Psihologie, psihoterapie si hipnoza clinica

Sinuciderea si starile psihopatice

2010-07-19T13:36:00.002+03:00

Nu am practica in domeniu, pentru ca nu am intrat pana acum in contact cu vre-un client care sa fi avut ganduri sinucigase. Dar am auzit povesti de la colegii mei si, teotetic am aprofundat acest subiect la diferite cusuri. Emile Durkheim, in cartea sa SINUCIDEREA (este un studiu de sociologie, publicat de editura Antet) explica foarte clar si pe intelesul tuturor urmatoarele: "Asa zisii monomani (in terminologia traditionala a patologiei mintale, delirul cu arie restransa se numeste monomanie), exista intotdeauna o stare generala a intregii activitati minale care constituie fondul bolii si din care ideile delirante nu sunt decat expresia superficiala si temporara: fie o exaltare excesiva, fie depresie extrema, fie o perversiune generala si, mai ales absenta echilibrului si coordonarii la nivelul gandirii si al actiunii. Subiectul gandeste, si totusi ideile lui nu se inlantuie fara lacune, el nu se poarta in mod absurd, dar comportamentul lui este lipsit de coerenta. Deci, nu este exact daca spunem ca nebunia poate sa aiba partea ei, imediat ce a partruns la nivelul judecatii, ea invadeaza totul. ... Alienistii (medici specializati in boli mintale) afirma ca majoritatea sinugigasilor pe care i-au intalnit prezentau toate sentimentele alienarii mintale, marturie insa nu indeajuns de concludenta spre a rezolva problema, trecerea in revista despre care vorbesc acestia ramane in toate cazurile mult prea sumara. ... Pentru a sti daca sinuciderea este un act specific alienatilor, trebuie determinate formele pe care le imbraca ea in cazul alienarii mintale si trebuie vazut apoi daca sinuciderea ii afecteaza numai pe alienati. ... Clasificarile esentiale ale sinucigasilor stabilite de Jousset si Moreau de Tours: 1. sinuciderea maniacala. Este daorata fie halucinatiilor, fie unor conceptii delirante. Bolnavul se omoara pentru a scapa de un pericol sau de o rusine imaginare, ori pentru a da ascultare unui ordin misterios primit din ceruri, etc. Motivele acestei sinucideri si modul ei de evolutie reflecta caracterele generale ale bolii din care decurge mania. Este o afectine particularizata printr-o moblitate extrema. ... 2. sinuciderea melancolica. Este legata de o stare generala de extrema depresie, de tristete exagerata, care face ca bolnavul sa nu mai aprecieze cu chibzuiala raporturile pe care le au cu el persoanele si lucrurile din jur. Placerile nu-l mai atrag si vede totul in negru. Viata i se pare plicticoasa si chinuitoare. Cum aceste dispozitii sunt permanente si ideea sinuciderii il bantuie neincetat, ca o idee fixa, iar motivele generale care il indeamna sa ia decizia sunt intotdeauna cam aceleasi. ... 3. sinuciderea obsesiva. In acest caz sinuciderea nu este cauzata de un motiv anume, nici imaginar nici real, ci doar de ideea fixa a mortii, care fara noima pune total stapanire pe mintea subiectului. El este obsedat de o dorinta de a se omori, desi stie perfect ca nu are nici un motiv rezonabil sa o faca. Este o nevoie instinctiva asupra careia reflectia si judecata nu au putere, asemanatoare cu acea nevoie de a fura, de a ucide, de a incendia... ... 4. Sinuciderea impulsiva sau automatismul sinucigas. Ca si precedentul tip de sinucidere nici acesta nu este motivat. Nici in raport cu realitatea, nici in functie de imaginatia subiectului. Numai ca in loc sa fie produsul unei idei fixe, care acapareaza spiritul o vreme mai mult sau mai putin indelungata, punand apoi stapanire asupra vointei subiectului, ea rezulta dintr-un impuls brusc si irepresibil. Cat ai clipi din ochi, tasneste in toata plenitudinea si incita la savarsirea actului, sau cel putin la incercarea de a-l comite. ... Nu se poate face o destul de stransa apropiere intre sinucidere si nebunie, decat repingand arbitrar sensul cuvintelor. "Nu este ucigas de sine - scrie Esquirol - acela care neascultand de sentimentele nobile si generoase, se avanta intr-o primejdie, se exprima unei morti inevitatbile si isi sacrifica in mod voluntar viata pentru a se supune legilor, pentru asi tine un juramant de credinta, pentru salvarea partriei..." ... Deoarece sinuciderea alienatilor nu reprezinta intregul gen, ci doar o specie, starile psihopatice care alcatuiesc alienarea mintala, nu pot sa dea seama de tendinta colectiva spre sinucidere. Dar intre alienarea mintala propriu-zisa si echilibrul perfect al inteligentei, exista o serie intreaga de trepte - sunt diverse anomalii reunite de obicei sub denumirea de neurastenie. Insasi existenta sinciderii cauzate de tulburari intelectuale ridica aceasta problema. ..." Continua cu tabele pe tari, mediu, sex, etnie, religie ... si ajungem la ereditate. De unde citez urmatorul paragraf: "... ... Dar in cu totul alt inteles au vorbit psihologii despre ereditate. Aceasta ar fi tendinta de a se omori, care se transmite direct si in totalitate de la parinti la copii si care, o data transmisa, ar da nastere sinuciderii ca un veritabil automatism. Ea ar consta intr-un soi de mecanism psihologic, dotat cu oarecate autonomie ... " Acest pasaj din urma este o justificare pentru vehementa din postarea mea de miercuri. Sa speram ca Petru va avea o constructie psihologica robusta, ca va intelege, tolera, accepta, ierta moartea prin sinucidere a mamei. Cam atat am avut de citat si de spus.

APEL UMANITAR PT MIRUNA ENACHE

2010-07-19T13:22:00.001+03:00

APEL UMANITAR PT MIRUNA ENACHE , O FETITA DE 10 ANI , BOLNAVA DE TALASEMIE MAJORA Miruna Ioana Enache este o fetita de aproape 10 ani dar care de la virsta de 10 luni a fost mai mult prin spitale, sufera de o boala grava TALASEMIE MAJORA , singura sansa ca aceasta fetita sa ramina in viata este un TRANSPLANT MEDULAR care trebuie sa aiba loc la o clinica specializata in Italia si in MAXIMUM 3 LUNI . Nici nu vrem sa ne gindim ce ar insemna sa nu se poata face acest transplant care este vital pt MIRUNA . Toti cei apropiati Mirunei speram in reusita acestei interventii medicale, cu ajutorul d-voastra , al celor care din putinul pe care il aveti o sa intindeti o mina pentru salvarea unui copil nevinovat . Miruna spera si se roaga la Doamne-Doamne sa apara intr-o zi Zina cea Buna care sa-i redea sanatatea si macar o parte din copilaria care i-a fost furata pe nedrept de aceasta cumplita boala . Stiu ca majoritatea dintre noi avem greutati dar haideti , impreuna sa punem mina de la mina si sa facem posibila aceasta dorinta a Mirunei . In numele Mirunei va multumesc tuturor celor care puteti sa dati o mina de ajutor . Orice ajutor este binevenit ! In luna octombrie anul acesta , Miruna este programata la o clinica din Italia pt efectuarea transplantului medular , donator fiind chiar mamica ei , cu o compatibilitate de 50%…daca se vor stringe banii necesari , din pacate mai trebuiesc foarte multi bani. Pe data de 28.noiembrie.2010 , Miruna v-a implini 10 anisori , ajutati-ne va rugam sa-i facem impreuna cel mai de pret cadou…VIATA ! O parte din suferintele ingrozitoare pe care le indura Miruna, zi de zi si noapte de noapte sunt postate pe pagina ei : http://mgheorghe7.wordpress.com/ tot pe aceasta pagina se gaseste : nr. de telefon si adresa de mail a mamei plus fotografii ale acestei superbe fetite. Sunt bucuros sa spun ca de acum putem sa o ajutam pe MIRUNA ENACHE si prin donatii online. Oricine poate sa ajute pe aceasta minunata fetita, o poate face, mergând pe pagina : http://mgheorghe7.wordpress.com/doneaza-online/ Va multumim tuturor celor ce sunteti alaturi de Miruna si care veti face posibila dorinta ei….dorinta de a trai !

Madalina Manole

2010-07-14T16:20:00.002+03:00

greu de crezut. Sora mea imi spunea ca ieri a citit un artiol despre cat de fericita este Madalina, si implinita ca mama si artista. Si azi dimineata ma anunta mama extrem de emotionata si cu lacrimi in ochi ca Madalina Manole si-a pus capat zilelor. TRAGIC. Sincer imi pare rau de ea, dar si mai rau imi pare ce cei pe care i-a lasat in urma. Din punctul meu de vedere, sinuciderea este un act de lasitate. Daca iubesti pe cineva pe planeta asta nu te sinucizi. Si mai ales cand esti mama. Cam cat de egoist poti sa fii ca sa ii faci una ca asta copilului careia ai hotarat de buna voie si nesilit de nimeni sa ii dai viata? Cu ce bagaj de incertitudine lasi acel copil sa creasca? Cum poate famila ramasa sa faca fata intrebarilor pe care acest copil cu siguranta le va pune la un moment dat? Ce vina are el ca s-a nascut si ca mama lui a decis sa se sinucida? De ce trebuie sa poarte povara rusioasa a sinuciderii si de unde stim ca nu o sa se sinucida si el intr-o buna una zi, pentru ca sa urmeze exemplul mamei? Indiferent cat e nefericiti putem sa fim, indiferent cat de grea este viata si cate piedici ni se pun, cat de slabi suntem in anumite momente, NU NE SINUCIDEM. Chiar si daca aflam ca suferim de o boala incurabila, sau ca barbatul sau femeia fara de care nu concepem sa traim ne paraseste sau s-a stins... Orice tragedie poate fi depasita. Credeti-ma pe cuvant. Cineva acolo sus ne da putere sa depasim momentele critice, iar daca nu facem fata singuri sau impreuna cu cei apropiati, mergem sa cautam ajutor de specialitate. Strigam in gura mare daca avem apasari, urlam cat ne tin plamanii, dar NU ne sinucidem.

Serotonina, endorfinele si dopamina

2010-07-13T23:31:00.004+03:00

ok, ieri si astazi am scris 3 postari pe care le-am sters. Nici una nu a fost demna de postat. Cand am inceput sa scriu pe acest blog mi-am spus: - am sa scriu academic, am sa scot definitii din dictionarul de psihologie al lui Paul Popescu Neveanu, sau din dictionarul de psihanaliza/ psihiatrie/ lacanian... am sa fac recenzii si studii... pentru ca cititorii acestui blog sa fie informati. bla, bla, bla. Dar cui ii poate folosi teoria... Mie si celor din breasla. De ce cineva care ar dori sa dobandeasca aceste informari psihologico-in-for-mative nu si-ar cumpara o carte de specialtitate sau nu ar face un curs informativ de weekend... Zic si eu. In tot cazul, aceasta postare nu este ca cele din urma. Asta seara, facand obisnuitul around to the moghioros parc, in pas alergator combinat cu mers rapid, si ca de obicei gandindu-ma la ale mele si nevazand pe nimeni si nimic in jur. Cand alerg, de regula imi pun castile, masor asfaltul pe care il stivesc cu pasi rapizi si apasati, ridic privirea cand este cazul sa traversez (ma asigur sa nu ma calce vre=o masina)si ma gandesc la ale mele. Imi pun in ordine activitatea din ziua ce tocmai a trecut si ma pregatesc pentru ziua ce are sa urmeze. Cand ajung in fata blocului, dupa doua ture, sunt un zabmet toata (in copilarie, antrenorul meu imi spunea: "- Nu inteleg cum dupa 5000 de metri treci linia de sosire cu zambetul pe buze"). Dar astazi nu a fost asa. Astazi, alergam eu acolo cu gandurile mele. Cand, de o data, din senin mi-a venit grandioasa si geniala idee sa ridic ochii din asfalt si sa vad oamenii de pe trotuar. Asa am descoperit ca nu sunt singura care alearga, mai sunt multi alti runnersi. Unii profesionisti as putea spune, echipati pana n dinti. M-a amuzat foarte tare un nene cu o varsta mai avansata, care isi sugrumase barbatia cu pantalonasii mulati si luciosi. Unii runnersi iesiti pentru ca sa se tonifieze, altii ca sa slabeasca. O tanti grasunica in exces, probabil s-a uitat in oglinda intr-o doara, asa cum am ridicat si eu privirea din asfalt si a hotarat ca nu se mai poate. I s-a trezit vointa si a scos-o de urechi afara din casa. Tremura asfalul sub ea in tandem cu straturile de grasime si lacul de sudoare. Intre straturile de pe ea si asfalt se crease un adevarat ritm cataclismic. Dar ce conteaza, ce conteaza... Ferice de ea. Oamenii ies sa faca miscare, asta conteaza. Multi oameni, impresionant de multi. Imi venea sa ii imbratisez si sa ii felicit. Bravo oameni buni! Sportul face bine la inima, la creier, la psihic, la sulfet, la sunculite, la tonifiere. Facand sport putem depasi sau ameliora depresia, starile de anxietate, inlaturam stresul. Ca sa nu zic ca in timpul activitatilor sportive secretam hormonul fericirii (serotonina), ceea ce ne aduce o stare de bine si un somn sanatos. Dar si mai frumos este ca ne putem droga natural in timp ce alergam, secretand endorfine. Ele ne ajuta sa gandim pozitiv si sa avem o stare zen. Dopamina isi face si ea aparitia, nu fara insemnatate. Pentru ca pe langa faptul ca transmite informatii multelor celule din creier ne poate ajuta sa avem orgasm multiplu. Tare, nu?

Gandirea pozitiva vs Gandirea negativa

2010-07-08T12:52:00.002+03:00

Stiai ca: Gandirea pozitiva se caracterizeaza prin rationalitate, orientare activa, constructiva, pe directia depasirii dificultatilor, iar gandirea negativa se caracterizeaza prin pasivism, neincredere, lipsa angajarii. Gandirea pozitiva si negativa nu sunt reflexul imdediat si conditionat al atitudinilor, ci al prezentei sau absentei capacitatilor cognitive. Pentru ca gandirea pozitiva sa fie cu adevarat pozitiva, trebuie sa fie pe cat se poate cu putinta apropiata de realitate. Cele doua tipuri de gandire se recupereaza asupra profilului general al personalitatii noastre. Persoanele care gandesc pozitiv au o imagine de sine rezonabila, isi cunosc si isi evalueaza corect atat calitatile cat si defectele. Isi stabilesc scopurile pe masura posibilitatilor, au credinta ca le pot realiza, de aceea obtin performante usor peste posibilitati, se bucura de o buna sanatate fizica si psihica, au putine trasaturi nevrotice. Se descurca usor in situatii dificile, dispun de o mare capacitate de efort fizic si psihic, rezista mai bine in situatii stresante sau frustrante, au o mare rezistenta la imbolnavire, dar daca s-au imbolnavit, se insanatosesc mai repede. Persoanele cu o gandire negativa se caracterizeaza prin persoane care sunt anxioase, nefericite, ingrijorate, manifesta rezistenta puternica la frustrare, sunt ostile, intra permanent in conflict cu sine si cu altii, nu-si fixeaza scopuri inalte, pentru ca se tem ca nu le vor putea realiza. Anticipeaza esecul, sentimentele de inferioritate ii impiedica sa-si valorifice posibilitatile. Optimismul ca trasatura a dispozitiei, mediaza relatia dintre evenimentele exterioare si interpretarea lor subiectiva; contine comportamente cognitive, emotionale si motivationale; este legat de un scop, de o asteptare sau de o atribuire cauzala. Este in acelasi timp motivat si motivator. SA NU TRECEM CU VEDEREA UN LUCRU FOARTE IMPORTANT: OPTIMUSMUL POATE "COSTA" DACA NU ESTE REALIST. Gandirea pozitiva este o atitudine care ne permite sa descoperim mai usor solutiile, aspectele pozitive ale situatiilor cu care ne confruntam. Ea nu se refera numai la optimism, ci si la orientarea constructiva de tipul: "sa vedem ce se poate face in situatia data". Aceasta atitudine porneste de la premisa: "sa vedem cum solutionam problema", nu de la premisa: "nu am nici o sansa, nu o sa reusesc". Atitudinea este o predispozitie, de aceea gandirea pozitiva este o atitudine. Presupune o anumita structura cognitiva, emotionala si comportamentala a persoanei fata de ceilalti, un anumit mod de a se vedea pe sine si lumea inconjuratoare. Intelege, simte si reactioneaza in contact cu ceilalti intr-un mod constructiv, eficient. A gandi pozitiv inseamna a ne folosi pozitiv de inconstientul nostru, care nu relationeaza, nu imparte informatii, ci le stocheaza pe toate, iar din tot ce a inregistrat se evidentiaza mai tarziu comportamentul. Daca dorim sa ne schimbam comportamentul, este necesar sa intervenim asupra inconstientului nostru, selectand ganduri noi, pozitive dar reale, cu care sa ne alimentam constientul.

Tipuri de anxietate

2010-07-06T14:41:00.002+03:00

Tulburare de anxietate generalizata. Grija exagerata si anxietate proeminenta pentru o perioada de mai mare de 5 luni care poate implica griji privind mai multe activitati si evenimente. Persoana are dificultati in a-si controla anxietatea, care este insotita si de alte simptome: neliniste, incordare fara motiv, neputinta de a se relaxa chiar cand totul este in regula; stari de oboseala, dificultati de concentrare, iritabilitate, tensiuni musculare, nod in gat, somn agitat. Toate la un loc duc la distress puternic si probleme de functionare. Tulburarea de panica. Este diferita de atacurile de panica. Atacurile de panica sunt episoade bruste, inexplicabile, de frica intense si disconfort insotite de schimbari cognitive si fizice. Cel mai adesea apar insotite de dorinta de a scapa, ca de un pericol foarte mare. Aceste simptome se intensifica enorm si pot duce la palpitatii, transpiratie, tremurat etc. Psihologic, apare frica de a nu pierde controlul, frica de a nu muri, frica de a nu innebuni, etc. Pe de alta parte, tulburarea de panica consta in atacuri de panica recurente si neasteptate cu perioade de pauza in care persista teama urmatoarelor atacuri. Persoana ajunge sa isi modifice comportamentul din cauza atacurilor de panica. Uneori, ele pot fi asociate cu agorafobie. Tulburarea obsesiv-compulsiva. Este definita prin obsesii: ganduri intrusive, nedorite, imagini, idei sau nevoi urgente, si prin compulsii: comportamente intense, de necontrolat, repetitive sau acte mentale menite sa rezolve distresul creat de compulsii. Tulburarea de stress posttraumatic. O persoana trece printr-un eveniment traumatic la care a fost martora sau a fost direct implicata Sau este confruntata cu o intamplare sau un eveniment care a pus persoana in pericol de moarte sau de ranire grava. Acest eveniment a cauzat o frica puternica, lipsa de ajutor sau teroare. Evenimentul traumatic este retrait din nou prin amintiri extrem de tulburatoare, care produc stari de teama si anxietate similare cu cele din timpul evenimentului. Psihologic si fizic, persoana reactioneaza repetitiv ca in momentul evenimentului, nu poate uita si nu se poate indeparta de el. Locuri, persoane, activitati care pot aminti de acel eveniment sunt evitate. Persoana poate sa uite amanunte importante legate de acel eveniment, sa aiba stari de iritabilitate puternica, dificultati de concentrare, crize de furie, tulburari de somn. Aceste simptome trebuie sa persiste pentru mai mult de o luna si sa cauzeze un distress semnficativ si dificultati de functionare. Tulburarea acuta de stress. O persoana este expusa la un eveniment traumatic ca martor sau persoana implicata direct. Confruntarea cu acest eveniment duce la o frica intensa, rani fizice sau psihologice semnificative, lipsa de ajutor sau teroare. Evenimentul este retrait continuu astfel: amintiri recurente si deranjante, imagini ce reapar, ganduri sau perceptii; cosmaruri legate de acel eveniment, perioade in care momentul este retrait, anxietate ridicata ca si cum persoana ar retrai evenimentul traumatic. Persoana ajunge sa evite situatii ce pot fi associate cu acel evenimnet, discutii despre asta, activitati, locuri sau persoane ce pot sa ii aminteasca de asta. Persoana poate sa uite amanunte importante legate de acel eveniment, sa aiba stari de iritabilitate puternica, dificultati de concentrare, crize de furie, tulburari de somn. Simptomele persista pentru mai putin de o luna si cauzeaza mult distress si dificultati de functionare. Tulburare de adaptare cu anxietate. Cand apar probleme emotionale si de comportament semnficative timp de cel putin 3 luni ca raspuns la un factor stressor. Aceste simptome apar din cauza unui distress exagerat in raport cu o performanta ocupationala, sociala sau academica. Odata ce factorul stressor a incetat, stressul nu dureaza mai mult de 6 luni dupa. Psihoterapia identifica factorii stresori in situatia data, dar si regula de viata care a dus la raspunsurile neadaptate, gaseste raspunsuri adaptative si dezvolta prin discutie un echilibru intern si extern al persoanei implicate.

Mecanisme de aparare ale egoului

2010-07-05T15:12:00.003+03:00

Stiai ca: Mecanismele de aparare ale ego-ului ajuta individul sa faca fata anxietatii si sa previna egoul sa fie coplesit. Aceste aparari ale ego-ului sunt comportamente normale. Pot avea valoare de adaptare, daca nu devin un stil de viata, pentru a evita confruntarea cu realitatea. Apararile pe care le foloseste o persoana depind de nivelul sau de dezvoltare si gradul de anxietate. Aceste mecanisme de aparare neaga sau distorsioneaza realitatea si opereaza la nivel inconstient. Exemple de mecanisme de aparare: refularea este unul din cele mai importante procese freudiene si este baza multor altor aparari ale egoului si ale tulburarilor nevrotice. Este un mijloc de aparare prin care gandurile si sentimentele de aparare amenintatoare sau dureroase sunt eliminate din constiinta. Freud a explicat refularea ca o indepartare involuntara a ceva din constiinta. Se presupune ca ce-a mai mare parte a evenimentelor dureroase din primii 5 ani de viata este exclusa in aceasta maniera. negarea joaca un rol defensiv similar cu cel al refularii. Negarea realitatii este un mod de distorsionare a ceea ce simte, gandeste sau percepe individul intr-o situatie traumatica. proiectia consta din atribuirea altora a propriilor dorinte si impulsuri inacceptabile. Impulsurile sexuale, agresive sau oricare alte impulsuri sunt vazute ca posedate de ceilalti oameni, "nu de mine". Un barbat care este atras sexual fata de fiica sa poate sustine ca ea este cea care se poarta in mod seducator cu el. Astfel, el nu trebuie sa se confrunte sau sa isi recunoasca propriile sale dorinte. deplasarea. Un mod de a face fata anxietatii este descarcarea impulsurilor schimband un obiect amenintator cu o tinta "mai sigura". Deplasarea consta in directionarea energiei spre un alt obiect sau persoana cand obiectul sau persoana originala nu este accesibila. Un barbat umil care se simte intimidat de seful sau, vine acasa si descarca ostilitate fata de sotie sau copii. rationalizarea. Unele persoane fabrica motive BUNE pentru a se explica unui ego ranit. Rationalizarea implica explicarea esecurilor si pierderilor. Ajuta la justificarea comportamentelor specifice si ajuta la atenuarea loviturii legata de dezamagiri. Cand oamenii aplica pentru anumite posturi si nu le obtin, gasesc motive logice cu privire la cauza pentru care nu au reusit. Uneori incearca sa se convinga singuri ca de fapt nu doreau oricum postul respectiv. sublimarea. Freud spustine ca multe din marile contributii artistice au rezultat dintr-o redirectionare a energiei sexuale sau agresive pe alte canale. De exemplu impulsurile agresive pot fi canalizate in activitati atletice, astfel incat persoana gaseste un mod constructiv de a exprima trairile agresive. regresia. Unele persoane revin la o forma de comportament pe care au depasit-o ontogenetic. In aceasta regresie, la o faza anterioara de dezvoltare, cerintele nu mai sunt atat de mari. In fata stresului sever sau a provovarilor extreme indivizii pot incerca sa faca fata anxietatii lor agatandu-se de comportamente imature si inadecvate. introiectia. Consta in preluarea si "inghitirea" valorilor si standardelor altora. Imitarea constienta a comportamentului altei persoane. Exista si forme pozitive de introiectie, precum incorporarea valorilor parentale... identificarea. Sporeste valoarea de sine si protejeaza persoana de sentimentul de a fi un ratat. Oamenii care se simt inferiori se pot identifica cu persoane importante sau situatii avantajoase in speranta ca vor fi perceputi ca demni de valoare. compensarea consta in mascarea slabiciunilor percepute, sau dezvoltarea anumitor trasaturi pozitive care compenseaza limitarile. Copiii care nu beneficiaza de atentie si recunoastere pozitiva pot dezvolta comportamente destinate sa obtina cel putin atentie negativa.

STRESul

2010-06-30T15:22:00.005+03:00

STIAI CA: Stresul ce apare brusc si cu o mare intensitate este provocat de frica. Esta ca si cum o provocare directa a instinctului de spravetuire ar declansa reactii fizice si chimice. Cand suntem stresati ne simtim coplesiti de o senzatie puternica si anume: PANICA. Cand intram in panica se petrece o reactie puternica a secretiei de adrenalina. Adrenalina este eliberata direct in sange si are un efect imediat asupra organismului, pregatindu-l fie sa lupte, fie sa fuga. Un val de adrenalina in sistemul sangvin este un raspuns la o senzatie de frica sau la un stres emotional sau fizic. El pregateste o serie de tesuturi si organe diferite ale corpului pentru o reactie in forta la o criza iminenta. Adrelina creste intensitatea si viteza batailor inimii si creste presiunea sangvina, grabeste conversia glicogenului (substanta organica avand compozitia asemanatoare cu a amidonului, prezenta in muschi si in ficat) in glucoza asigurand energie imediata pentru muschi. Respiratia devinde din ce in ce mai accelerata deoarece plamanii incearca sa obtina mai mult oxigen. Temperatura corpului creste, iar procesul digestiv este incetinit. Aceasta secretie de adrenalina este un raspuns pozitiv fata de situatia periculoasa sau inspaimantatoare. Este forta care permite oamenilor, ca reactia lor sa fie cat mai buna in situatii de criza si sa actioneze peste puterile lor obisnuite pentru a evita dezastrul. Dar, sa nu ne culcam pe o ureche si sa ne gandim ca stresul este total benefic, pentru ca el are de multe ori efecte negative. Prea mult stres, pentru o perioada indelungata de timp, poate fi cu siguranta daunator. Afecteaza sistemul imunitar, astfel incat persoana respectiva poate fi supusa riscului de inbolnavire. Pierderea de energie cauzat de stresul continu impiedica organismul sa se refaca, afectand capacitatea de a preveni anumite boli. Definitia stresului pe care o gasim in dictionarul de psihologie al lui Paul Popescu - Neveanu suna in felul urmator "STRESS - termenul are doua acceptiuni: a) situtie, stimul, ce pune oranismul intr-o stare de tensiune b) insasi starea de tensiune deosebita a organismului prin care acesta isi mobilizeaza toate resursele sale de aparare pentru a face fata unei agresiuni fizice sau psihice (emotie puternica). ... ... Un stres moderat antreneaza si stimuleaza vitalitatea organismului. Caracterul nociv al stresului apare atunci cand degradarile produse sunt prea ample, depasind capacitatile adaptative ale organismului." In consecinta, stresul poate fi de doua feluri: eustres-ul (este stresul bun, acea cantitate de stres care te mobilizeaza, care te face vigilent si iti permite sa-ti folosesti potentialul la maxim) si distres-ul (este stresul rau, acea cantitate de stres care te infraneaza, te panicheaza, te opreste din a efectua sarcinile, epuizandu-te).

Fobiile

2010-06-29T15:13:00.002+03:00

STIAI CA: Fobiile sunt stari de spaima irationala si obsedanta, stari cele mai comune ale nevrozei. Frica obsedanta de situatii sau de anumite obiecte. Fobiile se gasesc in cadrul tulburarilor de afectivitate. Le intalnim sub mai multe forme. Multe persoane au fobii specifice, temeri intense si irationale legate de anumite obiecte sau situatii: caini, spatii inchise, inaltimi, lifturi, tuneluri, calatoria cu masina pe autostrada, apa, zborul cu avionul, rani care implica sangerarea sunt unele din cele mai intalnite fobii. Adultii afectati de fobii sunt constienti ca temerile lor sunt irationale, insa de cele mai multe ori confruntarea sau chiar simplul gand al confruntarii cu obiectul sau situatia temuta da nastere unui atac de panica sau unei anxietati severe. Fobiile specifice afecteaza una din 10 persoane. Nu se poate spune cu exactitate care e cauza lor, acestea intalnindu-se la mai multi membri ai aceleiasi familii si fiind mai frecvente la femei. Fobiile au de obicei debutul in adolescenta sau la maturitate. Debuteaza brusc si sunt de mai mare durata decat cele din copilarie; numai circa 20% din fobiile adultilor dispar de la sine. In cazul in care exista la copii fobii specifice: de exemplu, teama de animale; aceste fobii dispar cu timpul, desi exista posibilitatea de a se prelungi si la varsta adulta. Nu se stie de ce persista in cazul unor oameni, insa dispar in cazul altora. Persoanele fobice pot sa nu resimta nevoia de a urma un tratament. Cu toatea acestea, uneori pot lua decizii importante in plan personal sau profesional pentru a evita o situatie fobogena. Atunci cand fobiile perturba viata unei persoane, tratamentul poate fi util. Un tratament eficient implica psihoterapie. Fobia sociala este teama intensa de a fi umilit in situatii sociale, mai ales de a fi expus celorlalti intr-o situatie penibila. Deseori se intalneste la membrii aceleiasi familii si poate fi insotita de depresie sau alcoolism. Fobia sociala debuteaza la inceputul adolescentei sau chiar mai devreme. Atunci cand suferi de fobie sociala ai tendinta de a crede despre ceilalti ca sunt foarte abili in public si ca tu nu esti. Micile greseli pe care le faci iti apar mult exagerate. Te poti teme de prezenta unor persoane necunoscute. Sau teama poate fi mai specifica, cum ar fi a te simti anxios la sustinerea unui discurs, cand trebuie sa i te adresezi sefului sau unei alte persoane cu autoritate, sau la intalniri. Cea mai cunoscuta fobie sociala este teama de a vorbi in public. Uneori fobia sociala implica o teama generala de situatii sociale cum sunt petrecerile. In cazuri mai rare se poate manifesta prin teama de a merge la o toaleta publica, a manca in public, a vorbi la telefon sau a scrie in prezenta altor persoane. Cu toate ca deseori aceasta tulburare este considerata sinonima cu timiditatea, acestea sunt diferite. Persoanele timide se pot simti foarte stanjenite in prezenta altora, insa nu resimt anxietate extrema la anticiparea confruntarii cu o situatie sociala si nu evita cu obstinatie circumstantele care ii fac mai constienti de sine. Dimpotriva, cei cu fobie sociala nu sunt in mod obligatoriu si timizi. Acestia se pot simti in general in largul lor alaturi de ceilalti, insa un anumit tip de imprejurare le poate provoca anxietate intensa. Fobia sociala perturba desfasurarea normala a vietii, afectand cariera si relatiile sociale. De exemplu, un angajat poate refuza o promovare din cauza ca nu poate sustine prezentari publice. Teama majora de un eveniment social poate debuta cu cateva saptamani inainte si simptomele ajung sa fie destul de dizabilitante. Persoanele care sufera de fobie sociala sunt constiente ca trairile lor au o baza irationala. Cu toate acestea, ei resimt o mare anxietate inainte de confruntarea cu o situatie de care se tem si pot ajunge sa faca orice ca sa o evite. Chiar daca reusesc sa se confrunte cu obiectul fobiei lor, acestia se simt foarte anxiosi inainte de confruntare si extrem de tensionati pe parcurs. Dupa aceasta trairile neplacute pot persista daca se preocupa de cum ar putea fi judecati sau ce au observat si gandit ceilalti. In cazul a aproximativ 80% din cei afectati de fobie sociala simptomele sunt inlaturate cu ajutorul tratamentului care consta in psihoterapie sau medicatie, ori o combinare a celor doua. Agorafobia - teama de spatii deschise sau teama de a se gasi intr-un un loc necunoscut. Se caracterizeaza prin aparitia simptomelor atunci cand persoana bolnava trebuie sa plece de acasa, sa calatoreasca cu masina, sa foloseasca transportul in comun, sa intre in locuri publice aglomerate. Acest tip de fobie se manifesta diferit de la persoana la persoana, unii simtindu-se bine doar intr-un anumit spatiu, altii fiind capabili sa calatoreasca pe distante foarte scurte. Asadar, agorafobia cere un diagnostic complex, pentru ca de cele mai multe ori este asociata altor tipuri de anxietate, cum ar fi teama de a fi lasat singur sau frica de a fi prins intr-o capcana. Numerosi specialisti includ agorafobia in categoria starilor anxioase specifice, definind-o drept teama de a avea un atac de panica care te loveste din senin, si care - de cele mai multe ori - te obliga sa eviti situatiile care au dat nastere primului atac de panica. Denumiri de fobii: aihmofobia - teama de obiecte ascutite; acvafobia - teama de apa; acrofobia - teama de inaltimi; ailurofobie - frica de pisici; amatofobie - frica de praf; amicofobie - frica de a fi zgariat; angiofobie - frica de a nu fi sugrumat, innabusit sau sufocat; anemofobie - frica de curenti de aer; antlofobie - frica de inundatii; apifobie - frica de albine; arahnofobie - frica de paianjeni; astrapefobie - frica de fulgere; autofobie - firica de a nu fi singur; automisofobie - frica de a nu raspandi mirosuri neplacute; belonefobia - frica de ace; claustrofobia - teama de spatii inchise; genofobia - teama de sex; hilofobia - teama de paduri; talasofobia - teama de mare; tanatofobia - teama de moarte; misofobia - teama de contagiune; kainofobia - frica de schimbari, innoiri, transformari; lalifobia - frica de a vorbi; maniacofobie - frica de boala psihica; rinofobie - frica de tot ceea ce are legatura cu nasul; ripofobie - frica de gunoaie si murdarie; scabofobie - frica de raie; scopofobie - frica de a nu deveni ridicol; taasofobie - frica de a se aseza; tafofobie - frica de cimitire si morminte; urofobie - frica de a nu fi prins in timpul mictiunii; vaccinofobie - frica de a nu fi vaccinat; vertigofobie - frica de a nu ameti, de vertij; xenofobie - frica de persoane straine; zelofobie - frica de gelozie; zoofobie - frica de animale; etc...

Depresia

2010-06-28T17:20:00.005+03:00

STIATI CA: Depresia este o tulburare de afectivitate (a dispozitiei afectiv-emotionale) care lezeaza in intregime persoana, atat fizic cat si psihic. Ea poate provoca: retragere (izolare) din activitate si fata de societate; pierderea interesului si a bucuriei de a trai; discomfort fizic - dureri diverse, oboseala nemotivata, probleme de digestie, tulburari de somn, tristete, dezamagire, singuratate, lipsa de speranta, culpabilitate, etc. Majoritatea oamenilor se simt deprimati uneori, insa aceasta este o reactie naturala la stes-ul si tensiunile vietii cotidiene. Insa, daca aceste sentimente sunt intense si pe termen lung, s-ar putea sa suferiti de depresie - o afectiune psihica care necesita ajutor de specialitate. Depresia este astazi o problema generala, in lume fiind afectate milioane de persoane anual. ESTE GRESIT INTELEASA DE MULTE persoane si nu este tratata ca atare. Majoritatea persoanelor cu depresie nu-si recunosc simptomele, se tem sa nu para slabi in ochii celorlalti sau sunt prea bolnavi pentru a actiona. Netratata, poate afecta GRAV munca, relatiile familiale si sociale ale persoanei. Cum identificam depresia? prin urmatoarele simptome: incetinire in miscari si gindire; neglijarea tinutei vestimentare si a diverselor responsabilitati; pierderea poftei de mincare cu slabire in greutate sau dimpotriva, apetit exagerat cu ingrasare excesiva; slabirea memoriei; tulburari de concentrare a atentiei iritabilitate; plingeri continue legate de probleme trecute altadata cu vederea. Modificarea si perceperea diferita a sentimenteleor prin aplatizarea sau chiar golire emotionala; neputinta de a mai gasi bucurie ori placere in ceea ce de obicei gaseai placere; lipsa sperantei; lipsa dorintei sexuale; lipsa sentimentelor calde fata de familie si prieteni; sentimentele de culpabilitate si auto-invinovatire excesive; lipsa respectului fata de sine; ganduri suicidare sau chiar tentativa de sinucidere (uneori cu scop atins). Simptome fizice fara o cauza reala, obiectiva: tulburari ale somnului (insomnie, hipersomnie); oboseala cronica, lipsa de energie; dureri inexplicabile de cap, spate, altele; tulburari digestive: dureri de stomac, greata, indigestie, schimbari de tranzit. Exista 3 categorii comune de tulburari depresive: 1 Depresia majora Simptomele apar brusc, uneori in urma unei pierderi, a unei crize sau schimbari majore de viata. Actioneaza sever, interferand cu functionarea normala si se mentin luni sau chiar ani de zile. E posibil ca o persoana sa aiba un singur episod depresiv in toata viata, insa e mai frecventa aparitia mai multor episoade in timpul vietii, unele dintre ele fiind destul de indelungate. 2 Tulburarile distimice Sunt mai putin severe ca simptomele depresiei majore, insa dureaza uneori ani de zile, persoana uitind chiar cum este sa te simti bine. Tulburarile distimice nu permit persoanei sa-si manifeste intregul potential. Uneori, aceste persoane pot prezenta episoade depresive majore. 3 Psihoza maniaco-depresiva Aceasta se mai numeste dereglare bipolara. Persoana alterneaza intre perioade de depresie si perioade de manie (o supra exaltare). Schimbarile de stare pot fi bruste, dar sunt de obicei treptate. Daca va identificati in comportament cu manifestarile mai sus mentionate consultanti medicul sau psihoterapeutul. Depresia netratata poate distruge viata ta si a celor dragi. ATENTIE este gresit sa mergem la medicul de familie sa cerem reteta cu antidepresive, fara sa consultam un medic de specialitate, care sa ne prescrie antidepresivul in functie de simptome, severitatea bolii si cantitatea corecta de ingerat (in cazul in care pacientul primeste tratament antidepresiv sau tranchilizante usoare trebuie sa informeze medicul despre toate medicamentele pe care le ia, inclusiv despre consumul de alcool sau alte substante..., sa urmeze cu grija instuctiunile si sa raporteze orice efecte secundare). Cu cat persoana ajunge mai repede la medic cu atat tratamentul este mai eficient si actioneaza mai rapid (fie el medicamentos sau psihoterapeutic). PSIHOTERAPIA ajuta depresivii sa constientizeze boala cu care se confrunta si sa se adapteze la ea. Metodele de psihoterapie includ consilierea individuala, psihoterapia de grup, etc. Toate metodele de psihoterapie au un scop comun, acela de a depasi boala prin suport si ajutor din partea terapeutului, prin examinarea cauzelor ei, gasirea de solutii viabile problemelor de viata, etc. Evident, eu recomand psihoterapia, pentru ca asa cum spunea profa de Psihoterapie din facultate (Irina Holdevici), nu trece prin ficat :))

Tendinte nevrotice - Karen Horney - ultima parte

2010-06-25T09:48:00.003+03:00

Inhibitiile provocate de tendintele nevrotice sunt in principal difuze. Sa comparam subiectul obsedat de tendinte nevrotice cu un acrobat. Acesta este scopul de a atinge celalalt capat al corzii fara sa cada, trebuie sa evite sa priveasca imprejurul sau si sa aiba privirea fixata pe coarda pe care calca. Nu vorbim aici de inhibitii, caci acrobatul are o constiinta clara a pericolului si il evita constient. Subiectul stapanit de o tendinta nevrotica trebuie sa evite, cu o angoasa asemanatoare, sa se abata de la linia precisa, dar in cazul sau, exista o diferenta importanta, caci la el procesul este inconstient. Astfel o persoana care se simte dependenta de un partener va dovedi o inhibare cand este cazul sa ia o hotarare ea insasi; un subiect avand tendinta sa-si restranga viata, va fi inhibata in marturisirile sale, si cu atat mai mult in afirmarea de sine; la subiectii care au nevoia nevrotica de a se admira pe ei si pe ceilalti prin ratiune, orice emotie puternica va fi inhibata, iar subiectul care sufera de o dorinta compulsionala de prestigiu va fi inhibat daca va trebui sa danseze sau sa vorbeasca in public, sau sa intreprinda un act oarecare care sa-i subnineze autoritatea. Oricat de diferite ar fi toate aceste inhibitii, au un atribut comun; ele reprezinta un esec al spontaneitatii sentimentelor, al gandirii si actiunii. Spontaneitatea acrobatului nu poate fi studiata, iar panica de care este stapanit subiectul nevrotic daca este amenintat sa depaseasca limitele pe care si le-a fixat, nu este mai putin vie ca cea a acrobatului care isi pierde echilibrul. Fiecare dintre tendintele nevrotice genereaza nu numai o angoasa specifica, ci si o coduita, o imagine de sine, de ceilalti; un orgoli specific, puncte sensibile dar si inhibitii specifice. Simptomele nevrotice ca fobiile, alcoolismul, depresiile rezulta in ultima instanta din conflicte (orice tendinta nevrotica poarta in ea insasi germenele unui conflict). Cu cat devenim mai constienti de aceste fapte, cu atat suntem mai putin tentati sa interpretam direct simptomele. Daca ele sunt rezultatul tendintei in conflict, este convenabil ca in prealabil sa se cunoasca structura subiacenta. Structura caracterului nevrotic este mai mult sau mai putin rigida, dar la fel de precara si fragila din cauza numeroaselor sale puncte sensibile, pretentii, iluzii si deceptii.

Tendinte nevrotice - Karin Horney - partea a 3 -a

2010-06-24T10:36:00.003+03:00

Ceea ce frapreaza, aruncand o privire asupra acestor tendinte este faptul ca nici unul din eforturile sau atitudinile pe care le implica NU ESTE ANORMAL (in sine) sau lipsit de valoare umana. Cea mai mare parte dintre noi apreciaza afectiunea , controlul de sine, modestia, respectul fata de ceilalti. Se considera ca speranta de a fi satisfacut de o alta fiinta, este cel putin pentru o femeie considerata nu numai "normala", ci chiar o virtute. Printre aceste tendinte sunt cateva pe care evitam sa le apreciem. In general, se apreciaza ca scopuri valabile, dorinta de autonomie, independenta si o conduita bazata pe ratiune. In fata acestor fapte, revine mereu o intrebare nedefinita: pentru ce sunt clasificate aceste tendinte ca nevrotice? Ce au ele in mod esential rau? Tinand cont ca, la unii, o tendinta predomina cu o oarecare rigiditate, aceste diverse scopuri nu ar fi simpla expresie a diferentelor date, a diferitelor jocuri de valori, a modului de a privi viata? nu este normal de exemplu, ca un subiect cu inima calda sa faca provizii de afectiune, in timp ce o fiinta puternica va cauta independenta si autoritatea? Este util sa se puna intrebarea, caci este important nu numai teoretic ci si practic, sa se stie prin ce se disting tendintele umane la fel de esentiale de contrapartida lor nevrotica. Scopul celor doua tipuri de efort este similar, dar fundamentul si semnificatia lor sunt in intregime diferite. Diferenta este tot atat de mare. Ramane de inteles in mod aproximativ, pana la ce punct, tendintele nevrotice pot sa determine caracterul subiectului si sa aiba influente asupra vietii sale. Mai intai aceasta il obliga sa-si dezvolte unele sentimente si moduri de conduita auxiliara. Daca tendinta sa il impinge spre o independenta nelimitata, subiectul va dori secretul si solitudinea, se va irita pentru orice i se poate parea ca o intruziune in viata sa privata si va elabora tehnici pentru ai tine pe ceilalti la distanta. Daca tendinta sa il impinge sa-si minimalizeze viata, el va fi modest, se va multumi cu putin, si se va dovedi gata sa se supuna oricui care se va arata mai agresiv ca el. Tendintele nevrotice determina de asemenea, intr-o mare masura, ideea pe care un subiect o are despre el insusi sau despre ceea ce i-ar placea sa fie. Toate personalitatile nevrotice au o notiune instabila despre evaluarea nevrotica care oscileaza intre o imagine umflata si una depreciativa. Cand o tendinta nevrotica este recunoscuta, devine posibil sa se inteleaga motivele pentru care o persoana e constienta de unele aprecieri despre ea insasi, in timp ce ea isi reprima altele, cu toate ca in constiinta sa, sau in subconstient ea sa fie exagerat de mandra de unele atitudini sau calitati, in loc ca ea sa dispretuiasca altele fara de care s-ar putea sa discearna motivul obiectiv. Nu numai aprecierea de sine este influentata profund de tendintele nevrotice, dar si aprecierea fata de ceilalti: persoana care este insetata de prestigiu, ii va judeca pe ceilalti numai prin consideratia de care ei se bucura; va pune mai presus de ea persoana care se bucura de un prestigiu mai mare si o va desconsidera pe cea mai putin dotata din acest punct de vedere, fara a tine seama de valorile reale.

Tendinte nevrotice - Karen Horney - partea a 2-a

2010-06-23T12:58:00.002+03:00

6. Nevoia de apreciere sociala si de prestigiu (se pot combina cu o sete de putere): toate lucrurile, obiecte, bani, persoane - apreciate numai in functie de prestigiul lor; respectul de sine in intregime dependent de natura aprobarii oamenilor; diferente in maniera de a suscita invidia sau admiratia: fie prin pretentie fie prin scandal; teama de a-si pierde rangul (umilirea) fie datorita circumstantelor exterioare, fie factorilor interni. 7. Nevoia de a fi admirat pentru sine: NARCISISMUL; nevoia de a fi admirat nu pentru ceea ce poseda sau ofera vederii, ci pentru ideea pe care o are despre sine; Respectul de sine, functie a realizarii acestei imagini si a admiratiei primite; Teama de a pierde admiratia (umilirea). 8. Nevoia reusitei personale: nevoia de a fi admirat nu pentru ceea ce poseda sau ofera vederii, ci prin ocupatii; respectul fata de sine dependent de posibilitatea de a-i depasi pe ceilalti - in dragoste, in sport, in talent literai, in munca, in special in proprii sai ochi recunoasterea talentelor sale de catre ceilalti, fiind totusi de o importanta vitala, absenta iritand; tendinte distructive de intensitati diferite "vizand sfidarea celorlalti"; oricat ar fi de impresurat de angoasa, subiectul se constrange sa urmareasca realizari MAI AMBITIOASE; teama de esec (umilire). Tendintele 6, 7 si 8 au in comun un spirit de competitie mai mult sau mai putin aparent vizand o superioritate absoluta asupra celorlalti. Dar cu toate ca ele se intrepatrund si se pot combina, unul dintre aspectele lor poate sa excluda pe un altul. Nevoia de admiratie fata de sine se poate insoti cu dispretul fata de prestigiul social 9. Nevoia de a suferi de unul singur si de a fi independent: Necesitatea de a nu avea nevoie niciodata de ceilalti, sau de a nu se supune nici unei influente, sau de a nu fi legat de nimic, orice intimitate implicand un pericol de scalvie; indepartarea si izolarea, singura certitudine a securitatii; teama de a avea nevoie de ceilalti, de legaturi de intimitate si dragoste. 10. Nevoia de perfectiune si invulnerabilitate: efort neabtut spre perfectiune, repros interior pe tema unei greseli posibile; sentimet de superioritate asupra celorlalti, justificat prin certitudinea propriei perfectiuni; teama de a descoperi in sine greseli sau de a se insela.

Comunicarea in procesul terapeutic

2010-06-21T14:51:00.000+03:00

În opinia lui Eric Fromm cea mai imperioasă trebuinţă a omului este aceea de a-şi depăşi izolarea, închisoarea singurătăţii sale. Pentru aceasta el, omul, trebuie să spună ceva cuiva care să-l asculte, şi care să ia în consideraţie cele spuse. Zi de zi, când vorbim celor din jur, ne dăm seama că ei doar ne aud, nu ne ascultă. Mesajele verbale cotidiene sunt banale. De fapt, nu comunicăm, uneori nici cu cei din familie. De aceea se întâmplă să nu ne înţelegem, cu toate că avem aceleaşi păreri. Comunicarea este vitală în procesul psihoterapeutic. Ea se realizează totuşi dificil, mai ales sub presiunea timpului. Însăşi durata psihoterapiei depinde de eficienţa comunicării. Puţin pacienţi înţeleg că terapeutul nu le rezolvă el însuşi problema. Acest lucru nu le-ar fi de nici un folos real. Rolul lui este să-i asculte, să-i asiste, să-i însoţească pe calea descoperirii forţei interioare a propriilor resurse de soluţionare a problemei. Dar pentru a se lăsa condus astfel, pacientul trebuie să aibă încredere, să aibă clar senzaţia comunicării cu cineva care nu-l judecă, nu decide, nu-şi asumă responsabilităţile sale.

Tendinte nevrotice - Karen Horney- partea 1

2010-06-20T13:37:00.003+03:00

1. Nevoia nevrotica de afectiune si aprobare: nevoia oarba de a placea celorlalti si de a le primi dragostea si aporbarea; reglarea automata a actelor pentru a raspunde conform asteptarilor celorlalti; frica de afirmare; teama de a suscita agresivitatea celorlalti. 2. Nevoia nevrotica de "partener" care sa ia in grija subiectul: centrul de greutate plasat in acest partener, care urmeaza sa realizeze tot ceea ce subiectul asteapta de la viata si sa isi ia responsabilitatea pentru tot ce este bun sau mai rau, devine ocupatia primordiala; supraestimarea dragostei, care urmeaza sa rezolve toate problemele; teama de abandon; teama de a nu fi singur. 3. Nevoia nevrotica de a fi putin exigent, de a se multumi cu putin, de a-si inabusi ambitiile si dorintele privind bunastarea materiala; necesitatea de a se comporta modest si de a se multumi cu locul al 2-lea; minimalizarea capacitatilor si a posibilitatilor, modestia aparand ca o valoare suprema; nevoia de a economisi si teama de risipa; teama de a cere; teama de a avea sau de a exprima dorinte costisitoare. Aceste tendinte de multe ori sunt asociate, pentru ca ele implica o atitudine de slabiciune, tinand toate 3 sa cladeasca personalitatea in functie de aceasta. Cele trei tendinte se opun increderii in sine dar si unei atitudini de responsabilitate. 4. Necesitatea nevrotica de putere: devotament fata de o cauza, de o datorie sau o complicatie care desi avand un rol, nu reprezinta motorul; lipsa totala de respect pentru ceilalti, pentru individualitatea lor, pentru sentimentele lor, pentru demnitatea lor, singurul lor interes fiind dominarea; marea importanta a elementelor distructive angajate; veneratia oarba a fortei si dispretuirea slabiciunii; teama de situatii necontrolabile; teama de neputinta. 4.a. Nevoia de control de sine insusi si asupra celorlalti prin ratiune si previziune: credinta in autoritatea absoluta s inteligentei si ratiunii; negarea puterii fortelor emotionale si dispret pentru ele; mare valoare acordata previziunilor; sentiment de superioritate asupra celorlalti bazat pe aceasta putere de previziune; dispret pentru tot ceea ce se ascunde in spatele fatadei unei superioritati intelectuale; teama de a trebui sa admita limite obiective puterii de a arationa; teama de a fi prost si de a se insela in rationamentele sale. 4.b. Nevoia de a crede in puterea absoluta a vointei: sentiment de curaj obtinut din credinta in puterea majora a vointei; reactii de disperare la orice frustratii; tendinta de a renunta la dorintele sale sau de a le limita si de a se detasa din cauza fricii de esec; teama de a recunoaste o limita vointei pure. 5. nevoia de a-i exploata pe ceilalti si de a profita de ei cu orice pret: aprecierea celorlalti fondata in special pe posibilitatea de a-i exploata sau nu; diverse modalitati de exploatare - bani, ideile, sexualitatea, sentimentele; aroganta cu care ii exploateaza pe ceilalti, teama de a fi exploatat si prin urmare inselat.

NEVROZA

2010-06-17T20:50:00.000+03:00

STIATI CA: "Nevroza este o afecţiune psihogenă unde simptomele sunt expresia simbolică a unui conflict psihic ce-şi are rădăcinile in istoria infantilă a subiectului şi constitue compromisuri intre dorinţă şi apărare."(Laplanche: dicţionar de psihanaliză) Nevroza este declansata de factorii de mediul de viata suprasolicitant si de factori cum ar fi efortul intelectual sau traumele psihice. In cadrul acestei boli sunt cuprinse tulburarile anxioase si tulburarile obsesive, tulburari afective minore si reactii de adaptare. Tipuri de nevroza: astenica, anxioasa, cardiaca, isterica, neurastenia, depresiva, fobica, stari nevrotice cu exprimare motorie. Nevroza astenica se manifesta prin dureri de cap, insomnie, oboseala, lipsa de energie si imposibilitatea de concentrare in schimb, in cazul nevrozei anxioase, bolnavul acuza diferite tulburari cum ar fi fobiile, diferite frici, care ar putea fi urmarile unor traume psihice pe care le-a trait in trecut. La toate acestea se adauga o permanenta stare de neliniste, palpitatii, senzatia ca inima ii sta in loc, tremuraturi insotite de o racire brusca a mainilor si picioarelor, crampe abdominale. "Nevroza viscero-vegetativa, numita si nevroza cardiaca, se manifesta printr-un complex de tulburari cardiace cum ar fi palpitatii, dureri precordiale, respiratie superficiala, senzatie de oboseala, balonari abdominale, constipatie. Nevroza isterica poate fi explicată prin dorinţe suprimate: persoana doreşte să fie altcineva decât îi permit capacităţile, posibilităţile, îşi doreşte ca mediul său s-o aprecieze, să fie mai atent cu ea.Dacă de exemplu nu este apreciată aşa cum îşi doreşte, nu este în centrul atenţiei, persoana în cauză se îmbolnăveşte, atrăgând atenţia asupra sa chiar prin această nevroză isterică. Persoana isterica nu constientizeaza boala. Nevroza depresiva incepe cel mai des din pricina problemelor de viata. Omului I se inrautateste dispozitia, nimic nu il mai bucura, totul il enerveaza, cade in trandavie, intristare, descurajare, tot ce il inconjura ii apare intr-o lumina intunecata. Neurastenia, senzaţia de astenie şi lipsă de energie vitală este apăsătoare, penibilă, cu totul dezagreabilă, înrădăcinată în conştient şi care trezeşte un sentiment de tristeţe, de nemulţumire, de durere morală. Individul este demoralizat, confuz în sentimente şi în forţele proprii dar perfect conştient de suferinţa prin care trece, chiar dacă nu poate să-i explice determinismul. Nevroza fobica este nevroza care asociaza o personalitate invecinata cu cea a istericului (subiect emotiv si sensibil, cu imaginatie vie), cu crizele de fobie. Aceasta nevroza este caracterizata prin crize de fobie, care deplaseaza angoasa provocata de un conflict interior pe o situatie exterioara precisa, teama de spatiile inchise (claustrofobie), de spatiile deschise (agorafobie), de privirea altuia etc. Individul lupta impotriva fobiei sale evitand situatia de care se teme sau cautand sa fie insotit de o persoana apropiata. Stari nevrotice cu exprimare motorie caracterizate prin tulburari motorii ca si maladia ticurilor, crampa profesionala, logonevroza (balbismul sau balbaiala). Tratamentul bolnavilor este de durata, dar cu ajutorul psihoterapiei si in special al familiei, se ajunge la o stare de ameliorare a bolii Alte tipuri de nevroze (extras de pe site-ul APR). NEVROZA ACTUALA Tip de nevroza pe care Freud il distinge de psihonevroze: a) Originea nevrozelor actuale nu trebuie cautata in conflictele infantile, ci in prezent; Simptomele acestei nevroze nu sunt o expresie simbolica si supradeterminata, ci rezulta direct din absenta sau inadecvarea satisfactiei sexuale. Freud a inclus initial in categoria nevrozelor actuale nevroza de angoasa si neurastenia, propunand ulterior alaturarea ipohondriei. NEVROZA DE ANGOASA Tip de boala pe care Freud a izolat-o si a diferentiat-o: a) Din punct de vedere simptomatologic, de neurastenie, prin predominanta angoasei (asteptare anxioasa cronica, acces de angoasa sau echivalente somatice ale acesteia); Din punct de vedere etiologic, de isterie: nevroza de angoasa este o forma de nevroza actuala caracterizata in mod specific prin acumularea unei excitatii sexuale care se transforma direct in simptom, fara mediere psihica. NEVROZA DE CARACTER Tip de nevroza in care conflictul defensiv nu se traduce prin formarea de simptome izolabile in mod clar, ci prin trasaturi de caracter, tipuri de comportament, chiar printr-o organizare patologica a ansamblului personalitatii. NEVROZA DE DESTIN Desemneaza o forma de existenta caracterizata prin revenirea periodica a unor inlantuiri identice de evenimente, de obicei nefericite, inlantuiri carora subiectul pare sa le fie supus ca unei fatalitati exterioare, desi, din punct de vedere psihanalitic, mecanismele trebuie cautate in inconstient si, in mod special, in compulsia la repetitie. NEVROZA (sau SINDROM) DE ESEC Termen introdus de Rene Laforgue si avand o acceptie foarte larga: desemneaza structura psihologica a unei intregi game de subiecti, de la cei care par, in general, sa fie responsabili de propria lor nenorocire, pana la cei care nu pot suporta sa obtina tocmai ceea ce par sa-si doreasca mai intens. NEVROZA DE TRANSFER A) In sens nosografic, categorie de nevroze (isteria de angoasa, isteria de conversie, nevroza obsesionala) pe care Freud le distinge de nevrozele narcisice, in cadrul grupului de psihonevroze. Fata de nevrozele narcisice, ele se caracterizeaza prin faptul ca libidoul este totdeauna deplasat asupra obiectelor reale sau imaginare, in loc sa fie retras de la aceasta asupra eului. De aici rezulta ca nevrozele de transfer sunt mai accesibile tratamentului psihanalitic pentru ca se preteaza la constituirea in cadrul curei a unei nevroze de transfer in sensul B. In teoria curei psihanalitice, nevroza artificiala in cadrul careia tind sa se organizeze manifestarile de transfer. Ea se constituie in jurul relatiei cu analistul; este o reeditare a nevrozei clinice; elucidarea ei conduce la descoperirea nevrozei infantile. NEVROZA FAMILIALA Termen folosit pentru a desemna faptul ca, intr-o familie data, nevrozele individuale se completeaza reciproc, punand in evidenta influenta patogena pe care o poate exercita asupra copiilor structura familiala si, in primul rand, cea a cuplului parental. NEVROZA MIXTA Forma de nevroza caracterizata prin coexistenta unor simptome care evidentiaza, dupa Freud, existenta unor nevroze distincte din punct de vedere etiologic. NEVROZA NARCISICA Termen pe cale de disparitie in psihiatrie si psihanaliza, dar care se gaseste in scrierile lui Freud, unde desemneaza o boala mentala caracterizata prin retragerea libidoului la nivelul eului. Se opune astfel nevrozelor de transfer. Din punct de vedere nosografic, grupul nevrozelor narcisice desemneaza ansamblul psihozelor functionale (ale caror simptome nu sunt efectul unei leziuni somatice). NEVROZA OBSESIONALA Clasa de nevroze definita de Freud si constituind unul dintre domeniile majore ale clinicii psihanalitice. Conflictul psihic, in forma sa cea mai tipica, se exprima prin simptome numite compulsive: idei obsedante, compulsie la comiterea de acte indezirabile, lupta contra acestor ganduri si tendinte, ritualuri de exorcizare, etc. si printr-un mod de gandire definit mai ales prin ruminatie mentala, scrupule si ducand la inhibitii ale gandirii si actiunii. Freud a delimitat progresiv specificitatea etiopatogenica a nevrozei obsesionale (deplasarea afectului asupra reprezentarilor mai mult sau mai putin departate de conflictul originar, izolare, anulare retroactiva); din punct de vedere al vietii pulsionale (ambivalenta, fixatie la stadiul anal si regresie); in sfarsit, din punct de vedere topic (relatie sado-masochista interiorizata sub forma tensiunii dintre eu si un supraeu extrem de crud). Aceasta punere in evidenta a dinamicii subiacente nevrozei obsesioanle si, pe de alta parte, descrierea caracterului anal si a formatiunilor reactionale care il constituie, permit adaugarea la nevroza obsesionala a unor tablouri clinice in care simptomele propriu-zise nu sunt evidente la prima vedere. NEVROZA TRAUMATICA Tip de nevroza in care aparitia simptomelor este consecutiva unui soc emotional legat, in general, de o situatie in care subiectul si-a simtit viata amenintata. Ea se manifesta, in momentul socului, printr-o criza anxioasa paroxistica, ce poate provoca stari de agitatie, de stupoare sau de confuzie mentala. Evolutia ei ulterioara, care survine cel mai des dupa un interval liber, permite desprinderea schematica a doua situatii: a) Traumatismul functioneaza ca element declansator, care pune in evidenta o structura nevrotica preexistenta; Traumatismul capata o pondere determinanta in insusi continutul simptomului (retrairea evenimentului traumatizant, cosmar repetitiv, tulburari de somn, etc.), care apare ca o tentativa repetata de a "lega" si a provoca abreactia traumei; o asemenea "fixatie la trauma" e insotita de o inhibitie mai mult sau mai putin generalizata a activitatii subiectului. Freud si psihanalistii rezerva, de obicei, denumirea de nevroza traumatica acestui al doilea tablou clinic.

Psihoterapia se adreseaza

2010-06-16T17:05:00.005+03:00

unei game largi de probleme, difcultati si afectiuni, printre care: - enurezisul nocturn; - bruxismul; - psoriazisul; - stima de sine scazuta; - complexele; - abuzul de alcool; - abuzul de droguri; - atacurile de panica; - anxietatea generalizata; - stress-ul; - dificultatile scolare si academice; - probleme comportamentale la adolsecenti; - anorexia; - cosmarurile; - sindromul de stress postraumatic; - dependenta de fumat; - dependenta de jocuri de noroc; - timiditatea; - problemele existentiale; - depresia; - dificultatile afective; - agresivitatea; - fobiile; - alergiile cu componenta psihologica; - insomnia; - doliul neprelucrat; - disfunctii sexuale: dispareunia, vaginismul, anorgasmia, dorinta sexuala inhibata, ejacularea precoce, tulburarile de erectie, etc - nevrozele; - astenia; - tulburarile de personalitate: schizoafectiva, schizoida, obsesiv-compulsiva, paranoida, antisociala, narcisista, ipohondriaca, etc; - durerea fizica cronica; - probleme de cuplu; - probleme familiale; - sentimentul singuratatii; - boli cronice- ca forma de suport si interventii la nivelul sistemului imunitar; - supraponderalitatea si obezitatea; - etc...

Atacul de panica

2010-06-15T12:37:00.003+03:00

STIATI CA: Atacul de panica este un acces brusc de frica intensa sau anxietate (stare afectiva caracterizata prin neliniste psihomotorie, teama nedeslusita, fara obiect) care cauzeaza simptome ingrijoratoare, dar care nu ameninta viata. Aceste simptome ar putea fi: batai accentuate ale inimii, dificultatea respiratiei, sentimente de pierdere a controlului sau de moarte iminenta, frisoane sau valuri de caldura, ameteli sau senzatie de lesin, tremuraturi sau contractii ale muschilor, durere sau disconfort toracic... In mod obisnuit, dureaza de la 5 la 20 minute si poate fi cauzat de circumstante stresante sau poate aparea pe nesteptate. Organismul are un sistem de raspuns la frica, care pregateste individul pentru a face fata unei situatii sau pentru a se feri de pericol. Atacul de panica survine atunci cand acest sistem reactioneaza exagerat sau cand nu este necesar. In timpul atacului de panica, sistemul nervos reactioneaza ca atunci cand se are de a face cu o situatie amenintatoare de viata. Acest raspuns cauzeaza simptome fizice si sentimente ingrijoratoare. Tulburarile legate de panica se diagnosticheaza atunci cand o persoana are atacuri de panica repetate, este ingrijorata de eventualitatea unuia nou si evita locuri care ii pot cauza un atac. Exista posibilitatea ca un om sa aiba atacuri de panica fara sa dezvolte o tulburare legata de panica, aceste atacuri aparand cu tulburari de anxietate. Este destul de greu de deosebit simptomele atacului de panica de cele ale infarctului miocardic sau a unei alte probleme medicale serioase. Daca o persoana are simptomele atacului de panica trebuie sa consulte un medic pentru a inlatura alte cauze medicale. Atacurile de panica pot fi declansate de o anumita actiune (de exemplu se utilizeaza prea multa cofeina), situatie (de exemplu, mare aglomeratie) sau fara cauza aparenta. Persoanele care au trecut printr-un atac de panica dezvolta frica de a mai trece prin aceasta experienta (anxietate anticipativa) si evita activitatile sociale (agorafobia). Aproximativ jumatate din persoanele care au tulburari legate de panica au agorafobie. Izolarea interfereaza cu serviciul si cu relatiile interpersonale, in special cu rude si prieteni apropiati. Expertii considera ca circumstante stresante pot da nastere la un ciclu de atacuri de panica la oamenii cu predispozitie la tulburari legate de panica. Atacurile de panica recurente pot fi de la usoare la severe si pot continua ani de zile, in special cand este asociata si agorafobia. Pot exista perioade lungi de timp fara atacuri, dar si perioade cu atacuri frecvente. Tulburarile legate de panica pot urma toata viata, dar simptomele se pot controla cu tratament. Majoritatea oamenilor cu aceasta problema se recupereaza cu tratament si duc o viata normala. Poate recidiva in cazul in care tratamentul este intrerupt prea devreme. Depinde de severitatea atacurilor de panica, de frica si anxietatea la gandul unui nou atac, de prezenta agorafobiei alaturi de tulburarile cauzate de panica.

Egoistul

2010-06-14T09:11:00.004+03:00

STIATI CA: - a fi egoist inseamna ca vrei ca celalalt sa se ocupe de nevoile tale inainte de a se ocupa de ale sale. Inseamna a lua ceva pentru tine, in detrimentul celuilalt; a crede ca ceilalti sunt responsabili de fericirea ta. Este contrariul iubirii adevarate. A fi egoist inseamna a lua ceva celuilalt pentru propria noastra placere. Este gresit sa crezi ca cel care te iubeste va avea intotdeauna chef sa iti faca pe plac atunci cand vrei tu. Cei care continua sa creada acest lucru vor avea parte pe parcursul vietii de multe dezamagiri, frustrari si furie. Pentru a dezvolta o relatie intima mai buna, un aspect important este sa indraznesti sa impartasesti totul cu partenerul tau. Acesta ar trebui sa fie cel mai bun prieten al tau si nu ar trebui sa iti fie frica sa ii dezvalui sentimentele tale cele mai profunde. Legea manifestarii spune ca, cu cat ne canalizam mai mult energia pe un anumit lucru, cu atat se va manifesta mai mult acel lucru. Cu cat vom incerca mai mult sa nu fim ca o anumita persoana, cu atat vom deveni la fel ca ea. Aceasta lege trebuie folosita doar pentru a creea ceea ce ne dorim cu adevarat. Toate lucrurile neplacute pe care le atragem in situatiile cu cei apropiati ne ajuta sa fim constienti de un demers de acceptare care nu a fost complet, atunci cand eram copii, sau tineri, avand astfel posibilitatea de a face acest lucru la varsta adulta. Cei apropiati nu sunt langa noi pentru a ne face sa suferim, ci mai degraba pentru a ne ajuta sa gasim iubirea adevarata. Cand acuzam o alta persoana, este vorba despre o lipsa de responsabilitate, deoarece vrem ca acestea sa isi asume consecintele propriilor noastre temeri.

Iubire, iubire, iubire

2010-06-13T11:53:00.003+03:00

EGO-ul dupa cum bine stim cu totii, este acea parte a personalitatii pe care o aratam lumii. Este guvernat de principiul realitatii sau de o viziune pragmatica asupra lumii. Ego-ul se dezvolta atunci cand copilul incepe sa-si da seama de ceea ce este posibil si ceea ce nu este posibil. Este nivelul rational al personalitatii umane, orientat catre realitate. Ego-ul intelege ca ceilalti oameni au si ei propriile dorinte si nevoi si ca un comportament egoist si impulsiv poate avea efecte negative. "EGO-ul nostru ne pacaleste de fiecare data cand vrea sa ne faca sa credem ca din cauza problemei noastre fizice- boala sau afectiune - nu ne putem asculta propriile noastre nevoi. In realitate, problema aceea exista pentru a ne atrage atentia ca asupra unei credinte pe care EGO-ul nostru o intretine. Dificultatea fizica este ca o sonerie de alarma care avertizeaza pasagerul unei masini cand a uitat sa-si puna centura de siguranta. Nu alarma este problema, ea este doar elemental necesar pentru a constientiza un anumit lucru. Corpul omenesc este foarte inteligent . Este un instrument extraordinar, care ne permite sa devenim constienti de ceea ce nu vrem sa vedem pe planul emotional si mental. Orice mesaj din corpul fizic este un strigat de ajutor al fiintei noastre, pentru a ne indica ca exista un aspect al nostru pe care nu-l acceptam. Cand identificam credinta care a cauzat un blocaj important in viata noastra, putem sa presupunem ca aceasta credinta este intretinuta de catre membrii familiei, inclusiv noua familie creata prin casatorie. Pentru a ajunge sa nu mai credem in ceva ce ne poate face rau, prima etapa este sa realizam ca intreaga familie si noi insine am crezut in acel lucru, fiind convinsi ca astfel ne protejam pentru a nu fi judecati de ceilalti. Cand corpul nostru ne vorbeste, nu ne spune sa ne schimbam comportamentul intr-un mod radical, vrea sa ne ajute sa descoperim ceea ce vrem sa fim si mai ales sa ne ajute sa ne acceptam asa cum suntem in acel moment, chiar daca inca nu este exact ceea ce vrem sa fim. Nu putem ajunge sa fim ceea ce vrem sa fim atata timp cat nu ne acceptam in ceea ce nu vrem sa fim. Stim ca ne-am atins scopul atunci cand nu ne mai judecam in situatiile pe care le traim, in care nu suntem ceea ce vrem sa fim si nu ii mai judecam pe ceilalti ca sunt astfel. Treptat, vom deveni ceea ce vrem sa fim si chiar daca nu suntem asa, ne va fi oricum mai bine. ..." .......................... "Majoritatea dintre noi, avem dificultati in a accepta ceea ce vor sa fie ceilalti, ce vor sa faca sau sa aiba. EGO-ul nostru este atat de convins ca are dreptate, ca detine adevarul cu privire la comportamenele ideale pentru a fi fericit, incat vrem tot timpul sa ne impunem credintele celor apropiati noua. E interesant de observat ca incercam sa-i convingem pe ceilalti de ceea ce noi nu reusim sa devenim. Vrem sa ne schimbam la fel de mult cat vrem sa-i schimbam pe ceilalti. De accea e foarte important sa acordam mai multa atentie discutiilor si acuzatiilor pe care le aducem moralei si culpabilizarilor pe care le impunem, mai ales celor apropiati. Daca iti spui ca vrei sa il ajuti pe celalalt sa se schimbe, deoarece tu insuti ai reusit sa-ti schimbi comportamentul, cum vei putea sa stii de ce anume are nevoie celalalt sa traiasca, sa experimenteze? A decide ca celalalt are aceleasi nevoi ca si noi se numeste orgoliu: ne consideram mai bun decat celelalt si il facem sa se simta inferior atata timp cat nu va reusi sa fie la fel ca noi. In acelasi timp este un semn ca nu ne-am acceptat vechiul comportament. Cei din jurul nostru ne ajuta mult sa ne cunoastem pe noi insine. ..." Lise Bourbeau - Iubire, iubire, iubire

Hipnoza

2010-06-10T12:01:00.003+03:00

STIAI CA: Hipnoza este stare modificată (nu alterată) de conştiinţă, o fenomenologie a subconştientului produsă printr-o stimulare energetică simbolică analogică, care creează o puternică sugestionabilitate şi receptivitate direcţională, ce inhibă partea logică, făcând-o să reacţioneze în mod pozitiv comenzilor hipnotizatorului. Milton H Erickson (1901-1980) este parintele a ceea ce a devenit "Hipnoza Ericksoniana" - sau hipnoza de orientare ericksoniana. Este recunoscut ca fiind cea mai faimoasa autoritate mondiala in hipnoterapie si in psihoterapia strategica de scurta durata. El a fost una din cele mai creative, receptive si ingenioase personalitati psihoterapeutice ale tuturor timpurilor. Este considerat drept cel mai mare profesionist din lume in materie de comunicare. Se baza in munca sa pe "invatarea inconstienta", experientiala. Ce este hipnoza? In timpul starii normale de constiinta, percepem multi stimuli diferiti si senzatii si le procesam in acelasi timp. In hipnoza sau in transa hipnotica atentia este concentrata doar asupra unui singur punct, iar restul mediului este mai putin important. Aceasta se intampla destul de des in viata de zi cu zi, si a face ceva “ca si cum ai fi in transa” este un lucru de obisnuit. Traim un fel de transa in timpul ce facem jogging, in timp ce citim un roman interesant si cand lucram foarte concentrati. Hipnoza, asa cum este folosita astazi este caracterizata de urmatoarele trasaturi distinctive: - a intra si a iesi din transa este o actiune total deliberata; - intentia de a face sau nu ceva nu este restrictionata in nici un fel; - daca persoana atinge un nivel de transa mai profound, se dezvolta un fel de automatism prin care persoana e incurajata sa actioneze si sa descopere noi potentiale si posibilitati in propria persoana; - acestea sunt experiente comune, fara a avea nimic spectacular - similar cu impresia pe care o persoana o are atunci cand face jogging si realizeaza dintr-o data ca picioarele alearga automat - cand persoana se gaseste intr-o asemenea stare cand depasirea limitelor personale devine posibila. Ce poate face hipnoza si cui ii poate fi de folos? Starile de transa pot fi utilizate in medicina, stomatologie, psihoterapie. In bolile cornice, pentru a facilita examinarile neplacute, pentru a pregati anestezia pentru operatie. In stomatologie pentru a reduce anxietatea si pentru a face tolerabile tratamentele indelungate, pentru a obtine anestezia hipnotica, mioartropatia, problemele articulatiei mandibulare, si pentru a face posibil tratamentul atunci cand este un reflex de gag excesiv. In psihoterapie este util in tratamentul anxietatii, fobiilor, depresiei, tricotilomania, bruxismul nocturn, stresul post-traumatic, tulburarilor psihosomatice: colon iritabil, tensiune arteriala crescuta, psoriasis, alergii, migrene, durere cronica, cancer; dar si in tratamentul tulburarilor alimentare, insomniilor, obiceiurilor nesanatoase precum: fumatul, alcoolismul, dependenta de droguri. In transa este de asemenea posibil sa se gaseasca sursa problemelor prin intermediul regresiei si progresiei de varsta pentru a cauta noi modalitati de a elimina simptomele nedorite. Cum functioneaza? In timpul inducerii transei, concentrarea este distrasa de la stimulii externi si directionata catre senzatii interne. De obicei, se realizeaza o stare de relaxare fizica, ca un prim semn. Hipnoza nu este “un program de relaxare” stereotip, ci este croita individual. Relaxarea in hipnoza este asociata cu o calmare a ritmurilor bilogice, pentru respiratia si ritmul cardiac. Aceasta face posibil ca fiecare pacient sa se concentreze asupra experientelor interioare. Daca hipnoza este folosita pentru a facilita o examinare sau un tratament (chirugiacal sau stomatologic) focusul va fi asupra episoadelor pozitive si placute pe care pacientul si le alege singur; cu cat sunt mai realiste aceste scenarii, cu atat lumea exterioara va fi mai disociata. Prin stimularea capacitatii de a se relaxa in timpul tratamentului, hipnoza incurajeaza asumarea responsabilitatii pentru propria stare de bine. In psihoterapie se realizeaza de multe ori o realitate alternativa pentru a controla comportamentul simptomatic. In aceasta realitate alternativa , modificarea sau extinctia simptomelor este traita atat de intens, incat in final, aceasta realitate imaginata hinotic devine parte a vietii de fiecare zi. Retrairea evenimentelor traumatice din trecut este factorul semnificativ in tratamentul cauzal prin regresie. Experiente reprimate sau uitate pot fi astfel reamintite si reevaluate in limina cunstintelor actuale. Modalitatile anterioare de procesare a emotiilor pot fi corectate in transa hipnotica.

Despre anxietate

2010-06-09T20:54:00.002+03:00

STIAI CA: Anxietatea este definita ca fiind modalitatea de reactie a oricarui om care se simte amenintat. Adesea folosit ca sentiment al angoasei*, termenul anxietate se deosebestre de cel al angoasei prin absenta modificarilor fiziologice (senzatia de sufocare, transpiratie, accelerarea pulsului..), care nu lipsesc niciodata in cazul angoasei. In momentul in care suntem intr-o situatie potential periculoasa sau anticipam o asemenea situatie, mai intai simtim ca ne este frica. Frica declanseaza in corpul nostru un resort biologic care duce la secretia de adrenalina. Adrenalina este un hormon care alerteaza intreg organismul si il pregateste pentru fuga sau lupta, reactii normale in caz de pericol. Astfel, devenim mai vigilenti, inima ne bate mai repede si pompeaza sange cu presiune mai mare, respiratia devine alerta, muschii se incordeaza. Cu alte cuvinte, in fata unui pericol palpabil (un individ agresiv, un incendiu etc.), anxietatea este utila, iar adrenalina devine hormonul supravietuirii. Pentru a intelege mai bine natura anxietatii trebuie sa stim ca este normal pentru fiinta umana sa aiba preocupari si emotii. In viata noastra de zi cu zi exista permanent lucruri care ne intereseaza si, in mod normal acestea dau nastere diferitelor preocupari pe care le avem. As putea sa imi pierd oricand locul de munca. Voi fi capabil sa fac fata acestei situatii? Viata mea de cuplu nu mai este la fel de multumitoare cum a fost la inceput. Ce pot sa fac pentru asta? etc Iata numai cateva dintre lucrurile care ne preocupa, iar acestea dau nastere emotiilor: ingrijorare, tristete, furie etc. Imaginati-va insa ca, stand in fotoliu, acasa, nefiind amenintat de nici un pericol exterior, simtiti dintr-o data cum inima incepe sa bata cu putere, respiratia devine agitata, muschii se incordeaza si va incalziti brusc, transpirati, va tremura mainile, ametiti si va este greata, doar pentru ca v-ati gandit ca maine aveti sedinta si seful o sa tipe la voi. Anxietatea devine o problema cand este prea intensa sau dureaza prea mult prin comparatie cu motivul care a declansat-o. Modificarile produse in corpul nostru de catre adrenalina sunt inadecvate momentului si persistente, devenind simptome ale anxietatii care ne perturba viata prin simpla lor prezenta sau afecteaza felul in care functionam in cel putin unul din domeniile importante ale vietii: familie, scoala/serviciu, relatii sociale. Situatiile in care anxietatea apare si deranjeaza sunt altele decat pericolele palpabile exemplificate mai sus. Aceste situatii se incadreaza mai curand in stress-ul cotidian, pe care-l traim cu totii, mai mic sau mai mare in functie de perioada de viata prin care trecem, de vulnerabilitatea noastra la stress si de abilitatatile pe care le avem pentru a-i face fata. In adolescenta, stress-ul este legat mai mult de performanta scolara si de relatiile sentimentale, la maturitate - serviciul, plata facturilor si grijile legate de copii sunt pe primul plan, iar varstnicii, pe langa acestea, au si grija sanatatii. Rezistenta la stress a individului tine atat de inzestrarea sa naturala cat si de educatia primita. Intr-o familie in care cel putin unul dintre parinti este anxios, riscul copilului de a dezvolta o tulburare anxioasa este mai mare decat la populatia generala. Acest lucru se datoreaza atat mostenirii genetice cat si invatarii unor frici de la varste fragede (frica de boala, de animale, de doctor, frica de a lua decizii importante, de a-si asuma riscuri etc.). Aceasta stare de tensiune interioara permanenta face ca, incidente minore sa declanseze adevarate atacuri de panica. Dincolo de rezistenta sau vulnerabilitatea la stress a fiecaruia, conteaza si abilitatile de a gestiona stress-ul. Capacitatea de a ne rezolva problemele bine si la timp ne fereste de acumularea lor si, in consecinta, de stress. Alternarea efortului cu relaxarea previne suprasolicitarea si creste rezistenta individului pe termen lung. Reteaua sociala, pe care ne-o construim singuri (prieteni, cunostinte), poate constitui un sprijin in momentele dificile. O alta abilitate importanta, care tine de comunicare, este asertivitatea. In mare, asertivitatea este abilitatea de a ne apara drepturile cu curaj, in fata celor pregatiti sa ni le incalce, sustinandu-ne punctul de vedere intr-o maniera calma si nejignitoare. Anxietatea ia forme multiple, numitorul comun fiind frica si reactiile corporale produse de adrenalina. *Angoasa este o experienta emotionala de aceeasi natura cu anxietatea, insa este mult mai intensa. Aceasta intensitate ne arata ca importanta subiectului pe care il respingem este mult mai mare si ca este cu atat mai necesar sa privim lucrurile in fata.

Psihoterapia de grup

2010-06-09T11:05:00.004+03:00

STIAI CA: Psihoterapia de grup, ca si psihoterapia individuala, este o forma de ajutor pentru persoanele care se confrunta cu diverse dificultati emotionale sau in relatiile interpersonale. Spre deosebire de psihoterapia individuala, unde se intalnesc un pacient si un terapeut, psihoterapia de grup se desfasoara intre un grup de persoane (6 – 8) si unul sau doi terapeuti. Membrii grupului de terapie impartasesc cu ceilalti dificultati personale, ganduri, trairi, situatii din viata lor si primesc un feedback de la persoane cu dificultati similare cat si de la terapeut. In grup se invata si se practica moduri noi de relationare, se dobandesc noi perspective asupra problemelor, ceea ce ajuta la obtinerea schimbarii dorite. Grupul poate deveni o sursa importanta de sprijin intr-o perioada dificila din viata ta. Psihoterapia de grup este indicata unei game destul de largi de probleme si dificultati, printre cele mai intalnite sunt: nevoia de a fi ascultat, ajutat si acceptat; dificultati in relatiile interpersonale (legate de intimitate, stima de sine, incredere, etc.); sentimente de singuratate, tristete, anxietate, furie, depresie, etc.; ingrijorari legate de rolul de parinte (impactul unui divort, dificultati de invatare ale copilului sau probleme de comportament, etc.); imbatranirea; probleme medicale; pierderea cuiva drag; probleme cu alcoolul, drogurile sau alte substante; etc.

Psihoterapie de cuplu

2010-06-07T18:52:00.002+03:00

STIAI CA: Deseori credem ca relatia cu partenerul, casatoria, vor fi foarte armonioase si romantice. In legatura cu aceste relatii ne facem sperante mari, avem asteptari la fel de mari, dar intr-o relatie, din pacate, apar foarte des multe dezamagiri legate de noi sau de partener. Relatiile dintre parteneri sunt foarte complexe, fiecare dintre ei vine in acea relatie cu o istorie personala, cu experientele sale, cu sentimente legate de trecut si se ajunge uneori la o lipsa foarte mare de comunicare intre cei doi, la insatisfactie, resentimente. Daca simti ca in relatia ta au aparut probleme, gandeste-te la psihoterapia de cuplu ca la un ajutor pentru a-ti “vindeca” relatia sau pentru a descoperi ceea ce iti doresti cu adevarat de la ea. Psihoterapia de cuplu iti poate oferi perspective noi, dobandirea unor abilitati, discutarea conflictelor intre parteneri intr-un spatiu neutru. Problemele abordate intr-o psihoterapie de cuplu pot fi legate de intimitate, putere, control, luarea deciziilor, etc si in spatiul terapeutic se vor diferentia de cele mai multe ori “luptele individuale” ale fiecaruia de cele care isi au originile in relatie. Terapeutul vostru nu va va judeca si nici nu va fi de partea unuia dintre voi. Indiferent de cate temeri ai putea avea in legatura cu psihoterapia de cuplu, teama ca mai mult va va separa decat sa va apropie, sentimente de rusine si vinovatie pentru ca ai anumite probleme in cuplu, nu uita ca a cauta ajutor este un semn de maturitate si nu de insecuritate, este o dovada de curaj si reflecta sperantele pe care ti le faci in legatura cu relatia ta.

Psihoterapie de familie

2010-06-05T16:24:00.003+03:00

STIAI CA: Serviciile de psihoterapie de familie te pot ajuta in identificarea, recunoasterea si rezolvarea dificultatilor prin care trece familia ta. Aceste incercari dificile care au aparut in viata ta pot fi legate de comunicarea cu partenerul/partenera sau cu membrii familiei tale, pierderea increderii in celalalt, unele probleme in relatia parinte – copil sau parinte – adolescent, perioade de stres sau de lipsuri financiare, evenimente traumatice, diverse schimbari sau tranzitii, divort, separare, probleme sexuale si altele. Psihoterapia te poate sustine pe drumul rezolvarii conflictelor cu care te confrunti, si pentru a-ti reconstrui o relatie multumitoare. Este bine sa stii ca atunci cand un membru al familiei tale trece printr-o perioada dificila, toti veti fi afectati si este util si pentru tine si pentru ceilalti sa va reuniti si sa incercati impreuna sa rezolvati neplacerile. In terapia de familie simptomul unei persoane este vazut in contextul largit al intregii familii, de exemplu depresia unui adolescent ar putea fi legata de neintelegerile din casnicia parintilor sai. Familia poate fi cea mai importanta sursa de dragoste si confort, dar uneori si de durere si suferinta. Psihoterapia de familie imbunatateste, “vindeca” relatiile, dezvolta capacitatea de a face fata problemelor, intareste si imbogateste comunicarea si schimba felul in care sunteti atenti la nevoile si sentimentele celorlalti.