richie`s day

Goran Bregovic la Serbarile Timisoreana

2013-05-24T11:37:00.000+03:00

Nu m-as fi gandit ca o sa ajung sa pun un astfel de titlu la un articol. Adica, pentru mine Serbarile insemnau muzica prioritar romaneasca cu trupele cele mai ascultate, pentru toate varstele si toate urechile, fie ca vorbim de Voltaj, Vunk si Holograf fie de de seniorii Cargo si Pasarea Colibri. Asa ca atunci cand am auzit ca vine Goran la Timisoara, chiar adus la Serbarile Timisoreana, prima reactie a fost de neincredere. Apoi au aparut stirile "oficiale", comunicatul de presa si am realizat ca e pe bune. E, fara indoiala, pasul pe care-l asteptam multi de la organizatori, elementul de noutate care semnalizeaza faptul ca Serbarile nu sunt "doar" despre mancare si bautura, cu muzica pe fundal, ci prioritara e scena.

Alta noutate ar fi ca Portile Fabricii vor fi deschise publicului in perioada festivalului 24 mai - 2 iunie (17:00 și 19:00 în timpul săptămânii si între 15:00 și 20:00 sâmbăta si duminica).si astfel veti putea vedea singuri cele povestite de mine. Adica drumul berii, de la orz pana la halba. Iar pentru a se surpirnde si mai bine traditia intre 27 si 30 mai vor putea fi gasiti acolo tot felul de artizani si mestesugari ale caror activitati ar putea fi inspira povesti interesante.

Asadar, Serbarile incep in seara asta cu concertul Zdob si Zdub urmand apoi 10 zile de petrecere campeneasca cu carne fripta si bere buna, incheiandu-se cu un recital Cargo, sper io fara ploaie, si multe artificii. Programul complet mai jos:

24 mai – Zdob si Zdub / Ziua Costumelor Populare
25 mai – Goran Bregovic / Ziua Berii
26 mai – Pasărea Colibri / Călin Bercean / Ziua Berii
27 mai – Silviu Paşca & Band / Ziua Artizanilor şi a Talentelor Locale
28 mai – Silviu Paşca & Band / Ziua Artizanilor şi a Talentelor Locale
29 mai – Silviu Paşca & Band & Vizi / Ziua Artizanilor şi a Talentelor Locale
30 mai – Silviu Paşca & Band / Ziua Artizanilor şi a Talentelor Locale
31 mai – Ansamblul Timişului / Ziua Mâncării Tradiţionale
1 iunie – Holograf / Ziua Mâncării Tradiţionale
2 iunie – Cargo / Ziua cea mai lungă

Cine isi pune sperantele in Sabotage?

2013-05-23T09:05:00.001+03:00

In doua zile incepe Sabotage Festival. Poate "festival" e un titlu pretentios pentru un 'act' care dureaza o singura noapte insa va asigur ca viata si dimensiunea lui depind numai si numai de reactia noastra. Luni am fost la conferinta de presa a organizatorilor. Sunt cativa oameni obisnuiti, o gasca de prieteni carora le lipsea ceva solid pe plan local, ceva din zona muzicii rock sau electronice. Un festival, adica. Si s-au hotarat sa-l faca ei. Spirit de initiativa, ce vreti. N-au vreun istoric in astfel de intreprinderi (exceptie Alex care s-a mai implicat in JEMF) iar asta se poate usor depista in entuziasmul, optimismul si usoara doza de inconstienta care i-a facut sa-si bage economiile in Sabotage. Ideea e in felul urmator: daca Patrice a adunat peste 4000 de oameni la Plai poate strang si ei vreo 2000. Avand in vedere insa ca e abia prima editie s-ar multumi si cu 1000. Pagina evenimentului de pe facebook arata incurajator (~ 1000 au dat join) insa biletele cumparate erau undeva pe la jumatate... Orice ar fi insa oamenii au dat de inteles ca va exista musai o a doua editie - 2 zile outdoor - si ca nu-si fac iluzii sa iasa pe profit in primii ani. Personal le admir determinarea.

Obiectivul festivalului de muzică Sabotage este de a ghida muzicieni talentati la inceputul carierei lor profesionale și, totodată, de a furniza performanță de calitate din partea unor artisti consacrați. An de an pe scenă vor evolua atât artiști internaționali cât și artisti locali.

Despre festival e bine de stiut ca este sustinut si de administratia locala (Primaria si, probabil, Consiliul Local) inclusiv cu ceva bani. Nu cunosc sume si nici nu ma astept sa fie prea consistente dar gestul conteaza. E semn de maturitate. Sponsorii s-au miscat la buzunar insa mai greu iar asta e o chestie cu care ne-am cam obisnuit, din pacate. Totusi ma bucur sa vad Grolsch pe afis. Experimentalisti pana la capat. Iar Sabotage va fi un experiement interesant. Un lucru asumat in orasul asta e acela ca exista un public pentru scena electronica, unul ceva mai numeros decat pentru alte genuri. Acum e ocazia sa vedem daca publicul asta n-a emigrat si el inspre locuri mai vesele sau daca il mai tin tenisii sa danseze o noapte intreaga.

Line-up-ul, pentru cine stie:
21:00 Kolapsys ( Dan Postelnicu – RO)
22:00 K-lu (RO)
00:00 Dubioza Kolektiv – Bosnia
02:00 Black Sun Empire / Codebreaker MC – Olanda
04:00 Mighty Boogie (RO)

Dubioza Kolektiv sunt, fara indoiala, pata de culoare intr-un festival electronic insa asta dezvaluie deschiderea Sabotage catre un mix de genuri infratite in sabotarea conformismului. Bosniecii astia - care au mai fost la Timisoara intr-o editie IRAF, la Gradina de Vara Capitol - sunt poate cea mai activista si mai militanta trupa din Balcani, criticand acid politica din tara lor dar si nationalismul si stereotipurile culturale de peste tot. Singurul neajuns pentru noi e ca se produc in limba natala si nu prea-i intelegem. Dar ca atitudine, sunt usor de asimilat.

Locul de desfasurare va fi Hala Fructus, cu acces dinpre Pizza Poli. Biletele inca sunt 25 de lei la dealeri (Van Graph, Cuib d'Arte, Scart, Aethernative) sau 35 la intrare in seara de 25 mai. Sper sa umplem hala...

Cata lume intre noi...

2013-05-20T01:54:00.001+03:00

Imi lipseste vremea in care eram doar doua lumi necunoscute, eu si tu si nimeni altcineva in ecuatia noastra. Singura preocupare parea a fi atunci dezlegarea misterului celuilalt, fara abateri sau retineri impuse de "corectitudinea politica" a unor asa zise relatii sociale. Nu eram deloc nevoit sau cel putin nu simteam vreun fel de obligatii sau restrictii din partea altor membri ai sferei tale de interes si astfel eram liber sa ratacesc in voia mea sau ca sa-ti admir propria ratacire. Din pacate momentele acelea s-au evaporat. Pe masura ce te-am descusut mai bine am luat act de bagajul tau si tu de-al meu si astfel le-am integrat in vortexul conflictual creat de persoanele noastre. Dar nici atunci nu am intampinat vreo greutate in a-mi gasi locul intrucat in norul astfel aglomerat tot noi parca eram centrele de greutate, sorii si gaurile negre din care emiteau sau spre care se prabuseau gandurile si intreaga noastra curiozitate. Abia cand entuziasmul initial s-a domolit si unul din noi a decis unde se vor aseza frontierele relatiei noastre am devenit brusc constienti de spectacolul oferit anturajelor noastre. Iar spectatorii prezenti de la inceput, ramasi in continuare in chip de suporteri personali, au devenit curand si fara voia lor jaloane incomode si chiar obstacole in drumul fiecaruia. Caci cu fiecare incercare de recuperare a celuilalt, chiar si pentru satisfacerea unei nostalgice pofte conversationale, realizam ca tot mai multi sunt cei care ridica pretentii asupra timpului si atentiei noastre, acum mult mai degajate decat odinioara. Si, stanjeniti parca de atata lume noua deodata materializata intre noi, cersind, primind si oferind aceleasi lucruri ce odata erau pretuite doar in doi, tinjesc dupa o veche stare de singuratate si simplitate: acel scurt moment in care tot zgomotul de fond disparea pentru ca o lume total noua, vie, tandra si inteligenta isi facea incet simtita prezenta. Lumea ta... Acum, poate m-as gandi de doua ori daca sa intervin in ea....

Postasul suna intotdeauna de doua ori

2013-05-19T10:42:00.000+03:00

Date fiind recentele proteste ale postasilor romani ca si scenele de cascadorii rasului in care au fost implicate masinile Postei am zis ca ar fi un moment potrivit pentru a lua cunostinta cu romanul clasic al lui James M. Cain, The postman always rings twice. Asa cum banuiam carticica de 100 de pagini nu dezvaluie nimic legat de psihologia postasului si nici nu se prezinta drept un manual de baza pentru accederea in meseria, dealtfel, onorabila a celor care livreaza deopotriva scrisori si pensii. Practic nu exista nici macar o sinura referinta la vreun postas in clasicul roman al lui Cain, titlul fiind mai degraba o metafora voalata pentru maniera in care destinul te gaseste pana la urma acasa si-ti livreaza ce ti-e scris.

Intrand in categoria romanelor negre, pulp noir hard-boiled, ale anilor ‘30 - ‘40 (multe din ele fiind ecranizate ulterior) Postasul... consta intr-o povestire despre pasiune, crima si duplicitate, cu rol de fabula moralizatoare redata intr-un stil compact, alert si fara derapaje sau inflorituri. Frank Chambers e un vagabond mereu pe drumuri care nimereste intr-o zi la restaurantul condus de Nick Papadakis si nevasta lui Cora. Neavand altceva mai bun de facut si simtindu-se totodata atras de Cora, Frank accepta oferta lui Nick de a lucra la restaurant. Decizia ii deschide imediat portita catre o legatura amoroasa cu nevasta nefericita a sefului si nascocirea unui plan care sa-l scoata pe naivul grec din ecuatie lasandu-i pe cei doi stapani peste restaurant.

Actiunea e redata exclusiv din perspectiva lui Frank iar detasarea acestuia, atmosfera pesimista si artificialitatea declaratiilor de amor care par replici siropoase servite cliseic in toate filmele vremii lasa impresia unei developari posterioare a evenimentelor. Banuiala se concretizeaza in final cand maniera confesorie in care sunt redate intamplarile primeste o explicatie. Povestirea insa capata inertie din momentul in care prima tentativa de omor da gres lasandu-l pe grec cu o amnezie convenabila dar plasand o umbra de suspiciune care-i va teroriza pe cei doi amorezi. A doua tentativa nu va mai esua insa “crima perfecta” pusa la cale de Chambers va fi mirosita de un procuror local siret care profita de asigurarea de viata a lui Nick pentru a-i intoarce pe cei doi amanti unul impotriva celuilalt.

In ce priveste tematica abordata, dincolo de mixul obisnuit de violenta si sexualitate (mai mult sugerata) prezent in romanele de gen, Postasul... urmareste doua idei: prima e cea a inevitabilitatii destinului, atat Nick cat si Frank si Cora neputand evita ceea ce soarta le pregatea iar a doua vorbind despre pervertirea iubirii prin frica, caci teama de fi prinsi de bratul lung al legii e dublata de anxietatea provocata de lipsa de incredere in cel de langa tine. “Love, when you get fear in it, it's not love any more. It's hate.” Obsesia e inca o idee pregnanta in carte manifestata insa diferit in cazul celor doi amorezi: Frank e un dezradacinat obsedat de a o poseda pe Cora insa Cora e mai pragmatica, cautand obsesiv stabilitate materiala pe termen lung.

Notorietatea de care se bucura romanul lui James M. Cain e cel mai bine exemplificata de cele nu mai putin de 7 ecranizari (intre care se remarca filmul noir din 1946 cu Lana Turner, remake-ul cu Jack Nicholson si Jessica Lange din '81 si Ossessione al italianului Luchino Visconti).

De ieri berea Timisoreana e mai bruna!

2013-05-11T13:40:00.000+03:00

Ma bucura sa vad ca berea noastra banateana isi diversifica oferta intrucat chiar mi se parea destul de bizar ca cea mai bauta bere din tara sa nu aiba si-un sortiment de bere neagra. Ei bine, de ieri exista Timisorena bruna. In fapt, daca dimineata eram la Fabrica de Bere si degustam cu presa si oficialitatile noua bere aseara o descopeream deja pe mesele din Bier Republik. Cu alte cuvinte oamenii s-au organizat eficient astfel ca abia ce-au aparut stirile despre proaspata "fiica" a berarilor timisoreni ca dansa era deja oferita musteriilor la degustare.

Am degustat-o si noi, bloggerii, la invitatia maestrilor berari, si ne-o cam placut. E la fel de "usoara" ca o blonda dar ceva mai dulce, caramelizata, avand culoare si spume fina ca o ciocolata. Mi s-a parut deosebit de baubila iar faptul ca e alcoolizata normal (5%) o face usor de asimilat si de cei care nu sunt prieteni cu berile negre in genere. Nu stiu daca va convinge fanii berilor tari si amare ca o cafea insa pretul destul de avantajos (vreo 10% mai scump decat blonda) ar putea fi un argument. Ca bere de vara e limpede si, in termeni tehnici, 'perfect echilibrata', iar aspectul o face sa arate foarte bine pe-o terasa la soare.

Mihai Birsan, vicepresedintele de marketing, spunea ca in a doua jumatate a secolului XIX la Timisoara berea bruna era mai populara decat blonda lager. Asa o fi. Eu oricum depun toata diligenta pentru a-i readuce pupularitatea acolo unde-i locul.

Se cauta prezentator Ctrl-D!

2013-05-09T20:53:00.001+03:00

Neobositii oameni de la Ctrl-D ataca un nou mediu de expunere a continutului lor tech-savvy si anume audio-vizualul. Cu alte cuvinte se dau pe sticla, isi fac emisiune [Ctrl-D TV] si in felul asta materialul lor obisnuit (design, development si digital) va surprinde mult mai usor atentia noastra. Pana acolo insa mai e ceva de munca iar primii pasi se fac in vederea gasirii unui prezentator sau a unei prezentatoare online care sa devina vocea si chipul acestei inedite transmisiuni.

Asadar, pentru atingerea acestui prim obiectiv, in perioada 8 mai - 10 iunie vor avea loc inscrieri pentru casting ceea ce inseamna ca studentii sau absolventii de mass-media, jurnalism sau comunicare sunt asteptati cu bratele deschise sa-si dovedeasca talentul nativ la pronuntat termeni tehnici si lipsa tracului in fata camerei de filmat.

Cerinte înscriere

Studii media, jurnalism sau comunicare

CV cu poză

Probă video

Cunostinte medii web/digital (de preferat)

Portofoliu (dacă este cazul)

Pentru înscriere, tuturor aplicantilor li se va cere să sustină o probă practică filmată fie la D`arc (unde este amenajata o cabina de filmare), fie personal. Toate filmările vor fi uploadate pe YouTube. Ca si probă, aplicantului i se va da un text de dictie pe care trebuie să îl introducă “în emisiunea sa”, tinând cont de următoarele cerinte: să se prezinte, să facă o introducere, sa prezinte textul dat, să facă o încheiere.

Text dictie:
„Papucarul papucareste papucii nepapucariti ai papucaresei, dar papucareasa nu poate papucari papucii nepapucariti ai papucarului care papucareste papucii nepapucariti.”

Filmarea se poate face cu orice device care are o cameră video încorporată, indiferent de calitatea ei. Persoanele care nu dispun de un astfel de device, se vor putea înscrie si offline, la D`arc Cafenea, în Piața Unirii nr.5, Timisoara, în perioada 9 mai - 10 iunie, în fiecare luni si joi între orele 11:00-13:00. În acestă locatie va exista “o cabină de filmare” pentru proba video. Cei interesati se pot prezenta doar cu CV-ul.

Probe casting
Castingul se va desfăsura atât în zilele 27-28 mai 2013, cât si în zilele 12-13 iunie 2013 si va consta într-un interviu individual si o probă video.
Proba finală
Proba finală se va desfăsura în perioada 17-21 iunie 2013 si va consta în două probe video.
Jurizarea
Jurizarea se va realiza pe tot parcursul perioadei 22 mai – 11 iunie 2013. Juriul va stabili lista participantilor la casting, precum si a participantilor la proba finală.

Profilul prezentatorului:

Vârstă: 20-30 de ani

Stăpânirea limbii române

Persoană carismatică

Dicție foarte bună

Voce plăcută

Persoană energică

Capacitatea de a-și stăpâni emoțiile

Telegenie

Memorie bună

Persoană sociabilă

Capacitatea de a învăța repede

Personalitate puternică

Avantaje job

Salariu avantajos

Program flexibil: se filmează de 4 ori pe lună (4 emisiuni/lună)

Participare gratuită la evenimentele Ctrl-D

Mediu de lucru plăcut

Acum despre cat de placut e mediul de lucru nu pot decat ma incred in buna credinta a amicilor de-acolo cand spun ca atmosfera e foarte misto. Insa despre profesionalismul operatorului Cristian Ilea si al celor cu care se va lucra nu ma indoiesc. Ne-a ajutat enorm si pe noi cand am filmat spoturile pentru Marele Ecran. Asa ca, cei care indepliniti cel putin jumate din conditiile de mai sus n-ar strica sa va incercati sansele la postul asta. Miroase a cariera de viitor.

O invitatie la PRbeta nr. 3

2013-05-08T16:44:00.000+03:00

Daca ati fost deja la una din conferintele PRbeta stiti deja ca editia a 3-a conferintei regionale de comunicare e foarte aproape urmand a se desfasura in zilele de 16-17 mai. Ca si pana acum evenimentul este destinat celor interesati de domeniul comunicarii fie ca vorbim de agentii de PR, responsabili cu comunicarea pe la diverse firme, freelanceri sau tot felul de specialisti mai mult sau mai putin avizati. Practic PRbeta se adreseaza tuturor celor interesati de noutatile din domeniu si de imbunatatit metodele de comunicare online.

Printre speakerii acestei editii se numara Oana Bulexa de la The Practice (multipremiata agentie de comunicare), Mugur Pătrascu de la iLeo, Călin Crainic de la Vitrina Advertising, Sorin Trâncă de la Friends Advertising, Georgiana Gheorghe de la Presage, Dragos Alexa de la Creatica etc. Inclusiv Simona Neumann de la Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana va avea ceva de impartasit.

Anul asta noutatea o va reprezenta introducerea segmentului de workshopuri sustinute de specialisti în comunicare online, branding si Google AdWords. Organizatorii au ales cei mai reprezentativi traineri pentru fiecare workshop: Alex Negrea va sustine un training despre Strategii de continut pe Facebook, Monica Jitariuc va vorbi despre situatii de criză în comunicare, Victor Kapra va detalia metodele de comunicare cu media, Cristian Ignat va învăta participantii cum să realizeze campanii AdWords de succes, Alex Ciucă va prezenta care sunt pasii de la un site la comunicare online, iar Dragos Alexa va lucra cu participantii la definirea unei strategii de branding utile fiecăruia. Mai multe detalii despre workshop-urile PRbeta găsiti insa pe pagina dedicată lor. Atentie, workshopurile se vor desfasura in paralel in ziua de 17 mai deci va fi nevoie sa va inscrieti din timp.

Ca si anul trecut biletele se pot cumpara de pe saitul conferintei, firmele avand reducere 10% la achizitia de minim 3 bilete, iar studentii cu carnet vizat putand achita doar jumatate din pret. Iar pentru ca ati ajuns cu lectura pana aici va anunt cu bucurie ca am o invitatie de oferit la PRbeta3 celui care imi raspunde corect la intrebarea: In cate orase din tara s-au desfasurat anul trecut PRbeta Workshops?

Conferintele PRbeta sunt organizate cu sustinerea Romtelecom. Sponsori: Timisoreana. Parteneri media: IQads, Smark.ro, PR-Romania.ro, 24FUN, studentie.ro, AIESEC, Radio Timisoara, TVR Timisoara, Ora de Timis.

Ps-uri (XIII)

2013-05-06T10:32:00.001+03:00

Am inceput din nou sa visez. E un lucru bun. Creierul incepe sa mi se relaxeze usor si sa-ti faca iar loc in subconstientul meu dereglat. Sunt optimist. Asnoapte eram colegi de clasa intr-o scoala pe malul marii. Era aproape de chei si obisnuiam sa chiulim de la primele ore pentru a ne plimba cu un vas plin cu turisti. Ne strecuram prin aglomeratie si cateva ore zaceam pe punte scaldati in soarele diminetii, inspirand briza racoroasa cu miros de sare si alge. Era placut. Purificator. Ca un dus interior ce curata tot jegul emotional acumulat in ultima vreme. Nu era nimic erotic in toata scena aia. Din contra, totul parea absolut inocent. Copilaresc. E o senzatie noua care ma face sa zambesc. Poate ca totusi mai e loc pentru tine in viata mea. Cel putin visul e recurent.

Harap Alb continua

2013-05-03T14:13:00.002+03:00

Ca unul care a crescut cu povestile lui Creanga sub perna, basmul lui Harap-Alb a fost, dupa ‘povestile nemuritoare’, lectura preferata din vremea copilariei. Era una din aventurile alea savuroase care te fascinau de mic in asemenea masura incat nu rezistai sa n-o recitesti iar si iar in ciuda faptului ca-i stiai parcursul pe de rost. Probabil asta-i farmecul fantasticului, capacitatea sa de a se pastra nou si nealterat dincolo de granita realului, exercitand o atractie irezistibila pentru firile curioase, inrobite propriei imaginatii. Cred ca fiecare dintre pustii de-atunci isi puneau intrebari despre cum aratau vitejii Fat Frumos, Harap Alb, Praslea cel Voinic sau Greuceanu, cat de fiorosi erau zmeii sau capcaunii si ce naiba erau gheonoaia si Muma Padurii. E lucru stiut ca basmul romanesc a pierdut insa atentia pustilor fiind sufocat de avalansa -uneori superioara dar infinit mai comerciala- a fantasy-ului occidental sau asiatic propagat prin absolut toate mediile artistice posibile.

Totusi, sunt ferm convins ca fantasticul romanesc are un potential de revenire si reinventare din cateva motive foarte usor de inteles: in sinul lui stau aceleasi personaje arhetipale si aceleasi idei despre bine si rau, maturizare prin infruntarea primejdiilor, curaj, prietenie, onoare etc. Restul e la indemana celui dispus sa-si foloseasca imaginatia pentru a da carne si haine moderne noilor povesti. In plus, nu trebuie uitata nici posibilitatea de asimilare si transformare a mitologiilor si traditiilor populare din spatiul extra-romanesc in noul univers aflat astfel in formare.

Probabil in directia asta se indreapta banda desenata Harap Alb Continua aparuta in octombrie 2012 si care in 4 numere a epuizat firul narativ din povestea lui Ion Creanga pregatind insa universul respectiv pentru noi aventuri ai caror protagonisti vor fi tot personajele deja familiare. Lucrul acesta n-ar fi fost insa posibil daca in redactarea povestii originale nu s-ar fi strecurat si cateva seminte de fantasy modern care, altoite pe structura basmului traditional romanesc, au dat nastere unor fire narative noi.

Gerila (HAC)

Stim, cred, cu toii povestea lui Harap Alb, fiul cel mic al craiului trimis de tatal sau pentru a-l mosteni pe Imparatul Verde si care pe drum e tras pe sfoara de Spân si astfel facut sluga. Banda desenata parcurge toate momentele esentiale: bravada mezinului in fata tatalui sau invesmantat in urs, intalnirea cu spanul, primele sarcini (salatile ursului si nestematele cerbului) si calatoria spre Imparatul Rosu pentru a o peti pe fiica acestuia. Schimbarile insa sunt vizibile: spanul nu-i doar un netrebnic ci unul sasait si cu puteri magice. Iar Imparatul Rosu e un mare vrajitor; la fel si Nedeia/Sfanta Duminica, care-l ajuta pe erou in incercarile sale.

Mara, fata Imparatului Rosu (HAC)

Dar cele mai vizibile inflorituri s-au facut in cazul tovarasilor de calatorie ai lui Harap Alb, fiecare din ei avand un backstory care le construieste originea fantastica sau supranaturala. Astfel Gerila e Miron, odrasla unui fierar cu o femeie dintr-un popor de uriasi ai gheturilor care sufla ger, lucra ca mercenar si pare desprins dintr-o legenda cu vikingi. Flamanzila e jumate dwarf-jumate om iar pofta de mancare a rezultat dintr-o potiune magica folosita gresit. Lungila e un vanator solitar cu un trup supra-elastic iar Mirza zis Setila e un tinar de vita nobila blestemat sa suga toate apele. Cel mai intrigant dintre personaje e Haiganu zis Ochila, inchipuit ca fiu al lui Gebeleizis si aruncat pe Pamant de zeul razboiului ca sa afle pe pielea lui cum e traiul intre oameni. Odrasla de zeu, Ochila are ceva abilitati telepatice si un ochi ciclopic din care slobozeste o raza ucigatoare numita Furia Oarba. Prin urmare asemanarea cu eroii din benzile desenate americane e destul de vizibila iar realizatorii HAC nu au facut nici un secret din dorinta de a arata ca exista super-eroi de tip Marvel si in traditia romaneasca.

Haiganu zis Ochila (HAC)

Sunt foarte curios unde vor merge de aici cu povestea lui Harap Alb. Posibilitatile sunt nelimitate caci inceputurile au facut tot ce-au putut in a creiona o lume destul de diversificata si de colorata cu regate, barbari, vrajitori si razboaie crude la orizont. Desigur ca influentele sunt vizibile - dark fantasy-ul si pop-cultura americana peste traditiile populare romanesti - story-ul are o simplitate de limbaj si idei uneori deprimanta dar foiletonul despre Haiganu intitulat Fluviul Soaptelor (Marian Coman) si in care villain-ul poarta numele Dekibalos lasa loc pentru cateva speculatii interesante. Ca si scurtul insert cu vizita lui Harap Alb in lumea de dincolo ca urmare a binecunoscutei taieri de cap cu care l-a tratat Spânul. Bucata mi-a parut cea mai buna realizare de pana acum, atat din punct de vedere artistic cat si ca element de plot cu dezlegare pe viitor. Si daca tot am amintit de Spân e necesar de stiut ca, in maniera obisnuita a villain-ilor occidentali, sfarsitul sau a fost doar temporar.

Moroianu zis Spanu (HAC)

Apropo, maine adica sambata e Free Comic Book Day in cateva orase din tara (in Timisoara la Carturesti-Mercy) iar HAC ofera si ei exemplare gratis daca va intereseaza.

Black Sun Empire vor 'sabota' sedentarismul timisorenilor

2013-05-02T20:29:00.000+03:00

Ultima oara cand am ascultat Black Sun Empire era in 2010, la editia de adio a festivalului de muzica electronica al carui nume nu-l pronuntam pentru ca ne intristeaza prea tare. A fost.. magic. Party pana-n zori. Anul asta olandezii se intorc sa detoneze un nou festival de muzica timisorean, Sabotage, si eu unul imi doresc s-o faca zgomotos si cu maxim de daune in zona amortelii noastre urbane. Drum&bass-ul va musca din nou din peretii Halei Fructus (ce-a mai ramas din ea) in noaptea de 25 mai si daca trupul mi-o va permite cred ca voi rupe niste tenisi pana-n zori. Preferabil ai mei. Perspectivele sunt optimiste intrucat BSE vin cu un anume Codebreaker MC (Londra) iar line-up-ul ii mai cuprinde pe dub-rockarii bosnieci Dubioza Kolektiv si pe DJ-ii K-lu, Kolapsys si Mighty Boogie.

Revenind la Black Sun Empire am impresia ca baietii astia trag tare sa readuca sound-ul dark si necompromis al dnb-ului pe scena de dans maturata in ultimii ani de mareea comerciala a dubstep-ului remixat fara scrupule. Nu zic ca n-am fost si eu la randul meu luat de val dar parca simt nevoia unor track-uri originale dupa atatea hit-uri de la radio, la radio, pe care a cazut bass-ul lui Skrillex si altii ca el. Avand aproape 20 de ani de experienta in spate si 3 label-uri de productie, 5 albume plus colaborari cu nume ca Noisia, Chris SU, State of Mind sau Foreign Beggars, BSE au toate atu-urile sa miste lucrurile in directia buna. Vom vedea daca vor purta si noroc nou-nascutului festival timisorean.

Ps. s-au pus in vanzare biletele la Sabotage. Le gasiti in Cuib d’Arte sau Cafe Van Graph pentru suma modica de 25 de lei (in avans).

De ce-i injura pietonii pe biciclisti?

2013-05-02T17:56:00.000+03:00

- pentru ca n-au bicicleta
- pentru ca n-au sonerie
- pentru ca n-au primit marcaje din partea autoritatilor
- pentru ca sunt o minoritate care poate fi abuzata
- pentru ca si soferii o fac
- pentru ca sunt niste hipsteri colorati si-o merita?!
- pentru ca par mai fericiti decat pietonii
- pentru ca mersul cu bicicleta e o ‘aroganta’ nu o necesitate
- pentru ca atenteaza la dreptul suveran al pietonului asupra trotuarului, fie el si vopsit sau marcat corespunzator.
- pentru ca interpreteaza gresit un claxon ca pe-o injuratura
- pentru ca se tem de ceea ce nu inteleg(!?)
- pentru ca nu inteleg de ce biciclistii nu se tem
- pentru ca au fost si ei, la randul lor, agresati verbal de biciclisti
- pentru ca au o zi proasta iar biciclistii suporta mai bine o descarcare nervoasa.

Ziua bloggerilor la Brumar

2013-04-27T22:51:00.000+03:00

Saptamana asta am ajuns si la Editura Brumar, intr-o vizita ce-a debutat cu o ora de discutii informale in birourile editurii cu directorul acesteia si noul responsabil cu PR-ul, Andrei Ruse. Momentul introductiv a fost urmat apoi de o excursie in teren, la marginea Timisoarei, acolo unde se afla tipografia care reprezinta de fapt miezul afacerii conduse de Gabriel Timoceanu. Din vorbele sale realitatea pietii de carte din Romania are un gust usor amar. Daca nu esti unul din cei mari, care sa umple cu titluri juma' de librarie, elanul micilor edituri se preschimba repede in frustrare. Din fericire pentru Brumar tiparnitele merg non-stop iar comenzile de cataloage, pliante si afise publicitare acopera salariile si mai reduc durerile de cap provocate de vanzarile mici ale cartilor de poezii. Dar nici in printul publicitar treaba nu-i chiar roz, in special cand ai drept adversari imprimerii ca cea a Statului sau a Bisericii Ortodoxe, entitati care nu prea respecta aceleasi reguli de business.

Cu o istorie de aproape 20 de ani, Editura Brumar n-a fost “chiar” o editura de la inceput. Practic ea s-a infiintat si a functionat in 1994 ca tipografie dupa ce dl. Timoceanu, inarmat cu o tiparnita adusa din Germania, a trebuit sa-si faca firma ca s-o bage in tara. Momentul are iz de poveste romaneasca din tranzitie, de el fiind legat si numele Brumar: firma s-a infiintat in luna noiembrie. Patru ani mai tarziu, din considerente de oranduire stilistica a degringoladei de idei editoriale, s-a trecut la editarea de carte, Brumar orientandu-se in principal pe poezie si albume de arta. Publicul carora se adresau volumele de versuri, fie ele si scrise de Cartarescu, numara tot undeva la o mie-doua de cititori. Abia recent au atacat si proza iar pe viitor ar vrea sa scoata o colectie de autori proveniti din online -Blogger- un pas curajos care s-ar putea sa fie si inspirat. Astept cu interes sa vad pe cine au in vedere.

Tipografia Brumar am gasit-o intr-o hala a fostei fabrici de tigari a lui Zaher, iar una din masinile ce tipareau pe vremuri pachetele controversatului industrias avea acum o intrebuintare mai putin nociva. Nerabdatori si plini de intrebari ne-am strecurat printre angajati si de la o masina la alta sa vedem si noi odata cum se tiparesc cartile. Nu m-a mirat sa aflu ca fiecare om de-acolo e specialist doar pe masina lui: sculele, unele in valoare de sute de mii de euro, par al naibii de complicate. Bineinteles ca totul e automatizat, cu ritm de mii de coli pe ora, dar pentru ca procesul sa mearga perfect e nevoie de zeci de minute de reglaje si teste si de multa pricepere, atribut care apare doar in urma experientei caci tipografia nu se invata in scoala ci se fura de la maistru. Oricum, inarmati cu rabdare, am reusit sa parcurgem toate etapele productiei de carte, chiar daca nu in ordinea fireasca.

Tragand linie dupa toata aceasta experienta (de care au avut parte si Dunia, Andreea, Ovidiu si Bogdan) am realizat ca nu m-ar fi deranjat prea tare sa lucrez intr-o editura sau tipografie. E chiar stimulant.

*poze din galeria realizata de Sergiu P.

Cum sa n-ai incredere in tine - curs intensiv de psihologie cognitiv-evolutionara

2013-04-25T09:00:00.000+03:00

Mie imi place sa cred ca sunt citit de oameni inteligenti asa ca anuntul asta nu cred ca e departe de sfera de interes a unui om rational, fie el cu preocupari literare, muzicale, cinefile sau turistico-culturale. Sambata, 27 aprilie, ora 15 are loc la Edukube (Marasesti 14, deasupra de Aethernative) un curs intensiv despre un concept foarte interesant din psihologia comportamentala numit biasul cognitiv, care, daca am inteles eu bine, cuprinde acele deviatii de la buna judecata, acele erori pe care le facem dintr-un elan intuitiv viciat. Velisar Manea si Dan Ungureanu vor incerca sa explice de ce in unele situatii intuitia noastra ne inseala in mod repetat si in ce cazuri n-ar trebui sa-i ascultam pe guru-istii motivationali avand increderea oarba in noi.

Programul Heuristics and Biases a revoluționat studiul economiei, al raționalității umane, teoria deciziei, științele cognitive și oferă perspective și instrumente pentru, practic, toate domeniile. Domeniul este necunoscut în România.

Nu toate erorile pe care le comitem sunt aleatorii, uneori repetăm aceleași greșeli. Și repetăm. Și repetăm: unele erori sunt sistematice. Programul Heuristics and Biases, aparut în cadrul psihologiei cognitive, documentează de aproape 40 de ani situațiile în care intuițiile noastre nu sunt ok. Din păcate, cu cît traim într-o lume mai sofisticată, cu atât intuițiile noastre sunt mai proaste – mașinăria noastră mentală a evoluat nu pentru a rezolva problemele corporatiștilor ci pe cele din lumea mult mai simplă a stră-strămoșilor. Rezultă că există întregi tipuri de probleme, chiar domenii, unde intuițiile sunt greșite. Și de aici ideea de contra-intuitiv, un termen recent. Suntem asemănători în eroare.

Un bias cognitiv (termenul e mai degrabă intraductibil: ar fi undeva între deviere, abatere, părtinire și distorsiune) e o deviere sistematică în procesarea unor tipuri de informație, deobicei de complexitate mai mare, care se găsește în mediul contemporan. Bias-urile cognitive sunt adesea explicate prin scurtături mentale numite „euristici”. Euristicile sunt metode de procesare a problemelor complexe prin concentrarea pe un singur aspect al situației și ignorarea celorlalte. Astfel putem lua decizii și presați de timp și fără informație completă. Statistic vorbind, euristicile funcționează bine; eșecurile lor duc la bias-uri, care, la rândul lor, ne costă prin judecăți și decizii greșite.

Studiul bias-urilor este ca o mască de ghips a naturii umane, încet încet aflăm unde se abat intuițiile noastre, ale tuturor, de la un ideal rațional (se poate defini așa ceva, pentru fiecare tip de problemă studiată). Este vorba despre un instrument pe care, spunem noi, ar trebui oricine să și-l procure pentru trusa de gândire critică. Într-o după-masă de sâmbătă, sperăm să vă trezim curiozitatea.

Brandurile timisorene: Fabrica de Bere

2013-04-17T22:02:00.002+03:00

Nu cred ca se indoieste cineva de faptul ca Timisoreana e cel mai puternic brand comercial al orasului. Argumentele pentru acest fapt sunt destule: numele ii dezvaluie originea si o asociaza imediat cu Timisoara; e cea mai bauta bere din Romania, are un intreg festival dedicat (Serbarile Timisoreana) care se organizeaza in mai multe orase din tara, timisorenii se falesc nespus cu ea, mai ales din pricina traditiei pe care o invie in sufletele lor de banateni: cea mai veche fabrica de bere din Romania.

In plus, Timisoreana exercita si un soi de curiozitate (care poate deveni foarte usor fascinatie) asupra musafirilor orasului, fie ca vorbim de nemti veniti cu treaba si care, odata coborati din avion, nu urca in camera de hotel pana nu dau pe gat o blonda spumoasa si rece, fie de bucuresteni, clujeni sau alti bautori de bere care nu stau mult pe ganduri inainte sa incerce nefiltrata locala. Practic, nu-mi vine in minte alta marca locala care sa fie la fel de prezenta in mentalul colectiv cum e cea de bere Timisoreana.

Desi Fabrica si-a deschis de mai multe ori portile anul trecut, a fost nevoie de un tur la brandurilor ca sa ajung si eu in interiorul ei, acolo unde se prepara berea. Vineri dimineata, intr-un grup somnoros de vreo 20 de bloggeri am intrat pe usa fabricii si, dupa formalitatile obisnuite, am fost dati pe mana a doi “maestri berari” care ne-au condus prin mai multe cladiri de-a lungul procesului de fabricatie. Pentru un nou-venit e un oarecare soc sa descoperi ca fabrica se intinde pe vreo 9 hectare lucru care s-a tradus printr-o vizita de cateva ore bune. Insa experienta a fost una mai mult decat interesanta.

tancuri de linistit berea si pofta admiratorilor

Traditia spune ca Timisoreana a fost initial o bere soldateasca, destinata armatei lui Eugeniu de Savoya si, apoi, locuitorilor ce duceau lipsa apei potabile. In timp, berea a devenit una foarte populara iar in perioada interbelica chiar una gustata de capete incoronate (regele Ferdinand era mare fan). De la maestrii berari am aflat ca unul din pericolele majore in trecut erau incendiile care luau nastere in fierbatoriile de malt, un astfel de incendiu aproape distrugand fabrica in intregime pe la 1890. Tot de la berari am aflat ca pe vremuri cea mai buna bere era “berea de martie” intrucat fermentarea se facea mai bine la temperatura scazuta a iernii. Asta, desigur, inainte de achizitionarea masinii de frig in 1900 care a permis producerea unei beri incontestabil de faine tot timpul anului.

elementele constitutive ale unei beri

De-a lungul vizitei am avut ocazia sa gustam berea in cam toate formele sale brute: am rontait orz mai mult sau mai putin prajit, am sorbit maltul dulce si-am degustat berea tinara sau cea maturata si nefiltrata. Am admirat-o insa cel mai mult in uriasele tancuri de fierbere sau de linistire, unde zeci de mii de litri asteapta sa le vina randul la imbuteliere. Ascultandu-i insa pe oamenii care lucreaza acolo, am inteles din felul in care vorbeau, din expresiile de pe chipurile lor, ca nu doar le place ce fac dar ii chiar pasioneaza meseria de berar... Si cu asemenea oameni povestea nu poate decat sa mearga mai departe.

Poze realizate de Dragos Asaftei

Evenimentul Timisoara Brands Tour este organizat de PRbeta cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.
Branduri participante: Timișoreana, Cramele Recaș, Arsenal Park, BC Timba Timișoara, REC Universitatea de Vest Timișoara, ACS Poli Timișoara.
Parteneri de mobilitate: Peugeot România.
Parteneri: PRbeta, Aventuria, Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană, Porche Timișoara, Amvest, Restaurant Belvedere.
Parteneri media: 24-FUN, Tion.
Timișoara Brands Tour este o franciză a Cluj Brands Tour, un concept marca TVdece

Avantajul de a fi pescar

2013-04-14T10:51:00.001+03:00

Fiti atenti aici, urmeaza o poveste pescareasca. Eu nu-s pescar nici mare amator de mancat peste dar am niste prieteni care sunt si pescari si consumatori avizi. Ei, si intr-o zi un tovaras de-al meu ramas fara peste in frigider si-a zis sa mearga la supermarket sa cumpere ceva proaspat. Si cum intra el pe raionul cu pestoci imediat ii cad ochii pe un crap frumos la vreo 2 kile asa si care parca striga sa fie luat acasa de maini pricepute. Fara a sta pe ganduri tovarasu' asta al meu il cheama pe omul insarcinat cu pestele si-i zice:

- Vreau si eu crapul asta.

- Domnule, asta nu e crap. E caras.

- (amicul nedumerit) Esti sigur?

- Absolut!

- Bine atunci, il aproba tinarul meu pescar zambind. Da-mi te rog "carasul" asta si mai adu-mi unul la fel.

Omul se executa imediat iar 5 minute mai tarziu tovarasul meu parasea magazinul cu doi crapi veseli cu eticheta de caras pe ei. Poanta e ca la supermarket crapul e de 2 ori mai scump decat carasul. Na, in salbaticie, o intamplare ca asta s-ar traduce prin agatarea a doi crapi c-o singura momeala, si aia pentru un biet caras...

Brandurile timisorene: Ziua 1

2013-04-13T18:23:00.003+03:00

Sfarsitul asta de saptamana a fost unul putintel cam aglomerat dupa ce randurile de cetateni activi ai acestui oras au fost ingrosate cu niste oaspeti veniti din tara la prima editie Timisoara Brands Tour. Nu mai putin tantosi(sic!) decat banatenii, vizitatorii au pasit insotiti de cativa bloggerii locali pe portile catorva dintre brandurile orasului pentru a afla cate ceva din istoria, secretele si, mai ales, planurile de viitor ale acestora dar si cum se prezinta acestea in online.

Prima oprire a fost... la Primarie, intr-o audienta scurta la dom’ primar. E si el brand, pana una alta, indiferent cine ocupa fotoliul. Pana la sosirea edilului sef, aflat intr-o inspectie matinala pe.. un santier, ne-a gazduit viceprimarul Dan Diaconu care ne-a informat asupra preocuparilor majore ale institutiei in acest an: infrastructura si cultura. Pentru cine nu stie deja in curand orasul va deveni un santier interesant (zona centrala, mai ales) dar planurile de fluidizare a traficului vor duce frustrarea localnicilor la cote periculoase inainte de “a fi mai bine” (podule Michelangelo, la tine ma gandeam). S-a mai atins apoi si problema cladirilor istorice care necesita reabilitari dar si scandalul casei Muhle.

De la dom’ primar Nicolae Robu am aflat, cu surprindere, ca prezenta lui pe facebook e treaba serioasa si ca in acest inceput de mandat a interactionat cu foarte multi cetateni ai orasului (probabil mai multi decat toate administratiile precedente). Exista chiar o propunere pentru un proiect legislativ care sa oficializeze lucrurile adaptand dezbaterile publice la noile realitati si permitand desfasurarea lor (si) in mediul online, intrucat la sediul institutiei abia daca se deplaseaza vreo 10 curiosi. Bineinteles, totul se va muta pe un site al Primariei, nu pe o pagina de facebook. Ramane de vazut..

S-a discutat inevitabil despre ambitiile orasului la titlul de ‘Capitala Culturala Europeana 2021’ si chiar daca nu vedem (inca) nimic concret exista doua lucruri imbucuratoare: pe 2013 bugetul pentru cultura e cu 40% mai mare decat anul trecut (cam 12 milioane de lei) iar Primaria isi va mentine implicarea in toate evenimentele traditionale din agenda (festivaluri si saptamani culturale). Am inteles si punctul de vedere al Primariei in legatura cu Festivalul de Jazz de la Garana si asteptam cu interes dar si o doza oarecare de scepticism JazzTM-ul din iulie, organizat de Plai si bugetat cu 100.000 de lei de Primarie. Cat de realista e ambitia de a face Timisoara o “capitala a jazz-ului”?

Intrevederea oficiala s-a incheiat dupa inca 15 minute de limpezire a programului administrativ pentru solutionarea chestiunii cainilor mai mult sau mai putin vagabonzi. Retorica e transanta: ambitia europeana a orasului, pretentiile sale moderniste, plangerile constante ale cetatenilor agresati si numarul patrupedelor abandonate sau adoptate in masa de unii mai emotivi au generat solutii, poate, inconfortabile, atat pentru patrupede cat si pentru stapanii lor. Cu alte cuvinte: sterilizare obligatorie pentru animalele care nu sunt de rasa (clinici mobile gratuite vor circula prin cartiere in curand) si taxe pentru detinerea de animale peste limita stabilita (2 caini + 2 pisici in apartament). Din nou masuri a caror oportunitate doar timpul o va confirma.

blogarii si rugbistii timisoreni

Dupa vizita de protocol gasca pestrita a bloggerilor a luat la rand cluburile sportive din oras oprind intai la terenul de antrenament al echipei de rugby RCM Universitatea Timisoara. Campionii Romaniei de anul trecut tocmai ce terminasera antrenamentul asa ca am scapat intregi si neplacati beneficiind de cateva minute de povesti cu antrenorul Chester Williams, un om absolut carismatic, iar apoi de un usor schimb de mingi si tricouri (promotionale ca cele de meci ne sunt putin cam largi) cu jucatorii. S-a pomenit ceva de accidentari, cele mai grave fiind cele la ligamente sau la tendonul lui Ahile in vreme ce fracturile sunt floare la ureche. Un off mai pronuntat insa e la capitolul infrastructura clubul avand nevoie de un complex unitar de facilitati si un teren cu cat mai putin noroi ca sa poate totusi juca... Fiind vorba de un tur al brandurilor locale nici ca se putea o vizita mai potrivita decat la un club sportiv care face cinste orasului prin fair-play si performanta.

aglomeratie sub panoul echipei gazde BC Timba

La Sala Olimpia am picat in mijlocul antrenamentului baietilor de la BC TIMBA, a doua echipa de baschet a orasului aflata in acesta clipa pe locul 13 in campionat (BC Timisoara e pe 6). Cubul s-a infiintat in 2006 din pasiunea pentru acest sport, e finantat in proportie de 80% privat si are cel mai tanar antrenor din prima liga: Bogdan Murarescu. Din discutiile cu managerul, omul de marketing si cei doi antrenori s-a conturat o imagine optimista a unui club profesionist si ambitios care incearca sa vanda un spectacol complet suporterilor. Aici probabil a intrat si propunerea de a incinge o partida mixta in care bloggerii au incercat sa nu-i incurce prea tare pe jucatorii profesionisti. Scorul a fost indecis dar s-au inscris multe cosuri si, in mare, toata lumea a transpirat.

Dupa baschet ne-am transferat imediat la ACS Poli Timisoara, tanara speranta a fotbalului banatean care actualmente se reface in divizia secunda cu intentia clara de a promova la anu in Liga I. Aici ne-au asteptat ofiterul de presa, Levente Balint, si cativa dintre jucatorii care n-au facut deplasarea la Slatina (apropo, meciul s-a terminat egal 1-1). Dintre acestia nu l-am recunoscut decat pe Ovidiu Petre, dar asa-i cand echipa e noua. Baietii sunt hotarati sa confirme sperantele si nu prea inteleg diviziunea asta din randul ultrasilor timisoreni insa au convingerea ca odata cu performanta se vor intoarce si spectatorii. Vizita a incheiat repede sedinta tehnica mutandu-se in teren pentru ca nu se putea rata o zi atat de misto fara cateva suturi trase cu diferite grade de precizie asupra uneia din porti.

orientarea e singura problema a celui mai nou jucator transferat

Ziua de joi ne-a mai condus pasii la o intalnire cu Simona Neumann, directorul executiv al Asociatiei Timisoara Capitala Culturala Europeana (la care e, inca, afiliat si Marele Ecran). Din nefericire n-am reusit sa prind nici o boaba din discutie, aflandu-ma cam departe de sursa iar volumul fiind astfel redus..

Programul s-a incheiat la dealarul auto al marcii Peugeot unde s-au inspectat tapiteriile si ergonomia celor mai noi modele ale marcii franceze (301, 208, 508, RCZ), s-au discutat preturile, dotarile, capacitatea portbagajului iar apoi cei care n-au fost convinsi au primit pe maini cheile sa dea cateva ture pe centura orasului. Nu s-au inregistrat plangeri sau alte cele... Demna de retinut a fost partea de service a concesionarului care poate diagnostica/repara orice marca de automobil, autorizat si cu factura.

Cam asta a fost in prima zi. A doua zi a fost mai lejera, cu niste bere si-un pic de vin ;). Revin cand .. imi revin...

Pozele zilei in galeria facuta de Dragos Asaftei (am imprumutat si eu doua, mersi).

Acest proiect este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara. Branduri participante: Timișoreana, Cramele Recaș, Arsenal Park, BC Timba Timișoara, REC Universitatea de Vest Timișoara, ACS Poli Timișoara.

Parteneri de mobilitate: Peugeot România.

Parteneri: PRbeta, Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană, Porsche Timișoara, Amvest, , Restaurant Belvedere.

Parteneri media: 24-FUN, Tion.

Timișoara Brands Tour este o franciză a Cluj Brands Tour, un concept marca TVdece.

Prima editie Timisoara Brands Tour

2013-04-07T19:10:00.000+03:00

Cu 'turul brandurilor' m-am intersectat anul trecut cand echipa TvDece m-a invitat la Cluj sa le "inspectez" marcile locale care pun umarul la cresterea economica a orasului. N-am stat mult pe ganduri intrucat toata povestea imi aducea aminte cu nostalgie de vizitele facute cu scoala in anii indepartati ai epocii de aur pe la diverse fabrici (de ciocolata, sticla sau matase) de prin zona. Nevoia de a vedea cum merge treaba si care-i drumul materiei prime catre produsul finit ma stapaneste si in prezent, dovada ca urmaream (pana sa ne scoata Discovery) emisiunile how it's made aproape obsesiv.

Dar nu despre vremurile apuse am de gand sa scriu si nici despre vizita la Cuj (e amanuntit descrisa deja aici si aici) ci despre importul in capitala Banatului, la Timisoara, unei idei de promovare urbana care a prins la fratii nostri ardeleni. Turul brandurilor timisorene, sau Timisoara Brands Tour, editia-pilot, va avea loc saptamana viitoare, intre 11-14 aprilie, si va consta in incursiuni la cateva din marcile locale care-si leaga strans destinul de acest oras. 14 bloggeri au fost invitati din tara (intre ei si parintii conceptului, TvDece, dar si nume notorii ca Arhi, Crivat, Chinezu, hoinaru, Sebi sau Denisuca) pentru a cunoaste cele mai relevante branduri bănătene printr-un tur şi o discutie informală despre strategia de marketing şi PR online a fiecărui brand vizitat, ca mai apoi să împărtăsească experienta pe blogurile lor.

Musafirii nu vor circula neinsotiti ci s-a aranjat sa aibe o "escorta" de bloggeri locali care sa le inlesneasca integrarea in mediul timisorean. Responsabil de bunastarea lor e insa tot cuplul organizatoric Oltea si Cristina, iar programul turului ii va duce in vizita la Fabrica de Bere Timisoreana, Cramele Recas, Hotel Timisoara si Arsenal Park, complexul turistic aflat la Orastie dar controlat tot de aici si la deschiderea caruia am asistat acum 4 ani. O atentie speciala primesc insa si trei dintre echipele sportive din acest oras: BC Timba Timisoara – baschet, RCM Univ. de Vest Timisoara – rugby si ACS Poli Timisoara – fotbal, care s-ar putea alege la finalul acestui tur cu mai multi suporteri decat in prezent.

Prin urmare saptamana viitoare va fi una destul de plina (pe plan local se intampla si un eveniment cultural interesant: Zilele culturii spaniole) dar online-ul va fi, cred, dominat de tavalugul informational al #timisoarabrandstour.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara. Parteneri de mobilitate: Peugeot România. Parteneri: Hotel Timișoara, Arsenal Park, Porsche Timișoara, Amvest, Restaurant Belvedere. Partenerii media: 24-FUN, Tion.

Dincolo de orizont nu se fac curse regulate

2013-04-07T12:02:00.001+03:00

Cand am atins 30 de ani eram deja satul de mers la nunti. Neamuri, prieteni, colegi, multi si-au pus pirostriile intr-un interval destul de scurt, chestie care a inceput sa ma deprime.... Iar viata, parca citind in sufletul meu, a inceput sa ma trimita din ce in ce mai des pe la inmormantari. Si atunci am inteles ca prefer sa "sufar" 10 nunti intr-un an decat o singura inmormantare, ca-i mai lesne sa-ndur oboseala unei nopti cu lautari si clinchet de pahare decat o ora de tacere intre priviri cernite... si ca-s mai putin stanjenit la niste petreceri cu manele decat la orice 'nunta muta', a unui om fain cu nefiinta sa. Dar vietii nu-i pasa de mofturile mele...

ALB: un performance cu cod vestimentar

2013-03-30T10:48:00.000+02:00

Pe actorul Eugen Jebeleanu l-am vazut prima oara acum 5 ani la TNT in Boala Familiei M unde-l juca pe tanarul si iresponsabilul Giany, mezinul familiei. Pe regizorul Eugen Jebeleanu l-am cunoscut aseara la Calpe Gallery (Bastion) unde s-a pus, nu in scena ci pe masa, un spectacol cu cod vestimentar: ALB. Descris ca un “experiment intim, senzorial si chiar terapeutic” ALB s-a dovedit a fi exact ce se recomanda, o poveste cu 3 personaje asezata in cadrul intim al unei mese de protocol cu 28 de invitati gata sa serveasca din meniul tragi-comic al piesei scrise de Elizabeth Egloff. Un spectacol/performance senzorial, in masura in care zidul imaginar dintre actori si public a fost inlaturat, si cu efect destul de terapeutic, cel putin pentru mine care venisem cam obosit si apatic iar la final am plecat plin de energie si optimism.

ALB este o poveste cu 3 personaje, 2 barbati si o femeie. Alina Ilea joaca rolul Dorei, o femeie parca destinata sa-i piarda pe toti barbatii din viata ei. Trecutul ei e presarat cu despartiri tragice si decizii neinspirate. Cel mai recent partener e laptarul Kevin (jucat de bucuresteanul Stefan Huluba), un amant insurat si mult mai rational decat ea cu care intra in conflict atunci cand “adopta” in apartamentul comun o lebada cu chip de om. Acest al treilea personaj, Bill (francezul Yann Verburgh la primul rol in lb romana) e ca o foaie alba in jurnalul Dorei, una pe care o poate umple cum crede de cuviinta. Prin urmare Bill va evolua de la o pasare frumoasa dar muta la un barbat nobil si capabil de iubire, spre gelozia amantului Kevin.

Piesa e destul de amuzanta, cu replici inteligente si uneori pline de umor subtil, si cu o intentie vizibila de a integra auditoriul in jocul scenic. Fiind o metafora pentru felul in care deseori ego-urile stau in calea comunicarii reale, scopul experimentului pare a fi inlaturarea barierelor si prejudecatilor care ne orbesc, fie ca vorbim de relatie public-actori, fie ca ne referim la barbati-femei. Prin urmare, nu de putine ori eu si alti spectatori am fost ‘interpelati’ de personajele din fata noastra iar undeva la jumatatea piesei a avut loc un contact vizual prelung cu fiecare din noi, chestie destul de stranie prin ineditul ei dar pe care am tratat-o dezinhibat si cu umor.

Ar mai fi de mentionat muzica ilustrativa (The Name Game mi-a ramas in cap) urmata de jocul de cuvinte “Uita-te la el! Nu e A-Dora-Bill?’ si efectul savuros al replicilor pronuntate de Yann intr-o romana usor stalcita, cu dezacorduri si modulatii de influenta straina, dar in perfecta armonie cu situatia propusa: o pasare care invata sa fie om. Astfel pronuntat, discursul poetic usor abstract al barbatului-lebada, pare mai putin recitat ci realmente sincer si improvizat pe loc, si, deci, mult mai autentic.

Inchei cronica cu invitatia de a merge sa vedeti spectacolul Compagniei 28 (proiect teatral nascut din prietenia franco-romana a lui Yann si Eugen). ALB se mai joaca si asta seara, tot la Calpe Gallery (Bastion) de la ora 19:30. Un bilet costa 25 de lei iar rezervarile se pot face pe mail (28.contact@gmail.com) sau telefon: 0740 761170.

30 de secunde de faima cu byron

2013-03-27T11:18:00.003+02:00

Trupa byron revine la Timisoara. Nu oricum ci cu un concert de lansare al celui mai nou album, 30 de secunde de faima/30 seconds of fame. E un album muncit, un album conceptual, ce contine 13 piese realizate in doua versiuni (romana si engleza), chestie care spune multe despre nivelul de maiestrie artistica atins de trupa. Personal, dupa ce am ascultat single-urile lansate deja, se pare ca prefer versiunile in engleza desi nici cele in romana nu suna deloc rau. E o chestie de obisnuinta, probabil.

In fine, chiar daca nu ascult obsesiv muzica baietilor, sunt la curent cu albumele vechi iar concertele la care am fost deja m-au convins ca o seara cu byron nu e de ratat. Prestatiile live sunt electrizante si te scot imediat din amorteala. Iar fiindca se afla in turneu de promovare le anunt si eu prezenta in oras si mesajul ca sunteti asteptati sambata, 30 martie, de la 20, la Casa Studentilor pentru cateva ore de muzica buna. Fanii inraiti se pot intalni cu trupa si la Carturesti Mercy, tot sambata, de la 15, pentru un warm-up cu ceai si muzica acustica.

Biletele de concert se gasesc pe site-ul eventim, in magazinele Germanos, Vodafone, Domo, Orange, la Carturesti si la The Note Pub, locul unde se va intampla un after-party. Pretul unui bilet e de 35 de lei dar sa nu uitam ca in deschidere canta si Persona si ca pana in 27 martie (adica azi) exista niste oferte speciale de 2+1 gratis (sau 1+1 gratis pt studenti).

Si pentru ca tot vorbim de gratuitati va dau si eu un bilet moka daca faceti ceva pentru mine: povestiti intr-un comentariu o intamplare in care ati avut parte de 3, 5 sau 25 de secunde de celebritate. Ori mai multe. Aveti timp pana vineri la 12:00.

In rest, distrati-va ireprosabil!

Spicuiri din Casa molimei

2013-03-20T14:55:00.000+02:00

M-am familiarizat cu Jim Crace in urma cu mai multi ani, citind un roman construit destul de interesant pe nume In Clipa Mortii, din care am tras concluzia ca autorului ii plac la nebunie descrierile intunecate, chiar morbide, avand o abordare a lor aproape clinica. Am cautat aceeasi pasiune in Camara diavolului, labirint metaforic format din 64 de retete-ghicitori alegorice poftelor umane, dar rezultatul nu a fost pe masura asteptarilor. Am regasit insa acel apetit pentru detalierea minutioasa a cadrului narativ in cel mai recent roman al lui Crace, Casa molimei (aparut la Ed. Allfa in 2012), o ‘drumetie’ post-apocaliptica printr-o America decrepita si cenusie.

In Casa molimei Jim Crace imagineaza o lume a viitorului imposibil de fixat in timp in care societatea asa cum o stim s-a erodat primejdios datorita unei epidemii care a curatat mare parte din populatie. Supravietuitorii (sau urmasii lor) au mostenit o lume devastata comparabila cu evul mediu, lipsita de electricitate, cu resurse putine, pamanturi pustiite, bande de talhari si in care metalul e la mare pret. Asta e America iar visul ultimilor sai locuitori e sa emigreze peste ocean in vechea Europa. Prin urmare ideea centrala e aceea a exodului masiv al oamenilor catre un nou taram al fagaduintei, un caz particular al tipului de drumetii care se regaseste in multe alte lecturi post-apocaliptice (amintesc acum doar Drumul lui Cormac McCarthy).

Primele pagini ale romanului sunt foarte eficiente in crearea unei atmosfere sumbre, lipsita de speranta. Toti oamenii dintr-un sat de pe malul unui rau mor subit dupa ce o alunecare de teren elibereaza niste gaze otravitoare de pe fundul unui lac aflat in imediata apropiere. Singurii supravietuitori sunt Franklin, un fermier tanar pornit cu fratele lui spre tarmul Atlanticului dar care, fiind accidentat, nu mai putuse cobori in sat si Margaret, o femeie infectata de “molima” pe care familia o izolase intr-o cabana din varful dealului. Descoperita si ingrijita de Franklin, Margaret se vindeca si, realizand nenorocirea care daduse peste satul ei, apuca si ea drumul spre ocean alaturi de Franklin.

In mare parte romanul este unul despre maturizarea celor doua personaje centrale. Crace reuseste de minune sa-i creioneze ca pe doua fiinte slabe si naive imbarcate pe “corabia sperantei” ce vor gasi unul in celalalt cele necesare pentru a supravietui aventurii. Franklin e un natarau de 2 metri, impunator ca statura dar bland si timid ca o fecioara, care crescand in umbra fratelui sau mai vrednic, Jackson, n-a avut nevoie sa-si asume riscuri prea multe. Margaret e o fata mare de 30 de ani careia propria inocenta i-a devenit un fel de inchisoare. Stie destul despre muncile casei dar n-are habar de lumea de afara.

Iar lumea imaginata de Crace e cruda, fiecare zi petrecuta in salbaticia ei fiind o lupta pentru supravietuire. Cei doi tineri sunt separati unul de celalalt inca din primele zile, cand grupul lor de calatori e ravasit de o banda de talhari. Franklin e luat in sclavie iar Margaret scapa doar datorita urmelor de ‘molima’ de pe chipul ei, mai exact, lipsa parului. Acest detaliu minor devine din ce in ce mai semnificativ cand femeia intelege ca daca intr-o comunitate spectrul bolii e o anatema, cand esti pe cont propriu poate face diferenta dintre viata si moarte. E primul pas pe care ea il face spre maturizarea absolut necesara. Al doilea pas va fi luarea in grija a unui copil nou-nascut care-i va activa instinctul matern facand-o si mai determinata sa supravietuiasca. Franklin isi are propriul parcurs, marcat de batai si umilinte care-l vor mai inaspri putin. Principalul sau motivant va fi insa dragostea pentru Margaret, femeia in care vede deopotriva o mama si o sotie.

Cea mai interesanta idee a cartii mi s-a parut cea legata de un ordin pseudo-religios, ‘Baptistii Mainii’, un fel de congregatie post-apocaliptica fondata pe ura fata de fierul vechi aducator de moarte. Acestia propovaduiau o cultura pre-industriala a muncii si ajutorului reciproc in miezul careia sedeau un sobor de “sfinti neajutorati” care nu-si foloseau nici macar mainile. Desi nobili in cauza lor baptistii nu se dovedesc decat o mana de idealisti naivi, incapabila sa realizeze situatia lor exceptionala, drept pentru care va fi retezata imediat de prima banda mai respectabila de hoti de fier vechi.

Luata la bani marunti, Casa molimei nu e o lectura extraordinara. Sunt putine idei interesante (rezistenta spiritului uman, maturizarea prin iubire, iluzia salvarii prin mila altora), putina actiune iar singurul atu e forta descriptiva a cadrului narativ. Personajele sunt simpatice dar interactiunea lor e redata stric prin gandurile unuia despre celalalt. E foarte posibil ca Jim Crace sa nu iubeasca dialogul sau sa-i lipseasca spontaneitatea si naturaletea in replici. Se imputa asadar un ritm cam scazut al povestirii si un oarecare formalism. In plus, daca ai luat deja contact cu lumea distopiilor post-apocaliptice, o carte ca asta poate parea usor simplista. Lumea creata de Crace nu e nici atat de complexa nici atat de infioratoarea pe cat ti-ai fi dorit.

Ps: cronica face parte din campania vALLuntar initiata Grupul Editorial ALL cu sprijinul Romsilva. Daca adun 15 comentarii diferite - on topic - plantez un copac in cinstea cititorilor mei! Am zis!!

Antreprenoriat gastronomic cu produse de la tara

2013-03-14T14:29:00.000+02:00

Se dau urmatoarele premize:

- depopularea satelor si migrarea populatiei la oras sau prin tari straine.

- nostalgia romanului dupa o vreme nu prea indepartata cand isi facea zacusca si carnatii in propria batatura din ingredientele crescute sau cultivate cu mana lui.

- neincrederea justificata in etichetele de pe rafturile supermarketurilor care ne vand mancarea moderna cu tot felul de aditivi, coloranti si conservanti.

Rezulta o piata a consumatorului modern care ar vrea sa manance sanatos, ca pe vremea parintilor, cand culoarea mancarii spunea totul despre continutul si prospetimea ei. Pentru asemenea ratiuni ma gandesc ca au aparut si initiativele unor intreprinzatori care-si propun sa acopere falia dintre mancatorul suspicios si producatorul traditional si independent care nu-si desface marfa la supermarket.

Am fost aseara la o degustare de produse traditionale romanesti in Carturesti, o Seara gastronomica romaneasca organizata de foodcrew.ro care au invitat magazinul online produsedelatara.ro sa-si goleasca camara cu bunatati pentru noi. Am mancat din vreo trei feluri de carnati banateni afumati, niste cas cu ridichi, ceva sunculita dementiala, infinit mai gustoasa decat ce-am cumparat din magazine si, ca desert, am atentat la niste dulceturi fantastice (portocale, pere si o combinatie trasnita de pe la Buzau, lapte si cafea).

In ce ma priveste nu aveam nici o indoiala ca produsele vor fi fara cusur. Rezervele mele sunt insa legate de comportamentul de cumparator cam suspicios al romanului. Cat de deschis e el sa cumpere online ceva ce nu a vazut cu ochiul lui, n-a gustat cu gura lui? Bineinteles ca odata incredtintat asupra marfii nu mai e o problema. Dar cum il atragi prima oara? Posibil cu asemenea seri de degustare.. Nu stiu cati din cei prezenti vor deveni si cumparatori insa eu, daca n-as avea o mama casnica aka producator independent de mancaruri traditionale, m-as gandi serios sa umplu cosul lunar cu niste costite de la tara... Numa’ privindu-le iti lasa gura apa. Insa presimt ca in curand cosul de cumparaturi umplut cu carti de ocazie va face loc unuia umplut cu mezeluri, tot de ocazie.

sursa foto

*****

Tot aseara, dupa ora gastronomica, s-a proiectat documentarul clujeanului Dan Curean, Cai salbatici (Gone Wild), in care s-a urmarit de-a lungul a 5 ani viata cailor din Delta Dunarii pana la episodul foarte controversat de acum 2 ani, cand au fost aproape dusi la abator. Un demers cinematic interesant, cu o anume poezie a imaginii destul de sensibila, narat de Florin Piersic Jr, dar care afirma o pozitie partizana mentinerii cailor in zona Letea fara a ataca problema impactului lor asupra rezervatiei. Un deget acuzator si pe alocuri chiar moralizator. Insa, daca as fi pus in fata incompetentei si lipsei de sensibilitate a autoritatilor, probabil ca as lua aceeasi pozitie. Caii nu sunt o specie de daunatori pe care s-o extermini pentru ca ti-a “infestat” padurea, astea-s animale inteligente si nobile, capabile sa se adapteze. Exista solutii pentru ocrotirea lor si sper ca acum sunt organizatii care se ocupa de treaba asta...

Lecturi bizare

2013-03-11T19:57:00.003+02:00

Ascultand un podcast in care doi autori si o editoare discutau despre cele mai ciudate povesti citite, multe din ele intrand in categoria SF si weird fiction, mi-a fost imposibil sa nu reflectez la randu-mi asupra celor mai bizare lecturi de care am avut parte. In aprecierea lor am tinut cont de o precizare mentionata tot in discutia 'tocilara' la care asistasem, si anume, ceea ce considera fiecare ciudat sau iesit din comun depinde doar de modul in care el priveste lumea, realitatea, si de propria sa experienta. Cu alte cuvinte bizarul unuia poate parea obisnuit altuia. Si invers.

La o prima analiza cred ca cea mai iesita din comun lectura a fost Copilul divin de Pascal Bruckner, in care o mama paranoica decide sa-si educe pruncul inca din stadiul embrionar, bombardandu-l cu muzica si literatura elevata prin toate caile posibile si imposibile. Rezultatul bizar e trezirea constiintei pruncului astfel ca atunci cand vine vremea nasterii, odrasla deja informata asupra urateniei lumii exterioare, protesteaza si se baricadeaza in interiorul femeii. Desi absurda si comica in cea mai mare parte, povestea sugarului iluminat e si putin incomoda prin detaliile vizuale pe care le propune relatarea unei vieti in utero.

Alta ciudatenie literara a fost distopia lui Paul Auster, In tara ultimelor lucruri. Acum, distopiile in general par 'din alta lume' chiar daca unele dintre ele ajung sa fie manifestari orwelliene ale unor stari de fapt viitoare. In cazul lui Auster insa lumea e prea fucked up si morbida ca sa mai para plauzibila. Pe scurt, o femeie pleaca in cautarea fratelui ei intr-un oras indepartat pe care-l gaseste in haos si ruina, ca un viitor post-apocaliptic, o societate in care totul putrezeste, cu secte de sinucigasi si vanatori de obiecte rare, cu morti folositi drept combustibil si cuvinte pe cale de disparitie. O poveste destul de cenusie si deprimanta.

Tot din seria distopii bizare vine si bijuteria lui Evgheni Zamiatin, Noi, un fel de 1984 ceva mai transparenta scrisa chiar de un rus pe la 1920. Oamenii traiesc intr-un oras de sticla, nu exista intimitate, doar uniformitate si propaganda. Toti asculta de Binefacator, respecta Tablele orare si pun osul la treaba pentru construirea Integralei, ceva nava cosmica gata sa duca pe alte meleaguri logica Statului Unic. In ce priveste literatura, opera de capatai e Mersul Trenurilor iar sexul se intampla pe durata Orei Personale cu membrul ~~de partid~~ care ti-a fost desemnat. Halucinant.

Alta ciudatenie care mi-a solictat imaginatia a fost Spuma zilelor de Boris Vian, un roman de dragoste oniric in care realitatea era metaforizata pana la absurd. Viata roza a unui cuplu e pustiita imediat dupa casatorie de un nufar care creste in pieptul fetei, boala afectand fizic intregul lor univers. O poveste plina de alegorie si susbtanta lirica.

Nici cu Nick Cave nu mi-e rusine cand e vorba de proza bizara. In carte lui de debut, Si-a vazut asina pe inger, eroul principal, Euchrid Eucrow, e un mut nascut dintr-o mama betiva si un tata sadic intr-o gospodarie de gunoaie si care, crescand intr-un oropsit al comunitatii, formata ce-i drept din muncitori tampiti si sectanti, dar posedat de viziuni angelice si obsedat de cruzime, incepe sa se intrebe daca nu cumva e vreun mesia venit sa-i curete pe toti de ipocrizie. Grotesc in cea mai pura forma.

Tot lecturi iesite din comun mi-au parut si Portocala mecanica a lui Burgess, dar asta in principal datorita tehnicii de scriere care propune un limbaj inventat, ceva jargon englezo-slav (in traducere romano-rus). Din seria nebunii literare care te ametesc ar veni si Substanta M (A Scanner Darkly in orig.) de P.K. Dick, in care paranoia electronica si consumul de droguri gauresc simtul realitatii ca pe-un schwaiter. Si Bukowski are un roman mai bizar, Pulp (tradus De duzina), o meta-fictiune in care autorul face misto de romanele politiste construind o poveste in care un detectiv e angajat de Doamna Moarte ca sa-l caute pe scriitorul francez Celine iar proprietarul unei firme de pompe funebre sa-l scape de avansurile unei ... extraterestre. Rizibil nu-i asa?

Probabil cea mai bizara bizara experienta am avut-o insa cu un short story scris de Will McIntosh - Over there - despre un grup de fizicieni care fac un experiment de teleportare si totul merge gresit, rezultand o fracturare a realitatii si o dublare a ei. Avem astfel doua seturi din aceleasi personaje ale caror actiuni trebuie urmarite simultan (pe doua coloane) intrucat se petrec in acelasi timp iar ei sunt constienti de strania situatie in care se afla. Mmm.. inca n-am terminat-o.. e prea weird.

Cam astea-ar fi. Sunt mai curios insa ce carti stranii, bizare ar mai fi pe-acolo, ce lecturi ciudate ati intalnit si recomandati? As putea face o leapsa din articolul asta dar nu vreau sa oblig pe nimeni... Ma intriga insa ce considera altii ca fiind neobisnuit intr-un roman.

24 de ore de inot in obscuritate

2013-03-07T13:51:00.001+02:00

Din ce in ce mai des mi se intampla sa nu pot sa-mi explic niste lucruri. Azi e vorba de lipsa de interes a publicului, mediei sau cui vreti voi fata de o idee care daca stai putin si-o gandesti e de un potential interesant. Un club de inot din Timisoara organizeaza un maraton de inot. Nu un maraton de urmarit seriale, baut bere sau mancat chipsuri (nu ca as avea ceva impotriva unor asemenea activitati). Un maraton ce presupune oaresce efort fizic si pregatire si care celebreaza taria fizica si mentala a omului. Asta, pe langa faptul ca indeamna la o activitate sportiva cu impact vizibil in mentinerea tonusului muscular sau in dezvoltarea armonioasa a trupurilor in crestere.

Deci, niste oameni se pregatesc sa inoate - in echipa - 24 de ore. Dupa cum e organizat concursul (anul asta ajuns la a doua editie) daca echipa are 8 oameni ar veni pentru fiecare din ei o repriza de jumate de ora la fiecare 4 ore. Nu e usor deloc. De fapt e foarte dificil. Vorbind aseara cu un prieten care a participat anul trecut, omul fiind inotator cu diplome si medalii, competitia te darama fizic. E epuizanta. Iar cei care o termina, indiferent de locul pe care se afla, sunt demni de aplauze. La fel ca dupa un maraton de alergat, unde participarea e mai importanta decat finishul.

Si acum revin la ceea ce ma framanta. Se pare ca un asemenea eveniment nu preocupa pe nimeni in afara de cei care il organizeaza, in speta Clubul de inot Masters Timisoara, o organizatie non-profit. Daca arunc un ochi spre comunicatele de presa publicate in 2012, ele au trecut aproape invizibile in online. Nici un like, nici un twit, nici o postare de blog. Articolul de pe tion are 10 recomandari pe facebook. Atat. Anul asta nu gasesti nici o prezenta in presa desi inscrierile au inceput iar maratonul are loc in 23-24 martie. Din interior mi s-a spus ca nu li se publica comunicatul de presa... Habar n-am daca chiar asa stau lucrurile. Poate presa e mai inceata cu stirile care nu sunt breaking sau nu contin nume de notorietate. Dar publicul? Daca poate iubi alergatura si mersul cu bicicleta, nu poate indragi si inotul?

Despre sponsori ce sa zic.. premiile au constat in diplome anul trecut. Cand ma gandesc cate lucruri fara substanta sunt bugetate in orasul asta, cate parteneriate se incheie cu o simpla strangere de mana, fara a putea cuantifica avantajele de pe urma lor. Chiar atat de banal ni se pare efortul fizic al unor sportivi de a-si depasi limitele, de a oferi exemple de tarie psihica si spirit competitional. Refuz sa cred ca sunt singurul care vede un potential latent in aceasta chestie. Refuz sa cred ca un sponsor (magazine sportive, producatori de bauturi racoritoare, corporatii de IT-isti care-si trimit oricum angajatii sa faca fitness) n-are 100 de lei si dorinta sa-si asocieze brandul cu un eveniment sportiv atat de inedit ca un maraton de 24 de ore de inot.. E absurd... Dar, probabil, absurdul e deja parte din cotidian..

Sfarsitul copilariei: 'Stelele nu sunt pentru oameni'

2013-02-19T19:27:00.001+02:00

Desi Marele Maestru al SF-ului (titlu primit in 1986), Arthur C. Clarke, si-a dedicat o parte din viata popularizarii stiintei prin lucrari de fictiune sau nonfictiune ca si germinarii in sanul umanitatii a dorintei de zbor catre stele, multe din romanele sale postuleaza o trista profetie a viitorului: daca continuam cu ambitie calea spre stele e foarte probabil ca vom fi doborati din zborul nostru solitar de inteligente mult superioare si trantiti inapoi in tarana, dar la fel de probabil e si sa ne desprindem complet, lasand in urma tot ceea ce insemna a fi oameni.

In Sfarsitul Copilariei Clarke se preocupa de soarta umanitatii la inceputul erei spatiale, cand marile puteri abia iesite din razboi, avand buzunarele pline cu faramele atomului recent despicat si fiind angajate intr-o cursa a explorarilor dincolo de limita cerului, se pregatesc sa lanseze primele rachete. Ceea ce se intampla insa e acum parte din cultura Hollywood: nave spatiale imense se pogoara din nori peste majoritatea capitalelor Pamantului, exact ca in Independence Day, iar Primul Contact cu o alta civilizatie se produce ...independent de vointa noastra. Aici insa se opreste asemanarea cu lumea filmului intrucat Clarke urmareste ceva mai mult decat sa ne dea scurti fiori si sa ne ia banii. Omul ne indeamna sa ne gandim putin la extraordinarul potential latent care se afla in oameni.

Rasa “invadatoare” -botezata overlorzi- nu pare a avea motive dusmanoase insa superioritatea lor tehnologica e intampinata cu teama si suspiciune. In loc sa inrobeasca omenirea insa, overlorzii dau startul unui program mondial de inginerie sociala care in 100 de ani va aduce o epoca de aur planetara in care nici un pamantean nu va mai suferi de razboaie, saracie, boli, foame sau nesiguranta. Singura conditie impusa e renuntarea la ambitiile spatiale. Cativa stramba din nas, multi se supun. Ca urmare, protectorii condusi de un lider enigmatic numit Karellan, au foarte putine contacte cu oamenii in prima jumatate de secol, multumindu-se sa supravegheze si sa corecteze precis orice derapaj de la directia “impusa”. Statele de dizolva, religiile pier in uitare, munca devine eficient automatizata, productia abundenta iar omenirea aluneca spre o existenta hedonista. Statul mondial e impus.

Partea neplacuta la o asemenea poveste intinsa pe doua secole e lipsa unui personaj central. Singurul apropiat de asa ceva e Karellan dar acesta, fiind si extraterestru si nemuritor (aparent), e cam dificil sa-l individualizezi. In plus, motivatiile sale sunt -ca si chipul- obscure in cea mai mare parte a cartii, dezvaluindu-se abia in final impreuna cu scopul venirii overlorzilor. Personajele umane care apar de-a lungul povestii sunt prea arhetipale pentru a te atasa de ele: Stormgren, un lider care intrupeaza obedienta in fata unui scopul mai inalt, George, un scenarist TV conservator ce adera la un cult insular de pastrare a identitatii si Jan Rodricks, un astrofizician cu spirit de aventura care reuseste sa scape vigilentei overlorzilor, pornind spre stele. Toti sunt reprezentanti ai adevaratului personaj al romanului, in speta, omenirea in totalitatea ei.

Romanul devine extraordinar de capitvant dupa primii 50 de ani, cand overlorzii decid sa dezvaluie oamenilor adevarata lor infatisare. N-o sa va spoileresc cum arata, insa reticenta lor e, cred, indreptatita: ar fi nevoie de 2 generatii pentru a se trece peste o conditionarea mentala impusa de cateva milenii de frica (hint: fallen angels). Mai departe, ceea ce initial parea o poveste despre colonizare devine, treptat, una despre evolutie controlata, autorul aratandu-ne de fapt doua cai spre stele pe care putem apuca: una a inteligentei si a progresului stiintific si alta a spiritului si a imaginatiei, a transcendentei. In ambele cazuri la capat nu ne asteapta insa decat inevitabilitatea confruntarii cu imensitatea si astfel, functie de drumul ales, o vesnicie in singuratate, unici si independeti, sau o alta vesnicie in Totalitate, dar lipsiti de identitate..