Satul Pluton

Hristos și studenții

2013-11-24T00:54:00.001-08:00

Studenții să folosească perioada studiilor superioare nu doar ca să obțină o calificare, ci și spre a-şi consolida credința, în vederea cristalizării drumului către Cer. Să caute nu numai perfecționarea intelectuală, ci, cu deosebire, împrietenirea cu Hristos, izvorul înțelepciunii.

Luna lui brumărel debutează cu o sărbătoare dragă sufletului fiecărui credincios, Acoperământul Maicii Domnului, dar și cu un eveniment deosebit în viața tinerilor studioși: începerea anului universitar. Nu știu dacă cei care au statornicit data de 1 octombrie ca debut al acestuia s-au gândit că-l așează în lumina praznicului cinstitului Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu. Tind să cred că alegerea unei asemenea zile a fost un act providențial: studenții, în marea lor majoritate, sunt tineri, iar în tinerețe cu toții avem foarte multă nevoie de ocrotirea Maicii Domnului, nu doar pentru a absolvi cu bine școlile, cât, îndeosebi, spre a nu rătăci pe cărări umbroase, cufundându-ne într-o viață de promiscuitate, pericol ce ameninţă tot mai evident societatea contemporană. În România, arată unele date, există aprox. 600.000 de studenți, care cheltuiesc anual peste două miliarde şi jumătate de euro, o mare parte din bani primindu-i de la părinți. Iată cum cifrele ne confirmă că studențimea română constituie o forță, că anii de studenție reprezintă, în acelaşi timp, o șansă și un risc: oferă o oportunitate de desăvârșire intelectuală, profesională, dar „ameninţă” prin expunerea la numeroasele scăderi sau rătăciri ce le pândesc astăzi pe tinerele vlăstare ale neamului. Din acest punct de vedere, ni se pare important ca studenții să folosească perioada studiilor superioare nu doar ca să obțină o calificare, ci și spre a-şi consolida credința, în vederea cristalizării drumului către Cer. Să caute nu numai perfecționarea intelectuală, ci, cu deosebire, împrietenirea cu Hristos, izvorul înțelepciunii. Consider că societatea face prea puțin în direcţia aceasta, neinteresându-se suficient de modul cum tinerii își clădesc relația cu Dumnezeu. „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5), ne spune Domnul tuturor, aşadar și studenților. Putem să muncim, ce-i drept, cu mare avânt, dar fără spor; putem agonisi noian de averi, necapitalizând în Cer nimic; putem acumula nenumărate cunoştinţe, fără să obţinem ceva vital mântuirii. Deci, lipsiţi de mila şi de purtarea de grijă a Domnului, nu izbutim nimic, adică nimic trebuincios. Este esenţial ca auditorii cursurilor universitare să rețină că o viață construită fără Hristos nu are nici un orizont. În tinerii de azi se plămădesc, se edifică medicii, inginerii, profesorii, politicienii, artiştii şi toţi ceilalţi oameni care vor reprezenta temelia societății românești de mâine. De aceea ziceam că nu trebuie să ne fie indiferent ce fel de gândire li se formează studenţilor sau cine le şlefuieşte concepţia despre lume şi viaţă. Lăsaţi doar la voia unui învățământ secularizat, ei se pot pierde uşor, atât moral, cât şi intelectual, ori riscă să se modeleze în șabloane false, lucrul având consecinţe nu tocmai fericite pentru Biserica și neamul nostru. Se ceresă manifestăm multă grijă față de cursanții din universități, urmând pilda Mântuitorului Hristos, Care a arătat o atenție deosebită tinerilor. Dacă ne gândim că toate cele trei învieri din morți le-a făcut numai asupra unor persoane tinere (fiica lui Iair; fiul văduvei din Nain; prietenul Său, Lazăr), apoi dacă ne amintim că Domnul l-a privit cu drag pe tânărul bogat ce i-a adresat arhicunoscuta întrebare: „ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” ne întărim convingerea că Bunul nostru Izbăvitor le-a acordat tinerilor o considerație aparte. Poate de aceea se spune că tinerețea este simbolul vieții veșnice, căci în Împărăția lui Dumnezeu toți vom fi cu vârsta precum tinerii.

Când pomenesc de studențime, îmi vin în minte figuri luminoase de înaintaşi ce și-au folosit entuziasmul vârstei și timpul studiilor universitare în lupta înfăptuirii unor idealuri nu doar personale, ci chiar naționale. Zicând aceasta, îmi amintesc de viața studențească a lui Eminescu sau Ciprian Porumbescu. Nu-mi ascund bucuria să regăsesc aceleași preocupări înalte la numeroase persoane tinere de astăzi. Păstrez însă tristețea că o parte din studenți încă nu au înțeles ceea ce afirma, nu demult, Mihail Sadoveanu: „adevărat că mai cinstit lucru nu este în lume și mai scump și mai curat, decât omul procopsit la învățătură, nu de conjunctură, ci pentru viață, nu doar pentru sine, ci mai ales pentru neamul din care a odrăslit”.

Le doresc studenților să fie mereu ocupați în căutarea Adevărului, fără a cădea pradă năbădăioaselor ispite ale contemporaneităţii: nesiguranță, frustrări, relativism moral, secularizare, confuzie, desconsiderarea virtuților morale ori tradiționale sub pretextul afirmării omului modern, conflicte între generații, corupție, violență. Studenții numai însetați de cunoaștere își manifestă în mod real entuziasmul tinereții, bucuria împlinirii. Dar, printre multele valențe ale gnoseologiei, să nu uite esențialul: să-L caute, să-L găsească – pentru cei ce nu au făcut-o până acum – sau să-şi consolideze relația cu Dumnezeu, ca o pregustare a fericirii nespuse de a fi părtași la viața de iubire și comuniune a Sfintei Treimi, căci „aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17, 3). Le doresc să se dedice cu toată devoțiunea învățăturii, spre a deveni oameni de nădejde. Să nu urmărească, prin perfecționarea intelectuală, profesională, numaidecât aspectul material. Deasupra banilor stau bucuria, satisfacția de a crea, de a trăi frumos și util pentru semeni, entuziasmul tinereţii, privirea curată a omului care nu s-a lăsat dominat putere ori orgolii.

Nu puteam încheia rândurile de faţă fără a le aminti studenților un cuvânt al Înțeleptului Solomon: „înțelepciunea este pentru oameni comoară nesfârşită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură”.

sursa: doxologia.ro

2013-11-17T01:20:00.000-08:00

Sfântul Cuvios Paisie a fost sărbătorit vineri, 15 noiembrie 2013, la Mănăstirea Neamţ din judeţul Neamţ. Un sobor de preoţi au săvârşit de dimineaţă Sfânta Liturghie în Biserica "Înălţarea Domnului", ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

Foto: Constantin Ciofu

Slujba a fost săvârşită în prezenţa pelerinilor din ţară şi străinătate. "Într-o atmosferă înălţătoare, astăzi, 15 noiembrie, a fost oficiată la Mănăstirea Neamţ, Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski. Faptul că în ultimii ani avem din ce în ce mai mulţi invitaţi este o bucurie pentru noi. La acest moment de sărbătoare am avut o delegaţie de la Sankt Petersburg - Rusia şi de la Mănăstirea Noul Neamţ din Republica Moldova. La slujbă s-au rugat împreună cu noi foarte mulţi credincioşi. La finalul programului liturgic am mers cu toţii la trapeza mănăstirii. Sărbătoarea Sfântului Paisie a adunat la Neamţ cler şi credincioşi pentru a înălţa rugăciuni către Bunul Dumnezeu. Această sărbătoare coincide cu începutul Postului Naşterii Domnului. Sfântul Paisie a fost cel care a îndemnat la rugăciune şi post. Astfel putem întâmpina şi noi frumoasele sărbători ale Crăciunului. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca prin rugăciunile sfinţilor care străjuiesc Mănăstirea Neamţ, să primim binecuvântarea lor", a relatat arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ.

Sursa: http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor/sfantul-paisie-sarbatorit-ctitoria-stefaniana-de-la-manastirea

Situația tăranului actual

2013-11-03T12:06:00.000-08:00

Cuvântul inaugural al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu ocazia primirii titlului academic de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Babeş Bolyai, Cluj-Napoca, miercuri, 7 decembrie 2011.

(...) Prozatorul Liviu Rebreanu, în discursul său de recepţie la Academia Română din 29 mai 1939, intitulat Laudă ţăranului român, afirma că "la noi, singura realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul. Atât de mult că, de fapt, ţăranul român nici nu e ţăran ca la alte popoare. Cuvântul însuşi e de origine urbană, cel puţin în semnificaţia actuală. Ţăranul nu-şi zice niciodată ţăran. Doar în vremile mai noi şi sub influenţe politice a pătruns şi la ţară cuvântul, spre a indica pe omul de la sat în contrast cu cel de la oraş. Ţăranii însă numesc pe ţărani, simplu, oameni. De fapt, ţăranul n-are nume pentru că nu e nici clasă, nici breaslă, nici funcţie, ci poporul însuşi - omul român". Şi, ceva mai departe, Rebreanu preciza: "Suntem şi vom fi totdeauna neam de ţărani. Prin urmare, destinul nostru ca neam, ca stat şi ca putere culturală atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului. Dar mai atârnă, în aceeaşi măsură, şi de felul cum va fi utilizat şi transformat acest aur în valori eterne." 2 ,,Aurul curat" din sufletul ţăranului despre care vorbea Rebreanu este de fapt spiritualitatea profundă a ţăranului, lumina credinţei şi a hărniciei, a dărniciei şi a jertfelniciei ca dăruire de sine şi dăinuire spirituală în timp şi peste vremuri diferite.

(...)

Ne întrebăm astăzi dacă satul românesc mai trăieşte, cum constata Lucian Blaga în "zariştea cosmică", sau dacă ţăranul român mai poate să determine "destinul nostru ca neam, ca stat şi ca putere culturală", cum spera Liviu Rebreanu.

Este limpede pentru noi toţi că satul românesc nu mai este astăzi tot ceea ce Lucian Blaga şi Liviu Rebreanu considerau că este cu mai bine de 70 de ani în urmă, dar nici nu se poate spune că nimic din ce a fost în trecut nu mai poate fi recuperat sau cultivat astăzi, ca urmare a unor rupturi profunde existente între istoria sau tradiţia bogată a satului românesc şi situaţia lui actuală.

Satul nostru românesc a tezaurizat o mulţime de valori spirituale, morale şi culturale care trebuie aduse din nou în actualitate, fără a cădea însă într-o nostalgie a repetiţiei trecutului. Din nefericire, în zilele noastre se constată o criză a satului românesc atât din punct de vedere practic, cât şi spiritual. Astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică şi abandonare practică, între identitate tradiţională şi supravieţuire precară.

După cum remarcă domnul Pierre Rabhi din Franţa7, pământul hrănitor din mediul rural este astăzi elementul cel mai neglijat şi mai ignorat de către marea majoritate a comunităţii ştiinţifice, a intelectualilor, a politicienilor, a oamenilor în general. Cu toate acestea, pământul care ne hrăneşte este principiul primordial fără de care nimic nu se poate realiza viabil. În consecinţă, el trebuie să constituie, în mod legitim, obiectul vigilenţei şi al protecţiei tuturor. Ciudată şi primejdioasă ignoranţă în sânul unei societăţi suprainformate despre orice, în afară de esenţial ! 8

Ne mirăm astăzi că nivelul de trai al ţăranului român a rămas mult în urmă! Deşi adevăraţii ţărani muncesc din zori şi până în noapte, în România se practică o agricultură de subzistenţă, adică de supravieţuire. Cauzele acestei situaţii sunt multiple: criza economică care a urmat celor două războaie mondiale, colectivizarea 9 impusă de regimul comunist şi insuficienta atenţie cu care au fost tratate satul românesc şi agricultura românească după anul 1989 până azi, mai precis lipsa de strategie coerentă şi coresponsabilă pe termen lung privind prezentul şi viitorul agriculturii româneşti.

În tot acest timp, ţăranii români au dus-o greu: au luptat în războaiele mondiale între anii 1916-1918 şi 1940-1945, unii dintre ei plătind cu jertfa vieţii lor împlinirea măreţelor idealuri de libertate şi unitate naţională, alţii au suportat cu greu ocupaţia trupelor sovietice (1944), au îndurat foametea anilor 1946-1947, teroarea colectivizării din perioada 1949-1962 şi umilinţa dispreţuirii credinţei şi a tradiţiilor strămoşeşti sub regimul comunist, care l-a înstrăinat pe ţăranul român de el însuşi, încercând să-l transforme forţat în lucrător industrial. În prezent, (după 1989), ţăranul român trăieşte suferinţa dezrădăcinării sale şi a înstrăinării sale prin emigraţie în străinătate, lucrând mai mult pentru dezvoltarea altor ţări decât pentru propria sa patrie de origine.

Toate aceste vitregii îndurate de ţăranul român au avut efecte devastatoare la nivelul identităţii şi mentalităţii sale, lovind adânc în normalitatea sau în firescul vieţii sale tradiţionale şi generând în mediul urban transformări negative de ordin spiritual, cultural şi demografic.

Deşi se considera ideologic un câştig, rezultatul colectivizării comuniste a fost dezastruos şi demolator pentru identitatea şi demnitatea ţăranului şi a satului în general, iar pierderea a fost enormă. Un profit fără proprietate! CAP-urile10 erau în teorie proprietatea tuturor ţăranilor, dar, de fapt, a nici unuia dintre ei. Un profit fără libertate! Colectivizarea a fost un proces forţat, nu a fost o asociere liberă, nici bine-venită şi nici bine gândită. Pierderea simţului proprietăţii şi a demnităţii omului liber a fost o pagubă pe termen lung, a dus la degradarea comportamentului uman prin nivelare şi constrângere. De asemenea, ea a dus la pierderea iniţiativei particulare şi la pierderea încrederii în corectitudinea retribuţiei pentru munca prestată. În consecinţă, ţăranii de astăzi au o mare reticenţă în a lucra pământul prin asociere agricolă din cauza traumei colectivizării forţate şi a dezamăgirilor suferite ca urmare a experienţei lor negative cu CAP-urile.

Deşi nici până astăzi nu s-a încheiat anevoiosul proces de retrocedare a proprietăţilor confiscate de către regimul comunist - după 20 de ani de la publicarea Legii Fondului Funciar (18/1991) -, totuşi, din cele 12 milioane de hectare teren arabil, nouă milioane s-au restituit proprietarilor, creându-se astfel aproximativ 4-5 milioane de proprietari de parcele mici a câte 0,5-1 ha de teren.11 Lipsa unei gândiri unitare în organizarea eficientă a agriculturii, numărul mic al programelor de sprijinire a investiţiilor, subvenţiile foarte reduse, valorificarea dezorganizată a producţiei ne diminuează nouă românilor mult şansele de redresare a agriculturii şi ne împiedică să valorificăm potenţialul natural existent în spaţiul rural.

Prin urmare, criza actuală a satului românesc este amplificată şi de tensiunea existentă între potenţialul de dezvoltare şi neputinţa de afirmare. Ţară cu pământ bogat, dar cu ţărani săraci! Mult teren agricol, dar fărâmiţat, multe speranţe, dar puţine mijloace de a-l lucra eficient şi de a valorifica recolta obţinută. Dorinţa de a avea sau a face ceva rentabil şi lăudabil, dar şi neputinţa de a ajunge la acel ceva!

Aşa cum afirma recent Domnul Emil Boc, suntem astăzi în situaţia în care, deşi "ţara noastră are capacitatea de a hrăni 80 de milioane de oameni, din nefericire, importă cea mai mare parte a produselor agroalimentare!" 12. Altfel spus, terenul cultivabil al României poate hrăni 80 de milioane de oameni, dar când?, şi cultivat de cine? De români sau de străini? Oricum, nu poate exista cu adevărat ţară românească fără ţărani români!

Potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu o suprafaţă totală de 238.000 km2 şi o populaţie de peste 21 de milioane de locuitori, România este, ca mărime mijlocie, cel de-al doilea stat-membru al Uniunii Europene după Polonia. Ea reprezintă 6% din suprafaţa totală a Uniunii Europene şi 4% din populaţia acesteia. Zonele rurale din România acoperă 87,1% din teritoriul ţării, cuprinzând 45,1% din populaţie, şi anume 9,7 milioane de locuitori 13.

Restructurarea şi eficientizarea reală a agriculturii româneşti vor avea un impact deosebit asupra economiei rurale în general, având în vedere că agricultura continuă să rămână cea mai importantă activitate din spaţiul rural şi o sursă esenţială de venit pentru gospodării şi pentru piaţa internă sau chiar şi externă. Populaţia activă reprezintă 46,3% din totalul locuitorilor din spaţiul rural şi poate contribui la susţinerea creşterii economice din zonele rurale, dacă vor exista mijloace de stimulare adecvate 14.

(...)

Speranţa pentru satul românesc se află într-un viitor pregătit în mod activ, nu doar aşteptat în mod pasiv. Speranţa aceasta este ca ploaia care cade pe solul deja pregătit. Ploaia care vine de sus nu depinde de noi, dar lucrarea pământului depinde de noi, astfel că, atunci când vine ploaia, aceasta trebuie să cadă pe un sol pregătit. Viitorul trebuie pregătit cu discernământ critic şi creator, dar şi cu efort stăruitor.

La punerea în practică a oricărui proiect major trebuie avut în vedere nu numai profitul material imediat, ci şi câştigul spiritual pe termen lung. Profitul material pe termen scurt poate fi mare, dar consecinţele pe termen lung pot fi uneori negative. Lacom de câştig sau profit imediat şi nelimitat, omul individualist din epoca modernă şi postmodernă, secularizat, exploatează în mod excesiv şi neraţional pământul, fără să-i protejeze sănătatea sa naturală. Astfel, omul secularizat care a pierdut simţul spiritual al relaţiei sale cu pământul nu mai sfinţeşte pământul, ci îl otrăveşte, îl degradează şi-l îmbolnăveşte. Ca atare, criza ecologică sau criza mediului înconjurător este şi o criză spirituală, o consecinţă a crizei universului interior sau spiritual al omului secularizat 15.

Prin urmare, agricultura nu trebuie redusă la o industrie agrară, la o lăcomie pătimaşă după profit material cu orice preţ, ci trebuie avută în vedere şi bogăţia spirituală a relaţiei om - natură şi a oamenilor între ei şi între generaţii succesive. Cu alte cuvinte, nu contează doar cantitatea materială obţinută imediat, ci şi calitatea relaţiilor oamenilor cu natura şi întreolaltă. Economicul nu mai trebuie separat de etica socială şi de responsabilitatea ecologică. Practic, pentru prezent şi viitor trebuie promovate atât dezvoltarea asociaţiilor agricole pentru producţie mare (hrana întregii populaţii a ţării şi export), cât şi fermele de familie în care se cultivă în mod deosebit relaţia familie - pământ şi relaţiile interumane. La nivelul acestor ferme de familie, cultura tradiţională şi relaţiile interumane se păstrează mai puternic decât la nivelul fermelor de tip nord-american, industrial. Noi considerăm că ambele forme pot coexista în mod complementar. Valorile etico-sociale permanente privind generaţia prezentă şi generaţiile viitoare însă trebuie cultivate în ambele forme de agricultură.

Mai precis, natura trebuie mereu cultivată ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea în acest sens: "Natura nu-şi îndeplineşte rolul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi. Astfel, natura nu este numai condiţia existenţei omului singular, ci şi a solidarităţii umane. Natura apare într-un mod cu totul clar, ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic sau spiritual". 16

Între creaţie şi Creator, între dar şi Dăruitor există o legătură de viaţă pe care Sfânta Scriptură o descrie ca fiind: "legământul veşnic dintre Mine (Dumnezeu) şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pământ" (Facere 9, 16). Libertatea noastră însă, a fiecăruia dintre noi şi a tuturor împreună, este cea care poate transforma o legătură sănătoasă şi sfântă a vieţii într-o legătură a degradării şi a morţii. Agricultorul adevărat este harnic şi darnic; responsabil de a înmulţi darurile şi bucuria de a face pământul roditor. Dăruim semenilor noştri ceea ce am primit de la Dumnezeu ca dar, la care am adăugat munca şi priceperea noastră; astfel, realizăm o bogată comuniune veşnică divino-umană, unind, prin agricultură, cultul şi cultura, ştiinţa practică şi spiritualitatea profundă.

În plus, viaţa înseamnă mai mult decât consum, deoarece nu trăim numai biologic, ci şi spiritual. Viaţa înseamnă mai ales comuniune de gândire şi de acţiune între contemporani, dar şi între generaţiile trecute şi cele viitoare.

În faţa nelimitatei dorinţe de câştig "mereu mai mult" care ruinează planeta pentru profilul unei minorităţi, sobrietatea este o alegere conştientă, inspirată de raţiune. Ea este o artă şi o etică de viaţă, sursă de satisfacţie şi de profundă stare de bine. Ea reprezintă o poziţionare politică şi un act de rezistenţă în favoarea pământului, a împărţirii bunurilor şi a echităţii 17.

Industrializarea agriculturii, prin utilizarea masivă a îngrăşămintelor chimice, a pesticidelor şi a seminţelor hibride şi prin mecanizarea excesivă, a prejudiciat grav pământul care ne hrăneşte, precum şi cultura ţăranilor. Pierre Rabhi constată în această privinţă: "Neputând produce fără a distruge, umanitatea se expune unor perioade de foamete fără precedent" 18.

"O agricultură care nu poate să producă fără să distrugă poartă în ea germenii propriei sale distrugeri." 19

Dacă noi consumăm totul şi degradăm totul din natură (creaţie), dovedind lipsă de respect faţă de Creator, nerecunoştinţă şi nepăsare faţă de darurile primite, ce transmitem generaţiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat şi sfinţit sau pământ degradat şi pustiit? Totuşi, putem transmite generaţiilor viitoare bogăţie şi înţelepciune, dacă gândirea noastră este creatoare de valori şi voinţa noastră este promotoare a coresponsabilităţii şi a cooperării practice la nivel naţional şi planetar.

1 Lucian Blaga, Elogiul satului românesc, discurs de recepţie la Academia Română, susţinut în data de 5 iunie 1937, publicat în volumul "Izvoade - eseuri, conferinţe, articole", Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 2.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

2 Liviu Rebreanu, "Laudă ţăranului român", discurs de recepţie la Academia Română, 29 mai 1939, vezi: www.academiaromana.ro/com2005/pv1031/ESimion.doc.

3 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Reflexii despre spiritualitatea poporului român, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1992, p. 105.

4 Vezi "Brâncuşi, sculptor creştin ortodox", Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura TRINITAS, Iaşi 2008.

5 Lucian Blaga, "În marea trecere", Editura Ars Longa, Iaşi, 2009, p. 45.

6 Idem, "Elogiul satului românesc", p. 3.

7 Agricultor, scriitor şi gânditor francez de origine algeriană, Pierre Rabhi este unul dintre pionierii agriculturii biologice şi inventatorul conceptului de "Oaze în toate locurile". El apără un tip de societate mai respectuoasă faţă de fiinţele umane şi faţă de pământ.

8 Pierre Rabhi, "Manifest pentru o nouă relaţie a omului cu pământul", Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2009, p. 69.

9 Consecinţă a economiei socialiste, colectivizarea reprezintă procesul prin care au fost trecute mijloacele de producţie, pământurile, în proprietatea colectivă, prin naţionalizare, expropriere etc.; procesul prin care s-au unit principalele mijloace de producţie ale ţărănimii în cooperative.

10 CAP - Cooperativă Agricolă de Producţie, unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea ţărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producţie şi a producţiei.

11 Vezi web site-ul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor:http://www.anrp.gov.ro.

12 Emil Boc, prim-ministrul României, sâmbătă, 5 noiembrie 2011, cu ocazia vizitei la Braşov, vezi web site-ul Guvernului Romnâniei www.gov.ro.

13 Vezi web site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: http://www.madr.ro.

14 Ibidem.

15 Pierre Rabhi, "Manifest pentru o nouă relaţie a omului cu pământul", p. 5.

16 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, "Teologia Dogmatică Ortodoxă", vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, ediţia a doua, p. 223.

17 Pierre Rabhi, "Manifest pentru o nouă relaţie a omului cu pământul", p. 137.

18 Ibidem, p. 135.

19 Ibidem, p. 70.

Sursa: http://www.ziarullumina.ro/special/satul-romanesc-intre-traditie-supravietuire-si-speranta

Dulceața lu Răzvan

2013-11-02T15:55:00.003-07:00

Un tânăr de 24 de ani, proaspăt absolvent și viitor om de succes! Acesta este Răzvan Rusu și dulceața lui de poveste!

Il admir pe Răzvan foarte mult și vă invit să â-l cunoașteți prin ceea ce faceți pe pagina de facebook:
https://www.facebook.com/DulceataLuRazvan

Gând pentru prieteni

2013-02-05T01:55:00.001-08:00

Salutare,

M-am tot gândit ce este prietenia. Am tot învârtit eu niște definiții în mintea mea, dar nu am reușit să ajung la o concluzie. M-am gândit apoi la prietenii mei. Tot nu reușeam să găsesc acele cuvinte ce vor îngloba cu adevărat sensul cuvântului. Am căutat definiții în cărți. Slăbuțe și foarte vagi. Prietenia, în concepția mea, nu semăna cu acele idei deloc. Tot căutând, am dat peste un cuvânt mai mul decât frumos. Vă îndemn, dacă aveți liniște, să-l citiți și să-l racordați la dvs.

Nu în ultimul rând, acest cuvânt în îndrept către prietenii mei, în semn de recunoștință!

„Aşa trebuie prietenul [adevărat] să iubească, încât şi sufletul dacă îi este cerut, să nu refuze a-l da, dacă îi este cu putinţă. Dar ce zic eu: dacă îi este cerut? Chiar el trebuie să alerge [cu sârguinţă] să-l dea. Căci nimic, nimic nu este mai dulce decât această dragoste şi nimic întristător nu este în ea. Cu adevărat prietenul credincios este leacul vieţii. Cu adevărat prietenul credincios este scăpare tare. Ce nu face prietenul adevărat? Câtă dulceaţă nu aduce? Cât folos? Câtă siguranţă? Chiar dacă mi-ai vorbi de mii de comori, nimic nu se compară cu prietenul adevărat.

Să spunem mai întâi câtă dulceaţă aduce prietenia. Când [prietenul] vede pe prietenul său, se luminează si se revarsă din sine [se topeşte], se împleteşte cu acela cu o împletire care conţine o dulceaţă sufletească negrăită [şi tainică]. Şi chiar dacă numai îşi aduce aminte [anamnesis] de el, îi învie si i se-ntraripează mintea [dianoia]. Iar acestea le spun despre prietenii cei adevăraţi care sunt de un suflet şi care aleg să şi moară unul pentru altul şi care se iubesc cu căldură.

Degeaba îmi mustraţi cuvântul gândindu-vă la cei care sunt prieteni numai aşa [de formă], având părtăşie la mese şi fiind prieteni numai cu numele. Dacă cineva are un prieten de felul celor despre care eu vorbesc, va cunoaşte ce spun. Chiar dacă îl vede pe acest [prieten] în fiecare zi, nu se satură. Aceleaşi le cere pentru acela în rugăciune ca şi pentru sine. Iar eu ştiu pe cineva care, îndemnându-i pe bărbaţii cei sfinţi să se roage pentru prietenul lui, îi îndemna să se roage mai întâi pentru prieten, şi abia după aceea pentru sine.

Atât de mare lucru este un prieten bun, încât de dragul lui sunt iubite şi locurile şi vremile [legate de el]. Căci după cum corpurile strălucitoare îşi lasă lumina să cadă în locurile din apropiere, aşa şi prietenii îşi lasă harul [farmecul] [charis] în locurile în care au fost prezenţi. Şi adeseori stând fără prieteni în locurile acelea, am lăcrimat şi am suspinat, aducându-ne aminte de zilele în care eram [acolo] dimpreună cu ei.

Nu este cu putinţă să înfăţişăm cu cuvântul câtă dulceaţă este în prezenţa prietenilor. Numai cei care au experienţa [acestor lucruri] ştiu. Iar de la un prieten este cu putinţă să ceri şi să primeşti un har [favoare] [charis] fără nici o bănuială [şi împovărare]. Când prietenii ne poruncesc, ca un har [charis] privim [porunca] . Iar când ezită [să ne poruncească] atunci ne mâhnim . Nimic nu avem care să nu fie şi a lor.

Adeseori, dispreţuind toate cele de aici, de dragul lor totuşi nu vrem să plecăm de aici. Şi decât lumina ne sunt ei mai doriţi. Căci, cu adevărat, şi decât lumina este mai dorit prietenul. Mă refer la cel adevărat. Şi nu te minuna!

Căci mai bine pentru noi este să se stingă soarele decât să ne lipsim de prieteni. Mai bine este să petrecem în întuneric decât să fim tară prieteni. Cum vine asta? Vă spun.
(...)

Aceasta înseamnă prietenie: să nu socotească cineva cele ale lui ca ale sale, ci ca ale aproapelui, şi cele ale sale să-i fie străine.

(...)

Mare [lucru] este prietenia! Atât de mare, încât nimeni nu ar putea să o înveţe [de la altul], nici nu ar putea vreun cuvânt să o înfăţişeze, în afara trăirii ei. Acest lucru a produs ereziile, acest fapt îi face pe păgâniră fie încă păgâni? . Prietenul nu vrea să poruncească, nici să conducă [archein], ci are bucurie [charis] mai degrabă dacă este condus şi i se porunceşte. El vrea mai degrabă sa dăruiască [charizomai] decât să primească vreun dar [charis]. Căci el iubeşte pe prieten şi nu se mai satură de dorirea lui. Aşa de mult îl iubeşte. Nu se desfată aşa de mult când i se face lui bine, ca atunci când face el bine. Vrea mai degrabă ca acela să fie mai presus decât să-i fie datornic. Vrea mai degrabă ca el să-i fie datornic aceluia decât să-l aibă ca datornic. Şi vrea să-i dăruiască, dar nu vrea să pară că dăruieşte, ci că de fapt îi este dator celuilalt.

Cred că mulţi dintre voi nu ştiu ce vorbesc. De aceea este de trebuinţă să spun iarăşi. [Unul ca acesta] vrea să facă de la sine o binefacere, dar să nu pară că o face de la sine, ci că de fapt [binefacerea] n-ar fi decât o răsplătire datorată celuilalt.

(...)

Împreună cu prietenul suferă cineva cu bucurie înstrăinarea, pe când fără prieten nu ar vrea nici în ţara lui să locuiască, împreună cu prietenul şi sărăcia o putem răbda, iar fără el până şi sănătatea şi bogăţia sunt de nesuferit. Unul ca acesta pe altul [pe prieten] îl socoteşte ca pe sine însuşi. Mă sufoc că nu pot să vă dau un exemplu, căci am înţeles că mult mai mici sunt cele grăite decât realitatea.”

Cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur „Despre prietenie”

sursa: http://www.ioanguradeaur.ro/169/despre-prietenie/

Cadou de ziua ta

2013-01-30T05:53:00.002-08:00

„Uită-te la tine!

Eşti tânăr, eşti frumos, eşti deştept… dar unde ţi-e ambiţia? Unde ţi-e tăria? Unde-ţi sunt visele de altădată?

Eşti speriat.

De ce? Ce te face să nu mai fi tu?

Încetează să mai fii paralizat! Încetează să îţi mai înghiţi cuvintele şi spune tot ce simţi şi ce crezi! E părerea ta şi nu e nimic greşit dacă diferă de a celorlalţi. Încetează să îţi mai pese atât de mult de părerea celor din jur şi de ce cred ei despre tine.

De obicei părerea lor despre tine este doar o reflexie nerecunoscută de ei a propriilor personalităţi. Încetează să te mai ascunzi în spatele unei măşti, încetează să te mai fereşti pentru că te pierzi… şi e păcat.

Arată lumii ce om bun eşti, ascultă fără să întrerupi, vorbeşte fără să acuzi, oferă fără să faci economie, răspunde fără să te cerţi, împărtăşeşte fără să te prefaci, savurează viaţa fără să te plângi, iartă fără să pedepseşti şi promite fără să uiţi!

Riscă!

Nu îţi fie teamă de eşec, nu te opri la prima problemă. Obstacolele sunt acolo doar ca să îţi reamintească faptul că merită cu adevărat să lupţi pentru ceea ce vrei. Cineva mi-a spus odată că începuturile bune sunt, de cele mai multe ori, deghizate în sfârşituri foarte dureroase – aşadar nu îţi pierde speranţa. Nicio clipă. Dacă nu poţi zbura atunci aleargă. Dacă nu poţi alerga, mergi. Dacă nu poţi merge, târăşte-te… însă orice faci, de un lucru trebuie să ţii cont: mergi mai departe!

Fii puternic! Nu permite lumii să te transforme într-un om rău. Nu lăsa durerea să te facă să simţi ura. Nu lăsa amărăciunea unor momente să îţi fure dulceaţa întregii vieţi. Fii mându de tine şi nu lăsa oamenii orbiţi de bani şi putere să te facă să crezi că lumea asta nu e un loc frumos.

Îmbracă-te cu ceea ce vrei tu, spune ceea ce simţi cui vrei tu, iubeşte pe cine vrei tu. Ascultă muzica pe care o iubeşti, dă-o la maxim şi dansează. Nu în ploaie, dar dansează. Plimbă-te în miez de noapte, uită de griji pentru o clipă şi nu te mai gândi că mâine te vei trezi devreme ca să ajungi la birou. Simte… simte mai mult decât frigul de afară.

Nu mai aştepta ziua de mâine, ziua de vineri… weekend-ul. Există pe lumea asta patru lucruri ce nu mai pot fi recuperate: piatra după ce a fost aruncată, cuvântul după ce a fost spus, ocazia după ce a fost ratată şi timpul după ce s-a scurs! Trăieşte acum! Fă ce vrei tu să faci… acum!

Viaţa asta e a ta şi asta nu ţi-o poate lua nimeni!”

Cu ce gând o să începi ziua de 24 ianuarie?

2013-01-23T15:03:00.000-08:00

Ziua de 24 ianuarie începe să devină o zi obișnuită.

Mă uit în jur și nu pare nimic special.

Mă uit la televizor (din păcate) și nu e nimic nou. Tot aceeași politicieni, tot aceleași pseudovedete, aceleași fețe zbârcite de prea mult bine și de prea multe farduri și obosite.

Arunc o privire pe geam. Pe stradă aceeași oameni care merg spre servici, aceeași studenți ce merg cu inima înfrântă spre examene și aceeași șoferi care au drum întins și la verde pentru pietoni.

Mă uit la mine. Ce văd? Un patriot? Un român? Un simplu om într-o simplă zi?

Nu știu ce să spun.

Îmi aduc aminte de Cuza, de Iași și de reforme.

Cred că acest lucru îl știu majoritatea dintre noi.

Dar, stau și mă gândesc în felul următor: Oare ziua de 24 ianuarie nu ar trebui să fie o zi în care gândirea, credința, fapta și cugetul românesc să se unească?

Nu ar trebui să fie reforme în 2013?

Plec de la reformarea mea: să fiu mai puțin critic, să fiu mai mult dedicat acestei țări, să fac o schimbare în bine.

Oare aceste reforme nu le putem face fiecare?

De ce a rămas ziua de 24 ianuarie în mintea noastră?

Eu cred că pentru a ne stabili un nou start pentru ceva mai bun!

La mulți ani, dragi români!

Bunicul copilăriei mele

2013-01-22T00:21:00.001-08:00

Nu știu cum ar trebui să încep să povestesc despre bunicul meu pentru că nu sunt priceput în a reprezinta lumina feței sale și mă tem să nu transpun greșit pe hârtie frumusețea sufletului celui care mi-a bucurat copilăria.
Bunicul meu era un om calm și blând. Nici când era supărat sau necăjit nu ridica tonul și nu știai intensitatea supărării lui, ci plângea în interiorul său. Nu vorbea mult, dar parcă vorbea tot timpul. Tot timpul transmitea ceva, era prezent, era cu mine și parcă îmi citea privirea.

Cât de mult mă bucuram că mă ridică în brațe ca eu să ajung să culeg cireșe și mă murdăream de zeama lor. Era o bucurie imensă să mă trezesc dimineața și să-l însoțesc la „dusul vacilor. Atunci bunicul era odihnit, eu vioi ș duceam animalele la păscut și ne întorceam acasă, eu la jucat iar bunicul la muncit.

Cu mare drag îmi amintesc zilele de sărbătoare, duminicile liniștite și pline de sfințenie. Ce frumos suna duminica clopotul bisericii din depărtare, iar toaca învechită mă anunța că ar fi bine să grăbesc pasul spre biserică.

Dese ori am dormit cu bunicul meu și greu pot să uit acel somn dulce, dar și mai greu îmi este să-l reconstitui în totalitate. Duminica, bunicul se trezea mai devreme decât de obicei, ieșea afară cu o cană de apă în mână, se spăla pe ochi se bucura de lumina soarelui. Se întorcea liniștit și punea ulei la candela Măicuței, apoi se așeza pe marginea laiței și citea dintr-o carte mică, plină de unsoare și cu marginile groase și rupte pe ici-colo. După vreo zece minute ieșea la animale. Auzeam lătratul câinelui de bucurie, iar apoi, fiind furat de somnul dulce al dimineții nu-l mai auzeam pe bunicul decât atunci când se întorcea. Făcea focul și ieșea un pic de fum din vatră, mă întreba dacă vreau să mănânc scrob sau ochi cu brânză de oi și punea ceaunul cu apă pentru mămăligă. Nu făcea multă mâncare penru că el nu mânca duminica până nu lua anafură. Apoi ne pregăteam de mers la biserică. Ce bucuros eram că îmbracăm hainele mele noi, iar bunicul avea o pereche de pantaloni din lână și o cămasă albă. Cămașa nu era călcată de bunica, căci ea a murit cu multi timp în urmă, ci o călca mătușa sau mama. Mergeam spre biserică liniștiți, eu vorbeam și îl întrebam de ce trebuie să mergem la biserică, de ce noi stăm în picioare și ne îngrămădim într-o parte a bisericii în timp ce preotul are și scaune și spațiu din plin. Bunicul îmi explica, dar eu nu înțelegeam mare lucru. Ducea în mână lumânări pentru cei morți. Le lua de acasă pentru că, zicea el, la biserică sunt scumpe. Înainte de a intra în biserică, mergea la mominte, dar la bunica poposea mai mult. Își căuta de lucru la mormântul ei: îi aranja candela, mai smulgea buruienile de pe mormânt și parcă ar fi vrut să plângă sau să vorbească, dar eu îl stânjeneam și eram neastâmpărat.

Cum intram în biserică și se auzeau vocile „babelor” (așa le ziceam doamnelor de la cor), bunicul devenea foarte serios și sobru. Mă lua de mână și mă ducea în fața icoanelor arse de timp, mă învăța să fac semnul Crucii și îmi dădea o monedă să o pun într-o cutie. Îmi plăcea partea asta pentru că eram în centrul atenției. Toată lumea se uita parcă la mine cât de frumos mă închinam așa cum m-a învățat bunicul. După ce ne închinam, bunicul mă lua cu el în strană. Avea o strană lângă altar și nu o ocupa nimeni, decât el. Mă simțeam foarte bine știind că bunicul meu are strana lui în biserică, simțeam că este un om important și că impune respect. Stăteam în strană, iar bunicul în genunchi aproape de Icoana Maicii Domnului. Eu dădeam din picioare de plictiseală, iar el murmura din buze nu știu ce. Trecea cam greu timpul, dar apoi urma partea cu pomenile și colivele și dulciurile și, Doamne, ce bine era! Primeam bunătăți gratis de la toată lumea, iar bunicul împărțea plăcinte și vin. Mai lua și el câte un pahar, dar rar și nu-mi plăcea lucrul acesta pentru că nu stătea mult cu oamenii care aveau bunătăți pentru mine și eu aveam de pierdut.

Ajungeam acasă și bunicul mă punea să dorm. El asta făcea și mă obliga și pe mine. Nu suportam partea asta. După ce mă trezeam, stăteam cu bunicul și păzeam puii prin ogradă. Stăteam amândoi pe un lăicer vechi, pus pe o băncuță șubredă și povesteam: eu năzdrăvănii, iar bunicul râdea ușor. Apoi, deși rar făcea asta, îmi povestea din experiența lui din război. Nu cred că-i făcea mare plăcere să-mi povestească, dar din iubire părintească îmi spunea. Din câte am înțeles, îi plăcea mai mult să sape tranșee, dar era greu și acolo. Dormeau acolo, nu puteau ieși din șanțuri ca să nu fie uciși și, dese ori, erau supuși în situații limită. Bunicul a răzbit, a reușit să vină înapoi la bunica, dar a venit mai tăcut, mai restras și mai modest.

Zâmbetul calm al bunicului nu se poate uita. Acum, eroul copilăriri mele doarme liniștit alături de bunica. Acolo este mormântul lui. Sub clopotniță, la umbră, unde candela arde în aminitirea lor.

sursa: http://www.clujulliber.ro/bunicul-meu-sfant/

Gânduri de român

2012-11-30T08:38:00.003-08:00

1 Decembrie 2012

Ziua Națională a României

Mă tot gândeam zilele astea cum privesc cei mai mulți dintre români ziua de 1 Decembrie: unii dintre ei spun un „la mulți ani”, alții se gândesc ca la o zi oarecare, alții aduc în discuție politicienii, hoții, co-naționalii de alte etnii și lista ar putea continua.

Dar, oare câți români văd în ziua de 1 Decembrie o zi a strămoșilor lor, a copiilor lor și a lor însăși?

De ce această zi frumoasă să fie umbrită de gânduri nu tocmai curate?

Eu văd în 1 Decembrie ca o zi în care inima și sufletul de român tresare, bate mai puternic. Sângele circulă mai repede prin vene iar vorbele sunt mai pline de emoții. Văd o zi în care purtăm mândri drapelul, în care aprindem o lumânare la icoana Maicii pentru cei ce au fost și cei ce vor fi și ne bucurăm că suntem fiii unui neam de eroi.

Ce vreau eu să fac de 1 Decembrie? Să mă bucur, să nu cârtesc împotriva țării și felicit pe toți cei care au sufletul de român! O zi din an cred că pot face asta și, dacă nu cer prea mult, încercați și voi!

Aș încheia prin a vă spune un sincer „LA MULȚI ANI de 1DECEMBRIE!” și de a vă ruga să reflectați la poezia de mai jos:

Sus inima

de George Coșbuc

Avem o mândră ţară -

Prin timpi de jale-amară

Strămoşii se luptară

S-o scape de stăpâni.

Azi singur noi, românii

Suntem în ea stăpânii,

Sus inima, români!

O lege-avem străbună -

Prin veacuri de furtună

Ea n-a putut s-apună

Strivită de păgâni.

Ne-a fost Cel-Sfânt tărie

Şi-n veci o să ne fie:

Sus inima, români!

În ţara românească

De-a pururi să trăiască

Credinţa strămoşească

Şi graiul din bătrâni.

Spre Domnul ţării gândul

De-a pururi noi avându-l,

Sus inima, români!

Identitate nemțeană

2012-10-09T12:59:00.000-07:00

Fundaţia Culturală „Ion Creangă” Târgu Neamţ a finalizat implementarea proiectului „Identitate Nemţeană”, finanţat de Consiliul Judeţean (CJ).

Fundaţia a iniţiat proiectul de promovare a valorilor istorice nemţene din dorinţa de a realiza un volum de lucrări de istorie locală, sub titlul „Identitate nemţeană” volum care are drept scop informarea şi sensibilizarea publicului faţă de memoria comunitară şi istoria locală.

„Acţiunea şi-a propus să revigoreze memoria comunitară, istoria acesteia şi angajarea realizatorilor în procesul de recuperare a specificului local, al memoriei locale. Cercetarea a fost realizată de profesori de istorie, voluntari în această acţiune, din toate comunele şi oraşele din judeţul Neamţ, organizaţi în comisii de lucru care au cercetat istoria locală şi au participat la finalizarea volumuluiIdentitate Nemţeană”, a precizat prof. Elena Preda, director executiv al Fundaţiei Culturală „Ion Creangă” Târgu Neamț.

Volumul colectiv apărut la editura “Cetatea Doamnei” și are prefaţa semnată de prof. univ. dr. Ioan Scurtu și a fost coordonat de prof. Elena Preda ș prof. dr. Daniel Dieaconu.

Vă invităm să lecturați cu drag și să aflați cât mai multe informații despre județul Neamț și comuna Pipirig!

Copilărie și amintiri

2012-06-01T02:45:00.002-07:00

Cu drag îmi amintesc zilele în care mă trezeam dimineața, degustam ceva dacă îmi plăcea, dacă nu - făceam „mofturi”, apoi ieșeam afară și mă uitam în zare și nu știam unde să mă duc să mă joc mai întâi. Să merg în grădină să bat mingea, să merg pe prund și să mă joc cu ceilalți sau să stau pe lângă casă și să mă pună mama la treabă?

Bineînțeles, o apucam pe uliță la tovarășii de joacă, fără să-i spun mamei unde merg. Ne jucam de-a v-ați-ascunselea, rațele și vânătorii cu o minge ruptă, sticluța cu otravă sau organizam emisiuni precum „Surprize-surprize”, „Iartă-mă” sau „Fabrica de stele” - emisiuni în vogă la acea vreme pe postul național.

Era foarte greu să organizezi asemenea emisiuni. Aveam nevoie să asigurăm decorul, scenarii etc. O muncă grea! Aveam platoul în mijlocul uliței pe unde treceau vaci, capre, oi, cai, toate animalele! Bineînțeles că am curațat de gunoi teritoriul și l-am făcut cât se poate de estetic. Cu zâmbetul pe buze îmi amintesc că poarta surprizelor era garajul unui vecin și am scris pe ea numele emisiunii cu un ruj de la mătușa mea.
L-a căuta ea o bucată de vreme până s-a prins că tot rujul era pe ușa garajului. Din păcate a fost puțin ruj, căci ultimele litere din titlu nu se vedeau prea bine.

Ce frumos era când furam bostani și-i făceam sperietori! Sau când mergeam la furat căpșuni de la vecini!!! Sper ca dânșii să nu citească acest articol și să mă tragă la răspundere.

Nu se pot uita nopțile în care umblam cu o bucată de lemn uscat în mână, un ciocănel și cu bostanul și speriam oamenii. Unul bătea toaca, altul făcea ca naiba iar altul mișca bostanul. Am speriat copii mai mici decât noi, am speriat mame de copii și oameni în toată firea care văd în mijlocul nopții lumini pe la geamuri.
Nu are rost să spun că a doua zi era de doliu și jale și se rupeau de fundul meu minim 5-6 nuiele.

De câte ori am fost la fragi, mure și zmerură!!! Mă trezeam cu noaptea-n cap, îmi trezeam părinții și le cerea de mâncare și mergeamla cules fructe de pădure. Îmi luam câte o găleată și o dăsagă de borcane în speranța că voi găsi multe fructe și voi veni ca un adevărat erou acasă. Ne întâlneam 3-4, o luam la pas și strângeam noi cât strângeam până când ne venea ideea de a concura: cine termină primul. Tare frumos era când ne băteam pe o fragă mai mare sau mai coaptă. Din dorința de a câștiga, niciunul dintre noi nu mânca frunte de pădure, ci toate le adunam cu atenție și grijă.

Cât de bucuros și obosit mergeam acasă cu toate aproape pline și aveam grijă să le îndesc bine ca, în cazul în care fructele scad, borcanele și gălețile să fie mereu pline să nu mă fac de râs. Făcea mama dulceață din acestea și nimeni nu avea voie să guste fără aprobarea mea!

Se pot pierde aceste amintiri? Se vor repeta oare aceste sentimente?

Eu încă tânjesc....

La mulți de ziua copilului și să păstrăm în suflet acea inocență specifică!

Scrisoare deschisă poporului român

2012-02-14T09:00:00.001-08:00

Popor român

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum,să îţi aminteşti cine ai fost,cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale ?Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria , şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ? Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ?Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ?

- Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. - Tu taci; -
- Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam. - Tu taci; -
- Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. - Tu taci; -
- Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. - Tu taci; -
- Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. - Tu taci; -
- Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. - Tu taci; -
- Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. - Tu taci; -
2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. - Tu taci; -
3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. - Tu taci ; -

Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. - Tu taci ; -
- Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată,pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. - Tu taci; -
- Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. - Tu taci; -
- Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. - Tu taci; -
- În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. -Tu taci; -
- Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. - Tu taci; -
- Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. - Tu taci; -
- Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. - Toţi tac. - Tu taci; -
- Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. - Tu taci; -
- Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. - Tu taci; -
- Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. - Tu taci; -
- Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . - Tu taci; -
- Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. - Tu taci; -

Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi - Tu taci; -

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta,românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?
- Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.

Arhimandrit Justin Pârvu
Mănăstirea Petru-Vodă

Articol preluat de pe : http://gandeste.org/adevaruri/scrisoare-deschisa-poporului-roman-transmisa-de-arhimandritul-iustin-parvu/20571

13 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa Ilie

2011-12-02T14:34:00.001-08:00

Părintele Ilie Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, judetul Botosani, intr-o familie de tarani - Alexandru si Ana Ilie, cu zece copii. Trei ani de zile a facut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea. A intrat in viata monahala in anul 1929, la Manastirea Sihastria. A fost calugarit in 1937, ales egumen interimar in 1942 la Manastirea Sihastria si staret in anul 1945. Este transferat la Manastirea Slatina din Suceava in 1949, impreuna cu 30 de monahi, unde va sta pana in anul 1956. Revine la Manastirea Sihastria, devenind duhovnicul intregii obsti de aici. Fiind urmarit de securitate, se retrage in 1948 pentru sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria. Din cauza securitatii se retrage intre anii 1952-1954 in Muntii Stanisoara, impreuna cu parintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Manastirea Slatina. In primavara anului 1959 se retrage pentru a treia oara in pustie, unde se nevoieste mai bine de cinci ani. In 1964 revine in Manastirea Sihastria, si va dedica intreaga viata misiunii duhovnicesti pana pe 2 decembrie 1998, cand trece la cele vesnice.

Casa parinteasca i-a fost biserica

Parintele Ilie Cleopa marturiseste despre casa parinteasca: "Aveam o camera, toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam din Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam". De mic copil, Parintele Cleopa avea multa evlavie la Maica Domnului. La unsprezece ani stia pe de rost Acatistul Bunei Vestiri, dupa cum spunea: "Eram la desfacat papusi in tarina si aveam cartea de rugaciuni ascunsa sub panusi. Pana cand venea tata cu caruta cu papusoi, mai invatam un icos, mai invatam un condac. Si uite asa am invatat Acatistul Maicii Domnului".
Lupta cu ispitele in casa parinteasca

Cand erau toti fratii acasa, mama lor se ingrijea sa-i insoare. Spera ca fetele care veneau la claca, la depasunat porumb, vor deveni sotiile fiilor. Insa acestia, indeosebi parintele Cleopa, foloseau acest prilej pentru a le povesti fetelor din "Vietile Sfintilor". Una dintre ele s-a calugarit.

Din marturiile parintilor retinem ca intr-una din zile, tinerii din sat au organizat joc cu lautari in casa familiei Ilie, dupa obiceiul din batrani. Unul dintre fratii parintelui Cleopa, Gheorghe, a vazut ca icoana Maicii Domnului de pe perete plangea si astfel a inteles ca este pacat. Si asa Vasile, Gheorghe si parintele Cleopa, iesind din casa, s-au ascuns. Aflandu-i mama lor, le-a zis: "De ce ne faceti de ras in sat? Veniti si voi la joc!" Gheorghe si-a crestat, cu cutitul, ghetele din picioare, spunandu-i mamei, care insista ca ei sa se intoarca la petrecere, "cum sa vin la joc, mama, daca mi s-au stricat ghetele?". In seara aceea, parintii au inteles ca feciorii lor au ales sa-I slujeasca numai lui Hristos.

Pentru toti avea un cuvant de mangaiere

Orice persoana ajunsa la parintele Cleopa primea un cuvant de mangaiere. De la el nu pleca nimeni trist. Si asta pentru ca in el a vorbit, a trait si traieste duhul lui Hristos. Cand ajungeai la el si cereai un cuvant de invatatura, spunea: "De ce ati venit la un harb legat cu sarma?". Facea aceasta marturisire, pentru ca stia ca orice raspuns vine de la Hristos. Si din aceasta neincetata petrecere cu Hristos, striga neincetat: "Manca-v-ar Raiul!".

Trecerea la cele vesnice

Duminica, 29 noiembrie, parintele Cleopa dadea sfaturi si binecuvanta pe cei ce veneau la el. De la ora 16.00 nu a mai raspuns la nicio intrebare si a stat nemiscat pe scaunul sau de spovedanie, ca intr-o rapire, mai mult de 11 ore. S-a desteptat luni dimineata la ora 3.30. Miercuri dimineata, la ora 2.20, ucenicul sau a anuntat ca parintele Cleopa a trecut la cele vesnice. Trupul neinsufletit al parintelui Cleopa a fost coborat din chilie in sunetul clopotelor si asezat in biserica veche a manastirii. Aici a fost privegheat permanent de monahi, preoti si numerosi credinciosi. Slujba inmormantarii sale a fost savarsita pe 5 decembrie. Parintele Cleopa a fost asezat in mijlocul cimitirului, alaturi de iubitul sau duhovnic, ieroschimonahul Paisie Olaru.

Ne asteapta si astazi, tainic, la chilia si mormantul sau

Cand vezi ca zilnic ajung la chilia parintelui Cleopa zeci de credinciosi, nu-ti ramane decat sa afirmi: duhul parintelui Cleopa este viu la Sihastria. Ajuns aici, pleci mangaiat, intarit si binecuvantat. E minunat sa vezi ca la mormantul parintelui sunt in orice zi lumanari aprinse si flori. E semnul prezentei.

SURSA: crestinortodox.ro

Gânduri de copil

2011-06-05T11:15:00.000-07:00

A trecut ziua de 1 iunie, o zi frumoasă pentru toți cei dintre noi care vrem să mai fim copii.
Cu mare drag îmi amintesc că, înainte de a fi împlinit anii care m-au declarat „matur”, așteptam această zi cu sufletul la gură...doară-doară o să primesc un cadou!
Nu știu prea multe despre ziua copilului, de unde vine această sărbătoare și de ce 1 iunie. Citisem pe internet că ar fi sărbătorită din anul 1925. Oricum, cert este că, nu prea suntem interesați atunci când e să primim cadouri, de ce le primim.
Dar cum e ziua copilului acum? Ziua de 1 iunie după ce, oficial, aș fi matur? E o zi ca oricare alta, sau mai se sgâțâie în mine dorința de a fi inocent și jucăuș ca un copil?
Da! Aș vrea să fiu copil toată viața! Un copil inocent care nu a cunoscut lumea cu aspectele „negre” ale ei, care este uimit de lucrurile mărunte și care se bucură de acadeaua primită! Vreau să fiu acel copil care plânge cu râuri de lacrimi atunci când nu i se oferă ceea ce vrea, să știu că ....într-un târziu voi primi!
Sinceritatea copilului! Aș vrea să mai pot fi sincer! Să pot fi sincer cu mine, cu cei din jur, cu Divinitatea!
Acestea sunt doar câteva motive pentru care aș vrea să fiu copil! Aș vrea ca unele aspecte ale vieții să le descopăr mult mai târziu sau niciodată!
Nu aș putea uita momentele din copilărie când eram tot timpul vesel, nu doream să dorm sau să mănânc ce mi se punea pe masă...iar acum..oboseala de multe ori își spune cuvântul, iar veselia se concretisează în zâmbete subtile. Nu mai pot fi inocent, dar ceva din mine îmi spune: „nu-ți pierde inocența!”
Oricâte „palme dulci” primeam de la părinți pentru boacănele făcute nu compensează nimic cu gândul că bucuria de a fi copil se risipește!
Aici, cred, apare rolul zilei de 1 iunie! O zi în care, toți, indiferenți de vârstă, să fim copii! Să ne bucurăm de fiecare moment, să gândim sincer și limpede și să fim onești mai ales cu noi înșine!
Aș încheia acest scurt gând cu ideea de a mulțumi părinților noștri și de a face o retrospectivă în amintiri și o incursiune în gânduri și să reflectăm la copilărie!
La mulți ani tuturor celor cu sufletul de copil!

Antologia tradițiilor -articol din RĂSUNETUL

2010-12-02T23:55:00.000-08:00

Cu rădăcini în vatra Posmuşului de pe Valea Şieului, Doina Macarie este unul dintre dascălii ce se apleacă cu profesionalism spre studiul identităţii naţionale, ce reuşeşte să apropie elevii de lumea străbunilor noştri. Cadru didactic la catedra de Limba şi Literatura Română de la Colegiul naţional “Andrei Mureşanu”, absolventă a Universităţii Babeş Bolyai-Cluj-Napoca, Facultatea de Litere , secţia: Română-Etnologie, cu masterat în Etnologie la Universitatea de Nord Baia Mare, voluntar al Organizaţiei CeTin, Doina Macarie are un palmares bogat ce-o include în rândul intelectualilor de pe plaiurile lui Liviu Rebreanu, Andrei Mureşanu şi George Coşbuc. A realizat un concurs de creaţie literară, finalizat cu publicarea antologiei ,, Vis de copil”. În 2007 se remarcă cu lucrarea ,, Elemente de folclor în opera literară a lui Mircea Eliade”, bine primită în rândul etnologilor. În studiile ei Doina Macarie atinge problematica raportului dintre folclor şi literatură. Studierea diferenţiată a folclorului literar se impune pentru autoare datorită valorilor estetice pe care le are.

Folclorul include reale simboluri cu conotaţii artistice, de aceea cercetarea lui intră în sfera de preocupare fertilizând în aceeaşi timp literatura. Scrierea română cultă e pătrunsă de spiritul creaţiei populare de palpitul acesteia până la cele mai intime resorturi. Structurile ei includ, din abundenţă, modalităţi formative şi tehnici folclorice. Doina Macarie subliniază din plin acest fapt în studiul “Ipostaze existenţiale în lumea satului tradiţional”, Ed. Karuna.

Antologia de faţă confirmă, încă odată, faptul că Doina Macarie ştie să adune în jurul ei oameni de valoare, din varii domenii. Obţine documente de mare interes în lada de zestre a sufletului, le filtrează apoi cu ochiul intelectualului şi le redă posterităţii. Lucrarea se adresează atât specialiştilor, cât şi celor interesaţi de lumea satului de pretutindeni.

Primul studiu ne vorbeşte despre SATUL PLUTON(comuna Pipirig, judeţul Neamţ) şi aparţine lui VASILE ANTON, student, care descrie mirifica lume a lui Creangă. „Traiul la munte e neînchipuit de frumos şi de sănătos. Viaţa sufletească în zilele de sărbătoare şi de vreme bună, când, de la mic la mare eram îmbrăcaţi în haine bune, când în cete, pe familii şi pe prieteşuguri, plecam şi veneam de la biserică, de la serbări şcolare, de la nunţi susţinute la căminul cultural, (care astăzi este lăsat în paragină), de la iarmaocul din Pipirig sau Tg. Neamţ, încă nu o pot uita. Cum să uit ziua în care ne strângeam vreo câţiva copii să învăţăm să colindăm. Ne duceam la bătrânii satului să ne spună o colindă care nu o ştie nimeni, aşa încât, noi să câştigăm mai mulţi bani colindând ceva nemaiauzit. Apoi, când luam bătaie de la mama, că mă duceam la vecinul meu şi furam bostani ca să fac sperietoare sau mai furam nap de dat la porci pe care îl mâncam cu sare. Se pot risipi oare amintirile când umblam nebun după cal pe toate coclaurile, până reuşeam să mă rătăcesc? Ori când mergeam, vara, după zmeură pe Hălăuca şi înnoptam prin pădure? Nu! Şi nu se vor uita atât timp cât satul este viu. Şi va fi veşnic viu!”.

O lume de basm, aşa cum este şi TEZAURUL ETNOGRAFIC ILVEAN, etalat de prof. PAVEL BERENGEA, din Ilva Mare, care ne spune că satul pleacă, asistăm la o părăsire permanentă a acestuia, atât din punct de vedere uman, dar, mai ales prin renunţarea la tradiţii, obiceiuri, port, la o îngropare a acestora în negura nepăsării. De fapt, ţăranii se retrag încet, încet, unul câte unul, în pământul bătătorit de strămoşi, astăzi rămânând doar în cărţi care se retrag, la rândul lor, în biblioteci, unde vor fi acoperite de praful uitării, datorită, mai ales, ofensivei mijloacelor media moderne.

ARDAN, un alt sat, alte obiceiuri aduse de inst. MARIANA- FLOAREA BOR, de la CN ,, Andrei Mureşanu”, Bistriţa, cu fabuloşii „mocani”, păstrându-se rezonanţa de istorie specifică, fondată, în primul rând, pe păstorie.

După ce AUREL. I. BORGOVAN, scriitor, ne spune că îi este DOR DE SATUL NATAL, ne întâlnim cu UN ŢĂRAN AUTENTIC, prezentat de dr. MIRCEA- GELU BUTA, Director al Spitalului Judeţean Bistriţa- Năsăud, adică cu badea Gheorghe din Colibiţa, un om înţelept, plin de har, din neamul Prăşcanilor, o familie numeroasă, care în ultima jumătate de secol reuşise să populeze întreaga moşie a bunicilor de la Colibiţa. Nu putea lipsi din lumea satului AFORISMUL LA COŞBUC, prin CONSTANTIN CATALANO- muzeograf Muzeul “George Coşbuc” Hordou, un adevarat MOMENT AL ÎNTOARCERII LA ESENŢE, după cum spune prof. SORINA CAZAC, de la Gr. Şc. „Grigore Moisil”, Bistriţa. ELITELE ÎN ISTORIOGRAFIA ŞI SOCILOGIA ROMÂNĂ ŞI CEA UNIVERSALĂ sunt repere aduse de GHEORGHE COLCER, Pastor Baptist, menţionând Sociologia ca biologie a vieţii derivate, Ierarhia socială, Tradiţia, precum şi Repercusiunile factorului antropologic în viaţa grupului social. DRACII DE LA CĂIANU MIC este un obicei care face parte din arhaism, fiind bine prezentat de prof. TEODOR COTUŢIU, Gr. Şc. “Ion Căian Românul”, Căianu Mic. OBICEIURI DE NUNTĂ DIN JUDEŢUL BISTRIŢA- NĂSĂUD sunt aduse în prim plan de prof. ANCUŢA- LIVIA COZMA, de la Sângeorzu Nou, din punct de vedere religios, Sfânta Taină a Cununiei este lucrarea sacră prin care se săvârşeşte cu har înţelegerea dintre două persoane, prin care acestea încheie căsătoria. BANDA LUI BUJOR - CÂNTEC HAIDUCESC, prin modul în care este adusă în antologie de către prof. MARIANA CRISTEA, elevi CĂTĂLIN CHELARU, BIANCA PICIU, de la Colegiul Tehnic “Miron Costin”, Roman, jud.Neamt, constituie un material important în structura cărţii. Aceste cântece vorbesc despre un fenomen ce se plasează în sec. XVIII – XIX, faptele unor haiduci din acestă epocă, identificaţi istoric. Fiecare zonă folclorică are cântecele ei despre cei ce au haiducit prin locurile respective. MĂRŢIŞORUL-TRADIŢIE ŞI LEGENDĂ, simbol cu care ne-am obişnuit să îl admirăm în fiecare primăvară, este explicat de inst. CRĂCIUN MARIA, Grăd. Nr.10, Bistriţa. Această datină, cu un destin aparte în evoluţia sa, nu dispune încă de o cercetare fundamentată documentar, care să-i analizeze originea, vechimea, diacronia, semnificaţia şi aria de manifestare, deşi marile colecţii etnofolclorice constituite la sfârşitul secolului trecut (una dintre ele ar fi arhiva lui Ion Pop- Reteganul), oferă o bogată informaţie despre existenţa ei. IISUS BĂTUT ÎN CUIE DIN COSITOR ŞI ARGINT, este fragmentul de roman cu care se prezintă MELANIA CUC, scriitoare. “Era un ţăran drept în umeri, cu mjiloc îngust, mustaţă retezată din foarfece şi naţionala arzându-i ca singură în colţul gurii. Ce chimir mai avea, unul din piele adevărată, cusut cu fir din intestin de miel neînţărcat, dar… cam scorojit, ros de sudoarea cu care plătise taxele şcolilor înalte, unde-şi ţinuse feciorii, ajunşi mai apoi domni între domni”, acesta este bunicul Melaniei. STRUCTURA FAMILIALĂ ŞI GRADUL DE ÎNRUDIRE A POPULAŢIEI DIN COMUNA PARVA sunt elucidate de prof. MIRCEA DAROŞI, director Sc.Gen ,,Gavril Istrate” , Nepos. În 1984, populaţia Parvei număra aproape 3000 de locuitori care erau grupaţi în 594 de familii, din care 1488 sunt adulţi şi 1341 sunt copii între 0-17 ani. Aceste familii sunt originare, în majoritatea lor, din sat, adică ,,din moşi –strămoşi s-au pomenit în Parva. Vechimea lor, însă, nu este aceeaşi. Tradiţia orală ne spune că cele mai vechi familii ar fi Rus, Scurtu, Strugari, Căluş, Ordace, Sângeorzan, Bârte, Andrei, Dumitrean etc. Clasificarea amintită este confirmată şi de aspectul demografic al familiilor din Parva de astăzi. COORDONATE ETNOGRAFICE ALE VĂII ILVELOR sunt structurate de prof.IOAN - EUGEN DĂNILĂ, Şc. Gen. Nr.2. Ilva Mică. Nunta, botegiunea (botezul), obiceiurile de înmormântare, obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă, sâmbra oilor, sânzienele, şezătoarea, tercul, claca şi berea. Unele dintre acestea sunt practicate tot mai rar în ultimul timp, altele chiar au dispărut, astfel că o descriere a lor a fost posibilă numai din relatările unor oameni mai vârstnici. SÂNGEORZUL-ROMÂN, CENTRU DE RENAŞTERE A ORTODOXIEI ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA, este prezentat de ALEXANDRU DĂRĂBAN, din Jucu, jud. Cluj, masterand în Ortodoxie. Instalarea habsburgilor în Transilvania, la sfârşitul sec. al XVII-lea, a produs schimbări profunde în viaţa politică, dar şi bisericească, a acestei provincii. Unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei a avut o vie frământare în rândul maselor populare româneşti. „Credincioşii au continuat să rămână în inumana condiţie de iobagi, fiind nevoiţi să robotească chiar la proprii lor păstori sufleteşti. Ca urmare a acestui fapt, s-a ajuns, ca la Unirea cea mare, de la 1 Decembrie 1918, pe Valea Someşului Mare (de la Nepos până la Şanţ), cât şi pe toată Valea Ilvelor să nu mai existe nicio parohie ortodoxă (desigur, nici preoţi)”.

SCRISOARE CĂTRE LIVIU este fragmentul din romanul ,,Femeia şi bărbatul”, autor SUZANA DEAC, scriitoare. SATELE BĂNĂŢENE DIN JURUL ORAŞULUI TIMIŞOARA sunt creionate de prof. DOINA DRĂGAN, preşedinte al Ligii Scriitorilor din România, Filiala BANAT. În satele bănăţene, cele mai alese gospodării au două case, aşezate faţă în faţă. Prin poarta mare, seara intră căruţa de la holdă, plină cu roade. ALFABETUL DE DINCOLO DE CĂRŢI aparţine scriitoarei VICTORIA FĂTU-NALAŢIU, textul fiind însoţit şi de câteva reproduceri după tablourile pictoriţei. ÎNRUDIREA RITUALĂ ÎN SATUL ROMÂNESC TRADIŢIONAL, sistem al colectivităţii, este bine structurat de Dr. VASILE V. FILIP, prof. CN ,, Liviu Rebreanu”, Bistriţa. Într-o astfel de cultură, pe care am putea-o numi a relaţiilor, individul există în măsura în care e cuprins într-un sistem cât mai complex de legături. LEMNUL este DAR AL LUI DUMNEZEU ŞI PRIETEN AL OMULUI, spune părintele TIMOFTEI GĂUREAN de la Agrieş. Lemnul a devenit o comoară pentru munţi, lume şi om, răspândind mireasmă ca oarecând în rai. În ramurile copacilor, dimineaţa, păsărelele îşi dau concertul lor pe care aş îndrăzni să-l numesc rugăciune către cer şi Dumnezeu, în semn de recunoştinţă. Nu de puţine ori bradul şi-a oferit cetina-i verde fugarilor spre aşternut, iar dimineaţa când se trezeau luau o frunză din creanga fagului şi îşi cântau amarul, dorul şi doinele. SATUL RUSESC PRIN PRISMA SĂRBĂTORILOR este unul din materialele care fac cinste antologiei, scris de prof. INA HOFNĂR. La începutul secolului al XX-lea în sărbătorile (praznic) specific ruseşti se puteau distinge trei elemente: ritul popular calendaristic, rămas din timpurile Rusiei păgâne şi invocat în mod magic pentru a proteja roadele şi a aduce belşug, simbolistica creştină şi "manierele de societate" (good maners sau bon ton) impuse odată cu reformele lui Petru I. Primele sărbători care au apărut au fost cele legate de agricultură şi de calendarul agrar: începeau în decembrie, atunci când soarele se uita înspre vară, urmând să trezească pământul-mamă la viaţă, şi se terminau toamna, odată cu strânsul roadelor, încheind astfel un ciclu calendaristic. Spre deosebire de sărbătorile care s-au impus mai târziu, acestea aveau în mod obligatoriu un caracter magic. VALEA SĂLĂUŢEI este un reper în păstrarea tradiţiilor, afirmă prof. DOMNICA HOMEI de la Grup Şcolar Telciu. IOANA IACOB- MUDURE, doctorand al Universităţii ,, Babeş Bolyai”, Cluj- Napoca, vorbeşte despre ipostazele satului Salva în comunitatea meşteşugãreascã, detaşându-se net ideea de societate contemporanã consumatoare de culturã. Prezenţa (deşi în majoritatea cazurilor slab perceptibilã) a meşteşugurilor în satul contemporan sugereazã cã tradiţia simbolisticã a comunitãţilor ţãrãneşti nu este în totalitate afectatã de progresul socio-cultural, fiind însã semnificativ influenţatã. ORGANIZAREA GOSPODĂRIEI MOŞNENEŞTI DIN OLTENIA - sec. al XIX-lea –ne-o aduce în volum prof. dr. DANIELA ILIE, Şc „George Poboran”, Slatina, Jud. Olt. Până ce în lumea satelor nu s-a realizat diferenţierea socială şi nu s-au format „moşnenii mari” sau „moşnenii mici”, gospodăriile prezentau aceleaşi caracteristici. În unele regiuni moşneneşti, cum ar fi Gorjul, locul unde era situat proprietarul gospodăriei în lumea satului se vedea de la intrarea în spaţiul privat prin dimensiunile şi ornamentica porţilor. Avem şi un eseu în limba franceză À LA RECONTRE DU VILLAGE ROUMAIN, ESPACE AUX CARREFOURS DES CULTURES al prof. CRISTINA IURISNIŢI, de la Colegiul ,,Andrei Muresanu”. Făcând un RECURS LA MEMORIE ÎN DOUĂ IPOSTAZE, CLEOPATRA LORINŢIU-scriitoare, diplomat, vorbeşte despre volumul “Există un limpede loc”, apărut la Editura Sport Turism, la Bucureşti. LOCUINŢELE TĂRĂNEŞTI INTERBELICE ÎN COMUNA REBRIŞOARA este un material însoţit de o sumedenie de imagini, aparţinând prof. NICOLAE LUP, înv. SMARANDA LUP-Şc. Gen. ,,Iacob şi Ioachim Mureşanu”, Rebrişoara. Modul cum erau concepute locuinţele reflectă în egală măsură chibzuinţă, dăruire, pricepere, spirit practic, bun gust al ţăranilor rebrişoreni dar şi spirit de funcţionalitate. Stratificaţia socială din mediul rural în ţărăni săraci, mijlocaşi şi înstăriţi, a fost generată de relaţiile de producţie capitaliste şi de sublotizare, prin reformă. Ţăranii care nu mai puteau să-şi asigure existenţa de pe loturile primite, emigrau chiar în SUA. Trecerea de la tipul I la tipul II de case, a reprezentat un progres care s-a generalizat în perioada postbelică. MORĂRITUL ÎN COMUNA REBRIŞOARA-MORILE LUI AMERICANU’ este un alt subiect abordat de cei doi rebrişoreni. Morile lui Cârcu Ştefan (Americanu’) au fost construite în satul de centru, deşi acesta făcea parte dintr-o familie de ţărani ce locuia pe Străginoasa (Sat Gersa I - Poiană). Banii de investiţie au fost procuraţi din munca în America. Din mărturiile nepotului, actualul deţinător al morilor, aflăm că plecarea în America a avut loc aproximativ în anii 1900-1901, împreună cu doi fraţi mai mici, David şi Nicolae, care s-au întors la scurt timp acasă. DESCRIEREA ETNOGRAFICĂ A UNUI OBICEI ÎNCĂ VIU- DESCÂNTECUL CU CIUBĂRUL, de care am auzit în satele noastre este structurat de prof. DOINA MACARIE. Descântecul ocupă un loc de referinţă din punct de vedere cultural, pentru că reprezintă o zonă primară a spiritualităţii româneşti, o modalitate apotropaică sau un mijloc prin care omului din societatea tradiţională îi era îngăduită comunicarea cu forţele superioare lui. ASPECTE ETNOGRAFICE ALE SATULUI ILVEAN ÎN CONTEMPORANEITATE sunt aduse de prof. ILIE MARE şi înv. REGHINA MARE. Adevăratul aristocrat - nobil rămâne ţăranul român, anonimul ţăran, spunea Constantin Noica, subliniind astfel modestia, omenia şi măsura în toate creaţiile şi conduita acestuia. Pentru generaţiile apuse, munca avea seriozitate şi sfinţenie. O dovedesc valorile spirituale şi materiale care ne-au rămas moştenire în muzeele noastre şi fonoteca de aur a României. NOI DOCTRINE POLITICE CONTEMPORANE: Globalizarea, Neoliberalismul, Politica globală-provocări la adresa păstrării tradiţiilor naţionale, aduse de COSTEL MATEI, masterand al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti. CEATA DE FECIORI ÎN SATUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC este văzută de prof. ANEMONA- IRINA MATEI, Grup Şcolar Lechinţa. Încadrarea obiceiului numit ceata de feciori în tema ritualurilor şi a ceremoniilor comunităţilor, este foarte relevantă, deoarece, în cadrul acestuia, am putut regăsi elementele specifice temei. În primul rând, există în obiceiul cetelor de feciori un ritual de iniţiere, dar şi unul regăsit în cadrul altor ceremonii, realizat datorită prezenţei incontestabile a colacilor şi a vinului (la nunţi şi înmormântare), precum şi un ceremonial de trecere de la o vârstă la alta şi unul al urării. TONCIU- SATUL ÎMPLETITORILOR, spune NINA MAY, scriitoare, diplomat, merită un pic de atenţie, pentru că acolo se mai găseşte o adevarată artă veche, care se duce probabil pe cale de extincţie: împletitura coşurilor din papură. Sună cam de modă veche, ne imaginăm nişte babe cu baticuri negre pe cap, care stau pe băncuţă, lângă strada neasfaltată, lucrând şi bârfind. Inst . VIOLETA MIHĂIEŞ, de la SAM Plosuţeni, prezintă comuna Ploscuţeni, aşezare veche românească din Colinele Tutovei, este formată din două sate: Ploscuţeni şi Argea Se află în partea de în partea de N–E a judeţului Vrancea, pe drumul judeţean 252 care leagă judeţele Galaţi, Vrancea şi Bacău. Scriitorul ALEXANDRU- CRISTIAN MILOŞ ne spune cum este să vezi coborând pe pământ, în zgomot, fum şi limbi de foc, „carele zeilor”, racheta lui Dumnezeu, din care ies „Fiii lui Dumnezeu”, adică extratereştri veniţi vizitatori din Cosmos şi, privindu-i cum păşesc sărind, în „salturi de cangur”, ca şi astronauţii americani în 1969, pe Lună, din cauza gravitaţiei mici şi a lipsei de greutate, a stării de imponderabilitate, a călătorilor şi misionarilor galactici! ŢĂRANUL ŞI LUMEA LUI sunt prezente şi în prozele lui GHEORGHE MIZGAN, ION MOISE, precum ţi în poezia lui GAVRIL MOLDOVAN. Prof. VIOREL MOLDOVAN, de la Grup Şcolar ,,Ioan Căian Românul” Căianu Mic, spune că dacă ar fi să fac parte din colectivul care ar scrie istoria României, la capitolul influenţa Renaşterii în Ţările Române, locul central l-ar ocupa umanistul Ioan Căian, înaintea cronicarilor, iar in istoria universală l-aş încadra ca unul din cei mai de seamă renascentişti târzii şi precursor al iluminismului. ŞEZĂTOAREA ŢĂRĂNEASCĂ, OBICEI POPULAR DE PE VALEA ŞIEULUI-prof. LENUŢA MOROŞAN, elevi, IONELA MAXIMIAN şi OANA NEŢAN, de la C. N. ,, Andrei Mureşanu”, Bistriţa, CONFESIUNI DESPRE BĂBUŞA-satul natal al scriitoarei JENIŢA NAIDIN, un sat de răzeşi format în a doua jumatate a secolului al XV-lea, prin faptul că Ştefan Cel Mare a făcut împroprietărire, prin dăruire, unor oşteni ai săi iubitori de ţară şi de neam, sunt alte eseuri ce merită atenţia noastră. La fel ca: PE MELEAGURI LECHINŢENE-prof. VIORICA NEAMŢU, prof. CAMELIA FLORIAN,prof. IULIUS MĂIEREAN, inst. ELENA MĂIEREAN, Grup Şc. Lechinţa, poeziile Mariei Olteanu, ASPECTE ARHITECTURALE ŞI EXISTENŢIALE ÎN SATUL VIŢA-prof. PĂVĂLUC- GAL ENIKO, elevi IZABELLA - CSILLA DORLOTI,

CSABA FODOR, C. N ,, Andrei Mureşanu”, prozele lui AUREL PODARU, FILE DIN ISTORIA BISERICII NEPOS-prof. DUMITRU POPIŢAN, adună gânduri din suflet. OVIDIU POJAR,scriitor, nu poate uita mirosul ierbii cosite, uliţă pe care se aşează praful unei înserări de vară, gustul ierbii strivită între dinţi, primăvara, stelele, prăvălite peste lume, când stai răsturnat într-un car cu fân şi eternitatea te absoarbe prin toţi porii. Prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU mărturiseşte că de mai mult a vrut a scrie despre viaţa (de) la ţară, dar mereu s-a poticnit, ca romancier, din cauza lui Duiliu Zamfirescu şi ciclului său romanesc (al Comăneştenilor), mai ales a cărţii întâi dintre cele cinci, intitulată chiar „Viaţa la ţară”, iar ca sociolog, din pricina insuficientului curaj şi a precarelor cunoştinţe metodice pentru abordarea unei teme de asemenea complexitate şi dinamism. Însă, în antologie aduce un material extraordianr de documentat, din care am reţinut sintagma satul de sub noi, adică lumea celor trecuţi la veşnicie. SÂNMIHAIU DE CÂMPIE este prezentat de prof. DANA RUS, Şc. Gen. Cetate, Petriş, iar OFERTA TURISTICĂ ETNOGRAFICĂ A JUDEŢULUI BISTRIŢA- NĂSĂUD este adusă de prof. CRISTINA RUSU, Colegiul Tehnic ,,Infoel” Bistriţa şi prof. ALIS SENI, Gr. Şc. Economic, Administrativ şi de Servicii, Năsăud. VALENŢELE EDUCATIVE ALE ŞEZĂTORILOR DE IARNĂ DE PE VALEA ILVELOR-prof. GABRIEL RUSU, prof. CRINA LUP, CSEI,Beclean, JOCUL ÎNCHIPUIRILOR ÎN IMAGINARUL MAGIC : diversitatea întruchipărilor, salvate azi de metaforele poeticului-GHERASIM RUSU- TOGAN, scriitor, continuă seria materialelor despre lumea satului. Prof. IOAN SENI, preşedinte ASTRA Năsăud, ne spune că fenomenul demografic cunoaşte aspecte specifice de la o etapă istorică la alta. Astfel, extinderea populaţiei pe Valea Gersei, trecerea populaţiei de la o viaţă pastorală în pendulare, adică, de-acasă în Măgură, de-acasă la Izvor, sau în Valea Tăului sau în Luşca etc., s-a făcut treptat, în timp şi motivat, datorită unor năvăliri duşmane, calamităţi naturale, epidemii etc. Prof. ANDREA PINTILIESCU, prof. FLORINA SERMEŞAN, C N „Andrei Mureşanu” Bistriţa, spun că conceptul de cultură deţine locul central în antropologia culturală, care-l consideră pe om drept creator de cultură, fiinţă care se naşte şi supravieţuieşte în cultură. Cultura a cunoscut multe încercări de definire, a căror varietate o semnalează în 1950 A. L. Kroeber şi C. Kluckhohn. GOSPODĂRIA TRADIŢIONALĂ ÎN COMUNA SALVA-prof. GABRIELA SERMEŞAN, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, MUGURAŞII SIEUTENI – MOŞTENITORI AI TRADIŢIILOR ŞI OBICEIURILOR LOCALE-ed. LIVIA SOCACIU, Grădiniţa ŞIEUŢ, OCUPAŢII TRADIŢIONALE PE VALEA MELEŞULUI-prof. MARINEL STANCA, director la Şcoala Generală „Iuliu Prodan” Chiochiş, prof. EDIT TEREZIA STANCA

Şcoala Generală Beudiu, OBICEIURI SI TRADITII LA BUDACU DE SUS, înv IONEL STEJEREAN, SAM, Budacu de Sus, DANSUL ” CĂLUŞARII” DE LA BUDACU DE SUS-înv.VOICHIŢA STEJEREAN, SAM, Budacu de Sus, MODALITĂŢI DE VALORIFICARE A ETHOSULUI POPULAR ÎN ACTIVITATEA DIN GRADINIŢĂ – DANSUL POPULAR-ed. MARIUTA SANDOR, inst.MARGARETA SAVA, Grăd. ,,Dumbrava minunată”, Bistriţa, TRECUTUL LOCALITAŢII SÂNGEORZU-NOU-prof. SORINA ADRIANA ŞTEFAN, Şcoala Generală Vermeş, Sângeorzu- Nou, SATUL COPILĂRIEI MELE-ALINA-CRISTINA ŞTIR, BUCATE ROMÂNEŞTI DE PE VALEA ŢIBLEŞULUI-prof. EDITH TĂMAŞ, Şc. Gen. „Avram Iancu”, Bistriţa, nuvela BARCA CU FLORI-MARILENA TOXIN, scriitoare, CAPITALISMUL ŞI CULTURA ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ-AL.FLORIN ŢENE, preşedinte al Ligii Scriitorilor din România, ŞEZĂTOAREA PE VALEA ILVEI-prof. IERONIM URECHE, SAM, Ilva Mare, SATUL- O PUNTE PESTE SECOLE-prof VERONICA URS, Sc. Gen. Gersa, jud. Bistriţa- Năsăud, “CRISTEŞTII CICEULUI – ISTORIE ŞI ACTUALITATE”- prof. ANA şi IACOB TĂTAR; prof. CORNEL URIAN, director, Şc. Gen. Cristeştii-Ciceului şi materialul despre viaţa religioasă din Beclean scris de preotul Claudiu Zimveliu, sunt eseurile care întregesc farmecul antologiei. O carte care merită să fie în fiecare bibliotecă şcolară, pentru ca elevii să cunoască identitatea lor, comorile străbunilor.

Imagini de la lansarea volumului "Ipostaze existentiale in lumea satului traditional"

2010-11-14T12:23:00.000-08:00

Sub sigla Ligii Scriitorilor: Satul tradiţional, oglindit într-un simpozion naţional la Bistriţa

2010-11-14T09:28:00.000-08:00

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Liga Scriitorilor din România şi Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” au găzduit în Aula Magna a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Extensia Bistriţa, Simpozionul Naţional „Repere ale spiritualităţii rurale”. Coordonatorul manifestării a fost prof. Doina Macarie, de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, care, în cuvântul de deschidere, a vorbit despre importanţa păstrării identităţii naţionale prin proiecte menite să disemineze în rândul elevilor şi a cadrelor didactice tradiţiile româneşti. Liga Scriitorilor din România a fost reprezentată de scriitorii Doina Drăgan de la filiala Banat şi Menuţ Maximinian, de la filiala Bistriţa. Binecuvântarea lucrărilor a fost făcută de către preoţii Doru Zimveliu Vicenţiu din Beclean şi Timoftei Găurean din Agrieş care, profund emoţionaţi, au vorbit despre legătura străbună dintre credinţă şi tradiţie, care merg pe acelaşi drum, ca doi stâlpi de nădejde ai societăţii româneşti. Directorul adjunct, Eniko Păvăluc Gal şi profesoara Claudia Groza, şef catedră Limba română de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, au rostit câteva cuvinte despre însemnătatea proiectului pentru şcoala organizatoare. A urmat lansarea volumului „Ipostaze existenţiale în lumea satului tradiţional”, care inserează gândurile unor intelectuali (profesori, scriitori, doctori), printre care Al.Florin Ţene, Menuţ Maximinian, Doina Drăgan, Claudia Groza, Doina Macarie, şi mulţi alţii, despre comunităţile rurale, atât din Ardeal, cât şi din Moldova, Banat, Olt şi chiar Rusia.

Antologia, coordonată şi gândită de prof. Doina Macarie, apărută în condiţii grafice de excepţie la Editura Karuna, conturează oglinda riturilor şi miturilor întâlnite în satul nostru, fiind de acum un reper pentru a cunoaşte sufletul ţăranului. Lucrarea confirmă, încă o dată că, Doina Macarie ştie să adune în jurul ei oameni de valoare şi, mai ales, ştie să obţină documente de mare interes din lada de zestre pe care le filtrează apoi cu ochiul intelectualului şi le redă posterităţii. Sesiunea de comunicări ştiinţifice a fost deschisă de prof. Doina Drăgan – preşedintele Ligii Scriitorilor din România, filiala Timişoara Banat, redactor şef al revistei Heliopolis, care a prezentat incursiuni în lumea satului bănăţean, declarându-şi, în acelaşi timp, bucuria de a fi pentru prima dată prezentă la Bistriţa, oraşul de pe Bega – Timişoara având legături strânse cu comunitatea noastră de acolo. Doctor în etnologie, Vasile V. Filip, prof. Ioan Seni – preşedinte Astra Năsăud, lect. drd. Mariana Irimia – director artistic Editura Karuna, lect. drd. Tiberiu Irimia – director Editura Karuna, au conturat profilul ţăranului autentic, subliniind în acelaşi timp importanţa apariţiei unei asemenea antologii. Pentru activitatea în domeniul etnologiei, jurist Doina Orza, preşedinte PROADO, a oferit profesoarei Doina Macarie o Diplomă de Excelenţă.

Un punct aparte l-a constituit monologul studentului Vasile Anton, venit din lumea lui Creangă, de la Piatra Neamţ. După cuvântul în care a subliniat importanţa cărţii în păstrarea peste timp a comorilor străbune, scriitorul Menuţ Maximinian a oferit, în numele bistriţenilor, un buchet de flori scriitoarei Doina Drăgan, însoţit de urarea de bun venit pe meleagurile lui Liviu Rebreanu şi George Coşbuc, evindeţiind în acelaşi timp faptul că este născut la Timişoara. Doinele pline de autenticitate ale Corneliei Ardelean Archiudean, aduse din Câmpia Transilvană, precum şi horele din Grumaz, prezentate în cel mai autentic mod de către Teodora şi Lenuţa Purja, de pe Valea Ţibleşului, au întregit frumuseţea şi calitatea unui simpozion cum rar îţi este dat să vezi pe meleagurile noastre. Familia Ioan şi Doina Macarie au demonstrat că, la Bistriţa, se poate organiza un act cultural de calitate, cu forţe proprii, fără implicarea financiară a instituţiilor dacă pui suflet şi ai rădăcini în lumea satului românesc.

Prof. Dorin Irimieş

Casa părintească nu se uită

2010-10-04T12:52:00.000-07:00

Familia Cojocaru din satul Pluton comuna Pipirg este una dintre familiile cu cea mai veche traditie în ceea ce priveste aniversările dedicate împlinirii anilor. Varvara Stefănescu, fiică a lui mos Gavril, a povestit că în fiecare an, ea si fratii se adună la casa părintească pentru a-i sărbători pe cei care le-au dat viată. Si cum bătrînul are... 101 ani, iar sotia 90, e lesne de înteles că au avut multe ocazii de a se vedea ca pe vremea copilăriei, cînd se adunau toti la aceeasi masă. „Sîntem trei fete si trei băieti si în fiecare an ne adunăm de ziua mamei si a tatălui. Mergem la ei si de Paste, de Crăciun, de Mihai si Gavril, de Constantin si Elena... Am frati la Iasi, în Harghita, Pitesti, eu stau la Poiana Teiului si sora cea mai mare si fratele cel mai mic au rămas acasă, în curte cu părintii. Bineînteles că îl vom aniversa pe tăticu’ si anul acesta. Ziua lui a căzut într-o vineri, dar noi îl vom sărbători duminică, pentru a putea ajunge toti fratii mei, nepotii si strănepotii. Nu vor lipsi cadourile, mîncarea «ca la mama acasă» - bors, sarmale, salate, un grătar si, bineînteles, tortul pentru sărbătorit“, a declarat Varvara Stefănescu, fiică a lui mos Gavril. Vîrstele celor sase copii ai sotilor Cojocaru din Pluton - Pipirig sînt cuprinse între 50 si 70 de ani.
Bătrînul la viata lui a fost muncitor forestier, dar mare plăcere a fost să crească animale. Si acum, cînd puterile nu îl mai tin decît să se miste strict în interesul propriu, bătrînul mai regretă „că n-are o oită, o văcută“. Are însă 12 nepoti si nouă strănepoti care îi umplu curtea. Pe unii i-a crescut de mici. Pe altii îi vede destul de rar pentru că au luat calea străinătătii - Franta, Italia, Spania - în căutarea unui trai mai bun. Aceste plecări îl fac pe bătrîn să plîngă la propriu, stiind cît sacrificiu a făcut el, veteran de război fiind, ca să îsi apere tara care acum nu mai are grijă de fiii ei. În ciuda nemultumirilor pe care le identifică oamenii zilelor noastre, mos Grigore sustine că mai bine de trăit acum, decît în vremurile cînd avea el copii mici. „Uite, acu’ vine masina cu de toate la poartă. Eu plecam duminică seara pe firul apei, pe Pluton, si mă duceam la Tîrgu Neamt să cumpăr ce ne trebuia de mîncare. Veneam luni cu desaga plină. Acu’ ai tot ce vrei, lîngă tine, nu mai cari cu spatele de la atîta distantă“, zice bătrînul, punînd în balantă avantajele vremurilor.
Anii au făcut ca Gavril Cojocaru să aibă mari probleme cu vederea. Un ochi nu îl mai ajută deloc, iar celălalt îi foloseste cît să vadă de foarte aproape. Pînă în această vară a beneficiat de pensie pentru această afectiune, încasînd lunar putin peste 500 de lei. La reevaluarea dosarului, comisia de expertiză a considerat că omului i s-a îmbunătătit vederea si i-a schimbat gradul de încadrare, reducîndu-i pensia la jumătate. Decizia i-a supărat mai mult pe copii, care stiu exact cum stau lucrurile, că mos Gavril primeste tot ce i se întîmplă cu fruntea sus. Se bucură că i-au crescut nepotii si că nu mai vine vremea să îi astepte cu un bănut în buzunar. Iar pe copii i-a purtat în scoală cît au permis vremurile de atunci - cinci au făcut liceul si unul o scoală profesională. Gavril Cojocaru a fost om pasnic la vremea lui. Copiii vorbesc cu drag despre armonia din casa părintească. „Niciodată nu i-am văzut pe părintii mei certîndu-se. Si povestesc asta peste tot, pentru că văd cîtă răutate e acum înre oameni. Ne-a crescut frumos si frumos s-au îngrijit si de nepoti. De multe ori ne-a povestit cît de greu a trăit pe front, cum mînca rădăcini de copac si cum lua păduchii cu pumnul de pe el. Si cu toate aceste greutăti pe care le-a avut în viată, a fost foarte calm... Pe noi, copiii, nu ne-a bătut nici măcar o dată. Mama ne mai zgîltîia, că eram multisori si mai făceam pozne, dar tata nu ne-a dat o palmă. Cînd vin nepotii din străinătate sau de pe la casele lor la părinti, dau repede fuga la «mămuca» si «tătuca», să-i vadă. Îsi aminesc cum, atunci cînd plecau la scoală, tatăl meu îi zicea mamei: «Fimeie, vezi acolo, în cartea aceia... Dă-i copchilului un ban», că tineau banii de hîrtie între paginile unei cărti“, a mai povestit Varvara Stefănescu. Mătusa Ileana, sotia lui Mos Gavril, a fost sărbătorită în primăvară, cînd a împlinit 90 de ani. Bunicul lui Gavril Cojocaru a trăit 103 ani, iar familia adunată în jurul mesei sărbătoritului de la Pluton i-a urat părintilor să-i tină Dumnezeu si să-l depăsească cu mult pe străbunic.

Doi veritabili tarani....

2010-06-02T05:52:00.000-07:00

Impreuna cu Ionela Dobos, colega mea, am participat la concursul "Cultura si civilizatie in Romania" unde am obtinut locul II. :D

2010-06-02T05:32:00.000-07:00

„Departe colo-n sus

În munţi, înspre apus

Există un loc iubit...

Demult l-am părăsit

Şi hojma mi-amintesc

De cuibul părintesc,

De cel mai scump odor

Din poala munţilor.”