Ruxandra Anton

Lansarea cărții ,,Nici urmă de dragoste" la Gaudeamus - 26.11.2017

2018-04-29T21:19:00.000+03:00

O metafizică lirică a provizoratului - a.g.secară

2018-04-29T16:48:00.001+03:00

O poezie aspră propune
Ruxandra Anton în cel
de-al doilea volum al său,
„Cartea lumilor dispărute” (Ed.
Tracus Arte, 2011). Convingător de
aspră.
Titlul, venind parcă în contrabalans
cu „acuzaţia” de „minimalism
în felul ei” (adusă primului său
volum), se trage de la un poem ce
ne aduce aminte de o veche dragoste
literară a sa, Borges: „cărţile
mi-au ars în minte/ precum în alexandria
cândva/ a rămas doar o
singură carte cu semne/ ce nu pot
fi citite sau şterse/ o gaură neagră
în univers/ un râset al lucrurilor
ascunse minţii/ şi nu e acea carte
de nisip/ despre care Borges ne-a
avertizat/ o nu e chiar cartea lumilor
dispărute din cauza cuvintelor.”
(p.32). Oricum, raportarea la acest
sud-american s-ar cam opri aici,
Cortazar fiind cel care dă tonul stărilor
lirice (prin alegerea celor două
mottouri care deschid cele două
părţi ale cărţii): „Delia ar fi plâns fără
nicio oprelişte, dăruindu-se durerii
ca unei îmbrăţişări necesare” şi
„Căci nu putem să ne minţim, orice
scârţâit al balansoarelor înlocuieşte
un dialog, dar în acelaşi timp îl
menţine viu...”
Şi Ruxandra Anton se dăruieşte
şi ea durerii de a fi om şi vrea să mărturisească
adevărul, dar din adevăr
nu poţi spune câteodată decât poezia,
care, în cel de-al doilea grupaj,
chiar se naşte într-o atmosferă de
proză fantastică sud-americană: „o
vreme nu voi mai scrie/ decât dacă-
mi vor sângera mâinile/ voi sta
pe malul celălalt/ unde oamenii se
îneacă în frunzele toamnei/ voi călca
peste hârtiile îngălbenite/ care
nu vor să mărturisească nimic/ voi
fi un om cenuşiu/ ca un copac plin
de cuiburi părăsite/ când voi obosi
de atâtea singurătăţi/ voi merge în
căsuţa de la malul mării/ unde lana
visează tot ce voi scrie.” (p.55).
Fără a fi deloc un poet cenuşiu,
Ruxandra Anton evocă, invocă
(apropo la un micro-eseu cuvânt
înainte „despre poezie”), se joacă
quasi-oniric ( sunt visele Ruxandrei
povestite de lana şi lana, personaj
liric inspirat dintr-unul real, visează
tot ce va scrie Ruxandra) de-a realitatea
care a fost („visele fură din realitate/
şi se fac nevăzute”), cercând
să reînvie şi ceva din candoarea
„fetiţei cu ochi albaştri” care a fost
cândva, atât de bine ascunsă în prima
parte, intitulată „poezie strânsă
cu uşa”: liric vorbind, nu văd cum ai
putea să o faci altfel dacă trebuie să
scrii despre pionieri, munci agricole
la câmp, când erai obligat să te
duci, despre securişti, despre obligativitatea
studierii limbii ruse, care
era „un pumn în gură de la lenin şi
stalin”...
Poeme precum „secretul”,
„pantofii”, „rembetika”, „trandafirii
albi”, „dragostea ta inspiră expiră”,
„sexul ca un animal hăituit trage
după el tot corpul”, în fapt ultimele
şase texte ale primului grupaj, sunt
exemplare pentru transfigurarea şi
mărturisirea unei vieţi erotice mature,
redând imagistic intensităţi
de tip Picasso, Dali, aproape Henry
Miller.
Filosofic, poate „întregul” stă
sub semnul întrebării „la ce bun
toate/ dacă groapa comună a îndoielii
le cuprinde”... Practic fiecare
poem cutremură „câmpia de vise”
a autoarei care păşeşte „în vârful
picioarelor/ printr-o tăcere păroasă
animalică”.
Simţind „parâmele care leagă
o aşteptare de alta/ crengile putrede
din care se reface înserarea”,
Ruxandra Anton ne confirmă că în
poezie orice cuvânt este o lume (şi
viceversa), că orice cuvânt este o
cauză, că orice lume sau dispariţie
de lume este un efect al frumuseţii
ori al strângerii poeziei cu uşa, că
poezia este sau praful sau întrebarea
ce o să facem cu acest praf al
deşertăciunii.
Conform poetei: „nu e nici o poezie
le spun doar felul în care faci/
două lucruri deodată/ şi ele încep
să-şi împrumute aparenţele” (p.27-
28).
Evă izgonită ştim sau bănuim
noi de unde („port vina ca pe un
sac de oseminte”, p.29), Ruxandra
Anton nu vrea din cuvinte pierdute
să regăsească un paradis dincolo
de captivitatea unei singure
vieţi. Scrie în felul ei o metafizică a
provizoratului, neîndrăznind să se
gândească la o teologie a acestuia.
Preferă să-şi ducă suferinţa în vis
(p.30), de parcă s-ar întreba avant
la lettre unde văd unii fericirea.
Din aparenţe şi realităţi, cu câteva
măşti memorabile, ne dăruieşte o
poezie care te poate bântui mult
timp după lectură, nemaiştiind
cine este poezia şi cine lumea dispărută.
a.g.secară

Valeria Manta Tăicuțu Revolte și desene pe asfalt

2018-04-29T16:44:00.002+03:00

Valeria Manta Tăicuțu

Revolte și desene pe asfalt

Orice carte, crede Ruxandra Anton, vine pe lume „din acel ceva care la oamenii normali se evaporă foarte repede”. Este, poate, vorba despre evanescența lucrurilor frumoase, despre modul în care reacționăm în fața evenimentelor din lumea perceptibilă, dar și în fața misterului: oamenii normali simt fiorul, îl acceptă preț de-o clipă și apoi îl lasă să dispară. Numai poeții sunt capabili să prindă într-un text, ca într-un insectar, emoția secundelor trăite, pâlpâirea, de candelă ori stea, a văzutului și, uneori, a nevăzutului. Numai ei pot să dezbrace hainele lumești, să le lase undeva, pe un mal, și să intre goi în imaginar, pentru ca imaginarul să-i îmbrace și să-i scape de oglinzile mincinoase ale realului.

„Poezie strînsă cu ușa” (titlul primului ciclu din volumul Cartea lumilor dispărute) este o sintagmă care, decodificată, trimite la constrângere, forțare, contradicție: într-o lume a măștilor, în care este atât de ușor să pierzi o parte din tine, să-ți ascunzi boala, suferința și gândurile, întregul („nimeni nu vede tuburile perfuziei/ în fotografii stă cealaltă parte de trup dispărută), poeta este obligată să mimeze starea de echilibru: „îți pui zâmbetul care nu-ți atinge fața/ dar la capătul perfuziei curg lacrimi/ picătura lor chinezească/ nu te lasă să dormi/ vorbele tale sunt în echilibru/ doar cu zâmbetul” („măști”).

Scrisul înseamnă căutare înfrigurată a adevărului („în paradisul cuvîntului/ te poți rătăci”), dar și spaimă în fața morții, căci orice text se construiește, în cele din urmă, din „vorbele care pleacă/ cu marginile spaimelor noastre/ să însămânțeze grădinile de oase și de carne” („pierdut în mulțime”). Oamenii „măsluiesc timpul” și transformă totul în „vitrină cu măști”; poezia este datoare să spargă vitrinele, să treacă de fals și artificiu și să-și arate puterea cathartică: „eu nu mai pot să stau atârnată de vise/ și sparg vitrina unde te-ai refugiat/ merg pe funia emoțiilor tale/ și nu văd capătul/ numai dragostea face ocolul lumii și nu împrumută nimic”. Duplicitar în „vîlvătăile închipuirii”, scrisul dezvăluie și ascunde, este când „orbitoare pantomimă cu fantasme”, când așteptare ce „brutalizează verdele ierbii/ și își lasă încetul cu încetul la vedere/ cîrpele murdare cu care ți-ai șters fața de orice zîmbet” („la marginea cîmpiei”), iar cuvintele, uneori golite de sens, alteori strălucitoare în ambalajul lor de stele și sclipici, pot deveni periculoase și viclene, pot duce la dispariția sinelui și a lumilor imaginate de el: „cărțile mi-au ars în minte/ precum în alexandria cîndva/ a rămas doar o singură carte cu semne/ ce nu pot fi citite sau șterse/ o gaură neagră în univers/ un rîset al lucrurilor ascunse minții/ și nu e acea carte de nisip/ despre care Borges ne-a avertizat/ o nu e chiar cartea lumilor dispărute din cauza cuvintelor” („cartea lumilor dispărute”).

Multe poeme incluse în ciclul „Poezie strînsă cu ușa” sunt arte poetice, printre ele fiind inserat câte un poem de dragoste care crește melancolic din el însuși ca o piesă de jazz („dacă visul trece din somnul meu negru în somnul meu alb/ dacă-mi pierd memoria celorlalte iubiri/ fără să mă opresc vreodată/ un saxofon smulge tristeții o notă înaltă un fluture mort” („saxofonul și fluturele mort”). Alte poeme vorbesc despre pictură, despre dans, despre rătăcirea în labirintul memoriei, despre moarte și despre viața trăită pe muchie de cuțit, dar și despre supraviețuirea „în munții exfoliați de spuma mării/ de unde poți să numeri mărunțișul lumii” („drumul până la tine”).

Ruxandra Anton face parte din acea categorie rară de poete capabile să-și creeze propriul limbaj, propriile simboluri, fără ca textul să pară încifrat. Poeta, ca orice „femeie cu două umbre”, comunică și se comunică, experimentează starea de veghe și starea de spaimă, este generoasă și zgârcită în egală măsură, fascinată de urcușuri și coborâșuri, blândă și sălbatică, deci capabilă de mari acte de deschidere, dar și de mișcări retractile: „stau în fața ușii/ ca-n fața unei oglinzi/ așteptînd să se estompeze/ imaginea mea căzută în tine” („cap și pajură”).

Al doilea ciclu al volumului, „visele mele povestite de lana”, pornește de la un minunat motto luat din Julio Cortazar: „Căci nu putem să ne mințim, orice scîrțîit al balansoarelor înlocuiește un dialog, dar în același timp îl menține viu”. Dacă primul ciclu are în intenție, tematic vorbind, nevoia de univers deschis, cel de-al doilea sugerează închiderea, ruptura, trăirea dureroasă a limitei. Lana, „fetița cu ochi albaștri” care „înghite pastile cu bucăți de cer”, devine un dublu poetic („fetița cu ochi albaștri s-a ascuns bine/ în fetița cu ochi negri”) care visează poeme nescrise și obositoare singurătăți. Gesturile pe care poeta nu le poate face, fiindcă ar fi în contradicție cu viziunea ei despre lume, creație și viață, urmează a fi executate de acest dublu, imaginat în ipostază angelică: „lana face o călătorie la capătul lumii/ ea este singura care-mi poate povesti visele/ fără să mă umple de groază/ ea face din orice poveste o sărbătoare/ și trupul meu se înalță sus tot mai sus/ înainte de a mă trezi” („visele fură din realitate”.

Poemele de meditație calmă, reveria, melancolia, ritmurile de jazz/blues, atmosfera de cafenea boemă care răzbate din primul ciclu sunt înlocuite, în „visele mele povestite de lana”, cu poeme care surprind absurdul lumii, alienarea, ruptura: „lana a închis ușa/ și ușa era o ghilotină între ea și lume” („scrisorile pereților”). Cu sau fără „accesoriu dadaist la hainele (…) elegante”, poeta percepe „ochii aceia răi/ întinși pe sfoara aerului”, iarmarocul, drumul care „e lipicios și ne intră în oase”, mesele de tranșat carne și „rândul de oameni ca un convoi mortuar”, adică tot ceea ce urâțește lumea, o schilodește și o transformă în coșmar. Un alter-ego, un dublu imaginar este necesar pentru filtrarea otrăvurilor, pentru decantarea revoltei până la limpezimea finală a vreunui vers: „ea strînge barele de metal și împinge orizontul/ puțin mai încolo/ eu mă izbesc de lumină ca de un zid/ cu spaimă de moarte mă nasc eu / pe această foaie albă” („nașterea”).

* Ruxandra Anton: Cartea lumilor dispărute, Ed. Tracus Arte, 2011

Valeria Manta Tăicuțu - Cartea lumilor dispărute

2018-04-29T16:41:00.001+03:00

Ruxandra Anton, Cartea lumilor dispărute, Editura Tracus Arte, București, 2011

Dintotdeauna m-am întrebat dacă poezia rămâne poezie, atunci când e preponderent epică. În cazul Ruxandrei Anton (Cartea lumilor dispărute), răspunsul este afirmativ. Poate de aceea învățau grecii odinioară pe de rost fragmente din Iliada și Odiseea, iar volumul de față se reîntoarce într-un fel în illo tempore, în lumile dispărute de atunci... Surprinzător este însă că această carte se referă și la stringentele realități cotidiene. (Pesemne Ahile cel iute-de-picior mânca și bea ca oricare altul, iar vreunul dintre urmașii argonauților, ai lui Iason, de pildă, va fi trecut măcar pe la Tomis, dacă nu și pe la Brăila!...).

Cert este că în prefața cărții, autoarea îi ia ,,frumușel” (adică eufemizat) la rost pe critici, și procedează bine, fiindcă unii dintre ei prea stau câteodată cocoțați în Olimp sau Pantheon, și uită că se află în cel mai crud postmodernism. Dar să trecem la fapte, adică la versuri. Prima secțiune se numește Poezie strânsă cu ușa, referindu-se probabil la faptul că ficțiunea este întotdeauna îndatorată realității, iar a doua secțiune se intitulează Visele mele povestite de Lana, amintind de celălalt volum de poezii al Ruxandrei Anton. Ceea ce este nou la cartea de acum este faptul că scriitoarea se îndepărtează oarecum de spiritul actual al liricii europene impregnate, îmbibate chiar de prea mult hic, hoc et nunc, iar pe de altă parte nu este atrasă nici de eterul inefabil japonez; în schimb împrumută (dacă tot e vorba de datorii!) ceva din înălțimile sud-americane, ale căror scriitori au ajuns, după cum știm, la performanțe nobeliste.

Unul dintre poeme se numește Fiara umbrei tale, un oximoron care preface un lucru impalpabil, umbra, metonimie a morții, într-un animal care desigur devorează totul, factorul timp fiind comun pentru cele două entități. Astfel, mai departe, ,,iubirea neagră cu antichitățile ei/ face loc unei femei care dansează cu umbra-i înaripată”; sau ,,întunericul devine un tumult de umbre vii găunoase”. Masca, măștile sunt alte elemente din linia asociativă anterioară – umbră – lumină – moarte, inducând un ceremonial mai aparte al spectacolului existențial - ,,în vitrina cu măști/ zâmbetul e o răceală parfumată/ lacrimile curg din cochilii în cochilii/ (din ochii deschiși în ochii închiși)/ […]/ merg pe funia emoțiilor tale/ și nu văd capătul/ numai dragostea/ face ocolul lumii și nu împrumută nimic” (sic!).

Ruxandra Anton profesează un fel de intertextualitate a artelor, mai ales arta propriu-zisă a poeziei și arta teatrală (spre deosebire de douămiiștii de azi care sunt tributari mai degrabă stilului cinematografic), fără să vrea să semene discordie între muze, între Melpomene și Euterpe... (vezi poemele Portret cu fluture, Piatră peste piatră, Poezie strânsă cu ușa etc.). Un poem în întregime reușit este Piatră pestre piatră, pe care îl cităm aici: ,,toată ziua ai stat pe dig să privești în apă/ dezordinea liniștii/ parâmele care leagă o așteptare de alta/ crengile putrede din care se reface înserarea/ gravurile verzi și roșii ale râului/ unde se-ncrucișează cerul cu pământul/ pescărușii arcuiți după curgerea lui/ frunză peste frunză piatră peste piatră/ ai stat pe dig/ privind cum gândurile se șterg imediat/ în scânteierea inimii/ te-ai întrebat la ce bun toate/ dacă groapa comună a îndoielii le cuprinde/ și n-ai văzut pescărușii cum bat din aripi/ în renunțările tale”. Acest simțământ grecesc, al tristeții in absentia (întâlnită demult la K. Kavafis), în ciuda îmbrățișărilor insolente ale cotidianului, se regăsește și în versurile scriitoarei noastre. Între o intimitate exhibată și una reținută, autoarea o preferă pe cea din urmă, învinovățindu-i ușor chiar și pe cititori, care bineînțeles intră adeseori fără nicio reținere în intimitatea poemului, și atunci poetul suferă... Pe de altă parte, poeta poartă ea însăși o vină ,,ca pe un sac de oseminte”, încorsetată în membrana melancoliei, expresie inedită folosită pentru a descrie universul acestui sentiment.

Scriind despre dragoste, despre timp, despre tărâmul umbrelor, se ajunge inevitabil la ,,cartea lumilor dispărute din cauza cuvintelor”. Este o imagine fantastică și firească, în același timp, o revenire miltoniană la paradisul regăsit, unde tăcerea (sau nimicul echivalent cu iubirea) capătă valoare soteriologică. Infuzate permanent de ,,persoana poetului” care are, credem și noi, ,,ranița plină de stele”, textele prezintă o discursivitate modernă, în sensul că unele ideații mai vechi sunt exprimate în formule noi - ,,în dealurile turtite de copitele vremii/ unde crește păpădia fericirii/ în munți exfoliați de spuma mării/ de unde poți să numeri mărunțișul lumii” (Drumul până la tine); ,,în noaptea asta luna nu-i decât un sens giratoriu” (Cap și pajură).

Dragostea nu este un sentiment violent, deși așa pare în scrierile Ruxandrei Anton. Macro-sintaxa poeziei, de asemenea, este lipsită de chestiuni sofisticate – ceea ce rămâne cititorului este să parcurgă în întregime acest volum, fiindcă efluviile lui epice se întrepătrund permanent (și altfel se pierd)... Remarcăm o poezie de mare impact, Strada, despre acest spațiu citadin, cotidian și ingrat, în sensul următoarelor versuri: ,,azi e o coasă subțire/ ce alunecă iute prin iarba crudă”, spațiu în care coboară uneori Iisus, ,,personaj” care nu mai fusese prezent în celălalt volum (ex. ,,Iisus al drumului îmi întinde iar cîrja orizontului”).

În partea a doua, Visele mele povestite de Lana, asistăm la o punere în scenă nouă – este un caz de metamorfozare inversă a personajului care își ia drept alter-ego chiar pe narator (,,lana visează tot ce voi scrie”), personajul transformându-se oarecum în instanță auctorială; Lana poate fi tot atât de bine Iana, așa cum au lecturat din greșeală unii dintre cititori, astfel că se poate ajunge la femininul lui Ianus bifrons, proiectat la modul liric într-o copilărie paradisiacă a autoarei, acolo unde refuzul realității se produce cu adevărat, într-una din lumile pierdute. (,,Lana se trezește dimineața devreme/ să scoată soarele din mare/ merge în vârful picioarelor/ pe lângă patul meu”.

Este o secțiune excelentă, care nu mai necesită comentarii, în care, după cum am menționat, epicul nu subminează liricul, ci dimpotrivă, îl potențează, așa cum se întâmplă, de pildă, în Amintirile lui Creangă (vezi Școala din struguri, Povestea din pod etc.). Ruxandra Anton poartă masca Lanei numai dintr-un fel de pudoare lirică, sentiment pe care trebuie să îl posede orice poet adevărat, și mai ales pentru că, așa cum afirmă ea însăși, poezia este ,,o dantelă din cuvintele unui înger”.

Închizând cercul lumilor dispărute, așa după cum faraonul egiptean din Mitul lui Er (Platon) îi adresase legiuitorului Solon celebrele cuvinte - ,,Solon, Solon, voi grecii sunteți mereu copii!” (cu referire la mitul Atlantidei și la faptul că civilizația greacă își avea originile de fapt în Egipt, și pentru că elenii erau permanent deschiși la tot ce este nou), cam aceleași cuvinte le poate adresa criticul literar scriitoarei de față, cu admirație și cu speranța de a răsfoi curând volumul următor...

Adrian Lesenciuc - Cine să ne povestească visele?

2018-04-29T16:38:00.000+03:00

Cine să ne povestească visele?

Adrian Lesenciuc

Ruxandra Anton este unul dintre tot mai rarii poeți ai zilelor noastre care scriu puțin, aplecându-se temeinic și șlefuind fiecare intrare în poezie. De aceea, poate, în firescul așteptării unei noi lucrări, volumul Cartea lumilor dispărute este încă nou[1]. Oricum, volumul nu s-a bucurat de mediatizare, fie din cauze ce țin de tiraj și difuzare, fie dintr-o oarecare reținere a criticilor – a foiletoniștilor de la revistele literare din țară – de a deschide cărți indiferent de rezonanța numelui autorului. Mai ales dacă te întâmpină, înainte de plonjarea în poezie, un text Despre critici, greu de digerat în anumite circumstanțe:

Criticul literar privește prin vizorul cuvintelor ca printr-o platoșă cu luciu de fereastră deschisă în care nu se poate vedea. […]. Eu nu-i înțeleg pe critici. Umblă mereu înarmați. Ei nu văd cerul. Pronunță numele celorlalți în șoaptă și pe al lor cu voce tare. De cine se tem ei? Am văzut atâtea cărți care s-au spart în țăndări în fața lor doar pentru că nu l-au cunoscut pe autor. (Despre critici, pp.5-6)

După ce parcurgi cartea Ruxandrei Anton o bună bucată de vreme rezonează în minte poeziile ei – un vibrato autentic, însoțind lectura, un vibrato puternic, o fluctuație în intensitate și timbru care se amplifică în fortissimo, atunci când vocea redă tragismul abandonului. Poezia e însoțită de o continuă și nu riguros periodică vibrare a unei coarde încărcate de praful memoriei autobiografice, ciupită, tensionată din timp în timp și destinsă arareori, care lasă să se așeze ulterior, în text, același praf peste memoria semantică. Aici se produce miracolul decupării de sine, aici se naște Lana (cu literă mică în text), nu ca un alter-ego, nu ca o dedublare, ci ca un depozitar al memoriei autobiografice, invizibil, ciupit din când în când pentru a produce vibrarea. După un prim ciclu al durerii abandonului, poezie strânsă cu ușa, în care bântuie un eros vizibil, încarnat, abundent, fără a fi stânjenitor prin prezență, se produce decuparea la nivelul umbrei: „însă nimeni nu a văzut vreodată o ploaie/ care să sfințească locul rămas gol/ din ziua în care mi-am tăiat venele care mă legau de tine/ am uitat de femeia aceea cu părul lung/ cât o a doua umbră” (femeia cu două umbre, p.43). Apoi, în ciclul visele mele povestite de lana, Lana devine o prezență, devine instrumentul care, la ciupire, produce muzica, ritmul poeziei Ruxandrei (și ea cu literă mică în text):

o vreme nu voi mai scrie/ decât dacă-mi vor sângera mâinile/ voi sta pe malul celălalt/ unde oamenii se îneacă în frunzele toamnei/ voi călca peste hârtiile îngălbenite/ care nu vor să mărturisească nimic/ voi fi un om cenușiu/ ca un copac plin de cuiburi părăsite/ când voi obosi de atâtea singurătăți/ voi merge în căsuța de la malul mării/ unde lana visează tot ce voi scrie. (o vreme nu voi mai scrie, p.59).

Lana, așadar, proiectată în căsuța de pe malul mării, visând poemele încă nescrise și povestind visele Ruxandrei, trăiește cu durerile, cu prefacerile, cu furia, cu amintirile vibrând într-un personaj neîncarnat. Ruxandra, în schimb, apatică, absentă, deprinsă de sine, dezbrăcată de iluzii, cu iluziile continuând să îmbrace trupul virtual al invizibilei Lana: „lana simte că aerul o strânge/ mama oftează și o sărută pe ruxandra/ fotografia va fi gata în șapte zile/ nimeni n-o vede pe lana în fotografie” (la fotograf, p.81), trăiește prin ea tot ce poate fi exprimat cu referire la sine. Ruxandra se separă de Lana pentru a nu trăi durerea prefacerilor - splendidă, spre ilustrare, este prima zi de școală (pp.95-96):

în prima zi de școală/ am învățat că nu există Dumnezeu/ și că omul se trage din maimuță/ așa că noaptea la culcare am râs de mama/ și am refuzat să-mi fac rugăciunea/ mama a plâns/ a luat-o pe lana în brațe și a dus-o în grădină/ i-a arătat florile copacii stelele/ și a întrebat-o dacă toate astea le putea face o maimuță/ lana și-a spus rugăciunea și a adormit-o pe mama/ oamenii spun despre morți/ că îi ia Dumnezeu la el/ dar în cărțile de școală nimeni nu spune asta/ chiar și mama a deveninit mai tăcută/ când era vorba de mers la biserică/ și ne citea seara în loc de rugăciuni/ numai poezii/ dintr-o carte cu foile gălbui fără coperte cu poze desenate/ scrisă de Eminescu/ mama spunea că poezia este o rugăciune mai mică/ și că trebuie să te-nchini la cel care a scris-o în gând/ iar lana crede că este o dantelă din cuvintele unui înger/ mama citea până îi dădeau lacrimile/ iar lana i le săruta/ tata știa să cânte o poezie din carte/ însă nu-mi mai amintesc deloc cum cânta mama/ și nici zâmbetul ei/ numai lana nu a uitat nimic/ numai ea îmi povestește visele.

Remarcabile sunt și controlul auctorial asupra personajelor – în afara mamei și a tatălui, în afara Ruxandrei și Lanei, în pagini apare, de pildă, și un al treilea personaj desprins din precedentele, cu existența incertă, „fetița cu ochi albaștri”:

lana nu crede că nu a existat niciodată fetița/ cu ochi albaștri/ și scotocește printre fotografiile alb-negru/ printre caietele învelite în coli albastre/ și desenele colorate cu creionul/ fetița cu ochi albaștri s-a ascuns bine/ în fetița cu ochi negri (scrisori prăfuite, p.63)

–, dozarea emoțiilor, transferul notelor confesive înspre Lana. Îmbătată de amintiri (și de cotidian chiar) e numai Lana, chiar dacă bea cot la cot cu Ruxandra alcoolurile tari ale abandonului. Ruxandra devine umbra, are identitatea furată, în timp ce Lana, cu durerile ei, se pregătește de zbor. Lana, plămădită din memorie afectivă și din conștiiță, devine depozit de emoții: „în pământ este inima mamei/ care bate până când iarba începe să cânte/ și nu e nimeni să mă ducă acasă/ când capul mi-e greu de pământ/ și de cântecul ierbii” (patria scufundată, p.71); „într-un copil încăpeau toate jucăriile/ care creșteau în pământ/ și în pământ încăpeau toate vitrinele din oraș/ la care ne uitam ca la niște poze” (peștele jucărie, p.110), dar aceste emoții și durerea o înalță. Lana se spovedește. Ruxandra nu are curajul. Ea rămâne absența celei care, înainte de a-și fi despicat umbra, înmagazinează în toți porii durerea, și-o gravează adânc în carne. Iar poezie se scrie doar așa, cu durere. O poezie deschizându-se uneori cititorilor, o poezie lăsându-i pe cititori să pătrundă în viscerele durerii:

tai poezia și ceapa în felii subțiri albe sticloase/ .../ ce fel de poezie este aceasta despre o inimă învelită/ în foi de ceapă/ nu e nicio poezie le spun e doar felul în care faci/ două lucruri deodată/ și ele încep să-și împrumute aparențele/ și tu începi să glisezi sub cuțit/ cu toate că mâinile tale sunt sigure pe mișcarea lor/ de dute-vino/ și o pată mare roșie se întinde pe asfalt/ picurată din gândurile tale/ iar voi care sunteți cititori în poemele mele/ doar azi când lacrimile v-au ajuns până la genunchi/ doar azi ați devenit plutonul meu de execuție/ și n-ar fi trebuit să vă deschid ușa poemului (poezie strânsă cu ușa, pp.29-30)

Atmosfera din poemele Ruxandrei Anton e inconfundabilă. Lumina e difuză, formele confuze, fără contururi precise, întâmplările prind carne și dor, poezia doare deopotrivă. Uneori lumina devine tăioasă, obiectele contondente, dragostea însăși este strivită de o materialitate crudă. Iar transparența aceea sticloasă a poeziei ei nu amintește decât vag de dureri prinse în ace în insectare paginilor în lirica feminină românească. De aceea refuz să fac trimiteri explicite la asemenea versuri. În rest, Ruxandra Anton, într-o dicțiune proprie, se reprezintă pe sine în pagini: nu reprezintă lirica feminină, nici lirica unui spațiu, nicidecum a unei generații. O voce distinctă, a ei însăși, până la „identificarea cu poezia”, cum sugerează Horia Gârbea pe coperta 4 a cărții.

[1] Ruxandra Anton. (2011). Cartea lumilor dispărute. Poezii. BucureștiȘ Tracus Arte.

LIVIU ANTONESEI - Izvorul zidit

2018-04-29T16:14:00.000+03:00

LIVIU ANTONESEI

Ruxandra ANTON, Izvorul zidit, Coperta şi desenele autoarei, Editura Cronica, Iaşi, 2004, 68 de pagini, preţ neprecizat

Ceea ce te impresionează plăcut de la prima vedere este frumuseţea cărţii, începînd cu coperta, continuînd cu excelentele ilustraţii aparţinînd autoarei şi sfîrşind cu textele poetice ca atare. O apariţie editorială rotundă, aşa cum ar trebui să fie mereu atunci cînd este vorba despre poezie, care nu poate fi citită în bune condiţii pe hîrtie de ziar. O poetă foarte bună care iese în lume în haine de sărbătoare şi nu pot decît s-o felicit şi să felicit editura că şi-au putut permite acest „lux” neobişnuit astăzi.

Întorcîndu-mă spre text, semnalez mai întîi maturitatea poeziei oferite de Ruxandra Anton. Cartea nu este o culegere de poeme, ci o construcţie bine gîndită, iar cele două părţi – Zbor într-o colivie de lux şi Cel ce ştie totul despre picătura de cerneală, cel de-al doilea în versuri ample, ca şi de poeme în proză, alcătuiesc un impecabil diptic.

Şi titlul volumului şi cel al primului ciclu – frumoase oximoroane, de altfel –, dar şi o mulţime de sintagme pe care le-aş putea inventaria din cuprins, trimit la motivul închiderii, al captivităţii, al agresiunii exteriorului, al zborului tăiat, închis, uneori în formule cu totul surprinzătoare, de indiscutabilă originalitate: “în şuvoaiele zidului tot o piatră îţi va fi luntre” sau “în încăperea cu pereţii tăioşi”. Iată, ceea ce ar trebui să te protejeze, te va agresa!

Nu e singurul motiv desigur, se asociază, cumva consensual, cel al scufundării în adîncuri, al dragostei ultragiate, al trecerii ireversibile a vremii ş.a.m.d., dar este cel dominant, în jurul căruia coagulează fericit celelalte. Aş mai adăuga o frazare lirică impecabilă, care ţine cît ţine de meşteşug, dar mai mult ţine de talentul autoarei, de controlul cumva nativ al limbii noastre, “ca un fagure de miere”, dar şi ca unul de fiere, atunci cînd e cazul!

Cred că de la cel de-al treilea volum al Letiţiei Ilea şi tot cel de-al treilea al lui Gheorghe Simon, n-am citit un volum la fel de împlinit în ultimii doi-trei ani. Să fie primit! Vrednic este!

( Liviu Antonesei – Timpul, aprilie 2005 – Bursa cărţilor)

Valeria Manta Tăicuţu Lirismul colajului

2018-04-29T16:12:00.001+03:00

Valeria Manta Tăicuţu

Lirismul colajului

Cartografierea propriului spaţiu interior poate fi un demers care, în loc să dea indicii clare despre coordonatele spirituale, mai mult să încifreze, poemele rezultate apărând până la urmă ca nişte ecouri, umbre şi piste false ale unei călătorii interioare. „Nu întotdeauna mă aseamăn cu ceea ce privesc” („Demiurgul rostirii”) reprezintă pentru Ruxandra Anton asumarea, în manieră suprarealistă, a ideii de joc pur al gândirii, care falsifică deliberat indiciile spaţio-temporale, ca şi datele percepţiei, pentru a reconstrui, mental, o geografie esenţializată în metaforă şi cu o dinamică ce trimite direct la vastele şi înşelătoarele nisipuri mişcătoare.

Harta de a cărei decriptare depinde găsirea Izvorului zidit (carte apărută în 2004 la Editura Cronica, Iaşi) duce de fapt într-un spaţiu închis, metaforă a alienării şi a lipsei de comunicare. Tăcerea revine obsesiv în versuri, pecetluind un dramatic drum din sine spre sine şi – eventual – spre ceilalţi, ipotetic întrezăriţi printre umbre şi siluete: dureroasă iluzie a mulţimii, schiţată, fragmentată în tuşe subţiri şi imprecise: „Încă mai simt mirosul lutului umed din încăperea copleşită de izvorul zidit şi ameninţarea de a nu desluşi, în nici o altă grădină, gustul merelor crude răsărite în mărul majestuos din spatele casei – şi chiar întrezăresc însemnătatea lor” („Izvorul zidit”). Casa, odaia de pământ şi izvorul sunt elemente cu valoare de simbol în psihopatologia vieţii cotidiene, dar Ruxandra Anton aglutinează factorii psihanalitici cu cei de natură poetică într-un drum ce porneşte de departe, de la păcatul adamic, şi încearcă, sinuos, cu poticniri filosofice, mistice şi mitice, să ajungă la un liman: „Te-ai oprit pe scaunul părăsit de el, după ce şi-a auzit paşii. Înainte de a te fi văzut, nu făcea decât să alerge pe marginea izvorului zidit”.

Viaţa, moartea, dragostea, trecerea apar ca „porţi grele ale tainei fără leac” într-un univers unde efectele contează mai mult decât cauzele, iar scopul rămâne suspendat în presimţirea resemnată a neantului: „Cu blândeţea pufului de gutuie, / iertării îi dai aurul şi armele [...] / şi târziu, în uterul somnului / regăseşti jocurile copilăriei / unde lumea celor mari era mult mai vie. // În şuvoaiele zidului tot o piatră îţi va fi luntre” („Iertării”).

Stânca, ţărmul, muntele intră în poeme cu sens complet schimbat, prin alunecarea semanticii lor în planul misterios afectiv al unui subconştient unde vidul de sens pare a fi legea supremă: „Murmur al pietricelelor care aţi fost stânci, / apasă-mi pleoapele / ce ascund lungi fresce / cu scene din trecut şi viitor, / lungi prilejuri de-a nu vedea / nemărginirea clipei” („Nemărginirii”)

Efortul de recompunere a propriei identităţi presupune o purificare a drumului, o coborâre în adâncuri pentru scoaterea la suprafaţă a ceea ce este sedimentat acolo, în matca îngustă şi sângeroasă a râului: „Şovăielnic, râul se-aruncă-n înălţimi vijelioase / şi liniştea orbeşte; / sângeros e drumul lui”. Elementele reale, râul, zorii, furnicarul de întâmplări primesc conotaţii simbolic-morale, intrând într-o semantică proprie greu accesibilă cititorului.

Dacă ideea de curgere, ca şi vizualizarea conceptelor prin personificare („Seducţia îşi lasă bilele colorate să se rostogolească, / provoacă sentimente” – „Seducţii umbrite”) pot fi decodificate în registru poetic, lectura secvenţelor în care sinestezia trimite direct la dicteul automat, implicând asocieri hipnotic-onirice, devine un joc de-a ghicitul, cititorul neputând fi niciodată sigur pe ceea ce receptează: ”Fericirea este seducţie, / nesupunerea este seducţie. / când te revolţi, ar trebui să ştii unde trosnesc lucrurile / şi care adevăr e un pas uriaş înainte, / unde furtunile se prăbuşesc în senin. // Sentimentul este mai umbrit câteodată” (p.18). Amestecul de truisme şi sentinţele cumva moralizatoare („Doar cel cu gândul măsurat va cunoaşte veşnicia lăuntrului” – p.33; „Foaia scrisă este ruina foii albe, / chiar dacă acum este iluzia paradisului” – p. 32 – şi exemplele ar putea continua la nesfârşit) deconcertează prin entropie. Este limpede încercarea de autocunoaştere şi de sublimare a datelor acestei cunoaşteri, dar în textul poetic apar, din păcate, numai concluziile, ermetizate de-o inhibiţie de protecţie care oboseşte în cele din urmă, aşa cum se întâmplă ori de câte ori poeţii recurg exclusiv la limbajul ezoteric: „Travestite sunt vremurile / care abat calea / în pântecul golului... / acolo aleargă armăsarii timpului, / cu sălbăticia lor piramidală, / pentru o altă vegetaţie a norocului. // travestiţi sînt cei ce îmbrăţişează statuile / ori se-nrudesc cu aurul!” („Jumătate alb – jumătate negru”).

Mecanismele trăirii psihice sunt puse sub semnul nelămuririi, al incertitudinii şi al lipsei de autenticitate într-o lume a dublului pervers în care ‚Privirea este smulsă / vândută închipuirii” (p.15), şi unde, în adâncul lui, fiecare exemplar uman creşte un Iuda capabil să se vândă inclusiv pe sine, atâta vreme cât „Nu există flacără să ardă mărăcinii umbrelor / aruncate în ecoul imaginii”.

Zborul într-o colivie de lux este o altă metaforă a încătuşării, a libertăţii interzise, între „ţipătul distanţelor” şi multiplicarea eului în oglinzi mincinoase străjuind vădita lipsă de reflexivitate a limbajului: „Prea multe distanţe, / în legături incolore, / ţipă, / retezate de lancea semnelor evazive, / înţeles şters mereu / de suflul întrebării copilului” („Zbor într-o colivie de lux”).

Trăirea afectivă este subminată de un subtil presentiment al eşecului, al înecului, spaima vârtejului fiind o altă formă de claustrofobie, iar destrămarea şi strivirea contururilor anticipând moartea şi posibilul drum înapoi, la aceleaşi încercări sisifice de apropiere interumană: „Ea este în mijlocul vârtejului, / înfruntând siluete, / rîsul lor înnorat, fără gură, / tînguirile înţelepciunii lor, / destrămările peisajului strivit în orizontul pereţilor. / Poartă o rochie cu miros de melci / şi părul fluturat de cântecul pescarilor. // În mijlocul vârtejului din retina bărbatului, / este ultima lui suflare / ea / care-i răsuceşte drumul înapoi // el calcă peste pagini albe / oricâte cuvinte ar sprijini de vânt” („El calcă peste pagini albe”).

Volumul „Izvorul zidit” pare a fi construit în celebra tehnică a colajului atât de dragă lui Picasso într-o vreme, impresie întărită de unul din poemele Ruxandrei Anton, „Guernica inimii”, acolo unde simţurile îşi pervertesc atributele, se fragmentează, se decupează şi se relipesc într-un nou ansamblu, cu valoare de simbol; dacă suma atributelor esenţiale rămâne aceeaşi, senzaţia de haos, de lume în delir, halucinantă, răsturnată, unde nimic nu mai poate fi găsit în matricea lui originară, este accentuată până dincolo de pragul înţelegerii şi al acceptării: „Iubirea mea, pe creasta valului, / străină-i de paloarea lumii, / de primejdia adâncului. // Cuvintele tale plesnesc în zigzaguri roşii, / risipesc în mulţime temerile nepăsării. // Îmi aprind tăcerea / cu încrâncenarea nenumitului / şi plăsmuiesc schiţe ale miresmelor în desfătare / şi ale celor ce le poartă. // Fiecare cu povestea lui de nepătruns, / în răcoarea inimii, / în flăcările silabelor nerostite. // Am văzut frânghia pe care calci, / dar n-am văzut abisul” („Guernica inimii”).

(publicată în revista Vitralii, anul II, nr. 6-7-8/2006, p. 88-89)

Amalia VOICU Ultimul picur din Castalia…

2018-04-29T16:11:00.001+03:00

Amalia VOICU

Ultimul picur din Castalia…

Ruxandra Anton, Izvorul zidit , Editura Cronica, Iasi, 2004

Este pentru prima data în ultimul timp, cînd întîlnesc o armonie potrivita între versurile unui scriitor – Ruxandra Anton – si transpunerea lor în grafica proprie acelui autor, în nuante de gri, de mov, de rosu bizantin…

Sentimentul predominant al volumului este de tristete (acuta sau cronica?) – „Umbra batrînului nu mai e/ o pluta pe luciul lunii,/ doar tinta lacrimilor lui/ ce se zdrobesc de spatarul scaunului/ lînga fereastra, lînga destramari îndurate si paienjenisul pieirii” ( Reflexele umbrei ). „Izvorul zidit”, „zborul într-o colivie de lux” sînt emblemele unei artisticitati mereu pe fuga , si în sensul muzical al termenului („Trec strada si nu-mi mai recunosc rafalele unor intentii,/ doar ceva asemanator cu o infuzie din toate,/ o respiratie prea plina,/ un zbor într-o colivie de lux”; „am vazut frînghia pe care calci/ dar n-am vazut abisul”).

Nu stim daca poeta a citit sau nu pe Seferis, însa dictiunea sa se aseamana uimitor cu a grecului. „Raneste cu ranile tale somnul lui/ si nemiscarea îti este calauza,/ sa poti sapa în vijelia unui alt înteles,/ cum îmblînzesti salbataciunea soarelui, la amiaza” ( Îmblînzirea nevazutului ); „ceea ce este fara de moarte în tine, tu esti” – „umblam de-a lungul mortii, oricum”, si un vers precum „Stiam ca am ajuns în adînc” ne aduce aminte de „Meíname sto bithó” – „Tot în adînc avem salas”.

Deseori, poeta face nu simple descrieri, ci descriptii afective: „Greu esti ca focul stins…/ unde este întelepciunea visului/ cînd te îmbraci în enigmatice ploi?” ( De prisos ); „Sovaielnic, rîul se-arunca-n înaltimi vijelioase/ si linistea orbeste;/ sîngeros e drumul lui”.

Daca Unul e Totul, cum spune Parmenide, atunci e firesc sa traim în paradigma lui totul sau nimic , si autoarea zice: „În preajma îngerului, la fel de greu e sa nu mai vrei nimic”. Finalurile poemelor se constituie într-un permanent cogito (si, în acelasi timp, dubito ) – „Foaia scrisa este ruina foii albe,/ chiar daca acum este iluzia paradisului”; „Doar cel cu gîndul masurat va cunoaste vesnicia launtrului”; „Printre rîndurile ploii, gauri în nemurire sapam,/ de sîngele nostru ne ascundem”.

Partea a doua a cartii e, aparent, în proza. Doar prin ironie cunoastem ce e aceea aparenta si esenta, asa ca, de fapt, si aici e tot poezie – „Înca mai simt mirosul lutului umed din încaperea coplesita de izvorul zidit si amenintarea de a nu deslusi, în nici o alta gradina, gustul merelor crude rasarite în marul majestuos din spatele casei” – si chiar întrezaresc însemnatatea lor.

Chiar daca e zidit , izvorul acesta de poezie, dintr-o carte excelenta, face fericiti pe cei însetati, ca aceia se vor satura …

Sursa: http://www.poezia.3x.ro/VOICUi52.htm

Revista Poezia, anul XI, nr. 4 (34) /2005 (Poezie şi veşnicie, iarnă 2005 - Critica)

Ruxandra Anton – Izvorul zidit - a.g.secară .

2018-04-29T16:10:00.001+03:00

a.g.secară

Ruxandra Anton – Izvorul zidit, Iaşi, Ed.Cronica, 2004.

O ezoterică moderată şi fermecătoare (sau, dacă vreţi, o realistă moderată şi tulburătoare) se arată a fi Ruxandra Anton în volumul de poeme (unele în format prozaic) „Izvorul zidit”... Cioranian-mizantropică, borgesiană cultivatoare a unor mistere nespectaculoase (nu numai fiindcă cele două grupaje au moto-uri din cei doi autori), cu o urmă de suprarealism în evadări („ Personajul în care evadez, fără retuşuri,/ se lasă amăgit/ de sticlirea zilelor fericite (...)/ dar nimeni nu mi-a încredinţat crivăţul adevărului/ şi înspăimântarea care l-a adus/ să-mi stea aproape şi împotrivă!/ În văzduhul vostru nu eram decât un nud albastru, de cristal.// Istorisiri libere, la cheremul celor fără vlaga divinului.”), are curajul de a-şi arăta slăbiciunile şi unele cicatrici: „Amărăciunii i-am îndurat/ strălucirea./(...)/ Îmbrăţişarea celor fără de tandreţe/ şi ghearele surîsului/ am îndurat,/ doar briza şi-a lăsat oftatul/ peste obrazul meu,/ cu blândeţea ei de cristal.// Memoria tristeţii e tot ce vrem să pierdem.”...

Dar nu sub călcâiul tristeţii absolute („personaje” importante, uneori tristeţile îi sunt împodobite), cum am fi tentaţi să credem dintr-o citare inevitabil trunchiată, stă cartea, ci sub aripa înţelepciunii... şi a observaţiei lucide. Oglinzile poemelor reflectă, „printre rîndurile ploii”, un copil mare, crescut „faţă în faţă” cu lumea: „Nimic nu-l opreşte să-şi strige visele!/ În bucuria copilului se aşează partea luminată a lumii.// Dincoace nu văd decât chipuri amorţite,/ o plictiseală cu bandajele smulse/ şi o maiestuoasă compasiune/ pentru groaza rănilor ce se deşiră,/ în scrâşnetele răbdării.// Mă zgribulesc în copilul care-am crescut,/ nu vreau cheile unor ziduri îngheţate.// Printre rîndurile ploii, găuri în nemurire săpăm,/ de sîngele nostru ne ascundem.” Copilul, parte a celuilalt chip al poetei, chip năzuind la contopirea cu celălalt chip (scuzată să ne fie repetiţia) întru „înţelepciunea visului”, departe de „sălbăticia neîmplinirilor”, „mizeria sfârşitului”, deschizând uşor „porţile grele ale tainei”. Ştiind că „puţin câte puţin, greşelile noastre ne judecă”... Apărătoare a frumuseţii (după cum arătam în alt loc), Ruxandra Anton dovedeşte că pe mişcătoarele terenuri ale artelor este o luptătoare de temut, care nu se sperie de „hoitul imaginaţiei, umflându-se în arabescurile însângerate”, de halucinaţia care întăreşte realul... Deoarece, precum unele zâne, are o baghetă fermecată care poate elibera orice izvor zidit... Spre liniştirea (ori seducerea celui neatent) cititorului înrăit care re-descoperă că nu este chiar singur în bătaia „crivăţului adevărului”: „Goliciunea o simt ca pe o plasă din fire subţiri/ ce mă strânge.// Seducţia îşi lasă bilele colorate să se rostogolească,/ provoacă sentimente/ când vina oboseşte să-şi culeagă liniştea// Fercirea este seducţie,/ nesupunerea este seducţie./ Când te revolţi, ar trebui să ştii unde trosnesc lucrurile/ şi care adevăr e un pas uriaş înainte,/ unde furtunile se prăbuşesc în senin.”(A.S.)

SECARA, ADI GEORGE. Izvorul zidit : Ruxandra Anton : Iasi, Ed. Cronica, 2004 : [Cronica

literara]. În: Dominus. , An. 6, nr. 68, sep. 2005, p. 4. Despre cartea "Izvorul zidit" de Ruxandra

Anton, Iasi, Ed. Cronica, 2004. P.G. III 852.

a. g. secară despre ,,Izvorul zidit,,

2018-04-29T16:06:00.001+03:00

Din grădina tristeţilor şi zâmbetelor Ruxandrei Anton

Moto: „Descoperind

Lumina, cuvintele

se fac

pietre

Acoperind

Izvorul”

Cristina Crâşmariu

„Mizeria sfârşitului”, „sălbăticia neîmplinirilor”, odele/elegiile pentru părinţi (volumul este dedicat mamei autoarei, mamă „din paradis”), „porţile grele ale tainei” ar putea fi câteva dintre coordonatele lirice carea te pot ajuta să te descurci în „grădina zâmbetului” poetei Ruxandra Anton, aflată, dacă nu mă înşel, la prima sa carte („Izvorul zidit”, Ed.Cronica, Iaşi, 2004)...

Se dovedeşte a fi o scriitoare matură, nedând nici o şansă stridenţelor, de orice fel ar fi ele. Banalitatea este doar de decor (de pildă, construcţia „zbor într-o colovie de lux”, cum se numeşte şi prima parte a volumului), în zidul tumultos al izvorului poeta găsindu-şi mereu ba o luntre („ în şuvoaiele zidului tot o piatră îţi va fi luntre”) de străbătut iluziile (moto-ul cioranian al primului grupaj fiind „Iluzia este motorul şi secretul faptei”), ba „rochia ei (n.n. de fapt a mamei) cu fluturi albi/ ce se desprind noaptea şi fac vârtej în jurul lunii”, ş.a.m.d., pentru a surprinde mereu plăcut cititorul blazat al zilelor noastre...

Ruxandra Anton nu-şi face de fapt nici o iluzie... Absenţa va triumfa întotdeauna, lacrimile nu vor stârni niciodată liniştea (de după), „orizontul pereţilor” va strivi „destrămările peisajului”, „nu există flacără să ardă mărăcinii umbrelor/ aruncate în ecoul imaginii!”...

Ne mai îmblânzeşte doar „uniforma speranţei” de dragul speranţei... Ne îmblânzeşte dar ne şi cutremură („ceea ce mă cutremură/ este SPERANŢA/ înfiorătorul miracol”)... În grădina cât un circ în care artiştii (şi în primul rând, să-i dăm... Cezarei ce este a Cezarei!, Ruxandra Anton) trebuie să se lupte, gladiatori ai propriului suflet, cu umbrele, cu tristeţile ori clipa ca o fiară, cu „îmblânzirea nevăzutului”, în grădina borgesian bibliotecă, iarba e „înmuiată în tăceri de ghips”, „umbrele copacilor, fără sunet”, calcă adânc şi o închid pe autoare „în cioburi”...

Desigur, „fiecare cu povestea lui de nepătruns”, dar rostul fiecărei cărţi, înainte de a ascunde din nou între coperte, este de a arunca totuşi o rază de comunicare cu ceilalţi semeni ai tăi... Şi Ruxandra Anton nu încearcă să ermetizeze absurd... Poemele sale sunt prieteneşti (chiar şi când se burzuluiesc sincer împotriva personajelor antipatice), indiferent dacă sunt sapienţiale (p.25: „Fericit într-ale grădinii văpăi,/ fărâmiţat de şerpuirea gândului şi-a privirii leneşe,/ speranţei nemaincercate să-i urci vârfurile!(...)/ Ceea ce este fără de moarte în tine, tu eşti.”; p.32: „Travestite sînt vremurile/ care abat calea/ în pîntecul golului.../ acolo aleargă armăsarii timpului,/ cu sălbăticia lor piramidală,/ pentru o altă vegetaţie a norocului.”,amazoniene (p.31: „Bărbaţi vinovaţi de dragoste ucisă... Bărbaţi spălăciţi de Freud, Heidegger.../ orbecăiţi în muzeul sentimentelor/ vânturate de teamă.”sau pasteluri metafizice (p.27: „Pe ţărm peisajul este haotic,/ dezgolit de nisip,/ dar are în el o înlănţuire/ cu muchiile muzicii,/ cu ale ei contururi tumultoase,/ că poţi să întâlneşti/ sunetul a tot ce ai pierdut cîndva...”), invitând la expediţii (mult mai mult ecologice decât războinice) în tărâmul dintre ficţiune, iluzie, realitate şi coaja visului... Nu de alta, dar frumuseţea, chiar şi a sfârşitului, durerii trebuie apărată în vreun fel... Pentru că, înainte de toate, Ruxandra Anton aceasta este: o apărătoare a frumuseţii în care crede mult mai mult decât subsemnatul... Rezultă o cultivare moderată a misterului frumuseţii, cu unele versuri teribile (de lucide: „Foaia scrisă este ruina foii albe,/ chiar dacă acum este iluzia paradisului”), unele având strălucirea aforismului sacru : „Doar cel cu gândul măsurat va cunoaşte veşnicia lăuntrului”...

Partea a II-a, intitulată „Cel ce ştie totul despre picătura de cerneală” (personal aş fi preferat acest titlu pentru întregul volum), îşi schimbă „forma”... Proze lirice, având însă aceeaşi substanţă spirituală din prima parte, configurează labirintul (cu toată „amărăciunea” lui) care se află în orice grădină cae se respectă... Şi, în centrul acestuia, autoarea minotaur-ariadnă: „Bietul meu trup care mă mărgineşte cu brutalitatea frumuseţii lui, cu monotonia urâţeniei lui, îşi face doar rondul în faţa mormântului gol, fără să-l vadă, pentru totdeauna nelecuit de seninul oglinzii.

Sunt uluită de trupul meu care mă uită în fiecare zi!” (p.41); „Aceleaşi urme când scriu şi acelaşi refuz de a mă salva de tăişul amărăciunii, de prizonieratul unui zbucium neînsufleţit.

Halucinaţia e mai teribilă şi întăreşte realul ce ne supraveghează din lăuntric – ea este însuşi misterul pe care-l trădăm.

Îmi ajunge hoitul imaginaţiei, umflându-se în arabescurile însângerate!” (p.56)...

Filosofând în continuare, vag mizantropic, binişor cunoscătoare a demonilor literaturii, schiţează portrete de contemporani pe care îi atârnă într-o anexă a labirintului, intitualtă mai mult sau mai puţin provizoriu „sala oglinzilor”...

Dar „Ceea ce contează” (aşa se intitulează una dintre „piesele” scrise) este eleganţa cu care îşi impune constatările amare: „Când vom ajunge să ne tulburăm egal de indiferenţă ca şi de pasiune vom şti că orice loc din lume poate fi la fel de primitor ca braţele şezlongului din grădină, tocite de lâncezeala noastră.

Nu ne va fi greu să vedem cât de lustruite ne sunt obiceiurile, cât de prietenoasă singurătatea, stimulată de marginile îndepărtate ale timpului deja măsurat, şi vom lua de la capăt orice exerciţiu impus de mizeria sfârşitului, ca şi cum nimic nu ar fi real.” (p.60)...

Din „Sala de aşteptare”, ultimul poem, o surprindem prinsă în plasa Păianjenului Oboselii: „Viciul timpului de-a nu se repeta m-a împovărat şi m-a secătuit, deopotrivă”; „Nimic nu mă ajută să plec din acest loc încredinţat descompunerii”... Din personalul disperării decente îi putem face cu mâna; o putem invita chiar în compartimente în care o aşteaptă călăuze precum cea din „Măştile ceţii”(p.49) ori din filmul (serios!) de desene animate „Spirited away” (ar fi o bună prietenă a micuţei Cichiro, un alt fel de Alice)... Şi am continua cu brio „să ne deosebim unii de alţii după echivocul flecărelilor şi balamucul melancoliei”... Până la următoarea carte-staţie, care ar putea fi una de proză, una cu un zâmbet kunderian sau, cine ştie, pur şi autentic antonian... Oricum, Ruxandrei Anton îi va fi foarte greu să ne dezamăgească. După „Izvorul zidit”, chiar dacă „într-un anumit fel”, îi „este interzis să mai strâng”ă „la un loc erorile care multiplicau vraja” literaturii...

a.g.secară

SECARA, ADI GEORGE. Din gradina tristetilor si zâmbetelor Ruxandrei Anton. În: Porto-

Franco. , Serie noua, An. 16, nr. 7-8-9(113), iul.-sep. 2005, p. 41. P.G. II 1.725.

Emilian Marcu despre ,,Izvorul zidit"

2018-04-29T16:03:00.002+03:00

Emilian MARCU

Ruxandra ANTON , Izvorul zidit , Editura Cronica, 2004, 70 p.

Poemele din prozo-poemele propuse spre lectura în cartea Izvorul zidit de Ruxandra Anton se pituleaza discret sub motto-ul, bine ales, „Iluzia este motorul si secretul faptei” (Emil Cioran: Caiete ), pentru ca autoarea stie sa-si dozeze trairile cînd paseste spre poezie: „Porti grele ale tainei fara leac/ s-au izbit de ultimul ei zîmbet,/ în aburul verii,/ de palmele ei fluturate, în prapadul bunului-ramas”. Si acum cîteva versuri triste de o frumusete cu totul aparte, o frumusete stranie, care ne face sa vedem în autoare o poeta autentica: „Îndragostita a ramas mama mea/ din gradina zîmbetului meu,/ un firicel din glasul ei mai staruie/ prin tufele de regina noptii” ( Triumful absentei , p. 9).

O poezie a însingurarii, a ratacirii în sine este ceea ce publica Ruxandra Anton în aceasta carte însotita si de o grafica subtila care defineste obsesiile aproape funciare ale autoarei.

Ruxandra Anton, prin aceasta carte, Izvorul zidit (titlu cu trimiteri la psihanaliza), se rupe, limpede, clar si detasat din plutonul poeteselor care fac tot ceea ce este posibil si adesea chiar imposibil, ca sa nu spun indecent, pentru a atrage atentia. Autoarea, despre care nu stiu prea multe, propune teme grave, pentru ca asa cum spune în poezia care da titlul volumului: „Înca mai simt mirosul lutului umed din încaperea coplesita de izvorul zidit si amenintarea de a nu deslusi, în nici o alta gradina, gustul merelor crude rasarite în marul majestuos din spatele casei” (p. 44).

Asteptam cu interes evolutia Ruxandrei Anton în perimetrul poeziei, ca are suficiente lucruri frumoase de spus.

Convorbiri literare, octombrie 2005, Vitrina cărţilor.

http://convorbiri-literare.dntis.ro/MARCUoct5.htm

Amalia Voicu - DIN NOU VORBESTE MIGDALUL INFLORIT

2018-04-29T15:52:00.000+03:00

AMALIA VOICU

DIN NOU VORBESTE MIGDALUL INFLORIT (I)

Ruxandra Anton, Cartea lumilor dispărute, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011

Dintotdeauna m-am întrebat dacă poezia rămâne poezie, atunci când e preponderent epică. În cazul Ruxandrei Anton (Cartea lumilor dispărute), răspunsul este afirmativ. Poate de aceea învăţau grecii odinioară pe de rost fragmente din Iliada şi Odiseea, iar volumul de faţă se reîntoarce într-un fel în illo tempore, în lumile dispărute de atunci. Surprinzător este însă că această carte se referă şi la stringentele realităţi cotidiene. (Pesemne Ahile cel iute-de-picior mânca şi bea ca oricare altul, iar vreunul dintre urmaşii argonauţilor, ai lui Iason, de pildă, va fi trecut măcar pe la Tomis, dacă nu şi pe la Brăila!...).

Cert este că în prefaţa cărţii, autoarea îi ia ,,frumuşel” (adică eufemizat) la rost pe critici, şi procedează bine, fiindcă unii dintre ei prea stau câteodată cocoţaţi în Olimp sau Pantheon, şi uită că se află în cel mai crud postmodernism. Dar să trecem la fapte, adică la versuri. Prima secţiune se numeşte Poezie strânsă cu uşa, referindu-se probabil la faptul că ficţiunea este întotdeauna îndatorată realităţii, iar a doua secţiune se intitulează Visele mele povestite de Lana, amintind de celălalt volum de poezii, Izvorul zidit, al Ruxandrei Anton. Ceea ce este nou la cartea de acum este faptul că scriitoarea se îndepărtează oarecum de spiritul actual al liricii europene impregnate, îmbibate chiar de prea mult hic, hoc et nunc, iar pe de altă parte nu este atrasă nici de eterul inefabil japonez; în schimb împrumută (dacă tot e vorba de datorii!) ceva din înălţimile sud-americane, ale căror scriitori au ajuns, după cum ştim, la performanţe nobeliste.

Unul dintre poeme se numeşte Fiara umbrei tale, un oximoron care preface un lucru impalpabil, umbra, metonimie a morţii, într-un animal care desigur devorează totul, factorul timp fiind comun pentru cele două entităţi. Astfel, mai departe, ,,iubirea neagră cu antichităţile ei/ face loc unei femei care dansează cu umbra-i înaripată”; sau ,,întunericul devine un tumult de umbre vii găunoase”. Masca, măştile sunt alte elemente din linia asociativă anterioară – umbră – lumină – moarte, inducând un ceremonial mai aparte al spectacolului existenţial - ,,în vitrina cu măşti/ zâmbetul e o răceală parfumată/ lacrimile curg din cochilii în cochilii/ (din ochii deschişi în ochii închişi)/ […]/ merg pe funia emoţiilor tale/ şi nu văd capătul/ numai dragostea/ face ocolul lumii şi nu împrumută nimic” (sic!).

Ruxandra Anton profesează un fel de intertextualitate a artelor, mai ales arta propriu-zisă a poeziei şi arta teatrală (spre deosebire de douămiiştii de azi care sunt tributari mai degrabă stilului cinematografic), fără să vrea să semene discordie între muze, între Melpomene şi Euterpe... (vezi poemele Portret cu fluture, Piatră peste piatră, Poezie strânsă cu uşa etc.). Un poem în întregime reuşit este Piatră pestre piatră, pe care îl cităm aici: ,,toată ziua ai stat pe dig să priveşti în apă/ dezordinea liniştii/ parâmele care leagă o aşteptare de alta/ crengile putrede din care se reface înserarea/ gravurile verzi şi roşii ale râului/ unde se-ncrucişează cerul cu pământul/ pescăruşii arcuiţi după curgerea lui/ frunză peste frunză piatră peste piatră/ ai stat pe dig/ privind cum gândurile se şterg imediat/ în scânteierea inimii/ te-ai întrebat la ce bun toate/ dacă groapa comună a îndoielii le cuprinde/ şi n-ai văzut pescăruşii cum bat din aripi/ în renunţările tale”. Acest simţământ grecesc, al tristeţii in absentia (întâlnit demult la K. Kavafis), în ciuda îmbrăţişărilor insolente ale cotidianului, se regăseşte şi în versurile scriitoarei noastre. Între o intimitate exhibată şi una reţinută, autoarea o preferă pe cea din urmă, învinovăţindu-i uşor chiar şi pe cititori, care bineînţeles intră adeseori fără nicio reţinere în intimitatea poemului, şi atunci poetul suferă. Pe de altă parte, poeta poartă ea însăşi o vină ,,ca pe un sac de oseminte”, încorsetată în membrana melancoliei, expresie inedită folosită pentru a descrie universul acestui sentiment.

Scriind despre dragoste, despre timp, despre tărâmul umbrelor, se ajunge inevitabil la ,,cartea lumilor dispărute din cauza cuvintelor”. Este o imagine fantastică şi firească, în acelaşi timp, o revenire miltoniană la paradisul regăsit, unde tăcerea (sau nimicul echivalent cu iubirea) capătă valoare soteriologică. Infuzate permanent de ,,persoana poetului” care are, credem şi noi, ,,raniţa plină de stele”, textele prezintă o discursivitate modernă, în sensul că unele ideaţii mai vechi sunt exprimate în formule noi - ,,în dealurile turtite de copitele vremii/ unde creşte păpădia fericirii/ în munţi exfoliaţi de spuma mării/ de unde poţi să numeri mărunţişul lumii” (Drumul până la tine); ,,în noaptea asta luna nu-i decât un sens giratoriu” (Cap şi pajură).

Dragostea nu este un sentiment violent, deşi aşa pare în scrierile Ruxandrei Anton. Macro-sintaxa poeziei, de asemenea, este lipsită de chestiuni sofisticate – ceea ce rămâne cititorului este să parcurgă în întregime acest volum, fiindcă efluviile lui epice se întrepătrund permanent (şi altfel se pierd). Remarcăm o poezie de mare impact, Strada, despre acest spaţiu citadin, cotidian şi ingrat, în sensul următoarelor versuri: ,,azi e o coasă subţire/ ce alunecă iute prin iarba crudă”, spaţiu în care coboară uneori Iisus, ,,personaj” care nu mai fusese prezent în celălalt volum (ex. ,,Iisus al drumului îmi întinde iar cârja orizontului”).

În partea a doua, Visele mele povestite de Lana, asistăm la o punere în scenă nouă – este un caz de metamorfozare inversă a personajului care îşi ia drept alter-ego chiar pe narator (,,lana visează tot ce voi scrie”), personajul transformându-se oarecum în instanţă auctorială; Lana poate fi tot atât de bine Iana, aşa cum au lecturat din greşeală unii dintre cititori, astfel că se poate ajunge la femininul lui Ianus bifrons, proiectat la modul liric într-o copilărie paradisiacă a autoarei, acolo unde refuzul realităţii se produce cu adevărat, într-una din lumile pierdute. (,,Lana se trezeşte dimineaţa devreme/ să scoată soarele din mare/ merge în vârful picioarelor/ pe lângă patul meu”.

Este o secţiune excelentă, care nu mai necesită comentarii, în care, după cum am menţionat, epicul nu subminează liricul, ci dimpotrivă, îl potenţează, aşa cum se întâmplă, de pildă, în Amintirile lui Creangă (vezi Şcoala din struguri, Povestea din pod etc.). Ruxandra Anton poartă masca Lanei numai dintr-un fel de pudoare lirică, sentiment pe care trebuie să îl posede orice poet adevărat, şi mai ales pentru că, aşa cum afirmă ea însăşi, poezia este ,,o dantelă din cuvintele unui înger”.

Închizând cercul lumilor dispărute, aşa după cum faraonul egiptean din Mitul lui Er (Platon) îi adresase legiuitorului Solon celebrele cuvinte - ,,Solon, Solon, voi grecii sunteţi mereu copii!” (cu referire la mitul Atlantidei şi la faptul că civilizaţia greacă îşi avea originile de fapt în Egipt, şi pentru că elenii erau permanent deschişi la tot ce este nou), cam aceleaşi cuvinte le poate adresa criticul literar scriitoarei de faţă, cu admiraţie şi cu speranţa de a răsfoi curând volumul următor.

AMALIA VOICU

(Publicată în revista Cultura, nr. 41 din 20 octombrie 2011, pg. 14 - cultura literară)

Program Gaudeamus 2017 - editura Eikon - București

2017-11-18T14:42:00.003+02:00

LANSĂRI DE CARTE - EDITURA EIKON

MIERCURI, 22 NOIEMBRIE

18.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Capriciile destinului – Vera Molea în dialog cu regizorul Lucian Giurchescu
Invitați: Lucian Giurghescu, Vera Molea
Moderator: Valentin Ajder

JOI, 23 NOIEMBRIE

12.00 – 13.00 BUCUREȘTI FM
Lansarea Concursului de proză scurtă pentru adolescenți, organizat de București FM și Editura Eikon, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar București

16.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Scrisoare pentru Ida, de Andreea Nanu, prefață de Christian Crăciun
Invitați: Carmen Mușat, Bianca Burța-Cernat, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

16.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Soarele cenușiu al dimineții – Iubire și teroare în vremea mineriadei, de Adriana Gurău; Fatimata, Ediția a II-a, de Mihaela Malea Stroe, prefață de Christian Crăciun; Unde dorm fotonii noaptea?, de Gheorghe Ioan Brad
Prezintă: Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Valentin Ajder

17.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: CLEPSIDRĂ. Cei plecați/cei veniți, de Cristina Struțeanu
Invitați: Cristina Struțeanu, Matei Florian
Moderator: Valentin Ajder

17.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Coajă sau miez, de Niculina Constantinescu
Prezintă: Niculina Constantinescu, Valentin Ajder

18.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansări de carte: 70 de poezii ciudate; Înțelepciunea de a fi fericit, de Ciprian Vestemean
Invitați: Violeta Dumitrașcu, Vianu Mureșan, Ciprian Vestemean
Moderator: Valentin Ajder

18.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: La masa presei, de Adi Dobre
Prezintă: autorul și invitații săi
Moderator: Valentin Ajder

19.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Calea poeziei, de Mina Zariadoran: Carte – Experiment poetic: un alt mod de a vedea poezia și poetul
Moderatori: Mina Zariadoran, Valentin Ajder

VINERI, 24 NOIEMBRIE

13.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansări de carte: Parfum de carte, de Florin Logreșteanu; Dogmatica pantaclelor, ediție îngrijită de Cristian Luca Grigore
Invitați: Christian Crăciun, Florin Logreșteanu, Cristian Luca Grigore
Moderator: Valentin Ajder

13.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: DUBLU 57(LVII) sau Ora Bucureștilor este anulată... de Anatol Rurak
Invitați: Emil Galaicu-Păun, Vlad Pappu, Anatol Rurak

14.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Consecințe ale celui de Al Doilea Război Mondial asupra spațiului românesc, coordonatori Stela Cheptea si Silviu B. Moldovan; Despre „baltici”. Ipostaze ale represiunii politice în România postbelică, de Silviu B. Moldovan; Politică și demografie în România comunistă (1966-1989), de Liviu Marius Bejenaru, Raluca Nicoleta Spiridon (editori); Surghiunul – Drumul pătimirilor prin Siberia de gheață – Mărturisiri ale victimelor regimului comunist de ocupație – 76 de ani de la prima deportare în masă din 13 iunie 1941, de Maria Nestor-Șoimu / Elena Șoimu-Postolachi; Rezistența anticomunistă în întrebări și răspunsuri, de Cristina Liana Pușcaș
Invitați: Stela Cheptea, Raluca Nicoleta Spiridon, Liviu Marius Bejenaru, Cristina Liana Pușcaș, Silviu B. Moldovan
Moderator: Valentin Ajder

15.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Titu Maiorescu – Esteticianul. Studiu hermeneutic, de Petru Ursache, notă asupra ediției de Magda Ursache; Maiorescianismul – O moștenire cu bucluc – Ediția a II-a, revăzută, de Alexandru Dobrescu; Literatura cu bune și... nebune, de Magda Ursache, cuvânt înainte de Liana Cozea; Istorie, genocid, etnocid, de Petru Ursache, prefață de Adrian Alui Gheorghe, postfață de Magda Ursache
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

15.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărții: Angajat la stat. Disperarea sincerității, de Sorin Negruți
Invitați: Tudor Călin Zarojanu, Sorin Negruți
Moderator: Valentin Ajder

16.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: De ce nu dispare teatrul – Arta dramatică între dislocare și consolidare, de Eugen Păsăreanu, prefață de Sorin Crișan; Anatomia ambiguității – Procesul estetizării corpului în balet, de Denisa Badea, cuvânt înainte de Violeta Zonte; „Lanţul slăbiciunilor” comunicaţionale în lumea lui Caragiale şi în cea de azi, de Cristian Stamatoiu; Dramaturg & Dramaturgie: metode, tehnici și studii de caz, de Raluca Sas-Marinescu; Teatrul Devised – Creația teatrală colectivă. Utopie, instrument și teatru politic, de Olivia Grecea; Împotriva memoriei. De la estetismul socialist la noul cinema românesc, de Claudiu Turcuș
Invitați: Denisa Badea, Nicolae Mandea, Eugen Păsăreanu
Moderator: Valentin Ajder

16.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Sinuciderea în literatura română interbelică, de Gabriela Mihalache
Invitați: Nicolae Mecu, Paul Cernat, Gabriela Mihalache
Moderator: Valentin Ajder

18.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansări de carte: Radu Stanca, Profil spiritual, cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion, îngrijitori de ediție Marin Diaconu și Anca Sîrghie; Evocări și interpretări în evantai, de Anca Sîrghie, Cuvânt înainte al autorului – În Sibiu, la 95 de ani ai nemuririi lui Radu Stanca: America visului românesc, de Anca Sîrghie cu un cuvânt înainte de Gh. Naghi, Prezintă Prof. univ. Mihaela Albu și autorul; Lumi în oglindă II (Jurnal 2010 - 2015), de Mihaela Albu; Inefabila povară, poeme, de Dan Anghelescu
Invitați: Acad. Eugen Simion, Marin Diaconu, Mihaela Albu, Anca Sîrghie, Dan Anghelescu

19.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: O carte pentru primăvara mea, de Cristina Crețu, Prefață de Alex Ștefănescu
Invitați: Alex Ștefănescu, Cristina Crețu
Moderator: Valentin Ajder

SÂMBĂTĂ, 25 NOIEMBRIE

11.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Camera de probă, de Mihaela Pascu-Oglindă
Invitați: Diana Joicaliuc, Adriana Moca, Mihaela Pascu Oglindă
Moderator: Valentin Ajder

11.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Viața altfel, de Mihai Dragomir
Prezintă: Mihai Dragomir, Valentin Ajder

12.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Noi apariții în COLECȚIA UNIVERSITAS
Lansarea cărților: Critica judecății de gust – Filosofie, literatură, comunicare, de Ion Dur; Ioan Petru Culianu – Ipostazele unui eretic, de Raul Popescu; Dominație și alienare – O istorie recentă a înstrăinării umane, de Rarița Mihail; Cultura și spațiul, de Ivan Ivlampie; Teologia icoanei în lumina tradiției dogmatice, liturgice și canonice – o abordare interconfesională, de Dragoș Ionuț Răduț; Urzeala realității – O perspectivă semiotică asupra cunoașterii, de Călin Herțeg; Rationem dubitandi – Metoda îndoielii ca modalitate de a găsi componentele constante ale oricărei culturi posibile, de Silviu Buzan; Papa Inocențiu al III-lea, de Paul Țop; Murmurul gratiilor. Bărbați și femei în închisorile comuniste, de Manuela Camelia Sava
Invitați: Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu, Conf. Dr. Adrian Niță, Prof. Dr. Ion Dur, Dragoș Ionuț Răduț, Manuela Camelia Sava, Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Raul Popescu
Moderator: Valentin Ajder

13.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Teophil Magus – Moarte și Viață – Roman, nuvele, povestiri, de Leonard Oprea
Invitați: Nicoleta Savin, Christian Crăciun, Daniel Cristea-Enache, Alex Ștefănescu, Leonard Oprea
Moderator: Valentin Ajder

13.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea volumelor 1, 2 și 3 din COLECȚIA UNIVERSITAS – Seria THEOLOGIA ET PHILOSOPHIA 1: Volumul 1 – Simetriile înțelepciunii – Studii de filosofie și teologie, de Alin Tat, Nicolae Turcan (coordonatori); Volumul 2 – De la Aristotel la John Searle și înapoi – Patru articole filosofice, de Edward Feser; Volumul 3 – Paradoxuri și îngenuncheri – Meditații despre filosofie și credință, de Nicolae Turcan
Lansarea volumelor: Considerații (in)utile despre destinul filosofiei, de Dan Tomuleț; Altul decât Dumnezeu, de Vianu Mureșan
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

14.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Canonizare, demitizare și realism științific. Studii despre Mircea Vulcănescu, de Ionuț Butoi; „Transhumanță” interbelică în Balcani – Studii și articole despre aromâni în publicațiile școlii gustiene – Antologie de Zoltán Rostás și Martin Ladislau Salamon; Nunta la românii transnistreni, de Nichita Smochină, cu introducere istorico-folclorică și juridică, ediție îngrijită de Vadim Guzun, prefață de Sanda Golopenția; Nichita Smochină: o viață de apărător al românilor transnistreni, Ediție îngrijită de Aurel Strungaru
Invitați: Zoltán Rostás, Ionuț Butoi, Aurel Strungaru, Vadim Guzun
Moderator: Valentin Ajder

14.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansări de carte: România captivă. Monopolizarea puterii economice, politice și de status
prin fraudă, corupție și impostură, de Bogdan Ficeac; Galaxia termitelor, de Constantin Cubleșan;
Prezintă: Bogdan Ficeac, Valentin Ajder

15.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea volumelor: Între moartea politicii și moartea lui Dumnezeu – Eseuri despre literatură, religie și politică, de Sandu Frunză; Model, chip, sens - Eseuri, de Pr. Ioan Chirilă; Fecioara Maria, de Corin Bianu; Întoarcerea din iad, de Camelia Răileanu, Ediție îngrijită de Florentina Toniță, Prefață de Christian Crăciun;
Lansarea volumelor 5, 6 și 7 din colecția „Arhiva Rugului Aprins”, coordonată de Marius Vasileanu: Volumul 5 - Răsboiul nevăzut al lui Paisie cel Mare, de Paul Sterian; Volumul 6 - Comentarii la Poemele filocalice scrise de Alexandru Mironescu, de Ștefan Todirașcu; Volumul 7 - Altarul spiritualității românești, de Haralambie Vasilache
Invitați: Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Marius Vasileanu, Corin Bianu
Moderator: Valentin Ajder

16.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Prometeu – Raporturile dintre zeu și om, de Petre Țuțea, Ediție îngrijită de Viorel Țuțea
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

16.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Prometeu – Raporturile dintre zeu și om, de Petre Țuțea, Ediție îngrijită de Viorel Țuțea
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

16.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: DRUȘCA. Povești de la marginea pădurii, de Otilia Țeposu; Religia zeilor, de Ioan Buduca
Invitați: Invitați, Vianu Mureșan, Christian Crăciun, Otilia Țeposu, Ioan Buduca;
Moderator: Valentin Ajder

17.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Dosarul Marin Preda (viața și moartea unui scriitor în anchete, procese-verbale, arhive ale Securității, mărturii și foto-documente), de Mariana Sipoș
Invitați: Eugen Simion, Mariana Sipoș
Moderator: Valentin Ajder

18.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Anamteme II, de Vasile Gogea; Seducția – Voluptate, cruzime și amăgire, de Florin Ardelean; Zeul seducției – Povestea unui Don Juan ratat, de Alexandru Nemțanu, Prefață de Christian Crăciun; Febra orientală, de Ștefana Dicu
Invitați: Bedros Horasangian, Marius Oprea, Vasile Gogea, Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Ștefana Dicu, Alexandru Nemțanu
Moderator: Valentin Ajder

19.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Popa’S printre mai marii lumii, Ștefan Popa Popa’S în dialog cu Ion Jianu
Toți fiii președinților, de Toma Roman Jr.
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun, Radu Aldulescu, Marius Chivu, Toma Roman Jr. Moderator: Valentin Ajder

DUMINICĂ, 26 NOIEMBRIE

11.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
RECITAL POETIC
Eu, pietrele și Dumnezeu, de Georgeta Minodora Resteman; Domnișoara Nimeni, de Florentina Loredana Dalian; Paradoxuri de ocazie, de Nicolae Oprișan; În alt timp, în alt loc, de Umberto Piersanti; În corp de val – Poezie italiană contemporană, selecție, prezentare și traducere din limba italiană de Eliza Macadan; Case aici, case acolo, de Raul Bribete; Amintiri din Alzheimer – O poveste, de Alberto Bertoni, traducere de Eliza Macadan; Sinfonietta/Simfonietă, de Amedeo Anelli, versiune în limba română de Eliza Macadan; Demoni și demiurgi, de Alexandra Medaru; Rezervația de himere, de Ion Țoanță; Deliruri, de Cătălin Stanciu, Cu fața la pământ, de Raul Sebastian Baz; Nici urmă de dragoste, de Ruxandra Anton
Invitați: Georgeta Resteman, Florentina Loredana Dalian, Eliza Macadan, Alexandra Medaru, Ruxandra Anton, Lana Moscaliuc, Maria Timuc, Nicolae Oprișan, Cătălin Stanciu, Raul Sebastian Baz
Moderator: Valentin Ajder

12.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Antifonar epistolar, Ion Piso în dialog cu Doru Popovici, ediția a II-a, revăzută și adăugită
Tortura pe înțelesul tuturor, ed. a III-a, de Florin Constantin Pavlovici
Invitați: Ion Piso, Christian Crăciun, Vianu Mureșan
Moderator: Valentin Ajder

12.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Cartea Ceaiurilor, de Tudor Călin Zarojanu; Ciclul „Cărțile Laurei”: vol I – Laura în Ținutul Pădurilor, vol. II – De ce îndrăgește Laura Dinozaurii?, de Dan Doman; Mălini II, de Eduard Dorneanu
Invitați: Stelian Țurlea, Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Tudor Călin Zarojanu, Dan Doman Moderator: Valentin Ajder

13.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: O mie și una de femei. Amintirile unui hedonist, de Ion Munteanu
Invitați: Ionel Bușe, Emilia Nicolaescu, Ion Munteanu
Microrecital de chitară spaniolă – Alexandru Munteanu, absolvent al Conservatorului Superior de Muzică din Malaga, Spania
Moderator: Valentin Ajder

13.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Proximul cuantic, de E. S. Lenghel
Invitați: Aurel Maria Baros, Emil Lungeanu, Leonard Oprea, E. S. Lenghel
Moderator: Valentin Ajder

14.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: O istorie a opiniilor despre filosofia lui Eminescu, vol. I, de Ștefan Munteanu; Wittgenstein. Prolegomene pentru o filosofie a matematicii, de Iulian Grigoriu; Ipostaze feminine în proza lui Mihai Eminescu, de Iulia Murariu, prefață de Christian Crăciun
Invitați: Christian Crăciun, Ștefan Munteanu, Vianu Mureșan, Iulian Grigoriu
Moderator: Valentin Ajder

14.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Misterele din Șcheii Brașovului; Nepoata vrăjitoarei, de Virginia Stanciu-Butescu; Oameni și granițe, de Mihai Cotea; Copilul rob, de Felicia Truffier
Invitați: George Trohani, Vali Iancu, Virginia Stanciu-Butescu, Mihai Cotea, Matei Mihai
Moderator: Valetin Ajder

15.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Giacomo Casanova: arta de a păși mereu lângă prăpastie fără a cădea în ea, de Alin Mărginean
Invitați: Silviu B. Moldovan, Alin Mărginean,
Moderator: Valentin Ajder

15.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Imaginarium, de Sorin Tunaru; Interval – În căutarea fericirii și Lumina din umbra mamei, roman, de Elena Luminița Burlacu; Imaginea fără frontiere, Dorin Ștefănescu (coord.); Ramura de liliac, de Dan Iacob
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun, Dan Iacob
Moderator: Valentin Ajder

16.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Copilul mic, nevoia și dreptul la mișcare, exercițiu fizic și joc. Îndrumar pentru părinți, bunici, educatori, de Dumitru Biuac; Frumoșii bătrâni ai marilor orașe – Figurații, fulgurații și vibrații din lumea plăcerilor târzii, de Traian Cosma; Personalități tecucene în Academia Română, de Ionel Necula
Invitați: Ionel Necula, Dumitru Buiac
Moderator: Valentin Ajder

16.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea căților: Cartea-n bucate. Aventuri la marginea farfuriei, de Adrian Voicu; Dărâmătoarele, roman, de Oana Borviz; Anotimp de păsări, de Iulia Vucmanovici
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun, Oana Borviz, Iulia Vucmanovici
Moderator: Valentin Ajder

17.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Sandu Tudor și asociațiile studențești creștine din România interbelică, de Carmen Ciornea; Societatea ca proiect în viziunea lui Ortega y Gasset, de Jorge Acevedo. Traducere de Emilia Irina Strat și Daniel Mazilu. Ediție îngrijită de Daniel Mazilu
Invitați: Carmen Ciornea, Emilia Irina Strat, Daniel Mazilu
Moderator: Valentin Ajder

17.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Anarhetipul sau... un frate tânăr, de Dorin Liviu Zaharia, Ediție îngrijită de Doru Ionescu și Magda Soare; Timpul chitarelor. Florian Pittiș, Dorin Liviu Zaharia și epoca Folk, de Doru Ionescu
Prezintă: Doru Ionescu, Valentin Ajder

18.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărții: Identitate, cineroman, de Mihai Mihăescu
Prezintă: Mihai Mihăescu, Valentin Ajder

18.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Tiranul Banderas și Curtea Miracolelor, de Ramón Del Valle-Inclán. Traducere, Studiu introductiv şi Tabel cronologic de Edgar Papu; Când omida devine fluture sau dictatura română văzută de o adolescentă liberă, de Anca Marina; Bucureştii romantici. De la veacul fanariot... la Belle Epoque. Pagini antologice din istoria politică şi sentimentală a Capitalei, de Corneliu Şenchea; Cavalerul nopții, de R. G. Criss
Invitați: Manuela Hărăbor, Vlad-Ion Pappu, Corneliu Șenchea
Moderator: Valentin Ajder

2017-11-06T00:40:00.000+02:00

Vă invit duminică, 26 noiembrie, ora 11, la Târgul de carte Gaudeamus, București (Romexpo, pavilionul central, parter, stand 17), unde va fi lansată cartea mea de poezii, ,,Nici urmă de dragoste". Cartea va fi prezentată de editorul ei, Valentin Ajder și de scriitoarea Maria Timuc. Va fi și un recital din poeziile mele susținut de actrița Lana Moscaliuc.

2014-07-31T20:36:00.003+03:00

Cartea lumilor dispărute

Un articol de EDUARD DORNEANU

Cultura literară | | NR. 478 din 31-July-2014

Poezia românească îşi trăieşte cele mai negre clipe ale existenţei sale. Numărul imens de volume de poezii tipărite nu aduce şi valoare, ci, dimpotrivă, este rezultatul unui exerciţiu de narcisism: oamenii vor să fie cunoscuţi şi apreciaţi ca poeţi.
În ultimii cinci-zece ani, poezia a decăzut. Unii critici literari au încurajat şi promovat poeţii care scriu texte lipsite de lirism, mesaj şi sensibilitate. Târgurile de carte au devenit locuri unde poţi găsi şi multe cărţi de poezie care conţin texte agramate, cu un conţinut lipsit de orice valoare literară. În schimb, aceste „cărţi“ sunt ridicate în slăvi la lansare, atât de unii critici literari, cât şi de unii scriitori consacraţi. Revistele literare de tradiţie publică, texte care par scrise de persoane aflate în sevraj sau care au lipsit în perioada gimnaziului de la orele de limba română. Din păcate, literatura românească suferă, iar consecinţele nu pot fi estimate. Am încercat să găsesc cărţi de poezie despre care să spun cu mâna pe inimă că m-au încântat. Mi-a fost foarte greu să fac o selecţie din miile de volume apărute în ultimii zece ani. Pot spune că am reuşit, după o muncă sisifică, să găsesc câteva. Una dintre ele este Cartea lumilor dispărute, scrisă de Ruxandra Anton. Volumul de poezie a fost tipărit în anul 2011, la Editura Tracus Arte. Am fost plăcut surprins de la prima citire. Poemele Ruxandrei Anton au o curgere lirică specială, încântă şi incită prin sensibilitate. Dacă atunci când citeam un volum oarecare mă simţeam ca şi cum paginile respectivei cărţi îmi răneau palmele şi ochii, Cartea lumilor dispărute a avut un efect cu totul diferit. Fiecare poem al Ruxandrei Anton m-a transpus într-o lume fără labirinturi, fără idoli, lipsită de capcanele şi mecanismele hedonismului pur. „Îţi pui zâmbetul care nu-ţi atinge faţa/ dar la capătul perfuziei curg lacrimi.“ Aşa începe primul poem (Măşti). Cele două versuri sunt parte din firul Ariadnei, fir cu care Ruxandra Anton ţese poezie vie, expresivă, puternică. „În paradisul cuvântului/ te poţi rătăci“ (Pierdut în mulţime), dar „aşteptarea brutalizează verdele ierbii/şi îşi lasă încetul cu încetul la vedere/cârpele murdare cu care ţi-ai şters faţa de orice zâmbet“ (La marginea câmpiei). Poezia Ruxandrei Anton are ecou tocmai pentru că este vie. În ea găsim oameni vii, gesturi vii, sentimente vii. Nimic nu este întâmplător: „în oglinzile sinelui/ mi-am provocat durerea să râdă/ cătuşele ei m-au strâns şi mai mult/ nu nici durerea nu este capătul“ (Capătul). Verbele rănesc şi sanctifică durerea: „lacrimile sunt spintecate/ ea nu-i vede pe soldaţi/ şi dansează pentru a împrospăta aerul gării/ iar tu ai senzaţia că ea a venit cu păsările/ care zboară deasupra peronului“ (Trenul). Erosul, nuditatea şi dragostea sunt zidurile unei cetăţi de carne şi de sânge: „încercăm să ne dezlipim de singurătate/ cu buzele cu mâinile cu sexul / şi-atunci un hohot se aude sub piele/ apoi un ţipăt ca de animal înjunghiat“(Dragostea asta nu-mi aparţine). Lana este un personaj special. Face parte din trăirile poetei, este prezentă în momentele lirice de maximă intensitate şi pare a fi parte dintr-o amintire risipită în mii de secvenţe, niciodată adunate într-un singur vis. În poemul Ochii albaştri, poeta este de o sinceritate incredibilă: „lana a răcit de la soarele cu dinţi/ înghite pastile cu bucăţi de cer/ ochii ei vor ploua sau vor ninge/ va fi o ninsoare sau o ploaie albastră/ pentru fetiţa cu ochii albaştri“. Starea de graţie continuă în poemul Visele fură din realitate: „cel mai departe e atunci când mă uit în oglindă/ pentru că oglinda şterge totul/ şi din acel nimic lana face o călătorie la capătul lumii/ ea este singura care îmi poate povesti visele/ fără să mă umple de groază/ ea face din orice poveste o sărbătoare/ şi trupul meu se înalţă sus tot mai sus/ înainte de a mă trezi“. Închei această sumară descriere a cărţii cu versurile poemului Femeia cu două umbre: „pe tine te-am iubit cât mi-a crescut părul până la glezne/ părul acela lung era rochia mea de seară/ într-o dimineaţă am tăiat cu o foarfecă firele blonde/ şi un roi de fluturi orbi a zburat din buclele/ ce se zvârcoleau pe gresia rece/ tu ai deschis colivia/ iar fluturii şi-au întins aripile peste gratii/ ai tras uşa cu zgomot şi pletele mele în flăcări/ s-au prelins pe fereastră de-a lungul străzilor/ în tot oraşul.
Cartea lumilor dispărute este, fără îndoială, creaţia unei poete desăvârşite. Nichita Stănescu spunea: „eşti ceea ce iubeşti“, iar eu sunt absolut sigur că Ruxandra Anton iubeşte poezia. Este doar o chestiune de timp până când multpremiaţii şi supraevaluaţii poeţi ai momentului vor trece în uitare, iar poeţii valoroşi precum Ruxandra Anton îşi vor primi locul pe care îl merită în literatura română.
Poezia românească îşi trăieşte cele mai negre clipe ale existenţei sale. Este de datoria noastră, a scriitorilor, a criticilor literari şi a cititorilor să o apărăm. Altfel, poezia însăşi va deveni o lume dispărută într-un labirint din care evadările sunt imposibile.

Sursa: http://revistacultura.ro/nou/2014/07/cartea-lumilor-disparute/

Nani nani inimă

2013-09-24T01:23:00.000+03:00

eu merg pe lungi coridoare şi văd

tristeţea îndesată pe sub uşi

toţi aşteaptă

o minune

şi tu ţi-ai aplecat umerii

şi tu povesteşti

cu vorbe îngroşate

în visele tale mototolite

cresc copaci negri

am mers lângă sicriu

duceam lacrimi de carne

duceam trupul meu la groapă

nani nani copil din flori

nani nani inimă

când taci

cineva ronţăie pereţii

ţi-am spus

nu poţi avea încredere în femeia cu faţă de cal

ea dă din cap

de parcă cineva a decapitat-o

picioarele ei roşii tropăie prin poezia mea

la capătul coridorului

mortul este scos cu picioarele înainte

nu stinge lumina

că intră gândurile negre

picioarele ei roşii tropăie

prin lacrimile mele

nani nani

dormi mai repede

nani nani inimă.

Piesele mele sunt de o precizie geometrică

2013-08-12T00:49:00.004+03:00

Ruxandra Anton în dialog cu Katalin Thuróczy, translaţia fiind asigurată de Anamaria Pop

Katalin Thuróczy, născută în Budapesta în anul 1948, este o scriitoare şi jurnalistă maghiară, autoarea a numeroase piese de teatru şi scenarii de film, dar şi studii, romane şi nuvele. A lucrat în diverse teatre, ocupând diferite posturi, de la recuziter, asistent de regie până la director artistic: Teatrul Naţional din Budapesta, Teatrul Katona József - Budapesta, Noul Teatru, Teatrul Naţional din Pécs, Teatrul Petőfi - Sopron, Teatrul Euro, Atelierul Creatorilor Contemporani -Budapesta. În activitatea sa a câştigat numeroase premii şi distincţii:1990: Festivalul First European Drama Award de la Berlin (nominalizarea piesei Closetulservitorilor – Cselédklozet) –1993: premiul special al Teatrului Vígszínház din Budapesta (pentru piesa Joisărbătoare – Csütörtökünnep) –1995: premiul “Vilmos” la Forumul Dramaturgiei de la Zalaegerszeg (pentru piesa Joisărbătoare – Csütörtökünnep) – 1996: premiul Institutului Sundance (patronat de Robert Redford) – USA (pentru elaborarea scenariului de film Bietul Eduard – Szegény Eduárd), First Central European Screenwriters Lab de la Seregélyes (nominalizarea scenariului de film Bietul Eduard – Szegény Eduárd) –1998: premiul Teatrului Új din Budapesta (pentru piesa Concerto Grosso – Concerto Grosso) – 2003: premiul III la Concursul de Dramaturgie – Teatrul Naţional din Budapesta (pentru piesa Dealul Vrăjitoarelor – Boszorkánydomb) – 2005: premiul „Katona József” – Ministerul Culturii din Ungaria (pentru piesa Oraşul îngrădit – Kerített város). Piesele sale se joacă în Franţa, Ungaria, Cehia, Italia, Polonia, etc. În România i s-au mai montat două piese:joi.megaJoy, la Teatrul Odeon Bucureşti, în regia lui Radu Afrim şi Scara pisicii, la Teatrul Naţional ,,Vasile Alecsandri’’ Iaşi, în regia Irinei Popescu Boieru, ambele traduse de Anamaria Pop.

- Ruxandra Anton: Doamna Katalin Thuróczy vă amintiţi care a fost primul spectacol din viaţa dumneavoastră pe care l-aţi văzut?

- Katalin Thuróczy: Da, ,,Cei trei muşchetari’’ la József Attila Theater din Budapesta. Este un teatru bulevardier de la marginea oraşului. Este vorba de perioada anilor ’60, marcată de revoluţia din ’56, din Ungaria, moment în care mai mulţi actori care au participat la revoluţie au fost exilaţi la acest teatru. Era cam în anii ’60 -’62 când am văzut primul spectacol cu ,,Cei trei muşchetari’’ .

- R.A.: Câţi ani aveaţi atunci?

- K. T.: Aproximativ cincisprezece ani. Unul dintre cei mai mari actori a fost Imre Sinkovits care interpreta 18-20 de roluri scurte în acest spectacol. Am fost atât de impresionată încât de atunci sunt fascinată de teatru.

- R.A.: Încă din copilărie aţi cochetat cu literatura. Ce scriaţi?

- K. T.: Da, scriam. Poezii, nuvele. Din astea nimic n-a rămas.

- R.A.: Şi prima încercare în a scrie o piesă?

- K. T.: Pe vremea aceea eram elevă de gimnaziu. Mie nu-mi plăcea matematica. Însă aveam o profesoară cumsecade care ştia că niciodată nu voi fi pasionată de ştiinţele exacte. Stăteam în ultima bancă fiindcă acolo îmi plăcea să stau. Profesorii nu erau atenţi acolo şi în tot anul şcolar am scris o piesă în patru acte extrem de complicată. Îmi amintesc din acea piesă că avea un personaj care era tinichigiu şi construia acoperişul caselor. Acest personaj ducea tot timpul o scară cu el şi povestea că este un meseriaş pasionat de acoperişuri, dar are fobie de înălţime. Tot atunci am decis că voi deveni actriţă. O perioadă mai îndelungată am jucat într-o trupă de pantomimă. Pe vremea aceea teatrul absurd şi absurdul ca stil nu erau cunoscute în Ungaria. Ştiam că există un Eugène Ionesco, ştiam că există un Beckett dar nu era cunoscut absurdul, nu era nimic tradus şi eu atunci am intuit absurdul în pantomimă. Apoi mi-am dat seama că totuşi nu vreau să devin actriţă şi am hotărât să mă duc să lucrez într-un teatru pentru a vedea ce se întâmplă în interior. Iar această relaţie cu teatrul a devenit o relaţie definitivă care mi-a determinat viaţa.

- R.A.: Care a fost prima piesă pe care aţi publicat-o?

- K. T.: ,,Closetul servitorilor’’, o piesă în două personaje, urmată de ,,Mohács sau cum a pierit Ungaria’’ , o piesă în stil burlesc cu foarte multe personaje, apoi de „JoiSărbătoare”, care la Teatrul Odeon din Bucureşti a fost prezentată sub titlul ,,joi.megaJoy” şi de multe altele.

- R.A.: Când aţi publicat ,,Closetul servitorilor’’ eraţi recuziter. V-au crezut cei din teatru? Cum v-au privit?

- K. T.: Nu prea citeau ce scriam eu. Nu-i interesa. În teatrul din Ungaria este foarte puternică ierarhia. Este foarte mare distanţa între actori şi corpul tehnic. Din acest punct de vedere Teatrul Naţional din Budapesta a fost foarte tranşant: aici casta actorilor, dincolo casta personalului tehnic.

- R.A.: Nu aţi fost descurajată când aţi văzut că nu vi se joacă piesele?

- K. T.: Nu, deloc.

- R.A.: Cât timp a durat până când v-aţi văzut prima piesă pe scenă?

- K. T.: Foarte mult!. Foarte multe piese am scris până când, în sfârşit!, mi-au pus în scenă ,,Closetul servitorilor’’. În ‘97 mi-a apărut primul volum de teatru şi înainte cu vreun an şi jumătate-doi mi s-a pus în scenă ,,Closetul servitorilor’’. De atunci am deja vreo 30-40 de premiere şi, în acelaşi timp, am în jur de 45-48 de piese scrise. Sunt şi câteva piese pe care le-am rescris pentru teatrul de televiziune . În final sunt 35 de piese pe care mi le asum, rescrise într-o formă pe care oricând o pot oferi unui teatru.

- R.A.: Piesele dumneavoastră sunt de un realism foarte autentic…

- K. T.: Părerea mea este că mai degrabă înclin spre absurd, dar de fapt o situaţie absurdă bună poate să se nască dacă este foarte bine fundamentată. Dacă rămâne doar la nivelul absurdului nu are nici un rost. De obicei spun că omul trebuie să se aşeze într-o vană cu apă, să bea bere cât poate şi în momentul acela se nasc în mintea lui câte situaţii absurde vrea. Cine foloseşte astfel de situaţii absurde într-o piesă scrie piese uşoare, comerciale.

- R.A.: Când am spus realism nu am intenţionat să minimalizez calitatea temelor sau a scriiturii. Pur şi simplu mă refer la structura psihologică a personajelor, absolut vie şi uluitoare, dramatică.

- K. T.: Da, dar situaţiile dramatice se creează doar dacă destinele se bat cap în cap. Personajele mele sunt întotdeauna personaje reale.

- R.A.: Puse în situaţii limită.

- K. T.: Da, în schimb realitatea în sine este absurdul. S-a întâmplat să stau într-o staţie de autobuz unde venea o femeie foarte-foarte scundă şi tare bătrână. Ea avea o sacoşă enormă. Persoanelor bătrâne le place să povestească şi a venit lângă mine: ,,Această sacoşă este plină cu plăcintă cu mere’’. Şi eu am întrebat-o unde duce acea sacoşă cu plăcintă cu mere. Bătrâna mi-a povestit că a avut o mare-mare dragoste iar părinţii ei nu i-au permis să se mărite cu acel bărbat şi a fost obligată să se mărite cu altcineva. Între timp şi iubitul ei s-a însurat. Când soţul bătrânei a murit, nevasta iubitului mai trăia. Până când a murit nevasta iubitului, ea s-a măritat din nou iar acum, la bătrâneţe, au rămas amândoi singuri. Familia iubitului l-a internat într-un azil pentru bătrâni şi în fiecare săptămână ea îl vizitează şi îi duce o sacoşă cu plăcintă cu mere. Eu am întrebat-o: de ce o sacoşă?, iar ea mi-a spus că îi duce o sacoşă pentru ca iubitul să-şi poată servi tovarăşii de azil deoarece aceştia nu mai au familie, iar el servindu-i pe ei este regele vieţii. Asta s-a întâmplat într-o staţie de autobuz. Încă nu am folosit acest personaj. Probabil că am să-l folosesc într-o piesă pe care urmează s-o scriu.

- R.A.: Foarte frumoasă povestea! În toate piesele dumneavoastră. sunt poveşti frumoase care la un moment dat devin tragice!

- K. T.: Asta fiindcă viaţa are în ea poveşti frumoase şi mai puţin frumoase.

- R.A.: Cum v-au plăcut oamenii de aici, oraşul, teatrul?

- K. T.: Foarte, foarte mult! Niciodată nu am fost în acest oraş. Totul este o noutate. Ţinând seama de faptul că am stat puţin aici şi nu am putut vedea multe, nu pot spune decât despre drumul de la gară la teatru şi hotel. Am văzut atâtea clădiri vechi şi frumoase! Atmosfera acestor clădiri m-a impresionat. Şi jos pălăria!, a fost o primire foarte bună în teatru, a fost totul perfect şi dintr-o dată m-am simţit ca acasă, iar spectacolul a fost fascinant.

- R.A.: Ce v-a impresionat mai mult în spectacolul din această seară, fiind şi prima montare a piesei dumneavoastră ,,Cutia Pandorei’’?

- K. T.: În primul rând actriţa principală, Ioana Citta Baciu. Este o actriţă de dramă incredibil de mare. Este o bravură faptul că a interpretat un rol foarte greu în aşa fel încât pe mine, ca spectator, nici o secundă nu m-a lăsat singură. Fireşte că n-am înţeles textul românesc, dar a fost atât de exact şi precis jucat încât m-a făcut să înţeleg totul. Şi în original sunt în stare să-mi văd piesele ca şi cum n-aş avea nici o legătură cu ele şi le pot privi ca şi spectator, ca şi om de teatru, ca şi cum nu eu le-aş fi scris. Când văd un spectacol făcut după piesa mea, uit totul din teatrul meu cerebral şi tot ce-am scris. Pur şi simplu las să mă impresioneze spectacolul de pe scenă, iar în cazul acestui spectacol fiecare secundă a lui m-a impresionat. De exemplu, domnul director m-a întrebat dacă nu m-a deranjat că au fost scoase multe replici. Fireşte că i-am spus că nu m-a deranjat, dar acum mai adaug că nu m-a deranjat pentru că nu mi-a lipsit ce-a fost scos.

- R.A.: Vă doriţi să vi se mai joace o piesă în acest teatru?

- K. T.: Aş fi foarte, foarte bucuroasă!

- R.A.: De fiecare dată când vi se montează o piesă scrisă de dumneavoastră, mergeţi să o vedeţi?

- K. T.: Dacă pot, da. Iar în România, întotdeauna. Traducătoarea exclusivă a pieselor mele şi reprezentanta mea în spaţiul limbii române este Anamaria Pop, care este şi scriitoare. Ea este din România, acum locuieşte în Ungaria – întotdeauna venim amândouă, suntem şi foarte bune prietene şi ne place să călătorim împreună. Mie România îmi place în mod deosebit. Am avut un singur spectacol la care nu m-am dus şi asta s-a întâmplat acum, în vară, în Ungaria. Regizorul care a regizat piesa este şi regizor de film şi în acelaşi timp îşi asumase şi o regie de film. Fireşte că pentru el a fost mai important filmul şi nu s-a ocupat de regia de teatru. A fost un spectacol foarte slab, dar cu adevărat nici nu pot spune că ştiu fiindcă nu m-am dus să-l văd. Până la repetiţia generală am încercat să-l conving pe regizor să meargă la repetiţii, să nu-i lase pe actori singuri şi n-a acceptat nimic din ceea ce i-am propus. M-am gândit să interzic spectacolul, însă din punct de vedere moral, nu am putut să fac asta pentru că altfel actorii nu şi-ar fi primit onorariile, ceea ce pentru ei însemna banii de vacanţă. Am ales varianta să-mi iau rămas bun de la actori şi să nu mai apar niciodată acolo.

- R.A.: Să înţeleg că e singura situaţie când o piesă regizată a fost contra scriiturii?

- K. T.: Nu, n-ar fi fost o problemă dacă ar fi fost aşa. Problema a fost că regizorul nu s-a implicat, pentru el n-a contat piesa asta şi a schimbat situaţii absolut după bunul plac. Ori aşa nu se poate să te atingi de o piesă.

- R.A.: Deci, a fost total în afara scriiturii?

- K. T.: Da, exact. Şi nu le-a permis nici actorilor să schimbe după cum au simţit ei. I-am propus şi eu tot felul de idei care ar fi putut să fie puse în valoare, însă n-am putut comunica cu el. Numai la telefon am vorbit şi aşa am decis să renunţ.

- R.A.: Era un regizor autohton?

- K. T.: Da, era maghiar. În schimb nu a respectat regulile fundamentale ale profesiei. Nu s-a ocupat nici de actori, nu a făcut nimic. Eu am lucrat cu el acum câţiva ani şi atunci a fost foarte atent şi preocupat. E un regizor talentat. Probabil că l-a înnebunit ideea că i s-a oferit posibilitatea să fie regizor la un film mare. De atunci nici nu regizează un film mare iar de la mine nu va mai primi niciodată o piesă.

- R.A.: Apreciez delicateţea de a nu-i da numele…

- K. T.: Da, nici numele şi nici titlul piesei.

- R.A.: …şi profit de nişa de dialog să vă întreb cum vi s-a părut spectacolul de la Galaţi din punct de vedere regizoral?

- K. T.: A fost un spectacol la care se vede, se simte munca extraordinar de puternică. A fost un spectacol foarte bine analizat şi studiat şi a fost un spectacol muncit. Mi-am dat seama că Hilda din seara asta a fost de fapt Hilda din „joi.megaJoy”. Deseori îmi duc câte un personaj dintr-o piesă în alta, cu acelaşi destin, aceeaşi structură, dar în alte situaţii de viaţă.

- R.A.: Sunt convinsă că şi dumneavoastră munciţi foarte mult până când scrieţi o piesă, dar important e să nu se vadă munca, să pară scrisă spontan.

- K. T.: Când mă aşez la computer să scriu un text, practic toată piesa este gata. Există structura, cunosc toate celulele nervoase ale personajelor, pentru mine sunt clare toate situaţiile şi toate punctele de contact. În general piesele mele sunt de o precizie geometrică şi toată această structură de beton dacă ar fi scoasă din cadru, oricând sau oriunde, pe orice scenă, ar ieşi o muncă de amator. Când mă aşez la computer lucrez extraordinar de repede. Am scris piese şi în două zile şi jumătate, dar ritmul normal este de aproximativ două săptămâni. Dar până când ajung la computer să scriu piesa poate că trece un an sau mai mulţi ani până să fie gata de scris.

- R.A.: Despre munca asta vorbeam eu, de fapt.

- K. T.: E foarte greu să vorbesc despre această perioadă pentru că, în general, mai multe teme sunt concomitent în capul meu şi fiecare este într-un alt stadiu al dezvoltării. Sunt piese la care încă mă mai documentez, altele care deja au o structură şi până când nu ajung în faza în care în capul meu piesa e gata, nu mă aşez la computer.

- R.A.: Nu întâmplător am făcut această paranteză, ci pentru faptul că aţi spus că piesa din această seară se vede că e muncită.

- K. T.: Foarte tare! Asociaţiile, momentele de conexiune sunt atât de precise şi de fine, sunt atât de bine lucrate încât cotidianul şi banalul sunt absolut scoase din ele şi eu văd personajele şi relaţiile dintre personaje într-o cruzime atomică. Momentul în care Hilda îşi dă jos halatul şi rămâne într-o rochie roşie, tinerească, îţi rupe inima. Este foarte important să se vadă că şi la o vârstă aşa de înaintată are atâta feminitate în ea. Poate că omul zâmbeşte când o vede, dar inima i se rupe. Şi mie îmi plac aceste momente din teatru. Dacă vrei să mă faci să plâng cu metode simple şi banale, nu mă impresionează şi nu plâng. Dar atunci când încep să râd şi îmi curg lacrimile contra râsului, asta este deja teatru.

- R.A.: Care va fi următoarea piesă, pe care o vedeţi mai aproape de momentul de a fi scrisă?

- K. T.: Mi s-a cerut o piesă la Trieste şi din diverse motive a intrat altceva în repertoriu, însă eu o voi termina. Cealaltă piesă este pentru Citta. Este vorba despre o bătrână care are o locuinţă mare pe care fiica ei vrea să o vândă. Vinde întâi toată mobila şi urmează să vândă şi locuinţa. Fiica şi nepoata bătrânei au nevoie de bani. Ele ştiu că fac parte dintr-o familie de aristocraţi bogaţi. Bătrâna doamnă începe să-şi povestească viaţa şi aşa ele află că nu sunt dintr-o familie de aristocraţi bogaţi şi că bătrâna când avea 15 ani a fugit cu un circar după care a fost cântăreaţă şi dansatoare la un bar de noapte. Cu banii adunaţi acolo şi-a cumpărat această locuinţă unde a deschis un bordel. Din bordel şi-a câştigat averea pe care familia vrea acum să i-o ia. Nepoata ei este disperată, dar, între timp, nu mai are cu cine să se certe pentru că bătrâna moare. În flash-back-urile în care bătrâna îşi povesteşte tinereţea, rolul ei este interpretat de nepoată iar mulţimea bărbaţilor din tinereţea ei sunt interpretaţi de acelaşi bărbat care este iubitul nepoatei. Asta-i piesa pe care trebuie să o termin foarte repede. Recent am terminat o piesă de teatru pentru copii, iar pentru la vară scriu o piesă amplă pentru teatrul în aer liber, o adaptare după un scriitor clasic maghiar, ambele piese fiind comandate. Pentru că pur şi simplu trebuie să am din ce să trăiesc, sunt liber-profesionistă şi trebuie să accept şi asemenea comenzi. După aceea, o perioada n-aş mai vrea să scriu teatru pentru că am un roman pe care vreau să-l termin şi asta implică o foarte mare concentrare. Practic am întrerupt acest roman din cauza unor piese comandate, deci piese care îmi aduc bani.

- R.A.: Eu vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră în oraşul nostru şi sper să ne revedem cel târziu la anul, poate pe scena mare şi poate cu aceeaşi actriţă, aşa cum vă doriţi, cu toate că ea a promis că acesta este ultimul ei rol.

- K. T.: Nu trebuie să luăm în serios asemenea promisiuni. Starurile de câte ori nu şi-au luat rămas-bun de la scenă? Şi, Slavă Domnului, au revenit!

Publicat în ,,Teatrul azi’’ - numărul 6-7-8/2010. Articol complet (Interviuri)

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, ediţia a III-a

2013-08-10T22:20:00.003+03:00

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, ediţia a III-a

May 8th, 2012 | By admin | Category: Agenda de carte

În perioada 16-20 mai 2012, la Bucureşti va avea loc Târgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti. TNCP se va desfăşura în următoarele locaţii: Muzeul Naţional al Literaturii Române; Uniunea Scriitorilor din România (Casa Monteoru); Biblioteca Metropolitană; Club La Scena; Librăria Bastilia - Grupul Librarium. Organizatori principali: Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti (MNLR); Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Co-organizator: Uniunea Scriitorilor din România (USR). AgenţiadeCarte.ro este partener media al evenimentului. De asemenea, unul dintre partenerii TNCP (ediţia a III-a) este OPERA SCRISĂ.RO – Societate de Gestiune a Drepturilor de Autor.

Programul:

TNCP (www.tncp.ro)

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti

Tu Nu Citeşti Poezie?

Ediţia a III-a

Bucureşti, 16-20 mai 2012

PROGRAMUL EVENIMENTELOR:

Miercuri, 16 mai:

* Penitenciarul Rahova, Bucureşti

Ora 10.00 – Premierea câştigătorilor Concursului Naţional Poezie de puşcărie,

ediţia a IV-a;

Organizatori: Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi Asociaţia EURO CULTURART

Prezintă: Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu, Andra Rotaru

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 12.00 – Conferinţă de presă. Deschiderea TNCP.

Prezintă: Lucian Chişu, Ioan Cristescu, Florin Rotaru

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 14.00 – Lansări de carte

Trecutul e o sărbătoare, de Horia Gârbea, Editura Tracus Arte

Fragmente dintr-un viu, de Ioana Greceanu, Editura Tracus Arte

Prezintă: Teodor Dună, Cosmin Perţa

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 16.00 – Lectură de deschidere a festivalului

Invitaţi: Dumitru Bădiţa, Dan Mircea Cipariu, Bogdan Coşa, Teodor Dună, Cosmin Perţa, Andra Rotaru, Violeta Savu, Pavel Şuşară, Radu Vancu

Moderator: Ioan Cristescu

* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe

Strada Tache Ionescu nr. 14

Ora 17:00 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Mariana Filimon, Maria Postu, Cornelia Maria Savu,

Ion Bogdan Ştefănescu

Prezintă: Ioan Cristescu, Teodor Dună

* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 18.00 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Constantin Abăluţă, Dana Banu, Dinu Flămând, Daniel D. Marin, Victoria Milescu, Valeriu Mircea Popa, Nicolae Ţone

Moderator: Cosmin Perţa

* Cafeneaua La Muzeu, Str. G-ral Christian Tell nr. 27

Ora 20.00 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Marian Drăghici, Mihail Gălăţanu, Dan Iancu, Clara Mărgineanu, Octavian Soviany, Stoian G. Bogdan

Moderator: Cornelia Maria Savu

Joi, 17 mai:

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 14.00 – Colocviu: Creşterea şi descreşterea publicului de poezie - editorii faţă în faţă cu

cititorii

Invitaţi: Bianca Burţa-Cernat, Ioan Cristescu, un cristian, Radu Herinean, Cristina Nemerovschi, Tiberiu Stamate, Ana Toma, Nicolae Ţone

Moderator: Bogdan Ghiu

* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe

Strada Tache Ionescu nr. 14

Ora 16.00 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Virgil Costiuc, Ioana Greceanu, Radu Niţescu, Amelia Stănescu, Valentin Talpalaru, Ania Vilal

Moderator: Cosmin Perţa

* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe

Strada Tache Ionescu nr. 14

Ora 17.30 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Cătălina Bălan, Magda Cârneci, Ioana Diaconescu, Anca Mizumschi, Ofelia Prodan

Moderatori: Teodor Dună, Cosmin Perţa

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 18.00 – Cafeneaua critică - Cu/despre Gheorghe Iova/texteiova (1970-1992-2011-2012-etc.)

Invitat: Gheorghe Iova

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 19.00 – Duelul parodiştilor

Invitaţi: Liviu Capşa, Mugur Grosu, Adrian Pârvu, Lucian Perţa

Moderator: Ioan Groşan

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 20:00

Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Traian T. Coşovei, Dumitru Chioaru, Florin Iaru, Ioan Es. Pop, Eugen Suciu

Moderator: Ioan Cristescu

Muzica: Michael Acker, contrabas; Sian Brie, chitară; Mircea Tiberian, pian

* Club La Scena, Calea Călăraşi nr. 55

Ora 21.00 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Gabriel Daliş, Claudiu Komartin, Dan Mihuţ, Dan Sociu,

Iulian Tănase, Răzvan Ţupa

Moderator: Mugur Grosu

Vineri, 18 mai:

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 13.00 – Ziua `80iştilor, dezbatere si vernisaj expoziţie

Invitaţi: Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Mircea Bârsilă, Romulus Bucur, Dumitru Chioaru, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Florin Iaru, Gheorghe Iova, Ioan Matiuţ, Viorel Mureşan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Sorin Preda, Radu Sergiu Ruba, Eugen Suciu, Călin Vlasie

Moderatori: Dan Cristea, Bogdan Ghiu

* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe

Strada Tache Ionescu nr. 14

Ora 14.00 – Poeme ale unor autori contemporani în traducerea lui Fanny Chartres

* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 14:30 – Lecturi publice de poezie

Aida Hancer, Matei Hutopila, Sorin Lucaci, Silvia T.

Moderator: Cosmin Perţa

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 15.00 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă, Romulus Bucur, Gellu Dorian, Viorel Mureşan, Santha Attila

Moderator: Violeta Savu

* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 15:30 - Lansări de carte

Monstrul spaghetelor zburătoare, de Igor Ursenco, Editura Tracus Arte

Prezintă: Cosmin Perţa

* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 16:00 – Lansări de carte

Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule, de Liviu Antonesei, Editura Herg Benet

Prezintă: Cristina Nemerovschi

* Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5

Ora 17.00 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Liviu Antonesei, Gabriela Creţan, Simona Graţia Dima,

Mirela Lungu, Dmitri Miticov, Andrei Novac, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu

Moderator: Violeta Savu

* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 18.00 – Gala Poezie de 10! – cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2011

Amfitrioni: Ioan Cristescu, Dan Mircea Cipariu

Invitaţi: Crista Bilciu, Ruxandra Cesereanu, Gabriel Chifu, Marius Conkan, Nichita Danilov, Andrei Dósa, Horia Gârbea, Sorin Gherguţ, Ştefan Manasia,

Ioan Es. Pop, Paul Vinicius

Invitaţi speciali: actorii Ioana Crăciunescu, Viorel Păunescu

Muzică: Mohay Andras – percuţie; Bende Zsolt – chitară acustică, Ungaria; Michael Acker, contrabas, România

* Cafeneaua La Muzeu, Str. G-ral Christian Tell nr. 27

Ora 19.30 – Seara Alcool

Invitaţi: Traian T. Coşovei, Ioana Crăciunescu, Adrian Pârvu, Ioan Es. Pop, Eugen Suciu, Liviu Uleia, Paul Vinicius

Moderator: Ioan Groşan

Muzică: Sian Brie, Mircea Tiberian

* Club La Scena, Calea Călăraşi nr. 55

Ora 21.00 – Clubul de Lectură Institutul Blecher

Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Ruxandra Cesereanu, Nichita Danilov, Domnica Drumea, Doina Ioanid, Nora Iuga, Angela Marinescu, Ioana Nicolaie, Marta Petreu, Simona Popescu

Moderatori: Claudiu Komartin, Felix Nicolau

Sâmbătă, 19 mai:

* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 13.00 – Dezbatere: Drepturile Poeţilor şi ale Poeziei

Invitaţi: Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuţ, Andrei Novac, Nicoleta Popa, Cristina Poterăşoiu, Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu

Moderator: Ioan Cristescu

* Galeriile-Etaj MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 14.00 – Proiectul Voluntariat pentru poezia românească

Prezintă: Ioan Cristescu, Carmen Muşat, Cosmin Perţa, un cristian

* Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5

Ora 15.00 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Corina Bernic, Marius Conkan, Laura Dan, Florin Hălălău, Radu Ianovi,

Diana Iepure, Cristina Ispas, Oana Cătălina Ninu, Livia Roşca, Marius Surleac, Olga Ştefan, Lucian Vasilescu, Florina Zaharia

Moderatori: Andra Rotaru, Violeta Savu

* Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5

Ora 17:00 – Lansări de carte

Aceiaşi, de Andrei Novac, Editura Brumar

Prezintă: Cornelia Maria Savu, Dan Mircea Cipariu

Comice, dramatice, tragice şi de demult, de D. H. Silvian, Editura Tracus Arte

Prezintă: Ioan Cristescu, Cosmin Perţa

Recită: Viorel Păunescu

* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 17:00 – Lansări de carte

Păzitoarea, de Ana Dragu, Editura Charmides

Prezintă: Dan Coman

* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe

Strada Tache Ionescu nr. 14

Ora 17.30 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Leonard Ancuţa, Ruxandra Anton, Ana Maria Constantin, Virgil Diaconu, Eliza Macadan, Ciprian Măceşaru, Marieta Mihăiţă, Nicoleta Popa, Igor Ursenco

Moderatori: Andra Rotaru, Violeta Savu

* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 19:00 – Miniconferinţă: Câteva consideraţii asupra discursului poetic post-douămiist Invitat: Constantin Iftimie

* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 19.30 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Dan Coman, Ana Dragu, Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Partene, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Mihail Vakulovski

Moderatori: Ioan Cristescu, Teodor Dună

Muzică: Michael Acker, Mohay Andras – percuţie; Bende Zsolt – chitară acustică, Ungaria

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Noaptea albă a muzeelor, ediţia a VIII-a

Ora 21:00-23.00 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Mircea Albulescu, Ioana Crăciunescu, Eusebiu Ştefănescu, Dorel Vişan, Liviu Ailincăi (vioară), Costin Soare (chitară), Ion Bogdan Ştefănescu (flaut),

Moderator: Ioan Cristescu

Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor

Calea Victoriei nr. 115

Ora 22:00-00:00 – Lecturi şi lansări de carte

Daniela Albu, Miniaturi pariziene/ Miniatures parisiennes, Editura Eikon; Mihaela Arhip, (I)REZISTIBIL, Editura Eikon; Horia Bădescu, E toamnă nebun de frumoasă la Cluj, Editura Eikon; Cristina Climov, Iubind copaci neterminaţi, Editura Eikon; Ştefan Doru Dăncuş, Casa memorială Dăncuş – antologie de autor, Editura Eikon; Vasile Dâncu, Slove rurale, Editura Eikon; Octavian Hoandră, Jurnal la Klausenburg, Editura Eikon; Eliza Macadan, Transcripturi din conştient, Editura Eikon; Daniel Moşoiu, Poeme din mers, Editura Eikon; Viorel Mureşan, Buchetul de platină, Editura Eikon; Olimpiu Nuşfelean, Poeme pentru cei care citesc în linişte, Editura Eikon; Dinu Olăraşu, Vamă, Editura Eikon; Daniel Săuca, Cartierul vestic al iadului, Editura Eikon; Daniel Săuca, Clopotele raiului, Editura Eikon; Ioana Trică de Cruciadele somnului, Editura Eikon

Invitaţi: Valentin Ajder (director Editura Eikon) şi elevi de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu

Duminică, 20 mai:

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 14.00 – Închiderea oficială a TNCP. Prezentarea raportului Târgului.

Edituri participante:

Editura Tracus Arte, Editura Herg Benet, Editura Biblioteca Metropolitană, Editura Max Blecher, Editura Brumar, Editura Cartea Românească şi Polirom, Editura Casa Radio, Editura Casa de Pariuri Literare, Editura Charmides, Editura Eikon, Editura Limes, Editura Mirador, Editura MNLR, Editura Vinea

În cadrul TNCP va participa şi APLER (Preşedinte: Dan Mircea Cipariu) cu un stand expoziţional

Organizatori principali:

Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti (MNLR)

Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Co-organizator:

Uniunea Scriitorilor din România (USR)

Parteneri:

Asociaţia Scriitorilor Bucureşti (ASB)

Asociaţia Difuzorilor şi Distribuitorilor de Carte din România (ADEPC)

Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER)

OPERA SCRISĂ.RO – Societate de Gestiune a Drepturilor de Autor

FDL.ro

Club La Scena

Teatrul Masca

Librăria Bastilia - Grupul Librarium

Parteneri media:

AgenţiadeCarte.ro, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, 7 Seri, Observator Cultural, Luceafărul de dimineaţă, Cultura, România literară, 121.ro, onlinegallery.ro, FDL.ro

Locaţii:

Muzeul Naţional al Literaturii Române

Uniunea Scriitorilor din România (Casa Monteoru)

Biblioteca Metropolitană

Club La Scena

Librăria Bastilia - Grupul Librarium

ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI

2013-08-10T22:16:00.000+03:00

„Poezia faţă cu noile media”, „O felie de poezie” şi „Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz”, în cadrul Zilei Mondiale a Poeziei

Mar 14th, 2012 | By admin | Category: Proiecte

Miercuri, 21 martie 2012, asociațiile EURO CULTURART și OPEN ART organizează, pentru prima dată în România, trei evenimente dedicate Zilei Mondiale a Poeziei, instituită de UNESCO în anul 1999. Astfel, sunt programate o dezbatere, „Poezia faţă cu noile media”, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, un miting literar, „O felie de poezie”, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, precum şi cea de-a patra ediție a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz, în studiourile TVR2. Coorganizatorii Zilei Mondiale a Poeziei la Bucureşti sunt Radio România Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.
Susţinătorii financiari ai proiectului sunt Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Partenerii media ai proiectului sunt: ŞAPTE SERI, revista Cultura şi www.agentiadecarte.ro.

În cadrul evenimentului va fi lansată şi antologia “Ziua Mondială a Poeziei/ Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz”, ediţia 2012, Editura Tracus Arte. 43 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite (Constantin Abăluţă, Ruxandra Anton, Daniel Bănulescu, Crista Bilciu, Andrei Bodiu, Magda Cârneci, Gabriel Chifu, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Ioana Diaconescu, Răzvan Ioan Dincă, Rodian Drăgoi, Teodor Dună, Horia Gârbea, Ioana Greceanu, Mugur Grosu, Florin Iaru, Augustin Ioan, Nora Iuga, Viorel Lică, Iolanda Malamen, Iulia Militaru, Ion Mureşan, Andrei Novac, Cosmin Perţa, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu, Liubiţa Raichici, Livia Roşca, Andra Rotaru, Santha Attila, Cornelia Maria Savu, Octavian Soviany, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Robert Şerban, Ionuţ-Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, Paul Vinicius, Florina Zaharia) vor susţine câte un recital, într-un dialog muzical alături de rafinaţi interpreţi şi compozitori de jazz şi blues: Berti Barbera, Mike Godoroja & Blue Spirit, Ionuţ-Bogdan Ştefănescu, Mircea Tiberian, Nadia Trohin.

În cadrul programului Ziua Mondială a Poeziei din 21 martie 2012, vor avea loc următoarele evenimente:

Dezbaterea „Poezia faţă cu noile media”, de la ora 15:00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. Invitaţi: Crista Bilciu, Teodor Dună, Mugur Grosu, Iulia Militaru, Livia Roșca, Octavian Soviany, Adrian Suciu; Moderatori: Cosmin Perţa şi Andra Rotaru.

Mitingul literar „O felie de poezie”, de la ora 17:00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. Invitaţi: Constantin Abăluţă, Ruxandra Anton, Daniel Bănulescu, Magda Cârneci, Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Ioana Diaconescu, Răzvan Ioan Dincă, Rodian Drăgoi, Horia Gârbea, Ioana Greceanu, Augustin Ioan, Viorel Lică, Iolanda Malamen, Andrei Novac, Nicolae Prelipceanu, Cornelia Maria Savu, Liviu Ioan Stoiciu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, Paul Vinicius, Florina Zaharia. Invitaţi speciali: cvartetul “Bella Musica” (Gianina Meragiu – vioara I-a; Mirela Dranga – vioara a II-a; Claudia Carapancea – violă; Olivia Beiu – violoncel). Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu şi Horia Gârbea. La finalul mitingului poetic “O felie de poezie”, vor fi oferite publicului 21 de torturi inscripţionate cu poemele scrise de 21 de poeţi contemporani care, dacă n-ar fi plecat prea devreme dintre noi, s-ar fi aflat şi ei la eveniment: Adi Cusin, Leonid Dimov, Ion Drăgănoiu, Aurel Dumitraşcu, Ioan Flora, Augustin Frăţilă, Cezar Ivănescu, Mircea Ivănescu, Dan Laurenţiu, Mariana Marin, Virgil Mazilescu, Gheorghe Pituţ, Cristian Popescu, Marius Robescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Ion Stratan, Daniel Turcea, Mihai Ursachi, Ion Zubaşcu. Viziunea grafică a torturilor poetice îi aparține artistului vizual Mihai Zgondoiu și realizarea acestora Casei Lică (B-dul Decebal nr. 5, Bucureşti). Imaginile folosite pentru realizarea celor 21 de torturi inscripţionate au fost oferite de fotograful Ion Cucu şi de arhiva MNLR.

A patra ediție a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz, în studiourile TVR 2, de la ora 19:00. Invitaţi: Andrei Bodiu, Gabriel Chifu, Florin Iaru, Nora Iuga, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Liubița Raichici, Sántha Attila, Eugen Suciu, precum şi muzicienii Berti Barbera, Mike Godoroja & Blue Spirit, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Mircea Tiberian, Nadia Trohin. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja, Florian Lungu.

Proiectul este coordonat de Dan Mircea CIPARIU, preşedintele secţiei POEZIE – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, şi de Ioan CRISTESCU, iniţiatorul Serilor de Literatură şi Muzică de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

Amfitrioni şi producători generali: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu
Art director: Mihai Zgondoiu
Producător executiv: Andra Rotaru
Consilier artistic: Anamaria Spătaru, Alina Moldovan
PR& Comunicare: Dorina Cioplea, Gabriela Mareş, Ștefania Coșovei
Organizatori: Asociația EURO CULTURART și Asociația OPEN ART
Coorganizatori: Radio România Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.

Parteneri media: ŞAPTE SERI, revista Cultura şi www.agentiadecarte.ro

Blogul oficial al Zilei Mondiale a Poeziei/ Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz:

www.poezie-jazz.blogspot.com

Ziua Mondială a Poeziei/ Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz, ediţia a IV-a, este un eveniment multiart de impact mediatic şi de public care își propune să prezinte publicului câteva dintre cele mai importante voci ale poeziei române contemporane, în dialog artistic cu nume de referinţă ale jazz-ului şi blues-ului autohton.
Evenimentul se va constitui într-un material documentar de memorie culturală vie pentru viitoare istorii ale literaturii române prin producţiile ce vor fi realizate şi difuzate de Radio România Cultural, TVR2, TVR Cultural şi TVR Internaţional.

Pentru detalii despre ediţiile anterioare:

http://www.agentiadecarte.ro/2010/12/maraton-record-la-radio-romania-cultural-24-de-ore-de-poezie-si-jazz-vor-fi-difuzate-pe-30-decembrie-2010/

http://www.agentiadecarte.ro/2010/06/maratonul-de-poezie-si-jazz-sau-reportaj-despre-cum-po%C8%9Bi-sa-comba%C8%9Bi-criza-prin-cultura/

http://www.agentiadecarte.ro/2011/05/7-ore-in-direct-cu-alesii-poeziei-si-ai-jazz-ului/

*** Cei care doresc să participe la evenimente din cadrul Zilei Mondiale a Poeziei/Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz sunt rugaţi să scrie (specificând evenimentul la care doresc să participe), la adresele de e-mail: cipariu@yahoo.com sau rotaru.andra [@] gmail.com, până duminică, 18 martie 2012.

sursa:

http://www.agentiadecarte.ro/2012/03/%E2%80%9Epoezia-fata-cu-noile-media%E2%80%9D-%E2%80%9Eo-felie-de-poezie%E2%80%9D-si-%E2%80%9Emaratonul-de-poezie-blues-si-jazz%E2%80%9D-in-cadrul-zilei-mondiale-a-poeziei/

Premiile Revistei „Dunărea de Jos”

2013-08-10T22:12:00.002+03:00

* Laudatio pentru creaţie, cercetare ştiinţifică şi excelenţă

Duminică, după întâlnirea din Parcul „Mihai Eminescu” din Galaţi, creatorii, scriitorii şi jurnaliştii s-au adunat la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, pentru acordarea Premiilor Revistei „Dunărea de Jos”, pe anul 2011.
Aflată la a VII-a ediţie, întâlnirea a pus în valoare preocupările pentru cuvântul scris, şi nu numai, în paginile amintitului periodic.
Sergiu Dumitrescu, directorul centrului, a fost cel care „a intrat primul în decorul” manifestării şi după obişnuitul cuvânt de salut şi după mulţumirea adresată reprezentantei Ministerului Culturii, Luminiţa Constantin, a trecut la subiect. Gazda a precizat că manifestarea anuală acordă trei categorii de premii: pentru creaţie literară, premii speciale pentru activitate ştiinţifică şi premii de excelenţă.

Secţiunea creaţie
Premiul pentru creaţie literară a vizat mai multe genuri literare şi publicistice. Astfel, pe anul 2011, la „Poezie”, Ruxandra Anton a fost în atenţia juriului pentru volumul „Cartea lumilor dispărute”, apărut la Editura „Tracus Arte Laudatio”, în vreme ce „laudatio” pentru „Proză” s-a auzit pentru romanul de introspecţie „Puzzle cu Vasile”, semnat de scriitoarea şi jurnalista Katia Nanu. Premiul pentru „Dramaturgie” s-a îndreptat către colegul nostru de la "Viaţa liberă", scriitorul şi publicistul Victor Cilincă, pentru volumul „Polonius”, tradus şi publicat în SUA. Secţiunea „Interviu” a fost rezervată jurnalistei Dana Potorac, premiată pentru volumul „De tine nu poţi scăpa”, apărut la Editura „Homer”.

În atenţie, cercetarea ştiinţifică
Au fost acordate şi premii pentru cercetare ştiinţifică şi numele celor premiaţi nu ne sunt străine. Premiul „Paul Păltănea - ce vizează cercetarea şi „contribuţia deosebită la cunoaşterea istoriei oraşului nostru” - a fost înmânat jurnalistului, cercetătorului şi profesorului universitar dr. George Enache, de la Facultatea de Istorie din Galaţi.

Un alt nume, cunoscut mai mult în Franţa decât la noi, este cel al profesorului universitar dr. Silviu Lupaşcu, premiat la secţiunea „Filozofie” pentru volumul „Langage divin et non-absolutisme - Discours et espaces religieux en Orient et en Occident”, publicat la Paris, în Franţa. La secţiunea „Istorie” a fost subliniată activitatea părintelui Eugen Drăgoi, pentru „promovarea ştiinţelor istorice” în cadrul Editurii „Partener”. Nu a fost uitată nici preocuparea pentru Artă, CCDJ Galaţi acordând „Premiul Nicolae Spirescu” criticului de artă Mariana Cucoş, muzeograf la Muzeul de Arte Vizuale Galaţi.

Nu a trecut neobservată nici activitatea suratei de la Tecuci - Revista „Tecuciul literar-artistic” - Premiul „Constantin Buzdugan” fiind primit de doamna Eleonora Stamate. Premiul „Vasile Lică” a ajuns la profesorul Ioan Tudor, de la Liceul de Artă Galaţi, pentru stimularea relaţiilor dintre instituţiile de învăţământ.

Cât priveşte premiile de excelenţă, ele au fost acordate unor personalităţi din ţară, precum poetul bănăţean Andrei Novac, scriitorului şi jurnalistului Peter Sragher, Ion Tomescu, preşedintele APLER. Pentru „excelenţă” a fost evidenţiată şi activitatea Asociaţiei „EuroCultur Art”.

(cotidianul Viaţa Liberă - 16 ianuarie 2012)

unde gasiti cartea lumilor disparute.

2013-08-10T22:08:00.000+03:00

Cartea poate fi cumparata de aici si de la Librariile Carturesti, Libraria “Mihai Eminescu”, reteaua Sedcom Libris Iasi, Libaria MNLR, Libraria Bookcorner Cluj Napoca, Libraria Avantgarde Iasi, Librarie.net sau pe site-ul editurii Tracus Arte:

http://www.edituratracusarte.ro/magazin/detalii/cartea_lumilor_disparute

Iata cateva coordonate despre carte:

„Cartea lumilor dispărute” de Ruxandra Anton, prefaţată cu fragmente din scrisori electronice

Jun 12th, 2011 | By admin | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Tracus Arte, a apărut „Cartea lumilor dispărute” de Ruxandra Anton, o carte de poeme în care autoarea semnează şi grafica din interior. Grafica de pe prima copertă îi aparţine lui Tudor Jebeleanu. Volumul de poezie are două părţi: „poezie strânsă cu uşa” şi „visele mele povestite de Lana”.

Ruxandra Anton a ales să îşi prefaţeze noua sa apariţie editorială cu mai multe fragmente din scrisori electronice despre alcătuirea şi prefacerea „Cărţii lumilor dispărute”.

Liviu Antonesei a scris, când cartea nu era întreagă, următoarele: ,,Am citit, mai întâi, cursiv, de la un capăt la altul, apoi şi câte una, cu pauze. Părerea mea e că sunt foarte bune şi fac un întreg. Nu-mi dau seama însă dacă le-ai pus pe toate pe care le-am văzut eu de-a lungul vremii. Ce avem acum nu este încă un volum, ar mai trebui încă pe atâtea. Pe de altă parte, nu are sens să te neliniştească dacă Lana va fi privită ca un alter ego. Eul nostru liric, indiferent dacă îi dăm un nume sau nu, oricum e un alter ego al nostru! E foarte bun ce avem aici. Mai sunt pe atîtea? Sau mai vin, daca nu mai sunt?”

Liviu Ioan Stoiciu: ,,La cât eşti de scrupuloasă, n-ar trebui să arăţi nimănui cartea ta până n-o vezi publicată. M-am uitat pe ea, merită să o publici. Vrei vorbe mari? Nu mai ezita. Zilele următoare o citesc mai în amănunt. Dar să ştii că, oricum, nu am nimic de comentat”.

Iulian Grigoriu: ,,Ruxandra, sunt absolut încântat de poemele tale, am citit cu multă plăcere şi interes, o carte de maturitate, ciudată şi atrăgătoare. Aproape că nu am observaţii, unele mici şovăieli se topesc în text, îi dau chiar farmec. Totuşi, nu mă convinge titlul, poate că ar fi mai bine “visele mele povestite de Lana” (culmea, am si eu un personaj, al cărui nume l-am visat, Iana Iampala…!) sau altul, un titlu de poem, ori un vers, că ai destule. Poemele din final, alea cu patria şi revoluţia, cred că ar merge în altă parte, nu stau bine în final unde e bine să rămână atmosfera, nu atitudinea. Cartea e bună aşa cum este, mici lucruri s-ar mai putea face, nu zic nu, dar nu ştiu dacă are rost sa revii”.

Ruxandra Anton: „Lana Moscaliuc este o actriţă de la Teatrul de Stat Constanţa, pe care am cunoscut-o în „Inimi cicatrizate”, o adaptare după Marcel (Max) Blecher a lui Radu Afrim. Spun am cunoscut-o, înţelegând prin asta că nu poţi cunoaşte un om decât atunci când îşi lasă totul la vedere şi asta a făcut ea cu acel rol, cu emoţiile personajului Eva. Ne-am revăzut la Festivalul de Comedie de la Galaţi. Când i-am dat să citească o poezie de-a mea, a spus că parcă ar fi scrisă pentru ea. Cam aşa trebuie să fie o poezie, să producă această impresie, că este scrisă pentru cititor. Dar pentru asta e nevoie de sinceritate deplină cu tine însuţi. De aceea i-am şi împrumutat numele, nu doar fiindcă are o rezonanţă poetică. De la ea am învăţat că dacă miroşi trandafirii roz din Brăila începi să râzi. La început plănuisem să scriem o carte împreună, numai că eu n-am putut renunţa la poveştile mele”.

Horia Gârbea: „Fericiţi poeţii care izbutesc să fie ei înşişi, fără a se lăsa nicio clipă seduşi de vreo retorică, veche sau la modă, ce nu-i reprezintă! Fericiţi poeţii care nu contrafac nimic pentru a clipi complice spre cititor, cerşindu-i un zâmbet. Nespus de fericiţi poeţii care ştiu să tacă atunci când nu au nimic de zis şi să rupă la timp firul sau chiar gâtul poemului când el şi-a epuizat forţa. Încă mai fericiţi poeţii care au puterea să fie altfel de la un text la altul şi să rămână totuşi ei înşişi, măsurându-şi succesul prin identificarea cu poezia, nu cu strălucirea poleită a sintagmelor. Fericită, aşadar, este – şi fie să rămână – Ruxandra Anton, vechea mea prietenă. Ea are toate aceste însuşiri şi pe deasupra pe aceea de a scrie rar şi bine, bucurându-ne cu adevărul şi firescul poeziei sale”.

Ion Mureşan: “Am deschis pur şi simplu la prefaţă şi am rămas absolut surprins de claritatea gândului, de cât de frumos spune ea lucrurile. Apoi am citit alte cinci poeme absolut la întâmplare şi am rămas surprins. Noi de ce nu ştim? De ce nu este ea în prima linie a poeziei din România? Haideţi să verificăm: ,,la căminul cultural era biblioteca/ o cămăruţă întunecoasă în spatele scenei ticsită de cărţi/ cu un bibliotecar bătrîn care nu semăna cu bătrînii din sat/ hainele lui aveau alt miros altă croială şi mîinile lui erau transparente/ iar cînd vorbea parcă citea/ cărţile au un destin al lor/ de unele cărţi dictatorul se teme/ spunea el privindu-mă în ochi insistent/ privirea lui mă făcea să mă simt mai mare/ capul îmi ieşea prin acoperiş şi parcă vedeam marginile lumii/ cînd era singur îmi arăta cîte o asemenea carte/ dar nu mi-o dădea niciodată acasă/ îmi citea cîte un pasaj/ subliniat de el cu creion chimic/ din care nu înţelegeam mare lucru/ dar mă înstrăina de acele locuri atît de cunoscue’’. Asta-i poezie! Eu cred că poezia nu trebuie să complice lumea, ci să o simplifice şi să-ţi redea starea aceea emoţională.”

Noi membri stagiari şi titulari în Uniunea Scriitorilor din România

2013-08-10T17:56:00.000+03:00

Sâmbătă, 15 decembrie 2012, în Sala de Consiliu a Universităţii “1 decembrie” din Alba Iulia, a avut loc ultima şedinţă din acest an a Consiliului Uniunii Scriitorilor din România. Consiliul USR a ratificat lista noilor membri USR, listă prezentată de preşedintele Comisiei de validare, Dan Cristea. Au fost primiţi 112 noi membri, majoritatea stagiari, din toate filialele USR. Redăm comunicatul trimis de Uniunea Scriitorilor din România:

STAGIARI ŞI TITULARI 2012

Filiala Alba – Hunedoara

Iulian Chivu – stagiar
Sonia Elvireanu – stagiar
Mihai Pascaru – stagiar
Flaviu George Predescu – stagiar
Virgil Todeasă – stagiar
Igor Ursenco – stagiar

Filiala Arad

Dana Melania Bădic – stagiar
Sanda Maria Deme – stagiar
Lia Faur – stagiar
Lăcrămioara Iva – stagiar
Ruxandra Ivăncescu – stagiar
Alexandru Moraru – stagiar
Domnica Pop – stagiar
Gilda Vălcan – stagiar

Filiala Bacău

Ioan Baban – stagiar
Sever Bodron – stagiar
Ovidiu Bufnilă – stagiar
Dan Iacob – stagiar
Petre Isachi – stagiar
Iuliana Paloda – Popescu – stagiar
Cristina Ştefan – stagiar

Filiala Braşov

Cristian Muntean – stagiar
Angela Nache – Mamier – stagiar

Filiala Bucureşti

Copii şi tineret

Daniel Braşoveanu – stagiar
Vasile Groza – stagiar
Laura Grunberg – stagiar
Rodica Elena Lupu – stagiar

Critică

Sorin Lavric – titular
Adrian Niţă – stagiar
Răzvan Voncu – titular

Dramaturgie

Ion Bogdan Martin – stagiar
Eugen Virgil Nicoară – stagiar

Poezie

Florin Dochia – stagiar
Constantin Marafet – stagiar
Ioan Bogdan Ştefănescu – stagiar

Proză

Clelia Ifrim – stagiar
Dorin Ivan – stagiar
Gabriel Năstase – stagiar
Cosmin Perţa – stagiar
Mihai Traistă – stagiar
Mariana Tomescu – stagiar
Adrian Voicu – stagiar

Traduceri

Mihaela Golban – stagiar
Luminiţa Munteanu – stagiar
Delia – Michaela Răzdolescu – stagiar

Filiala Chişinău

Anatol Moraru – stagiar

Filiala Cluj

Augustin Cozmuţa – stagiar
Teodor Curpaş – stagiar
Alex Goldiş – titular
Mariana Istrate – stagiar
Iuliu Pârvu – stagiar
Doina Rad – stagiar
Florian Roatiş – stagiar
Ion Taloş – titular

Filiala Constanţa

Constantin Gornea – stagiar

Filiala Craiova

Liviu Andrei – stagiar
Carmen Bulzan – stagiar
Virgil Dumitrescu – stagiar
Gabriela Gheorghişor – titular
Mihai Octavian Ioana – stagiar
Maria Ionică – stagiar
Victor Martin – stagiar
Emilian Mirea – stagiar
Gabriela Rusu Păsărin – stagiar

10. Teodor Preda – stagiar

Filiala Iaşi

Gabriel Avram – stagiar
Nicolae Bacalbaşa – stagiar
Mariana Cristina Bărbulescu – stagiar
Nicolae Boghian – stagiar
Mario Castro – stagiar
Vasile Diaconu – stagiar
Laura Enache – stagiar
Pavel Florea – titular
Leonte Ivanov – stagiar

10. Paul Leibovici – stagiar

11. Paul Munteanu – stagiar

12. Adrian Onciu – stagiar

13. Cristina Prisăcaru Şoptelea – stagiar

14. Alexandru Spătaru – stagiar

Filiala Piteşti

Mihai Barbu – titular
Gabriel Cazan – stagiar
Constantin Hârlav – titular
Cristian Meleşteu – stagiar

Filiala Sibiu

Ovidiu Bucur – stagiar
Elena M. Câmpan – stagiar
Doina Constantinescu – stagiar
Ştefan Doru Dăncuş – stagiar
Traian Dobrinescu – stagiar
Rodica Ilie – stagiar
Dumitru Mălin – stagiar
Carol Neustädter – stagiar
Liviu Ofileanu – stagiar

Filiala Sud – Est

Ruxandra Anton – stagiar
Cristian Corcan – stagiar
Diana Corcan – stagiar
Octavian Mihalcea – stagiar
Cristian Pavel – stagiar
Andrei Velea – stagiar

Filiala Timişoara

Mihai Alexandru – stagiar
Raul Bribete – stagiar
Cristian Contraş – stagiar
Ştefan Ehling – stagiar
Mihai Murariu – stagiar
Maria Niţu – stagiar
Alina Radu – stagiar
Constantin Rupa – stagiar
Mariana Stratulat – stagiar

10. Graţian Szekely – stagiar

Filiala Târgu-Mureş

Dana-Ligia Ilin – stagiar
Borsodi L. László – stagiar
Marius Paşcan – stagiar
Veronica Ştir – stagiar

http://www.agentiadecarte.ro/2012/12/noi-membri-stagiari-si-titulari-in-uniunea-scriitorilor-din-romania/

Premiile USR – Filiala Sud-Est Galaţi

2013-08-10T17:44:00.000+03:00

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est Galaţi a oferit premiile anuale. Juriul a fost compus din: Viorel Ştefănescu, Constantin Gheorghinoiu, Iulian Grigoriu, Ilie Zanfir. Preşedintele juriului: Corneliu Antoniu.

Au fost acordate următoarele premii pentru anul 2011 de către Filiala Sud-Est a U.S.R.

Poezie:

Ruxandra Anton – Cartea lumilor dispărute – Ed. Tracus Arte – 2011

Virgil Costiuc - Caietul animatorului – Ed. Brumar 2011

Proză:

Dan Plăeşu – Vinovatele meandre – Ed. Junimea 2011

Traduceri:

Petre Iamandi, pentru toate traducerile din anul 2011 din literatura engleză în limba română şi a promovării poeţilor români în publicaţii şi edituri din Anglia şi U.S.A.

Opera Omnia: Nicolae Grigore Mărăşanu

“Festivitatea a avut loc pe 22 decembrie 2012, în sala M. Eminescu, la biblioteca V.A.Urechia din Galaţi, având o încărcătură emoţională deosebită prin faptul că, onorabilul director al bibliotecii V. A. Urechia, un mare iubitor şi sprijin al culturii gălăţene, în persoana domnului Ilie Zanfir a spălat obrazul oraşului premiind din propriul buzunar pe laureaţi cu o sumă de bani care mă trimite la zicerea “la vreme de secetă e bună şi o picătură de ploaie” şi pentru care, îi mulţumim din suflet făcându-ne să uităm de versul “oraş cumplit…”

Independent de acest fapt, dintr-un sentiment de nobleţe şi înţelegere a fenomenului cultural, primarul com. Oancea, domnul Victor Chiriloaie, mi-a oferit suma necesară de bani pentru a-mi tipări volumul de versuri “Bloop”. (Virgil Costiuc )

Sursa: http://www.operascrisa.ro/opera-news/evenimente/premiile-usr-filial...

A apărut revista ''Luceafărul de dimineţă'' nr. 7/2013

2013-08-10T17:37:00.002+03:00

Primul număr al Luceafărului, revistă a Uniunii Scriitorilor din România, a apărut în Bucureşti, la 15 iulie 1958..În contextul epocii, Luceafărul se adresa în primul rând tinerilor scriitori, atât titlul publicaţiei, cât şi al uneia dintre rubricile importante („Dintre sute de catarge“, care se ocupa exclusiv de autorii începători) expunând manifest intenţia de a aşeza revista sub egida geniului eminescian. La conducerea publicaţiei s-au perindat, de-a lungul anilor, scriitori remarcabili, precum Eugen Barbu, Virgil Teodorescu, Ştefan Bănulescu, dar, după 1977, şi activişti ideologici, impuşi direct de partid, ca Nicolae Dragoş sau Nicolae Dan Fruntelată. După 1989, revista Luceafărul a apărut într-o serie nouă, iniţiată de Laurenţiu Ulici, devenit între timp şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor. După dispariţia acestuia, publicaţia a fost condusă, până în noiembrie 2007, de prozatorul Marius Tupan. Acum revista este condusă de scriitorii Dan Cristea (redactor şef) şi Horia Gârbea (secretar general de redacţie). La ora actuală, când aşa-zisele programe au devenit nişte instrumente îndeajuns de desuete, revista Luceafărul, revistă literar-culturală, îşi propune, mai presus de orice, menţinerea unei ţinute distincte, de echilibru critic şi intelectual, cu fața atât la scriitor, cât şi la publicul cititor.

În acest număr, semnez şi eu alături de: George Topârceanu (inedit) Dan Cristea, Crina Decuseară-Bocşan, Andrea Hedeş, Adrian G. Romilă, Felix Nicolau, Ioan Holban, Ana Dobre, Radu Voinescu, Şerban Axinte, Traian T. Coşovei, Ovidiu Pecican, Nicolae Coande, Gheorghe Stroe, Eduard Dorneanu şi Alexandru Păduraru.

Lectură plăcută!

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=4534&editie=180

Bila a fost aruncată demult! (Interviu cu Tora Vasilescu)

2013-08-10T17:33:00.003+03:00

Ruxandra Anton: Dragă Tora Vasilescu, îţi spun dragă pentru că eu cred că orice actor este sufletul nostru, sau mesagerul sufletului nostru...

Tora Vasilescu: Eşti puţin emoţionată!

R.A.: Întotdeauna sunt aşa! Cum aş putea să nu fiu în faţa actriţei pe care o iubesc atât?

T.V.: Încearcă să-mi vorbeşti ca o prietenă pentru că vezi şi tu câtă deschidere am faţă de tine.

R.A.: Mulţumesc mult. Ai terminat la clasa doamnei Eugenia Popovici, cum era ea?

T.V.: Da, era una dintre marile actriţe ale noastre! Era în vârstă când mi-a fost profesoară, era şi rectorul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică. Avea un talent ieşit din comun! Spectatorii tineri o pot vedea in filmul Moartea unui artist sau într-un film al lui Gopo,Povestea porcului, ea era băbuţa, simpatică, drăguţă…avea ceva din dulceaţa feţei doamnei Citta pe care am văzut-o acum pe scenă…până şi coafura şi drăgălăşenia ei! Ai văzut ce frumuseţe şi-a păstrat?

R.A.: Incredibilă, la vârsta ei!

T.V.: Eugenia Popovici era însă ca o minge care se rostogolea pe scenă. Când am vazut-o prima dată pe scenă în piesa Să nu-ţi faci prăvălie cu scară şi când am auzit-o rostind cu firescul cu care ne vorbea la clasă, am avut revelaţia despre ce înseamnă teatrul. Am fost studenta ei preferată sau, cel puţin, aşa mi s-a spus, dar era foarte dură cu mine când era vorba de meserie. Acum n-aş mai suporta aşa ceva, genul de regizor tiran! Am observat şi în unele din piesele pe care le-am vizionat aici, cum transpare atitudinea de dominare a unor regizori. Este un scriitor american, James Redfield, care susţine că pentru a dobândi energie avem tendinţa să îi forţăm pe cei din jur să ne acorde atenţie, ştiind că energia curge întotdeauna în locul în care se focalizează atenţia. Cei care reuşesc să domine se simt mai puternici, în timp ce ceilalţi se simt vlăguiţi. Această competiţie pentru energia umană generează majoritatea conflictelor între oameni. De fapt, e o luptă pentru putere. Pentru cine e interesat de idee, la noi au apărut patru cărti ale acestui autor:Profeţiile de la Celestine, A zecea viziune, Secretul Schambalei şi Profeţiile de la Celestine-Ghid experimental. În ultima carte sunt descrise grupuri de studiu care după ce au citit profeţiile găsesc similitudini cu experinţele lor personale. Mi-ar plăcea să văd sau să joc într-o piesă de teatru cu o asemenea miză. O piesă interactivă la care să participe şi spectatorii, în speranţa trezirii unei noi conştiinţe spirituale. Sunt la vârsta când încep să-mi pun marile întrebări existenţiale şi nu mă mai simt entuziasmată de texte caAvarul de Molière, Jocul dragostei şi al întâmplării de Beaumarchais, etc., ca să mă refer doar la două dintre textele interpretate în festival.

R.A.: Şi, totuşi, în ce măsură doamna Eugenia Popovici te-a pregătit pentru această minunată carieră de actor?

T.V.: Trebuia să furi de la ea pentru că folosea metoda ,,fă ca mine!’’ Ne-a învăţat cu disciplina şi mai avea o replică emblematică : ,,poţi să vrei tu toate rolurile din lume, dacă nu te ajută organismul....degeaba! ’’. Este o meserie, totuşi, de tinereţe!. Când am văzut spectacolul de la Botoşani, IvanTurbincă, am gândit că oricât de bine aş putea interpreta cuvintele, la felul cum se mişcau ei, pe mine...,,nu mă mai ajută organismul”!!!

R.A.: În aventura unui personaj sunt două munci, cea a regizorului cu actorul şi cea a actorului cu sine însuşi, aşa cum spunea şi Stanislavski. Pentru tine, care e mai importantă dintre ele?

T.V. Aici e mult de vorbit. Când un regizor e inteligent, talentat si are şi caracter, atunci tot respectul! Am auzit zilele trecute de la nişte actori – nu dau nume pentru că nu i-am întrebat dacă îmi dau voie! – de un regizor despre care se spune că e talentat, dar are un caracter urât. Eu cu asemenea regizori nu mai vreau să colaborez. Mulţumesc lui Dumnezeu, nu sunt în situaţia să fiu nevoită să ramân într-un mediu în care simt cum circulă energiile negative.

R.A.: Eşti una dintre actriţele care a jucat teatru şi a făcut şi mult film. Cât de greu a fost?

T.V.: Când faci o profesie care iţi place, efortul pare a fi mult mai uşor de suportat; totuşi această meserie colectează oameni cu o mare sensibilitate şi această calitate e de fapt „călcâiul lui Ahile”!

R.A.: Crezi că e mai multă convenţie în teatru decât în film?

T.V.: Da, în teatru e mai multă convenţie decât in film, dar în cea ce priveşte jocul actorilor e de dorit să fie la fel de firesc.

R. A.: De altfel, există şi stereotipii ale firescului, clişeele verbale.

T.V.: A te comporta natural, a vorbi FIRESC pe scenă ţine de TALENT! E ca la cântăreţi! Dacă n-ai ureche muzicală, cânţi fals. Sigur că „firescul” ăsta nu e totul! El înseamnă însă în abecedarul meseriei noastre literele de început sau, hai să zicem, o terţă din gama muzicală. Cineva l-a numit pe un coleg „terţist”, adică apucă bine trei note : do re mi!

R. A.: Actorul are munca cea mai grea, pentru că el lucrează cu tot corpul lui, cu vocea lui, cu celelalte disponibilităţi ale lui pentru muzică sau dans, uneori. Ce faci pentru a-ţi pregăti instrumentul corpului?

T.V.: Nu mai fac parte din generaţia celor care se urcă pe pereţi pe scenă. Dacă vreau să văd balet, mă duc la balet! În acelaşi timp, sigur că dacă în economia scenariului e nevoie de foarte multă mişcare şi agilitate, e normal să se apeleze la actorii tineri.

R.A.: Teatrul se află de mai mulţi ani într-o perioadă de fugi după diverse tehnici de exprimare, de limbaj teatral, de forme, de semne teatrale noi: cum vezi asta, ţinând cont că o bună parte a teatrului pe care l-ai practicat avea repere mult mai clare, mai statornice?

T.V.: Da, e firesc să fie căutări, nu sunt refractară la nou. Dacă un spectacol însă nu are emoţie, mai bine citesc piesa acasă! După părerea mea, un spectacol e bun când după vizionare am o stare interioară de bucurie, de dragoste pentru teatru.

R.A.: Sunt şi multe spectacole artificiale.

T.V.: Nu prea sunt nici piese pentru femei de vârsta mea, unde să poţi comunica emoţiile experienţei tale. În ultimii ani am făcut unone-man-show, despre care nu cred că ai auzit pentru că au fost numai vreo şase spectacole. Era un monolog radiofonic scris de un actor care acum trăieşte la Tel Aviv, am făcut eforturi mari pentru sponsorizări, am avut nevoie de multă tehnică. Am transformat piesa într-un dialog teatru-film, considerând că nu pot să am tupeul să invit oamenii la teatru să mă asculte pe mine două ore vorbind şi atunci am încercat să facem toutes en tout – e ultima modă acum, nici n-am ştiut lucrul ăsta! Foloseam un ecran imens care-mi servea fie ca monitor pentru a comunica pe Internet cu spiritele soţului şi ale unui fost student care s-a sinucis, fie ca suport pentru proiecţia mai multor secvenţe de film care făceau parte din economia spectacolului. Am fost invitată la un festival la Tel Aviv, aveam deja un aranjament să merg în toate oraşele mari din România. Spectacolul era gândit economic pentru turneu. Am jucat vreo şase spectacole după care a apărut o problmă de sănatate si am fost nevoită să renunţ. Şi iată că vorba Eugeniei Popovici, „nu te ajută organismul”, s-a adeverit. După aceia am repetat cam vreun an cu o echipă tânără, pe un text de Peca Ştefan – au fost şi în festival două texte de Peca Ştefan – şi cunoşteam stilul lui. Când regizorul Alexandru Berceanu a venit cu textul lui la Bulandra, au fost foarte mulţi care au considerat textul excesiv de vulgar. Am fost întrebată de ce accept şi eu le-am răspuns că simt potenţial la acest băiat. M-am bucurat după aceia că a fost plecat cu o bursă la New York şi acum văd că scrie, nu glumă! E viitorul lor, e lumea lor, e foarte bine!. Dar deocamdată suntem încremeniţi în proiect, datorită faptului că acum regizorul are o bursă la New York – văd că le port la toţi noroc cu New York-ul ăsta! Rolul meu are multe monologuri, am convenit să filmăm parte din ele. Piesa e foarte dură ca limbaj, dar ne adaptăm, asta e societatea în care trăim, o societate de cerere şi ofertă. Poate mi s-a reproşat, într-un fel, şi faptul că am jucat în telenovelă, dar eu nu pot să spun decât că răspund cât pot de bine vizavi de nişte oportunităţi care mi se oferă. Să nu uităm că nu sunt roluri pe toate drumurile pentru o actriţă trecută de cincizeci de ani şi care să fie şi interesante. Faptul că pe stradă copii îmi cer autografe, mă iubesc şi mă strigă ,,buni Claudica!’’, pentru mine, care nu am nepoţi, e emoţionant.

R.A.: Şi Andrei Şerban, spre exemplu, spunea că montează operă pentru că e plătit dublu faţă de teatru. Eu cred că mai important este cum faci acel lucru diferit, cum îl înnobilezi.

T.V.:. Aşa sunt vremurile! La un salariu aşa de mic pe care l-am avut, nu aş mai fi stat în teatru. Prefer să stau gospodină acasă cu bărbatul meu şi să fac ce îmi place.

R.A.: Venim la teatru să ne îmbogăţim emoţional şi să învăţăm ceva!

T.V.: Sigur, nu poţi să chemi oamenii pentru o piesă oarecare! Am primit recent un text şi regizorul, un băiat tânăr şi frumos, mi-a zis că numai eu pot să fac rolul acesta. Când l-am citit am avut senzaţia că am în mână un scenariu de film pentru adulţi.

R.A.: Care a fost şansa ta, cea care ţi-a hotarât profesia de actriţă?

T.V.: Da! Nu ştiu de la ce vârstă, până la cinci ani şi jumătate, la bunici, la ţară, pe lângă Razelm, am avut o mătuşă educatoare, născută în Brăila, şi căreia îi plăcea mult poezia. Ea s-a ocupat de mine aşa cum alţi copii cu o situaţie materială excepţională au avut o guvernantă. Nu-i o şansă asta?! Imaginează-ţi că eu învăţam foarte repede, copii învaţă foarte repede în general, şi recitam aşa cum am văzut-o pe ea, Trei doamne şi toţi trei. M-a emoţionat îngrozitor şi plângeam o dată cu ea. Apoi şansa următoare a fost la Tulcea, la grădiniţă, unde am recitat o poezie şi eu am crezut că-i vorba despre mine şi aşa încercam să-i conving şi plângeam, că m-am trezit în ropote de aplauze: ,,artista noastră!’’, strigau. Deci bila a fost aruncată atunci, demult, am fost împinsă de şansă şi apoi la orice concurs luam premii tot timpul, până am picat la teatru şi atunci m-au angajat actor prezentator la Tulcea, am dat a doua oară şi am picat şi m-au angajat la Satu-Mare, actriţă corp-ansamblu şi a treia oară am intrat.

R.A.: Ai lucrat cu mari regizori: Alexandru Colpacci, Ion Deloreanu,Valeriu Moisescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu, Mihai Mănuţiu, Radu Stanca, Tudor Mărăscu, Gelu Colceag, Mircea Danieliuc, Alexandu Bocăneţ, Lucian Pintilie, Constantin Vaeni şi alţii. Cu ce regizor nu ai lucrat şi ai dori foarte mult să lucrezi?

T.V.: Ei, uite că nu m-am gândit la asta! Şi nu am nici un nume de regizor în acest sens! Eu, în ultimul timp, am lucrat cu regizori tineri şi sunt bucuroasă că m-au ales! În filmul Occident am lucrat cu Cristi Mungiu, am făcut un film de televiziune anul trecut cu Vali Hotea, aceaşi generaţie, acum am făcut un film – un rol mai mic– în regia lui Tudor Giurgiu care la treizeci şi trei de ani este Preşedintele Televiziunii. Cu tot respectul pe care îl am pentru munca de la spectacolele pe care le-am văzut acum în festival, eu n-am simţit că aş vrea să mă urc pe scenă să joc. S-ar putea să mai avem surprize! Nu că nu mi-au plăcut, unele nu sunt pentru vârsta mea sau altele nu mă interesează ca subiect.! Ce mi-ar plăcea însă, că tot ai vorbit de forme variate de teatru, de ce nu?! Într-un spaţiu neconvenţional, o sală de sport pe model japonez, se intâlnesc mai multe persoane, de preferinţă femei, care în timp ce execută mişcările fac schimb de cunoştinţe; o adevarată terapie de grup. Şi, cum modelul e luat din realitate, rolul principal este interpretat magistral de profesorul Cercaev Gheorghe. Eu, oricum, îi mulţumesc.

Publicat în ,,Teatrul azi’’ - numărul 1-20/ 2006 Articol complet (Interviuri), p 96- 99.