Filmul abunda de algoritmi extrem de logici, sustinuti prin principii ale fizicii, argumente general valabile – iar daca ignori punctul de plecare fictiv, absolut totul se sustine.

Din nou, nu ma bag sa evaluez jocul actoricesc, tin cont de el doar cand actorii joaca absolut execrabil si ma scot din atmosfera filmului, iar aici nu a fost cazul.

Despre luatul biletelor e alta poveste: am fost la avanpremiera la AFI. Accidental am descoperit tips&tricks cum sa iei supelocuri la un film sold-out fara a avea rezervare facuta. Filmul incepea la 20:30 – am ajuns la 19:50 la ghiseu ca sa aflu ca nu mai sunt alte locuri decat cele rezervate. La ora 20:00 eram in linia 1 si ridicam cele mai bune, cele mai in spate si cele mai centrale locuri ale unor intarziati!

Activitatea de interaction e impartita in mai multe divizii (search, optimizare, trafic, online comms planning, social media comms etc…) si in esenta cred ca mai avem devoie de minim 5 ani ca sa ajunga si Romania la o structura similara – nu vorbesc acum de volume si nr de oameni, ci de organizarea activitatii.

Bineinteles, mi-am bagat nasul prin tot ce s-a putut acolo: am chestionat o groaza de oameni cu intrebari de genul “da’ asta cum si de ce si cu ce”.

Cateva observatii legate de activitatea de online:

- planurile lor seamana cu ale noastre: sunt tot stufoase, insa contin date obtinute cu instrumente care la ei functioneaza
- site-urile lor locale pe care cumpara publicitate afiseaza 1 maxim 2 ad-uri per screen – nici vorba de avalansa de bannere care mai de care mai expandate unul peste altul, cum vedem atat de frecvent in .ro
- campaniile online la ei tin deobicei cca 6 luni – 1 an, si nu cate o luna zburatacita
- KPI-urile sunt raportate in functie de tipul campaniei – acolo CTR-ul nu este simbolul eficientei pe online, ci reach-ul absolut si pe target
- acolo un brief care are ca obiectiv awareness pentru un nou produs, interactiune cu audienta din target si trafic pe site este refuzat politicos si argumentat frumos
- prezentarile lor de strategie, raportarile si toate analizele sunt foarte simple (digerabile de catre oricine), accesibile si concise. Si foarte bine argumentate.

Si niste observatii la nivel de conduita:

- tot timpul cat am stat acolo nu am auzit niciun ringtone de telefon mobil (de cand m-am intors, rusinata, mi-am schimbat sunetul de apel si am redus volumul cu 3-4 liniute)
- mai mult, nu am auzit nici macar un telefon fix (pentru a nu-si deranja colegii, chiar si telefonul fix este pe mute, apelul fiind anuntat prin led-uri si afisaj electronic)
- nimeni nu tipa/zbiara/vorbeste tare, nici la telefon, nici face to face (toata lumea zambeste cand vorbeste, inclusiv la telefon)
- nici casti nu folosesc oamenii aia (cred ca daca as sta acolo mai mult, m-ar ucide linistea aia pana m-as obisnui)
- printre blocurile de langa un santier am vazut in sfarsit si niste animale comunitare: nu, nu erau caini sau pisici, ci iepuri de camp!

Pun pariu ca elementele astea se regasesc in toate domeniile lor de activitate, nu numai media, ci si in viata lor de zi cu zi.

Toate observatiile astea m-au facut sa-mi dau seama ce sunt: un cetatean din lumea a 3a – pentru ca nu tiganii, nu economia de pe marginea prapastiei, nu infrastructura, nu guvernarea, nu saracia ma incadreaza in categoria asta, ci bunul simt.

E minunat sa vezi cum functioneaza o societate sanatoasa la ea acasa, chiar daca e departe de a fi ideala. Minunat de trist.

Pare foarte ilogic si anti-economic, dar explicatia e foarte simpla totusi: munca la comanda (contra unui salariu/beneficiu financiar) este si va fi intotdeauna calitativ mult sub munca izvorata din pasiune.

Cum ar fi ca fiecare companie din Ro sa declare o zi in care angajatii sa faca orice isi doresc, avand autonomie totala?

De fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, este vreo companie in Ro care sa indrazneasca sa faca asa ceva?

Si ma enerveaza conationalii mei care dau in ea cu fiecare ocazie: ca e urata, ca nu stie engleza, cacate si mai cate. Ce legatura au toate astea cu meseria ei? Ce legatura are faptul ca nu stie limba engleza cand o canta ca un englez nativ? Ce legatura au toate astea cand ea e primul roman care apare in Billboard la numai 23 de ani? E cumva profesoara de lb engleza de o taxati toti in halul asta?

M-am gandit la treaba asta cand am citit la Raluxa despre blazarea mioritica.

Bai, astfel de oameni trebuie promovati de tot poporul, ca ne mai spala si noua imaginea asta, ne mai scot din rahao.

Oamenii din tara asta chiar nu sunt in stare sa aprecieze putinele resurse bune pe care le are. Chiar intr-un dialog cu un strain, care spune ca apreciaza ceva romanesc, romanul trebuie sa vina sa combata si sa desfiinteze imaginea pe care strainul si-a facut-o “no man, it’s a total crap, I assure you…”

Parlamentul EU a hotarat ca de la 11 aprilie 2011 sa interzica cookies ca si masura de protectie a datelor cu caracter personal.

Noua lege solicita acceptul toturor utilizatorilor inainte de a li se posta un cookie pe browser. Implicatiile sunt majore la nivelul industriei publicitatii pe internet: raportarea din adserver, analiza post-click, targetarea pe frecventa de afisare (+ alte tipuri de targetari) si chiar platformele de analytics sunt doar cateva din elementele care vor fi cele mai afectate – pentru a le putea folosi in continuare, IAB va trebui sa traseze un nou set de reguli si proceduri privind folosirea datelor personale la nivel EU.

Mai mult, va fi afectat fiecare site existent.

Pentru a putea posta un cookie, fiecare site trebuie sa obtina acordul explicit al utilizatorului de fiecare data cand este accesat. Cookies fara consimtamantul utilizatorului vor putea fi plasate numai daca este “strict necesar”, si anume pentru a oferi un serviciu “cerut explicit” de catre utilizator, cum ar fi pastrarea datelor din cosul de cumparaturi de pe site-urile de e-commerce, de exemplu.

Cu toate acestea vicepresedintele IAB Europe sugereaza ca acceptul utilizatorilior ar putea fi obtinut pe termen nelimitat, eliminand astfel postarea de ad-uri si alte po-ups care intrerup/impiedica experienta de navigare.

Asta inseamna ca noi, cei din online, va trebui sa depunem eforturi serioase pentru a pastra cookies functionabile. Avantajele si masurabilitatea internetului, argumentele cu care ne batem toti cu pumnul in piept, sunt epuizate daca nu gasim rapid solutii alternative.

Trebuie sa facem lobby sa pastram cookies in sistem de opt-out dar in acelasi timp sa setam cel mai pasnic model de online privacy pentru utilizatori care sa ne permita sa lucram in continuare cu cookies.

Asta sau toate site-urile care vor rezista vor fi in regim de log-in, ceea ce mi se pare cam SF.

Cel mai probabil este vorba de inca o campanie venita din afara si tradusa robotic. In tara in care zbarnaie torentele si DC++-ul si orice melodie e la fel de usor de obtinut precum un pahar cu apa, Orange vinde castraveti gradinarilor. Da, in tara in care pirateria e in floare. Si comunica taman tinerilor, care sunt categoria sociala cea aproapiata de internet si tehnologie. Total waste of money…

Conduceam spre Ploiesti si tocmai trecusem de Metro. O masina a iesit din benzinarie fortand coloana de masini sa opreasca: cei de pe banda dreapta au trecut pe stanga ca sa ocoleasca intrusul iar cei de pe stanga – unde ma aflam si eu – au inceput sa franeze ca urmare a aglomerarii benzii.

Am franat si eu, a franat si cel din spatele meu insa ori prea tarziu, ori era prea aproape, ori si din cauza ca era curba, ori de vina era apa de pe carosabil… Ne-a tamponat si 10 metri mai tarziu eram propulsata pe contrasens. Nu stiu nici acum cum de nu am lovit parapetul de beton care despartea sensurile. Nu stiu nici acum cum am oprit masina la cativa metri de un tir care venea fix spre noi de pe contrasens. Stiu doar ca in clipele alea m-am gandit la Final Destination, insa cumva invers, pentru ca in loc sa produca un accident mortal, factorii exteriori au contribuit la salvarea noastra.

Si mai stiu ca in mod clar cineva are grija de mine, sau de tata, sau de amandoi.

Am rarit-o rau cu shoppingul, cum ziceam mai demult, mi se luase de bantuit magazinele. Am reusit sa ma vindec cand frecventa anuala a ajuns la 4-5, de nevoie, si de cand a inceput sa-mi fie mai usor de ajuns in zona de cheltuit.

Dintotdeauna m-am bucurat pentru fiecare cumparatura efectuata, oricat de meschina ar fi: ma bucur pentru capsunile proaspete luate din piata, pentru gelul de dus si pasta de dinti chiar daca sunt mereu cam acelelasi, ma bucur cand imi iau sosete si chiar cand ies de la supermarket.

De exemplu azi sunt foarte fericita, si culmea fericirii am avut-o cand am intrat sa-mi cumpar bluza pe care am ochit-o de vreo 2-3 saptamani, dar pe care din motive de nehotarare momentana nu mi-am mai luat-o. De fapt asta e testul meu, care imi da raspunsul infailibil daca ce mi-as cumpara pe moment chiar imi doresc cu adevarat: cand sunt catusi de putin nehatarata nu cumpar, iar daca incep sa tanjesc cateva zile mai tarziu la obiectul ala mi-e clar ce am de facut.

Cum spuneam, am intrat sa-mi achit ispita dar ia-o de unde nu-i: nu mai erau decat cateva iar culoarea pe care mi se pusese pata nicaieri. Vanzatoarele mi-au confirmat si ele deznadejdea. Cateva minute mai tarziu ieseam din magazin total nesatisfacuta, si ce vad intamplator sub o stiva de camasi ingramadite? Fix bluza ravnita, culoarea cautata, masura mea, ultimul exemplar si fara defect, si in plus, cu pret redus!

Si recunosc, sunt pitzi la faza asta si la multe altele uneori, dar nu mi-e deloc rusine ci chiar dimpotriva.

Cum a prins Chatroulette in realitate: conectezi cam-ul, iti apare un tip, incepi sa vorbesti cu el (in cele mai fericite cazuri) si cand ti-e lumea mai draga iti baga un Lyndon Johnson. Si dupa asta urmeaza numai Next.

Pentru a reusi sa-si monetizeze mai bine serviciul, fondatorul a integrat in site un serviciu de penis recognition prin care spera sa mai domoleasca invazia de organe genitale masculine.

Totusi am ceva de spus si la capitolul continut, pentru ca nu ma pot abtine: invitatii straini care au tinut capul de afis si care probabil au dus grosul vanzarilor de bilete au fost mult sub prezentatorii romani, cu o singura exceptie: Angelika Bergmann Senior Associate la Management Centre Europe.

Angelika a avut o misiune extem de dificila prin obiectivele propuse: si-a dorit si a luptat cu sala pentru o prezentare interactiva, vibranta, activa, si in schimb s-a lovit de pasivitatea romaneasca.

Spre deosebire de scolile din vest, in Romania inveti ca pentru a lua o nota mare trebuie sa stai cuminte in banca si sa notezi tot ce-ti spune profesorul. Inveti ca singurul moment cand ai voie sa vorbesti in clasa e atunci cand profesorul iti pune o intrebare. Inveti ca e mult mai simplu sa fii pasiv si sa treci prin scoala ca gasca prin apa decat sa chiar incerci sa intelegi ce te pun profii sa tocesti si sa contesti un subiect dupa ce il treci prin propriul filtru. Si e vina profesorilor care nu se obosesc sa-si reprezinte materia ca pe ceva interesant pentru elevi, ci ca pe ceva care trebuie luat ca atare.

Ei, lucrul asta se vede. Se simte. Intr-o sala plina ochi de oameni veniti ca legumele la o conferinta, impinsi probabil de la spate de sefii lor sa mai bifeze un training. Oameni care nici macar nu vor sa ridice mana atunci cand vorbitorul ii roaga sa se incadreze intr-o categorie. Specialisti in marketing, care ar trebui sa rasufle prezentari live prin toti porii ca aspect important al jobului lor.

Angelika a incercat sa provoace sala la a juca un rol pentru a demonstra un principiu. S-a chinuit timp de 10 minute si nu a reusit mare lucru. Ma intreb oare peste cati ani ar trebui sa revina pentru a putea sa-si sustina prezentarea asa cum si-ar dori.