De ce îmi place seria Lumea Disc? Pentru că este alt fel de fantasy. După toată pelteaua ce apare de obicei în categoria fantasy, romanele lui Terry Pratchett sub ALTCEVA! Ca o combinaţie de South Park si Shreck (primul!).

Fără eternii eroi care se luptă cu eternii dragoni (sau vrăjitori, sau demoni), fără eternele “domniţe”, fără eternii elfi înţelepţi ci doar o lumea fantastică dar cu toate metehnele lumii noastre de zi cu zi.

Amuzantă, proaspătă, reconfortantă: vă prezint Lumea Disc.

Suspans, acţiune, ce mai, un roman SF de aventuri.

The Precipice face parte din “Grand Tour” şi din “The Asteroid Wars”.

Probabil că v-aţi întâlnit deja cu Ben în Powersat, publicat la Tritonic.

Apropo: Oare cand îşi propune Tritonic următoarele apariţii din serie: Empire Builders, Mars, Moonrise, … ?

The Prepice se citeşte uşor, pe nerăsuflate chiar, ca un roman poliţist “de vacanţă” şi rămane o carte “uşurică”

Nota 8. Uşor de citit, dar fără pic de “vertij intelectual”.

Dincolo de aventură şi acţiune, Banks ne pune câteva întrebări legate de relaţia dintre oameni şi maşini. Dealtfel în jurul acestor dileme se construieşte motivatia lui Bora Horza (eroul principal).

Bora este un agent al iridienilor în războiul acestora cu Cultura. Romanul urmăreşte aventurile lui Bora în încercările acestuia de a recupera o Minte (o inteligenţă artificială) pierdută.

Stilul e un pic încărcat şi poate părea uneori greoi. Mde, eu am rămas la Asimov şi Heinlein :-). Totuşi Banks se ridică la înălţimea universului creat şi îi stăpâneşte complexitatea cu măiestrie.

Poate nu întâmplător Banks este unul dintre puţinii autori care scriu SF si non-SF.

Am avut ocazia să citesc romanul şi in engleză, în editia de la Orbit şi nu pot decât să laud munca traducătoarei Roxana Brînceanu. Totuşi, ca un cârcotaş ce sunt, pentru titlu aş fi preferat traducerea lui Ion Pilat: “Priveşte pe Phlebas”.

Recomandată pentru amatorii de space-opera, hard-SF.

Nota 9.

Waldemar este o poveste simplă, de a dreptul liniară.

Au fost momente în care mi-am adus aminte de “Visul de Fier” (”The Iron Dream”) al lui Norman Spinrad: armata bună cu eroul miraculos în frunte măcelăreşte victorioasă valuri, valuri de monştri urâţi.

Cu ceva efort, Liviu reuşeşte să creeze tensiune şi asteptare. Waldemar se citeşte cu nerăbdare, cel puţin până la un punct.

Din pacate este vizibil că Liviu mai are nevoie de exerciţiu. Ici şi colo, fraze şcolăreşti te smulg brusc din atmosferă. De exemplu:

Comandanţii primiseră ordine clare şi concrete, aşa că îşi dirijau cu precizie subalternii.

Şi ca să pună capac la toate, sfârşitul ne lasă cu ochii în soare. Singura scuză pe care o găsesc este că Liviu îşi lasă loc pentru un “va urma”.

În concluzie, nota 7.

Tritonic a publicat-o în două volume. Primul volum a apărut în mai, iar cel de al doilea în august. Când a apărut primul volum l-am luat şi l-am citit pe nerăsuflate.

După care am înjurat ca la uşa cortului. Muream de nerabdare să aflu continuarea. Şi m-am perpelit pănă in august când a apărut şi cel de al doilea volum.

Iar l-am citit pe nerăsuflate. Şi iar am înjurat… mult mai tare de data asta. După alte 500 de pagini de suspans eram abandonat la “gura cascadei”.

Asemenea lui Ozzie am urlat spre cer de frustrare. După ceva nervi, câteva ţigari şi nişte Wikipedia eram salvat: dragul de Peter publicase o continuare: “Judas Unchained”.

Aşa ca m-am repezit pe Amazon şi am comandat-o. Acum aştept….

Dacă nu aveţi la îndemână un card care merge pe Amazon, nu începeţi sa citiţi Steaua Pandorei!

Steua Pandorei este o “epic space opera” extrem de bine scrisa. Este genul de carte la care mai citeşti “doar o pagină si gata” şi tot aşa până la 3 dimineaţa. Cum spune o reclamă “încă una şi mă duc”.

Este hard science fiction, cu intrigă bine conturată. Fiecare fir epic în parte îmi aduce aminte de claritatea şi cursivitatea lui Asimov.

Dacă v-au plăcut Frelancer, Fundaţia şi Shadow Saga o să fiţi subjugaţi de Steaua Pandorei.

Şi nu uitaţi: înainte de a începe lectura, mergeţi pe Amazon şi comandaţi “Judas Unchained”.

Mai pe lung….

Întodeauna am crezut că nu merită să cumperi cărţi de pe Amazon. Eram convins ca sunt relativ scumpe şi dacă mai adaugam şi transportul ieşeam la pepeni.

Greşit! Total greşit!

Să luam un exemplu: Powersat de Ben Nova. În Carrefour Feeria costă 32.99 RON

Pe Amazon am găsit-o cu $7.99. Transportul costă $4.99 pentru fiecare carte plus $4.99 pe colet. Dacă presupun că achiziţionez cel puţin trei cărţi, atunci costul pentru Powersat ajunge la $13.98 adică 33.55 RON (la cursul de azi)

Şi atunci, de ce să mai aştept o veşnicie până apare la noi? Eventual şi într-o traducere şchioapă?

Bye, bye librărie! Welcome Amazon!

După atâtea „lego-books” simţeam nevoia de altceva. După un pic de scotoceală prin rafturi, am înhăţat antologia lui Greg Egan publicată la Teora prin 2000 (parcă).

Altă viaţă!

Luminescent

Cyberpunk deosebit care te duce la limita concepţiilor fundamentale. Pentru a gusta cu adevarat Luminescent, trebuie să ştii (sau să fi auzit) câteva lucruri din matematică.

O nuvelă pentru science geek, dar unui science geek e garantată să-i pună mintea pe moaţe.

Este ceva ce iţi dă fiori. Aduce rezultatele lui Gödel în lumea reală. Ceea ce părea o abstractizare matematică mult prea îndepărtată intră brusc în viaţa de zi cu zi.

Ca şi cum principiul de nedeterminare al lui Heisenberg s-ar aplica la trenuri, mingi şi maşini.

Odată cu epoca modernă şi cu folosirea calculatorului la demostrarea teoremelor (vezi demonstraţia problemei referitoare la numarul de culori necesare pentru a colora o hartă) matematicienii au fost puşi în faţa unor demostraţii pe care nu le mai putea verifica personal, cu creionul pe hartie.

Care este legatura dintre un enunţ matematic şi reprezentarea lui reală? Hmm… Intru deja în filozofie….

Un articol care merită citit este şi „Omega and why maths has no TOEs” de Gregory Chaitin

Enjoy!

Este o carte pentru cei care urăsc surprizele, cu personaje „clasice”. Este ceea ce numesc o „lego-book”: o carte construită din elemente prefabricate.

Foarte bună pentru relaxare.

… Paul Di Filipo reinvents the classic monster tale with a tale of time travel, horror, and mystery…

Şi este corect. O combinaţie reuşită între “monsters” şi “time travel”. Există şi o aromă de cyberpunk (doar o aromă, aşa cât să-i dea un pic de gust).

Din păcate, mai scârţie pe ici pe colo la coerenţă. Numarul corect de momente de “suspension of disbelief” pe care autorul le poate cere citorului este 1 (unu). După aceea totul trebuie să decurgă raţional şi în limitele bunului simţ.

Deja spre sfârşitul cărţii puterile implicate imi aduc aminte de eroii lui A. E. van Vogt.

Pentru a vă putea bucura de ea trebuie să o citiţi ca pe un scenariu de film. Dacă vă plac filmele cu monştri în care eroul salvează lumea şi pe iubita lui la sfârşit, atunci e o carte pentru voi.

Antologia lui Gardner Dozois e cea mai buna antologie pe care am citit-o. Ever! Nu degeaba, în 19 ediţii a luat 15 premii Locus pentru cea mai bună antologie.

Uimitoare este lista de “Honourable Mentions” de la sfârşit: 500 (cinci sute) de titluri care au participat la selecţie dar nu au intrat în antologie. Printre ele titluri de Brian Aldis, Poul Andreson, Greg Bear, Gregory Benford, Joe Haldeman, Frederik Pohl, Kim Stanley Robinson şi mulţi, mulţi alţii.

Câteva povestiri care mi-au plăcut în mod deosebit:

• “The Little Goddess” de Ian McDonald
• “The Calorie Man” de Paolo Bacigalupi
• “Second Person, Present Tense” de Daryl Gregory. Asta e superba. Începe cu un citat din Emo Phillips:
  

  I used to think the brain was the most important organ in the body, until I realized who was telling me that

• “Little Faces” de Vonda N. McIntyre

De fapt mi-au plăcut toate, aşa că le-am ales cam la întâmplare.

Merită citită. Mare pacat ca nu am vazut-o prin Romania, deşi acum sunt câţiva importatori de carte străină.

PS: Pentru un cititor serios (de preferinţă cu blog) o pot împrumuta.