Scuzați deranjul!

22:06

2012-01-21T21:49:00.004+02:00

Despre unele persoane știu totul.

Despre altele, prea puține.

Despre mine însă se știe îndeajuns.

M-am legat de scaun

copleșit de viziuni

am pierdut șirul zilelor

ștergându-ți buzele de lacrimi,

mă strigă copilăria

și mi-e frică, frică să mă-ntorc

în umezeală, căci pentru mine,

umezeala ucide.

Orfan de moarte

2011-08-31T15:41:00.002+03:00

nu vreau să-mi depășesc corpul

navighez cu privirea pe faleză

tartorii nu-mi dau pace

și-mi spun să mă căsătoresc cu o coafeză.

sunt aducător de ploaie

câteodată îmi place să pictez

moartea-mi stă câteodată-n față nemișcată

dar în unele seri aleg să pictez lebede

cu al meu braț mărunt

cu oase sfărâmate

căci atunci când am fost mic

am fost bătut. bătut crunt.

moartea vine la unii pe hârtii

ascunsă-n facturi

vopsită-n toate culorile

alcătuiește un mozaic

și-o poți căra cu tine

învelită în două pături.

atunci când muma pădurii transpiră

i se poate observa pe spate un tatuaj

toată lumea stă, se uită, se miră,

eu cu moartea la bere.

realitatea e un vis

2011-07-16T23:02:00.009+03:00

închide ochii odată cu ea când moare

și nu vei mai simți nici tu vreo durere.

apasă accelerația până la maxim,

leucocitele din alb să devină negre

timpul să stea în loc

și închide ochii din nou.

mori înaintea ei ori de câte ori

te gândești la orice.

aminoacizi, reacții, pastile și nici urmă de tratament.

bomboane cu arome de cafea drept înlocuitor cănii cu aburi.

până la urmă ajungi să recunoști

că mori înaintea tuturor,

iar asta se întâmplă, de cele mai multe ori,

pe zi de vară, stradă pustie, vând slab, soare arzător,

de unul singur.

s-a aprins noaptea la paris

și ne-a prins îmbrățișați fumându-ne ultima țigară împăturită manual cu un scop precis: realitatea e un vis.

să se deseneze apusul și răsăritul,

pe coli diferite și să mi se ofere, acum,

căci eu nu le mai văd.

17:56

2011-06-24T19:55:00.000+03:00

simplitatea isi ia haine pompoase

si se incorseteaza pentru a se agita norocul din jurul ei.

297

2011-05-03T22:01:00.000+03:00

Liniște.

2:54

2011-05-01T02:49:00.006+03:00

Mi-am îmbuteliat gândurile într-o melancolie diesel , le-am legat cu fire de iarbă și am așteptat să le înghită un porumbel firav.

Cunoșteam niște câini husky speciali. Câinii husky ce se temeau de apă. Acum nu mai sunt. Sunt sedați într-un laborator pe undeva pe mica noastră planetă. Camioneta ce i-a transportat s-a răsturnat din cauza unei pisici. Ce ironie. Câinii au ajuns morți la un institut din nu știu ce țară...

Pentru prima oară, folosesc: ”norocul meu”, cel ales de mine știe să zboare.

Va ajunge după mult timp acolo unde îi e locul. Momentan zboară, deasupra privirii oricui și se mai așează din când în când pe câte-un acoperiș. Se transformă în fantomă și mănâncă pe furiș. Întreabă șoriceii cum stă treaba și-și ia zborul. Călătorește în ritm de muzică reggae, chill, și cu o traieectorie destul de ciudată, pentru noi, oamenii. Pentru că noi, nu că nu știm, nu vrem să zburăm.

gaură în apus

2011-03-29T17:30:00.002+03:00

Am prins un miros de oameni imbicili ce uită să-și agațe paltoanele în cuiere și-și lasă umbrelele pe-afară să se usuce, în ploaie. Străzile-mi devin neoane colorate și merg în zig-zag să nu le sparg, am ajuns la concluzia că-mi plac neoanele și mai ales, cele colorate, deci am ajuns să cred că-mi plac culorile.

Aștept carourile cămășii să se decoloreze să-mi intre în piele și să intru astfel în rândul oamenilor tatuați. 99% din lucrurile care mă îngrijorează nu se întâmplă niciodată. Cum ar fi să am o casă de vacanță, să o numesc casă de vacanță, dar să fie singura mea casă, la malul mării, departe de oameni și din ce în ce mai aproape de rechini. Aș face un ghiveci din rechini, și-apoi să mă întorc în civilizație cu o nouă rețetă de ghiveci. De rechini.

Casa mea, cu verandă verde, unde să fumez țigări netimbrate rusești.

Viața mi-a oferit agitație și-apoi pe neașteptate o liniște de care mi-a fost frică întotdeauna.

Poți să mă auzi? nu, nu poți, tocmai am urlat toate acestea într-o sticlă de vodkă, i-am pus un dop de cauciuc și am aruncat-o, fix de pe veranda casei mele, în marea rechinilor, ce așteaptă să se facă ghiveci.

00:47

2011-03-08T00:38:00.002+02:00

Aș prefera să spun că nu. adica da.

nu te condensa, uite contesa

aș bea ceva tare să mă omoare pentru urmatoarele ore,

Noaptea vine, cu fulgi mari ce se-așteaptă să îi număr, dar nu, adica da.

10:32

2011-02-17T10:30:00.001+02:00

Aveam să mă pierd printre nopțile geroase de februarie. Să-mi vorbesc singur despre cât de frumoasă ești, prin vocea telefonului și să beau ceai cu nemiluita. (pus într-un bidonaș la borsec acasă iar la liceu ascuns într-o sticlă de nestea.).

Toată lumea ar număra zilele până când va ajunge/va pleca/ va face. Eu număr nopțile. Acum îmi place să le dorm. Acum visez...

și nu mai continui.

10:51

2011-02-08T10:44:00.002+02:00

Șocăm prin a ne spune ”la revedere” ori de câte ori plecăm, lăsăm sau distrugem. Ne place să stam noaptea întinși să ne gândim unul la altul, fără ca noi să vrem asta. Selectăm imaginile în formatul extra-large că să ne uităm mai bine unul la altul.

Cuvintele câteodată nu ne ajung.

Priveam luminile orașului și încercam a le număra în timp ce îmi fumam nețigara mea cu degetele pătate de stilou, căci aseară am scris. Ți-am scris.

M-am aruncat în pat c-o rezervă de parfum seducător sigilat într-o sticluță de la tine, foarte-foarte mică, pentru că ce-i mult strică.

Am pus câteva picături pe pernă și am adormit.

18:25

2011-01-29T20:15:00.004+02:00

... trecerile de pietoni se tot aglomerau, și se tot aglomerau...dar timpul s-a schimbat mult de atunci, s-a ajuns la chitară și blugi. I-a tăiat pentru că așa îi stătea lui bine. Cu părul lung, prins într-o bentiță galbenă ori neagră. S-a despărțit de prietena lui, pentru că îi lua mult timp să se încheie la șireturi, iar pentru el timpul e cel mai important. Mai important decât ”voi toți”, după cum afirmă.

Îi place să vegheze noaptea la telefon, vorbind sau cântând la chitară. Nu prea fumează dar totuși fumează, gândește pe dos.

Fiecare pas făcut pe toc o făcea din ce în ce mai hidoasă, pe tipa cu care avea de gând să se ducă la cinematograf. Iar când a ajuns la casa de bilete a cerut 2, vânzătoarea uimită că el este neînsoțit, și după lungi discuții, nu i-a mai dat nici măcar un bilet. Tipa pe tocuri nu exista, dar avea o realitate a lui, iar asta îl demoraliza. Moldova ar fi trebui să fie aici în mintea lui. Vodka ar fi trebuit să fie dată gratis consumatorilor fideli. Se trezește, un adolescent, în lume unde toți vorbesc altă limbă. Prețul rătăcirii scrisorilor se vede și acum, a lăsat urme pe birou, de care numai el știe. Se așează în genunchi și mănâncă.

așa cum nu a mâncat nimeni niciodată. orice.

Femeia timp

2011-01-25T20:56:00.002+02:00

Mi-am așternut generalitățile

într-o perpendiculară perfectă

ce ducea spre șubredele voci ale unei femei

care nu se oprea, acea femeie mergea.

Am lăsat crengi peste altarul

improvizat de mine,

mi-am tăiat unghiile și am hrănit

scheletul unui câine cu ele

doar ca să pot spune:

”am dăruit o parte din mine.”

Mi-am întins rufele-ntuneric

și le-am lăsat a le îngheța

să le pot rupe apoi, să le folosesc

în loc de prospop

pentru a-mi opri sângerările.

Am sunat la Cairo și am spus:

”alo, e acolo cienva? pentru că eu nu sunt aici.”

mi-au spus că sunt nebun și le-am închis

am aruncat și c-un pahar de apă în ei

la figurat vorbind, eu doar mi-am udat mobilul.

Mi-am lăsat femeia în pace

și i-am promis că n-o mai deranjez,

ea se răzbună acum

și trece mult prea repede.

01:01

2011-01-18T00:35:00.008+02:00

Să intri așa prin mine și să nu-ți ceri scuze? Când... ar trebui măcar să-mi lași un bilețel pe frunte când dorm: ”Domnule, scuzați deranjul, nu am știut că sunteți așa pretențios.” Ai fi putut să îmi înregistrezi sforăitul, să-l tragi în mii de bande, un regizor să le transforme în cadre și să iasă un film (fie el și scurt-metraj) de succes, cu sforăitul meu pe fundal.

Un domn și o doamnă cum ies dintr-o cafenea, terminând cofeina cu vodkă de băut, amețiți, cu un drum lung până acasă, ținându-se de mână pe străzile din New York (nu regizorul, ci eu am ceva cu orașul ăsta), ascultând trompetiși și tot felul de saxofoniști încercând să redea în stradă muzica jazz, trecând pe lângă ei, pentru că buzele domnului și doamnei noastre (îi numesc așa pentru că au doar 17 ani), sunt mult prea împerecheate să le dea atenție, nici măcar cu coada ochiului, dar, nici măcar cu coada urechii. Dar am zis deja că i-a auzit. El, sau ea? probabil ea, (ele mereu sunt atente la orice) deși nu a recunosc asta. Am cunoscut-o personal. O chema... am uitat... era simpatică. era și noapte. și nu prea o vedeam. eram pe un gang, doar am avut o lungă discuție cu ea, șiii.. mi-a spus... multe... un... ”bună” fugit. Eu îi cunosc pe amândoi, aceeași cafenea, aceeași cafea cu vodkă, aceeași oră, aceleași priviri, aproape că același soare. Deși mereu când am fost acolo ploua. Și culmea e... că în localul ăla niciodată nu am pășit eu, el, sau ea.

Un el nu a existat niciodată. Îmi plăcea să cred că acel el sunt eu. Deși, pe ploaie, eu mă topesc, el nu se topea, devenea curajos, ploaia îl făcea viteaz, era gata de orice sărut instant, de orice băltoacă luată în talpa bocancilor în plină vară, orice ochi verzi cu pupile dilatate.

Un el nu a existat niciodată, doar pentru că există o ea, care ar bea vodkă într-o cafenea cu mine.

20:22

2011-01-05T20:03:00.008+02:00

Ne-a spus cineva că vocea noastră sună mai sexy prin telefon? Vreau să aud ploaia prin telefonul meu, ceaiul vărsat pe masă, un lătrat în toiul nopții și o stea căzătoare. Că tot a venit vorba de cadere, îngerului meu i-am provocat un cucui. L-am uitat undeva suspendat. (și încă o observație despre îngerul meu: îngerul meu nu dă, îngerul meu cere).

Mi-am adus aminte, de îngerul meu. Ah, futu-l. Mi-a lipit foi prin cameră, l-am lipit odată cu afișele, undeva sus... și mi-am spus: ”Sistem rudimentar englezesc de căcat, e tot ce fac eu. Hai să beau un ceai, sigur îmi trece”.

L-am simțit de multe ori, l-am simțit... lipsă. E menit să stau să judec acum? Ardem amintirile le aruncăm, mă mut în Budapesta și mai scriu ceva... dar le lăsăm pe toate. mă mulțumesc acum că am un telefon prin care vreau să aud ploaia, ceaiul, lătratul și steaua.

00;53

2010-12-29T00:51:00.003+02:00

Ascultăm roșul cum se scurge în pahar, noapte de noapte, și cum zi de zi roșul devine albastru sau altă culoare, și voi fetele îl luați și îl dați pe la ochi. Noi nu ne dăm seama, noi știm un lucru: roșul indiferent de ce culoare a fost va sfârși curgând prin vene. Vă place să ne luați sângele să-l gustați să-l turnați să să vă machiați cu el. Știu... Și noi ne gândim câteodată să vă facem niște cercei din butoanele tastaturii și să vă oferim astfel un cadou de ziua voastră.

”Salut florilor.

Salut și ție.”

Același trip de căcat de câteva zile încoace. Salut florile, închid ușa și dorm. Merg de-a bușilea dimineața să beau apă, și tot de-a bușilea și la fel de tripat și la fel de dimineață vin înapoi și doresc să dorm ca porcul. Dar nu prea îmi reușește. Mersul de-a bușilea e chiar bun. Cu excepția pragurilor. Când de abia deschizi ochii să vezi dacă florile-ți dorm, cam uiți de praguri, dar, după un timp de învinețești și nu prea ar fi ok să apari cu câteva vânătăi dimineață să nu îți amintești de unde sunt. Vânătaia ca vânătaia, dar să nu răsucească soarta sângelui legata parcă de tine, o vânătaie distruge sângele pur. Pe care fetele îl machiază pe ochi și ți-l afișează în unele seri. Același portishead în cele 2 paturi în care mă învârt. Acasă și în altă parte. În altă parte e o parte din mine, unde mă regăsesc seara și ascult roșul cum se scurge în pahar.

2 și 12

2010-12-27T02:06:00.005+02:00

Mi-am rupt firul epic într-o căzătură în cot ce doar mi-a rupt nasul. Am mers până la primul centru de prim-ajutor și am fost dat afară pe motiv ca mi-a dat barba. Am aruncat privirile privirilor ce priveau spre mine și mi-am spus că... oh, căcat. iar e ceața aia pe care nu o pot descrie și numai eu o pot vedea. ceața-mi apare dimineața și noapte târziu. nu e suficient să mă frec la ochi, probabil că tu d-asta o faci așa des în speranța să-ți răsune în cap vama veche sau travka și nu zgomote cum ar fi un ”iiiiiiii” venit poate de la ”infinit” . Hai să ascultăm tobele melodiei și să ne lăsăm duși de val, fie că e dimineață cu cafea sau fără, noapte, după amiază, frig sau ceață.

5:43

2010-12-23T17:41:00.004+02:00

Mi-am colorat cu ceara indisponibilitatile. Mi-am deschis valiza cu lucruri indesate si mi-am scos pasta de dinti. Asta e de aruncat, mi-am spus. Era inghetata. Doar mi-am scos o foaie si am scris:

”Imi las mainile sa curga pe prosop, in timp ce las tigarea sa se consume, in adevaratul stil de a fi tigare. Mainile, dupa ce termina cu prosopul, imi semneaza acte post-mortem: Hei botic, sunt facut din fier si totusi ma topesc, imi place sa ascult Blazaaj in timp ce te ascult si pe tine, o sa murim amandoi pe fond de bautura, intr-o carciuma, iti las tot, adica niste chei, un pachet de lucky si un nr. de telefon inchis.”

Cauta-ma maine. O sa ma gasesti.

2:11

2010-12-23T14:05:00.004+02:00

Am iesit de dimineata dintr-un tablou cu rama portocalie. Ai iesit de dimineata dintr-un tablou cu rama portocalie. Nu putem spune ca am iesit ambii de dimineata dintr-un tablou cu rama portocalie. Rama noastra era neagra.
De dimineata nu mi-am bagat florile in seama. Florile mi-au dus lipsa. Eu nu pe a lor. Nu credeam in momentele astea. Si totusi mi se intampla. imbraca-ma si lasa-ma in lume...

fotografiaza-ma cu un aspirator.

05.56

2010-12-21T07:54:00.005+02:00

M-a privit din dormitor cu ușa între deschisă și mi-a zis: ”Du-te băi artistule să dormi. Viața ți-e veșnică!”. Nu aveam ce să fac. Nu îmi era somn. Mi-am pus vesta de salvare și m-am aruncat în lume. Cafea dimineața. După amiaza și multe seara. Multe cât cuprind. Îmi târăsc bocancii până acasă și-mi place să dorm încălțat...

nu vreau să fiu ciudat sau să dau panici

2010-12-18T20:54:00.003+02:00

Mi-am început viața la fel ca fiecare,

părinții au băgat în mine sute de milioane,

'mi termin serile rupt de realitate,

ca un muncitor zvelt

îmbrăcat în haine de gală.

Egală măsura pentru amândoi...

iar...

în fața unei familii unite

nici un cuvânt nu-i desparte

cuvinte menite să distrugă

din gura oricărui om venite

și uite, cum se duce tot la alții,

același cub

fără nici un pătrat găurit.

să ții minte tata

că te iubesc

și te-am iubit

indiferent unde te-am lovit.

sunt doar un pumn de nisip aruncat și risipit.

cursiv

2010-12-15T22:36:00.004+02:00

Umblă zvonul că mi-am abandonat sufletul lângă un calorifer, din incinta unei încăperi total negre.

Am zbierat că nu. Și totuși da. Am sperat că nu. Iar alții au sperat că da. Eu l-am ținut. Și ei la fel. Un fel de mini-extratereștrii-cu-cap-de-femeie-frumoasă-și-sexy-să-nu-uit-fermecătoare-pitică-și-nu-mai-știu-ce-ochi-are. Am vrut să îi uit culoarea ochilor. Îmi era și îmi este în continuare frică de acel om care va veni la mine și mă va întreba de ochii fetei.

Într-o zi, mi-am trimis poștatul propriu, până la tine acolo, doar ca să știu că-mi va ajunge scrisoarea întreagă. Am urmărit știrile, ca nu cumva cineva să fie omorât în ultimul timp, și culmea, în perioada asta nu mai sunt difuzate știri cu crime. Am abandonat postul și am pornit în căutarea poștașului. M-am ghidat după parfumul pe care am încercat să-l îmbib într-un șervețel de suflat nasul. L-am ajuns într-un sfârșit. Am găsit un schelete, pe jumătate înghețat, și o urmă de scris: 15 decembrie, acum mulți ani în urmă. Am înjurat toate constalațiile, l-am înjurat și pe Coelho care-mi promitea fluxul fericirii sperate și universul ținând cu mine. L-am înjurat și pe poștaș după câteva ore de chinuri.

Am venit înapoi cu gândul să scriu o carte. Și asta voi face. Te-am iubit și te voi iubi în pagini scrise de mine.

14

2010-12-14T22:56:00.003+02:00

M-am scărpinat în cur. Am sărutat-o. N-am băut cafea.

E greșeala mea ca am aprins lumânarea într-o candelă și mi-a luat foc (subit) tot sertarul unde-mi țineam amintirile, sertarul de la birou, din lemn de cireș. V-am lăsat. Pe voi. Toate. Mă țin numai de mine. Timbre și scrisori nelinse respectiv, nescrise. Doar tastez. Îmi tastez singur.

Am venit de la vorbitul cu florile. Ele mi-au zis astăzi că sunt bun de nimic și că m-ar arunca. O să aranjez eu, să moară... toate florile. poate le aprind și lor o candelă...

O să mă învelesc cu plapuma și o să-ți visez parfumul în noaptea asta.

8

2010-12-13T00:40:00.008+02:00

Am coborât din taxi. Mi-am aprins o țigară pentru că eu nu fumez. Mi-am verificat degetele. Am clipit des. Taxiul mi-a luat zâmbete până aici, la gara verilor fierbinți prin care alergam odată cu Tudor Chirilă-n fundul difuzoarelor.

Rimele eșuează pe hârtie. Scriu pe pereți. Dimineața-i pictez iar când ar fi trebui să fiu la liceu îi curăț. După aia mă îmbăt cu mirosuri de acetonă. Venită culmea, nu de la tine, ci din ghetele tale.

Să te ating, să dansez reggae și să uităm că durerea provine din măduva oaselor până și a creaturilor sălbatice ce dansează vals, invitandu-și frumoasele neveste, cu gust de piper, ce le dau refuz.

Mama ta presupun că face mâncare bună. Eu nu am mâncat ci doar am gustat. Încep să-mi pută ușor picioarele și plec. Vin acasă. În locul meu de singurătate.

”Salut plantelor”

”Salut și ție”

Te-am murit. Ține-te departe de sufletul meu. Hai pleacă. Sau poate doar am glumit. Ce păcat, pisica mea imaginară a început să miorlăie. Săraca. Vrea de mâncare. Am cam uitat de ea. Încerc să uit de tot, de seara asta și de țipetele manechinelor îmbrăcate-n bluze de ghepard. Pun capul pe umărul tău și-mi țin respirația. Mă trezesc într-un flacon, rup coconul și încep a zbura.

Pentru că ”te iubesc” are 8 litere. Iar 8-ul întors este infinit.

aş vrea

2010-12-08T16:00:00.003+02:00

Începuturile sunt întotdeauna plăcute,frumoase..intense. În camera oglinzilor,căci aşa obişnuiam să o numim, mi ai povestit 3 seri la rând despre ele,repetându mi neîncetat că timpul nu este de partea ta. Şi te ai oprit. 2 oglinzi au crăpat semn că venise rândul meu. Mai erau încă 10 care aşteptau acelaşi lucru,dar eu nu mă grăbeam.

"- Eu nu am începuturi,doar sfârşiturile lor." Cioburi mărunte cădeau din tavan.

"- Ei m au urât, m au iubit,m au dispreţuit,m au judecat, m au admirat,m au minţit,m au înşelat şi întotdeauna m au uitat..."

Nu ai apucat să spui nimic pentru că ele,oglinzile, ţi au furat sufletul prea devreme.Şi am rămas acolo,întrebându mă cât de aproape eram de început.

privire infinită

2010-12-06T22:26:00.001+02:00

Știam că am dormit răsucit azi noapte.
Azi e o dimineață, iar fără cafea, în care mi-am verificat bocancii și nu am găsit nimic. Adio spirit de altă dată. Adio sărbători.
Am intrat în cadă cu gândul să fac un duș. Furtunul m-a cuprins de gât, șold și mâini. Apa nu vroia să-mi șteargă lacrimile, și nici părul, și nici pieptul.
Am plecat gol în pat, mi-am trântit ușa și mi-am luat laptopul în brațe.
Te-am privit cum nu te-a privit nimeni. Aseară am stat cu tine cum nu am stat nimeni.
Vezi pătrățelele alea goale? Urmează să fie completate.

Vrea ca lumina să mă lumineze de data asta. Vreau să nu mai fiu așa.
Și m-am schimbat. (probabil ptr totdeauna)