RepublicaPloiesti.net

Un fel de sfarsit

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Mon, 11 Jul 2011 20:09:00 +0000

Proiectul RepublicaPloiesti.net intra in pauza pe perioada nedeterminata.

Multumiri tuturor celor care au sprijinit aceasta initiativa.

Toate comentariile viitoare vor fi aprobate, dar nu vor mai primi raspuns.

Gradina publica

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Thu, 23 Jun 2011 19:29:00 +0000

Si a venit timpul si pentru ultimul articol din seria dedicata Bulevardului. Daca am vazut istoria zonei din sudul acestei artere, de data aceasta ne vom opri asupra capatului dinspre nord al strazii.

Gradina Publica (1897 - 1936)

La sfarsitul secolului XIX, realizarea Bulevardului Independentei se apropia de sfarsit, iar autoritatile luau in discutie amenajarea zonei dintre Piata Unirii si noua strada care lega centrul urbei de Gara de Sud. Spatiul-problema era un teren nesistematizat din fata Palatului Bailor Comunale, care purta numele de Piata Lemnelor dupa numele targului care avea loc acolo. Solutia adoptata a fost cea a crearii unei Gradini Publice, mai ales ca in partea centrala a orasului nu exista la acea vreme un spatiu verde al orasului.

O reconstituire a amplasamentului Gradinii Publice in spatiul de azi al Ploiestilor (prin Virtual Earth)

Spatiul a fost delimitat cu un gard din fier forjat, s-au plantat copaci, s-au instalat banci, iar in centrul gradinii a fost amplasata statuia din bronz a lui Atlas, care tine in spate un bazin din care apa tasnea prin 6 tevi in bazinul de la baza sa.

Statuia lui Atlas

Gradina publica - 1924

Prin infatisarea sa foarte masculina, dar si prin nuditatea lui Atlas, acest monument a devenit subiect de glume la vremea respectiva. Cu toate ca nu am gasit nicaieri vreo confirmare a acestei povesti, ar fi de amintit miza politica a lui statuii: cand liberalii castigau alegerilor, Atlas era intors cu fundul spre casele liderilor conservatori, iar rolurile se inversau, statuia isi schimba din nou pozitia.

Gradina Publica - 1913 (in spate Palatul Bailor Municipale)

Gradina a fost inaugurata in 1897 si reprezenta practic o insula. Bulevardul se bifurca in dreptul ei, partea stanga urmand cursul de azi al Bulevardului Republicii, iar cea dreapta trecea prin fata Palatului Bailor, si ajungea exact unde strada Lipscani si strada Franceza intrau in Piata Unirii. Locul a devenit repede o zona atractiva pentru locuitorii orasului, fiind usor asimilata in peisajul urban.

Poezie aparuta in presa ploieasteana, in 1905, dedicata Gradinii Publice

Totusi, in perioada interbelica traficul auto s-a amplificat, iar gradina stanjenea circulatia autovehiculelor. Cu toate acestea, locuitorii se declarau impotriva desfiintarii Gradinii Publice. In fata unei asemenea opozitii, Primaria a reactionat intr-un mod inedit. In martie 1936, intr-o singura noapte, toata zona a fost curatata: gardul si bancile scoase, copacii taiati, monumentul mutat, iar terenul nivelat. Din nou, protestele au fost foarte ample, insa autoritatile au mers mai departe si, dupa ce au largit spatiul carosabil, in locul vechii gradini s-a amenajat un squar, dupa planurile arhitectului P. Popovici. Pe 25 aprilie, a fost inaugurat bustul de bronz al politicianului liberal I.G.Duca (opera sculptorului Dimitrie Onofrei), asasinat in 1933 pe peronul garii din Sinaia, iar squarul a primit numele fostului ministrul al afacerilor externe.

Bustul lui I.G.Duca - 1937 (in spate se vad Palatul Bailor si Palatul Administratiei Financiare)

Squarul I.G.Duca - 1939 (sursa: Eugen Pavelet) - Vedere din dreptul Postei Centrale. Toate casele de pe partea dreapta au fost demolate (inclusiv cea din dreapta, una din putinele cladiri in stil neo-gotic din Ploiesti); imediat dupa imobilul modernist (a 3a cladire) era intersectia cu strada Golesti, azi infundata prin constructia blocurilor comuniste. Silueta masiva din plan indepartat-dreapta este Casa Corpului Didactic, mult mai cunoscuta drept Cinema Tineretului

O imagine luata aproximativ din acelasi loc - anii 80

Squarul I.G.Duca si Palatul Bailor - 1939 (sursa: Eugen Pavelet); urmand sirul de cladiri spre stanga, se ajungea in Piata Unirii

Mobilierul urban si monumentul lui Atlas au fost mutate intr-o zona relativ periferica a orasului, langa Obor, in apropierea barierei Bucov. Noul parc a fost inaugurat pe 8 iunie 1936, sub numele de Parcul Strajerilor (in cinstea organizatie de tineret patronata de Regele Carol al II-lea). Astazi, nu se mai pastreaza nicio urma a acestui parc, iar monumentul lui Atlas ar fi disparut undeva in anii `70.

Parcul Strajerilor, astazi o anexa a Oborului

Noul squar avea sa treaca prin transformari in scurta vreme. O data cu venirea la putere a Miscarii Legionare, bustul lui Duca a disparut (politicianul liberal dusese o campanie anti-gardista, ceea ce a dus la impuscarea sa de catre 3 legionari), iar locul sau a ramas gol. Totusi, la colturile squarului dinspre Bulevard si dinspre Piata Unirii existau doua vase cu mozaic - unul dintre ele exista si azi, izolat in fostul Obor, actuala Piata Prof. Arh. Toma T. Socolescu.

Vasul interbelic - fotografiat in 2011

Mozaicul vechi

O data cu venirea comunistilor la putere, in locul gol a fost amplasat bustul de bronz al lui Stefan Gheorghiu, fost militant socialist din Ploiesti, mort in 1914 si transformat apoi intr-un simbol al comunistilor din Romania.

Bustul lui Stefan Gheorghiu

Practic squarul era inclus in Piata Stalin (fosta Piata Unirii, zona din fata Primariei); fotografia este luata undeva in 1955, deoarece casele-ruina din fata Sfatului Orasenescu (cum se numea Primaria in perioada comunista) fusesera demolate (inclusiv imobilul Hora Taraneasca)

Squarul isi traia insa ultimii ani ai existentei sale. O data cu sistematizarea din 1959, toata zona a fost nivelata, strazile reconfigurate sau eliminate, iar cladirile din jur demolate si inlocuite cu blocuri anoste. Bustul lui Stefan Gheorghiu a fost mutat intr-o alta locatie.

Imagine de la mijlocul anilor 60, cand urmele vechiului oras fusesera inlaturate pentru a se construi un oras al oamenilor muncii

Am vazut in ultima vreme evolutia zonei de sud a orasului, de la aparitia Garii de Sud, apoi trasarea Bulevardului, amplasarea Monumentului Vanatorilor la rondul I, proiectarea unui tunel subteran, si acum amenajarea Gradinii Publice. Seria de articole pe aceasta tema s-a incheiat, iar de zilele viitoare vom reveni la vremuri ceva mai apropiate de noi si vom vorbi despre cladiri care mai exista si azi. Intre timp, puteti urmari proiectul RepublicaPloiesti pe Facebook.

Sursa: Paul Popescu - Memoria Zidurilor, ziarul Prahova; Eugen Pavelet - Ploestii de eri... Ploiestii de azi;

Monumentul Vanatorilor

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Fri, 20 May 2011 19:00:00 +0000

Pentru a continua seria de articole despre zona de sud a orasului (puteti citi aici despre Gara de Sud, Bulevardul Independentei si Proiectul pasajului subteran), ne oprim asupra Monumentului Vanatorilor, care este primul monument din tara dedicat soldatilor care au luptat in razboiul din 1877-1878.

Judetul Prahova a dat armatei romane 3 unitati militare care au participat activ la campania de la sud de Dunare: Regimentul 7 Prahova, Regimentul 4 Calarasi si, cel mai cunoscut, Batalionul II Vanatori din Ploiesti. Pentru a cinsti eroismul soldatilor prahoveni din timpul razboiului pentru independenta, in 1890 apare initiativa lui Ion Gr. Sorescu de a ridica un monument dedicat acestora. S-a format un comitet de actiune si s-a inceput strangerea de fonduri prin liste de subscriptie, organizarea de baluri, etc.

Monumentul Vanatorilor - fotografie din 1935

Concursul de proiecte a avut loc in 1892, iar castigatoare a fost ideea sculptorului George Vasilescu. Initial, monumentul trebuia sa fie o columna cu un vultur in partea superioara si un soldat la baza sa, grupul statuar fiind inconjurat de 4 lei.

Proiectul initial al monumentului

Proiectul s-a schimbat pe parcurs, columna fiind inlocuita cu un obelisc de granit, iar leii cu sculpturi in bronz ale soldatilor prahoveni. Pentru realizarea lor, George Vasilescu s-a documentat in Ploiesti asupra uniformelor si armelor de epoca, cerand apoi autoritatilor locale sa ii precizeze unde urma sa fie amplasat monumentul pentru a-l integra cat mai bine in spatiul arhitectural. Statuile celor 4 soldati exista si azi:

Au inceput atunci discutii aprinse in oras despre viitoarea locatie: unii au sugerat ca la primul rond dinspre Gara al Bulevardului ar fi cea mai buna pozitionare, in timp ce alte voci cereau monumentul mult mai aproape de centrul localitatii, in Piata Fructelor, in capatul Bulevardului, in zona din fata Postei din prezent. Totusi, cei mai mult si cei mai influenti au ales rondul I, la mijlocul dintre cele doua locatii amintite anterior.

Monumentul amplasat la rondul I

Inaugurarea trebuia sa aiba loc in 1896, insa partea de granit a monumentului a suferit deteriorari in timpul transportului din Italia, asa ca sculptorul Vasilescu s-a angajat sa repare piesele stricate pe cheltuiala sa. Dezvelirea monumentului a avut loc in 1897, dar nu pe 30 august (cand s-ar fi implinit 20 de ani de la asaltul asupra redutei Grivita 1), ci pe 12 octombrie, intr-un cadru festiv. Au fost prezenti toti politicienii locali, dar si personalitati precum Alex. Candiano-Popescu, Grigore Ion (soldatul care capturase steagul otoman de pe reduta), Nicolae Prusanu (reprezentantul veteranilor) si Regele Carol impreuna cu printul Ferdinand, domnitorul fiind cel care a inaugurat monumentul.

Medalie emisa in cinstea inaugurarii monumentului

Pe cele 4 laturi ale obeliscului au fost montate 4 placi, dintre care cel putin 2 de bronz: una infatiseaza asaltul vanatorilor asupra redutei Grivita, iar cealalta este o alegoria reprezentand-o pe zeita Victoria in mijlocul oamenilor (astazi, cele doua placi se afla pe lateralele obeliscului).

Placa reprezentand asaltul ostasilor prahoveni

Reprezentarea alegorica a zeitei Victoria

A treia placa amintea de momentul inaugurarii si de participantii la acea festivitate, iar pe a patra era scrise o parte din numele celor ce donasera bani pentru constructie. Acestea doua au disparut de-a lungul vremii: ultima in 1899 (la numai 2 ani de la inaugurare!) deoarece autoritatile locale au considerat ca monumentul este meritul tuturor ploiestenilor, nu numai al celor inscrisi, iar cea de-a treia la inceputul perioadei comuniste.

Monumentul Vanatorilor surprins intr-o carte postala, in primii ani de dupa Marea Unire

La rondul cu Monumentul Vanatorilor aveau loc paradele de 10 mai (ziua nationala a Regatului), dar si unele intruniri publice.

Intrunire publica la inceputul secolului XX

Regimentul 32 Mircea, fotografiat in jurul Monumentului Vanatorilor - 1902

In 1916, dupa ce armata germana ocupa Ploiestii, cele doua tunuri turcesti (captura de razboi din 1878) care flancau monumentul au fost demontate si predate otomanilor.

Imagine din 1901 in care se pot observa tunurile otomane (in fundal se vede clopotnita bisericii Sfantul Gheorghe)

La inceputul perioadei interbelice, Nicolae Prusanu, unul dintre ultimii veterani ai razboiului de independenta a inceput o campanie pentru renovarea Monumentului Vanatorilor din Ploiesti. Efortul sau s-a materializat, iar pe 10 mai 1927, Prusanu defila pe Bulevard, trecand pe langa recent renovatul monument. Foarte probabil, cu aceasta ocazie, pe fatadele laterale ale obeliscului de granit s-au montat doua placi de bronz infatisandu-i pe Regele Carol si pe Regina Elisabeta. Tot atunci (sau in anii 30), monumentul a fost inconjurat cu o zona de verdeata si cu un gard de beton de inaltime redusa.

Monumentul si gardul de beton - 1935

Sageata indica unul din basoreliefurile de bronz (probabil cel indicat il infatisa pe Regele Carol)

In timpul bombardamentelor din 1944, monumentul a fost semnificativ avariat, fiind ulterior demontat. Abia pe 23 august 1954, acesta a fost reinaugurat, insa avand o alta locatie: in squarul din fata uzinei 1 Mai, in apropierea vechiului pasaj de deasupra liniilor de cale ferata de langa Gara de Sud. Cele doua bazoreliefuri reprezentand pe Regele Carol si Regina Elisabeta fusesera indepartate. Mai mult decat atat, placa de pe fatada principala, care amintea de festivitatea de inaugurare, si implicit de Rege, a fost inlocuita cu una care vorbea de ”fratia de arme romano-ruse” si de cea de-a 10a aniversare a ”eliberarii patriei noastre de catre glorioasa Armata Sovietica”. De asemenea, nu se mai numea Monumentul Vanatorilor, ci ”un monument simbolizand fratia de arme romîno-rusa”.

Imagine din Flamura Prahovei, din 1954, imediat dupa inaugurare

Monumentul fotografiat in 1975 - in fundal sunt blocurile de pe strada Jianu

Cutremurul din 1977 a afectat la randul sau monumentul, asa ca acestea din urma a trecut printr-un alt proces de renovare, si, cu aceasta ocazie, i-a fost stabilit in 1980 actualul amplasament: in capatul dinspre Gara de Sud al Bulevardului.

In amplasamentul actual, vazut de la o fereastra din blocul Gioconda

Din pacate, Monumentul Vanatorilor si-a pierdut din semnificatia sa si din rolul pentru care a fost gandit. In primul rand, este greu observabil pentru trecatori: privind dinspre Gara de Sud, acesta se pierde intre panourile publicitare si fantana din fata statiei feroviare; privind dinspre statia de autobuze sau dinspre pasajul rutier, silueta sa este absorbita in imensitatea blocului Gioconda (al doilea ca inaltime din Ploiesti).

Monumentul Vanatorilor si Blocul Gioconda

De asemenea, daca treci cu masina prin sensul giratoriu, monumentul pare foarte departat din cauza spatiului verde (in antiteza, cand treci cu masina pe langa Arcul de Triumf din Bucuresti, poti sa ii vezi detaliile, poti sa il simti aproape, fara nicio bariera, integrandu-se in peisajul urban; din pacate, Monumentul Vanatorilor din Ploiesti este pierdut undeva, intr-un spatiu inaccesibil). Readucerea sa la Rondul I, in locul pentru care a fost conceput l-ar putea reintegra in constiinta comunitatii ploiestene (daca statiile de transport in comun ar fi retrase cativa metri, nu s-ar pierde nicio banda de circulatie pe bulevard).

Monumentul Vanatorilor - la locul sau initial, in urma cu un secol

In plus, Monumentul Vanatorilor este astazi intors cu 180 de grade fata de pozitia initiala, ceea ce ii scade din semnificatie. Vulturul din varful monumentului era indreptat spre sud, spre cei care veneau in Ploiesti, fiind o lectie despre trecutul orasului care era oferita nou-venitilor. De asemenea, monumentul era orientat spre sud, deoarece evenimentele la care facea referire se petrecusera in Bulgaria, insa in prezent, acesta este indreptat spre nord.

Unul dintre cele 4 obuze care se afla la baza monumentului, facand parte din decoratia originala a acestuia; in fundal, actuala Gara de Sud

Cu toate neajunsurile sale, Monumentul Vanatorilor din Ploiesti ramane unul din putinele monumente dedicate Razboiului de Independenta.

Vulturul din varful monumentului

Surse: Paul Popescu - Ploiestii si Prahova in vremea dobandirii independentei de stat, ONCE

Tunelul subteran de la Gara

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Sun, 27 Mar 2011 11:23:00 +0000

Perioada interbelica a insemnat pentru Ploiesti o dezvoltare accelerata in special in dezvoltarea sa arhitecturala si urbanistica. Infatisarea localitatii se schimba - apareau cladiri noi in locul caselor vechi si subrede, se ridicau edificii publice impozante si se trasau noi strazi. O problema care a fost in atentia autoritatilor locale in anii 30 a reprezentat-o intrarea in oras dinspre Bucuresti, in special traversarea liniilor de cale ferata de la Gara de Sud si legarea pasajului de Bulevardul Independentei.

Situatia in perioada interbelica, cand un autovehicul care venea fie de pe Calea Bucuresti, fie de pe strada Regina Maria (segment denumit azi Industriei), folosea Podul de Piatra si apoi fie continua pe Regina Maria (azi Democratiei), fie mergea pe Bulevard

Probabil ca la sfarsitul secolului XIX, in spatiul unde astazi este curtea Uzinei 1 Mai, s-a construit un pod de piatra pentru a asigura traficul peste calea ferata. Se asemana cu Podul de lemn, existent si astazi la cateva sute de metri spre vest (avand acelasi rol de a facilita trecerea peste ”drumul de fier”), fiind foarte ingust si cu o panta foarte ridicata, ceea ce cauza numeroase accidente in epoca.

Podul de piatra

Amplasamentul aproximativ al podului de piatra

Asa ca in anii 30 apare proiectul unui tunel subteran care sa treaca pe sub Gara de Sud si sa lege Calea Bucuresti de Bulevardul Independentei asigurand o intrare in Ploiesti demna de un oras prosper si ajuns la un anumit stadiu de dezvoltare. Planul era sa se taie o portiune noua de strada din Bariera Bucuresti care sa mearga drept spre Gara, autovehiculele urmand sa intre in tunel, sa treaca pe sub statia feroviara si sa iasa Piata Garii (exact pe locul unde astazi este fantana arteziana) si sa isi continue drumul pe Bulevard.

Planul tunelului subteran

Sectiune prin tunel

Vedere spre Gara

Iesirea in Bulevard, vazuta din fata Garii. Astazi, locul acesta este fantana arteziana, iar in locul posibilelor case din plan indepartat este statia de transport in comun

Cum ar fi aratat pe harta de azi planul tunelului subteran

Din pacate, proiectul nu s-a mai realizat, deoarece a inceput razboiul si apoi a fost instaurat comunismul. Dezvoltarea orasului a cunoscut o stagnare pana la finalul anilor 50, deoarece orasul inca nu isi revenise deplin dupa distrugerile din 1943-1944, dar si din cauza schimbarilor economice datorate nationalizarii si inlocuirii din functii a numerosi oameni capabili cu comunisti semi-analfabeti si a eforturilor regimului de a-si castiga suportul popular. A existat in 1945 o disputa intre autoritatile locale si reprezentantii CFR, care avea se prelungea deja din 1942. In perioada razboiului, la Bucuresti un serviciu al Ministerului de Interne a realizat un plan care prevedea reconstructia Ploiestilor dupa ce ar fi fost complet sau intr-o proportie foarte mare distrus de eventualele raiduri aeriene. In privinta legaturii dintre Calea Bucuresti si Bulevard, s-a optat pentru mutarea Garii de Sud din axul Bulevardului (probabil spre Podul de Lemn, zona autogarii de azi), iar artera care lega zona de centrul orasului ar fi urmat sa fie prelungita subteran sau suprateran peste liniile de cale ferata. Practic, ar fi fost un drum drept de la Palatul Ghita Ionescu pana la Bariera Bucuresti. In 1942, reprezentantii CFR au fost de acord cu mutarea Garii si construirea unui pasaj auto in locul ei, dar 3 ani mai tarziu, acestia s-au razgandit si au cerut pastrarea Garii in locul sau original. Astfel, rezolvarea traversarii liniilor de cale ferata a fost din nou amanata.

Gara de Sud in perioada comunista, ramasa in axul Bulevardului

O data cu marile demolari din 1956 - 1962 (cand s-au construit toate blocurile P+4E cu caramida aparenta din centrul orasului, fiind demolate numeroase cladiri cu valoare istorica precum Palatul Bailor), traficul auto catre Bucuresti a crescut, iar podul de piatra nu mai putea fi folosit datorita limitelor sale. Cum Gara de Sud tocmai fusese finalizata, cu arhitectura sa comunista, s-a optat pentru solutia propusa de CFR cu aproape 15 ani inainte: un pasaj suprateran in lateralul statiei feroviare. In 1961, noul pod, care preia traficul din Calea Bucuresti si are inspre oras doua iesiri - spre strada Democratiei si, printr-o bucla, spre Bulevard - a fost inaugurat. Podul de piatra, care ajunsese sa afecteze dezvoltarea feroviara a Garii de Sud, a fost demolat abia in 1965.

Noul pod de la Sud, inaugurat in 1961

Imagine luata undeva intre 1961-1965; sageata indica Podul de Piatra care inca nu fusese demolat

Podul de la sud, cu iesirea spre Bulevard

Podul de la sud vazut noaptea

Din pacate, elegantul tunel subteran a ramas la stadiul de proiect. Putea fi totusi unul din simbolurile orasului, dar, din pacate cursul istoriei nu a fost unul favorabil.

Piata Garii in prezent; aici ar fi fost iesirea din tunel, spre centrul orasului

Multumiri lui Armyuser si lui MIonulescu

Bulevardul Independentei

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Sun, 20 Mar 2011 12:59:00 +0000

Bulevardul Independentei nu este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale orasului, dar cu siguranta este unul bine imprimat in constiinta colectiva ploiesteana. Principalul loc de promenada al vremurilor de demult, in ciuda unei reimprospatari cu iz eco, pare astazi la fel ca multe alte locuri istorice ale Ploiestilor sa isi fi pierdut farmecul de odinioara.

Bulevardul privit spre dinspre centru spre gara aproximativ din locul din fata statuii lui Radu Stanian - aproximativ 1895

Construirea Garii de Sud a pus autoritatile ploiestene in fata unei noi necesitati urbanistice: statia feroviara trebuia legata de centrul localitatii printr-o strada demna de statutul unuia dintre cele mai importante orase din tanara tara. Au existat mai multe grupuri care sustineau diferite variante de realizare a acestui deziderat. In 1871, primarul Ioan Philiu a constituit o comisie care avea sa decida traseul noii artere. Dupa indelungate discutii mai mult sau mai putin aprinse, in ianuarie 1872 membrii comisiei s-au urcat in podul Garii de Sud si stabilit pe unde urma sa treaca bulevardul. Terenul era un camp neamenajat care avea avantajul ca nu necesita demolari, iar trasarea strazii se putea face cu un minim de exproprieri.

Sus - planul lui T. Palladi de la 1852; Jos - planul lui Toma N. Socolescu de la 1882;

Ioan Philiu (primar intre 1871-1872)

Bulevardul urma sa porneasca din fata Garii de Sud si sa ajunga in centrul orasului in Piata de lemne (aflata aproximativ pe locul parcului cu statuia lui Nichita Stanescu), avand doua ronduri, denumite mai tarziu ”La Eliseu” (cel dinspre statia feroviara) si ”La Statuie” (cel dinspre nord). Lucrarile au mers destul de incet, din cauza lipsei banilor, a Razboiului de Independenta si a speculei imobiliare. Pana la finalizarea Bulevardului, de la gara se ajungea in centrul orasului folosindu-se Calea Bucuresti (devenita apoi Regina Maria, iar in prezent strada Democratiei).

Bulevardul intr-o zi de iarna (in fundal se vede Gara de Sud)

Planul initial al autoritatilor era trasarea unui bulevard cu spatii verzi pe ambele parti, numai ca acest deziderat s-a realizat numai pana la rondul ”La Statuie”. Pentru ca si in epoca exista specula, unii oameni influenti au aflat mai devreme pe unde aveau sa treaca noua artera, asa ca fie si-au ridicat case, fie au cumparat mai mult teren pe care l-au vandut la suprapret sau au fost expropriati, primind compensatii financiare importante. Un astfel de caz a fost cel al lui Radu Stanian, care a cumparat tot spatiul din jurul Casei Casatoriilor (denumirea corecta este Casa Radu Stanian, dar despre imobil am vorbit in acea plimbare pe Bulevard), cea mai mare parte fiind achizitionata de autoritatile locale, iar pe insula ramasa si-a construit el imobilul propriu. Asadar, unele case de final de secol XIX pe care le-am vazut in plimbarea de pe Bulevard au fost ridicate la limita legalitatii, fara ce azi am numi aviz de urbanism.

Ultima treime a Bulevardului, cea dinspre centru, cu cladiri construite pana ca autoritatile sa amenejeze spatiul (in capatul strazii se vede cupola Primariei)

Bulevardul Independentei a fost finalizat in timpul primarilor C. T. Grigorescu (1877-1883) si Radu Stanian (1883-1888). Initial, strada a fost pavata cu piatra cubica (care azi se mai vede cand apar gauri in stratul de asfalt!) si a fost unul din locurile principale ale modernizarii orasului. Pe marginea strazii s-au plantat castani, s-au montat felinare cu gaz, iar in 1897, la rondul dinspre centru a fost amplasat Monumentul Vanatorilor (cel care este acum la Gara de Sud, dar vom vorbi altadata despre el). Bulevardul a fost unul dintre primele locuri publice, alaturi de Lipscani, strada Franceza si Piata Unirii care au fost iluminate electric (la inceput se ilumina cu niste becuri suspendate deasupra mijlocului strazii). In 1911-1912, cand se faceau planurile pentru montarea liniilor de tramvai, traseul numarul 1 ar fi fost de la Gara, pe Bulevard si pana in Piata Unirii. Tramvaiele ar fi fost aduse direct de la New York, numai ca inceputul Primului Razboi Mondial a amanat aceasta initiativa care in perioada interbelica a fost abandonata.

Monumentul Vanatorilor ar fi putut fi admirat de la geamul tramvaiului care il ocolea si isi continua drumul spre Piata Unirii

Poate datorita umbrei castanilor, Bulevardul a fost locul preferat de plimbare pentru ploiesteni (in special pentru indragostiti) sau pentru a lipsi de la ore, iar aici era cazul baietilor de la Liceul Petru si Pavel din capatul arterei. Tot la Bulevard a aparut si copia ploiesteana a bataii cu flori de la Sosea din Bucuresti, dar moda aceasta a durat de la inceputul secolului XX pana la mijlocul perioadei interebelice. In fiecare duminica, locuitorii orasului ieseau la plimbare, iar Bulevardul devenea la fel de aglomerat precum Calea Victoriei din capitala, mai ales ca existau gradini unde se putea servi bautura si un foisor in care canta fanfara. De asemenea, o parte din trupele de circ care veneau in oras, dadeau reprezentatii tot pe Bulevard (probabil la ronduri).

Bulevardul - in jur de 1900

Si numai de distractie a avut parte Bulevardul Independentei, ci si de numeroase evenimente politice. O data cu montarea Monumentului Vanatorilor, la rondul ”La Statuie” au avut loc numeroase intruniri, in special cu scop comemorativ. Datorita spatiului propice, ceremoniile oficiale aveau lor de-a lungul arterei. In 1906, familia regala a sosit la Ploiesti, iar pe Bulevard a fost instalata o tribuna de unde Regele Carol I a admirat parada trupelor militare, printre care si Regimentul 4 rosiori, in frunte cu viitoarea Regina Maria.

Bulevardul Independentei - perioada interbelica

In perioada comunista, Bulevardul Independentei si-a schimbat denumirea in Bulevardul Gheorghe Gheorghiu - Dej si a devenit principalul loc de desfasurare al paradelor de 1 mai si 23 august. Lumea se aduna la Gara de Sud si parcurgea strada, trecand prin fata tribunei oficiale de la rondul ”La Statuie” (Monumentul Vanatorilor fusese mutat inca din perioada razboiului din locul original).

Tribunal oficiala de la rondul ”La Statuie” in timpul unei parade din 1950...

...si imagini cu manifestantii

1 mai 1967- Fototeca Online a Comunismului din Romania cota #G009 (imaginea e luata din dreptul Policlinicii cu Plata, iar in plan indepartat se vad primele cladiri de pe strada Mihai Eminescu)

1 mai 1968 - Fototeca Online a Comunismului din Romania cota #G443

In anii 30 se vorbea in Ploiesti despre posibilitatea construirii unui zgarie-nori, iar locul ales ar fi fost Bulevardul Independentei. Din pacate, o data cu inceperea razboiului si, mai ales, dupa instaurarea comunismului, acest proiect a fost abandonat.

Bulevardul - anii 80

Bulevardul Independentei sau Bulevardul Castanilor dupa cum mai este numit de ploiesteni, era caracterizat la inceputul secolului XX drept ”singura strada cu adevarat frumoasa”. Dupa mai mult de un veac de modernizari si asa-zis progres, sintagma ramane cat se poate de veridica.

Bulevardul, vazut dinspre capatul sau sudic - martie 2011

Gara de Sud

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Mon, 07 Mar 2011 08:19:00 +0000

Cu toate ca astazi Gara de Sud reprezinta pentru ploiesteni o zona de evitat (din multe motive), in trecut situatia era complet schimbata. Cladirea garii a avut o semnificativa incarcatura istorica si culturala, prin evenimentele carora le-a fost martora in deceniile de existenta.

In primii ani de domnie ai viitorului Rege Carol I nevoia de modernizare a Romaniei a adus in discutie realizarea de cai ferate. Primul drum de fier unea Bucurestii cu Giurgiu si a fost inaugurat in 1869. Totusi, era nevoie si de linie care faca legatura dintre capitala si Transilvania, iar aceasta cale ferata urma sa treaca si prin Ploiesti. Lucrarile pentru tronsonul Bucuresti - Ploiesti au fost finalizate in 1870, iar segmentul pana la granita de la Predeal (dincolo era teritoriu austro-ungar) in 1879. O data cu construirea noului mijloc de calatorie, s-a ridicat in Ploiesti si prima gara a orasului - Gara de Sud.

Gara de Sud - 1872

Aspectul sau era unul simplist, fiind o constructie cu parter si etaj, decorata simplist, avand o prelungire a sa spre est. Constructia inceput in 1870, iar gara a fost inaugurata pe 13 septembrie 1872. Din timpul acestei cladiri exista expresia ”a o intoarce ca la Ploiesti”. Trenurile care veneau din capitala intrau in gara de sud a Ploiestilor, locomotiva trecea in capatul celalalt al garniturii, iar calatorii aveau senzatia ca se intorc in Bucuresti, dar de fapt trenul parcurgea cele cateva sute de metri de cale ferata de la intrarea in gara si abia apoi o cotea la dreapta spre munti (drumul din stanga era cel spre capitala). Practic, traseul care a dat nastere acestei replici era unul in forma de Y.

Gara de Sud - 1877

Un moment deosebit de important pentru istoria Garii de Sud a fost ziua de 25 mai 1877, cand Tarul Rusiei Alexandru al II-lea a coborat pe peronul statiei din Ploiesti. Pentru cateva saptamani din primavara lui 1877, in timpul Razboiului de Independenta, Ploiestii au fost resedinta familiei imperiale rusesti care urmarea desfasurarea conflictului ruso-turc de la sud de Dunare. Ceremonia de primire a conducatorului de la Sankt Petersburg a fost una fastuoasa: o salva de tun a anuntat coborare Tarului pe peronul Garii de Sud (locul aproximativ de azi ar fi peronul 1). Alexandrul al II-lea a fost intampinat de oficialitatilor locale, de Mare duce Nicolae al Imperiului Tarist si de o garda formata din soldati bulgari. La iesirea din gara se aflau femeie romance in costum national care l-au intampinat pe Tar, care apoi s-a urcat in trasura care il astepta si a plecat, pe actuala strada Democratiei (pe atunci o artera nepavata) spre casa in care avea sa locuiasca (despre acest episod va fi un articol separat).

Primirea Tarului Alexandru al II-lea pe peronul Garii de Sud - gravura de epoca

Ploiestii vor continua sa fie unul din cele mai importante noduri feroviare din Vechiul Regat (statut pe care il vor pastra chiar si in interbelic), deoarece orice tren care pleca din Bucuresti si mergea spre Moldova sau spre Brasov, trecea din prin acest oras. Astfel, a aparut nevoia unei gari impozanta si mai incapatoare, iar intre 1892 - 1894 vechiul imobil i-a lasat locul unei constructii elegante si mult mai mare decat precedenta.

Fatada Garii de Sud - 1908

Gara de Sud - vazuta in 1908 dinspre liniile de cale ferata

Cladirea, lucrare a arhitectului N. Mihaescu, avea 2 corpuri principale, fiecare cu cupola si ceas pe fatada dinspre bulevard, unite printr-un corp de inaltime similara, iar prelungirile dinspre est si vest ale partilor principale aveau un singur nivel.

Gara de Sud in a doua sa forma

Gara de sud vazuta din trenul care sosea din Bucuresti...

...si din cel care venea din Moldova

In aripa de vest a garii, aproximativ pe locul unde astazi este farmacia din statie, s-a aflat restaurantul inchiriat de Solomon Katz (mult mai cunoscut sub numele de Constantin Dobrogeanu Gherea), unul dintre teoreticienii socialismului in Romania (fiul sau, Alexandru Dobrogeanu Gherea va fi unul din membrii fondatori ai Partidului Comunist din Romania si va muri executat in URSS, in 1937 in timpul Marii Terori ordonata de Stalin). Se spunea ca Regele Carol I avea numai doua localuri de unde manca prajituri: Capsa si restaurantul lui Gherea din Gara de Sud.

Interiorul restaurantului Garii de Sud

Placa de pe peronul 1 ce aminteste azi de Constantin Dobrogeanu Gherea si activitatea sa la Gara de Sud

Dupa 1918, importanta Garii de Sud va ramane una ridicata in sistemul feroviar din Romania Mare. Numai in 1926, prin aceasta statie au trecut peste 800.000 de calatori, adica de 11 ori populatia orasului la acea vreme! Un declin partial s-a inregistrat dupa 1934, cand s-a construit Gara de Vest, iar traficul spre Valea Prahovei a fost indreptat spre aceasta. In fata Garii de Sud existau statii de taxiuri - automobile sau birje.

Gara de Sud la inceputul anilor 20...

...si la sosirea unui tren in statie (pe gara era vechea ortografie de sfarsit de secol XIX - ”PLOESCI”)

Momentul de final al acestei bijuterii arhitecturale a fost al Doilea Razboi Mondial. Pe 31 mai 1944, intre 9:25 si 11:05 avioanele anglo-americane au bombardat masiv orasul si, in special, calea ferata din Ploiesti, importanta prin prisma transportului petrolului pentru masina de razboi germana.

Vagoane distruse in statia Ploiesti Sud de bombele aliate - 1944

Pagubele inregistrate de cladire in urma bombardamentelor s-au ridicat la peste 200.000.000 lei, suma enorma in epoca. La pranz, cladirea era o ruina - corpul cu cupola din stanga (cum priveam dinspre Bulevard) era complet distrus, iar celalalt era grav afectat de suflul bombelor.

Gara de Sud dupa bombardament

Gara de Sud distrusa de bombele anglo-americane (vazuta de pe peronul 1)

Dupa instaurarea autoritatilor pro-comuniste la Ploiesti, apare ideea mutarii garii (care urma sa fie reconstruita) din axul bulevardului. Desi initial reprezentantii CFR au fost de acord, acestia din urma revin asupra deciziei si sustin pastrarea viitoarei cladirii a Garii de Sud pe vechiul amplasament.

Gara de Sud - recladita in anii comunismului

Lucrarile de reconstructie a Garii de Sud, in cea de-a 3a forma a sa vor incepe abia la finele anilor 50. Prima data s-a construit aripa de est, in 1957, apoi corpul central in 1958, iar partea de vest (cea dinspre autogara) intre 1959-1960. Stilul folosit este cel clasicist sovietic, cu coloane (se afla in interiorul holului din corpul central), aspectul fiind unul auster, sobru, mult diferit eleganta cladirii distrusa la bombardament. Arhitectii acestei noi constructii au fost Titu Elian si N. Georgescu.

Rosu - 1957; Albastru - 1958; Verde - 1959-1960

Gara de Sud in anii comunismului (in fundal se observa fosta Rafinarie Creditul Minier, actuala Rafinarie Astra)

Dupa 2005, gara a trecut printr-un proces de modernizare, cand s-au montat termopane, a fost varuita din nou si s-a pus o gresie noua. Totusi, peroanele 2-7 au fost neglijate, pe motiv ca nu mai sunt bani.

Termopane la Gara de Sud

Ramane intrebare: ce a mai ramas din vechea gara? Surprinzator, mai sunt urme ale vremurilor trecute spatiul statiei de cale ferata din sudul orasului. Intre peronul 3 si 4, la capatul dinspre vest (cel din dreapta) se afla o instalatie ruginita - o pompa de apa. Aceasta a aparut undeva intre 1909 - 1919 si a rezistat pana astazi, partial in aspectul sau original.

Pompa de apa surprinsa in 1925

Pompa de apa - 2011

De asemenea, peroanele 2-7 sunt in linii mari cele originale construite undeva intre 1919 - 1923. Singurele modificari sunt camerele (folosite ca bodegi sau birouri ale personalului garii) realizate prin zidirea spatiului dintre 2 perechi de stalpi.

Peroanele 2-3 (in partea dreapta) la mijlocul perioadei interbelice

Si in prezent (2011)

Intr-adevar, in prezent la Gara de Sud din Ploiesti nu mai suna tunul ca mai 1877, ci se aud numai injuraturile pentru fiecare intarziere de tren. Nu mai exista elegantul restaurant al lui Gherea, ci cateva fast-food-uri. Rafinamentul vechilor calatori de altadata a lasat locul marlaniei si mizeriei de astazi. Totusi, memoria unui loc deosebit pentru istoria orasului ar trebui sa ramana, amintind ca Ploiestii au fost candva o urbe cu adevarat frumoasa.

Surse: art-historia, Alin Tomozei - Romanta unei Gari Apuse, MIonulescu

Scoala Despina Doamna si Casa Pionierilor

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Mon, 21 Feb 2011 19:35:00 +0000

Educatia a constituit pentru elita ploiesteana de la finalul secolului XIX una din principalele probleme ale comunitatii. Existau institutii private de invatamant, dar costurile erau ridicate, asa ca acestea se adresau cu precadere familiilor instarite. Ca o paranteza: pana la instaurarea comunismului, sistemul de invatamant romanesc cuprindea 4 clase primare, apoi liceul de 8 ani, urmat de Bacalaureat si facultate.

Nevoia unui liceu accesibil tuturor fetelor din oras se simtea foarte acut o data cu inceputul dezvoltarii rapide a Ploiestilor. Institutia de invatamant a aparut dintr-o initiativa privata (a ”Societatii pentru invatatura poporului roman”), iar primele cursuri au inceput in 1874. Timp de mai multi ani, scoala a functionat in imobile inchiriate, situatie care nu putea continua la nesfarsit. In oras se face colecta pentru a se ridica acest imobil si multi comercianti si intelectuali doneaza sume de bani in acest scop.

In 1890 se pune piatra fundamentala a noii constructii care urma sa fie ridicata dupa planurile lui Ion Socolescu (unchiul lui Toma T. Socolescu), care acceptase sa le realizeze in mod gratuit. Locul ales se afla intre strazile Mihai Bravu si BunaVestire, unde, in perioada comunista a fost parcul Casei Pionierilor. Dar sa nu ne grabim.

Cladirea Liceului Despina Doamna

Noua cladire a fost finalizata in primavara lui 1893 si a reprezentat unul din primele exemple din tara de arhitectura ”socolesciana”, de inspiratie neoromaneasca. Era un imobil simetric, cu o fatada in 3 volume, iar cel din mijloc era putin scos in afara, spre strada BunaVestire.

In timpul Primului Razboi Mondial, cladirea si-a schimbat temporal destinatia. In toamna lui 1916, in imobil a functionat un spital de campanie, unde cei raniti pe front primeau ingrijiri medicale. O data cu ocuparea orasului de catre armata germana, aceasta din urma si-a instalat un centru de comanda in fosta scoala Despina Doamna. La cererile femeilor ploiestene si pentru a-si apropia locuitorii, nemtii parasesc cladirea, iar scoala isi reia cursurile in vechiul ei palat.

Imediat dupa razboi, in 1919 scoala Despina Doamna primeste autorizatia din partea Ministerului de a infiinta clasele VI-VIII, avand astfel ciclul liceal complet. Datorita maririi numarului de clase, imobilul devenise neincapator, asa ca au inceput sa se caute surse de finantare pentru extinderea lui. Elevele (cunoscute ca ”despiniste”) ofereau spectacole in sala de festivitati a localului, prin oras circulau liste de subscriptie, iar statul s-a implicat si a dat restul de bani. De lucrare s-a ocupat arhitectul N. Stanescu, iar corpul vestic (cel dinspre centrul orasului) a fost extins, in jurul anului 1925, spre strada Mihai Bravu.

Cladirea Liceului Despina Doamna - 1927

Perioada interbelica a consolidat renumele pe care Liceul ”Despina Doamna” si-l facuse in randul ploiestenilor. Totusi, istoria nu i-a fost prielnica. In iunie 1941, armata romana trece Prutul si incepe razboiul contra sovietelor. In urma luptelor, un mare numar de raniti se intorceau in tara pentru ingrijiri medicale, iar spitalele nu mai puteau face fata. Ca in multe alte orase, localurile scolilor erau rechizitionate si transformate in Spitale Militare. Acest lucru s-a petrecut, in perioada iulie - octombrie 1941, si cu imobilul din strada BunaVestire numarul 8. Din noiembrie, spitalul este evacuat, iar scoala revine in vechiul sediu, dar se vede nevoita sa il paraseasca din nou in decembrie 1942, cand se instaleaza un nou spital militar. Cladirea este afectata de un incendiu in noaptea de 30 spre 31 decembrie acelasi ani, este reparata si are aceeasi destinatie pana in 1943, cand revine institutia de invatamant. Liceul ”Despina Doamna” mai foloseste imobilul pana pe 1 aprilie 1944, cand, de teama raidurilor aeriene, cladirea este evacuata. Peste doar 4 zile, pe 5 aprilie, bombele anglo-americane lovesc din plin cladirea, care arde pana la temelii, fiind complet distrusa. Scoala se muta in Palatul Scoalelor Comerciale, iar apoi clasele devin mixte, lucru care se intampla si cu Liceul de baieti Sfintii Petru si Pavel. Practic, vechile institutii de invatamant sunt alterate de ”reformele” noului regim de democratie populara.

Liderii comunisti locali aveau alte planuri cu acel spatiu. In partea dreapta, spre est, Liceului Despina Doamna este marginit de strada Constantin Stoicescu (actuala Armoniei), care nu se oprea in strada Mihai Bravu, ci mergea pana in BunaVestire. Dupa partea cealalta a strazii Constantin Stoicescu, la mijlocul perioadei interbelice avocatul Constantin Petrescu si-a ridicat o vila in care nu va locui pentru multa vreme. Din 1937, in interiorul noii constructii a functionat Caminul cultural ”Voevodul Mihai”. Dupa inlaturarea monarhiei, cladirea a venit ”Casa Pionierilor”. Spatiul a inceput sa se transforme spre finalul lui 1950 - in noiembrie mai multe grupuri de muncitori au curatat de moloz tot spatiul fostului Liceu Despina Doamna.

Muncitori lucrand la nivelarea spatiului unde se aflase Liceul de Fete - noiembrie 1950

In 1951, langa casa Constantin Petrescu s-a ridicat o aripa pentru activitatile pionierilor, iar locul liceului de fete a fost imprejmuit cu gard de beton (supraetajat, el exista si azi; cu aceasta ocazie, strada Armoniei a fost scurtata, capatand forma actuala), devenind parcul Casei Pionierilor. Pe 8 noiembrie 1951 noul complex este inaugurat.

Aspect de la festivitatea de inaugurare - 8 noiembrie 1951

Casa Pionierilor (Vila Constantin Petrescu si aripa construita in perioada stalinista) - prima imagine este de imediat dupa inaugurare, iar a doua din anii regimului Ceausescu;

Dupa 1990, Casa Pionierilor s-a mutat pe strada Democratiei, iar in vila lui Constantin Petrescu s-a instalat procuratura. Dupa 2001 pe locul fostului Liceu de fete s-a construit o cladire de sticla si otel, in care functioneaza Parchetul.

1 - Sediul recent construit al Parchetului; 2 - Vila Constantin Petrescu (Casa Pionierilor); punctat - segmentul disparut al strazii Constantin Stoicescu

Astazi, nimic nu mai aminteste de prezenta elegantului local al Liceului Despina Doamna.

Cladirea moderna care se afla pe locul liceului Despina Doamna

Sursa: Ziarul Prahova - Memoria zidurilor (de Paul Popescu), ziarul Flamura Prahovei

Ploiestii in Epoca de Aur

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Fri, 28 Jan 2011 09:52:00 +0000

Muzeul National de Istorie a Romaniei a demarat un proiect interesant de rememorare a perioadei dintre 1947 - 1989, sub titlul ”Comunismul in Romania”. Cautand prin arhiva de imagini publicata pana in acest moment, am gasit 4 fotografii din anii ceausisti realizate in Ploiesti. Sa le luam in ordine cronologica:

sursa

Pe 17 octombrie 1973 tov. Nicolae Ceausescu venea in vizita la Intreprinderea de Masini si Utilaj Tehnologic din oras. Popularitatea sa era inca una reala, dezghetul din primii ani de domnie fiind inca proaspat in constiinta romanilor.

sursa

Un aspect de la demonstratia anuala de 23 august. Fotografia realizata in 1975 nu tradeaza cultul personalitatii care incepea sa se contureze in jurul ”conducatorului iubit”. Apar portretele lui Ceausescu, savantei cu 4 clase, Stefan Voitec, Emil Bodnaras, etc. Oamenii veneau dinspre Gara de Sud, spre centru, trecand prin fata tribunei oficiale de la rondul I al Bulevardului.

(click pe poza pentru marire - sursa)

Pe 4 septembrie 1981, Nicolae Ceausescu sustinea un discurs din balconul Palatului Administrativ. Lumea se adunase in noul Centru Civic realizat prin demolarea Primariei Noi, strazilor Lipscani, Brasoveni, Romana - intr-un cuvant, zonei istorice a Ploiestilor. Trecand peste lozincile specifice epoci (”Stima noastra si mandri - Ceausescu Romania” - pancarda din stanga), este interesant de observat schimbarile arhitecturale din plan secund. Hotelul Central tocmai fusese extins, ajungand la aspectul actual, Magazinul Omnia (centru) reprezenta o realizare a arhitecturii socialiste (construita prin demolarea unor cladiri cu insemnatate istorica, precum cea in care s-a nascut Take Ionescu), iar pe fostul Palat al Justiei erau arborate drapelele Romaniei Socialiste. Pe spatiul dintre Omnia si Sala Sindicatelor (se vede in plan departat) se afla zona Crinul Alb, una din ultimile enclave ale orasului vechi. Nu imi dau seama din poza daca imobilele fusesera deja demolate (mie asa mi se pare), dar peste numai 3 ani, in locul lor se vor afla Galeriile Comerciale. In schimb, Statuia Libertatii va ramane pana in prezent izolata, ascunsa intre copaci.

sursa

Un aspect dintr-o gradinita ploiesteana (recunoaste cineva interiorul?). Este una din imaginile tipice ale anilor `80, marcati de lipsa de alimente si utilitati (cand nici hartie igienica nu se mai gasea). Cenusiul cotidian era totusi vegheat de Partid si Conducatorul sau iubit, omniprezenti in societatea romaneasca. Pe perete se pot observa cele 3 tablouri cu stema republicii socialiste, chipul lui Ceausescu si simbolul comunist al secerei si ciocanului.

In final, va recomand sa rasfoiti si restul arhivei de imagini de pe site, mai ales pentru pozele cu demolarile din capitala.

Placutele de asigurare

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Sat, 22 Jan 2011 13:38:00 +0000

Pe cladirile vechi din Ploiesti inca mai pot fi gasite elemente si detalii care amintesc de viata cotidiana si mentalitatile din orasul de altadata. O astfel de categorie de vestigii urbane o reprezinta placutele montate de firmele de asigurare pe fatada cladirilor care beneficiau de aceste contracte. Se faceau asigurari impotriva incendiilor, accidentelor sau spagerilor, iar oferta era una variata, datorita numarului ridicat de firme de asigurari.

Din cauza demolarilor comuniste si a ”renovarilor” din ultimii 20 de ani, multe din aceste placute (care rareori se afla intr-o stare buna de conservare) au disparut. Cu cateva exceptii:

Pe doua cladiri de pe strada Constantei inca mai sunt 2 placutele montate de ”Soc. de assigurare Dacia-Romania”. Judecand dupa stema Regala, ele apartin perioadei 1872 - 1921.

Aparitia stemei regale pe fatadele cladirilor nu era o ipostaza de dorit dupa instaurarea regimului comunist, asa ca, probabil, in locul demontarii acestor vestigii, s-a optat pentru acoperirea stemei. Un astfel de caz am intalnit pe strada Armasi:

O placuta (interbelica) montata de o firma mai putin cunoscuta - ”Prevederea” - se afla pe o casa de pe strada Romana.

Am vrut sa o fotografiez saptamanile trecute, dar placuta disparuse...

O cladire asigurata la societatea ”Britania” se afla pe strada Carpenului. Placuta inca mai exista, dar nu intr-o stare foarte buna.

In final, doua placute ale societatii Asigurarea Romaneasca (ARO). Prima dateaza de la inceputul perioadei interbelice si se afla pe o casa de pe strada Teleajan:

Braul care o inconjoara este un minunat exemplu de art-deco

A doua (descoperita de Prahova24hours) este pe fatada unui imobil de pe strada Traian Vuia (fosta Elisabeta) si surprinde noul palat al societatii, cladire modernista ridicata in Bucuresti, pe actualul bulevard Magheru, dupa planurile lui Horia Creanga. Cum imobilul a fost construit in 1929, placuta trebuie sa fie din anii 30:

Din pacate, majoritatea placutelor au disparut in ultimele decenii, iar cele putin care au mai ramas probabil vor disparea si ele in viitorul apropiat.

PS: mai exista o placuta cu Dacia-Romania pe o casa de pe Carpenului. Fotografierea ei este mai dificila :)

Hora Taraneasca

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Sun, 16 Jan 2011 12:45:00 +0000

Cu toate ca imobilul ”Hora Taraneasca” a disparut fizic de mai bine de 60 de ani, inca mai exista persoane in varsta care il pastreaza in constiinta colectiva. Cladirea a fost unul dintre reperele arhitecturale ale orasului, fatada sa bogat decorata, in stilul ”socolescu”, fiind un punct de interes pentru fotografii epocii.

Poza realizata dupa 1934 (Statuia Libertatii deja apare in fata Primariei), probabil din Hotel Central (aripa veche); cladirea Hora Taraneasca apare indicata cu o sageata

Conform reclamei unei reclame din 1937, magazinul ”Hora Taraneasca” ar fi aparut in 1860, oferind spre vanzare stofe, ciorapi, camasi si alte maruntisuri.

Nu stiu unde a functionat in primii ani de existenta, dar o data cu constructia la sfarsitul secolului XIX, in Piata Unirii, a Primariei Noi, magazinul se muta la parterul cladirii.

Cladirea Primariei Noi, cu magazinul Hora Taraneasca la parter - 1905

La vremea aceea, magazinul ”Hora Taraneasca” era proprietatea evreului Moscu Sabetay, fiind preluat, la inceputul secolului XX, de catre George Papp, un comerciant de succes.

Pe firma, pe langa numele magazinului, se poate citi si numele lui Moscu Sabetay - 1909

Cu putin timp inainte de izbucnirea Primului Razboi Mondial, arhitectii Ion Socolescu si tanarul Toma T. Socolescu primesc din partea lui G. Gogalniceanu cererea de intocmire a planurilor pentru o cladire de raport in spatiul dintre Piata Unirii si Piata Fructelor (langa Gradina Publica din fata Palatului Bailor).

Cladirea ”Hora Taraneasca” costruita in stilul ”socolescu”

O data realizata aceasta cladire, Papp muta magazinul de la parterul Primariei in imobilul G. Gogalniceanu, pe care, probabil, il va si cumpara mai tarziu. Hora Taraneasca devenise la sfarsitul perioadei interbelice, unul dintre cele mai cunoscute si cautate magazine din oras.

Intr-o dupa-amiaza insorita, in 1939; in plan departat se vad cladirile Stanoiu - Herjenescu si in stanga, partial, Pasajul Cooperativa

Bombardamentele din 1944 au afectat o serie de cladiri din centrul orasului, iar Hora Taraneasca s-a numarat printre acestea, alaturi de tot frontul de imobile de vis-a-vis de Primarie, de pe latura sudica a Pietei Unirii. Dupa 1945, pana la sistematizarea din 1958, din ruinele ramase s-a improvizat un sir de constructii fara etaj, pe acelasi aliniament cu vechile imobile.

Hora Taraneasca, in perioada interbelica...

Daca ar mai fi existat si astazi, imobilul Hora Taraneasca s-ar fi aflat undeva pe spatiul primelor tarabe din extremitatea nordica, in apropierea restaurantului Dealu Mare.

Palatul Telefoanelor

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Thu, 06 Jan 2011 21:00:00 +0000

Dezvoltarea economica a perioadei interbelice aducea noi schimbari in viata de zi cu zi si, mai ales, in modul de comunicare intre oameni. Comertul crestea, apareau noi firme, rafinariile isi mareau cifra de afaceri, asa ca era nevoie de o cale rapida si moderna de transmitere a informatiei. Dupa Marea Unire, se dezvolta legaturile comerciale dintre Transilvania si Bucuresti, iar Valea Prahovei, inclusiv Ploiestii, capata o importanta ridicata. Nevoia de comunicare rapida a impus dezvoltarea retelei telefonice. Telefonul aparuse in Ploiesti inca din 1895, dar era mai degraba un detaliu exotic decat o componenta a realitatii cotidiene. Va ramane in administratia Postei pana in 1930, cand a fost reteaua a fost preluata de Societatea anonima romana de telefoane si, imediat dupa, automatizata.

Universul - 18 aprilie 1932 (multumiri lui Armyuser)

Un alt pas a fost construirea unui Palat al Telefoanelor, care avea atat rol practic - in interior putea fi gasite cabine telefonice - cat si unul de imagine, de a sublinia puterea si modernismul telefonului.

Desen aparut in ziarul Universul

Palatul Telefoanelor din Ploiesti era construit in stil art-deco (la fel ca si Palatul Telefoanelor din Bucuresti, terminat la un an dupa cel ploiestean), accentul fiind pus pe lungimea si simplitatea fatadei, spre deosebire de cladirea bucuresteana (care a fost considerat un zgarie-nori la acea vreme).

Palatul Telefoanelor - 1934

Constructia a inceput in 1931 si a fost finalizata anul urmator, inaugurarea noului Palat avand loc in aprilie 1932. Cladirea se afla la intersectia strazii Unirii (fatada lunga) cu nou creata Max Schapira (fatada scurta).

Imagine din 1931, din turnul Catedralei - noi constructii se ridicau in Ploiesti: in stanga turnul Halelor si, indicat de sageata, Palatul Telefoanelor

Un an mai tarziu, in 1932, Palatul Telefoanelor este finalizat, iar turnul Halelor incepe sa se contureze

Imobilul va fi repede transformat, fie din cauza cutremurului din 1940, fie din necesitati tehnice (nevoia de spatiu pentru echipamente si birouri), asa ca in 1944, cladirea deja avea forma actuala - fatada simplificata si 3 etaje, in loc de unul singur.

In 1937, cu putina vreme inainte de transformare

In ianuarie 1941, in timpul conflictului dintre Antonescu si legionarii lui Horia Sima, Palatul Telefoanelor a fost una dintre cladirile din Ploiesti ocupate de camasile verzi, care s-au baricadat inauntru in speranta unei rezistente (off-topic: in grupul legionar care a ocupat Palatul a fost si un anume Zose Grigorescu; din cate stiu, acesta a locuit pe actuala strada Gheorghe Doja, undeva in zona liceului Caragiale, iar in perioada comunista, s-a ascuns intr-o groapa din curtea sa, unde a stat cativa ani, pana a fost descoperit de Securitate, in urma unei tradari). Nu sunt foarte sigur, dar in anii razboiului, fatada a fost folosita pentru afisaj propagandistic, avand desfasurate mai multe drapele (tind sa cred ca erau naziste).

Inca de la 1932, in continuarea Palatului Telefoanelor, spre centru, se gaseau unul sau chiar chiar doua imobile, iar pe coltul cu strada Romana era Hotel Carol (pe firma era scris Hotel Carol Palace).

Hotel Carol (Palace) - 1926

Hotel Carol Palace in dreapta si Calea Romana care continua printre cladirile 1 si 2 si iesea in Calea Campinii, peste drum de magazinul Omnia de azi

Vedere aeriana de la inceputul anilor 60; Se vad cladirile 1 si 2, printre care trecea Calea Romana, HC este acoperisul Hotelului Carol, urmeaza spatiul intermediar si apoi PT este Palatul Telefoanelor

Dupa 1964, Hotelul si cladirea/cladirile de pana in Palatul Telefoanelor sunt demolate, iar sediul societatii de telefoane se extinde, ajungand la forma sa actuala. Usa dinspre strada Krupskaia a fost zidita, iar intrarea se facea prin strada Romana.

Vechea intrare in Palatul Telefoanelor

Linia care separa Palatul vechi (stanga) de aripa sa noua (dreapta)

In prezent, Palatul Telefoanelor pare o cladire anosta, lipsita de indentitate, cu care omul de rand nu interactioneaza (principala societate de telefonie fixa foloseste o alta cladire). Totusi, urme ale vechiului Palat inca se mai vad, prin diferentele dintre vechiul imobil si extinderea sa din perioada comunista. Se poate observa jocul fatadei vechi, care urmea linia initiala a Palatului, dar si geamurile mai inguste decat cele din aripa noua.

Palatul Telefoanelor, vazut din acelasi unghi ca in perioada interbelica...

Strazile si Monarhia

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Wed, 29 Dec 2010 22:42:00 +0000

In urma cu fix 63 de ani, comunistii il fortau pe Regele Mihai sa semneze abdicarea sa, monarhia fiind in mod abuziv si ilegitim inlaturata, iar Romania devenea republica. O data cu disparitia acestui ultim simbol al democratiei, comunismul se instaura definitiv in tara, pentru aproape o jumatate de secol.

In plan urban, schimbarile au fost drastice: toate elementele care aminteau de Casa Regala au fost inlaturate sau distruse. Spre deosebire de alte orase, in Ploiesti nu existau statui sau monumente ale membrilor familiei regale, insa mai multe strazi purtau numele suveranilor. Toate aceste artere au fost rebotezate.

Poate si datorita tensiunilor de la 1870 dintre domnitor si ploiesteni, numele lui Carol I nu a fost acordat unei strazi principale. Artera era perpendiculara pe Bulevard, unind rondul II (cel mai apropiat de gara) cu Calea Bucurestilor (actuala Democratiei).

In prezent, strada poarta numele comunist de ”13 decembrie”. De unde aceasta denumire? Pe 13 decembrie 1918, pe fondul unor greve ale tipografilor bucuresteni, socialistii (majoritatea viitori comunisti sau simboluri comuniste precum Cristian Racovski, Gheorghe Cristescu sau I. C. Frimu) organizeaza o manifestatie in Piata Teatrului National din capitala, unde s-a strigat impotriva armatei romane si a regelui. Asta la doar cateva zile dupa Marea Adunare de la Alba Iulia, cand Transilvania se unea cu Romania. Spre deosebire de alti politicieni interbelici, Ionel Bratianu nu a ezitat sa foloseasca forta impotriva celor care vor forma peste cativa ani nucleul PCR, iar manifestatia care capatase accente de violenta a fost inabusita, 12 grevisti fiind ucisi.

Numele Reginei Elisabeta a fost acordat strazii-pereche a celei de mai sus, cea care facea legatura intre rondul II si Bobalna (fosta C.A. Rosetti). In perioada comunista, a purtat numele lui Ilie Pintilie, comunistul mort la inchisoarea Doftana, la cutremurul din 1940. In prezent, strada se numeste Traian Vuia.

De remarcat ar fi ca o alta strada din Ploiesti, mai apropiata de centrul orasului, purta numele literar al Reginei.

Una dintre cele mai vechi si mai importante strazi din Ploiesti - Calea Campinii - a purtat in vremea monarhiei numele celui de-al doilea Rege al Romaniei, Ferdinand I. Acesta si-a legat numele de realizarea Marii Uniri din 1918, dovedind cu 2 ani inainte, in 1916, loialitatea fata de romani, cand a ales sa intre in razboi alaturi de Antanta si impotriva Germaniei, tara sa de origine. La acel moment, a fost renegat de familia sa germana, la castelul Hohenzollern s-a arborat drapelul negru, iar Papa l-a excomunicat.

Dupa venirea regimului comunist la putere, bulevardul care porneste din centrul orasului si merge pana la iesirea spre Campina/Brasov a fost redenumit Bulevardul Republicii, nume pe care il pastreaza si astazi.

Calea Bucurestilor care incepea de la blocul Socolescu si mergea pana la iesirea spre capitala, a purtat pana in 1948 numele Reginei Maria, una dintre cele mai importante figuri feminine ale istoriei Romaniei. Dupa 1948, strada a fost rebotezata ”Democratiei”, nume pe care il poarta si in prezent.

Singurul membru al Familiei Regale care nu a fost rege, dar care a dat numele unei strazi ploiestene a fost Principele Mircea, cel de-al 6-lea copil al Regelui Ferdinand si al Reginei Maria. S-a nascut in 1913 si a murit la doar 3 ani si jumatate, in timpul retragerii spre Moldova, din 1916. Din 1948 pana in prezent, strada se numeste Caliman.

Fosta Calea Targsorului a purtat numele Regelui Carol II pana in 1948. O data cu instaurarea comunismului, denumirea a fost schimbata in Stefan Gheorghiu, in amintirea socialistului nascut la Ploiesti. Dupa 1990, strada se numeste Marasesti, cu toate ca face legatura cu sud-vestul orasului, iar localitatea Marasesti se afla, pe o linie imaginara, in directia nord-estica.

Cu siguranta, dupa 1940 trebuie sa fi existat strazi precum Regina Elena si Regele Mihai, dar nu am gasit nicio informatie in acest sens. De asemenea, in perioada comunista si cativa ani dupa 1990 a existat o strada ”30 decembrie” in amintirea instaurarii republicii, dar in prezent strada a revenit la numele sau interbelic - Radu Stanian. Din pacate, niciuna dintre strazile de mai sus nu a revenit la denumirea sa monarhista, fiind preferate fie denumirile comuniste, fie primind un nume nou. Nicio denumire nu mai aminteste astazi de regii in timpul carora Romania s-a transformat radical, dintr-un stat tributar Imperiului Otoman, intr-o tara prospera.

O plimbare pe Bulevard (II)

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Mon, 27 Dec 2010 23:43:00 +0000

Dupa foarte multa vreme, timp in care am ramas undeva la rondul 1 al Bulevardului, trecem strada si vom vorbi despre casele de pe aceasta parte.

Cu toate ca astazi, orice trecator ar cred ca spatiul de mai sus era gradina casei din plan indepartat, acest lucru nu este adevarat. Aici se afla vila Vasile Ene Grigorescu (realizata de arhitectul Z. Michaelescu), un imobil impozant din ce mi-am putut da seama, probabil cu un unul sau doua etaje si care, practic, acoperea casa din spate. Cladirea a disparut probabil la unul din ultimile bombardamente din 1944.

La intersectia rondului 1 cu strazile Maciurin (stanga) si Anul 1848 (dreapta) se afla o cladire moderna de birouri. In opinia mea, o astfel de constructie nu ar fi avut ce sa caute in aceasta zona de cladiri istorice, dar inca din interbelic se vehicula ideea construirii unui zgarie-nori pe bulevard. Totusi, sunt convins ca acel imobil ar fi fost o realizare remarcabila (probabil art-deco), nu ceea ce exista in prezent. Pe acest loc, un trecator ar fi privit in 1937 casa avocatului Grigore Nicolau, o constructie de mici dimensiuni cu anexe in spate.

In schimb, a supravietuit una dintre cele mai remarcabile cladiri - vila ridicata intre 1900 - 1910, dupa planurile arhitectului Goligher, pentru Ghita Stoenescu, un afacerist in domeniul petrolului si al comertului, de origine bulgar.

Ca mit urban (nu pot confirma aceasta informatie), acea casa a constituit zestre de nunta a unei femei din inalta societate ploiesteana. Dupa nationalizare, a devenit Policlinica cu plata, astazi fiind sediul unei clinici private.

Alaturi, spre centru, a fost construita intre 2006 - 2008 cladirea de mai sus, o incercare (esuata, zic eu) de implentare a unui imobil nou printre cladiri de epoca.

De fapt, ”implantul” a fost facut pe locul casei lui D. Angelescu, o cladire cu un singur nivel, care astazi nu mai exista deoarece s-a prabusit in timpul construirii imobilului modernist mai sus mentionat. Teoretic, casa Angelescu trebuie refacuta, deoarece se afla intr-o zona protejata, numai ca de 2 ani s-au turnat numai fundatiile.

Mai facem cativa pasi spre centru si gasim casa Gh. Dobrescu (opera lui Toma N. Socolescu), un mare comerciant, originar din Transilvania.

Casa Gh. Dobrescu - 1937

Aceeasi cladire, in prezent

Cladirea si-a pierdut o parte din decoratiunile exterioare, probabil la cutremurulul din 1977. Dupa 2000, aici a functionat pana prin 2008, barul Delvechio.

Urmeaza actualul sediu al Politiei Comunitare din Ploiesti, care a fost pentru un timp (dupa 2004) subiectul unei discutii cu privire la transformarea sa in sediu al Primariei. Cladirea a fost ridicata tot dupa planurile lui Toma N. Socolescu, la sfarsitul secolului XIX, pentru Dimitrie Sfetescu, unul din principalii afaceristi in domeniul petrolului. Acesta (sau unul din urmasii sai) a vandut in perioada interbelica imobilul societatii Concordia, iar dupa nationalizarea rafinariei, a devenit sediul Trustului de Petrol.

D. Sfetescu, probabil cu o parte din banii obtinuti pe actuala cladire a Politiei Comunitare, a cumparat casa din spate, cea unde in prezent functioneaza restaurantul Mon Jardin. Aceasta fusese construita tot la finalul secolului XIX, de acelasi arhitect Socolescu, pentru Toma Rucareanu. In prezent, imobilul se afla intr-o stare foarte buna, avand majoritatea accesoriilor originale intacte.

Mult mai ascunsa de ochii trecatorilor este casa St. Dumitrescu - junior, care se afla la intersectia Bulevardului cu strada Golesti.

Pe insula formata se afla unul din cele mai cunoscute imobile de epoca ale Ploiestiului - casa Radu Stanian, rebotezata in anii comunismului ”Casa Casatoriilor”. Prima constructie a fost ridicata undeva intre 1880 - 1890 pentru cel care a fost unul dintre cei mai carismatici primari ai orasului, dar si unul dintre cei mai profitori. A facut mai multe afaceri cu primaria (al carei consilier si chiar primar a fost), reusind astfel sa adune o avere insemnata pe care o cheltuia in petreceri.

Radu Stanian (1840 - 1897)

Dupa moartea sa (1897), in casa a locuit fiul sau, iar la inceputul perioadei interbelice, imobilul a fost vandul lui N. Constantinescu-Bordeni, care, cu ajutorul arhitectului N. Smina, a transformat-o radical, in cladirea care exista si azi. Nationalizata in primii ani ai comunismului, cladirea a devenit dupa 1955 Casa Casatoriilor. In urma cu 2 ani, a fost retrocedata si in prezent este goala.

Pe insula unde azi este bustul lui Caragiale se afla casa inginerului I. Popovici. Imobilul - de mici dimensiuni - se afla undeva in spatele sculpturii, aproape de bulevard. Cel mai probabil, casa a disparut in urma bombardamentelor.

Urmeaza apoi o cladire care pare sa fie cateva decenii de existenta, dar care in 1937 nu exista. Daca fusese ridicata inainte de 1944, cu siguranta a fost si ea afectata de bombele care au cazut pe cladirea liceului de vis-a-vis.

Alaturi de ea se afla o cladire moderna, construita, cred eu, dupa 1990.

Alaturi se afla o imobil renovat recent intr-un mod admirabil. Daca in lista monumentelor istorice este trecut drept casa Gogu Fotescu, intr-un articol publicat in ziarul Prahova, domnul Paul Popescu o identifica drept casa doctorului Constantin Vasiliu. Totusi, judecand dupa textul lui Socolescu, aceasta trebuie sa fie casa lui Gogu Fotescu, ridicata la 1900 dupa planurile arhitectului Leonida Negrescu.

Langa se afla ceea ce eu cred ca a fost casa doctorului Vasiliu, imobil transformat inca din timpul vietii sale in clinica unde acesta acorda consultatii. La fel ca si casa Gogu Fotescu, a fost nationalizata de comunisti si ambele au fost transformate in policlinici ale armatei.

De amintit ar fi ca intre aceste ziduri obisnuia sa doarma, la trecerile sale spre si dinspre Transilvania, Badea Cartan.

Si intr-un final am ajuns la Palatul Ghita Ionescu, fosta Prefectura, actual Muzeu de Arta. De aici incepe asa-zisul ”Centru Civic”, despre care vom vorbi alta data.

Cum plagiaza Adevarul de Seara

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Tue, 09 Nov 2010 16:03:00 +0000

Am gasit ocazia sa scriu din nou pe acest blog - nu e vorba ca mi-am gasit timpul necesar, dar tocmai am sesizat un caz de plagiat dupa RepublicaPloiesti.net.

Se obisnuieste ca dupa moartea oricarui om public sa apara o multime de articole despre viata si activitatea sa. La fel s-a intamplat si in cazul lui Adrian Paunescu, iar unul din subiectele de interes a fost activitatea cenaclului Flacara si mai ales momentul 1985 de la Ploiesti, care a dus la interzicerea acestei manifestari. Astfel, vineri, 5 noiembrie 2010, Dana Mihai de la Adevarul de Seara editia de Ploiesti a publicat un articol numit ”Cenaclul Flacăra condus de Păunescu a fost interzis în 1985, în urma unui incident petrecut pe stadionul din Ploieşti” (presupun ca a pune titluri lungi e prima lectie la jurnalism) - link aici.

Si ce are a face cu RepublicaPloiesti? In urma cu ceva vreme, mai exact pe 24 noiembrie 2009, am publicat un articol despre stadionul Ilie Oana - link aici - in care am vorbit si despre acel cenaclu Flacara din 1985. Cred ca cel mai bine am putea compara versiunile:

RepublicaPloiesti: „Tot de numele stadionul din Ploiesti se leaga si episodului interzicerii Cenaclului Flacara al lui Adrian Paunescu. Pe 15 iunie 1985, tribunele erau pline de oameni care asteptau sa inceapa ”woodstock-ul romanesc”. Spectacolul a debutat la ora 18:00 si a continuat pana noaptea, cand a izbucnit o furtuna.„

Adevarul de Seara: ”De Ploieşti se leagă episodul interzicerii Cenaclului Flacăra. Pe 15 iunie 1985, tribunele stadionului Petrolul erau pline de oameni care aşteptau să înceapă "woodstock-ul românesc". Spectacolul a debutat la ora 18:00 şi a continuat până noaptea, când a izbucnit o furtună.”

Si credeti ca s-au oprit aici?

RepublicaPloiesti: ”Versiunile se bat cap in cap - unii spun ca Paunescu a cerut multimii sa ramana in tribune, altii spun ca le-a cerut sa plece si oamenii au refuzat, dar nu s-a stabilit exact. Ce se stie sigur insa este ca furtuna a fost din ce in ce mai puternica, curentul electric a cedat, iar stadionul a ramas in bezna. ”

Adevarul de Seara: ”Versiunile sunt multe. Unii spun că Păunescu a cerut mulţimii să rămână în tribune, alţii spun că le-a cerut să plece şi oamenii au refuzat, dar nu s-a stabilit exact. Ce se ştie sigur însă este că furtuna a fost din ce în ce mai puternică, curentul electric a cedat, iar stadionul a rămas în beznă. ”

Aproape IDENTIC.

RepublicaPloiesti: ”Oamenii au intrat in panica si s-a iscat o imbulzeala, din care au rezultat 6 morti si mai multi raniti. Cenaclul a fost interzis, Paunescu la fel, iar folk-ul ostracizat.”

Adevarul de Seara: ”Oamenii au intrat în panică şi s-a iscat o îmbulzeală, din care au rezultat 6 morţi şi mai mulţi răniţi. La acel moment, incidentul a fost trecut sub tăcere de către autoritățile comuniste. Cenaclul a fost interzis, Păunescu la fel, iar folk-ul ostracizat.”

Din 3 fraze, 2 sunt copiate. Superb jurnalism!

Cum distinsa doamna Dana Mihai trebuia sa termine articolul sau, iar articolul de pe RepublicaPloiesti se terminase, a copiat din alta parte: comentariile cititorilor. Sa vedem:

Adevarul de Seara: ”Variantele participanţilor

Opiniile sunt numeroase şi foarte diferite, iar despre incident circulă multă legende în Ploieşti. Inclusiv variantele martorilor sunt vagi sau contradictorii.” - Intr-adevar, circula muuulte legende. Dar pe unde circula?

Continuam, tot din Adevarul de Seara: ”Lucian: "Am fost şi eu pe stadion în acea seară de iunie 1985. Tot ce îmi amintesc în legătură cu oprirea spectacolului este acea furtună violentă, o ploaie care tăia respiraţia, fenomen care i-a determinat pe toţi să se îmbulzească spre ieşiri. Eu şi prietenii mei am ieşit cu bine din tribună. Din cauza ploii foarte puternice am încercat să ne adăpostim, cât de cât, lipindu-ne cu spatele de zidul stadionului, foarte aproape de acea scară care cobora din tribuna principală, cea acoperită. Chiar la capătul scării, jos în curte, era o grămadă mare de oameni, unii peste alţii. Îmi amintesc ţipete, mai ales de fete, precum şi mâini şi picioare care ieşeau din acea grămadă. Au început apoi să se audă salvările şi am văzut răniţi căraţi pe lângă noi, pentru primul ajutor. Când s-a oprit ploaia am plecat acasă. La liceul Energetic unde eram elev în clasa a X-a, într-una din zilele următoare evenimentului, am fost adunaţi în incinta cantinei, unde un procuror a venit să ne spună ce rău a fost Cenaclul Flacăra şi Adrian Păunescu, cum se întâmplau tot felul de chestii imorale şi ilegale, în jurul stadioanelor (în timpul spectacolelor) şi în cadrul staff-ului. Despre chiloţi şi sticle găsite, despre cum păcălea Păunescu fete, chestii din astea. Revenind la eveniment, eu nu cred că a fost o înscenare, aşa cum circulă legende. Cel puţin ploaia, furtuna, panica, sigur nu au fost înscenate. Cel mai probabil este că s-a profitat de eveniment pentru a stopa fenomenul care luase o prea mare amploare, iar mulţimile de tineri erau periculoase pentru sistem".”

Nu mai stau sa dau copy-paste (nu ma pricep la acest lucru, spre deosebire de altii), dar pentru a va convinge, va invit sa va cititi comentariul anonim din 1 ianuarie 2010, ora 16:34 - link aici. Credeti ca a precizat undeva sursa de unde a preluat?

Acelasi lucru l-a facut si cu marturia lui ”Mihai”, postata pe RepublicaPloiesti pe 28 noiembrie 2010 - link aici - si reprodusa in articolul Danei Mihai:

Am fost surprins sa vad totusi la ce gesturi recurge un jurnalist de la Adevarul de Seara din Ploiesti, mai ales ca in trecut am colaborat excelent cu cineva de acolo (ce e drept, nu aceeasi persoana care a scris acest articol).

La mai mare (plagiat), Adevarule (de seara)!

O plimbare pe Bulevard (I)

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Sun, 19 Sep 2010 18:00:00 +0000

Bulevardul Independentei este una din strazile-simbol ale Ploiestilor, fiind considerata, dupa demolarile din perioada comunista, ”centrul istoric” al orasului. Artera, care face legatura intre Piata Centrala (botezat de autoritati ”Centru Civic”) si Gara de Sud, are 3 parti: centru - rondul I, rondul I - rondul II si rondul II - gara. Pe ultimile doua parti, bulevardul este marginit de spatii verzi cu castani, cladirile vechi aflandu-se in spate, pe strazile paralele.

Asa ca ramane in discutie primul segment, cel de la rondul I spre centru. Toma T. Socolescu facea in 1937, in cartea sa ”Arhitectura in Ploiesti”, o plimbare si o scurta prezentare a cladirilor din aceasta parte a Bulevardului. Dupa 73 de ani, unele cladiri au disparut, au aparut altele noi, dar majoritatea au rezistat pana azi, asa ca ar fi interesant sa facem azi o plimbare similara, in unele cazuri prezentarea fiind usor mai detaliata. Pornim de pe partea dreapta a Bulevardului, in directia centru - Gara de Sud:

Casa inginerului I. Gheorghiu, renovata de arhitectul Mayer si devenita in perioada interbelica societatea de foraj Lemoine.

Urmeaza clopotnita biserici Sfantul Gheorghe Vechi, care, prin forma sa octogonala, este o constructie neobisnuita pentru arhitectura ortodoxa romaneasca. A fost ridicata probabil in legatura cu vechea biserica, zidita la inceputul secolului XIX si care probabil, afectata de cutremurul din 1828, nu a mai fost folosita, fiind demolata undeva dupa 1880.

Casa parohiala, imobil ridicat in perioada interbelica. Prezinta pe fatada o reprezentare stilizata a Sfantului Gheorghe.

Biserica Sf. Gheorghe Vechi, de fapt cea de-a 3 biserica de pe acest loc. Primul lacas de cult se spune ca ar fi existat inca din timpul lui Mihai Viteazul, fiind din lemn. Degradandu-se sau devenind neincapator, a fost demolat si in locul sau s-a ridicat o biserica de zid, pe cheltuiala unui anume Gheorghe Teodor (de aici si hramul actual). Intre 1831-1832 s-a construit actuala biserica, aceasta preluand rolul celei zidite cu doar cativa ani in urma (probabil devenise neincapatoare sau era prea subreda). A fost renovata de mai multe ori, precum in 1875 (intreaga pictura interioara a fost realizata atunci de Nae Costescu) si, in special, intre 1939-1942 cand a trecut printr-un amplu proces de consolidare. Mare ghinion, deoarece in 1944 o bomba a cazut pe biserica, cladirea fiind grav afectata. Renovarea ei completa a durat pana in 1971.

Pe locul unde azi se afla Colegiul National Mihai Viteazul, secole de-a randul a existat cimitirul parohiei Sf. Gheorghe Vechi. In 1895, autoritatile muta mormintele, iar pe locul ramas liber incepe constructia Liceului de Baieti Sf. Petru si Pavel.

Palatul Liceului, vazut aproximativ din acelasi unghi ca in poza actuala. Remarcati vreo diferenta?

In 1898, monumentalul palat este finalizat, iar institutia se muta din fostul sediu (actualul Muzeu de Istorie) in localul de pe Bulevard. Imobilul era un motiv de mandrie pentru ploiesteni, avand o fatada bogat decorata, cu muzeu si biblioteca la etaj, doua aripi (doar cea de nord mai exista azi) si un amfiteatru luxos in spatele corpului central.

Palatul liceului, fotografiat in perioada interbelica

In 1944, pe 5 iunie, la ora 8:52 de dimineata s-a dat alarma aeriana, iar la 10:32, cand sirenele au tacut, palatul liceului era o ruina. Fatada a fost 90% distrusa, din aripa de sud au ramas 2 sali, iar aripa de nord si amfiteatrul au scapat neatinse. Dupa 23 august, bombardamentele s-au incheiat, dar blestemul a continuat. Intr-o noapte din noiembrie 1944, amfiteatrul a luat foc si nu a mai ramas nimic din el.

Dupa venirea comunistilor, denumirea religioasa a liceului a fost retrasa, clasele s-au mixtat, iar cladirea a fost reconstruita in stil comunist. Despre liceul Petru si Pavel va fi un material mai amplu, in viitor. Totusi am o rugaminte: cine bunici/strabunici care au invatat in vechiul liceu si mai au poze cu elevii sau chiar cu cladirea veche, il/o rog sa imi trimita un mail. Adresa este pe pagina de contact.

Palatul a fost construit undeva intre 1890 - 1896 pentru Teodor Teodorini, un renumit avocat si politician local. In 1926, cladirea a fost cumparata de societatea Unirea-Gaze, devenind sediul firmei care furniza gaze naturale in oras. Si in prezent este aici functioneaza o firma din acelasi domeniu de activitate.

Urmatoarea cladire a fost sediul Bancii Nationale a Romaniei, sucursala ploiesteana. Cu toate ca stilul constructiei pare interbelic, de fapt imobilul exista dinainte de 1917. Astazi casa este parasita, dar inca se mai vede deasupra intrarii vechea denumire.

La cativa pasi mai la sud se afla casa Alexandru G. Radovici, important membru al PNL, dar avand o semnificativa inclinatie socialista. A detinut pentru putina vreme postul de ministru in 1914, in guvernul lui Ionel Bratianu. Casa a fost construita cel mai probabil la finele secolului XIX. Din ianuarie 1945, a fost sediul ARLUS (Asociatia Romana pentru strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica), iar mai apoi policlinica.

Continuam plimbarea si trecem la casa ridicata de inginerul silvic C.G.Angelini. Cladirea este in prezent sediul unui serviciu al Primariei Ploiesti si a fost renovat de curand. Cu aceasta ocazie, i s-a adaugat un corp nu tocmai reusit, dar mai retras fata de fatada.

Urmeaza o cladire ridicata tot la finalul secolului XIX si refacuta in 1920 dupa planurile lui Toma T. Socolescu. Beneficiarul a fost Scarlat Orascu, unul dintre cei mai activi primari ai Ploiestilor, datorita caruia administratia a avut bani pentru Halele Centrale si alte lucrari de modernizare.

Casa Scarlat Orascu - 1937

Pe langa mandatele de primar, Orascu a fost si senator de doua ori, de fiecare data in opozitie. Cladirea, luxos decorata in interior, a fost nationalizata de comunisti si transformata in cantina populara. In prezent este policlinica pentru copii.

De aici incepe o oarecare incurcatura. Sursele sunt neclare, uneori chiar contradictorii, asa ca este posibil ca unele case sa fie denumite gresit. Trecem strada, prin fata statuii lui Radu Stanian, despre care vom vorbi alta data, si ajungem la casa Velicu. In perioada interbelica, imobilul apartinea societatii Unirea (care avea si rafinaria omonima), iar din 2004, cladirea a fost renovata si de atunci aici functioneaza un restaurant.

Casele Umberti (prim plan) si Scorteanu (in dreapta)

Urmau apoi casa Grigore Scorteanu (in perioada interbelica aici a fost unul din sediile societatii Concordia) si casa italianului Umberti. Aceasta din urma a fost o vreme si locuinta lui Max Schapira, renumit afacerist si filantrop local, iar in ultimii ani de exista a fost sediul Creditului Minier.

Casa Umberti / Max Schapira / Creditul Minier

Ambele cladiri au fost distruse la bombardamentele din 1944, iar in dupa razboi, o rafinarie a construit un imobil cu apartamente pentru angajati.

Imobilul actual, ridicat pe locul caselor Scorteanu si Umberti

Asadar in locul celor doua case (prima semana mult cu casa Velicu, iar casa Umberti era o constructie mai aparte, fiind ridicata dupa planurile arhitectul Simonis) a aparut o constructie discreta, dar care se potriveste cu locatia.

Urmeaza sediul Bancpost, o cladire moderna, construita dupa 1990. Prin silueta sa si prin faptul ca este retrasa destul de mult fata de celalalte cladiri vechi, sediul bancii se integreaza destul de bine.

Langa este probabil casa Manciulescu. Dupa stilul foarte bogat in decoratiuni exterioare, pare sa fie de sfarsit de secol XIX.

Iar ultima cladire de pe aceasta parte a bulevardului este una din cele mai reusite constructii interbelice din Ploiesti - casa Iosifescu. A fost ridicata in 1935-1936 dupa planurile arhitectului Constantin Iotzu.

Casa Iosifescu - 1937

Toma T. Socolescu caracterizeaza imobilul drept neo-bizantin, insa cel putin gardul original care delimiteaza curtea este un exemplu de art-deco.

Decoratiune art-deco pe gardul casei Iosifescu

Cladirea a fost confiscata de regimul comunist (ca multe altele din cele prezentate mai sus), iar in anii 80 aici a functionat Institutul de Statistica. Dupa 2000, casa Iosifescu a fost recuperata, renovata excelent si transformata in hotel.

Ajunsi la rondul I, vom trece strada si pe vom intoarce pe cealalta parte a bulevardului, inapoi spre centru.

(va urma)

Gara de Nord

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Tue, 07 Sep 2010 19:35:00 +0000

Pe langa mai cunoscutele gari de Sud (prima gara construita in localitate) si de Vest, orasului Ploiesti dispune si de altele precum Triaj, de Est si cea de Nord. Aceasta din urma este cea mai veche constructie de acest gen din oras, de fapt chiar singura ridicata in perioada monarhiei si care mai exista in prezent.

Dezvoltarea comerciala si industriala a judetului Prahova a atras dupa sine nevoia dezvoltarii cailor ferate pentru transportul de calatori si de marfa. Inca de la finalul secolului XIX apar proiecte ale CFR-ului de realizare a unei Ploiesti - Valenii de Munte, dar niciunul nu se materializeaza. In cele din urma, autoritatile judetene hotarasc sa preia proiectul si sa realizeze o cale ferata privata, care sa plece din Ploiesti, urmand sa treaca prin Blejoi, Scaeni, Lipanesti, Magurele, Scaiosi si avand cap de linie Valenii de Munte. Lucrarile incep in 1904, iar pe 1 ianuarie 1908 cei 33 de kilometri si garile aferente sunt inaugurate, exploatarea lor fiind pusa in sluja nou-infiintatei societati Caile Ferate Ploiesti Valeni (CFPV).

Astfel a aparut nevoia unei gari de nord in Ploiesti, lucrarea fiind incredintata arhitectului italian Bernaducci, care va realiza un imobil solid, cu aspect monumental, avand fatada din piatra si caramida. Initial, cladirea era mult mai mica decat in prezent, avand un singur corp central.

Gara in 1913

Tot Bernaducci a realizat cu aceasta ocazie si gara din Valenii de Munte, care semana foarte mult cu cea de nord din Ploiesti. Din pacate, la cutremurul din 1977, gara din Valenii de Munte a fost afectata si demolata ulterior.

Gara din Valenii de Munte (azi disparuta), asemanatoare cu aspectul initial al Garii de Nord din Ploiesti

Locul pe care a fost ridicata Gara de Nord fusese cimitirul bulgarilor (ei isi spuneau ”sarbi”, de teama otomanilor - despre comunitatea bulgareasca va fi un articol separat) din 1830 (anul in care s-au venit bulgarii la marginea orasului), dar probabil dupa 1838 o data cu stabilirea lor in mahalele Ploiestilor, numarul celor ingropati aici a scazut. Deja la 1900 nu se mai cunosteau locurile de veci, iar gasirea osemintelor a fost o surpriza pentru constructori. Chiar si in prezent, sub asfaltul din jur, este foarte probabil sa mai fie schelete ale bulgarilor venit in urma cu aproape 2 secole in oras. In urma cu 2-3 ani, cand s-au facut lucrari de amenajare pentru podul din fata garii, au fost gasite oase din vechiul cimitir.

Cladirea Garii de Nord a suferit, se pare, doua extinderi succesive in perioada interbelica. Prima data s-au construit doua aripi, proportionale cu corpul initial al cladirii. In noile parti ale cladirii urmau sa fie apartamente pentru personalul garii.

Cladirea, in timpul primei extinderi...

...si la final

A urmat apoi o extindere a aripilor, imobilul avand in 1937 aspectul din prezent.

Gara si Piata din fata sa, in 1937

In jur au inceput sa apara diferite cladiri administrative, dar si case ale muncitorilor CFR, un exemplu in acest sens fiind strada Poienitei, din apropiere.

Fatada garii, aspectul actual

Probabil ca in timpul extinderilor, sub cladire s-au facut unele amenajari. Vorbind cu cineva care cunoaste cladirea, am aflat ca sub pamant se mai afla inca 2 sau 3 nivele care servesc drept adapost antiaerian. De asemenea, din adapost ar porni un tunel (chiar din centrul garii, pe sub usa principala) care merge perpendicular pe liniile de cale ferata si iese intr-un deal de langa Rafinaria Vega.

Un felinar vechi de la intrarea in gara

O data cu acapararea puterii de catre comunisti, in zona s-au petrecut evenimente interesante. Una din primele masuri represive luate de regimul pro-sovietic al lui Petru Groza a fost interzicerea a peste 8000 de carti considerate ”dusmanoase” de noii lideri politici. O persoana care sta in zona imi povestea cum in 1947 comunistii au descarcat in piata din fata garii cateva sute de carti interzise si le-au ars. Schimbarile nu s-au oprit aici: calea ferata a fost nationalizata, iar CFPV a fost desfiintata, toate bunurile trecand in exploatarea statului.

Vechea piata a garii, locul unde au fost arse cartile interzise de comunisti

Gara a continuat sa fie intens folosita pana la inceputul anilor 90, cand traficul a fost preluat de cele doua gari principale: cea de Sud si cea de Vest. In prezent, cladirea de certa importanta istorica se afla intr-o stare relativ buna de conservare, insa de cativa ani nu mai are curent electric, iar singurul tren care mai circula este personalul Ploiesti - Maneciu care trece doar de 4 ori prin vechea statie.

Gara de Nord in prezent

Astfel, Gara de Nord din Ploiesti, dupa ce a trecut cu bine de bombardamentele din 1944 (lucru norocos, mai ales ca se afla langa Rafinaria Vega) si de cutremurele din 1940 si 1977 (acesta din urma i-a lasat totusi unele urme), pare astazi sa fie uitata, nemafiind un simbol al orasului.

Surse: Memoria Zidurilor, Dorin Stanescu - Evolutia cailor ferate in regiunea Prahova

23 august

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Mon, 23 Aug 2010 03:51:00 +0000

Ziua de 23 august a fost unul din pilonii ideologici ai comunismului romanesc, reprezentand momentul ”eliberarii de sub jugul fascist”. In fiecare an, in fiecare localitate aveau loc diferite manifestari care sa evocau intoarcerea armelor, lupta impotriva ”hitleristilor” si rolul esential jucat de Partidul Comunist Roman (cu cei cateva sute de membri pe care ii avea in 1944).

La Ploiesti se desfasura in fiecare an o parada pe Bulevardul Independentei, de la Gara de Sud, spre centru, punctul principal fiind trecerea prin fata tribunei cu oficialitati de la rondul I. Din pacate nu am gasit multe poze de la aceste manifestatii (care de obicei se terminau cu o mici si bere):

23 august 1956. ”La 23 august oamenii muncii sarbatoresc eliberarea patriei noastre si isi afirma hotararea neclintita de a apara cuceririle regimului democrat-popular” (comentariul original al pozei).

23 august 1967. Perioada stalinista parea ca trecuse, detinutii politici fusesera eliberati, iar societatea romaneasca incepea sa simta din nou libertatea. Nu pentru mult timp, totusi. (sursa fototeca online a comunismului romanesc).

Casa Z(usserman) C.

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Thu, 19 Aug 2010 20:40:00 +0000

La intersectia strazilor Gr. Cantacuzino si Vlad Tepes se afla o casa veche care de ani era intr-o stare avansata de degradare. A fost construita probabil la finalul secolului XIX (in jurul lui 1880), de catre o familie de evrei, intreaga zona fiind locuita in acea perioada de membri ai acestei etnii (in apropiere chiar se afla o ”Strada Evreeasca”).

Evolutia recenta a casei, in sensul acelor de ceasornic: 1 - decembrie 2006; 2 - aprilie 2007; 3 - februarie 2010; 4 - august 2010

Revenind la casa-ruina, am fotografiat-o prima data in 2006, in cadrul proiectul Case Care Plang. Tot atunci, vorbind cu o evreica batrana care locuia in zona, am aflat ca imobilul ar fi fost construit de un anume Susserman sau Zusserman, iar apoi ar fi fost data fiicei sale ca zestre (informatie neverificata). Iata starea in care se afla atunci:

In primavara lui 2007 am avut ocazia sa intru in curtea interioara si in imobil, iar cu ocazia astea am facut unele descoperiri interesante:

Intrarea, vazuta din curte

Gunoaiele din fata intrarii secundare, unde erau intinse hainele ”chiriasilor”

Fragment din sobele distruse

Plafonul deja incepea sa cada...

In holul de la intrarea principala am gasit aceasta pictura de pe perete, probabil realizata la constructia casei...

...dar si un geam avand ca model initialele Z. C. - Zusserman?

Cladirea-anexa din curte

Starea casei s-a deteriorat rapid - tamplaria si geamurile au disparut, peretii interiori erau plini de grafiti-uri, etc. Era previzibil unde se va ajunge, iar in februarie 2010 o parte din tavan s-a prabusit, iar intreaga cladire era un pericol si urma sa fie demolata.

Saptamanile trecute, cladirea a fost intr-un final pusa la pamant, cu tot cu anexele din curte (era o cladire de 2 etaje, probabil a servitorilor, dar nu sunt sigur):

Beciul cladirii, iesit la iveala cu ocazia demolarii

Peste cateva zile, ramase un camp gol si doar cladirea-anexa care era demolata si ea:

Era de asteptat ca aceasta casa veche, intr-o stare avansata de degradare, sa fie demolata. Din pacate se mareste lista cu imobile din orasul vechi care dispar, cu precadere in ultimii ani. Este normal ca unele constructii sa dispara si in locul lor sa apara cladiri moderne, dar o data cu acestea se pierde ceva din identitatea (si asa afectata) a Ploiestilor.

Art-deco ploiestean (I)

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Sat, 07 Aug 2010 14:35:00 +0000

[pentru Hevi]

[Maine se implinesc 140 de ani de la momentul efemerei Republici de la Ploiesti, iar proiectul RepublicaPloiesti.net face si el un an de existenta. Din pacate nu am avut timp sa pun mai multe articole, dar sper ca pana acum am reusit sa scot in evidenta si partile frumoase ale Ploiestilor, atat cele care au fost, cat si cele care mai sunt prezente si astazi.]

Zilele trecute am primit de la Raiden o leapsa interesanta: imobilele art-deco. Acest stil arhitectural a aparut in anii 20, fiind principalul concurent al neo-romanescului promovat, printre altii, si de Toma T. Socolescu. Noul curent exprima modernismul epocii, simplitatea, dorinta de rupere a tiparului, fiind preferat mai ales de catre membrii profesiilor liberale, precum avocati, doctori, ingineri, etc.

Intamplator sau nu, art-deco-ul este unul din stilurile arhitecturale care imi place cel mai mult, asa ca iata o prima parte a celor mai interesante constructii de acest fel din Ploiesti:

1. Casa pe strada Hasdeu (paralela cu Bulevardul Independentei), aproape de rondul 1. Nu sunt sigur, dar cladirea ar fi fost construita pentru familia unui avocat.

2. Fost sediu de banca, actual sediu al BNR

3. Casa doctor Comanescu, aflat la intersectia strazilor Golesti si I.A.Bassarabescu, in apropierea Casei Hagi Prodan

4. Casa Ivanceanu, aflata pe in celalalt capat al strazii Golesti

5. Doua imobile gemene pe strada Teleajan, aproape de Gara de Sud

6. Una dintre cele mai expresive cladiri art-deco, aflat pe o fundatura ce iese din strada Hasdeu

7. O casa ridicata in 1934 pe strada Artei, pentru un anume G.B.

8. Casa avocat Visina de pe strada Bunavestire

9. Este cea mai masiva constructie art-deco din Ploiesti. Blocul (cu bulina rosie) se afla la intersectia strazilor erou Calin Catalin (fosta Krupskaia) si Unirii

10. O alta casa de pe strada Hasdeu

11. Alt imobil tot de pe strada Hasdeu

12. O cladire foarte frumoasa pe strada Radu Stanian

13. Casa Anton Macelaru (de la numele sau se trage numele pietei (Sf.) Anton!), aflata pe strada Stefan cel Mare, langa blocul Socolescu

14. Un alt bloc cu bulina rosie, pe strada erou Calin Catalin, peste drum de fostul Palat de Justitie

15. Doua blocuri lipite pe strada Emile Zola, vis-a-vis de acelasi fost Palat de Justitie

16. Si ultima - preferata mea - un imobil art-deco desavarsit, pe strada Decebal

Va urma

Bombardamentul din 1 august 1943

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Sun, 01 Aug 2010 00:21:00 +0000

(1. stiu, s-a demolat casa Susserman, cea parasita, de la sensul giratoriu din apropierea liceului Cuza. Zilele acestea o sa pun poze si cateva cuvinte despre cladire. 2. acesta este un articol programat sa fie publicat azi, comentariile vor fi publicate duminica seara.)

Astazi se implinesc 67 de ani de la primul bombardament american asupra Ploiestilor, mai exact de la prima incercare a aliatilor de a distruge rafinariile ploiestene care asigurau intr-o mare masura necesarul de combustibil pentru Wehrmacht. Rezultatul a fost unul catastrofal pentru aviatia americana, din 177 de bombardiere, 53 au fost doborate in cursul raidului.

Fotografie de timpul bombardamentului, luata dintr-un avion american. Se vad in coltul din dreapta jos parcul (fostul Obor) si Halele Centrale, apoi strada Gh. Doja (pe vremea aceea general Dragalina) se continua spre Bucov, iar cladirea masiva de pe colt este Palatul Scoalei Comerciale, actualul Colegiul National Ion Luca Caragiale; Rafinaria bombardata, cea care apare in partea stanga a imaginii este Vega.

Totusi, bombardamentul din 1 august 1943 nu a afectat puternic orasul. Cu toate acestea, cateva avioane au cazut peste cateva cladiri, cel mai cunoscut caz fiind cel al bombardierului care s-a prabusit peste inchisoarea din Ploiesti (care se afla exact pe acelasi loc ca si in prezent, pe strada Rudului).

Tache Rodas era un adolescent inchis pentru apartenenta la Fratiile de Cruce legionare (organizatiile de tineret legionar in care se face educatia corespunzatoarea ideologiei, dar in care era interzisa politica), iar bombardamentul l-a surprins chiar in temnita. Marturia domniei sale este una cutremuratoare:

Am fost retinut la Penitenciarul Ploiesti. La 1 august 1943, alarma aeriana, aviatie de bombardament, sa bombardeze zona petroliera Ploiesti si un avion, fiind lovit, a cazut pe inchisoare. A cazut pe a doua camera, unde eram noi, si erau 73 de femei... au murit. Vinovat a fost directorul inchisorii si conducerea, ca noi am vrut sa le salvam, ca tipau la geamuri, ca nu ardeau inca... nu, nu, ca voi vreti sa evadati. Eu am vazut, de necrezut, cum arde omul... ca o lumanare, domne, si se inchina ca a scapat, habar n-avea ca arde. Seara pe la ora 20, a venit Maresalul, cu primul ministru, cu ziaristi... era vraiste, ne-a dat drumul... inconjurata inchisoarea, sa nu evadam. Nu se gandea nimeni la evadare... Si pe urma a zis sa faca un tabel cu cei care au ajutat pe cei care erau in situatie critica in timpul flacarilor, pentru ca conductele de gaze, fiind deschise, aruncau sageti de foc si ardeau, pur si simplu... si le era frica, nu ne-a dat voie, domne... ne zicea: pe langa zid! pentru ca avioanele, domne, cred ca erau 100 de metri, ii vedeam pe aviatori, prin carlinga ii vedeam. Ei au crezut ca-i o unitate militara, pentru ca sub turelele de apărare a inchisorii erau militari, si d-aia au si lovit. Aici am stat pana in 1943... toamna. (Tache Rodas, intervievator Lucian Vasile, arhiva IICCMER)

Operatiunea Tidal Wave a fost un esec nu numai datorita antiaerienei romano-germane, dar si din cauza tacticii folosite de pilotii aliati, care au zburat la joasa altitudine (circa 100 de metri) pentru a nu fi detectati de radare. Avand in vedere pierderile suferite si dificultatea operatiunii (avioanele decolasera tocmai din Libia), urmatoarul bombardament asupra orasului a avut abia la 5 aprilie 1944, avand atunci un efect naucitor. Sau cum mi-a povestit un batran care a prins acele vremuri, 5 aprilie 1944 a fost ultima zi normala pentru Ploiesti.

(sursa pozelor)

UPDATE: Un remember al momentului si pe Prahova24Hours.

Statuia Libertatii

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Mon, 19 Jul 2010 22:28:00 +0000

MITA (intrând, îşi scoate masca): Nu e... N-a venit inca? Il cunosc... are numai doua costume: un cazac si un turc... N-a venit. Trebuie sa se fi dus sa-si ia pe individa! Trebuie sa vie impreuna! A! sa vie! Dumnezeule! Jur pe tot ce mi-a ramas mai scump, jur pe Statua Libertatii de la Ploiesti, ca are sa fie o istorie!... (bate-n masa) A! gelozie! Am sa-i omor!

(Ion Luca Caragiale - D-ale Carnavalului)

Statuia Libertatii a fost cel mai reprezentativ simbol al vechiului Ploiesti, al identitatii sale ca oras si comunitate. In jurul sau s-au strans demonstrantii pentru drepturi politice (cum a fost spre exemplu in 1945), s-au facut juraminte sau a inspirat vise. Din pacate, astazi nimeni nu mai se jura ca Mita pe capul statuii, monumentul nu mai reprezinta un centru sau un simbol al manifestantilor, ba chiar multi ploiesteni nici nu stiu de existenta ei. Ascunsa inca din anii comunismul intre brazii din fata Palatului Administrativ, ”statua” are o poveste interesanta:

Anii 1869 si 1870 au fost marcati de grave tulburari in desfasurarea alegerilor in Ploiesti, caracterizate prin batai intre taberele electorale. Batausii erau luati din diferite medii sociale, de la vagabonzi la dorobanti, iar conflictele erau cat se poate de serioase, deoarece uneori se inregistrau si morti. Totusi, in ambii ani candidatii inscrisi in mod legitim au fost validati in detrimentul celor impusi cu forta.

Lupta pentru ”drepturile politice si sfanta constitutie” era practic o moda in acea perioada, mai ales ca in august 1870 s-a consumat si efemera republica ploiesteana. Toate procesele rezultate din aceste evenimente tulburi au fost mutate la Targoviste unde s-a terminat in stil caragialian, cu multiple achitari. Astfel a aparut planul ridicarii unui monument la Targoviste si amplasarea unei placi comemorative in Ploiesti. Campania a fost pornita de Dimitrie Bratianu, in ziarul ”Romanul”, in octombrie 1870.

Pe parcurs, planul s-a schimbat si datorita infiintarii la Ploiesti a unui comitet pentru ridicarea unei Statui a Libertatii, condus de C.T.Georgescu, probabil unul dintre cei mai capabili edili pe care i-a avut orasul. Statuia a fost realizata la Paris si a fost adusa la Ploiesti in 1876, iar piatra fundamentala a viitorului monument public a fost pusa la 1 septembrie 1879.

Pergamentul pus la baza Statuii

Statuia Libertatii era reprezentarea zeitei Minerva (simbol al intelepciunii), purtand in mana dreapta o sulita, iar in cea stanga un pergament pe care este scris ”Constitutiunea si legea electorala”. Avea o inaltime de 3,5 metri si era realizata din bronz galvanizat. Statuia era asezata pe un soclu de marmura prahoveana conceput de catre Toma N. Socolescu si era inconjurata cu un gard din fier forjat realizat la Scoala de Meserii (actualul sediu al ADPP, de la intersectia strazilor Gh. Doja si Valeni), iar in cele 4 colturi avea cate un felinar adus, evident, de la Paris.

O poza realizata in 1902, una din putinele care surprind amplasamentul initial al statuii. Felinarele si decoratiile sub forma de lauri (?) de pe soclu vor dispare un an mai tarziu. Interesant este faptul ca imobilul din plan indepartat-dreapta este coltul dinspre Lipscani al Primariei Noi (cea ridicata in 1894) !!!

Dezvelirea statuii a avut loc duminica, 21 iunie 1881, intr-un cadru festiv: inca de la ora 9 dimineata Piata Unirii (piata centrala a orasului) era plina de oameni care asteptau venirea invitatilor de la Bucuresti. La ora 10 sosesc in Gara de Sud vagoanele cu invitatii din capitala, dar multe personalitati precum C.A.Rosetti sau Dumitru Bratianu au declinat invitatia. Oficialitatile au mers apoi la sediul Primariei (de peste drum de casa Ergas Mamaciu) de unde au mers, impreuna cu fanfara, pe actuala strada Mihail Kogalniceanu, pana in Piata Unirii.

O alta poza cu statuia in amplasamentul ei initial. De remarcat este faptul ca zeita era asezata cu fata spre est, cu spatele la bulevard (exact invers decat pozitia actuala)

In fata statuii s-a oficiat o slujba religioasa, s-au rostit discursuri si poezii si s-au cantat imnuri, iar zeitei Minerva i-a fost pusa in mana dreapta o coroana de flori. Dupa festivitate, invitatii au mers la Liceul Vechi (actualul Muzeu de Istorie), iar reprezentantii rurali au luat masa in curtea din fata cladirii, iar invitatii de la Bucuresti in interior, la etaj.

Statuia nu a avut un loc fix, fiind de mai multe ori mutata. Prima schimbare a avut loc in 1903, cu prilejul unei prime sistematizari a Pietei Unirii, ocazie cu care monumentul a fost renovat.

Vedere de imediat dupa mutarea din 1903

Statuia, pierduta printre tarabe si oameni

Inainte de primul razboi mondial, pe al doilea amplasament. Piata este pavata cu piatra cubica, iar cladirea cu cupola care se vede in plan foarte indepartat este Tribunalul Vechi. Soclul pare sa nu fie inscriptionat, dar este o eroare fotografica: scrisul nu a fost ”prins” de aparatul foto, fapt care se va vedea si in vederile ulterioare

Aproape acelasi unghi, fotografiat dupa vreo 17 ani, la mijlocul perioadei interbelice. Intre timp, aparusera cladirile Stanoiu - Herjenescu

Amenajarea Pietei Unirii deja se contureaza, iar Statuia se pregateste de o a 3a mutare...

Tot in 1903, pe soclu s-a inscriptionat si a patra placa: ”Monument / redicat / prin sub-scriptiune / nationala / refacut in 1903”. Celelalte 3 placi erau scrise inca din 1881: ”Cetatenilor ploesteni / Aperatorii / Libertatilor Publice / Romania / Recunoscatoare”, ”Anul / 1869 / martie 26” (ziua cu cele mai grave tulburari electorale) si ”Anul / 1881 / Iuniu 11” (aici probabil a fost o greseala de scriere, deoarece dezvelirea a avut loc pe 21 iunie, nu pe 11).

Cele 4 placi

In 1934 autoritatile trec la amenajarea Pietei Unirii, inlocuind piatra cubica cu asfalt, iar in fata Primariei se amenajeaza un parc, in mijlocul caruia a fost amplasata Statuia Libertatii.

Imagine din timpul lucrarilor din 1934

Statuia, cu fata spre nord, fotografiata in 1940

Nici aici nu va sta foarte mult. Probabil in 1944 (pentru a fi ferita de bombardamente) sau in 1945-1946 (noua putere comunista nu agrea statuile care aminteau de libertate si drepturi cetatenesti), Statuia Libertatii a disparut din fata Primariei. Timp de aproape un deceniu nu stiu unde s-a aflat, dar in 1957 era amplasata pe locul unde se gaseste si azi, in fata fostului Palat al Justiei, cu fata spre Calea Campinii.

Locul este liber in 1953...

...dar in 1957 apare statuia

Cu timpul statuia s-a deteriorat si a ajuns in prezent sa se prabuseasca. Zeita Minerva nu mai sta dreapta, ci, sectionata, sta sa cada de pe soclu.

Statuia, in prezent...

Oricum, nu stiu cati ar vedea-o deoarece sta ascunsa printre brazii plantati in anii comunismului. Nici soclul nu se afla intr-o stare mai buna, fiind decorat cu grafitti si alte mazgaleli ale pustanilor/skaterilor/rockerilor care se dau cu skate-ul/role/beau/stau degeaba pe treptele monumentului.

In fata statuii a fost amplasata dupa 1990 si o cruce de marmura (un kitch in raport cu vechea statuie), din care a mai ramas numai baza, crucea propriu-zisa fiind distrusa in 2008 (probabil de aceiasi indivizi care frecventeaza locul).

Restaurarea Statuii Libertatii, un simbol al vechiului Ploiesti, dar care, in opinia mea, nu mai reprezinta deloc Ploiestii actuali, ar fi de cativa ani pe agenda autoritatilor locale, dar evident, nu s-au gasit bani. Asa mergand lucrurile, nu m-ar mira peste cativa ani sa vad statuia furata si pusa intr-o caruta intrand pe poarta unui centru de colectare a fierului vechi...

Palatul Ghita Ionescu

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Sun, 04 Jul 2010 16:25:00 +0000

Trasarea dupa 1871 a Bulevardului care leaga centrul orasului de Gara de Sud a determinat o reorientare in viziunea elitei ploiestene care a inceput sa-si construiasca locuinte la noua artera.

Palatul Ghita Ionescu vazut din satelit (sursa Virtual Earth)

Un loc apropiat de Piata Centrala l-a cumparat Ghita Ionescu, originar din Buzau, care, o data venit in Ploiesti, a facut avere din comert, afaceri cu petrol si operatiuni bancare (tot el este cel care a construit Banca Centrala). A intrat apoi in politica, fiind parlamentar liberal, iar spre finalul vietii a avut si doua mandate de primar al Ploiestilor.

Ghita Ionescu

Avand astfel o avere destul de insemnata a decis ca pe locul de la bulevard sa isi ridice o casa impunatoare. L-a angajat pe arhitectul Leonida Negrescu, iar in 1885 au inceput lucrarile, finalizate in 1894. Ghita Ionescu a avut 5 copii: Theodor, Alexandru, Gheorghe, Ana si Ion. Acesta din urma si-a luat un supranume derivat de la faptul ca era al cincilea urmas al renumitului om politic: Quintus, devenind Ion Ionescu Quintus, nimeni altul decat tatal lui Mircea Ionescu Quintus.

Ion Ionescu Quintus

Totusi, familia Ionescu nu a fost pentru mult timp proprietara palatului. Prefectura se mutase in 1880 in casa Ergas Mamaciu, dar sediul ajunsese prea mic pentru nevoile institutiei. Asa ca in 1910, prefectura a cumparat Palatul Ghita Ionescu, instalandu-se in acest edificiu.

Palatul Ghita Ionescu si capatul dinspre centru al Bulevardului - 1907

La etaj erau birourile administrative, iar la parter cateva sali erau folosite pentru protocol si tot la parter se organizau in perioada interbelica vestitele baluri ale prefeturii.

Fatada cladirii, fotografiata in 1937

Istoria cladirii nu a constat numai in baluri, ci si in scene sangeroase, schimburi de focuri si morti. La inceputul lui 1941 ruptura dintre Ion Antonescu si legionari era definitiva, iar conflictul a izbucnit si la Ploiesti, in 21 ianuarie. Iata ce rememora Ion Samoila: ”Am fost chemat la sediu si cand a sosit Com. leg. Victor Silaghi, am plecat cu dansul la Prefectura. Eram: Carciumaru, Costica Dumitrescu, Bodea Popescu si altii. La poarta era o santinela care insa nu ne-a somat. Ne-am indreptat inspre intrarea principala, dar usa aici era incuiata. Un grup am reusit sa intram prin spatele Prefecturii, pe la federala, iar dl. Com. leg. Silaghi printr-o alta intrare din stanga. Dansul era in fruntea noastra. In coridor suntem întâmpinati cu foc de pistol. Cade ucis pe loc dl. Com. Silaghi. Moare zambind. Alaturi de el cade si Bodea Popescu impuscat in cap, si Costica Dumitrescu impuscat in omoplat si mana. Deschidem si noi foc, garda se refugiaza in pivnita si dupa un sfert de ora mai bine de 100 de soldati au fost dezarmati. Prefectul militar care era acolo, Col. Cretoiu, a fost facut ostatic, iar comanda garzii a luat-o lt. Dumitrescu.”

Usa pe care au intrat legionarii condusi de Victor Silaghi. Ion Samoila a fugit apoi in vestul Europei, iar in 1953 a fost parasutat de catre americani in Romania pentru a ajuta rezistenta anticomunista. Este prins de comunisti si executat, iar familia sa este persecutata (sora sa, Ileana Samoila, este arestata si va naste in inchisoarea Vacaresti).

In timpul bombardamentelor din 1944 imobilul scapa neatins de bombe, cu toate ca in jur mai multe cladiri au fost distruse partial sau complet de aviatia anglo-americana. In subsol a fost adapostita colectia de arta populara a muzeului care functiona in casa Hagi Prodan, dar multe din obiecte vor disparea sau vor fi furate in perioada comunista.

Fereastra de pe fatada

Destinatia palatului Ghita Ionescu se va schimba din nou in 1968, cand prefectura s-a mutat in actualul Palat Administrativ, in imobil instalandu-se Muzeul de Arta. Acesta a luat fiinta, sub forma unei pinacoteci, in 1931, datorita eforturilor lui Toma T. Socolescu, Ion Ionescu Quintus si Dumitru Munteanu-Ramnic. Pana la preluarea palatului Ghita Ionescu, pinacoteca a functionat in diferite imobile, precum intr-o aripa a Palatului Bailor sau intr-o sala a Primariei.

Detaliu al acoperisului

Dupa 1990, cladirea a intrat in lucrari de consolidare si renovare, acestea finalizandu-se in urma cu cativa ani. Interiorul original - scara de marmura, sobele de teracota, plafoanele pictate - a fost pastrat aproape in intregime.

Fereastra de la parter

Felinar de la intrarea principala

In 2005, Consiliul Judetean Prahova a hotarat ca muzeul de arta sa poarte numele lui Ion Ionescu Quintus, atat datorita contributiei sale la fondarea pinacotecii, cat si in cinstea familiei Ionescu, cea care a ridicat acest imobil.

Surse: artmuseum.ro / Paul Popescu - Ana Radovici Stere / Mihail Sevastos - Monografia orasului Ploesti / Procesul legionarilor parasutati

Toma T. Socolescu - articol biografic

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Sat, 19 Jun 2010 13:15:00 +0000

In loc de un alt material pe blog, fac o recomandare: pagina biografica de pe wikipedia a lui Toma T. Socolescu (recent aparuta si in limba romana).

Articolul realizat de catre descendentii lui Toma T. Socolescu este unul foarte bun si contine numeroase informatii si poze despre lucrarile din Ploiesti (si nu numai) ale arhitectului, dar si despre viata sa.

Banca Creditul Prahovei

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Sat, 22 May 2010 15:55:00 +0000

Cladirea ”Banca Creditul Prahovei” se afla la intersectia bulevardului Republicii (Calea Campinii / Regele Ferdinand) cu strada Take Ionescu (fosta Doftana) si este una din putinele cladiri vechi care mai exista in centrul orasului. Istoria sa nu se lasa usor descoperita, dar poate fi cel putin schitata.

Cladirea fotografiata in 1927. Birjele inca erau atunci cel mai comun mijloc de transport in oras...

Imobilul este o dovada a dezvoltarii si a modernizarii regatului Romaniei după Marea Unire. Constructia a inceput probabil in primii ani ai perioade interbelice, fiind finalizata in 1926. Interesant este ca strada Take Ionescu nu exista cu 10 ani inainte si pentru a se ajunge de la biserica Sfintii Imparati in Piata Unirii, existau doua variante: ori pe strada Marasesti (astazi infundata prin constructia blocului cu cinema Patria la parter), ori pe strada Cuza Voda (prin spatele Hotelului Central si se iesea pe portiunea aflata azi intre Omnia si hotel).

Imobilul, latura dinspre bulevard, vazut in 1926....

... si in 2010.

Arhitectul ales a fost Toma T. Socolescu, el realizand un imobil in stilul pe care l-a practicat si l-a sustinut toata viata - neobrancovenesc. In jur existau numai cladiri cu parter plus un etaj, fata de care noul imobil (parter + 3 etaje + mansarda) crea o imagine disproportionata. Totusi, constructia realizata de Socolescu anticipa dezvoltarea din anii urmatori.

Latura sudic-estica a cladirii. Asa se vedea venind de pe Bulevardul Independentei, spre Piata Unirii

Fara indoiala, cladirea era una dintre cele mai moderne din oras. Asa cum se vede din planul parterului, arhitectul a repartizat foarte ingenios spatiul avut la dispozitie.

Intrarea era pe colt, iar holul dinauntru era trilobat; in spate exista o camera de telefoane (judecand dupa asezare, posibil rezervate functionarilor bancii).

Scara exista si azi, este in partea dreapta a holului

Un detaliu interesant apare pe fatada dinspre piata, unde arhitectul crease spatiu pentru o pravalie (in perioada interbelica functiona o frizerie) - astazi, magazinul nu mai exista, iar in locul intrarii se afla un bancomat.

Primul beneficiar al cladirii (din banii caruia s-a ridicat aceasta cladire) a fost Banca ”Creditul Prahovei”. Chiar si astazi deasupra intrarii se vad initialele BCP suprapuse (de curand, au fost vopsite intr-o culoare diferita de restul decoratiunilor, fiind puse astfel in valoare).

BCP - vizibil si astazi

Dar in 1911 aparuse in vechiul regat o noua institutie bancara numita simplu Banca Romaneasca. Dupa 1918, activitatea sa s-a dezvoltat intr-un ritm sustinut si in perioada interbelica s-a extins in toata tara, infiintand sucursale, iar cea de la Ploiesti a functionat in acest imobil.

Detalii de pe fatada

Din fericire, nicio bomba lansate de avioanele aliate in 1944 nu a lovit-o, insa toate geamurile au fost sparte de suflul exploziilor din centrul orasului (cateva bombe au cazut la cativa metri de cladire, pe spatiu verde unde astazi este bustul lui I. G. Duca).

Geam de la mansarda cladirii

Dupa instaurarea comunismului, bancile au fost nationalizate si in acest imobil a functionat o sucursala a Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC).

Cladirea, devenita sucursala CEC, in - la vremea aceea - Piata I. V. Stalin

Toate cladirile adiacente imobilului ”Banca Creditul Prahovei” au fost demolate, constructia interbelica fiind incadratade blocuri realizate la finele anilor '50.

In anii '80, destinatia cladirii s-a schimbat: la parter erau birourile Oficiului Judetean de Turism, iar etajele erau ocupate de procuratura.

Mansarda imobilului - latura dinspre bulevard

Dupa 1990, cladirea a revenit la functia sa initiala, aceea de sediu de banca. De cateva luni a intrat in renovare, pana acum fiind finalizat numai holul de la parter.

Batranul sediu al Bancii Creditul Prahovei a vazut si a trait multe de-a lungul existentei sale: demonstratii, cutremure, bombardamente si mai ales multe demolari care au avut loc in jurul sau.Alaturi de Hotelul Central de vis-a-vis, reprezinta un mic colt din orasul vechi.

Surse: revista Arhitectura (multumiri lui Armyuser)

Schimbari (II)

noreply@blogger.com (Lucian Vasile) — Thu, 06 May 2010 20:09:00 +0000

Fara sa ne dam seama, orasul se schimba. Casele vechi se transforma si ele, in acord cu vremurile pe care le traim. Uneori isi pierd unele elemente de pe fatada, alteori au loc schimbari radicale, iar in alte cazuri doar vopseaua este schimbata. Indiferent de cate ori am trece pe langa astfel de imobile, sunt foarte putine cazurile in care sezisam transformarile. Asa ca dupa episodul pilot si partea I, va prezint alte 3 cazuri de cladiri vechi care au suferit modificari (fara a le acorda un sens bun sau rau):

1. Casa pe strada jurnalist Gabi Dobre:

Cladirea a fost ridicata in 1890, dupa cum sta scris pe frontispiciu. Fara indoiala, una din cele mai vechi imobile din zona. Mereu m-am gandit ca poate pe langa zidurile ei a trecut si Ion Luca Caragiale...

2. Casa pe strada Golesti

Din pacate nu stiu foarte multe despre istoricul acestei cladiri. Foarte probabil nu acesta este aspectul ei original, ci mai degraba este rezultatul unor modificari ulterioare.

3. Casa pe strada Take Ionescu

Aflata peste drum de biserica Sfintii Imparati, aceasta casa a zacut in ultimii ani in paragina, fiind de curand ”reabilitata”. Unele elemente de pe fatada au disparut, iar pe fadata de pe strada Rudului (sau Caragiale sau Cantacuzino - este destul de incerta legatura stradala..) a fost placata cu faianta (sau cel putin asa pare). Bonus: 3 poze in antiteza.

(va urma)