BizDev – Prescurtare de la Business Development – sunt acei oameni care se ocupa cu proiecte interne, strategice, care sa creasca compania. In diverse companii oamenii acestia au diverse prioritati, dar in general ei se ocupa de aparitia unor proiecte/produse noi in portofoliu. Discuta cu clienti, cu furnizori, cu orice fel de parteneri si vin cu recomandari de produse/servicii/parteneriate noi.

CorpDev – Prescurtare de la Corporate Development – sunt oamenii care decid achizitiile de noi companii. Ei primesc (in general de la cei de mai sus – BizDev) o lista de prioritati pentru anul in curs. Adica li se spune ca trebuie sa dezvoltam noi produse in directiile X, Y si Z. Iar CorpDevii se uita in stanga si in dreapta sa vada oportunitati de a cumpara mai eficient decat dezvoltarea inhouse.

M&A – Mergers & Acquisitions – denumire mai veche a celor care cumpara companii. Sunt mult mai putin implicati in latura de business a deciziei de achizitie, ba chiar in general nu sunt implicati de loc. Ei negociaza pretul si contractele. In general sunt oameni de finante si negociere.

Ca o concluzie, daca vrei sa faci afaceri cu o companie iei legatura cu un BizDev. El are toate cunostintele legate de strategia de viitor a companiei, te va indruma exact ce anume sa faci pentru a putea lucra impreuna. Odata proiectul comun realizat sau planificat, daca exista dorinta proiectul se poate transforma intr-o colaborare mai stransa sau poate trece in gradina lui CorpDev.

• Cheltuielile se dilata miraculous astfel incat sa foloseasca toti banii disponibili – Valabil si cu spatiu de acasa, indiferent cat de mult ai – el se va umple;
• Banii existenti creeaza un fals sentiment de securitate si aduc compania intr-o zona de confort. Am mai scris despre asta aici;
• Banii te fac sa incerci sa aduci in companie oameni “seniori”. In general acestia sunt scumpi, fara vlaga, poate doar norocosi ca la un moment dat au fost in locul potrivit;
• Ajungi sa fii dependent de consultant si alte tipuri de experti;
• Si, in general, banii te fac sa crezi ca lucrurile se intampla in serie (incercand sa le faci perfect, dar pierzand imens de multe resurse), cand de fapt lucrurile se intampla in paralel.

Comentariul meu este ca antreprenoriatul nu este un proces care sa poata fi pus in proceduri si sume. Este, de fapt, o lupta continua si o explozie de energie si tenacitate. Mesajul nu este “nu cautati finantare”, ci “atentie ce faceti cu banii!”

(nu stiu daca exemplele sunt relevante, stiu ca Dragos a iesit din Flamingo mult inainte de probleme, presupun ca si sotii Fughina. Acceptati va rog numele respective cu titlu exclusiv scolastic. Sunt convins ca exista exemple mai bune.)

Revenind si la primul subiect – ma gandesc din nou la exemple din state: oameni care au nevoie de bani se duc si muncesc la macdonalds, in benzinarii, plimba catei prin parcuri. Si in fiecare din aceste ipostaze fac treaba pe care trebuie sa o faca, iar cei din jur apreciaza ceea ce fac. Fara indoiala ca ei lupta sa creasca, sa-si gaseasca alt job, dar cata vreme nu exista altul – cel actual plateste facturile. Si nu odata (chiar am si aici un exemplu foarte apropiat), dupa ce ai frecat podele la macdonalds poti ajunge Senior VP la o supercompanie. Ma intreb din nou: oare noi nu putem accepta ca intr-o situatie de criza personala, orice job este bun? Si odata avut, el trebuie facut bine, nu ca un serviciu pe care i-l faci angajatorului? Iar cei din jur pot oare accepta demnitatea celui care munceste, fara a-l privi de sus? Angajatorii pot la un moment dat sa se desprinda si sa recunoasca talentul real, poate ascuns intr-un tanar care momentan spala vasele?

Intrebari grele pentru mine, nu am raspunsurile general valabile. Dar cred ca sunt din acele intrebari la care trebuie sa ne raspundem fiecare dintre noi la un moment dat, gandindu-ne macar un pic la demnitatea si respectul fata de o munca bine facuta.

OK, cred ca am evanghelizat suficient ideea in sine. As face un scurt sumar al materialului respectiv, desi sugestia este sa cititi ppt-ul complet. Atentie ca se refera atat la companii mici, cat si la multinationale. Grija mare la ce parti anume luati din el.

Deci, in viata reala, care-i treaba? Adun 5 oameni destepti si experimentati care sa se uite din cand in cand la companie si sa ajute non-operational acolo unde este cazul. Rolul lor nu este in nici un caz executiv, zi de zi, ci mai mult strategic si de supraveghere/ajutor. Si cine este cel care aduna oamenii astia? In mod ideal CEOul, caci lui/ei ii este de cel mai mare ajutor. Insa, dat fiind ca perceptia CEOului este ca BoD =  control, acesta va rejecta in mod natural ideea. Atunci rolul de a construi BoDul si a convinge CEOul ca e pentru binele lui revine actionariatului. OK, am gasit/convins cativa oameni sa faca parte din BoD. Ce urmeaza? Ne vom vedea lunar (pentru dimensiunea companiilor medii…), in fiecare meeting discutand chestiuni “standard”, legate de bunul mers al companiei. Setam niste KPI (Key Performance Indicators), prezentam eventual in fiecare luna alt department… de aici vor iesi idei bune, din care CEOul si alti participanti la Boarduri (din interiorul companiei) vor trage eventual invataminte utile. O data pe trimestru discutam lucruri mai de sus – planul strategic, unde suntem in planul anual; la jumatatea anului ne uitam la strategia de pozitionare, client, tehnologie, iar anual discutam business plan, politici si proceduri, revizuim Boardul in sine. Dincolo de astea insa Boardul discuta oricand este nevoie de o idee sau o solutie. Sau de confirmarea unei idei sau solutii.

Cum anume facem? Responsabilul cu mecanica BoD este CEOul. Inainte de meeting el/ea trimite pachetul de informatii necesare intalnirii, cu subiectele de discutie. CEOul trebuie sa preia acest BoD ca pe un task important si sa-l urmareasca ca atare. Pregatire, follow-up, feedback, implicare, etc… Directorii trebuie sa aiba timp sa se pregateasca cu pareri legate de subiecte, altfel nu vor fi eficienti. Si trebuie sa poata spune daca mai au nevoie de ceva. Si, cum ziceam adineauri, trebuie gestionati ca o echipa din companie.

Ce discutam obligatoriu? Facem la inceput o lista de KPI care trebuie prezentati mereu si explicati. In general acestia (indicatorii) sunt in special de tip financiar, dar in functie de caz pot fi altminteri.

Alte intrebari pe care le-am intalnit in timp:

Q: Directorii sunt platiti sau nu?
A: Cei independenti da, cei care reprezinta actionarii in general nu. Companiile tinere (startups) vor prefera probabil sa aduca Directori neplatiti, de multe ori chiar din interiorul companiei, mai ales dintre  founders.

Q: Directorii au vreo responsabilitate pe bune? Adica daca lucrurile nu merg, ei raspund cu ceva?
A: Compania ar trebui sa-i apere pe directori la fel ca pe orice angajat impotriva potentialelor atacuri din afara. Ei raspund in fata actionariatului cu un job bine facut. Reaua intentie se pedepseste, bineinteles. Un director bun este acela care atunci cand vede ca lucrurile nu merg bine in companie se ridica si spune acest lucru.

Q: Daca firma nu merge e vina CEO sau BoD?
A: CEO, fara indoiala. BoD este un instrument in mana CEO. Si un instrument de control in mana Actionarilor.

Q: Unde gasesc Directori?
A: La fel ca angajatii – ii gasesti prin relatii, prin head-hunters. Director in Board in general este chiar un angajat al companiei. La inceput actionarii vor prefera sa fie ei insisi si eventual doi-trei prieteni mai destepti

Q: Cat timp isi aloca un Director pentru compania respectiva?
A: Pai, 3-4 ore pentru intalnirea in sine, inca 3-4 ore pentru studiul materialelor. Probabil, daca este folosit bine, inca 5-6 ore pentru introduceri, consultari cu altii… Deci una-doua zile pe luna.

Q: Cat timp ar trebui sa-si aloce CEO pentru BoD?
A: Daca vrea ca echipa BoD sa fie eficienta, CEO ar trebui sa-si aloce 10-20% din timp pentru asta (doua-patru zile pe luna). La fel si CFO.

Asa… asta e un subiect interesant si pentru mine. M-as bucura sa aflu experiente bune si rele, pareri, intrebari, dar mai ales raspunsuri.

1. Compania (ei zic $15k – $25k, probabil ca la noi se poate face cu $1k-$2k – bani proprii, familie)
   • Pas 1: Verifica ideea cu altii – Nu intotdeauna ceea ce tie ti se pare absolut necesar este in realitate relevant pentru potentialii tai clienti
   • Pas 2: Construieste Echipa – E bine sa-ti unesti fortele cu alti oameni experimentati / complementari tie;
   • Pas 3: Construieste un Business Plan – Intelegi piata si cum te incadrezi tu in ea;
   • Pas 4: Numele – Desi pare stupid, numele produsului este unul din lucrurile extrem de importante;
   • Pas 5: Infiinteaza Firma – Asta la noi e mai simplu in teorie, ca e clar ca vrei un srl. In viata reala insa s-ar putea sa fie mai complicat ca la ei .
2. Prototipul (ei zic $100k – $500k, probabil ca la noi se poate face cu $10k – $50k – bani proprii, familie, eventual Business Angels)
   • Pas 1: Ai grija sa nu furi patente – interesant de patentat tehnologia, dar poate vrei sa o faci un pas mai tarziu din motive de costuri. La noi – OSIM;
   • Pas 2: Construieste un Board of Advisors – Formalizeaza reteaua de “prieteni” ai companiei, cei care te pot ajuta cel mai mult;
   • Pas 3: Dezvolta Prototipul – Proces iterativ, prima confruntare a produsului tau cu lumea.
3. Produsul Beta ($500k – $1M, probabil la noi se poate face cu $100K – $200K – Angel Investment, poate un Seed Venture Capital)
   • Pas 1: Angajeaza oameni – aici incepe constructia echipei si a culturii pe care te vei baza in viitor;
   • Pas 2: Creeaza Back-office – spatiu, contabilitate, servere, telefoane, etc.
   • Pas 3: Lanseaza produsul beta in teste – testeaza totul cu oameni reali;
   • Pas 4: Reevalueaza Business Planul – OK, acum sa ne oprim sa vedem ce am facut. Reevalueaza planul in conformitate cu ce ai aflat pana aici.
4. Produsul Comercial ($1M – $3M, probabil ca la noi se poate face cu $200k – $1M)
   • Pas 1: Construieste un nou Board of Directors – Extinde si rafineaza reteaua de prieteni, conform cu nou aflatele necesitati;
   • Pas 2: Dezvolta un Plan de Marketing si Vanzari
   • Pas 3: Vinde! – Fara comentarii

Materialul e interesant de citit (chiar daca din 2006, este inca actual), avand multe amanunte despre actiuni paralele cu fluxul principal (cat, cand si de unde sa iei bani, diverse unelte de care ai nevoie pentru fiecare faza, studii de caz). Ce mi s-a parut interesant este ca arata cateva faze pe care noi le cam sarim, chiar daca de multe ori suntem constienti ca ar fi fost bine sa le facem. Elemente aparent fara insemnatate, ca intelegerea pietei si dimensionarea ei, studiul competitiei, lipsa unui Board of Advisors in jurul companiei, ba chiar de multe ori lipsa unui Business Plan pot fi letale si ucid o idee buna.

Hai bafta…

Cu ce sa-l inlocuiesc? Mai intai, cred ca telefoanele au ajuns la momentul la care sunt acum si computerele – nu conteaza hardware-ul atat de tare, conteaza sistemul de operare si aplicatiile. In acest context, ma uit la cele 4 sisteme de operare existente pe piata acum: Symbian, iOS, Android, Windows Phone7. Ignor cu gratie orice altceva gen Linuxurile penibile de test ale lui Nokia, care probabil ca nu vor avea nici un viitor, sau Blackberry-ul care mie nu imi place deloc – subiectiv. Din cele 4, Symbian probabil ca este pe moarte – concluzionez in gandul meu ca il tin pe lista doar din motive istorice. Out. iPhone4 e ceva de testat, mai ales ca iPad-ul mi-a lasat un gust bun. Da’ cu problemele pe care le are, parca as mai astepta pana in primavara. MS a lansat Phone7, da’ nu sunt inca telefoane cu el. Asteptam cu interes, apoi mai asteptam al doilea patch la el si deci probabil ca la toamna lui 2011 e de luat ceva. Si nici sa iau windows mobile 6.5 nu se pune problema, acum la sfarsit de drum. Ramane Android – sistem de operare aparent matur, nu se intrevede nici o versiune majora anul asta, nu prea mai are buguri consistente. Problemele acestul sistem de operare sunt a) Google a inchis gama Nexus – oare de ce? Si b) cata vreme interesul lui Google in a dezvolta acest sistem de operare este non-financiar, ci exclusiv atragerea de clienti in sistem, ma intreb cat timp va fi sustinut. Nu cred ca un produs free poate rezista mult… Ma rog, avand in vedere faptul ca toata lumea vorbeste de el iar eu nu stiu despre ce e vorba, zic ca e momentul sa incerc.

Android, dar ce hardware? Citesc un pic si ma opresc la HTC Desire si Nexus One, ca fiind aparent varfurile de lance. Nexus e pe duca, asa ca ramane clar HTC (de povestit odata si despre compania asta, extrem de interesant cum au reusit in 10 ani sa devina din nimic – cineva, si care sunt planurile lor pe mai departe).

Deci caut sa cumpar: piata libera 2000 de lei, sun la Vodafone – 300+ Eur. Daca prelungesc contractul 250, daca pun internet 150 (amanunt simpatic – aveam internet de 3 ani, la 17 Eur…. Acum l-am mutat la 7 Eur. Fraier eu ca nu m-am interesat intre timp, cum o sa ma sune ei sa-mi zica ca s-a ieftinit???). OK, in 2 ore aveam jucaria. Internet, sincronizare cu Exchange si Axigen in 10 minute. Great.

Comentarii dupa 4 zile de utilizare:

OSul e bine facut, usor de inteles si folosit. Foarte amplu insa, mai ales in comparatie cu iOS. Setari foarte multe, ceea ce iti da flexibilitate, dar complica viata semnificativ. Partea de telefon este usor de folosit, aplicatii sunt multe si pentru orice. Mult mai “Free” dacat la iPhone. Posibilitati de securizare semnificativ mai bune decat iOS (dar cine le foloseste? ). Hardware - se misca foarte repede, ecranul e OK. Incarcator microUSB standard, mufa casti de 3.5.

Din problemele pe care le-am intalnit: cea mai mare este confuzia intre “google account” si “gmail account”. Caci, la fel ca la iPhone/iTunes, ca sa ai acces la aplicatii ai nevoie de un cont google. Asa zic ei si asa scrie si in ecranul de login. Dar nu-i adevarat, iti trebuie un cont gmail. Eu am un cont google pe o adresa de mail alta decat gmail, cont pe care il folosesc la greu in toate aplicatiile google, inclusiv (important) sa ma loghez WiFi prin aeroporturi in spoturi sponsorizate de google. Dar aici nu merge – a trebuit sa-mi fac un cont gmail. Care a inceput sa sincronizeze – si pare ca nu am ce-i face sa-l opresc – mailuri cu telefonul. Si nu vreaaaaauuuu!

Despre hardware, singurul inconvenient important este ca in mod standby, tastele de volum modifica volumul soneriei. Ajungand pana la a-l pune pe silent daca dai jos de tot. Si tastele de volum sunt exact locul de unde tii telefonul. Asa ca mi s-a intamplat in 4 zile sa pun din greseala telefonul pe silent de doua ori, m-a sunat sotia si nu am raspuns . In plus, ma rog, eu nu inteleg de ce iti trebui trackball langa un touch screen…

Deci, una peste alta – multumit.

Later edit – dupa o luna:

Probleme aparute:

1. Aplicatiile nu se inchid. Niciodata daca nu pui o aplicatie speciala. Asa ca te trezesti cu muuuuuuuult trafic. Eu l-am luat in plin a doua zi de HTC, in strainatate, am cheltuit 200$ pe internet absolut aiurea. Deci un Task Killer e absolut necesar, desi mi se pare stupid. Acum cu noul update este si mai complicat.

2. Nu poti seta orasul curent. Aparent de nicaieri. Asa ca daca vrei sa setezi ora si el nu se prinde de la retea, ai o problema.

3. Are o mare problema de sincronizare a calendarului cu Exchangele. Eroare: “Client/Server conversion error”, amanunte aici.

4. Lipseste o aplicatie pentru Linkedin. Promisiuni sa vina.

Inca multumit, dar mai moderat.

• Intelegerea motivelor personale;
• Alternative de monetizare – Exit, IPO, Merger, Grow, Management Buyout, Refinancing, ESOP, Liquidation – Intelegerea tuturor si alegerea optiunii corecte;
• Echipa care sa te ajute – Legal advisor, Accountant, Expert in taxe, Consultant Financiar;
• Ce ai de facut inainte, in pregatirea unei tranzactii – Corporate Governance, BP, Valuation, Tax planning, Exit Marketing Strategy, Timing, Contingency Plan;
• Gestionarea tranzactiei in sine – Proces Competitiv sau Oportunitate, Due Dilligence, Oferte, Structurare, Termsheet, SPA, Negociere.

Am spicuit din cuprins, dar cartea cu totul este extrem de interesanta: pune intr-o perspectiva mai sus decat “for dummies”, dar mai jos decat un curs MBA toate notiunile legate de exit. Atat cele Hard – definitii, sfaturi, cat si cele Soft legate de deciziile grele din viata unui antreprenor. Una peste alta cred ca temele cu care cartea incepe sunt intr-adevar de studiat si aprofundat:

• Un exit de succes este intotdeauna spontan, dar apare ca rezultat al unui proces pregatit cu grija;
• Antreprenorii subestimeaza efortul si necesitatea de planificare necesara unui exit;
• In general este o discrepanta mare intre evaluarea companiei de catre antreprenori si investitori.

Fara indoiala ca Les a scris cartea pentru a se promova si a-si promova compania de consultanta Europhoenix, dar daca compania lui face tot ce povesteste el aici ca e de facut, atunci poate chiar merita. Cartea in tot cazul e un “must read”. Inteleg ca acum o traduce si in toamna va fi disponibila si in limba romana in librarii, dar cred ca mai ales in industria IT a citi o carte despre exit in engleza este un bun pas initial . Oricum majoritatea termenilor nu vor putea fi tradusi…

Exista o zona (aparent mica) de lume (IT-ul din California) care este extrem de informala. In rest insa, toti sunt la costum. Teapa mea ca 90% din contactele mele sunt in zona aceea mica si deci asa m-am format si eu. Acolo (California) nimeni nu poarta costum. Oamenii au eventual o cravata, pe care o poarta o data pe an, ca pe o corvoada. Cea mai formala imbracaminte este pantalon, camasa si haina. Femeile umbla in adidasi (mai nou in flip-flops), la conferinte se sta pe jos – pe mocheta adica. Vorbim intre noi ca si cand am fi prieteni de-o viata inca de la prima intalnire, ba chiar ne introducem cu tupeu singuri – „Salut, sunt Radu, tu cine esti?”. Ajuta mult si limba, in care „you” = „you” . Adica vad un pusti de 20 de ani intalnindu-l pe Bill Gates si intrebandu-l „How are you doing?”, dar nu l-as vedea spunand „Ce faci?” (vs „Ce faceti?”). Toate astea ajuta mult la crearea unei atmosfere in care este important sa comunici cu cei din jur, in care este mai important sa faci decat sa spui, in care este importanta substanta si nu forma, a face si nu a prezenta. Si toata viata mea am fost pozitiv agresiv in a crede acest lucru si a ma comporta ca atare. Cu trecerea varstei (sic! Imi zicea fiica-mea ca toti mosii au o problema filozofica apropo’ de trecerea ireversibila a timpului ) incerc sa pun in balanta si alte aspecte: a) problema de cultura locala si b) locurile in care formalismul ajuta.

Cultura locala – cum ziceam si la inceput, in afara de zona aceea specifica, lumea este la costum. In State pe coasta de est toti sunt formali, in Europa ce sa mai vorbim. Nu pot sa imi imaginez un englez care sa nu inceapa mailurile cu “Dear Mr. Georgescu” si sa nu le termine cu “Best Regards” in cel mai subtire caz. Necum japonezi care sa se poarte informal inainte de 3 zile si doua betii petrecute impreuna (asta daca nu esti femeie, caz in care oricum nu ai nici o sansa ). Si atunci – chiar daca eu cred ca modelul informal si apropiat este mai bun – oare pot oare sa ma risc sa il aplic intr-o cultura care nu il constientizeaza/accepta? Sunt “bun” sau “rau” scriind unui francez un email de un rand in care ii spun “Jean-Francois, we decided to do this. Radu”. Eu cred ca sunt eficient, el poate crede ca sunt obraznic… Oare intr-o astfel de discutie e bine sa fii leader (sa impui tu ritmul si caracteristicile de formalism ale relatiei) sau sa fii follower (sa vezi cum face partenerul si sa faci la fel)?

Locuri in care pana si eu cred ca formalismul poate ajuta – ma gandesc cum ar fi sa intru intr-o banca in Japonia in pantaloni scurti si sandale (ceea ce in Palo Alto chiar este OK…!!!), sau chiar in blugi si camasa… Probabil ca as fi aruncat pe usa afara. Sau poate nu, dar in tot cazul as fi “a total alien”. Oamenii din sistemul bancar au infipt in cap faptul ca costumul este “de bine”. Si mai sunt oamenii care au facut afaceri acum 20 de ani, pe fax, politicos, etc. Daca ii scrii unui astfel de om “Hi Bill…” este posibil sa se streseze (dar oare va renunta la afacerea cu tine?). Eticheta exista inca si poate ca este bine uneori sa nu sari calul. In plus, chiar in zilele noastre exista inca o eticheta unanim acceptata: Ambasadorul este “Excelenta”, regii sunt “Majestate”, etc…. Asta arata ca sunt locuri in care nu iti permiti inca sa fii informal. La fel cu imbracamintea la intalnirile pe a caror invitatie scrie dress code. Nu cred ca este OK sa apari in blugi la un dineu pe a carui invitatie scria “black tie”. Desi, pana la urma….. oare haina face pe om????

O alta dimensiune a acestei intrebari este gradul de birocratie / proceduralizare a unei companii. O companie mica, agila, antreprenoriala sau una mare, proceduralizata? Fara indoiala ca formalismul aici ajuta in garantarea calitatii stabile (nu neaparat bune sau rele, dar stabile) a produselor si serviciilor, dar nu ajuta deloc la inovatie, inventivitate, abilitatea de a schimba… Nicidecum la costuri! Preferinta mea este si aici antreprenoriatul, dar din nou imi fac probleme daca am dreptate sau nu?

Pe de alta parte eu chiar ma stresez daca imi spune cineva “Dl. Georgescu” …. Numele meu este Radu! Si prefer sa umblu in blugi…. sa scriu mailuri scurte si la obiect. Sa ma introduc singur atunci cand am ocazia, decat sa fiu introdus formal de catre un prieten comun, cautat cu grija. Sa spun ceea ce cred, chiar daca nu este ceea ce se astepta in mod formal de la mine.

Anyway, sunt curios de alte opinii - formal sau informal???

Prezent: in anii 2000, Google (si altii, dar sa ne focalizam pe liderii industriei) a inteles ca pentru a detrona pe Microsoft trebuie sa schimbe regulile jocului. Si a mutat o industrie intreaga de pe desktop in internet/cloud. Brusc pasul urias facut de MS cu 15 ani inainte (comoditizarea calculatoarelor) a devenit demodat si utilizarea unor informatii comune, posibilitatea gasirii de informatii utile in baze de date imense a devenit noua paradigma. Un Microsoft imbatranit, inchistat in modelul in care se stie stapan, incercand sa impiedice o evolutie pe care nu o intelege, se lupta cu un Google antreprenorial, in care fiecare proiect este construit de o echipa de 3 oameni, cu bugete practic nelimitate, pe modelul „Flower Power”. Ce face MS? Dupa 2003, cand realizeaza ca trebuie sa accepte batalia si pe acest teren, ne demonstreaza ca nu intelege deloc acest joc: schimba pe rand competitia lui Google din MSN in Live, apoi in Bing (intrebare – stie cineva de Bing? Echivalentul Google al lui MS….). Si relativ repede Google e mai mare ca MS.

Viitor: Viata nu sta pe loc. Ce s-a intamplat in ultimii ani este ca „Social Networking” face furori. Un nou model de stocare a informatiei – bazat pe wiki, blog, retele sociale – ne face sa ne cautam informatie in alta parte: nu in nori, intr-un motor de cautare rapid/complex dar complet imbecil (scuzati…), ci sfaturi intr-o gasca de prieteni, oameni in care potential ai incredere. Si mai ales nu sunt masini… In acest context, Facebook pare sa fie acela care a facut pasul cel mare. Deja lumea este speriata de cata informatie detine Facebook, la fel cum era speriata acum 8 ani de faptul ca Google organizeaza/detine toata informatia internetului. Deja lumea nu mai comunica pe mail, ci pe Facebook (WTF???). Pozele nu se mai tin pe Flickr, ci pe Facebook. Nu mai cautam pe Google, ci pe Facebook. Nu ne mai jucam aiurea, ci pe Facebook. Auch! – pare ca ceva se va intampla in anii 2010!

Cateva comentarii suplimentare:

• Zilele trecute socotea TechCrunch (multumesc deedee pentru informatie) ca in UK vizitele pe Social Networks au depasit deja vizitele de Classical Search.
• Fiica mea ieri: „Dad – zice – poate ma ajuti si pe mine sa-mi fac cont pe FB te rog!” Eu incurajez antreprenoriatul, asa ca ii raspund ca isi poate face singura . Curios intreb „Da’ de ce iti faci?” „Pai ca sa discut cu prietenii!!!!”. Un fel de „D’oh!!! Ce nu intelegi??”. Mail? Are si foloseste de 7-8 ani. La fel YM! Dar – nu, acum discutam pe FB. Macar daca ar fi comod in vre-un fel…. Sau poate am imbatranit eu
• De ce FB in particular? Veti spune ca nu au fost primii si poate nu sunt nici cei mai buni. Da, aveti dreptate: dar nici MS nu a inventat Sistemul de Operare cu ferestre si mouse, si totusi ei au avut succes cu Windows. Nici Google nu a fost primul Search Engine (erau vre-o 15 cand a aparut), nici Youtube nu a fost primul. Un concept trebuie sa se coaca si pare ca FB a prins momentul.
• O ultima obsevatie: MS a avut 15 ani de domnie, Google 10, ne asteptam ca FB sa aiba 5. IveyBusinessJournal zice ca „In 1957, speranta de prezenta a unei companii in S&P 500 index era de 75 de ani. Astazi este de doar 15 ani. Peste inca 10-15 ani, majoritatea companiilor din index vor fi necunoscute.”
• V-am pacalit, mai am una: Este posibil ca investitia de acum 3 ani a lui MS in FB sa fi fost ultima viziune a lui Bill inainte sa paraseasca corabia. Un ultim mesaj pentru cine vrea sa inteleaga: “Baieti, ati ratat o etapa intreaga! Macar fiti destepti si faceti saltul la urmatoarea!”

Una peste alte: Marius, nici mie nu-mi place Facebook! Pot chiar sa marturisesc ca nu il inteleg complet. Nici ca model de business, nici ca utilitate pentru end-user. Dar este clar ca exista.

Later edit: Parerea lui Marius despre subiect, cu care nu sunt in contradictie majora. Dar nici in consens total.

Si te uiti in stanga si in dreapta dupa oportunitati. Aici intervine observatia mea: ai doua atuuri in mana, iar riscul de amestec este foarte mare si periculos: ai bani si knowledge. Cu banii devii investitor, cu knowledge-ul devii antreprenor. Si cel mai bine este sa reusesti sa desparti cele doua pozitii, sa iti alegi una din ele. Cel mai rau este sa gasesti pe cineva cu o idee, care sa te convinga sa bagi banii si apoi sa te apuci de treaba . Din filmul cu „si batuta si cu banii luati”.

OK, deci care sunt alternativele corecte dupa mintea mea:

• Investitor – te uiti dupa oameni care au proiecte in care tu sa crezi, care sa aiba calitatile de a le duce mai departe si care sa aiba nevoie de 20-40% din suma pe care vrei tu sa o investesti (pentru ca nu vrei sa-ti pui toate ouale intr-un singur cos, nu-i asa?). Nu te implici deloc in operational, in zona de antreprenoriat a investitiei tale, asta fiind si motivul pentru care trebuie sa-ti alegi investitia si (sau mai ales) in functie de oameni. Ceea ce ai de facut este sa urmaresti indeplinirea obiectivelor si a KPI-urilor. La cerere fara indoiala ca poti ajuta cu conexiuni sau idei, dar atentie sa nu cazi in plasa de a-ti asuma responsabilitati, caci la sfarsitul anului ti se poate intoarce: nu am facut planul din cauza ta!. Stiu ca aici sunt in maxima contradictie cu Marius, care prefera sa se implice in mod direct si antreprenorial in investitiile sale, dar de asta e viata frumoasa: pentru ca suntem diferiti .
• Antreprenor – Daca ai o idee proprie, un proiect sau un vis de mai multa vreme, ceva in care crezi si iti doresti mult sa faci, atunci este perfect sa iti deschizi propriul business. Banii pe care ii poti investi pentru insamantare te vor ajuta mult. Iar aici trebuie sa te implici la greu, cu manecile suflecate, in fiecare detaliu (modelul Calin Tatomir / CCT). Va fi o singura operatiune si vei miza totul pe o carte.

Sorry, nu incerc sa dau sfaturi unor oameni care se pricep fara indoiala la treaba asta. Am vrut doar sa punctez din nou, ca de altfel si aici, convingerea mea ca lucrurile amestecate sunt gresite. Si sa folosim eventual acest prilej pentru povesti. Si sa ne intrebam daca e un bun moment de a pleca din multinationale… ??? Ne vom intreba mai incolo, in alt post, daca e bine sa investim in idei, sau in oameni, sau in EBITDA…