PASUL 1: HR-ul
O să fiu mai succint, pentru că a trecut aproape un an de când am fost acolo. Am trecut cu bine de HR. M-am înțeles de minune cu Raluca S. și eram pe aceeași lungime de undă. M-a întrebat de trecutul meu, a scanat CV-ul din aproape în aproape, am discutat despre preferințe și neplăceri și am atins câteva chestiuni filozofice despre cum funcționează o echipă de programare. A “mirosit” rapid că nu-mi surâde ideea de a fi detașat, întrucât locuiam la 10 minute de sediul central.

PASUL 2: TEHNIC
Am hotărât împreună cu Raluca să dau interviul tehnic imediat după cel de HR. Interviul tehnic este destul de informal și nu pot garanta că se aplică la fel pentru toată lumea. Am primit câteva foi de hârtie cu întrebări de la certificările Zend și am fost lăsat singur 20 de minute. Am completat pe-acolo ceea ce părea corect (cine s-a antrenat pentru certificări Zend știe că o parte din întrebări sunt făcute special pentru a te induce în eroare și, dacă nu te pregătești înainte și ești căzut din plop așa cum eram eu, n-o să le ghicești). După vreun sfert de oră am început să caut pe telefon răspunsuri pe la întrebările ciudate, dar mi-am dat seama că doi ochi amuzați mă priveau în ceafă, pe geamul de la usă. Era cel care îmi dăduse foile, pe care o să-l numesc Răzvan, căci i-am uitat numele.

După corectarea rapidă și nesistematică a testului, test pe care au fost destule tăieturi, am început să discut cu Răzvan chestiuni tehnice. O parte din întrebări au fost pe stilul Google (cum alegi un utilizator oarecare din 10 milioane de utilizatori), altele au fost de terminologie (ce este un javascript enclosure, ce sunt css sprites), iar altele legate de practică. Dacă la celelalte interviuri lucrurile merseseră brici, aici mă uitam și mă fofilam la fiecare răspuns.  Din cele 5-6 interviuri la care am fost, TechTeam Akela a fost singurul la care m-am simțit ca și cum n-aș trece interviul. Ei zic că am fost ok, mult peste medie, dar eu m-am simțit mult mai prost decât la celelate interviuri.

CONCLUZIA
Clientul final avea nevoie de un om pe Zend, iar eu nu lucrasem decât cu librării de la Zend (Youtube APIs ș.a.). Aveam destulă experiență MVC, dar Zend-ul nu era punctul meu forte. Pe deasupra, urma să fiu detașat în codrii Crângașiului, iar asta nu era deloc încântător. Așadar, nu am obținut job-ul.

Se pare că făcusem o impresie bună Ralucăi, pentru că a încercat ulterior să-mi găsească un post intern. M-a sunat după două săptămâni să mă întrebe dacă mă interesează altă poziție, de data asta fără framework-uri MVC (subliniez faptul ca sunt innebunit după MVC, iar Zend era minusul meu, nu MVC-ul).

SFATURILE MELE
Înainte de interviu căutați câteva resurse pentru postul pe care aplicați. Încercați să rețineți majoritatea termenilor și să îi conectați bine cu modul în care funcționează. Dacă găsiți un top al întrebărilor pentru domeniul respectiv (java, frontend development), o sa vă fie de mare folos. Bineînțeles, experiența e cea mai importantă, iar ceea ce eu vă spun e doar ceva care vă ajută să faceți o impresie mai bună. Pentru PHP nu strică să faceți puțin Zend-training.

Firma e un loc bun în care să vă dezvoltați, să interacționați cu multe proiecte și, destul de important, să avansați în carieră. Succes!

De ce scriu despre politică și societate?
Pentru că, dacă nu sunt eu cel care scrie, va fi altcineva.  Când vezi câte inepții pot debita unii formatori de opinie te gândești că trebuie neapărat să îi contrazici. Uneori mai și greșești, dar a tăcea nu e o soluție. Așa cum spunea un autor anonim, există ceva mai rău decât oamenii rai: indiferenta oamenilor buni. Putem să ne tăvălim în continuare în mizerie sau putem încerca să facem mediul în care trăim mai curat. De asta scriu.

Biserica Greco Catolică ia atitudine

Singura instituție de care am auzit să ia atitudine e Biserica Greco Catolică, prin vocea Responsabilului COMECE† Dr. Virgil Bercea:

“Denunţăm decizia Real România de a deschide magazinele pe 25 Decembrie şi 1 Ianuarie, fiind singurul retailer din Romania care face acest lucru. Real vrea să beneficieze de un avantaj competitiv nedrept faţă de competitorii săi. Aceasta va determina şi pe alţi retaileri din România să-şi deschidă magazinele, lucru care este de neacceptat.”. Sursa: citynews.ro

“Să nu se bage biserica, că suntem laici”
Chiar și ONG-ul ACCEPT are dreptul să dea comunicate când se întâmplă ceva anti-homosexualitate. Democrația îi dă dreptul bisericii să-și exprime opinia, iar cine o ia în seamă, bine. Cine nu o ia, tot bine.  Atât timp cât Crăciunul e sărbătoare națională, e datoria statului să-l reglementeze. Dar orice altă organizație (a se citi biserică) are dreptul de a exprima o opinie care să definească direcția grupului pe care-l reprezintă. E o rușine că celelalte biserici (ortodoxă și evanghelică) nu au transmis un comunicat care să susțină poziția bisericii greco-catolice. Sunt de acord că biserica nu ar trebui să fie factor decizional în stat, dar cred că e important să adopte poziții argumentate pentru diferite situații cheie. Apoi, dacă are destulă influență asupra conducerii, nimeni n-o împiedică să-și impună ideile.

“În țările civilizate…”
Pentru că există tot felul de deștepți care vorbesc de vest ca de rai, fără să fi fost vreodată acolo sau să fi înțeles funcționarea vestului, o spun repede: în țările civilizate supermarketurile se închid devreme, iar duminica sunt închise. De sărbători bate vântul oriunde. Lucrul ăsta e valabil pentru toate magazinele, fapt care îi obligă pe  oameni să-și facă provizii. Același fapt îi obligă pe patroni să nu chinuie angajații. E simplu: nu se discută, duminica e închis și cu asta basta. Zi de odihnă. Până acum câțiva ani, în Germania, era obligatorie până și închiderea magazinelor la ora 18:30 (în timpul săptămânii!). În România, ospătarii de la La Mama Romană servesc la 11 noaptea, deși sunt leșinați și terminați de oboseală. Din punctul meu de vedere asta înseamnă respect pentru piața muncii și, mai mult, ordine în societate. Nimeni nu se va văita cu fraza: “Dacă eu muncesc la 9 seara, să muncească și leneșii ăia…”.

“Dacă nu le place, să-și găsească alt loc de muncă”
Statul nu îi protejează. Cunosc firme în care angajații sunt tratați ca niște gunoaie, dar oamenii respectivi nu au alternativă. Dacă unii dintre cititori se cred mai deștepți sau au impresia că sunt geniali și ar putea să-și găsească ușor un loc de muncă, gândiți-vă că ai voștri copii poate nu o să aiba aceeași șansă. Poate nu o sa aibă aceleași oportunități sau poate chiar nu o sa fie la fel de inteligenți. Ei ar putea să lucreze la Real. Iar pe ei, la fel ca acum, nimeni nu-i va proteja.

Într-un final, felicit inițiativa Bisericii Greco Catolice și îmi doresc ca instituțiile să înțeleagă rolul pe care-l au.

Mă bucur că vechea generaţie de actori şi cântăreţi rezistă sau au rezistat (Arşinel, Stela Popescu, Stela Enache, etc). E frustrant, într-adevăr, când tot felul de noi formaţii au succes şi nu ne dăm seama cum e posibil. Tot la fel de frustrant e când eşti dat la o parte de pe scenă, iar muzica e viaţa ta. Frustrant atunci când nu mai poţi să ai bucurie în ceea ce faci, pentru că nu ţi se mai dă şansa să o faci.

Se spune despre Mădălina Manole şi Mălina Olinescu că s-au sinucis şi pentru ca să fie în centrul atenţiei după moarte. În cazul Mălinei, a lăsat în urmă o familie şi (poate) un iubit marcat pe viaţă. În cazul Mădălinei, un copil creşte fără mamă, într-o înşiruire grobiană de scandaluri. Eu cred prea puţin în procentul atenţiei din motivaţia lor: mai degrabă motivul unui astfel de gest e lipsa bucuriilor, lipsa entuziasmului, lipsa oricărui succes. În calitatea lor de artiste, putem presupune că au avut un suflet sensibil şi profund. Dar suftelele sensibile şi profunde îşi găsesc greu oameni cu care să discute şi alături de care să se dezvolte. Citez o vorbă veche (1 aprilie 1873): Totuşi este trist în lume… (Eminescu).

Oricum, dacă printre motivaţiile sinuciderii se află şi publicitatea, oamenii ca mine dezvoltă o reticienţă la auzirea numelui persoanei. Ezit acum să dau click pe link-uri cu Mădălina Manole, iar despre Mălina Olinescu nu voi afla niciodată ce melodii a cântat. Sunt curios? Puţin. Vreau să aloc timp pentru asta? Prima impresie spune că nu.

Înţeleg, de pe urma sinuciderii lor, că au fost la capătul puterilor înainte de moarte şi am compasiune pentru asta. Înţeleg tristeţea profundă şi doborâtoare, aşa cum înţeleg efectele alcoolului asupra minţii. Dacă le-aş fi cunoscut în persoană, aş fi regretat că nu am încercat să le salvez, aşa cum sunt blamaţi apropiaţii Mălinei? Poate că da, dar probabil că nu. Când ai copii şi oameni apropiaţi, sinuciderea e o laşitate, indiferent de problemele care te înconjoară. Când nu ai pe nimeni, sinuciderea poate fi un act de curaj sau nebunie. Dar niciodată nu va aduce admiraţie, iar timpul şi privirile îndreptate asupra ta după moarte sunt de scurtă durată. În plus, pentru a te bucura de atenţia primită după moarte trebuie să crezi în viaţă de apoi. Dar, conform cu mai toate religiile, viaţa veşnică nu este primită dacă îţi sfârşeşti viaţa de aici prin sinucidere. Dacă Mălina s-a sinucis cu gândul “lasă, măcar aşa o să vă îndreptaţi privirea către mine” (sentiment dorit de orice copil), nu şi-a atins scopul. Pentru că nu cei dragi s-au apropiat de ea, ci doar o presă în căutare de subiect.

Sursă foto: de pe Facebook, nu știu cine e autorul.

Cum prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul, ce s-ar întâmpla dacă mâine presa din Olanda ar rămâne fără subiect și ar publica pe prima pagină apropourile lui Băsescu? Să bănuim că un grup de funcționari olandezi, din mândrie națională, ar începe să saboteze cetățeni români fără vină: pe aeroport, la locurile de muncă, pe stradă? Amsterdam e foarte cosmopolit și deschis străinilor, iar Băsescu vrea să schimbe asta cu privire la români. Tot Amsterdam e unul dintre cele mai mari puncte de legătură (din punct de vedere aerian) la nivel mondial. Ce vină am eu, ca cetățean român cu drept liber de mișcare,  cu sau fără Schengen, dacă un funcționar din Schiphol decide să-mi facă percheziție corporală doar ca să dea peste nas unui președinte care a oprit tirurile în vamă? Adică să răspundă cu aceeași monedă.