Romania - dincolo de cuvinte

Cascada "La ȘIpot" - valea Chiojdului

2014-11-05T15:36:00.001+02:00

Valea Chiojdului este un loc retras, al liniștii și tihnei satului buzoian. De fapt, se pare că numele Chiojdu vine de la cuvântul latinesc Quies – liniște. Aici, sub munte, între dealuri, veți găsi sate vechi, cu comori de arhitectură și mai ales cu oameni simpli și primitori. Este o zonă a păstorilor, dar și a moșnenilor, țărani liberi, posesori de pământuri moștenite de la străbuni.

Mânăstirea Pătrăuți

2014-08-19T11:43:00.001+03:00

Cunoscut în documente încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, satul Pătrăuţi, situat la 10 km de Suceava, fosta capitală a Moldovei, se pare că a fost întemeiat de un anume Pătru, după cum afirmă tradiţia locului.

Biserica Pătrăuţi a facut parte din ansamblul singurei mănăstiri de maici ctitorită de Ştefan cel Mare. Mănăstirea era destinată în special îngrijirii răniţilor din luptele purtate în preajma Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Dispariţia nefericită a bisericii originale de la Putna şi distrugerea bisericii din Milişăuţi au făcut ca Biserica Pătrăuţi să fie astazi cea mai veche biserică păstrată dintre cele ctitorite de Sfântul Ştefan cel Mare.
Urmele lăsate de arme de asalt pe portalul de intrare în naos ne grăiesc despre istoria tragică a bisericii. Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. Urmele celor aproape 200 de ani de părăsire se pot vedea în distrugerile tencuielilor arcelor şi bolţilor din altar şi pronaos

Datorită formei originale de conservare, atât arhitectural cât şi iconografic, Biserica Pătrăuţi a devenit Monument Unesco în anul 1993, fiind cea mai veche biserică ortodoxă Monument Unesco din România. (www.patrauti.ro)

Biserica Arbore

2014-07-25T13:05:00.002+03:00

Din întreg ansamblul de clădiri construite de Luca Arbore, s-a păstrat până în zilele noastre doar biserica. Curtea boierească a Arboreștilor s-a ruinat în decursul timpului, fiind distrusă, în final, de un incendiu.

Zidirea bisericii a început la 2 aprilie 1502 și a fost finalizată, în același an, la 29 august, după cum spune şi pisania. Biserica a fost construită din piatră brută, iar la bolți s-a folosit cărămida. Edificiul, de plan mixt, are o formă dreptunghiulară în exterior și treflată în interior. Lăcașul de cult este lipsit de turle, având un acoperiș în patru ape rotunjit spre răsărit ca urmare a curburii absidei. Pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, silueta elegantă a construcției este accentuată prin prelungirea în exterior, spre vest, a zidurilor laterale, cu circa doi metri şi jumătate, legate printr-un arc semicircular și unirea lor la partea superioară prin arcadă, obținându-se astfel un spațiu semideschis ce apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească. Această nișă exterioară de pe fațada vestică era folosită odinioară drept clopotniță. La momentul respectiv, ea constituia o inovație.

Intrarea în biserică se face printr-un portal în stil gotic de pe peretele sudic, având un chenar în arc frânt cu muluri sprijinite direct pe soclu. Lăcașul de cult este luminat prin cinci ferestre de dimensiuni mici, cu ancadramente din piatră profilată. În interior, biserica este împărțită în cele trei încăperi specifice cultului ortodox: pronaos, naos și altar. Pronaosul este dreptunghiular și are la partea superioară o calotă centrală sprijinită pe un sistem de arcuri etajate, patru longitudinale și patru transversale. Între pronaos și naos se află un zid gros de 1,60 m, străpuns de o ușă decorată cu baghete încrucișate. Arcadele joase, fără spirale, pantele și sistemul de arce moldovenești conferă bisericii proporții elegante, dovedind o construcție de valoare.

Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Arbore şi-a câştigat faima internaţională datorită picturii care împodobește, atât interiorul, cât și exteriorul. Fresca a fost realizată imediat după finalizarea construcției, adică în anii 1503-1504, şi s-a deteriorat în urma campaniei sultanului Soliman Magnificul în Moldova, din 1538.

Pictura exterioară a bisericii este de o rară valoare artistică, deşi o parte a frescelor s-a deteriorat datorită intemperiilor. Nu s-a păstrat deloc pe peretele nordic și doar parțial pe absida altarului. Ea a dăinuit, cu unele deteriorări, pe fațada sudică și integral, pe cea vestică. Pictura exterioară cuprinde scene populate de numeroase personaje biblice, dar şi mireni, aflaţi în continuă mișcare. Culorile vii, armonios îmbinate, dau echilibru compoziţiei.

Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Arbore a servit şi de necropolă a familiei Arbore. Mormântul ctitorului se află în dreapta ușii de intrare, sub un baldachin de piatră sculptată, realizat în stil gotic. Acest baldachin a fost realizat după modelul baldachinului din Catedrala Wawel din Cracovia, unde se află mormântul regelui Cazimir al IV-lea al Poloniei, care a domnit între anii 1447 – 1492. În nișa din interiorul baldachinului există un tablou votiv în care hatmanul este reprezentat alături de soție și doi copii. Chivotul este decorat cu două muluri gotice și se termină la partea superioară cu un arc în acoladă decorat cu o rozetă în mijloc. În colțurile celor două timpane ale arcului sunt două scuturi prevăzute cu stema familiei Arbore. Lângă mormântul ctitorului, la nivelul pardoselii, se află mormântul soției sale, Iuliana.

Biserica de lemn Dragos Voda

2014-07-10T14:25:00.000+03:00

Biserica de lemn cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Putna, cunoscută și ca Biserica de lemn Dragoș Vodă, este un vechi edificiu religios ortodox localizat în cimitirul satului Putna din comuna omonimă (județul Suceava), la circa 1 km de Mănăstirea Putna.

Partea de răsărit a bisericii este datată din primii ani ai secolului al XV-lea, și, prin tradiție, a fost adusă de Ștefan cel Mare de la Volovăț. Aceasta este cea mai veche și singura biserică de lemn medievală, cunoscută până în prezent, păstrată pe teritoriul României.

Mânăstirea Dragomirna

2014-07-08T09:20:00.002+03:00

Mănăstirea Dragomirna este un complex mănăstiresc fortificat din România, construit în perioada 1602-1609 în satul Mitocu Dragomirnei de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ea este situată în apropierea pădurii Dragomirna, la o distanță de 12 km nord de orașul Suceava. Biserica mănăstirii are hramul Pogorârea Sfântului Duh .

În secolul al XVI-lea, pe locul unde se întinde astăzi satul Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirna erau niște vechi seliști pustii, satul Dragomirești și locul pustiu Ungurașii. Printr-un uric din 24 februarie 1587, domnitorul Petru Șchiopul i-a dăruit diacului Ilie Crimcovici (Ilie diiacu, fiul Crimcoae din Suceava) siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului în lupta cu năvălitorii cazaci. Pe aceste locuri se așezaseră câțiva călugări care clădiseră un schit de lemn.

Anastasie Crimca a revenit la conducerea Bisericii Ortodoxe din Moldova mai întâi ca episcop de Roman (1606-1608) și apoi ca mitropolit al Moldovei, cu reședința în Suceava (1608-1617, 1619-1629). Însuflețit de dorința de a mări vechiul schit de lemn, Anastasie Crimca a zidit biserica mare a Mănăstirii Dragomirna, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, una dintre cele mai de seama creații arhitectonice ale Evului Mediu românesc. Aceasta a fost finalizată și sfințită în anul 1609. Biserica mare nu are pisanie, ia datarea construcției se face pe baza unei însemnări dintr-un Tetraevanghel din 1609.

Autoritățile habsburgice au desființat majoritatea mănăstirilor ortodoxe din Bucovina în baza Ordonanței Imperiale din 19 Iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea (1780-1790), trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri. Din cele zece mănăstiri și 13 schituri existente în Bucovina în acea perioadă, au rămas numai trei mănăstiri (Putna, Sucevița și Dragormina), plus Biserica Sf. Gheorghe din Suceava ca metoc al Mănăstirii Dragomirna. Celor trei mănăstiri rămase li s-a impus un număr maxim de 25 de călugări, care urmau să-și continue activitatea monahală după noul statut al mănăstirilor.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea (prin 1793), în biserica Mănăstirii Dragomirna s-a adus și montat catapeteasma lucrată în lemn și aurită (1613) a fostei mănăstiri Solca. Vechiul iconostas al Mănăstirii Dragomirna a fost dus în 1795 la Biserica Arbore, el aflându-se în prezent la Solca.

În partea de nord-vest a curții a fost construit în perioada 1843-1845 un nou corp de chilii. Din fostul corp se păstrează până astăzi doar temelia care se vede înaintea intrării în noul corp. De asemenea, tot atunci s-a supraînălțat cu un etaj turnul clopotniță. Clădirea egumeniei și paraclisul Sf. Nicolae au fost reparate în 1846.

Mausoleul Valea Mare - Pravăț (Mateiaș)

2014-05-29T10:27:00.000+03:00

Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș, cunoscut și sub numele de Mausoleul de la Mateiaș, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Națională dintre anii 1916-1918. Este situat pe Drumul european E574 (DN 73), la 11 km de Câmpulung spre Brașov, pe Dealul Mateiaș

Aici în zona Mateiașului, Grupul Nămăiești - condus de Generalul Traian Găiseanu - având în componență diviziile 22 și 12 Infanterie, a reușit să reziste unui inamic net superior echipat și mult mai bine pregătit, în perioada 25 septembrie/8 octombrie-10/23 noiembrie 1916. Prin luptele duse aici, a fost oprită înaintarea Puterilor centrale spre Câmpia Română, dar datorita străpungerii frontului pe Jiu soldații celor 2 divizii au primit ordin să se retragă - neinvinși - pe 16/29 noiembrie 1916, spre Târgoviște

Clădirea este compusă din două corpuri: unul orizontal, osuarul, care în 31 de cripte adăpostește osemintele a peste 2.300 de militari români și unul vertical, de forma unui turn cu foișor, spre care duce o scară în spirală. Mausoleul eroilor a fost extins prin construirea unei terase de paradă, a unor impozante scări de acces,sculptate una cate una cu o dalta si un ciocan ,timp de 4 ani, camere muzeale, un basorelief având 16 m lungime și 3,5 m înălțime. S-a construit și cupa din piatră de Albești în care arde o flacără veșnică în amintirea eroilor căzuți la Mateiaș.

"La Chilii" - Dobrota - Prahova

2014-04-23T16:07:00.000+03:00

De la Ploiești mergem spre Urlați și mai departe spre Apostolache. După Urlati la aproximativ 15 km se i-a dreapta spre comuna Tătaru. Urmează o altă bifurcație, și tot spre dreapta spre Dobrota. Traversăm satul Dobrota pe drumul asfaltat. Pe partea dreapta în sensul de mers apar pereți stâncoși din calcar. Mergem mai departe, drumul se îngustează și urcă ușor până se termină asfaltul (aproximativ 5 km) unde după ultima casă, drumul are aspectul unei alei și intră într-o pădure de foioase. Nu parcurgem prea mult, câteva sute de metri, până se termină asfaltul. Ajungem într-un loc deschis de unde se vede valea pe care vom continua să înaintăm de data asta fără mașină. Acolo unde se termină astfaltul este un mic pod.

În apropiere se află un izvor sulfuros care se varsă într-un mic lac. Locul este numit de unii localnici Baia și, spun ei, are proprietăți curative; vara multa lume vine aici și se îmbăiază în apa lacului, pentru diferite afecțiuni.

De la terminarea asfaltului până la “Chilii” mai facem cam o jumătate de oră. Se ajunge lejer pe jos însă să nu fii plouat pentru că este foarte mult noroi. Drumul intră din nou în pădure, dar pe o porțiune foarte scurtă. Imediat cum ieșim din pădure se observă câteva stânci înalte și interesante. După ce depășim prima stâncă și a doua stâncă, ne abatem spre dreapta, printre tufe de măceș și păducel, spre următoarea stâncă. Suntem la baza unui abrupt care are aspect de zid.

Pe perete se observă, o intrare și două geamuri în lateral (chilia) situate la aproximativ 4-5 metri deasupra unei brâne înguste. Urcăm pe această brână și numai cu echipament adecvat putem explora chilia în care cândva poate au locuit sihaștrii. Peste tot apar fosile, pietre cu scoici incorporate.

Coborâm înapoi spre pârâul Sărățelul, ajungem din nou la drumul pe care am urcat spre aceste locuri. De aici ne întoarcem în satul Dobrota.

Muntele "Piatra Verde" Slanic Prahova

2014-03-11T10:52:00.002+02:00

Muntele Verde (Piatra Verde) - muntele e un tuf vulcanic, o roca rezultata

prin acumularea consolidarea in timp a cenusei provenite din eruptii vulcanice

geologic dispusa in straturi cu suprafete plane perfect dezvoltate,

mai precis tuf zeolitifer.

In contact cu aerul si precipitatile,

culoarea rocii devine verde – maronie, de unde si numele formatiunii.

Roca se folosea la fabricarea unui anumit tip de ciment sau ca piatra de ornament.

Din Slanic, se fac aprox 45 de minute (pe jos), sunt doar 3 km distanta din oras drumul fiind asfaltat

Muzeul "Casa Domneasca" Brebu

2014-02-19T12:39:00.000+02:00

La NE de Câmpina, pe un platou aşezat în stânga râului Doftana, se află comuna Brebu. Complexul arhitectural medieval Brebu compus din zidul de incintă, Turnul Clopotniţă, Biserica şi Casa Domnească, reprezintă unul dintre cele mai importante monumente istorice din secolul XVII-lea din judeţul Prahova.

Casa Domnească, are plan dreptunghiular şi ziduri groase, spaţiul de locuit format din opt încăperi, terasă prevăzută cu loggie şi foişor. Parterul amplasat deasupra celor doua pivniţe monumentale de la subsolul clădirii, este prevăzut cu stâlpi de susţinere şi arcade.

In secolele XIX si XX, artişti români de prestigiu au poposit în localitatea Brebu, atraşi fiind de pitorescul peisajului şi frumuseţea ctitoriei medievale, printre aceştia numărându-se Ştefan Luchian, Sava Henţia, Nicolae Grigorescu s.a. In încăperile Casei Domneşti, este organizata o interesantă expoziţie de artă şi istorie medievală.

Se disting tipărituri laice şi ecleziastice reprezentative pentru cultura Ţării Româneşti din secolul al XVII-lea: Pravila de la Govora, 1640 - primul îndreptar de lege adresat mirenilor şi clericilor; Îndreptarea Legii – Târgovişte, 1652; Biblia de la Bucureşti din anul 1688, tipărită de fraţii Radu şi Şerban Greceanu, în timpul domniei lui Şeban Cantacuzino; prima biblie tipărită în limba română cu caractere chirilice; de asemenea tipărituri editate de mitropoliţii Dosoftei şi Antim Ivireanu.

(sursa:http://www.histmuseumph.ro)

Grădina zoologică Târgovişte

2014-01-24T13:19:00.000+02:00

Grădina Zoologică Târgovişte se întinde pe o suprafaţă de 4 ha, fiind aşezat într-un cadru natural deosebit, în care abundă vegetaţia deosebită şi diversificată iar cei ce vizitează, simt bucuria unei relaxări depline într-o oază încărcată de natură şi istorie.

Zoo Târgovişte deţine, în colecţia sa, specii de păsări şi animale, de pe toate continentele: Europa, Asia, Australia, America de Nord, America de Sud, Africa. Unele din aceste specii fiind pe cale de dispariţie, sunt cuprinse în programe speciale de protecţie şi conservare

Grădina Zoologică Târgovişte constituie împreună cu Parcul Chindia, pe care îl mărgineşte pe latura de nord-vest, un nucleu cu vechime considerabilă, care a reprezentat, de-a lungul timpului, principala atracţie de petrecere a timpului liber pentru târgovişteni.

Începuturile se pierd în epoca medievală, când domnitorul Petru Cercel mută, în anul 1583, capitala ţării, de la Bucureşti la Târgovişte, la Curtea Domnească, străjuită Turnul Chindiei.

Petru Cercel a adus specialişti italieni pentru a crea, în zona din imediata apropiere a Palatului Domnesc (în actualul Parc Chindia), frumoase grădini italiene şi de asemenea "a pus să se facă cuşti nespus de mari şi frumoase, în care să adăpostească sălbăticiuni" (Franco Sivori - Călători străini despre Ţările Române). Se poate spune că la Târgovişte a fost creată prima Grădină Zoologică din România, încă din epoca medievală. Cu timpul această grădină a dispărut.

În anul 1957 - a fost înfiinţat un colţ zoologic în parcul central al oraşului. Începând din anii 1970-1972 Grădina Zoologică s-a mutat în Parcul Chindia în apropierea Complexului Muzeal Curtea Domnească.

Se întinde pe o suprafaţă de 4 ha şi deţine în jur de 80 de specii de păsări şi animale, dintre care unele unicat în România: hipopotamul pitic, o specie de maimuţe - Mangabi negru cu moţ, vulturul pleşuv.

(www.zootargoviste.ro)

Curtea Domnească Târgovişte

2013-04-10T14:09:00.000+03:00

Turnul Chindiei.
Reprezintă emblema de secole a oraşului Târgovişte. Ctitorul turnului de apărare este cel mai probabil Vlad Dracul (1436 – 1448), tatăl lui Vlad Ţepeş, construit în jurul anului 1440. Turnul a constituit un element esenţial al fortăreţei Curţii Domneşti. Funcţiile turnului au evoluat de la aceea de turn clopotniţă în prima jumătate a sec. al XV-lea la cea de turn de strajă, de refugiu şi de apărare în sec. XV – XVI apoi la cea de turn ceasornic în sec. al XVII-lea de unde îşi trage şi numele actual „chindie” însemnând asfinţit, amurg. Turnul Chindiei aşa cum arată astăzi datează de la mijlocul sec. al XIX-lea când la cererea domnitorului Gheorghe Bibescu arhitectul vienez J. Schlatter îl restaurează aducând modificări aspectului originar.
Turnul este o construcţie cilindrică din cărămidă susţinută de un trunchi de piramidă placat cu piatră fasonată. Prezintă o înălţimea de 27 m cu diametrul ext. de 8,5 m. În interior este împărţit în trei nivele despărţite prin planşee de lemn. Accesul din exterior este practicat printr-o uşă în partea de sud a turnului, interior se urcă pe o scară curbă îngustă până la primul nivel unde se află pornirea scării în spirală ce duce pe terasa turnului. La primul nivel se află o uşă descoperită la restaurările din anii 1964 -1965 care reprezenta accesul iniţial în turn din palat printr-un pod de lemn. Etajele II şi III sunt prevăzute cu ferestre, uşi şi balcoane de factură romantică de dimensiuni mari. La partea superioară a turnului acoperirea constă într-o cupolă aplatizată străpunsă în ax de scara care face accesul la terasa mărginită de creneluri.

Biserica Mare Domnească
Ctitorie a domnitorului Petru Cercel (1583 – 1585) a fost zidită în acelaşi timp cu palatul, alături de acesta, spre sud. Lăcaşul poarta hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost realizat după modelul Mitropoliei din Târgovişte, urmând planul cruce greacă înscrisă. Inspirat din arhitectura otomană, Petru Cercel adaugă, deasupra intrării în naos, un balcon (cafas) pentru familia domnească. Prima pictură, de la sfârşitul sec. al XVI-lea, se păstrează parţial în absida diaconiconului şi pe peretele sudic al pronaosului.
Interiorul bisericii a fost zugravit integral, între anii 1696-1698, de pictorul lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), Constantinos. Bogăţia de detalii, marele număr de scene de mici dimensiuni, legate între ele prin cromatică şi proporţii, creează o puternică expresie de unitate, ca mai toate ansamblurile de pictură ale epocii brâncoveneşti. În Biserica Mare Domnească a fost zugravită cea mai amplă galerie a unor portrete de domnitori munteni. Peretele de vest al pronaosului este decorat cu imaginile voievozilor: Matei Basarab, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Petru Cercel (ultimii doi în postura de ctitori), urmaţi, pe partea opusă a intrării de Mihai Viteazul, Radu Şerban, Constantin Şerban, Şerban Cantacuzino şi Radu Mihnea. Monumentală este tâmpla, decorată cu motive vegetale şi zoomorfe expresive, aurite, care poartă stema Ţării Româneşti şi anul 1697, când a fost realizată.

Palatul Petru Cercel
În 1585 Jacques Bongars nota: „Petru Vodă a făcut la Târgovişte un palat mic dar frumos şi măreţ”. Clădirea se află plasată între palatul vechi de sec. XV la nord şi Biserica Mare Domnească la sud. De plan dreptunghiular, cu lungime de 32,5 m şi lăţimea de 15,5 m, palatul are o orientare nord-sud era compus din beci, parter şi etaj.
Beciul este amplasat în axul transversal al clădirii, având un plan pătrat şi fiind împarţit în patru compartimente de un stâlp central şi patru stâlpi angajaţi, cu suprafaţa totală de 110 mp şi acoperit de patru bolţi semicilindrice din cărămida. Beciul a avut trei intrări folosite succesiv. A treia intrare care reprezintă accesul actual al beciului a fost deschis în timpul renovării caselor domneşti în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Parterul pe latura de nord este compus din trei încăperi de plan pătrat, iar pe cea opusă din alte două neegale obţinute prin obturarea cu un zid despărţitor a sălii iniţiale. Central se plasează şase încăperi dispuse pe două rânduri. Pe latura de nord prezintă un acces spre palatul vechi. Pe faţada de vest sunt plasate două turnuri adosate faţadei. Pe latura de sud paralel cu Biserica Mare Domnească se găsesc bazele stâlpilor pe care se sprijinea podul ce constituia accesul practicat în peretele de nord al bisericii, către cafas (balcon). În spatele faţadei de est la 2 m de clădire sunt plasate două latrine deservite de o hazna îngropată şi un foişor cu acces din exterior. Etajul, ca plan este aproape identic cu parterul cu deosebirea că încăperea de la sud cuprinde toată lăţimea clădirii. Din faţa etajului pornea galeria pe stâlpi de zid ce ducea la biserică. Etajul tencuit pe interior se păstrează parţial numai pe jumătatea de răsărit a clădirii. Nici pentru parter, nici pentru etaj nu există urmă unui acces cel mai probabil acesta se făcea pe o scară exterioară dispărută fără urmă.

Cetatea Tomis - Constanţa

2013-03-25T15:52:00.000+02:00

Iniţial Tomisul trebuie să fi fost un Emporion ionian (factorie comercială ce precede constituirea coloniei propriu-zise). În epoca elenistică (sec. IV-I a.Chr.), cetatea va căpăta atributele unui polis. În acest interval de timp importanţa oraşului creşte, fiind acumulate bogăţii, care permit locuitorilor să ridice edificii publice sau private elegante, din piatră sau marmură, apeducte s.a.

Începând cu sec. I a.Chr. situaţia geopolitică a întregului ţărm vest-pontic suferă transformări, prin apariţia romanilor în anii 72/71 a.Chr., moment în care oraşele trec sub activitate romană, pentru ca în jurul anului 55 a.Chr. să treacă sub activitatea regelui Burebista. Pentru scurtă vreme oraşul Tomis îşi va recăpăta independenţa, în anii 29/28 a.Chr. romanii revenind pe ţărmul vest-pontic.

Încă din primii ani ai prezenţei romane, oraşele greceşti se vor constitui într-o uniune, mai întâi formată din cinci cetăţi – Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis (Balcic) şi Odessos (Varna) – apoi din şase cetăţi – se va adăuga Mesembria (Nesebar), reşedinţa uniunii aflându-se pentru scurtă vreme la Odessos, pentru ca mai apoi să o preia Tomisul. Tot în Tomis îşi avea sediul comandantul militar roman al coastei de vest a Pontului Euxin, mărturie a importanţei oraşului.

Pe plan politico-militar, secolele V-VII au adânci implicaţii în viaţa Tomisului; se derulează acum cavalcada greu de stabilit a popoarelor migratoare: hunii, cutrigurii, slavii, protobulgarii, care vor determina retragerea administraţiei bizantine din provincie pentru o bună perioadă de timp.

Tomisul va fi în această situaţie aproape distrus. Stăpânirea bizantină în Dobrogea se reinstaurează abia în 971 când împaratul Ivan Tzimiskes (969-976) desfiinţează ţaratul bulgar, iar ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră este organizat într-o thema (unitate politico administrativă bizantină) numita Paristrion, cu capitala la Dorostolon (Silistra). În perioada bizantină, în sec. VIII-XII, oraşul va fi cunoscut şi sub numele de CONSTANTIANA sau CONSTANTIA, nume ce este luat, se pare, după denumirea unui cartier al Tomisului, sec.IV p.Chr. Denumirea acestui cartier s-a făcut după numele unor dinastii din familia imperială din sec. al IV-lea a.Chr.

Mânăstirea Snagov

2013-03-18T12:29:00.001+02:00

Mănăstirea Snagov este un important monument istoric şi de artă feudală din Ţara Românească, care se găseşte pe pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, din apropierea localităţii Snagov. Mănăstirea este probabil una din ctitoriile lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată documentar în 1408.

Mănăstirea a fost în timpul îndelungatei sale istorii un important centru monahic dar şi de cultură, întrucât domnitorul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat aici una din tipografiile sale. Printre alţii, tipografia l-a avut în fruntea sa pe cărturarul Antim Ivireanul, care a tipărit, pentru prima dată cu litere mobile, primele cărţi în limba română cu caractere latine. Printre altele, Mânăstirea Snagov a adăpostit valori materiale şi culturale deosebite, funcţionând simultan şi ca un muzeu şi ca o bancă. Mănăstirea a adăpostit pentru perioade îndelungate de timp unul din centrele de batere al monedei din Valahia, fiind firesc denumită popular şi "bănie".

Datorită poziţie sale strategice remarcabile, fiind construită pe o insulă a unui lac aflat în mijlocul unui codru imens, Codrul Vlăsiei, Mănăstirea Snagov a funcţionat adeseori ca loc de refugiu şi surghiun. Spre exemplu, după înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, capii revoluţiei în frunte cu Nicolae Bălcescu au găsit refugiu la Mănăstirea Snagov.

Se pare că mănăstirea ar fi devenit faimoasă după presupusa înmormântare a lui Vlad Ţepeş în incinta acesteia. Conform legendei, după moartea lui Vlad Ţepeş, survenită în urma bătăliei cu turcii din 1476, care îi susţinuseră pe Dăneşti în obţinerea tronului Valahiei, călugării mânăstirii i-ar fi găsit şi ascuns trupul domnitorului, respectiv l-ar fi înmormântat creştineşte. Înmormântarea s-ar fi petrecut pe ascuns şi fără nici un fast din cauza noului domnitor instalat de turci, care era din familia Dăneştilor.

Grădina zoologică Constanţa

2013-03-11T12:12:00.000+02:00

Patrimoniul acestui obiectiv detine avifauna acvatica (pelicani, lebede, rate si gaste salbatice), avifauna terestra (pauni, fazani) si mamifere (mufloni, cerbi lopatari, capriori), care se regasesc in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii si Rezervatia Negureni. Mare parte din aceste exemplare sunt monumete ale naturii si specii rare cu o reprezentare tot mai redusa in biotopurile naturale.
Unele exemplare au fost obtinute prin schimb cu alte Gradini Zoologice iar altele au fost achizitionate sau donate. Anual s-a reusit reproducerea si cresterea in captivitate a numeroase exemplare apartinand unor specii variate (mufloni, cerbi lopatari).

In cadrul Microrezervatiei puteti intalni, intr-un cadru natural deosebit, un numar de 19 specii cu un efectiv de peste 100 exemplare.

Toti acesti "locatari" beneficiaza de spatii de "cazare" conform normativelor europene, tendinta actuala fiind eliminarea platformelor betonate si a barelor metalice imprejmuitoare. In prezent si aceasta sectie este in plina moderizare si in continua activitate de crestere si diversificare a efectivelor. Se intentioneaza ca acest cadru natural sa devina nu doar o zona de vizitare ci una de relaxare si chiar agrement, de petrecere a timpului liber intr-un mod educativ si placut.

In timpul sezonului estival, pe lacul natural din incinta Microrezervatiei puteti admira coloniile de pelicani si lebede plutind maiestuos.
In sezonul rece, toate exemplarele avifaunistice beneficiaza de adaposturi incalzite.

Casa memorială Constantin Brâncuşi - Hobiţa

2013-02-14T10:07:00.000+02:00

Casa memorială Constantin Brâncuşi se află în localitatea sa natală, satul Hobiţa, din comuna Peştişani, judeţul Gorj.

Din pridvor se intră în cele trei încăperi ale casei: odaia de dormit, cunia şi celarul. Cunia e bucătăria, locul unde era vatra cu corlată, unde se gătea mâncarea şi unde se adunau la masă toţi ai casei. Celarul e cămara şi e singura încăpere care nu are tavanul drept. De aici se poate urca în pod.

Casa este compusă din două odăi (vatră, sobă) şi o cămară (celar). Îmbinările bârnelor sunt ascunse sub undrelele (stenapi) decorate pe motivul „frânghiei” şi al „dintelui de lup”. În torsadă sunt sculptaţi stâlpii prispei, fie pe toată înălţimea fie în două registre separate prin inele în zig-zag. Uşa cămării reprezintă un tip tradiţional, nu numai pentru sudul munţilor, dar şi pentru sate transilvănene.

Este monument de arhitectură populară de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a fost restaurată în 1971, la înfiinţarea muzeului. Colecţia muzeului cuprinde fotografii, albume, documente, cărţi, scrisori care reflectă momente din viaţa şi activitatea lui Constantin Brâncuşi. Este prezentat mobilier original de interior ţărănesc de la începutul secolului al XX-lea.

Casa memorială este amplasată pe terenul unde s-a născut şi a copilărit sculptorul, dar nu este adevărata casă în care s-a născut Brâncuşi. Aceasta se află la circa 100 de metri mai jos de casa memorială.

2013-01-30T23:25:00.000+02:00

Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, capitala Daciei romane, s-a ridicat la poalele Muntilor Retezat, în partea de sud-vest a Tarii Hategului de astazi.

Colonia a fost întemeiata în primii ani dupa cucerirea Daciei, acest moment fiind marcat si prin baterea unei monede (sestertius) emisa de Roma, din ordinul Senatului, dedicata „celui mai bun principe”, împaratul Traian.

Capitala, al carei territorium se întindea de la Tibiscum la Micia, se putea dezvolta în liniste, aparata fiind de castrele Tibiscum, Voislova, Micia si Bumbesti.
Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunare si facea legatura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum.

Orasul antic închidea o suprafata înconjurata de ziduri de aproximativ 32 ha. În inima orasului se intersectau cele doua drumuri principale, cardo maximus orientat nord-sud si decumanus maximus orientat est-vest, la întretaierea carora se afla principala constructie publica – Forul.
Dincolo de zidurile orasului pe o mare întindere, erau situate casele (villae), ateliere mestesugaresti (caramidari, sticlari,…), temple si alte constructii publice sau private. Tot în afara zidurilor se gaseau si cimitirele orasului (sepulcreta), la est si la vest de incinta. Populatia se putea ridica la 25.000-30.000 de oameni.

Forul, cu o intrare monumentala, era centrul civic si politico-administrativ. Cuprindea o piata publica, o basilica, un tribunal, podiumul pe care stateau judecatorii si sub care a fost amenajat carcer, închisoarea. Pe latura basilicii se aflau mai multe încaperi ce constituiau birouri, precum si sedii ale diferitelor asociatii si corporatii, cum ar fi colegiul augustalilor. Pe centrul laturii era amplasata curia, sala de sedinte a consiliului local. Sub ea se deschid doua încaperi subterane boltite, care erau camerele de tezaur ale orasului. Imediat în dreapta ei se gaseste un amplu pasaj spre cel de al doilea for, care a fost ridicat mai târziu si care constituia centrul religios al Sarmizegetusei.

(www.hunedoara.djc.ro)

Piatra Craiului văzută din Moeciu

2013-01-02T09:33:00.000+02:00

Toamna la Starchiojd - Prahova

2012-11-12T11:39:00.000+02:00

Cheile Zănoagei Mari

2012-10-30T10:04:00.000+02:00

Cheile Zănoagei, extinse pe o lungime de 2 km între bazinetul Bolboci şi bazinetul Scropoasa sunt unele dintre cele mai spectaculoase chei din Munţii Bucegi. Sunt delimitate două sectoare: Cheile Mari şi Cheile Mici ale Zănoagei străbătute de valea Ialomiţei.

Accesul la chei se face de la cabana Scropoasa, de unde porneste o poteca. Cheile Zanoagei au o lungime de un kilometru, iar rezervatia din care fac parte se intinde pe nu mai putin de 150 de hectare. Peretii verticali ai cheilor ating o inaltime maxima de 200 de metri si sunt pereti calcarosi. Peisajul impresionant este completat de raul Ialomita, a carui apa formeaza multe cascade frumoase, de dimensiuni variate.

Pe teritoriul rezervatiei naturale din care fac parte si Cheile Zanoagei se afla mai multe specii de plante, care sunt protejate de lege. De la Cheile Zanoagei se pot organiza mai multe trasee, mai ales ca zona ofera cateva puncte turistice foarte interesante.

Cetatea dacică "Feţele Albe"

2012-09-28T15:16:00.002+03:00

Aşezarea de la Feţele Albe se află pe coasta de sud, a dealului Muncelului, despărţită fiind printr-o vale îngustă de înălţimea pe care se păstrează ruinele Sarmizegetusei Regia.

Ea face parte din categoria aşezărilor de munte dacice, fiind ridicată pe terase protejate de ziduri din blocuri de calcar, construite în tehnica specifică tuturor fortificaţiilor dacice din munţii Orăştiei.

Aşezarea a fost distrusă în urma unui incendiu ce a avut loc în timpul luptelor desfăşurate în timpul celui de-al doilea război purtat de armatele romane (105-106 d.H.), care a pus capăt existenţei statului dac liber.

Farul genovez din Constanţa

2012-08-30T15:26:00.002+03:00

Farul genovez din Constanţa este ridicat pe faleza oraşului. Construcţia a fost realizată în jurul anului 1300.

Era perioada când navele genoveze asigurau transportul diverselor mărfuri pe mare. Astfel de faruri au fost ridicate şi în alte oraşe de pe ţarmul Mării Negre din care putem aminti farul genovez din Sulina sau pe cel din Mangalia.

Farul genovez din Constanţa, distrus de vreme şi intemperii, a fost restaurat între anii 1858 şi 1860. Restaurarea a fost încredinţată inginerului francez, de origine armeană, Artin Aslan.

La bază, soclul farului este un patrulater. Din acesta se înalţă construcţia propriu-zisă, de formă octogonală, ce se termină cu o platformă ce depăşeşte turnul şi este susţinută de mici contraforţi. Pe această platformă este amplasată o încăpere metalică, cu geamuri de jur împrejur, acoperită cu o cupolă metalică rotundă. Lumina farului era statică (farul nu era rotativ) dar reprezenta un punct de reper luminos pentru marinarii aflaţi în larg. Farul a funcţionat până în anul 1913. În anul 1948 a fost restaurat încă o dată şi de atunci constituie o atracţie turistică. Farul, cu o înălţime de 8 m.

Podul lui Traian de la Drobeta Turnu Severin

2012-07-27T09:42:00.001+03:00

Podul lui Traian a fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 şi primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porţile de Fier, în apropiere de oraşul Drobeta-Turnu Severin. Pentru mai mult de o sută de ani a fost cel mai lung pod construit vreodată.
Era lung de 1.135 m (albia Dunarii măsura în acea zonă aprox. 800 m), lat de 14,55 m şi înalt de 19 m (de la nivelul apei).

La capete a fost construit câte un castru păzit de soldaţi, din care relicve se văd şi azi pe ambele maluri ale Dunării. Podul era susţinut de 20 de piloni construiţi din blocuri de piatră, cărămidă, mortar şi ciment "pozzolana" rezistent la apă (adus din zona vulcanului Vezuviu).

Podul a fost funcţional până prin 271-272 când a fost distrus de împăratul Aurelian care a retras trupele imperiale din Dacia. 20 de piloni au fost vizibili în anul 1856 când Dunărea a atins un record de debit scăzut.

În 1906 Comisia internaţională a Dunării a decis să distrugă 2 piloni pentru că obstrucţionau navigaţia. În 1932, mai existau sub apă 16 piloni. În prezent mai există 12 piloni restul fiind probabil duşi de ape.

Muzeul Satului Bănăţean - Timişoara

2012-07-17T14:13:00.002+03:00

Muzeul Satului Banatean este singurul muzeu cu profil etnografic din Romania care cuprinde centru civic al satului, format din Primarie, Biserica, Scoala, Casa Nationala (cu destinatie culturala) si Birt, in care se desfasoara majoritatea activitatilor cultural-educative si stiintifice.

Alaturi de Casa Nationala, s-a amenajat o scena in aer liber unde, in perioada estivala, se desfasoara in fiecare duminica "hora satului" precedata de spectacole etno-folclorice.

Acestui ansamblu extraordinar de monumente romanesti li se adauga gospodariile si monumentele apartinand minoritatilor nationale ilustrand identitatea culturala a fiecareia.

In anul 2002 s-a dat in folosinta o casa cu doua incaperi construita de Asociatia fostilor deportati in Baragan pentru a ilustra tipul de constructii ridicat in Campia Baraganului de deportatii banateni din vara anului 1951.

Muzeul Satului Banatean pune la dispozitia vizitatorilor numeroase servicii: ghidaj specializat, stand de obiecte de arta populara, spectacole si festivaluri etnofolclorice, expozitii temporare si targuri de mesteri populari, devenind locul preferat de agrement al timisorenilor in perioada estivala.

Herghelia Lucina - Moldova Suliţa (II)

2012-06-29T10:48:00.001+03:00

Herghelia Lucina - Moldova Suliţa (I)

2012-06-27T09:44:00.000+03:00

Herghelia Lucina este situata în Obcinele Bucovinei la o distanţă de 45 km de municipiul Câmpulung Moldovenesc

Înainte de înfiinţarea hergheliei de cai huţuli, începând cu anul 1788, Lucina a fost întrebuinţată ca păşune alpină pentru tineretul de diferite vârste şi rase de la herghelia Rădăuţi

În anul 1856 s-a înfiinţat herghelia de cai huţuli de la Lucina sub comanda cavalerului colonel Martin Von Hermman, infanterist

Această rasă fiind apreciată de armata austriacă, în special de companiile de mitraliori, datorită abilităţilor excepţionale de a se strecura pe potecile de munte, pe marginea prăpăstiilor dar şi datorită faptului că putea duce o încărcătură impresionantă pe samar nefiind pretenţioasă la condiţiile de hrănire, prezentând o rezistenţă şi un grad de adaptabilitate excepţional.

(sursa informaţie: www.herghelialucina.ro)