Cu alte cuvinte, încă de la începutul parcursului nostru de învățare și dezvoltare, ni se explciă foarte clar cât de important este să avem conținut. Și asta e foarte bine!

“Și unde este problema?” o să întrebați.

Formă pentru fond – importanța discursului public

Problema constă în faptul că nicăieri în școală – fie gimnaziu, liceu sau facultate – nu ni se vorbește despre importanța crucială pe care capacitatea noastră de a comunica ce știm o are în evoluția noastră profesională.

În școală învățăm despre “forme fără fond”, fără a ni se explica vreodată că înainte să cunoști fondul, te întâlnești cu forma. Iar în lumea în care trăim astăzi, dacă nu ne place sau nu rezonăm cu forma, de cele mai multe ori nu mai apucăm să cunoaștem fondul.

Activitatea mea profesională m-a ajutat să văd nenumărate situații în care fondul valoros nu e potențat de forma în care e livrat. Am văzut profesori și academicieni competenți care au plictisit teribil sala pentru că vorbeau plat și tehnic. Am văzut directori de multinațională care puteau ține atenția auditoriului vie doar prin funcție, nu și prin calitatea discursului. Am văzut politicieni la sfârșitul vorbirii cărora publicul nu putea să-și amintească despre ce a fost vorba. (Sigur, în politică, asta poate fi o calitate). Și exemplele pot continua.

Calitatea discursului public, un diferențiator personal

Bunele abilități de vorbire în public și capacitatea de a ține un discurs competent sunt elemente de diferențiere pentru profesioniștii de astăzi. De ce? Pentru că ele construiesc de cele mai multe ori prima impresie și prin ea se formează percepția care rămâne în mintea potențialilor clienți sau coaboratori.

Din păcate ele sunt deprinderi pe care școala nu numai că nu le cultivă, ba chiar le distruge: gândiți-vă la toate momentele în care vi s-a cerut să vă ridicați în picioare în școală. Câte dintre ele sunt amintiri plăcute? În câte dintre acele momente ați fost lăudați sau, în orice caz, câte dintre ele s-au lăsat cu o senzație plăcută? În experiența mea, aproape niciuna. Și în timp, după 15-17 ani de școală, nici nu mai e de mirare că frica de vorbire în public este pentru unii oameni mai mare decât frica de moarte (lucru confirmat de cercetări).

Dar ce se poate întâmpla când fondul e susținut de formă. Ce se poate întâmpla când un om inteligent și competent vorbește bine în public?

Un exemplu revoluționar

Exemplele istorice sunt multe, dar o să încerc să vin cu unul mai actual, care vizează o problemă pe care o trăim cu toții: în ianuarie 2007 Sir Ken Robinson (expert în creativitate) a ținut un discurs (“Do schools kill creativity?”) despre educație și despre felul în care ea trebuie regândită ca să servescă nevoile secolului 21.

Discursul său a fost filmat și postat pe internet, unde a adunat zeci de milioane de vizualizări din toată lumea și a stârnit ceea ce astăzi se poate numi o adevărată revoluție a educației.

Asta pot face cuvintele cu meșteșug: pot porni revoluții, pot aprinde pasiuni, pot mobiliza, pot motiva și pot construi punți și relații.

Și în acest context, vorbirea în public ne învață o lecție foarte prețioasă, asupra căreia merită să ne aplecăm cu mai mare atenție în activitatea noastră de zi cu zi: din ce în ce mai des, cum spunem ceva este cel puțin la fel de important ca ce spunem în sine.

(Articol apărut în CariereOnline în data de 03.11.2011)

CV-ul și tradiționala carte de vizită devin, în contextul ăsta, niște ajutoare depășite și inconsistente. Informațiile pe care ele ni le livrează sunt superficiale, iar timpul nostru este prea scurt pentru interviuri de profunzime.

Și-atunci ce facem în secolul 21 când vrem să cunoaștem mai bine pe cineva care ne interesează?

“We Google them.”
Am lucrat în destul de multe organizații și am cunoscut mulți oameni. Fie că vorbim despre ONG-uri, Universități, corporații multinaționale sau agenții de publicitate obiceiul este același: înainte sau după o întâlnire, aproape fără excepție, oamenii își “Google-esc”partenerii. Și, da! Googale-esc oamenii și mai puțin organizațiile pe care aceștia le reprezintă, pentru că la sfârșitul zilei oamenii sunt  cei care iau deciziile.

           Prezența on-line este în același timp carte de vizită și “cazier virtual”

De ce spun asta?

Pentru că atunci când cauți pe cineva pe Google poți descoperi o mulțime de lucruri interesante. Iată câteva exemple:

• Poți să afli la ce adresă stă, lucru care îți oferă indicii despre cartierul în care locuiește și implicit despre nivelul de trai (sau venit) pe care îl poate avea.
• Poți da peste comentarii pe diferite forumuri sau liste de discuții care scot în evidență stilul conversațional, care interpretat corect poate sugera diferite trăsături de caracter.
• Mai poți descoperi apartenența persoanei în chestiune la diferite comunități sau cluburi, lucru care este de cele mai multe ori un indicator clar cu privire la interesele și pasiunile acesteia.
• Și, desigur, nu de puține ori poți da peste fotografii vechi de care respectiva persoane e posibil nici măcar să nu mai știe, dar care vorbesc despre un aspect sau o perioadă din viața ei de care e bine să știi.

În felul ăsta, internetul te poate ajuta să înțelegi și să profilezi mult mai bine un potențial coleg / partner / angajat sau angajator, decât orice alt instrument. Iar asta te poate ajuta să câștigi sau să economisești mulți bani, să lucrezi cu oameni cu care te potrivești și să te ferești de impostori.

            De ce ar trebui să ne preocupe prezența noastră on-line?

                Pentru că este vorba de prima, sau cel târziu, de a doua impresie pe care i-o lăsăm cuiva. Pentru că ea contribuie azi la brandul nostru personal mai mult ca oricând.

Imaginează-ți următorul scenariu: tocmai te-ai întors de la un pitch (sau interviu, sau orice alt fel de întâlnire) în care ai afirmat într-un mod memorabil că îți pasă de natură și că încerci, pe cât posibil, să ai un impact cât mai mic asupra mediului înconjurător.
Potențialul tău partener, cum nu te cunoaște prea bine încă, vrea să afle mai multe despre tine și te caută pe Google.
Între primele rezultate apare profilul tău de Facebook pe care (surpriză!) găsește poze cu tine de la acțiuni ecologiste și undeva mai pitite, găsește câteva chiar și cu automobilul tău Toyota Prius. În momentul ăsta, prezența ta on-line tocmai te-a ajutat să câștigați încrederea unui om.
Sigur, îți poți imagina și reversul medaliei, în care în loc de Prius, găsește poze cu Fordul tău Mustang.

Și mai e un motiv pentru care prezența noastră on-line ar trebui să ne preocupe din ce în ce mai tare: brandul nostru personal se construiește în on-line fie că vrem, fie că nu.
Cum așa?
Foarte simplu! La fel ca și în lumea reală, oamenii iși formează păreri despre noi, fie că vorbesc cu noi, fie că nu. O fac din felul în care ne îmbrăcăm, din felul în care arătăm, din felul în care mergem, după mașina pe care o conducem și după atitudinea pe care o radiem.
În on-line, asta se întâmplă după articolele care au fost scrise cu sau despre noi, după pozele pe care le avem pe Facebook, după numărul de urmăritori pe care îi avem pe Twitter și după conținutul blogului nostru. Și de multe ori, sursele astea sunt cele care vorbesc primele despre noi; sunt sursele care ne construiesc sau ne deconstruiesc în ochii celorlalți.

Un lucru e clar: din ce în ce mai mulți oameni folosesc internetul pentru a ne cunoaște și pentru a ne valida.

Întrebările care apar acum la orizontul preocupărilor noastre sunt următoarele: ne mai permitem să lăsăm prezența noastră on-line la voia întâmplării? Și dacă nu, cum putem face să ne cultivăm prezența în on-line, astfel încât ea să ne servească în cel mai potrivit fel interesele personale și de business?

(Articol apărut în PR-România în data de 03.10.2011)