Schiarazula Marazula

Adio!

2011-03-30T13:16:00.001-07:00

Ne’am intalnit pe’un acoperis. Era intuneric si era frig. Cautam o evadare din zgomoteca cotidianului acolo, in bataia unui vant sinistru. Prea multe ganduri si prea putin spatiu in ultimul timp. Pana si tutunul a ajuns sa fie de prisos. Dar imi dau seama ca nici macar acolo nu’mi pot implini singuratatea. Mai e cineva. Simt o suflare straina. Imi plimb ochii imprejur si vad in stanga mea… o faptura. De la distanta asta nu’mi pot da seama de e baiat sau fata. Dar banuiesc. Apare subit o suspiciune. Sunt in siguranta sau nu? Curioasa precis sunt. Dar oare ar fi sigur? Poate ca… Si ma si indrept fara sa vreau si fara sa stiu catre partenerul meu in singuratate. Ma apropii usor, studiez, analizez si trag concluzii. Zambesc larg si, pe cum ma apropii, incerc sa’i definesc trasaturile fetei. Am banuit bine. Ma mai apropii putin si cu o voce calda cersesc putina atentie. Un par putin balai, lung, ce acopera o fata rotunda, niste ochi perfecti si’un zambet dulce imi acorda subit atentie. Cunosc privelistea asta. Si mai mult chiar, o iubesc. Dar… Mi’e atat de straina. Atat de noua, de necunoscuta si de ciudata. E ca si cum as avea un deja-vu… cu un necunoscut? Simt ca nu se leaga dar nu caut sa gasesc vreo explicatie. E prea intens momentu’ ca sa merite vreo logica. Ma incumet si ma asez langa el chiar in momentu’ in care realizez ca ne desparte’o lume intreaga, desi mi’ar fi iesit direct din suflet. Nici macar nu vorbeam aceeasi limba. Dar sa mai si cunosc ceva din necunoscutul prezentei sale … Totusi. Iubesc acest necunoscut ca si cum l’as iubi pe el de’o viata. De ce? Cine e el de fapt? Si de ce stam acum, pe’un acoperis, invaluiti in fumul de tigara, contempland… nimic, intr’o tacere surda? Ce’ar trebui sa fac? Sa plec? Sa stau? Si ce’s cu intrebarile astea puerile in capul meu? Ma pierd? Eu? Nu! Trag ultimu’ fum de tigara, multumesc pentru companie si, cu un gol in stomac, dau sa plec. Dar simt ca n’o sa ajung prea departe. Si asa se si intampla, cand in urma mea, el ma striga. Ma intorc subit si simt cum buzele lui le cauta pe’ale mele si ritmul meu devine unul si’acelasi cu al lui. Timpul ingheata si pana si vantul se opreste. Momentul prinde o alura suprema si pare ca nu se mai termina. Si nu se mai termina. SI nu se mai termina… Pana ajung sa cred ca e un vis si ma intorc sa plec. Ar vrea sa’mi stie numele, dar prefer sa mi’l ascund intr’o doza de mister, la fel ca toata persoana lui. Plec, lasandu’mi parfumul in negura si sarutarea’n vant… Adio!

LOVE

2011-03-15T09:03:00.000-07:00

Needs no description.

And I wanna play hide and seek, give you my clothes, tell you I love your shoes, sit on the steps when you take a bath, and massage your neck, and kiss your face, and hold your hand and go for a walk. Not mind when you eat my food, and meet you at Rudy's and talk about the day. Talk about your day and laugh at your paranoia. Give you tapes you don't listen to, watch great films... watch terrible films. And tell you about the TV program I saw the night before, and not laugh at your jokes. Want you in the morning, but let you sleep for awhile. Tell you how much I love your eyes, your lips, your neck. Sit on the steps smoking 'til your neighbors come home. Sit on the steps smoking 'til you come home. And worry when you're late, and be amazed when you're early. I'd give you sunflowers and go to your party and dance. Be sorry when I'm wrong and happy when you forgive me. Look at your photo's and wish I'd known you forever. Hear your voice in my ear, feel your skin on my skin. And get scared when you're angry. I tell you you're gorgeous. And hug you when you're anxious and hold you when you're hurt and want you when I smell you and offend you when I touch you and whimper when I'm next to you, and whimper when I'm not. Smother you in the night and get cold when you take the blanket and hot when you don't. Melt when you smile, dissolve when you laugh. But not understand how you think I'm rejecting you when I'm not rejecting you and wonder how you could think I'd ever reject you. And wonder who you are. But I accept you anyway. And tell you about the tree angel and enchanted forest boy who flew across the ocean because he loved you. I'd buy you presents you don't want and take them away again and ask you to marry me and you say no again but keep on asking because though you think I don't mean it but I always have from the first time I asked you. I wander the city thinking, but I'm empty without you, but I want what you want and think I'm losing myself.
But I'll tell you the worst me and try and give you the best of me because you don't deserve any less. Answer your questions when I'd rather not. And tell you the truth when I really don't want to. And try to be honest because I knew you prefer it. And think it's all over but hang on for just ten more minutes before you throw me out of your life, forget who I am. And let me try and get closer you.

... And somehow communicate some of the over-whelming, undying, overpowering, unconditional, all-encompassing, heart-enriching, mind-expanding, ongoing, never-ending LOVE I have for you.
Thank you, my dear Ioana.
(not written by me)

V.V.

2011-02-21T12:37:00.000-08:00

Sta pe scaunu' acela jegos de cateva ore bune si deja murdaria si oboseala incep sa o irite. Nu gaseste nimic confortabil in pozitia ei. Macar de si'ar putea scalda ochii'n peisajul de'afara, da' e inca noapte. Asteapta cu o nerabdare covarsitoare libertatea spre care tot acest cliseu tipic romanesc o poarta. La fel ca si ceilalti, de altfel. Au trecut si glumele si crucea, povestile deja se stiu, barfele au expirat, s'au terminat si tigarile sudate pe'ascuns in WC, bautura se pastreaza pentru prima seara si pana si ultima picatura de energie s'a scurs. Ce'i prea mult e prea mult. Inchide ochii si'ncearca sa'si imagineze ceva. Orice. Dar efortul e prea mare. Atipeste cateva secunde, dar nu apuca sa doarma, caci pe hol urla cineva. Nimic special. Certuri efemere. Telenovele made in Romania. Ar mai citi din carte, dar parca n'o lasa ochii. N'are ce face, decat sa se lase in voia somnului. Din nou. Si sa lase timpul sa treaca. Asa, vreo doua ore bune. Caci trebuie sa se mai si opreasca. Verifica bagajele, banii, actele, tot si se indreapta spre usa, unde bineinteles, toata lumea se inghesuie.
Ajunge intr'un final jos si trage aer adanc in piept. Ii lipsea marea. Ii lipsea Vama. E inca intuneric si'n vreo ora, daca se grabeste, apuca si rasaritul. Vrea rasaritul acela. Dar nu stie de ce. Se cazeaza rapid, face'un dus scurt, da pe gat o cafea tare si'a plecat spre plaja. Singura. Cu gandul era demult acolo. Paseste pe urmele lasate vara trecuta cu un sentiment familiar. Toate erau exact cum le lasase cu un vis in urma. Strazile colorate, birturile ciudate, umbrelutele de paie, amintirile ce'mbraca plaja, noptile albe si bronzul impecabil. Paseste cu talpile goale pe nisipul ce abia asteapta sa'i mangaie degetele. Senzatia aceea placuta ce'o ridica mereu deasupra realitatii. Dar de data asta mai e ceva. Vantul aduce cu el un deja-vu, un sentiment placut, un parfum cu care odinioara ea'si rasfata simturile. Atat de demult incat acea senzatie devine aproape bizara. Urmareste acel sentiment pana in partea cealalta a plajei, unde subit se opreste. Nu poate fi real. Probabil ca e inca pe tren si viseaza. Se ciupeste de mana stanga si asteapta sa'si deschida ochii. Dar nu se intampla. E inca pe plaja. Inca uimita. O fi incepand sa delireze de la prea multa oboseala. Nu. Momentul era prea intens ca sa fie doar o nascocire a creierului...
Mai sta putin si realizeaza ca el chiar sta acolo. Vantul chiar se joaca cu paru'i balai si marea chiar ii dezmiarda sufletul. Ar vrea sa fie ea marea si vantul in acest moment. Pana si din spate il recunoaste. Si cand se gandeste ca a trecut atata timp. Prea mult timp. Si'l imagina schimbat, il inchipuia o cu totul alta persoana. Dar ramasese acelasi. Acelasi Fat-Frumos din lacrima. Se intreaba daca o simte, daca stie ca e chiar in spatele lui, daca stie ca distanta acea interminabila se rezuma acum la numai un metru si'un sentiment. Paseste cu grija, parca cu frica, langa el si se pune jos. Sta cateva momente si apoi se uita in ochii lui. Atat doar. Ochii lui. Cuprinde toate gandurile si toata dragostea intr'o privire de'a lui. Stia. O simtea. Deodata, amandoi incep sa tremure de emotie. Si'ar sari unu in brate la celalalt. S'ar saruta pana la apus. Dar n'o fac. Caci momentul acesta trebuie savurat. Fara niciun cuvant. Fara niciun gest. Doar o muta apropiere. O contopire a inimilor intr'un singur suflet. O iubire ce nu trebuie sa ajunga pe intelesul celorlalti. Un sentiment mai presus de tot ce'i omenesc...

...Acum stia de ce vroia acel rasarit.

Define freedom

2011-02-03T12:08:00.000-08:00

Ai putea?

Eu am incercat. Si a iesit cam asa: O combinatie ciudata intre adrenalina, teribilism, fericire si imaginatie. O idee tampita si’n acelasi timp geniala. Aparenta. Hrana pentru suflet si stimulent pentru minte. Creatie, dar in acelasi timp copiere. Un brainstorming liric. O melodie pasnica pe’o linie melodica heavy-metal. Aiureala. Fiori. Culoare si ceata. Pasiune si tandrete. Flirt nebun si fluturi indragostiti. Dar NU iubire. Necunoscut cunoscut. Infinit. Calatorie. O adevarata filozofie. (am facut si’un vers) Mizerie si minciuna. Prea multa minciuna. Experienta si chiar si cunoastere. Cer. Mult cer. Si aripi. Mintal, nu fizic. O betie ocazionala si’un trip spontan. Poate si putin… verde. Tigara de dupa si’o criza de nervi. Probleme, cu solutii. Fara solutii. Fara probleme!? Portofelul gol si banii ce’ar trebui sa fie’n el. Un zambet trantit din neant si’un prieten mereu alaturi. Orele filozofice ce preced oricarui party cufundat in aburii betiei. Un chit’chat intr’un birt, cu cativa necunoscuti la o masa din capat. Chiar si birtul unde intotdeauna intri cu drag si cu un alt baiat. Un karaoke afon si nebun cu sprayul deodorant sau printre prieteni. Castile ce’ti tin companie seara, pe strazile pustii. Asteptari, dar nu planuri. Viata. Libertatea e viata.

Si cu toate astea, e doar o aparenta.

Nu esti niciodata liber.

Nu vei fi niciodata liber.

Pentru ca traiesti.

S.

2011-01-28T08:26:00.000-08:00

Sunt Steff. Sau la misto spus: buci. Am mereu complexe legate de greutate si niciodata nu's multumita de cum arat. Port un defect in spate si astept ziua in care bisturiul mi'l va indeparta. N'o sa ma vezi niciodata stand locului, iar cand ma vezi, ceva nu e in regula. Am un ras mult prea colorat si'un stranut isteric. Nu vrei sa ma auzi urland. Imi pasa si ma implic; poate uneori prea mult. Consider ca am un cuvant de spus si'l spun, chiar daca e cea mai mare prostie. Accept criticile de rigoare. Sunt haotica si repezita, dar totusi am o anumita ordine in viata. Tind sa intrec masura si nu stiu ce inseamna a fi echilibrat. Vreau sa le incerc pe toate. Vreau sa dau cu capu' de pereti ca sa ma lamuresc. Nu incerca sa'mi tii teorii. Gasesc in orice o provocare si nu dau inapoi de la a'mi satisface curiozitatile. Caut fericire in lucruri neinsemnate si'mi gasesc linistea pe niste scanduri. Profit de viata la maxim. Simt vibratia muzicii, mai ales a celei rock. Ma face sa ma simt puternica. Precum tocurile. Imi place sa ma aranjez, dar mai rar. Si'mi place sa ma joc. Ma joc cu focul, ma joc cu dragostea, dar mai ales ma joc cu mintea umana. Am o satisfactie imensa cand fac asta. Cersesc libertate de la fiecare secunda. Calatoresc. Descopar. Aflu. Iubesc muntele si pestera. Le respect. Vreau aventura. Vreau sa sorb cu privirea tot ce e mai frumos in lume. Sa fiu ca un burete uscat aruncat intr-un ocean de frumusete. Sa fotografiez. As putea epuiza mii de cadre doar pe'un rasarit. Un rasarit pe plaja din Vama, cu o chitara langa si'un Fat Frumos din lacrima. Astept sa urlu tare:" Am doar 18 ani, sunt nebun, iubesc si nu am bani!!!" pe'o terasa, tot in Vama. Visez cu ochii deschisi si sunt o romantica incurabila. Sunt imprevizibila si spontana. Si'mi place. Caut mereu sa simt ca traiesc si n'as schimba niciodata asta. Sunt tanara. Sunt un izvor de energie si inspiratie. De viata.

Sunt Steff.

Do you see me? :)

2011-01-03T01:02:00.001-08:00

N'am mai scris de mult.
Stiu.
Si nu'mi place.
Ma simt goala si fara aparare.
Ca si cum vremurile mele s'ar fi dus.
Apogeul.
Esenta.
Si pentru ce?
Pentru o euforie aparenta?
Ori pentru un chin ce nu'si gaseste rostul?
Nu!!!

.

2011-01-02T10:31:00.001-08:00

….O zi de septembrie, Un foc de tabara si’un cartof ars in staniol. Un efect foto si’un Olympus misto. O bere’n Taboo si’o pleata ce’ntotdeauna am spus ca’i blonda. O seara’n oras hoinarind. Si inca una. Si inca una… Un concert si’o podea… ce stie multe. Un prieten la nevoie si’o betie… mult prea extrema. Umbre, lumini, Luna, priviri, poze, negru, fiori si fluturasi. Sperante si fum. Marlboro Filter Plus. O banca si prea multe priviri curioase. O plimbare nocturna si’o ploaie de toamna. Discutii, zambete si alti fiori. Sentiment. Dezamagiri si minciuni. Si’o despartire prea subita. Lacrimi, indignare, asteptare. Asteptare. Asteptare… Tradare si suferinta. Iubire si dor. Zambete si filme neintelese. Vama Veche, Trooper, OCS, Travka. “Ranile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.” (Al. Dumas) si varianta ta inflacarata. Perversitate si subtilitate. IT si web design. Filozofie, muzica, chitara si dedicatii online. Fotografie si perfectionism. Photoshop, Blogspot. Romania, Germania. Deutsch, Rumänien. Secrete bine tinute si lectii de viata. Incredere, sinceritate, iertare si’o prietenie nepretuita.

This is you, my dear friend.
:*

Back in the old days

2010-09-09T22:49:00.000-07:00

Nu de mult cotrobaiam prin haosul de la mine din camera si am dat peste un cadou primit iarna trecuta, de Sfantu' Stefan. Subit, mi'am adus aminte de toata iarna lui 2009 si inceputul lui 2010, de euforia zilelor si infantilitatea gandurilor mele, de toate prostiile, de noptile pierdute in Nerv, ori Flex, ori pe la careva acasa, chefuind. De cafeaua de dimineata bauta in Bronx, unde stateam toti inghesuiti, sorbind din cafea sau din energizantu' ala de cacat, rosu(nici nu'mi aduc aminte cum se cheama), postalind cate o tigara sau cate'un pachet. De orele de la care chiuliam ca sa mergem sa'i vedem pe astia exersand parkour in parc. Ori de toate flirturile, toate jocurile si jonglarile. Si de cei jonglati. De cei respinsi si de cei ce mereu ne'au respins. De toata distractia din birturi si de certurile de acasa. De problemele de la scoala si aproape-corigenta la mate. Si cate si mai cate. Si dintr'o data mi'am dat seama ca am crescut. Cresc. Si doare. Ma trezesc plutind undeva intre ce'a fost si... Si ce? De ce? Pierd acel CEVA. Esenta. Ideea. Si ma gandeam... Daca refuz? Daca, pur si simplu, spun nu? Ma agat de acel CEVA si ma duc in voia lui. Raman acolo atat cat ma mai pot tine. Daca REFUZ sa ma maturizez? Ar fi doar o negare sau o intoarcere in timp? Sau ar fi doar o prostie? Oricum, toate se termina intr'un suras nostalgic si'un oftat. Ca si acum.
Ca sa aveti si voi idee despre cadou' pe care l'am primit, am sa'l scriu mai jos, asa de... amuzament. Enjoy! :)

Balada unei onomastici pe undeva in oras

Din Vlaicu vine cu grai
Cu biletul in tramvai
Cu ochelarii pusi bine
Si cu soldurile pline,
Imbracata ca la carte
Si cu basca intr'o parte
Cu privirea anxioasa
E Stefana cea Capricioasa
Fara chef, cu gest patimas
Ea vine in oras
Cu tramvaiu' pe 5 roti
Sa dea de baut la toti.
E doar odata pe an
Cand e Sfantul Stefan,
Fata cu personalitate,
Plina de spontaneitate
Cun un set de idei constrans
Dispune de un buget restrans
Astazi e onomastica festivala
Fara muzica medievala,
Sau bloguri cu marazule
Pline de lucruri credule
Noi toti iti uram strasnic...
La multi ani si sa traiesti vesnic!!!

Thanks Sergiu! :)

Discover yourself!

2010-06-16T04:39:00.000-07:00

Hei Hei
Numai bine că s-a terminat şcoala şi ne putem ocupa cu adevărat de noi, de persoana noastră, persoană unică, irepetabilă şi mega dragă.
Am plăcerea să vă invit la primul atelier de dezvoltare personală, ediţia de vară, într-un spaţiu de vis.
Vom descoperi împreună: La ce ne foloseşte să fim prezenţi şi atenţi? şi: Cum ne putem îmbunătăţii atenţia?
În curtea interioară KF, în data de 21.06.2010, de la ora 1o până la ora 13. 15 locuri disponibile! Participare 20 lei.
Psiholog Bogdan Neagu 0723376967 pentru rezervări.

The world is mine

2010-06-07T12:32:00.000-07:00

As vrea sa’mi iau lumea’n cap. Sa ma sui intr’un tren si sa cobor atunci cand ma plictisesc de sunetul rotilor alunecand pe sine.

Sa gasesc un oras plin de lume. Plin de necunoscuti. Un oras agitat. Sa ma ascund printre privirile deloc curioase ale celorlalti. Cel mai bine te poti ascunde in plina aglomeratie. Unde nu te vede nimeni. Nu te stie nimeni.

As vrea sa colind strazile pline de colb strain. Sa’mi arunc privirile pe cladirile nou-facute. Sa observ tencuiala proasta, zidaria fuserita, geamurile puse stramb si toate celelalte nimicuri ce le gasesti si pe cladirile noastre. Ori pe cele vechi. Pe ornamentele deja deteriorate si cazute, caci rar se mai gasesc mesteri priceputiin a reconstitui astfel de lucrari. Pe liniile lor simple, dar lucrate delicat si ingrijit.

As vrea sa ma asez pe o banca, intr’un parc prafuit. Sa observ fiecare caine vagabond, infometat si eventual si schiop de’un picior. Sa studiez gesturile necunoscutilor. Sa le studiez felul in care rad, cum se asaza pe’o banca, cum isi unduiesc bazinul in timp ce merg, cum isi trec mana prin par de fiecare data cand vantu’ le’ncurca firele, cum dau de mancare porumbeilor, cum isi granesc trupul, cum razele soarelui se reflecta pe pielea lor, cum ochii lor urmaresc fiecare gest, fiecare miscare a celorlalti; la fel ca si ai mei.

As vrea sa merg pe strada fara sa’mi pese ca vreun cunoscut m’ar putea opri. Sa mananc linistita o inghetata, sa scot limba de’un cot si sa ling acea delicatesa rece fara sa’mi pese ca mi’as putea pata camasa exact in momentu’ in care tipa aia enervanta din scara B ar trece pe langa mine. Sa intru in fiece magazin, sa probez haine, sa probez pantofi, sa enervez vanzatoarele si sa ies linistita fara sa ma gandesc ca data viitoare cand as putea intra s’ar uita urat la mine si m’ar da afara. Sa ma holb, la propriu, dupa toti tipii buni ce trec pe langa mine. Sa’l prind pe unu’ de cur si sa merg mai departe, indiferenta fata de momentul anterior. Sa fac bilute si sa dau cu ele dupa toate tipele cocotate pe niste tocuri mult prea inalte pentru picioarele lor celulitice. Sa’njur fiecare baba ce ocupa locu’ degeaba in autobuz sau tramvai. Sa’mi bag castile in urechi si sa’mi inchipui ca strada e scena mea de karaoke.

Sa fac toate acele lucruri ce m’as plictisi sa le fac vreodata pe strazile astea ce’mi par a duce niciunde. Tot ce n’as indrazni sa fac aici, tot ce nu’mi permite orasu’ asta ingust la minte. Sa ma deschid fata de lume, sa ma cunosc; sa cunosc pe ceilalti. Sa aflu orice, sa stiu tot. Si nimic. Sa fiu eu. Eu insumi pe pamant strain si cald ca acasa.

Vii cu mine?

Vorbe goale

2010-05-26T11:55:00.000-07:00

Atat de multe vorbe’n jur

Si totusi

Nu se spune nimic

Nimeni nu spune nimic!
Toti tac,

De parca n’ar fi nimic de zis!

Vorbesc…

Vorbesc mult, vorbesc tare,

Vorbesc fara incetare

Dar nu spun nimic!
E gol.

Vocea lor e muta

Scopul, pierdut!

Nimeni nu stie de ce

Sau cum

Instinctul de turma

E prea bine conservat.

Stiu doar ca trebuie!

Trebuie!

TREBUIE!

De ce?
Pentru ca asa ni s’a spus?
Si cine’a spus?
Nu stim, dar trebuie.

Nu stim! Asta e problema!
Nu stim!
Nimeni nu stie!
Nimeni nu spune nimic!
Da’ toti vorbesc…

Ca asa trebuie!

Farewell

2010-05-20T11:35:00.000-07:00

Ai vrea sa’i spui ceva

Dar ti’e frica

S’ar putea sa te usture

S’asa te’a durut

Cand ai realizat ca s’a dus deja

Injuri si blestemi

Toate acele nopti

Si le astepti pe cele

Inmuiate inca

In necunoscutul intunericului

Le vrei modelate altfel

Colorate diferit

Vrei sa fie noi pentru tine

Desi ceilalti le vad second-hand

Mai stai odata si te gandesti

Contemplezi amintirea

Acelor nopti.

Ti’au placut

Ai fost tu

AI fost acolo

Ai fost chiar intunericul

Ori stralucirea lunii

Ti’e dor de ele.

Ca, pan’ la urma

Odata’n viata ai 16 ani.

Tied up.

2010-05-20T11:26:00.000-07:00

Nu mai poti face nimic.

El se duce

iar tu

il plangi cu mainile legate.

Il vrei inapoi

dar nu mai poti.

Nici macar nu se uita’n spate.

Ca si cum

nici n’ai fi trait pentru el.

Cu el.

In el.

Devii si tu

ce sunt si altii

Nimic.

Da, nimic.

Fiindca el se duce

repede si fara remuscari.

Iar tu nu mai poti face nimic.

Poezie fara costum

2010-05-13T09:50:00.000-07:00

Am privit’o azi în ochi
Pe hol
Am regăsit un eu şi’un ceva străin
Un eu amestecat cu ceva murdar
Stricat, parcă împuţit
Curvit.
Am simţit în ochii ei mâna celorlalţi.
Am simţit schimbarea aceea radicală.
Am văzut două pupile-ntr-un trecut.
O pupilă mă ura şi una’mi ducea doru’
Am privit’o azi în ochi.
Pe ea.
Amintirea mea.

...

2010-01-19T11:16:00.001-08:00

Arad.
Gară.
10:10.
Acceleratul cu destinaţia Bucureşti Nord pleacă de la linia 3.
Vagonul 4, locul 47. Loc la geam.
Porneşte dintre celelalte trenuri murdare, ce an de an îşi poartă poveştile pe şine. Pleacă încet, obosit, fără chef şi parcă fără vlagă. O stare total opusă nerăbdării mele şi a curiozităţii asidue care-mi fac drumul mai lung şi parcă mai greu de parcurs. Nu găsesc altceva de făcut decât să-mi destind ochii, privind pe geamul care probabil a şi uitat ce e aia apă. Nici nu vreau să găsesc altceva. Câmpia din dreapta îmi trezeşte cele mai amorţite gânduri şi cele mai îndepărtate amintiri. Deja trenul a luat viteză, alergând pe ogoarele udate ieri de stropi de ploaie. Mă las învăluită de o senzaţie în care imaginaţia depăşeşte barierele trupului, a timpului şi a minţii. O senzaţie curând întreruptă de ţârâitul telefonului. Era mama. Factor de trezire la realitate. Vroia să fie sigură că am plecat cu trenul potrivit şi că, în entuziasmul plecării, nu m-am urcat în trenul greşit. Închei conversaţia cu gândul de a reveni în starea anterioară. Imposibil. Acum parcă nu-mi mai găsesc poziţia, nu mai e acelaşi aer, nici acea privelişte, deşi trenul parcursese doar câteva sute de metri, iar peisajul nu se schimbase cu mult. Renunţ şi încep a-mi pune imaginaţia la lucru. Caut nenumărate răspunsuri la întrebările gen: Cum? Ce? Cât? Mai e mult până acolo? Mă uit la ceas şi constat cu stupoare că trecuse de abia jumătate de oră. Mai am de mers. Cercetez compartimentul gol. Mizerie, miros si oglinzi sparte. Cam aşa arăta spaţiul meu de dilatare a timpului. Mă ridic şi mă uit în oglindă. Dar nu văd nimic nou. Aceeaşi fată, cu aceeaşi faţă, aceeaşi eu. Puţin deformată însă de crăpătura oglinzii. De cealaltă parte se afla o altă oglindă, necrăpată, ce se oglindea şi ea cu mine. Mă uit atent în şirul de reflexii a cărui capăt nu-l ajung cu ochii şi nici măcar cu mintea. Simbol al infinitului. Încep să mă frământ, dând dovadă de nerăbdare. Caut necunoscutul ce începe odată cu peronul gării şi se termină….nu, nu se termină. Reiau poziţia pe scaunul relativ confortabil şi de data asta privirea-mi întâlneşte piatră. Stâncă. Adevărată provocare pentru o imaginaţie dezlănţuită. Îmi plimb ochii peste unice forme, linii dure si aspre, peste care aş vrea să pictez cu pete de culoare sumbre, culori cotidiene, mizerabile, obosite, îmbâcsite. Dar parcă mă opreşte geamul nespălat.
Ajung într-un târziu la destinaţie. Cobor din tren pe peronul gării din Deva, cu mai multe bagaje decât la plecare. Acum am în spate mai multă nerăbdare şi curiozitate. Văd o faţă cunoscută ce mă aşteaptă pe peron. Deodată necunoscutul prinde o formă familiară mie. Curând umbrită de feţe noi. Idei, concepţii noi. Experienţe şi prietenii noi. Şi nu numai. Trei zile ideale, încărcate cu multă muncă, solicitare intelectuala, forţe nebănuite, ajutor, speranţe, distracţie, zâmbete. Şi nu numai.
Dar sfârşitul s-a anunţat prea devreme. O revenire nedorită în banalul de zi cu zi. Un drum înapoi pe care aş fi vrut să îl parcurg mai târziu. O despărţire la care încă nu mă gândeam. Şi nu numai.
Calc din nou pe paşii ce m-au adus aici. Sau mai bine spus, alunec pe aceleaşi şine ce m-au purtat în loc necunoscut. Necunoscut, dar mai apoi îndrăgit. Şi nu numai. Acum stâncile mi se par mai dure şi mai sumbre, mâzgălite de culorile cotidiene ce vroiau a fi frumos pictate, aranjate, asortate. Compartimentul nu mai e spaţiul meu de dilatare a timpului, ci dimpotrivă, acum pare a-mi ignora cu totul gândurile ce mă ţineau încă pe acele meleaguri, acum familiare. Şi nu numai. Oglinda nu mai e spartă. Nu mai e deloc. Infinitul şi-a pierdut semnificaţia. Trenul nu mai porneşte obosit, ci prinde o viteză mai mare decât a imaginaţiei mele ce odată zburda liberă pe ogoarele întinse. Totul e pe dos. Totul e anormal. Contrar viziunii mele de la început.
Cu toate astea, o mică parte din mine rămâne dincolo. Un ecou al râsului meu se mai aude încă deasupra regiunii muntoase. Şi în amintirea altora. Şi nu numai acolo. Ori poate un gând de-al meu rămâne întipărit în memoria cuiva. Sau poate nu rămâne. Dar amintirea celor trei zile o voi purta mereu cu mine. Şi nu numai a lor.
Ajung acasă, murdară şi obosită ca trenurile din jur, dar mai împlinită şi mai fericită decât oricare pasager aflat în gară. Şi nu numai.
18:52.
Gară.
Arad.

… Şi nu numai …

un zambet: TOTUL!

2009-12-28T06:12:00.000-08:00

Nu vreau sa vorbesc aici de visele mele de a fi mai mult decat un nimeni in viata asta, ori de sperantele ce'mi contureaza un viitor neclar precum privirea incetosata a unui drogat. Nu! Vreau sa vorbesc despre acele vise ce reflecta haosul dimensiunii inconstiente a creierului nostru! De cosmaruri ori de vise bune ( oare astea de ce n'au o denumire specifica? ori n'o stiu eu? ), de "wet dreams" ori de cele din care te trezesti confuz, te trezesti ca plangi, ori cazi undeva in gol, ori fugi de nimic si spre nimic!
De fapt, vreau sa vorbesc despre visele cu tine. Da, te'am visat. De mai multe ori. Doar ca, in ultimul timp am avut un vis. Acelasi vis. Mereu acelasi!
Apaream EU si TU! Vedeam sclipirea ochilor tai atintiti pe ai mei, apoi coborand incet si devorandu'mi cu o privire provocatoare, rand pe rand, nasul, buzele, dintii ce abia se zaresc... Iar apoi privirea coboara in jos pe trupul meu... Din ce in ce mai jos...
...se pierde undeva pe coapsele mele... si apare...
Un amalgam bine definit de senzualitate, provocare, seductie, dar si puritate, inocenta si perfectiune, dragoste si smerenie... Toate, intr'un singur zambet! Zambetul tau! Unul ce pentru mine defineste perfect... absolutul! Un zambet ce'l zaresc de fiecare data cand inchid ochii. Considerat de unii infirm si banal, imi devine de acum indispensabil, bine inradacinat in memorie si de nepretuit!
E zambetul tau! In visul meu!
...acelasi vis. mereu acelasi...

voua, incultilor

2009-11-20T09:52:00.000-08:00

Am citit ieri pe blogul lui Tudor Chirila scrisoarea lui catre liceeni. O cunosteam de mult, da’ ma gandeam sa’mi mai arunc odata ochii peste ea. In fond, m’a inspirat enorm prima oara cand am citit’o. Da, sunt una din acele “proaste, probabil pitipoance” pentru care scrisoarea asta a insemnat ceva. Da’ ochii mi’au cazut si mai jos, pe comentariile scrise de toti pierde’vara care au nimerit intamplator pe acel blog. Si lor vreau sa ma adresez.
Da, acelor inculti care se ascund in spatele unor butoane, care cred ca ecranul reprezinta scutul lor de protectie si ca astfel pot arunca vorbe in van, vorbe proaste, la fel ca si gandirea lor proasta, ce reflecta propria lor personalitate, care tot proasta e. Acelora care isi exprima inteligenta in cuvinte mai mari decat ei insisi, si care se autoproclama genii, sclipiri ale omenirii. Acelora care considera ca lor nu trebuie sa le amintim aceste lucruri, ca ei le stiu mai bine decat oricine si ca le stiu de cand e lumea si pamantul. Oameni, daca stiti ca tara asta e in cacat, de ce nu faceti nimic? De ce preferati situatia asta si nu incercati sa schimbati ceva? Pentru ca daca voi le stiti pe toate, atunci cu siguranta stiti si cum sa le rezolvati. Si, mai ales, de ce condamnati pe altul care ia initiative, pe cel care face primul pas si iese din mizeria asta, tragandu’va odata cu el si pe voi? De ce nu acceptati un bine? Da’ poate cel mai bine ar fi sa va intreb: De ce va ganditi numai la voi? Egoismul vostru nu cunoaste limite? De ce preferati sa traiti de pe’o zi pe alta, fara sa va ganditi la voi, dar mai ales la cei ce vor veni dupa voi? Copiii vostri, copiii nostri nu merita o sansa? Nu merita sa traiasca avand mai putine griji? Avand mai multe fericire? Dar, bineinteles, voi nu stiti ce e aia fericire, pentru ca pe voi nu v’a preocupat acest lucru! Singura voastra preocupare este ziua de azi si propria voastra fiinta. SI ATAT!
Dintre atatea milioane de romani, s’a ridicat unul in picioare si a hotarat sa fie alaturi de noi, adolescentii. S’a hotarat sa faca un efort si sa ne inteleaga, nu doar sa ne catalogheze ca “acea generatie distrusa”. Pentru ca si el a trecut prin asa ceva. Si toti ati trecut prin asa ceva. Doar ca multi ati uitat cum e si ati uitat ca ai nevoie de sprijin. Iar acum ne taiati noua craca de sub picioare, acuzandu’l pe el, atacandu’l cu vorbe. Spuneti ca nu a fost deloc tanarul pe care el vrea sa’l vada in fiecare dintre noi, ca a facut numai tampenii, ca a fumat, ca a baut si ca s’a culcat cu cine nu trebuie. Chestii pe care pe voi nici n’ar trebui sa va intereseze. Da’ stati un pic si ganditi: Nu credeti ca tocmai acela care le’a incercat pe toate, care stie unde te pot duce toate astea, ar trebui sa deie sfaturi si sa spuna: Nu faceti asta, ca o sa mariti cacatul in care suntem ADANC bagati!? Sunt multi ca el care le’au incercat pe toate, dar prea putini care au stiut sa traga concluzia buna din toate astea.
Asa ca sfatul meu este urmatorul: Voi, incultilor, ramaneti in lumea voastra indiferenta si lasati’i pe cei care pot si vor sa schimbe ceva. Nu mai sariti la gatul lor. Nu va mai ascundeti in fata unor aparate electronice care sunt cu mult mai destepte decat voi, crezand ca de acolo puteti arunca cu insulte si jigniri. Nu puteti! Aici nu puteti!

Si in incheiere adaug si scrisoare lui Chirila. Sper sa fie citita de minti deschise, nu de "genii ale inculturii"...

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!

Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?

. . . .

2009-10-25T12:56:00.000-07:00

Incerc s’o iau inapoi.
Pe drumul amintirilor.
Incerc sa’ti simt atingerea.
Pe pielea’mi arzand de dorinta.
Incerc sa’ti prind buzele.
Pe gatu'mi tremurat.
Incerc sa’ti simt privirea
Coborand pe’al meu trup.
Incerc sa te’aduc langa mine.
Azi. Maine. Pururi.

…si totul de dor. Dorinta. Durere. Dragoste.

the 94th

2009-09-13T22:06:00.001-07:00

93 de zile…

Vara…

Vacanta…

Distractie nebuna, rasete, glume, petreceri, concerte, sentimente, emotie, pasiune, dorinta, iubire, dragoste la prima vedere, lacrimi, ciuda, certuri, despartire, amintiri, regrete, reveniri, nopti pierdute pe strazi pustii, graba, munca, zambet de copil, bucurie, zgomot, muzica, inghesuiala, gara, bagaje, rasarit, somn, drum lung, Sinaia, aer pur, ospitalitate, mancare, drumetii, excursii, cugetari, decizii, betii, parc, fotografie, rupere, munte, libertate, spiritism, senzatii, curiozitate, istorie, religie, credinta, inapoi acasa, un nou inceput, fum, tigara, bere, dezamagire, bai nocturne, politie, frica, identitate, club, steluta, 5 lei, tren, cetate, catarat, rapel, franghie, viata, implinire, foc, intuneric, somn, 112, stramtoare, bec chior, bilet de tren, Arad, foarfeca, par, disperare, cartofi, poze, par lung, fericire, chitara, sarut, atingere, noapte lunga, noapte nebuna, din nou fericire, oboseala, Obor, minciuni, cafea, tinut de mana, Nerv, plimbari lungi seara, limba, nas, dinti, saliva, abdomen cald, frig, picuri de ploaie, umbrela, discutii, bancuri, tramvai, potop, scandal, nepasare, din nou fericire, devenire, maturizare, noi inceputuri, oportunitati, noi senzatii, noi sentimente, noi aspiratii si conceptii, planuri, vise, realitate, schimbare totala…

93 de zile…

Vara…

Vacanta…

room 13

2009-08-26T08:32:00.000-07:00

…si picurii de apa se modelau rand pe rand pe trupu-i firav. Iar ea statea tacuta sub dusul rece, cu ochii inchisi, cu mainile-i pe piept, acoperindu-si sanii cu degetele tremurande, parca de frica. Lacrimile sarate se amestecau cu sangele de pe fata ei, iar apoi se prelingeau in jos, odata cu apa. Ii simtea atingerea, ii simtea mirosul, il auzea soptindu-i la ureche sa nu miste, simtea lama taioasa a cutitului cum umbla pe pulpa ei alba… Mainile si picioarele ii zvacneau de durere chiar si acum, desi reusise sa scape de lanturile groase ce o tineau legata de pat. In fata ochilor ii apareau mereu acele momente ca niste fulgere: zambetul lui atat de tiranic, durerea, rasuflarea lui pe gatul ei, groaza… Iar mai apoi… Cutitul acela ascutit infipt in pieptul sau lucrat, toata viata lui scurgandu-se prin vena subtire pe podeaua de lemn, sangele rosu al inamicului pe camasa ei alba de in, becul galbui ce palpaia, luminand camera anosta, corpul lui neinsufletit cazut macabru pe patul ravasit… Toate astea nu faceau altceva decat sa intensifice teama din sulfetul ei. Stia ca s-a terminat, stia ca acum nu ii mai poate face rau, dar tot se simtea in pericol. Neputincioasa, se ghemuieste in coltul baii cu gresie albastra, patata de picurii rosii, privind ingandurata catre apa ce stergea toate urmele.
Iar dincolo, in camera anosta de motel, becul galbui lumineaza trupul fara de suflet inconjurat de o balta de sange… Privirea lui goala se indreapta spre cearsafurile sifonate, acolo unde avea candva putere. Doar ca acum ochii sai lipsiti de stralucire tradeaza teama, frica, oroare…

2009-08-26T07:29:00.000-07:00

Da!Eram!

lack of inspiration

2009-08-26T05:08:00.000-07:00

As vrea sa scriu ceva... As vrea sa scriu ceva frumos... As vrea sa'mi astern gandurile pe'o foaie.
De ce pare atata de greu?
De ce nu pot sa iau condeiul si sa scrijelesc pe foaia alba, sa'mi scot toate ideile si sa le las sa se joace in voie pe randurile drepte?
Condeiul imi sta in mana, neputincios, mintea mi'e doldora de cuvinte, de ganduri, de idei.
De ce nu le pot pune pe foaie?

copilarie

2009-08-12T08:41:00.000-07:00

pe ploaie, soare, ori pe vant
aici ne gasesti jucand.
strabatem labirintul
si aflam infinitul.
zburam in departare
si-ajungem in mare,
marea de bilute
colorate si dragute
unde pestele-balon
canta la trombon.
ne dam pe topogan
si aterizam in lan,
lanul verde si manos
unde-un rinocer pufos
iti zambeste dragastos.
salvam domnita din palat
calare pe-un manz inaripat.
ei, si cand am obosit
artistii din noi i-am trezit.
dansam, cantam, ori pictam
si creatiile ni le-afisam.
orice-am face, poti sa stii
deloc nu ne-om plictisi!
fiindca locul fiecarui pici
e chiar aici!
LA MACIU PICIU!

pentru tine, bogdan! multi dintisori inainte!

pur si simplu

2009-06-27T01:00:00.000-07:00

Am realizat ca te iubesc.

Nu ştiu cum.

Nu ştiu când.

Pur si simplu te iubesc.

Era o zi ploioasa.

Am simţit ca ceva se întâmpla cu mine.

Inima îmi bătea prea tare.

Nu, nu eram bolnava.

Pur si simplu te iubeam.

Apoi am ieşit afara.

Am urlat lumii întregi ca te iubesc.

M-a auzit cerul si pământul.

M-a auzit soarele si mi-a trimis o raza înapoi.

Spera sa mă facă mai fericita.

Dar nu puteam fi mai fericita de-atât.

Fiindcă pur si simplu te iubeam.

M-au auzit oamenii pe strada.

Am stârnit multe zâmbete.

Dar nici un zâmbet nu putea fi mai frumos decât al meu.

Pentru ca eu pur si simplu te iubeam.

M-a auzit si timpul.

S-a oprit in loc pentru mine.

M-a lăsat sa mă bucur de moment.

L-am prins si l-am ascuns in buzunar.

Acum e la mine.

Nu-i dau drumul.

Decât atunci când o fi sa ne despărţim.

Fiindcă pur și simplu te iubesc.

...ce pot sa spun...ești inspirația mea!

Satul cu visini

2009-06-05T06:03:00.000-07:00

Atunci când scriu mi se întâmpla de multe ori sa-mi aștern gândurile pe foaie, dar sa nu le găsesc un titlu. Si atunci pierd nopți întregi cugetând în privința unui titlu cât mai…sugestiv.

De data asta, insa, a fost titlul cel pe care l-am nascocit mai intai. Ideile au venit dupa multe ore pierdute pe la scoala, prin tramvai sau chiar pe strada asteptand momentul perfect cand inspiratia avea sa ma loveasca. Dar destul cu vorbaria. Sa trecem la fapte concrete.

Satul cu visini…Numele asta imi trezeste niste amintiri bizare. Ca de exemplu imi aduc aminte senzatia aia de placere pe care o simteam cand buna-mea ma trimitea la alimentara din colt sa-i cumpar paine, iar eu incaltam slapii bunicului(cu 6 numere mai mari), luam banii intr-o mana si plasa in cealalta si ieseam pe strada. Imi taraiam picioarele prin colbul cenusiu si fluturam plasa in vant. Ah, ce bine ma simteam! Era ca si cum as fi pornit spre a cuceri imensa cetate: alimentara cu sigla rosie! Simteam in acele momente atata mandrie si curaj in mine, incat ma pacaleam singra spunandu-mi ca nici Nero, cainele vecinului, nu ma poate speria! Noroc ca nu treceam pe langa el!
Vai! Cate lacrimi si cata teama a stors cainele ala din mine! Era un adevarat cosmar pentru mine sa trec pe langa acea curte cu gard de lemn si miros de trandafiri, in care trona cusca lui. Lantul gros si numele scrijelit in lemnul negru al custii te infiorau inainte de a-l vedea. Ochii lui mari, sticlosi, de culoarea abanosului, imi inmuiau picioarele; dintii lui ascutiti si botul sau conturat de cateva linii dure si aspre bagau groaza in mine. Animalul in sine era un frumos specimen din rasa cainilor lup, dar pentru mine era Iadul intruchipat!
Imi aduc aminte ca-ntr-o zi m-a trimis bunica sa cumpar lapte. Avea de gand sa faca niste clatite, preferatele mele. Casa vacarului era la cinci minute distanta si era o adevarata placere sa merg pana acolo, fiindca intotdeauna Letitia, vacarita, ma astepta cu lapte si prăjituri. De data asta, insa, inamicul meu ma astepta pe cararea pietruita. Nu stiu cum, dar reusise sa iasa din curtea de trandafiri, iar acum se plimba mandru, carcetand si amusinand noul teritoriu. Nici nu va puteti imagina ce groaza m-a cuprins cand ochii mei s-au intalnit cu ai lui si el si-a scos coltii „la inaintare”. Stiam ca o sa sara pe mine si o sa ma doboare ca pe o mata sfrijita si fricoasa. Si asta se si intampla daca el nu aparea si nu gonea cainele cu o creanga de nuc. Cand spun el ma refer la a doua cea mai clara amintire a copilariei mele(prima era, bineinteles, Nero). Se chema Cristi si era un baiat strengar din partea cealalta a satului. Avea vreo 15 ani, ochi mari, caprui si-un par saten, mai tot timpul rebel. De fiecare data cand il intalneam imi zambea calduros, ma saluta si-mi mai arunca un compliment dragut, care ma facea sa-mi pierd glasul de emotie si sa cred ca si eu i-s draga lui pa cat imi este el mie. Iar acum, ca imi salvase viata, eram convinsa ca ne leaga mai mult decat o simpla prietenie si eram pregatita sa-i spun tot ce simt pentru el. Dar mi-era prea rusine, asa ca m-am multumit sa-i arat recunostinta mea si sa-l invit la o plimbare pana la casa vacarului.

Peste ani de zile, in care m-am condamnat de multe ori pentru ca n-am avut curajul sa-i spun ce simt, am aflat ca, de fapt, nu era nimic special intre noi si ca el se comporta la fel cu toate fetele, din politete.

Iar lista amintirilor poate continua la nesfarsit. Fiecare mai clara, mai intensa, mai vie. Iar acum, cand toate ma invaluie, imi dau seama ca sufletul meu se ascunde in inima satului, in fiecare visin de pe marginea cararilor pietruite, in fiecare piatra din gradinile bogate si in fiecare gradina ce aduce satului atata frumusete si puritate.