radianbike

O prima plimbarica

2025-02-03T09:01:00.000+02:00

Stăteam, săptămâna trecuta și mă gândeam la ce plimbări am făcut in anii trecuți (ai tinereții mele, apuse). Apoi, revin in prezent si trag concluzia: "n-am mai ieșit de mult cu bicicleta".

Am intrat pe maps, am zis: să fie o pădure, să fie pe lângă casă și a ieșit o schiță:

Având în vedere, că, nu e o vreme care, să te scoată ușor din casă, am zis să-i arăt și bunului meu prieten Alex, schița. Uite așa, am incălecat p-o sea, sâmbătă la 8 și am pornit cu Alex spre Parcul Dendrologic din vecinătatea Brăneștiului.

Drumu-i lung, ințețoșat și in Pantelimon am făcut dreapta, prin pădure, pe lânga "Lacul Magic din Pădurea Cernica".

Ușurel, să nu trezim urșii, prin padurea keală, am ajuns la intrarea in Mănăstirea Cernica.

D-aicilea stânga, cu un prim popas la Brutarie că mirosea a mirodenii pe strada.

Din Cernica spre Bălăceanca - Glina - Popești Leordeni și nelipsitul mic la Ciotoianu.

Ca și concluzie, s-a pedalat in jur de 40km, pe o vreme cu ceață dimineață si la pranz cu o vreme tot lipsită de soare pe cer.

Sper sa fie un inceput pentru ture cu bicla de asfalt, un gen de clasice de weekend.

Vizita la crama

2020-05-12T15:58:00.002+03:00

Acelasi personal spre Buzau, coboare in orasul Mizil, urcat pana la Ferma Dacilor unde gasesti cabane si colibe interesante.
O plimbare prin multe podgorii pana am ajuns la Cramele Rotenberg, unde, o doamna foarte de treaba, ne-a primit la vizita cu toate ca eram doar 2 si fara programare facuta. Am vizitat pentru prima oara o crama si nu m-a lasat sufletul sa nu plec fara un roze de acolo.

Dupa 42km am luat trenul din gara Inotesti si am cumparat bilet scris de mana.

Harta mai jos:

Alex Ciobanu, daca a fost altfel traseul, sa-mi spui, stiu ca ne-am abatut un pic de la traseul stabilit initial :)

Băile Sărata Monteoru - Mizil

2020-05-12T15:31:00.000+03:00

Un traseu pentru o zi ar putea fi Băile Sărata Monteoru pana la Mizil

Am plecat dimineata cu personalul spre Buzau, dar am coborat pe la ora 8 in gara Băile Sărata Monteoru, dupa care si statiunea balneara cu acelasi nume.
La TISĂU se poate vizita Mănăstirea Barbu si un pic mai departe si fosta manastire Bradu

Din Varf se poate vedea in zare si la vale, orasul Mizil. Urmeaza o coborare frumoasa, pe care ai ocazia sa tii masinile in spate pentru ca se ruleaza cu viteza.

In total cam 57 km

Poza cu harta mai jos:

Intentie-ideal-obiectiv si realizat

2020-05-12T15:02:00.000+03:00

Dupa cum este si titlul, am inceput cu o intentie si am sfarsit cu o realizare.

Intentia cu care am placat din Niculesti (Buzau) a fost sa ajung la Vulcanii Noroioşi Pâclele Mici trecand prin Arbanasi, pe langa tabara de copii. Dupa tabara, un nene m-a rugat sa-l ajut si sa-i cuplez tractiunea 4x4 la Dacia Papuc si drept rasplata, mi-a luat bicicleta in papuc si m-a lasat la Pâclele Mici.

Toate bune si frumoase si asa mi-am uitat bidonasul de apa de la bicicleta, care cazuse in papuc.

Intamplarea se petrecea pe vremea cand hoinaream cu FirstBike-ul cu cadru de aluminiu.

Dupa Pâclele Mici nu am fost la cele mari pentru ca se platea. Avand un avans atat de mare si aveam destul timp, am ajuns la Biserica Sf. Teodosie sau Mănăstirea Rătești (tind sa cred ca la manastire am ajuns).
Teoretic sunt 38km din care scadem vreo 10km facuti cu papucul.

Ideal ar fi fost sa ma intorc in Niculesti, adica 40km

Dar, soarele fiind inca pe cer, am zis sa-mi fixez alt obiectiv.

Obiectiv: Bâscenii de Sus adica inca 42km pana acolo si de acolo sa ma intorc la Niculesti

Dat fiind faptul ca drumul urca foarte mult ... pe la Viperesti m-am oprit din urcare, si am constatat ca obiectivul meu este prea greu de atins (un senzor din stomac a trimis eroare la calculatorul central).
Toate cele intamplate in acea zi ... au avut un efect negativ pentru ca nu mai aveam bidonasul de apa :)

Am facut cale intoarsa, fara sa-mi ating obiectivul si astfel m-am avantat spre casa din Niculesti, adica 59km.

Realizat: Viperesti-Niculesti

Am trecut prin Berca, Plescoi, Sapoca si apoi m-am oprit la un pod care trece peste paraul Slanic. Am mancat ceva in graba si m-am pus la discutii cu un nene care intentiona sa pescuiasca. Am stat si am stat pana s-a intunecat si apoi am pornit la drum.

In scurt timp s-a intunecat atat de tare ca nu puteam vede drumul pentru ca nu am avut lumini si nici drumul nu este iluminat. A fost una dintre cele mai de cosmar momente.

Cam atat a fost ... de la intentie la realizat

2020-05-12T13:48:00.001+03:00

Salutare,

Incep, dupa o foarte lunga perioada de absenta, cu o placuta amintire dintr-o tura din Buzau.
Cred ca aceasta tura a fost facuta in urma cu mai bine de 4 ani.

O tura de o zi, cu plecarea din Bucuresti, Gara de Nord cu trenul in jur de ora 5, pe la 8 am coborat in Baile Sarata Monteoru.
A urmat Statiunea Sarata Monteoru unde se poate vizita Mina de petrol Sarata Monteoru.
Un drum bun, proaspat asfaltat cu urcari si coborari prin padure pana la Manastirea Ciolanu. Aici se poate vedea Tabăra de Sculptură Măgura si coborare pana in drumul DN10.
Se ajunge la Berca apoi Vulcanii Noroioși Pâclele Mari unde se pot vedea si vulcanii de la Pâclele Mici.
De aici drum asfaltat (pana se termina), urmat de cel de piatra, forestier dar fara padure pana in Niculesti de Buzau.

Poza cu traseul, mai jos:

Total: 80 km
Timp: o zi

Noul meu căluţ HARDY

2015-02-17T22:53:00.001+02:00

Astazi a fost ziua in care mi-am cumparat un nou căluţ, DRAG HARDY PRO.
Se pare ca am o DRAGoste pentru DRAG:
- Road Master Pro;
- Hardtail MTB Hardy Pro;

Ideea de a-mi cumpara o noua bicicleta a aparut in momentul in care mi s-a furat Ideal Kritton, nu mai stiu exact data, dar undeva la sfarsitul lunii Aprilie si inceputul lunii Mai.

Acum pot spune ca am intrat iar in joc si ca pot face din nou trasee la munte. De mai putin de un an ... imi tot doream ziua aceasta. Oricum, mi-am impus sa nu mai cumpar antifurt la biciclete, pentru a nu mai fi tentat sa le leg. Daca e sa o las ... o voi lasa nelegata. De ce sa ma amagesc ca am legat bicla si ca e in siguranta.

Gata cu amintirile.

Ma gandesc ca cel mai indicat ar fi sa-mi reiau obiceiul de a face "Vf. Omu" cu bicla, urmat apoi de coborare in Padina dar trebuie calculat traseul foarte bine (poate cu cazare la Cabana Bolboci).

Poate apoi vor fi ceva trasee la Buzau, unele noi iar altele de "reeditat cu anumite mici modificari".

In concediul de anul acesta poate ajung sa fac manastirile din Moldova - traseu pe care-l visez din timpul facultatii .... si cand ma gandesc ca bicicleta mea de atunci FB, era cea mai tare bicla. Tot in acea perioada visam si la Transfagarasan, dar uite ca Ideal-ul a apucat sa vada Transfagarasan sub indrumarea mea. Sper ca si "Hardy" sa se ridice cel putin la prestatia lui "Ideal Kritton", cu toate ca pretentiile pentru Hardy sunt cu cel putin 25% mai mari.

Plimbare de weekend

2014-11-01T02:00:00.000+02:00

Daca tot am ramas in capitala, am iesit cu Drag-ul la o plimbare. M-am intalnit cu un amic la ora 10 in Piata Constitutiei, cu destinatia Gulia, dar noi am ajuns pana in Tărtăşeşti. Sunt cam 33 km, cu tot cu ce ne-am invartit noi prin jurul Casei Poporului. Aproape de ora 12 faceam comanda de o ciorba de burta si o tuica fiarta la un restaurant la intrare in Tărtăşeşti. Cât ne-am mai incalzit, eu am mancat ciorba, am mai vorbit despre ce am mai facut ... cu amicul meu si pe la 13 inhămam calul la şaretă să ne intoarcem acasa. Drumul de intoarcere a fost un pic mai lung, cam 39 km, pentru ca am trecut pe langa palatul din Mogosoaia. A fost scurta dar bine primita aceasta plimbare. Sper sa nu fie si ultima pe anul acesta.

Cu DRAG in Muntii Macinului

2014-06-08T11:41:00.000+03:00

Data: 08.06.2014
Daca tot am avut un weekend prelungit, am zis sa ma bucur si de DRAG. Vineri (06.06.'14), inainte sa plec spre Braila din Bucuresti, am demontat rotile bicicletei si am asezat-o in masina.

Am plecat din Lacu Sarat (Braila) la ora 09:30 si m-am reintors la 19:00, destul de obosit, din cauza soarelui.

O Geamie, situl arheologic Cetatea Arrubium, Manastirea Izvorul Tamaduirii (3,5 km dus si 3.5 km intors pe jos pe langa bicicleta din cauza pietrelor de pe drum)

1 -Lacu Sarat (Braila) – trecere Bac Smardan – Macin (30 km)

Macin – Galati = 30 km

Dupa ce am plecat din Macin, la iesire am vizitat si Manastirea Macin (de maici), in graba, pentru ca cerul incepea sa se innegreasca si nu as fi vrut sa ma prinda ploaia.

Situl arheologic Cetatea Dinogetia

E aproape de asfalt, dar nu m-am incumetat sa ajung pana la poalele cetatii pentru ca drumul era de pamant.

Galati – Lacu Sarat = 32 km

Ultima parte a traseului, dupa ce mi-am tras sufletul o jumatate de ceas in Galati

Aceasta a fost ultima expeditie cu bicicleta fara casca de protectie, pentru ca a II-a zi mi-am cumparat una.

Masada & Dead Sea

2014-05-20T19:43:00.001+03:00

Pana sa ajung in Israel, tot auzeam de Marea Moarta, ca are apa sarata, ca nu traieste si nici nu creste nimic in ea si asa mai departe. Mi-am luat si o carte despre Israel si una despre Ierusalim in care am citit cate ceva.

Si uite ca weekendul trecut, mai precis Vineri, am fost intr-un trip de o zi si am vazut ruinele de la Masada si am stat o ora pe o plaja de la Marea Moarta.

Incepusem munca la sediul firmei, de cateva zile si colegii incepuse sa ma intrebe ce voi vizita in weekend. Printre altele am pomenit si de Masada, la care ei mi-au spus ca e foarte frumos acolo, astfel incat am ajuns sa caut o excursie de o zi. Am gasit un pliant la receptia hotelului, am intrat pe net, mi-am completat datele, pana cand am ajuns la ultima etapa, banii. Trebuia neaparat sa platesc cu cardul, dar cardul meu nu a fost acceptat. Motivele ar fi: aveam contul deschis in lei si ca expira lasfarsitul acestei luni.

Ca solutie la problema, i-am lasat un mesaj pe facebook unui coleg de munca din Ierusalim, explicandui ca nu pot plati cu cardul meu, avand bani la mine. Evident ca nu mi-a raspuns la mesaj si nici a doua zi nu a venit la munca. Punctul culminant a fost ca eu am crezut ca e joi si ca eu a doua zi ar trebui sa plec in excursie.

Am ajuns la HR, mi-am spus problema personala, iar solutia finala a fost ca si-a dat numarul de card precum garantie. In cazul in care, eu nu plateam din anumite motive, i se extrageau din cont 105$. Dar pana la urma am gasit maxi-taxi care facea excursia, cu toate ca incepuse sa-mi de-a palpitatii intarzierea acestuia.

Am plecat cu un maxi-taxi din fata hotelului (atunci cand am facut check-in pentru trip am intampinat o problema cu denumirea hotelui; sunt 2 hotelui in Ierusalim cu acelasi nume, unul pe strada Sf. George iar celalalt pe strada Regele George) care ne-a lasat la iesirea din Ierusalim. Au venit vreo 4 ghizi si isi aduna copiii, printre care nu ma aflam eu, dar intr-un final m-a gasit si pe mine. Ghida are undeva la aproape 60 ani, super simpatica, a vorbit tot timpul in doua limbi, engleza si franceza ca si cum ar fi fost o singura limba. Ne intreba daca am vazut ceea ce ne aratase, iar pana sa raspunde, spunea: "Daca nu ati vazut, trebuie sa ma credeti pe cuvant"

Am plecat la ora 9 de la hotel, am mers cu primul maxi, vreo 20 minute dupa care am asteptat inca 20 minute autocarul cu ghid. Primul popas a fost dupa o ora, doar pentru a merge la toaleta (s-au asigurat ca nu va face nimeni pe el la Masada). Al doilea popas a fost la o fabrica de cosmetice Ahava, parca; am pierdut vremea o ora. Am plecat pe la ora 12 spre destinatia finala, avand in tot acest timp Marea Moarta in partea stanga a autocarului. Pe drum, ghida ne-a aratat locul unde au fost gasite obiectele vechi de nustiu cate mii de ani de la Masada.

La ora 13 urcam cu telecabina (pretul a fost inclus in bilet), iar vizita efectiva a durat o ora si un pic. Soarele era puternic, apasator, debea tineam ochii deschisi (nu era la fel ca la noi, sa te parleasca, ci era mai mult ca intr-o sera). La 14 si ceva eram din nou in telecabina, dar de data aceastain cea de intoarcere. Relax, cumparaturi si pauza de masa o ora, cica mancat pentru ca mi-am cumparat o bere Tuborg Rosu pe care am dat 35 shekeli=lei si am avut la mine un corn cat o paine.

La ora 15:40 eram sositi la plaja, unde am stat o ora. Am intrat in apa, m-am dat cu namol si m-am mirat cat de mult se pot minuna unii oameni, de miracolul apei sarate, ..... te poate tine la suprafata.

La ora 17 si ceva faceam din nou schimb din autocar in microbuz, cu destinatia Hotel Leonardo de pe strada Sf. George.

La ora 18 am ajuns in camera de hotel si am fost foarte bucuros ca am reusit sa fac excursia si ca ajunsesem intreg si nevatamat in camera.

Asta a fost. Atunci cand vrei sa faci ceva, trebuie sa incerci pana la ultima idee.

Ultima zi in Ierusalim

2014-05-20T18:40:00.002+03:00

Daca in urma cu cateva zile aveam toate motivele sa cred ca voi ajunge acasa pe data de 22 Mai, uite ca aseara am aflat ca trebuie sa plec cu 2 zile mai devreme.

Initial, soferul de taxi, care m-a dus la hotel ieri seara, m-a intrebat daca "maine" voi pleca acasa. Eu normal ca i-am spus ca nu, ca mai am inca 3 zile de stat.

Soferul: Eu maine trebuie sa fac un drum la aeroport, trebuie sa duc pe cineva din Romania.

Eu: Sigur nu sunt eu, pentru ca ar fi trebuit sa stiu si eu;

Soferul: Mai este cineva din Romania, la sediul firmei.

Eu: Din cate stiu eu, nu.

Am ajuns la hotel, dupa care am inceput sa pun in balanta, plusuri pentru a ramane si minusuri pentru a pleca acasa.

Minusuri:

-prima zi in care nu mi se da nici un planing pentru ziua urmatoare;

-trebuia sa sun in Romania, la firma, la HR departament;

-unul din traineri mi-a spus ca el si-a terminat treaba;

-acelasi trainer mi-a spus ca a doua zi sa ma duc la HR departament;

-am ajuns in camera de hotel si am mancat ce aveam in frigider;

Plusuri:

-urma sa plec a doua zi si pe mine nu ma anuntase nimeni, imposibil;

-am cazare inca 3 nopti;

-am biletul de avion peste 3 zile;

-nu facusem nici o prostie la munca, ba chiar am incercat sa vorbesc cu toata lumea, chiar si cu doamna care ne punea mancarea in farfurie (doamna vorbea engleza mult mai bine decat vreo 4 traineri de-ai mei); asta-i viata;

-si altele;

Cu o seara inainte, imi propusesem ca a doua zi, sa ma duc la Mormantul Sfant, cu toate ca, la biserica Mormantului Sfant mai fusesem de 2 ori, dar nu intrasem la mormant. Asa ca asesara am fost si am facut ceea ce imi propusesem. Pe drumul de intoarcere, era ora 20, m-a sunat HR din Romania, cum ca, gata s-a terminat distractia si ca trebuie sa vin acasa.

Dupa care am primit sms cum ca trebuie sa-mi fac dimineata check-out din hotel si ca de la munca plec direct la aeroport.

Si uite ca acum in loc sa ma plimb prin Orasul vechi, stau in Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv si scriu pe blog. Ce bine ca am blog si ca pot scrie undeva :).Este ora 18:30, astept de o ora si vestea buna e ca avionul meu va decola la 00:30 maine.

Dragut, stiu.

A IV-a seara in Ierusalim

2014-05-14T22:11:00.001+03:00

Ajug seara pe la ora 17 in camera de hotel si ca de fiecare data, imi spun ca voi sta putin in camera dupa care voi iesi sa ma plimb. Cu cat stau mai mult, cu atat mai mult, imi vine sa ma bag in pat si sa ma culc. Toata aceasta negociere dureaza cam o ora, apoi ma imbrac cu ceva si ies afara.

De 3 zile urmaresc piscina, am intrebat si la receptie daca e deschisa si mi s-a spus ca nu. Astazi am avut norocul sa o gasesc deschisa. Erau 2 ramoliti in apa, asa ca m-am schimbat repede in camera si am fugit la piscina. Am intrat in apa, stiind ca e rece, mi se facea frig cu cat intram mai mult, dar nu conta. Si asa am inghetat eu vreo 10 minute in seara asta, dar a meritat, pentru ca, de mult nu am mai fost intr-o picina.

Din hotel am iesit pe la 18:20, cu un scop foarte precis si anume sa mananc ceva in fuga si sa-mi iau o apa. Am ajuns la City Hall (centru), am coborat pe niste stradute, am gasit un boutique cu ceva de mancare, am comandat un falafel dar intre timp m-am razgandit si am cerut ceea ce ii pregatise celui de dinaintea mea, adica o Sabich si am dat 15 shekeli.

Am plecat spre hotel, cu gandul de a ma intoarce mai repede in hotel, dar am facut un ocol de curiozitate, .... sa mai descopar o noua poarta. In cele din urma am ajuns la Jaffa Gate (una din cele 8 porti ale zidului care inconjoara Old City), am citit despre ea si intradevar cand am vazut-o chiar asa era, mai mult mi-a placut straduta pavata si magazinele.

In seara aceasta, am plecat fara harta la mine (singura data), dar se pare ca, am reusit sa traversez un sfert din Old City fara harta si sa ies pe Damascus Gate (a II-a poarta pe care am descoperito in a II-a zi a sedelii mele aici). Dupa ce am iesit din orasul vechi, mi-am cumparat niste nectarine 10 shekeli, apoi de la un magazin mi-am facut provizii, deci 3 beri 29 shekeli si o punga cu cornulete care sunt BestBefore 30/01/2014. Au costat 6 shekeli si surprinzator, ca, e singurul produs din magazinul acela, pe care am vazut un pret.

Sincer, nu inteleg cum calculeaza pretul, pentru ca tu, ca client, ii pui cumparaturile in fata, el ti le pune in punga si-ti spune pretul. Nu e ca la noi, cu scaner cu laser frate. Aici casierul, care cred, ca e si patronul boutiqului, face el un pret aproximativ, asa sa dea bine la ochi. Oricum asa ca idee, o bere aici e 10 lei=10shekeli, asa ca, acasa, dupa ce beau, bere de 10 lei, incep sa prind fluturi imaginari. In schimb aici, beau o bere la doza, intr-o ora, pentru ca, atat am ticketul de net :) funny, stiu.

Si, altceva care nu am reusit sa inteleg, e ca aici in Ierusalim, nu sunt cosuri de gunoi pe strada, dar ironic, nici nu prea vezi gunoaie pe strada. In Romania sunt cosuri de gunoi pe fiecare stalp si gasesti pe strada f. multe gunoaie. Aici unde, nu stiu, daca am vazut 7 cosuri, dar, mizerie pe strada, nu prea este.

Mai am multe de vizitat si vad ca, aproape a trecut o saptamana, din sederea mea in "Tara Sfanta".

Prima ieşire cu Drag

2014-03-30T01:04:00.001+02:00

Prima ieşire a fost pana la Palatul Mogoșoaia

De joi ma gândeam sa ies cu bicla sa fac o plimbare scurta, una din variante a fost sa fac o vizita pe la manastirile din Bucuresti. Vineri seara l-am sunat pe Alexandru, l-am intărâtat un pic cu iesirea iar sâmbată dimineata, nici nu mă trezisem că ma si sunat să mă intrebe ce şi cum.

Întâlnirea cu el a fost la 11:35 la Victoriei, cat am mai stat un pic de vorba s-a facut si 45 dupa care am pornit spre Palatul Mogoșoaia. Stiam ca sunt undeva la 13 km si teoretic mă gândeam că facem o ora, in conditiile in care nu cunosteam drumul. Am ajuns neasteptat de repede, la 12:20 intram in parcul de langa palat.

Traseul de dus a fost pe B-dul Bucurestii Noi unde pentru cateva minute am avut senzatia ca sunt in alt oras ... parca Sibiu sau undeva in Paris. Au fost cateva blocuri cu putine etaje cu magazine la parter si din acest motiv am inceput sa visez cum că as fi fost in alt oras.

Traseul de intoarcere a fost Strada Aeroportului (a fost un radar dar din fericire nu m-a luat) si apoi Soseaua Chitilei, iar aproape de intrarea in oras propriu-zis am vazut si un accident dintre un motor si o dubă. Concluzia cu care am plecat de la faţa accidentului a fost ca trebuie neaparat sa-mi cumpar cască de protectie, mai ales acum ca am o bicla de sosea.

Când am ajuns la Victoriei mi-am luat la revedere de la camaradul de drum, am intrat pe B-dul Kiseleff iar când am vazut ca pe bulevard nu erau masini si ca lumea se plimba in voie cu biciclete, role, catei, purcei, l-am sunat pe Alexandru sa vina si el. Am dat un tur de onoare la bulevard, ne-am mai invartit in jurul cozii, ba sa bem apa, ba sa bem o bere ... si pana la urma l-am mai salutat de ramas bun din mers pe camaradul meu si am pedalat spre Teiul Doamnei.

Noul meu căluţ ... Drag ... oste

2014-03-29T23:36:00.000+02:00

Pe data de 21 martie am intrat in posesia unei biciclete pe care o aștept de când aveam vreo 10 ani.

De când mă știu am fost fascinat de ideea de viteza cu bicicleta deci automat de cursiere.

Din motive economice, prima mea bicicleta a fost un mtb de la fb, după care au mai urmat inca 2 la fel. După ce am rezolvat problema economica a urmat tot un mtb de la Ideal, care nici ea nu a rezolvat problema "unei biciclete pe care o aștept de când aveam vreo 10 ani".

Acum pot sa spun ca am ceea ce mi-am dorit de când ma stiu.

E rosie, e a mea si o cheama DRAG ... oste

Daca in Octombrie 2012 puteam sa spun ca noul meu căluț e Kritton, in Octombrie 2013 nu am putut spune nimic cu toate ca îmi doream foarte mult o jucărie ca aceea din poza de sus.

Cu toate ca, cu câteva zile înainte de ziua mea de naștere (2013), am sunat la magazinul de biciclete de unde luasem cu un an in urma Ideal-ul si fiind hotarat sa-mi cumpar tot de la Ideal dar ceva pentru asfalt, au început discuțiile pentru alta firma, alta bicicleta si automat alti bani.

Si din nou, din motive economice am fost nevoit sa strâng cureaua din Octombrie 2013 pana in Martie 2014 pentru a mă bucura in sfârșit de Drag-ostea mea.

Job cu anecdotă

2013-07-21T11:29:00.000+03:00

Pentru a aplica la un job, trebuia să răspund la 5 întrebări, dintre care penultima a fost cea de mai jos. M-a surprins tipul întrebării ... până acum am întâlnit doar întrebări tipice ... obţinerii unui job ... dar de data aceasta uite că unii mai schimbă foaia şi mai introduc şi anecdote de genul celei de mai jos:

Trei maestri ai logicii au vrut sa afle care dintre ei este cel mai destept. Se duc intr-o zi dinaintea Marelui Maestru, rugandu-l sa solutioneze diferendul dintre ei.
— Nimic mai simplu, zise batranul intelept. Iata cum vom proceda: eu am sa va leg la ochi şi am sa va pictez pe frunte cate un semn cu vopsea rosie sau albastra. Apoi, am sa va scot legaturile de la ochi, iar cel care va vedea cel putin un semn rosu la ceilalti, sa ridice mana.
Cel care va ghici primul ce culoare are semnul de pe fruntea lui, va castiga.
Zis si facut. Inteleptul ii lega la ochi si le facu la toti trei pe frunte cate un semn cu vopsea rosie. Pe urma, ii dezlega si, dupa cum le ceruse, ridicara toti trei mana, ramanand apoi tacuti si dusi pe ganduri.
In cele din urma, unul dintre ei spuse cu glas tare:
— Semnul de pe fruntea mea e rosu.
Cum a ghicit maestrul ce culoare are semnul de pe fruntea lui?

Eu am răspuns la toate întrebările şi am aplicat la job ... voi care credeţi că e răspunsul la întrebarea bătrânului înţelept?

D'ale lui Radian ...

2013-07-15T10:46:00.001+03:00

Săptămâna trecută, după ce am terminat munca am ieşit la o plimbare prin Bucureşti cu Alex, Marius şi un amic al lui Alex. Ne-am dat întâlnire la MeCul de la Unirii pe la 17:30 ... eu am fost prezent la ora stabilită, însă ceilalţi au mai întârziat dar s-au încadrat în acel 15 minute.

Ce poţi face la Unirii când stai să aştepţi? Simplu ... stai şi caşti gura la trecători sau la cei care cască gura ca tine pe acolo.

Venise unul care vindea gumă de mestecat ... am negociat cu el ... dar pentru că nu aveam chef să cumpar ... o vroiam mai degeaba ... aşa că omul a plecat de lângă mine ... de la 3 la 10 lei ajunsese la 2 la 3 lei ... dar eu vroiam 1 la 1 leu .... ce ţigan mai sunt şi eu.

Apoi venise 2 băieţi în dreapta mea şi aşteptau ... unul era roşu, ars de soare iar celălalt era "bucureştean" ... în vreo 3 minute apar 2 băieţi mai mari de vârstă şi încep negoţul. Unul din cei veniţi apoi, scoate un laptop şi i-l întinde celui bronzat. Acesta îi spune să il dea colegului că el se pricepe mai bine. Acesta ia laptopul, îl deschide, îl studiază, în timp ce cel care a scos laptopul din sacoşă ... se tot văita că nu l-a şters deloc că l-a luat de pe birou şi l-a pus în sacoşă. Laptopul era un Sony, aşa că nu au prea avut pentru ce să zăbovească prea mult la taclale. Laptopul ajunge în ambalajul în care a ajuns acolo, întretimp băiatul bronzat scoate o mână de bani ... îi întinde proprietarului laptopului, dar îi ia celălalt tip care venise mai apoi.

Mai pe scurt ... au fost 4 băieţi şi fiecare parcă a ştiut exact ce au de făcut ... unul a adus laptopul, celălalt a luat banii. Unul din primii 2 băiaţi a dat banii ... iar celălalt a verificat dacă marfa corespunde cu ce vorbiseră ei în prima fază.

Au venit şi camarazii de plimbare ... am plecat de la Unirii spre un parc unde să bem o bere ... dar ne-am oprit la Ikea unde a făcut Alex cinste cu HotDogs ... apoi eu a trebuit să mă întorc în Obor .... şi am mers prin Pipera iar ceilalţi 3 s-au dus pe la Grădina Zoo. Am făcut nespus de puţin de la Ikea până în Obor ... undeva la 20 min ... mă aşteptam să fac undeva la 30-40 min.

Buzău 13-14.04.2013

2013-07-15T10:18:00.002+03:00

Am primit o reclamaţie: … că nu am mai scris pe blog, …. Aşa e .... pentru că, cu greu am scris şi postarea cu “4.11.2012” ... tot la Buzău.

Am fost weekend-ul 13-14.04.2013 la Buzău cu Alexandru, un coleg de muncă, cu bicicletele … o chestie similară cu “4.11.2012” … de fapt îmi propusese-mi să reproduc ultima ieşire … dar într-un final … am văzut curcubeul din tren.

Dat fiind faptul că ne gândeam de vreo 2 săptămâni să facem o ieşire la Buzău cu biclele, Vineri 12.04, după muncă, m-am întâlnit cu Alexandru la Universitate să punem “ţara lui papură vodă” … la cale. Ne-am întâlnit pe la 19 … şi după vreo 2 ore … nu ne hotărâsem ce să facem a doua zi … el nu ar fi putut din cauza unor planuri făcute cu prietena lui (soţia lui) … eu … dacă mă gândeam … aş fi avut şi eu ceva de făcut … aşa că … dacă vrei să te vaiţi … păi … nu te mai opreşti niciodată. Aşa că am zis … mergem … mâine la 04:40 ne vedem în Gara de Nord.

Pentru a citi în continuare apasă pe "Aflaţi mai multe ..."

A doua zi, ne-am întâlnit la ora şi locul stabilit, … somnoroşi amândoi, … de îmi venea să leg bicicleta de un copac şi să dorm lângă “dânsa”, … în condiţiile în care stingerea am dat-o pe la ora 01 şi trezirea la ora 04. Ne-am lăsat biclele una lângă alta în Gara de Nord şi ne-am dus să luăm “belete”, 2+2 :

- Alex: 2 bilete dus-întors la Buzău la ora 05 la trenul personal

- Radian: şi 2 bilete pentru biciclete

- Casieriţa: păi trenul nu are vagon pentru biciclete … şi nu pot să vă dau.

- Radian : Păi cum aşa … că am mai fost cu acest tren şi am luat bilet de 5 lei.

- Casieriţa: păi trenul nu are vagon pentru biciclete … şi nu pot să vă dau.

- Radian : Păi şi ce facem acum … ne întoarcem acasă … am plecat de acasă şi mă trezesc că mă întorc după 10 minute pentru că nu pot să-mi i-au bilet de 5 lei pentru biclă

Eu naratorul: Deja începusem să mă trezesc când am văzut că mai aveam 10 minute până pleca trenul şi noi negociam pe banii noștri 2 bilete pentru biciclete. Între timp o colega îi spune casieriţei că poate să ne dea 2 bilete şi pentru bicle … gata suntem pe drumul cel bun.

- Casieriţa: 37 lei

- Radian: Alex, biletele acestea sunt doar dus …

- Alex: Am cerut dus-întors …

Eu naratorul: se uită casieriţa la noi cu nişte ochi mici şi dulci …. Şi întrebători de mamă – mamă ce? …. mai vreţi copilaşi … nu sunteţi mulţumiţi?

- Casieriţa: Păi … şi începuse deja să se roşească.

- Alex: Am cerut dus-întors …

- Casieriţa: Păi … nu pot să le anulez acum …

- Radian: Păi cât aveam reducere dacă ne dăde-aţi biletele dus-întors?

- Casieriţa: 3 lei

Eu naratorul: sincer cred că ar fi fost ceva peste 5 lei … cel puţin 6 lei.

- Alex, Radian: B i n e … atunci . . . cu jumătate de gură amândoi.

Acum că aveam 4 bilete, 2 adulţi şi 2 copii (biclele) … fuga, fuga ne-am luat o apă şi ceva de mancare … şi iar fuga, fuga la tren … găsim trenul … , ne găsim şi cu Naşu:

- Naşu: Păi şi cu astea ce facem?

- Alex: Păi …

- Radian: Păi şi acum ce facem ? le lăsăm în gară?

Eu naratorul: Alex începuse să vorbească cu naşu … că o fi că o păţi ; Eu mă urcasem în tren să caut locul pentru bicle, locul era la locul lui.

- Radian: Hai Alex că aici e locul nostru şi a lor.

Eu naratorul: Alex i-a cam lăsat cu ochii în soare pe naşi … între timp mai venise unul … şi în timp ce ne urcam în tren … parcă aş fi urcat în căruţa lui tataia prin laterală … că aşa de înaltă era scara … naşii se uitau lung după noi … cred că în capul lor era ceva de genul …. Ne întâlnim noi în tren … copilaşi :)

Am înghesuit biclele una în alta … astfel încât să nu se mişte până la Buzău … apoi ne-am luat vreo 3-4 locuri, ne-am permis pentru că era lejer în tren. Am mâncat şi ne-am apucat să pierdem vremea prin a povesti … una alta … că până la ora 8 mai era cale lungă. Era să uit, că au fost şi momente dedicate … doar pentru sms-uri.

Atmosferă degajată şi relaxantă …. Că doar era week-end.

Am ajuns şi în Buzău

Primul popas, a doua masa a zilei şi în rest chef, voie bună şi mult soare. Se văd în zare şi primele începuturi de dealuri ... de pe meleaguri Buzoiene.

Pe la ora 11 şi ceva ne făceam simţită prezenţa la Niculeşti. Am lăsat biclele să se odihnească lângă tocitoarea de prune, am pus la uscat tot ce am avut pe noi … ne-am acomodat cu aerul curat … şi am început reconstrucţia biclei pe care am lăsat-o în rezervă şi totodată într-un loc liniştit cu verdeaţă.

Teoretic aveam de schimbat un banal ax pe faţă dar, dat fiind faptul că, … aveam doar câteva chei … şi alea vechi de când eram eu debutant pe bicicletă, … dar într-un final am reuşit … cu o menghină veche din pod.

Pe la ora 12 şi ceva ne pregăteam să terminăm masa de prânz şi în acelaşi timp şi înlocuirea axului. După ce am pus pe picioare FB, pe care intenţionam să îl dau lui Alex … dar până la urmă … am lăsat FB acasă şi am continuat “evadarea” în aceiaşi formulă în care am ajuns la Niculeşti.

Planul iniţial a avut ca scop, iniţierea lui Alex pe traseul “Mănăstirea Poiana Mărului”, deci urma să facem ultimul traseu pe care-l făcusem eu pe data de 4.11.2012. Ne-am îndreptat spre Bisoca, făcând dreapta spre Sări … şi iată şi 2 poze de la un mic popas.

Şi istoria se repetă, am băut din nou apă cu căuşul, dar de data aceasta … apa era mai băubilă şi mai rece în comparaţie cu luna Noiembrie a anului trecut, când nu aveam altceva de băut şi mi s-a părut cam sălbatică.

O vorbă din bătrâni ar suna astfel … “uite 2 boi şi 2 vaci”. Vacile sunt de decor, însă boii erau activi. Lăsând gluma la o parte, cei 2 oameni, adică cel în picioare şi cel care mâna tractorul, intenţionau să tracteze autovehiculul marca Dacia “îndărăt”, dar, dat fiind faptul că, carosabilul era specific zonei … presărat cu ultima ploaie, care nu picase de prea multă vreme. Rezultatul era să fie … un tractor picat în curtea în care era o casă …, casa în vale …. Deci rezultat final … un tractor care fărâma o casă şi care se oprea undeva în valea largă.

Noi ne-am continuat drumul “Sării” pentru că eram „La Sări”. Dar cerul nu era prea promiţător pentru a continua drumul înainte, ci înapoi. Am continuat cu tunete şi fulgere pe fundalul decorului, până ce am început să simţim pe pielea noastră efectul tunetelor şi ale fulgerelor. Alex mă întreba cât mai avem, eu mă gândeam să nu renunţăm şi că “nu mai este chiar aşa de mult”.

Deodată a început o răpăială de mamă-mamă … şi în secunda 2 ne-am întors din drum la 360 grade şi am coborât ce am urcat şi am urcat ce doar coborâsem … până ce am ajuns la un garaj … şi ne-am adăpostit. Aici era mare distracţie … se asculta Radio Antena Satelor … cu dedicaţii … ce să mai zicem … joc şi voie bună.

Am stat şi noi la taclale până s-a potolit potopul … şi ne-am reîntors pe drumul de întoarcere … cu mari regrete … „pentru că mă simţeam învins” … glumesc un pic, oricum, am făcut undeva la ¼ din traseu. Alex să ştii că mai este încă ¾ din traseu, aşa că avem ce face … şi unde mai pui că e doar primul traseu … pe care l-ai început la Buzău.

Şi pentru că aveam destul timp să ne întoarcem în Niculeşti, am mai lungit un pic traseul … ajungând până la sperietori de ciori.

De la şedinţa foto cu sperietoarea, am avut doar coborâre, ceva frumos de 15 min. A fost o coborâre de neuitat pentru că începuse o repriză secundă de răpăială.

Seara de sâmbătă s-a încheiat într-un stil liber, adică ce să mai zic … că numai când îmi răscolesc un pic prin amintiri … îmi aduc aminte de uscatul hainelor, de mici, de vişinată, de ceva bere, de ţuică (asta a fost prima, … ca debut de aperitiv) apoi ce a mai fost că au fost multe. Am băgat biclele în casă la uscat … , am făcut focul în casă la sobă (numai când mă gândesc la sunetul lemnelor care ard … ce viaţă?), grătarul pentru mici, ciupercuţe la grătar, cartofi în tuci (ceaun) pe sobă. Era să uit. Am fiert si lapte pe sobă … vreo 2 ore la el.

Am băut o bere la lumina lunii … e bine …. Eu zic că e ideal.

Ziua de duminică a debutat de dimineaţă, primul trezit a fost pe la 8, iar al II-lea pe la 9. În condiţiile în care ne propusesem să plecăm pe la 10. Am mâncat bine (toată ziua am ştiut ce am mâncat dimineaţă), am strâns bagajul, ne-am şters biclele, am spălat vasele şi la 11 am închis prăvălia şi am întinso spre Buzău, cu o întârziere în bugetul timpului de 0,5 ore.

Dacă cu o zi în urmă am mers destul de degajat, în tandem cu Alex, duminică, am schimbat un pic foaia şi a văzut şi el cum se merge. Dacă la dus (Buzău-Niculeşti) am făcut undeva la 3 ore, la întors am făcut 2 ore în cap. La ora 13:00 eram în apropierea Gării şi făceam poze cu Haşdeu.

Apropo de drumul Buzău-Niculeşti cu bicicleta, sâmbătă seara după ce ne-am întors din plimbare, a venit un vecin la noi … am băut o gură de vişinată cu căpșunată şi din vorbă în vorbă … , am spus eu pe unde am mai fost cu bicla, … şi vecinul meu … Nea Fane, a zis că a fost şi el la Buzău cu bicicleta, când era şi el mai tânăr şi că a făcut o ora. Eu l-am întrebat dacă a băut şi o bere pe drum, iar el chiar a susţinut că a băut şi o bere … mai pe fugă aşa. Mă amuz mereu cu Alex … “că a făcut o oră şi că a băut şi o bere”.

Pe la 13:30 ne-am luat biletele (2 adulţi şi 2 biciclete) … şi ne-am luat o poziţie în gară cât mai bună pentru a admira “vegetaţia” din gară. A venit trenul, ne-am urcat într-un vagon, a căutat Alex un loc mai bun, dar până la urmă ne-am cazat în vagonul restaurant … care era gol. Am găsit şi două locuri pentru noi, alăturate. Atmosfera plăcută că doar a fost un tren personal, “de persoane”, cu tot felul de oameni … de la studenţi … care ne-au asediat în Ploieşti (s-au urcat animalele de copii până şi pe biciclete, una din maimuţe găsise şi claxonul de pe Ideal, dar pentru că i-am spus că ne supărăm şi că ar fi bine să stea cuminte … s-a calmat maimuţa din el ) … până la oameni în etate care veneau de la muncile câmpului.

A fost un domn, foarte elegant, cu care am discutat diferite … de fapt … o multitudine de lucruri interesante despre univers. Punctul de plecare a discuţiei a fost faptul că o sticlă de must a domnului, a fost mai obraznică şi s-a întins prin trenul de persoane, de ţi se lipeau încălţările “mon cher ” atunci când încercai să te deplasezi prin trenul de persoane.

Şi de aici nu a mai fost mult până să înceapă discuţiile despre universul creaţiei … de nici nu mai ştiu când a trecut timpul şi uite că am ajuns în capitală, venind din Buzău.

A fost distracţie, joc şi voie bună ... de neuitat :-)

TransFăgărăşanul meu 22-24.06.2013 - Partea I

2013-06-22T11:57:00.000+03:00

E o poveste veche cu TransFăgărăşanul, pentru că, de prin decembrie 2009 visam că prin vara lui 2010 să mă duc şi eu cu bicicleta pe acolo ... să vadă şi eu ... ce tot este cu acest Trans Făgărăşan.

Dar se pare că visarea mea a fost mai lungă de jumătate de an ... şi iatăne ajunşi şi sus la Cota 2000 ... şi mai sus ... la "TransFăgărăşanul meu 22-24.06.2013".

... vor fi III părţi pentru că au fost 3 zile.

Partea I,

Pe scurt, am plecat cu trenul sâmbătă pe la ora 13 din Bucureşti Nord, am ajuns în Piteşti la 15:30, iar în Curtea de Argeş la 16:15, aici m-am cazat, iar duminică dimineata la 07:30 plecam spre TransFăgărăşan.

Toată săptămâna de dinaintea plecării ... mi-am tot făcut planuri şi vise. Am avut un model preluat de pe net, pentru această mică tură, numai că eu mi l-am personalizat un pic. Cu o zi înainte, adică vineri seara, mi-am făcut traseul pentru fiecare din aceste 3 zile ... cu km, timpi, cu ce ajung de colo până colo, unde dorm şi mi-am cumpărat şi mâncare pentru drum.

Sâmbătă noapte nu prea am dormit bine ... poate că mă chinuia ceva. Mi-am făcut bagajul în grabă mare ... pentru că am tot amânat ... am zis că am timp ... şi până la urmă ... am făcut un mic sprint din Obor până la Gara de Nord.

Am ajuns in gara la 13:05 iar pana la si 20 aveam timp sa-mi cumpar si bilet. Am stat la rând, am întrebat dacă este tren până în Curtea de Argeş, mi-a spus doamna casieriţă că NU, atunci să-mi daţi până în Piteşti, mi-a spus că costa x lei ... cu câţiva lei mai mult decât gasisem eu pe cfrcalatori şi de aici începe nebunia.

I-am cerut bilet şi pentru bicicletă.

D-na casieriţă: Nu pot.

Radian: Cum să nu puteţi?

D-na casieriţă: Trenul nu are vagon pentru biciletă şi nu pot să-ţi dau bilet.

Radian: Păi şi eu nu mai ajung la Curtea de Argeş acum?

D-na casieriţă: Ajungi dar fără bicicletă.

Radian: Cum să ajung fără bicicletă?

D-na casieriţă: Nu pot să-ţi dau bilet pentru bicicletă la acest tren.

Radian: Am mai fost cu Săgeata şi mi-am luat bilet pentru bicicletă.

D-na casieriţă: Nu ştiu cine ţi-a dat ţie biletul.

Radian: Eu vreau un bilet de 5 lei sau 10 lei cat costa ... pentru bicicletă

D-na casieriţă: Nu pot.

Radian: Îmi d-aţi un bilet şi văd eu apoi dacă pot să fac ceva cu el.

D-na casieriţă: Nu pot.

Am plecat dejamăgit şi un pic revoltat de la casa de bilete ... şi m-am îndreptat spre panoul cu plecări şi apoi spre linia unde era trasă Săgeata care nu avea loc şi pentru bicla mea. Am ajuns în dreptul primei săgeţi şi-i spun naşului:

Radian: Găsesc şi eu înţelegere şă urc şi eu bicicleta în tren?

Naşu: Până unde mergi?

Radian: În Piteşti.

Naşu: Păi săgeata aceasta nu ajunge în Piteşti, are alt traseu, du-te la ceilalţi colegi de-ai mei.

După ce am plecat de la primul naş, am văzut că trenul are încă 2 săgeţi şi că următorul naş era o femeie. Nu mi-a picat prea bine să văd asta pentru că am mai avut o experienţă neplăcută cu un naş de gen feminin. Această întâmplace a fost atunci când plecasem spre "Danube by bike", în 2009, atunci când mai avea trenul vreo 5 minute să plece şi eu negociam cu naşa să mă lase să urc în trenul din Galaţi spre Bucureşti. Până la urmă m-am dus la următorul vagon la un naş (de data aceasta), m-a lăsat să urc în tren cu bicla şi am ajuns în capitală şi a doua zi am plecat în tura internaţională "Danube by bike" cu destinaţia Belgrad.

Ajung în dreptul controloarei şi-i bag acelaşi discurs:

Radian: Găsesc şi eu înţelegere şă urc şi eu bicicleta în tren? Am cerut bilet la casa de bilete şi nu a vrut să-mi dea.

Naşa: Cum să nu-ţi dea?

Radian: Mi-a spus că trenul nu are vagon pentru biciclete şi că nu poate să-mi de-a bilet.

Naşa: Nu are cum, poate că nu i-ai cerut tu.

Radian: I-am cerut, i-am şi zis că am mai fost cu săgeata ... dar nu a vrut sa-mi de-a bilet.

Naşa: Nu te las să urci în vagonul meu ... că şi aşa ... se va aglomera şi nu e loc. poate te va ajuta colegul meu.

Mă gândeam să mă întorc la o altă casă de bilete şi să cer bilet pentru bicla, dar m-am uitat la ceas şi am vazut ca mai erau 5 minute pana pleca trenul ... am zis ca nu mai e timp şi ca sa-mi incerc si ultima sansa.

Până să ajung lângă naş ... am văzut că-i zâmbeau mustăţile ... cred că a urmărit traseul meu ... că-i luasem la întrebări pe ceilalţi 2 controlori. Eu i-am spus aceiaşi poveste, dar el parcă nici nu a aşteptat să termin eu propoziţia şi mi-a spus urcă ... dar te costă 15 lei. I-am spus că nu mai contează ... cu toate că conta foarte mult pentru mine .... în condiţiile în care m-am rugat să-mi de-a bilet, apoi am ajuns să mă rog de 3 naşi să pot merge cu trenul. Eu cetăţeanul european cu drepturi ... dar defapt fără drepturi.

Mi-a deschis el uşa săgaţii cu cheia ... aceasta fiind blocată de el şi mi-a spus că voi mai găsi un coleg cu bicicleta în tren. Am urcat, am aşezat idealul lângă cealaltă biclă cu grijă, mi-am dat geanta jos, apoi mi-am mutat idealul lângă mine. Căldură mare ... în tren ... iniţial am crezut că curge apa de pe mine pentru că venisem în grabă până la gara, apoi că nu găseam înţelegere să urc şi bicla cu mine în tren, dar răspunsul era altul ... săgeata nu avea aer condiţionat ... şi aşa am transpirat tot drumul până în Piteşti.

Şi un nene care vreo oră tot a studiat Idealul

După vreo 3 sferturi de oră vine şi naşu la mine, zâmbea şi făcea caterincă pe seama aerului care nu funcţiona, apoi îi dau biletul meu, îl compostează, scoate un caieţel din geanta lui ... şi zice: 15 lei; eu aveam în mână 15 lei să-i dau. Îl văd că zâmbeşte ironic, nu ştiam ce vrea de fapt pentru că 15 lei mi-a cerut, 15 lei aveam în mână ... şi el zâmbea ironic la mine ... după care îmi spune: ... Tu chiar vrei să dai 15 lei? Mai dăi în colo dacă vin ăia (supracontrolul). Şi atunci am înţeles ce vroia el defapt. El vroia să-i dau un 10 lei lui, fără să-mi taie bilet. I-am întins una de 10 lei ... i-a luat şi a plecat mai departe ... să-şi facă meseria.

Am stat şi m-am gândit apoi ... eu vreau să fiu cinstit ... am cerut bilet pentru bicla la casa de bilete ... nu mi s-a dat ... eu vreau să fiu cinstit ... am vrut să-i dau 15 lei cât mi-a cerut ... n-a vrut să-mi taie bilet ... Morala ar fi că am vrut să dau 10 lei, cat se cuvenea la CFR ... şi până la urmă am dat 10 lei şi i-a băgat naşul în buzunarul lui. I love Romania, but I hate that people.

Aproape să cobor din tren m-a întrebat un băiat dacă pompa mea se potriveşte la valva lui, că ar vrea să şi le umfle şi el. I-am arătat cum, el şi le-a umflat, apoi l-am întrebat cum a ajuns cu ea la gară, evident că mi-a răspuns că: "aşa desumflate". Apoi l-am întrebat unde merge şi spre surprinderea mea, a zis că vrea să urce până la Barajul Vidraru (în condiţiile în care a plecat cu roţile desumflate, fără pompă şi fără o cameră de rezervă).

După ce am coborât în gara în Piteşti, ne-am luat câte o apă, apoi am plecat împreună spre Curtea de Argeş. De la bicla camaradului meu de drum se auzea un zgomot, defapt o frecare. A mers el înaintea mea şi când i-am găsit sursa, i-am zis să aprească şi când a oprit am constatat o pană. Făcuse pană pentru că intrase în cauciuc şufa de la frâna de la roata din spate. Ca soluţie a vrut pompa să umfle roata şi până la urmă a umflat-o până i-a rupt ventilul. M-am chinuit să scot bucata de ventil din pompă mai mult decât s-a chinuit el să umfle roata care şi aşa avea pană.

L-am întrebat ce vrea să facă şi mi-a zis că va ajunge el cumva în seara aia în Curtea de Argeş şi mi-a spus că ne vom întâlni acolo. Atunci am zis că glumeşte şi i-am spus că ar fi bine să se întoarcă în Bucureşti dacă mai găseşte vreun tren. L-am salutat şi mi-am văzut de drum, cu gândul la ce şanse sunt să mă întâlnesc cu el în Curtea de Argeş, evident că foarte mici ... ceva de genul 0,1.

În scurt timp am văzut pe dreapta un magazin cu biciclete şi piese, m-am gândit că ar fi o idee să-i cumpăr o cameră şi să mă întorc, dar pentru că nu aveam numărul lui de telefon şi nici nu ştiu dacă-l mai găseam acolo unde-l lăsasem, am decis că e mai bine să-mi văd de drum.

Am ajuns şi la ieşirea din Piteşti, deci tot înainte căluţul meu.

După ce am ieşit din Piteşti m-am asigurat că satele prin care trecusem coincideau cu cele pe care le scrisesem eu cu o zi înainte în planning :) şi am continuat pedalarea până am terminat toată apa din bidonaş.

Am mai mâncat puţină glucoză, dar fără apă nimic nu mergea. O primă salvare a fost un corcoduş de pe marginea drumului, am mancat cateva acolo şi mi-am umplut şi 2 buzunare. Am mai pedalat vreo 5 km rozând la corcoduşe, dar fără apă ... parcă pedalam degeabă. Într-un sat am văzut un om în curtea lui, m-am dus şi i-am cerut nişte apă, pentru că avea fântână în grădină. Mi-a spus să beau apă de la troiţa de pe partea stângă a drumului. Pentru că apa a fost foarte bună, rece ca de izvor, am făcut un popas de vreo jumătate de ceas, timp în care venise şi omul căruia îi cerusem apă şi cu care am mai schimbat 3 cuvinte.

După încă vreo 15 km am ajuns şi la destinaţie

Pentru că ajunsesem destul de devreme m-am oprit la Casa Rădulescu Sec. XIX - monument istoric

Am ajuns şi la indicatoarele care îmi spuneau că a doua zi aveam de pedalat aproape 30 km până la Baraj şi 85 km până la Bâlea.

Şi dacă tot aveam timp ... am stat aproape o oră la mănăstire, am făcut câteva poze, am băut apă rece şi am mai schimbat câteva cuvinte cu un copil de 14 ani care era din Brăila care venise cu familia la mănăstire. Printre altele îmi spusese că tatăl lui nu-i permite să se plimbe cu bicicleta ... în comparaţie cu mine care mă plimb singur.

Fântâna lui Manole

În timp ce aşteptam să vină pizza ... l-am văzut pe camaradul meu din tren, cu care plecasem din Piteşti dar din păcate nu am petrecut mai mult de 15 minute cu el. I-am făcut semn şi a venit şi mi-a povestit cum de a ajuns în Curtea de Argeş (cu toate că eu nu i-aş fi dat nici o şansă). Mi-a spus că a luat un autobuz, l-a lăsat la autogară şi de acolo cu un microbuz a ajuns şi la destinaţie. Sincer nu puteam să cred că-l mai văd în faţa ochilor şi de aceea i-am cerut numărul de telefon. Urma ca a doua zi să-şi facă bicla şi să îşi continue drumul până la baraj. I-am spus că-l voi suna a doua zi pentru a vedea dacă ne putem întâlni pe traseu. I-am trimis un sms duminică aşa cum îi spusesem, atunci când ajunsesem şi eu la baraj, dar din păcate el era deja în Bucureşti.

Ospăţul împreună cu o bere blonda buna si rece.

Buzău 04.11.2012

2013-06-15T10:22:00.003+03:00

A fost prima ieşire la munte pentru noul meu căluţ, IDEAL Kritton. Unde era să-l scot la plimbare decât la Buzău? Am avut noroc de o vreme destul de frumoasă … am mers în tricou şi pantaloni scurţi …. Chiar am fost un pic surprins, cât de frumos a fost la începutul lui Noiembrie. Adevărul este că a fost cald în timpul zilei, iar seara am tras de mine cât am putut, pentru a ajunge acasă … pentru că simţeam că nu se mai sfârşeşte drumul, cu toate că eram pe coborâre.

Am împachetat IDEAL-ul, scoţându-i roata de pe faţă … şi acum, cu frânele hidraulice, s-a cam schimbat socoteala pentru că, după ce se scoate roata, trebuie introdusă intre plăcuţele de frână, un distanţier de plastic. Scopul este acela de a nu permite acţionarea plăcuţelor de frână atât timp cât roata este scoasă, iar plăcuţele ar frâna în gol şi există riscul ca uleiul să împingă elementele care acţionează plăcuţele să iasă, odată cu uleiul. Şi ca idee,… există riscul să nu mai poţi pune la loc piesele.

Şi am plecat pe la ora 8 şi ceva din Bucureşti cu PKM = PoKeMon-ul, maşina scumpei mele surori. Iar pe la ora 10 intram în Buzău, după 100 şi ceva de km, iar pe la ora 11 plecam din Carrefour, cu ceva de-ale gurii. Iar cei 40 km până în Niculeşti … vreo 40 minute.

Am ajuns la casă de vacanţă bătrânească, am montat bicicleta, m-am schimbat în ceva mai comod, ceva care se preta la atmosfera de vară târzie şi cap sec ce am fost … nu m-am gândit şi mai departe de momentul prezent , ….. şi am plecat aşa la drum. Mi-am încărcat bidonaşul cu apă rece de fântână şi am plecat spre Mănăstirea Poiana Mărului.

La fel ca şi în cazul “Lacului Mociaru”, era pentru a doua oară când urma să ajung la Mănăstirea Poiana Mărului. Prin urmare, drumul îl cunoşteam destul de bine şi din acest motiv, încercam să găsesc pe drum spre destinaţie şi alte mici atracţii sau mici devieri de traseu. Aveam în cap ceva, dar nu eram prea sigur, ceva de genul: Valea Stânii, La Sări sau ceva pe la Meledic.

Am terminat cu introducerea, … didactic se intitulează …. captarea atenţiei … şi să începem cu ceva poze.

Am ajuns în scurt timp şi la prima bifurcare de drumuri.

Pentru a citi în continuare apasă pe "Aflaţi mai multe ..."

Drumul începe să urce, nu prea abrupt, dar suficient cât să faci o mică pauză pentru a face o poză şi totodată să-ţi tragi sufletul (după tine în vârful dealului). Drumul este asfaltat, cu petice, parcă ar fi o pătură de pat roasă de şobolani, molii şi alţi acarieni … şi pentru a o putea scoate la lumină, i-a peticit găurile.

Peisajul este frumos, cu animale la păscut şi cu dealurile predominant verzi … doar puţin atinse de toamnă. Poate că şi acesta este motivul pentru care am ales să ies la plimbare cu bicla în această perioadă, mai mult pentru a mă bucura de ultima ieşire … înaintea celor din timpul iernii.

Şi dacă tot e soare, înseamnă că avem şi umbre … şi dacă avem şi umbre ….

Trec şi pe lângă o herghelie de cai, de fapt un hipodrom care nu a fost ridicat de prea multă vreme. Acesta este un semn că cineva vrea să facă ceva în această zonă, de fapt vrea să mai creeze încă o atracţie pentru cei ce vor veni pe aceste meleaguri.

La intrarea în Comuna Săruleşti, se poate face o plimbare spre Valea Stânii, pe un drum forestier. Deocamdată nu ştiu nimic despre acest drum, presupun doar că am fost mai de mult, cu maşina până drumul se stricase, apoi am mers pe jos până la o stână, unde era să mă muşte câţiva ciobăneşti româneşti, crescuţi la stână.

Sunt multe de dezbătut pe baza pozei de mai jos, eu unul sunt un pic nemulţumit şi mai mult dezamăgit pentru că primim ajutoare de la Înalta Uniune Europeană. Eu simt că … în sufletele lor, ei sunt nemulţumiţi că nu au locuri de muncă … iar fizic sunt mulţumiţi că primesc ajutoare. Parcă am fi în Africa şi murim de foame … şi vine CruceaRoşie cu ajutoare. Da, ştiu că mulţi nu sunt mulţumiţi de comparaţia mea.

Ceva specific satelor româneşti, fiind o zi de sâmbătă, pe la prânzul zilei, sătenii ies de la biserică cu colive şi se îndreaptă spre casele lor. O secundă, am avut impresia că sunt “ca şi picat acolo” dintr-o cu totul altă perioadă. Mă gândeam că lumea satului se uită la mine un pic mai ciudat, ca la un străin, dar … pentru a înlătura această … răutate, am început să le dau „Bună ziua”, celor care erau atenţi la “străinul cu bicicleta”. Sătenii mi-au răspuns cum se cuvine, iar apoi mi-am continuat plimbărica, încărcat pozitiv, dat fiind faptul că, gândurile mele negative, erau acum neaşteptat de pozitive. Aşa ceva cred că poţi găsi doar acolo unde mai sunt bătrâni, pe meleagurile în care s-au născut, au crescut şi acolo unde îşi vor încheia toate socotelile cu această lume.

Am ajuns şi la “casa cailor”, locul de odihnă pe timpul iernii. Nu am zăbovit prea mult pentru că, toţi caii erau în vale la hipodrom.

Prima deviere urma să fie pe la “Sări”, după cum ne îndrumă indiciul J, la dreapta. În momentul acela aveam în cap doar că, am mult timp la dispoziţie şi că se merită şi această abatere mică … de la traseul iniţial.

Las în urmă drumul peticit dar asfaltat şi debutez pe un drum forestier, cu ceva apa şi noroi care m-a obligat să reduc viteza. Combinaţia de culori specifice toamnei, mă obligă să le păstrez amintire într-o poză.

După cum e firesc, trebuie să ne reamintim că: “Pădurea e izvor de viaţă şi-n ea strămoşii noştri au mers mereu ca-ntr-o biserică măreaţă, în care cântă … Dumnezeu!„

Şi că: “În oglindirea ei măreaţă, pădurea-i cântec, vers şi dor, pădurea e izvor de viaţă, să nu secăm acest izvor!”

La atâta libertate … câtă este, care este … până şi porcii se plimbă singuri pe uliţele satului … doar cu o condiţie … să nu-şi uite lanţul acasă. Chiar nu am rezistat să nu fac o poză acestei naturi … naturale … şi la ea acasă de fapt la câţiva mici negri mititei.

Drumul forestier a fost uscat în procent de 80%, destul de bun, chiar mai bun decât alte drumuri forestiere … din zonele intens circulate şi populate … ceva de genul … Valea Prahovei.

O pauză de apă. Am băut apă cu căuşul … sper să nu scriu prostii pe aici, pentru că, cu cât te îndepărtezi mai mult de civilizaţie, te îndepărtezi şi de ceea ce cunoşti şi automat te vei adapta la ceea ce este nou. Nou pentru tine şi ceva normal pentru oamenii locului. Mai spre civilizaţie găseşti fântână, iar mai la o aruncătură de băţ vei găsi locuri unde vei bea apă cu căuşul.

După ce m-am răcorit doar un pic, pentru că apa avea un gust puţin schimbat, în raport cu ceea ce ştiam eu, dar aşa cum am zis, trebuie să te adaptezi şi să continui. Mai la vale am găsit un om al locului, bătrân şi foarte binevoitor şi totodată dornic să schimbe două vorbe cu mine: “De unde vii?, Unde te duci?”. I-am spus pe scurt … mica mea evadare, după care l-am întrebat despre zonă. Unele lucruri le ştiam, dar unele chiar mi-au fost utile. Spre exemplu, ceea ce mi-a spus şi nu ştiam a fost că pot continua drumul, fără să mă întorc la şosea, acolo unde făcusem la dreapta. Puteam să câştig ceva timp, o jumătate de oră, pe care urma să-l valorific, adică să zăbovesc mai mult … pe undeva.

Din categoria “Caută pisica”, aş putea adapta la “Caută bicicleta”. Dacă tot mi-a spus că pot continua drumul, îmi arătase şi pe unde … “deschizi portiţa şi urci pe drum”. Am urcat pe un deal să văd, ce este dincolo, dar pentru că trebuia să mai urc încă unul şi încă unul, mi-am tras sufletul şi am coborât la bicicletă. Sper că între timp aţi găsit-o.

Şi dacă am zis “La Sări”, păi atunci … Sări …

Drumul este destul de bun pe această porţiune şi cel mai mult mă bucură că în afară de localnici … nu găseşti nici un alt orăşean în afară de mine.

Găsesc până şi o bucată de asfalt, chiar nu-mi pot explica cum de au plantat un petic de asfalt pe vârful culmii … aceasta este culmea asfaltului. Cu atâta soare … de mă orbea, am făcut şi-o poză “la umbra mea”

Deci vin de la Primărie şi mă îndrept spre Mănăstirea Poiana Mărului.

Până să ajung aici, la acest indicator, am fost nevoit să întreb o băbuţă … Mai este mult până la … şi nu apuc să termin că băbuţă, mă ia ea la întrebări: “De unde vii?, Unde te duci?, Cu ce ocazie p-aici?”, ea ieşise să bage păsările în curte, că deja se înroşise soarele pe cer şi deja era ora 17. I-am spus povestea şi specific oamenilor bătrâni şi cu umorul lor caracteristic, îmi spuse:

- După fete?

- Păi şi după fete, … eu venisem să mă plimb .... şi nu apuc să termin că începe:

- “Mai sunt fete pe aici, e una frumoasă … e educatoare, … dacă ştiam că vii pe aici, o anunţam, … stă puţin mai sun, a treia casă, la un gard alb. Mâine, duminică se va face un târg în zonă, o anunţ eu în seara aceasta, pentru mâine să vă întâlniţi”.

- Păi … eu în seara aceasta voi pleca la Brăila, mâine nu voi mai fi pe aici.

- Bine maică, este şi ea singurică, a făcut şcoala la Buzău … şi este şi ea educatoare aici în sat.

- Deci pentru Mănăstire, trebuie să fac la dreapta, aici, apoi voi începe să urc. Poate voi mai trece pe aici.

- Să mai treci maică pe aici, că aici mă vei găsi. Drum bun.

- Mulţumesc, Sănătate şi să ne vedem sănătoşi.

Plăcuţa mă anunţa că sunt în Comuna Bisoca, ceea ce eu nu ştiusem până să întreb localnica. Printre altele eu o întrebasem cât mai am până ajung în Bisoca şi în ce direcţie este. Surprinzător pentru mine, răspunsul a fost:

- Aici este Bisoca, comuna Bisoca.

- Păi, atunci înseamnă că mai este puţin până la mănăstire.

- Mai e mult până la mănăstire, o să te apuce noaptea pe drum … şi eşti şi subţire îmbrăcat.

- Mă voi încălzi că sunt tânăr şi voi pedala mai repede.

Până să văd acest indicator, m-am simţit ca un hoinar care-şi caută drumul. Din dreptul acestei plăcuţe, reveneam pe drumul cunoscut, reintrasem pe traseul pe care făcusem prima dată, … pentru a ajunge la Mănăstirea Poiana Mărului.

După o ultimă coborâre ceva mai rapidă (pentru că eram stresat de “întârzierea timpului întârziat”), ajung în faţa porţii, care … nu se deschidea. M-am gândit că poate este un program de vizită şi eu am ajuns prea târziu şi că se închisese … , văd 2 băieţi care … erau cu siguranţă orăşeni, şi-i întreb: “S-a închis?”…, „Nu, doar e închis cu zăvorul”, până să primesc acest răspuns, constatasem singur că … un anumit zăvor, mă împiedica să intru, să fac o poză şi apoi “să bat şaua, să priceapă iapa” … şi să mă înapoiez grabnic.

După ce se simte “orăşeanul”, vine la poartă, să mă ajute, dar între timp … deschisesem poarta şi încercam să intru şi cu Idealul. Ajung într-un final şi la … obiectivul zilei … adică în Poiana Mărului, cert este că … chiar treci printr-o livadă de meri, înainte să ajungi la mănăstire. Am făcut câteva poze în grabă, la interior şi una la exterior, am salutat “orăşenii” care vroiau să vorbească cu un părinte … x, apoi, hai Radian, “va a ta place”.

Era 17:25, iar de aici, cale lungă îndărăt. … Începusem să-mi fac griji în privinţa timpului. Dacă până în acel moment … îmi permisesem să mă lăfăi … cu timpul, iată că … ajunsesem la capătul lăfăielii.… Din … “aller - retour”, mai aveam de făcut … doar “retour” … adică câteva ore de pedalat, în condiţiile în care era începutul lui septembrie, adică … era toamnă, fusese cald în timpul zilei, dar acum se lăsase întunericul … şi partea cea mai “caldă” a problemei era că eu eram cam sumar îmbrăcat. Vestea bună e că sunt tânăr şi că pot să strâng din dinţi … ceea ce am şi făcut; … cu speranţa că până atunci urcasem mai mult decât coborâsem, iar acum la întoarcere, îmi va fi mai uşor … şi totodată voi ajunge mai repede la căldură.

Am urcat în acelaşi ritm cu o căruţă trasă de un cal, ultima pantă coborâtă cu 10 minute mai în urmă (Da!, cal … pentru că în zonă … caii sunt mai “recent” folosiţi ca “animal de povară, de tracţiune”, când eram eu mic, adică, pe vremea mea … atunci când ajungeam cu trenul personal de la Brăila la Buzău, … căruţele erau trase de boi). În timp ce urcam a doua rampă, m-am întâlnit cu o călugăriţă şi cu o femeie bătrână, cu care mă mai întâlnisem în ziua aceea, dar fără să-mi fi adus aminte în timp ce am schimbat câteva cuvinte cu ea. Mă întrebase dacă am ajuns până la mănăstire, fiind curioasă cum de, mă şi întorsesem. Nu am zăbovit prea mult pentru că se răcea apa de pe mine, sau mai bine zis, se evapora apa de pe mine, pentru că începuse vântul să-şi intre în rol. Rol principal pentru el şi în rol secundar eu, dat fiind faptul că până atunci … a fost soarele în rol principal, eu în rol secundar iar vântul avusese doar rol de decor.

A-Mănăstirea Poiana Mărului – B-Niculeşti:

Am preferat să mă întorc pe drumul asfaltat. Traseu pe care l-am făcut pentru prima dată în octombrie 2010.

http://radianbike.blogspot.ro/2009/11/niculesti-bisoca.html

Am ajuns la asfalt atunci când puteam să văd doar la un metru în faţa bicicletei, drumul era prevăzut şi cu câteva cratere … şi presupun că dacă inauguram cel puţin una, … eram sigur că aş fi dormit pe acolo, sau cu siguranţă s-ar fi schimbat datele problemei.

Într-un cuvânt sau două, am tras de mine şi de bicicletă să ajuns acasă întreg (ceea ce implica să merg mai încet şi mai atent), dar, dacă mergeam încet, se întuneca şi riscam să nu mai văd deloc drumul. Drumul ca drumul dar, … eu eram sumar îmbrăcat, iar la bicicletă nu aveam lumini. Era pentru a doua oară când întindeam coarda, mergând pe întuneric, pe coclaurile din Buzău, fără lumini şi fără prea multe haine pe mine. Poate că, trebuie să muşc vreo bucată de asfalt … pentru a mă învăţa minte.

Am aproximat timpul de întoarcere … undeva la 45 minute. Am ajuns şi în satul Niculeşti, pe o beznă în toată regula, … sănătos, voios şi cu bicicleta ca şi nouă. Cei drept că după prima ei ieşire din oraş, … nu avea ce să i se întâmple. Am mâncat ceva, cât să-mi potolesc dinozaurul din stomac … care îşi începuse concertul de pe la prânzul zilei, îl mai ameţisem eu cu nişte fructe culese de pe drum, dar … prea puţin. Am scos ambele roţi ale Ideal-ului şi am băgat-o în maşină (nu am stat să-i mai găsesc poziţia bicicletei doar cu o roată scoasă şi de aceea am preferat să … plec mai repede spre a doua casă din acel week-end).

Am închis casa, lăsându-o la fel cum am găsit-o, iar la 21:30 eram în drum spre Brăila, admiram luna, care era deasupra drumului, unde mai pui că era şi plină, iar pe la 22 eram deja cu maşina în curte la Lacul Sărat la bunici (în Noiembrie) şi la bunica (acum). Of ce repede mai trece timpul … acum eşti aici … acum … nu mai eşti nicăieri.

La 22:30 ne pregăteam să luam cina … în familie … câţi suntem … că mai sunt şi plecaţi de acasă …

Mama, tata şi junghiul (eu, Radian-ul :-) )

Sincer, acum după ce am terminat de scris această postare ... simt plăcerea că am terminat-o de scris dar simt şi dezamăgirea pentru că a trecut o jumătate de an de când "am înfăptuit plimbărica aceasta".

Vă doresc tuturor plimbărici de genul acesta ... "A la Radian".

D'ale lui Radian ...

2013-06-09T17:45:00.000+03:00

De ceva timp încoace ... mă tot gândesc că ar trebui să introduc o nouă etichetă ... , din seria D'ale lui Mitică ... unde, în acea emisiune sunt arătate ... o grămadă de mici episoade din ... să le zicem ... prostii omeneşti ... care sunt lucruri mărunte ... cotidiene ... se produc instant ... şi la tot pasul ... şi uneori ... smulge un mic zâmbet ... sper să fie aşa ... :)

Astăzi de pildă ... am mâncat la prânz cu un nene ... domn ... cu care m-am trezit ca din senin ... la masa la care mă aşezasem cu o aproximaţie de 1 minut. Ceva de genul ... am intrat în sala de mese ... mi-am aşezat rucsacul pe un scaun de la o masa ... mi-am scos din frigider mancarea ... şi deodată ... a venit acest domn şi s-a aşezat la masa mea ... să zic aşa ... în faţa mea ... fără să-mi zică nimic.

A fost pentru a doua oară când interacţionam cu acest nene ... prima oară a fost atunci când ... mai pe scurt ... în prima mea zi de muncă când mă rătăcisem şi nu ştiam drumul spre secretariat ... m-am simţit atunci ca într-un labirint ... fără sfârsit ... şi acest nene ... mi-a arătat cale ... pe care nu o găseam eu atunci :)

Eu mi-am văzut de ale mele ... mi-am încălzit mâncarea ... am băut un lapte ... dulce ... apoi o sana ... şi m-am apucat să mănânc. Colegul meu de prînz, şi-a făcut o salată de crudităţi ... , nimic extra obişnuit. Deodată îşi setează muzica din căşti ... eu în tot acest timp am crezut că el ascultă radio ... dar ce să vezi ... a dat mai tare ... încât am început să aud şi eu ... manele ... fratele meu ... şi e omul ... deoseamă cu tata. Aşa, şi-a făcut salata în timp ce asculta muzică ... deja omul făcea 2 lucruri în acelaşi timp. Se apucă să mănânce ..., asculta şi muzică ... şi ce să vezi? omul meu începu să citească şi un ziar ... a trecut cu vederea câteva pagini ... a ajuns la sudoku ... şi din acest moment, colegul meu de prînz ... mânca, asculta muzică şi mai şi făcea sudoku.

Sincer am fost uimit ... aproape că nu-mi permiteam să mă gândesc ce e în mintea omului acesta în acele minute. Eu cel puţin când mănânc ... vreau să fi linişte şi să mă gândesc ... la chestii care să mă scoată din cele pe care urma să le fac ... ca de exemplu ... cum e să fii la mare ... cu o bere în mână.

Şi dacă am văzut că colegul meu ... era aşa de ocupat ... m-am gândit că nu s-ar supăra dacă ... m-aş băga şi eu un pic în seamă cu el ... m-am uitat în sudokul lui un minut ... parţial concentrat ... pentru că mă uitam şi la un unghi de 180 grade ... şi mă gândeam că am şanse mici ... să-i găsesc omului un număr ... . Apoi m-am uitat mai concentrat ... şi găsisem un 4 ... prin centrul sudokului ... am verificat ... de 2 ori să nu greşesc ... am pus mâna pe pătrăţica unde trebuia să fie 4 (găsit de mine) ... şi-i zic: Aici nu e 4? şi fără să se uite la mine ... , verifică dacă intră bine acolo un 4 ... scrie după vreo 5secunde măreţul meu 4 ... şi apoi ne vedem fiecare de ale gurii.

Şi cam aceasta a fost experienţa cu colegul de neaşteptat la masa de prânz.

O glumă bună

2013-05-09T22:50:00.002+03:00

De ce va intra Olanda în criză?…

Nu pentru că bancherii sunt hoţi şi-i jupoaie pe cetăţeni prin credite iar guvernele prin taxe ci… din cauza bicicliştilor!

Biciclistul este un dezastru pentru economie!

El nu-şi cumpără maşină, deci nu ia credit pentru bicicletă, nu cumpără benzină, nu cumpără cauciucuri de iarnă, nu apelează la auto service, nu plăteşte asigurare, nici rovinietă, nici taxa de poluare, nici amenzi, nu foloseşte parcarea cu plată, nu-şi dotează bicicleta cu tehnică audio de ultimă generaţie.

În plus nu suferă de obezitate. Deci este sănătos!

Oamenii sănătoşi nu sunt necesari pentru economie. Ei nu cumpară medicamente să înflorească farmaciile, nu plătesc analize, nu merg la medicii privaţi să-i ghiftuiască, una peste alta, nu cresc PIB-ul!…

De aceea, după cum ne-a spus un bancher, “bicicliștii trebuie stârpiţi de mici!”

Deci aici ar trebui să mă duc să trăiesc :)

TransAlpina "altora"

2013-05-01T20:32:00.000+03:00

TransAlpina "altora" - pentru că nu este plimbarea mea ... sper şi eu să ajung pe acolo cu "IDEAL-ul"

http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=k4UqnidvT7E&feature=endscreen

Pentru mai multe trasee de bicicleta, harti si filmuletele "Aventuri pe bicicleta" vizitati
http://www.aventuripebicicleta.ro

Un nou sediu, un nou traseu cu bicla

2013-04-04T00:51:00.001+03:00

Luni, 01.04.2013 a fost prima zi de muncă la noul sediu al firmei ... al cărui "om al muncii sunt".
M-am gândit să mă duc cu bicicleta în prima zi la muncă ... la noua locaţie ... dar am preferat să mă duc de marţi, pentru că am vrut să văd pe unde aş putea să leg Ideal-ul.

Marţi dimineaţă, după ce m-am trezit, am văzut eu că este frumos afară, aşa că ... gata ... voi ajunge cu Ideal-ul la muncă. Am plecat de acasă pe la 07:55 şi în scurt timp după ce m-am pus în mişcare am văzut şi un potenţial coleg de drum. Am prins un semafor, iar colegul meu ... îşi cam luase lumea în cap. L-am ajuns la un semafor, până să ajung pe Ştefan cel Mare, mi-am tras sufletul în timp ce am stat în spatele lui, iar după ce am intrat pe Ştefan cel Mare, l-am depăşit, fără prea multă muncă. L-am simţit în ceafă până la Piaţa Victoriei, de unde nu l-am mai văzut, ori s-a consolat cu ideea, ori cel mai probabil că destinaţia lui nu coincidea cu a mea ... adica undeva pe Iuliu Maniu, lângă AFI Cotroceni.

Am ajuns şi pe noul Pasaj Basarab, m-am gândit şi la alte variante pentru a ocoli acest pod, dar pentru că nu am găsit o soluţie mai bună, am rămas la varianta cu podul. Nu îmi convine podul pentru că, conducătorii de autovehicule conduc cu viteză şi este un risc în plus. Pe la 08:20 am ajuns în faţa sediului, am urcat Ideal-ul puţin mai sus de etajul 2 şi am legat-o de balustradă. Mi-am schimbat tricoul iar la 08:35 eram deja logat la computer şi totodată apt de muncă.

Pe la 17:30 am plecat de la muncă, cu gândul de a vâna vreun participant la trafic, la fel de mic ca şi mine sau unul mare ... cu probleme :). Din păcate am făcut până acasă 35 minute, am mers singur, fără nici un "coleg" şi partea naşpa a fost că a bătut vântul. Într-o intersecţie mai aveam puţin şi îmi înumăram şi adunam spitele (dinţii) de pe asfalt din cauza vântului, lăsând deoparte praful şi toate nebuniile de gunoaie care zburau de colo-colo şi se loveau de ce găseau şi ele.

Pe la 18:50 am ieşit la alergare în Parcul Plumbuita cu un coleg de muncă. Am vrut să fac un tur de lac, dar se pare că e unul dintre locurile în care nu voi mai alerga prea curând, pentru că cetăţenii îşi varsă jegul din casă în lac, printr-un şanţ care traversează drumul. Da ... ce să zic şi eu ... ce pretenţii aş putea avea ... că doar e la periferia Capitalei României .... . La 19:30 am ajuns acasă, m-am schimbat de haine şi m-am trântit în pat ... pentru a mă linişti.

Din păcate azi a plouat, m-am dus cu metroul la muncă şi m-am întors cu tramvaiul, mâine sunt toate şansele să fie ca şi azi, deci iar mă duc pe jos la muncă.

Traseul până la muncă are aproape 9 km, deci pe zi ... undeva la ... sub 20 km. Iată şi harta:

Buzău 29-30.09.2012

2013-03-28T21:35:00.003+02:00

Nu puteam să închei cariera biclei mele fără să o duc pe o potecă .... să știe și în ultima clipă a ei ... ce fel de stăpân a avut ...

Cu noapte-n cap m-am trezit ... pe la 03:30 AM ... la ora 4 am plecat de acasă (sormea - Bucureşti). Am plecat puţin mai devreme pentru că trebuia să ajung la Gara de Nord cu bicicleta, fiind pentru prima dată când îl parcurgeam (Nicolae Grigorescu - Gara de Nord (pe la Obor)). Pe la 04:40 îmi cumpăram biletul pentru Buzău şi la 05:05 plecam din Bucureşti cu personalul. Eu am dat pe bilet aproape 30 ron iar bicicletei i-am cumparat bilet ... de 5 ron.

În tren am instalat bicla "la locul ei" adică lângă scara care urcă la etaj (m-am urcat într-un vagon care avea etaj pentru că ştiam că voi avea unde să instalez bicla). Toate bune şi frumoase ... toţi se uitau la mine ... şi nu înţelegeau de ce sunt îmbrăcat aşa de sumar ... şi cu colanţi ... oricum ... până la ora 08: şi-un pic mai era ... timp ... aşa că mai închideam un ochi ... iar cu celălalt ochi eram pe bicla.

Au trecut şi câţiva "surdo-handicapaţi" ... iar de la unul dintre ei mi-am luat o chestia, "o chinezărie", o jucărie pentru copii mici ... . Jucărie ca jucărie dar luni la muncă toţi colegii erau înebuniţi să se joace cu "chinezăria", un fel de şarpe care are vreo 20 de piese de forma triunghiulară ... cu care poţi face multe "figurine".

Am ajuns şi în Buzău ... pentru cei ce nu cunosc acest oraş ... presupun că acesta nu are nici o atracţie în afară de Vulcanii Noroioşi ... dar mulţi nici măcar nu i-au vizitat.
După ce am coborât din tren, mi-am luat ... clasicii "covrigi de Buzău" ... covrigi care nu au nici o legătură cu cei comercializaţi de Boromir.
În timp ce mă îndepartam de gară, mă gândeam la cheltuielile pe care urma să le am ... cazare gratuită, drumul până în Niculeşti ... gratuit ... deci îmi mai rămânea să cumpăr doar mâncare, aşa că am scos câţiva bani de la un bancomat.

Am ieşit din Buzău (A) ...un traseu de 42 km, iar pe la 11:30 deschideam uşa casei din satul Niculeşti (B), am mâncat puţin şi apoi m-am întins pe iarba din faţa casei până pe la 13. Mă simţeam ca o reptilă care stă întinsă la soare.

Apoi am plecat spre Lacul Mociaru (B), era pentru a doua oară cănd ajungeam la el, aşa că ştiam drumul şi nu aveam motive să zăbovesc pe drum. A fost un traseu de 22 km şi am ajuns la lac la 15:30. Drumul nu este prea solicitant, dar sunt câteva porţiuni mici în care trebuie să mergi pe lângă bicicletă, dar mersul pe jos este o parte frumoasă pentru că vezi şi peisajul locului care parcă este neatins de timp. Cel puţin pe porţiunea dintre Lopătari şi Lacul Mociaru ... porţiunea pe care se urcă ceva mai susţinut ... este o privelişte frumoasă, doar parţială atinsă de lumea modernă.

Am stat doar o jumătate de oră la lac ... prea puţin pentru a-mi satisface nevoia de libertatea pe care ţi-o oferă natura, în special natura sălbatică. Pur şi simplu m-am aşezat pe iarbă şi în liniştea lacului, aşteptam să facă ceva un sunet sau un zgomot ... pentru a nu ajunge în situaţia în care ... crezi că nu mai poţi auzi.

După scurta pauză şi după ce îmi atinsese-mi scopul, am început coborârea spre casă (Niculeşti). Soarele bătea în retragere ... aşa că şi eu m-am supus acestui ciclu al naturii ... zi - noapte ... şi ca soluţie am slăbit frânele ... pentru a simţi un pic coborârea. La un moment eram să pierd controlul într-o curbă, m-am redresat, am ajuns în linie dreaptă şi bicla începuse să se zruncine ... fără motiv, aşa că am oprit.

În primă instanţă am constatat o pană pe roata faţă. Nimic surprinzător pentru că şi prima dată când am ajuns la acest lac am făcut pană tot pe coborâre, dar atunci aveam pe roata faţă un cauciuc cu un balon mult mai mic ... sub 2,0 oricum. Nu îmi explicam de ce făcusem pană în condiţiile în care acum aveam cauciucuri noi de la Michelin de 2,1. Am scos roata, camera ... era tăiată în 4 locuri ... parcă era ciuruită. Am pus roata pe furcă să o montez ... ceva în neregulă ... am zis că s-au desfăcut conurile şi că am joc ... ca soluţie ... urma să strâng jocul şi gata.

Şi gata am crezut eu ... pentru că învârteam de conuri şi jocul nu se strângea, pentru că ... axul era rupt ... e... acum se justifică mai multe ... dezechilibrul, zdruncinăturile şi pana. Ce facem noi acum ? Păi ce să facem ... strângem ce avem de strâns ... adică axul rupt ... şi roata va fi susţinută doar de tija filetată. Păi şi cu coborârea ce facem ? Păi ce vrei să facem ? Mergi mai încet ... la limita dintre a rupe şi tija care are un diametru de vreo 4 mm sau să merg pe lângă ea. Am mers la început mai cu ... restricţii de viteză ... cu 75% mai încet decât în regim normal de funcţionare, iar pe asfalt cu o restrictie de 50%.

Am ajuns la casă din Niculeşti pe la 18:30 ... am mâncat şi m-am culcat, a doua zi urma să mă întorc în Bucureşti.

Duminică am plecat din sat cu "autostopul" pentru că pierdusem rata. A oprit un taxi ... şi i-am plătit cât era şi biletul de autobuz.

Cam aceasta a fost ultima plimbărică cu vechea biclă, înaintea Ideal-ului. A fost un pic palpitant weekendul ... dar a meritat cu vârf şi îndesat.

Vă urez şi vouă plimbări cel puţin la fel de frumoase ... dar fără "defecţiuni survenite în timpul rulajului".

Un week-end activ …

2013-03-25T12:52:00.000+02:00

Am rămas în Bucureşti acest week-end … aşa că am fost nevoit să îmi consum într-un fel energia. Aş vrea să am cel puţin un week-end pe lună ca acesta.

1. Sâmbătă pe la prânz am ieşit la o alergare uşoară … am aproximat-o înainte să ies din casă la 45 minute …. Şi aşa a şi fost.

Am ales un traseu destul de cunoscut … intitulat: „în drum spre muncă” … spre Pipera.

A fost un traseu de 2,3 km … un dus … deci a fost o alergare de 4.5 km cu 4 pauze la dus şi doar 3 la întors … puţin sau mult … important pentru mine este că seara când m-am băgat la culcare … aveam picioarele cu mine :)

Punctul A: Lăptari Tei - Obor

Punctul B: Bd. Dimitrie Pompeiu

2. Duminică după-amiază am ieşit cu bicla un pic … tot la o „alergare uşoară” … după autobuze … maşini de şcoală … şi de ce nu … după alţi participanţi la trafic … alţi biciclişti.

Am ales tot un traseu destul de cunoscut … intitulat: “ai o ora la dispoziţie” … în Parc

Am stat afară 70 minute, traseul a fost de 7,9 km … un dus (18 minute) … deci undeva la 16 km.

A fost un pic răcoare … dar nu atât încât să mă ţină în casă, astăzi este mai rece decât ieri şi totuşi am venit cu bicla la muncă :)

Punctul B: Strada Lăptari Tei … punct de plecare

Punctul A: Bd. Theodor Pallady

Schimbări ...

2012-12-16T10:31:00.004+02:00

M-am gândit la câteva mici modificări pe blog, pentru că nu l-am mai îngrijit de foarte mult timp, aşa că este imperios necesar să fac ... o, două ... curăţenii prin blog.

Principalul motiv pentru care consider că este nevoie de o curăţenie este faptul că ... lumea trebuie să găsească lucruri noi să citească .... şi în situaţia actuală a lui "radianbike.blogspot.ro" ... sincer nici mie nu-mi place .... aşa că nu voi mai avea scoatere cu motivul .... nu e timp .... pentru că vine marele concediu, peste o săptămână .... şi voi avea destul timp.

Am schimbat acum câteva zile imaginea de întâmpinare pe blog, pentru că de 2 luni şi ceva am o altă bicicletă ... şi trebuia să schimb şi imaginea cu vechea biclă. Cu toate că ... de fiecare dată când intram pe blog şi vedeam poza, îmi aduceam aminte de tura "Vf. Omu' "

Imaginea de intâmpinare am făcut-o în ultima plimbare pe anul acesta la Buzău. A fost o plimbare de weekend (03.11.2012) .... postare pe care nu am finalizat-o încă .... din lipsă de concentrare. În poză evident că sunt eu, bicla .... şi casa mea din Niculeşti .... locul ideal de odihnă şi relaxare. Locul în care mă simt "în natură"

Următoarele schimbări în foaie se vor vedea curând.

O schimbare majoră va fi ... sper un alt blog pentru ... "doar Radian" şi va rămâne acesta "doar radianbike" sau să împart "radianbike" în două ... o parte să conţină ceea ce fac cu bicla şi cea de-a doua parte să reprezinte ce fac fără bicla. De multe ori am vrut să scriu şi altceva ... altceva ce nu avea nici o legătură cu bicla .... şi uneori am scris ... uneori am zis că nu îşi are locul aici pe "radianbike".