sanucrezi

Sublim...sau ce ?!

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Tue, 31 Jan 2012 09:31:43 PST

O fi adevărat, n-o fi...cine mai știe ?!

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Tue, 31 Jan 2012 02:02:41 PST

Dar daca marijuana a vindecat cancerul[sub] from Anti Iluzii on Vimeo.

Pui de vipere...de acum făptuiți numai binele!

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Sun, 22 Jan 2012 04:40:47 PST

Model...ca să nu zic sfânt !

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Fri, 20 Jan 2012 02:12:05 PST

Orthodox Tubehttp://www.orthodoxtube.com/viewvideo/375/documentaries-and-interviews/interviu-cu-petre-tutea.html

SĂ NU CREZi !: Dianora Ioana: Tu vii şi pleci

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Wed, 18 Jan 2012 01:02:00 PST

Tu vii şi pleci şi iarăşi vii...
Şi lacrimile mele-s mii,
Şi dorul meu nemăsurat
Mă arde-n pieptu-mi strâmtorat.

Tu pleci şi vii şi iarăşi pleci
Şi ale inimi-mi poteci
Sunt, fără Tine, prea pustii
Sub ploaia lacrimilor, mii.

Cum aş dori să Te păstrez!
Şi-n tina mea, să priveghez,
Ca-ntruna să am candelei
Focul nestins şi sfânt ulei.

Dar, cum sunt prea puţin pământ,
Să facem, Doamne, legământ
Ca, în săracă tina mea,
Să privegheze vrerea Ta.

...http://dianoraioana.blogspot.com/

Duos habet et bene pendentes

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Sun, 15 Jan 2012 03:50:47 PST

Pe scurt, poveştile despre Papa Ioana susţin că Juana sa născut în 822 în Ingelheim am Rhein , în apropiere de Mainz și a fost fiica unui călugăr . Potrivit unor cronicari, tatăl ei, Gerbert, a fost predicator și a răspândit Evanghelia printre saşi . Joana a crescut în această atmosferă de evlavie şi de cultura, şi a avut posibilitatea de a studia, posibilitate refuzată femeilor din timpul acela. Întrucât numai cariera bisericească permitea continuarea unor studii solide, Juana a intrat în religie ca un copist sub numele de sex masculin Anglicus Johannes .

În noua sa poziţie, Ioana a fost capabilă să călătorească frecvent de la manastire la manastire si să interactioneze cu personaje ale timpului. În primul rând, a vizitat Constantinopolul , unde sa întâlnit cu împărăteasa Teodora . De asemenea, a trecut prin Atena , pentru a obţine unele detalii cu privire la un medicament a lui Rabbi Isaac . Înapoi în Germania , sa mutat la Francorum Regnum la curtea regelui Carol cel Pleşuv.

Joan sa mutat la Roma în 848 , şi acolo a obţinut o funcţie didactică. Întotdeauna ingenios își ascundea identitatea sa fiind bine primit în cercurile ecleziastice, în special în Curia . Datorită reputaţiei sale pentru știință, a fost prezentat Papei Leon al IV şi în curând a devenit secretar pentru afacerile internaţionale. În iulie 855 , după moartea Papei, Ioan a fost el ales succesor, sub numele de Papa Benedict III şi/sau VIII Ioan . Doi ani mai târziu, Papa Ioana, care a ascuns o sarcină din flori cu ambasadorul Lamberto de Saxonia, a început să se confrunte cu contracţiile nașterii în mijlocul unei procesiuni şi a născut in public. Potrivit lui Jean de Mailly , Ioana a fost ucisă cu pietre de mulţimea înfuriată. Aventura, după ce identitatea Ioanei a fost dată in vileag, ar fi constrâns Biserica romanocatolică să procedeze la verificarea rituală a sexului papilor proaspăt aleși. Un cleric trebuia să examineze manual chestiunea, prin intermediul unui scaun găurit. Odată terminată inspectia, el putea exclama: Duos habet et bene pendentes ("Are două si atarnă cum trebuie") iar cardinalii exclamau, Deo gratias!

Ascundeți-vă...noi NU vă căutăm !

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Fri, 13 Jan 2012 01:05:55 PST

Până la sfârşitul lumii nu vor lipsi profeţii lui Dumnezeu, dar nici slujitorii diavolului. Însă în zilele din urmă câţi vor sluji cu adevărat, cu credinţă lui Dumnezeu, cu multă înţelepciune se vor ascunde de oameni. Şi cu toate că nu vor face semne şi minuni ca sfinţii cei de demult, vor merge însă pe calea cea anevoiasă cu multă smerenie şi se vor afla mai mari decât cei din vechime care au făcut minuni. În zilele în care trăim noi astăzi, ale lui antihrist, nu se află nimeni ca să facă minuni, ca să se înfierbânte râvna lor spre nevoinţele cele duhovniceşti. Pentru ca în toată lumea, câţi vor ocupa tronurile arhiereşti vor fi cu totul nevrednici şi nu vor avea nici o idee de fapte bune. Dar şi subreţii vor fi la fel. Vor fi biruiţi de lăcomia pântecelui şi de slava deşartă şi vor fi pricină de sminteli oamenilor, mai mult decât pildă de fapte bune. Peste tot va stăpâni iubirea de arginţi. Dar vai de monahii care se străduiesc să adune bani, ca unii ca aceştia nu vor vedea faţa Domnului. Căci iubirea de arginţi e urâciune înaintea Lui. Monahii şi mirenii vor da bani cu dobândă. Nu vor vrea să-i dea la săraci, ca să aibă răsplată în cer. Dacă nu vor părăsi această lăcomie se vor cufunda în iad. Din neştiinţă se vor înşela cei mai mulţi şi vor merge pe calea cea largă şi netedă, care duce la pierzare.......

Cititi continuarea pe http://pelerinortodox.blogspot.com/2012/01/pilde-culese-de-sf-ioan-iacob.html

Sfântul Antipa de la Calapodești nu are casă in patria sa !

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Tue, 17 Jan 2012 22:37:43 PST

La prima vedere, Calapodeştiul nu se deosebeşte cu nimic de satele din jur. Un sat, un cătun din judeţul Bacău, cu câteva case risipite pe dealuri. De altfel, ori că o apuci înspre Calapodeşti dinspre Dealul Morii ori dinspre Vultureni-Lichitişeni, la un moment dat constaţi că satele acestea sunt formate mai degrabă din câteva zeci de case aruncate pe vârful unui deal sau de vreo duzină de locuinţe omeneşti pitite undeva în fundul vreunei văioage. Rari sunt prin zonă şi tinerii. Majoritatea celor care sprijină casele sunt bătrânii. Sau poate că de fapt casele se sprijină pe ei, dar aceasta e o altă poveste. După cum mărturisea un preot, sunt ani când într-un sat nu are loc nici un botez. Înmormântări sunt însă 2-3 pe an. Dealurile din jurul Calapodeştiului par încremenite într-o linişte patriarhală care nu pare tulburată nici de vomitivele televiziunilor de scandal, de senzaţional în direct, nici de normele Uniunii Europene care nu fac nici o brânză mai gustoasă sau mai sănătoasă, dar se perpelesc amarnic de grija ciobanului român. În Calapodeşti, axis mundi a rămas Biserica. O biserică în curtea căreia s-au adunat de sărbătoarea Sfinţilor Români un număr de credincioşi care aproape că depăşea numărul locuitorilor din sat. Ce să-i fi adus în sătucul de la marginea lumii, în Calapodeştiul patriarhal, izolat şi cuminte?

De ceva timp, s-a aflat şi la noi: satul acesta a dat sinaxarelor ortodoxe un sfânt: Sfântul Antipa de la Calapodeşti, prăznuit pe 10 ianuarie. Singurul sfânt care este recunoscut şi cinstit ca atare atât în Grecia, cât şi în imensitatea Rusiei. Mai mult: grecii – cu sutele lor de mănăstiri şi schituri, cu toţi închinătorii şi vieţuitorii de pe Sfântul Munte Athos – l-au canonizat în urmă cu mai bine de 100 de ani! Sfântul Antipa pare să reprezinte şi el chintesenţa românismului: o icoană la alţii, un anonim la noi! În ultima perioadă însă, parcă s-a petrecut o minune. Însetaţi de a-l căuta pe sfânt, din ce în ce mai mulţi credincioşi se adună să-l prăznuiască în satul în care acesta a văzut lumina zilei. Iar calapodeştenii au aflat şi ei între timp despre cel care, plecat din satul lor, a urcat în sinaxare. Şi îi întâmpină pe vizitatori cu un fel de bucurie tainică în priviri, de parcă ar spune: Suntem din sat cu sfântul! Din satul prin al cărui praf de pe uliţe şi-a purtat cândva paşii şi fratele Alexandru. De pe dealurile a căror iarbă i-au mângâiat şi lui picioarele, cândva la început de secol 19. Iar ochii lui or fi privit acelaşi colţ de cer pe vremea când se înălţau în rugă timpurie!

Pentru părintele Pahomie, stareţul mănăstirii Calapodeşti, a sosit vremea ca sfântul să se întoarcă acasă....

Cititi articolul in intregime pe http://ziaraxa.wordpress.com/2010/10/08/sfantul-antipa-de-la-calapodesti-nu-are-casa-in-patria-sa/

Razboiul total/Walter Veith

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Tue, 17 Jan 2012 22:20:21 PST

http://youtu.be/YQ4n0kJXPII

Rugăciunea neâncetată a unei ţărănci

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Fri, 13 Jan 2012 00:42:21 PST

La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: "Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc". Părintele a întrebat-o: "Şi nu te rogi?", la care ea a grăit: "Mă rog, cum să nu mă rog". "Şi cum te rogi?". "Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: "Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă". Atunci când spăl rufe spun din nou: "Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată". Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: "Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus asa: "Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!".

Curva cea rosie, sa fie biserica cazuta sau comunismul ?!

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Fri, 13 Jan 2012 00:42:21 PST

Cronologie sumarǎ a cǎderii bisericilor oficiale și aducere aminte despre cea de-a treia arǎtare minunatǎ a semnului Sfintei Cruci în anul 1925

Fii așadar prevenit, dragǎ prietene. Ți-am arǎtat semnele lui antihrist. Sǎ nu le pǎstrezi doar în memorie. Spune-le oricui fǎrǎ nici o opreliște. Dacǎ ai vreun fiu dupǎ trup, învațǎ-l despre ele deîndatǎ. Iar dacǎ ești naș, sǎ-l previi pe fiul tǎu duhovnicesc, ca nu cumva sǎ-l ia pe hristosul cel mincinos drept Cel Adevǎrat. Pentru cǎ ,,taina fǎrǎdelegii se și lucreazǎ” (Sfântul Chiril al Ierusalimului)

Poate că aţi văzut vreodatǎ cronologia care ne prezintă cum şi-a aflat Ortodoxia începuturile în Ierusalim şi cum a continuat într-o succesiune neîntreruptă cu Credinţa Apostolică de-a lungul veacurilor, în timp ce alte grupări s-au abătut ori s-au îndepărtat într-un fel sau altul de acea Credinţă. În cele ce urmează vă prezentăm un fel de cronologie care înfăţişează ruptura ortodoxiei mondiale faţă de Credinţa Apostolică de-a lungul ultimilor 85 de ani.Pe parcursul îndelungatelor lupte ale Bisericii împotriva ereziilor, ortodocșii nu s-au aflat niciodatǎ atâta de lipsiți de cârmuire ierarhicǎ adevǎratǎ cum s-a întâmplat în anii 1924. Precedente au mai existat în istorie cu privire la puținǎtatea ierarhilor ortodocși însǎ niciodatǎ nu a lipsit mǎcar o voce a Ortodoxiei prin care sǎ se lumineze credincioșilor care este adevǎrata vrere a lui Dumnezeu. Când a încercat împǎratul Ioan Veccos sǎ realizeze unirea cu catolicii la 1274, s-au aflat numeroși clerici care sǎ se împotriveascǎ acesteia. Situația a fost mai gravǎ dupǎ sinodul de la Florența: Sfântul Marcu al Efesului a fost singurul ierarh grec care a refuzat sǎ semneze unirea. Au urmat apoi câteva secole în care, deși au existat încercǎri de latinizare și protestantizare din partea ierarhilor, Biserica Ortodoxǎ ca întreg a rǎmas unitǎ în fața pericolului apusean. Astfel, când Papa a introdus calendarul Gregorian în 1582 pentru a crea diviziuni printre ortodocși, acesta a fost condamnat sinodal de opt ori: în 1583, 1587, 1593, 1722, 1827, 1848, 1895 și 1904. Cǎtre sfârșitul acestei perioade, au început a se face observate tendințe ecumeniste crescânde în bisericile ortodoxe, dar împotrivirea fațǎ de noul calendar a rǎmas totuși puternicǎ.În 1848, patriarhii rǎsǎriteni recunoșteau rostul poporului în Bisericǎ: ,,la noi nici patriarhii și nici sinoadele nu au putut sǎ aducǎ înnoiri pentru cǎ apǎrǎtorul credinței este însuși trupul Bisericii sau poporul însuși, care a vrut dintotdeauna ca credința lor sǎ rǎmânǎ veșnic neschimbatǎ potrivit credinței Pǎrinților lor”.În România, biserica a fost tentatǎ de noul calendar încǎ de la 1864, când prințul Alexandru Ioan Cuza a convocat un sinod bisericesc la care a recomandat Bisericii Ortodoxe Române sǎ treacǎ de la calendarul iulian la cel Gregorian. Prezent la acest sinod a fost și Sfântul Calinic de la Cernica (1787-1868), unul dintre cei mai neînfricați luptǎtori pentru triumful adevǎrului și pentru pǎstrarea adevǎratei credințe. El s-a împotrivit categoric inovației calendarului și a spus tare la ieșirea lui din sala sinodului care se întrunise: ,,Eu cu cei fǎrǎdelege nu mǎ voi socoti”. În acest fel, Cuza nu a reușit sǎ implementeze aceastǎ recomandare care îi fusese impusǎ de francmasoni. El a reușit însǎ sǎ trimitǎ câțiva ierarhi cârmuitori sǎ învețe în strǎinǎtate de la neortodocși. printre aceștia, și mitropolitul Miron (Cristea), fost uniat....

Cititi tot articolul in http://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2011/09/26/cronologie-sumar%C7%8E-a-c%C7%8Ederii-bisericilor-oficiale-si-aducere-aminte-despre-cea-de-a-treia-ar%C7%8Etare-minunat%C7%8E-a-semnului-sfintei-cruci-in-anul-1925/

Athos

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Fri, 13 Jan 2012 00:42:21 PST

Preluat de pe http://www.orthodoxtube.com

La multi ani !

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Fri, 13 Jan 2012 00:42:21 PST

Crăciun fericit !

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Mon, 26 Dec 2011 00:18:00 PST

hristos inainte de Hristos !

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Mon, 26 Dec 2011 00:18:00 PST

Pachetul salvator

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Mon, 26 Dec 2011 00:18:00 PST

Vremea este mohorâtă într-un orăşel din Irlanda. Plouă şi toate străzile sunt goale.

Vremurile nu sunt nici ele mai bune şi lumea cam trăieşte de pe o zi pe alta.

În aşa o zi se face că apare un turist german în orăşel, opreşte la un hotel, îi spune proprietarului că ar dori să înnopteze aici dar vrea să vadă mai întâi camerele. Iar drept gaj depune o bancnotă de 100 Euro. Proprietarul îi predă câteva din cheile camerelor.

Cum musafirul a urcat scările, hotelierul ia bancnota, fuge la măcelar şi-şi plăteşte datoria.

Măcelarul ia cei 100 Euro fuge de-a lungul străzii şi-l plăteşte pe ţăran.

Tăranul ia cei 100 şi-şi achită datoria la depozitul asociaţiei ţărăneşti din orăşel.

Angajatul ia banii aleargă la cârciumă unde achită consumaţiile date pe credit.

Cârciumarul ia cei 100 Euro şi-l dă prostituatei de la bar pentru că şi ea a avut zile grele, după ce a oferit plăceri pe credit.

Femeia fuge la hotel şi plăteşte camera cu 100 Euro.

Hotelierul aşează bancnota pe tejgheaua de la recepţie, moment în care apare turistul, cere gajul înapoi şi pleacă pentru că nu i-a plăcut nici o cameră din cele la care a avut chei şi părăseşte orăşelul.

Asadar:
Nimeni nu a produs nimic.

Nimeni nu a câştigat nimic.

Toţi participanţii au scăpat de datorii şi privesc din nou cu optimism spre viitor.

TARE, TARE DE TOT !!

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Tue, 17 Jan 2012 22:23:48 PST

jurnaltv.ro | Modern servitude - La servitude moderne

Ce n-am inteles eu,e, a cui o fi acest material de propaganda !?Ce vrea el sa zica? ...ca impotriva bancherilor si a politicienilor nu se poate lupta decat prin asceza dar tare m-as mira de as vedea pe careva renuntand la lume de dragul democratiei, ca de dragul lui Dumnezeu ce sa mai vorbim!Asadar, avem aici propaganda puterii care indeamna la razboi, la distrugere, ca....suntem prea multi si nu ne mai descurcam . Stiti, primavara, taranii sacrifica mieii de Pasti...si ca tot veni vorba, care o fi oare diferenta intre un miel si un caine comunitar ?!

Ceva istorie...

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Mon, 26 Dec 2011 00:18:00 PST

Prima mențiune a populațiilor romanice orientale (din Europa de sud-est) se găsește in cronicile lui Theofilact din Simocatta, datând din anul 587 (episodul cu expresia Torna, torna, fratre!).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vlahi

Există un obicei străvechi prin care monahii oferă în fiecare dimineaţă raţii gratuite de pâine nedospită unui trib de beduini, Djebalieh. Se crede că aceştia ar fi descendenţii celor 200 de robi valahi aduşi de împăratul Justinian în secolul VI, pentru a proteja mânăstirea. În 1931, C.S. Javis, guvernatorul englez al Peninsulei Sinai, scria: „Printre cei ce ajută pe călugări în treburile mănăstirii se află o ciudată rasă de oameni, zişi Gebalie. Nu fac parte din stocul arăbesc, ci sunt urmaşii robilor valahi, trimişi de Justinian pentru a servi mânăstirilor”. Un alt englez, J.L. Burckardt, scria în 1822: „Când Justinian a clădit mânăstirea, a trimis un grup de sclavi de pe ţărmurile Mării Negre. Ei mărturisesc pogorârea lor din robii creştini, de aceea ceilalţi beduini îi numesc fiii creştinilor. Se căsătoresc numai între ei, şi sunt o rasă robustă şi muncitoare”. Originile acestui trib de beduini nu au fost, din păcate, cercetate cu atenţie. Trebuie avut în vedere că Justinian nu putea aduce robi decât din interiorul imperiului său, deci este posibil ca robii vlahi să fie de la sud de Dunăre. O cercetare viitoare ar putea aduce mai multă lumină asupra acestor aspecte.

http://www.lumeacredintei.com/sct_6/c_3/art_649/sf_ecaterina_din_sinai.htm

Beduinii din tribul geabelilor nu par sa se deosebeasca de ceilalti sinaiti. Arata la fel, vorbesc la fel, au aceleasi traditii. Totusi, cand intalnesc un roman, se opresc si isi deapana repede povestea: si ei, geabelii, sunt de origine romana, iar stramosii lor valahi au fost adusi acolo de catre imparatul Iustinian, cand a fost intemeiata manastirea Sfanta Ecaterina, adica in secolul VI. Au fost crestini pana nu demult, prin sec. XVIII. Povestea lor este incredibila. Pana de curand, nimeni nu i-a luat in serios. Lingvistii romani nu stiu nimic despre ei, istoricii au vagi informatii, care provin din notele de calatorie ale unor straini ce s-au perindat pe la locurile sfinte in secolele trecute. Pare de necrezut, dar daca au dreptate, inseamna ca sunt fratii nostri, descendenti ai unei romanitati care s-a conservat si a evoluat separat, departe de Europa romanica, si care, probabil, si-a pastrat multa vreme trasaturile, inainte sa cedeze sub influenta araba. Daca nu este asa, si este doar o legenda, care este samburele de adevar in jurul caruia a crescut aceasta poveste?

De curand, au fost facute cateva cercetari amanuntite cu privire la aceasta comunitate. Cercetatorul Andrei Popescu-Belis a studiat o multime de izvoare, de la surse istoriografice bizantine, la manuscrise din biblioteca manastirii si marturii din evul mediu, renastere si epoca moderna, tinand cont si de traditia orala a beduinilor numiti geabeli, adica “oameni de la munte”. Ce rezulta din cercetarile sale? Intr-adevar, in secolul VI, cand Iustinian a hotarat construirea Manastirii “Sfanta Ecaterina”, au fost trimise in Egipt o suta de familii de ‘abid-al-Rum, adica “servitori/ sclavi ai romanilor”, cum sustine cronicarul Eutychius din Alexandria (sec. X), cu scopul de a sluji manastirii si de a o apara. Descendentii acestor servitori traiau si in vremea cronicarului, in preajma manastirii, iar printre ei se numarau si asa-numitii Lahmiyin. Se pare ca toate informatiile ulterioare deriva din aceasta marturie, dar au fost reinterpretate si modificate. Astfel ca numele Lahm, care nu se stie exact la ce neam se refera, a fost interpretat ca provenind din Valah (in araba nu exista v la inceput de cuvant), iar in loc de “sclavi ai romanilor”, prin care se arata doar ca cele o suta de familii proveneau din imperiu, s-a spus ca geabelii vin din Pont (Marea Neagra n.red.). Un manuscris din manastire, considerat copie dupa un document din anul 530, care vorbeste chiar despre fondarea manastirii, pomeneste despre aducerea acestor crestini de la Marea Neagra, din tara valahilor (bilad-al-Aflah). Unii cercetatori considera ca acest manuscris a fost redactat abia in sec. XVII-XVIII. In sec. XVI, un calator ceh, pe nume Cristophe Harant, povesteste despre acesti beduini si face o afirmatie surprinzatoare: capeteniile se numesc in limba lor capi.

In epoca moderna, beduinii geabeli au aflat tot mai multe despre aceasta legenda a originii lor europene, integrand-o in traditia lor orala. Un cercetator japonez, Nishio Tetsuo, a alcatuit un inventar lexical al geabelilor, care nu contine insa nici o trasatura particulara, fiind vorba doar de cuvinte arabe. Prin urmare, nici un fir care sa confirme legenda originii valahe a acestor beduini. Totusi, exista un factor biologic care merita luat in seama: cercetarile facute in anii ’70, pe esantioane de sange, prelevate de la toti beduinii de pe muntele Sinai, au demonstrat ca geabelii sunt diferiti si destul de neobisnuiti fata de celelalte triburi de beduini. Din pacate, nu s-au facut comparatii cu populatiile din nordul sau sudul Dunarii. In plus, chiar daca s-ar face, nu stim cat de relevante ar fi rezultatele, deoarece in Balcani au avut loc, de-a lungul timpului, multe amestecuri de populatii. Iata si concluzia cercetatorului: este vorba de o interpretare eronata a textului lui Eutychius, care a luat proportii, asemenea telefonului fara fir, si a patruns chiar si in traditia beduinilor. In realitate, nu stim decat ca cele o suta de familii trimise de Iustinian sa ajute la treburile manastirii proveneau din imperiu, dar nu stim de unde anume. Etnonimul Lah nu stim la ce se refera. Valahii si Marea Neagra au fost introduse ulterior in poveste, printr-o interpretare eronata. Capi nu este un cuvant romanesc sau romanic. Nu exista urme romanice in limba geabelilor. Prin urmare, daca acesti beduini au, intr-adevar, o ascendenta europeana, acest lucru nu mai poate fi stabilit astazi decat pe baza unor analize de ADN.

O alta cercetare a fost intreprinsa de catre Laura Sitaru, dar concluziile sale sunt diferite de cele ale lui Popescu-Belis. Pe langa marturia lingvistica a calatorului ceh, mai aflam si de aventurile calatorului german Samuel Kiechel, tot in secolul al XVI-lea, care spune ca acesti beduini spun la paduchi pedoci. Mai trebuie sa tinem cont, afirma cercetatoarea, de faptul ca, la scurta vreme dupa fondarea manastirii, in anul 570, pelerinul Antoninus Placentinus, vizitand acele locuri, sustine ca la Sfanta Ecaterina se vorbeau latina, greaca, siriaca, egipteana si bessa. Or, se stie ca bessi erau un trib tracic din Balcani. Exista si astazi un trib de beduini numit bezya, care locuieste in orasul Ter, nu departe de muntele Sinai. Este aceasta o coincidenta? Oare acei “servitori romani (sau ai romanilor)” de care pomeneste Eutychius erau traci romanizati, care inca isi pastrasera limba materna si se rugau in limba lor ori intr-o limba romanica in curs de formare? Pentru Andrei Popescu-Belis, prezenta bessilor la Manastirea Sfanta Ecaterina este extrem de improbabila, in ciuda acestei marturii. Pentru Laura Sitaru, este o cale importanta de cercetare. In plus, spune cercetatoarea, existenta celor doua cuvinte cu aspect romanesc in limba geabelilor in sec. XVI este o dovada clara ca acesti beduini sunt romanici crestini care au fost arabizati. E posibil ca in limba lor sa mai existe si alte urme, dar inca nu au fost intreprinse cercetari serioase in acest sens. Inventarul lexical redactat de cercetatorul japonez nu este suficient de relevant, caci se bazeaza doar pe trei subiecti intervievati, membri ai aceleiasi familii, care, in plus, nu locuiesc in satul geabelilor, aflat chiar langa manastire, ci in orasul Ter.

http://dacoromanica.wordpress.com/ipoteze/besii-de-la-muntele-sinai/aurora-petan-valahii-de-pe-muntele-sinai/

De la Stephanos din Bizant, aflam ca aceasta populatie e amintita din sec. al V - lea î.e.n. ca batându-si moneda proprie si, ca fiind transferata pe teritoriul histrian, între anii 198-246 e.n. odata cu besii.
Mai târziu îi gasim atestati în sec. al VI-lea e.n. la Procopiu (“Despre Edificii”, V, 8), ca fiind trimisi de împaratul bizantin Iustinian în Asia, pe Muntele Sinai pentru a construi o manastire - fortareata, cu scopul de a apara Palestina de sarazini; aceasta va fi manastirea Sf. Ecaterina, pentru care împaratul amintit a dislocat cam “100 de sclavi ai Romei cu sotiile si copiii lor” - dupa cum spune Eutichius, patriarh al Alexandrie 933-940.
La anul 1626 sunt semnalati în niste însemnari ale lui Thomas Herbert, citat de Marcu Beza, care, la începutul secolului trecut, viziteaza aceste locuri si întâlneste chiar ultimii urmasi ai acestei populatii, care mai stiau ca vin din Tara Lah si ca au fost crestini.
În memoria bastinasilor ei sunt recunoscuti sub denumirea de vlahi—asemenea sunt considerati si de vizitatori.
Relativ recent, pe 8 iulie 2005, postul T V. Senso a transmis o emisiune în care ieromonahul econom Iustinian Stoica, vietuitor al Athosului la schitul românesc Prodromu de 24 de ani, povesteste despre un pelerinaj facut în anul 1981 la locurile sfinte. Ajunge si în pustie la Manastirea Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai.
Staretul i-a aratat si locurile din împrejurimi, unde erau niste metoace,care erau locuite de beduini si care deserveau manastirea. Când au auzit ca este român, unul a spus :io român.
Descoperim, cu emotie, faptul ca acesti oameni pastreaza amintirea originii lor ,pe care si-o asuma si dupa 1400 de ani Al. Suceveanu în vol. ”Stramosii poporului român, daco-getii” - Edit. Politica, Buc. 1980, spune ca laii sunt vechi trib trac.

http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/08/valahii-descendentii-directi-ai.html

Un adevăr istoric nespus: cine a construit Mănăstirea Sfintei Ecaterina?

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Mon, 26 Dec 2011 00:18:00 PST

- Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, pe care creştinii ortodocşi din întreaga lume o sărbătoresc astăzi, 25 noiembrie, are o tainică legătură cu poporul român încă din primele secole ale creştinătăţii

- Mănăstirea Sfintei, aflată în Sinai (Egipt) este cea mai veche mănăstire creştină în care viaţa monastică nu a fost întreruptă, având o istorie de 17 secole. Mănăstirea a fost construită pe locul în care Dumnezeu i s-a revelat lui Moise sub forma Rugului Aprins, la poalele Muntelui Tablelor Legii (cunoscut şi ca Muntele lui Moise sau Muntele Sinai).

În acest loc, Moise a auzit glasul Domnului: „Descalţă-te, căci locul pe care te afli este sfânt” (Ieşirea 3,5). Aici profetul biblic va primi poruncă de la Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia faraonului, pentru ca după alţi 40 de ani de pribegie în Peninsula Sinai să primească, în vârful Muntelui Sinai, cele 10 porunci pe două table de piatră.

Ceea ce este extraordinar, pentru pelerinii care ajung în aceste locuri, este descoperirea faptului că Mănăstirea Sfintei Ecaterina reprezintă, de fapt, o oază creştină într-o lume islamică, care a supravieţuit de-a lungul timpului în ciuda tuturor invaziilor otomane şi a presiunilor Islamului.

Aceasta în condiţiile în care toate celelalte mănăstiri creştine din zona Egiptului (numite copte), rămase până astăzi (care sunt „presărate” pe drumul parcurs de Sfânta Fecioară Maria şi Iisus în vremea refugiului lor în Egipt), au ajuns sub stăpânirea popoarelor musulmane, amprenta lor fiind vizibilă în aceste locaşuri sfinte până în zilele noastre.

Puţină lume ştie faptul că această Sfântă Mănăstire este legată, încă de la începutul fondării ei de spaţiul românesc, mai exact de poporul dac.

Prima piatră de temelie

Prima piatră de temelie a Mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai a fost pusă de împărăteasa Elena, în secolul IV d. Hr., când aceasta i-a închinat Sfintei Fecioare Maria o capelă construită chiar pe locul unde se afla Rugul Aprins revelat lui Moise.

Acesta capelă reprezintă „nucleul” de la care va porni ulterior dezvoltarea unui aşezământ monahal, construit două secole mai târziu de împăratul Justinian şi care va deveni locaş de adăpost pentru moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina.

Între anii 527 şi 565 e.n., împăratul Iustinian ridică aici Mănăstirea Rugului Aprins,pentru a cărei construcţie aduce din Ţara Românească „o sută de familii de valahi”(după cum menţionează izvoarele istorice).

Mănăstirea Rugului Aprins îşi va păstra acest nume până în secolul al IX-lea când unui călugăr al mănăstirii i se va revela într-o viziune că moaştele Sfintei Ecaterina se află îngropate pe vârful celui mai înalt munte din Sinai, Gebel Katherina (2.642m).

Un secol mai târziu călugării aveau să coboare sfintele moaşte în mănăstire, unde se păstrează până astăzi capul şi mâna stângă ale Sfintei Ecaterina într-o raclă de argint depusă în altarul lăcaşului. După descoperirea Sfintelor moaşte şi aducerea lor în biserică, lăcaşul care purta numele de Mănăstirea Rugului Aprins şi-a schimbat numele după cel al Sfintei Ecaterina, păstrat până în zilele noastre.

Construcţia mănăstirii

Manuscrisele medievale spun că Justinian ridică iniţial această construcţie cu rol de fortăreaţă militară, având în vedere dorinţa sa de a apăra un punct de maximă importanţă strategică de la marginea imperiului său, destul de expus atacurilor triburilor barbarilor sarazini.

Pentru realizarea construcţiei şi asigurarea protecţiei, Justinian îşi instalează aici „cea mai bună garnizoană” (astfel consemnează în scrierile sale unul dintre generalii lui Justinian) – adusă din Dacia, de la nordul Dunării (zonă care făcea parte din teritoriile cucerite de Justinian).

Componenţii acestei garnizoane făceau parte din populaţia geto-dacică, iar urmaşii celor aşezaţi, aici, în Sinai, vor constitui un trib, o comunitate care pentru sute de ani îşi va păstra limba, portul şi obiceiurile valahe.

Conform manuscriselor, „Justinian a strămutat un număr de 100 de soldaţi, originari din Valahia, împreună cu familiile lor, asigurându-le case în afara mănăstirii pentru a locui, dar în acelaşi timp pentru a străjui mănăstirea şi a-i apăra pe călugări”.

Alegerea lui Justinian nu este întâmplătoare, de vreme ce vitejia dacilor era renumită– fiind ştiut faptul că „unităţile militare romane, în componenţa cărora intrau oşteni geto-daci, erau de neînfrânt”, aşa cum menţionează mărturiile epigrafice.

Justinian se mândrea, avea încredere în aceşti soldaţi, îi cunoştea foarte bine şi recunoştea că erau din acelaşi neam cu el, adică originari din Dacia Mediteraneea, pe care el însuşi o numea „prea fericita noastră patrie” (împăratul Justinian avea origini daco-trace, era cunoscut pentru evlavia lui, iar în timpul domniei sale a dus o campanie perseverentă pentru răspândirea creştinismului, alături de soţia lui, împărăteasa Teodora).

Cei 100 de „colonişti” geto-daci trimişi de Iustinian au avut ca misiune, în primă fază, zidirea mănăstirii. Din mâinile lor, a rezultat un adevărat colos din piatră, zidit şi păstrat aproape în forma iniţială până în zilele noastre.

„Uşile lui Justinian” sunt vechi de mai bine de 1.400 de ani şi încă funcţionează

Ridicată între anii 527-557, Mănăstirea Sfânta Ecaterina va dispune de o foarte bună fortificaţie, cu ziduri de granit înalte de la 8 la 35 de metri înălţime, înconjurată de grădini şi chiparoşi. Atât zidurile, cât şi edificiul în sine, au fost realizate din blocuri masive de granit.

Panta înclinată a locului a reprezentat o provocare pentru realizatorii construcţiei, care au fost nevoiţi „să niveleze muntele” – după cum însuşi Justinian le cere – această nivelare a unei zone extinse fiind necesară pentru a se realiza fundaţia bisericii.

Biserica mănăstirii a suferit puţine schimbări de pe vremea fondatorului ei. Marele său portal de la vest este încă închis cu uşile din lemn de cedru, decorate cu sculpturi în relief, cu reprezentări zoomorfe şi fitomorfe – flori, frunze, lujere etc. Aceste uşi, numite „Uşile lui Justinian”, sunt vechi de mai bine de 1.400 de ani şi încă funcţionează perfect, stând în cuiele şi balamalele lor iniţiale.

De altfel, Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, descrie în cărţile sale materialele de construcţie dacice, în special Betoanele Dacice, şi arată rezistenţa acestora în timp.

Tot el a cercetat şi un Cui Dacic vechi de peste 2000 de ani, găsit în sanctuarul dacic de la Racoş, care nu a ruginit nici până în zilele noastre. În urma unei testări, s-a dovedit că acel Cui Dacic avea în componenţa lui nici mai mult nici mai puţin decât alfa-fier pur de 99,97%; nici urmă de impurităţi, adică de compuşi ai carbonului ce rămân de la prelucrare - o „minune antică” pe care cercetătorii nu şi-o pot explicaşi care poate fi descoperită şi la uşile din lemn de cedru ale Mănăstirii Sfintei Ecaterina.

Şi acoperişul din lemn al bisericii s-a păstrat, de asemenea, din secolul al VI-lea.Acesta stă sprijinit pe grinzi care poartă mai multe inscripţii, dintre care una singură este amintită de arhelologi şi istorici – cea care îi menţionează pe “preaevlaviosul nostru împărat” Iustinian şi pe “răposata împărăteasă” Teodora.

Rezistenţa în timp a locaşului sfânt din Sinai a fost dată prin însăşi modalitatea de construcţie şi de organizare a acestei mănăstiri-cetate, fiind puse în practică cunoştinţele şi tehnicile (inclusiv cele de apărare) pe care dacii le-au aplicat de-a lungul timpului pentru construcţia propriilor cetăţi.

Comunitatea dacilor de la muntele Sinai

După încheierea lucrărilor, această comunitate de daci a rămas pe loc, în slujba mănăstirii. La început erau numiţi bessi – numele generic al creştinilor de la Marea Neagră, urmaşi ai geto-dacilor. Recunoscând originea lor latină, arabii i-au numit„llah” – ca o derivaţie a denumirii obişnuite folosite de alte popoare pentru români: vlah. În timp, coloniştii creştini din Sinai vor fi recunoscuţi drept „oameni de munte”, sub numele generic de Gebalie sau Gebalia (întâlnit şi ca Gebalieh, Jabaliyya sau Gabalyya).

Denumirea are o semnificaţie profundă dacă luăm în calcul faptul că dacii l-au numit pe Zamolxe şi Gebeleizis, care înseamnă Zeul Cerului sau Zeul venit din cer. Mircea Eliade a scris la rândul său despre „mărturia lui Herodot conform căreia geţii credeau într-un singur zeu numit de unii Zalmoxis, de alţii Gebeleizis”.

O parte dintre dacii creştini vor deveni călugări ai mănăstirii şi vor sluji aici, chiar în limba lor, bessă. De altfel, există şi o mărturie istorică în acest sens. În anul 570, la scurt timp de la fondarea mănăstirii, călătorul Antoninus Placentinus vizitează Peninsula Sinai. El scrie că a „întâlnit 3 călugări care cunoşteau mai multe limbi, anume latina, greaca, siriana, egipteana şi bessa”.

Iată cum apar descrişi în scrierile autorului englez Lewis Burckardt (1816) „slujitorii de pe ţărmurile Mării Negre” care locuiau în Sinai:

„Ei mărturisesc în chip unanim pogorârea lor din slujitori creştini de unde şi-i numesc ceilalţi beduini – fiii creştinilor… Se căsătoresc numai între dânşii, alcătuind o comunitate aparte din vreo sută şi douăzeci de oameni înarmaţi. Sunt o rasă muncitoare şi robustă, iar fetele lor au o faimă de superioară frumuseţe asupra tuturor beduinilor”.

Un alt scriitor arată:

„Tribul de beduini numit Gebalia, provenit din Dacia, se remarcă prin vrednicie şi pricepere; mulţi sunt meseriaşi; de asemenea, toţi copiii acestui trib ştiu să citească şi să scrie. Membrii tribului ajută şi îndrumă pe ceilalţi beduini în lucrările agricole şi în meşteşuguri”.

Marcu Beza, cercetător român preocupat să descopere comunitatea descendentă din vlahii creştini aduşi în Sinai, povesteşte în cărţile sale că a întâlnit un „beduin vlah”care l-a ajutat, fiindu-i o bună călăuză pe cărările muntelui:

„Era un om tânăr şi voinic, înfăşurat la cap cu o broboadă albă, cu cămaşă tot albă, cu cingătoare de piele şi încălţat în opinici. M-a condus pe cărările muntelui şi, la întoarcere, mi-a arătat în grădina mănăstirii colţul unde fusese îngropată, în 1750, cea din urmă femeie creştină a tribului”.

Tot istoricii au scris şi despre călugării din Moldova şi Ţara Românească care au slujit în Sinai. În anul 1533, stareţul mănăstirii a fost Ioachim Valahul, susţinut de Petru Rareş.

De altfel, toţi marii domnitori români, precum Radu Vodă cel Mare, Alexandru al II-lea Mircea, Petru Şchiopu, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, au menţinut timp de cinci secole (până la secularizarea averilor mănăstirilor) relaţii foarte strânse cu Mănăstirea Sfantei Ecaterina, sprijinind-o cu donaţii consistente.

Influenţele arabe

Odată cu năvălirea arabilor (între 639 şi 642, Egiptul este cucerit de armatele califului Omar), situaţia vlahilor creştini de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina începe să se schimbe. Mănăstirii i se răpesc multe din posesiunile sale, traversând şi unele perioade critice, în care a fost pusă în pericol chiar existenţa acesteia. Din cauza presiunii exercitate de către arabi, cu timpul, vlahii creştini de la Sinai încep să preia obiceiurile şi religia musulmană.

Unii dintre ei vor intra în categoria populaţiei musulmane pe care o fomau cei convertiţi – forţat sau de bună voie – la islam şi cărora le era interzisă întoarcerea la vechea tradiţie.

Totuşi, timpul a demonstrat că pentru multe secole, credinţa creştină a acestora s-a transmis mai departe. Actualii urmaşi, prin tradiţia orală transmisă de înaintaşi, îşi aduc aminte că strămoşii lor, foşti creştini, au avut o altă conduită decât ceilalţi trăitori (beduini) ai locurilor, de care nu s-au rupt total, în ciuda vremurilor nu totdeauna favorabile.

Într-o călătorie de cercetare din 1914, ieşeanul Teodor Burada află despre vlahii din Sinai informaţii preţioase de la localnicii zonei:

„Pentru ei reprezintă o mândrie a fi numiţi «sclavi (slujitori) tu Monastiru» – aşa cum este în limba greacă – dat fiind că ei slujesc acest lăcaş sfânt de foarte multe veacuri. Totuşi acceptă mai puţin numele de beduin arab dacă nu li se adaugă şi «sclavi tu monastiru». Nu doresc a fi confundaţi cu beduinii arabi”.

Vlahii şi-au păstrat religia creştină cel puţin până în secolul al XVIII-lea. Ulterior, după mărturiile istoricilor şi călătorilor, au trecut treptat la islam, fără să-şi fi pierdut cu totul conştiinţa originilor lor creştine îndepărtate. Intrând în contact cu populaţia arabă localnică, şi-au schimbat aspectul fizic şi îmbrăcămintea. Totuşi, călugării au notat în manuscrisele mănăstirii că ei prezintă un tip antropologic diferit de ceilalţi beduini din peninsulă şi au în dialectul lor „cuvinte de origine necunoscută”.

Concluzii

Mănăstirea Sfintei Ecaterina din Sinai a reprezentat unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate pentru lumea creştină, traversând şaptesprezece secole în care viaţa monahală creştină s-a derulat fără întrerupere.

Prezentand-o, actualul Arhiepiscop al Sinaiului, Damianos, spune:

„Mănăstirea Sfânta Ecaterina este un centru monastic creştin grec-ortodox de rit bizantin, a cărui viaţă monahală se derulează neîntrerupt de şaptesprezece secole.

De 1400 ani în inima deşertului Sinai, aceasta şi-a păstrat caracteristicile iniţiale din vremea Împăratului Justinian. De la Mahomed, fondatorul islamului, până la califii musulmani şi sultanii turci, trecând prin epoca lui Napoleon, toţi au preluat mănăstirea sub protecţia lor, ferind-o inclusiv de jafuri. În lunga sa istorie, Mănăstirea Sfânta Ecaterina nu a fost niciodată cucerită sau distrusă.

Traversând toate epocile, şi-a păstrat intactă imaginea de loc sacru al Bibliei, aşezându-şi lumina asupra evenimentelor Vechiului Testament precum şi asupra continuităţii proslăvirii Sfintei Fecioare Maria şi a Domnului nostru Iisus Hristos”.

La această descriere mai trebuie adăugată „o filă de istorie” uitată (care, de altfel, este prima pagină din „viaţa” mănăstirii): cei care au pus bazele acestui centru spiritual au fost dacii aduşi de împăratul Justinian din zona Dobrogei, a căror primă misiune a fost construcţia locaşului sfânt, urmată de sarcina de a o proteja şi a o întreţine material.

De-a lungul timpului, descendenţii acestui grup de daci au fost supuşi influenţelor popoarelor arabe, însă, în acelaşi timp, legătura mănăstirii cu spaţiul carpato-danubian a dăinuit prin interesul manifest al tuturor domnitorilor români de a susţine acest locaş sfânt (care au acordat ajutoare constante acestui locaş sfânt, până la secularizarea averilor mănăstirilor).

Este interesant de remarcat că la mânăstirea aceasta - în faimoasa ei bibliotecă, care este a doua ca mărime şi valoare, după cea de la Vatican – se află până astăziportretul domnitorului valah Constantin Brâncoveanu (pictat în ulei, în mărime naturală), împreună cu splendide manuscrise, vase liturgice ornamentate în scriptoriile româneşti, ca şi excepţionalele scoarţe ale Evangheliei dăruite de Ieremia Movilă, în 1598; tot aici au fost descoperite manuscrisele – în slavonă şi greacă – ale „Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”.

Astăzi, valahii sinaiţi (sau beduinii valahi, după cum mai apar în scrieri) cunosc legenda originii lor care a devenit o tradiţie orală şi îşi duc traiul secular în preajma Mănăstirii Sfântei Ecaterina fiind foarte ataşaţi de pământul lor. Numărând în jur de 2000 de suflete ei sunt divizaţi în trei ramuri: Hamayidah, Salayimah şi Wahibat, cei ce trăiesc în apropierea mănăstirii ajutând la treburile administrative ale lăcaşului.

Puţini dintre ei sunt angajaţi permanenţi în mănăstire ca bucatari, lucrători, trapezari, grădinari, paznici, în timp ce alţii lucrează temporar. Tot ei se ocupă de ghidarea pelerinilor pe Muntele lui Moise, Muntele Sfintei Ecaterina şi Muntele Horeb, de transportul şi excursiile în zonă. Există un obicei străvechi prin care monahii Mănăstirii Sfânta Ecaterina oferă în fiecare dimineaţă raţii gratuite de pâine nedospită beduinilor Gebalia care vieţuiesc în preajma locaşului sfânt.

Cea mai frumoasă încheiere şi încununare a acestei prezentări poate fi dată prin cuvintele celei care veghează şi acum sufletele străbunilor noştri din Sinai, Sfânta Ecaterina, a cărei ultimă rugăciune, rostită înainte de a i se tăia capul, a fost:

„Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă pentru dragostea Ta. Caută dintru înălţimea Ta, Doamne, şi asupra poporului acestuia care stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine numele Tău cel preasfânt, dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toţi să fie lăudate măririle Tale în veci. Amin!”

http://www.financiarul.ro/2011/11/25/cea-mai-veche-manastire-crestina-din-lume-a-sfintei-ecaterina-a-fost-construita-de-daci/,

Asa am fost,...cum o-m mai fi ?!

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Mon, 26 Dec 2011 00:18:00 PST

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.191179444300576.50053.183296198422234&type=3

Aceasta este viata cea vesnica...!

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Mon, 26 Dec 2011 00:18:00 PST

Cine observă asta...?!

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Tue, 17 Jan 2012 22:25:57 PST

-Meditează la binefacerile lui Dumnezeu.
-Stăpânește-ți gândul si voirea.
-Infrânge plăcerea si slava deșartă.
-Făptuiește binele pentru că ești dator.
-Roagă-te;mântuirea e din mila lui Dumnezeu si nu din faptele tale.
-Grăbește-te.
-Fii atent si stăruitor.
-Locul tău nu e aici ci la Biserică.
-Tăcerea e de aur.

Nu stiu cum sa numesc treaba asta... !!!

noreply@blogger.com (Minel Neamtu) — Mon, 26 Dec 2011 00:18:00 PST

sanucrezi

Sublim...sau ce ?!

O fi adevărat, n-o fi...cine mai știe ?!

Pui de vipere...de acum făptuiți numai binele!

Model...ca să nu zic sfânt !

SĂ NU CREZi !: Dianora Ioana: Tu vii şi pleci

Duos habet et bene pendentes

Ascundeți-vă...noi NU vă căutăm !

Sfântul Antipa de la Calapodești nu are casă in patria sa !

Razboiul total/Walter Veith

Rugăciunea neâncetată a unei ţărănci

Curva cea rosie, sa fie biserica cazuta sau comunismul ?!

Athos

La multi ani !

Crăciun fericit !

hristos inainte de Hristos !

Pachetul salvator

TARE, TARE DE TOT !!

Ceva istorie...

Un adevăr istoric nespus: cine a construit Mănăstirea Sfintei Ecaterina?

Asa am fost,...cum o-m mai fi ?!

Aceasta este viata cea vesnica...!

Cine observă asta...?!

Nu stiu cum sa numesc treaba asta... !!!

Sfantul Noul Mucenic Evghenie Rusul sau cum ar fi sa te trezesti cu un sfant in casa!

...si nu ne duce pre noi in ispita...!