Povesti din viata ta

O raza de soare

2013-04-05T22:58:00.000+03:00

Cu mâna întinsă către tavan, realizez ce se întamplase. Tu nu eşti aici... Las mâna jos, şi mă întorc cu spatele la geam. Închid ochii, dar îţi şoptesc "mi-e dor de tine"... Cum de nu eşti aici? Totul a început cu seara în care te-am zărit în troleu.

Era vară, şi mă retrăgeam către casă. Controlorul trece pe lângă mine şi îmi cere biletul. Il dau, îl rupe la capăt, şi îşi continuă căutarea de clandestini. În momentul în care se dă din faţa mea, te zăresc pe partea cealaltă a troleului. Erai atât de frumoasă, şi atât de tristă. Priveai lung pe geam de parcă aşteptai să vină cineva şi să îţi dea un sărut care să te trezească la realitate. În momentul acela îmi doream cu toată inima ca eu să fiu cel la care te gândeşti... Dau să mă ridic, dar simt cum picioarele mi se înmoaie şi cad înapoi ţintuit parcă în scaun. "Oare ce să-i zic?"

Scenariul numărul 1:

Eu: Bună, e liber locul de lângă tine?

Ea: Nu. Poţi să te aşezi.

Eu: Ştiu că nu e treaba mea, dar mă întrebam cum de un chip frumos ca al tău e mângâiat de o lacrimă rece ca cea pe care o văd acum pe obrazul tău?

Ea: Nici eu nu ştiu. Poate din cauză că sper că într-o zi, voi avea şi eu noroc şi să am parte de o inimă fericită.

Eu: În staţia următoare e o cofetărie foarte bună. Dacă vrei, te invit la o îngheţată şi să-mi mai povesteşti un pic.

Ea: Mi-ar plăcea, îmi spune privindu-mă în ochi, zâmbind.

Sfârşit.

Prind curaj după ce îmi imaginez conversaţia, mă ridic, fac un pas, doi, şi apoi în minte îmi mai vine un scenariu.

Scenariul numărul 2:

Mă aşez pe locul liber de lângă ea.

Eu: Ce vreme frumoasă a fost astăzi.

Ea nu schiţează niciun gest. Priveşte în continuare lung pe geam.

Eu: Ştii cumva ce staţie urmează?

Ea oftează, şi rămâne îngândurată. Ignorat cu desăvârşire, mă ridic, şi mă întorc pe scaunul meu.

Sfârşit.

Îmi dau în minte o palmă, parcă încercând să mă îmbărbătez. "Nu are cum să fie atât de rău". Zâmbind mă îndrept spre Ea, decis să aplic Scenariul 1. Totul decurge cum trebuie, şi reuşesc să o conving să vină la o prăjitură. Troleul se opreşte şi noi suntem în faţa uşilor care tocmai se deschid larg. Cobor primul şi mă întorc cu privirea sperând să o zăresc pe ea urmându-mă.... Însă tot ce văd, e mâna mea întinsă către tavanul garsonierei, şi soarele cald care îmi mângâie chipul. Acelaşi vis, aceeaşi fată, aceeaşi finalitate... "De ce nu esti lângă mine"...

Ganduri din fata calculatorului (II)

2013-03-17T22:19:00.000+02:00

Stateam si ma gandeam cu ce oare se aseamana o relatie cel mai bine. Si raspunsul este, o manusa. Cum cu o manusa? Simplu :)

Exista in mai multe variante si culori, dupa cum fiecare are nevoie. Se potriveste exact cu persoana care are nevoie de ea (de unde si vorba "se potriveste ca o manusa"). Tine de cald si apara de durere, taieturi (si alte rele care ne inconjoara cand avem de-a face cu lumea zi de zi). Insa cea mai mare asemanare, e ca daca o rupi sau o gauresti, o pierzi pentru totdeauna, deoarece chiar si daca ai coase-o, ea nu va mai fi niciodata ce a fost candva.

Rezolutie pentru 2013

2013-01-01T12:35:00.001+02:00

Incep prin a va ura un an 2013 mai bun decat 2012, presarat cu cat mai multe momente frumoase. In general, in perioada asta, toata lumea isi pune cate o rezolutie pe care urmeaza sa o implineasca in anul ce abia a inceput. Tu ti-ai propus ceva?

Eu mi-am propus sa ma regasesc pe mine. Suna ciudat, dar de multi ani, simt ca nu mai sunt eu insumi. Parca ma adaptez mereu situatie, si de fiecare data, pierd cate un pic de mine. Acum simt ca am pierdut atat de mult, incat nu mai am nimic de dat. Cum poti sa iti doresti sa ai oameni in jurul tau, sau langa tine, cand nu ai ce sa le dai? (nu ma refer financiar desigur, ci spiritual)

Voi ce v-ati propus? Ce ati vrea sa faceti in 2013 astfel incat sa va fie mai bine?

Urari pentru Craciun

2012-12-24T19:54:00.001+02:00

Sarbatori fericite tuturor celor ce mi-au facut placerea de a citi ce am postat eu pe aici, si multumesc mai ales celor care mi-au si lasat o impresie despre cum li s-a patur.

Craciun fericit tuturor si cadouri cat mai multe si frumoase de la Mos. Multa sanatate, multa relaxare, multe clipe de pus la inima.

Multumesc din nou tuturor din partea mea. Si o seara placuta.
Silviu.

Oda unui sentiment frumos

2012-08-04T19:54:00.000+03:00

E noapte afara, o noapte placuta de vara. Nu pot dormi, deoarece nu i-am auzit vocea astazi, si ceva in mine nu pare in regula. Inima mea nu are stare, si imi cere socoteala cu fiecare bataie a ei. "De ce nu o pot auzi, de ce nu e aici langa mine?". Stiu ca inima da vina pe mine, ca eu sunt cel care ar fi trebuit sa o tina langa mine, insa nu am putut... Mi-e dor sa o vad langa mine, sa imi vad zambetul de cristal in ochii ei... Mi-e dor sa isi lase inima in grija mea, si eu pe a mea in mainile ei...

Inchid ochii, si o iau incet la pas printre amintiri... Atat de multe, atat de frumoase, atat de departate... Ma uit la ceas, sperand sa fie aproape dimineata, insa au trecut doar 5 minute. E miezul noptii.

Ma dau jos din pat, deschid geamul larg, si privesc cerul innorat. Un vanticel bate incet, si imi aminteste de briza marii. Ma si pot imagina pe nisipul cald al unei plaje, la umbra unui palmier, privind oceanul in care ea innota. Zambesc. O vad iesind din apa pe jumatate. Intinde mana, si jucausa, ma cheama catre ea. Zambesc, ma ridic, si cu fiecare pas care il fac catre apa, dau jos cate o haina de pe mine. Pasesc in apa...

Imi revin la realitate cand o ambulanta isi face simtita prezenta. Oceanul dispare, nisipul se scurge printre degetele mele. Si odata cu ele, si ea dispare. Oftez si ma intreb: "Oare te gandesti la mine?". Zambesc, si ma asez din nou in pat, adormind cu gandul la tine.

Telefonul ma trezeste brusc. Fara sa vad cine e, raspund. E vocea ei.

-Buna, te-am trezit?

-Nu, tocmai ma asezasem in pat. Nu prea puteam dormi. Ce mai faci?

-Bine. Vroiam sa iti aud vocea.

Cand au auzit aceste cuvinte, inima incepe sa imi bata ca nebuna. Zambesc si ea simte asta. Imi revin, si cu o voce gingasa ii soptesc:

-E vina mea. Tocmai ma gandeam la tine, si cred ca ti-am transmis si tie starea asta.

-Deci e vina ta ca nu ai intrat in apa cand te-am chemat?

-Da, m-a trezit o ambulanta. Stai, de unde stii...

-Pentru ca eu sunt cea care te-a chemat in apa...

Ceasul suna. E 07:00. Ma trezesc buimac, si ma duc repede la telefon. Ma uit in agenda. Ultimul apel de la tine este de acu 3 zile.

Trist, dar cu un zambet pe buze, imi zic "A fost doar un vis". Agale ma ridic, ma indrept spre baie. Dau drumul la apa rece. Ma uit in oglinda si o senzatie de deja-vu ma cuprinde. Ma pregatesc de o noua zi fara ea, fara tine, scumpa mea...

Scrisoare pentru parinti

2012-06-23T19:44:00.001+03:00

Ziua 198.

Inca o zi, inca o seara. Buna mama. Buna tata. Am trecut cu bine si de ziua de astazi. Chiar mai mult decat atat, azi ne-au dat basole cu carnaciori. Cei mai buni carnaciori pe care i-am mancat vreodata. Ne-au dat un pachet in plus de tigari si chiar si un pahar de tarie. Cea mai buna cina pe care am avut-o pana acum. Pana si generalul a trecut pe la noi si ne-a imbarbatat. As fi preferat sa ramana sa lupte si el, dar ce sa-i faci.

Colegii mei sunt la o aruncatura de arma de mine si joaca poker pe tigari. Cartile de joc de unde le au? Stai linistit tata, sunt aceleasi pe care mi le-ai dat cand am plecat pe usa. Ce sa zic, ar mai lipsi un acoperis (in locul transeului), si vreo doua trei fete (in locul armelor), si ar fi o petrecere in toata regula (si nu un razboi).

Voi ce mai faceti? Cum o mai duceti? Imi lipsiti enorm, dar si mai mult, mi-e dor sa pot dormi fara sa aud gloante suerand in jurul meu. Dar ce sa-i faci. Toti aici luptam pentru cineva si ceva. Nu stiu daca ai auzit, dar verisorii mei nu prea au avut norocul meu. Sper ca parintii lor sunt bine. Spune-le ca lupt si pentru ei. Stiu ca nu ti-am mai scris de mult, dar sper sa va mai linistiti dupa ce veti citi aceasta scrisoare si sper ca sunteti mandri de mine.

Cum mai e vremea pe acolo? Aici ploua in continuu. Acum e insa liniste. O liniste chiar apasatoare, dar nu-ti face griji, stii foarte bine ca eu ma pricep sa destind atmosfera. O sa fie bine. Abia astept sa ne revedem.

Tii minte o ca o sa va scriu cand imi va fi mai greu? Ei bine, nu de asta va scriu acum. Insa promit sa va zic de ce v-am scris cand o sa va citesc eu scrisoare asta...

Cu dragoste,

Al vostru fiu.

Ziua 210

Batranul, incercand sa fie puternic, termina de citit scrisoarea si cade in fotoliu. Bratanica de langa el nu s-a oprit din plans de minute in sir. Steagul, medalia si gradul de colonel pe care i l-au pus fiului ei nu ii pot alina acum pierderea.

O lacrima intr-un ocean

2011-11-13T13:14:00.004+02:00

Afară e frig, şi seara începe să se lase peste oraş. Cerul e de un albastru limpede ca de cristal. O linişte apăsătoare înveleşte toată plaja. E noiembrie, şi doar tineri indrăgostiţi mai vezi pe ponton, strângându-se în brate, şi declarându-şi iubirea cu sunetul dulce al mării pe fundal.

O tânără însă, tristă, stă singură pe o bancă. Priveşte lung marea şi suspină. Mâinile îi sunt întinse pe lângă trup. Palmele îi sunt lipite de scândurile băncii, de parcă ar aştepta ca cineva să i le ridice de acolo şi să le sărute. Mintea îi e departe, la cel cu care se obişnuise să facă asta. Îl caută în gândurile ei, îl caută în amintirile ei. De plecat, a plecat de mult de lângă ea, şi golul pe care l-a lăsat încă nu s-a umplut. Se ridică de pe bancă încet, şi priveşte lung către stele, chiar dacă nu le poate vedea. Îi e dor de el...

Agale, se plimbă pe ponton singură. Zâmbeşte din când în când, amintindu-şi de toate momentele în care el o ţinea de mână, şi o surprindea cu câte un sărut. Acum însă, doar marea o mai surprinde cu câte un val, ce îi ascunde lacrimile printre picăturile ei.

Pontonul se termină, şi plaja începe, însă tânăra nu se opreşte. Fiecare pas al ei rămâne pe nisip. Fiecare lacrimă a ei rămâne în inima ei. E tristă, şi suferă, însă nu o aratî celor din jur. Cândva, pe acea plajă, erau amândoi, scăldându-şi trupurile în razele soarelui. Cândva, el era lângă ea. Cândvă, a fost de mult...

Se opreşte şi se aşează pe nisip, tinându-şi genunchii strânşi în braţe şi privind cum soarele se ascunde în mare. Multe apusuri le-au petrecut împreună, însă şi mai multe răsărituri i-au prins pe plajă, unul în braţele celuilalt, înveliţi doar cu o pătură. Se ridică, şi încet, se îndreaptă către mare. Un pas timid urmat de altul şi deja apa îi ajunge la genunchi. Se opreşte, căci o simte rece, însă închide ochii şi se cufundă în amintirile cu el, amintiri ce îi încălzesc inima şi trupul. Se opreşte când apa aproape îi ajunge la talie.

Marea se linisteşte brusc, ca şi cum încercând să o protejeze pe tânără. Pescaruşii şi ei stau tăcuţi şi o privesc curioşi de pe ponton. E linişte deplină, şi tânăra noastră se lasă frâu liber sentimentelor. Lacrimile sale curg din inima-i rănită, şi se pierd în apa mării, suspinele ei parca acoperind sunetul mării... Cândva, apa era locul în care ce-i doi se jucau, se ascundeau, evadau... Acum e doar locul în care el va fi mereu... Cu lacrimi pe obraz, tânăra sărută apa mării, şi se întoarce pe uscat, în timp ce unii trecători dau semn că vor să sară după ea să o scoată din apă, temându-se de ce e mai rău.

Tânăra iese singură, şi imediat e invelită cu o geacă. Ea întoarce privirea încă o dată, şi chipul lui zâmbitor se vede în soarele ce apune. Zâmbeşte şi ea, şi sopteşte un "Te iubesc", moment în care soarele se pierde de tot în mare, şi odată cu el, ia şi o parte din inima ei. O ultima lacrimă îi mângâie obrazul... O şterge cu mâna, însă odată cu lacrima şterge şi zâmbetul pe care tot el l-a pus pe buzele ei...

- Sunteţi bine domnişoară, aveţi nevoie de ceva?

- Sunt bine, le răspunde fata zâmbind cu caldură şi tristeţe. Sunt bine...

Playlist List No.1

2011-10-16T21:02:00.002+03:00

Salut,

Asta e prima recomandare pe care o fac muzical.

http://www.youtube.com/playlist?list=PLEF07C35DF74E1A8B

Just listen with your heart.

Sfarsit si inceput

2011-09-18T21:56:00.003+03:00

Sub un cer instelat de toamna, o relatie isi traieste ultimile clipe. Lacrimi picura pe aleea presarata cu frunze ruginii, alee pe care un baiat si o fata se indreapta in directii opuse. In urma lor insa, umbrele le raman inclestate intr-o imbratisare. Ele nu vor sa accepte despartirea celor doi. Luna insa se ascunde in nori, si cele doua umbre se pierd in intuneric... Relatia s-a frant.

Nu trece mult timp, si tanara se opreste pe o banca. A fost tare cat au vorbit cei doi, dar acum nu mai e nimeni care sa o vada. E singura, si isi lasa inima sa planga... E trista, si o doare, insa uneori, raul cel mai mare e sa traiesti viata pe care nu ti-o doresti... Privind cerul instelat, parca fiecare stea o poate asocia cu o amintire frumoasa... Insa cum stelele cad de pe cer, la fel si amintirile dispar si se pierd...

Oftand, isi sterge lacrimile cu maneca de la bluza, se ridica zambind si plina de speranta. Telefonul ii suna. E tanarul de care tocmai se despartise. Ii respinge apelul, isi pune telefonul pe silentios, si il pune in buzunar. Ajungand acasa, se schimba, si verificandu-si telefonul, gaseste 3 apeluri nepreluate si un mesaj. Citind mesajul, i se face dor de el, si incearca sa-l sune. Tanarul insa ii respunge apelul... Tanara se ambitioneaza, si isi propune sa nu il mai sune niciodata.

Timpul trece, si anii se scurg. Cei doi nu s-au mai vazut de atunci, fiecare plecand pe drumul lui... insa un "ce-ar fi fost daca" va ramane mereu in inimile si in mintile celor doi...

Change of plans. Day 2.

2011-09-18T21:21:00.002+03:00

Salutare,

Şi uite că s-a mai dus o zi. Astăzi am încercat să fac griş cu lapte. Rezultatul a fost pe măsura efortului. Mi-a ieşit ca la mama acasă. Însă, ca o nouă dovadă că cine mi-a pus bucătăria în drum a cam fost om nebun, am pus prea mult griş, şi nu am amestecat atât de mult pe cât trebuia. Rezultatul? De două zile tot încerc să scot arsura de pe fundul singurei mele oale. :(

Am şi lăsat-o la muiat, dar trebuie să mai aştept şi între timp să tot scrijelesc arsura.

Concluzia: unele lucruri, mai alse cele dulci, ascund o muncă mare în spate.

PS: Poate într-una din zilele astea o să reîncep să scriu poveşti :) ...

Numai bine,

Silviu.

Change of plans. Day 1.

2011-09-11T11:20:00.004+03:00

Salut tuturor,

Din ciclul, "Cum să îţi schimbi stilul de viaţă, câte un pic în fiecare zi", ieri am avut o zi de gătit. Ştiu ce o să vă spuneţi acum, de unde să ştie un programator să gătească dacă el tot ce ştie e tastatura şi calculatorul. Ei bine, eu mai vreau să ştiu şi să mănânc mai mult decât Fast-Food. Nu zic că ce o să învăţ să gătesc e mai sănătos, însă e mai plăcut şi bun când ştii că e făcut de tine.

Problema e că am tendinţa să mă opresc la categoria Desert. Problema în asta:

dieta unei persoane e ca şi relaţia dintre un bărbat şi o femeie nu poţi trăi doar din dulce, ai nevoie şi de un pic de sare din când în când, sau poate chiar şi alte gusturi pentru a ţi se confirma faptul că trăieşti.

Revenind la mine, nuuu, n-am cauzat daune de niciun fel. Nuuuuu, n-am făcut mizerie. Chiar am lucrat curat curat. Nu că v-aş spune adevărul :D .

Ce am încercat să fac:

- o supă.

- o budincă.

- un file de pui cu cartofi nature(a se citi franţuzeşte şi nu englezeşte).

Rezultat:

...

- supa a ieşit perfect.

- budinca a iesit perfect... la aspect şi culoare, dar am crezut ca 1 pliculeţ de zahăr vanilat ţine loc şi de zahăr normal. Mare greşeală :P . Am fost nevoit să învelesc budinca cu un strat de gem.

- fileul de pui mă apuc de el imediat ce termin postarea asta.

Ţineţi-mi pumnii. Încă nu e târziu sa dărâm totul pe aici :)

PS: Supa a fost la pliculeţ, de aia mi-a ieșit. Dar hey, orice început e un început :)

In-love with the past,

2011-08-21T23:45:00.003+03:00

E dimineata, ora 06 si ceva. Ceasul de la telefon inca nu a sunat, iar soarele incepe timid sa-si faca simtita prezenta pe cer. Deschid ochii, si ma simt ca si cum lumea la care ma trezesc, nu e lumea mea, si parca imi doresc sa adorm inapoi. Ma intorc cu spatele la geam si la tot, si inchid ochii. Nu trec nici 10 minute si adorm din nou.

Dupa scurt timp insa, sunt trezit brusc, de data aceasta, de alarma ceasului. E 07.00. Opresc alarma. Soarele deja e luminos, si razele lui nu ma mai lasa sa motai. Trebuie sa ma trezesc, altfel risc sa ma bronzez pe spate. Imi fac incet drum spre baie, ma spal repede pe ochi in speranta ca apa imi va spala un pic macar din somnul ce imi trage de pleoape. Insa... nu prea isi face treaba. Asa ca, somnoros, caut periuta cu mana, apoi tubul de pasta, si in cele din urma, gura mea. Dupa inca 5 minute, termin cu procesiunea de dimineata, si ies din baie un pic mai treaz decat cand am intrat.

Ma intorc in dormitor, si patul inca nefacut ma cheama inapoi. Rezist insa eroic, si fac repede patul. Deschid dulapul, fac o scurta incursiunea in el, dupa care ies cu tinuta pentru ziua respectiva. Ma imbrac, si ma indrept apoi spre bucatarie. O felie de margarina cu dulceata, sau poate doua si gata. Ma incalt si ies pe usa. Trec pe langa lift, si imi zic "Mai bine pe scari, ma trezesc si eu mai repede". Dupa inca 30 minute, ajung la servici. Deschid calculatorul, imi umplu paharul cu apa de "La Fantana", si o senzatie de deja-vu ma compleseste. O noua zi de munca, o zi asemanatoare cu cea de ieri si cu cea de alaltaieri...

Minutele trec apasator, ca si boabelede nisip dintr-o clepsidra, iar orele par a fi mai incapatanate ca un copil de 2 ani intr-un magazin de dulciuri. Intr-un tarziu, cele 8 ore si ceva trec. Imi iau la revedere de la servici pe ziua de azi, si obosit, imi fac drum spre garsoniera.

Un film, si ceva mancare gatita, un pic de TV si ceva gaming, si ziua se termina. Incerc sa tin geamul deschis, fara sa intre nicio zburatoare a noptii in camera, insa in seara asta una a intrat. Si vanatoarea incepe. Dupa 30 de minute, se termina vanatoarea si specia superioara a castigat. E ora 22 si un pic, aproape 23. Mi-e somn... Adorm privind luna pe geam.

Brusc, ma trezesc intr-o alta lume. Nu apuc sa deschid ochii, si un miros de paine prajita ma invaluie, paine prajita si ceai. Deschid ochii larg si nu reusesc sa vad afara, caci jaluzelele erau trase. Zambind ma furisez pana in bucatarie, unde o masa mare ma astepta. Totul era atat de bun. Totul era cald si primitor. Se aude o voce de femeie, ce instictiv imi face inima sa tremure. Era vocea mamei mele care-mi spunea sa ma grabesc, sa nu intarzii. Iau o felie de gem cu paine prajita si in timp ce fug spre baie, ma opresc in fata oglinzii pe hol. Eram eu, insa aveam 4 ani... Am zambit, si mi-am vazut de ale mele, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. In 20 de minute, era pe usa, si ma duceam la gradinita...

La gradinita, era o galagie placuta. Educatoarea ne pregatise un joc nou si toti abia asteptam sa primim puncte rosii, si nu negre... Timpul se scurge ca si apa unui rau. Orele se duc, si deja programul s-a terminat. E dupa-amiaza si eram la masa. Mananc in fuga caci afara erau prietenii mei care ma asteptau sa ne jucam. Mingea era la mine, asa ca nu puteau incepe fara sa o aduc eu. Era o zi de toamna, insa era calduroasa. Numai buna de pierdut timpul. Dupa zeci de zambete si sute de minute, deja se insereaza, si fiecare se indreapta catre casa lui. Ajung si eu acasa, unde o masa calda si buna ma astepta alaturi de ai mei... Mai tarziu, obosit, adorm zambind in patul meu.

Nu trece mult timp insa, si ma trezesc iar. O lume gri ma intamplina de data aceasta, cu un soare rautacios... Inchid ochii, si ma ciupesc... Deschid ochii, si nimic nu s-a schimbat. Cu un zambet melancolic, ma ridic din pat...

Inceput de meditatie

2011-08-13T18:51:00.003+03:00

Salut tutor,

Astazi am simtit nevoia sa scriu ceva, insa cum nu am avut inspiratie, am lasat televizorul deschis toata ziua. Curios e ca am gasit doua pastile ce servite cu inima deschisa, va pot pune pe ganduri adanci:

1. "As human beings, we have a natural compulsion to fill empty spaces"

(traducere: "Ca fiinţe umane, avem o constrângere naturală pentru a umple spaţiile goale")

Will Shortz

2. "Our fingerprints never fade from the lives we touch."

(tranducere: Nu suna bine tradusa)

Remember Me (the movie)

Savurati-le si ganditi-va apoi la ceea ce va doriti de la viata voastra.

Numai bine,

Silviu.

Adoptie de inima

2011-03-28T21:54:00.003+03:00

Intr-o zi cenusie de toamna, un cuplu intra in centrul de adoptii. Aveau programare pentru ora 11.00 . Ajunsi, se aseaza pe scaunele din fata biroului si asteapta. Dupa 20 de minute de liniste nimeni nu apare.

Tanarul: Nu cred ca mai vine nimeni. Poate ar fi mai bine sa plecam.
Tanara: Nu plecam. Mai asteptam un mic. Nu pot sa cred ca vrei sa renunti atat de repede dupa ce toata seara am discutat despre asta. Mereu renunti.
Tanarul: Bine, mai asteptam.

Trec inca 10 minute si o femeie in varsta apare in peisaj. Zgomotele tocurilor pe cimentul podelei se auzeau de la departare. Poc, poc, poc, poc era sunetul ce il auzea pe tanarul, si fiecare pas al femeii era sinonim cu un fir de par smuls din barba. Pic, pic, pic, pic era sunetul ce il auzea tanara, insa pentru ea, fiecare pas era o picatura de ploaie de vara pe pielea ei dezgolita. Ajunsa in dreptul celor doi, femeia se prezinta si ii invita inauntru.

Fata se ridica prima si e urmata indeaproape de baiat. Intrati in birou, vad trei scaune. Doua unul langa celalat, si al treilea privindu-le pe cele doua. Femeia se aseaza pe scaunul acela, lasandu-i pe cei doi sa se aseze pe celelalte doua, unul langa celalalt.

Femeia: De cat timp sunteti impreuna?
Tanara: De doi ani.
Femeia: Si cum v-ati cunoscut?
Tanarul: Intr-o zi de vara, in timp ce priveam aceeasi stea din parti diferite ale Planetei.
Tanara: Mereu iti place sa exagerezi. Eram in blocul de visavi, si intr-o seara, dupa ce am fost vecini ani de zile, m-a vazut in timp ca stateam pe banca in fata blocului.

Femeia zambeste si isi noteaza ceva intr-un carnetel. Tanarul incearca sa traga cu ochiul, insa nu vede nimic.

Tanarul: Care credeti ca sunt sansele noastre sa primim aceasta inima?
Femeia: Asta depinde numai de voi. De ce ati avea nevoie de o inima?
Tanara: La inceput, in relatia noastra erau doua inimi, si amandoua dansau in fiecare noapte, in timp ce noi ne priveam de la geamurile apartamentelor. Acum insa, inima lui e pe jumatate dedicata serviciului si altor activitati, si cealalta jumatate o imparte cu mine.
Tanarul: Si tu ti-ai pierdut jumatate din inima. Acum nu ma mai privesti cu aceeasi pasinue ca la inceput. Inainte, daca iti aduceam o floare, mai intai o miroseai si apoi ii cautai un vas cu apa in care sa o pui.
Femeia: Deci, motivul pentru care doriti o inima, e ca sa completati jumatatile pierdute de voi?
Tanarul: Da.
Tanara: Da.
Femeia: Nu o primiti, imi pare rau.
Tanarul: De ce?
Femeia: Pentru ca atunci cand v-am vazut asezati pe acele scaune, mi-am dat seama ca nu stiti ce aveti. De asta am si intarziat. Am sperat ca veti pleca. Ganditi-va un pic. De ce sa luati o inima, sa o rupeti in doua si sa vi le completati pe ale voastre, cand e mult mai simplu sa va uniti jumatatile voastre si astfel sa fiti completi amandoi?

Tanara se uita zambind catre tanar. Tanarul zambeste si el.

De multe ori, solutiile la probleme le avem in noi insine, insa e nevoie de o pauza, o privire de dinafara pentru a o gasi.

Ganduri din fata biroului (II)

2011-03-28T20:46:00.002+03:00

Ce mult a trecut de când eram în băncile liceului, când umblam după caiete pentru a-mi completa temele, când mă întrebam dacă oare astăzi e ziua în care o să primim lucrare de control... Ce mult a trecut de când nu am mai văzut un catalog sau absenţe încercuite. Acum, totul pare mult mai simplu şi asta cam face ca totul să-şi piardă din farmec.

" Sunt zile în care sunt invidios pe câinele care doarme la noi în birou. Sunt invidios pentru că primeşte toată atenţia atunci când are nevoie de ea. Sunt invidios pentru că din când în când îl mai aud sforăind în timp ce neuronii mei se aprind şi se iau la harţă în faţa tastaturii... "

" Deja începe a 8-a luna de servici şi concluzia la care am ajuns e că serviciul e 30% creaţie şi 50% muncă. 30+50 = 80% ; vă întrebaţi unde sunt restul 20% ? Ei bine, sunt în abilitatea de a face ca cele 50% să pară mai uşoare. "

" Internetul e prezentat ca un infinit. Însă, eu am ajuns la capătul lui. Nu e infinit, ci e chiar foarte finit şi mic. Cândva, parcă era mai interesant când dădeai întâmplător peste o cunoştiinţă. Acum, Facebook are grijă să îţi bage în listă pe absolut toţi oamenii pe care e posibil să îi cunoşti, sau chiar dacă nu îi cunoşti. Nu spun că e un lucru rău, însă e ciudat să întinzi mâna (sau mouse-ul) şi să primeşti ce vroiai. "

" S-a mai dus o zi, o altă zi care parcă am mai trăit-o de vreo 30 de ori până acum. O altă zi fără tine. De data asta însă, o zi care mi-a amintit că iarna e pe terminate. Sper să vină şi alte zile, zile cu soare, zile în care să nu mai văd dimineaţa porumbeii îngrămădindu-se pentru a se încălzi. Nu mi-e dor de vară... mi-e dor însă de noptile de vară. "

Baiatul invizibil

2011-02-28T22:16:00.006+02:00

E dupa-amiaza, si lumina soarelui se strecoara incet printre draperii. Camera e goala, si langa geam era un birou. Era biroul tanarului nostru.. Langa tastatura, pe birou, era un stilou. Il primise cadou cu ani in urma, insa nu-l mai folosise de luni de zile. Tanarul se aseaza la masa, si ridica stiloul. Se uita un pic in jur. Nimic nu se misca, nimic nu se vede. O raza de lumina ajunge la el. Se uita atent si observa ca se reflecta de pe o foaie alba, A4. Incet, intinde celalata mana sprea ea, si observa ca nu are nici macar un punct pe ea, e neatinsa. Un stilou nefolosit, si o foaie nescrisa... un tablou mai trist nu s-ar putea. Asa ca, aduce foaia langa stilou si incepe sa asterne cuvinte pe ea.

Scumpa mea,

Ce mai faci? Ma gandeam la tine, si vroiam sa-ti trimit un zambet pentru inima ta. Singura cale sa fac asta, ar fi sa il astern pe hartie. Asa ca asta o sa si fac. Hope you`ll read this.

Ce mai faci? Eu abia m-am trezit, si gandul mi-a fugit la tine, ca in fiecare dimineata. Asta poate pentru ca am adormit cu gandul la tine si implicit, zambind. Sa stii ca te-am visat aseara, te-am visat in bratele mele. Era cald si bine. Eram afara. Era frumos si stateam pe o banca. Amandoi aveam cate un zambet pe buze, pe care ni-l puneam fiecare pe buzele celuilalt, si cate o prajitura in mana. Era o clipa perfecta. Daca as fi putut, as fi taiat cu foarfecul acel moment, si l-as fi inramat langa inima mea, dar nu pot decat sa-l pastrez ca si amintire.

Mi-e dor de tine. As vrea sa dau timpul inapoi, si sa-ti pot oferi tot ce ai fi meritat, dar timpul e ca si apa, niciodata nu isi schimba sensul. Imi pare rau ca nu am stiut sa te tin langa mine, imi pare rau ca ti-am promis ca voi fi tot ce ai nevoie... Imi pare rau ca nu am apucat sa te sarut inca o data. Mi-au ramas doar amintirile, mi-au ramas doar visele, si mi-a ramas o parte mica din inima ta. Sa stii ca imi lipsesti mult, si nu stiu cum sa umplu golul lasat de tine in bratele mele.

Near you, I was happy. Near you I was a dreamer again... Every single night my heart would wander off, only to find your window. A piece of my heart will always be yours, and all my dreams right now, are forever linked to you. I miss you, my hear misses you... You made us both smile...

I miss you.
I miss us.
I miss to feel how our lips touch.

Your little wolfy.

Odata scrisoarea incheiata, o lacrima cade pe foaie, chiar dupa fraza de incheiere. Un pic din cerneala se scurge in ea, si capata o culoare albastra. Tanarul citeste scrisoarea cap coada, zambeste cu coltul gurii, inchide ochii, si o pune deoparte. Se ridica de la masa, si pe masura ce se indeparteaza de scrisoare, tanarul devine invizibil, pierzanduse in ziua ce abia incepuse.

Poate va intrebati de ce disparuse tanarul? Pentru ca inima lui era acum in acea scrisoare. Pentru ca acolo era singurul lucru care il facea unic, si pentru ca ea era singura persoana ce l-a facut sa se simta special. Acum fara ea si fara inima lui, era un simplu oarecare, un simplu omulet.

Teorema unui sentiment

2010-09-05T00:47:00.005+03:00

Sa dau dovada ca totusi, am absolvit o facultate de Matematica-Informatica, m-am gandit sa va zic teorema mea, gandita azi si demonstrata in timp.

Se ia un sentiment. Pe langa senzatie, acest sentiment este definit de durata si intensitate. Lungimea se masoara in secunde, si intensitatea in numarul de persoane afectate. Asadar, folosind aceste doua aspecte, putem spune ca un sentiment are o lungime (durata) si o latime (intensitate), si deci are o arie ( = lungimea x latimea ). Partea frumoasa, abia acum incepe, dar presimt ca vreo 50-60% din cititori deja nu vor ajunge aici niciodata. Pacat.

Teorema mea suna cam asa: Daca un sentiment A are o arie X, atunci el poate fi transformat intr-un sentiment B avand aceeasi arie X, daca si numai daca A si B sunt sentimente ce au la baza aceeasi senzatie.

Cu ce ne ajuta teorema asta? De exemplu. Se ia un sentiment provenit din tristete. El poate avea o lungime sa zicem de un o ora si o latime imensa, sau altfel spus, afecteaza toate persoanele cu care intri in contact. Putem transforma sentimentul acesta in altul, tot provenit din tristete, insa care sa dureze sa zicem, o zi, si sa afecteze doar 50% din persoanele cu care intri in contact.

De ce ar conta asta? Aici e partea cu adevarat interesanta si importanta: cu cat latimea unui sentiment e mai mare cu atat mai permanente sunt urmarile ... Unele sentimente e bine sa fie transformate pentru a li se micsora aria, altele dimpotriva, transformate pentru a li se mari aria. Teoremele exista doar ca si unelte, daca le folosim sau nu, depinde de noi insine....

Ganduri din fata biroului (I)

2010-08-23T20:52:00.003+03:00

"Sentimentele mele sunt scrise cu o pana smulsa din aripile vantului, inmuiata intr-o calimara in forma de inima si asternute pe paginile vietii mele. "

...

"Astazi eu nu pot scrie ce simt, decat tastand nebuneste litera dupa litera, uneori necitind ce a rezultat dintr-o astfel de zvacnire de cateva secunde. Mi-e dor de stiloul cu care am scris 5 an ide zile, intre clasele 1 - 5. Era un stilou clasic, fara rezerve de care te rugai sa nu explodeze cand le schimbai. Era un stilou care ma fascina, caci de fiecare data cand scriam, priveam cum se arcuia penita si cum incet, literele si numerele capatau forma. Ueori mi se intampla sa fiu atat de captat de acest lucru, incat asteptam cu entuziasm urmatoarea litera, uitand ca mana mea si mintea mea erau cele ce ii dadeau nastere."

Universul meu

2010-08-23T20:16:00.002+03:00

Totul la inceput era negru. Negru precum noaptea intr-o padure moarta sub un cer innorat. Niciun sunet, nicio urma de lumina... nimic. Asa arata universul meu la inceput. Timpul a trecut, si pe masura ce am inceput sa inteleg ce se intampla in jurul meu, a avut loc in Big-bang. Asa a aparut un soare si o planeta. Planeta nu avea luna, insa orbita in jurul soarelui. Planeta, era prea aproape de soare, si de aceea nimic nu putea trai pe ea. Era o piatra fara cer, fara oceane, fara viata...

Anii treceau, si viata se tot baga peste existenta mea. Incet, viata imi servea in fiecare zi, portia de sirop cu lingurita, cum facea mama cand eram bolnav. Insa viata nu ma vindeca, ci ma imbolnavea cu sentimente noi si tot mai ciudate. O lingurita pentru iubire, o lingurita pentru fericire, o lingurita pentru tristete, si tot asa. Fiecare picatura insa, indeparta incet incet planeta de soare, si astfel, incet incet, au inceput sa apara urme de viata si pe ea. Deoadata, cerul si-a facut aparitia, si norii l-au urmat. Apele au inceput sa curga din crapaturi in piatra, si au dat culoare planetei. Doar vantul era stapan pe acel pamant, un vant solitar. Cald sau rece nu conta, caci nu avea cine sa-l simta sau sa-i opreasca fuga nebuna. Era trist pe acea planeta. Zilele erau linistite, noptile erau lipsite de stele. Era o lume numai buna de lenevit, caci era plina de apa, si pe ici pe colo, cate o plaja pe o insula inca neinghitita de ape.

Am crescut, si intr-o noapte, m-am trezit pe acea planeta. Era o lume ciudata, dar foarte familiara. Era lumea mea. Toata noaptea am zburat, am mers pe apa, am innotat ore pe sub apa fara sa fie nevoie sa respir. Si asa, nopti la rand poposeam pe acea planeta. Pana cand, intr-o zi, o insula aparu langa a mea, si pe acea insula era o tanara ce o cunosteam. Innot, m-am indreptat catre acea insula si m-am asezat langa prosopul ei, pe care ea se bronza. Prima mea iubire... N-a fost sa fie insa de durata, si dupa un timp, intr-o noapte, insula a ramas, insa tanara a disparut. Prima despartire... Si tot asa, trecand prin viata, planeta mea s-a umplut de insule, si oceanul in care candva innotam liber a inceput sa dispara. Acum era cat un lac...

Vazand asta, intr-o noapte, m-am oprit si m-am apuca de pescuit. Intamplator prind pestisorul de aur. Il rog sa imi implineasca trei dorinte, insa pestisorul imi raspunde ca el nu poate decat sa dea nastere la vise. Auzind asta, dau drumul pestisorului in mare.

Se face noapte pe planeta. Intins pe spate, privind cerul intunecat langa focul facut pe plaja, admir cerul si suspin. Suspin dupa vremea in care aveam un ocean in lumea mea, suspin dupa fetele ce si-au lasat insulele pe planeta mea... suspin. Ma ridic incet, imi strang genunchii in brate, si imi soptesc:"As vrea ca lumea mea, sa se loveasca de lumea ta, si sa o iau de la zero alaturi de tine." Ma aplec langa foc, il sting si ma trezesc...

O zi de lucru...

2010-07-03T16:59:00.000+03:00

E ora 22.00 intr-o seara din cursul saptamanii. Nu conteaza ca e zi de lucru sau e week-end, omuletul nostru trebuie sa se prezinte negresit la servici, caci e indispensabila prezenta lui. Ceasul ii suna si se trezeste. Se imbraca repede, isi ia matura si forasul, si iese pe usa. Se urca pe o scara de 100 de ori mai mare decat el, si incet incet, ajunge la condica. E singurul pe lista. O semneaza, trage o gura de aer in piept si deschide usa incaperii de care avea el grija. Era din nou haos si praf peste tot, si doar acu 24h facuse curat. Dezamagit ca nimic din ce a facut nu se vede acum, se imbarbateaza singur si ia din nou provocarea de a ordona tot.

Amintirile erau imprastiate peste tot, unele mai puternice erau inca intregi ca niste fotografii sau filme, altele erau facute praf... A, nu v-am zis? Omuletul nostru lucreaza ca pastrator al amintirilor si organizator al lor, iar camera de care are grija, e mintea unei persoane. Datorita acestor muncitori, dimineata de dimineata ne trezim relaxati, cu cateva lucruri pe cap, si de fiecare data cand vrem sa ne amintim de ceva, le gasim pe toate asezate in dosare ordonate alfabetic. Si nu in ultimul rand, daca nu erau ei, nu am mai fi putut avea amintiri noi, caci praful ar fi umplut tot spatiul... Asa ca, e cu adevarat o ocupatie foarte importanta pe care o are.

Revenind insa la eroul nostru. Ia matura si incepe sa curete amintirile de pe jos... Amintiri banale, cu numere de la unele masini vazute in ziua aceea, florile din centru, preturile din magazin, si altele. Printre ele insa, din cand in cand, mai zareste cate o amintire ce ar merita salvata. De exemplu acum, zareste un ceva stralucitor. "E zambetul unei fete si privirea ei de care s-a ferit cand era in troleu. Merita pusa deoparte". O ia si o duce in dosar sub litera F, la "frumos".

Asa o tine 4-5 ore in fiecare seara. Se face ora 04.00 si curatenia e gata. E ora pauzei. Ia scara, si se uita printre litere. "Amintiri peste amintiri s-au strans aici. Parca toata viata lui e si viata mea." Rasfoieste amintiri din copilarie, lucruri facute pentru prima oara, examene date, teste ale vietii trecute... Saruturi pierdute prin dosare, dorinte ramase doar pe hartie, lucruri ascunse sub pres. El le stia pe toate. Si e trist, e trist impreuna cu el, zambeste, cand zambeste si el... Sunt legati impreuna, sunt legati pe viata. Insa, el a ales sa se angajeze aici in prima secunda in care aceasta persoana a deschis ochii si a inceput sa retina, sa stranga amintiri... "Ia sa-i fac o surpriza si sa-i reamintesc cate ceva". Acestea sunt cuvintele de duc la visele care nu ti le poti explica, acele vise in care revezi persoane de care ai uitat ca exista si simti sentimente ce ai uitat cum se numesc...

E ora 09.00 dimineata. Obosit, spala matura si forasul, priveste incaperea curata si ordonata, inchide lumina, si usa. Semneaza condica de plecare. Si coboara greoi treptele scarii. "Sper sa nu mai fie atat de mult praf ca azi si maine". Omuletul nostru inchide ochii si adoarme, in timp ce persoana de a carei minte are grija, se trezeste...

Reteta unei povesti

2010-05-14T11:48:00.008+03:00

Un caiet, un stilou, o limba ce poate fi scrisa, si o mana care sa le stranga pe toate si sa le dea un rost. Aceasta este o parte din reteta unei povesti. Se ia caietul si se incepe o fila noua. Se alege un titlu sau cel putin se pune unul de forma, pentru a da un nume acestei povesti, caci o poveste fara nume e ca o lacrima fara sentimentul care sa o fi nascut. Incet incet, se contureaza pe rand personajele din poveste, urmand apoi a fi puse intr-o lume in care ele sa se simta in largul lor.

Poveste fara sfarsit

Povestea noastra se desfasoara in trecut si se termina in viitor. In prezent insa nu se intampla absolut nimic. Personajele s-au intalnit in trecut, si au murit in trecut, povestea lor ramanand neterminata. Si totusi, orice poveste are un final. Erau tineri, insa lumea din jurul lor era plina de ura si teama. Era perioada razboiului, Al Doilea. Multe lacrimi de sange peste tot, popoare ce-si plangeau barbatii, popoare ce-si plangeau copiii... Cum poti incepe o poveste in aceste timpuri, cum poti fi ignorant de tot ce se intampla in jurul tau? Un baiat si o fata insa, in floarea varstei, pot face asta. Se stiau de cand erau mici, au copilarit impreuna. Primul lor sarut si prima lor cearta a fost cu celalalt. Erau indragostiti, cu toate ca restul omenirii era indoliata. Suna egoit din partea lor, insa daca stati sa va ganditi, daca cineva nu tine steagul sperantei sus, atunci care mai e rostul...

Zi de zi, se duceau la cursuri impreuna, la aceeasi scoala, cu colegii lor, insa in fiecare saptamana, unul cate unul dispareau, plecand sa lupte. Tanarul vedea lucrul acesta si il framanta. Tanara simtea ca secunda se apropie, insa incerca sa o ignore, sperand ca totul se va termina pana ca ea sa vina. Povesti de eroism curgeau dinspre front, povesti cu titani ce infrangeau de unii singuri batalioane intregi... Povesti ce alimentau framantarile tanarului. Insa era de ajuns o privire in ochii ei pentru a domoli focul din el. Ea era motivul pentru care nu el putea sa faca nimic. Ea era intregul lui univers si vroia sa o stie in siguranta, cum altfel decat ramanand alaturi de ea. Tanara stia ca inima lui era casa ei, si fara el langa ea, ar fi fost singura. Parintii lor erau fie pe front, fie lucrand in fabrici. El facea din cand in cand mancare si ea obisnuia sa se amuze pe tema asta. Zilele se scurgeau lent, si noptile si mai lent. Ziarele anuntau finalul razboiului, insa zvonurile erau mult mai pesimiste. In aer se simtea miros de sange, in cer se vedeau oglindite lacrimile lasate in urma de toti cei ce nu au apucat sa-si revada familiile. O furtuna se apropia, o furtuna ce avea sa schimbe multe.

Ziua a inceput precum oricare alta, cu tanarul la fereastra fetei, cu o floare proaspat culeasa si cu un sarut care o astepta. Ea il aude strigand-o si iese pe geam. Il vede si ii spune sa astepte putin ca nu e inca pregatita. Neavand de ales, tanarul intra in casa peste fata, in timp ce aceasta isi alegea tinuta. O surprinde in halatul de baie, o ia in brate, o saruta cu foc, apoi ii da floarea. Ea ia floare si il saruta, il ia de maini si se arunca in pat. Cerul era senin precum apa din paharul in care acum era floarea pusa. Se uitau unul in ochii celuilalt. "Mi-a fost dor de tine". Fata sare din pat si se inchide in sifonierul cu haine. Dupa 20 de minute iese. Tanarul nu mai era in pat, ci o asptepta dupa usa. O ia in brate speriind-o, insa ea rade si il saruta. Se impinge in pieptul lui, si el ii da drumul. O pirueta, doua... se simte precum o printesa. Tanarul o admira, ii zambeste si ii spune: "Esti frumoasa". Tanara emotionata ii zambeste, il ia de mana, si coboara in viteza scari pana jos. Mereu a stiut cum sa o faca sa se simta cea mai frumoasa, mereu a stiut sa o aprecieze... Mereu a iubit-o si ea l-a rasplatit cu aceeasi moneda.

Ajungand langa cladirea unde invatau ei, citesc un afis: "Cursurile se suspenda pe termen nelimitat". Usa era inchisa si nimeni nu parea a fi in cladire. Tanara il strange de mana pe baiat:"Am un presentiment". Tanarul ii zambeste, chiar daca si el simte ceva in neregula. O ia de mana si ii propune o cina in seara asta in oras. Tanara accepta doar daca dupa, se retrag la ea acasa pentru desert. El accepta si o conduce pe fata pana acasa la ea. Sub pretextul ca se duce sa se aranjeze, o saruta si se grabeste sa plece in oras sa caute un restaurant si un cadou. Restaurante erau multe insa preturile il faceau sa caute in continuare. In cele din urma, cumpara cate ceva de la un magazin de langa el, lumanari, un vin dulce, si face din casa lui un restaurant in toata regula. Seara se asterne peste oras, emotiile cresc in sufletul fetei. Cineva ciocaneste la usa. Era el. Fata coboara intr-o secunda. Jos ajunsa se opreste in spatele usii si intreaba:"Cine este?". Tanarul zambeste si ii raspunde: "Valetul domnisoara, am venit sa va conduc catre stapanul meu". Fata deschide usa, si cu o atitudine de regina, ii intinde mana spre a fi sarutata. El se apleaca si ii saruta mana. Ea chicoteste, moment in care el se ridica brusc si o ia in brate. Una - doua piruete... Erau un cuplu frumos.
Tanarul o leaga la ochi si o conduce pana la restaurantul lui. Ajunsa sus, o aseaza pe scaun si ii dezleaga esarfa de la ochi.
- Iti place? , intreaba temator tanarul.
- E mai frumos decat ma asteptam. Si mirosul. Nu-mi zi ca ai gatit...
- M-a ajutat mama inainte sa plece, asa ca de data asta nu ai ce-mi reprosa.
- Ramane de vazut.

Seara decurge in aceleasi toane de ironie pe seama mancarii, insa ce e drept, era buna. Lumanarea se topeste sub presiunea zambetelor celor doi ce umpleau intreaga camera. Tanarul se ridica si strange masa... Tanara vine si il ajuta sa spele vasele. Odata asezate farfuriile la locul lor, fata ii zice: "Ma duc dupa desert". Tanarul vine incet catre fata, scoate esarfa pe care i-o legase cand a adus-o la el, si i-a soptit la ureche:
- Gaseste-ma.
El se indeparteaza si se duce sa caute un disc. Intre timp, tanara cauta sa dea de el, ascultand tot ce se intampla in jurul ei. Merge ea ce merge, se impiedica si cade pe canapea. Tanarul vede asta, si se apropie incet de fata, nelasand-o sa isi desfaca esarfa. O saruta pe buze si ii spune: "Stai inca un pic cu esarfa." Fata sta cuminte asteptand parca ceva. Tanarul ia discul si il pune in gramofon. Un vals lent umple camera incet, inconjurand trupurile celor doi. Tanarul se apropie de fata si ii da esarfa de la ochi. O saruta si o priveste tandru. Ea se face mica mica si se cuibareste la pieptul lui, in timp ce se lasa purtat de tanar pe acordurile gramofonului.
- Tii minte cand m-ai sarutat prima oara? Aveam 10 anisori si tu 8. Mi-ai dat un pupic pe obraz cand ti-am dat marul meu.
- Tin minte, dar nu de asta te-am pupat. Imi placea de tine ca erai singului baiat care se juca cu mine.
- Si mai tii minte cand am stat toata noaptea in foisor ca sa prindem rasaritul de soare?
- Tot ce tin minte e ca de fiecare data cand dadeam sa adorm, tu ma sarutai lung lung, si eu ma simteam ca frumoasa din padurea adormita in acele clipe, printul meu.
Se face liniste, si cei doi asculta valsul ce inca nu s-a terminat. Danseaza incet pe acordurile inimilor lor de data asta... Totul insa se opreste intr-o secunda. Sirenele pornesc si luminile se inchid in intreg orasul. Totul se opreste, totul ingheata. Tanarul fuge spre geam si o uita pe fata.
- Unde esti?
- Aici, vin imediat.
- Nu te vad.
- Gata gata, sunt aici. Am fost sa vad daca e vreun pericol. Si nu e.
- Sa nu mai pleci asa...
- Promit.
Fata il saruta incet incet, si el o ia in brate. In lumina lumanarii cei doi par o fantoma, ce incet dispare in intuneric in drumul lor spre dormitor. Dupa ce trece pragul cu ea in brate, ii sopteste:
- Inainte sa inchid usa, sa stii ca maine o sa-ti cumpar 20 de trandafiri rosii, cate unul pentru fiecare an in care ai fost alaturi de mine si m-ai suportat.
- De-ar fi sa ma pot intoarce in timp, tot pe tine te-as alege de fiecare data, caci tu esti casa mea, si la pieptul tau as vrea toata viata sa stau.
Usa se inchide un urma lor, lumanarea isi da ultimile clipe de lumina. Acum, povestile nu-si mai au rostul, caci pentru ce urma sa se intample nu exista cuvinte care sa poata transpune sentimentele celor doi... In acelasi timp, insa pe masa din casa fetei, prajitura statea cuminte si isi astepta mesenii...

E dimineata. Ochii i se deschid mari, si tanara intinde mana catre dreapta ei, insa patul era gol. Se intinde ca o pisicuta si il striga dar acesta nu raspunde. Se uita in jurul ei, insa patul nu ii era plin de flori si nici in jur nu mirosea a trandafiri.
- Stiam ca o sa uite.
Se ridica incet si isi ia un halat pe ea, halatul lui. Iese pe geam si vede lume agitandu-se si fugind. In oras era un nor de fum... In striga din nou, insa el nu raspunde.
- S-o fi dus sa ajute cu ceva.
Se imbraca repede cu hainele care a fost aseara, si ciufulita iese in strada. Incearca sa opreasca pe cineva sa intrebe ce s-a intamplat, insa nu reuseste. Se pierde in multime si se lasa purtata de ea catre locul de unde iesea fum. Era floraria de unde tanarul lua mereu flori. Ea se uita in jur, insa nu il vede nicaieri. Intreaba pe cineva care statea langa ea:
- Ce s-a intampla?
- Azi dimineata o bomba a cazut pe florarie. Era lume inauntru.
- Cine??? Cine era inauntru???
- Nu stiu...
Inima fetei se face mica cat un purice. Ochii i se paiejenesc, pielea i se face ca de gaina... Cade in genunchi si nu poate crede ca asta e realitatea. Se ciupeste, insa nu se trezeste. Ceea ce traieste e real... Cineva o ridica in picioare, si o intreaba daca se simte bine. Fata nu mai aude nimic, nu mai intelege ce se intampla cu ea... Nu isi mai simte trupul, nu isi mai poate controla instinctele. Cade in genunchi cu mainile la ochi plangand... Cei din jur ii fac loc, si incearca sa o intrebe ce s-a intamplat. Insa niciun raspuns.

Din multime cineva isi face curaj, o ridica in picioare si ii da o palma. Pentru o secunda, fata isi revine, si ii zareste chipul. Era in fata ei, era in regula... nu patise nimic. Il strange in brate si il saruta:
- De ce ai plecat de langa mine. Am crezut ca ai patit ceva. Am crezut ca te-am pierdut pentru totdeauna.
- Ma scuzati, insa nu stiu despre ce vorbesc.
Uimita de raspuns il priveste din nou, si era un necuoscut.
- Vroiam doar sa aduc cu piciorele pe pamant domnisoara. Nu stiu ce s-a intamplat, insa nu e timp de plans. Luati o galeata si ajutati-ne.
Fata incremeneste. Ia galeata insa nu stia ce sa faca cu ea. Incet, cu galeata in mana, se indreapta catre casa de unde plecase, catre patul unde s-a scris povestea ultimei nopti de dragoste. Era o statuie ce insa se misca. Ajunsa in casa, se intinde in pat si incepe sa planga mai puternic ca niciodata... Nu se putea opri, nu se putea controla. Mirosul lui era peste tot, pe pielea ei, pe hainele ei, in inima ei. Se decide sa faca un dus, insa cu putin folos... El a ramas cu ea si va ramane pe vecie...

Anii au trecut si tanara s-a casatorit, a avut copii, si acum e batrana. Si-a iubit sotul, si el a iubit-o pe ea. Acum asteapta nepotii in pragul casei. Insa povestea ei s-a incheiat cu multi ani in urma, odata cu el...

Povestile nu au un final agreat de toata lumea, si mereu cineva va gasi ceva in neregula, insa un final e un final, si el trebuie acceptat... Povestea aceasta insa nu a avut ocazia sa se incheie, si nu se va incheia niciodata, poate doar candva, undeva, in viitor...

Intotdeauna

2010-04-09T00:35:00.004+03:00

O noapte de vara, doar in doi... Ne jucam de-a v-ati ascunselea prin casa. Castigatorul ia ultima lingura de inghetata. Intri pe varfuri in dormitor crezand ca ma vei gasi acolo. Camera era insa goala. Geamul intredeschis, lasa doar un pic de vant in camera, destul insa cat sa umfle draperiile care erau trase. Cerul afara era innorat, insa se putea observa ca era luna plina. Becurile din camera erau inchise, afara intuneric precum cerneala. Insa din cand in cand, cate o raza de luna se strecura si lumina tot. Dai sa te intorci si de nicaieri apar si te prind in brate. Tresari si tipi, dar cand imi simti bataile inimii te linistesti si razi.

- Deci am castigat?
Zambesc si te invit sa-ti revendici premiul. Pe pat observi un trandafir. Seamana cu cei din fata casei. Te intorc si te propii de pat. Te asezi ca pe o banca pe marginea lui. Ma asez langa tine. Scot din buzunar o esarfa si ti-o pun la ochi. Termin de legat, si te iau de mana. Te ridic, si incet, strecor mana mea din a ta, si ma pierd prin camera. Primul tau instinct e sa duci mana la spate sa te dezlegi, insa nu o faci. Razi, insa nu te misti, nu te intorci... Doar astepti... Incet, vin si te sarut pe buze...
- Mi-am papat premiul... Raule...
- Nu l-am papat, doar l-am imbunatatit.
- Cum?
- Astepta si vei vedea.
Te sarut pe gat, Si iarasi ma pierd in camera... Te privesc cateva secunde. Erai imbracata intr-o camasuta cu nasturi, si niste pantaloni de pijama... Insa la fiecare raza a lunii care patrundea in camera, tu parea goala, cu o aura luminoasa in jurul trupului tau. Incet, te strang in brate si te sarut pe gat acolo unde era desfacut ultimul nasture. In sus, tot mai sus, pe obraz, pana pe buze, insa cu fiecare sarut, desfac si cate un nasture de la camasa ta... Pana ajung la buzele tale, termin toti nasturii. Te iau in brate, si te intind pe pat. Iti dau jos esarfa de la ochi. Te privesc si ma privesti... Imi zambesti timid. Iau trandafirul pe care il dadusem deoparte si cu el conturez si urmez fiecare linie, fiecare curba a trupului tau... Cand in sus, cand in jos, insa de fiecare data, dand cu petalele ei, cate un pic din camasa desfacuta la o parte. Pieptul ti-e gol, si luna il umple de lumina. Tu cu mainile tale, incerci sa ti-l acoperi. Zambesc, si las floarea deoparte. Vin spre tine, si te sarut pe buze lung. Iti indepartezi mainile de pe trup, si le asezi pe chipul meu, prin parul meu. ma opresc din sarut, si ma uit la tine zambind. Incep sa inchei fiecare nasture, lasandu-l doar pe cel mai de sus desfacut, intocmai cum erai inainte. Te iau in brate, si cand sa ma ridic cu tine din pat, te intinzi dupa floare.
- Era cat pe ce sa te scap, si cadeam si eu.
- La bine si la rau trebuie sa ma urmezi...
Radem... Te duc, afara, pe canapeaua de pe terasa. Te cuibaresti la pieptul meu imediat ce ne asezam. ma uit la tine, si pari a te simti vinovata.
- Ce s-a intamplat?
- Nu esti suparat, nu?
- Pentru ce?
- Pentru ca suntem aici si nu inauntru... Stii tu...
Rad...
- Stai linistita...
Zambesti si strecori o mana in buzunar, de unde scoti esarfa si ma legi la ochi cu ea... Apoi fugi pe iarba din fata casei...
- Cauta-ma.
- Stii bine ca te voi gasi...
Ma riric, buimacind, cautand un reper. In cautarea mea insa am ajuns pe scari si inevitabil, am ajuns cu fundul pe pamant. Vii intr-o graba razand, ma dezlegi si ma saruti.
- Te-ai lovit?
Te iau imediat si te rostogolesc pana in iarba de langa noi... In par sunt zeci de fire de iarba proaspata, insa in ochii tai se reflecta intreg universul. Radem si zambim. Te sarut pe locul unde nu a fost inchis cel mai de sus nasture, si incet urc spre buze. Tu strecori mainile, si incet, iti desfaci cate un nasture de la camasa...
- Promite-mi ca orice s-ar intampla, vei fi mereu aici cu mine.
- Voi fi... intotdeauna.

In jurul Pamantului in 24h

2010-03-21T19:59:00.003+02:00

Ora 08.00 . Te trezesti incet incet, ma saruti ca sa nu fii singura trezita, te ridici din pat si intri direct in baie sub dus. Trec 2 minute si sar din pat, dar tu esti inca sub dus. Nu-mi dai de ales, asa ca ies din casa, merg 10-20 secunde prin iarba inmuiata in roua, si sar in lacul din fata casei noastre. Doua trei ture de lac, apa rece ca privirea ta cand te contrazic, altfel spus calduta doar pe dinauntru. Soarele inca nu a patruns in zona, caci in jurul lacului sunt munti inalti si paduri falnice. Ies din apa lacului, si chiar atunci si tu iesi de sub dus. Repede repede vin si te iau in brate, si te strang ca si cum nu te-as mai fi vazut de ani buni. Te las incat sa aluneci pana ajungi din nou cu picioarele pe pamant, si cand buzele tale ajung langa ale mele, te sarut. Inchizi ochii, si ma saruti dulce, timp in care, in timp ce te sarut, te duc incet sub dus din nou...

Ora 09.15. Iti servesti cafeluta sau cubuletul de ciocolata in timp ce eu fac o salata de legume cum am invatat in copilarie, ca la mama acasa. Cu muzica, tu te ocupi astazi. Rasetele noastre, si muzica, amestecate, umplu padurea din jurul nostru pe o raza de 1km.

Ora 10.00. Iei un prosop cu tine, si ochelarii de soare. Eu iau crema de bronzat. Ma iei de mana si iesim impreuna pe usa. Suntem pe o plaja de la ecuator. Caldura planda dimineata, apa calda si limpede ca ochii tai. Oameni cat vezi cu ochii deoparte si de alta, insa nu intr-atat de multa incat sa nu gasim un loc pentru prosopul nostru. Iau crema si cu grija, te acopar cu un strat protector de crema, exact cum cu o noapte inainte, te-am acoperit cu un strat de saruturi. Zambim, alergam, sau ne plimbam pe nisipul umed. Sarim peste valuri, sau cautam pestu sub apa. Ne jucam...

Ora 12.20. Imbracati precum turisti, cu suveniruri la noi, servim un croasant in restaurantul din varful Turnului Eiffel. Atat de sus incat zgomotele orasului nu ajung pana la noi. Atat de sus incat, toata arta, toata istoria si toata iubirea de jos, se vede urcand pana la ceruri precum fumul de la soba iarna...

Ora 14.00. Safari in Africa. Animalele, amortite de caldura intensa se ascund in baltile intunecate, care sunt mai rare decat diamantele in acea zona. Privim de aproape lei si girafe, si ne intrebam oare cine e cu adevarat stapanul Pamantului.

Ora 16.00. Padurile ecuatoriale. O ploaie calduta, pica din ceruri, insa pana la noi, doar zgomotele picaturilor ajung. O picatura isi face loc printre frunze si iti aluneca pe obraz. Cu saruturi o culeg incet si apoi o presar pe buzele tale.

Ora 19.00. Pe canapea, acasa, cu un film nici prea prae, nici foarte foarte, dar nu conteaza atata timp cat cu te cuibaresti la pieptul meu.

Ora 21.00. Suntem intr-un restaurant din Italia si servim o portie de paste precum in Doamna si Vagabondul.
Ora 23.00. Intre Pamant si Univers, in varful piramidelor din Gizeh, privim stelele si rememoram tot la fel de multe amintiri si saruturi. Intre lumi, suntem doar noi doi...

Si maine, o luam de la capat.

Monolog in miez de noapte (II)

2010-03-20T01:10:00.002+02:00

Putine lucruri se pot spune despre o poveste in curs de creare: e nevoie de un subiect, e nevoie de personaje competente, e nevoie de o limba adecvata, de un decor perfect si de un narator care sa patrunda adanc in sufletul personajelor. Dar nicaieri nu se precizeaza despre narator, ce ii ramane de facut dupa ce povestea se termina... Ce se intampla cu acea voce care capata viata, si traieste fiecare lacrima a personajelor, care simte saruturile dulci pe inima lui, care imparte fiorii din stomac cu indragostitii din poveste... Nimic, naratorul trebuie sa fie o masinarie, care doar sa interpreteze, sa completeze, sa nu existe.

Uite asa se intampla si in realitate, unde naratorul e unul din personaje, unde unul traieste uneori si sentimentele celuilalt, dar si pe ale sale, unde el povesteste si e si personaj. E ca si cum ai putea avea un creion, si orice ai desena ar prinde viata. Ma trec fiori cand ma gandesc la posiblitati... nenumarate.

Prima, as schimba harta Romaniei, a doua, as schimba anotimpul. As pune mai multe stele pe cer, si as face luna ma mare. As desena flori in desert, si copaci pe valurile marii... As desena o fereastra in camera mea, care sa dea in camera ta, sa te pot privi de fiecare data cand mi-e dor de tine. As sterge toate barierele, si toate razboaiele, as sterge toate lacrimile din lume. Cate nu as face cu un asa creion, insa el e doar in povesti real, si la fel si armonia...

Insa ce am fi daca nu optimisti incurabili? Stiu raspunsul, pesimisti convinsi :) ... Dar ce am face daca paharul nu ar fi pe jumatate plin? Stiu si aici raspunsul, l-am umple numa pentru a-l bea pe jumatate... Dar iar si iar si iar... intrebari o mie si raspunsuri mai putine... insa, ce suntem noi daca nu oameni, meniti sa fim naratorii povestii noastre din clipa in care ne indragostim pentru prima oara... Naratori sau personaje, si povesti reale. Alfel spus, viata noastra-i o poveste, si doar ce-i meritosi pot deveni personaje din ele.

Povestile nu sunt doua la fel niciodata, chiar daca personajele uneori sunt aceleasi...

O petrecere in miez de vara

2010-03-18T20:39:00.003+02:00

Te-am visat... te visez mai mereu, insa niciodata nu-mi amintesc decat o fractiune. Aseara insa, te-am visat cu adevarat dupa multe luni. Eram in mijlocul unei camere, o petrecere pare a fi, in jur si tu apareai si dispareai imediat. Erai agitata, parca nu-ti mai vedeai capul de griji. Eu nu inteleg ce se intampla... Ma opresc, inchid ochii, trag aer in piept si totul devine limpede. Era o petrecere acasa, si erai gazda. Deschid ochii si te vad oprita in fata mea.

- Vii sa ma ajuti sau ce faci?
- Imediat. Zi-mi ce am de facut.
- Tine astea si du-le acolo, apoi ai grija ca se termina bauturile si aperitivele...
- Bine bine. Linisteste-te, ma ocup imediat de tot.
Zambesc si ma duc sa rezolv problemele. Termin si ma duc sa te caut, insa nu te gasesc. Pe jos, toti se intretin cu discutii banale, care danseaza, care rememoreaza tineretea... Insa tu esti de negasit. Urc la etaj. O liniste sinistra. Becuri inchise, insa e de inteles, e dupa-amiaza de vara totusi. Intru in dormitor si te vad intinsa in pat cu fata la cearsaf.
- De ce te ascunzi?
- Am obosit...
Ma asez langa tine, si te imping pana ajungi cu fata in sus. Ma asez deasupra ta, privindu-te.
- De ce ai organizat petrecerea asta?
- Sincer, nu mai stiu. Aveam nevoie de ceva...
Zambesc si te sarut. Te opresti din vorbit. Sarutul se termina si imediat incepi sa vorbesti... Te sarut din nou si te opresti iar, si din nou dupa ce ma opresc o iei de la capat. Asa ca ma asez langa tine, privind peretele, furisandu-mi mana pe sub tine si apropiindu-te de mine, pana ce ajungem ureche langa ureche. Ma intorc spre tine, si te intorci spre mine. Te opresti din vorbit si zambesti. Te sarut, si tu ma strangi in brate.
- Hai jos ca te asteapta lumea.
- Vin imediat, numai sa ma spal putin pe fata.
- Bine. Ma duc sa iau pulsul multimii.
Sar din pat, si ma indrept spre usa. Tu erai intinsa in pat, pe mijloc. Erai ca un ingeras... Ma opresc in tocul usii si zambind ma intorc spre tine.
- Sigur vrei sa coboram? ...
- Du-te si nu mai comenta, imi zici zambind.
- Bine bine, dar sa nu zici ca nu am incercat.
Trec 10 minute, trec 15 minute. Tu nu esti de gasit pe jos. Urc sus, si camera e goala. In baie se vede lumina aprinsa. Intru si te gasesc spalandu-te pe chip, cu fata la oglinda si cu spatele la usa.
- Ce faci?
- Nu pot... nu pot sa cobor.
Oftez, si incet ma apropii de tine. Te strang in brate, in timp ce tu suspini. E liniste, si nimic din ce se intampla jos nu mai ajunge la noi.
- Ce se intampla cu tine?
- Nu stiu...
Te sarut pe gat, incet, ca si cum ti-as numara bataile inimii.
- Opreste-te, ce faci?
- Nimic, iarta-ma.
Dau sa ma indepartez de tine, insa intr-o fractiune de secunda, ma apuci de mana, si cu chipul in jos, fara sa ma privesti imi zici:
- Te rog, nu pleca...
- N-am plecat atatia ani de langa tine, asa ca nu voi face asta acum...
Te intorc cu fata la mine, si cu prosopul iti sterg apa si lacrimile de pe chip, si tot machiajul odata cu el.
- Buna ziua domnisoara, de cand nu te-am mai vazut asa frumoasa si tanara. Hai jos ca vreau sa ma mandresc cu tine.
Zambesti, ma saruti si iesi pe usa inaintea mea, lasandu-ma cu ochii inchisi asteptand parca un sarut mai lung. Zambesc fara sa deschid ochii, si apoi ii deschid si vin dupa tine. Te prind inainte sa cobori scarile. Toti ne privesc. Tu chicotesti, eu zambesc.
- Te iubesc...
Inchid ochii si dau sa te sarut, insa nu iti gasesc buzele. Deschis ochii si vad tavanul. Ma uit la telefonul de langa perna, niciun telefon, niciun mesaj. Ma uit din nou, si vad ca e 09.10. Afara soarele isi arunca care o raza prin crapaturile din nori. Ma uit cu un ochi sa vad daca e primavara sau iarna. De data asta e primavara. Imi amintesc de buzele tale, si oftez.
- De ce... oooooooooooooooooooooooooooooooooof.
Trag aer in piept si ma intorc cu fata la perete. "Oare pentru ce era petrecerea?"