Am stat de vorba circa o ora intreaga, mi-a povestit despre elevii sai de la liceu, ca nu sunt deloc diferiti fata de cum eram noi acum 10 – 13 ani, despre profesorii care au ramas de-atunci, despre viata in deplasare prin Bucuresti si despre locurile frumoase din Romania. Am aflat cu bucurie ca primaria “arunca” in nestire fonduri pentru modernizarea liceului si ca intre altele de ceva vreme in salile de clasa exista table digitale, cu pointer stick! Eu in schimb i-am povestit mondenitati: cine s-a mai casatorit din fosta noastra clasa, care pe unde lucreaza si pe unde s-a stabilit.

Cu siguranta am fost foarte emotionata sa il revad pe cel care a facut din literatura materia mea preferata.
Cu siguranta este omul de care imi aduc aminte cu cea mai mare placere cand vine vorba de anii de liceu 1997 – 2001 in Iulia Hasdeu.
Cu siguranta stilul unui om se recunoaste dincolo de hainele pe care le poarta.

Lumea noastra poate fi mai buna daca invata sa protejeze, sa valorifice si sa se bucure de existenta autistilor in ea. Despre campanie la Mika.

Iese cretinatatea asta:

Rezultatul este, evident si unanim, asta: lumea se revolta si blesteama toti artzii si publicitatea in general, iar la finalul campaniei o sa asistam, evident, la o mult asteptata revenire la vechiul si consacratul ambalaj. Cum altfel?

L.E. A aparut si grup de protest pe Facebook, evident.

Fotomodele

Gigi-muschi

Surferi

Copilasi

Batranei

Anul asta mi-a placut mai mult decat editiile anterioare, si aici nu ma refer la momentele de tip Jerry Springer care au delectat audienta venita parca la un meci de box.

In majoritate vorbitorii au fost la inaltime (ma refer doar la cei la care am fost prezenta): Madalin Vladu de la Daedalus a prezentat un studiu de piata foarte interesant, pacat ca nu l-au ajutat culorile din ppt si contrastul proiectorului;
Raluca Kisescu de la Avon a avut o prezentare despre cum se comporta femeile;
Alexis Bronte de la eRepublik are de la mine nota 10 cu felicitari pentru o prezentare inedita din benzi desenate foarte bine inchegata;
Vlad Stan, care cu toata partea filosofica si puternic aspirationala, ezoterica, a exprimat foarte frumos cat de importanta e schimbarea pentru reusita in business – si asta fara ppt, in regim de stand-up!
Dragos Manac a avut de departe cea mai tare prezentare in care a facut misto de toti “atoatestiutorii” si subliminal ne-a si facut o vanzare, asa, fara sa ne dam seama
Lidia Solomon de la Vodafone poate ar fi trebuit sa dea mai tare peste nas carcotasilor dornici de scandal din sala;
Crenguta Rosu – DC Communication – a vorbit foarte frumos, teatral, autentic despre mai nimic demn de retinut, dar a facut-o spectaculos si pentru asta o apreciez;
Justin Kadima de la Republika Interactive chiar daca pare mai timid, a avut o prezentare emotionanta despre legatura dintre dragoste, brand si consumator.

L-am lasat la urma pe Cornel Cojocaru, director de comunicare BCR, care a avut un discurs stil George Pruteanu despre hateri si cum se folosesc ei de retelele sociale sa-si loveasca tintele. Personal mi-a placut foarte mult de el ca si prezenta si de expunerea sa, de faptul ca a avut o pozitie ferma si ca, cu toate ca putea foarte bine sa fie tata pentru participantul mediu ca varsta de la Webstock, avea cunostinte cat se poate de solide despre comunicarea pe internet, retele sociale si campanii online, emitand niste afirmatii cat se poate de pertinente.

Publicul a fost de toate felurile insa bineinteles ca interactivitatea in cele mai multe cazuri a avut ca punct de plecare o treaba nasoala, ca doar asa-i romanul, ii place sa muste…

Alin Zainescu, moderatorul sesiunii de communication a fost pe placul categoriei de public din care eu nu fac parte si care a fost de-a dreptul delectata de interventiile sale inflamabile.

Cristi Manafu a facut o treaba excelenta cu organizarea si moderarea acestui foarte mare eveniment si ii acord aplauzele pe care si le-a dorit astazi si nu prea le-a primit probabil din cauza faptului ca numele lui a devenit in timp sinonim cu toate evenimentele tematice din ultimii ani.

Alte mondenitati: eCostin a slabit 25kg si arata senzational, Elena Ciric (Minxieee) e adorabila cu noua freza caritabila si alte poze pe Refresh

Nu am pus alte link-uri pentru ca Mozilla si Chrome inca imi identifica blogul ca fiind sursa de malware…

Anul acesta tot in formula de 3 ambarcatiuni am evoluat. De data asta povestesc de pe Bavaria. Urmeaza o relatare plictisitoare din partea cuiva care s-a culcat cu gainile si a ratat mai toate momentele alcoolico-studentesti.

Am ajuns vineri noapte in Eforie Nord, in port, si ne-am imbarcat si dimineata a doua zi pe la 9 (cred?) ajunsesem in Balchik. N-as putea sa spun ce s-a intamplat pe barca noastra pentru ca la ora 1:30 sambata am adormit in cabina de la prova.

Experienta a fost una cu accente militaresti, hotelul unde aveam cazare sambata spre duminica aflandu-se la o distanta de cca 2 km de port. Transportul bagajelor s-a efectuat pe propriile picioare, cu urcusuri si coborasuri care mi-au amintit nostalgic de coborarea Jepilor Mici – doar ca atunci nu aveam bagaj, deci comparativ, in acele momente mi s-ar fi parut floare la ureche un traseu montan cu grad crescut de dificultate.

Am fost 23 de persoane dar de departe “vedeta” excursiei a fost Romeo, care ar merita un articol numai despre el. Omul devenit legenda dupa aceasta excursie, Romeo, s-a nascut cu o afectiune rara: autocaromania. De la urcarea in Bucuresti ne-a intampinat nu cu bine-ati venit, ci cu “vezi ce faci cu sandwich-ul ala, ca nu se mananca in autocar”. Mai mult, sacrificiul sau de a primi niste romani in autocarul sau in care normal nu accepta decat straini a devenit laitmotivul excursiei noastre.

Sambata seara, dupa un concept importat de Radu, am pornit
in pub crawling. Am cedat prima dupa 2 demi shot-uri de Tequilla si m-am dus la culcare pentru ca 5 ore mai tarziu plecam cu barcile.

De departe cea mai mare provocare a excursiei a fost sa-mi trezesc colega de camera la ora 5:30. A fost mult mai greu decat sa ma trezesc singura si a necesitat cantitati uriase de forta si apa rece. Si cel putin inca jumatate de ora dupa aceea pana sa comunicam in aceeasi limba.

La competitie, vasul Bavaria a castigat la toate probele: viteza, cel mai bun timp, cea mai mare cantitate de mancare regurgitata la bord si cei mai multi participanti la proba de rastit la bocanci – viteza si frecventa. Din nou am avut o participare extrem de monotona si neinteresanta pentru ca spre deosebire de anul trecut, acum nu am mai avut nicio greatza. Cu toate acestea am adus cupa acasa si multumesc pe aceasta cale colegilor mei si in special celor care au dat la rate in numele intregii echipe!

Mentiune speciala pentru colega de la Neogen care a avut grija de toata lumea si care a facut inclusiv bagajul celor care au cazut la datorie in noaptea de sambata spre duminica. Zsuzsana (Juji), tu meriti de fapt cupa de anul acesta!

Mentiune nespeciala: I’m no party animal din pacate.

Poze aici

Hint: nu ocoli cuvintele porcoase

Nu stiu ce m-a apucat in perioada asta dar simt nevoia sa dau refresh la legaturile care acum ceva vreme erau foarte bine puse la punct cu niste oameni, sa le zicem prieteni.

Odata cu trecerea anilor am pastrat din ce in ce mai putin legatura cu niste oameni care imi erau foarte dragi si foarte aproape la un moment dat.

Exista probabil niste motive pentru care am rarit-o cu amicul meu si sunt foarte trista din cauza asta, mai ales ca am ajuns in situatia in care daca nu erau messenger si Facebook nici nu mai stiam nimic de el. Asta nu inseamna ca vorbim pe mess sau ne comentam pe FB, ci chiar dimpotriva, e liniste totala. Ieri ne-am intalnit intamplator intr-o benzinarie si pe cat de fericita eram eu sa-l revad, pe atat de neimpresionat mi-a parut el, si m-am intristat iar apoi am inceput sa imi pun intrebari. Chiar mi s-a parut mai mult decat coincidenta ca ne-am intalnit fix acolo, fix atunci, mai ales ca ma gandisem la el saptamana trecuta si ca ar trebui sa ne mai intalnim sa mai depanam. De fapt nu mai cred in coincidente de la accident .

Oare i-am facut ceva? Oare e suparat pe mine dintr-un motiv pe care nu il cunosc? In cazul asta trebuie sa-l aflu neaparat. Si uite-asa m-am trezit eu noaptea pe la 3 dintr-un vis cu oarecare legatura si am inceput sa ma framant. Si in dimineata asta i-am pus toate intrebarile care m-au bantuit noaptea trecuta si raspunsul a fost “nu mi-ai facut nimic, dar pur si simplu cred ca e natural sa mai pierzi din contact atunci cand fiecare are viata lui, prietenii lui etc“.

Chiar e normal? Si daca e asa normal atunci de ce unii sunt tristi din cauza asta? Cum ajung amicii sa se instraineze in halul asta unii de altii, si mai ales cum repar un drum pe care ma plimbam fericita acum 3 ani dar care intre timp s-a deteriorat si a devenit impracticabil? Oare trebuie sa-l repar sau trebuie sa gasesc alta modalitate de a ajunge la destinatie?

Azi e prima zi cand urasc messenger si Facebook, sunt niste metode de a instraina oamenii: ii vezi in lista, mai posteaza din cand in cand cate ceva si iti creaza falsa impresie ca esti in legatura directa cu ei. De fapt treaba nu sta deloc asa.

Cristina a plecat inca din facultate la o bursa in Belgia si acolo a si ramas. O perioada am rarit-o insa de acum un an si ceva, de cand cu Facebook, am reluat legatura. Mai puneam o poza, mai comenta ceva flatant, de genul “ce dor imi e de tine [bla bla bla]“.

Din una in alta imi povesteste ca viata la BXL nu e chiar asa de roz, ca localnicii sunt destul de xenofobi, mai ales cand vine vorba de romani, ca viata acolo e foarte scumpa, ca nu prea poate sa isi faca prieteni si nu in ultimul rand ca viata sentimentala e din dezastru in catastrofa. Ca ii e dor de mine ca ii eram cea mai apropiata prietena.

Evident o sustin si o incurajez de fiecare data, o sfatuiesc atunci cand imi cere lucrul asta, ma implic si eu emotional vrand nevrand.

Se apropia Craciunul si imi spunea ca abia asteapta sa revina in tara pentru concediul de iarna, sa ne reintalnim in sfarsit dupa atatia ani. Ca la Surprize-Surprize! Si mie mi-era dor de ea si abia asteptam revederea. Vine Craciunul in sfarsit si trece fara sa ne vedem, pe motiv ca nu a avut timp de rude, de mama ei, de treburi prea multe de rezolvat intr-un timp atat de scurt, de doar o saptamana.

Trece si ianuarie, ii urez la multi ani cu ocazia implinirii varstei de douazecisi….. de ani, mai vorbim una-alta si la vreo saptamana vad poze pe Facebook de la ziua ei din ianuarie si chiar si de Craciun, in Romania, impreuna cu cativa prieteni comuni.

Trec peste acest detaliu si nu mai vorbesc cu ea o perioada, pana cand imi scrie iar: disperare, depresie, iubitul e o scarba si s-au despartit, e pe antidepresive… in fine, ma transform din nou in pelerina de ploaie.
Luna urmatoare imi planuisem o mini-vacanta la BXL si i-am spus ca voi veni – ea super fericita ca in sfarsit ne vom intalni, nu inainte sa stabileasca clar exact ziua si ora la care este disponibila sa ne vedem.

Oarecum evident, nu ne-am intalnit nici de data asta, eu fiind cu un grup de oameni care chiar nu si-au putut face programul de asa natura astfel incat sa ne intalnim fix atunci cand putea Cristina.

Dupa Paste din nou, poze pe Facebook din Romania cu aceiasi amici comuni…

Nu s-a mai intamplat nimic recent, postul asta il scrisesem prin mai dar l-am publicat de-abia acum. N-am intrebat-o decat o data oarecum in gluma de ce m-a evitat dar s-a eschivat elegant de la raspuns.

O pastrez in continuare pe Facebook pentru ca statusurile ei sunt mai depresivo-telenovelistice si intr-un mod absolut romanesc, prin comparatie, imi dau seama ca viata mea e mult mai fericita decat a ei. Pentru ca sunt romanca si stau cu ochii cat cepele pe capra vecinului!