Referate online

CELE 7 MINUNI ALE LUMII -ISTORIE (LICEU)

2012-02-18T00:39:00.002+02:00

CELE 7 MINUNI ALE LUMII

1)Piramida lui Keops(Piramida cea mare de la Gizeh) .

Este singura dintre cele 7 minuni ale antichitatii care nu a fst distrusa de-a lungul timpului.piramidele au fost construite ca morminte regale. Prima piramida a fost construita in 2560 i. Chr la Sakkara. Dar cele mai importante sunt cele trei piramide mari construite la Gizeh, printre care se numara si piramida lui Keops.

Ea se afla la 8km de Cairo pe platoul Gizeh. Pe acest platou se afla 11 piramide dintre care 8 mici si 3 mari. Aceste piramide au fost construite in timpul celei de-a IV-a dinastii.

Cele 3 mari piramide sunt atribuite faraonilor : -Mikerinos, Kephren, Keops: inaltime = 148m si lungimea = 233m.

In urma calculelor facute de specialisti a rezultat ca pentru constructia ei au fost necesare peste 2.300.000 de blocuri de “piatra de calcar galbui”.

In total piramida cantareste in jur de 6.000.000 de tone.

Indienii din America Centrala si de sud au construit, deasemenea piramide ca temple in timpul primelor 6 secole d.Chr . Una dintre ele este piramida din Cholula, aproape de Mexico City.

Gradinile suspendate ale Samiramidei .

Ele apartineau reginei Samiramida, sotia regelui Habucodonosor.

Descrierea facuta de Diodor ne prezinta Gradinile suspendate astfel

- au forma patrata in trepte sau de amfiteatru

- terasele au sol artificial, plin cu arbori de toate speciile ce aminteau reginei de tara ei

- minunatele gradini au terasele incarcate de verdeata. In mijlocul acestui desert nu mai vegheaza decat un arbore milenar, un ateh urias care poate sa aminteasca de gradinile suspendate.

Ele au fost consrtuite drept cadou din partea regelui Nabucodonosor pentru sotia sa in 600 i.chr . gradinile erau suspendate la 75m inaltime.

3) Templul Artemisei din Efes

Artemis a fost zeita vanatorii, protectoare a oraselor si a corabiilor.

Templul avea:

- lungimea = 125,8 m

- latimea = 65 m

- 127 de coloane in stil ionic, bogat decorate cu reliefuri de soclu

templul a fost inceput in secolul VII d. Chr si terminat in secolul IV i.Chr. El a fost distrus in sec. IV-VI d. Chr .

Astazi langa vechiul amplasament al Artemisului s-a amenajat un muzeu in care se pot vedea cateva vestigii ale maretului templu.

4) Mausoleul de la Halicarnas

Este mormant si templu al regelui Mausolus, rege al statului antic Caria. A fost construit dupa moartea regelui Mausolus in 353 i. Chr.

Construit la Halicarnas el a fost inceput de Mausol si terminat de sotia acestuia Artemisa.

Are 36 de coloane in stilul ionic. Intre coloane se aflau statui reprezentand oameni si animale. Ca si placile care imbracau Piramida cea mare ca si blocurile de piatra ale vestitului Artemision din Efes, marmura alba a Mausoleului s-a risipit in alte ziduri ascunzand in adancul noilor fortificatii sau constructii povestea frunzelor sale; din edificiul care fusese una din minunile lumii n-au mai ramas decat fragmente prin muzee si cateva pietre de fundatie.

5) Statuia lui Zeus din Olimp

A fost construita la jumatatea secolului V i. Chr si a rezistat timp de 1000 ani. Statuia avea 12m inaltime cu soclul de 14 m.

Zeus era asezat pe un tron cu spatar inalt, bogat decorat, iar pe cap aveao o corana din frunze de maslin. Tronul era din aur. Vesmantul era presarat cu flori de crin. Zeus avea in mana dreapta o statueta a zeitei Victoria iar in mana stanga un sciptru.

Statuia lui Zeus a fost o statuie executata din lemn placat cu aur si fildes, ornamentata cu abanos, bronz si pietre pretioase. Ea a fost executata de Fidias.

Parasita, dar uitata niciodata! Olimpia si-a legat numele de o minune antica si-l pastreaza legat de una noua, a jocurilor olimpice reanviate. Cu acelasi ceremonial ca acum peste 2500 de ani, la fiecare 4 ani, in olimpia se aprinde flacara ,care, strabatand continente, stajuieste olimpiadele erei noastre. Aceasta flacara, simbol al pacii, prieteniei si solidaritatii umane, este noua minune pe care Olimpia a daruit-o lumii.

6)Farul din Alexandria

A fost construit in 280 i. Chr pentru a calazui corabiile care intrau in portul Alexandria.

El a fost construit din mai multe corpuri suprapuse(dupa unii 3, dupa altii 4 sau chiar 8).

Farul avea o inaltime de 130-140m si era asezat la 5,40m peste nivelul marii. Era in intregime din marmura alba.

Intre secolele XII – XIV d.chr , in urma unor cutremure si ale incercarulor arabilor de a-l darama, el a fost disrtus.

Farul din Alexandria a fost inca o dovada a tehnicii remarcabile de constructie a Egiptului antic, care din pacate, s-a pierdut in negura timpului.

Ramasitile acestui templu au fost gasite de foarte putin timp.

7) Colosul din Rhodos

Aceasta statuie a fost inaltata de locuitorii orasului Rhodos intre 294 si 282 i. Chr. Pentru a sarbatorii infrangerea macedonilor.

Statuia era din bronz , se afla la intrarea in portul Rhodos si il reprezenta pe zeul soarelui, Helios.

Descriilile contemporane ii atribuiau circa 32m.

Cand statuia a fost daramata in 654 d.Chr , au fost necesare 800 de camile pentru a aduna ramasitele.

Prelucrari ale metalelor prin deformare plastica -FIZICA(FACULTATE)

2012-02-12T00:57:00.000+02:00

www.referat.ro

Prelucrari ale metalelor prin deformare plastica

- forjarea libera a pieselor

- forjarea in matrita

Masini unelte pentru forjare si matritare .Descriere ,scheme cinematice,functionare.

- ciocane mecanice

- prese mecanice

- prese hidraulice

- prelucrarea tablelor prin deformare plastica la rece

Operati de prelucrare a tablelor subtiriprin taiere.

- forfecare

- stanţare

Operaţi de matriţare.

- indoierea

- roluirea

- ambutisarea

- fasonarea

Masini unelte folosite la prelucrarea prin deformare plastica a tablelor.Descrieri ,scheme cinematice ,functionare .

- foarfeci

- prsese mecanice

- prese hidraulice

Deformarea elastică şi plastică a metalelor şi aliajelor

Sub acţiunea unor forţe exterioare metalele şi aliajele pot suferi deformări elastice şi plastice .

Deformarea elastică a materialelor şi aliajelor se menţine numai în timpul acţiunii unor forţe exterioare

capabile să le modifice forma şi dimensiunile .La înlăturarea acestor forţe metalul sau aliajul revine la forma şi

. dimensiunile iniţiale

Deformarea plastică a metalelor şi aliajelor se produce numai la o animită valoare a forţelor exterioare .

Această deformare se menţine şi după indepărtarea forţelor care a provocat-o .

Metalele şi aliajele sunt corpuri solide deformabile care au însuşiri elastice şi plastice . De aceea ,la prelucrarea

metalelor prin lovire sau presare ,deformarea plastică este precedată întotdeauna de deformarea elastica .

După înlăturarea forţei exterioare ,deformarea elastică se recuperează şi rămîne numai deformarea plastică

Mecanismul deformării plastice

La prelucrarea prin deformarea plastică, metalele şi aliajele se deformează, în principal, prin două

mecanisme, şi anume: alunecarea si maclarea.

Alunecarea în reţelele cristaline constă în deplasarea în întregime a unei părţi de cristal, în raport cu

altele, pe planele de maximă densitate de atomi, numite plane de alunecare, şi în direcţiile de alunecare pe

care atomii au aşezarea cea mai densă. La alunecare, deplasarea se face cu un multiplu întreg de distanţe

atomicesi pe un număr mic de plane atomice ( 1 pînă la 100 plane atomice ), fără a distruge coeziunea

dintre părţile alăturate ale cristalului.

Maclarea constă în deplasarea unei părţi de cristal, astfel încît partea respectivă să se plaseze, în raport

cu un plan într-o poziţie simetrică prin reflectare în oglindă. La maclare atomii se deplasează pe distanţe mai

mici decît un spaţiu interatomic, de aceea maclarea nu produce o deformare permanentă însemnată.

Deformarea prin maclare este favorizată de scăderea temperaturii şi de creşterea vitezei de deformare.

Alunecarea se întîlneşte la deformarea monocristalelor şi agregatelor policristaline unui număr mare de

metale si aliaje în timp ce maclarea are loc numai în cazul anumitor metale şi aliaje.

La monocristale, planele de alunecare au aceeaşi direcţie, în schimb la policristale,( adică la metale, şi

aliaje industriale), direcţia planelor de alunecare diferă de la un cristal la altul.

Datorită orientării diferite a planelor de alunecare de la un grăunte cristalin la altul, a neomogenităţii

chimice şi structurale şi a altor factori, procesele de deformare plastică a agregatelor policristaline sînt mult mai

complexe decît la monocristale.

La început solicitării metalelor şi aliajelor mai întîi se deformează cristelele a căror plane şi direcţii de

alunecare se apropie cel mai mult de planele înclinate la 45 faţă de direcţia forţei. Pe măsură ce deformarea

continuă, alunecarea se produce şi în alte plane cu o înclinare mai puţin favorabilă faţă de direcţia solicitării.

Din acest punct de vedere plasticitatea metalelor este determinată de capacitatea lor de a produce plane

de alunecare. Cu cît un metal are mai multe plane de alunecare, cu atît plasticitatea lui este mai ridicată.

Deformarea plastică a metalelor şi aliajelor la rece şi la cald

Deformarea la rece are loc la temperaturi sub 0,3 T_top (temperatura de topire a metalului ,în K),find caracterizată prin creşterea durităţi şi a rezistenţei la rupere şi prin micşorarea ductibilităţii . Această stare a materialului obţinută ca rezultat al deformării se numeşte ecruisare

şi reprezintă o stare instabilă .

Deformarea plastică la cald are loc la temperaturi ce depăşesc 0,7 T_top ,fapt ce permite ca procesul de recristalizare să se desfăşoare in acelaşi timp cu deformarea .

Prelucrarea la cald ,în comparaţie cu cea la rece , prezintă unele avantaje : reducerea importantă a energiei necesară deformarii şi diminuează neomogenităţile şi suflurile şi se fărîmiţează structura grosolană de la turnare . Totodată ,procedeul prezintă şi unele dezavantaje : se produce oxidarea şi decarburarea suprafeţei materialului ,structura şi proprietăţile mecanice sunt mai puţin uniforme pe secţiunea transversală decît la metalele prelucrate la rece şi apoi recoapte .

Metalele şi aliajele prelucrate prin deformare plastică se caracterizează printr-o structură fibroasă rezultată prin deplasarea particolelor şi incluziunilor ,în structuri paralele cu direcţiile freferate ale grăunţilor deformaţi .Această structură este stabilă şi nu poate fii distrusă nici prin tratamente şi nici prin deformări plastice ulterioare .

La proiectarea procesului tahnologic de prelucrare,pentru a se obţine piese cu caracteristici mecanice optime ,se va ţine seama de structura fibroasă şi de starea de anizotropie a materialului .

În timpul procesului de deformare plastică ,datorită mişcări relative dintre corpurile solide în contact apare rezistenţa la mişcarea respectivă . Frecarea exterioară este ,în general ,dăunătoare , deoarece măreşte energia consumată la deformare ,curgerea neomogenă a materialului ,diminuează calitatea suprafeţelor prelucrate şi sporeşte uzura sculelor . Frecarea exterioară este benifică numai la procesul de laminare,asigurînd prinderea şi antrnarea metalului .

Clasificarea procedeelor de prelucrare prin deformare plastică

Se cunosc multe procedee de prelucrare a metalelor prin deformare plastică ,însă în practica industrială se folosesc un număr limitat de procedee. Pe baza solicitărilor exterioare aplicate ,procedeele de prelucrare prin deformare plastică pot fii incluse în cinci grupe .

1. Deformare prin compresiune , realizată, prin solicitarea de compresiune mono- şi poliaxială ,în această grupă se includ : forjarea liberă ,forjarea în matriţe ,extrudarea şi laminarea

matriţarea ,constă în deformarea simultană în întregul volum al materialului ,iar curgerea acestuia este dirijata şi condiţionată de forma ,şi dimensiunile locaşurilor matriţei .

forjarea liberă , constă în comprimarea succesivă a metalului cu ajutorul a două scule ,montate pe ciocane sau prese din care una este fixă iar alta mobilă .

extrudarea ,constă in deformarea sub acţiunea presiunii exercitată asupra metalului ,care este obligat să curga printr-o matriţă ,preluînd profilul acesteia

laminarea , constă în deformarea metalului între doi cilindri cu axe paralele care se rotesc continuu în sensuri opuse .Odată cu deformarea propriu-zisă ,cilindrii realizează şi avansul metalului ,datorită frecării dintre suprafaţa cilindrilor şi fuprafaţa metalului prelucrat

2.Deformarea prin tracţiune-compresiune ,constă în deformarea metalului printr-o solicitare compusă de tracţiune şi compresiune , din această grupă fac parte : trefilare şi tragerea barelor şi a ţevilor şi ambutisarea adîncă .

trefilarea sîrmelor şi tragerea barelor ,constă în tragerea unei sîrme sau bare prismatice ,cu o forţă axială ,prin orificiul une scule numită filieră ,cu secţiunea transversala mai mică decît a materialului iniţial .

tragerea ţevilor ,este procedeul în care ţeava laminată este ddeformată prin tracţiune ,între o filieră şi un dorn care determină diametrul interior şi grosimea de perete .

ambutisarea adîncă , constă în deformarea unui material (semifabricat)

de formă plană pînă la forma cavă sau mărimea cavă a unui produs cav ,cu sau fără modificare voită a grosimii pereţilor .

2. Deformarea prin tracţiune ,constă în deformarea plastică a materialului printr-o solicitare de tracţiune mono- sau poliaxială .În această grupă sunt incluse alungirea ,lăţirea şi adîncirea .

3. Deformarea prin încovoiere se obţine prin solicitarea de încovoiere ,aplicată unui semifabricat plan ; încovoierea poate fii realizată liber sau prin matriţare

4. Deformare prin forfecare constă în deformarea prin răsucire a unei porţiuni de semifabricat faţă de altele ,ca de exemplu la răsucirea manetoanelor de la arborii cotiţi .

Forjarea liberă

Constă în comprimarea succesivă a metalului cu ajutorul a două scule(nicovale) ,montate pe ciocane sau prese din care una este fixă iar alta mobilă .

La forjarea liberă materialul iniţial este constituit din lingouri şi semifabricate laminate .

Piesele forjate se caracterizează prin caracteristici mecanice superioare produselor laminate ,

dar mai ales a pieselor obţinute prin turnare ,datorită structurii de forjare caree este omogenă şi

densă .Calitatea pieselor forjate depinde de gradul de forjare numit şi caroiaj ,adică raportul dintre secţiunea piesei perpendiculare pe direcţia deformaţiei principale ,măsurată înainte şi după forjare .

Mărimea gradului de forjare depinde de semifabricatul folosit ,de calitatea materialului şi de importanţa piesei forjate în timpul funcţiomării

Scule şi dispozitive folosite la forjarea liberă

Se pot grupa în următoarele grupe :

scule de bază cu ajutorul cărora se execută forjarea propriu-zisă
scule ajutătoare cu ajutorul cărora se realizează manipularea semifabricatelor
dispozitive de măsurat şi controlat .

Scule de bază şi ajutătoare .

Din această categorie fac parte : nicovale ,matriţe pentru finisare ,dălţile ,întinzătoarele şi dornurile.De asemenea se folosesc baroase şi ciocana executate din oţel forjat cementat şi îmbunătăţit ,prevăzut cu cozi din lemn .

· nicovalele se montează pe berbecul ciocanului şi pe şabotă ,fixîndu-se prin coadă de

· rîndunică cu pană .Aceste scule au rolul de a deforma materialul ,avînd forme diferite in funcţie de operaţia pe care o execută .

- nicovalele se execută din OL 50 sau OL 60 forjat şi tratat termic .

- matriţele pentru finisarea barelor se execută din oţeluri slab aliate ;

- dălţile de găurit sunt confecţionate din acelaşi material ca şi matriţele .

- întinzătoartele şi netezătoarele se folosesc pentru înrinderea şi netezirea suprafeţelor .

- topoarele de tăiat la cald utilizate la tăierea materialului au forme diferite în funcţie de profilul

materialului de tăiat

- dornurile folosesc la perforarea materialului pentru a obţine alezaje de diferite forme şi dimensiuni

- apoi la netezirea lor după perforare .

În timpul forjării se folosesc şi o serie de scule ajutătoare şi anume :

- cleşti de forjă folosiţi la prinderea şi mînuirea pieselor calde în timpul forjării;

- cletei de macara este astfel executat, încît la ridicarea cîrligului macara ,fălcile lui se închid ,

- strîngînd piesa pe care o pot ridics şi transporta ;

- furicile pentru răsucit se folosesc la manipularea pieselor în timpul lucrului şi au dimensiuni determinate de piesele forjate ;

- manşoanele de prindere se folosesc la manipularea pieselor grele şi a lingourilor ,fiind manevrate

- cu macaraua ;

- dispozitive de rotit piesele grele în jurul axelor longitudinale;

Dispozitive pentru măsurat şi controlat .

În timpul forjării se folosesc o serie de dispozitive de măsurat şi controlat ,de construcţie

simplă ,pentru verificarea dimensiunilor şi formei piesei forjate . Astfel pentru verificarea secţiunilor transversale ,longitudinale şi unghilor se folosesc :

- compas simplu ,compas dublu , compas triplu şi compas de interior ,care servesc la măsurarea alezajelor sau a degajărilor din piesă ;

- riglă metalică gradată sau metru metalic pentru măsurarea lungimilor ;

- echer pentru verificarea unghilor ;

- şabloane pentru verificarea formelor complexe ;

- şublere pentru măsurarea pieselor cu o precizie mai ridicată .

Utilaje folosite la forjarea liberă

Ciocanele sunt folosite la construcţia de serie mică sau mijlocie ,ele pot fii :

- vapopneumatice

- pneumatice

- mecanice

Ciocanele vapopneumatice

Sunt acţionate cu abur sau aer comprimat la presiunea de 0,7-0,9 MN/m² .

Din figură rezultă principiul de funcţionare a unui ciocan vapopneumatic .Aburul sau aerul comprimat

furnizat de o centrală este adus prin conducta 1 în distibuitorul 4 de unde prin intermediul conductelor 12 ajunge în cilindrul 3 unde acţionează pistonul 5 care va antrena la rîndul său tija 6 ce este legată de berbecul 7 şi nicovala superioară 8 . Nicovala inferioară 9 este montată pe şabota 10 fixată în fundaţia 11. La ridicarea pistonului aerul sau aburul iese prin conducta 14 iar dirijarea berbecului in poziţia sus jos se face cu ajutorul pîrghiei 13 ce este ficsată împreună cu celelalte dispozitive pe batiul 15 Regimul de lucru al ciocanului vapopneumatic constă din : lovituri cu energie variată ,cursa de ridicare a berbecului în poziţia suspendată şi cursa de coborîre lentă a berbecului .Ciocanele vapopneumatice pot fii :

cu una sau două coloane ;

cursa berbecului de la 200 pînă la 2500 mm;

greutatea părţilor mobile între 750şi100 000N

numărul de lovituri pe minut de la 50 la 300;

energia de impact între 1000 şi 250 000 J

Viteza berbecului este de 7-8 m/s iar durata impactului de 10^-3s. Pentru a mări puterea ciocanului este necesar să fie accelerată viteza de impact , întrucît imensiunile ciocanului sunt limitate .Acest lucru se realizează prin acţiunea aerului sau aburului comprimat asupra pistonului ciocanului .La forjarea liberă numai o parte din energie produce deformarea materialului ,cealaltă parte este trimisă nicovalei inferioare ( şabota). În timpul funcţionări ciocanul produce vibraţii şi zgomote ,iar pentru ca acestea să fie mai mici este necesar ca raportul dintre masa şabotei şi părţile mobile sa fie adoptate în limitele 15-20 .

Ciocanele pneumatice lucrează numai cu aer comprimat şi sunt acţionate de un motor electric. De la motorul electric prin intermediul unor roţi dinţate se transmite mişcarea de rotaţie arborului cu manivelă care prin bielă imprimă mişcare unui piston de comprimare a aerului din cilindrul comprsor din care se trimite aerul comprimat in cilindrul de lucru unde se deplasează un puiston ce ese cuplat cu un berbec de care este prinsă nicovala superioară .În canalele de legătură dintre cei doi cilindri sunt montate ventilurile orinzotale şi cel central După poziţia ventilelor faţă de canalele de legătură cu cilindrul de lucru şi cu cilindrul compresor ,ciocanul pneumatic are cinci regimuri de funcţionare : în gol ,menţinerea berbecului în poziţie suspendată , lovituri automate ,lovituri individuale si lovituri de presare .

În categoria ciocanelor mecanice intră toate tipurile de ciocane acţionate prin transmisie .

După modul de acţionare ,ciocanele mecanice pot fi: cu arc ,cu scîndură ,cu lanţ , cu curea etc. Aceste ciocane au masa părţilor mobile pînă la 250 – 300 kg .

Operaţii de forjare liberă

Principalele operaţii de forjare liberă sunt : refularea ,întinderea ,gîtuirea ,găurirea ,îndoirea ,răsucirea şi tăierea .

Refularea este operaţia prin care în impul deformării se reduce înălţimea semifabrivatului şi se măreşte suprafaţa secţiuni transversale. Prin refulare se obţin piese cu secţiune mare şi înălţime mică ,cum sunt : flanşele ,discurile ,pinioanele ,discuri perforate etc.Piesele obţinute prin refulare au o structură compactă şi caracteristici mecanice superioare .Pentru executarea corectă a refulări trebuie ca raportul dintre înălţimea iniţială h₀ a semifabricatului şi diametrul său d₀ să fie suficient de mic ,adică h₀<2,5 d_0.La un raport mai mare se produce flambarea semifabricatului .Operaţia de refulare se execută la prese sau ciocane de forjare liberă mecanică ,fie între nicovale plate ,fie în matriţe de mînă .

Întinderea este operaţia de forjare prin care se obţine creşterea lungimii semifabricatului şi micşorarea secţiuni lui transversale .Întinderea se poate realiza fie prin rotirea semifabricatului cu 90⁰ după fiecare lovitură ,fie prin rotirea în spirală în funcţie de deformabilitatea materialului .Aplicaţiile operaţiei de întindere sunt multiple ,de exemplu ; forjarea pe dorn a inelelor cu diametru mare ,forjarea pieselor tubulare lungi .

Gîtuirea este operaţie ajutătoare la întindere. De exemplu, în unele piese trebuie întinsă numai o porţiune sau numai un capăt, restul rămînînd cu secîounea nemodificată. Porţiunea respectivă de marchează cu ajutorul gîtuitoarelor. Gîtuirea este operaţia de forjare prin care cu ajutorul unuia sau mai multor dornuri, un gol care străbate complet sau parţial semifabricatul respectiv.

Îndoirea este o operaţie de forjare prin care se dă semifabricatului o formă curbă după un anumit contur, în vederea obţineri directe sau în combinaţie cu alte opersţii a diverselor piese de formă îndoită . Îndoirea are loc cu modificări de secţiune ,care se produc fără ca acestea să reprezinte scopul operaţiei .Prin îndoire se obţin piese cum ar fii; colţare, corniere, cleme ,bride, cîrlige, scoabe etc.

Răsucirea este operaţia prin care o porţiune a unei piese este rotită în jurul axei sale faţă de altă porţiune a aceleaşi piese caare rămîne fixă .Această operaţie se aplică fie la semifabricate de secţiune uniformă ,care iau astfel un profil special de răsucire (burghie elicoidale ),fie la piese care au proieminenţe care trebuie orientate în plane şi unghiuri diferite unul faţă de celălalt .Operaţia se execută pe prese hidraulice prin fixarea unei părţi a piesei între nicovale şi răsucirea părţii indicate în jurul axei longitudinale .

Tăierea constă în detaşarea unei părţi din piesa forjată sau în separarea a două piese forjate împreună.

Presarea la rece a metalelor

Prin presare la rece se înţelege operaţia de prelicrare a materialelor prin deformare plastică ,la temperatura mediului ambiant ,cu aplicarea unor forţe exterioare .

Procedeele de presare la rece a materialelor au aplicaţii multiple în industrie, datorită avantajelor pe care aceasta le prezintă ,în comparaţie cu alte procedee tehnologice ,şi anume :

n productivitate mare ,deci cost redus ,utilajul necesar presării fiind de mare randament ;

n posibilitatea de a folosi muncitori cu calificare inferioară ;

n obţinerea unor piese cu un înalt grad de precizie,ceea ce asigură interschimbabilitatea acestora în

ansamblurile în care sunt montate;

n pierderi mici de material ,realizarea printr-o elaborare corectă a proceselor tehnologice ;

n condiţii favorabile introducerii mecanizării şi automatizări proceselor de producţie ;

n îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice a materialelor în urma presării la rece ;

În schimb presarea la rece ,necesită o pregătire a fabricaţiei ,mai costisitoare decît alte procedee tehnologice ,este economică la producţia în serie mare .

În funcţie de scopul urmărit ,laprelucrarea pieselor prin presare la rece ,principalele operaţii tehnologice sunt: -- operaţii de tăiere - retezare ,decupare,perforare , tundere

-- operaţii de deformare - îndoirea ; profilare, îndreptare

- ambutisarea ; ambutisare, bordurare

- fasonarea ; reliefarea ,gîtuirea ,umflarea , evazarea

- formarea ; refularea ,presarea în matriţă

- ansamblarea ; fălţuire ,sertizare

Pregătirea materialelor

Operaţia de presare la rece poate fii aplicată atît materialelor feroase cît şi celor neferoase , cu condiţia ca acestea să se poată prelucra uşor şi să aibă proprietăţile impuse de piesa finită .

Calitatea produselor obţinute prin presare la rece este condiţionată de următoarele :

aspectul exterior ,forma şi dimensiunile materialului ;
proprietăţile chimice (compotiţia şi rezistenţa la coroziune )
structura internă ;
caracteristicile mecanice (duritate ,limită la curgere , rezistenţă la rupere , alungire şi gîtuire la rupere);
proprietăţi tehnologice (capacitate de deformare )

Suprafaţa materialului trebuie să fie perfect netedă ,laminată curat ,fără cute ,exfolieri şi alte deteriorări mecanice .De asemenea trebuie să fie lipsit de oxizi sau incluziuni nemetalice .

În privinţa formei ,dimensiunilor şi toleranţelor acestora ,materialul trebuie să satisfacă normele standardelor corespunzătoare pentru sortimentul respectiv .

Proprietăţiile chimice şi tehnologice structura şi caracteisticile mecanice sunt indicate în standarde şi se determină prin analize şi încrcări.

Scule şi dispozitive utilizate la operaţiile de presare la rece.

Pentru executarea operaţiilor de tăiere se utilizează ştanţele ,iar pentru executarea operaţiilor de deformare plastică se utilizează matriţele ,ambele tipuri putînd fii executate într.o gamă variată de construcţie.

Ştanţele şi matriţele se pot clasifica după mai multe criterii:

1. după felul operaţiilor tehnologice ,ştanţele pot fii : de retezarre,de decupare,de perforare

,de tundere ,iar matriţele pot fii: de îndoire ,de ambutisare,de bordurare ,de reliefare etc.

2. după desfăşurarea operaţiilor de lucru ştanţele şi matriţele pot fii simple sau combinate ;

cele simple execută la fiecare cursă a poansonului ,una sau mai multe operaţii de acelaşi fel iar cele combinate execută la fiecare cursă a poansonului ,operaţii diferite din punct de vedere tehnologic.

3. după particularităţi constructive ,ştanţele şi mnatriţele pot fii: cu sau fară ghidare a

elementelor deplasabile ,cu sau fără dispozitiv de evacuare a pieselor sau deşeurilor,cu sau fără limitare a materialului(în cazul ştanţelor),cu sau fără dispozitiv de apăsare (în cazul matriţelor).

Elementele componente ale ştanţelor.

Elementele unei ştanţe formează două ansambluri : un ansamblu mixt ,montat pe masa maşini şi un ansamblu mobil, montat pe culisorul presei . Majoritatea elementelor componente ale unei ştanţe sunt tipizate cu excepţia elementelor active ,care pot avea diferite forme ,în funcţie de piesele sau semifabricatele ce rezultă în urma ştanţării .

Elementele de bază ale ştanţelor au rolul să fixeze ştanţa pe presă .

1 placa de bază ,fixează pe masa presei ansamblul inferior ,care preia în timpul lucrului

toate toate eforturile la care este supusă ştanţa

. 2 placa superioară are rolul de a mării suprafaţa de sprijin a poansonului pe culisorul presei şi de a face legătura împreună cu placa portpuanson intre cepul de prindere şi şi poanson .

3 placa de ghidare are rolul de a conduce poansonul în placa tăietoare .

4 cepul de prindere asigură legătura dintre culisorul presei şi partea superioară a ştanţei

Coloanele şi bucşele de ghidare au rolul de a asigura o poziţionare precisă a poansonului faţă de placa de tăiere . În majoritatea cazurilor coloanele se montează în plăcile de bază prin presare .

Elementele active ale unei ştanţe sunt poansonul şi placa de tăiere aceste elemente execută operaţia de tăiere ,fiind supuse solicitărilor principale ce intervin în timpul lucrului .

Elementele ajutătoare sunt: placa de presiune ,desprinzătorul ,inelul de strîngere, aruncătorul ,tija aruncătoare ,opritorul ,elementele elastice ,şuruburile şi ştifturile .

Placa de presiune se montează între poanson şi placa superioară sau între placa de tăiere şi placa de bază ,cu scopul de a împiedica imprimarea elementelor active în plăcile respective, datorită diferenţei de duritate dintre acestea .

Inelul de stîngere asigură fixarea plăci de tăiere în placa de bază .

Desprintătorul este utilizat în cazul tăierii după un contur închis ;el are rolul de a desprinde materialul de pe poanson la cursa de ridicare a culisorului piesei .

Aruncătorul este utilizat în construcţia ştanţelor de retezat ,decupat sau perforat cu scopul de a îndepărta piesa executată de unul din piesele active.

Tija aruncătoare echipează ştanţele cu aruncător montat pe partea superioară a acestora .Tija aruncătoare acţionează aruncătorul prin intermediul tamponului din culisorul presei.

Opritorul are rolul de a limita avansul materialului corespunzător cu forma şi dimensiunile piesei.Ele pot fii fixe sau mobile ,ele au forma unor ştifturi cilindreice sau ştifturi cu cîrlig montat în placa de tăiere.

Elementele elastice utilizate în construcţia ştanţelor sunt arcurile elicoidale sau tip taler ,precum şi tampoane din cauciuc

Şuruburile şi ştifturile sunt elemente de ansamblare a ştanţelor.

Ştanţă de decupare fără ghidarea poansonului:

1- cap de prindere

2- placă superioară

3- plăci de presiune

4- port poanson

5- poanson

6- placă de tăiere

7- inel de stîngere

8- şuruburi cu cap înecat

9- placă de bază

Elementele componente ale matriţelor sunt în general cam aceleaşi ca şi cele ale ştanţelor prezentînd unele mici deosebiri .

Tehnologia operaţiilor de presare la rece

1 . Operaţia de tăiere .Tăierea este o operaţie de prelucrare prin care un semifabricat este

separat în una sau mai multe părţi distincte după un contur închis sau deschis .

a. retezarea constă în separarea unor părţi dintr-un material după un contur deschis .Retezarea se utilizează în general la tăierea foilor de tablă în benzi sau în bucăţi dreptunghiulare necesare operaţiilor următoare .Operaţia de retezare se poate executa cu foarfecele sau cu ştanţele .

b. decuparea constă în decuparea completă a unor părţi din material ,după un contur închis ,partea rămasă constituind deşeul .decuparea se execută pe prese cu ajutorul ştanţelor de decupat .

c. perforarea constă în separarea completă a unor părţi din material după un contur închis ,partea desprinsă constituind deşeul .Operaţia de decupare şi cea de perforare se pot executa simultan .

d. tunderea constă în separarea surplusului de material de la marginea piesei ambutisate .Se execută cu ajutorul unor ştanţe speciale

2. Operaţii de deformare .Sunt foarte variate vom prezenta doar cîteva .

a. îndoirea urmăreşte transformarea semifabricatelor plane în piese curbe sau îndreptare curburi pieselor .Operaţia de îndoire se execută cu ajutorul matriţelor de îndoire .

b. profilarea constă în transformarea semifabricatelor plane în piese curbe prin îndoirea acestora pe muchii sau generatoare paralele între ele şi paralele cu muchia lor longitudinală .

c. îndreptare constă în aducerea unei piese curbe la forma rectilinie sau plană .

d. bordurarea constă în prelucrarea prin deformare a margini exterioare a unei piese pentru a se obţine o margine de racordare sau întărirea marginilor .

e. fasonarea cuprinde operaţiile prin care se modifică forma piesei sau a semifabricatului ,grosimea materialului rămînînd constantă

f. ambutisarea este o operaţie de deformare plastică care se execută în matriţe cu acţiune simplă şi cu acţiune dublă directă sau inversă .În funcţie de natura materialului ,de forma şi dimensiunile pieselor ,ambutisare poate fii executată dintr-o singură sau mai multe operaţii .Pentru reducera frecării de contact dintre suprafeţele piesei ,ale matriţei şi ale inelului de strîngere ,se folosesc lubrifianţi.Pentru deformarea tablelor subţiri din aliaje de aluminiu sau din magneziu şi a tablelor din oţel inoxidabil ,se aplică ambutisarea cu cauciuc sau ambutisare hidraulică .-

Operaţii principale de fasonare :

a. reliefare constă în scoatere în relief a unor înscripţii sau desene ,fără modificarea grosimii materialuli

b. gîtuirea urmăreşte micşorarea secţiuni transversale a barelor ,ţevilor sau a pieselor realizate prin ambutisare .

c. umflarea este prelucrarea de deformare executată cu scopul de a mării dimensiunile transversale spre fundul unei piese cave .

d. evazarea constă în marirea progresivă a diametrului interior al une ţevi sau al unei piese cave . e. formarea cuprinde operaţiile care urmăresc modificarea semifabricatului prin deformare de volum (se aplică numai pieselor din materiale cu plasticitate mare .

f. ansamblarea cuprinde operaţiile prin care se realizează îmbinarea diferitelor piese folosind presele . – dintre operaţiile de ansamblare amintim fălţuirea care este o operaţie de deformare prin care se realizează ansamblare marginilor a două table sau a două piese prin îndoirea acestora .

Controlul pieselor preasate la rece

Piesele obţinute prin prelucrare la rece pot avea un înalt grad de precizie ,dacă ştanţele şi matriţele au fost executate corect .Piesele prelucrate la rece se controlează cu mijloace universale de control şi cu şabloane .

O atenţie deosebită trebuie acordată verificări materialului presat ,nu trbuie să aibă ondulaţii sau fisuri .Cauzele pot fii : material necorespunzător ,matriţă executată incorect sau reglajul maşini executat defectuos .

Măsuri de tehnica securităţii muncii

La operaţiile de presare au loc cele mai fregvente accidente ,care constau în general în prinderea mîinilor muncitorului între poanson şi inelui matriţei şi ,mai rar , între părţile rotative ale maşinii.

Aceste accidente se datoresc următoarelor cauze:

-- pornirea neaşteptată a maşini datorită acţionări din greşeală a manetei sau a pedalei de pornire ;

-- itroducerea sau scoaterea piesei în timp ce presa lucrează;

-- pornirea presei de către conducătorul maşinii ,fără a se asigura ca ajutorul a scos mîinile de sub culisor (în cazul în care presa este deservită de doi sau mai mulţi muncitori )

Pentru prevenirea pornirii neaşteptate ,pedala trebuie prevăzută cu apărătoare superioare sau laterale .Introducerea sau scoaterea piesei la presele care lucrează continuu se va face numai cu penseta de prindere ,iar culisorul trebuie să fie prevăut cu ecrane de protecţie .

Pentru a se evita eventualele accidente presele sunt prevăzute cu dublă acţiune ,astfel încît muncitorul să fie ocupat cu ambele mîini atunci cînd porneşte maşina .

La operaţiile de tăiere se folosesc mănuşi de protecţie

ENERGIA EOLIANA -FIZICA(LICEU)

2012-02-12T00:41:00.000+02:00

Energia eoliană este energia vântului, o formă de energie regenerabilă. La început energia vântului era transformată în energie mecanică. Ea a fost folosită de la începuturile umanitătii ca mijloc de propulsie pe apă pentru diverse ambarcatiuni iar ceva mai târziu ca energie pentru morile de vânt. Morile de vânt au fost folosite începând cu sec al 7-lea î.Hr de persi pentru măcinarea grăuntelor. Morile de vânt europene, construite începând cu sec al 12-lea în Anglia si Franta, au fost folosite atăt pentru măcinarea de boabe cât si pentru tăierea bustenilor, măruntirea tutunului, confectionarea hârtiei, presarea semintelor de in pentru ulei si măcinarea de piatră pentru vopselele de pictat. Ele au evoluat ca putere de la 25-30 KW la început până la 1500 KW (anul 1988), devenind în acelasi timp si loc de depozitare a materialelor prelucrate. Morile de vânt americane pentru ferme erau ideale pentru pomparea de apă de la mare adâncime. Turbinele eoliene moderne transformă energia vântului în energie electrică producând între 50-60 KW (diametre de elice începând cu 1m)-2-3MW putere (diametre de 60-100m), cele mai multe generând între 500-1500 KW. Puterea vântului este folosită si în activităti recreative precum windsurfing-ul. La sfârsitul anului 2010, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 194 400 MW. Toate turbinele de pe glob pot genera 430 Terawatioră/an, echivalentul a 2,5% din consumul mondial de energie. Industria vântului implică o circulatie a mărfurilor de 40 miliarde euro si lucrează în ea 670 000 persoane în întreaga lume.
Tările cu cea mai mare capacitate instalată în ferme eoliene sunt China, Statele Unite, Germania si Spania. La începutul anului 2011, ponderea energiei eoliene, în totalul consumului intern era de 24% în Danemarca, 14% în Spania si Portugalia, circa 10% în Irlanda si Germania, 5,3% la nivelul UE; procentul este de 3% în România la începutul anului 2012. La aceeasi dată în România existau peste o mie de turbine eoliene, jumătate dintre ele fiind în Dobrogea.

Morile de vânt persane

Morile de vânt persane aveau palete făcute din mănunchiuri de trestie, care se învârteau în jurul unei axe verticale si erau folosite la măcinarea grăuntelor. Ele au început să fie folosite de persi din secolul al VII-lea î.Hr

Morile de vânt medievale europene

Primele mori de vânt din Europa au fost construite în sec al 12-lea în nordul Frantei si în sudul Angliei, ele s-au răspândit apoi în Belgia, Germania si Danemarca. În Olanda ele au fost folosite pentru a drena (asana) zonele mlăstinoase pentru a le face locuibile de către Jan Leegwater si inginerii danezi care i-au urmat.

Morile de vânt europene erau folosite atât la măcinarea grăuntelor cât si la tăierea bustenilor, măruntirea tutunului, confectionarea hârtiei, presarea semintelor de in pentru ulei si măcinarea de piatră pentru vopselele de pictat.

Europenii au dezvoltat mori de vânt cu rotoare care se învârteau în jurul unor axe orizontale, spre deosebire de persi care mergeau pe principiul unor axe verticale.

Morile de vânt europene tipice aveau patru palete, unele aveau cinci si ocazional mai existau si cu sase. Treptat multe din aceste mori de vânt europene au ajuns să aibă două sau trei nivele interioare unde bunurile (grăuntele, vopseaua, tutunul) puteau fi stocate.

La început morile de vânt europene erau capabile de a produce 25-30 kW de putere mecanică dar la momentul de vârf al evolutiei lor, sfârsitul sec al 19-lea, ele au ajuns să producă aproximativ 1500 MW. Acest nivel nu a fost depăsit până în 1998

Morile de vânt americane pentru ferme

Morile de vânt americane pentru ferme se foloseau pentru pomparea de apă de la mare adâncime, fiind folosite în agricultura americană în vestul Statelor Unite.
Eficienta rotorului s-a dublat gratie îmbunătătirilor paletelor- acum din metal- realizate de inginerul american Thomas Perry, la sfârsitul anilor 1800. Omul de afaceri american La Verne Noyes a construit cea mai de succes moară de vânt pentru ferme, Aermotorul, gratie unor palete de metal foarte speciale. Aceasta s-a dovedit asa eficientă încât a revolutionat morile de vânt pentru ferme si se foloseste si în zilele noastre.
Morile de vânt americane au rămas memorabile prin siguranta si eficienta lor în capacitatea de a pompa apă de la mare adâncime. Totusi ele produc aproximativ o zecime din puterea unei turbine eoliene echivalente ca mărime. Astfel ele nu sunt potrivite pentru generarea de electricitate.
Morile de vânt pentru ferme au fost în vogă în prima parte a sec. al 20-lea. Mai mult de 1 milion de asemenea mori sunt încă în functiune în lume.
Între 1850- 1970 au fost construite peste 6 milioane în Statele Unite.

Turbinele eoliene moderne

Dorinta de electrificare a gospodăriilor de-a lungul Great Plains din anii 30 a impulsionat dezvoltarea de turbine eoliene battery-charging. Asa-numitele windchargers au premers turbinelor eoliene cu cu 2 sau trei palete actuale, folosite pentru furnizarea de electricitate pentru resedintele îndepărtate si pentru a asigura electricitate satelor din tările în curs de dezvoltare.

Criza petrolului din anii 1970 a fost un stimulent pentru preocupările de valorificare a energie eoliene ca o sursă verde, alternativă de electricitate. Turbinele de vânt uzuale moderne generează între 250-300KW putere, aproape de 10 ori mai mult ca turbinele traditionale europene de aceeasi mărime.

Aspecte tehnico-ecologice

Mărimea turbinelor eoliene

Turbinele eoliene pot fi împărtite arbitrar în trei clase: mici, medii si mari. Turbinele eoliene mici sunt capabile de generarea a 50-60 KW putere si folosesc rotoare cu diametru între 1-15 m. Se folosesc în principal în zone îndepărtate, unde există un necesar de energie electrică dar sursele traditionale de electricitate sunt scumpe sau nesigure.Unele mici turbine sunt asa compacte încât pot fi cărate în locatii îndepărtate pe spatele calului.
Cele mai multe dispozitive eoliene sunt turbinele de dimensiune medie. Acestea folosesc rotoare care au diametre între 15-60 m si au o capacitate între 50-1500 KW. Cele mai multe turbine comerciale generează o capacitate între 500KW-1500KW.
Turbinele eoliene mari au rotoare care măsoară diametre între 60-100 m si sunt capabile de a genera 2-3 MW putere. S-a dovedit în practică că aceste turbine mastodont sunt mai putin economice si mai putin sigure în raport cu cele de dimensiune medie. În 2010 cea mai mare fermă eoliană din lume era Roscoe Wind Farm in Texas, care producea 781 MW. Prin comparatie o uzină de cărbune generează în medie 550 MW. Turbinele eoliene mari produc până la 1,8 MW si pot avea o paletă de peste 40 m, ele fiind plasate pe turnuri de 80 m.
Unele turbine pot produce 5 MW, desi aceasta necesită o viteză a vântului de aproximativ 5,5 m/s, sau 20 de kilometri pe oră. Putine zone pe pământ au aceste viteze ale vântului, dar vânturi mai puternice se pot găsi la altitudini mai mari si în zone oceanice.

Siguranta energiei eoliene

Energia eoliană este o energie curată si regenerabilă dar este intermitentă, având variatii în timpul zilei si al anotimpului, si chiar de la un an la altul. turbinele eoliene operează cam cam 60% din an în regiunile mcu vânt. Prin comparatie, uzinele de cărbune operează la circa 75-85% din întreaga capacitate.
În cazurile în care turbinele eoliene sunt conectate la mari retele de electricitate, caracterul intermitent al energiei eoliene nu afectează consumatorii. Zilele fără vânt sunt compensate prin alte surse de energie cum ar fi uzinele de cărbune sau uzinele hidroelectrice care sunt conectate la retea.
Oamenii care locuiesc în locuri îndepărtate si care folosesc electricitatea de la turbinele eoliene utilizează adesea baterii sau generatoare de rezervă pentru asigurarea energiei în timpul perioadelor fără suficient vânt.
Cele mai multe turbine eoliene comerciale sunt offline (pentru întretinere sau reparatii) mai putin de 3 % din timp, fiind, asadar, la fel de sigure ca si uzinele conventionale de energie.
Turbinele eoliene au reputatia de a fi longevive. Multe turbine produc energie de la începutul anilor 80. Multe mori de vânt de fermă americane sunt folosite de generatii întregi. Unele mori de vânt traditionale europene ating venerabila vârstă de 300 de ani.

Fundamentul energiei eoliene moderne

Fermă eoliană de turbine de 5 MW, Estinnes, Belgia

Vânturile se formează deorece soarele nu încălzeste Pământul uniform, fapt care creează miscări de aer. Energia cinetică din vânt poate fi folosită pentru a roti niste turbine, care sunt capabile de a genera electricitate.

Cresterea ponderii energiei eoliene în lume

Energia eoliană este folosită extensiv în ziua de astăzi, si turbine noi de vânt se construiesc în toată lumea, energia eoliană fiind sursa de energie cu cea mai rapidă crestere în ultimii ani.În ultimii 10 ani, utilizarea energiei eoliene a consemnat un progres deosebit. Astfel, între 1995 – 2005, rata anuală de crestere a fost de cca 30%, conducând la o putere instalată totală nouă de 32.000 MW, adică dublu decât în domeniul energiei nucleare din aceeasi perioadă.
Majoritatea turbinelor produc energie peste 25 % din timp, acest procent crescând iarna, când vânturile sunt mai puternice.

Potentialul mondial al energiei eoliene

Cea mai mare parte din ferma eoliană de 619 MW San Gorgonio Pass Wind Farm, a patra cea mai mare fermă eoliană din Statele Unite, la capătul vestic al Coachella Valley, California

Se crede că potentialul tehnic mondial al energiei eoliene poate să asigure de cinci ori mai multă energie decât este consumată acum. Acest nivel de exploatare ar necesita 12,7 % din suprafata Pământului (excluzând oceanele) să fie acoperite de parcuri de turbine, presupunând că terenul ar fi acoperit cu 6 turbine mari de vânt pe kilometru pătrat. Aceste cifre nu iau în considerare îmbunătătirea randamentului turbinelor si a solutiilor tehnice utilizate

Top tări energie eoliană

Turbine eoliene lângă Copenhaga, Danemarca

China a ajuns lider mondial în ceea ce priveste capacitatea instalată în ferme eoliene, devansând Statele Unite, potrivit unui raport al Wind Energy Association (Asociatia Energiei Eoliene-nr) si citat de Reuters, la 11 iunie 2011. La această dată China a ajuns la circa 45.000 MW instalati în mori de vânt, după ce în 2010 a adăugat 18.900 MW. În SUA s-au adăugat doar 5.116 MW iar totalul a ajuns la 40.000 MW, de ajuns cât să furnizeze energie pentru 10 milioane de locuinte.În 2009 Statele Unite devansase Germania la productia de energie eoliană.În lume cele mai mari producătoare de energie eoliană sunt: China (44 7333MW), Statele Unite (40 180MW), Germania (27 215MW), Spania (20 776MW), India (13065 MW), Italia (5797MW), Franta (5560MW), Marea Britanie (5203MW), Canada (4008MW), Danemarca (3734MW).

Cea mai mare fermă eoliană din lume (2010) este The Roscoe Wind Complex, cu o capacitate de 781 MW, capabilă de a oferi electricitate pentru 230 000 gospodării. Ea are 627 turbine, a costat 1 miliard de dolari, constructia ei a început în 2007 si se întinde pe 100 000 acri de teren

Energia eoliană în Europa

Desi încă o sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea tărilor, productia energiei eoliene a crescut practic de cinci ori între 1999 si 2006, ajungându-se ca, în unele tări, ponderea energiei eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ: Danemarca (23%), Spania (8%), Germania (6%).Ponderea energiei eoliene, în totalul consumului intern era, la începutul anului 2011, de 24% în Danemarca, 14% în Spania si Portugalia, circa 10% în Irlanda si Germania si 5,3% la nivelul UE, iar în România de numai 1,6%.

La nivelul Uniunii Europene, capacitatea totală de productie energetică a turbinelor eoliene era la finele anului 2010 de 84.074 MW. Potrivit datelor de la finele anului 2010 Germania are cea mai mare capacitate de productie de energie eoliană din UE, de 27.214 MW, urmată de Spania, cu 20.676 MW, iar apoi, la mare distantă, de Italia (5.797 MW) si Franta (5.660 MW).

În martie 2011, energia eoliană a devenit, pentru prima dată, tehnologia cu cea mai mare productie electrică din Spania, potrivit Retelei Electrice din Spania (REE), cu 21 % din totalul cererii de electricitate din Spania. Pe locurile următore: energia nucleară (19%), energia hidraulică (17,3%), ciclurile combinate (17,2%), termocentralele pe cărbune (12,9%) si energia solară (2,6%). Multumită aportului energiei eoline, s-a evitat importarea de hidrocarburi în valoare de 250 de milioane de euro si emisia de 1,7 milioane de tone de CO2, adică echivalentul plantării a 850.000 de copaci.

În anul 2011, pentru constructia unei capacităti de productie energetice eoliene de 1 MW, este necesară o investitie de 1,5 – 1,7 milioane de euro.

În prezent, parcul eolian Whitelee din Scotia este cel mai mare parc eolian terestru din Europa.

Energia eoliană în România

În sectorul eolian din România au investit CEZ (Cehia), ENEL (Italia), Energias de Portugal (Portugalia) si Iberdrola Renovables (Spania)
CEZ a instalat 115 turbine la Fântânele, 90 dintre ele fiind deja legate la reteaua natională de energie electrică. Eolienele au cca 100 m înăltime. Turbinele pentru parcul eolian construit de CEZ sunt livrate de către gigantul industrial american General Electric.
Energias de Portugal (Portugalia), al treilea cel mai mare investitor în energie eoliană la nivel mondial, a terminat constructia unui parc eolian de 69 MW la Cernavodă, în mai 2011. Energia poate alimenta 70 000 de gospodării si a costat 200 milioane de dolari. La această dată în Dobrogea sunt construite deja parcuri eoliene care însumează 600MW.
în 2009 erau instalati doar 14 MW. În 2010, în centralele eoliene erau instalati în total 462 MW. România a ajuns, în 2011, la 850 MW instalati în total în eolian (adică o putere mai mare decât cea a unui reactor nuclear de la Cernavodă). Un MW instalat costă 1,6 milioane de euro.
La începutul anului 2012, în Dobrogea există peste 500 de turbine eoliene. Cehii de la CEZ, portughezii de la EDP sau italienii de la Enel au investit în energie eoliană în Dobrogea.
În România, la începutul anului 2012, există peste 1000 de turbine eoliene care produc 3% din totalul de energie. Investitiile în eoliene au creat până acum 1000 de locuri de muncă.
Eolienele din România produc, în medie 150 - 200 de megawati-oră. Costul energie eoliene este de 170 de euro pe megawatt/oră, de aproape trei ori mai mult fată de energia produsă de hidrocentrale. Potrivit hărtii energiei "verzi", potentialul României cuprinde 65% biomasă, 17% energie eoliană, 12% energie solară, 4% microhidrocentrale, 1% voltaic + 1% geotermal. În România, cu exceptia zonelor montane, unde conditiile meteorologice dificile fac groaie instalarea si întretinerea agregatelor eoliene, viteze egale sau superioare nivelului de 4 m/s se regăsesc în Podisul Central Moldovenesc si în Dobrogea. Litoralul prezintă si el potential energetic deoarece în această parte a tării viteza medie anuală a vântului întrece pragul de 4 m/s. În zona litoralului, pe termen scurt si mediu, potentialul energetic eolian amenajabil este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de energie electrică de 4.500 GWh/an.
Pe baza evaluării si interpretării datelor înregistrate, în România se pot monta instalatii eoliene cu o capacitate de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică de aproape 23 000 GWh/an. Potrivit unui studiu al Erste Group, potentialul eolian al tării, estimat la 14.000 de MW, este cel mai mare din sud-estul Europei si al doilea din Europa.
Transelectrica a avertizat că în sistemul national pot fi preluate turbine eoliene de maximum 4.000 de MW, în contextul în care a primit cereri de racord la retea pentru proiecte de peste 30.000 de MW, din care 8.000 de MW au deja contracte semnate.

Comparatii cu alte resurse energetice

Avantaje

În contextul actual, caracterizat de cresterea alarmantă a poluării cauzate de producerea energiei din arderea combustibililor fosili, devine din ce în ce mai importantă reducerea dependentei de acesti combustibili.
Energia eoliană s-a dovedit deja a fi o solutie foarte bună la problema energetică globală.^[35] Utilizarea resurselor regenerabile se adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul particular de generare reformulează si modelul de dezvoltare, prin descentralizarea surselor. Energia eoliană în special este printre formele de energie regenerabilă care se pretează aplicatiilor la scară redusă.

Principalul avantaj al energiei eoliene este emisia zero de substante poluante si gaze cu efect de seră, datorită faptului că nu se ard combustibili.

Nu se produc deseuri. Producerea de energie eoliană nu implică producerea nici unui fel de deseuri.

Costuri reduse pe unitate de energie produsă. Costul energiei electrice produse în centralele eoliene moderne a scăzut substantial în ultimii ani, ajungând în S.U.A. să fie chiar mai mici decât în cazul energiei generate din combustibili, chiar dacă nu se iau în considerare externalitătile negative inerente utilizării combustibililor clasici.^[36][37][38]

În 2004 pretul energiei eoliene ajunsese deja la o cincime fată de cel din anii 1980, iar previziunile sunt de continuare a scăderii acestora deoarece se pun în functiuni tot mai multe unităti eoliene cu putere instalată de mai multi megawati.

· Costuri reduse de scoatere din functiune. Spre deosebire de centralele nucleare, de exemplu, unde costurile de scoatere din functiune pot fi de câteva ori mai mari decât costurile centralei , în cazul generatoarelor eoliene, costurile de scoatere din functiune, la capătul perioadei normale de functionare, sunt minime, acestea putând fi integral reciclate.

Dezavantaje

Fermă de energie eoliană în Tarifa, Spania

Principalele dezavantaje sunt: resursa energetică relativ limitată, inconstanta datorată variatiei vitezei vântului si numărului redus de amplasamente posibile. Putine locuri pe Pământ oferă posibilitatea producerii a suficientă electricitate folosind energia vântului.La început, un important dezavantaj al productiei de energie eoliană a fost pretul destul de mare de producere a energiei si fiabilitatea relativ redusă a turbinelor. În ultimii 25 de ani, eficacitatea energetică s-a dublat, costul unui kWh produs scăzând de la 0,7 euro la circa 0,32 euro în prezent. Un alt dezavantaj este si "poluarea vizuală" - adică faptul că au o aparitie neplăcută - iar altul ar fi faptul că produc "poluare sonoră" (sunt prea gălăgioase). De asemenea, se afirmă că turbinele afectează mediul si ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări si necesitând terenuri mari virane pentru instalarea lor^.Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au o aparitie atractivă stilizată, că masinile omoară mai multe păsări pe an decât turbinele si că alte surse de energie, precum cărbunele, sunt cu mult mai dăunătoare pentru mediu, deoarece creează poluare si duc la efectul de seră

De asemenea, există un risc mare de distrugere în cazul furtunilor.

Energie eoliană

Puterea eoliană instalată si predictii pe 1997-2010, Sursa: World Wind Energy Association

Energia eoliană este o sursă de energie regenerabilă generată din puterea vântului. La sfârsitul anului 2006, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 73 904 MW, acestea producând ceva mai mult de 1 % din necesarul mondial de energie electrică.
Desi încă o sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea tărilor, productia energiei eoliene a crescut practic de cinci ori între 1999 si 2006, ajungându-se ca, în unele tări, ponderea energiei eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ: Danemarca (23%), Spania (8%), Germania (6%).
Vânturile se formează deorece soarele nu încălzeste Pământul uniform, fapt care creează miscări de aer. Energia cinetică din vânt poate fi folosită pentru a roti niste turbine, care sunt capabile de a genera electricitate. Unele turbine pot produce 5MW, desi aceasta necesită o viteză a vântului de aproximativ 5.5m/s, sau 20km/h. Putine zone pe pământ au aceste viteze ale vântului, dar vânturi mai puternice se pot găsi la altitudini mai mari si în zone oceanice.
Energia eoliană este folosită extensiv în ziua de astăzi, si turbine noi de vânt se construiesc în toată lumea, energia eoliană fiind sursa de energie cu cea mai rapidă crestere în ultimii ani. Majoritatea turbinelor produc energie peste 25% din timp, acest procent crescând iarna, când vânturile sunt mai puternice.
Se crede că potentialul tehnic mondial al energiei eoliene poate să asigure de cinci ori mai multă energie decât este consumată acum. Acest nivel de exploatare ar necesita 12,7 % din suprafată Pământul (excluzând oceanele) să fie acoperite de parcuri de turbine, presupunând că terenul ar fi acoperit cu 6 turbine mari de vânt pe kilometru pătrat. Aceste cifre nu iau în considerare îmbunătătirea randamentului turbinelor si a solutiilor tehnice utilizate.

Avantaje

În contextul actual, caracterizat de cresterea alarmantă a poluării cauzate de producerea energiei din arderea combustibililor fosili, devine din ce în ce mai importantă reducerea dependentei de acesti combustibili.
Energia eoliană s-a dovedit deja a fi o solutie foarte bună la problema energetică globală. Utilizarea resurselor regenerabile se adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul particular de generare reformulează si modelul de dezvoltare, prin descentralizarea surselor. Energia eoliană în special este printre formele de energie regenerabilă care se pretează aplicatiilor la scară redusă.

Principalul avantaj al energiei eoliene este emisia zero de substante poluante si gaze cu efect de seră, datorită faptului că nu se ard combustibili.

Nu se produc deseuri. Producerea de energie eoliană nu implică producerea nici unui fel de deseuri.

Costuri reduse pe unitate de energie produsă. Costul energiei electrice produse în centralele eoliene moderne a scăzut substantial în ultimii ani, ajungând în S.U.A. să fie chiar mai mici decât în cazul energiei generate din combustibili, chiar dacă nu se iau în considerare externalitătile negative inerente utilizării combustibililor clasici.

Costuri reduse de scoatere din functiune. Spre deosebire de centralele nucleare, de exemplu, unde costurile de scoatere din functiune pot fi de câteva ori mai mari decât costurile centralei}}, în cazul generatoarelor eoliene, costurile de scoatere din functiune, la capătul perioadei normale de functionare, sunt minime, acestea putând fi integral reciclate.

Dezavantaje

Principalele dezavantaje sunt resursa energetică relativ limitată, inconstanta datorită variatiei vitezei vântului si numărului redus de amplasamente posibile. Putine locuri pe Pământ oferă posibilitatea producerii a suficientă electricitate folosind energia vântului.
La început, un important dezavantaj al productiei de energie eoliană a fost pretul destul de mare de producere a energiei si fiabilitatea relativ redusă a turbinelor. În ultimii ani, însă, pretul de productie pe unitate de energie electrică a scăzut drastic, ajungând, prin îmbunătătirea parametrilor tehnici ai turbinelor, la cifre de ordinul 3-4 eurocenti pe kilowatt oră.
Un alt dezavantaj este si "poluarea vizuală" - adică, au o aparitie neplăcută - si de asemenea produc "poluare sonoră" (sunt prea gălăgioase). De asemenea, se afirmă că turbinele afectează mediul si ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări si necesitând terenuri mari virane pentru instalarea lor. Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au o aparitie atractivă stilizată, că masinile omoară mai multe păsări pe an decât turbinele si că alte surse de energie, precum generarea de electricitate folosind cărbunele, sunt cu mult mai dăunătoare pentru mediu, deoarece creează poluare si duc la efectul de seră.
Un alt dezavantaj este riscul mare de distrugere în cazul furtunilor, dacă viteza vântului depăseste limitele admise la proiectare.