Poker la Finisterre

2008-04-01T10:07:00.000-07:00

Poker la Finisterre

***

(fragment din Prolog)
-----------------

„De ce spui asta?” l-am întrebat eu.

Constantin a ridicat sprâncenele a aducere aminte, m-a privit şi dând din cap a părere de rău, îmi spuse:

„Pentru că a fost un super poker şi l-am mai jucat şi la capătul lumii, la Finisterre. Mai mult de atât nu se poate! Un poker la capătul lumii! Poker la Finisterre!”

Finisterre... Finisterre... Finisterre – capătul Pământului!

Copil fiind, prin anii 60, trăiam o mare bucurie când veneau sărbătorile, cele oficiale de 1 Mai (ziua internaţională a celor ce muncesc) şi 23 August (ziua naţională a României – numită fals Insurecţia comunistă) dar şi cele tolerate de regimul comunist din România, 25 Decembrie - Crăciunul – Naşterea Domnului şi Învierea Domnului, Paştele, întruna din duminicile de primăvară alese de biserica noastră creştin-ortodoxă.

Bucuria era dată de vizita neamurilor, casa era plină, întotdeauna peste 20 de persoane. Cei mari, taţii noştri, stăteau de vorbă după masa de sărbătoare la un pahar de vin sau cognac şi-o cafea, jucând table, 66 (n.a. - joc de cărţi) sau rummy, mamele mergeau în bucătărie şi vorbeau ale lor.

Noi, copiii, după ce ne umflam cu prăjituri şi cozonac şi gustam şi-un pic de vin, trăgeam cu urechea la ce vorbeau cei mari. Uneori mai ieşeam pe-afară după câte un văr mai mare să ne dea şi nouă, pe ascuns, un fum de ţigară.

Odată, după una din mesele de sărbătoare, un unchi de-al meu, frate de-al mamei, începu să povestească ceva din perioada în care făcuse şcoala de meserii:

„... când eram la şcoală la Radna, îmi amintesc foarte bine...”

Eu nu-mi amintesc ce anume începuse să spună dar l-am văzut pe taică-meu aprobându-l din cap şi zicând:

„Mai Nicule, şi eu am fost la Radna!”

Din acel moment, noi, ăştia mai mici, am ciulit urechile. Cuvântul tatălui meu avea maximă greutate în neam! Dacă ei au fost acolo, la Radna, înseamnă că-i un loc foarte important.

Ne priveam între noi, neînţelegând pe unde-i Radna şi ce-au făcut acolo, apoi am zbughit-o afară la joacă.

În creier ne răsuna „Radna, Radna... „

Ceilalţi copii din cartier ne aşteptau la joacă. Toţi aveam noutăţi, era sărbătoare şi fiecare aflase ceva nou.

Şi le-am trântit vestea cea mare:

„-Băi, taică-meu a fost la Radna!”

A fost ca un şoc pentru copilărimea prezentă. N-am să uit feţele lor mirate.

Unii au început să spună că şi taţii lor au fost acolo, unul a început să plângă de supărare şi-a plecat acasă iar cel mai mare dintre noi a zis:

- Intr-o zi o să merg şi eu acolo, de mult timp fac planuri!

Vă daţi seama ce era în mintea noastră de copii. Ăsta mai mare dădea întotdeauna verdicte iar noi ceilalţi credeam în totalitate ce zice.

Cel ce plecase plângând a venit cu maică-sa care ne-a spus-o verde-n faţă:

- Am fost şi noi la Radna şi am fost şi la băi la Lipova şi-o să mai mergem, na!

Ne uităm la ea şi la colegul nostru de joacă, murdar pe faţă de la plâns, dar vesel acum că a venit mă-sa şi ne-a zis-o!

Noi am tăcut iar când mă-sa s-a-ntors cu spatele şi a plecat trăgându-şi copilul de mâna după ea, colegul mai mare ne-a zis:

- Minte, n-a fost acolo!

- Dar tu, de unde ştii tu asta? am întrebat eu

- Acolo se-ajunge greu, e capătul Pământului, ce ştiţi voi!

Apoi şi-a aprins un chiştoc de ţigară, a scuipat pe jos nişte tutun şi făcând un rotocol de fum, cu mâna întinsă spre orizont, ne-a mai zis:

- Voi merge acolo, la Radna, la capătul Pământului!

Din momentul acela, Radna devenise capătul Pământului, capătul lumii, supremă ţinta pentru noi toţi.

M-am întors în casă. Ei, cei mari, jucau rummy şi vorbeau despre ale lor. Îi priveam cu un respect şi mai mare şi mi-am propus atunci „Da, voi merge şi eu la capătul lumii!”.

Timpul a trecut, noi am uitat de Radna după câteva zile de joacă dar a rămas în mine sâmburele „să mergi la capătul lumii”.

Fascinantă lume a copilăriei cu miracolele ei!

După 40 de ani mi-am amintit toate acestea.
Aşa a început, o zi de relaxare la pescuit, fără să prindem nici măcar un singur peşte dar găsisem peştişorul de aur, Poker la Finisterre.

„Poker la Finisterre sau un As la capătul lumii. Sau o Rigă, Damă sau Valet. De ce nu un Decar? Ce să faci să treci de capătul lumii?”

Veţi vedea, ca de fiecare dată, am pornit de la ceva şi am ajuns la altceva.

Cel mai miraculos lucru cu putinţă! Renaşterea!
Despre renaştere...