Deliric 1 & Silent Strike – “Demoncratie”

Leave me dreaming on the bed
See you right back here tomorrow for the next round
Keep this scene inside your head
As the bruises turn to yellow
The swelling goes down

And if you’re ever around
In the city or the suburbs of this town
Be sure to come around
I’ll be wallowing in sorrow
Wearing a frown
Like Pierrot the Clown

Saw you crashing round the bay
Never seen you act so shallow
Or look so brown
Remember all the things you’d say
How your promises rang hollow
As you threw me to the ground

And if you’re ever around
In the backstreets or the alleys of this town
Be sure to come around
I’ll be wallowing in pity
And wearing a frown
Like Pierrot the Clown

When I dream I dream of your lips
When I dream I dream of your kiss
When I dream I dream of your fists
Your fists… Your fists

Leave me bleeding on the bed
See you right back here tomorrow for the next round
Keep this scene inside your head
As the bruises turn to yellow
The swelling goes down

And if you’re ever around
In the city or the suburbs of this town
Be sure to come around
I’ll be wallowing in sorrow
And wearing a frown
Like Pierrot the Clown
Like Pierrot the Clown
Like Pierrot the Clown
Like Pierrot the Clown
Like Pierrot the Clown

Una dintre cele mai ciudate senzaţii: să visezi noaptea chestii binecunoscute, prieteni, locuri, străzi… Iar dimineaţa când te trezeşti să îţi dai seama că, de fapt, eşti în cealaltă parte a ţării. Şi că nu cunoşti aproape pe nimeni. E una dintre senzaţiile cu care trebuie să mă obişnuiesc, deşi nu pot spune că este uşor. E groaznic mai ales în serile când ai chef să te duci într-o cârciumă / bar / club să bei câteva beri, eventual poate chiar mai multe. Într-un loc unde să ştii dinainte că ai să găseşti cel puţin câţiva oameni cunoscuţi, unde îl ştii pe barman de o grămadă de vreme, unde toţi sunt obişnuiţi cu modul în care reacţionezi şi te porţi după nişte beri bune… Mi s-a întâmplat, şi nu o dată, să ies de nebun prin oraş, cu chef să beau ceva undeva. Şi, rătăcind aiurea, să îmi pun întrebarea: “Da’ eu unde mă duc acum???”. Sau “Eu cu cine dracu’ beau o bere azi???”

Oraşul acesta este extraordinar. Nu aş fi crezut până să ajung aici că poate exista atât de multă istorie şi tradiţie într-un oraş. Asta în condiţiile în care abia încep să învăţ locurile. În condiţiile în care abia îl descopăr, şi în condiţiile în care nu am văzut până acum decât o mică parte din el.

Îmi place să merg pe jos până în centru iar de acolo să rătăcesc pe străduţe. Cu toate că de multe ori nu ştiu încotro merg, unde sunt, unde voi ajunge. Pur şi simplu rătăcesc, atent la orice detaliu. Detalii de construcţii, culori, desene, oameni. Aşa că dacă ajungeţi vreodată prin centrul Timişoarei şi întâlniţi un tip pletos, bărbos, cu privirile rătăcite peste clădiri, e posibil să fiu eu acela. Însă nu promit că mă voi trezi din “transa” în care mă aflu.

Cred că există un citat (de unii cunoscut) care mă poate caracteriza din ce în ce mai bine: “I was standing in the park wondering why frisbees got bigger as they get closer. Then it hit me”.

În urmă cu vreo două săptămâni, într-o sâmbătă seara, am fost cu un cunoscut la un amic de-al lui. Un bijutier sârb. Am băut acolo un vin roşu extraordinar. Făcut pe dealurile de pe Clisura Dunării. Unde, un bătrân, a ştiut să lase strugurii la copt până târziu toamna, mult după prima brumă. Apoi a pregătit vinul în modul vechi, cum ştia el. A ieşit un vin dulce, gros, roşu. Însă limpede. Netratat, neîndulcit cu chimicale. După un litru de vin din acela (partea mea) am uitat şi de frig, şi de iarnă, şi de tot. Abia aştept primăvara să ajung prin locurile acelea.

E noapte deja, e miercuri noaptea. Stau, ca de obicei, întins pe jos, cu tastatura în braţe, şi scriu. Şi mă simt acasă.

Aşteptai cu nerăbdare seara de ajun, aşteptai cu nerăbdare cadourile, te pregăteai îndelung pentru colindat, repetai cu cercul restrâns de prieteni colinde, Pluguşor, Sorcova. Îţi pregăteai din timp cizmele, mănuşile şi căciula pentru noaptea în care aveai să străbaţi troienele de zăpadă cântând “Bună dimineaţa la Moş Ajun”. Traversai uliţele ţinându-l strâns pe bunicul de mână, în timp ce cu cealaltă mână strângeai trăistuţa cu nuci, covrigi şi dulciuri.

Abia aşteptai să se aşeze suficient de bine zăpada şi să se înmoaie un pic, pentru a rostogoli bulgării încercând să construieşti cel mai frumos om de zăpadă. Te furişai prin orice ungher din casă încercând să descoperi unde ar putea fi ascunse cadourile ce îl aşteptau pe Moş să le împartă. Alergai dis de dimineaţă spre cel mai apropiat deluşor trăgând sania după tine, şi petreceai toată ziua tăvălindu-te prin zăpada aceea albă, imaculată.

Ascultai colindele ce se auzeau peste tot, în fiecare casă. Stăteai zeci de minute în şir în ninsoare, privind fascinat jocul fulgilor de nea şi ascultând muzica lor, o muzică pe care o auzeai numai tu. Nu simţeai frigul, nu ştiai de probleme, erai doar tu în lumea ta, o lume magică.

Trezeşte-te şi deschide ochii copile… Au trecut anii şi nimic nu mai e la fel. Drumurile şi viaţa au creat între tine şi acele vremuri o prăpastie imensă. Iar tot ce a fost odată, toată vraja aceea a sărbătorilor, s-a topit odată cu ultimul om de zăpadă şi nu pare a mai reveni.

Feciori din dacă mamă,
Pribegi ca două cânturi,
Trecând din vamă-n vamă
Sub pălmuiri de vânturi,

Mai blânzi ca o poveste
Din care lipsă-i vina,
Ne-au zămislit din Creste
Şi ne-a scăldat Lumina.

Spălaţi în ploi şi moine,
Curaţi ca două schituri,
Ne-au botezat în doine
Şi ne-au sfinţit în mituri.

Mai plânşi ca două lacrimi,
Cuminţi ca două stele,
Noi dezlegăm de patimi
Şi descântăm de jele.

Din tâmple ningem vise,
Din Inimă – dureri,
Speranţele nezise
La porţi de învieri.

Ne-am îmbrăcat în Soartă,
Cumpliţi ca o osândă
La daca noastră poartă
Ca lupii stând la pândă.

Vom însera cu anul
Şi-om deveni pământuri…
Ne-o ţine minte Neamul
Frumoşi ca două cânturi.

Vom adormi cu veacul
Şi-om deveni zăpadă…
Ne-o pomeni săracul
În plânset de baladă.

Ne vom zidi-n Credinţă,
În bolta Casei noastre,
Vom ninge cu voinţă
Şi vom ploua cu astre.

Ne-o creşte foc din Suflet,
Ne-or plânge-n palme macii,
Când ne-om opri din umblet
Feciori ai sfintei Dacii…