si pe cele de parinte minunat ale partidului comunist roman. Le dedic acest cantec militienilor de la Sectia 6 Bucuresti, cei care s-au ocupat atat de bine de redirijarea circulatiei, busite complet de repetitiile la marele circ oferit tugurlanilor de 1 decembrie si anul acesta. Dedicatia merge si in particular, la fluieratorii Grecu si Doaga, militieni de intersectie, unul aflat astazi in Piata Presei si altul in fata Agronomiei. Cel din urma, mi-a sugerat chiar sa ii iau locul daca ma cred asa destept pentru ca el nu are ce face altceva decat sa incurce mai rau treaba.

Asa.. Intai de toate, as vrea sa amintesc celor mai tineri care vad tancuri pe Kiseleff ca nu incepe inca nici un razboi si ca parada in discutie are ca scop aniversarea zilei nationale a Romaniei.

Ma uit in timp si imi dau seama ca in comunism (nu sunt deloc nostalgic), imi puteam petrece timpul cu prietenii pe treptele actualului guvern. Acum, in democratie nu mai am voie nici sa imi astept gacicile in fata cladirii, ca si vine niste domni de imi zice ca n-am voie sa stationez sub ochii alesilor. Constat asadar ca in loc sa ne revenim si sa cautam metode prin care sa evoluam, ne dam cu tesla in coaie si ne transformam in legume fara de reactie.

Astazi de dimineata la ora 11 trecute fix, trebuia sa particip la o lansare de carte oficiata de Muzeul Satului.. Nici eu si nici invitatii muzeului nu am putut ajunge in timp util la eveniment pe motiv de repetitii militare. Las la o parte faptul ca inainte de 89 armata nu avea nevoie de atata repetir si nu dezvolt nici intrebarea pusa justificat de o buna prietena si anume.. Chiar nu mai sunt maidane pe care armata sa poata repeta mersul pe jos in pas de defilare? Am devenit oare atat de cretini incat ne trebuie o saptamana ca sa repetam un eveniment montat an de an din 1990 incoa' si sarbatorit din 1918?..

Nu intru in detalii despre ce a ajuns sa se intample intr-un targ de carte de importanta Gaudeamus-ului dar totusi sa faci imposibila participarea la evenimentul cultural asteptat peste an de inca cititorii romani si straini ca sa poti sa te dai mare cu ce hummer ai.. plm.. Astazi circulatia din centrul Bucurestiului cu predilectie cea zona de nord este un cosmar. Stau si ma uit la prietenii care venisera la muzeu, cum stau peste drum si asteapta sa primeasca ok de traversare de la autoritati.. Soldatii stau in frig si pe loc de la ora 4 dimineata.. cu toate astea, pentru ca circul poate incepe oricand, suntem prudenti si nu lasam pe nimeni sa ne ia fata.

Anul acesta o sa avem o parada extra.. avem tancuri frumos colorate, rachete decorate atent, motociclete de teren si masini de cele mai smechere. Avem si barci cu motor si cai si jandarmi la tol festiv si inca multe. Avem deci cu ce sa mai amagim minipoporul si anul asta.. circul este asigurat de armata romana; despre paine nu stim nimic inca, intrucat fara Vanghelie sansele de mici si bere scad vazand cu ochii.

Strazile invecinate bulevardelor mari sunt si ele inchise pentru a diminua, nu-i asa, riscul de atac terorist. Asta pot intelege.. la cat de greu le e sa repete nici nu vreau sa ma gandesc ce ar face saracutii daca s-ar intampla ceva nasol. Eu nu ma vad atacand armata romana din portbagaj pe frigul asta dar preventia este totul. Poanta absoluta e ca domnii de la militie dadeau amenzi celor care incercau sa iasa din situatia creata in trafic. Ai parcat pe o bordura? amenda.. vrei sa te intorci acasa peste linia continua.. amenda. Cica legea trebuie respectata indiferent de situatie.. chiar si in situatia in care din cauza incapacitatii organelor stam ca prostii in intersectii si ne uitam unii la altii ca in Jandarmul si Jandarmeritele, atunci cand un moment de tandrete colegiala a produs un accident in lant.

Am cerut militienilor cu gura mare si restul mica sa se legitimeze, avand intentia sa merg la sectie cu recipisa in varf de bat.. La sectia 6 vino bai.. te asteptam acolo sa vedem ce poti! a fost unul din textele aruncate de domnul Grecu..

Imi amintesc un banc vechi.. concurs de inteligenta la politie.. trei bare metalice pe masa, una patrata, una rotunda si una triunghiulara. pe perete trei gauri.. una patrata, una rotunda si una triunghiulara. tema: introduceti barele in gaurile dedicate. In urma testului s-a descoperit ca exista militieni prosti si militieni puternici. Dupa toata ziua de azi si dupa multe altele, constat ca am devenit o tara extrem de puternica..

Fortza Romania! Ca e clar ca suntem pe drumul cel bun.

P.S.
Ma uit pe net si descopar un post care reclama prezenta unor manifestari neprietenoase la adresa noii clase literare propuse de editura RAO.. Este lipsa de respect sa te duci la evenimentul omului, oricine ar fi, si sa il faci de cacat.. nu e frumos nene si pace. Daca nu iti place voiculescu nu te duce la lansare ca nu te obliga nimeni sa il cumperi.. Las cititorii mei cei putini dar simpatici sa isi traga singuri concluziile. In acelasi post autorul recomanda nemultumitilor sa manifeste pe facebook nu in public.. sunt trist si socat.. il cunosc pe individ si imi facea o parere buna dar sa uiti ca respectul se castiga cu greu si ca protestul functioneaza doar cand e strigat si ca oamenii au totusi drepturi.. chiar si cele de care majoritatea nu are nevoie cum ar fi dreptul la opinie si la replica si la demnitate si la tot felul de alte prostii.

Socoteala de-acasa...

2017-11-24T14:37:00.001+02:00

Constat cu amaraciune ca se cam moare pe la noi si ca desigur se moare de partea simpaticilor si a celor buni in loc sa crape cate un animal de ne trage pe pula. Inainte sa ma apuc de injurat ca de obicei as vrea sa fiu alaturi de Radu Birgoveanu, prieten bun care si-a pierdut fratele necuviincios de timpuriu. Eu am facut parte dintre norocosi.. am scapat la firu ierbii.. nenea Dan s-a dus. Dumnezeu sa aive grija de tine Dan Birgoveanu ca pana la urma tot ne-om vedea cu totii si zic sa fim gata.

Revin in lumea nedreptilor, loc de mare aventura pentru cumsecadenie, intelegere si normalitate, in Romania noastra cea frumos curgatoare si educata.

Ieri am avut din nou infatisare la tribunal. Am tot tacut in ultima vreme in incercarea de a echilbra macar pe alocuri relatia cu mama fiului meu Spiru, si desigur in demersul meu de a putea construi o relatie constructiva si sanatoasa in viitor cu fiul meu. In putinele vizite pe care le-am putut face in conditiile in care Sandra a solicitat un program de vizita imposibil gandindu-se probabil ca asa ma tine departe de pitic, am trait senzatia ca mama copilului, a priceput totusi ca cel mic are nevoi parentale coerente si linistite. Dupa sedinta de ieri, am constatat ca doamna in discutie nu cauta decat mizera razbunare tipic feminina.. Nu o intereseaza armonia fiului ei ci prefera sa dea dupa mine cu obiecte pana ma pune jos. Refuza sa inteleaga de ce am preferat sa nu raman alaturi o femeie care imi ascundea stirpea de care se bucura si care lovieste isteric si lipsit de rationament in mine fara sa se gandeasca la binele real al copilului. Ca orice femeie bionica (v. Femeia Bionica pe blog) considera ca interesele ei sunt singurele interese ale copilului. In schimb spre amuzamentul meu, ca doar asta mi-a ramas, mi-a reprosat in instanta chestii halucinante in conditiile in care toate reprosurile la adresa mea i se datorau in exclusivitate. Nu poti interzice prezenta tatalui ca sa folosesti asta in instanta spunand ca pe acest din urma nu il intereseaza. Mi-am amintit de ziua in care, la 13 ani, am fost anchetat de securitate. Chestiile de baza pe care le-am aflat de la ofiterii in civil au fost in genere ca mama e o curva, ca tata il iubeste mai mult pe Matei, ca eu sunt o greseala si ca nu voi parasi tara asta niciodata. Nu stiu daca demersurile Sandrei se intampla pentru ca a apelat la o avocata care vrea sa avanseze din fundul Rahovei mai spre centru invingand in instanta numele Plesu sau pentru ca functiile neurologice ale reclamantei nu sunt cumva pe pilot automat. Accept ambele variante in conditiile in care unul din martorii apararii este nepoata lui Neagu Juvara, un om minunat si apropiat al tatalui meu, persoana care m-a vazut de 5 ori in viata caci era in genere ocupata fie cu frate-miu fie cu tot felu de alte trebi, care se jura ca sunt nasol pentru ca am intrat in salon cerand pe un ton ferm sa ii vad copilul, copil pe care Sandra considera ca il pot deranja mai tare decat domnitza Pop. Tot la martori impotriva mea sunt si nasii actuali ai copilului. Fun.. ilogic dar fun.

Iata cateva din acuzele pe care avocata Sandrei a decis sa le propuna judecatii instantei..

Faptul ca am adus hainutze prea mici cadou pentru tanar dovedeste ca sunt incapabil de cresterea unui copil. Faptul ca i-am sugerat Sandrei sa ia legatura cu sora mea pentru a putea intra in posesia unor alte accesorii de imbracaminte denota faptul ca mi-am lasat copilul pe mana matusii din reala lipsa de interes fata de acesta. I-am facut fiului meu cadou un arc.. adica incurajez violenta. In primele luni nu am vizitat copilul deci ma doare in cur de el. peste vara am preferat sa merg la servici in loc sa vin in vizita. Am postat pe facebook fotografii cu mine si cel mic.. asta o incurca probabil la imperecherile viitoare ca altfel nu imi explic cum se gandeste ea sa tina secreta paternitatea mea in ceea ce priveste un copil pe care il cheama deja Plesu. Oricum Sandra vrea sa scape de mine nu de numele care o poate intretine daca e ceva. Ca doar nu te arunci asa sa pierzi unele avantaje.. numele firmei ei este inca PleshooConsulting.

Lista continua halucinant insa ma gandesc sa nu va umplu capul cu traznai.. mai degraba hai sa vedem cum stau lucrurile si cam cat de singur in cap trebuie sa fii ca sa te arunci in asa declaratii. Le luam pe rand. Primul cadou pe care am intentionat sa il fac lui Spiru a fost un pachetel cu hainute de bine ai venit si ceva jucarii menite sa deschida curiozitatea. Faptul ca insasi Sandra imi declara acum doi ani, in timp ce lucram cu copiii din Govora, ca nu e genul care sa faca fata copiilor si ca ea ar trebui sa se ocupe de adulti ca astia mici i-au scos peri albi.. plm.. o adevarata viitoare mama. Cadoul cu hainute nu a ajuns insa la fiul meu decat 3 luni mai tarziu cand Sandra a fost obligata juridic sa imi acorde program de vizita. Ce sa vezi.. hainutzele erau deja mici. Am insistat sa primesca mini hainele pentru ca eu inca imi admir cu bucurie primul set de hainute primite de la ai mei la nastere.. inca le mai am si inca inseamna mult pentru mine.. e ca si cand as avea un punct de start cu care ma pot compara acum cand sunt ditamai animalul. Sandra uita probabil, sau cel putin spera sa uite macar instanta ca la vremea respectiva, seful spitalului Polizu imi oferea o hartie in care mentiona solicitarea mamei copilului si anume sa nu-mi fie permis accesul la tanar. Oricum faptul ca am ajuns de la nu e adevarat la da nu am vrut sa il vada e o treaba. Cu arcul.. da.. am cumparat un arc pentru copii intre 4 si 7 ani.. da.. i-am si explicat Sandrei ca este vorba de o metafora si ca arcul trebuie sa ajunga in posesia copilului doar atunci cand ea va decide ca este pregatit. Mi-a zambit si pe urma, ieri mi-a dat in cap desi ea insasi a deprins de la mine maiestria tirului cu arcul, sport care dezvolta minunat capul si trupul. in plus a uitat si ca ea nu s-a plans cand a primit un arc de la mine si a uitat si sa zica ca pe langa hainutzele prea mici venisem si cu niste jucarii extrem de apreciate de pitic. Am rugat-o sa ii faciliteze mamei mele o prima vizita la nepot.. nu se poate. In schimb saptamana trecuta a dus copilul in vizita la bunicul patern care a putut face o suta de poze.. ca de.. scandal scandal dar cu domnul Plesu sa nu ne certam.. ca da bine la sacou. Nu stiu cum isi imagineaza viitorul pupand in cur pe tata in timp ce mie imi face plangeri penale sau cerand legiuitorilor restrictionarea mea pe o suprafata de 200 metri in jurul ei si al copilului. Sa te superi ca tatal copilului nu face vizite in timp ce tu ridici zid dupa zid e cam tare zic eu. Suntem draguti cand sunt de fata inspectorii de la protectia copilului dupa care ne futem in gura folosind binele copilului ca pe o pancarda electorala de proasta calitate. Macar in finalul procesului de ieri a recunoscut ca nu a acceptat sentinta care ii cerea sa ma tina la curent cu tot ce tine de copil pentru ca ea nu vrea sa aibe nici o cale de comunicare cu mine pentru ca am fost nelacut.. cu masa care dupa ce a terminat de turnat pentru securitate acum ma ameninta ca o sa raman fara copil, cu ea care a parasit domiciliul conjugal in luna a saptea, cu tatal vitreg care il acuza pe tata de colaborare cu Ceausescu si de dizidenta falsa si cu toti cei care au ales sa ma faca albie de porci sau sa se foloseasca de situatie ca sa stea langa un Plesu la masa. Notez aici si ca Sandra l-a Botezat pe Spiru de rusalii.. citez din ea: am punctat repede ca sa rezolvam si asta. Nasii? Un hipster care nu are de unde bea apa si o doamna care trece in ochii lumii ca fiind o minune cautatoare de misticism si o fata de comitet dar care crede ca daca sare cu parasuta la 60 de ani cu fetele ei, asta repara faptul ca le-a parasit dupa nastere pentru ca nu isi traise viata suficient. Astia doi sunt parintii spirituali ai fiului meu. Un fake si un aurolac care bate toba. Copilul intre timp se imbraca sanatos si de calitate la Auchan, merge la un pediatru de familie gratuit in Rahova si continua sa vrea laptic din mamica lui.. sa speram ca macar asta nu va continua pana spre majorat. banuiesc ca asta se numeste responsabilitate economica in familia Andreescu ca si ei mananca semi preparate.. mai ieftin, mai comod.

Nu stiu ce se va intampla in viitor dar stiu ca daca Sandra considera ca ascunzand adevaruri importante copilului, ascunzandu-l de propria familie si spunandu-i ca tati e altcineva, fiul meu va avea o viata de netrait, plina de frustrari si angoase. In plus nu stiu cum vede ea viitorul.. crede oare ca Spiru nu va avea intrebari, crede ca nu va afla ca bunicul vitreg e un mediocru de proasta calitate care a lovit in bunicul de sange atat de marsav? Crede ca istoria o sa se ascunda de privirile fiului meu? Probabil ca anii de Cipralex, neasumarea unor realitati si post-partum-ul consistent i-au stricat oarece piese pe placa de baza. dar asta ar fi bine intrucat ne fiind insarcinata isi poate relua tratamentul si cine stie.. poate revine printre noi.

Asa cum imi incepeam textul de fata, se cam moare pe la noi.. Batranii pleaca, cateodata iata si tinerii.. Suntem sortiti singuratatii in cele din urma si de cele mai multe ori, treaba asta ne gaseste nepregatiti. Ori daca Sandra nu e convinsa ca pana la urma un Harap Alb fie el si mai ponosit, ca vorba aia a avut si chelneri, va veni din negura viselor pe tranchilizante ca sa si-o agate cu un fir de picior si sa ii plimbe copilul, nu inteleg cum se vede ea, peste ani, fara parinti, fara prieteni sinceri si dezinteresati, cu un copil plin de intrebari produse fara voia lui. Ma intreb si daca Sandra realizeaza ca fiul nostru nu va putea fi tinut intre gainari toata viata lui si ca la un moment dat, doate darurile cu care l-a inzestrat Dumnezeul in care ea nu crede, vor iesi la iveala si isi vor face singure dreptate. Fiul meu este frumos, talentat si abil, contemplativ cand situatia o cere si vesel si cu simtul umorului si istet.. intelighentia e ca forta din StarWars.. nu a parasit familia asta niciodata.

Ma distrez chiar, atunci cand imi dau seama ca o educatie limitata nu poate discerne si nu poate face inteles pacatul.. ca e pacat sa interzici unui copil apartenenta la o stirpe onorabila inca de la curtea lui Bogdan Voda.. oameni care au dat ceva culturii si demnitatii romanesti, oameni care i-au stat alaturi lui Titulescu sau Sadoveanu, matematicieni, medici si avocati. De ce sa nu stie copilul de exemplu ca santierul naval Galati a fost fondat de stra-stra bunicul lui. De ce sa nu stie ca are o parte de familie care a facut bine neconditionat si care a luptat pentru drepturile omului fara ezitare. De ce sa nu stie ca un alt stra-stra-bunic, preot, a oprit taranii in 1907 aparand in fata lor cu o icoana care sta inca la loc de cinste pe peretele mamei mele si cu bunica mea in brate reusind astfel sa ii intoarca din drum pe cei multi salvand astfel familii nevinovate. Dar asta e.. pana si tata a ajuns la concluzia ca in Romania nu se mai citeste.. cum altfel am putea avea un festival care se numeste super-scrieri de se invarte in groapa toata literatura universala.

Cu bine si cu grija.. :)