Normal că atunci când intri într-un restaurant destul de drăguţ ca design, te aştepţi ca şi personalul să fie la fel de prietenos şi de drăguţ. Astăzi am luat prânzul la Restaurant Chic, de pe Daliei. N-am ce comenta în legătura cu mancarea, mi-a plăcut meniul zilei, dar servirea lasă de dorit. Ne servise o “mătuşă” (adică o persoană mai în vârstă, nu are nicio legătură cu gradele mele de rudenie) care din când în când se mai lovea săraca de câte un stâlp din incinta sălii da’ de la care, până să o văd făcând accident cu stâlpu’, aveam pretenţii. Nu mă aştept de la un restaurant să îmi ofere “servitori”, ci am pretenţia că dacă merg undeva să mănânc sau să beau un suc să fiu servit ca atare. Comanda ne-a luat-o aşa cum cum tre’, plus că îmi place că ei îşi dau seama că noi trăim în era tehnlogiei avansate şi ne-a luat comanda pe o şmecherie cu touch şi creion, nu pe un carneţel clasic.

Mă rog, tanti ne-a servit bine, nu foarte bine, nu excelent! După ce am terminat masa, ne-a rămas să facem plata. Am mers frumos la bar să plătim că nu mai venise mătuşica pe acolo să ii cerem nota de plată. La bar mă aştepta un “şmecher” mai înalt şi figurant. Nu suport chestia asta! Îi spun că eu trebuie să îi plătesc unei tanti de acolo (că era singura) şi în secunda 2 a chemat-o după ce m-a tratat cu o privire de “du-te-n mă-ta de aici, ce-ţi mai trebuie şi ţie?”. Poate că aşa priveşte el lumea în general şi poate că mi s-a părut. Dar faptul că are figuri pe el…NU! Din 50 de lei trebuia să îmi mai dea rest 2 lei (acu ia hai ziceţi că-s zgârcit şi că stau în drum de 2 lei – NIET, da’ consider că trebuie să te porţi bine cu clienţii indiferent de situaţie). Aştept acolo puţin să vadă dacă are bani să îmi dea, la care îmi spune aşa: “dacă aştepţi puţin îţi dau şi restul“. Adică eu înţeleg că tu poate ai avut o dimineaţă nasoală, n-ai dormit azi noapte sau lucrezi ca orbu, dar consider că nu tre’ să tratezi aşa clienţii. Acum io ştiu că dacă nu stau dupa rest nu-l mai primesc că doar nu alergi după mine pe stradă să mi-l dai. Ce m-a aprins la faza asta e faptul că mi-a spus asta ca pe o condiţie. A fost ceva gen: “dacă speli puţin pe jos, primeşti şi restul”. Este că n-avem puţin respect faţă de clienţi? Probabil că trebuia să fiu cine ştie ce namilă de bodyguard ca să mă trateze cum trebuie.

Mie nu mi se pare să fie corect să fiu tratat aşa, mai ales din moment ce eu am plătit pentru serviciile oferite de locaţia respectivă. Hai că dacă mergeam la cine ştie ce cantină socială unde mâncam cu 5 lei, mai ziceam, dar din moment ce am mancat într-un restaurant cât de cât drăguţ mă aştept să fiu tratat ca atare. Până acum n-am umblat prin multe restaurante în Timişoara ca să-mi fac o părere generală. Cel mai bine servit am fost la “Moticica” de la ieşirea înspre Lugoj.

Articolul de azi este scris după o mică discuţie avută cu o personă a cărui nume nu vreau să-l dezvălui, doar pentru că-s băiat fain şi hai să nu-i pătez numele pentru că acum am devenit “un anonim pentru respectivul” şi, în viziunea lui crede că prietenii lui mari bloggeri îl vor ajuta să mă domine. Poate că sunt un fel de “Perfu” cu frazele astea, dar nu ştiu cum să mă exprim mai bine după o zi cu un examen, o noapte din care am dormit doar 2 ore şi o dimineaţă în care m-am trezi la 7 ş-un sfert la momentul primirii unui apel la care nici acum nu-mi dau seama cum am răspuns (cred că prin somn sau ceva de genul).

Acum 3-4 ani când m-am apucat şi eu să scriu pe bloguri începusem să dezvolt o oarecare pasiune pentru scris. Îmi placea ce făceam, scriam constant şi astfel unii şi alţii au venit la mine să-i promovez şi am reuşit să strâng o mică comunitate în jurul blogului. Mică ce-i drept, dar în care m-am putut încrede şi una cu oameni simplii şi fideli, care vizitau blogul şi comentau constant. Printre aceste persoane se afla şi personajul nostru, căruia mă gândesc să îi dau un nume pe care să-l folosesc pe parcursul articolului dar nu am nicio idee, dacă îmi vine ceva în minte vedem mai jos.

Respectivul venise la mine acum vreo 2 ani, dacă-mi aduc eu bine aminte reperele astea temporale, să îi pun un link la mine pe blog să fie şi el ceva mai cunoscut. Am acceptat după ce am browserit puţin blogul şi, cu timpul, respectivul a tot crescut şi a început să fie destul de notoriu în online şi să ajungă peste mine. Bravo băiatu, am zis! Te-ai ţinut de treaba şi ai făcut-o! De fiecare dată când îmi cerea ajutorul cu cine ştie ce vot la vreun concurs de blogging îi l-am acordat, de fiecare dată când mi-a cerut ajutorul l-am ajutat – Între timp m-am gândit şi la un nume pentru micul nostru personaj: aripel. Sună drăguţ şi mi se pare destul de potrivit, şi-aşa e doar un nume fictiv – Continuând, cred că aţi observat că eu nu am mai scris aşa de mult mai ales din cauză că m-am luat cu altre treburi, mai ales că am avut şi BAC-ul, a trebuit să termin cu liceul şi să intru la facultate, iar blogging-ul nu a mai fost pe lista mea de “high priorities”. Acum i-am cerut şi eu persoanei respective favorul cu promovarea înapoi, persoana respectivă refuzându-mă din prima pentru că acum sunt mic şi şi-a luat figuri de parcă cine ştie ce a ajuns. Deşi el la suprafaţă pare copil bun, chestia de azi mi-a schimbat total părerea despre aripel.

Bun, mai mult ca sigur multora persoane or sa vi se pară că-s frustrat pentru că aripel n-a vrut să mă ajute. Nu, nu e asta problema, ci problema e caracterul respectivului. Urăsc persoanele cu caracter de gen! Să zicem doar că ajungi undeva sus şi de acolo nu-i mai bagi în seamă pe cei care te-ajutat la început şi care ţi-au oferit suportul necesar pentru ca tu să poţi ajunge “tot mai sus” :). Asta am încercat să îi explic şi lui în vreo 10-15 minute de discuţie în care el o ţinea pe a lui cu faptul că el a trecut la “next level”. Sper ca măcar să-şi dea seama că greşeşte gândind în felul ăsta şi că în locul linkului ăla amărât poate fi o problema ceva mai gravă.

Da’ bine, cam aşa stă treaba şi sper c-aţi înţeles ca eu prin articolul ăsta am urmărit doar să povestesc puţin despre genul de persoane ca aripel şi să le deschid puţintel ochii. Acum fug la somn că deja-s prea obosit.

Da, ştiu, nu m-am ţinut de cuvânt cu schimbările, am hotărât ca blogul să rămână totuşi aşa şi să mă axez mai mult pe scris că asta contează cel mai mult. Printre altele o să vă zic cum îi la info cu predare în engleză la Univ. de Vest din TM, da’ asta când oi avea puţin chef de ceva mai multă gândire. Acu îi şi sesiune şi nu prea pot scrie multe.