Descopera realitatea din spatele conspiratiei

Protect Ip Act Break - Proiectul anti-piraterie

2011-12-25T20:54:00.000+02:00

Principalii giganti ai internetului , google , twitter si yahoo sunt ingrijorati de noul proiect anti-piraterie.

Mai mulţi pionieri ai internetului, dintre care fondatori ai eBay, Google, Twitter, Yahoo! sau Wikipedia, au publicat miercuri o scrisoare deschisă exprimându-şi îngrijorarea faţă de un proiect de lege antipiraterie în prezent în studiu în ambele camere ale Congresului Statelor Unite.

Proiectul, denumit "Stop Online Piracy Act" la Camera Reprezentanţilor, fusese introdus în prealabil în Senat sub numele de "Protect IP Act" şi vizează combaterea pirateriei online, scrie Agerpres.

Dacă el a primit sprijin de la Hollywood, din partea industriei muzicale sau a Camerei de Comerţ a SUA, acest proiect s-a lovit de opoziţia asociaţiilor de apărare a libertăţii de expresie, potrivit cărora el ar permite administraţiei americane să închidă site-uri web, inclusiv din străinătate, fără un proces în forma cuvenită.

Potrivit acestor pionieri ai internetului, a căror scrisoarea adresată congresmanilor americani este publicată în mai multe ziare, propunerile legislative în studiu "ar oferi guvernului SUA puterea de a cenzura internetul utilizând proceduri similare celor folosite de China, Malayezia sau Iran".

"Am avut cu toţii şansa de a forma grupuri sau asociaţii bazate pe internet într-un mediu de reglementare ce promovează spiritul de întreprindere, inovaţia, crearea de conţinut şi libera exprimare online" scriu ei.

"Ne temem astăzi că Protect IP Act şi Stop Online Piracy Act, care iniţial s-au bazat pe o bună intenţie de a lupta împotriva pirateriei online, ne contestă această structură", adaugă ei.

Aceste proiecte de lege ameninţă "să ceară serviciilor de internet, cum ar fi cele pe care le-am fondat, să supravegheze legăturile spre care se îndreaptă utilizatorii sau ce anume pun ei online", adaugă aceştia, avertizând că acest fapt ar putea avea un "efect ce va îngheţa" internetul.

Printre semnatarii acestei scrisori figurează cofondatorul Google Sergey Brin, cofondatorii Twitter Jack Dorsey, Biz Stone şi Evan Williams, cei de la Yahoo! David Filo şi Jerry Yang sau fondatorul eBay Pierre Omidyar şi cel de la Wikipedia Jimmy Wales.

Misterul Oamenilor Verzi

2011-05-11T00:02:00.000+03:00

Oamenii verzi

Un băiat şi o fată dintr-o altă dimensiune spaţio-temporală bulversează înţelegerea şi cunoştinţele oamenilor din Spania secolului trecut. Noroc că Inchiziţia îşi încheiase veacul!

În vara anului 1887, nişte ţărani ce lucrau câmpul de lângă satul Banjos (Spania) au observat ieşind dintr-o pivniţă părăsită doi copii, un băiat şi o fată; ceea ce era izbitor la aceştia era culoarea verde a pielii celor doi copii (precum frunzele copacilor), cât şi îmbrăcămintea lor, curioasă nu doar în ceea ce privea croiala, dar şi ca textură, materialul fiind cu totul străin de ceea ce se ştia până atunci. În plus, atât fata cât şi băiatul vorbeau într-o limbă total necunoscută.

Este lesne de înţeles că un asemenea eveniment s-a răspândit ca fulgerul în ţară; din păcate, nici lingviştii chemaţi de la Barcelona pentru a identifica dialectul folosit de copii şi nici alte somităţi ştiinţifice cărora li s-a cerut ajutorul pentru a determina ţesătura hainelor lor nu au fost de vreun ajutor, misterul învăluind atât apariţia, cât şi originea celor doi.

Copiii au fost luaţi în grija judecătorului local, Ricardo da Calno, care – în naivitatea lui – a încercat să le spele culoarea verde de pe faţă şi de pe cap, însă fără niciun succes. Chipurile celor doi copii îmbinau într-un mod ciudat trăsăturile clasice europoide cu cele negroide, în timp ce ochi erau asiatici, migdalaţi.

În ceea ce priveşte alimentaţia, cu excepţia a puţină fasole verde proaspătă, restul hranei a fost respins în mod constant de cei doi; de altfel, băiatul a murit la scurt timp datorită lipsei de adaptabilitate la regimul alimentar, dar fata a mai supravieţuit cinci ani, timp în care pigmentul ei verde s-a diminuat, ajungând la o nuanţă vernil foarte deschisă.

Graţie unei anumite inteligenţe pe care o poseda, tânăra a reuşit să înveţe limba spaniolă şi să facă puţină lumină în jurul enigmaticei întâmplări. Astfel, localnicii au aflat că în ţara de unde venea ea, soarele nu se ridica niciodată deasupra orizontului, făcând să domine un crepuscul permanent; ceea ce era curios era faptul că acel teritoriu se învecina cu altul (fiind despărţite de un fluviu foarte lat) în care soarele lumina tot timpul! Într-una din zile, ea şi fratele ei au fost surprinşi de o furtună iscată din senin, ca o tornadă; prinşi repede în vârtejul imens, cei doi s-au trezit deodată în pivniţa din care, mai apoi, au ieşit pe câmpul de lângă satul Banjos.

Fata a fost crezută, deoarece nimeni nu mai văzuse vreodată oameni cu pielea verde. Fiind însă imposibil de soluţionat, cazul a fost repede ocultat, pentru a nu scoate în evidenţă neputinţa ştiinţei din acele vremuri. Singura explicaţie oferită atunci a fost că, probabil, cei doi veneau de pe Marte, a cărui atmosferă crepusculară fusese cea care cauzase culoarea verde a pielii. Astăzi se crede însă că viaţa pe planeta Marte este aproape imposibilă (din perspectiva conceptuală modernă), întrucât fiinţele vii ar trebui să respire o atmosferă de aproape 95% bioxid de carbon.

Oricum, pentru a ajunge pe Pământ ar fi fost nevoie mai curând de o navă spaţială, decât de un ciclon. Nici ipoteza lui Jaques Bergier, conform căreia cei doi ar fi fost lăsaţi aici de o civilizaţie extraterestră ca un fel de test pentru a verifica reacţia oamenilor nu rămâne în picioare, căci ce civilizaţie ajunsă la un asemenea progres tehnologic – cel al zborurilor interstelare – şi-ar fi sacrificat cu bună ştiinţă copiii pentru un experiment de o valoare îndoielnică?

În lumina noilor descoperiri şi cunoştinţe ştiinţifice, pare cel mai probabil că cei doi „oameni verzi” au fost confruntaţi cu o discontinuitate spaţio-temporală, care le-a permis proiecţia instantanee într-un alt colţ de univers sau într-o lume paralelă.

Padurea Baciu - Un triunghi al bermudelor de Romania

2011-05-10T23:51:00.000+03:00

Daniel Roxin, autorul cartilor "Magicianul Alb" si "Misterele din Padurea Baciu", impreuna cu Gabriel Vasilescu (Dincolo de limite) si alti prieteni au realizat un film documentar de exceptie despre fenomenele neobisnuite din Padurea Hoia - Baciu. Felicitari realizatorilor acestui film! Recomand calduros si cele doua carti, mentionate mai sus.

Prezentare film documentar:

Fenomenele paranormale din Pădurea Hoia-Baciu, prin complexitatea, ineditul şi frecvenţa cu care se manifestă, fac din această zonă un spaţiu unic, cel mai activ şi cel mai cercetat de specialişti la nivel mondial.

Pădurea Hoia-Baciu uimeşte mereu prin neobişnuitul fenomenelor care se petrec aici - apariţii OZN, sfere luminoase, forme geometrice zburătoare, lumini nocturne sau diurne colorate, apariţii umanoide stranii, forme nebuloase ciudate, materializări şi dematerializări, contorsionări de copaci în intervale de zeci de secunde, câmpuri mobile radioactive şi multe alte lucruri care ne sfidează înţelegerea...

Despre toate acestea veţi putea urmări în filmul documentar „Pădurea Baciu, un Triunghi românesc al Bermudelor” materiale video şi foto de excepţie, alături de mărturiile a doi cercetători care au studiat acest loc enigmatic de zeci de ani – domnul Prof. Univ. Dr. Adrian Pătruţ, preşedintele Societăţii Române de Parapsihologie şi domnul Cristian Mureşanu, realizator şi producător al emisiunii „Ştiinţă şi cunoaştere” (TVR Cluj).

Aşa după cum veţi constata, misterul din jurul acestor fenomene naşte, inevitabil, intrebări tulburătoare despre noi şi despre Univers, despre potenţialul nostru ca oameni şi despre potenţialităţile nelimitate ale Universului în care trăim. Un Univers pe care îl cunoaştem atât de puţin...

Adevarul despre atacurile de la 11 septembrie 2001

2011-05-04T03:11:00.002+03:00

Adevarul despre atacurile de la 11 septembrie 2001

Adevarul despre atacurile de la 11 septembrie 2001 DOVEZI IMPOTRIVA VERSIUNII OFICIALE ADOPTATE DE GUVERNELE OCCIDENTALE

Combustibilul de avion, kerosenul, arde cu flacari GALBENE, asa cum se vede pe aceasta fotografie de la NASA cu un avion care a luat foc pe pista in urma unui impact.

Flacarile exploziilor avioanelor care au intrat in turnurile gemene ale WTC la 11 Septembrie 2001 sunt ROSII, ceea ce indica folosirea unui EXPLOZIBIL (napalm) amplasat in avioane.

Fotografia urmatoare arata explozia unei bombe cu NAPALM, care dezvolta o temperatura foarte mare, capabila sa topeasca otelul. Observati identitatea culorilor exploziei bombei cu napalm si a exploziei avionului in turn.

Fara utilizarea unor bombe sau rachete cu napalm care sa explodeze la impactul avioanelor cu turnurile gemene, aceste avioane nu ar fi strapuns structura masiva de otel a turnurilor, caci avioanele sunt facute din aluminiu, metal usor si moale. Daca bombele nu ar fi topit structura de otel, avioanele ar fi ramas cu botul infipt in turnuri sau ar fi cazut jos pe strada dupa impact. Fotografia urmatoare arata structura de otel a turnurilor gemene la vremea constructiei lor. Este practic IMPOSIBIL ca un avion din aluminiu sa treaca prin aceasta structura de OTEL, decat daca otelul este topit in prealabil !!!

Pe fotografia urmatoare se vede clar inceputul exploziei DIRECTIONATE a bombei cu napalm INAINTE ca avionul sa intre in turn. Fotografia reprezinta o secventa dintr-o inregistrare video a impactului.

Video al momentului impactului: http://www.letsroll911.net/images/Splitscreen% 20Low.wmv si http://www.letsroll911.net/images/Pip%20Low.wmv Pe o secventa a unei alte inregistrari video se vede bomba(racheta) cu napalm atasata pe partea dreapta a fuzelajului avionului, stralucind in soare.

In fotografia urmatoare se pot vedea bombe cu napalm de tipul MK-77 atasate pe aripa unui avion de lupta. Cu putine modificari ele se pot atasa pe corpul oricarui avion.

ESTE CLAR CA TERORISTII ARABI NU PUTEAU MONTA BOMBE CU NAPALM PE AVIOANE. ACEST LUCRU TREBUIE SA FI FOST FACUT DE MILITARI SAU DE SERVICIILE SECRETE PT. A CREA MOTIVUL INVAZIEI TARILOR ARABE. Echipa de teroristi arabi (posibil drogati sau hipnotizati) care s-a urcat in avioane a servit doar la acoperirea de tip “false-flag” a adevaratilor atentatori.

Dar oricum, nici explozia bombelor cu napalm nu ar fi fost suficienta pentru a provoca prabusirea turnurilor gemene. Au fost plasate dinainte pe structura de otel si multe alte incarcaturi explozive (cutter charges) care prin “taierea” structurii de rezistenta din otel au dus la prabusirea controlata a turnurilor.

Numai o explozie foarte puternica poate transforma betonul in praf !!! Combustibilul de avion arsese de mult in momentul in care au avut loc exploziile care au dus la prabusirea turnurilor.

Mica explozie din dreapta de la acest nivel apartine si ea unui “cutter charge”, binecunoscut de la demolarile controlate ale hotelurilor din Las Vegas .

Pe fotografia urmatoare se vede suflul exploziilor in linie ale acestor “cutter charges” de jur-imprejurul turnului, ceea ce a dus la prabusirea partii sale superioare si in final a integului turn. Sute de martori oculari au declarat pe Intenet ca au auzit explozii puternice inainte ca turnurile sa se prabuseasca.

Dar nu numai cele doua turnuri gemene au fost astfel demolate, ci si un alt turn alaturat denumit WTC 7, aratat in fotografia urmatoare, CARE NU A FOST LOVIT DE NICI UN AVION !!! Un profesor universitar de fizica de la o Universitate din statul american Utah dovedeste clar ca numai niste explozii controlate puteau demola turnurile.

www.physics.byu.edu/research/energy/htm7.html

Toate cele trei turnuri demolate fusesera achizitionate cu doar sase saptamani inainte de atacurile de la 11 septembrie de catre afaceristul american de origine evreiasca LARRY SILVERSTEIN, care a incasat ulterior de la firmele de asigurari mult mai mult decat investise in ele (in turnuri). A fost pentru el o afacere foarte rentabila. In cele sase saptamani el a permis probabil plasarea in secret a explozibililor care au provocat prabusirea turnurilor. Lacomia lui a fost insa atat de mare, incat nu s-a multumit sa demoleze controlat doar cele doua turnuri gemene lovite de avioane, ci si pe al treilea, WTC 7, care nu avea nimic !!! E clar ca el a conspirat impreuna cu factorii politici americani pentru a duce la indeplinire aceasta actiune. Impreuna au impuscat doi iepuri dintr-un foc: Larry Silverstein a castigat sute de milioane de dolari de la Asigurari iar guvernul american a “castigat” un motiv de razboi impotriva unor tari arabe foarte bogate in petrol.

DOVEZILE FOTOGRAFICE ARATA CA NICI PENTAGONUL NU A FOST LOVIT DE UN AVION BOEING 757, CI FOARTE PROBABIL DE UN MIC AVION MILITAR DE LUPTA TELECOMANDAT.

Gaura facuta in zidul Pentagonului este PREA MICA pentru a apartine unui avion Boeing 757. Schita urmatoare arata cat de mare este un avion Boeing in raport cu cladirea Pentagonului

Pe fotografia urmatoare se vad FERESTRELE RAMASE INTACTE in urma coliziunii cu avionul. Cum ar fi fost posibil sa ramana ferestrele nesparte la o coliziune cu un avion atat de mare??? Concluzia: Pentagonul NU a fost lovit de un Boeing 757, dupa cum sustin oficialii americani !! TOTUL ESTE O MARE MINCIUNA !!! Este suspect si faptul ca doar la cateva minute dupa impact, agentii FBI au descins si au confiscat benzile tuturor camerelor de supraveghere din jurul Pentagonului, inclusiv cele ale unor benzinarii -cu scopul evident de A NU SE VEDEA ulterior ce fel de avion a lovit Pentagonul. Numai un avion mic de lupta putea zbura aproape cu viteza sunetului, ca un glonte, pentru a face o gaura "curata" in zidul Pentagonului, fara a sparge ferestrele din jur.

Deci acum e clar ca atacurile de la 11 septembrie 2001 in mod logic NU au putut fi regizate si indeplinite de niste teroristi arabi inarmati cu cutite de plastic, ci de oameni puternici si foarte bogati care dispuneau de dispozitive militare pe teritoriul SUA -cu scopul de a crea FALSE motive pentru atacarea unor tari arabe bogate in petrol, care nu se aflau sub control american.

Intentiile adevaratilor criminali de la 11 septembrie au fost multiple, iata doar cateva:

* Justificarea atacarii Afganistanului si Irakului pentru preluarea controlului asupra resurselor petroliere si de alta natura ale acestora (Afganistanul e bogat in minereu de uraniu !!)

* Cresterea spectaculoasa a profiturilor industriei de armament. SUA cheltuieste IN FIECARE AN aproape 500 de miliarde de dolari pentru inarmare din buzunarul contribuabililor !!!!!!!!!! Dat fiind faptul ca demolarea turnurilor a constituit o operatiune de mare amploare din punct de vedere militar, e foarte probabil ca tocmai industria de armament americana sa fi furnizat dispozitivele high-tech folosite la atacuri si la demolari. (Stiati ca : FAMILIILE BUSH din Statele Unite ale Americii si BIN LADEN din Arabia Saudita AU FOST ASOCIATE LA CONCERNUL CARLYLE, CARE PRODUCE ARMAMENT ??!!! )

* Cresterea puternica a pretului petrolului, pentru obtinerea de profituri imense de catre companiile petroliere occidentale SI DE CATRE PRINTII ARABI AI PETROLULUI !!! Acum 5 ani pretul petrolului era de circa 25 $/baril, iar acum este de peste 60 $/baril, deci mai mult decat dublu !!! Asa ca, atunci cand platim peste 30.000 de lei pe litrul de benzina, e bine sa ne amintim ca pretul normal ar fi de numai 15.000 de lei. RESTUL INTRA PE NEDREPT IN BUZUNARELE SUPERUMFLATE ALE CELOR CARE AU CONSPIRAT PENTRU INITIEREA ASA-ZISULUI "RAZBOI IMPOTRIVA TERORISMULUI" -caci de la atacurile asupra turnurilor gemene a pornit acest razboi . Si daca si produsele din magazine vi se par prea scumpe, asta se datoreaza in buna parte tot pretului umflat al energiei, caci orice produs necesita energie pentru a fi fabricat si transportat catre magazine. DECI VEDETI CA ATACURILE DE LA 11 SEPTEMBRIE NE-AU AFECTAT SI NOUA IN RAU VIATA DE ZI CU ZI. Nu putem spune ca asta s-a intamplat doar in America, asa ca pe noi nu ne priveste. SI ROMANII MUNCESC DIN GREU ZI DE ZI PENTRU A LE UMPLE BUZUNARELE ACESTOR CRIMINALI INTERNATIONALI, care joaca pe ascuns si rolul teroristilor si rolul celor care lupta impotriva terorismului, doar pentru a crea in lume FRICA, care justifica pretul ridicat al energiei si cheltuielile uriase pentru inarmare - totul platit de catre oamenii de rand !!!

Fotografiile urmatoare dezvaluie prietenia intima dintre George W. Bush si printul Abdullah, care merg tinandu-se de mana... Ei si multi altii au beneficiat masiv de pe urma atacurilor de la 11 septembrie. Casele Regale arabe probabil ca au acceptat ca lumea araba sa devina sperietoarea terorista a Occidentului in schimbul dublarii profiturilor lor personale si asa imense, prin dublarea pretului petrolului.

Mai trebuie cunoscut si adevarul despre organizatia Al-Qaida: aceasta a fost infiintata si finantata de catre serviciul secret american CIA in timpul vechiului razboi din Afganistan, pentru a duce lupte de guerilla impotriva soldatilor rusi care ocupasera Afganistanul. Iata deci ca Al-Qaida lucreaza inca de atunci tot in interesul americanilor, atentatele comise de ea (sau de diverse servicii

secrete in numele ei) servind drept motiv pentru mentinerea trupelor de ocupatie in diverse tari arabe, in special Afganistan si Iraq. Casele regale arabe stiu si aproba acest lucru in mod tacit. Familia Bin Laden este una dintre cele mai bogate familii din Arabia Saudita, dublarea pretului petrolului facand-o si pe ea mult mai bogata decat era deja. Bineinteles ca americanii nu au nici un interes sa-l prinda pe Osama Bin Laden, atata timp cat el le face jocul.

In scurt timp va urma si atacarea IRANULUI, care insa va avea urmari extrem de grave pentru intreaga lume, datorita faptului ca Iranul detine arme de distrugere in masa, chimice si biologice, precum si rachete cu raza lunga de actiune care pot atinge orice tara din Orientul Apropiat si Europa. Cu putin timp inainte de “revolutia portocalie” din Ucraina, Iranul a cumparat de la fostul guvern ucrainean si mai multe rachete intercontinentale din arsenalul fostei Uniuni Sovietice !!!!!

In plus, Iranul beneficiaza de sustinerea Rusiei si mai ales a Chinei, cu care are un contract foarte important de livrare preferentiala a petrolului si gazelor naturale. Va puteti inchipui ce reactie va avea China dupa invazia americanilor in Iran si preluarea resurselor petroliere ale acestuia. China, care tinde sa devina in viitor cea mai mare consumatoare de petrol din lume cu cei peste un miliard de locuitori ai sai, va reactiona probabil violent IMPOTRIVA SUA SI A TARILOR CARE O SUSTIN, printre care si Romania. SUNTEM IN PERICOL DE A SUPORTA CONSECINTELE UNUI RAZBOI PE CALE SA SE MONDIALIZEZE. Dar conspiratorilor americani si arabi putin le pasa, ei sunt oricum in siguranta si chiar le convine un razboi cu China, deoarece, cu cat consuma China mai putin petrol, cu atat ramane mai mult pentru Occident, dat fiind ca se presupune ca resursele petroliere mondiale mai ajung doar pentru cel mult 30 de ani. Reactia Chinei va fi insa nimicitoare, caci dispune de rachete intercontinentale capabile sa poarte arme de distrugere in masa, inclusiv nucleare, care pot omori milioane de cetateni occidentali. Si aceasta se poate intampla foarte curand, caci invazia Iranului e deja pregatita si va avea loc probabil in martie-aprilie 2006. Motivul principal este acela ca Iranul, care este pe locul 2 in OPEC la productia de petrol, va deschide in luna martie 2006 o Bursa Petroliera proprie in care tranzactiile se vor face in Euro, NU in dolari. Americanii vor cu orice pret sa impiedice deschiderea acestei burse, pentru ca ea va duce la scaderea masiva a cursului dolarului american (la fel a facut si Saddam Hussein in 2002: a vrut ca petrolul irakian sa fie platit in euro in loc de dolari, de aceea Irakul a fost invadat sub pretextul eliminarii unor presupuse arme de distrugere in masa, care nu au fost gasite nici pana acum. Toata tevatura actuala cu programul nuclear iranian e doar un circ menit sa justifice atacarea Iranului - motivul adevarat e de ordin economic).

Iata si de ce: pana acum petrolul se vinde la bursele din Londra si New York NUMAI in dolari, ceea ce inseamna ca ORICE TARA CARE VREA SA CUMPERE PETROL TREBUIE SA CUMPERE INTAI DOLARI, CONTRIBUIND ASTFEL LA CRESTEREA CERERII DE DOLARI PE PIETELE MONETARE SI IMPLICIT LA CRESTEREA CURSULUI DOLARULUI IN RAPORT CU MONEDELE CELORLALTE TARI. Astfel, dolarul are o mare putere de cumparare si SUA raman o mare putere mondiala. DAR daca incepand cu luna martie 2006 orice tara va putea cumpara petrol din Iran in euro, atunci cererea de dolari va scadea brusc si de asemenea cursul dolarului va scadea foarte mult, lovind in plin economia americana. Chiar si unii senatori americani, cum ar fi republicanul RON PAUL, recunosc pe fata acest fapt. Dar oficialii americani nu vor sa se intample acest lucru, de aceea vor ataca Iranul probabil in martie sau aprilie 2006. CEEA CE VA SUPARA PE RUSI SI PE CHINEZI, CARE VOR RIPOSTA VIOLENT, GENERALIZAND PROBABIL RAZBOIUL SI EXTINZANDU-L CATRE EUROPA SI AMERICA. STATELE EUROPENE ALIATE CU AMERICA VOR FI CEL MAI GREU LOVITE.

Vi se pare greu de crezut? Si celor peste 3000 de oameni care au murit la 11 septembrie 2001 li s-ar fi parut imposibil de crezut daca cineva le-ar fi spus in dimineata acelei zile ca in cateva ore vor fi morti cu totii iar turnurile gemene vor fi complet la pamant. Cu siguranta l-ar fi declarat nebun pe cel care le-ar fi spus asta !!! Dar guvernantii criminali din America nu tin cont de ceea ce cred sau vor oamenii, ei nu tin cont decat de interesele lor si nu se sfiesc sa omoare propriii concetateni cu miile pentru a-si atinge scopurile murdare ! In ciuda faptului ca trambiteaza permanent principiile democratiei, ei nu au absolut nici un respect pentru cetateanul de rand, care e vazut de ei doar drept carne de tun si platitor de impozite.

DIN ACEASTA CAUZA E ABSOLUT NECESAR CA SI POPORUL ROMAN SA AFLE ADEVARUL DESPRE POLITICA AMERICANA, IAR ROMANIA, DACA SE POATE, SA IASA DIN ALIANTA NEFASTA CU STATELE UNITE. ALTFEL VOM SUPORTA SI NOI LOVITURILE DE RASPUNS ALE IRANULUI SI ALIATILOR LUI, FIINDCA AVEM MILITARI AMERICANI STATIONATI IN ROMANIA.

Iar in caz ca nu stiati, conditiile in care militarii americani au voie sa foloseasca teritoriul nostru si facilitatile puse la dispozitie inseamna practic O PREDARE NECONDITIONATA SI PE GRATIS a Romaniei dupa cum urmeaza:

1. militarii americani au voie sa introduca orice fel de material de lupta in Romania (inclusiv rachete nucleare !!!) FARA a cere voie in prealabil guvernului roman; Militarii americani si mijloacele lor de deplasare nu au voie sa fie controlate nici macar de politie.
2. Militarii americani au voie sa-si deplaseze convoaiele oriunde in tara fara a cere voie autoritatilor in prealabil.
3. Armata americana NU PLATESTE NICI O CHIRIE statului roman pentru ocuparea celor 4 baze militare si cumpara alimente si alte materiale LA PRETURI NU MAI MARI decat cele acordate armatei romane.
4) Militarii americani NU POT FI ACTIONATI IN JUSTITIE orice fapte ar face, inclusiv fapte penale (vezi textul Tratatului militar romano-american din decembrie 2005).
Oficialii iranieni au repetat in multe randuri ca nu vor lasa America si pe aliatii ei sa traiasca in pace daca Iranul va fi atacat si ca au pus deja la punct un sistem de contralovitura. Cu ce naiba am gresit noi, cetatenii de rand din Romania, ca sa fim implicati intrun razboi care nu este al nostru ???

Este evident ca presedintele Traian Basescu cu a sa AXA WASHINGTON-BUCURESTI-LONDRA a facut o grava greseala de politica externa, preferand, asa cum glumea el, “sa o suga mai degraba unui singur licurici mare (SUA) decat mai multor licurici mici (tarilor europene)”. Urmarile nefaste deja se vad: au inceput si in Romania amenintarile teroriste cu bombe si probabil nu e decat o chestiune de timp pana vor muri si oameni in atentate. Ar fi bine ca "teroristii arabi" si militarii americani
sa plece imediat si sa-si poarte razboaiele la ei acasa, nu pe teritoriul nostru !!! Viata si sanatatea noastra sunt mai presus de orice interes de natura economica.

Traian Basescu (si de fapt politicienii din toate partidele parlamentare) se bazeaza probabil pe faptul ca poporul roman nu stie adevarul despre actele criminale de la 11 septembrie 2001 si despre adevaratii autori. Daca poporul ar sti, l-ar condamna pe Basescu si pe toti parlamentarii pentru alianta cu acesti criminali cu pretentii de democrati. CAND POPORUL ROMAN VA AFLA ADEVARUL SI BASESCU VA STI CA POPORUL STIE ADEVARUL, EL VA FI OBLIGAT SA SE GANDEASCA LA RETRAGEREA DIN ALIANTA NEFASTA CU MILITARISTII AMERICANI SI SPERAM CA O VA FACE, SUB CONSTIINTA PRESIUNII POPORULUI !

La hotarul dintre viaţă şi moarte. Copiii povestesc despre lumea de dincolo

2011-04-06T23:35:00.000+03:00

La hotarul dintre viaţă şi moarte. Copiii povestesc despre lumea de dincolo

Faptul că unii copii, chiar foarte mici, au experienţe de moarte clinică zdruncină foarte serios scepticismul materialiştilor. Într-adevăr, ar fi absurd să-i acuzăm pe copii de proiecţii imaginative condiţionate de mediul social sau de delir indus de traume timpurii. De altfel, studiile au arătat cât este de redusă influenţa convingerilor existente în familie asupra conţinutului experienţelor de moarte clinică ale copiilor. Se pare că există un nucleu comun tuturor experienţelor de moarte clinică, ceea ce ne permite să presupunem că apare o puternică influenţă din partea inconştientului colectiv şi că s-a format un fel de arhetip al experienţelor de moarte clinică. Cu alte cuvinte, există anumite structuri psiho-fiziologice formate înainte de naşterea noastră, pe care se grefează trăsături specifice propriei noastre personalităţi.

Cazuistica acestui fenomen dispune de mai puţine mărturii ale unor copii decât ale unor adulţi. Cu toate acestea, nu se poate spune că experienţele de moarte clinică ale copiilor sunt mai rare, ci din contră.

Într-adevăr, în ceea ce priveşte relatările copiilor, trebuie întotdeauna să ţinem cont de bariera impusă de părinţii lor: noi nu putem afla despre aceste trăiri decât în măsura în care copiii îndrăznesc să le relateze părinţilor, prietenilor sau psihologilor. De aceea, modul în care vor integra experienţa depinde de deschiderea celor apropiaţi faţă de existenţa planurilor subtile.

Experienţa lui Emanulelle: „divizare” şi „teletransport”

Cercetătoarea Evelyne-Sarah Mercier a avut ocazia să întâlnească părinţi care, deşi nu credeau în existenţa planurilor subtile ale manifestării, erau totuşi suficient de deschişi pentru a-şi lăsa copiii să se exprime liber. Astfel, ea a avut ocazia de a discuta cu Emmanuelle, o fetiţă de 12 ani, la 2 ani şi jumătate după producerea accidentului care i-a declanşat o experienţă de moarte clinică. Relatarea a apărut brusc, într-o atmosferă destinsă, pe când Emanuelle făcea baie iar mama ei, Elisabeth, se spăla pe dinţi. Atunci, deodată, Emanuelle i-a spus mamei sale:
- Mămico, ştii, când eram în comă, am zburat prin aer. M-am întors pentru că ştiam că tu mă iubeşti.
- Cum adică te-ai întors? a spus Elisabeth uluită.
- Păi, dacă aş fi vrut, aş fi putut să nu mă întorc, adică să mor.

La vârsta de 10 ani, Emmanuelle a avut un accident de maşină în momentul în care a încercat să traverseze strada în fugă pentru a o întâlni pe mama sa. Urmările accidentului au fost foarte grave: traumatism cranian, comă de gradul II, internare la secţia de reanimare. Apoi s-a constatat că micuţa intrase într-o stare de comă de gradul III. Şase zile mai târziu, ea a fost supusă unei intervenţii neurochirurgicale.

Emanuelle este o fetiţă foarte simplă, puţin timidă, care nu înfloreşte lucrurile. Vorbele sale, stranii dar pline de candoare, au un farmec aparte, care te face să izbucneşti în râs. Ea nu spune decât ceea ce crede cu adevărat. Râsul este singura sa replică faţă de aparenta enormitate a afirmaţiilor sale, dacă le evaluăm în spiritul raţionalist predominant în zilele noastre.

Mama sa, Elisabeth, este psiholog. Ea i-a sugerat să aştearnă în scris povestea experienţei sale. Emmanuelle şi-a redactat cu grijă amintirile într-un caiet pe care şi-ar fi dorit să-l publice. El este dedicat „tuturor celor care au putut cunoaşte lumina”.

Iată câteva extrase din acest caiet: „În interiorul tuturor celor care mă priveau era întuneric beznă; cât despre mine, ce să mai vorbim! Zilele treceau, iar eu eram în continuare adormită, închisă. Mă trezeam încetul cu încetul, iar medicii se simţeau mai puţin stresaţi. Atunci, parcă m-am «divizat», m-am înălţat şi m-am dus la capul patului meu, rămânând în continuare întinsă. În acele clipe, lumina mă însoţea. Deşi am rămas în patul meu, m-am «divizat» şi am străbătut întregul spital: am trecut prin holuri, am coborât scările, am trecut prin faţa chioşcului de jucării. Am ieşit chiar şi până afară. Pare absurd, dar este adevărat! Este un noroc (dacă se poate spune aşa ceva) să fii în comă, pentru că atunci ştii tot ce gândesc oamenii şi te simţi protejată în coconul alb de lumină. La şcoală, lumea îşi bate joc de mine şi mă face nebună din cauza acestui accident. Dacă credeţi acelaşi lucru despre mine, atunci închideţi acest caiet. Sper ca toţi oamenii care vor citi acest caiet să trăiască ce am trăit şi eu (şi să scape cu viaţă, bineînţeles). Mulţumesc pentru răbdarea de a citi aceste rânduri şi de a reflecta la fiecare frază cu multă atenţie.”

Emmanuelle s-a întors pentru că ştia că astfel i-ar fi făcut plăcere mamei sale. Acum nu se mai teme de moarte, pentru că ştie că se va întâlni din nou „cu iepuraşul ei, cu bunica şi cu toţi cei dispăruţi”. Ea nu se mai simte a fi aceeaşi, deoarece „a cunoscut viaţa adevărată”, iar acum „ghiceşte la ce se gândesc oamenii”.

Lumina nu se mai află la capătul unui tunel, ci în apropierea sa: „este un fel de lumină care vine nu se ştie de unde şi este foarte puternică, întocmai ca un soare, foarte frumos; ea mă ajută să mă trezesc, să merg pe calea cea bună. Am văzut-o înaintea ieşirii mele din corp. Era lângă mine, dar pleca din când în când.”

În explicaţiile sale referitoare la decorporalizare, se simte influenţa condiţionărilor, dar din când în când se manifestă şi lipsa de surprindere faţă de câte o situaţie inedită: „M-am ridicat din pat aşa cum fac în fiecare dimineaţă, şi l-am împins pe un medic, făcându-l imbecil, căci ar fi putut să mă evite. Îmi spuneam în sinea mea: Nici măcar nu m-a băgat în seamă! Am traversat câţiva medici fără să simt nimic! Mi se pare normal să-i traversez! Când am ieşit din cameră, în lift, am văzut nişte medici cu o targă. Mi s-a făcut frică pentru că ei nu mă puteau vedea. Nici în stradă oamenii nu mă vedeau, am crezut că sunt debili mintali. Apoi am înţeles că nu ei erau de vină, ci eu nu eram acolo, nu era decât conştiinţa mea. Nici acum nu reuşesc să-mi explic cum s-au petrecut lucrurile. M-am întors pentru că mi-a fost teamă să nu mor, simţeam că dacă m-aş fi îndepărtat prea mult, aş fi murit. Revenirea în corp a fost brutală, dintr-o dată. În această stare, eşti ca un fel de abur, dar totuşi, ai impresia de a avea un corp, ca o umbră. În avionul care mă transporta la Paris m-am «teletransportat» până în cabina de pilotaj.”

Despre starea de comă: „era cea mai completă seninătate; eşti liniştit şi fericit. Totul este perfect, ai scăpat de toate problemele. Ai impresia că ai putea face orice, chiar şi să sari pe fereastră. Eşti normal şi anormal în acelaşi timp.”

Emmanuelle a avut anumite viziuni premonitorii: în timpul comei sale, survenite în oraşul Annecy, ea a ajuns într-o încăpere mobilată într-un fel foarte aparte. Această încăpere era cea în care, trei săptămâni mai târziu, la Paris, avea să urmeze o şedinţă de reeducare funcţională.
În timpul în care a rămas în comă, ea a asistat la scene din Cartea egipteană a morţilor, pe care le-a recunoscut, mai târziu, la şcoală: cântărirea sufletelor, monstrul care devora inima condamnaţilor etc.

Convingerile sale actuale sunt uneori identice cu cele ale altor subiecţi care au trăit acelaşi gen de experienţe: „războiul este o prostie – eu visez o lume a întrajutorării; viaţa este o minune, nu trebuie să o distrugem; după moarte rămâi aşa cum eşti, sufletul continuă să trăiască, nu mori niciodată, eşti veşnic; moartea este viaţă, iar viaţa este moarte; dacă la naştere sufletul se agaţă de învelişul trupesc, la moarte el părăseşte un înveliş uzat; sufletul seamănă cu primele imagini ecografice ale unui fetus – este ca un desen cu marker-ul pe un zid: spălările succesive îl vor atenua, dar nu-l vor putea şterge niciodată.”

Este greu de decelat cât din actualele convingeri ale fetiţei au fost moştenite din mediul familial. La 4 ani, ea avea deja vise premonitorii şi credea în lumile invizibile. Însă mama sa, Elisabeth, nu i-a spus nimic special în legătură cu moartea. Este remarcabilă originalitatea anumitor imagini, sau a unor expresii, precum şi încadrarea lor într-un fond cultural comun. La fel ca şi în cazul altor mărturii, aici nu ne putem baza decât pe propria intuiţie spirituală.

Reacţiile copiilor faţă de experienţele de moarte clinică
După ce a intervievat-o pe Emmanuelle, Evelyne-Sarah Mercier s-a îmbolnăvit grav şi timp de şase luni nu a mai putut comunica cu ea. Foarte dezamăgită, Emmanuelle şi-a rupt caietul, pe care doamna Mercier apucase totuşi să-l xerocopieze. Acest incident arată cât de sensibili sunt experimentatorii în privinţa atitudinii celorlalţi faţă de relatarea lor. A povesti înseamnă a-ţi deschide inima, este o dovadă de încredere, o situaţie delicată. Dacă persoana respectivă simte cea mai mică umbră de neîncredere sau de scepticism din partea interlocutorului, acest fapt îi poate cauza răni sufleteşti profunde.

În funcţie de personalitatea sa, copilul poate adopta mai multe atitudini faţă de anturajul său:

- să tacă, dar să-şi păstreze convingerea interioară, dacă nu este destul de sigur şi dacă simte că familia nu va accepta relatarea sa
- să vorbească spontan despre ea şi să simtă fie că este ascultat cu interes, fie că i se impune o interpretare reducţionistă
- să accepte în universul său lăuntric convingerile celor apropiaţi şi să-şi refuleze experienţa
- este de asemenea posibil cazul contrar, în care copilul să influenţeze, printr-un fel de propagare în exterior a experienţei sale, întregul anturaj, părinţii, prietenii, care încep să manifeste o mai mare deschidere spirituală.

Un caz de posibilă refulare este cel al lui Tony, care a trecut printr-o experienţă asemănătoare la vârsta de 3 ani. La întoarcerea sa de la spital el a povestit printre altele, că s-a întâlnit cu bunicul lui, care murise înainte de naşterea sa. În urma unor dificultăţi şcolare, a fost dat pe mâna unui psiholog care, auzind această poveste, i-a ordonat să o uite, argumentând că ţinea de trecut, deci că luase sfârşit. Acum, micuţul nu-şi mai aduce aminte despre acea experienţă.

Din mărturiile culese se desprinde destul de clar concluzia că, în general, copiii care au avut experienţe de moarte clinică preferă să nu vorbească despre ele. Instinctiv, copilul urmăreşte să-şi protejeze integritatea. La fel ca şi în cazul înzestrărilor de factură paranormală, copilul înţelege că este preferabil să „rămână normal”.

Adeseori, copiii reuşesc fie să transpună în cuvinte (dacă sunt prea mici sau prea inhibaţi), fie să recunoască faptul că au trăit o experienţă de moarte clinică, de-abia cu ocazia unor lecturi sau discuţii pe această temă sau auzind relatarea unei experienţe similare.

De exemplu, o femeie care a fost foarte bolnăvicioasă în copilărie, având stări frecvente de leşin, îşi aminteşte de o experienţă pe care a trăit-o la vârsta de 6 ani: după ce a trecut printr-un fel de puţ, a avut senzaţia că se află în apă, fără a fi însă deranjată de aceasta, după care a ajuns într-un peisaj neobişnuit de frumos, cu tot felul de obiecte insolite. Se simţea „nespus de fericită”. După ce a revenit, a devenit un obicei pentru ea să îşi examineze spatele în oglindă, aşteptându-se să vadă aripi crescându-i. În mod indirect, prin acest simbol al zborului, înţelegem că fetiţa a trăit o stare de decorporalizare. A fost necesară apariţia a două evenimente pentru ca ea să înţeleagă ce i s-a petrecut: o nouă experienţă de moarte clinică la vârsta maturităţii şi lectura cărţilor lui Raymond Moody.

Katie, fetiţa care a vorbit cu DUMNEZEU

Pediatrul Melvin Morse, un binecunoscut cercetător al experienţelor de moarte clinică ale copiilor, menţionează un caz interesant.

Katie, în vârstă de 9 ani, s-a zbătut timp de 3 zile între viaţă şi moarte, după ce a căzut în piscină. Când orice speranţă părea a fi pierdută, ea s-a trezit parcă dintr-un somn profund şi, în doar 24 de ore, şi-a redobândit toate facultăţile. Cazul ei rămâne un mister pentru medicină.

Pentru a şti ce tratament să-i prescrie lui Katie, Melvin Morse a dorit să afle condiţiile în care se produsese accidentul. Încă de la prima lor întâlnire, Katie l-a recunoscut imediat pe doctorul Morse, a luat-o drept martor pe mama ei şi a descris acţiunile realizate de medici în timpul stării sale de comă, fapt confirmat de dr. Morse. Apoi, la o întrebare vagă pe care i-a adresat-o medicul, referitor la amintirile ei din perioada în care se afla în apă, ea a răspuns: „Adică atunci când l-am văzut pe Tatăl Ceresc?”

Uimit, dar deschis, dr. Morse a rugat-o să continue. Ea nu-şi aminteşte de senzaţia de înec, ci mai întâi de o obscuritate şi de o anumită senzaţie de greutate. Nu se mai putea mişca. Apoi a ajuns într-un tunel şi din acel tunel a ieşit o femeie pe care nu o mai văzuse niciodată, numită Elisabeth. Înaltă, surâzătoare şi binevoitoare, cu părul auriu şi îmbrăcată în alb, ea a însoţit-o pe Katie în tunel şi a condus-o la bunicul ei decedat, precum şi la doi băieţei necunoscuţi, Andy şi Mark, care erau suflete în aşteptarea încarnării. S-au împrietenit şi s-au jucat împreună. În acea etapă a aventurii sale, lui Katie i s-a „dat voie” să-şi viziteze părinţii. Ea a raportat un număr mare de detalii precise, verificate ulterior, referitoare la preocupările părinţilor săi în timp ce ea se afla în spital: locul unde stătea fiecare în camere, ce haine purtau, ce gătea mama ei…

Apoi, Elisabeth a condus-o în faţa lui DUMNEZEU TATĂL şi a lui Iisus. Dumnezeu i-a propus să rămână cu el şi Iisus a întrebat-o dacă vrea să îşi revadă mama. La răspunsul ei afirmativ, s-a trezit imediat în patul de la spital. Imediat după trezire şi în timpul convalescenţei a cerut în mod repetat să-i vadă pe Mark şi pe Andy. Pentru ea, toată această călătorie nu fusese decât un episod amuzant al vieţii sale de copil.

Explicaţii ştiinţifice

Melvin Morse a publicat, împreună cu alţi patru cercetători, un articol ştiinţific despre experienţele de moarte clinică trăite de copii, în revista ştiinţifică americană The American Journal of Children’s diseases, din noiembrie 1986, vol. 140. Concluziile sale sunt mai prudente decât cele publicate în alte reviste, dar ipotezele sale sunt foarte interesante.
Potrivit lui Morse, experienţele de moarte clinică ale copiilor sunt mai simple decât cele ale adulţilor, mai concrete, mai puţin mistice. Spre deosebire de adulţi, copii se întâlnesc cu persoane apropiate care sunt în viaţă: colegi de clasă, profesori etc.
Există un nucleu comun al experienţei: decorporalizarea, viziunea propriului corp fizic, obscuritatea, tunelul, revenirea în corpul fizic la voinţă. În general, lipsesc aspectele de transcendere a individualităţii: trecerea în revistă a propriei vieţi, modificarea percepţiei timpului, senzaţia de detaşare.

Melvin Morse a verificat convingerile familiale ale acestor copii în ceea ce priveşte moartea şi religia şi nu a constatat corelaţii semnificative. De aici, el a ajuns la concluzia că există un „nucleu” invariabil al experienţei de moarte clinică care apare la copii şi un proces concomitent sau secundar care se dezvoltă la adulţi – transcenderea individualităţii limitate. El a înaintat ipoteza potrivit căreia fenomenul de moarte clinică ar fi consecinţa activării conexiunilor neuronale ale lobului temporal. Generată ca un răspuns faţă de tensiunea indusă de iminenţa morţii, el afirmă că experienţa-nucleu este apoi impregnată de diverse elemente personale, proprii trecutului experimentatorului, aceste elemente secundare fiind halucinatorii, însă necesare pentru a conferi sens experienţei.

Aceste explicaţii pot fi considerate mult prea reducţioniste şi simpliste faţă de complexitatea şi de impactul extrem de profund al fenomenului asupra conştiinţei subiecţilor. Într-adevăr, este dificil de acceptat faptul că simple procese de natură chimică pot genera trăiri atât de nuanţate precum cele relatate de experimentatorii morţii clinice.

De pildă, americanul Goran Grip a trăit la vârsta de 5 ani o experienţă de moarte clinică completă, care nu are nimic patologic şi nu ţine de domeniul psihiatriei: comunicarea cu un punct de lumină care urmărea să afle tot despre el şi de care ar fi dorit să scape, experienţa iubirii copleşitoare, sentimentul de a se situa în afara spaţiului şi timpului, învăţături despre consecinţele faptelor sale etc. În urma acestei experienţe, el a ajuns să ştie, dincolo de cuvinte, tot ce gândesc şi percep ceilalţi oameni, chiar şi la modul inconştient.

Didier Dumas, un psihanalist care lucrează foarte mult cu copiii, consideră că dacă la ora actuală copiii nu mai sunt atât de reprimaţi în privinţa sexualităţii, în schimb lucrurile nu stau la fel în ceea ce priveşte spiritualitatea lor. El afirmă că spiritualitatea copiilor, deşi este în mod firesc mult mai „vie”, este adeseori inhibată de mediul lor familial, datorită îndepărtării societăţii actuale de valorile spirituale autentice, ceea ce face ca mulţi copii să refuze să-şi împărtăşească experienţele de moarte clinică, pentru a nu pierde afecţiunea celor apropiaţi.

Specialiştii au realizat cât de important este studiul fenomenelor de moarte clinică la copii şi îi încurajează să relateze cât mai liber şi deschis cele trăite. Într-adevăr, dacă am primi încă de mici o educaţia în acest sens, am înţelege ce este de fapt moartea, faptul că nu este o anihilare ci o translaţie a sufletului într-o altă lume. Am reuşi să înţelegem şi să trăim viaţa dintr-o perspectivă mai vastă, spirituală şi cu siguranţă că, în felul acesta, o mare parte din răul care există în lume ar muri.

Simbolul Crucii Folosit Gresit ..Semnale Satanice?

2011-04-06T23:24:00.000+03:00

Crucifixul, crucea răsturnată şi unele semnale satanice transmise de Papalitate în ultima vreme ne confirmă avertismentele profetice

Biserica Creştină este la răscruce!

Motto: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă.”
Napoléon Adolphe Didron

Unul dintre cele mai des folosite simboluri creştine, crucifixul care îl reprezintă pe Iisus răstignit, nu are nimic de-a face cu simbolismul profund spiritual, înălţător şi atotcuprinzător al crucii. Pentru oricine este înzestrat cu un minim de sensibilitate, inteligenţă şi bun-simţ este destul de evident faptul că acest crucifix evocă suferinţa şi tortura la care a fost supus Iisus. Nu vrem să negăm realitatea istorică şi nici semnificaţia profundă a Patimilor lui Christos, dar ne permitem să sugerăm că religia creştină ar fi fost mult mai bine reprezentată de un simbol care să evoce învierea lui Iisus, triumful Său asupra morţii, învăţăturile Sale spirituale, victoria Sa deplină în misiunea Sa pe Pământ sau modelul divin pe care El Îl reprezintă. Folosirea ostentativă, neinspirată, a crucifixului este cu atât mai revoltătoare prin asociere cu unele mesaje francmasonice care arată o dubioasă infiltrare a satanismului chiar la vârful Bisericii, iar aceste devieri au fost prezise de profeţi încă de la originea creştinismului.

Simbolul spiritual al crucii

Crucea reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri spirituale ale umanităţii fiind folosită din timpuri antice. Ea nu a început să existe în lume odată cu Biserica Creştină. Întâlnim simbolul crucii la civilizaţia primitivă ariană, la egipteni, precum şi la babilonieni. Crucea este formată din două linii intersectate perpendicular pe mijlocul uneia dintre ele. Semnificaţia spirituală a crucii poate fi explicată în mai multe moduri.

Crucea poate fi privită precum emblema iradierii din centru, de natură solară sau divină. Pentru arheologul şi scriitorul Paul Pierret (autor al Dicţionarului de arheologie egipteană) crucea este cea care protejează tainele sfinte. Crucea mai are şi valoare de simbol ascensional. În legendele orientale crucea este puntea sau scara pe care urcă la DUMNEZEU sufletele oamenilor. Bisericile catolice şi ortodoxe sunt proiectate în aşa fel ca să formeze o cruce pe pământ.

Crucea este – după Gérard de Champeaux, autor al cărţii Introducere în lumea simbolurilor – al treilea din cele patru simboluri fundamentale alături de centru, cerc şi pătrat. Ea stabileşte o relaţie între celelalte trei. Intersecţia celor două drepte ale sale coincide cu centrul, pe care ea îl deschide astfel spre exterior. Pe de altă parte, crucea se înscrie în cerc, împărţindu-l în patru. Din ea se obţin pătratul şi triunghiul, dacă i se unesc vârfurile prin patru drepte. Ca şi pătratul, crucea simbolizează pământul fiind însă expresia aspectelor intermediare, dinamice şi subtile ale acestuia. Crucea are o funcţie de sinteză şi măsură, în ea se întâlnesc cerul şi pământul. În ea se amestecă timpul şi spaţiul. Dintre toate simbolurile, crucea este cel mai universal, cel mai totalizator. Crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului, al celui care este prin chiar natura sa, comunicarea între pământ şi cer. René Guénon, renumit filosof şi gânditor esoteric francez spune despre cruce, căreia i-a dedicat un întreg volum, că este simbolul totalizării spaţiale, apropierea şi unirea contrariilor.

Simbolul Crucii la creştini

Tradiţia creştină a îmbogăţit foarte mult simbolismul crucii, condensând în această imagine mântuirea şi patimile lui Iisus. Ea devine astfel mai mult decât o „figură” a lui Christos, identificându-se cu persoana Lui. Putem observa puterea simbolistică a crucii creştine prin exemplul crucii pecete (săpată în piatră) datând din primele secole ale creştinismului. Ea este prezentată de către Napoléon Adolphe Didron, arheolog şi istoric francez de artă care a trăit în sec XIX, în lucrarea sa Istoria lui DUMNEZEU. Pecetea poartă gravată o cruce în T, litera chi (X) traversează verticala T-ului care se rotunjeşte în partea de sus ca litera rho (P). Aceste linii rezumă numele lui Hristos şi forma crucii Lui. Hristos, Fiul lui DUMNEZEU este începutul şi sfârşitul a toate, literele alfa şi omega însoţind crucea de-o parte şi de alta.

Crucea l-a zdrobit şi l-a îmblânzit pe Satana, simbolizat de şarpele care stă încolăcit pe piciorul crucii. Acest duşman al neamului omenesc caută să aducă sufletul la pierzanie, suflet reprezentat sub forma unui porumbel. Deşi ameninţat, porumbelul priveşte la crucea care îi dă putere şi care îl mântuie de otrava Satanei. Cuvântul SALVS, scris pe pământul unde este înfiptă crucea, este cântecul de izbândă al creştinului credincios prin care el preamăreşte crucea şi pe Christos. Artiştii medievali au împrumutat de la Părinţii Bisericii (persoane care, prin viaţa şi activitatea lor, au meritat şi au primit de la Biserică titlul de Părinte al ei) tema crucii cosmice. Ea este pusă în valoare de Sfântul Augustin (filosof şi teolog faimos, care a susţinut dezvoltarea creştinismului occidental) în lucrarea sa De Genesi ad literam. Pentru Sfântul Chiril al Ierusalimului, crucea este polul lumii, pentru Sfântul Grigorie de Nyssa „părinte al misticii”, ea este pecetea cosmică.

În lumea simbolurilor creştine, crucea mai semnifică raiul celor aleşi. În Divina Comedia a lui Dante, ea este simbolul nemuririi, al slavei veşnice dobândite prin jertfă care culminează într-o fericire extatică: „căci sus străfulgera Christos şi pilde n-am să-I dovedesc prin ele. Dar cei ce-şi poartă crucea întru Christos mă vor ierta că-mi scap din mâini unealta, când fi-vor să-L zărească pe Christos.”

Simbolul Crucifixului utilizat de Biserica Creştină

N. A. Didron afirmă referindu-se la Crucifix – cel mai cunoscut şi mai utilizat simbol creştin, o cruce care conţine reprezentarea tridimensională a trupului crucificat al lui Iisus Hristos – că: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă”.

Este necesar de făcut o distincţie clară între crucea patimilor lui Christos, adică Crucifixul, care este de fapt un instrument de supliciu şi tortură şi crucea de slavă, care trebuie interpretată în sens eschatologic (doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre Sfârşitul Lumii şi Judecata de Apoi). Găsim referiri la cea din urmă în Noul Testament care afirmă că această cruce de slavă va apărea înaintea celei de-a doua veniri a lui Christos.

Ne întrebăm oare cât de inspirată este alegerea simbolului care evocă suferinţele cumplite şi moartea lui Iisus pe cruce, pentru a fi adorat de milioane de creştini? Pe vremea lui Iisus Christos crucificarea era un lucru ruşinos şi chiar terifiant, un simbol al condamnării şi torturii publice. În primele două secole ale creştinismului, simbolul Crucifixului nici măcar nu era folosit în iconologia creştină deoarece el descrie o metodă crudă şi barbară de execuţie publică a celor mai mari răufăcători. Merită să ne punem întrebarea dacă primii discipoli ai lui Iisus, care chiar L-au cunoscut îşi doreau să privească imaginea Învăţătorului lor mort crucificat? Oare nu ar fi fost mai inspirată Biserica Creştină dacă ar fi ales un alt simbol principal creştin care să evoce spre exemplu renaşterea lui Iisus?

Crucea Petrină

În tradiţia Bisercii Catolice se recunoaşte unanim că la alegerea sa, Sfântul Petru a murit crucificat pe un crucifix inversat. Conform romano-catolicilor, Papa este succesorul Sfântului Petru ca şi episcop al Romei. Astfel, Papalitatea este reprezentată de simboluri care se folosesc de asemenea şi pentru a-l reprezenta în iconografia creştină pe Sfântul Petru, cum ar fi spre exemplu cheile raiului sau Crucea Petrină (inversată).

Spre deosebire de simbolismul crucii despre care am vorbit în introducerea articolului, Crucea Petrină nu are o valoare simbolică consacrată universal, ci ea este mai mult o adaptare pe care Biserica Catolică a făcut-o crucifixului inversat pe care a fost răstignit Sf. Petru. Acest lucru a putut fi observat la vizita Papei Ioan Paul II în Israel, în luna martie 2000. Poze ale Papei şezând în faţa unei Cruci Petrine (adică inversate) se pot găsi pe internet împreună cu diverse încercări de a dovedi asocierea Bisericii Catolice şi mai bine zis a Papalităţii cu satanismul.

Oare cât de justificată este Papalitatea la ora actuală să folosească drept unul din simbolurile sale principale Crucea Petrină inversată? Crucea inversată, ca orice simbol spiritual inversat, vehiculează influenţe satanice şi este folosită frecvent în satanism. Diferenţa dintre „crucea lui Petru” şi un crucifix inversat (considerat satanic de către catolici) este de multe ori obscură, conducând la confuzie în legătură cu utilizarea acestor simboluri.

Romano-catolicii asociază crucea inversată cu crucificarea apostolului Petru pentru a motiva succesiunea apostolică care este folosită pentru a sprijini infailibilitatea liniei Papale a Bisericii Romano-Catolice. Lucrarea lui Sheldon (teolog faimos din sec XX, autor a peste 20 de volume de studii religioase) Apostolii Principali (History of the Church, vol. 1, Hendrickson Publishers, reprint, 1999, pp. 68-78) prezintă ipoteze care refuză motivele invocate de Biserica Romano-Catolică cu privire la succesiunea Papală. În primul volum al acestei istorii a Bisericii, Sheldon scrie: „nu există niciun motiv pentru care protestanţii să nege faptul că Iisus a vorbit despre Petru ca fiind o „fundaţie”, dar în acelaşi timp este necesar de avut în vedere următoarele consideraţii: din copiile exacte ale Noului Testament reiese clar că, cuvintele din Evanghelia după Matei nu erau adresate lui Petru într-un sens exclusiv, ci doar că el era considerat de către Iisus una dintre pietrele importante ale „fundaţiei” creştinismului. A fi o fundaţie înseamnă ca în contactul cu orice agent uman să realizezi doar munca unui fondator, a unui iniţiator. „Biroul” unui fondator nu este un lucru care să fie transmis sau moştenit. Cineva ar putea de exemplu să construiască pe „fundaţia ” aşezată de Petru, sau chiar să imite munca lui Petru prin introducerea creştinismului în noi regiuni. Dar în niciun caz nu se pune problema succesiunii. De exemplu, ne putem gândi la fondatorii Republicii Americane ca fiind fiecare în parte moştenitorii locului lui Petru în fundaţia Bisericii.”

Crucifixul „îndoit sau rupt”

După ce în anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea a apărut în timpul unui discurs în faţa a peste 80.000 de oameni având în spatele său o cruce inversată, la rândul său, actualul Papă Benedict al XVI-lea se afişează destul de des cu un crucifix îndoit.

Se spune că diavolul nu are puterea să creeze, ci doar să batjocorească şi să deformeze. Din punctul de vedere al simbolismului, o figură inversată semnifică întotdeauna o putere pervertită. Sataniştii şi magicienii negrii folosesc în rău semnificaţia spirituală a crucii, prin inversarea acesteia. Ei cad din spiritualitate şi nemurire, rămânând „închişi” în materie şi moarte.

Crucifixul „îndoit sau rupt” este un simbol sinistru folosit de către satanişti încă din secolul VI. Acesta constă dintr-un crucifix îndoit pe care se află corpul deformat, foarte slab, a lui Iisus atârnând patetic de cruce cu braţele şi picioarele dureros de subţiri şi emaciate de parcă ar fi fost victima foametei. Linia orizontală a acestui crucifix este îndoită în jos. Magicienii negrii şi vrăjitorii din Evul Mediu foloseau acest crucifix îndoit pentru a reprezenta termenul biblic „semnul fiarei”.

În anul 2004, Papa Ioan Paul al II-lea a transmis în timpul unei slujbe mesajul necesităţii unei „noi ordini internaţionale”. Acelaşi Papă a reinstaurat Biroul Inchiziţiei care acum poartă numele Biroului pentru Apărarea Credinţei avându-l drept coordonator pe Cardinalul Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVI-lea.
Papa Benedict a afirmat în anul 2009 „nevoia puternică de înfiinţare a unui singur guvern mondial, cu o singură economie mondială”.

În cartea sa „Cheile Sângelui” (Keys of This Blood), preotul şi teologul romano-catolic Malachi Martin a afirmat că Papa Paul Ioan al II-lea este devotat planului instaurării unei Noi Ordini Mondiale de către cumplita sectă satanică a „iluminaţilor” francmasoni.
Tot Malachi Martin, care a fost o perioadă apropiat al Vaticanului, afirmă că Papalitatea ascunde omenirii un secret terifiant şi cutremurător. Al treilea secret de la Fatima este o profeţie făcută de Fecioara Maria în 1917 asupra unei cumplite pedepse apocaliptice pe care omenirea o va suporta dacă nu se întoarce către DUMNEZEU cu tot sufletul. Părintele Malachi afirmă „când mă aflam în preajma Papei Ioan al XXIII- lea, această coală de hârtie era păstrată într-o cutie aşezată pe şemineul apartamentului privat în care locuia Papa la Roma.” Tot el afirmă că Papa Paul Ioan al II-lea nu a fost de acord cu divulgarea profeţiei Fecioarei Maria deoarece „mesajul secretului este foarte apocaliptic.”

Profeţiile Sfântului Malachia şi ale Fecioarei Maria

Odată cu semnalele nu tocmai creştine transmise de ultimii doi Papi, din ce în ce mai multă lume se întreabă dacă trăim cumva vremurile din urmă ale apocalipsei. În Evul Mediu a existat un Sfânt catolic pe numele Malachia care a avut viziuni extatice cu toţi papii (în număr de 111, conform spuselor Sfântului) care vor fi la conducerea Bisericii Catolice. El a făcut profeţii despre fiecare dintre aceştia, care s-au dovedit a fi uluitor de exacte până în prezent. Sfântul Malachia a afirmat despre utimul Papă, care se pare că după profeţiile sale (şi nu numai), este Benedict al XVI- lea, următoarele: „În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă Sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care vor culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut va judeca poporul.”În conformitate cu profeţia Fecioarei Maria de la Garabandal, odată cu Papa Benedict al XVI-lea încep vremurile din urmă. În anul 1962, Fecioara Maria i-a spus stigmatizatei Teresa Musco că „oamenii şi clerul au mărit cloaca necurăţiei... Biserica se află la o răscruce: ori va merge spre pieirea sa, ori îşi va regăsi calea, pe care nu ar fi trebuit să o părăsească niciodată.”

Bibliografie:
Dictionnaire des symboles: Mythes, rêves, coutumes, gestes, formes, figures, couleurs, nombres, Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Ed. Robert Laffont, Collection Bouquins, 1982
Iconographie Chrétienne: Histoire De Dieu (1843), Adolphe Napoléon Didron, Ed. Kessinger Publishing, 2010
Dictionnaire d'archéologie Egyptienne, Paul Pierret, Ed. Imprimerie Nationale, 1875
Introduction au monde des symboles, Gérard de Champeaux, Ed. Zodiaque, 1989
History of the Christian Church, Henry C. Sheldon, Ed. Hendrickson Publishers, 1999
Keys of This Blood - Pope John Paul II Versus Russia and the West for Control of the New World Order, Malachi Martin, Ed. Simon & Schuster, 1991

Adevarul despre ce s-a întâmplat la Fukushima

2011-03-21T13:07:00.003+02:00

Ce s-a întâmplat la Fukushima

(Traducere după textul lui de Josef Oehman, cercetător la MIT, Boston. Puteți citi versiunea originală aici. Mi-am permis să ilustrez articolul cu câteva imagini relevante. Update 14.03.2011, 08:30: Articolul se referă la situația primului reactor, dar explicația și principiile prezentate sunt valabile și pentru incidentele următoare, de la aceiași centrală sau de al alte centrale nucleare de tip BWR).

Scriu acest text (12 martie) pentru a vă liniști în legătură cu cele întâmplate recent în Japonia. Pe scurt, situația reactoarelor nucleare nipone este destul de serioasă, dar ea se află sub control. Textul este destul de lung, dar citindu-l, veți afla mai multe despre centralele nucleare decât toți jurnaliștii de pe planetă, la un loc.

Nu a fost și nici nu va fi eliberare semnificativă de radioactivitate.

Prin semnificativă înțeleg un nivel de radiație mai mare decât ați primi, de exemplu, într-un zbor de lungă durată sau dintr-un pahar de bere care provine dintr-o zonă cu un nivel crescut de radiație naturală.

Am citit toate știrile despre acest subiect, de când el a avut loc. Nu am găsit nici unul care să nu conțină erori, și vinovată pentru acest lucru este și criza de comunicare din parte Japoniei. Prin erori nu mă refer la jurnalism tendențios anti-nuclear, destul de des întâlnit în aceste zile, mă refer la erori grave privind descrierea legilor naturii, interpretări eronate ale faptelor din pricina lipsei unei înțelegeri fundamentale asupra funcționării reactoarelor nucleare. Am citit un raport al CNN de trei pagini și nu am găsit un singur paragraf care să nu conțină o astfel de eroare.

Înainte să mergem mai departe, va fi necesar să trecem în revistă câteva aspecte fundamentale.

Construcția centralelor atomice de la Fukushima

Centralele de la Fukushima sunt de tipul BWR (Boiling Water Reactors). Principiul pe care se bazează aceste reactoare este asemănător cu o oală sub presiune. Combustibilul nuclear încălzește apa, apa fierbe și creează abur, aburul pune în mișcare turbinele care produc electricitate, apoi aburul este răcit și acesta condensează din nou, fiind refolosit. Dispozitivul sub presiune funcționează în mod normal la o temperatură de 250 grade Celsius.

Combustibilul nuclear este oxidul de uraniu, un material ceramic cu un punct de topire destul de mare, în jurul valorii de 3000 de grade Celsius. Combustibilul este produs în formă de capsule de dimensiunea aproximativă a unei piese Lego. Aceste piese sunt puse într-un tub mai mare, confecționat dintr-un aliaj denumit zircaloy, care are un punct de topire la 2200 de grade. Acest ansamblu constituie o bară de combustibil. Aceste bare sunt apoi grupate în pachete și inserate în reactor. Toate aceste pachete formează miezul reactorului.

Exemplu de bară de combustibil nuclear (plus detalii)

Ambalajul de zircaloy reprezintă primul strat (compartiment) izolator. El separă combustibilul radioactiv de restul lumii.

Miezul reactorului este apoi plasat în vasul sub presiune. Acest vas reprezintă al doilea strat (compartiment) izolator, rezistând până la temperaturi de câteva sute de grade, în cazul în care răcirea este oprită, dar repornită ulterior.

Întregul sistem de vas sub presiune, țevi, pompe, răcitor (apă) sunt protejate de un al treilea strat izolator, confecționat dintr-un aliaj de oțel extrem de rezistent și închis ermetic. Al treilea strat izolator a fost proiectat, construit și testat pentru un singur scop: să susțină pentru un termen nedefinit, o topire totală a miezului reactorului. Din acest motiv, un bazin mare și gros se află sub vasul cu presiune (al doilea strat protector), plin cu grafit, plasat în interiorul celui de-al treilea strat protector.

Acest al treilea inel de protecție este înconjurat de clădirea reactorului, în interiorul căreia de obicei se păstrează o presiune mai scăzută, pentru a nu exista scurgeri în afara acesteia, dar clădirea în sine nu oferă protecție reală împotriva radiației.

Aspecte fundamentale ale reacțiilor nucleare

Combustibilul de uraniu generează căldură prin fisiune nucleară. Atomii mari și grei de uraniu se “rup” în doi atomi mai mici, proces ce generează energie (căldură) plus câțiva neutroni (una din particulele din interiorul unui atom). Când un neutron lovește un alt atom de uraniu, acesta se “rupe” (fisionează), generând căldură și mai mulți neutroni și tot așa. Aceasta este ceea ce se numește o reacție în lanț.

Schema reacției în lanț ce are loc în barele de combustibil

Grupând la un loc mai multe bare de combustibil descrise mai sus va duce destul de repede la supra-încălzirea instalației și la topirea barelor de combustibil. Acest lucru merită menționat și reținut, el fiind motivul pentru care un reactor nuclear nu va putea niciodată exploda ca o bombă nucleară. Construcția unei bombe nucleare este un lucru destul de dificil (întrebați-i pe cei din Iran, de exemplu). În cazul incidentului de la Cernobîl, explozia a fost cauzată de acumularea unei presiuni prea mari, urmată de o explozie de hidrogen și penetrarea tuturor straturilor de protecție ale reactorului, împrăștiind material radioactiv în mediu (a fost practic o “bombă murdară” și nu o explozie nucleară). De ce așa ceva nu se va întâmpla în Japonia, veți afla citind mai departe.

Pentru a controla reacția nucleară în lanț, cei ce controlează reactorul folosesc așa-numitele bare moderatoare. O bară moderatoare absoarbe neutroni, omorând instantaneu reacția nucleară ce are loc în miezul reactorului. Un reactor nuclear este construit în așa fel încât pentru a funcționa în mod normal, să nu aibă nevoie de barele moderatoare. Agentul de răcire (apa) preia căldura excesivă (pe care o transformă în abur și apoi electricitate) în același ritm în care miezul reactorului o produce.

Problema este că după inserarea barelor moderatoare și oprirea reacției în lanț, miezul continuă să producă ceva căldură. Uraniul nu mai fisionează, dar un număr de elemente radioactive create de către uraniu își continuă procesul de fisiune, eliberând căldură (izotopi radioactivi de cesiu și iod care în cele din urmă vor fisiona și vor crea atomi stabili care nu vor mai produce radioactivitate). [acesta a fost motivul pentru care imediat după Cernobîl s-au împărțit pastile de iod populației expuse: glanda tiroidă are obiceiul de a fixa iodul din mediul. Saturarea sa cu iod din tablete o va împiedica să absoarbă iod radioactiv din mediul înconjurător -n.t.]. Pentru că uraniul nu mai fisionează, izotopii de cesiu și iod nu mai sunt produși în barele de combustibil, astfel că în câteva zile miezul reactorului se va răci, după consumarea acestor izotopi. Această căldură reziduală le dă bătăi de cap japonezilor acum.

Recapitulând, primul tip de material radioactiv este uraniul din barele de combustibil plus elementele radioactive formate prin fisiunea atomilor de uraniu, elemente care se găsesc tot în interiorul barelor de combustibil (cesiu și iod).

Mai există și un al doilea tip de material radioactiv produs în afara barelor de combustibil. Marea diferență este însă că aceste materiale radioactive au un timp de înjumătățire foarte mic (o viață foarte scurtă) ceea ce înseamnă că acești atomi radioactivi se descompun rapid în elemente care nu sunt radioactive. Rapid însemnând câteva secunde. Dacă aceste elemente ajung în mediu, da, se poate spune că mediul a fost contaminat cu radiație, dar acest lucru nu este deloc periculos. De ce? Până cineva pronunță cuvântul “R-A-D-I-O-N-U-C-L-I-D”, elementele în cauză vor fi inofensive, deoarece mare parte din ele deja s-au transformat în elemente ce nu sunt radioactive. Elementele radioactive de care vorbim sunt N-16 (un tip de atom de azot, constituent al aerului) și gaze nobile (xenon). Dar de unde provin acestea? Când atomul de uraniu fisionează, generează doi sau trei neutroni. Mare parte din neutronii produși astfel lovesc alți atomi de uraniu și mențin reacția în lanț, dar câțiva dintre aceștia pot ajunge în apă sau în aerul din apa care se află în reactor.Când un element care nu este radioactiv (deci este stabil) va capta un neutron, el devine radioactiv. Însă acesta va scăpa repede de neutronul suplimentar și va înceta să fie radioactiv.

Acest al doilea tip de radiație este foarte important pentru a vedea ce anume a fost expulzat în mediu în cazul centralei de la Fukushima.

Ce s-a întâmplat la Fukushima?

Voi încerca să rezum următoarele. Cutremurul care a lovit Japonia a fost de 7 ori mai puternic decât cutremurul pentru care a fost proiectată centrala. Scara Richter este una logaritmică, astfel că diferența dintre un cutremur de 8.2 – valoare luată în calcul la construcția centralei – și 8.9 este un factor de 7 și nu 0.7). Așa că inginerii japonezi merită primul val de aplauze, pentru că totul a rămas în picioare după cutremur.

Când cutremurul de 8.9 grade a avut loc, centrala nucleară s-a oprit automat. În câteva secunde de la începutul cutremurului, barele moderatoare au fost inserate în miez și reacția nucleară a fost imediat oprită, urmând ca sistemul de răcire să transporte afară din sistem căldura degajată. Căldura reziduală reprezintă aproximativ 3% din căldura totală, când centrala funcționează la parametri normali.

Cutremurul a distrus sursa externă de electricitate pentru reactorul nuclear. Acest eveniment reprezintă unul din cele mai grave accidente de care poate avea parte o centrală nucleară și este tratat cu maximă seriozitate de echipa de proiectanți. Energia electrică este necesară pentru a păstra în funcțiune pompele care asigura debitul agentului de răcire.

Lucrurile au funcționat timp de o oră deoarece un set de generatoare Diesel au asigurat electricitatea necesară. Apoi a venit valul tsunami, mult mai mare decât proiectanții centralei au luat în calcul, val care a măturat aceste generatoare de electricitate.

Atunci când se proiectează o centrală nucleară, se urmează o filosofie denumită “Defense in Depth“. Se ia în calcul cea mai mare catastrofă și se proiectează totul ca să facă față acesteia. Mai departe, în cazul în care sistemele cedează unul după altul, centrala trebui să poată funcționa în continuare. Un val tsunami care a înlăturat toată rezerva de energie este un astfel de exemplu. Ultima linie de rezistență devine acum al treilea inel de izolare (vezi discuția din secțiunea precedentă) care va păstra totul în interiorul reactorului, indiferent de starea barelor de moderare, indiferent dacă miezul este topit sau nu.

Când generatoarele Diesel nu au mai fost disponibile, reactorul a trecut pe puterea generată de bateriile de urgență. Aceste baterii sunt un fel de backup al backup-ului, asigurând funcționarea sistemului de răcire al reactorului pentru 8 ore. Și așa s-a întâmplat.

În cele 8 ore, a trebuit găsită o altă sursă de energie care să fie conectată la centrală. Rețeaua energetică națională nu a fost disponibilă din cauza cutremurului. Generatoarele Diesel au fost măturate de tsunami. Așa că au fost aduse generatoare mobile.

Din păcate, începând de la acest punct, lucrurile au început să meargă prost pentru centrală. Generatoarele extern nu au putut fi conectat la centrală din cauză că acestea nu se potriveau. Când bateriile s-au consumat, căldura reziduală nu a mai putut fi transportată în afara reactorului.

În acest moment, personalul centralei a început să urmeze procedurile standard pentru astfel de situații de urgență. Alimentarea cu electricitate a sistemului de răcire nu ar fi trebui să se întrerupă în nici o situație, însă s-a întrerupt, așa că personalul s-a retras la următoarea linie de apărare. Aceste lucruri fac parte din exercițiile de rutină de care au parte angajații centralei.

Abia acum a început să se vorbească despre posibilitatea topirii miezului. Dacă până la sfârșitul zilei sistemul de răcire nu ar fi fost pus cumva în funcțiune, miezul s-ar fi topit în cele din urmă și atunci ar fi intrat în acțiune ultima linie de apărare, bazinul cu grafit care ar fi captat și îngropat miezul reactorului.

Dar prioritar în acel moment era menținerea integrității tuburilor din zircaloy precum și a structurii vasului sub presiune, pentru a le da timp inginerilor să repare sistemul de răcire.

Deoarece răcirea miezului reactorului este un lucru atât de important, acesta are un număr mare de posibilități de răcire. Până în acest moment nu se știe exact care din acestea a cedat și care nu.

Imaginați-vă un vas sub presiune aflat pe o flacără. O flacără slabă, dar suficientă cât să încălzească în continuare vasul. Căldura trebuie disipată prin orice metode au la îndemână cei din camera de control a centralei, altfel presiunea va crește. Prioritară este menținerea integrității primului compartiment (menținerea temperaturii barelor de combustibil sub 2200 de grade), cât și a celui de-al doilea compartiment (vasul sub presiune). Pentru acest lucru, presiunea trebuie scăzută, prin eliberarea de abur din când în când. Acest lucru fiind atât de important, acest vas are 11 valve care permit o astfel de operațiune, care a și avut loc, menținând astfel o temperatură de 550 grade în interiorul miezului.

A fost momentul în care presa a raportat scurgeri radioactive de la centrala de la Fukushima. Am explicat mai sus de ce acest lucru nu este deloc periculos pentru mediu sau pentru populația din jur.

Momentul primei explozii de la centrala de la Fukushima

În timpul acestor operațiuni de ventilare a vasului sub presiune, s-a produs explozia. Aceasta a avut loc în afara celui de-al treilea compartiment de protecție, în interiorul zidurilor clădirii centralei, zid ce nu are un rol în izolarea radiației. Încă nu se știe exact ce s-a întâmplat, dar un scenariu foarte plauzibil este următorul: inginerii au decis să elibereze excesul de abur nu direct în mediu, ci în spațiul dintre cel de-al treilea compartiment și zidul clădirii reactorului, pentru a permite nivelului de radioactivitate să scadă înainte ca acesta să ajungă în mediu. Problema este că la temperaturile mari din miez, se poate întâmpla ca moleculele de apă să disocieze, adică legătura H2O să se rupă în hidrogen și oxigen, o combinație explozivă [motoarele navetei spațiale folosesc hidrogen și oxigen lichid pentru propulsie - n.t.]. Astfel, explozia avut loc în afara celui de-al treilea compartiment, avariind și clădirea reactorului. Acest tip de explozie a avut loc și la Cernobîl, însă atunci a fost în interiorul vasului sub presiune, din cauza proiectării și folosirii greșite a acestuia de către personalul sovietic. Acest lucru nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla la Fukushima, din cauza designului diferit a vasului respectiv. Disocierea apei și acumularea de hidrogen și oxigen este una din cele mai mari probleme întâmpinate în timpul construcției unei centrale nucleare (deși sovieticii nu și-au bătut prea mult capul cu asta), astfel încât reactorul a fost astfel proiectat încât acest lucru să nu se întâmple în interiorul său. S-a întâmplat în afara lui, un lucru nedorit, dar un scenariu posibil, dar fără implicații grave pentru mediu.

În acest moment, presiunea era sub control, aburul în exces fiind evacuat. Însă, dacă fierbeți continuu o oală sub presiune și evacuați aburul, în scurt timp nivelul apei din interior va scădea. Miezul este acoperit de câțiva metri de apă, dar după câteva ore sau zile, aceasta va scădea simțitor. În momentul în care barele de combustibil nu mai sunt imersate în apă, ele se vor topi în 45 de minute. Acesta este momentul în care tubul zircaloy se va topi.

Acest lucru a început să se întâmple. Răcirea nu a putut fi asigurată înainte ca unele bare de combustibil să fie avariate prin topire. Materialul nuclear din interior (uraniul) este intact, dar ambalajul de zircaloy începe să se topească. Din păcate, în acest moment produșii secundari rezultați în urma fisiunii uraniului, izotopi radioactivi de cesiu și iod vor ajunge în abur. Aspectul cel mai important este că pastilele de uraniu rămân intacte până la 3000 de grade și acestea nu au ajuns încă în vapori. A fost confirmată prezența unor mici cantități de cesiu și iod radioactiv în aburul ajuns în atmosferă, moment în care s-a trecut la planul B de acțiune. Planul A presupunea asigurarea răcirii reactorului.
Din ce motiv acest lucru nu s-a întâmplat, nu se știe cu exactitate, dar probabil că valul tsunami a avariat rezervele de apă necesară răcirii. Cert este că s-a întâmplat și porțiuni din tuburile din zircaloy au început să se topească, lucru confirmat de prezența cesiului și iodului radioactiv în aburul ventilat din reactor în atmosferă.

Apa folosită pentru răcire este foarte curată și demineralizată (un fel de apă distilată, dar cu un grad sporit de puritate). Motivul pentru care se folosește apă pură este dat de activarea neutronilor din uraniu: apa pură nu se activează prea mult, așa că nu devine radioactivă. Impuritățile din apă sau sărurile pot absorbi neutroni mai repede și astfel apa poate deveni radioactivă.

Pentru a împiedica o topire generală a miezului și pentru că nu aveau la îndemână proviziile de apă pură necesare, operatorii centralei au decis folosirea apei de mare pentru răcire. Încă nu se știe dacă apa de mare a fost folosită pentru inundarea miezului sau doar pentru a răci vasul sub presiune, dar acest lucru nu este relevant în acest moment. Important este că barele de combustibil nuclear s-au răcit în acest fel. Cum reacția nucleară în lanț s-a întrerupt demult, nu a mai rămas de disipat decât acea căldură reziduală de care aminteam mai înainte. Cantitatea mare de apă a fot de data asta suficientă pentru a ține piept acestei încălziri reziduale. Datorită faptului că nu se mai produce căldură, deci nici abur, presiunea scade acum simțitor. În plus, s-a adăugat și acid boric în apa de mare, aceasta fiind un fel de bară lichidă de moderare, el captând orice neutron care ar mai fi produs în neutron, contribuind la răcirea sistemului.

Centrala nucleară de la Fukushima a fost foarte aproape de o topire a miezului reactorului, însă acest lucru a fost evitat prin pomparea de apă de mare pentru răcirea acestuia și reducerea presiunii din reactor. Dacă acest lucru nu ar fi fost posibil, ventilarea aburului în atmosferă era singurul lucru care putea fi făcut pentru a păstra presiunea sub control. Al treilea compartiment ar fi fost complet izolat, permițând astfel topirea în siguranță a miezului reactorului, fără ca acest proces să răspândească substanțe radioactive în mediu. În cele din urmă sistemul de răcire ar fi fost pus din nou în funcțiune, pentru a permite operarea în siguranță a sistemelor reactorului, pentru îndepărtarea capsulelor de uraniu din miezul topit, care ar fi urmat să fie transportat înapoi la stațiile de procesare ale combustibilului nuclear. În funcție de avarie, centrala ar fi fost reparată sau dezmembrată.

Așadar, pentru a recapitula:

Centrala este în siguranță și va rămâne așa
Probabil acest incident va fi catalogat drept unul de gradul 4 pe scara INES: accident nuclear cu consecințe locale. Acesta este un lucru destul de rău pentru compania care deține centrala, dar nu prea afectează pe altcineva.
Radiație nucleară a ajuns în mediu, în timpul ventilării vasului sub presiune, dar toți izotopii radioactivi din aburul ajuns în atmosferă au dispărut deja. A fost eliberată în atmosferă și o cantitate redusă de cesiu și iod radioactiv. Atât de redusă încât dacă ați fi stat deasupra coșului centralei în acest timp, ar trebui să vă lăsați de fumat pentru a avea din nou o speranță de viață apropiată de medie. Izotopii de iod și cesiu au fost diluați de apa mării.
Primul compartiment a fost avariat, ceea ce înseamnă cu urme de cesiu și iod vor ajunge în agentul de răcire, dar nu și uraniu. Există instalații pentru tratarea acestei ape în al treilea compartiment, cesiul și iodul radioactiv va fi extras și depus în zona de deșeuri nucleare, specifice oricărei centrale de acest tip.
Apa de mare folosită pentru răcire a fost activată într-un oarecare grad. Deoarece barele de control sunt inserate în reactor, reacția nucleară a uraniului nu are loc, deci nu contribuie la activarea apei. Materialele radioactive intermediare (cesiu și iod) nu mai sunt disponibile în această fază, deoarece fisiunea uraniului s-a oprit de ceva vreme. Acest lucru reduce și mai mult activarea radioactivă a apei. În concluzie, apa de mare folosită pentru răcire este ușor radioactivă, dar acest lucru se va remedia în instalațiile specifice, înainte ca apa să se întoarcă în natură.
În timp, apa de mare va fi înlocuită cu agent de răcire normal (apă pură)
Miezul reactorului va fi demontat și inspectat, exact ca în cazul normal al schimbului de combustibil
Barele de combustibil și întreaga centrală vor fi verificate pentru eventuale avarii. Acest lucru va dura 4-5 ani.
Sistemele de siguranță din toate centralele nucleare japoneze for fi îmbunătățite pentru a suporta un cutremur de 9.0 grade pe scara Richter și valuri tsunami aferente.
Cea mai mare problemă va fi criza de energie electrică din perioada imediat următoare. Jumătate din reactoarele nucleare ale Japoniei vor fi probabil oprite și inspectate, reducând astfel cu 15% cantitatea de energie din sistemul național. Aceasta diminuare va fi suplimentată de centrale clasice, care erau în mod normal folosite doar pentru a face față în perioadele de vârf. Acest lucru va duce la scumpirea energiei electrice în toată Japonia.

Joaca de-a Dumnezeu HAARP

2011-03-12T01:42:00.002+02:00

Haarp se presupune a fi o arma ultrasecreta ce permite control meteo, atacuri tectonice (cutremure la comanda) si blocaje mintale.
Haarp este o "chestie" bazata pe tehnologia Tesla ce permite in primul rand cercetare. In al doilea rand, Haarp permite si distrugere din ceea ce inteleg de la sustinatorii teoriei conspiratiei.

Se presupune inclusiv ca tsunami din 2004 este rezultatul testarii acestei arme din punct de vedere tectonic. De asemeni, in China, inainte de marele cutremur au fost observate pe cer diverse semne ciudate.
Revenind la zilele noastre, teoria conspiratiei spune ca pana si cutremurele devastatoare din Haiti si Chile poate chiar si cutremurul de azi din Japonia sunt rezultatul utilizarii Haarp.
Eu nu ma pronunt decat in zona in care pot spune ca povestile sunt interesante. Totusi, puteti urmari mai jos cateva scurte filme preluate de pe YouTube care sa mai elucideze cate ceva in mintea unora dintre noi.

HAARP WORKING mai sus ..!

Si in continuare alte filmulete cu si despre teoria HAARP

Si inca un articol interesant despre HAARP ..

HAARP
se prezinta ca un program de cercetare ce are ca scop modificarea ionosferei in vederea imbunatatirii comunicatiilor.
HAARP poate fierbe atmosfera superioara
HAARP va bombarda atmosfera superioara cu un fascicul electromagnetic focalizat si dirijabil, fiind in esenta un model avansat de „incalzitor ionosferic”. (Ionosfera este sfera incarcata electric care inconjoara atmosfera superioara a Pamantului.
Ea se intinde de la 65 km pana la 644 km distanta deasupra suprafetei Pamantului.)
Intr-o formulare simplificata, dispozitivul utilizat in cadrul HAARP este un radiotelescop inversat: antenele trimit semnale in loc sa le primeasca. HAARP este testul facut unei tehnologii ce foloseste fascicule de unde radio extrem de puternice care incalzesc unele zone ale ionosferei, pentru a le impinge in sus. Undele electromagnetice sunt apoi reflectate catre Pamant, penetrand totul – cu sau fara viata. Publicitatea facuta lui HAARP da impresia ca este vorba despre un proiect academic ce are ca scop modificarea ionosferei in vederea imbunatatirii comunicatiilor. Cu toate acestea, unele documente ale armatei americane arata lucrurile mult mai clar: HAARP are scopul de a descoperi metode de „exploatare a ionosferei in folosul Departamentului de Aparare”. Comunicarea cu submarinele este doar unul dintre aceste scopuri.
Comunicatele de presa si alte informari din partea armatei cu privire la HAARP minimalizeaza continuu efectele sale. Materialele publicitare insista asupra faptului ca proiectul HAARP nu difera de alte sisteme de incalzire a ionosferei care opereaza fara efecte nocive in toata lumea, in locatii precum Arecibo, in Puerto Rico, Tromso, in Norvegia, precum si in fosta Uniune Sovietica. Cu toate acestea, un document guvernamental din 1990 indica faptul ca bombardarea cu energie prin unde de radiofrecventa (RF) va induce activitati nenaturale in ionosfera:
„...pentru undele de inalta frecventa de cea mai mare putere, disponibile in Occident, instabilitatile studiate in mod obisnuit se apropie de punctul maxim de capacitate de disipare a energiei, dincolo de care procesele plasmatice o vor „lua razna” pana la atingerea urmatorului factor limitativ”.
Daca armata, in colaborare cu Universitatea Fairbanks din Alaska, poate arata ca aceasta noua tehnologie gen „Razboiul stelelor” condusa de la sol este functionala si sigura, ambele au de castigat. Armata obtine un scut protector relativ ieftin, iar universitatea se poate lauda cu cea mai spectaculoasa manipulare geofizica de la exploziile in atmosfera ale bombelor nucleare pana in prezent. Daca testarea va avea succes, vor dispune apoi de megaproiectele militare ale viitorului si vor avea la dispozitie piete uriase pentru gazele naturale din Alaska. Daca luam in considerare celelalte brevete bazate pe munca unui fizician din Texas, Bernard Eastlund, devine limpede modul in care armata intentioneaza sa foloseasca transmitatorul HAARP. Acestea fac si mai putin credibile dezmintirile guvernului. Armata stie cum intentioneaza sa foloseasca aceasta tehnologie si a specificat clar acest lucru in documentele sale. Ea a indus intentionat publicul in eroare prin folosindu-se de exprimari sofisticate, inselatorie si dezinformare fatisa.
Armata spune ca sistemul HAARP este capabil:
- sa confere armatei un instrument pentru a inlocui efectul de puls electromagnetic al dispozitivelor atmosferice termonucleare (care au fost luate in calcul de armata ca optiuni viabile, cel putin pana in anul 1986);
- sa inlocuiasca printr-o tehnologie noua si compacta uriasul sistem de comunicare submarina prin frecvente extrem de joase care opereaza in Michigan si Wisconsin;
- sa fie folosit pentru a inlocui sistemul de radare cu raza de actiune pana dincolo de orizont (sistem care fusese planuit candva pentru actuala locatie a lui HAARP) cu un sistem mai flexibil si mai precis;
- sa ofere o modalitate de distrugere a comunicatiilor pe o arie extrem de larga, mentinand in acelasi timp in functiune propriul sistem de comunicatii al armatei;
- sa ofere o tomografie de penetrare a Pamantului pe suprafete intinse, care combinata cu abilitatile de procesare a computerelor EMASS si Cray, ar face posibila verificarea multor puncte ale tratatelor de pace si nonproliferare a armamentului nuclear;
- sa fie o unealta de cercetare geofizica pentru identificarea depozitelor de petrol, gaze si minerale pe suprafete mari;
- sa fie folosit pentru a detecta avioane care zboara la inaltime mica si proiectile teleghidate, facand astfel ca orice alta tehnologie sa fie depasita.
Posibilitatile de mai sus pot parea o idee excelenta tuturor celor care cred intr-un sistem de aparare puternic si celor interesati de reducerea costurilor. Cu toate acestea, modalitatile de intrebuintare posibile, pe care dosarele referitoare la HAARP nu le explica si care nu pot fi gasite decat in dosarele aviatiei americane, a armatei si a marinei, precum si in dosarele altor agentii federale, sunt alarmante. Mai mult decat atat, efectele folosirii abuzive ale acestor nivele de intensitate in scutul nostru natural – ionosfera – pot fi catastrofale, dupa parerea unor oameni de stiinta.
Doi locuitori din Alaska au spus lucrurilor pe nume. Clare Zickuhr, fondator al miscarii NO HAARP, declara: „Armata intentioneaza sa dea o lovitura puternica ionosferei si apoi sa vada ce se intampla.”
Armata a uitat sa spuna populatiei ca nu stie prea clar ce se va intampla, dar un articol de stiinta de la Penn State se lauda cu aceasta incertitudine. Stiinta masculina? Proiectul HAARP foloseste cele mai inalte nivele de energie manipulate vreodata, in ceea ce Begich si Manning numesc „jucarii noi pentru baietii mari”. Este un experiment efectuat pe cer, pentru a afla lucruri necunoscute inca. Oameni de stiinta independenti le-au spus lui Begich si Manning ca o bomba atmosferica de tipul HAARP, cu efectele sale neprevazute, ar putea fi un act de vandalism global.
Istoria programului HAARP
Brevetele descrise mai jos constituie pachetul de idei controlat initial de ARCO Power Techonlogies Incorporated (APTI), o sucursala a companiei Atlantic Richfield, una dintre cele mai mari companii petroliere din lume. APTI a fost contractorul care a construit locatia HAARP. In iunie 1994, ARCO a vandut acest subproiect, brevetele si contractul pentru a doua faza a constructiei lui E-Systems.
E-Systems este unul dintre cei mai mari contractori de servicii de informatii din lume, lucrand pentru CIA, organizatii din aparare si din alte domenii. 1,8 miliarde de dolari din cifra anuala realizata de companie provin din vanzari catre aceste organizatii. 800 de milioane de dolari sunt atribuiti unor proiecte secrete – atat de secrete incat nici macar Congresul Statelor Unite nu este informat despre modul de utilizare a acestor bani.
Contractul HAARP a fost cumparat de la E-Systems de catre Raytheon, unul dintre cei mai mari contractori de aparare din lume. In 1994, Raytheon s-a clasat pe locul 42 in topul celor mai de succes 500 de companii. Raytheon are mii de brevete, unele dintre acestea fiind valoroase pentru proiectul HAARP. Douasprezece dintre aceste brevete constituie coloana vertebrala a lui HAARP, iar acum acestea sunt ingropate printre miile de brevete detinute de Raytheon.
Brevetul american al lui Bernard J. Eastlund cu numarul 4.686.605: „Metoda si aparatura pentru alterarea unei regiuni din atmosfera, ionosfera si/sau magnetosfera Pamantului”, a fost etichetat ca secret timp de un an.
Incalzitorul ionosferic Eastlund este diferit: radiatia frecventei radio este concentrata si focalizata intr-un punct din ionosfera. Se trimite astfel in ionosfera o cantitate de energie de o cantitate fara precendent. Dispozitivul Eastlund ar permite o concentrare de energie de 1 Watt/cm3, comparativ cu alte dispozitivecapabile sa produca doar o milionime de Watt.
Aceasta diferenta uriasa poate inalta si modifica ionosfera pentru a obtine efectele futuriste descrise in brevet. Conform brevetului, activitatea lui Nikola Tesla de la inceputul anilor 1900 a stat la baza acestei cercetari.
Ce avantaj i-ar aduce aceasta tenologie lui ARCO, proprietarul brevetelor? ARCO ar putea obtine profituri enorme prin transmiterea fara fir a energiei electrice, de la centrala elecrica la consumator.
Un timp, cercetatorii HAARP nu au putut demonstra ca acesta a fost unul dintre scopurile intentionate pentru HAARP. In aprilie 1995, Begich a gasit totusi alte brevete, care aveau legatura cu o lista de „personal cheie” pentru APTI. Unele dintre aceste noi brevete APTI erau intr-adevar legate de un sistem de transmisie fara fir a energiei electrice.
Brevetul lui Eastlund spunea ca tehnologia poate bruia sau deturna complet sistemele sofisticate de ghidare ale avioanelor si proiectilelor. Mai mult, capacitatea sa de a raspandi unde electromagnetice de diverse frecvente pe suprafete intinse ale Pamantului si de a controla schimbarile acestor unde face posibila intreruperea comunicatiilor pe uscat, pe mare si in aer. In brevet se afirma:
„Astfel, aceasta inventie ofera capacitatea de a plasa cantitati fara precedent de energie in atmosfera Pamantului in locatii strategice si de a mentine nivelul influxului acesteia, in special daca se foloseste o pulsatie aleatorie, intr-o maniera mult mai precisa si mult mai controlata decat tot ce s-a realizat pana in prezent, in special prin detonarea de dispozitive nucleare de diferite marimi, la diferite altitudini...
...este posibila nu doar interferenta cu comunicatiile unei terte parti, ci si folosirea unuia sau mai multor astfel de fascicule care sa realizeze o retea de comunicatii chiar daca restul comunicatiilor mondiale sunt scoase din functie. Altfel spus, ceea ce e folosit pentru a distruge comunicatiile altora, poate fi folosit in acelasi timp de catre cel care cunoaste aceasta inventie ca o retea de comunicatii proprii.
... zone mari din atmosfera pot fi inaltate la altitudini neasteptat de mari astfel incat proiectilele sa intalneasca forte de frecare neluate in calcul, ceea ce le poate distruge...
Controlul vremii este posibil, spre exemplu, prin modificarea tiparului vanturilor din atmosfera superioara ...
... pot avea loc modificari moleculare ale atmosferei astfel incat sa se obtina efecte pozitive asupra mediului. Pe langa schimbarea propriu-zisa a compozitiei moleculare a unei regiuni atmosferice, poate fi marita concentratia unei anumite molecule sau a anumitor molecule. De exemplu, concentratiile de ozon, azot, etc. din atmosfera, pot fi marite artificial…”
Begich a mai descoperit inca alte 11 brevete APTI. Acestea indica cum se pot realiza „explozii de puterea celor nucleare fara emisie de radiatii”, sisteme de fascicule de energie, radare cu raza de actiune pana dincolo de orizont, sisteme de detectare a proiectilelor cu focos nuclear, pulsuri electromagnetice produse de arme termonucleare si alte trucuri gen „Razboiul stelelor”. Aceasta multitudine de brevete se afla la baza sistemului de lupta HAARP.
Cercetarea legata de acest proiect, realizata de Begich si de Manning, a dus la descoperirea unor scheme bizare.
De exemplu, documente ale Aviatiei Militare Americane au relevat ca a fost dezvoltat un sistem de manipulare si alterare a proceselor mentale umane prin folosirea radiatiei pulsatorii de radiofrecventa (in genul lui HAARP) asupra unor zone geografice mari.
Cele mai cutremuratoare date despre aceasta tehnologie provin din insemnarile lui Zbigniew Brzezinski (fost consilier pe probleme de securitate nationala al Presedintelui Carter) si ale lui J. F. MacDonald (consilier stiintific al Presedintelui Johnson si profesor la catedra de geofizica a UCLA), care au scris despre folosirea emitatorilor de fascicule puternice de energie in razboiul geofizic si climatic.
Documentele indica modul in care pot fi cauzate aceste efecte, pe langa celelalte efecte negative asupra sanatatii si gandirii umane.
Posibilitatile de afectare a gandirii de catre HAARP sunt extrem de ingrijoratoare.

Edgar Cayce – Ultimul profet al umanitatii

2011-03-04T03:24:00.002+02:00

Edgar Cayce – Ultimul profet al umanitatii

Dorinta oamenilor de a afla ceea ce la rezerva viitorul s-a manifestat fara intrerupere inca din zorii istoriei. De la oracolele egiptene, la cele grecesti si apoi romane, la profetii orientali si cei din Europa medievala – totul culminand cu versetele lui Nostradamus - si pana la persoanele cu abilitati extrasenzoriale din zilele noastre, arta prezicerii viitorului a imbracat forma unei veritabile obsesii a umanitatii. Si totusi, in plin secol XX, intr-o epoca a stiintei, in care superstitiile si ocultismul nu isi mai gaseau locul, un om soca o lume intreaga prin prezicerile sale. Numele sau era Edgar Cayce.
Dorinta oamenilor de a afla ceea ce la rezerva viitorul s-a manifestat fara intrerupere inca din zorii istoriei. De la oracolele egiptene, la cele grecesti si apoi romane, la profetii orientali si cei din Europa medievala – totul culminand cu versetele lui Nostradamus - si pana la persoanele cu abilitati extrasenzoriale din zilele noastre, arta prezicerii viitorului a imbracat forma unei veritabile obsesii a umanitatii. Si totusi, in plin secol XX, intr-o epoca a stiintei, in care superstitiile si ocultismul nu isi mai gaseau locul, un om soca o lume intreaga prin prezicerile sale. Numele sau era Edgar Cayce.
Cayce s-a nascut in martie 1877, intr-o familie de fermieri saraci din statul Kentucky si, pana la varsta de sapte ani, nimic nu anunta capacitatile sale iesite din comun. Abia dupa aceasta varsta, copilul incepe sa le povesteasca parintilor sai despre viziunile ciudate pe care le avea si despre capacitatea sa de a intra in legatura cu persoane decedate de curand. Nimeni nu ii da atentie insa, iar parintii, preocupati mai mult de starea financiara precara a familiei, il sfatuiesc pe acesta sa citeasca Biblia, lucru pe care Edgar il va face pentru tot restul vietii. In fapt, viitorul prezicator declara in repetate randuri ca obisnuia sa citeasca Noul si Vechiul Testament odata pe an.

Lipsa banilor il opreste pe Cayce din studii dupa numai 8 clase, studii considerate suficiente, de altfel, pentru copiii familiilor de fermieri si muncitori de la sfarsitul secolului XIX. El se angajeaza intr-o librarie de carte, acolo unde incerca sa procure mijloacele materiale necesare pentru intretinerea propriei familii. Edgar nu mai pomenea despre viziunile din copilarie si totul curgea spre o existenta banala, in care singurul scop erau banii si subzistenta. Avea sa vina, insa, momentul adevarului, atunci cand la varsta de 23 de ani, tanarul american, acum un comis-voiajor, isi pierde vocea din cauza unei misterioase crize de laringita.

Nevoit sa renunte la serviciu din cauza afectiunii care refuzase sa treaca dupa mai multe luni de suferinta, Cayce accepta interventia unui medic ambulant ale carui tratamente se bazau pe hipnoza. Ceea ce a urmat avea sa ii socheze pe martorii evenimentului. Nu numai ca tanarul vorbea normal in timpul starii de transa, dar si-a prezis singur tratamentul, acela de creste presiunea sanguina din zona gatului si, mai mult, s-a autovindecat in vazul a zeci de persoane, dupa ce si-a concentrat nivelul sanguin din laringe pana cand pielea capatase, conform martorilor oculari, culoare rosu-aprins.

Stirea a facut inconjurul tarii si marile ziare ale vremii publicau informatia pe prima pagina a editiilor. Edgar Cayce devenise peste noapte un vizionar si un vindecator cu puteri miraculoase. Tanarul era acum asaltat de scrisori si vizite neanuntate ale oamenilor care vroiau sa afla numerele castigatoare de la loterie, locurile in care pot sapa dupa comori sau castigatorii curselor de cai. Mai mult, un influent proprietar al unei plantatii de bumbac, i-a oferit lui Cayce o suma imensa pentru acea vreme, 100 de dolari pe zi, pentru a prezice cotatiile bursiere de pe piata bumbacului.

Hartuit in permanenta, Edgar Cayce ii refuza pe toti, desi posibilitatile sale financiare ramasesera la fel de restranse, anuntand ca nu ii va ajuta decat pe bolnavi si pe cei cu probleme reale. Incepea astfel, unul dintre cele mai misterioase si mai neintelese fenomene inregistrate in secolul XX.

Fostul fermier intra in transa, ceea ce avea sa ii aduca si numele de „Profetul adormit”, si prezicea tratamente celor care sufereau de boli grave, boli in fata carora medicii se dadusera, de cele mai multe ori, batuti. Ajutat de o dactilografa, Cayce dicta in timpul hipnozei autoinduse remediile care puteau duce la infrangere bolilor. Si, nu numai ca tratamentele sale functionau dar, spre suprinderea medicilor, acestea erau in proportie de peste 90% naturiste. Nu mai putin de 14.000 de copii ale retetelor prescrise de Edgar au fost pastrate si se afla si astazi la Centrul Egdar Cayce din Virginia, desi se pare ca aproape 7-8000 de manuscrise au disparut fara urma.

Incapabil sa refuze oamenii care ii cereau ajutorul in probleme grave, Cayce, care in 1925 se mutase in statul american Virginia, intra in transa si de 8 ori pe zi, lucru ce ii afecta vizibil sanatatea. El isi salveaza chiar si sotia, identificata de medici cu o forma avansata de cancer, boala care in conceptia acestora nu mai putea fi tratata.

Si cu toate acestea, in ciuda zvonurilor, Edgar Cayce nu accepta nicio forma de plata de la pacientii sai, cu exceptia unor mici donatii care sa ii permita subzistenta alaturi de familia sa.

Misterele lui Edgar Cayce
Daca nimeni nu putea oferi o explicatie pentru tratamentele acordate de vizionarul american, putinele preziceri pe care acesta le-a facut in legatura cu viitorul au fost de-a dreptul socante. Astfel, Cayce prezicea inceperea celui de al doilea Razboi Mondial, ascensiunea lui Hitler, caderea comunismului, asasinarea presedintelui J.F.Kennedy, independenta Indiei si aparitia statului Israel pe harta lumii, evenimente confirmate de trecerea timpului, dar si intamplari care merg mult mai departe in timp.

Edgar Cayce anunta producerea in viitor a unui puternic cutremur care va duce la scufundarea intregului stat California sub apele oceanului. De asemenea, vizionarul prezicea aparitia unor cataclisme care vor modifica radical harta lumii, precum si izbucnirea unui al treilea Razboi Mondial, care ar urma sa porneasca din Orientul Mijlociu. De mentionat ca toate aceste preziceri au avut loc intre anii 1925 si 1945.

Dar ceea ce a socat cel mai mult, au fost informatiile lui Cayce despre trecutul omeniri. Conform acestuia, marile civilizatii din Egiptul antic si din America de Sud au aparut ca urmare a migratiei locuitorilor Atlantidei din fosta cetate distrusa in urma unui cataclism natural. Edgar Cayce afirma la inceputul secolului ca adevarata vechime a piramidelor este de 10.500 de ani, la fel ca si misteriosul oras Tihuanaco (sau Tiwanaku) din Bolivia. Mai mult, profetul modern declara ca numele artizanului marilor piramide din Egipt se numea Ra, si ca pe langa uriasele constructii din Platoul Giza, acesta ridicase si Sfinxul, cu rolul de a proteja o incapere subterana, numita si Camera Arhivelor, in care ultimii atlanti depozitasera inscrisuri referitoare la tehnologia de care dispuneau. Mai mult, Cayce prezicea ca la finalul anilor 1960 si inceputul lui 1970, ruinele Atlantidei aveau sa fie descoperite in apropiere de Bahamas.

Ca o coincidenta, in 1968, scafandrii americani identificau, la o distanta de cativa kilometri de tarmul insulelor din arhipelagul Bahamas, formatiuni de roci, asemanatoare unor ziduri rectangulare, create, in mod sigur, de o civilizatie disparuta. Constructiile subacvatice au fost denumite Drumul Bimini, dupa numele insulei langa care au fost descoperite, si se intind pe mai bine de 3 kilometri. Nici pana astazi, arheologii si oamenii de stiinta nu au ajuns la un acord cu privire la originile formatiunilor de roci, la vechimea acestora si a presupusilor lor arhitecti.

In ceea ce priveste vechimea piramidelor egiptene, daca la vremea sa Cayce era luat in ras pentru previziunile pe care le facuse pe marginea acestora, astazi, tot mai multi arheologi inclina sa ii dea dreptate. Poate cel mai aprig dintre acestia, belgianul Robert Buvall, sustine ca atat varsta Sfinxului cat si cea a piramidelor este cea indicata de vizionarul american, aducand in favoarea teoriei sale mai multe argumente. Duvall sustine ca evidenta eroziune verticala a Sfinxului nu poate fi cauzata decat de ploi abundente, o actiune a vantului ducand, inevitabil, la o eroziune a calcarului pe orizontala. Iar ultima data la care ploile erau atat de puternice incat sa erodeze o statuie de dimensiunile Sfinxului nu a existat mai devreme de acum 10.500 de ani. De asemenea, pozitia piramidelor din Giza se suprapune perfect pe cele trei stele din centura constelatiei Orion, asa cum aratau acestea in urma cu 10.500 de ani.

Ultima si cea mai disputata previziune a lui Edgar Cayce este cea privitoare la camera subterana aflata intre labele din fata ale Sfinxului. Testele sonice efectuate asupra calcarului din sol au confirmat ca in zona indicata de american exista mai multe goluri legate inte ele prin posibile tuneluri, dar nu au putut aprecia daca acestea sunt formatiuni naturale sau au fost create in urma activitatii oamenilor. Autoritatile egiptene au interzis, insa, orice sapaturi in zona, datorita fragilitatii Sfinxului si a pericolului distrugerii acestuia.

La 1 ianuarie 1945, Cayce facea o ultima declaratie, cea prin care isi anunta moartea. Doua zile mai tarziu, „Profetul adormit” se stingea din viata lansand in urma sa zeci de volume cu insemnari si previziuni pe care le realizase in timpul vietii. Nici pana astazi, specialistii nu au putut explica natura transelor si a viziunilor lui Edgar Cayce. Data fiind natura tratamentelor si a profetiilor sale, multe dintre ele confirmate de timp, americanul este considerat astazi un drept urmas al lui Nostradamus.

Facts

Una dintre ideile predilecte ale lui Cayce a fost cea a reincarnarii. Conform acestuia, sufletele oamenilor trec printr-o perioada de tranzitie inainte de a se intrupa la diferite intervale de timp. Poate cea mai controversata viziune a sa, este cea legata de Iisus, pe care americanul l-a vazut ca pe o reincarnare a atlantului Amilius, primul legiuitor divin din istorie, a lui Adam, primul om, a lui Melchisedec si a lui Enoh, bunicul lui Noe.
O alta previziunea luata in ras de contemporanii sai, a fost cea legata de hibrizii oameni-animal, care au fost creati de atlanti, intamplare care urma sa se reia si in viitor. In luna mai a acestui an, autoritatile britanice si-au dat acordul pentru ca oamenii de stiinta sa continue cercetarile asupra hibrizilor creati din ovule de vaca, golite de informatii genetica, si ADN uman, dupa ce primele teste aratasera ca acestia pot supravietui

Apa vie si Apa moarta

2011-03-04T03:21:00.001+02:00

Apa vie



Povestea aceasta începe în anul 1939, în plin razboi, când Parisul era părăsit de tot mai mulţi locuitori. Printre aceştia se număra şi inginerul Marcel Violet care s-a stabilit în apropierea localităţii Etampes. Aici a observat că după ploile cu tunete şi fulgere, plantele din grădina lui creşteau mai repede decât atunci când ploile lipseau, cu toate că le uda din belşug. Mai mult, el a observat că animalele preferau APA de ploaie în locul celei de la robinet. Fire analitică, s-a întrebat de ce şi a început să caute răspunsuri. A ajuns la concluzia că singura explicaţie o reprezintă componenta fizică a apei, deci încărcătura sa electrică. El face diverse experienţe şi îşi administrează apă de ploaie ca remediu pentru un infarct miocardic. În 1942 avea 53 de ani şi timp de 4 luni a băut câte 1 litru/zi. Controlul ce a urmat a demonstrat vindecarea deplină. Ba mai mult, modificările pe care le avea la aortă au dispărut, procesul de îmbătrânire a fost stopat, nu a mai cunoscut oboseala fizică şi psihică, iar pe un test la 75 de ani, privind reflexele vizuale şi auditive, a obtinut rezultate ce-l clasau în procentul de 20% specific tinerilor sub 20 de ani. Din experienţa acumulată în perioada când făcea cercetări împreună cu specialiştii Secţiei Tehnice a Armatei în legatura cu reacţiile culturilor microbiene expuse diferitelor culori ale spectrului i-a venit ideea realizării unui dispozitiv de producere a apei de ploaie artificiale pe care a numit-o APA Marcel Violet, cu care a tratat, cu mult succes, numeroase boli. Pentru fabricare a folosit un condensator cu ceară de albine (12,5cm/12,5cm/9cm) branşat la reţeaua de curent alternativ (reţeaua servindu-i ca antenă de recepţie) pentru a capta undele biologice. Între APA care va absorbi radiaţiile şi antenă este plasat condensatorul, el insuşi legat la unul sau mai multi electrozi care plonjează în APA de tratat. La conectarea electrică, APA se încărca cu energie. Controale repetate îi demonstreză că APA supusă acţiunii acestei radiaţii capătă proprietăţi noi. Aceste radiaţii constituie o componentă a energiei vitale. Lucrând în continuare, a demonstrat că acţiunea apei pe animalele şi plantele nu produce mutaţii genetice, acestea au atins uneori dublul vârstei normale. Injecţiile cu virusuri au avut ca urmare formarea unui mic chist la locul înţepăturii, care ulterior s-a resorbit. Animalele folosite în experiment au avut posibilitatea de a alege între APA tratată şi cea de la robinet şi au ales-o pe prima. S-a trecut la testări în spitale, şcoli, ferme, peste tot rezultatele au fost entuziasmante. Aceste rezultate ar fi trebuit să revoluţioneze terapeutica, biologia în ansamblul ei. Marcel Violet a trait 87 de ani şi a lucrat în laboratoarele sale pana în ultima clipa. Gheorghe Lucaci, principalul realizator al apei vii româneşti, destăinuie că a lucrat la această invenţie 20 de ani, în ultimii ani de cercetare colaborând şi cu prof. dr. I. Mânzatu, cu care a şi obţinut brevetul de inventator. Conform brevetului, ’’APA vie’’ (sau APA biologică) şi “APA moartă” (sau APA antagonică) se deosebesc de apele obişnuite prin suprapunerea acestora unui lanţ de separări sub acţiunea a două câmpuri electromagnetice şi a unui câmp ultrasonor. În urma acestui poces se obţin 3 tipuri de ape cu caractere extreme: - o apă cu activitate biologică atât de intensă încât se poate contamina din aer şi poate dezvolta o masă vie bacteriano-vegetală care duce la autosufocare; o picătură din această apă pusă în APA obişnuită pulsează ca o inimă, frecvenţa pulsaţiei fiind dependentă de temperatură. Fierbe la 105⁰C şi îngheaţă mult sub 0⁰C, are pH-ul de 7,7 şi se roteşte spre stânga (levogir). Specificul structurii moleculelor de apă vie este asimetria dată de infăşurarea lor în spirală, având atomii de oxigen în linie şi cei de hidrogen în spirală. Este considerată generator-rezonator în legatură cu câmpul fundamental energetic-informaţional. Determină o încolţire a seminţelor incredibil de rapidă, dar planta este sufocată de marea masă vegetală ce se formează. De asemenea ajută la vindecarea rapidă a plăgilor. În cadrul experienţelor efectuate, un peştişor a trăit 62 de zile fără hrană şi fără oxigenarea apei. - o apă antagonică ce poate fi utilizată ca bactericid şi citostatic antitumoral. Are pH-ul 5,5 şi este dextrogiră. - o apă neutră care constituie cea mai mare parte din volum. Pentru uz medical se fac amestecuri în diverse proporţii din fiecare apă. Un mijloc simplu de obţinere a apei vii/moarte este electroliza în urma căreia rezultă apă alcalină şi apă acidă. Datorită proprietăţilor sale, APA alcalină a primit numele de apă vie iar APA acidă a primit numele de apă moartă. În anul 1992, rusul Dimitri Osipovici Kratov din Sevastopol, tehnician, presat de starea sănătăţii sale (internat într-o clinică de urologie cu insuficienţă renală şi adenom de prostată) a realizat un aparat de electroliză a apei. Tratamentul pe care şi l-a aplicat a fost de câte ½ pahar cu apă/zi timp de trei zile înaintea meselor principale. Examenele medicale au concluzionat că intervenţia chirurgicală programată nu mai era necesară ! Funcţie de timpul de electroliză, pH-ul apei alcaline ajunge la 10-11 şi se menţine câteva ore, după care scade la 7, iar al celei acide ajunge la 2-2,5 menţinându-se neschimbat timp îndelungat.

Ce se ascunde în spatele crizei planetare ?

2011-03-01T15:42:00.000+02:00

Ce se ascunde în spatele crizei planetare ?

Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sunt conduse de evrei. Dorinţa evreilor de a conduce finanţele lumii se poate regăsi în ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor în parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărui stat, astfel încât să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile. Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild din Londra sau Paris.

Să fie oare atât de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge rolul de conducători mondiali? Până acum se pare că da, pentru că în lipsa unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici bine ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel încât să ajungă ei la putere. Pentru acest lucru, serviciile lor specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel încât, la final, să aibă câştig de cauză cu una din ele. Iată numai un exemplu de acest gen, pe care îl oferă chiar Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007. În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) îl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, drept candidat oficial la alegerile prezidenţiale. Mama sa este Andrée Sárközy, născută Mallah, fiica unui medic evreu sefard originar din Salonic. În Partidul Socialist, în schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Ségolène Royal şi Dominique Strauss-Kahn. Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o suburbie bogată a Parisului. Aici, francezii din Partidul Socialist au fost foarte bine orientaţi şi au dejucat un plan care se configura în perspectiva alegerii noului şef al statului între doi evrei, numai că în final efortul acestora s-a dovedit neeficient. Este foarte posibil ca victoria în alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii oriunde s-ar afla pe mapamond. În acest fel se explică şi de ce, la puţin timp după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus chiar pe rivalul său politic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, începând cu 1 noiembrie 2007. Şi astfel este numit în funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de reformare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează astfel, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table.

România, din păcate, din cauza politicilor antinaţionale duse de actuala putere, în frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea în capcana acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzându-şi astfel independenţa. De pe vremea lui Cuza nu s-a mai întâmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sunt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale. În cazul Ţărilor Române, crearea unei bănci centrale sub controlul „fiilor lui Israel” a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor evreieşti. Începând cu anul 1866, la Bucureşti, în urma actului de concesiune semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca României. Concesiunea era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de Stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. Banca României, creată la 1866, conform concesiunii acordate de Cuza, avea în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Générale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Impériale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care Banca României apărea ca afiliată (sau „filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei României la 1877 şi ieşirea de sub tutela Imperiului Otoman, constituirea sa ca stat modern s-au lovit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa. Alianţa Israelită invoca la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, instituţie ce avea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întâmplat, până la urmă, românii văzând cât de puţin le-au vrut binele evreii. Chiar după câştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au folosit toată influenţa pentru a impune politicienilor noştri ideea că banca naţională, având prerogativa de emitent al bancnotei, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămână preponderent sau total străin. „Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară”, scrie Radu Negrea („Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas). Astfel, Parlamentul Român a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind „instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a României, deţinută de Stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi, având (încă!) un capital integral de Stat, şi ar trebui să mai fie (încă!) un simbol al suveranităţii naţionale. După 1989, însă, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost, aproape fără întrerupere, Mugur Isărescu, un agent al mondialismului sionist.

Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene. Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, Theodor Stolojan, impus, de fapt, de oculta financiară, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare „permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România. Faptul că el este singurul român membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cea mai „longevivă” personalitate într-o funcţie importantă din România dovedeşte multe în acest sens. De altfel, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Română, în 2009, despre actuala criză cu care se confuntă SUA, în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: „Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză.”

Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai bine de 200 de ani, crize majore de fiecare dată când doreau, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţii” salvatoare. Şi de fiecare dată astfel de soluţii s-au dovedit a fi etape în crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Acum asistăm la faza finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curând declanşată va fi cea mai mare din istoria omenirii, reprezentând un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va constata că are o singură direcţie, spre dezastru, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a marcat începutul crizei, estimează agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de „Les Echos”. Potrivit Moody’s, creşterea înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decât planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi criza financiară. „Fără nicio surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a precizat Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria mondială va reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial în 2010, faţă de 63% în 2008. SUA sunt ţara cu cea mai mare datorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari. După ce au creat-o, au început să lanseze semnale de alarmă. Astfel, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi„una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni în sărăcie, riscînd tulburări sociale şi chiar război.
”

Într-un interviu acordat ziarului „Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry („Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici în economie, în ceea ce zice el că ar fi un efort coordonat de ieşire din recesiune. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială între 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi participant la întruniri ale Bilderberg Group.

Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost consilier economic în campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai rapid decât în cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află într-o scădere mai accelerată decât în SUA, care are, oricum, probleme grave. „Nu ţin minte nicio perioadă, poate nici măcar în timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît de uniform în lume”, a declarat Volcker.

Născut în 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan. A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility în 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va deveni mai târziu preşedinte al World Bank), Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty. L-a ajutat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Trilateral Commission, având o lungă asociere cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de membru al Trust Comitte al Rockefeller Group Inc.
Un alt evreu component de frunte al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu acordat „Daily Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi anterior, estimează că economia globală va suferi o contracţie de la 1% la 2% în acest an, nivel nemaiîntâlnit din 1930, adăugând că schimburile comerciale internaţionale vor înregistra la rândul lor o scădere dramatică. Acest pronostic vine în completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, are susţinea că economia globală va înregistra prima sa contracţie după 60 de ani. „Prin urmare, acestea sunt timpuri grave şi periculoase”, a spus la final preşedintele Băncii Mondiale.

Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Adjunct) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o familie de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru în Comisia Trilaterală. A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Project for the New American Century pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.
Lista este continuată de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat referitor la Marea Depresiune următoarele: „Aveţi dreptate, noi am făcut-o”, adăugând că în prea multe ţări există prea multe reguli şi pentru a putea rezolva criza şi a evita o alta viitoare este nevoie de un set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv despre Great Depression.

Potrivit specialiştilor, cel mai tare dintre toţi este însă la ora actuală evreul George Sörös. În vârstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama. Potrivit „Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, împotriva acestuia mobilizându-se de câteva săptămâni întreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cât este în prezent. Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot potrivit aceloraşi ziarişti, după „lovitura” dată monedei euro de criza din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare asupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai mari crize din istoria sa. Atacul asupra euro nu vine oricând, ci vine, ca din întâmplare, la scurt timp după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la criza prin care trece spaţiul european, începînd cu Grecia. Sörös merge pe aceeaşi idee cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o serie de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză. Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum câteve zile în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi rezolvare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o autoritate europeană de intervenţie pentru bănci.„UE face eforturi în domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a declarat Strauss-Kahn. „Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui astfel de sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale asupra economiei, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el.

„Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Potrivit acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la un compromis referitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel încât să prevină declanşarea unor crize. De altfel, Sörös este cunoscut pentru propunerile sale de „reformare” în economia mondială. Similar celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg spre întărirea rolului FMI, cît mai multă reglementare şi cât mai strictă supraveghere centrală şi chiar „stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sunt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism absolut, cu care a şocat opinia publică în 2009: „Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi „Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii.„Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă”.

În februarie 2009 declara pentru Reuters: „Suntem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un model comun al acestor lovituri. Ele nu sunt luate într-un context de „junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai puternic îl doboară pe cel mai slab. Ele sunt luate după „pândirea” acelor decizii pe care vârfurile sistemului globalist financiar le iau, anticipându-se consecinţele induse în pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii de libertate, adică certitudine şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este evident că în condiţii de libertate nu putem avea certitudinea viitorului, acesta depinzând în totalitate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut în mod normal. Tocmai această imposibilitate a certitudinii, tocmai această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de guvernare. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă influenţă asupra direcţiilor politicilor internaţionale.
Analizând aceste date şi informaţii, este incredibil cât tupeu au cei ce au băgat Planeta în criză şi nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un sigur scop: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.

Banii: o descifrare ezoterică a unui «rău necesar»

2011-02-27T03:13:00.004+02:00

Banii: o descifrare ezoterică a unui «rău necesar»

Ce sunt banii?

Banii reprezintă o e energie pasională având ca suport şi vehicol pietrele şi metalele, bacnotele, titlurile de valoare, etc. Această energie nu este deloc abstractă, ci foarte reală: ea acţionează asupra psihicului uman într-o manieră asemanătoare stimulentelor, excitantelor, sau drogurilor (în funcţie de caz şi de natura banilor ).

O reacţie poate fi citită de exemplu pe faţa omului care "atinge" banii (se impregnează cu magnetismul specific acestei energii prin intermediul mâinilor) la ghişeul unei bănci. Oamenii bogaţi care rămân fără bani pot avea reacţii la fel de terifiante si absurde ca şi drogaţii lăsaţi "pe uscat": apatie sau violenţă. Originea acestui fluid pasional este complexă.

Banii au o influenţă ocultă

Influenţa banilor se bazează pe raporturile complexe dintre psihicul uman şi forţa pasională vehiculată de bani. Animalele (care, spre deosebire de oameni, nu au atât de acut dezvoltată conştiinţa individualităţii egotice) nu sunt afectate de această energie. Principala caracteristică a banilor este febrilitatea, mai ales de când moneda a fost calificată drept “argint” (bani = “arginţi”); această denumire a plasat banii sub semnul Lunii, care favorizează instabilitatea. Pe de altă parte aurul, fiind influenţat de Soare, favorizează stabilitatea monedei şi forţa sa. Contrar afirmaţiei care spune că “banii n-au miros”, aceştia pot fi clasificaţi, in funcţie de natura lor. Un înţelept nu acceptă orice fel de bani. Din punct de vedere ezoteric, forţa banilor nu este de natura spirituală, decât dacă valoarea lor se echivalează cu anumite pietre preţioase (smaraldul, de exemplu). Banul este clasificat de ocultişti ca fiind ori demoniac, ori satanic, ori venusian.

Banul demoniac

Banul demoniac, banul natural, este in legătură cu subconştientul şi instinctele noastre, favorizându-le la fel cum îngrăşămintele favorizează creşterea plantelor. El se prezină fie sub forma sa banală de produs al muncii, fie sub formă de aur, argint şi pietre preţioase, reprezentând bogăţiile demonului subteran, produsele “muncii” sale şi ale obscurei alchimii pe care a pus-o în aplicare împreună cu ierarhiile planetare (acestea, sub influxul său, creeză fiecare pietrele preţioase specifice).

Aceşti bani acţionează ca o putere magică (cea a demonilor!), însă doar în sfera pământului, deci a materialităţii, această energie fiind mai puţin capabilă să limiteze aspiraţiile fiinţei către elevare şi spiritualizare. El atrage spre catalizatorul său (care este forţa sa cauzală) produsele muncii altora, transformând astfel oamenii pe o perioadă de timp (cu voia lor, deşi trebuie specificat că ei sunt cel mai adesea inconştienţi de mecanismele subtile) în sclavi. În schimbul banilor, omul pierde o parte din vitalitatea sa (tributul datorat lumii demoniace), ceea ce-i diminuează puterea de a se bucura şi îl face vulnerabil in faţa bolilor fizice sau psihice.

Istoria ne arată că un mare număr de familii bogate au fost devastate de epidemii sau tragedii, asimilate cu veritabile blesteme. În plus, banul obişnuit vehiculând pasiunile adeseori josnice ale mulţimii, lasă omul care îl manipulează pradă unei magii demoniace subtile.

În altă ordine de idei, bijuteriile oferite în această stare de spirit subjugă femeia, chiar dacă acest lucru nu este evident la prima vedere. Principiul universal al acţiunii şi reacţiunii ne învată că nu există tranzacţie în sens unic: cel care oferă fară a primi ceva palpabil, fizic cumpără totuşi, printr-o osmoză subtilă, fie vitalitate, fie supunere, fie erotism. Bătrânul care îşi acoperă cu bijuterii tânăra amantă o vampirizează în toată regula, plătind astfel pentru vitalitatea dobândită.

Banul primit “degeaba” aruncă fire nevăzute, ce se transformă într-o capcană. Pentru a te elibera, trebuie să dai ceva în schimb! Sub forma sa cea mai dinamică, banul demoniac este de natură instinctuală: el urmăreşte trezirea dorinţelor. Iar toate dorinţele îşi au în mod fundamental o origine erotică. În tradiţia yoghină se spune că dorinţele îşi au sursa în SVADHISTANA CHAKRA, centrul de forţă al energiilor erotice, aflat în plan subtil în zona organelor sexuale. În limba greacă, Eros este numele zeului dorinţei.

Există în industria publicităţii – care este în ultimul instanţă o formă modernă de magie fascinatoare – oamenii foarte abili care ştiu să capteze dorinţele mulţimii, mai ales dorinţele intime, inconştiente, de nerealizat, atragând spre ei banii naivilor; oferă de exemplu, descântece, medicamente miracol, etc. Fascinaţi, amatorii plătesc şi nu se plâng nici o dată! Se poate ca falsul medicament să aibă eficacitate o perioadă scurtă de timp, nu prin virtuţile sale (pe care nu le are ), ci datorită legii universale a compensării: victimile transferă fluidele lor impure asupra escrocilor, vampirizându-i telepatic.

În România, în perioada Primului Război Mondial, un negustor de talismane, putred de bogat (de altfel, această expresie din folclor este foarte semnificativă şi demonstreză că de foarte mult timp bunul simţ al oamenilor simpli a făcut să fie ilustrată starea psihică a celor bogaţi care cel mai adesea din punct de vedere sufletesc devin putrezi ), si-a petrecut cea mai mare parte a vieţii alergând după soţia sa, aflată în stare depresivă cronică; nimeni nu i-a putut oferi lui însuşi un talisman, sau medicament-miracol.

Sub forma sa cea mai statică, banul demoniac este banul macabru, al cadavrelor, fiind transferat prin moşteniri. Chiar şi în acest caz, banul înlănţuie. Moştenitorul se impregnează cu psihicul “scumpului dispărut”, riscând să-i moştenească viciile.

Banul demoniac este în acelaş timp hrană (fiind indispensabil vieţii) şi îngrăşământ, fiind elaborat printr-un fel de digestie psihică. Banul descompune tot ceea ce atinge (ca şi produsele digestiei biologice), cu excepţia cazului în care este investit în scopuri caritabile (îngrăşămintele puse în pământ roditor îşi pierd mirosul).

Analogia merge chiar mai departe: investit în plan social, banul ajută la concretizarea mai rapidă a proiectelor. Însă demonii se plictisesc, la fel ca şi oamenii prea bogaţi; banul demoniac oferă plăcere omorând în schimb fericirea. Fericirea este de natură celestă şi nu poate fi cumpărată cu bani. De aceea se spune că banii “n-aduc fericirea”.

Banul satanic

Banul satanic, banul parazitismului, este banul speculaţiilor (însă nu şi al jocului de noroc, care este de natură demoniacă). Este vorba de banul impalpabil, al Bursei, febril până la isterie. Acest flagel mondial a dezechilibrat economia şi ameninţă echilibrul ecologic, împingând la exploatarea iraţională a solului, la distrugerea naturii, la comitera crimelor şi declanşarea războaielor.

Este vorba de banul publicităţii, alt flagel care vampirizează şi orbeşte mulţimile prin intermediul iluziilor. Acţiunile din impulsul banului satanic sunt cele mai periculoase, ele putând distruge prin sufocare cu materialism întreaga umanitate. În lume există organizaţii oculte internaţionale aflate sub semnul satanicului, care susţin un astfel de program – pe primul loc fiind secta satanică a Francmasoneriei mondiale. Lor li se opun marii înţelepţi, biserica şi curentele spirituale ale umanităţii. Aceasta este forma concretă pe care o ia lupta dintre forţele întunericului şi forţele Luminii.

Banul venusian

Banul venusian este identificat simbolic cu femeia erotică. Fluctuant, foarte fluid, capricios, nesupunându-se previziunilor, acesta se opune banului satanic prin faptul că vehiculează magnetismul uman şi chiar o oarecare forţă vitală. Venus atrage poftele şi doriţele neîmplinite, admiraţia, cu toate energiile pasionale legate de aceasta şi care reprezintă, în esenţă, banul venusian.

Aflat sub semnul aurului şi al Soarelui, el aduce bucurie, seninătate şi sentimentul siguranţei. Aflat sub semnul argintului şi al Lunii el va aduce, ca şi marea (un alt simbol al său), fuxul şi refluxul pasiunilor contrare (iubire şi ură), schimbătoare tranzitorii. Aflat sub semnul bijuteriilor, el va aduce misterul Eternului Feminin, secretul vieţii. În India, Lakshmi este în acelaş timp zeiţa banilor şi a erotismului. Din păcate în lumea noastra modernă banul venusian este prea adesea neutralizat de cel satanic.

Dacă omul obişnuit consideră că banii sunt simple bancnote, cecuri, titluri de valoare sau bucăţi de metal, înţeleptul ştie foarte bine că acestea nu reprezintă decât un suport fizic. Iniţiatul ştie că forţa pasională legată de aceste suporturi poate fi anihilată, fără a fi realizată o operaţiune financiară. Un cec a cărui “contraparte subtilă” va fi “arsă”, nu va mai valora aproape nimic; propietarul său îl va pierde ca din întâmplare sau nu va obţine în schimbul lui decât valori iluzorii. Prin centrul subtil de forţă al pasiunii (SVADHISTANA CHAKRA ), iniţiatul poate acţiona asupra banilor, înmulţindu-le valoarea (pentru banii venusieni) sau anulându-i (pentru banii demonici sau satanici).

În final, concretizarea acestor energii subtile se face atunci când banii sunt investiţi într-un scop cu adevărat benefic sau spiritual. Un iniţiat însă ştie – chiar dinainte ca banii să fie astfel investiţi – prin presiunea psihică pe care acei bani o exercită asupra propietarului, dacă acest are cu adevărat intenţii curate sau dacă acţiunile sale nu sunt masca unei cupidităţi exacerbate.

Codul subliminal al „Iluminaţilor” ascuns în videoclipurile MTV

2011-02-27T03:09:00.000+02:00

Codul subliminal al „Iluminaţilor” ascuns în videoclipurile MTV

Ce se ascunde, în realitate, sub aparenţa unui „nevinovat“ videoclip „amuzant“ difuzat de MTV: mesajele secrete ale „Iluminaţilor“, sub forma unor aşa-zise „urări de Crăciun“, pline de simboluri satanice şi masonice.

Publicul larg percepe în general satanismul ca pe o noţiune confuză care desemnează, la grămadă, tot felul de ciudăţenii şi aberaţii, obiceiuri nefireşti care, toate laolaltă, conturează imaginea bolnavă a unor grupuscule antisociale perverse, dar izolate. Pentru cei atenţi şi lucizi, incidenţa din ce în ce mai mare a satanismului arată că societatea contemporană în general se prăbuşeşte spiritual şi moral, fiind din ce în ce mai mult sub influenţa răului. Este sigur că recurgerea la anumite ritualuri satanice de către unii „iniţiaţi“depăşeşte puterea de înţelegere a omului de rând, care nu percepe o ameninţare directă, concretă în aceasta. Totuşi, la o analiză atentă şi lucidă, este evident deja că personalităţile din domeniul public care promovează şi militează pentru Noua Ordine Mondială (care în realitate se referă, sub această denumire în aparenţă nevinovată, la statul unic planetar, de tip fascist, plănuit de capii „Iluminaţi“ ai Francmasoneriei mondiale) folosesc toate atuurile pe care le au şi toate mijloacele de care dispun, inclusiv ritualuri de tip satanic, care implică, după mărturii credibile care au transpărut în presă, chiar şi sacrificii umane. Toate acestea vizează punerea în practică a unui proiect mondialist din care noi, cetăţenii de rând ai acestei lumi, nu percepem decât o mică parte, fără a avea acces la imaginea de ansamblu.

Credeţi, cumva, că cei care trag semnalul de alarmă privitor la pericolele acestei „Noi Ordini Mondiale“ suferă de vreun delir paranoic, aşa cum afirmă vehement agenţii masonici din presă? Noi credem că mai degrabă au probleme psihice grave cei care, în mod dovedit, realizează aceste ritualuri satanice! Este adevărat, însă, că este greu să judecăm corect ceea ce se petrece dacă nu avem anumite noţiuni iniţiatice de bază. Astfel, puterea de judecată a publicului este pusă la grea încercare, mai ales pentru că în ultima vreme, simbolismul satanic ocult, destinat celor „care ştiu“, este din ce în ce mai prezent în vieţile noastre, deseori fiind vehiculat prin intermediul mass-media.

Videoclipul MTV

Vă propunem să analizăm împreună scenariul unui filmuleţ care a fost difuzat de postul de televiziune MTV pe 25 decembrie 2007, aparent, cu scopul de a ura un Crăciun fericit telespectatorilor. Este vorba despre un clip pervers, kitsch şi „defect“, în tonul materialelor difuzate de obicei pe MTV, care este totuşi canalul muzical de televiziune cu cea mai mare audienţă din întreaga lume. Acest videoclip are un scenariu relativ simplu: acţiunea se desfăşoară în seara de Ajun, într-o familie „creştină“ care sărbătoreşte Crăciunul conform tradiţiei. Chiar înainte de a lua masa de Crăciun, bunica pleacă la bucătărie cu nepoata sa pentru a face ultimele pregătiri şi a aduce sosul care va însoţi tradiţionalul curcan din ajun. ( În unele ţări, printre care şi SUA, există obiceiul de a servi curcan la masa de Crăciun)

În sufragerie este o atmosferă de sărbătoare. Părinţii scot şampania. Doi băieţi gemeni şi un al treilea personaj sunt aşezaţi la pian şi intonează un cântec de Crăciun. Pentru a întregi tabloul familial, ni se arată şi un câine care doarme într-un coş. Cât despre bunic, acesta trage un pui de somn într-un scaun. Bradul de Crăciun tronează în colţul camerei. Pe scurt, iată gata pregătit tabloul idilic al unei seri de Crăciun. Dintr-o dată, fetiţa, care se întoarce de la bucătărie, loveşte cu piciorul o minge – pentru a se juca cu câinele.

Mingea loveşte o lumânare, iar aceasta, căzând, dă foc cadourilor. Plăcutul tablou de la început se transformă atunci, foarte repede, într-un adevărat coşmar. Dopul de la sticla de şampanie sare şi îl loveşte brutal în frunte pe bunic. Acesta cade pe spate şi, în cădere, trage după el trofeul de vânătoare de pe perete, trofeu care ajunge apoi să-i acopere în întregime capul. Scena provoacă panică atunci când cadourile, bradul şi bunicul iau foc, rând pe rând. Tatăl smulge perdelele şi se grăbeşte către bunic pentru a stinge incendiul care s-a declanşat. Pe drum, se loveşte de fetiţă, care cade şi varsă sosiera pe rochia ei albă. Mama leşină. Bărbatul de la pian aleargă să o ajute şi încearcă să o trezească. La rândul lor, gemenii o prind de braţe pe fetiţă pentru a o ridica.

Exact în acest moment de paroxism al catastrofei, bunica revine de la bucătărie, aducând curcanul. Efect „comic“ garantat: camera de filmare ne arată scena, încremenită într-un fel de nou „tablou“, dar de data aceasta nu mai este vorba de un tablou idilic, ci de unul apocaliptic. Pe ecran apare propoziţia: „MTV vă urează un Crăciun fericit“. Chiar dacă este vorba de un „umor“ macabru, videoclipul pe care vi l-am povestit poate părea, la prima vedere, „simpatic“ şi „amuzant“, nu?

Un specialist al simbolismului ocult care îşi face publice opiniile pe internet folosind pseudonimul JustAFreeMind are o cu totul altă părere. Acest specialist în simboluri satanice consideră că sceneta, amuzantă numai pentru neavizaţi, ascunde în realitate o oribilă desfăşurare de simboluri care ţin de un ritual satanic. El demonstrează, pe baza unei argumentaţii edificatoare, că anumite persoane iniţiate în satanism din conducerea MTV au vrut să transmită un mesaj subliminal satanic, batjocorind şi blasfemiind sărbătoarea Crăciunului prin difuzarea din partea canalului de televiziune a acestor „urări“ macabre.

Demonstraţia sa, sub forma unui montaj video intitulat „MTV vă urează un Crăciun masonic, satanic, baphometic!“, postată pe pagina de internet: http://www.youtube.com/watch?v=KDhUi2rzMoE este revelatoare şi tulburătoare. Conform lui JustAFreeMind (pseudonimul poate fi tradus ca „spirit liber“ sau „pur şi simplu, o minte liberă“), atunci când ajungem să cunoaştem simbolismul şi riturile păgâne şi satanice care se practică, în conformitate cu mai multe mărturii credibile, şi în zilele noastre, descoperim în spatele acestei scenete „comice“ o blasfemie anticristică a „Iluminaţilor“.

Demonstraţia cercetătorului reia filmul secvenţă cu secvenţă pentru a descoperi cu precizie toate simbolurile. Analiza intenţionează nu numai să descifreze simbolurile oculte satanice (demonstrând prin abundenţa lor existenţa unei evidente influenţe oculte malefice şi a unor iniţiaţi în magie neagră care au regizat acest videoclip, aflându-se „în spatele“ producerii sale), ci şi să evidenţieze intenţionalitatea şi „logica“ rece aflată la originea fiecărei imagini.

Argumentele pe care vi le oferim în continuare demonstrează cu prisosinţă faptul că acest videoclip nu a fost realizat dintr-o „pură întâmplare“! Cu siguranţă, fiecare detaliu din film a fost atent analizat şi a fost realizat intenţionat în acest fel, producătorii săi cunoscând foarte clar semnificaţia simbolurilor folosite şi corelaţia lor cu sacrificiile umane care se fac în ritualurile satanice. Cumplita „coincidenţă“ a scenelor din videoclip cu anumite elemente din ritualurile satanice, „coincidenţă“care nu lasă loc nici inspiraţiei, nici hazardului, ne face să descoperim că acest videoclip a fost structurat cu un tupeu şi un cinism incredibil. Vă oferim în continuare decriptarea simbolismului ascuns al acestui videoclip.

Actul 1: Scena cu sarea

Încă din prima scenă, observăm pe masă sarea, aflată într-un vas fără capac. Puţine persoane ştiu că, aşa cum se poate citi în „Biblie“, sarea era folosită în vechime pentru sacrificii în cadrul templelor: „Toate prinoasele tale de pâine sară-le cu sare; să nu laşi jertfele tale fără sare, semnul legământului Dumnezeului tău; cu toate prinoasele tale adu Domnului Dumnezeului tău şi sare.“ (Leviticul 2,13); „Şi-I adu înaintea Domnului; preoţii să arunce asupra lor sare şi să-I înalţe ardere de tot Domnului.“ (Iezechiel 43,24)

Actul 2: Ritualul sacrificial

Trebuie să menţionăm că victimele favorite ale ritualurilor sacrificiale satanice ale „Iluminaţilor“ sunt chiar fetiţe blonde precum cea din clip. La fel ca această fetiţă, care poartă o rochie albă, tinerele fecioare care sunt sacrificate sunt mereu îmbrăcate în alb. Prezenţa „Porumbiţelor“, aceste tinere îmbrăcate în alb, în cadrul ceremoniilor anumitor societăţi secrete este o perpetuare a practicilor sacrificiale ale „Iluminaţilor“. Aici, prin urmare, încă de la începutul clipului, sarea ne indică faptul că fetiţa va fi sacrificată. La sfârşitul filmului, rochia sa albă este pătată de sos de roşii (de culoarea sângelui), la nivelul inimii, iar această le arată „cunoscătorilor“ că sacrificiul a fost realizat. Comportamentul fraţilor gemeni, care par să vrea să o susţină pe fetiţă este de o subtilă ambiguitate, ca şi alte scene din videoclip. De fapt, încearcă ei, oare, cu adevărat să o ridice? Poziţia ciudată a mâinilor acestora sugerează mai degrabă că ei o ţin prizonieră şi o împiedică să fugă. Totul depinde de modul de interpretare a lucrurilor.

De altfel, se poate remarca faptul că cei doi gemeni sunt îmbrăcaţi absolut identic, în alb şi negru. Evident, nici aceasta nu este o întâmplare. Pantalonii negri, cămaşa albă şi cravata neagră constituie ţinuta clasică de intrare în lojele masonice. Şi de fapt, de ce apar reprezentaţi aici gemenii? Simbolismul subtil al gemenilor este folosit pentru că „Iluminaţii“ îşi spun „fraţi“ şi se adresează unii altora folosind apelativul de „frate“.

Micul videoclip, care deja nu mai pare la fel de umoristic, permite, prin urmare, să decelăm o întreagă serie de detalii caracteristice unui ritual satanic, revelate prin intermediul codului secret al „Iluminaţilor“.

Actul 3: Violenţa

JustAFreeMind ne arată, astfel, că în spatele aparentei poveşti (acţiuni) din videoclip se află o altă poveste, ocultă şi macabră, întocmai ca în desenele care sunt ascunse într-un alt desen. Să analizăm acum despre secvenţa în care mama leşină. Bărbatul care cânta la pian pare că se grăbeşte să o ajute. Aşa să fie, oare? JustAFreeMind ne face să remarcăm faptul că omul este, de fapt, posedat. Încearcă el, oare, să o trezească cu adevărat, sau mai degrabă să o strângă de gât, cum indică poziţia mâinilor sale? Comportamentul lui (probabil sub pretextul comicului burlesc) este atât de violent, încât ne face să ne întrebăm dacă până la urmă nu o va omorî pe nefericita femeie. Iar cercetătorul adaugă acest detaliu zguduitor: în ritualurile satanice, acest tip de acte violente se termină cu acte de necrofilie.

Actul 4: Baphomet

Capul animalului împăiat care cade pe umerii bunicului este, de fapt, o reprezentare abilă a lui Baphomet, o altă imagine a lui Satana, sub forma unui trup de om cu cap de ţap. În Antichitate, puternicul miros specific al ţapului a condus la asocierea lui cu Satana. Acest idol demonic, Baphomet, presupus zeu antic, care în realitate este o reprezentare a lui Satana, este adorat, după mărturia marelui maestru mason Albert Pike, de cele mai înalte grade ale „Iluminaţilor“. Numai cei mai mari iniţiaţi, „păstorii turmei“, au acces la aceste „mistere“, francmasonii de grad mai mic nici măcar nu realizează că ei, în realitate, se închină lui Satana. În clipul celor de la MTV, braţul stâng al „ţapului“ ia foc, iar bunicul îşi scutură mâna în aparenţă pentru a stinge focul, dar în realitate dă impresia că aţâţă flacăra. Iată aici un simbol care trimite la un alt nume al lui Satana: Lucifer, „purtătorul de lumină“ [de la lux, lucis = lumină şi ferre = a aduce]. Simbolul flăcării este foarte puternic şi foarte mult folosit de Francmasonerie. Îl regăsim la Statuia Libertăţii, dar şi pe statuia care tronează în vârful coloanei de la Bastilia şi în simbolismul comuniştilor. Regăsim o flacără şi deasupra Podului Alma, unde a murit prinţesa Diana. Şi, evident, în ritualul flăcării Jocurilor Olimpice. Să observăm faptul că focul este un element esenţial în orice practică spirituală. Prin intermediul lui, sacrificiul poate atinge lumea zeilor. Focul nu este un simbol nefast, malefic, dar în acest context al „purtătorului flăcării“ el este un simbol masonic edificator.

Actul 5: „Ceremonia“

Să analizăm acum finalul filmuleţului, final care este, după părerea lui JustAFreeMind, cea mai importantă scenă. Aceasta reprezintă ceremonia de încoronare a „Marelui Monarh“, Anticristul. În această scenă îl vedem pe tată, îmbrăcat complet în negru, ca un preot, care tocmai a smuls draperia de culoare albă şi îi acoperă umerii bunicului/Baphomet. În tradiţie, acoperirea unui prinţ cu o pelerină albă reprezintă, de fapt, ridicarea sa la rang de rege. Nu este o întâmplare faptul că în „Evanghelie“ se menţionează că, în momentul răstignirii, lui Iisus I-a fost aşezată pe cap o coroană de spini şi pe umeri o pelerină/tunică roşie. Culoarea roşie simbolizează faptul că regele urmează să fie sacrificat.

Videoclipul ni-l arată, deci, pe Baphomet îmbrăcat cu o pelerină albă, simbol al regalităţii. Astfel este revelat obiectivul ultim al „Iluminaţilor“ şi anume instaurarea unei Noi Ordini Mondiale, care va implica înscăunarea „Regelui“ lor pe tronul lumii, domnind pentru o perioadă de 1000 de ani asupra oamenilor. Această încoronare este dublată de un alt simbol foarte puternic: distrugerea prin foc a pomului de Crăciun. Pomul de Crăciun este simbolul prin excelenţă al spiritului cristic, care trăieşte încă în inimile oamenilor. Această puternică imagine simbolizează ura nepotolită a capilor „Iluminaţi“ ai satanismului împotriva lui Iisus Cristos şi a mesajului cristic de speranţă şi mântuire pentru omenire, pe care masoneria se străduieşte din răsputeri de două secole să-l pervertească şi să-l înăbuşe, prin toate mijloacele. Creştinismul însuşi ar urma să fie redus la cenuşă în momentul încoronării Anticristului.

Concluzie

Exemplul de mesaj satanic difuzat pe canalul MTV pe care vi l-am prezentat aici nu este nici pe departe singular. Codul secret al „Iluminaţilor“, masoni, incluzând simboluri satanice şi mesaje subliminale cu tentă satanică, este din ce în ce mai prezent în diferite filme, videoclipuri muzicale, dar şi în jocurile pe calculator sau în jucăriile pentru copii.

Un exemplu semnificativ este jocul interactiv Pokemon (Pocket Monster - „monştri de buzunar“), lansat în 1996 de japonezi. Numeroşi cercetători au semnalat existenţa unui cod satanic, ascuns în interiorul arcanelor din acest joc. Ei au afirmat că jocul este, în realitate, un mijloc de o abilitate diabolică pentru familiarizarea tineretului cu simbolismul satanic. Exemplu: pe coperta Pokemon Kadabra putem distinge o stea cu cinci colţuri, steaua în flăcări a lui Baphomet. Această pentagramă răsturnată simbolizează capul de ţap şi are o conotaţie malefică, satanică. Cei care vor avea ocazia de a-l vedea pe acest Pokemon vor observa pe pieptul său prezenţa a trei litere „SSS“, sub forma unor fulgere, precum acela care apare pe faţa lui Harry Potter. Cercetătorii au mai remarcat şi asemănarea posturii de pe efigia care se află pe carte cu „salutul încornorat“, salut satanic prin excelenţă.

O altă piesă-cheie din această lume stranie este personajul Mew. Analiştii sunt interesaţi în mod special de acest personaj ocult prin definiţie, căci este de negăsit, poate fi descărcat, dar nu poate fi transmis pe consolele de jocuri. Dacă scriem „MEW“ cu majuscule, putem vedea că acest nume regrupează singurele trei litere ale alfabetului care se aseamănă cu tridentul, mai precis trei litere „W“ înclinate diferit, în aşa fel încât să formeze un „E“ (rotaţie de 90º) şi un „M“ (rotaţie 180º). Or, litera nume „W“ este, în limba ebraică, cifra 6. Este şi a 23-a literă a alfabetului: 2x3 = 6. Astfel, pentru analişti nu este nicio îndoială că MEW corespunde într-un anume mod numărului 666, la fel ca şi secvenţa www care precede toate domeniile de web. Oricine are curiozitatea de a se documenta cu privire la aspectele evocate aici poate descoperi cu uşurinţă, la rândul lui, numeroase alte exemple de infiltrare a satanismului: „Harry Potter“, „Stăpânul inelelor“ etc.

În prezent, regăsim codul secret al „Iluminaţilor“ prin intermediul folosirii unui simbolism ocult satanic în aproape orice creaţie mediatică concepută pe plan internaţional. Printre cele mai recente şi intens mediatizate apariţii de acest gen se numără şi videoclipurile satanice ale lui Lady Gaga, care a primit de curând nu mai puţin de 13 nominalizări la MTV Video Music Awards. Pentru cei avizaţi, Lady Gaga este în realitate una dintre sclavele/preotesele „Iluminaţilor“. Fişa sa biografică de pe Wikipedia abundă în detalii care trădează această influenţă.

De remarcat, în trecere, faptul că Lady Gaga i-a fost prezentată reginei Marii Britanii cu ocazia unei serate caritabile. După clipul său „Just dance“ (2006), plin de simboluri satanice (ea arbora atunci un fulger luciferic pe obraz) cum ar fi, mai ales, un evident cap de ţap agăţat de perete; clipul său, „Bad Romance“, depăşeşte orice evidenţă în materie de revelaţii. De această dată, codul satanic al „Iluminaţilor“ este pus în evidenţă, multiplicând aluziile la lumea vampirilor şi a extratereştrilor reptilieni. De văzut în acest sens videoclipul explicativ de pe site-ul Dailymotion: http://www.dailymotion.com/video/xbfs2e_lady-gaga-bad-romance-d%C3%A9bunk%C3%A9_news. Astfel, în zilele noastre, răspândirea codului secret al „Iluminaţilor“ prin intermediul mass-media tinde să se generalizeze, intenţiile acestora devenind tot mai clare acelora care au urechi de auzit şi ochi de văzut. Ne confruntăm, de fapt, cu un adevărat asalt al satanismului.

Spectacolul MTV Video Music Awards 2009 a fost şi el, în întregime, un megaritual masonic ocult închinat Satanei. Sub aparenţa „spontaneităţii“ şi a „originalităţii“, în desfăşurarea întregului eveniment au fost vizibile o multitudine de simboluri şi manifestări oculte, de la ritualul de iniţiere (acceptare) în Fracmasonerie la rugăciunea colectivă adresată Satanei şi la ritualul infect de vânzare a sufletului etc.

666 - Semnul fiarei

2011-02-27T03:04:00.000+02:00

Implementarea „semnului fiarei” în viaţa de zi cu zi a oamenilor, face parte dintr-un plan diabolic al sectei satanice planetare, francmasoneria

Motto: „Şi această fiară a făcut aproape ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi,
să primească un semn anume pe mâna dreaptă sau pe frunte şi, făcându-se aceasta, s-a urmărit
ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul secret
al numelui ei. Aici este necesară priceperea şi înţelepciunea. Cine cu adevărat pricepe, să socotească numărul fiarei. Căci acesta este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”
- Apocalipsa lui Ioan

„Semnul fiarei”, 666, este un simbol teribil, folosit de francmasonerie şi instituţiile aservite acesteia. Este în mod excesiv utilizat de toate organizaţiile masonice de talie mondială. Barele de cod pentru preţurile produselor, stemele şi bancnotele multor state, telecomunicaţiile, siglele unor companii transnaţionale poartă semnul fiarei (666) sub diferite forme. Unii autori afirmă că numărul 666 corespunde ocult celebrului www din adresele de internet şi că acelaşi număr malefic va fi imprimat oamenilor în cipurile pentru monitorizarea amănunţită cu privire la informaţii personale, sănătate, comportament.

Dincolo de toate speculaţiile care s-au făcut pe marginea acestui subiect, acest articol îşi propune să vă atragă atenţia asupra modalităţilor prin care acest număr apocaliptic a fost introdus în mod insidios şi aproape pe nesimţite în vieţile noastre, de către cei care vor să supună şi să conducă această planetă, prin instaurarea aşa-numitei Noii Ordini Mondiale.

Implementarea acestei cifre satanice în viaţa de zi cu zi a oamenilor face parte, fără îndoială, dintr-un plan diabolic, bine pus la punct de această sectă satanică planetară, care este francmasoneria şi care are ca scop ultim crearea unui guvern fascist planetar şi subjugarea populaţiei întregii planete.

Semnificaţiile esoterice ale lui 666

Există în Biblie o profeţie – Apocalipsa lui Ioan – care pomeneşte despre un mare guvern mondial. O caracteristică fundamentală a acestei guvernări va fi un sistem economic în care fiecare om va avea asociat un număr. Fără acest număr, nimeni nu va putea cumpăra sau vinde. Pentru a obţine acest număr, oamenii vor trebui să jure credinţă şi loialitate faţă de acest guvern mondial şi faţă de religia mondială stabilită atunci. Biblia spune că persoana care va primi acest număr nu va mai putea fi salvată.
De ce primirea acestui număr este un act atât de greşit? Apocalipsa lui Ioan spune că oamenii vor primi acest număr numai cu condiţia de a se supune şi de a jura credinţă guvernului mondial unic şi dictatorului acestuia. Cine nu va face aceasta, nu va putea obţine numărul respectiv, va fi sancţionat de noul sistem economic al Noii Ordini Mondiale şi nu va putea cumpăra sau vinde nimic. Însă supunerea faţă de acel dictator mondial şi faţă de guvernul său va însemna un act împotriva lui Dumnezeu, căci va fi, de fapt, supunerea faţă de Anticrist.

Numărul fiarei la loc de cinste

Ce înseamnă de fapt primirea acestui număr? Priviţi cu atenţie în jur. Până să ne dăm noi seama ce anume se petrece cu adevărat, aproape toate magazinele din care ne facem cumpărăturile au devenit pline de alimente, tricouri, agende, genţi, postere, reclame etc., inscripţionate cu tot felul de lozinci diabolice, care mai de care mai oribile, capete de morţi, diavoli în flăcări şi alte astfel de grozăvii cu chip de demon, care încet, încet au devenit o modă foarte apreciată, mai ales de către cei tineri. Am devenit atât de obişnuiţi cu aceste bizarerii malefice, încât prezenţa lor la tot pasul a ajuns să ni se pară normală.

Trupe de muzică modernă sau cântăreţi, care au un foarte mare succes la publicul tânăr, afişează cu naturaleţe numele sau numărul Anticristului; firmele ale căror logo conţine în mod stilizat, ascuns, acest număr satanic sunt din ce în ce mai numeroase; jocurile pe calculator pentru copii îi invită pe aceştia în lumile infernale; diverse jocuri pentru copii ce se vând în librării, în care ei sunt învăţaţi cum să facă magie neagră etc. Să nu mai vorbim despre diversele sisteme computerizate, codul de bare, cipurile biometrice etc. Toate acestea ne impregnează întreaga viaţă, zi de zi, cu numărul şi cu chipul fiarei, fără ca noi să fim conştienţi de acest lucru. Nu trebuie decât să fim puţin atenţi, pentru a observa peste tot în jurul nostru prezenţa acestuia.

Ştiinţa, în loc să facă eforturi să descopere, de exemplu, răspunsurile la întrebările esenţiale ale omenirii, munceşte cu râvnă să găsească cea mai bună modalitate de a ne însemna ca pe nişte vite, cu semnul fiarei, sub pretextul necesităţii odioaselor cipuri biometrice.

Iată doar câteva exemple din zilele noastre de vedete sau formaţii care proliferează din plin Numărul Fiarei:

Există numeroase trand-uri satanice foarte popularizate pe internet, unde site-uri întregi cu firme specializate în realizarea de logo-uri, fac reclamă la demoni.

Există produse din diverse domenii ce poartă chiar Numărul Fiarei: „Flamingo Computers anunţă lansarea oficială pe piaţa românească a sistemului Flamingo Diablo 666G, cea mai puternică configuraţie a acestui sistem.... Flamingo Diablo, câstigător a numeroase premii decernate de revistele de specialitate, se numără printre favoritele cititorilor acestor publicaţii...
Aprecierea şi succesul de care se bucură sistemul Diablo, încă de la lansarea primei variante în urmă cu opt ani, ne-a determinat să îmbunătăţim permanent acest sistem, care a devenit un adevărat trade mark pentru Flamingo.”

De parcă acestea nu ar fi îndeajuns, există până şi restaurante care şi-au luat astfel de nume diabolice, care mai de care mai oripilante („Sat-an”), care te invită să iei masa în Iad sau chiar să stai la masă cu Lucifer.
Şi lumea nu ia în seamă semnificaţia acestui nou trend, ba chiar agreează aceste bizare distorsiuni demoniace ca fiind ceva la modă, ceva cool!!! Aceasta este problema! Intrăm în lumea demonilor de bună voie, în mod inconştient, pentru că nu facem nici măcar minimul de efort de a judeca singuri ce se petrece de fapt şi ne lăsăm duşi de valul „noului”, al „ineditului”. Am face bine să deschidem larg ochii, căci direcţia în care merge societatea acum, nu este deloc una bună, pentru niciunul dintre noi!

Codul de bare a făcut ceva foarte important pentru a ajuta aducerea în scenă a numărului 666, Semnul Fiarei

Codul de bare a deschis uşa (de fapt nu numai că a deschis-o, ci chiar a dărâmat uşa) către intrarea în „lumea digitală”. Acum totul este un număr. Totul primeşte un cod de bare. După cum a spus cineva, cu tristeţe, „Dacă există, pune-i cod de bare”. Nu este uluitor faptul că după 25 de ani nimeni nu se mai gândeşte la codul de bare ca fiind un semn clar al implementării pretutindeni a numărului fiarei şi toată lumea îl acceptă ca fiind ceva firesc?

Companii demonice, produse demonice, logo-uri demonice

Ce mesaje transmit unele din cele mai mari corporaţii ale lumii prin alegerea numelor companiilor şi a logo-urilor lor? De exemplu, numele companiei „Lucent” este prin el însuşi îndoielnic. Unii spun că înseamnă Lucifer's Enterprises (Fabricile lui Lucifer). Bineînţeles că purtătorul de cuvânt al companiei neagă cu vehemenţă această asociere.Lucent Technologies testează pe piaţă cea mai nouă inovaţie în materie de software, ce poartă marca „Inferno”. Inferno! Ce mesaj încearcă să ne transmită această companie mega-gigant, cunoscută anterior sub numele de AT&T's Bell Labs?

Lucent poate fi sau nu o firmă malefică, dar dacă este, ea are cu siguranţă multe surate. De exemplu, binecunoscuta firmă Reebok International, compania producătoare de încălţăminte atletică a lansat recent pe piaţă o nouă linie de încălţăminte de alergat pentru femei, cu numele Incubus. În tradiţia medievală, incubus este un demon care violează femeile în timpul somnului!
Când acest fapt a fost adus în mod public în atenţia managementului companiei, purtătorul de cuvânt a afirmat că nu ei aveau nicio cunoştinţă despre semnificaţia cuvântului incubus. Cât de credibilă este această afirmaţie în cazul acestei mega-companii care nu lasă cu siguranţă nimic la voia întâmplării, cu atât mai puţin numele unui nou produs lansat pe piaţă?

Honeywell, firma gigant de computere din Minnesota îşi obligă, mai nou, angajaţii (mare parte dintre ei creştini scandalizaţi de această iniţiativă anti-creştină) să participe la un nou program, numit „Diversity Training” (Pregătire în Materie de Diversitate), un seminar în cadrul căruia sunt ridicate în slăvi virtuţile şi beneficiile vieţii homosexuale.
De ani de zile, Honeywell deţine o companie subsidiară în Europa numită –credeţi sau nu – Lucifer Manufacturing! Exact, Lucifer. Probabil o altă surpriză stânjenitoare. Ar trebui să credem că executivii de la Honeywell nu aveau nicio idee despre cine este Lucifer?
Honeywell lucrează îndeaproape cu Oracle, o corporaţie de software activă în producerea tehnologiilor Big Brother. Împreună, Honeywell şi Oracle produc sisteme computerizate de control pentru Noua Ordine Mondială, inclusiv echipament de scanare pentru operaţiuni de securitate.
În SUA există şi alte companii care folosesc numele lui Lucifer, cum este, spre exemplu, Lucifer Lighting Co. Să fim serioşi! Ce proprietar de companie în toate minţile ar da companiei sale producătoare de becuri numele „Lucifer”?

Doar o coincidenţă?

Peste tot în lume, logo-urile diverselor companii par să ne transmită mesaje. Sunt oare formele acestor logo-uri doar nişte coincidenţe? Trebuie să admitem faptul că simbolurile asociate diverselor companii au semnificaţiile lor. Iată că Satana, „stăpânul temporar al acestei lumi” (II Corinteni 4:4), împreună cu „agenţii” săi este foarte ocupat în aceste vremuri să condiţioneze minţile oamenilor şi să le programeze simţurile cu tot felul de efecte vizuale şi sonore magice, captivante, fascinante, halucinante, pentru a le distrage atenţia de la ceea ce se petrece cu adevărat în lume.

Vi se pare normal ca demonii să fie atât de prezenţi în viaţa noastră?

Prezentat şi perceput ca fiind foarte la modă, numărul fiarei a căpătat o popularitate extraordinară, mai ales în rândul tinerilor. Vremurile în care oamenii preferau imaginile cu îngeri sau cu zâne, imaginile care evocă sentimente frumoase, înălţătoare, care te fac să simţi o stare de bine, de fericire sunt demult apuse. Locul acestora au fost luate de aceste vremuri în care demonii sunt la rang de cinste, iar îngerii sunt consideraţi demodaţi, fiind chiar ridiculizaţi. Ceea ce vedem în lume în aceste timpuri sunt de fapt semnele slăbiciunii noastre spirituale, îndepărtarea noastră de Dumnezeu, îndepărtarea de ceea ce este frumos şi sublim în fiinţa noastră şi în Universul în care trăim.

Neatenţia, nepăsarea şi lipsa de reacţie ne vor costa, până la urmă, libertatea!

Pentru cineva care priveşte cu atenţie în jur la ceea ce se petrece în societatea noastră modernă la ora actuală, este foarte lesne de observat că valorile morale şi spirituale au fost în mod evident răsturnate şi înlocuite cu opusul lor. Acesta este rezultatul de necontestat al planurilor criminale ale francmasoneriei mondiale, planuri ce au fost consemnate în protocoalele maeştrilor francmasoni şi care urmăresc cu încrâncenare să subjuge şi să îndobitocească întreaga planetă, pentru a o aduce la sclavie şi a o conduce astfel cu uşurinţă, în spiritul răului, al diabolicului, al satanicului şi împotriva lui Dumnezeu.

Toate aceste manipulări criminale, care au fost aplicate şi implementate pas cu pas, aproape pe nesimţite, în decursul timpului şi care ne pavează realmente drumul către o societate subjugată, anticristică, întunecată, ne-au adus în situaţia în care răul predomină – datorită ignoranţei majorităţii oamenilor, care sunt letargici, nepăsători sau ahtiaţi după bani şi interese proprii – în detrimentul binelui, al frumosul, al sublimului şi dumnezeiescului.

Răspunsul majorităţii societăţii noastre la toate acestea este încă, din nefericire, aproape inexistent. Lipsa de reacţie a maselor de oameni vizavi de această situaţie realmente dezastruoasă, decadentă, în care a ajuns la ora actuală omenirea, încurajează şi chiar ajută extraordinar de mult implementarea continuă a planurilor criminale ale francmasoneriei mondiale pe întreaga planetă. Nepăsarea şi lipsa noastră de reacţie la ceea ce se petrece în jurul nostru ne va costa, în cele din urmă, libertatea, sub toate aspectele ei!

Reîncarnarea – realitate sau ipoteză?

2011-02-25T02:56:00.002+02:00

Reîncarnarea – realitate sau ipoteză?

Mişcarea lui Tao este reîntoarcerea.
(Tao Te King – „Cartea cărării supremei înţelepciuni”)

Sunt ceea ce este. Sunt tot ceea ce a fost, ceea ce este şi ceea ce va fi!
(Ludwig van Beethoven)

Doctrina reîncarnării nu este dincolo de toate nici absurdă, nici inutilă...Nu este deloc mai uluitor să te naşti de două ori, decât să te naşti o singură dată; totul în natură este renaştere.
(Voltaire – „Dicţionarul filosofic”)

Să ne întoarcem la reîncarnare...
pentru că nu a existat o credinţă mai frumoasă, mai justă, mai pură, una mai morală, mai rodnică şi mai consolatoare şi nici, până la un punct, o credinţă mai probabilă decât aceasta. Numai ea, cu doctrina sa asupra ispăşirilor şi purificărilor succesive poate explica toate inegalităţile fizice şi intelectuale, toate inechităţile sociale şi toate groaznicele aparente nedreptăţi ale destinului.
(Maurice Maeterlink – „Eternitatea noastră”)

Mă simt ca un intrus faţă de posteritate atunci când seara sunt nevoit să mă întind şi să dorm. Eu privesc moartea ca fiind la fel de necesară constituţiei noastre ca şi somnul. Ne vom trezi reîmprospătaţi dimineaţa...
(Benjamin Franklin – dintr-o scrisoare către un prieten, când Franklin avea 80 de ani)

Doar să afli că ai trăit, ai murit şi ai fost îngropat sub un vişin din grădina bunicii nu te va face nici atâtica mai bun ca prieten, vecin, tată, mamă sau iubit. Dar să ştii că te-ai purtat rău în trecut, ai suferit pentru aceasta şi că în prezent poţi preveni suferinţa fiind bun şi iubitor – asta da, merită osteneala.
(Edgar Cayce – „Lumea interioară”)

Este moartea sfârşitul existenţei, intrarea în eternitate sau o pauză între mai multe vieţi pe pământ? Dintotdeauna oamenii s-au întrebat ce se petrece cu sufletul după părăsirea planului fizic. Reîncarnarea este o temă prezentă în mod constant în literatura, filosofia şi credinţa acestei lumi. Marii înţelepţi care şi-au revelat Sinele Divin Nemuritor ATMAN afirmă că reîncarnarea este o realitate indubitabilă. Ce spune ştiinţa? Cum se îmbină diferitele puncte de vedere? Este reîncarnarea o realitate sau o ipoteză?

Doctrina reîncarnării se bazează pe credinţa că orice fiinţă umană este înzestrată, în afară de corpul fizic, cu un ansamblu de structuri subtile invizibile vederii obişnuite, având, în plus, ca element esenţial, o scânteie divină, o picătură de Dumnezeu. Esenţa noastră divină împreună cu o parte dintre corpurile subtile pot renaşte, după moartea corpului fizic, într-un alt corp. Deşi această idee a fost dezvoltată îndeosebi în religiile orientale, ea poate fi totuşi recunoscută în toate religiile lumii, iar în zilele noastre provoacă un interes crescut îndeosebi în Occident.

Tot mai mulţi oameni găsesc doctrina reîncarnării cu mult mai atrăgătoare şi mai pertinentă decât opinia ortodoxă a creştinilor conform căreia, după moarte, sufletul merge fie în cer, fie în infern sau în purgatoriu. Potrivit dogmei creştine, fiinţa umană nu are la dispoziţie decît o viaţă pentru a decide asupra destinului sufletului său, fapt ilogic şi de neînţeles în viziunea unei manifestări create de un Dumnezeu al iubirii şi al justiţiei.

Teoria reîncarnării afirmă că vieţile unui individ se succed eşalonat, la fel ca şi treptele unei scări: cu fiecare renaştere, sufletul său urcă sau coboară, în funcţie de conduita sa într-o existenţă anterioară. Unul dintre punctele forte ale teoriei este faptul că ea explică existenţa suferinţei într-o viziune a justiţiei cosmice, care „dăruieşte” unora vieţi fericite, iar altora nefericite, în funcţie de KARMA sau suma acţiunilor şi gândurilor bune sau rele realizate în existenţele precedente.

Ideea reîncarnării este probabil la fel de veche ca şi credinţa în Dumnezeu, apărând încă în concepţiile populaţiilor primitive din întreaga lume, pentru a fi apoi acceptată de majoritatea religiilor. Ea ocupă o poziţie extrem de importantă îndeosebi în hinduism. Scrierile sacre hinduse, cunoscute sub numele de Upanishade, afirmă că sufletul intră după moarte în paradis sau în infern, acestea nefiind altceva decît lumi superioare sau inferioare ale planului paralel de existenţă, subtil, numit Planul Astral. Dar acesta nu este decât un stadiu provizoriu, ce poate avea durate variabile, înainte de întoarcerea pe pământ.

Conexă cu această idee se află şi legea KARMEI, potrivit căreia sufletul reîncarnat se prezintă în noua viaţă cu un bilanţ al acţiunilor sale din viaţa anterioară. BRIHAD ARANYAKA UPANISHAD afirmă: „După cum au fost acţiunile şi atitudinile sufletului într-o altă viaţă, astfel va fi el în actuala existenţă. Cel care acţionează cu virtute va fi un virtuos. Cel care face rău, va fi un om rău. El va deveni un sfânt datorită acţiunilor sale sfinte, sau un ticălos datorită ticăloşeniei sale actuale”.
BHAGAVAD GITA, cea mai răspândită şi apreciată scriere religioasă indiană, afirmă despre teoria reîncarnării următoarele:

„Corpul este despuiat
De veşmintele uzate;
Locuitorul corpului este şi el despuiat
De corpurile sale uzate;
Corpurile noi sunt îmbrăcate de acesta
Precum veşmintele”.

Teoria hindusă a reîncarnării admite regresia sufletului spre forme animale sau spre caste inferioare, iar unul dintre aspectele mai puţin fericite ale acestei teorii a fost acela că, în India, a contribuit la consolidarea sistemului de caste.

Buddha, un arhetip al perfecţiunii

Reîncarnarea este una dintre teoriile hinduse preluate şi de budism, la fel ca şi doctrina KARMEI. Însuşi termenul de budism presupune indirect ideea reîncarnării, căci „Buddha” nu desemnează neapărat un individ, ci mai degrabă un arhetip uman. El este un cuvânt sanscrit ce semnifică „cel pe deplin iluminat”.
Omul care a devenit istoricul Buddha, Siddartha Gautama, a trăit în India septentrională cu circa 500 de ani înainte de Christos. Potrivit teoriei buddhiste, el era doar un Buddha dintr-o întreagă serie, fiecare dintre ei pregătindu-se pe parcursul a numeroase vieţi pentru acea reîncarnare ca maestru suprem iluminat, după ce în prealabil atinsese starea intermediară de BODDHISATTVA.

Siddartha Gautama se spune că a început să se pregătească pentru starea de Buddha încă din timpul precedentului Buddha, Dipankara, cu nenumăraţi eoni mai înainte. Următorul Buddha, Maitreya, îşi va face şi el apariţia într-un viitor îndepărtat.

Pentru budişti, reîntoarcerea în lumea fizică cu o altă destinaţie decît aceea de a-i ajuta plin de compasiune pe toţi oamenii, fiind în starea de Buddha, nu este un lucru de dorit, iar scopul ultim al existenţei nu este altul decât atingerea stării de perfecţiune, astfel încît reîncarnarea să nu mai fie necesară.

Cartea Tibetană a Morţilor povesteşte cum, după moartea fizică, conştiinţa, „nemaiavând niciun obiect exterior de care să se ataşeze, va fi dusă de vânt”. „La scurt timp, vântul violent al KARMEI, teribil şi greu de suportat, te va împinge înainte şi înapoi cu teribile rafale. Atunci va apare un gând: ‘ce mult aş dori să am din nou un corp!’ După încă un timp sufletul îţi va fi ademenit de viziuni ale anumitor animale şi oameni aflaţi în timpul actului amoros, te vei simţi atras să iei locul unuia dintre parteneri. Nu face acest lucru, căci în momentul în care lichidul seminal va fi pe punctul de a fi eliminat, vei simţi că îţi vei pierde puterile. Şi atunci vei realiza că ai fost din nou conceput ca fiinţă umană sau ca animal.”

Imensul ocean al vieţii

În Occident, doctrina reîncarnării a pătruns cu mai multă dificultate, datorită „solului nefertil” al creştinismului. Ea a existat însă înainte de acesta, putând fi întâlnită la Platon şi în scrierile hermetice greco-egiptene din perioada precedentă şi imediat următoare naşterii lui Christos. Într-unul din pasajele operei lui G.R.S. Mead, „Hermes de trei ori cel mare (Trismegistos)”, putem citi:

„Din marele suflet al universului se nasc toate sufletele individuale. Acestea sunt supuse unor transformări numeroase, unele conducând spre o stare mai fericită, altele dimpotrivă. Iar târâtoarele vor renaşte ca fiinţe acvatice, acestea ca animale terestre, apoi ca păsări, şi, în sfârşit, ca oameni. Sufletele omeneşti care ating nemurirea se transformă în puteri sacre. Ele ajung astfel în sfera de manifestare a zeilor... Iar aceasta este cea mai înaltă glorie pentru suflet!

Dar nu toate sufletele sunt divine, ci numai cele pioase. După ce a luptat să atingă starea de pietate, ce constă în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în a nu face rău nici unei alte fiinţe, sufletul se desprinde de corp şi devine inteligenţă pură. În acelaşi timp, sufletele încă impure continuă să caute un alt corp uman pentru a se reîncarna; ele nu se pot reîncarna în trupul unui animal lipsit de raţiune, căci legea divină interzice o astfel de infamie.”
Observăm că respectivul pasaj contrazice credinţa hindusă şi budistă cu privire la regresia în stadiul animal.

Conciliul de la Constantinopole sau anatema asupra reîncarnării

Primii părinţi ai Bisericii au cunoscut influenţa scrierilor hermetice, şi mulţi dintre ei au admis ideea reîncarnării. Origen, unul dintre cei mai influenţi dintre aceştia, afirmă că sufletele au existat în lumi anterioare şi vor renaşte în lumi viitoare. Lecţiile lui Origen au fost condamnate mai târziu de către Biserică, iar cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole, din anul 553, a aruncat anatema asupra doctrinei sale a reîncarnării. Ea a continuat totuşi să supravieţuiască prin diferite mişcări gnostice ce şi-au desfăşurat activitatea în mod clandestin şi care, din când în când, sfidau deschis autoritatea bisericii, cum au fost sectele cathare din Evul Mediu, precum şi cele ale albigezilor şi ale bogomililor din Balcani. Albigezii care predau doctrina reîncarnării, au avut momentul lor de glorie pentru un anumit timp în centrul Franţei, dar au sfârşit prin a deveni victimele unei represiuni brutale instigate de biserică. După înfrângerea lor, în secolul XIII, doctrina reîncarnării a fost considerată în mod oficial drept erezie.

O lungă perioadă de timp, această teorie nu a jucat decît un rol minor în filosofia occidentală, deşi un anumit număr de gânditori independenţi au adoptat-o. Regăsim amprentele ei îndeosebi în scrierile hermetice, ale rozicrucienilor, cabaliştilor şi altor şcoli ezoterice din perioada renascentistă. Odată cu valul de libertate în gândire pe care l-au adus secolele XVIII şi XIX, ideea reîncarnării a reapărut progresiv sub influenţa acestor societăţi esoterice, alături de alte idei interzise şi uitate, iar numărul gânditorilor care au început să se intereseze de ea a crescut foarte mult. Marele val de entuziasm pentru gândirea mistică orientală ce a străbătut Occidentul la sfârşitul secolului XIX a sporit enorm interesul pentru teoria reîncarnării, astfel încât astăzi ideea a devenit familiară celor mai diverse tipuri de credinţe religioase actuale.

Teoria a exercitat o atracţie deosebită îndeosebi asupra filosofilor, scriitorilor şi poeţilor, chiar cu mult timp înainte ca ea să devină foarte populară. Schopenhauer, Goethe, Heine şi Thoreau, pentru a nu cita decât câteva nume, s-au interesat îndeaproape de ea. Marele poem narativ al lui Cliford Bax, „Povestea călătorului”, reprezintă una dintre cele mai remarcabile expresii literare despe teoria reîncarnării, din secolul XX.

El povesteşte istoria unui suflet care se încarnează succesiv într-un sălbatic din Epoca de Piatră, apoi într-un babilonian, un scrib grec, un soldat roman, un călugăr din Evul Mediu, un vicar englez din timpurile noastre şi, în fine, într-un profesor de religie. Fiecare etapă este pentru el o lecţie deosebită şi, odata iluminat, el se eliberează definitiv de lanţurile care îl legau de viaţa terestră. Când profesorul este asasinat de către un sceptic gelos, sufletul său are viziunea tuturor vieţilor anterioare şi se simte brusc complet liber:

„ Un fulger de lumină izbucneşte;
Un zgomot de tunet îmi parcurge creierul.
Iar vastul ocean al vieţii nu mă mai învăluie.
Universul este în mine, iar eu sunt înăuntrul lui.
Şi împreună ardem într-un unic vârf de diamant luminos.
Nici mare nici mică, ci de nemăsurată este suma
Tuturor lucrurilor ce au fost, sunt şi vor urma.”

Viziunile lui Edgar Cayce

Una din dificultăţile în calea dovedirii reîncarnării este faptul că puţini oameni sunt capabili, în circumstanţe normale, să-şi amintească vieţile lor anterioare. Această absenţă a memoriei este firească, căci dacă ne-am aminti la tot pasul despre vieţile noastre anterioare, actuala existenţă ar deveni un coşmar.

Totuşi, s-a încercat constant în perioada recentă ridicarea voalului ce ascunde această amnezie. Hipnotismul este probabil una dintre cele mai frecvent utilizate metode, el aducând unele mărturii surprinzătoare.

A existat, de exemplu fenomenul Edgar Cayce, asistentul aproape analfabet al unui fotograf din Kentuky, ce avea să devină faimos în întreaga lume după ce a descoperit că poate, în transă hipnotică, nu doar să diagnosticheze bolile şi să prescrie tratamente, dar şi să reveleze vieţile anterioare ale celor care îl consultau.

El i-a relatat o dată unuia dintre aceştia că, într-o viaţă anterioară a aparţinut armatei sudiste în timpul Războiului de Secesiune, spunându-i de asemenea numele şi adresa din viaţa anterioară. Aceste detalii a fost verificate ulterior, iar arhivele au arătat că a existat într-adevăr un om ce corespundea datelor respective şi că acesta fusese angajat în trupele generalului Lee, în anul 1862.

Cazul Bridey Murphy

Mai recent, revelaţiile lui Morey Berustein, din cartea sa: „În căutarea lui Bridey Murphy”, au făcut senzaţie. Berustein, om de afaceri din Colorado şi hipnotist amator, şi-a învins scepticismul iniţial şi a început să se intereseze de reîncarnare, întreprinzând diferite experienţe de regresie hipnotică – adică de întoarcere în timp a persoanei hipnotizate.
Subiectul său principal a fost o tânără menajeră din Colorado, căreia i-a dat pseudonimul de Ruth Simmons.

Sub hipnoză, aceasta a început să-şi descrie o viaţă anterioară în care purta numele de Bridey Murphy, era femeie şi locuia în Irlanda, în prima parte a secolului XIX. Ea vorbea cu accent irlandez şi a furnizat chiar detalii asupra unor locuri necunoscute şi a unor cuvinte irlandeze, controlate şi confirmate ulterior. Mai mult, ea a fost capabilă, într-o stare de sugestie posthipnotică, să execute o gigă (un dans) irlandeză, după ieşirea din transă. Ceea ce făcea cu atît mai convingător acest caz era natura prea puţin spectaculoasă, ba chiar prozaică a personajului şi vieţii lui Bridey. S-au găsit totuşi şi în acest caz numeroşi critici care au susţinut că informaţiile exacte furnizate de Ruth Simmons îşi aveau sursa în amintirile romanelor citite în copilărie.

S-a încercat de asemenea şi studierea folosirii regresiei hipnotice pentru tratamentul tulburărilor psihologice prin readucerea la lumină a cauzei dezordinii respective, situată într-o viaţă anterioară. O asemenea aplicaţie este expusă în lucrarea intitulată „Numeroase vieţi” a lui Joan Grant şi Denys Kelsey, doi soţi care au practicat acest gen de terapeutică. Înainte de întîlnirea sa cu Kelsey, Joan Grant era deja extrem de cunoscută ca autoare a unor cărţi în care îşi povestea propriile încarnări anterioare. Într-una din acestea, „Faraonul înaripat”, ea îşi povesteşte viaţa sa ca preoteasă egipteană spre anul 3000 î.Ch.

Cât despre Denys Kelsey, acesta era un psihiatru ce a ajuns la pasiunea pentru reîncarnare prin intermediul hipnozei. El practica deja de câtva timp regresia prin hipnoză asupra pacienţilor săi, până când una dintre paciente şi-a retrăit nu doar circumstanţele vieţii sale intrauterine, dar şi ale concepţiei sale. Faptul i-a dovedit lui Kelsey existenţa la om a unui element nefizic,dar el nu s-a lăsat cu adevărat convins de realitatea reîncarnării decât după lectura cărţii „Faraonul înaripat” a lui Joan Grant.

Descoperirea crimei din altă viaţă

El a căutat-o pe autoare şi, împreună, au convenit asupra unei colaborări. Între cazurile pe care ei le-au tratat se numără şi acela al unui tînăr obsedat de ideea că tatăl său suferea de artrită deoarece, în copilărie el aşezase o lenjerie udă peste aşternuturile părinţilor săi.

Kelsey nu a apelat la metodele psihiatrice obişnuite, ci şi-a determinat pacientul să regreseze în timp, sub hipnoză, într-o viaţă anterioară. Se pare că atunci tînărul fusese o femeie ce a trăit în Anglia sub domnia regelui Eduard, şi care a încercat să-şi ucidă o mătuşă pe care o detesta udându-i aşternuturile. Descoperind stratagema, mătuşa fu apucată de o asemenea mânie, încât paraliză, rămânând timp de mai mulţi ani la pat, îngrijită chiar de tânăra fată, ce nu mai îndrăznea să o părăsească de frică să nu fie denunţată tentativa ei de omor. Pacientul admise că aceasta era cauza obsesiei sale şi nu mai avu niciodată tulburări de acest fel.

Un alt hipnotist, Peter Blythe, deşi mult mai sceptic în ce priveşte reîncarnarea, crede că ea poate constitui, în anumite circumstanţe, o ipoteză utilă. În cartea sa: „Hipnotismul, puterea şi practica sa”, el scrie: „...scepticismul meu în ce priveşte regresia hipnotică în încarnări anterioare nu înseamnă că aceasta nu poate fi utilizată de către hipnotistul analist pentru a aduce în lumina conştiinţei atitudini pe care pacientul este constrâns să le refuleze.”

El sugerează un procedeu prin care se poate vorbi unui bolnav refractar despre teoria potrivit căreia este posibil ca un incident traumatic să provină din timpuri îndepărtate, ca un fel de amintire ancestrală. Hipnotistul trebuie să-i spună bolnavului: „Este posibil ca aceasta să fie adevărat sau nu. Eu nu cunosc adevărul, dar dacă doriţi să exploraţi această posibilitate mai în profunzime, eu sunt dispus să vă ajut. Consideraţi că merită să încercăm?” Dacă răspunsul este afirmativ, analistul hipnotist va putea să încerce să descopere respectiva amintire.

Nu trebuie să credem că acest gen de amintire ancestrală este absolut sinonimă cu respectivul eveniment petrecut în propria viaţă anterioară a pacientului. Există teorii potrivit cărora fiecare eveniment îşi lasă amprenta în „eterul” subtil (AKASHA), astfel încât dacă o persoana are sensibilitatea necesară (este foarte receptivă), ea poate intra în rezonanţă cu evenimentul respectiv, branşându-şi conştiinţa pe frecvenţa sa specifică şi asimilându-l.

Potrivit acestei ipoteze, menajera din Colorado care credea că într-o viaţă anterioară fusese Bridey Murphy, ar fi privit (într-o manieră inconştientă) programul vieţii acesteia la un fel de emisiune tv eterică consacrată vieţii lui Bridey Murphy. Dar aceasta nu explică, evident, problemele psihologice despre care se crede că sunt datorate amintirilor din vieţile anterioare. Dar, indiferent care sunt argumentele pro şi contra acestei teorii a reîncarnării, cert este că sunt tot mai mulţi aceia care continuă să creadă în ea, aşa cum o spunea într-unul din poemele sale W.B.Yeats: „ omul trăieşte şi moare de nenumărate ori între cele două eternităţi ale sale.”

Misterul oamenilor care merg pe jar

2011-02-25T02:49:00.003+02:00

Misterul oamenilor care merg pe jar

Există printre noi fiinţe care fie s-au născut cu darul de a fi protejate de arsuri, fie au obţinut această putere paranormală printr-un antrenament sistematic. Ştiinţa modernă rămâne fără argumente în faţa acestor oameni care pot suporta pe piele temperaturi de până la 450 grade, fără fi afectaţi.

În jurul anului 1890, în timp ce asistau la o demonstraţie de mers pe jăratic, realizată de un şaman din insula Raratoa, colonelul Gudgeon si doctorul T.M.Hochen, împreună cu doi prieteni ai lor, au decis să facă şi ei acelaşi lucru. Şamanul le-a oferit protecţia lui. Şi-au scos pantofii şi şosetele şi s-au îndreptat spre foc. În acest moment, colonelul Gudgeon are o ultimă urmă de îndoială: i se pare că pielea va ”exploda”. Dar tot ceea ce au simţit cei patru temerari traversând vatra încinsă au fost mici inţepături, senzaţii asemănătoare celor provocate de o mica descărcare electrică. Unul dintre ei a acuzat ulterior arsuri uşoare şi aceasta pentru că a privit în urma lui, asemeni soţiei lui Lot din Biblie. Aşa cum şamanul le-a spus, numai această atitudine a lui era responsabilă de rănile dealtfel foarte uşoare, superficiale.

După ce şi-a terminat “plimbarea”, doctorul Hochen a devenit şi mai dornic să înţeleagă fenomenul petrecut. El a adus un termometru scalat până la 205 grade, pe care l-a suspendat deasupra vetrei. Mercurul a urcat rapid şi tubul de sticlă al termometrului ar fi explodat dacă doctorul nu şi-ar fi întrerupt testul. Atunci medicul a cercetat atent picioarele băştinaşilor Maoris, pentru care mersul pe jăratic nu era un lucru neobişnuit: pielea nu era dură, ci moale şi suplă, nu se întărise cum am fi putut presupune. Dr. Hochen a căutat în zadar să descopere vreun truc sau şiretlic. Totul era autentic, absolut natural.

Concluziile droctorului Hochen nu au fost însă acceptate de către toţi oamenii de ştiinţă ai epocii. Astfel, în 1895 Edward Clodd (Folklore Society din Londra) susţinea că toată această demonstraţie nu era decât o problemă de obişnuinţă: picioarele băstinaşilor Maori, obişnuite fără pantofi, erau atât de rezistente încât puteau suporta o astfel de probă. Pentru acest sceptic, picioarele indigenilor puteau deveni insensibile în urma unui “tratament” cu acid sulfuric diluat sau cu alaun. După părerea lui, atât timp cât suprafaţa pielii umane este umedă, există o barieră de protecţie care face orice căldură suportabilă.

Această poziţie a fost însă vehement criticată de către unul dintre străluciţii istorici ai epocii. Andrew Lang, care a amintit că există încă din antichitate mărturii despre mersul pe foc, iar apoi, în continuare, de-a lungul istoriei civilizaţiei aceasta continuă în numeroase cărţi. “De ce, spunea Andrew Lang, antropologia nu ar lua în considerare şi aceste fenomene?”, iar detractorilor şi lui Edward Clodd în special, Lang le sugerează să experimenteze o traversare pe jăratic după ce în prealabil s-ar fi supus unei “imunizări” cu acid sulfuric sau cu alaun.

De fapt, după mărturia doctorului Hochen au urmat o serie întreagă de depoziţii asemănătoare. In Tahiti, J.G.Hill examinează picioarele unui alb care a mers pe tăciuni; în timp ce pielea de pe faţă era afectată uşor de căldură, cea de pe picioare era intactă. În 1921, la o ceremonie organizată de Maharajahul Mysore, o întreagă orchestră a traversat o asemenea vatră de jăratic. Iar în septembrie 1935 câţiva cercetători ai Universitaţii din Londra au încercat să repete experienţa în Anglia, la Carlshalton. A fost săpată o groapă de şapte metri adâncime care a fost umplută cu cărbuni aprinşi; temperatura ajunsese la 430 grade. Un tânăr indian musulman, Kuda Bux, a acceptat să traverseze vatra de patru ori. Au fost luate toate măsurile pentru a se evita orice înşelatorie.

Experienţa nu i-a dezarmat însă pe sceptici. Ei au observat că picioarele tânărului nu rămâneau niciodată prea mult în contact cu solul, ceea ce explică, în viziunea lor, în mod hilar… absenţa arsurilor! “Oricine poate face acest lucru” au spus ei, dar când au fost invitaţi să o facă, au refuzat.

Este regretabil că experienţa nu a fost continuată mai des, sub aspectul transferului către terţe persoane a imunităţii împotriva focului. S-a pus frecvent problema dacă auto-hipnoza sau hipnoza de grup ar putea explica acest fenomen straniu. Pentru că în multe cazuri, cei care se supuneau unei astfel de experienţe erau într-o stare aproape extatică.

De asemenea, s-a remarcat faptul că imunitatea împotriva focului nu implică şi imunitatea la alte dureri. Această constatare s-a facut în repetate rânduri: înţepaţi cu ace, cei care merg pe foc resimt puternic durerea. Iar după ceremonie, ei nu suportă nici simpla caldură a unei ţigări aprinse. Iata deci cum se explică moartea Sfantului Policarp, un martir al bisericii de la începuturile perioadei creştine: Sfântul era imun la flăcări, dar a murit străpuns de lancea unui ostaş roman. În Europa, se practică ceremonii de imunizare colectivă împotriva focului: în fiecare an de ziua Sfântului Constantin, locuitorii satului Langadas în Grecia calcă pe jăratic purtând în mâini icoane!

Totuşi, cum poate fi explicată o asemenea sfidare a legilor fizice? Ea este un fel de înzestrare naturală? Unele scrieri susţin că da. Însă ceea ce este cu totul inexplicabil este faptul că şi hainele rămân intacte. Admiţând că omul poate scăpa efectelor flacărilor, faptul că hainele sunt intacte este tulburător: nu se poate vorbi de hipnoză în cazul pantalonilor!

Însă evidenţa nu poate fi negată: la Mysore, uniformele muzicanţilor Maharajahului au rămas neatinse; la fel şi hainele portocalii ale călugărilor budişti. Este deseori citat şi cazul Sfintei Catherina din Seine, care rămânea ore întregi în extaz, întinsă pe plita încinsă a cuptorului din bucătaria ei.

Aventura doctorului W.T.Brigham de la British Museum este încă şi mai stranie. Se afla pe insula vulcanică Kona într-o perioadă în care vulcanul dădea semne că va deveni activ. Vrăjitorii insulei au organizat atunci mai multe ceremonii pentru a-l “linişti”. Printre acestea se afla şi ceremonia “mersului pe foc”. Doctorul Brigham a participat şi el la ceremonie, însă a refuzat să-şi scoată ghetele. Mare i-a fost surpriza când a constatat că încălţămintea i-a fost arsă, în timp ce picioarele i-au ramas intacte!

În fine, am putea da o explicaţie ocultă acestui fenomen? Nu dispunem la această oră de nici o altă explicaţie; numai puterea şamanilor sau a misticilor, care prin incantaţiile lor diminuează “forţa” focului, ar putea justifica aceasta. Un astfel de argument este însă de neconceput pentru un european. Cu toate acestea, este singurul pe care îl avem. După încheierea ceremoniei, puterea focului revine la intensitatea normală.

În acest moment lumea ştiinţei nu pare interesată de enigma mersului pe foc; singura pistă pe care o avem la îndemână este electro-encefalograma unui fachir mergând pe cărbuni încinşi: o puternică emisie de unde alfa, caracteristică unei stări de transă, de meditaţie sau declanşare a fenomenelor paranormale. Şi atât. Misterul celor care sfidează puterea de a arde a focului rămâne astfel intact.

Parapsihologia în spatele fostei cortine de fier

2011-02-25T02:47:00.000+02:00

Parapsihologia în spatele fostei cortine de fier

De la disciplină reacţionară la armă a războiului psihologic

În anul 1957 apăruseră în întreaga presă sovietică numai trei articole despre parapsihologie - considerată o disciplină reacţionară şi toate erau ostile. Zece ani mai târziu, totalul lor se ridica la 152 şi mai puţin de 10% erau negative sau critice. Parapsihologia a devenit astfel un subiect apreciat. Un număr din ce în ce mai mare de jurnalişti din Vest au descoperit curând că în spatele „Cortinei de fier” se află un mare grup de oameni de ştiinţă ce studiază acest fenomen.

În întreaga Uniune Sovietică existau numeroşi subiecţi talentaţi, dornici să îşi demonstreze abilităţile paranormale şi o mulţime de oameni de ştiinţă, dornici să îi studieze şi să împărtăşească noile lor descoperiri cu colegii din Vest. Sovieticii erau de fapt la fel de interesaţi de telepatie, psihokinezie, OZN, vindecări paranormale şi restul spectrului de fenomene PSI, ca oricare alţi oameni de ştiinţă, iar cercetările lor se bucurau de sprijinul autorităţilor.

În 1966, la moartea lui Leonid Vasiliev (unul dintre pionieri studiului parapsihologiei), o nouă generaţie de cercetători sovietici, mulţi formaţi chiar de către el, erau gata să îi ducă mai departe şi să îi aprofundeze investigaţiile. Tânărul fizician Viktor Adamenko studia chiar talentele psihokinetice ale soţiei sale, Alla Vinogradova. Doctorul G.A. Sergheev, matematician şi neurofiziolog era implicat în cercetarea interacţiunilor umane normale şi paranormale. Biochimistul Yuri Kamensky s-a arătat a fi un „transmiţător telepatic” de succes, iar experimentele sale la mare distanţă, realizate cu actorul Karl Nikolaev fuseseră supervizate de chiar Leonid Vasiliev. La Universitatea din Kazahstan, în Alma-Ata, doctorul în biofizică V. M. Iniuşin dezvoltase o teorie despre „corpul bioplasmatic” şi perfecţionase fotografia de înaltă frecvenţă, popularizată apoi de către Semion şi Valentina Kirilian şi cunoscută acum în întreaga lume.

Rosa Kuleshova citeşte cu degetele

Oamenii de ştiinţă sovietici lucrau împreună cu mai multe persoane având astfel de capacităţi. Nina Kulaghina îşi demonstra în special abilităţile psihokinetice la care putea face apel la comandă, indiferent dacă se afla într-un laborator în faţa oamenilor de ştiinţă sovietici, sau într-o cameră de hotel în faţa unor vizitatori din Vest. Rosa Kuleshova şi-a demonstrat în mod repetat abilitatea de a citi cu degetele. Boris Jermolaev i-a uimit pe mulţi, printre ei aflându-se şi eminentul psiholog doctor Veniamin Pushkin, făcând să leviteze obiecte şi chiar persoane. Un tânăr din Azerbaidjan pe nume Iofik Dadashev, părea decis să ducă mai departe tradiţia statornicită de cunoscutul telepat Wolf Messing şi făcea demonstraţii de telepatie în aproape fiecare oraş din Rusia Sovietică.

În spatele acestui „senzaţional”, oamenii de ştiinţă au lucrat însă din greu la punerea bazelor teoretice ale acestei noi ştiinţe - parapsihologia şi la cercetarea ei cât mai riguroasă. Ei erau conduşi de dr. Ippolit Kogan, şeful secţiunii de bioinformaţie a Institutului Tehnic din Moscova. Şi, deşi parapsihologia nu era recunoscută ca o disciplină ştiinţifică în sine, existau mulţi printre care şi tânărul biolog, Eduard Naumov, care s-au dedicat complet acesteia, sporind şi îmbunătăţind relaţiile Est-Vest în acest domeniu de cercetare.

Milan Ryzl a demonstrat că abilităţile paranormale pot fi dezvoltate prin antrenament

În alte părţi din Europa de Est, panorama fenomenelor PSI părea echilibrată, promiţând multe în special în Cehoslovacia, unde dr. Milan Ryzl a arătat că înzestrările paranormale pot fi dezvoltate printr-un antrenament sistematic. Lucrând o perioadă de peste trei ani cu un singur subiect - Pavel Stephanek a cules rezultate semnificative în testul cu cărţi Zenner. Acest test presupune ca subiectul să "ghicească" în mai multe probe consecutive ce carte va trage o altă persoană dintr-o serie de 5 cărţi purtând inscripţionate anumite simboluri. Pavel Stephanek a reuşit în 9 probe din 10, la cele mai multe dintre ele fiind martori şi vizitatori din Vest. Millan Ryzl are meritul de a fi realizat prima demonstraţie de telepatie probată în condiţii de laborator. Concluzia a fost că „Subiectul manifestă facultăţi de percepţie extrasenzorială în mod evident şi repetat.”

Tot în Cehoslovacia, inginerul inventator Robert Pavlita a generat un interes considerabil cu „generatorul său psihotronic”, un mic obiect de metal cu care, era capabil să depoziteze „energia bilogică”.

Oarba Vanga Dimitrova prezice politicienilor

În acelaşi timp, Bulgaria a devenit prima ţară în lume care s-a putut mândri cu un medium extraordinar, o femeie oarbă, numită Vanga Dimitrova, care locuia într-un oraşel din sudul ţării, Petrich. Cei care doreau să o consulte erau atât de numeroşi încât se construiese special pentru ei un hotel. Mai ales că în noaptea de dinaintea întâlnirii cu Vanga ei trebuiau să doarmă cu o bucăţică de zahăr sub pernă. A doua zi Vanga lua bucata de zahăr, şi-o presa pe frunte şi era apoi capabilă să furnizeze o mulţime de informaţii despre trecutul, prezentul şi viitorul celui în cauză. Vanga a fost consultată şi în probleme internaţionale şi se spune că înainte de decembrie 1989 însuşi Ceauşescu i-a cerut sfatul.

Bulgaria se mai poate mândri şi cu Institutul Oficial de Parapsihologie din Sofia – primul din lume de acest gen, condus de Giorgi Lozanov, un medic care, ca mulţi alţi bulgari, a primit informaţii personale exacte de la Vanga Dimitrova. El a devenit mai târziu celebru prin metoda sa de învăţare rapidă prin sugestologie.

Dialogul PSI Est-Vest s-a sfârşit înainte de a se naşte

Se poate spune că în 1960, Europa de Est era într-adevăr centrul parapsihologiei mondiale. Dar aceasta nu era totul. În 1968, Eduard Naumov a organizat o conferinţă internaţională la Moscova, care a fost onorată de prezenţa a nouă cercetători vestici, alături de doi jurnalişti americani: Lynn Schroeder şi Sheila Ostrander.

Întâlnirea a început cu stângul, odată cu apariţia în cotidianul rus „Pravda” a unui atac virulent împotriva parapsihologiei în general şi a mediumului Nina Kulaghina, în particular. Aceasta era numită impostoare de jurnaliştii soviectici. Participanţii au fost alungaţi din Casa Prieteniei, unde avea loc evenimentul. Dialogul Est-Vest dintre parapsihologi luase sfârşit înainte să înceapă.

Lucrurile s-au înrăutăţit când Schroeder şi Ostrander au publicat „Descoperiri parapsihologice în spatele Cortinei de Fier”, în anul 1970. Această carte celebră conţine o cantitate de informaţii uriaşă despre studiul fenomenelor paranormale din Europa de Est şi, în special, din fosta U.R.S.S., informaţii necunoscute până atunci vesticilor. Ea a condus la o creştere considerabilă a interesului Occidentului pentru aceste fenomene. A fost atunci clar pentru toată lumea că sovieticii erau foarte avansaţi în cele mai multe domenii de cercetare a paranormalului.

Folosirea înzestrărilor PSI în scopuri militare

Dar autorităţilor sovietice nu le-a plăcut deloc cartea. Era, spuneau ei, „plină de erori privind relatarea faptelor şi plină de prejudecăţi antisovietice” şi au reacţionat violent la sugestia că parapsihologia era cercetată spre a fi folosită în mod special în „apărare, război psihologic, spionaj etc.”.

Ceea ce îi supărase de fapt era indiscreţia lui Naumov. Acesta dezvăluise câteva secrete de stat: primul, că militarii sovietici se ocupă de experimente de telepatie animală între un submarin şi ţărm, şi al doilea că găsiseră o metodă prin care să intercepteze telepatia dintre oameni - un fel de radar telepatic. Ambele aveau o considerabilă aplicabilitate militară. Comunicaţiile convenţionale cu un submarin în submersie sunt extrem de dificile, iar telepatia putea rezolva această problemă, cu condiţia ca transmisiile să fie realizate fără erori, sau cu alte cuvinte, persoanele antrenate în telepatie să poată comunica perfect. În ceea ce priveşte al doilea aspect, acesta era un punct nevralgic. Dacă telepatia ar fi devenit o armă de război, ceea ce s-a şi petrecut, interceptările de acest gen ar fi avut o valoare la fel sau poate chiar mai mare ca şi interceptările comunicaţiilor.

URSS a interzis cercetarea individuală a fenomenelor PSI

Naumov şi-a propus să realizeze în 1972 o altă întâlnire internaţională. În urma organizării acesteia a a fost arestat şi condamnat la doi ani de muncă forţată sub pretextul unor infracţiuni financiare. Probabil ca rezultat al puternicelor proteste internaţionale, el a fost eliberat un an mai târziu. Oricum nu i s-a mai permis să îşi reia munca şi a dispărut cu totul de pe scena parapsihologiei.

În octombrie 1973, presa sovietică a publicat un articol ce părea că defineşte în sfârşit atitudinea oficială a URSS–ului faţă de parapsihologie. Mesajul era clar - fenomenele PSI există şi pot fi cercetate, dar nu de către amatori ori ”militanţi individuali” (aici se făcea o referire clară la Naumov), ci doar de către Academia Sovietică de ştiinţe.

După acest mesaj părea că au fost restabilite nişte relaţiile internaţionale normale cu privire la acest subiect. La iniţiativa a doi psihologi, doctorul Stanley Krippner din SUA şi doctorul Zdenek Rejdak din Cehoslovacia, a fost organizată în 1973 la Praga prima Conferinţă Internaţională de Cercetări Psihotronice (psihotronica fiind termenul estic pentru parapsihologie). Mai mult de 400 de delegaţi din 21 de ţări au participat la lucrările conferinţei, inclusiv un grup de cercetători de la Academia Sovietică de ştiinţă. „Nu este nici o îndoială că experimentăm naşterea unei ştiinţe unice” a spus atunci Stanley Krippner, „una care necesită o combinaţie a fizicii şi a comportamentului ştiinţific, cu un nou punct de vedere, holistic, asupra organizării sistemelor vii”.

Se părea că se construise în sfârşit o punte solidă între parapsihologii din Est şi cei din Vest. Mulţi occidentali au început să viziteze blocul ţărilor estice şi s-au legat parteneriate ştiinţifice. Ulterior, Congresele Psihotronice au fost ţinute la intervale de doi ani şi, deşi n-a fost nici o prezenţă sovietică la Monaco în 1975 ori la Tokio în 1977, o echipă de medici din Moscova a asistat la adunarea din 1979 din Brazilia, unde dr. Rejdak a ţinut o pledoarie convingătoare pentru aşezarea cercetărilor psihotronice în afara politicii.

Înscenările sabotează parapsihologia

În data de 11 iunie 1979, corespondentul din Moscova al ziarului „Los Angeles Times”, Robert C. Toth, a primit un telefon de la un om numit Petukov, care îi solicita o întâlnire urgentă. Petukov i-a dat lui Toth un document, dar înainte ca el să aibă timp să arunce măcar o privire peste el, au fost amândoi înconjuraţi de către poliţişti şi serviciile secrete ruse şi târâţi într-un lung şi foarte neplăcut interogatoriu. În timpul acestuia, un personaj ce pretindea a fi un mare membru al Academiei de ştiinţe a apărut brusc, a citit documentul şi a anunţat că acesta conţine o relatare a unor recente descoperiri sovietice în domeniul PSI. Ceva pe care americanii îl căutaseră în zadar timp de o jumătate de secol şi care era secret de stat. Toth a fost eliberat de KGB după 13 ore de interogatoriu şi i s-a cerut să părăsească ţara. Incidentul a nedumerit observatorii vestici, la fel de mult ca şi pe Toth însuşi, care nu arătase nicodată vreun interes pentru parapsihologie.

Rusia are capacitatea de a purta un război psihic

S-a crezut la vremea aceea că era doar un avertisment privind interacţiunile cu oameni de ştiinţă dizidenţi din URSS. Întregul episod părea aranjat de către autorităţi, dar se dovedise o înscenare stângace. S-a emis atunci ipoteza că era posibil ca sovieticii să nu fi rezolvat misterul PSI, dar doreau ca vesticii să creadă că au făcut-o deja şi sperau că Toth va relata în ziarul său ceva din cele petrecute.

Era doar o ipoteză. În 1973 preşedintele Brejnev făcuse în discursul său o referire enigmatică la o formă de armă „mai înfricoşătoare” chiar decât armamentul nuclear. Era o referire ascunsă la arma biochimică (bacteriologică), ori afacerea Toth fusese o reamintire blândă pentru vestici, că sovieticii erau în măsură să poarte acum un război psihic?

După vizita sa în U.R.S.S., la puţin timp după ce a venit să trăiască în SUA, Milan Ryzl a povestit despre starea paradoxală de lucruri întâlnită de el acolo. Parapsihologia, spune el, pare slab fondată, deşi acolo sunt semne de interes considerabil din partea autorităţilor militare şi a securităţii, în vederea folosirii ei.

Aplicaţiile practice au fost întotdeauna o caracteristică a tuturor cercetărilor comuniste şi o dată ce devine posibilă folosirea practicii PSI în nu contează ce domeniu, concluzionează dr. Ryzl, „nu este nici o îndoială că U.R.S.S ar folosi-o.”
Cercetătorii vestici au fost în mod repetat îndemnaţi de către colegii estici să dea asigurări că forţele psihice sunt folosite pentru pace şi în folosul umanităţii. Or, chiar această insistenţă a lor este stranie. Ryzl spunea că: „Se ascunde ceva în modul în care vorbesc ei despre aceste lucruri, care arată clar faptul că anumiţi oameni au alte idei despre cum ar trebui folosite capacităţile PSI .”

Bibliografie:
1.    Lynn Schroeder&Sheila Ostrander - Psychic discoveries behind the Iron Curtain, Prentice Hall , 1970.
2.    J. B. Rhine&William McDougall - Extra Sensory Perception, Kessinger Publishing , 2003
3.    Benjamin B. Wolman - Handbook of Parapsychology, McFarland & Company, 1986
4.    Jane Henry - Parapsychology: Research on Exceptional Experiences, Routledge, 2004
5.    Dean Radin - Entangled Minds: Extrasensory Experiences in a Quantum Reality, Paraview Pocket Books, 2006

Fiinţe înzestrate cu puteri şi energii excepţionale

2011-02-25T02:32:00.002+02:00

Fiinţe înzestrate cu puteri şi energii excepţionale

Acest articol conţine povestiri despre persoane care au anumite puteri paranormale. Unele dintre aceste fiinţe posedă asemenea abilităţi neobişnuite pentru toată viaţa lor; altele, pentru o perioadă foarte mare de timp; în cazul altora, acestea se manifestă doar pentru un interval mai scurt; uneori asemenea înzestrări pot apărea spontan pentru ca apoi să dispară, aparent fără vreo regulă anume.

Următoarele povestiri vor fi prezentate ca fiind pur şi simplu cazuri izolate şi fapte inexplicabile cu privire la anumiţi oameni. Nu am urmărit să oferim un model sau vreo schemă de înţelegere pentru aceste situaţii excepţionale, deşi există cu siguranţă. Însă din dorinţa de a ne păstra într-o absolută obiectivitate ştiiţifică am preferat cel mai adesea să expunem doar cazurile ca atare fără a oferi explicaţii suplimentare. Aproape toate persoanele care apar în acest capitol au fost personalităţi remarcabile ale timpului lor. Aceasta nu înseamnă numai că erau neobişnuite, ci chiar că au fost persoane excepţionale, deja faimoase. Câte mii de alte persoane necunoscute posedă puteri similare este, desigur, un lucru imposibil de precizat.

Omul plutitor

Oricare ar fi fost secretul „omului care nu putea să se înece”, el a luat această taină în mormânt odată cu decesul său. El a murit liniştit pe data de 2 august 1931, în Jacksonville, Florida. S-ar fi putut ca printr-o ironie a sorţii să moară în apă, dar totuşi lucrurile nu s-au petrecut astfel.

Viaţa şi faptele sale au fost prezentate – în mare – în necrologul din „New York Herald Tribune” – pe 13 august 1931: „Angelo Faticoni, cunoscut sub denumirea de „Omul plută” deoarece putea rămâne plutind pe apă timp de 15 ore, având legate la glezne greutăţi de 10 kg, a murit…Avea 72 de ani.”
„Faticoni putea dormi în apă, se putea rostogoli în apă cu multă uşurinţă putând să adopte orice poziţie i s-ar fi cerut. Odată fusese cusut într-un sac şi apoi aruncat departe – în apă, având o ghiulea de 10 kilograme greutate legată de picioare. El a reapărut la suprafaţa apei curând după aceea şi a rămas apoi nemişcat deasupra apei timp de 8 ore…”
„În urmă cu câţiva ani, el a fost la Harvard pentru a face o reprezentaţie pentru studenţii acelei facultăţi. A fost examinat de autorităţi medicale care nu au reuşit să-şi confirme teoria pe care o formulaseră şi care afirmau că el ar fi capabil să plutească atât de mult timp datorită naturii neobişnuite a organelor sale interne”.
„Faticoni a promis de mai multe ori că îşi va revela secretul, dar n-a făcut-o niciodată”.

Predicţiile lui Swedenborg

La ora 6, într-o seară de vară a anului 1759, Emanuel Swedenborg – filozof şi om de ştiinţă de renume mondial – îi spunea prietenului său, pe care tocmai îl vizita în Gottenburg, că în Stockholm izbucnise în acel moment un mare incendiu. El a mai afirmat că locuinţa unui prieten comun al lor era distrusă.

La ora 8 în aceeaşi seară, Swedenborg declara că focul fusese oprit la doar trei case depărtare de propria sa locuinţă. Între Gottenburg şi Stockholm sunt aproape 500 de kilometri. La acea dată, la mijlocul secolului al XVIII-lea nu exista nici n mod obişnuit şi cunoscut prin care ştirea izbucnirii incendiului să fi fost transmisă lui Swedenborg. Totuşi lucrurile s-au petrecut până în cel mai mic detaliu întocmai cum au fost descrise aici.

Faptele au fost relatate cu lux de amănunte chiar în acea perioadă. Descrierea lor poate fi găsită în orice biografie a lui Swedenborg.

Asemenea manifestări de puteri aparent supranormale erau totuşi obişnuite pentru Swedenborg. El a câştigat simpatia unei autorităţi religioase importante în acea vreme.
John Wesley, fondatorul metodismului, a primit la un moment dat următoarea scrisoare de la Swedenborg:
„Februarie, 1772
Domnule, am fost înştiinţat din lumile subtile superioare de faptul că doriţi foarte mult să vorbiţi cu mine. Aş fi fericit să vă văd, dacă îmi veţi face onoarea să mă vizitaţi. Umilul dumneavoastră servitor.”

Wesley a citit scrisoarea în prezenţa câtorva dintre sfătuitorii săi, iar unul dintre aceştia – reverendul Samuel Smith – a notat acest incident. Wesley i-a informat deschis de faptul că într-adevăr el avusese o dorinţă foarte puternică de a-l vedea şi de a vorbi cu Swedenborg, dar că nu menţionase aceasta nimănui altcuiva, niciodată până atunci. Ca răspuns la scrisoarea lui Swedenborg, Wesley i-a scris că dorea într-adevăr să-l întâlnească, dar, datorită obligaţiilor în care era angrenat, nu o putea face mai devreme de 6 luni.

Swedenborg replică la această propunere a lui Wesley că s-ar putea să fie prea târziu pentru că el, Swedenborg, va părăsi această lume şi va trece în „lumea spiritelor” pe data de 29 a lunii ce urma.

Swedenborg a murit într-adevăr pe data de 29 martie 1772, paralizat, dar în deplinătatea facultăţilor sale mentale.

Polgar – omul care citeşte gândurile

La sfârşitul anului 1917, când trupele germane conduse de Wilhelm erau pe punctul de a se retrage, serviciile secrete militare germane au avut o idee neobişnuită. Dr. Franz J. Polgar a fost mandatat să-i interogheze pe ofiţerii făcuţi prizonieri – deoarece el făcuse dovada de necontestat a faptului că putea citi gândurile celorlalţi.

Dr. Polgar, un locotenent maghiar, fusese victima unei explozii provocate de o grenadă de mână aruncată asupra unui adăpost blindat, accident în urma căruia a căzut în inconştienţă. Când şi-a revenit a descoperit că dobândise o abilitate misterioasă de a citi gândurile oamenilor din apropierea sa. În spital el le spunea – în mod constant – doctorilor şi asistentelor ceea ce gândeau, chiar dacă aceasta avea uneori consecinţe neplăcute. Despre această înzestrare magică a sa a fost imediat înştiinţat serviciul secret german de informaţii.

Nemţii însă n-au reuşit niciodată să exploateze puterile lui Polgar. Unul din motivele principale a fost acela că Polgar devenise un opozant al mişcării militare germane. După război, el a plecat în America.
Pe data de 1 mai 1936, în faţa psihologilor Universităţii din New York, dr. Polgar – cândva elev a lui Sigmund Freud – se conforma comenzilor mentale date de aceştia. Astfel, el a luat haina de pe un bărbat şi a aşezat-o pe o fată. Aceasta era de altfel acţiunea asupra căreia în mod precis savanţii se concentraseră pentru a i-o transmite mintal.
Cercetătorii au imaginat câteva explicaţii simple, dar ridicol de puerile. Ei afirmau că percepţia sa se bazează pe puterea neobişnuită de a auzi unele şoapte pe care cei aflaţi în cameră le rosteau inconştient în momentul în care se gândeau la un anumit lucru.

O altă experienţă s-a desfăşurat într-o cameră mică, fiind prezent doar un singur cercetător însărcinat să studieze acest caz. Psihologul se concentra asupra unei anumite serii de acţiuni, fără a le spune nimănui. Prin urmare, el nu-şi deschidea absolut deloc gura.
Dr. Polgar a fost adus înăuntru. De îndată, el s-a dus la un microscop şi a luat un dosar ce se afla pe masa din apropiere, l-a deschis şi a luat din el o bucată de hârtie. Psihologul nu a spus nimic. Dr. Polgar a repetat de cinci ori acelaşi lucru. Ultima oară a spus: „Nu pot da drumul dosarului”.
Psihologul a admis faptul că dr. Polgar realizese întocmai acţiunile asupra cărora el se concentrase, şi că a fost imposibil să-l facă să greşească în citirea gândurilor.

Psihologii au imaginat şi alte teste. Polgar le-a trecut cu bine pe toate. El a descoperit mintal detaliile unei crime false care fusese improvizată ca un test. Unul dintre investigatori se concentrase – pur şi simplu – asupra detaliilor unei crime imaginare.
Pe data de 2 mai, „New-World-Telegram” publica un articol vast scris de un om de ştiinţă despre dr. Polgar. El se intitula:
„Chiar şi scepticii trebuie să admită acum posibilitatea transferului gândurilor de la o fiinţă la alta”.

Taina apelor deşertului

Sunt mulţi cei ce reuşesc să detecteze surse ascunse de apă. Însă Kelly este reprezentativ din acest punct de vedere datorită circumstanţelor dramatice în care el şi-a manifestat aceste capacităţi.
La sfârşitul anului 1917 forţele engleze ale generalului Allenby atacau trupele turceşti, în apropierea Ierusalimului. Apăruseră multe probleme pentru trupele generalului Allenby, dar cea mai mare dintre ele era absenţa apei. În această situaţie disperată, cineva s-a gândit la un soldat australian, pe nume Stephen Kelly, care se presupunea că ar fi priceput în acest domeniu. Astfel, el a fost întrebat dacă ar putea fi de ajutor.
Răspunsul său a fost: „Da, pot găsi apă. Ştiţi, eu sunt un om capabil să facă asemenea lucruri”.

Kelly s-a uitat de jur împrejur prin deşertul ars de soare în care era plasat avanpostul Abu Ghalyan. El s-a uitat şi la două puţuri complet uscate unde inginerii englezi căutaseră să găsească apă. Apoi şi-a început treaba. „Săpaţi aici” a spus.
La o adâncime de doar 5 metri a fost descoperită o sursă de apă abundentă. Şi astfel, fiind asiguraţi de aprovizionarea cu apă, batalioanele engleze au putut înainta, străbătând Palestina pentru a distruge armata turcă şi pentru a cuceri Ierusalimul.
Întreaga lume a auzit despre această victorie răsunătoare şi a intrat în istorie felul în care generalul Allenby a descălecat şi a intrat pe jos în Ierusalim.
Dar lumea a uitat de mult pe cel ce descoperise apa, pe soldatul Kelly fără de care este discutabil dacă Allenby ar mai fi reuşit să cucerească Ierusalimul.

Teste telepatice la Universitatea din California

Luther Burbank – un genial horticultor al vremilor noastre, deşi ignora fenomenele supranaturale a făcut totuşi următoarea declaraţie:
„Moşteneam capacitatea mamei de a emite şi recepţiona mesaje telepatice. La fel de înzestrată a fost şi una din surorile mele. Ea fusese supusă testelor făcute de reprezentanţii Universităţii din California şi în 7 cazuri din 10 ea receptase exact mesajele ce i se transmiseseră telepatic.”
„Mama mea fusese foarte bolnavă în ultimul său an de viaţă. Pe parcursul acestui an, am dorit deseori să-mi întâlnesc sora. Niciodată în asemenea ocazii nu-i scriam, nici nu-i telegrafiam. În schimb, îi trimiteam mesaje telepatice. De fiecare dată ea venea acasă la mine, în Santa Rosa, California, cu primul tren.”
Când Burbank a murit, în 1926 – elogiile ce i-au fost adresate erau numeroase, dar nimeni nu menţiona acea investigaţie a celor de la Universitatea din California şi nici misterul geniului care folosea telepatia mai mult decât telefonul.

Bateriile lui Edison

Un alt sceptic convins cu privire la telepatie a fost Thomas A. Edison. Dar, cel puţin o dată în viaţa sa, marele inventator a trebuit să admită faptul că fusese martorul unei demonstraţii cu totul inexplicabile. El raporta incidentul din 1915, în paginile revistei „Analele Ştiinţelor Psihice”.
Edison a realizat următoarea experienţă ce viza testarea capacităţilor de clarvăzător a faimosului ghicitor Bert Reese: Reese a fost aşezat într-o cameră, în timp ce Edison s-a deplasat într-o alta aflată la o distanţă destul de mare. Aici, el a scris pe o bucată de hârtie următoarea întrebare: „Există ceva mai bun decât hidroxidul de nichel pentru o baterie electrică alcalină?”
Atunci când Edison a intrat în camera în care Reese aşteptase, acesta i-a spus imediat: „Nu există nimic mai bun decât hidroxidul de nichel pentru o baterie alcalină”.
Edison a exclus ideea că ar putea fi o coincidenţă. Frauda părea imposibilă. Astfel el a rămas, până la sfârşitul vieţii sale, incapabil să explice acest neobişnuit eveniment.

Femeia din care ies flăcări

Anna Monaro, o pacientă astmatică internată în spitalul din Pirano din Italia, avea somnul foarte neregulat. Trei profesori eminenţi, Fabio Vitali, G.C. Trabacchi şi Sante de Sanctis o supravegheau.
Pe neaşteptate, din pieptul femeii a strălucit un fascicul de lumină albastră, ca o văpaie cu pâlpâiri supranaturale. Acesta strălucea intens apoi slăbea în intensitate după care strălucea din nou. Cei trei oameni de ştiinţă s-au aplecat mai aproape. Ei au fost de comun acord asupra faptului că flacăra nu arunca nicio umbră. Profesorii au urmărit acest fenomen zile de-a rândul. Femeia şi patul său au fost inspectate cu atenţie, iar camera a fost şi ea îndelung examinată.
Strania strălucire ce lumina din pieptul doamnei Monaro fusese semnalată pentru prima dată de către asistentele din spital. Doctorii sceptici, care se amuzaseră luând în râs această istorisire inexplicabilă, au ajuns să se convingă şi ei de existenţa acestei lumini fascinante.
Chiar şi în condiţiile unei supravegheri foarte severe - încât era clar că nu putea fi vorba de fraudă, lumina a continuat să fie văzută ocazional de mai mulţi martori. Totuşi, tentativa de a o fotografia a rămas complet nereuşită. Întâmplarea se petrecea în 1934, iar profesorii mai sus menţionaţi au publicat un raport întreg cu privire la acest caz, sub titlul „Sul Fenomeno di Pirano” („Asupra fenomenului din Pirano”), Roma, 1934.

Wolf Grigorievici Messing, clarvăzătorul Rusiei comuniste

Messing, poate cel mai mai faimos medium din Rusia l-a uimit pe Stalin prezicând cu acurateţe sfârşitul celui de al doilea Război Mondial şi a impresionat decenii de-a rândul publicul Uniunii Sovietice prin capacităţile sale de clarvedere. Era un bărbat mic de înălţime, îngrijit, cu ochi pătrunzători şi cu o claie de păr sârmos pe care îl pieptăna întotdeauna pe spate. Nu s-a căsătorit niciodată şi a petrecut o mare parte a vieţii sale în izolare şi singurătate.
Messing s-a născut pe 10 septembrie 1899 în Gora Kalwaria, lângă Varşovia, Polonia. Capacităţile sale paranormale s-au manifestat încă de timpuriu, iar în adolescenţă făcea deja demonstraţii în public. În Viena anilor 1905, A. Einstein l-a invitat în apartamentul său, unde Messing l-a cunoscut pe Freud. Freud i-a testat capacităţile paranormale, iar rezultatele obţinute au fost impresionante. Messing a făcut apoi înconjurul lumii, fiind recunoscut pretutindeni ca o celebritate.

În 1937 el şi-a atras mânia lui A.Hitler precizând în mod public că Hitler va muri dacă „se va îndrepta spre est”, adică spre Rusia. Hitler a pus un premiu de 200.000 de DM pe capul lui Messing. În 1939, Messing a fugit în Rusia, însă a ajuns astfel sub îngrozitorul regim opresiv a lui Stalin. Mediumii ruşi au fost forţaţi să se ascundă altfel riscau să fie împuşcaţi, însă Messing a reuşit să-l impresioneze pe Stalin.

Stalin l-a însărcinat pe Messing să jefuiască o bancă folosind doar metode paranormale. Messing a luat un sac gol pentru bani, a intrat într-o bancă din Moscova, i-a înmânat funcţionarului o bucată albă de hârtie, sugerându-i telepatic că este un cec şi i-a comandat mintal să-i dea 100.000 de ruble. Funcţionarul a procedat întocmai. Când testul s-a încheiat, Messing a înapoiat banii; funcţionarul a avut un atac de cord când şi-a dat seama ce făcuse. Messing a spus că mai folosise hipnoza telepatică pentru a influenţa şi alte persoane în acest mod. El a susţinut că a înşelat chiar şi Gestapoul şi poliţia lui Stalin. Într-o asemenea situaţie el a reuşit să pătrundă pînă în biroul lui Stalin nefiind oprit de nicio gardă.

Stalin i-a permis lui Messing să dea reprezentaţii în Rusia. În Novosibirsk, pe data de 7.03.1944 el a prezis moartea lui Hitler şi data exactă la care naziştii se vor preda.
După război, Messing a participat la spectacole sub coordonarea lui Goskonsert, care îl punea în acelaşi spectacol cu mii de muzicieni, dansatori şi acrobaţi de circ. Messing a fost numit oficial „artist de concert”. Ca răsplată a popularităţii şi succesului său, i-a fost dat un apartament cu trei camere, fără telefon, în Moscova, unde îi plăcea să se retragă zile întregi pentru a citi.

Explicând secretele clarviziunii, Messing spunea că gândurile celorlalţi deveneau imagini colorate în mintea sa, şi astfel el vedea mai curând imagini decât auzea cuvinte. Întotdeauna el urmărea să îşi atingă subiecţii cu mâna, căci acest lucru, spunea el, îl ajuta să elimine orice fluctuaţie sau distragere mentală. El a negat faptul că percepea gândurile după fizionomie şi a afirmat că îi era chiar mai uşor să citească gândurile unei alte fiinţe dacă este legat la ochi. El susţinea, de asemenea, şi că gândurile celor surzi şi ale celor mai puţin inteligenţi sunt mai uşor de citit decât ale celorlalţi oameni. Cercetătorii ruşi au încercat să găsească motive psihologice strict ştiinţifice şi materialiste, pentru a explica puterile sale de clarviziune, însă Messing se lăsa examinat foarte rar. Un neurolog a descoperit chiar că anumite porţiuni ale capului şi pieptului lui Messing generau mai multă căldură decât în mod obişnuit, însă nu a aflat niciodată de ce. Unii oameni de ştiinţă credeau în mod absurd că atunci când Messing lua un subiect de mână, el simţea la nivel subconştient anumite mişcări ale muşchilor acestuia care îl ajutau apoi în citirea gândurilor respectivului om.
În ultimii ani ai vieţii sale, puterile paranormale ale lui Messing s-au estompat, însă Goskonsert a refuzat să îl lase să se retragă, din cauza popularităţii sale uriaşe. Nu i-a fost niciodată permis să meargă în Vest, de teamă că nu se va mai întoarce. După o perioadă de boală, Messing a murit pe data de 8 noiembrie 1972.

Uri Geller şi ceasurile încremenite

Uri Geller este recunoscut în primul rând pentru capacităţile sale de a îndoi obiecte de metal doar prin simpla atingere sau prin forţa privirii şi de a opri ceasurile sau de a le face să meargă mai repede. Astfel de fenomene psihokinetice (P.K.) au ajuns chiar să fie denumite de către unii specialişti „efectul Geller”.
În perioada de glorie a carierei sale, în 1970, Geller făcea demonstraţii ale capacităţilor sale paranormale de a îndoi metale şi de a citi gândurile altora în public. Apoi, el şi-a dedicat majoritatea timpului consultaţiilor particulare, având doar apariţii publice ocazionale. În ciuda demonstraţiilor sale pline de succes, majoritatea parapsihologilor nu l-au luat în serios, şi aceasta se datora carierei sale publice pe care o afişa uneori cu emfază.

Geller s-a născut pe 20 decembrie 1946, în Tel Aviv. El susţine că şi-a descoperit puterile paranormale când avea 5 ani, în urma unui incident legat de maşina de cusut a mamei sale. El a văzut o licărire mică, albastră ieşind din maşina de cusut şi când a încercat s-o atingă, a avut un şoc violent care l-a trântit la pămînt. Puterile sale excepţionale s-au manifestat imediat după aceea, inclusiv capacitatea de a citi gândurile mamei sale. Un an mai târziu, el a descoperit că putea să facă limbile ceasului primit de la tatăl său să se mişte mai repede. Îndoirea lingurilor a început să o realizeze la puţin timp după aceasta. Demonstraţiile sale publice au debutat în anul 1969.

În 1971, Andrija Puharich, expert în neurologie şi electronică medicală, l-a adus în S.U.A., în vederea unor cercetări. Geller a fost testat în 1972 la Institutul de Cercetare Stanford (SRI) din California, sub supravegherea lui Edgar D.Mitchell, Russell Targ, Harold Puthoff şi Wilbur Franklin. Geller a făcut demonstraţii de ESP: a identificat corect numerele de pe zaruri de 8 ori din 8 încercări, iar de 12 ori din 14 a indicat corect containerele metalice goale faţă de cele care conţineau diverse obiecte. Totuşi, s-a afirmat că testele care ar fi dovedit capacităţile sale de a îndoi obiecte metalice au fost considerate neconcludente.
Puharich, care făcea în mod suplimentar diverse cercetări pe cont propriu, a afirmat că, sub hipnoză, Geller a povestit despre vizita pe care i-au făcut-o nişte extratereştri când avea vârsta de 3 ani. Una dintre aceste fiinţe i-a spus lui Geller că el îi reprezenta pe „Cei Nouă”, extratereştrii care supravegheau omenirea şi care se temeau de distrugerea ei iminentă. Geller a fost ales ca mesagerul lor pe pământ. Puharich a publicat această relatare în cartea sa „Uri” (1974), care a fost supusă unor critici aspre. Mai târziu, Geller a dezminţit acest lucru. În 1974, John Taylor , un matematician englez, a efectuat o altă serie de experienţe care validau în mod cert capacităţile sale psihokinetice de îndoire a metalelor. Geller ţinea în mână tuburi de sticlă ce conţineau în interior fire metalice, pe care el le îndoia.

Ca om de spectacol, Geller era foarte căutat în anii ’70. El a călătorit pretutindeni în lume, având apariţii frecvente la radio şi televiziune. În urma apariţiei sale în diverse locuri, datorită rezonanţelor pe care el le putea induce cu anumite energii deosebite, redactorii diferitelor emisiuni erau bombardaţi cu telefoane prin care spectatorii sau ascultătorii relatau că argintăria lor a fost îndoită sau că ceasurile şi pendulele lor funcţionau defectos. Prima sa autobiografie, intitulată „Povestea mea” a fost publicată în 1975, fiind urmată de o alta „Efectul Geller” scrisă în 1976.

Băiatul care citeşte cărţile fără să le deschidă

Pe 2 mai 1936, aproximativ 150 de fizicieni s-au adunat pentru a participa la demonstraţia făcută de Pat Marquis – un băiat de 12 ani, din Los Angeles – care părea că vede fără a-şi folosi ochii.
Legat la ochi de trei eminenţi specialişti (doctorii A.G.Houde, Henry S.Nesburn şi Lloyd Burrows), băiatul reproducea gesturile făcute de doctori luând o carte de pe raft şi deschizând-o la pagina indicată, sau citind minusculele litere gravate pe un ceas de buzunar.
Pentru a fi siguri că nu vede nimic, lentilele întunecate au fost acoperite cu o bandă adezivă; altă bandă a fost folosită pentru a acoperi suplimentar ochelarii. În total, au fost folosite trei straturi de benzi adezive ce se întindeau până deasupra buzelor. În final totul a fost acoperit cu un bandaj compact.

Băiatul a trecut cu succes orice test imaginat de doctori. El acţiona ca şi când ar fi văzut normal. Cu atâtea precauţii luate, experimentatorii au afirmat că posibilitatea folosirii vreunui şiretlic părea la fel de posibilă ca aceea de a fura Pacificul! Doctorii au admis în final faptul că băiatul avea percepţii vizuale şi intuiţie paranormale.
Investigarea lui Marquisw a fost relatată într-un lung articol ilustrat – pe data de 3 mai 1936, în „Los Angeles Times”.
Deşi există multe diferenţe, este interesantă comparaţia acestui caz cu teoria „vederii fără ochi” – avansată de Jules Romains.

Vindecarea prin meditaţie

2011-02-25T02:29:00.002+02:00

Vindecarea prin meditaţie

Medicina moderna a început să ia în serios străvechile precepte ale filosofiilor orientale. A scădea tensiunea arterială sau a preveni cancerul prin concentrare se consideră acum perfect normal şi posibil. Biologi şi neurofiziologi prestigioşi (din SUA, Elveţia, Franţa, Germania, Anglia) au realizat numeroase cercetări şi verificări ştiinţifice pentru a înţelege complex şi profund efectele binefăcătoare ale meditaţiei yoghine.

Pentru a ajunge la performanţe surprinzătoare, antrenamentul în meditaţie este destul de scurt: de la una la cinci luni, în timpul cărora se exersează două şedinţe zilnice, între 15 şi 30 de minute. În timpul meditaţiei profunde, subiectul se instalează confortabil într-o cameră cât mai bine izolată fonic, în semiobscuritate, orientându-şi faţa către Nordul magnetic, profund relaxat, cu ochii închişi. În prealabil, va învăţa de la un ghid competent o metodă interioară specifică de evocare a unei imagini vizuale unice, a unui sunet lăuntric special sau a unei idei universal valabile (de exemplu: iubire, fericire, bucurie, calm profund). Această modalitate îi va permite punerea în rezonanţă şi acordul telepatic cu anumite aspecte mentale benefice sau energii spirituale infinite din Macrocosmos. Prin urmare, meditaţia este şi un fenomen telepatic de rezonanţă sublimă, spirituală, elevată.

Exersarea mentalului

Punctul de plecare în meditaţia propriu-zisă nu este furnizat de aparenta întâmplare a unei banale asociaţii de idei, de anumite sunete sau imagini. El este întotdeauna în strânsă legătură cu tradiţia filosofică autentică orientală. Dar practicantul occidental nu are neapărat nevoie să se preocupe de filozofie. Totdeauna Ghidul spiritual competent va fi cel care posedă anumite chei, graţie cărora ştie că o anumită imagine, un anumit sunet sau un anumit gând i se va potrivi sau nu aspirantului, în funcţie de structura sa şi de continuitatea dezvoltării procesului de meditaţie.
În prezent, mulţi oameni de ştiinţă fac cercetări de laborator şi urmăresc să înţeleagă, servindu-se de modelele neurocibernetice, cum funcţionează celulele cerebrale pentru a permite anumite manifestări ale minţii, cum ar fi: percepţia, memoria, emoţia. Este evident pentru oricine că o aceeaşi imagine mentală (pipa, de exemplu) va lăsa complet indiferent un tânăr care nu fumează decât ţigări, emoţionând totuşi foarte mult o femeie care şi-a pierdut de curând soţul iubit, fost fumător de pipă. Această evocare interioară, specifică de la caz la caz, va antrena anumite repercusiuni sau rezonanţe lăuntrice. Prin urmare vor surveni unele fenomene diferite de consonanţă subtilă inefabilă în sfera funcţionarii intime a celulelor cerebrale ale unui subiect în comparaţie cu cele care vor apărea la un altul. Nu este deloc întâmplător că înţelepţii Extremului Orient care au acces la o tradiţie milenară secretă, cunoscând criteriile după care o anumită imagine mentală, un anumit sunet, o anumită idee sau culoare evocată lăuntric va mobiliza dominanta caracteristică a unei fiinţe umane, punându-i mentalul în starea cea mai favorabilă exersării meditaţiei profunde. Odată ce a evocat imaginea, sunetul, ideea sau culoarea, subiectul învaţă să experimenteze în mod liber gândul primar de impulsionare. Practicantul îşi lasă mentalul să manipuleze imaginea, sunetul sau, altfel spus gândul primar, fără eforturi sau sforţări tensionate de concentrarea lăuntrică.

Concentrarea

Dezvoltarea punctului de plecare a meditaţiei devine precum o spirală din ce în ce mai vastă, care se ridică într-o creativitate din ce în ce mai fină, din ce în ce mai bogată, din ce în ce mai detaşată de orice ambianţă prezentă sau trecută. În virtutea imuabilelor fenomene de rezonanţă mentală cu infinitul din afara sa (Macrocosmosul), gândul se izolează de tot ceea ce nu este el însuşi în acel moment. Este trăită o conştiinţă totală, eliberată de orice vigilenţă exterioară experienţei sale (inclusiv atenţia automatică reprezentată de controlul involuntar al activităţilor corporale). Trupul abandonat astfel lui însuşi este în totalitate relaxat şi nu are nevoie decât să-şi menţină activităţile minime care permit supravieţuirea vegetativă. Astfel, într-o oarecare măsură este atinsă starea de YOGA, definită ca „o rezonanţă plenară cu nemărginirea divină, într-o conştiinţă individualizată, mai elevată şi mai detaşată acum într-un corp în totalitate relaxat”. Să nu uităm că YOGA înseamnă, de fapt, fuziunea plenară între conştiinţa individuală şi conştiinţa divină universală, macrocosmică, fuziune pe care nimic nu o mai poate distrage, nici chiar senzaţia inconştientă a luminii, a temperaturii ambiante, a poziţiei corpului – ceea ce formează în mod obişnuit, când suntem treji, „zgomotul de fond” al conştiinţei noastre.

Dinamizarea cerebrală maximă

Cea mai simplă stare de relaxare interioară pe care un om o obţine în mod voluntar se traduce la electroencefalograf, atunci când are ochii închişi, prin apariţia unor unde regulate (alpha) cu amplitudinea medie, într-un ritm de 9-12 unde pe secundă. Se ştie că este suficient ca subiectul să deschidă ochii, chiar dacă rămâne în continuare destins psihic, pentru ca aceste unde să dispară şi să fie înlocuite de un ritm mai rapid, mai neregulat: aşa-zisul „ritm de bază”. S-a atribuit adeseori undelor alpha semnificaţia de „ritm de repaus”, iar ritmului de bază „ritm de activitate”.

Este de ajuns deci ca retina să intre în contact cu lumina din ambianţă, pentru ca aceasta să declanşeze în mod automat suficient de multă energie subtilă vigilentă, pentru a activa cortexul cerebral. Invers, este suficient ca, deşi ţinem în continuare ochii închişi, să ne gândim în mod sistematic şi activ la o problemă oarecare, pentru ca undele alpha să dispară. Este semnificativ să menţionăm însă că la subiecţii anxioşi sau foarte stresaţi, chiar dacă menţin ochii închişi, nu se ajunge, adesea, la apariţia undelor alpha. În schimb s-a constatat că yoghinii în meditaţie pot să deschidă ochii şi chiar să-i menţină deschişi, fără ca prin aceasta undele alpha să dispară! Este un miracol? Trebuie să considerăm deci ca perfect posibilă ipoteza conform căreia aceste unde nu corespund repausului nostru privit în sensul său cel mai simplu, deoarece meditaţia yoghină nu este nici pe departe o oprire a activităţi psihice, ci, din contră, o perioadă de maximă creativitate superioară, în care fabulosul nostru potenţial cerebral este dinamizat şi folosit într-o măsură mult mai mare.

Secretul undelor theta

În sprijinul acestei ipoteze (a undelor alpha de o altă natură) se pot cita rezultatele doctorilor Das şi Gastaut care au înregistrat elecroencefalograma yoghinilor în timpul progresiei lor lăuntrice în meditaţie, punând în evidenţă câteva etape distincte. În primele minute, în care subiectul se află aşezat în postură, cu ochii închişi, sunt remarcate unde alpha obişnuite în cazul deconectării şi relaxării banale, care dispar odată cu deschiderea ochilor. Apoi, undele alpha sunt înlocuite de o activitate mentală rapidă, dovadă a „activităţii intelectuale”.
Această etapă corespunde căutării imaginii, sunetului, culorii sau ideii punct de plecare şi începutului asociaţiilor mentale modulate pe care meditaţia le antrenează. În timp ce meditaţia interioară se dezvoltă, apar undele alpha specifice, care nu mai sunt blocate odată cu deschiderea ochilor. Sub influenţa acestei activităţi mentale particulare din ce în ce mai ample şi euforice, se petrece ceva nou şi misterios în cortexul cerebral. Apar undele theta, mai lente, cu un ritm de 7-8 unde pe secundă, care gradat se vor extinde pe toată suprafaţa scalpului. Surprinzător, căci aceste unde apar în condiţii biologice cu totul diferite.

O stare biologică unicat

Condiţiile care par să se apropie cel mai mult de ceea ce ne interesează corespund unor experienţe ale savantului englez Grey Walter. Acesta a înregistrat în condiţii de laborator electroencefalogramele unor studenţi în timpul unor anumite stimulări, mâinile şi faţa lor erau mângâiate de o femeie deosebit de frumoasă (ceea ce, de fapt, Grey Walter numeşte „stimulare agreabilă”). Or, în timpul stimulării agreabile, acest savant a constatat înregistrarea unui ritm rapid martor al „activităţii” corticale în timp ce, imediat cu încetarea acestuia, el vede apărând un ritm theta! El a atribuit acestui ritm semnificaţia unui „scanning”, un fel de căutare aspiraţie în vid (a acelei plăceri brusc dispărute).

Se poate lansa deci ipoteza că apariţia undelor theta în cursul meditaţiei corespunde momentului în care mentalul oarecum detaşat, se mişcă „în vid”, liber acum de orice contact cu realitatea terestră. De altfel, absenţa blocajului undelor alpha la deschiderea ochilor e cea mai bună dovadă a acestei detaşări de lumea ambiantă, pentru a rezona amplu cu o lume nouă, spirituală, elevată, sublimă, cu care se află în inefabilă rezonanţă (acord). Astfel, electroencefalograma face dovada că meditaţia profundă este o stare biologică particulară extraordinară, o veritabilă transformare şi o amplificare uriaşă a funcţiilor cerebrale pe care nu o produc celelalte metode cum sunt hipnoza, autosugestia, relaxarea simplă sau chiar experienţele de condiţionare datorate sugestiei. Prin urmare, este evident că muşchii şi viscerele depind intim de gradul de conştiinţă, însăşi viaţa vegetativă fiind rapid şi considerabil modificată prin meditaţie.

Modificări spectaculoase

Acestea sunt în practică cele mai interesante şi au fost studiate în mai multe laboratoare universitare mari, pe subiecţi voluntari, în timpul unor perioade suficient de lungi pentru a permite studii comparative:

- 30 de minute de punere în stare, în timpul cărora subiectul ce meditează se obişnuieşte cu fotoliul laboratorului, cu aparatele aşezate în anumite zone ale corpului sau cu ustensilele necesare acestor înregistrări;
- de la 20 la 30 de minute de relaxare înainte de meditaţie;
- de la 20 la 30 de minute de meditaţie propriu-zisă;
- de la 20 la 30 de minute de repaus sau conştientizare ulterioară după meditaţie.

De îndată ce s-a obţinut starea de calm interior profund, apare o scădere a presiunii arteriale, o uşoară încetinire a ritmului cardiac şi respirator. Se constată însă că, odată cu intrarea în meditaţia propriu-zisă, apar anumite modificări remarcabile: presiunea arterială rămâne neschimbată, dar ritmul cardiac scade până la mai puţin de 30 de bătăi pe minut, iar respiraţia se diminuează în amplitudine şi în frecvenţă până când devine abia perceptibilă. Aceasta este dovada rezonanţei microcosmosului celui care meditează cu energii cosmice extrem de elevate ce îi compensează spontan aproape toate necesităţile interioare şi fac posibile „economii” surprinzătoare. Meditaţia profundă face ca celulele să înceapă să „ardă” complet oxigenul, ceea ce este, după cum se vede, excelent pentru inimă. Un aspect fundamental se remarcă prin transformarea funcţionării biologice în însăşi intimitatea sa: consumul de oxigen scade rapid de la 251 cm3 pe minut (în faza de relaxare) la 211 cm3 pe minut. Acelaşi consum de oxigen va urca, în faza ulterioară meditaţiei, la 242 cm3 pe minut. La fel, eliminarea de gaz carbonic va trece de la 219 cm3 pe minut în faza de relaxare, la 187 cm3 pe minut în timpul meditaţiei profunde, pentru a reveni la 219 cm3 pe minut după meditaţie. Astfel, raportul eliminare de gaz carbonic / absorbţie a oxigenului rămâne neschimbat (excepţie: la sfârşitul meditaţiei, el înclină în favoarea unei creşteri proporţionale uşoare a eliminării de gaz carbonic). Ritmul intim al metabolismului este cel care s-a schimbat, prin diminuarea consumului de oxigen la nivelul ţesutului.
Dat fiind că eliminarea de gaz carbonic este în mod proporţional menţinută, aceasta declanşează, prin reflex involuntar, diminuarea ritmului respirator. Într-adevăr, dacă se face contraexperienţa de a se diminua în mod involuntar propriul ritm respirator, nevoia la nivelul ţesutului nu face decât să crească, căci gazul carbonic nu mai este deloc eliminat în cantitate suficientă. Se poate ajunge astfel, rapid, la o intoxicare şi experienţa nu poate fi menţinută fără tulburări grave.

Relaxare profundă

Savanţii au urmărit să înţeleagă semnificaţia acestei diminuări a consumului de oxigen la nivelul ţesutului. Se ştie că celulele dispun de două cicluri de funcţionare diferită: ciclul anaerobic, în care schimburile metabolice se efectuează în absenţa oxigenului liber, şi ciclul aerobic, în cursul căruia oxigenul este în mod direct „ars” de celulă prin operaţiile sale metabolice. Ţesuturile nu „aleg” în totalitate un ciclu mai mult decât celălalt. Ele funcţionează după un raport variabil anaerobioză/aerobioză, determinat de un întreg ansamblu de condiţii hormonale, nutritive etc. Concentraţia de acid lactic în sânge este un indice utilizat în practică pentru a aprecia importanţa proporţională a funcţionării anaerobe în raport cu aerobioza. Cu cât există mai mult acid lactic, cu atât mai mult funcţionarea metabolică generală este anaerobă. Eliminarea de acid lactic în timpul relaxării, înainte de meditaţie, este de 11,4 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant. În timpul meditaţiei, eliminarea de acid lactic trece de la 8 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant şi chiar la puţin timp după meditaţie el coboară încă la 7,3 mg/h în 100 cm3 de sânge circulant!

Se ştie că acidul lactic este produsul deşeu al contracţiei musculare şi se poate deci considera că diminuarea sa este datorată scăderii tonusului muscular. Este evident deci că deja din timpul fazei de relaxare tonusul este considerabil diminuat şi el nu se va schimba deloc în timpul meditaţiei. În timp ce procentajul de eliminare a lactatului, care este de 11,4 mg în 100 cm3 de sânge circulant la începutul relaxării, poate atinge 10, 25 mg în 100 cm3 de sânge circulant la sfârşitul relaxării. Dacă se face o relaxare suficient de prelungită, ea scade, dar nu cade într-un mod atât de brutal decât atunci când subiectul trece în „meditaţie profundă”.

O cale de salvare

Iată deci că meditaţia face să basculeze metabolismul general către aerobioză şi nu într-un mod simplu prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o acţiune mai intimă asupra comenzii metabolice. În cazul de faţă această comandă este de origine mentală şi merge la ţesuturi pe cale sistemului nervos autonom care acţionează modificând diametrul vaselor, influenţând secreţiile hormonale şi secretând el însuşi hormoni, dintre care noradrenalina este de o importanţă considerabilă (atât în organism, cât şi pentru funcţionarea creierului). Se ştie acum că o asemenea creştere proporţională a aerobiozei este în mod special binefăcătoare şi în prezent nenumăraţi cercetători vor să găsească mijloace medicamentoase pentru a o obţine: acesta ar fi un tratament de calitate şi cu totul natural al muşchiului cardiac, permiţând chiar prevenirea infarctului şi tratarea anginei pectorale. Pe de altă parte, se ştie că neoplasmul este însoţit de viraj anaerobic al metabolismului. Este deci logic să gândim că aceste curbe de aerobioză nu ar însemna neapărat tratamentul cancerului, ci un mijloc util de a-l preveni. Aşadar este evident că meditaţia profundă obţine aerobioza prin frânarea activităţii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. La această diminuare a activităţii simpatice nu se poate ajunge doar prin voinţă: este o parte a sistemului nervos autonom şi toate experienţele care s-au făcut în vederea condiţionării şi frânării simpatice au arătat că acest reflex dificil de înscris se şterge foarte repede.

Medicamentele care pe o altă cale (nenaturală) frânează simpaticul nu antrenează deviaţia aerobică a metabolismului. Altfel spus, meditaţia profundă realizată sistematic este o modalitate simplă şi absolut naturală ce declanşează în organism modificări benefice concertate, acolo unde terapeuţii noştri au adeseori doar efecte parţiale. Lăsând la o parte interesul pe care meditaţia poate să-l aibă în confruntarea cu cardiopatiile sau pe terenul fenomenelor canceroase, ea poate să joace un rol marcant chiar în existenţa noastră cotidiană. Mai mult decât atât, importanţa proporţională a anaerobiozei – importanţa noradrenalinei circulante – sunt indici ai procentului de anxietate şi agresivitate.

Antrenarea gradată şi practica perseverentă în întregime lipsită de pericole a meditaţiei profunde ar putea să devină pentru omul înţelept spaţiile verzi în universul viitor de poluare: o cale divină de salvare.

Este metoda inefabilă prin care ne putem transforma şi îndumnezei conştiinţa. Cu siguranţă ne va oferi, în cele din urmă, iluminarea spirituală şi un puternic sentiment de siguranţă şi încredere în sine, pe care nicio altă conjunctură existenţială sau nu contează ce acumulare materială nu ni l-ar putea oferi.

Despre Meditatia Yoghina

2011-02-25T02:27:00.000+02:00

Despre Meditatia Yoghina

1. Meditaţia yoghină profundă asupra lui DUMNEZEU TATĂL poate fi, totodată, considerată drept o formă inedită de rugăciune, căci acela care o practică se roagă, în felul acesta, în Duh şi în Adevăr.

2. Meditaţia yoghină profundă permite să fie controlate din ce în ce mai bine simţurile şi tocmai de aceea, ea îmbunătăţeşte (în cadrul jocurilor amoroase bazate pe iubire reciprocă şi transfigurare) continenţa sexuală.

3. DUMNEZEU TATĂL ne-a creat şi pentru a realiza zilnic măcar o meditaţie yoghină profundă, luându-L chiar pe El drept subiect al meditaţiei noastre.

4. Datorită proceselor inefabile de rezonanţă pe care le declanşează în universul nostru lăuntric o meditaţie yoghină ce este realizată zilnic, aceasta face să se acumuleze în noi o mare energie binefăcătoare, ce declanşează în fiinţa noastră o stare sublimă, pură.

5. Meditaţia yoghină profundă, ce este realizată zilnic, face să apară în fiinţa noastră o stare de pace profundă.

6. Meditaţia yoghină profundă generează în întreaga noastră fiinţă o stare inefabilă de armonie.

7. Chiar şi atunci când călătorim cu un anumit mijloc de transport, sau avem la dispoziţie aşa-zişi timpi morţi, putem să-i fructificăm într-un mod creator, realizând fie LAYA YOGA cu MANTRA unei Mari Puteri Cosmice, fie o anumită formă de meditaţie yoghină profundă.

8. Atunci când practicăm zilnic o anumită formă de meditaţie yoghină profundă, ne putem convinge de multiplele sale avantaje.

9. Pentru a ne da seama de beneficiile multiple ale meditaţiei yoghine profunde, putem, atunci când avem la dispoziţie aşa-zişi timpi morţi, să realizăm meditaţii mai lungi sau mai scurte, oriunde şi oricând.

10. Ne putem bucura de multiplele avantaje ale meditaţiei practicând în fiecare dimineaţă, fie chiar şi pentru perioade scurte de timp, o formă de meditaţie yoghină profundă.

11. După ce am realizat o meditaţie yoghină profundă, este foarte bine să ne relaxăm şi, dacă este posibil, este indicat să păstrăm pentru o anumită perioadă de timp tăcerea.

12. Atunci când realizăm meditaţii yoghine profunde, este foarte bine să fim orientaţi cu faţa şi cu trupul fie spre Nord, fie spre Est (Răsărit).

13. După numai câteva luni de zile de practică perseverentă, vom descoperi că meditaţia yoghină profundă (sau chiar practica tehnicii de LAYA YOGA cu MANTRA unei Mari Puteri Cosmice, în cadrul căreia resimţim o stare meditativă deosebită) devine cel mai bun prieten al nostru.

14. Yoghinul care aspiră să aibă o transformare spirituală constantă trebuie să facă cel puţin 30 de minute de meditaţie yoghină în fiecare zi.

15. După ce am învăţat o tehnică yoghină de meditaţie este foarte bine să o practicăm cu regularitate, fie chiar şi pentru 10-15 minute zilnic.

16. Măcar o dată pe săptămână, este foarte bine să practicăm, fie chiar şi pentru 2-3 ore, MAUNA.

17. Atunci când realizaţi într-o cameră meditaţii yoghine profunde în timpul nopţii, este foarte bine să practicaţi aceasta pe întuneric.

18. După ce am realizat, pentru o anumită perioadă de timp, o meditaţie yoghină profundă, este foarte bine să savurăm (dacă ne este sete) un pahar cu suc natural de fructe îndulcit cu miere.

19. Meditaţia yoghină profundă care este realizată la asfinţitul Soarelui, undeva în natură, face să apară în fiinţa noastră o stare magică, sublimă care se adânceşte din ce în ce mai mult, de fiecare dată când realizăm astfel de meditaţii yoghine la asfinţit.

20. Atunci când realizaţi meditaţii yoghine profunde într-o ASANA, este foarte bine să urmăriţi să aveţi coloana vertebrală cât mai dreaptă, iar poziţia trupului trebuie să fie, pe cât posibil, simetrică. Putem, de asemeni, să realizăm meditaţii yoghine profunde chiar şi stând pe scaun, dar în prealabil trebuie să avem grijă să ne orientăm trupul şi faţa fie către Nord, fie către Est (Răsărit).

21. Decât să nu realizăm niciodată meditaţii yoghine profunde, este mai bine să realizăm astfel de meditaţii chiar şi atunci când ne aflăm întinşi pe pat. În cazul unei astfel de meditaţii, pe care o efectuăm fiind întinşi la orizontală, trebuie însă să urmărim să avem capul orientat către Nord şi picioarele orientate către Sud sau, dacă nu este posibil, ne vom orienta cu capul către Est (Răsărit) şi cu picioarele către Vest (Apus).

22. Faptul de a realiza zilnic LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice sau chiar de a realiza o anumită formă de meditaţie yoghină profundă timp de 30 de minute zilnic face, apoi, să se împlinească dorinţele şi aspiraţiile noastre benefice, la capătul a 49 de zile de practică neîntreruptă.

23. Fie şi numai 30 de minute de meditaţie yoghină profundă care este realizată zilnic face să apară o mai bună stare de sănătate pentru trup, după numai 2-3 luni de practică perseverentă.

24. Meditaţia yoghină profundă ce este focalizată fără încetare asupra lui DUMNEZEU TATĂL ne aduce, fără îndoială, extraordinar de aproape de DUMNEZEU TATĂL şi ne ajută să-L simţim într-un mod tainic în fiinţa noastră.

25. Fie chiar şi numai 30 de minute de LAYA YOGA ce este realizată cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice sau efectuarea a nu contează ce formă de meditaţie yoghină profundă ce este realizată zilnic ne transformă extraordinar de mult viaţa, atunci când este practicată cu perseverenţă.

26. Fie chiar şi numai 30 de minute de meditaţie yoghină profundă care este realizată asupra a nu contează ce problemă de sănătate cu care ne confruntăm, ne ajută surprinzător de mult în procesul de ameliorare sau de vindecare al acelei boli sau tulburări.

27. Pentru a te convinge prin experienţă directă de avantajele multiple ale meditaţiei yoghine profunde, este foarte bine să te hotărăşti să practici o scurtă meditaţie yoghină profundă (sau eventual LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice) timp de 49 de zile, începând chiar de azi. După o anumită perioadă de timp, vei constata că în fiinţa ta apar o mulţime de transformări, ce sunt în strânsă legătură cu această practică spirituală pe care o efectuezi.

28. Priveşte cu multă atenţie în jurul tău şi ia aminte asupra faptului că extrem de puţine fiinţe umane te îndeamnă să faci zilnic meditaţie yoghină sau să realizezi LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice.

29. Taina pe care yoghinii avansaţi au descoperit-o: DUMNEZEU TATĂL devine extrem de fericit în universul tău lăuntric, în ceea ce te priveşte, atunci când tu meditezi zilnic.

30. Atunci când în unele situaţii te rogi lui DUMNEZEU, roagă-te şi pentru ca EL să îţi ofere trăiri spirituale extraordinar de înalte, sublime, extatice care ar fi bine să-ţi apară atunci când realizezi meditaţii yoghine profunde.

31. Atunci când îţi apar stări spirituale înalte sau anumite revelaţii cu totul extraordinare în timpul meditaţiilor yoghine profunde pe care le realizezi, nu uita, după aceea, să-I mulţumeşti plin de recunoştinţă lui DUMNEZEU pentru comorile pe care ţi le-a oferit.

32. Ajută-i pe ceilalţi cât poţi de mult prin propriul tău exemplu mobilizator şi, dacă este cu putinţă, chiar învaţă-i să mediteze. Pe măsură ce puterea ta spirituală (câmpul tău tainic, sferic de forţă) va creşte, vei constata că va fi din ce în ce mai uşor pentru tine să-i impulsionezi şi să-i ajuţi chiar extraordinar de mult pe ceilalţi să mediteze la unison cu tine, realizând stări mult mai profunde şi mai ample atunci când se află în sfera ta invizibilă de forţă.

33. Poţi să le oferi celor mai buni prieteni ai tăi, care deocamdată nu practică YOGA, un cadou extraordinar, învăţându-i să realizeze la unison cu tine o formă simplă de meditaţie yoghină. Este bine să realizezi aceasta numai cu aceia dintre ei care sunt deschişi şi curioşi să experimenteze împreună cu tine o tehnică yoghină de meditaţie.

34. Pe măsură ce câmpul tău spiritual sferic, tainic de forţă va creşte din ce în ce mai mult, vei constata cu bucurie că îţi va fi uşor să conduci cu succes grupe de meditaţie yoghină profundă.

35. Meditaţia yoghină profundă ce este realizată prin focalizarea fermă şi continuă asupra lui DUMNEZEU TATĂL este una dintre cele mai înalte forme de adorare lui DUMNEZEU, care ne generează de fiecare dată o mare bucurie.

36. Anumite experienţe inefabile pe care le avem în timpul meditaţiilor yoghine profunde ne oferă stări cu totul extraordinare de fericire şi de pace profundă, care sunt unice şi de neuitat.

37. Stările cu totul extraordinare de „înălţare“ şi de fericire pe care le trăim intens şi profund atunci când realizăm meditaţii yoghine foarte reuşite nu pot fi obţinute de noi altfel nicăieri în această lume.

38. Aproape oricare fiinţă umană (care este suficient de sănătoasă din punct de vedere psihomental) poate să practice cu succes o mulţime de forme de meditaţie yoghină.

39. Meditaţia devine din ce în ce mai uşoară şi stările care ne apar devin din ce în ce mai pure şi mai elevate, pe măsură ce practicăm zilnic meditaţia yoghină profundă, dând dovadă de consecvenţă.

40. Copiii care au o anumită stare de precocitate spirituală pot să realizeze cu o foarte mare uşurinţă meditaţii şi, în felul acesta, ne putem da seama că ei prezintă unele înzestrări excepţionale, care le vin din alte existenţe anterioare (în cadrul cărora ei s-au preocupat cu succes de cele spirituale).

41. Atât feluritele forme de meditaţie yoghină profundă, cât şi fiecare dintre tehnicile de LAYA YOGA ce sunt realizate cu MANTRA uneia dintre Marile Puteri Cosmice, sau chiar tehnicile de LAYA YOGA care sunt realizate cu o BIJA MANTRA pentru a se energiza şi armoniza un anumit centru subtil de forţă (CHAKRA) ne conferă o gamă surprinzătoare de experienţe tainice, sublime care ne maturizează şi ne accelerează transformarea lăuntrică.

42. Fă-ţi un jurnal spiritual intim în care să consemnezi experienţele de vârf care îţi apar atunci când realizezi meditaţii yoghine.

43. Nu este indicat să te confesezi sau să-ţi împărtăşeşti experienţele spirituale, pe care le ai în timpul feluritelor meditaţii yoghine realizate de tine, unei fiinţei umane care nu este capabilă să te înţeleagă.

44. Marii yoghinii au descoperit prin experienţă directă că meditaţia yoghină profundă este şi rămâne întotdeauna hrana cea magică a minţii, care totodată o face să se maturizeze şi să se expansioneze în nemărginire.

45. După ce ai realizat zilnic, pentru o anumită perioadă de timp, meditaţii yoghine profunde şi te-ai convins de transformările pe care le declanşează în universul tău lăuntric, poţi apoi să creşti în mod gradat timpul pe care îl consacri pentru meditaţie.

46. Meditaţia yoghină profundă anihilează sau, la nevoie, ne permite să ne controlăm pe o cale perfect naturală stările de furie.

47. Meditaţia yoghină profundă ne ajută să ne controlăm cu uşurinţă obiceiurile rele şi, totodată, ne permite să ne controlăm impulsurile de a făptui acţiuni malefice.

48. După numai 30 de minute de meditaţie yoghină profundă sau după acelaşi interval de timp în care practicăm LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice, constatăm cu bucurie că aceasta ne armonizează fiinţa şi ne îmbunătăţeşte considerabil stările pe care le trăim. Totodată, putem să descoperim în felul acesta că meditaţia yoghină profundă (sau LAYA YOGA) ne înfrumuseţează, ca prin farmec, trăirile şi simţirile.

49. Meditaţia yoghină profundă care este realizată zilnic ne ajută, totodată, să ne controlăm cu uşurinţă mintea.

50. Meditaţia yoghină profundă ce este realizată zilnic într-un mod perseverent face să se trezească în fiinţa noastră anumite puteri paranormale (SIDDHI) care ne ajută să-i impulsionăm cu uşurinţă pe ceilalţi prin puterea exemplului nostru. Datorită imboldurilor foarte puternice pe care le putem oferi atunci acelora pe care aspirăm să-i ajutăm, ei îşi transformă firea şi se lasă impulsionaţi să facă fapte bune.

51. Yoghinii avansaţi se recunosc cu uşurinţă după stările intense şi profunde de meditaţie în care se menţin, aproape fără efort, ore în şir. În cadrul unor astfel de experienţe lăuntrice, pe care ei le trăiesc 4 sau 5 ore în aşa-zisul timp fizic, percepţia timpului se accelerează (pentru ei) într-un mod aproape incredibil şi atunci lor li se pare că au petrecut în meditaţie numai 10-15 minute. Astfel de situaţii sunt curente în cazul lor.

52. Toţi oameni nobili şi puri simt în mod spontan nevoia să mediteze.

53. Stările de meditaţie yoghină intensă şi profundă îl protejează într-un anume fel pe cel care meditează, atât de duşmanul care există în el însuşi, cât şi de tot ceea ce este rău.

54. Feluritele forme de meditaţie yoghină profundă şi practica tehnicilor de LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice, atunci când sunt realizate fie chiar şi numai pentru 30 de minute zilnic, vindecă tulburările mentale care sunt incipiente sau pot să anihileze tendinţele paranoide sau schizoide care încă mai există în fiinţa noastră.

55. Feluritele forme de meditaţie yoghină profundă şi practica tehnicilor de LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice ajută la ameliorarea şi chiar la vindecarea feluritelor boli şi tulburări ale trupului.

56. Meditaţia yoghină profundă îmbunătăţeşte considerabil ambianţa în sfera socială în care fiinţa se manifestă şi adeseori face să apară o stare spontană de simpatie şi de afecţiune care este declanşată în ceilalţi oameni atunci când fiinţa umană care a meditat suficient în ziua respectivă interacţionează cu ei.

57. Fiinţa umană devine din ce în ce mai înţeleaptă atunci când începe să iubească fără măsură.

58. Cu cât este mai mare haosul, cu atât este mai aproape rezolvarea acestuia.

59. Speranţa este visul cel dătător de putere al celor care deja sunt treji.

60. Nu trebuie să lăsăm niciodată îndoiala să ne paralizeze acţiunile. Pe cât posibil, trebuie să luăm întotdeauna deciziile cele mai înţelepte. Pentru aceasta. este cel mai adesea necesar ca în prealabil să chibzuim asupra consecinţelor acţiunii pe care urmează să o făptuim.

61. DUMNEZEU nu i-ar fi dat fiinţei umane capacitatea de a visa cu ochii deschişi, fără ca să existe, totodată, în universul ei lăuntric şi o capacitate latentă care să-i poată permite ca visele sale să devină realitate.

62. Fiinţa umană care cere întotdeauna logică de la viaţă uită cel mai adesea că de fapt aceasta este un vis.

63. În inima tuturor iernilor se află, în germene, o primăvară mirifică, iar în spatele fiecărei nopţi se află, întotdeauna, o auroră surâzătoare.

64. Fiţi întotdeauna buni şi plini de bunăvoinţă cu ceilalţi.

65. Meditaţia yoghină profundă face să apară în fiinţa noastră, după ce am realizat-o, o stare inefabilă de fericire fără obiect.

66. Fiţi întotdeauna plini de optimism şi gândiţi într-un mod binefăcător, căci procedând în felul acesta, viitorul nu vă va rezerva surprize neplăcute.

67. Meditaţia yoghină profundă face ca, după ce a realizat-o, fiinţa umană respectivă să emane în jurul ei o stare tainică de calm şi pace.

68. Controlaţi-vă întotdeauna cât mai bine cu putinţă mentalul, practicând zilnic meditaţii yoghine sau tehnici de LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice.

69. LAYA YOGA ce este realizată zilnic cu MANTRA lui GANESHA face ca fiinţa umană respectivă să se bucure după o anumită perioadă de timp de prosperitate.

70. Meditaţia yoghină profundă sau tehnica de LAYA YOGA ce este realizată cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice trezeşte în mod gradat intuiţia şi totodată îmbunătăţeşte înţelegerea realităţii.

71. Meditaţia yoghină profundă ce este realizată zilnic ne ajută să ne controlăm din ce în ce mai bine simţurile.

72. Meditaţia yoghină profundă îmbunătăţeşte şi amplifică memoria.

73. Meditaţia yoghină profundă sau LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice face să crească şi totodată rafinează inteligenţa.

74. Meditaţia yoghină profundă amplifică în universul nostru lăuntric cunoaşterea spirituală.

75. Absenţa completă a dorinţelor face să se trezească în fiinţa noastră starea indescriptibilă de nemurire spirituală.

76. Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA cu MANTRA unei anumite Mari Puteri Cosmice face să se trezească în fiinţa noastră şi apoi face să se amplifice o stare inefabilă de siguranţă.

77. Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice ne garantează o protecţie foarte bună împotriva tuturor relelor.

78. Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice poate să ne salveze de aproape toate pericolele care s-ar abate asupra noastră.

79. Puritatea morală este întotdeauna cu mult mai importantă decât ne putem da cel mai adesea seama, mai ales atunci când suntem la începutul practicii spirituale.

80. Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA cu MANTRA unei anumite Mari Puteri Cosmice (cum ar fi de exemplu TARA, KALI, CHINNAMASTA) ne protejează împotriva influenţei nefaste a demonilor.

81. Dincolo de culoarea pieli, toate fiinţele umane aparţin aceleiaşi rase.

82. Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice, pe lângă faptul că face să crească câmpul subtil sferic de forţă al aurei noastre, ne asigură totodată o bună companie.

83. După ce vă treziti dimineaţa, realizaţi măcar 15 minute meditaţie yoghină profundă sau o tehnică de LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice. Procedând în felul acesta, veţi avea o zi mai bună.

84. Meditaţia yoghină profundă care este realizată zilnic asigură o simţire inefabilă, constantă a lui DUMNEZEU, care se află ascuns în fiecare dintre noi, în esenţa fiinţei noastre.

85. DUMNEZEU TATĂL iubeşte foarte mult meditaţia yoghină profundă ce este realizată prin focalizare fermă şi continuă asupra Sa.

86. Prin intermediul meditaţiei yoghine profunde ce este realizată zilnic, ajungem la un moment dat să simţim prezenţa cea misterioasă a lui DUMNEZEU TATĂL aproape tot timpul.

87. Meditaţia este unul dintre cele mai mari daruri pe care DUMNEZEU TATĂL le-a oferit omului, pentru a intra astfel într-o indescriptibilă comuniune cu MINTEA CEA GIGANTICĂ A LUI DUMNEZEU.

88. Meditaţia yoghină profundă ce este realizată prin focalizare fermă asupra lui DUMNEZEU TATĂL ne ajută să-I simţim prezenţa pretutindeni.

89. DUMNEZEU TATĂL i se revelează fiinţei umane şi o copleşeşte întocmai ca un ocean de fericire care o îmbrăţişează, atunci când fiinţa umană meditează ferm şi profund asupra Sa.

90. Fiţi întotdeauna plini de umilinţă şi ajutaţi-i in mod dezinteresat pe oamenii care merită aceasta.

91. Meditaţia yoghină profundă care se realizează prin focalizare fermă asupra lui DUMNEZEU şi care este efectuată zilnic poate fi considerată drept una dintre cele mai înalte forme de YOGA, care totodată este rapidă.

92. Manifestaţi în permanenţă afecţiune, simpatie, compasiune, prietenie şi fraternitate faţă de colegii voştri care se află angrenaţi pe aceaşi cale spirituală.

93. Meditaţia yoghină profundă care este realizată prin focalizare fermă asupra lui DUMNEZEU TATĂL ne purifică extraordinar de bine întreaga fiinţă şi face să fie anihilat în aura noastră tot ceea ce este rău.

94. Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice reprezintă un mijloc sigur de distrugere a ignoranţei.

Patimile lui Hristos

2011-02-25T02:21:00.000+02:00

Patimile lui Hristos

Numeroşi mistici creştini pentru care viaţa a însemnat dăruire totală şi iubire de Dumnezeu au retrăit în meditaţiile lor patimile Domnului Iisus Cristos şi au asistat la momentul Învierii Sale în glorie. Mulţi dintre ei au purtat ani în şir pe trupul lor stigmatele, rănile care i s-au făcut Fiului lui Dumnezeu în timpul răstignirii sale, în timp în ce inima lor ardea ca o flacără ce purifică totul iubirea cristică.

O astfel de fiinţă binecuvântată a fost Anna Catherine Emmerich, călugăriţă a Ordinului Sfântului Augustin. Ea s-a născut în Flamske, în Westfalia, în data de 9 septembrie 1774. La vârsta de 9 ani a avut primele viziuni, cu îngerul său păzitor şi apoi cu Iisus şi Fecioara Maria. Şi-a început noviciatul în anul 1802. Stigmatele au apărut pe trupul său la vârsta de 39 de ani. În fiecare zi de vineri ea retrăia patimile lui Iisus, ca şi cum s-ar fi aflat alături de el. A fost sanctificată în anul 2004 de Papa Ioan Paul al II-lea.

Anna Catherine Emerich avea capacitatea de a citi gândurile, levita în mod frecvent, era transportată de către îngerul său păzitor, care îi era vizibil aproape în permanenţă, la mii de kilometri distanţă. A murit în anul 1824. Ultimele sale cuvinte au fost: „Lăsaţi-mă să mor împreună cu Iisus pe cruce.” La câteva săptămâni de la moartea sa, când din ordinul autorităţilor i-a fost deschis mormântul, s-a descoperit că trupul său nu intrase în putrefacţie, avea un chip senin de om care doarme, trupul ei nu avea niciun fel de miros specific cadaveric.

Viziunile ei au fost adunate în cartea Patimile Domnului nostru Iisus Cristos, care a fost sursa de inspiraţie a celebrului filmul Patimile lui Cristos realizat de către Mel Gibson.

Vă oferim în continuare fragmente din viziunile acestei femei sfinte în care ne sunt dezvăluite aspecte mai puţin cunoscute din Patimile Domnului Iisus Cristos: modul nedrept în care a fost judecat şi condamnat Iisus.

Mijloacele folosite de inamicii lui Iisus pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile împotriva acestuia
Imediat ce Iisus a fost prins, au fost înştiinţaţi Ana şi Caiafa, care de-ndată au început pregătirile. Curând confuzia stăpânea peste tot […] Mesagerii au fost trimişi în diferitele părţi ale oraşului pentru a convoca membrii Consiliului, scribii şi toţi cei care urmau să ia parte la proces. […] Înalţii prelaţi au trimis după toţi cei despre care ştiau că sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai acestuia, dorind ca ei să adune martorii şi orice dovadă posibilă şi să îi aducă înaintea consiliului. Saducheii înfumuraţi […] pe care Iisus deseori i-a dezaprobat în faţa poporului, abia aşteptau să se răzbune. Ei s-au repezit prin toate hanurile să găsească acele persoane despre care ştiau că îl duşmănesc pe Domnul nostru, cumpărându-i pentru a se asigura că vor fi prezenţi la proces. Însă, cu excepţia câtorva calomnii ridicole, despre care sigur s-ar fi dovedit false dacă s-ar fi făcut o anchetă, nimic nu ar fi putut să i se reproşeze lui Iisus, cu excepţia, fireşte, a acelor acuzaţii prosteşti pe care de foarte multe ori le-a respins El însuşi în sinagogă.

Cu toate acestea, duşmanii lui Iisus s-au grăbit spre tribunalul lui Caiafa, însoţiţi de scribii şi fariseii din Ierusalim şi de mulţi dintre acei negustori pe care Domnul nostru i-a gonit din Templu, precum şi de învăţaţii înfumuraţi pe care i-a redus la tăcere în faţa poporului, şi chiar de către unii dintre cei ce nu i-au putut ierta umilirea faptului de a fi fost dovediţi în disputa din Templu pe care au avut-o pe când El avea vârsta de doisprezece ani. Acolo se mai afla şi o masă destul de mare de oameni compusă din acei păcătoşi care nu s-au căit şi pe care a refuzat să-i tămăduiască, din cei care au căzut din nou în păcat şi cărora bolile le-au revenit, din tineri de lume pe care nu i-a primit drept discipoli, din avarii pe care i-a înfuriat pentru că a făcut astfel încât banii pe care aceştia sperau să îi obţină să ajungă să fie daţi drept pomană. Alţii erau cei cărora le-a vindecat prietenii şi care astfel au fost dezamăgiţi, pentru că se aşteptau să le moştenească averile, desfrânaţi cărora le-a convertit victimele şi alte personaje josnice ce şi-au câştigat averile pe seama patimilor celor aflaţi la putere.

Toţi aceşti soli ai lui Satan erau furioşi împotriva a tot ceea ce este sfânt, şi în consecinţă plini de o ură de nedescris împotriva Sfântului Sfinţilor. Pe ei îi stârnea duşmanii Domnului nostru şi îi aduna în jurul palatului lui Caiafa, să aducă mărturie mincinoasă şi să încerce să arunce oprobiul asupra Mielului cel fără de pată, care a luat asupra Sa păcatele omenirii, primind această greutate pentru a-l împăca pe om cu Dumnezeu. […] Mulţi dintre cei cu intenţii bune însă cu caracterul slab şi şovăitor au căzut pradă ispitei şi şi-au pierdut credinţa. Într-adevăr, numărul celor care au continuat să creadă a fost foarte mic. Lucrurile erau atunci cam la fel cum sunt şi astăzi. Oamenii doreau să-l slujească pe Dumnezeu atâta timp cât alţii nu se opuneau, dar se ruşinau de cruce dacă aceasta era batjocorită de ceilalţi. Unii însă au fost atinşi de liniştea pe care Domnul nostru o arăta în plină suferinţă, şi aceştia s-au îndepărtat tăcuţi şi trişti.

Atmosfera subtilă a acelei nopţi Mii de spirite malefice se adunau din toate părţile ispitind oamenii mai întâi cu un păcat, apoi cu altul. Părea ca şi cum s-ar fi descris porţile iadului, iar Satan se străduia cu disperare şi îşi aduna energiile pentru a spori greutatea nedreptăţilor pe care Mielul cel fără de pată le-a luat asupra sa. Îngerii oscilau între bucurie şi durere. Ei doreau din toată inima să cadă în faţa tronului lui Dumnezeu şi să obţină permisiunea de a-l ajuta pe Iisus, însă în acelaşi timp erau plini de uimire, neputând decât să slăvească minunea justiţiei şi îndurării divine ce a existat în Ceruri din toate timpurile şi care acum urma să se împlinească, deoarece îngerii cred, la fel ca noi, în Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Creatorul Cerurilor şi Pământului, şi în Iisus Hristos, unicul său Fiu.

Isus în faţa lui AnaAna era încântat că Domnul nostru este adus în faţa sa şi îi aştepta sosirea cu nerăbdare. Expresia feţei sale era dintre cele mai respingătoare, căci în fiecare trăsătură a chipului său se putea vedea atât bucuria infernală pe care o resimţea cât şi întreaga viclenie şi duplicitate a inimii sale. El conducea un fel de tribunal instituit cu scopul de a-i cerceta pe cei acuzaţi că propovăduiesc învăţături false şi care, dacă erau condamnaţi, urmau să fie duşi în faţa Marelui Preot.

[…]
Iisus a stat în faţa lui Ana. Arăta obosit şi lipsit de puteri. Veşmintele îi erau acoperite de noroi, mânile îi erau legate, capul plecat şi nu scotea niciun cuvânt.

Ana: Este posibil ca tu să fii Iisus din Nazaret? Unde îţi sunt discipolii, unde sunt numeroşii tăi adepţi? Unde îţi este împărăţia? […]Autorităţile, presupun, au descoperit că era timpul să pună capăt comportamentului tău lipsit de respect faţă de Dumnezeu şi faţă de preoţii săi, precum şi a nerespectării sabatului. […] Eşti tăcut! Vorbeşte, instigator la revoltă ce eşti! Nu ai consumat tu Mielul Pascal într-un mod nelegiuit, la un mod nepotrivit? Nu doreşti tu să aduci învăţături noi? Cine ţi-a dat dreptul de a propovădui? Unde ai studiat? Vorbeşte, care sunt credinţele religiei tale?

Atunci, Iisus şi-a ridicat capul şi, privind spre Ana, a spus: «Eu am vorbit pe faţă lumii; întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi evreii şi nu am spus nimic în ascuns. Pentru ce mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei care M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, ei ştiu ce am spus.»

Ana se înfurie şi mai tare când văzu dispoziţia liniştită a lui Iisus şi, întorcându-se spre martori, le ceru să-şi formuleze acuzaţiile. Toţi au început să vorbească în acelaşi timp: «S-a autoproclamat rege; spune că tatăl său este Dumnezeu, că fariseii sunt o generaţie adulteră. Instigă poporul la revoltă; tămăduieşte bolnavii în ziua de sabat cu ajutorul diavolului. […] Lasă să i se spună Fiul lui Dumnezeu; spune că este trimisul lui Dumnezeu; profeţeşte distrugerea Ierusalimului. Nu ţine post; mănâncă în compania păcătoşilor, a păgânilor şi a cârciumarilor şi se însoţeşte cu femei de moravuri uşoare. […] Seduce oamenii prin cuvinte cu dublu înţeles .»
Ana dădu poruncă să i se aducă un pergament[…]. Pe acesta el scrise cu litere mari o serie de cuvinte şi fiecare cuvânt exprima câte o acuzaţie dintre cele ce I-au fost aduse Domnului nostru. Îl înfăşură şi îl aşeză apoi într-un tub pe care I-l dărui spunând plin de dispreţ: «Iată sceptrul împărăţiei tale; conţine titlurile şi privilegiile pe care le meriţi, precum şi dreptul pe care îl ai la tron. Du-le în faţa marelui preot, pentru ca el să-ţi recunoască demnitatea regală şi să te trateze aşa cum trebuie. Leagă mâinile acestui rege şi du-l în faţa Marelui Preot.»

Isus înaintea lui Caiafa Chipul lui Caiafa era de o solemnitate dusă până la extrem, însă gravitatea era însoţită de semne evidente de furie prost disimulată şi de intenţii sinistre.

Abia că ajunsese în camera în care se adunase consiliul iar Caiafa strigă: «Ai sosit, în sfârşit, duşman al lui Dumnezeu ce eşti, blasfemiatorule!» Caiafa folosi un limbaj abject, iar arcaşii îl loviră din nou pe Domnul nostru. […] Caiafa […] începu încă şi mai furios decât fusese Ana şi îi adresă o mie de întrebări una după alta, însă Iisus rămase înaintea lui tăcut şi cu privirea aplecată în pământ. Arcaşii au încercat să-l facă să vorbească prin lovituri repetate, iar un copil plin de răutate îi atinse buzele cu degetul mare, provocându-l în batjocură să-l muşte. Apoi au fost chemaţi martorii. Cei dintâi au fost cei de condiţie inferioară, ale căror acuzaţii erau la fel de incoerente şi lipsite de consistenţă ca şi cele rostite în tribunalul lui Ana, iar cu aceştia nu s-a putut face nimic. De aceea, Caiafa se întoarse către martorii principali, fariseii şi saducheii ce se adunaseră din toate colţurile ţării. […] expresia feţelor şi comportamentul le trădau invidia şi furia virulentă ce le cuprinsese inimile. Ei repetau aceleaşi acuzaţii la care el răspunsese de atâtea ori: «Că a tămăduit bolnavii, că a scos diavolii din oameni cu ajutorul diavolilor, că a profanat sabatul, că i-a stârnit pe oameni la revoltă, că i-a numit pe farisei năpârci şi adulteri, că a prezis distrugerea Ierusalimului, că s-a însoţit cu crâşmari şi păcătoşi, că a adunat oamenii şi s-a proclamat rege, profet şi Fiu al lui Dumnezeu.»

În acest fel i-a distorsionat şi interpretat cuvintele pe care le-a rostit, sfaturile pe care le-a oferit şi pildele prin intermediul cărora şi-a făcut înţelese poveţele, dându-le aspectul unor fărădelegi. Martorii nu se puteau pune de acord în declaraţiile lor […] contrazicându-se unii pe alţii. S-a constatat că era practic imposibil să se dovedească măcar un cap de acuzare, iar martorii se părea că ies în faţă mai degrabă cu scopul de a-l insulta pe Iisus decât de a demonstra adevărul spuselor lor. […] Caiafa şi câţiva din membrii consiliului său au început să îi adreseze întrebări lui Iisus şi să îşi bată joc de răspunsurile Sale. Toate acestea erau însoţite de lovituri aplicate de slugile celor de faţă, iar Domnul nostru nu ar fi putut să reziste unui astfel de tratament dacă nu ar fi fost ajutat de sus.
Mânia lui Caiafa era de nedescris, deoarece tratamentul brutal de care avusese parte Iisus, răbdarea Sa divină, precum şi neconcordanţele dintre spusele martorilor începeau să lase o impresie puternică asupra asistenţei. Se auziră câteva şoapte de dezaprobare, iar inimile unora erau atât de înduioşate încât nu îşi puteau cenzura vocea conştiinţei. Soldaţii au părăsit încăperea sub pretextul unei indispoziţii, însă de fapt erau copleşiţi de ce simţeau.
[…] Caiafa îşi înălţă mâinile şi exclamă plin de mânie: «Îţi cer în numele Dumnezeului cel Viu să ne spui dacă eşti Hristosul, Mesia, fiul lui Dumnezeu cel Viu»?

Urmă o mică pauză solemnă. Apoi, Iisus, cu o voce majestuoasă şi supraomenească, răspunse: «Tu ai spus-o. Cu toate aceste, îţi spun că-l vei vedea pe Fiul Omului stând de-a dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii din Ceruri». Pe când Iisus rostea aceste cuvinte, mi se părea că văd că-l înconjoară o lumină strălucitoare. Cerurile se deschiseră deasupra capului său. L-am văzut pe Tatăl etern, însă cuvintele scrise de om cu pana nu pot descrie vederea intuitivă care mi s-a acordat. De asemenea, am văzut îngerii şi rugăciunile celor drepţi înălţându-se la tronul lui Dumnezeu.
În aceeaşi clipă am văzut abisul iadului deschis la picioarele lui Caiafa asemenea unui meteor aprins. Acesta era plin cu diavoli înspăimântători. Doar un văl subţire părea că îl desparte pe Caiafa de flăcările întunecate. Puteam vedea furia demoniacă ce îi copleşea inima şi mi se părea că întreaga casă arată asemenea iadului. În clipa în care Domnul nostru pronunţa cuvintele solemne: «Eu sunt Hristosul, Fiul Dumnezeului cel Viu» iadul se cutremură dintr-o extremitate în alta, iar apoi izbucni şi îi umplu pe toţi cei ce se aflau în locuinţa lui Caiafa cu o ură sporită împotriva Domnului nostru. […] Disperarea şi furia pe care le produseră în iad aceste cuvinte mi-au fost arătate sub aparenţa a mii de figuri înspăimântătoare.
[…]
Apoi, Caiafa se ridică şi, îmboldit de Satan, îşi apucă poalele mantiei, o găuri cu cuţitul şi o sfâşie de la un capăt la altul exclamând în acelaşi timp cu voce tare: «A hulit, ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum că aţi auzit blasfemia: care este părerea voastră?» Toţi cei prezenţi se ridicară şi exclamară cu o răutate uluitoare: «Este vinovat; să plătească imediat cu moartea!»
Pe tot parcursul acestei scene îngrozitoare, diavolii erau într-o stare extrem de agitată. Aceştia păreau că deţin controlul deplin nu numai asupra duşmanilor lui Iisus, ci şi a adepţilor şi a ucenicilor lui laşi. Mi se părea că puterile întunericului şi-au proclamat victoria împotriva luminii, iar puţinii spectatori cărora încă le mai licărea puţină lumină în inimă erau atât de consternaţi încât, acoperindu-şi capetele, au plecat de îndată.

Apoi, Marele Preot s-a adresat arcaşilor, spunând: «Las pe mâinile voastre pe acest rege. Oferiţi hulitorului privilegiile pe care le merită.» După aceste cuvinte se retrase împreună cu membrii consiliului.

Iisus în închisoarea subterană Când Domnul nostru a pătruns în închisoare, El s-a rugat cu ardoare ca Tatăl Său Ceresc să primească tot ceea ce a suferit şi era pe cale să sufere ca un sacrificiu expiator, nu numai pentru călăii Săi, ci totodată pentru toţi cei care în epocile viitoare vor avea parte de chinuri de felul celor pe care era pe cale să le îndure.

Duşmanii Domnului nostru nu i-au permis acestuia nicio clipă de răgaz, nici măcar în această închisoare jalnică, ci l-au legat de un stâlp ce se afla în mijlocul încăperii, însă neîngăduindu-i să se sprijine de acesta, cu toate că era vlăguit de pe urma modului în care a fost tratat, de greutatea lanţurilor şi a numeroaselor căzături, încât abia că se mai putea ţine pe picioarele sale umflate şi pline de răni. Nu s-au oprit o clipă să nu-l jignească, iar când primii au obosit, alţii le-au luat locul.

Procesul de dimineaţă Caiafa, Ana, bătrânii şi scribii s-au adunat dimineaţa în sala mare a tribunalului, pentru a conduce un proces legal, din moment ce întâlnirile din timpul nopţii nu erau conforme legilor şi nu puteau fi considerate decât din perspectiva unor audienţe preliminare. […] Membrii consiliului au început în grabă şedinţa. Aceştia au doreau să îl condamne pe Iisus la moarte imediat, însă Nicodim, Iosif şi alţii s-au opus […] evidenţiind totodată că niciun criminal nu poate fi condamnat pentru crime ce nu au fost dovedite şi că în cazul de faţă martorii s-au contrazis unii pe alţii. […] Marele Preot merse până acolo încât să excludă din consiliu acei membri care îi erau favorabili lui Iisus chiar şi în cel mai mic grad […] Caiafa ceru apoi soldaţilor să îl aducă imediat pe Iisus şi să pregătească tot ce trebuie pentru a-l duce în faţa lui Pilat imediat ce el va fi pronunţat sentinţa. […] Când trecu prin mijlocul mulţimii deja adunate în faţa casei, Iisus părea asemenea unei victime duse la sacrificiu. Chipul îi era desfigurat de la loviturile primite, iar veşmintele îi erau murdare şi rupte. Însă priveliştea suferinţelor Sale, departe de a trezi un sentiment de compasiune în inimile de piatră ale evreilor, pur şi simplu îi dezgustă şi le spori mânia. Într-adevăr, mila era un sentiment pe care sufletul lor crud nu îl cunoştea.

[…]
Preoţii evrei erau puţin nemulţumiţi pentru faptul că erau obligaţi să se folosească de guvernatorul roman pentru confirmarea deciziei lor, însă acest fapt era necesar, din moment ce ei nu aveau voie să condamne persoanele decât în chestiuni referitoare la religie şi la Templu, şi nu puteau da o sentinţă de condamnare la moarte. Ei doreau să dovedească faptul că Iisus era un duşman al împăratului, acuzaţie ce ţinea de jurisdicţia lui Pilat.

Iisus înaintea lui Pilat Când Pilat a văzut intrând procesiunea aceea agitată şi şi-a dat seama cât de ruşinos şi-au tratat cruzii Farisei prizonierul, s-a ridicat şi li s-a adresat acestora pe un ton dispreţuitor […]: «Pentru ce aţi venit aşa de devreme? De ce l-aţi maltratat în modul acesta ruşinos pe acest prizonier? Nu vă puteţi abţine să nu-i executaţi pe răufăcătorii voştri înainte de a fi judecaţi?» […] «Ce acuzaţii aduceţi împotriva acestui om?», «Dacă nu era un răufăcător nu l-am fi adus înaintea ta» au declarat preoţii ursuzi. «Luaţi-l şi judecaţi-l după legea voastră» le-a zis Pilat. «Ştii bine că nu este potrivit pentru noi să condamnăm pe cineva la moarte» au spus aceştia. Duşmanii lui Iisus erau plini de furie, vroiau ca procesul să se termine iar victima să fie executată cât mai repede, pentru a se putea pregăti de sacrificarea Mielului Pascal, aceşti nenorociţi nedându-şi seama că cel pe care-l târâseră în faţa unui judecător idolatru (în a cărui casă nu intrau de frica de a nu se murdări) era însuşi Mielul de Paşte pe când celălalt era numai umbra lui. […] Scopul lor principal era de a-l face pe Pilat să creadă că Iisus era liderul unei conspiraţii împotriva împăratului, pentru a-l condamna la moarte ca rebel. Ei erau neputincioşi în asemenea cazuri, fiindu-le permis să judece numai cazuri de ofense religioase.

Pilat nu a fost impresionat de primele acuzaţiile proferate de preoţi şi de martorii mincinoşi pe care aceştia i-au adus în faţa sa.
Ultima dintre acuzaţii – aceea că Iisus dorea să fie numit împărat a avut un oarecare efect asupra lui Pilat. [...] Pilat nu era doar superstiţios, ci şi extrem de slab la minte şi susceptibil. [...] Ştia perfect că profeţii evrei prevestiseră cu mult timp în urmă venirea în mijlocul lor a Unsului lui Dumnezeu, a Salvatorului, a Mântuitorului şi că mulţi dintre oameni credeau cu tărie în asta. [...] El auzise adesea despre tradiţiile care îl priveau pe Mesia şi împăratul evreilor [...], evrei care aşteptau un împărat puternic şi viguros. [...] Ideea evreilor de a-l acuza pe amărâtul pe care i-l aduseseră în faţă, că s-ar fi pus pe sine însuşi ca împărat al evreilor, îi părea desigur, absurdă; dar cum duşmanii lui Iisus îi aduseseră aceste acuzaţii ca probe ale trădării împotriva împăratului, el s-a gândit să-L interogheze personal în legătură cu acele acuzaţii.
«Eşti tu împăratul iudeilor?» a întrebat Pilat privindu-l pe Domnul nostru şi incapabil să-şi stăpânească surprinderea faţă de expresia divină a chipului Său.
[…] Iisus a răspuns: «Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă ar fi împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum împărăţia Mea nu este de aici. Da. Eu sunt Împărat. Eu pentru asta m-am născut şi am revenit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este în adevăr ascultă glasul meu.»
Răspunsurile lui Iisus, deşi depăşeau mult capacitatea de înţelegere a lui Irod, i-au arătat că nu reprezenta un pericol pentru Imperiul roman.
Aşa că el li s-a adresat din nou Marilor preoţi pe terasă: «Nu îi găsesc nicio vină». Şi aflând de la preoţi că Iisus este din Galilea i-a trimis pentru judecată la regele Irod al Galileei, ce se afla în acele zile în Ierusalim.

Iisus înaintea lui IrodIrod fusese anunţat de către Pilat, înainte ca preoţii şi Isus să-i fie înfăţişaţi, că în urma audierii nu îi găsise nicio vină lui Iisus. El a considerat potrivit să nu dea nici el o altă sentinţă.

Irod nu şi-a pierdut din vedere scopurile politice. El era hotărât să nu îl condamne pe Domnul nostru, atât pentru că în prezenţa lui trăise o senzaţie ascunsă şi nedefinită de groază, cât şi din cauza remuşcării pe care o mai simţea la gândul că ordonase moartea lui Ioan Botezătorul, ca să nu mai vorbim de faptul că îi detesta pe Marii Preoţi, care nu îi permiseseră să ia parte la sacrificii din cauza legăturii sale adulterine cu Irodiada.
Dar principalul motiv al hotărârii de a nu-l condamna pe Iisus era acela că îşi dorea să se revanşeze faţă de Pilat pentru curtoazia sa şi se gândea că cea mai potrivită răsplată ar fi aceea de a-i respecta decizia şi de a fi de acord cu opinia lui. Dar cu Iisus a vorbit în cel mai dispreţuitor mod şi întorcându-se către gărzile şi servitorii care îl înconjurau, şi care erau cam în număr de trei sute, a spus:
«Luaţi-l pe acest nechibzuit de aici şi daţi-i ce i se cuvine. Este mai degrabă nebun decât vinovat de vreo crimă.»
[…]

Când Marii Preoţi şi ceilalţi duşmani ai lui Iisus au înţeles că Irod era hotărât să nu cedeze dorinţelor lor, au trimis emisari în acea parte a cetăţii numită Acre, care era locuită în principal de farisei, pentru a le spune că trebuie să se adune în jurul palatului lui Pilat pentru a forma o mulţime şi i-a mituit pentru a crea agitaţie şi a cere condamnarea Domnului nostru. Mai mult, ei au trimis agenţi secreţi pentru a-i speria pe oameni şi a-i ameninţa cu răzbunarea divină dacă nu cer cu insistenţă execuţia lui Iisus, pe care l-au numit un blasfemiator sacrileg. Acestor agenţi li s-a poruncit de asemenea să-i sperie pe oameni sugerându-le că dacă Iisus nu va fi omorât, el va trece de partea romanilor, îi va asista în exterminarea neamului iudaic, pentru că la aceasta s-ar fi referit El atunci când vorbise despre împărăţia ce va veni. Ei au încercat să răspândească şi în alte zone ale cetăţii zvonul că Irod l-ar fi condamnat, dar că este, de asemenea, nevoie ca oamenii să îşi experime dorinţa, susţinătorii lui fiind oameni de temut. Căci dacă ar fi fost eliberat El s-ar fi alăturat romanilor, ar fi creat agitaţie în ziua festivalului şi s-ar fi răzbunat în cel mai crud mod. Unii dintre ei au răspândit zvonuri contradictorii şi alarmante pentru a stârni oamenii şi a provoca o revoltă. În acest timp alţii împărţeau bani soldaţilor, cumpărându-i pentru a-l maltrata pe Iisus şi a-i provoca moartea, pe care erau nerăbdători să o vadă petrecându-se cât mai repede cu putinţă, de teamă că Pilat l-ar putea achita.
În timp ce fariseii se ocupau cu asta, Binecuvântatul nostru Mântuitor era supus la cele mai mari atrocităţi de către soldaţii brutali cărora Irod li-l predase şi care îl batjocoreau ca pe un nebun.

Iisus înfăţişat din nou lui PilatPreoţii, sperând că vor reuşi să-l convingă pe Pilat de vinovăţia lui Iisus, l-au dus din nou în faţa lui, pe un drum ocolit, pentru ca emisarii să aibă timp să agite populaţia. Pilat nu a cedat presiunilor şi şi-a menţinut hotărârea de a nu-l condamna la moarte pe Iisus.

Cel mai slab şi mai nehotărât dintre judecători, Pilat, repetase de trei ori mişeleştile cuvinte: «Nu îl găsesc vinovat de nicio crimă: îl voi pedepsi deci şi îl voi elibera» la care evreii continuaseră să răspundă: «Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!» Dar el era hotărât să respecte decizia de a nu-l condamna pe Domnul nostru la moarte şi a ordonat să fie biciuit potrivit obiceiului roman.

După ce Iisus a fost biciuit şi supus la tot felul de atrocităţi de către călăii săi El a fost încoronat în batjocură cu o coroană de spini şi a fost dus din nou la Pilat, de unde preoţii şi o mare parte a mulţimii încă nu plecaseră.
Ura Marilor Preoţi şi a susţinătorilor acestora a crescut, la vederea lui Iisus şi au strigat: «Omoară-l; Răstigneşte-l». «Nu sunteţi mulţumiţi?» a spus Pilat. «Pedeapsa pe care a primit-o este, fără îndoială suficientă pentru a-L vindeca de dorinţa de a se mai declara împărat.» Dar ei strigau şi mai tare, iar mulţimea s-a alăturat strigătului: «Răstigneşte-l, Răstigneşte-l!» Atunci Pilat a pus să sune din trompetă pentru a cere linişte şi a spus «Voi luaţi-l şi răstigniţi-l, căci eu nu-i găsesc vreo vină». «Noi avem o lege, iar după legea aceasta el trebuie să moară», au replicat preoţii «pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu». Aceste cuvinte au trezit temerile lui Pilat [...] Pilat era de-a dreptul copleşit de nelinişte şi nesiguranţă. [...] A aruncat o privire formei sfârtecate şi însângerate dinaintea lui şi a exclamat pentru sine: «Este posibil ca acesta să fie fiul lui Dumnezeu?» Apoi s-a întors către Iisus şi l-a conjurat să-i spună dacă el era Dumnezeu, dacă era împăratul promis evreilor, unde era împărăţia sa şi cărei clase de zei aparţinea. Eu pot reda doar sensul cuvintelor lui Iisus, dar acestea erau solemne şi grave. El i-a spus că «împărăţia sa nu era din lumea aceasta» şi în plus a vorbit cu hotărâre despre numeroasele crime ascunse care pângăreau conştiinţa lui Pilat. L-a avertizat în legătură cu soarta îngrozitoare care îl aşteaptă dacă nu se pocăieşte; iar în cele din urmă a spus că El însuşi, Fiul Omului, va veni în ziua finală, să-l judece aşa cum se cuvine.
Cuvintele lui Iisus l-au speriat şi l-au înfuriat pe Pilat; el s-a întors la balcon şi a repetat că îl va elibera pe Iisus, dar ei au strigat: «Dacă dai drumul omului acestuia nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului». Alţii au spus că îl vor pârî Împăratului pentru a le fi stricat festivalul; că trebuie să se hotărască pe dată, pentru că ei erau obligaţi să fie la Templu până la orele zece ale serii. Strigătul «Răstigneşte-L! Răstigneşte-L» răsuna de peste tot; reverbera până şi de pe acoperişurile plate ale caselor de lângă forum, unde erau adunaţi mulţi oameni. Pilat a văzut că toate eforturile sale erau zadarnice şi că nu putea influenţa gloata furioasă. Strigătele şi injuriile acesteia erau asurzitoare, iar el a început să se teamă de o revoltă. Astfel că a luat apă şi s-a spălat pe mâini în faţa mulţimii, spunând: «Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră». Un strigăt înfricoşător şi unanim a venit din partea mulţimii compacte, strânse din toate regiunile Palestinei: «Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri».
[...]

În ciuda convingerii sale asupra nevinovăţiei lui Iisus, josnicul şi mizerabilul judecător nu s-a jenat să spună că la rândul său considera decizia Marilor Preoţi ca una corectă şi că în consecinţă va pronunţa condamnarea prin aceste cuvinte: «Îl condamn pe Iisus din Nazaret, Împăratul evreilor, la răstignire».
Pilat a scris apoi sentinţa, iar cei ce stăteau în spatele lui au copiat-o de trei ori. Cuvintele pe care le scrisese difereau de cele pe care le pronunţase; vedeam clar că mintea sa era îngrozitor de agitată – un înger al mâniei a apărut pentru a-i conduce mâna. Esenţa sentinţei scrise era aceasta: «De teama unei revolte, am fost nevoit să mă supun dorinţelor Marilor Preoţi, ale Sanhedrinului şi ale poporului, care au cerut cu vehemenţă moartea lui Iisus din Nazaret, pe care îl acuza de deranjarea ordinii publice şi de a le fi blasfemiat şi încălcat legile. L-am încredinţat lor pe Iisus, deşi acuzaţiile păreau a fi neîntemeiate. Am făcut asta de teama unei plângeri la Împărat cum că aş încuraja revoltele şi aş provoca nemulţumirea evreilor prin refuzul dreptului lor la justiţie».

În final vă prezentăm momentul Învierii Domnului Iisus Cristos, aşa cum i-a fost revelat Annei Catherine Emmerich, ca triumf al vieţii şi asupra morţii şi a binelui asupra răului.

Învierea Domnului nostru Am văzut sufletul Mântuitorului stând între doi îngeri care purtau veşminte de războinici. El era strălucitor, luminos şi sclipea precum soarele în miezul zilei. A trecut prin stâncă, a atins trupul Sfânt intrând în el, iar într-o clipă cele două au fost unite şi au devenit una. Atunci l-am văzut mişcând mâinile şi picioarele, iar trupul Mântuitorului, fiind reunit cu sufletul şi cu divinitatea Lui, s-a ridicat şi şi-a dat jos giulgiul cu care era acoperit. Întreaga peşteră era luminoasă şi strălucitoare.

În aceeaşi clipă am văzut un monstru înspăimântător ridicându-se din adâncul pământului de sub Mormânt. Acesta avea coada precum un şarpe şi şi-a ridicat capul lui de balaur, mândru, ca şi cum ar fi vrut să-l atace pe Iisus. Şi dacă-mi amintesc bine avea un cap de om. Dar Iisus ţinea în mână un toiag alb de care era agăţat un drapel mare şi şi-a pus piciorul pe capul balaurului, iar cu toiagul i-a sfărâmat coada de trei ori, după care monstrul a dispărut. Am avut aceeaşi viziune de multe ori înainte de Înviere şi am văzut un monstru identic cu cel pomenit mai înainte încercând să se ascundă în momentul concepţiei Mântuitorului. Acesta se asemăna foarte mult cu şarpele care îi ispitise pe părinţii noştri în Gradina Edenului, doar că era cu mult mai înfricoşător. Cred că această viziune se referea la cuvintele profetice care spuneau: «Prin sămânţa femeii voi strivi capul Şarpelui» şi că totul era făcut astfel încât să demonstreze victoria Domnului nostru asupra morţii, pentru că exact în momentul în care L-am văzut strivind capul şarpelui, mi-a dispărut şi imaginea mormântului.

Atunci am văzut trupul plin de glorie al Mântuitorului ridicându-se şi l-am văzut trecând prin stâncă precum aceasta ar fi fost un material moale. Pământul s-a cutremurat şi un înger în haine de războinic a coborât din rai cu viteza unui fulger, a intrat în mormânt, a ridicat piatra, a pus-o în partea dreaptă şi s-a aşezat pe ea. La vederea acestei imagini soldaţii s-au aruncat la pământ şi au rămas acolo ca şi cum ar fi fost morţi.
[...]
În clipa în care îngerul a intrat în mormânt şi pământul s-a cutremurat L-am văzut pe Iisus arătându-se mamei sale pe Calvaria. Trupul lui era frumos şi luminos, iar frumuseţea Lui era aceea a unei fiinţe cereşti. Era îmbrăcat cu o mantie largă, care pentru o clipă a fost de un alb strălucitor în timp ce zbura prin aer mişcându-se înainte şi înapoi cu fiecare adiere de vânt, ca mai apoi să strălucească în mii de culori când razele soarelui se reflectau pe ea. Rănile lui mari şi deschise străluceau puternic şi se vedeau de la distanţă. Rănile din palme erau aşa de mari încât un deget putea să treacă prin ele cu uşurinţă şi raze de lumină porneau din ele răspândindu-se spre degete. Sufletele patriarhilor s-au înclinat în faţa Mamei Salvatorului nostru. El i-a luat mâna, a ridicat-o şi a dispărut.
Când am ajuns la o anumită distanţă de Mormânt am văzut o lumină strălucind puternic acolo şi am văzut un punct luminos pe cerul de deasupra Ierusalimului.

2011-02-25T02:17:00.000+02:00

Apariţia vieţii – act creator sau întâmplare ?

Cu toţii am învăţat la şcoală, mai ales în timpul materialismului dialectic comunist, că viaţa a apărut pe Pământ într-un mod accidental, prin combinarea întâmplătoare a elementelor ce existau în „supa primordială” de după răcirea scoarţei terestre, ce s-a produs după formarea planetei noastre. Am învăţat că ulterior, prin mutaţii genetice şi selecţii naturale, – conform Teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin – au apărut specii tot mai avansate, ajungând-se din aproape în aproape la specia umană aşa cum există ea astăzi.

Iată însă că odată cu noile rezultate ştiinţifice care apar, aceste teorii devin din ce în ce mai puţin validate de către savanţii prestigioşi, ajungându-se gradat la concluzia că aceşti paşi ai apariţiei vieţii pe Pământ, cât şi dezvoltarea ulterioară a speciilor, nu s-au produs din întâmplare, ci au avut un sens foarte precis determinat.

Viaţa a evoluat ca şi cum ar fi existat un scop de atins

Astfel, referitor la modul în care au acţionat legităţile ce au condus la apariţia vieţii pe Pământ, există la ora actuală – datorită unor instrumente de calcul electronic foarte performante – o serie de informaţii ştiinţifice deosebit de semnificative, ce indică faptul că viaţa nu a apărut haotic, în urma unor mutaţii spontane, ci totul a fost orientat în mod evident către finalitatea foarte complexă a organismelor vii şi tot mai evoluate.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă cercetările efectuate de către savantul francez Lecomte du Nouy, de la Institutul Pasteur din Paris. El a calculat că timpul necesar reacţiilor chimice întâmplătoare de a conduce la formarea unei bacterii simple ar fi trebuit să fie la o valoare estimată la… 10²⁴³ miliarde de ani, o valoare uriaşă, ce depăşeşte de altfel cu mult însăşi vârsta Universului (estimată la aproximativ 20 miliarde de ani)! La aceleaşi concluzii au ajuns ulterior şi profesorul Harold Morowitz, fizician de la Universitatea Yale (SUA), precum şi Douglas D. Axe, doctor în biologie la Universitatea din Cambridge-U.K. Una din concluziile studiilor dr. du Nouy a fost: „Chiar de la început, viaţa a evoluat ca şi cum ar fi existat un scop de atins şi ca şi cum acest scop ar fi fost apariţia conştiinţei umane.”

În anul 1994 oamenii de ştiinţă Walter L. Bradley si Charles B. Thaxton au publicat un studiu în care au arătat că dacă tot carbonul de pe Pământ ar fi fost disponibil sub formă de aminoacizi şi ar fi reacţionat chimic cu cea mai mare probabilitate de 10¹² reacţii pe secundă, timp de un miliard de ani, şansa formării unei proteine funcţionale ar fi fost de o şansă din 10⁶⁵, valoare care în matematică este considerată o probabilitate infimă, asimilată cu imposibilitatea.

Există o ordine și o înțelepciune superioară, divină!

Cercetări în această direcţie au fost realizate şi de către celebrul astronom Sir Fred Hoyle (cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale la dezvoltarea modelelor cosmologice de explicare a Universului) şi de către un coleg al său, dr. Chandra Wickramasinghe. Cei doi savanţi au calculat probabilitatea ca o enzimă simplă să se formeze din întâmplare, apoi probabilitatea de formare spontan-întâmplătoare a unei bacterii comune (gen Escherichia Coli), bacterie ce este formată din aproximativ 2000 de enzime cu funcţii diferite şi corelate. S-a ajuns la valoarea de o şansă din 10⁴⁰⁰⁰⁰, valoare care de asemenea indică o imposibilitate matematică. Dr. Wickramasinghe a făcut referitor la acest rezultat următoarea analogie plină de umor, dar foarte plastică şi semnificativă: „Şansa ca viaţa să fi apărut pur şi simplu este la fel de improbabilă ca şi aceea ca un taifun să măture un teren plin de fiare vechi şi să construiască un avion Boeing 747.

”

Într-un domeniu de studiu conex, cel al evoluţiei biologice, savantul Michael Behe a arătat că elementele care contrazic faptul că multe dintre funcţiile vitale complexe au evoluat prin selecţia naturală sunt deosebit de clare. Reunind aceste observaţii cu cercetările sale în domeniul microbiologic, concluzia sa a fost fără echivoc: „Rezultatul acestor eforturi cumulative de investigaţie se constituie ca un strigăt puternic şi clar: Totul a fost proiectat! Rezultatul este atât de important şi de lipsit de ambiguitate, încât ar trebui catalogat drept una dintre cele mai mari realizări din istoria ştiinţei. Observaţia că viaţa este proiectată inteligent este la fel de importantă ca şi observaţia că Pământul se învârteşte în jurul Soarelui sau ca aceea că radiaţia este emisă în cuante.”

Prin aceste concluzii deosebit de semnificative, precum şi prin multe altele din diverse domenii ale ştiinţei moderne, asistăm astăzi la o din ce în ce mai pronunţată convergenţă a Ştiinţei cu Spiritualitatea, confirmându-se astfel ceea ce toate liniile spirituale tradiţionale au afirmat cu privire la caracterul creat al lumii, provenit dintr-o Ordine şi o Înţelepciune superioară, divină, ce face ca absolut tot ceea ce există să fie animat de un Sens fundamental, ce transpare în Universalitate.