Sunt sărbători pe care le bifăm din obișnuință, întorcând pur și simplu o foaie în calendar. De două mii de ani, rostim aceleași cuvinte: „Hristos a înviat!”. Dar te-ai întrebat vreodată ce simte sufletul tău când le aude? Dincolo de tradiție, aceste cuvinte sunt un strigăt de libertate. Ele nu ne spun doar o poveste veche, ci ne șoptesc cel mai frumos adevăr, că nicio suferință nu e definitivă și că mormântul nu mai este un capăt de drum, ci o poartă spre lumină. Astăzi, moartea nu mai are ultimul cuvânt!

Semnificația Paștelui într-o lume a incertitudinii

Trăim într-o lume a lucrurilor pe repede înainte… De la ideile care se schimbă peste noapte, până la relații și promisiuni care par să aibă, din păcate, un termen de expirare tot mai scurt. În mijlocul acestei incertitudini continue a vieții, Învierea lui Hristos ne oprește din alergătura zilei și ne mângâie… viața adevărată, cea pusă de Dumnezeu în noi, nu poate fi distrusă.

Paștele nu este despre clădiri fastuoase, instituții reci sau liste lungi de reguli. În centrul sărbătorii nu stă o religie, ci o Inimă: Isus Hristos! EL nu ne-a oferit o teorie despre iubire, ci S-a dat pe Sine pentru noi. A iubit cu o seriozitate deplină, încât a mers până la capăt, primind cuiele și crucea. Iar prin Învierea Lui, ni se demonstrează tuturor că, în final, dragostea este singura care rămâne în picioare, învingând orice formă de ură sau întuneric.

Dumnezeu în mijlocul durerii noastre

Ceea ce face creștinismul atât de interesant este faptul că Dumnezeu n-a ales să privească suferința noastră de undeva dintr-un înalt al cerului, rece și distant. EL n-a stat „acolo sus”, ci a coborât aici, în mijlocul zbuciumului nostru zilnic. S-a lăsat atins de fragilitatea noastră și a acceptat să fie rănit, la fel ca noi.

Pe drumul greu al Crucii, Isus n-a fost un simplu spectator. EL a coborât în cele mai adânci prăpăstii ale sufletului uman:

• A simțit neputința trupului – oboseala drumului, setea arzătoare și rănile care dor

• A gustat amarul singurătății – a fost trădat de prieteni și privit cu ură de cei cărora le făcuse doar bine

• A înfruntat frica de moarte – acel întuneric adânc pe care îl simțim cu toții atunci când ne simțim la capătul puterilor

Pe acea bucată a crucii de lemn, s-au adunat toate lacrimile lumii – fricile noastre, violența care ne sperie, singurătatea care ne apasă. Toate au fost acolo, purtate pe umerii Lui. Marea taină este că istoria nu se încheie cu un mormânt pecetluit și cu o piatră rece. Toată această suferință n-a fost decât preludiul pentru biruința Vieții. Învierea lui Hristos răsare ca un soare care nu va mai apune, transformând cel mai mare eșec uman în cea mai mare victorie a lui Dumnezeu!

De la frică la curaj – Puterea Învierii lui Hristos

Dacă totul s-ar fi sfârșit la Golgota, Domnul Isus ar fi rămas în amintirea noastră ca un om bun care a suferit pe nedrept, un martir nobil, dar învins de asprimea lumii. Însă acea dimineață a Învierii a schimbat tot ceea ce știam despre viață și moarte.

Ne gândim la ucenici. Cu doar câteva zile înainte, stăteau ascunși, tremurând în spatele ușilor încuiate de teama de a nu fi găsiți. După ce L-au văzut pe EL viu, frica n-a mai găsit loc în inimile lor. Acei oameni simpli au devenit dintr-odată curajoși, capabili să schimbe cursul istoriei. Nu pentru că ar fi devenit ei „super-eroi”, ci pentru că frica a încetat să mai fie stăpânul lor. O certitudine nouă, plină de lumină, le-a inundat sufletele… moartea a fost învinsă.

Uneori lumea în care trăim pur și simplu a obosit să mai creadă. Este o lume care privește adesea cu un zâmbet ironic, aproape cu milă, spre oricine mai îndrăznește să vorbească despre miracole. Însă Învierea lui Hristos ne arată tocmai contrariul, că a spera nu este o dovadă de slăbiciune sau de naivitate, ci este actul suprem de curaj al celui care alege să fie ancorat în ceva ce nicio furtună pământească nu poate clinti.

Această sărbătoare ne dă dreptul să credem din nou că:

• Speranța nu este doar o dorință deșartă sau un vis frumos, ci acea ancoră invizibilă care ne ține sufletul drept și demn atunci când valurile vieții încearcă să ne pună la pământ.

• Iubirea nu este o fragilitate, ci singura forță din întreg universul care a fost destul de puternică încât să dea la o parte piatra grea de la ușa mormântului. Dacă ea a învins moartea, ce munte din viața noastră ar putea să-i reziste?

• Viața ta nu este un accident fără direcție, pierdut în haosul istoriei. Învierea ne asigură că fiecare dintre noi suntem parte dintr-o călătorie cu sens, o poveste scrisă cu dragoste care se îndreaptă, încet dar sigur, spre marea Întâlnire cu Lumina.

O lumină care face întunericul imposibil

Creștinii din primele veacuri, acei oameni care își trăiau credința în catacombe și sub amenințarea prigoanei, aveau o imagine care trebuie să ne meargă la inimă. Pentru ei, Învierea lui Hristos nu era o teorie, ci o lumină ce se aprinde dintr-o dată într-o odaie stăpânită de beznă. Ei știau, din propria experiență, că o singură flacără nu se mulțumește să lumineze puțin împrejur, ci schimbă cu totul realitatea acelui loc. Acolo unde apare ea, întunericul pur și simplu își pierde puterea.

Această lumină nu a rămas ferecată în trecut, între zidurile reci ale catacombelor, ci ea continuă să caute drum spre odăile inimilor noastre, aici și acum. Pentru că, oricât de diferită ar părea lumea noastră de cea de atunci, setea sufletului a rămas aceeași.

În tot zgomotul și agitația lumii de azi, căutăm parcă instinctiv o lumină care să ne arate drumul. Avem nevoie de ea mai ales atunci când oboseala ne fură pacea sau când simțim că, în întunericul din jur, ne-am pierdut direcția. Învierea lui Hristos nu este doar un răspuns la întrebările minții, ci este busola de care inima noastră are atâta nevoie.

Marea miză a acestei sărbători nu este doar să știm dacă mormântul a rămas gol acum două mii de ani. Adevărata întrebare, cea care pătrunde până în adâncul sufletului și ne poate schimba destinul, este aceasta: Ce se schimbă în viața mea, știind că Învierea lui Hristos este o realitate vie, astăzi?

Știind că Lumina a învins cu adevărat, atunci cum aleg să iubesc de acum înainte? Cum aleg să iert și cu ce speranță privesc spre viitor? Căci Învierea nu ne vorbește doar despre prezent, ci și despre destinația noastră finală. Ea ne provoacă să ne gândim că, dincolo de drumul acesta pământesc, ne așteaptă veșnicia și depinde de noi dacă alegem să pășim încă de pe acum pe calea Luminii.

Ne poți urmări și asculta accesând linkurile de mai jos

• Ascultă radio pe website-ul aripisprecer.ro  
• Ascultă radio de pe aplicația mobilă din Google Play. Link aici.
• Ascultă radio de pe aplicația mobilă din App Store. Link aici.
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Instagram.
• Ne puteți asculta căutând ” Radio Aripi Spre Cer” și pe alte platforme sau aplicații de radio online

Ne apropiem cu pași repezi de Nașterea Domnului Isus și privim în jur cum luna decembrie a devenit, paradoxal, cea mai obositoare lună din an. Într-o lume interconectată, în care telefoanele ne vibrează neîncetat cu știri despre crize economice, conflicte globale și drame sociale, „Sărbătoarea Păcii” riscă să devină doar o altă sursă de stres.

Alergăm după cadouri, bifăm liste de cumpărături și postăm fotografii perfecte pe rețelele sociale, încercând să capturăm o fericire care, adesea, ne scapă printre degete. Dar, dacă ne oprim o secundă doar o secundă și dăm la o parte straturile de beteală și luminile artificiale, ce rămâne?

Rămâne o întrebare care răsună peste veacuri: Mai are loc Pruncul Isus în hanul supraaglomerat al inimilor noastre din secolul XXI?

Betleemul de Atunci și Lumea de Azi

Este fascinant cât de mult seamănă contextul Nașterii Domnului Isus cu realitatea noastră actuală. Uneori tindem să romanțăm scena ieslei, imaginându-ne o noapte liniștită, desprinsă parcă dintr-o vedere ilustrată. În realitate, Domnul Isus S-a născut într-o vreme de tulburare politică, de recensământ forțat, într-o lume în care oamenii erau tratați ca simple numere, nu ca suflete.

Maria și Iosif erau, practic, niște călători epuizați, refuzați de societate, fără un acoperiș sigur deasupra capului. Nu vi se pare cunoscut? Astăzi, milioane de oameni se simt „străini” în propriile vieți, copleșiți de anxietate și nesiguranță. Vestea Bună și profundă a Creștinismului este că Dumnezeu nu a ales un palat steril sau o perioadă de pace mondială pentru a intra în istorie. EL a ales haosul. EL a ales mirosul de paie. EL a ales vulnerabilitatea.

Dumnezeu nu așteaptă ca viața ta să fie perfectă pentru a intra în ea. EL vine exact în mijlocul dezordinii tale.

Liniștea din Inimă în Era Zgomotului

Cea mai mare provocare a creștinului modern nu mai este neapărat persecuția fizică, ci distragerea atenției. Diavolul nu are nevoie să ne facă răi, este suficient să ne țină ocupați. Suntem atât de conectați la „ce se întâmplă în lume”, încât pierdem conexiunea cu Cel care a creat lumea.

Sărbătoarea care marchează Nașterea Domnului Isus este o invitație radicală la deconectare pentru a ne putea reconecta cu CERUL. Păstorii au trebuit să părăsească rutina lor de noapte pentru a vedea minunea. Magii au trebuit să pornească la un drum lung și anevoios, cu ochii ațintiți spre cer, nu spre pământ. Astăzi, a privi spre cer înseamnă a ne mai ridica privirea din ecranele telefoanelor. Înseamnă a face liniște în minte pentru a auzi acel gângurit de Prunc care a schimbat istoria universului.

Actualitatea Nașterii lui Isus stă tocmai în faptul că EL este singurul răspuns valid la epidemia de singurătate modernă. Într-o eră a individualismului, Dumnezeu se face Emanuel, adică „Dumnezeu este cu noi”. Nu mai suntem singuri în fața bolii, a datoriilor sau a fricii de viitor.

O Iesle în Inima Ta

Poate că anul acesta nu ai inima pregătită de sărbătoare. Poate că scaunul gol de la masă doare mai tare ca oricând, sau poate că incertitudinea financiară îți umbrește bucuria. Vreau să îți spun ceva motivator: Acesta este exact tipul de loc unde Îi place lui Isus să Se nască.

Ieslea din Betleem nu a fost un loc curat. A fost un loc împrumutat, sărăcăcios. Dacă simți că viața ta este „sărăcăcioasă” spiritual sau emoțional astăzi, felicitări, ești candidatul perfect pentru un miracol. Hristos nu caută perfecțiunea noastră… EL caută disponibilitatea inimii noastre.

Nașterea Domnului ne învață că speranța nu este un concept abstract, ci o Persoană. Când Îl primim pe EL, primim puterea de a înfrunta ziua de mâine. Aceasta este motivația care ar trebui să ne cuprindă pe fiecare, nu promisiunea că problemele vor dispărea, ci garanția că nu le vom înfrunta singuri.

Mai Mult decât o Sărbătoare – Un Mod de Viață

Transformă-ți inima într-un „mic Betleem”. Nu te mulțumi doar cu liniștea exterioară. Caută acea „tăcere sfântă” în care Dumnezeu poate vorbi. Rupe-te de zgomotul lumii nu doar pentru a te odihni, ci pentru a-ți pregăti sufletul să devină, din nou, leagăn pentru Hristos.

Fii mâinile și picioarele Pruncului în lume. Într-o societate înghețată de indiferență, nu te limita la a nu face rău. Alege să fii răspunsul la rugăciunea cuiva. O vorbă blândă spusă la momentul potrivit sau un ajutor oferit în taină pot fi, pentru cel de lângă tine, dovada vie că Dumnezeu nu l-a uitat.

Lasă Minunea să te schimbe, nu doar să te încânte. Povestea Nașterii nu este o legendă de demult, ci o realitate care cere un răspuns acum. Nu privi ieslea ca pe un spectator, ci îngenunchează în fața ei. Permite-I Domnului Isus să se nască nu doar în istorie, ci chiar în haosul, în temerile și în speranțele tale de astăzi.

Dragi prieteni ai Radio Aripi Spre Cer, haideți să nu lăsăm Crăciunul să treacă pe lângă noi ca o simplă dată în calendar. Anul acesta, vă provocăm la o schimbare de perspectivă: nu căutați magia Crăciunului în lucruri, ci deveniți voi înșivă purtători ai ei.

Nașterea Domnului este ancora noastră în furtuna rece a vieții. Hristos s-a născut pentru ca noi să putem renaște. Sărbători binecuvântate și pline de prezența Lui caldă și reală!

Ne poți urmări și asculta accesând linkurile de mai jos

• Ascultă radio pe website-ul aripisprecer.ro  
• Ascultă radio de pe aplicația mobilă din Google Play. Link aici.
• Ascultă radio de pe aplicația mobilă din App Store. Link aici.
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Instagram.
• Ne puteți asculta căutând ” Radio Aripi Spre Cer” și pe alte platforme sau aplicații de radio online.

Ei bine, dacă analizăm îndeaproape cuvintele Scripturii ne dăm seama că de fapt chinul Domnului Isus nu a fost de o clipă, ci a fost îndelung. A început cu rugăciunea din Grădina Ghetsimani, unde a dus cea mai grea luptă din istorie. Acolo, îngenuncheat și plin de sânge, s-a rugat pentru noi: „Mă rog pentru cei ce cred în mine” (Ioan17: 20). A fost trădat de cei apropiați, Petru și Iuda, părăsit de toți pe care i-a ținut aproape în timpul de slujire. Lovit și judecat pe nedrept și în cele din urmă forțat să ducă o cruce, modul cel mai umilitor de batjocură pe care îl putea îndura cineva, Isus a răbdat fără să scoată un cuvânt.

Regele Regilor a suferit atâtea umilințe în locul nostru, pentru păcatele noastre. Dar cel mai cutremurător este că a suferit o despărțire de Tatăl, Care nu poate sta în prezența păcatului. El, Domnul Isus Hristos, s-a făcut păcat pentru noi, de dragul nostru.

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni 5:21)

Și noi de multe ori  salutăm  „Hristos a înviat!” cu ușurătate. Când vom înțelege oare ce greutate au aceste cuvinte? Da, Hristos a înviat, dar nu oricum, ci trecând prin moartea pe care o meritam noi.

Ce simți când spui „Hristos a înviat!”? Ce mișcă în tine acest salut? Nu vom înțelege niciodată chinul prin care a trecut Fiul lui Dumnezeu, dar măcar să îi arătăm respectul Care I se cuvine.

De ce-L căutați pe Cel Viu între cei morți? Nu este aici, ci a fost înviat! (Luca 24:5,6)

Astăzi, Hristos e viu! Trăiește și va reveni să ne ia Acasă. Ce simți când spui „Hristos a înviat!”? Aștepți venirea Lui?

• Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Nu eu! Dumnezeu.
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
• Ascultați radio pe aplicația din Google Play. Link aici.
• Ascultați radio pe aplicația din App Store. Link aici.

Nu eu! Dumnezeu îi va răspunde favorabil lui Faraon. – Geneza 41:16

Nu eu! Dumnezeu a mers înaintea mea și a îndurat durerea provocată de încercări. Eu credeam atunci că sunt devastat de suferință și că nu voi putea înainta. Dar mi-am amintit că El a purtat cea mai mare povară din durerea mea. Eu am simțit doar puțin, asta pentru că El m-a acoperit cu îndurarea Lui.

Nu eu! Dumnezeu a luptat pentru mine ca să pot fi liber. Dacă astăzi duc lupte, trebuie să înțeleg că El luptă în fiecare zi pentru biruința mea. Nu mă lasă singur, merge înaintea mea și duce greul cel mai greu. Pe mine mă lasă să simt doar puțin din luptă, ca să învăț să fiu un războinic, nu un dezertor.

Nu eu! Dumnezeu mi-a șters lacrimile și m-a încurajat când m-am simțit singur. Mi-a alinat durerea și mi-a redat încrederea că El îmi este alături în orice clipă. Dacă am plâns, a fost ca să realizez că cei ce seamană cu lacrimi, vor secera cu strigăte de bucurie.

Nu eu! Nimeni altcineva! Doar Dumnezeu a crezut în mine și nu m-a abandonat, în ciuda eșecurilor mele. Când am căzut, a fost ca să învăț că cel care cade poate căpăta puterea să se ridice și să continue alergarea.

În tot acest timp, Dumnezeu a fost alături și m-a purtat ca să nu mă frâng. Și totuși dacă m-am frânt puțin, a fost ca să devin cea mai bună variantă a mea. Să nu rămân la același stadiu, ci să cresc în mine veșnicia.

El a îngăduit adesea să simt puțin din tot amarul, ca să înțeleg că El a simțit din plin zdrobirea.

• Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Secția de Oncologie – Mărturie
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
• Ascultați radio pe aplicația din Google Play. Link aici.
• Ascultați radio pe aplicația din App Store. Link aici.

De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: ‘Iată, fecioara^* va rămâne însărcinată, va naşte un^** fiu şi-i va pune numele Emanuel^† (Dumnezeu este cu noi). Isaia 7:14

Ne putem uita în jur și putem observa în special în această perioadă, alergarea oamenilor. Putem observa prioritățile fiecăruia. Lucrurile după care aleargă cel de lângă noi. Cu toții ne dorim să obținem o masă cât mai plină, decorațiuni noi și multe cadouri pentru cei dragi. Nimic din toate acestea nu sunt greșite atâta timp cât nu uităm însemnătatea sărbătorii.

Care este scopul ei?

Nașterea lui Isus ne este reamintită an de an, tocmai pentru a nu uita că El a venit jos pe pământ pentru mine și pentru tine, pentru a ne salva, pentru a ne oferi o a doua șansă. S-a născut Cel ce ne e Tată, Cel ce e lângă noi atunci când nimeni nu e, Cel ce ne-a purtat pe brațe și nu se satură să ne mai poarte. Cel în mâna Căruia ne-am lăsat viața, ne-am lăsat tot trecutul murdar și am hotărât să ne înnoim inima.

Odată cu nașterea Lui, pune-ți această întrebare: S-a născut Isus și în inima ta?

Domnește El peste viața ta, peste casa ta, peste inima ta? Este El Stăpânul vieții tale, locul de adăpost la care fugi în vremuri de îngrijorare? Alegi să petreci zilnic timp cu El?  Îți faci timp să-I asculți vocea? Iei aminte la Cuvântul Său? Îl recunoști ca Domn și Mântuitor peste tine? Îți iei deciziile împreună cu El? S-a născut în inima ta acel foc pentru Isus? Acea dorință arzătoare de a-I semăna Lui, de a-ți dori să-L cunoști tot mai mult?

Fie ca aceste sărbători să te aducă mai aproape de inima Lui, să te ajute să-ți schimbi prioritățile dacă este cazul, sau să-ți ofere putere și resursele necesare pe drumul pe care ai început să mergi.

”astăzi^*, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor^**, care^† este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”Şi^* deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:„Slavă^* lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace^** pe pământ între oamenii plăcuţi^† Lui.” ” Luca 2:11-14

• Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Secția de Oncologie – Mărturie 
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
• Ascultați radio pe aplicația din Google Play. Link aici.
• Ascultați radio pe aplicația din App Store. Link aici.

Mergeam destul de des să stau cu nepotul meu Tudor și să încerc pe cât posibil să-i fiu alături. Doar că pe lângă el, m-am atașat de mulți alți copii încercați de aceeași boală cruntă – cancerul.

Prima vizită s-a sfârșit cu un plâns puternic și marcant, pentru că doar atunci a trebuit să-i fac față adevăratei realități. Am realizat cât de prețioasă este viața și cât de mult luptă unele suflete pentru ea. Iar eu, deseori mă plâng pentru nimicuri…

Nu îmi pot scoate din minte imaginile cu copii de toate vârstele, cu burta mare din cauza metastazei, orbi, fără mâini, fără picioare, cu mari dureri. Asta pentru că au fost pecetluiți cu cancer. Și mai presus de toate acestea, tratamentul cu chimioterapie, unica lor salvare, le dădea mari dureri.

Astăzi vreau să povestesc doar despre două imagini care mi s-au imprimat adânc în minte și suflet, cu două fetițe, una micuță, alta adolescentă. Cea micuță umbla pe holul secției de Oncologie conectată la aparate și mereu ținută de mână. Ce m-a marcat a fost bucuria ei când m-a văzut.

Mi-a zâmbit profund și mi-a spus: „Eu sunt fericită mereu. Plâng doar când îmi pune tratament. Dar apoi mă bucur din nou.”

Reacția mea a fost să mă întorc cu spatele și să plâng. Mereu îmi răsună în minte vorbele ei de înger.  Viața mea și acțiunile mele au luat o altă întorsătură de atunci. Mereu mă întreb: „Eu ce motive am să fiu tristă?” Pentru o vorbă urâtă, pentru că e luni, pentru că, pentru că… și sute motive de nimic care nu se compară cu situația acelei fetițe. Nu știu dacă astăzi mai trăiește sau nu, dacă boala i-a curmat viața, dar știu că în inima mea va rămâne o imagine vie pentru tot restul vieții.

Cred că noi, oamenii mici, ne plângem pentru nimicuri, suntem nemulțumiți pentru ce nu avem și uităm să prețuim ceea ce avem. Oamenii mari sunt fericiți chiar și atunci când viața îi pune la pământ. Pentru ei, orice lucru mic este un motiv de a-și lăsa chipul să râdă.

Cu cealaltă fată adolescentă am avut o relație mai strânsă pentru că era colega de cameră a lui Tudor pe secția de Oncologie. Pe ea o voi ține veșnic în memorie. Mă raportez la trecut pentru că boala i-a curmat viața. M-a afectat mult vestea, dar m-am bucurat că am putut face parte, măcar puțin, din trecerea ei grăbită printre ani.Era o fată minunată, optimistă, cu dorință de viață. Mereu ne încuraja și se bucura să ne vadă.

Datorită ei și tuturor acelora care văd bucuria dincolo de durere, viața mea a început să aibă sens. Am învățat că trăim doar atunci când iubim, râdem și credem. În rest, doar ne imaginăm că trăim.

Dacă vrei să înțelegi sensul vieții trebuie să vizitezi secția de Oncologie. Toți la fel, cu capetele lipsite de păr și pielea galbenă, îți vor aminti că viața e mai mult decât lucruri materiale. Viața e despre fericire și speranță.

Ei, cei de acolo, care au viața pe un fir de ață, trăiesc cu adevărat, prețuiesc toate clipele și sunt aproape de Dumnezeu. Noi, restul trăim doar o umbră a ceea ce înseamnă viața. Trecem prin ea fugitiv și fără sens.

Te încurajez să te oprești și să zâmbești, să îi mulțtumești lui Dumnezeu pentru tot ce ești și ce ai.

• Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Credință zilnică sau una de Duminică?
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
• Ascultați radio pe aplicația din Google Play. Link aici.
• Ascultați radio pe aplicația din App Store. Link aici.

Poate nu înțelegi prea bine întrebarea, dar cu siguranță ai trecut prin ambele la un moment dat în viața ta. Așa cum sunt urcușuri și coborâșuri în orice domeniu și aspect al vieții noastre, așa este și în viața de credință.

Mulți suntem învăluiți de grijile acestei lumi și purtăm cu noi poveri. Îngrijorarea apare la orice pas, însă depinde de noi dacă alegem să-i dăm curs. Ne lăsăm purtați de problemele de la lucru, de problemele din familie, ne preocupăm de fiecare lucru ce trebuie rezolvat imediat și uităm să ne oprim. Ajungem Duminica la biserică și realizăm că doar acolo în acele 2 ore, putem avea parte de liniște. Că doar acolo Îl găsim pe Dumnezeu. Iar El ne privește, ne-a purtat pe brațe în timpul săptămânii, prin toate grijile și ne-a adus la sfârșitul ei în casa Lui. Iar tot ceea ce Dumnezeu te întreabă la final, este: ”Pentru mine ce ai      făcut ? Mie ce Mi-ai oferit în această săptămână? Cât ai dat pentru mine?”

Sunt oameni ce vin la biserică când e o sărbătoare și bine fac, dar până la următoarea nimeni nu-i mai vede. Oameni ce se pierd pe drum. Oameni pentru care lipsitul din biserică, lipsitul de la serile de rugăciune, de la întâlnirile de grup, duc la o excepție repetată ce devine în final un obicei. Oameni care uită o zi, două să citească Cuvântul din ”lipsă de timp” , din alte preocupări, rămânând la finalul anului, cu Biblia prăfuită pe noptieră.

Ce e interesant la Dumnezeu este că El nu-ți vrea banii, nu-ți cere bogății și nu ți cere imposibilul. Tot ce își dorește este timpul tău. Un lucru ce nu costă nimic și totuși e atât de greu de oferit.

Ce alegi să faci cu timpul tău? Cui alegi să-l dedici? Pentru ce scopuri îl folosești? Spre zidirea ta sau a celor din jur? Spre slava Cerului sau spre plăcerea lumii? Cu toții avem de ales astăzi ce dorim să facem cu timpul ce ne stă în față. Cu toții avem de ales ce fel de credință dorim să trăim: o credință zilnică sau una de Duminică.

Credința cere fapte. Fapte zilnice. Cel mai important lucru este măsura în care rămânem consecvenți faptelor. Dacă se vede zilnic, sau e o credință de o zi, e o credință de nevoie sau una de Duminică?

”Tot astfel și credința, dacă nu are fapte este moartă în ea însăși”. Iacov 2:17

• Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Dacă mori, unde îți va fi îngropată inima?
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
• Ascultați radio pe aplicația din Google Play. Link aici.
• Ascultați radio pe aplicația din App Store. Link aici.

Cui apaține inima noastră? Va fi îngropată în Dumnezeu sau în Pământ?

Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. – Matei 6:21

Deseori ne concentrăm pe lucrurile noastre, pe problemele noastre și facem din ele o prioritate a vieții, motivul principal pentru care trăim. În trecerea noastră grăbită, trebuie să ne oprim puțin și să medităm la acest verset lăsat de Mântuitorul: unde este comoara noastră, acolo este și inima noastră.

Dacă suntem sinceri cu noi înșine descoperim că acea comoară a noastră înseamnă fericirea noastră, lucrurile care ne bucură, locul de muncă, școala, viitorul în care investim. Iar pe Dumnezeu îl scoatem din ecuație și îl așezăm la final de listă, duminica sau la întâlnirile de tineret.

Nu am învățat să îl facem o prioritate pe Dumnezeu pentru că inima noastră nu aparține în totalitate Lui.

Am putea spune că mergem la biserică, ne închinăm, cântăm, facem un bine..Dar oare doar atât înseamnă să ne găsim comoara în Dumnezeu? Ei bine, avem nevoie de mai mult de atât, avem nevoie de o inimă tăiată împrejur.

Tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh – Romani 2:29

Suntem chemați să ne tăiem inima împrejur. Să tăiem orice rău care vine asupra ei ca să o doboare, orice gând egoist care ar putea face lucrurile noastre prioritare să troneze în viața noastră, orice gând care ar contamina templul lui Dumnezeu. 

Când inima ne este tăiată împrejur știm că ea aparține Creatorului. Atunci nu mai avem voie să iubim viața noastră mai mult decât pe Dumnezeu. Nu mai putem trata superficial legătura noastră cu El.

Mai mult de atât, vom fi pregătiți de lucrări mai mari. Inima ne va fi curățită ca să Îl putem vedea pe Dumnezeu acolo unde alții nu pot și Îl vom auzi atunci când alții nu reușesc. Și toate acestea nu pentru că am fi noi prea speciali, ci pentru că am fost gata să ne căutăm comoara Adevărată, unde să ne așezăm și inima.

Inima care este centrul ființei noastre are nevoie de o comoară veșnică,  nu de una trecătoare..

• Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Cum stai cu solitudinea?
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
• Ascultați radio pe aplicația din Google Play. Link aici.
• Ascultați radio pe aplicația din App Store. Link aici.

”Găsește-ți liman în solitudine și astfel Îl vei afla pe El în tine.” – Teresa de Avila

Această teamă de singurătate e atât de actuală. Tot mai mulți oameni își exprimă această frică de a nu rămâne a nimănui, frica de a dormi singur, frica de a începe ceva pentru prima dată de unul singur, frica de a nu avea  pe cineva alături. Frica e unul dintre cei mai mari dușmani cu care ne confruntăm. Frica e arma diavolului.

Iar din această frică, mulți intră în tot felul de anturaje greșite. Anturaje alese din grabă, din dorința de a simți o prezență în jur. Anturaje ce nu sunt întemeiate după principiile biblice. Ci anturaje făcute pe niște alegeri conduse de frici.

Frica de singurătate ne face să cădem într-o groapă de unde nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Uităm promisiunile Lui și ne gândim că nimeni nu ne va putea salva. Renunțăm înainte să începem să luptăm, asta pentru că nu am ales conducătorul potrivit.

Solitudinea poate însemna o liniște lăuntrică, o împlinire sufletească și un refugiu dacă o folosim cum trebuie. Să nu uităm că Isus a ales de mai multe ori să experimenteze această solitudine mai ales când mergea SINGUR în locuri pustii.

”Iar El se ducea în locuri pustii și Se ruga.” Luca 5:16

Gândește-te la momentul de dimineață când poți bea o cafea în liniște privind cerul, când seara poți bea un ceai cald și citi o carte. Aceste momente de solitudine ar trebuie să te împlinească. Să găsești plăcere în ele.

Lasă-te condus de această liniște, lasă-te transformat și ea te va conduce la solitudinea adevărată. Profită de fiecare moment de singurătate în loc să-l privești ca un chin, ca o pedeapsă. Relaxează-te, aliniază-ți evenimentele viitoare, fă ordine în gânduri. Apropie-te de Dumnezeu.

Alege ca momentele tale de solitudine să I le oferi lui Dumnezeu. Pe mașină, pe drum spre locul de muncă, în timp ce gătești sau faci o baie în cadă, alege să vorbești cu El. Valorifică orice secundă pe care o ai comunicând cu Dumnezeu, povestește-i despre ziua ta și apoi întreabă-L cum se simte, fă din solitudine momentul tău de împlinire, fă din asta un dialog continuu între tine și Dumnezeu.

• Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Cedează .
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
• Ascultați radio pe aplicația din Google Play. Link aici.
• Ascultați radio pe aplicația din App Store. Link aici.

CEDEAZĂ.

Cedează totul în mâna Lui. Dă drumul din brațele tale acelui bagaj plin de griji, de întrebări și de frici. Lasă ca acel bagaj să cadă și să fie prins de mâinile Celui ce poate rezolva totul. Desprinde-te de tot ce îți aduce tristețe. Eliberează-te de ele. Dumnezeu le poartă și le-a purtat mereu pentru noi. Ce mare binecuvântare! Ce dar nemeritat! Să știi că nu ești singur. Să știi că nu e treaba ta să cauți soluții ci e treaba Lui. Că abia așteaptă să cedezi controlul și să-L lași să-și facă lucrarea. Dumnezeu e în controlul tuturor lucrurilor.

Suntem dependenți de a avea totul în mâinile noastre. De a cunoaște totul. Însă, nu asta vrea Dumnezeu de la noi. Nu la asta suntem chemați. Cedează-I totul. Vrea să vadă încrederea noastră față de El. Vrea să știe că umblăm prin credință. Să ne oprim din frământarea noastră și să ne încredem mai mult în El. Ne-a promis că va fi cu noi. În orice circumstanță, în dureri, griji și îndoieli, nu ne va lăsa. Ne va purta pe brațe cu atâta grijă. Iar pentru asta nu trebuie să faci ceva special. Trebuie doar să accepți. Să-L lași să-și ducă la bun sfârșit lucrarea ce a început-o în tine. Să accepți îmbrățișarea Lui și purtarea de grijă.

”nu^* te teme, căci^** Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” Isaia 41:10

E Unul ce poate să-ți ia durerea. Care poate aduce eliberare, vindecare. Care se poate atinge de mintea ta, de trupul tău și poate aduce curățire. E Unul ce poate fi alinarea ta în momentele grele. Când crezi că nu-i nimeni în jur, când te simți aruncat într-o parte, la voia întâmplării, e Unul ce știe de ce te afli în locul acela. El ți-a pregătit de mult drumul și doar așteaptă să pășești pe el prin credință.

Lasă-te folosit. Lasă-te modelat. Și vei vedea cum vor curge binecuvântările peste tine. Cedează în fața Tatălui.

• Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Cine îți umple golul? .
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
• Ascultați radio pe aplicația din Google Play. Link aici.
• Ascultați radio pe aplicația din App Store. Link aici.