Avalansa de comentarii pro si contra pe marginea rateului f64.ro cu investitorul sau strategic a lasat neacoperita, in mare, analiza de oportunitate a deciziei de business. Pana la urma, lasand reputatia rupta-n tur pe care vor trebui s-o care de-acum incolo precum Mosul sacul, f64.ro a avut, dupa parerea mea, o initiativa curajoasa si foarte bine fundamentata.
Sa privim tranzactia din perspectiva actionarilor companiei. O analiza de piata a potentialilor investitori a aratat, probabil, ca orice companie straina sau fond de investitii prezinta riscuri inerente. Iar avantajele imediate ar fi fost discutabile. E clar de ce s-au oprit atat de repede la decizia ideala – Mos Craciun.
Mos Craciun este partenerul strategic perfect pentru orice companie de comert online. Avantajele principale: logistica perfecta, spatiu de depozitare nelimitat si, mai ales, gratuit. In plus, livrarea cu reni este ecologica, presupune costuri minime si – data fiind experienta de aproape 100 de ani – este de incredere. In plus, data fiind traditia cheltuielilor de Craciun, problema accesului la finantare este rezolvata. Partial, insa.
Sâmbăta trecută, am retrait un sentiment demult uitat – nu am ştiut cum a trecut o zi întreagă, deşi mi-am petrecut-o integral într-o conferinţă. Meritul Soranei Savu (dacă citiţi această frază, înseamnă că nu a şters-o, obligându-mă să o pun pe Facebook), în primul rând, pentru că s-a încăpăţânat să treacă peste cinismul meu şi să mă convingă să merg la amintita conferinţă, iar apoi, meritul celor de la Decât o revistă, care au adus oameni speciali, la încă o discuţie cel puţin interesantă din seria “The Power of Story Telling” (http://www.decatorevista.ro/storytelling/2013/index.html.
Desi una dintre concluziile unui studiu realizat de compania de cercetare Unlock Research cu ajutorul mai multor agentii si al unor clienti care investesc in servicii de comunicare a fost ca este liniste in PR, la cea de-a 7-a editie a PR Forum s-a vorbit cam mult despre razboi. Si despre arme, fronturi de lupta, baricade.
Inca nu e liniste in PR. Suntem noi pacifisti si impaciuitori, ne ferim de controverse si de gurile rele, incercam sa prevenim sau macar sa prevedem ceasul rau si pisica neagra care ne-ar putea taia calea, dar, vrem nu vrem, jucam tot timpul in aparare – apararea intereselor clientilor nostri. Si, in cel mai bun caz, purtam discutii la masa verde si semnam armistitii. Nu, nu suntem arbitri, oricat ne-am dori sau ne-am pretinde impartiali, nu suntem nici avocati, pentru ca impartasim obiective comune si cu ”partea adversa”, dar ne gasim deseori intre ciocan si nicovala si cautam sa obtinem remiza aia win-win.
Da, știu, e un subiect care a iscat deja controverse în cercul nostru restrâns (și vicios ar spune unii răutăcioși) respectiv presă-bloggeri-PR. Iar noi, oamenii de PR, ne ferim de controverse ca necuratul de tămâie. Sau mă rog, noi, cei care facem PR corporativ, se necesită mențiunea, pentru că în alte secțiuni ale breslei, cum ar fi PR-ul pentru vedete, controversa e pâinea cea de toate zilele. Și cuțitul, on top of it (sic!)
Dar îmi asum de data asta reacțiile dezaprobatoare mai mult sau mai puțin politicoase pentru că, nu-i așa, oricum lumea se simte datoare să comenteze negativ, pentru aprobări există like-ul.
“Nu stiu daca produsele din categoria tabletelor vor ramane cu noi sau nu in viitor”. Cuvintele astea au fost spuse in 2011 nu de un oarecare, pe strada, ci de unul dintre cei mai influenti oameni din Microsoft. Cand am citit prima data aceasta declaratie a lui Craig Mundie, pe atunci Director de cercetare si strategie al Microsoft, am crezut ca nu vad bine. La vremea respectiva deja tabletele competitiei se vindeau ca painea calda, vanzarile de PC-uri incepusera sa scada, iar Gartner publica deja rapoarte care indicau clar tendintele. Iar ceea ce a urmat a spulberat fara urma de tagada afirmatia de mai sus.
Am citit zilele trecute un articol sau un interviu si imi pare rau ca n-am retinut nici autorul si nici persoana care a promovat articolul pe FB. Nu mai stiu exact nici despre ce era vorba, dar mi-a ramas in minte o anecdota. Persoana intervievata vorbea de o nedumerire a unui antreprenor german care spunea ca “la ei” daca s-ar schimba formularul de TVA ar fi proteste in masa. Daramite daca s-ar schimba TVA-ul de azi pe maine! Si totusi, “la noi” s-a schimbat, antreprenorii s-au adaptat din mers si au continuat sa faca afaceri. “Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi”, ca sa citez poetul.
Puterea povestilor frumoase, spuse mestesugit
Written by Cristina Carp
De la evenimentul de vineri seara mi-au ramas în minte multe frânturi din discursuri. Din discutiile nascute în pauze. Din întrebarile si raspunsurile de la finalul fiecarei sesiuni. Din întrebarile mele pentru mine.
Nu obisnuiesc sa twitter-esc - mie îmi e greu sa-mi iau si propriile notite atunci când sunt absorbita de o poveste asa frumoasa precum cele spuse în prima seara a evenimentului minunat orchestrat de Decât o Revista… si recunosc ca le observam pe colegele mele - un pic invidioasa pe puterea lor de concentrare –cum împartaseau continuu impresii live de la eveniment si reuseau sa fie si conectate la tot ce se întâmpla.
În facultate, am avut două cursuri introductive de jurnalism – unul de scriitură de presă, celălalt de genuri. Unul, reconfortant, ne-a trecut prin toate regulile, ne-a spus cum se scriu titlurile, lead-urile, cate cuvinte are o propozitie, cate mesaje are un paragraf. Celalalt, al naibii de confuz, ne-a trecut si el prin toate regulile, adaugand la fiecare “da, dar…”
Ambele, în succesiune, mi-au fost de folos. Rules are meant to be broken. Dar ca să realizezi ceva ca lumea atunci când încalci o regulă, trebuie să o fi știut și să o fi respectat înainte. De asta, in a treia zi de conferinta, Cristi Lupsa l-a invitat pe Mike Sager sa tina un Master Class – asa incat, daca aflam ca toate regulile trebuie calcate in picioare, sa nu ne miram.
Clear Eyes, Full Heart, Can’t Lose!* – PoS2012
Written by Andra Bilici
Am ezitat mult pana sa scriu postul pe care il cititi acum. Din doua motive: a trecut un an de cand am scris ultima data pe blog si, acum, subiectul este unul important. Inca am emotii, dar The Power of Storytelling 2012 a fost de departe cel mai frumos eveniment la care am participat in ultima perioada. Trebuie sa le transit felicitari celor de la Decat o Revista! Au reusit sa aduca in Romania niste oameni minunati, care timp de cateva ore (nici nu stiu cate, timpul parca a zburat) ne-au purtat de la chicoteli la ras in hohote, de la lacrimi la zamebete pline de optimism. Nu am mai simtit demult asta. Cu regret va trebui sa spun ca am fost doar in prima zi, dar Jacqui Banaszynski, Chris Jones, Mike Sager, Starlee Kine si Travis Fox mi-au reamintit ca vreau si trebuie sa fiu un om mai bun.
Cum vi se pare un jurnal de la ora sapte care sa inceapa cu urmatoarele trei stiri, exact in aceasta ordine: 1. Flavius Koczi, aur la sărituri la CE de gimnastica; 2. Bute, invins de Froch, dar revansa pana in toamna; 3. Romania, locul 12 la Eurovision? Va spun eu: ireal. Varianta reala (pentru toate jurnalele de stiri de seara si nu numai) a fost: Bute, invins de Froch (pe alocuri cu “l-a facut praf” si alte comentarii similare), urmat de “umilinta fara margini” a Romaniei, din cauza prezentei slabe a Mandinga.
/>N-am mai avut rabdare sa urmaresc pana la stirile din sport, unde e posibil sa se fi vorbit de performanta lui Koczi si, de altfel, a intregii echipe de gimnastica masculina. Nici sa ascult pana la capat stirile despre Mandinga. Poate au spus de alte tari cu traditie de invingatori la Eurovision care s-au clasat mai slab decat Romania.
Startups.ro gazduieste o serie de materiale "tutorial" pentru antreprenori. Printre teme, luna asta s-a numarat si una privind strategia de social media. Pentru business-urile mici sau aflate la inceput de drum, social media, folosita inteligent si cu rabdare poate fi extrem de eficienta. N-as zice neaparat cea mai eficienta, dar poate, cine stie? Materialul Alinei Botezatu il gasiti aici, intrebarile ei si raspunsurile mele, mai jos.
De ce trebuie sa existe o strategie pentru social media?
Nu orice companie are nevoie de o strategie proactiva pentru social media. La fel ca si mediile traditionale de comunicare, social media se foloseste in cazul in care ea poate ajuta la indeplinirea unui obiectiv strategic – de business sau de comunicare.
Industria ospitalităţii, adaptată şi reinterpretată
Written by Florenta Ghita
- Bună ziua, două salate cu feta, vă rog.
- Sigur, imediat…Nu mai avem două cu feta, doar una.
- Bun, atunci una cu feta şi una simplă.
- Vegi?
- Da, vegi.
- Imediat…Nu mai avem. Durează cinci minute să facă alta.
- OK.
Despre ce constituie exigente si ce constituie pretentii din partea clientilor m-a intrebat Loredana Sandulescu pentru un material care a aparut in "Biz", numarul din 10-30 aprilie. Mai jos sunt intrebarile ei si raspunsurile mele.
1. Ce asteptari ai de la clienti? (cu referire preponderent la asteptari punctuale: ce consideri a fi un deadline rezonabil?, durata ideala de feedback, timp necesar de research etc)
Asteptarile noastre de la clienti nu tin de logistica, ci mai degraba de structura relatiei cu agentia. Daca aceasta se intemeiaza pe o chimie autentica, sustinuta de incredere, orice detaliu se rezolva. Ce ne dorim de la clienti este sa avem acces la intreaga structura de management, inclusiv la directorul general al companiei, sa cunoastem si sa putem interactiona direct cu toti purtatorii de cuvant ai acesteia, sa fim implicati in proiectele mai complexe de comunicare de la bun inceput.
Am plecat spre Amsterdam la High Impact Friends cu o misie ingrata – aceea de a fi omul de agentie de PR printre bloggeri. Singurul. Piarista, daca vreti sa respectam stereotipurile. Cineva imi spunea ca, in anul de gratie 2012, companiile se tem inca de bloggeri. Agentiile de PR ar trebui, prin analogie, sa se teama si mai abitir, daca stai sa te uiti in ce fel sunt apostrofate in blogosfera, si asta nu de ieri de azi.
Si totusi – experienta mea directa si cu bloggerii si cu blogosfera a contrazis intotdeauna stereotipurile, asa ca n-am resimtit nici un fel de teama. Doar niste emotii groaznice, cand mi-a venit randul sa vorbesc la masa informala a prezentarilor din prima zi.
Nu prea am obiceiul sa fac invitatii la evenimente pe blogul nostru, dar pentru ca spiritele s-au incins in urma postului lui Ionut si pentru ca in scris nuantele se pierd si nu ne putem da dreptate unii altora acolo unde avem, fara sa starnim alte discutii, comentarii si interpretari, va invit sa povestim mai multe despre bloggeri si agentii, cum sunt ei unii cu altii si cum ar fi sa fie mai bine miercuri, pe 14 martie, la PR Forum.
Trebuie sa incepem macar sa cautam impreuna cai prin care, pastrand credibilitatea si valoarea personala a blogurilor, sa putem adauga valoare comerciala, nu cu posturi la comanda si cu "oportunitati" virite pe gat, ci cu subiecte interesante si campanii inspirate. E greu? Evident, nimeni n-a zis ca-i simplu, dar suntem inca la inceput de drum in blogosfera si cum ne asternem cu totii, asa vom dormi.
În platou, adică, în rândul publicului invitat să susțină cei 12 candidați rămași în cursă de acolo, din studiourile ProTV? Răspunsul la întrebare are foarte mult de-a face cu contul meu de Twitter și cu modul în care social media funcționează. Pe căi misterioase. Câteodată.
Vocea României e prima emisiune concurs care mi-a atras atenția după multă vreme. Ca foarte mulți dintre cunoscuții mei, fără să-mi dau seama, dar și fără să-i simt lipsa, am cam abandonat televiziunea în ultimii ani. Dar VR a fost un concurs la care m-am uitat, întâmplător, chiar de la început, și care m-a prins teribil.
Si m-am mai si bucurat pe aceasta tema, cu toate ca marketingul direct e ceva la care am dezvoltat o repulsie in ultima vreme. Poate si unde tot constat ca prieteniile de pe FB sunt abuziv transformate in legitimare pentru DM. Tot mai multe si mai enervante. FYI, le sterg fara sa le citesc...
Revenind. In tot acest context, am platit pentru ceva ce s-a dovedit a fi un DM, si am fost asa de incantata de idee si mai ales de executie incat, voila, m-am gandit sa si povestesc despre ea. Este vorba despre asta, un box set elegant, cu 12 ore de muzica de la Buddha Bar, in editie speciala numerotata (din 15,000, numarul pe care l-am primit eu e deja 9155).
O sa citez doar doua articole pe tema piscotizarii din blogosfera pentru ca sunt de acord cu amandoua, desi ceea ce sustin e diferit. Si o sa mai citez (inca) o replica din "West Wing" pentru ca, precum stiti deja, nu ma pot abtine si pica bine in context - "you are right and you are right and you know how this drives me crazy". E vorba, evident, despre postul Simonei Tache si despre cel al Cristinei Bazavan.
O parte din coca pentru piscoturi vine si de la agentiile de PR. Ma rog, si de la cele de digital, si de la cele de media, si de la companii direct, dupa cum si-a ales fiecare formula de lucru. Asta in sine, poate ca e prima problema, pentru ca in timp ce pentru unii bloggerii sunt un tabel cu un rate card asociat si cu un ranking bazat pe trafic, pentru noi sunt oameni care au muncit sa-si construiasca un public, care si-au castigat nisa si numele in blogosfera pentru personalitate, pentru pasiunile lor, pentru simtul umorului, pentru autenticitate. Si nu e nimic mai neplacut decat sa vezi ca autenticitatea se erodeaza sau ca home page-ul se aglomereaza cu posturi evident platite, dar nemarcate.
Am servit intrebarea asta ca angajat si am fost tentata uneori s-o folosesc si ca angajator. I-am inteles “utilitatea” dar, pe de alta parte, mi se pare asa de stupida, mai ales pe inceput de cariera, incat am evitat-o in interviuri.
Eu n-am stiut niciodata raspunsul la intrebarea asta. Nu l-am stiut nu pentru vreun om de HR sau pentru vreun potential sef. Nu l-am stiut pentru mine. Am vrut sa fiu doctor cand eram mica, apoi vanzatoare in librarie, apoi ambasador, apoi jurnalist, in cele din urma consultant de relatii publice, n-am vrut niciodata sa fiu antreprenor, dar nu m-am suparat ca asa a iesit. Fapt e ca, oricine m-ar fi intrebat ce si cum, cu cinci ani inainte de ultima mea schimbare fundamentala de cariera, n-ar fi primit raspunsul corect.
I-am injurat comenzile puse “invers”, m-am indragostit de usurinta cu care poti lucra pe oricare dintre produsele Apple. Nu sunt fan Apple, sunt, in schimb, suporter al tuturor celor care inteleg ca tehnologia trebuie sa ne faca viata mai usoara, nicidecum mai grea, care inteleg ce vrea publicul tinta inaintea acestuia si in ciuda lui uneori. Asa l-am vazut eu pe Steve Jobs. Nu-mi placea, nici displacea ca om, dar singurul lucru important pentru mine a fost ca mi-a eficientizat incredibil de mult munca, a contribuit la stoparea albirii parului meu din cauza “rivalului si prietenului” Gates si m-a facut sa-i apreciez munca. Eu, cea care nu da doua parale nici pe albul laptop-ului, nici pe marul muscat, nici pe ecranul tactil al iPhone-ului. Ca atare, multumim frumos!
Exista cateva branduri pe lumea asta, care reusesc sa imi faca viata mai frumoasa zi de zi. Nu le-am clasat niciodata din punct de vedere al valorii financiare. Asemeni Soranei, consider ca e mult mai eficient sa strangi bani, pentru ca mai apoi sa ii investesti intr-un obiect de calitate. Mac’ul meu alb, de acasa, pe care mi l-am dorit enorm, este un exemplu foarte bun. Il am de patru ani si functioneaza perfect. Am fost si tachinata in legatura cu el, dar eu ma incapatanez sa nu il schimb. Si el se incapataneaza sa raspunda nevoilor mele. Chiar fara proteste. Este aproape un prieten si spun asta pentru ca a calatorit cu mine prin multe locuri, m-a ajutat sa pregatesc examene si licente, mai apoi comunicate si rapoarte. De ceva vreme l-am personalizat cu o husa rosie foarte draguta.
Fiecare dintre noi avem povestea noastra cu Mac-urile. A mea incepe in facultate, unde, in primul an, primele computere pe care am pus mana erau niste Mac-uri noi, albe si frumoase. Erau, evident, computerele "de friptura", la care aveam acces doar daca eram cuminti si ne spalam pe manutze. Dar erau asa de frumoase, incat meritau orice efort.
Apoi am auzit de spotul facut de Ridley Scott (intamplator, regizorul meu preferat) si in cele din urma (in anii '90 nu exista YouTube) l-am si vazut. Alt motiv de iubire.
A continuat in redactia Cotidianul, la inceputul anilor '90, unde Ion Ratiu investise si in amenajare si in tehnologie de ultima ora, asa incat, evident, toti redactorii aveau Mac-uri. Faptul ca imi amintesc si acum cum arata redactia Cotidianul acum mai bine de 15 ani spune ce efect a avut atunci imaginea padurii de Mac-uri asupra mea.
In weekend blogul nostru a implinit cinci ani. Timpul s-a scurs asa de repede, incat am realizat post-factum ca am trecut peste aniversare. In octombrie 2006, eram singura agentie de PR cu blog colectiv, cu autorii la vedere, cu poza, bio si semnatura, cu motan blogger. Am fost primiti cu "incurajari" de la bun inceput, toata lumea isi imagina ca altceva nu ne-ar duce capul sa scriem pe blogul nostru decat chestii piaristice despre clientii pentru care lucram. Si ca oricum vom inchide blogul dupa cateva luni, cand moda va fi trecut.
Dar cum am fi putut sa ne inchidem blogul cand, an de an, el ne-a invatat atatea lucruri, ne-a ajutat sa cunoastem si sa intelegem mai bine atatia oameni, sa punem pe tapet probleme ale industriei despre care nimeni nu vorbea sau nu scria. Suntem, si in raport cu clientii nostri si in raport cu blogul, avocatii relatiilor pe termen lung.
Pe aceeasi idee, n-am urmarit nici cu blogul nostru, dupa cum nu urmarim nici in proiectele cu alti bloggeri, criteriile cantitative de succes. Dar la capitolul obiective calitative, a "livrat" peste asteptari intotdeauna.
Azi dimineata mi s-a intamplat un lucru ciudat - luasem sa citesc cel mai recent roman al lui David Lodge, care, fiind nou si englezesc nu e inca disponibil pe Kindle, si am gasit un cuvant pe care nu-l stiam. Reactia imediata a fost sa pun degetul pe cuvant, pe foaie. Dupa care m-am trezit si m-am crucit. Pentru cine nu stie, daca atingi un cuvant pe IPad, ai imediat acces la definitia lui conform unor dictionare pre-incarcate.
In mai putin de trei luni de utilizare de IPad, Jobs m-a obisnuit in asa hal sa pun degetul pe pagina electronica daca nu stiu un cuvant, incat acum caut acces la Oxford Dictionary si pe foile de hartie. Si nu e singurul obicei pe care l-am capatat in ultimii 10-15 ani. Dimineata, cum ajung la birou, deschid mail-ul si FB. Chestii pe care nu le puteam face acum 15 ani. Sau acum 5.
Marul si gravitatia sunt, de cand cu reveria lui Sir Isaac Newton, intrinsec legate. Si asta pentru ca marul nu a facut altceva decat sa respecte legea pietei si sa-i raspunda: respectiv a cazut atunci cand a trebuit, in capul cui a trebuit.
In era moderna, marul face acelasi lucru. Cade, exact atunci cand trebuie in mana consumatorilor care trebuie. Si carora le place atat de mult incat devin fani, il lauda de la unii la altii si marul devine Mar. La fel ca in pilda biblica, Marul devine Dorit. Doar ca si altii – multi – vor sa fie si ei mere. Si nu pot. Inca. De ce?
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/premium/public_html/components/com_k2/templates/Premium/category.php on line 254
