? pot ab?ine s? nu fac aceas

t? remarc?: e minunat s

? fii copil ?i, în lumea asta mare ?i uneori ciudat?, s? reu?e?ti s? te bucuri de lucuri mici, de m?run?i?uri, s? nu ai inhibi?ii iar fiecare zi s

? fie o descoperire.

De toate acestea am putea s

? ne bucur?m ?i noi adul?ii dar mintea noastr

? a pierdut ni?te piese pe parcurs ?i ma?in?ria se mai blocheaz?…

G?si?i pe LumeaMare o poveste despre muzic?, comer? ?i balet, sau cum trece un weekend în via?a unui copil artist ?i … totodat? negustor!.

? îmi pl?cea de doamna la care mergeam.

Am fost totu?i pu?in mirat? când mi-a spus Petra, acum o zi, c? ea î?i dore?te s? fie dentist.

Parantez? 1: pentru cei care nu ?ti?i deja, Petra are o fric? incontrolabil? de dentist ?i nu poate fi p?c?lit? s? deschid? gura pentru a ac?iona cu “albinu?a” cu niciun truc, gaz ilariant sau ?antaj… Asta ca s? în?elege?i cine vrea s

? se fac? stomatolog!

- P?i de ce vrei s? te faci dentist? o întreb curioas?, ca s? ?in minte ?i s? îi spun când va fi mare ?i va uita

Nu r?spunde, în schimb m? întreab?:

- Denti?tii când au carii ce fac

?

- Merg la al?i denti?ti

- Aaaa, p?i atunci nu mai vreau.

OK, case closed! Revenim la îndeletnicirile de artist?: pian, muzic?, balet.

Am f?cut aceast? introducere ca s? nu spun din prima c? ?i mie î mi este fric

? de dentist! Dar, dac? în cazul Petrei,frica se manifest? în fa?a unei închipuite dureri, eu m?car am crescut suficient cât s? realizez c? nu durerea este problema. Pe mine m? deranjeaz? c? trebuie s? stau cu gura deschis?, c? mi se usuc? cerul gurii ?i am senza?ia s? nu mai pot respira, c? simt gusturi ?i mirosuri pe care le tolerez foarte greu ?i a?a mai departe.

Cum via?a le aranjeaz? îns? pe toate mai bine decât ne propunem, mi s-a ivit ocazia s? fiu copywritter pentru DENT ESTET, cea mai fain? clinic? pe care am avut ocazia s? o v?d prin România. Locul în care o duc deja pe Petra ? i unde sunt conv

ins? c? vom reu?i, pân? la urm?, s? învingem frica, amândou?

Parantez? 2: Mai amestec aici o amintire, nu mai ?tiu dac? v-am povestit despre asta… În perioada în care aveam agen?ie de publicitate, existau momentele acelea minunate în care î?i venea s

? omori clientul. Sau, mai pa?nic fiind, î?i venea s? folose?ti un limbaj “pu?in” cam nepotrivit unei rela?ii fructuoase de afaceri. Atunci ce f?ceam? Scriam mailul furios, având grij? s? nu fie nimeni trecut în sec?iunea TO. Apoi, dup? ce m? r?coream, îi d?deam un DELETE definitiv. Din ?la cu “are you sure?” “daaaa, sunt absolut sigur?”.

În acela?i sistem, sper c? scriind despre dentist (sper c? de bine de data aceasta!) voi reu?i s? înving toate traumele ?i problemele mele închipuite. Doar nu te po?i teme de ceea ce cuno?ti, nu este a?a?

V? ?in la curent, f?r? dar ?i poate!

PS: Am pl?tit pentru ilustra?ia Petrei de mai sus, m-a taxat cu 15 lei!

? c? prim?vara, ca ?i vârsta, e în func?ie de sufletul omului.

Tot dup? sufletul omului s-au produs ?i m?r?i?oarele anul acesta. Produc?ia local? de familie, 100% hand-made, a fost creat

? jum?tate cu sufletul, jum?tate cu sufletul vândut p?pu?ii Liv, adi

c? un motiv întemeiat pentru care merit? s? munce?ti ?i s? sco?i un ban cinstit.

Uite a?a a priceput Petra c?, decât s? d?m banii pe chinez?rii mai bine punem mâna pe lut ?i pe vopsele ?i facem noi m?r?i?oare. Au ie?it destul de bine pentru o încep?toare de 7 ani, zic eu…

Iar p?pu?a Liv a fost cump?rat? deja! Din banii câ?tiga?i…

Etapa doi în muncile de prim?var? a fost executat? la ?coal?. Locul în care s-au produs m?r?i?oare comestibile ce au fost realizate ?i împ?r?ite par?ial între copii, în timp ce alt? parte vor merge c?tre un azil. Un gest frumos pentru care o iubim ?i mai mult pe doamna înv???toare!

Dincolo de toate aceste lucruri dr?gu?e, cel mai frumos m?r?i?or pe care l-am primit a fost de la Alex.

Inspirat de lucr?rile Petrei, acesta a realizat un miniflacon din lut pe care mi l-a oferit cu promisiunea ?i permisiunea de a m? l?sa s? îmi aleg eu parfumul favorit… S? v? spun ceva: parfumul poate s? mai a?tepte pe raft, mie î mi place flaconul acesta mult mai mult, cred c

? nu am primit niciodat

? ceva mai pre?ios ?i mai dr?g?la?, cu gre?eala lui cu tot :D!

Mici m?run?i?uri ce pot s? ne fac? via?a mai frumoas?, mici gesturi venite din suflete mari: asta înseamn? un început de prim?var? ?i nu e nevoie de nimic mai mult!

=”text-align: justify;”>Acum câteva zile , în timp ce r?sfoiam c?r?i ?i informa?ii despre Roma, ora? în care voi ajunge în curând, am în?eles în sfâr?it un lucru. M? rog, “a în?elege” e d

eja mult spus, s? zicem c? m-am împ?cat în sfâr?it cu ideea c? multe biserici sau catedrale sunt atât de bogate!

Pân? în acest moment cu greu îmi puteam imagina unde se termin? l?comia ?i unde mai încape credin?a iar locurile în care chiar sim?eam ceva spiritual erau bisericile mici, de genul celor de lemn din Maramure? sau, mai departe, cele de la Meteore. Locuri în care sim?i c? te po?i reculege, c? te po?i concentra la ceea ce conteaz? cu adev?rat. Nu ?tiu înc? r?spunsul la întrebarea “de ce e nevoie de atât de mult aur pentru a fi aproape de Dumnezeu?” dar în momentul de care v? spun m-am împ?cat cu ideea c?, folosindu-se de aceast? bog??ie, bisericile au creat ?i adunat capodopere, au pl?tit ?i sus?inut arti?ti, au fost printre primele muzee, f?când frumosul ?i arta accesibile oricui. Asta înseamn? un act de educa?ie, dincolo de dorin?a de a impresiona.

Nu sunt foarte bine preg?tit? s? sus?in p?rerea de mai sus, e doar o idee care m? ajut? la modul cel mai personal s? fiu mai tolerant?. Pornind de la ea am declan?at o întreag? discu?ie pe pagina de facebook LumeaMare, moment în care am v?zut c? mult? lume are acelea?i sentimente amestecate legate de biseric? ?i bog??ie. Ba mai mult de atât, am ajuns la concluzia c? foarte mult? lume percepe avu?ia, chiar ?i personal?, ca pe ceva de care nu ai neap?rat nevoie, ca ceva de care te-ai putea ru?ina.

În?eleg asta pentru c? ?i eu am gândit a?a iar acum m? lupt cu mine ca s? scap de o astfel

de mentalitate care simt c? m? trage ?i m-a tras mult înapoi. De ce s? nu vreau s? am bani? ?i chiar v-a? întreba, dac? a?i primi deodat? o mo?tenire colosal? ce a?i face, a?i refuza-o? La modul cel mai sincer nu cred c? ar face asta nimeni. ?i atunci de ce s? nu îmi doresc s? am bani, pe care s? îi ob?in pe c?i cinstite bineîn?eles?

Nu vorbesc de a fura sau a nu fi mul?umit? cu ceea ce am, dimpotriv?. Sunt recunosc?toare pentru tot ceea ce reprezint, pentru cei dragi, pentru familie, pentru copil, pentru pasiunile mele, ?tiu ca acestea conteaz? mai mult decât orice sum?. Fiecare are o scar? de valori ?i, de acord, banii nu trebuie s? fie pe primul loc. Dar nu a? spune nu ca ace?tia s? fie pe un loc suficient de important ca s? pot ajuta, la rândul meu, pe al?ii. Mi-a? dori s? pot finan?a câ?i mai mul?i exploratori sau tineri talenta?i pentru ca ace?tia s? î?i împlineasc? visele, s? creeze. Mi-a? dori s? pot ajuta copii care nu au ce mânca sau nu au cum s? mearg? la ?coal?. A? ajuta b?trânii care nu mai au nicio alinare ?i ajung s? nu î?i mai permita nici s? mai ias? din cas?. A? putea face atât de multe! Da, uneori ?i un gest mic sau un zâmbet e important. Dar o sum

? generoas? ar aduce mai u?or în concret dorin?a unei fapte bune.

Am condus ast?zi pe ultimul drum pe cineva din familie. Am ascultat predica în care se spune c? nu lu?m cu noi bog??ii ?i alte bunuri. Foarte adev?rat, îns? ceea ce construim aici r?mâne. Cei pe care i-am ajutat pot uneori s? ne supravie?uiasc?.

Ca ?i în cazul bisericilor, de la care am ?i pornit, poate c? bog??ia adev?rat? este ceea ce r?mâne în urma noastr?. Oare m? în?el?

i repede!

Ai grij? numai c? procesul este ireversibil, nu mai po?i da înapoi! Uite a?a m? gândeam eu în timp ce ne îndreptam spre munte, pentru a duce copila în prima sa tab?r?, la schi.

Când a ajuns s? fac? 7 ani nu ?tiu! E adev?rat c? unele perioade mi s-au p?rut foarte lungi, vezi timpul necesar înv???rii obiceiului de a face pipi la oli?? sau a deplas?rii pe picioare, nu pe burt?. Dar una peste alta aveam acum pe bancheta din spate a ma?inii un copil care avea s

? se descurce singur (sau aproape singur) timp de 6 zile ?i care abia a?tepta s? scape de noi. Nici nu ajunsesem de mult c

? ne ?i întreba: „dar voi nu trebuia s

? pleca?i?”

?i am plecat, cu sentimente contradictorii: bucuro?i c? vom savura 6 zile de relaxare în doi, tri?ti c? vom petrece 6 zile f?r? ea. Mândri de noi c? avem puterea s? o l?s?m, îngrijora?i s? nu se întâmple ceva r?u ce nu ne vom putea ierta vreodat?. P?rin?ii ?tiu de ce.

Peste 6 zile o luam din tab?r?. Vesel?, s?n?toas?, întreag?, la fel de ?mecher? cum o l?sasem. Între timp noi ne relaxasem (oare?) pe la Moeciu, despre care am scris pe LumeaMare.

În acela?i timp (?la relaxat):

Telefoane frecvente cu…

„ Mami, vreau ceva dulce!

”

„Mami, nu mai vreau în tab?r?, vreau s? vii s? m? iei, nu îmi place”

„Mami, am f?cut caca, co?ul e plin ?i pute, eu unde arunc hârtia?”

„Mami, m? doare piciorul, mi-a pus un b?iat o piedic?”

alternate cu…

„Mami ?tiu s? merg în jos pe pârtie ?i s? pun frân?”

„Mami, am fost la patinoar ?i am fost singura care nu am c?zut”

„Mami, nu pot vorbi acum, m? uit la televizor”

… ?i momente de lini?te în care se simte bine ?i uit? de noi. Sau în care r?mâne f?r? telefon pentru c? se joac? excesiv de mult pe el!

La final o g?sim mândr? de medalia ei, spunând c? s-a descurcat foarte bine ?i c? nu a gre?it deloc – pentru ca mai târziu s? fac? m?rturisirea c?, de fapt, nu a coborât singur? ci a fost ajutat?. ?tie bancuri noi ?i a fost min?it? c? Mo? Cr?ciun nu exist?, ca mami ?i tati aduc cadourile. Ce prostie, a?a ceva nu cred nici eu!

Acas? evalu?m dezastrul. Pagube mici, doar m?nu?ile sunt altele, în rest avem multe haine curate. 6 zile în care nu a schimbat decât chilo?ii. 6 zile cu acelea?i bluze ?i aceea?i pereche de ?osete… sub?iri. Restul e frumos împachetat, a?a cum le-am l?sat. Halal educa?ie!

Trimit mul?umiri ?i un feedback onest organizatorilor, le spun ceea ce cred c? ar fi putut fi mai bine. Nu am primit înc? niciun r?spuns, probabil sunt doar un alt p?rinte disperat ?i aberant, printre cei mul?i. Bine c? e copilul s?n?tos ?i bine c? am copil mare. Mai r?mâne doar s? înv???m s? ne schimb?m hainele, c? restul le ? tim pe toate!

A?adar nu ?tiu înc? nimic despre acest dans minunat.

Dar ?tiu din ce în ce mai bine de ce îmi place.

- Pentru c? nu e rigid ?i pa?ii sunt doar instrumente de lucru, l?sând loc suficient interpret?rii, emo?iei, pasiunii.

- Pentru c? e uman ?i î?i cere s

? intri în rezonan?? cu muzica ?i partenerul. ?i atât.

- Pentru c? m? înva?? s? urmez, s? m? las condus?, s? am încredere în leader , care trebuie s

? fie centrul universului meu. Si pentru c

? nu îmi d? voie s? cârâi ?i s? cic?lesc (mda, asta e partea cea mai grea).

- Pentru c? ritmul se define?te uneori în culori ?i o singur? melodie poate fi , în acela?i timp, galben?, portocalie sau ro?ie.

- Pentru c? nu se teme de o îmbr??i?are strâns?, de contact, de apropiere.

- Pentru c? exist? Tango Nuevo

?i ?tiu c? ?sta e doar începutul. A?a cum nu ?tiu dac? tot ceea ce am scris mai sus e corect, dac? am în?eles bine sau nu, dar nu îmi pas? atât timp cât concluziile de mai sus m

? fac fericit?!

-am oprit î n prag pe

ntru c? era un fel de por?ile deschise

Dup? aceea, cum necum, am reu?it s? revin pe acolo de mai multe ori decât am ajuns la dentist în ultimii doi ani.

Dar s? las introducerea ?i s? v? povestesc de unde pân? unde animalele din titlul acestui articol. De filmul T?cerea mieilor sigur a?i auzit. De procedurile de albire a din?ilor cu siguran?? c? ?ti? i ma

i multe ca mine. Asta pentru c? eu m-am dus ca un mielu?el, ne?tiind mai nimic despre ce m? a?teapt?. Dup? ce m-am panicat pu?in când am v?zut cum îmi va fi proptit

? gura, m-am amuzat copios, e drept c? în t?cere (nici nu a? fi putut altfel), imaginându-mi cum arat? fa?a mea schimonosit? în jurul buc??ii de cauciuc ce-mi l??ea zâmbetul mult peste limitele lui estetice. Nu îmi ie?ea din minte Hanibal – v? rog totu?i s? nu face?i ca mine ?i s? nu merge?i atât de departe cu imagina?ia. Nu am purtat masc?, dar sunt sigur

? c? eram pe aproape de odiosul personaj în ceea ce prive?te farmecul.

În cabinet era lini?te, în fapt nu m? durea ?i nu m? deranja nimic, poate doar sentimentul acela situat între panic? ?i hilar. A?a c? m-am hot?rât s? m? relaxez, s? fac o caricatur? de exerci?iu de relaxare. Era mai degrab? s? adorm decât s? meditez, ?i, dup? cum se în?elege, n-am ajuns la iluminare – nu de alta dar nu cred c? a? fi vrut s? m? v?d pe mine de sus

În schimb din?ii mei s-au iluminat ?i m? bucur de un zâmbet la care î mi cam place s

? m? uit… ?i nu ?tiu cum, dar sunt mai motivat? ca oricând s? îmi rezolv ?i problemele mai grave decât cele de culoare!

Semnat cu zâmbet larg,

Narcis(a)

?i mul?umesc Dent Estet pentru imbold!

Am făcut curat. Am luat la puricat LumeaMare.ro şi am ajuns la concluzia că nu mă penalizează nimeni dacă nu public un articol în fiecare zi. Şi dacă seara, în loc să pregătesc articole, mai deschid şi eu o carte. M-am simţit bine. De fapt “bine” nu e cuvântul potrivit, m-am simţit liberă!

Şi apropo de cărţi m-am hotărât să fac şi aici curat. O mare parte din biblioteca mea de filosofie va părăsi casa. Decât să mucegăiască înghesuite pe undeva, pentru ca nu avem spaţiu suficient, mai bine le eliberez şi le las să ajungă la oameni dornici să le citească. Apropo, dacă ştiţi un anticar…

Şi am strâns şi toate cărţile din mica mea biblioteca de lângă pat. Asta pentru că le citisem şi nu făceau decât să lucească frumos la mine. Le-am urcat pe şifonier în cutii iar locul lor a fost luat de cărţi pe care vreau să le citesc. Mult mai bine, măcar acum nu voi mai sta cu 5-7 cărţi pe noptieră, asta pentru că nu m-am învăţat încă să citesc o singura carte nu 5 în acelaşi timp.

Pe raft am pus şi cartea primită de la Gia, Iubirrre. Îmi e dragă de nu mai pot, a ieşit extraordinar, abia aştept să o citesc şi să mă bucur pe îndelete de ilustraţiile din ea.

Mi-am făcut timp

Am citit într-o carte că cineva avea obiceiul să îşi facă două liste cu treburi. Pe una punea sarcinile pe care le putea îndeplini în ziua respectivă, pe a doua scria obiectivele care cădeau in sarcina universului. Sună puţin ridicol, nu e aşa? Hai să vă spun ceva: funcţionează! Mai uit uneori şi mă ia valul, dar de fiecare dată când îmi propun o listă rezonabilă şi realizabilă sfîrşesc ziua cu sentimentul că am realizat ceva şi cu mai puţine frustrări. Cum necum celelalte “urgenţe” se rezolvă la un moment dat…

Am fost la teatru

Îmi era un dor teribil de teatru. Prin urmare am mers şi voi mai merge. Din ce am văzut până acum recomand Toţi fiii mei de la Naţional. Victor Rebenciuc şi Sanda Toma fac nişte roluri de excepţie, iar tema piesei este mai actuală ca oricând, în ciuda vârstei ei. După mine nu este vorba numai despre vină, onestitate sau bani şi efectul lor nociv ci mai ales despre felul în care părinţii ajung să facă rău copiilor dorindu-le binele, despre acel alunecos  “am făcut-o pentru tine”. Un lucru de care mă tem zi de zi şi la care încerc să lucrez pentru a nu ajunge acolo…

Am lansat mişcarea Off-Office şi îmi place la nebunie. Mă bucur să pot aduce un ceai bun în birourile celor copleşiţi de muncă, mă bucur să fac parte din această poveste care are şanse să devină o campanie cu rezultate frumoase.

Am început lecţiile de tango argentinian. Încă un lucru pe care mi-l doream de cel puţin 7-8 ani, încă o dovadă că nu e niciodată prea târziu să te apuci să faci ceea ce îţi place. Simt eu că voi reveni asupra acestui subiect, mă fascinează prea mult ca să mă pot opri uşor…

Am îmbătrânit. Am constatat asta atunci când am revăzut câţiva prieteni vechi. Unii atât de vechi încât ne-a luat aproximativ 15 minute să ne recunoaştem. Ba mai rău, dacă nu mi-ar fi spus ei cine sunt şi nu m-ar fi recunoscut, eu aş fi rămas ignorantă şi bătrână.

Aşadar sunt bine, senilă dar mulţumită

Am toate motivele să mă bucur de ceea ce am mai făcut în ultima vreme şi de aceea am vrut să împărtăşesc asta cu voi!

început? cu stângul poate s? te ?in? pân? la cap?t. În acela?i picior adic?telea.

Z?u c? a? mai fi dormit dac?, într-o brusc? revenire a memoriei, nu mi-a

? fi amintit c? avem bilete la un spectacol de copii. Am s?rit în picioare realizând c? în jum?tate de or? trebuie s? ie?im pe u??. Grea treab? pentru sâmb?t?, când toate func?iile par s? încetineasc?… Reu?im totu?i s? mânc?m ?i s? ne îmbr?c?m dup? care tr?im a doua emo?ie: pfui, dac? s-a schimbat ora? V-a?i prins, mintea înc? buimac? ?i obosit? de peste s?pt?mân? d? î n co

ntinuare rateuri. Iar bâlba final? se produce în holul teatrului, unde realiz?m c? nu ne cere nimeni biletul ?i c? suntem a?tepta?i cu biscui?i, pateuri ?i ness la cutie. M?i s? fie, când era spectacolul al??

Scot biletele, se l?mure?te dilema, nu era sâmb?t?, era duminic?. Iar noi acum eram la un eveniment care trata c?s?toriile dintre turci ?i români, dintre bulgari ?i turci ?i alte combina?ii. Suntem invita?i s? r?mânem, dac? tot am ajuns. Încerc s? m? uit la pozele atârnate destul de naiv într-o combina?ie destul de stângace. Unele au poten?ial s? fie interesante, alea mai vechi. Altele sunt de-a dreptul penibile, nu în?eleg nimic, nici ce vor s? spun?, nici cum au putut fi alese pentru o expozi?ie. În mare nu în?eleg scopul evenimentului ?i nu mai avem r?bdare s? st?m pân? la filmule?e, care presimt c? nu vor fi superioare imaginilor.

Petra ne roa

g? s? mergem la Mall-ul din B?neasa, unde Itsy Bitsy ne-a ajutat în mod repetat s? afl?m c? e petrecere de Halloween. Trecem pe acas

? ca s? lu?m ceva recuzit? ?i ajungem acolo. Mult mai devreme decât ar fi trebuit. Ne e foame ?i încerc?m s? mergem la Ikea s

? mânc?m ceva. Scena de acolo îmi încre?e?te pielea pe mine ?i îmi pune un nod în gât. Dumnezeule, cum poate toat? omenirea aia s? stea atât la cozi? Alex ?i Petra se resemneaz? cu cel mai bun hot dog (p?rerea Petrei) la cel mai mic pre? ever. Eu m? resemnez cu nodul în gat, sunt prea degustat? ca s? degust asemenea delicates?.

Vine ?i momentul petrecerii. O scen? minuscul?, îmbulzeal?, concursuri la care pot participa prea pu?ini, p?rin?i ?i copii îmbulzindu-se ca la pia??. E a doua oar? când nimerim pe aici la a?a o zis? petrecere ?i constat?m c? nu au înv??at nimic iar organizarea este la fel de penibil?. Suntem cu to?ii de acord c

? e o porc?rie (doamne, ce o iubesc pe asta mic? uneori!) ?i plec?m.

Spre sear? avem o invita?ie ce sun? a fi mai cu dreptul: vernisajul expozi?iei M??ti la M?R. Petra nu mai are încredere a?a c? alerg?m spre cas? ca s? o l?s?m în lumea f?r? de gre? a desenelor animate ?i a juc?riilor personale, mâncâm ceva în ma?in?, tot în mers ?i ajungem numa bine la vernisaj. Ok, aici nu avem motive de sup?rare, e de bine, v? recomand s? merge?i s? vede?i ?i voi. Fotografiile lui Drago? Lumpan ne sunt cunoscute dar ne plac la fel de mult, prin felul în care au reu?it s? surprind? urâtul ?i ineditul unor tradi?ii de prin Moldova iar m??tile de teatru japonez, surprinse pe film alb-negru de Hiroshi Watanabe nu pot fi decât expresive. Pute?i s? le admira?i ?i aici.

P?rea c? am schimbat piciorul m?car spre sear?. Ne-am întors bine dispu?i, am jucat Secretul faraonilor ?i am avut grij? s? schimb?m ora la ceas înainte de culcare. Iar azi, duminic?, am reu?it s? ajungem, din nou, la teatru.

Unde am dat peste o alt? îmbulzeal?, al?i p?rin?i ?i al?i copii doritori de ceva ac?iune, în cea mai mic? sal? a teatrului (99), un Marian Râlea blazat ?i care aproape c? se r?ste?te la copii (aparent a?a e rolul îns? v? spun eu c? era mult? realitate în tonul lui, slav? domnului c? cei mici nu s-au prins). De fapt de la jum?tatea jocului a ?i disp?rut f?r? vreun “la revedere!”. Ideea este bun?, copii alc?tuiesc povestea dar toat? treaba ajunge s? fie tras? de p?r spre final, nu am ?tiut de nic?ieri c? ar fi trebuit s? ne costum?m ?i Petra este bineîn?ele aceea care nu va fi aleas? de niciun “prin?” în jocul de-a dansul, pe scurt plec?m f?r? prea mult entuziasm.

Bine c? partea a doua a zilei ne-am petrecut-o al?turi de un prieten ?i fata lui, mimând un Halloween domestic, cu dovleac cioplit ?i pl?cint? ce poart? acela?i nume.

A mai trecut un weekend în Bucure?ti, în marea noastr? gr?din? numit? România!

? reu?im s? începem ?coala cu bine.

Înainte de toate vreau s? m?rturisesc urm?toarele “nereguli” în comportamentul nostru de p?rin?i:

1.Nu am ?tiut cu un an înainte la ce ?coal? vom merge

2. Nu am avut timp s? facem s?p?turi prin forumuri ca s? afl?m unde, la cine, cu cât.

3. Ca urmare a punctului anterior nu am pus nimic în niciun fel de plic, iar copilul a fost admis în ?coal? pe talent nu pe cifre.

?i dup? ce am gre?it cu toate cele de mai sus, se pare c? avem noroc. Ast?zi (sau dac? m? uit mai bine la dat

? deja este vorba de ieri) am fost pentru prima dat? la ?coal?. Ne-am purtat pentru prima dat? ghiozdanul în spate ?i am b?ut cuminte un laptic, v?rsând bineîn?eles o mic? parte din el pe banc?, pe prima banc?….

“Mami, trebuie s

? c?ut?m laptele ?sta ?i în magazine, e foarte bun!”

Iar mami zâmbe?te în timp ce strânge din din?i ca s? nu dea ap? la ?oricei…

Am primit ecuson, o floricic?, manuale, un pliant cu sfaturi privind rechizitele ?i alte câteva detalii importante (oau, nu m? a?teptam s? existe pliant, m

? preg?tisem deja s? iau noti?e).

Am cunoscut-o pe înv???toarea ce pare a fi o persoan? deosebit?, asta îns? numai timpul o va dovedi.

Tind s? cred totu?i c?, în ciuda faptului c

? nu am fost ni?te p?rin?i model, am reu?it s? începem cu dreptul. Faptul c? tr?im în România m? face s? m? uit cu ceva emo?ii ?i dup? stângul dar hai s

? r?mânem optimi?ti ?i s? îi ur?m micu?ei s? se bucure de ceea ce va înv??a… ?i noi pe lâng? ea!

]]> http://www.idstudio.ro/roxanafarca/2010/09/14/cu-putin-noroc-si-ceva-talent/feed/ 4