SFIINTII PRIETENII MEI...

“Avva Porfirios Cavsocalivitul (Părintele Porfirie) despre rugăciune

2026-05-24T07:32:41.391-07:00

"Cheia vieţii duhovniceşti este Rugăciunea. Aceasta, însă, nu o poate nimeni preda, nici cărţile, nici duhovnicul, nimeni. Unicul dascăl al Rugăciunii este harul dumnezeiesc. Dacă vă zic că mierea este dulce, un lichid gros, este aşa şi altfel, nu veţi înţelege până nu veţi gusta voi înşivă. La fel şi în rugăciune, dacă vă zic că este aşa, şi simţi aşa, nu veţi înţelege nici nu veţi începe a vă ruga, ci numai în prezenţa Duhului Sfânt o veţi face

.
Numai Duhul Cel Sfânt, numai harul lui Dumnezeu poate să inspire Rugăciunea. Nu este greu să spui Rugăciunea; însă nu puteţi să o spuneţi corect, fiindcă vă pune piedică eul vostru cel vechi. (...)
Trebuie întăi să vă dăruiţi ascultării, pentru a dobândi smerenia. Văzând smerenia, Domnul va trimite harul, iar mai apoi vine singură, neforţată, Rugăciunea. Dimpotrivă, dacă nu faceţi ascultare şi nu dobândiţi smerenia, Rugăciunea nu vine şi există şi teama de a cădea in amăgire

. Să vă pregătiţi încet, încet, uşor, uşor şi să faceţi Rugăciunea în minte. Ceea ce este în minte va fi şi în inimă.
Deci, nu forţare pentru a dobândi Rugăciunea. Să o spui fără calcule, fără gânduri ce vin din interesul personal, nu ca să câştigi ceva. Şi dacă faci mii de metanii ca să intri în Paradis, nu are nici o valoare. Să faci Rugăciunea din iubire, iar dacă Dumnezeu vrea să te trimită în iad, ce vrea aceea să facă. Asta înseamnă dezinteresare, lipsă de egoism. Nu are valoare să faci o mie de metanii odată şi să nu simţi nimic. Să faci mai degrabă doar două zeci sau cincisprezece, dar cu sentimentul iubirii faţă de Domnul şi cu dorinţa de conformare poruncilor Sale dumnezeieşti. Astfel, încet, încet fug patimile, dau înapoi şi păcatele şi uşor, uşor, fără să ne încordăm, intrăm în atmosfera Rugăciunii.

Dacă, însă, eşti gol, ceea ce înseamnă că nu ai iubire, şi metanii şi rugăciune să faci, nimic nu dobândeşti, practic. Iar atunci când, dintr-un motiv oarecare intri într-o stare de adâncă trăire, să nu pierzi ocazia, să spui Rugăciunea şi aşa, încet, încet, îţi va deveni mod de viaţă. Când înaintezi, nu este gândul Rugăciunii ceea ce auzi în minte, ci este altceva. Este ceva ce simţi înlăuntrul tău, dar fără ca tu să faci vreo osteneală, vreo încercare proprie. Acel “ceva” este harul dumnezeiesc pe care ţi-l dăruieşte Hristos."

"Războiul cu metaniile în mână" Părintele Porfirie

Părintele Serafim Rose

2026-05-12T10:45:36.479-07:00

MAMA

2026-03-18T06:38:47.952-07:00

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

„Mai este puțin și sărbătorim Ziua Mamei, dar adevărul este că ele merită recunoștință în fiecare zi. Mama este omul care a fost acolo de la începutul vieții noastre, cel care a vegheat nopți întregi, care s-a îngrijorat pentru fiecare pas al nostru și care ne-a iubit chiar și atunci când nu am știut să arătăm cât de mult înseamnă pentru noi.

O mamă nu cere multe. De cele mai multe ori îi este de ajuns să știe că ești bine, că ești sănătos și că viața ta merge înainte. În spatele grijii ei stă o iubire tăcută, care nu cere răsplată și care rămâne aceeași indiferent de timp sau de distanță.

De aceea, dacă aveți o mamă aproape, spuneți-i astăzi cât de mult o prețuiți. Iar dacă mama voastră nu mai este lângă voi, păstrați-o în inimă cu recunoștință și cu rugăciune. Pentru că dragostea unei mame este una dintre cele mai mari binecuvântări pe care le poate primi un om.”

„Se spune că, demult, Dumnezeu a vrut să lase pe pământ o iubire care să semene puțin cu iubirea Lui. O iubire care să nu obosească, care să nu plece atunci când apare greul și care să ierte chiar și atunci când doare. Și atunci a creat mama, ca semn că dragostea adevărată poate trăi și între oameni.

I-a dat o inimă mare, ca să poată iubi fără măsură. I-a dat răbdare, ca să poată duce griji, nopți nedormite și zile pline de sacrificii. I-a dat lacrimi, ca să plângă în tăcere atunci când copilul ei suferă. Și i-a dat o putere tainică, aceea de a merge mai departe chiar și atunci când sufletul îi este obosit.

De aceea, se spune că 8 Martie nu este doar o zi a florilor și a cadourilor, ci o zi în care ne amintim cât de mare este darul unei mame. Pentru că mama este omul care dăruiește fără să ceară nimic în schimb și iubește chiar și atunci când nu mai are nimic. Iar iubirea ei rămâne, pentru fiecare copil, una dintre cele mai mari binecuvântări ale vieții.”

„Cel mai frumos dar pe care îl poate primi o mamă de 8 Martie nu este un buchet de flori și nici un cadou scump. Cel mai prețios lucru pentru ea sunt copiii ei. Bucuria de a-i vedea bine, sănătoși și aproape valorează mai mult decât orice lucru material din lume.

Pentru o mamă, fericirea nu stă în lucruri mari, ci în lucruri simple: un telefon, o îmbrățișare, o vorbă spusă din inimă. Ea nu cere mult, dar poartă în suflet o dragoste imensă pentru copiii ei. De multe ori își lasă propriile dorințe deoparte doar ca lor să le fie bine.

De aceea, de 8 Martie, cel mai frumos cadou pe care i-l poți face unei mame este să fii lângă ea, să o suni sau să îi spui cât de mult înseamnă pentru tine. Pentru că, pentru o mamă, nimic nu este mai important decât copiii ei.”

„Pentru unii oameni, 8 Martie este o zi de bucurie, cu flori, îmbrățișări și urări pentru mamă. Dar pentru alții este o zi în care dorul se simte mai puternic ca oricând. O zi în care inima se strânge și gândul fuge la cea care nu mai este, dar care a rămas pentru totdeauna în suflet.

În astfel de momente îți dorești doar un lucru simplu: să mai poți spune încă o dată „mamă”. Să îi mai auzi vocea, să îi mai vezi chipul, să îi mai simți mâna care altădată îți dădea liniște. Viața, uneori, ne desparte de cei pe care îi iubim cel mai mult, iar în locul lor rămâne un dor care nu se stinge niciodată.

Dar iubirea pentru mamă nu dispare odată cu trecerea timpului. Ea rămâne în amintiri, în suflet și în tot ceea ce suntem. Pentru că o mamă nu pleacă cu adevărat din viața copilului ei. Ea continuă să trăiască în inimă, în gând și în fiecare pas pe care copilul îl face mai departe.”

„Dragă femeie, 8 Martie este o zi în care merită să îți amintești cât de multă putere și lumină porți în tine. Poate că nu ți se spune des, dar prin grija ta, prin răbdarea ta și prin iubirea pe care o dăruiești, faci lumea din jur mai caldă. În spatele multor familii liniștite stă, de multe ori, inima unei femei care ține totul împreună.

Sunt zile în care obosești, în care simți că nimeni nu vede cât oferi și cât duci pe umeri. Dar Dumnezeu vede fiecare lacrimă ascunsă, fiecare sacrificiu și fiecare rugăciune spusă pentru cei dragi. În tăcerea și în puterea ta se află o frumusețe pe care nu o poate măsura nimeni.

De aceea, astăzi și în toate zilele, să nu uiți cât de valoroasă ești. Fie că ești mamă, fiică, soție sau pur și simplu un suflet bun în viața altora, prezența ta aduce lumină. La mulți ani tuturor femeilor și Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, liniște și bucurii alături de cei pe care îi iubiți.”
„Dumnezeu te-a creat într-un fel anume, cu sufletul tău, cu drumul tău și cu rostul tău. Nu încerca să te pierzi încercând să fii ca ceilalți. Fiecare om are darurile lui, felul lui de a vedea viața și locul lui în lume. Când începi să te compari mereu cu alții, riști să uiți cine ești cu adevărat.

Sunt mulți oameni care încearcă să se schimbe doar pentru a fi acceptați. Dar liniștea sufletului nu vine atunci când devii ca ceilalți, ci atunci când îți accepți felul tău de a fi. Dumnezeu nu face oameni la întâmplare și nici nu creează două suflete la fel. Fiecare are valoarea lui, chiar dacă uneori nu o vede imediat.
De aceea, nu-ți strica sufletul încercând să te potrivești cu lumea. Rămâi sincer cu tine, păstrează-ți credința și mergi pe drumul tău. Când trăiești așa cum te-a lăsat Dumnezeu, atunci începi să găsești și adevărata pace.”

„Sunt femei care nu caută să iasă în evidență și totuși luminează locul în care se află. Nu prin zgomot, nu prin mândrie, ci prin felul lor simplu de a fi. Prin bunătate, prin răbdare, prin grija pentru cei din jur. Simplitatea nu înseamnă puțin, ci înseamnă un suflet curat care nu simte nevoia să se arate mai mult decât este.

O femeie care rămâne modestă și sinceră în lumea de astăzi este, de fapt, rară și prețioasă. Ea nu încearcă să impresioneze pe nimeni, dar reușește să atingă inimile celor din jur. În tăcerea ei este multă putere, iar în gesturile ei mici se ascunde o frumusețe pe care nu o poate imita nimeni.

De aceea, dragă femeie, să nu crezi niciodată că trebuie să fii altfel pentru a conta. Uneori tocmai simplitatea ta este ceea ce te face cu adevărat deosebită. Iar cei care știu să vadă cu inima vor înțelege cât de valoroasă este această frumusețe.”

„Lasă, Doamne, primăvara să coboare nu doar peste pământ, ci și în inimile oamenilor. Așa cum florile încep să înflorească după frigul iernii, așa să înflorească și sufletele obosite de griji, de necazuri și de singurătate. Sunt multe inimi care așteaptă puțină lumină, puțină pace și un strop de speranță.

Lasă, Doamne, ca odată cu primăvara să vină mai multă bunătate între oameni. Să se mai îndulcească vorbele, să se mai liniștească supărările și să se mai apropie unii de alții. Că prea multă grabă și prea multă răceală s-au adunat în lume, iar sufletele oamenilor au nevoie de căldură.

Și dacă primăvara va reuși să aducă un pic mai multă liniște în inimile noastre, atunci va fi cu adevărat o primăvară frumoasă. Pentru că nu doar natura are nevoie să înflorească, ci și sufletul omului.”

„De multe ori înțelegem cât de mare este darul sănătății abia atunci când o pierdem. Cât timp suntem bine, ni se pare ceva firesc, aproape invizibil. Dar sănătatea este una dintre cele mai mari binecuvântări pe care Dumnezeu le pune în viața noastră.

Să te poți trezi dimineața, să poți merge, să poți respira adânc, să poți munci și să îți îmbrățișezi oamenii dragi – toate acestea sunt daruri pe care le primim zilnic, fără să le observăm mereu. Sunt lucruri simple, dar neprețuite.

De aceea, când ești sănătos, nu uita să fii recunoscător. Mulțumește lui Dumnezeu pentru fiecare zi în care trupul și sufletul tău pot merge mai departe. Pentru că sănătatea nu este doar o stare a trupului, ci o binecuvântare care face viața posibilă.

Azi îl prăznuim pe Sfântul Nicolae Planas

2026-03-02T06:28:00.000-08:00

Pe 2 martie 2026 se implinesc 95 de ani de la trecerea la cele vesnice a Sfantului Nicolae Planas, ocrotitorul celor casatoriti.

Intreaga viata a sfantului Nicolae Planas a fost una caracterizata de jertfa. El a trait in mijlocul oamenilor, fiind o pilda vie de vietuire crestina. Sfantul Nicolae Planas este cunoscut ca ocrotitor al celor casatoriti deoarece multe sunt familiile care, in urma rugaciunilor catre sfant, au dobandit linistea. Acest fapt nu inseamna neaparat ca atunci cand ii cerem ajutorul in rugaciune, vom fi feriti de ispite, ci mai degraba, sa avem credinta ca prin ajutorul sfantului, vom avea puterea de a le birui.

Viata Sfantului Nicolae Planas

Sfantul Nicolae Planas s-a nascut in anul 1851 in insula Naxos, intr-o familie de crestini practicanti. Inca de mic, a indragit viata liturgica a Bisericii invatand singur cantarile auzite la slujbe, iar, mai apoi, invatand sa citeasca din "Psaltire” si din "Vietile Sfintilor”. Dupa ce la varsta de 19 ani a ramas fara tata, s-a mutat impreuna cu mama sa in Atena, in apropiera bisericii Sfantul Ioan. Cu toate ca tanarul Nicolae, inseta dupa Dumnezeu, acesta nu a ales calea monahismului, ci calea familiei, casatorindu-se cu tanara Eleni Provelegiou, cu care a avut un singur copil: Ioan.

Sfantul Nicolae Planas

A fost hirotonit diacon in anul 1879 la Biserica "Schimbarea la Fata“ din Atena, iar, in anul 1884, a fost numit preot in Biserica Proorocului Elisei. Moartea sotiei sale, care a survenit intre timp, a facut ca el sa imbratiseze viata monahala, fapt ce a reprezentat o continuare a vietii sale de nevointa pentru Hristos.

Slujeste pentru o perioada in parohia inchinata Sfantului Pantelimon, din care este alungat prin uneltirile facute de preotul pe care il invitase sa slujeasca impreuna cu el si de epitropii bisericii. Dupa aceasta intamplare, parintele Nicolae va sluji la Biserica Sfantul Ioan vreme de 50 de ani.

Sfantul Nicolae Planas

Pictorul Fotios Kontoglu, care l-a cunoscut pe parintele Nicolae, marturisea astfel: "Cunosc un preot in Atena. E cel mai smerit dintre preoti si cel mai simplu dintre oameni. Pentru orice slujba, daca-i dai o drahma sau cincizeci de bani ii ia. Daca nu-i dai nimic, nu cere. Pentru trei drahme face priveghere de toata noaptea cu Liturghie, Pavecernita, Vecernie, Utrenie si Ceasuri, toate acestea durand noua ore. Orice pomelnic cu numele mortilor odata luat il tine pentru totdeauna.

Biserica Sfantul Ioan

Desi nu rostea cuvinte mestesugite in cuvantarile sale si nu avea o voce care sa trezeasca admiratia, parintele Nicolae predica mai ales prin viata sa. Parintele ajunsese un adevarat inger in trup, fapt pentru care Dumnezeu a revarsat asupra sa darul facerii de minuni. Nu o data, parintele a fost vazut slujind deasupra pamantului, ridicandu-se asemenea Sfintei Maria Egipteanca.
Rugaciunea era mangaierea parintelui Nicolae, iar luminarea harului pe care o primea prin ea il ajuta sa descopere in sufletele celor ce-l cautau, patimile si pacatele cele mai ascunse, de care nici cei veniti la spovedanie nu-si dadeau seama. In bisericuta in care slujea regulat veneau credinciosi din toate colturile Atenei. Oriunde cunostea familii nevoiase, se ducea, fara ca sa-l vada cineva, si le ajuta cu tot ceea ce aveau nevoie. A casatorit multe fete sarace, a sprijinit studenti, platind cursurile si cartile celor nevoiasi, toate facute in desavarsita discretie.

Moastele Sfantului Nicolae Planas

Odata, ducandu-se sa impartaseasca un lepros, acestuia i-a cazut din gura Sfanta Impartasanie. Fara sa sovaie, sfantul s-a aplecat si a luat cu gura sa Impartasania care cazuse. Iata cata evlavie fata de Sfintele Taine, iata cata dragoste de Hristos. Parintele ar fi putut sa le arda, dar nu a facut-o. Si nu s-a imbolnavit de lepra, asa cum s-ar astepta cei care hulesc impartasirea crestinilor din aceeasi lingurita.
Un apropiat al Sfantului Nicolae Planas, parintele Lambropulos, il caracterizeaza in felul urmator: "Fara rautate si pasnic, nestiind a spune cuiva nu, se oferea tuturor celor ce aveau nevoie de el. De multe ori, cadea victima celor vicleni. Cum era si firesc, acest om sfant era cu neputinta sa aiba vrajmasi. Chiar daca unii l-ar fi ocarat si l-ar fi furat la aratare, el, cu surasul bunatatii pe buze, ii ierta si ii binecuvanta“.

Sfantul Nicolae Planas a adormit in Domnul la 2 martie 1932. Cultul sau a fost recunoscut de catre Patriarhia Ecumenica in anul 1992.

Din minunile Sfantului Nicolae Planas

"Dupa ce a fost alungat de la biserica Sfantul Pantelimon, Sfantul Nicolae, s-a mahnit mult, dar pe cand mergea plangand spre casa i s-a aratat un tanar, care l-a intrebat de ce e trist. Parintele i-a spus pricina si, pentru ca nu-l cunostea pe cel din fata lui, i-a cerut sa-i spuna cum il cheama. Acesta i-a zis: "Eu sunt Pantelimon si locuiesc in Lumea Noua. Nu te mahni, eu voi fi mereu cu tine“. Sfantul Pantelimon, ocrotitorul cartierului Lumea Noua, a disparut dupa aceste cuvinte."

***
"O femeie avea de multi ani neintelegeri cu barbatul ei. Dupa ce a reusit sa faca rost de niste manecute de la o pereche de vesminte cu care slujise sfantul, le-a pus in casa ei intr-o cutiuta pe care o tinea pe un iconostas. Dupa ce s-a rugat sfantului, linistea binecuvantata a venit si in familia ei."
***
"O tanara traia de noua ani in desfrau cu un barbat care nu vroia sa o ia de sotie. Sfantul, intelegandu-i framantarea – o, si cat de tare sufera fetele aflate in aceasta situatie - a spus ca vrea sa il cunoasca pe acest om. Cum au ajuns in fata parintelui Nicolae, barbatul a spus: „Vreau sa ma casatoresc!”. Lanturile diavolului care il tinusera legat atatia ani s-au sfaramat la vederea robului lui Dumnezeu. Cat de mare a fost bucuria fetei, si cat de mare este bucuria tuturor fetelor si femeilor care, dupa ce ani de zile incearca sa ii convinga pe cei cu care traiesc in pacat sa se casatoreasca, isi vad asteptarea implinita..."
***
"O fata suferea de o boala psihica si, pentru ca vreme de doua luni nu dormise, ajunsese la epuizare. In cele din urma, dupa ce a fost acoperita cu un palton al sfantului, palton care dupa moartea sfantului ramasese la rudele sale, fata a cazut intr-un somn adanc. S-a insanatosit si, desi atunci cand era bolnava doctorii ii spusesera ca nu poate avea copii sanatosi si ii interzisesera sa se casatoreasca, cu ajutorul lui Dumnezeu si pentru rugaciunile sfantului s-a maritat si a avut copii foarte sanatosi."
***
"Odata, cand fiul parintelui era bolnav, avand temperatura mare - provocata de faptul ca era foarte necajit din cauza problemelor materiale - a luat o vesta veche a sfantului si s-a rugat, ca si cum si-ar fi vazut tatal in fata ochilor: „Tata, daca ma iubesti, ori roaga-te sa ma fac bine, ori ia-ma la tine...” O astfel de rugaciune ni s-ar putea parea ciudata. Cum sa te rogi tatalui tau? Totusi, fiul stia ca parintele sau ajunsese la masura sfinteniei. Stia de multimea vindecarilor sale. Si a primit raspuns la rugaciune dupa credinta sa: cand medicul a venit a doua zi, a vazut ca bolnavul se insanatosise, desi din punct de vedere medical tamaduirea nu putea fi explicata."

Sursa: CrestinOrtodox.ro

... CREDETI IN HRISTOS ...

2026-02-27T12:22:00.000-08:00

Bucuria mea, cat de minunat a grait Sfantul Parinte, Profesor, Dumitru Staniloae:

„Credeti in Hristos, ca sa aveti un sens in viata!” Daaa, sa crezi, dar in credinta crestin ortodoxa, fiindca, si sectantii spun ca ei cred in Iisus Hristos, dar ratacirea lor le este spre osanda. Sfantul Parinte, Iustin Parvu, unul din “stalpii” ortodoxiei din tara noastra zice:

"Sufletul simte cui trebuie sa i se incredinteze, fiindca, Dumnezeu este Cel Care pune in inima, dragostea fata de cel caruia ti-a randuit sa ii urmezi."

Sfintitul Parinte, staretul Iachint de la Putna, ne spune asa:

"Lupta-te dupa putere si roaga-te neincetat. De calatoresti, daca esti in ascultare, daca esti la masa, daca vrei sa te odihnesti, sa nu incetezi a spune Rugaciunea lui Iisus, macar pe scurt: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! Lupta-te ca inainte de culcare sa citesti macar un verset“.

Sfantul Parinte, Ignatie Briancianinov ne indeamna sa nu rugam dimineata asa: "Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intamplarile din vremea ei.

Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert”.

Un alt Sfant Parinte, Adrian Fageteanu, ne indeamna sa cautam smerenia, fiindca:

”Smerenia este cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Sa aveti smerenie si jertfelnicie. Iar daca ati suparat pe cineva, sa va para rau si sa va impacati cu el.”

Sfantul Parinte, Ioan Gura de Aur ne indeamna asa: "Iubitilor, rogu-va pe voi, unul pe altul indemnati-va spre pocainta, ca toti sa intampinam fata lui Dumnezeu, prin marturisirea noastra. Dumnezeului nostru, slava!" Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Viața și moartea

2026-02-24T10:59:00.000-08:00

Datori fiind toți cu o MOARTE, să înțelegem că cine fuge de moarte fuge, de fapt, de adevărata viață de dincolo de moarte, cea întru Hristos, și tocmai fugind de această realitate veșnică (singura), de fapt, tocmai atunci vom da de adevărata moarte!!... Iată paradoxul vieții și al morții, așadar, când nu vom mai dori NIMIC din cele pământești vom deveni nimic iar moartea nu are ce să ne mă ia, nu are ce să ne mai facă. Viața pământească este singurul loc unde ne poate găsi moartea, ca atare singura libertate pe care ne-o permitem este să ne învingem propria moarte omorând-o cu VIAȚA cea adevărată, cea trăită întru Hristos.

Viața și moartea sunt două drumuri care nu se întâlnesc decât în iad, pentru că întru HRISTOS este doar Viață. În iad este doar o moarte vie, adică o veșnică ȋntristare, iar ȋn Rai este o viață ȋnviată, adică o veșnică bucurie! Sfânta Scriptură ne spune că, „chipul acestei lumi trece”, dar „cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”. Iar Sf. Antonie cel Mare întărește și el, zicând: „Moartea, de o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului, care este NECUNOȘTINȚĂ de Dumnezeuˮ. Lumea în ansamblul ei este deopotrivă iad şi Impărăţie, deopotrivă condamnată şi mântuită. Dumnezeu nu l-a lăsat pe om ca să trăiască veşnic într-o lume căzută, să fie captiv cercului vicios al propriilor păcate, ci i-a dat posibilitatea eliberării de acestea. Astfel, moartea nu este sfârşitul vieţii, ci doar ÎNCEPUTUL reînnoirii ei.

Iată ce scrie Sf. Efrem Sirul despre moartea dreptului: „Drepții și asceții se BUCURĂ în clipă morții, având înaintea ochilor faptele nevoinței lor, privegherile, posturile, rugăciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie când sunt chemate să iasă din trup și să reintre în repausul lor veșnicˮ. Dar iata ce spune Sf. Macarie Alexandrinul și despre moartea PĂCĂTOSULUI: „Când sufletul păcătosului părăsește trupul, se produce un mare mister. O haită de demoni și de puteri întunecate înconjoară sufletul ducându-l în teritoriul lor. Și nu trebuie să ne mirăm de aceasta, căci dacă omul, fiind încă pe pământ, le-a dat ascultare și s-a făcut robul lor, el cade în mâinile lor atunci când PĂRĂSEȘTE această lumeˮ.

Iar Sfântul Cuv. Arsenie (Boca) de la Prislop, numește moartea, „sorăˮ, căci zice: «Sora moarte ne DEZLEAGĂ de cele de aici: de ispite, de căderi, de pământ... de necazuri. De aceea, cine o primește ca pe o dezlegare de acestea, o dorește ca pe o odihnă și ca pe o cale de unire cu Hristos, și pentru acela - ea este „sora moarteˮ. Însă pentru cei legați cu PATIMILE, cu pământul, ea este o înspăimântătoare sentință! Sora moarte mai are și darul că aduce călătorului din lumea aceasta toate întâmplările vieții sale într-o clipită. Deci este o vreme când toți muritorii, ori vor, ori nu vor, ori cred, ori nu cred, trebuie să cunoască ADEVĂRUL, căruia poate că o viață întreagă I-au stat împotrivă!!»...

Pictorul Vasile Neguş

PRIMA ÎNTÂLNIRE A SF. PAISIE AGHIORITUL CU HRISTOS , DUMNEZEU, căruia i-a spus"....

2026-02-24T06:35:00.000-08:00

,, 𝐒𝐀̆𝐑𝐈𝐍𝐃𝐀𝐑 - 𝟒𝟎 𝐃𝐄 𝐋𝐈𝐓𝐔𝐑𝐆𝐇𝐈𝐈 𝐒𝐀𝐔 𝟒𝟎 𝐃𝐄 𝐏𝐎𝐌𝐄𝐍𝐈𝐑𝐈, 𝐏𝐎𝐌𝐄𝐋𝐍𝐈𝐂 𝐒𝐀𝐔 𝐀𝐂𝐀𝐓𝐈𝐒𝐓 - 𝐂𝐄 𝐒𝐔𝐍𝐓 𝐒̦𝐈 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐂𝐄 𝐒𝐔𝐍𝐓 𝐍𝐄𝐂𝐄𝐒𝐀𝐑𝐄? “

2026-02-20T11:56:00.000-08:00

- În primul rând trebuie să știm căci cea mai puternică rugăciune din cer și pe pământ este Sfânta Liturghie, ea poate scoate un suflet chiar dacă ar fi în iad, atât de mare putere are.
Indiferent că dăm pomelnic, acatist, liturghie sau sărindar, este suficient să scriem prenumele celor care dorim să fie pomeniți.
Mai exact, scriem numele de botez al celor pomeniți și ținem cont ca aceștia să fie cu toții ortodocși. Doar în cazul clericilor, trecem înaintea numelui, după caz, treapta preoțească: părintele, monahul, ieromonahul, monahia, preoteasa etc.

*𝐏𝐎𝐌𝐄𝐋𝐍𝐈𝐂𝐔𝐋* - este o listă cu persoane în viaţă sau decedate, al căror prenume îl citește cu voce tare sau în taină preotul la unele slujbe și rugăciuni și în mod special la Proscomidie în timpul Sfintei Liturghii.
Pomenirea cea mai de preț pentru orice suflet, fie el viu sau adormit, se face în cadrul Sfintei Liturghii la Proscomidie.

Atunci, preotul scoate o firimitură din prescură pentru fiecare nume de pe Pomelnic, viu sau adormit, pe care o așează pe Sfântul Disc, împreună cu Sfântul Agneț, care preînchipuie Trupul Mântuitorului Iisus Hristos, și împreună cu părticele de prescură scoase pentru Maica Domnului, îngeri și sfinți.
Iarăși un moment de puternică pomenire a celor pentru care s-au scos miride este la ieșirea preotului cu Sfintele Daruri când, stând în fața Ușilor Împărătești, părintele se roagă între altele și pentru cei care au adus aceste Sfinte Daruri, cei care au adus prescura și vinul, și pentru cei pentru care s-au adus, vii și adormiți.

Este important de știut că, preotul poate să scoată părticele- miridele pentru cei pomeniți la Proscomidie numai până la momentul în care în biserică se cântă Imnul Heruvic... "Noi care pe Heruvimi cu taină închipuim"…. După acest moment, pomelnicele vor mai putea fi citite de preot în taină la momentul în care în biserică se cântă Axionul, cântarea închinată Maicii Domnului, dar fără a mai putea scoate miride pentru fiecare nume. Pomelnicele trimise în Sfântul Altar după Axion vor putea fi pomenite abia la următoarea Sfântă Liturghie.

Termenul de pomelnic vine de la verbul "a pomeni" – a aduce aminte. Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta! Așadar, pomenirea se face spre a aduce aminte lui Dumnezeu despre cei al căror nume stă scris pe pomelnic, chiar dacă aceștia nu sunt prezenți la acea slujbă, pentru ca Harul lui Dumnezeu să se coboare asupra lor spre iertarea păcatelor și ajutor la diverse trebuințe.
*𝐀𝐂𝐀𝐓𝐈𝐒𝐓𝐔𝐋 *– este pomelnicul de vii care se pomeneşte la ecteniile Slujbei Acatistului cu scopul strict de mulţumire sau îndeplinire a unor cereri de exemplu pentru sănătate, izbăvirea de nevoi, încetarea vrajbei etc. . Slujba Acatistului are loc de obicei în cursul săptămânii, după-amiaza.
Preotul va rosti numai prenumele celor pomeniți, nu și cererea precisă scrisă în dreptul lor. Aceasta va fi parcursă de preot cu privirea și gândul, rezolvarea fiind deja încredințată lui Dumnezeu din momentul în care acatistul a fost scris.

În timpul citirii Acatistului nu se stă jos, în strane, ci în picioare sau în genunchi în faţa icoanei sfântului spre care ne îndreptăm rugăciunea. Acatistele se pot citi și acasă, de către fiecare credincios.
Cei care citesc Acatiste trebuie să ştie și să înțeleagă că, nu sunt unele mai puternice sau mai eficiente decât altele, ci totul depinde de credința celui care citeşte, adică de convingerea cu care se roagă.
*𝐒𝐀̆𝐑𝐈𝐍𝐃𝐀𝐑𝐔𝐋* – vine de la grecescul saranda care înseamnă "40" şi este pomelnicul numai pentru morţi, de regulă pentru o singură persoană, recent decedată, care se pomeneşte la Sfânta Liturghie până la parastasul de 40 de zile al răposatului. De regulă, sărindarul conține pe lângă numele celui adormit, o sticluță cu vin, o prescură sau colac, lumânare și tămâie.

Cei adormiți sunt pomeniți doar la Sfânta Liturghie și la slujba parastasului. Așadar, este greșit a scrie pomelnic cu cei adormiți la Sf. Maslu sau la Litie, întrucât aceste două slujbe sunt destinate exclusiv iertării de păcate și însănătoșirii trupești și sufletești a celor vii.

Deci să înțelegem că părticelele ce se scot pentru vii şi pentru morţi nu se prefac în Trupul şi Sângele Domnului, ci se pun la urmă în Sfântul Potir şi se sfinţesc când se ating de Preacuratele Taine. Atunci preotul zice: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor Tăi. Amin!".

În clipa aceea, când aceste miride sau părticele se adapă cu dumnezeiescul Sânge, în acea clipă noi toţi, vii şi adormiţi, ne împărtăşim euharistic, gânditor cu Iisus Hristos. Şi măcar de-ar fi sufletul cuiva în iad sau în cer, de-ar fi la marginea lumii sau oriunde, Dumnezeu este de faţă şi se împărtăşesc toţi cei pomeniţi la Sfânta Liturghie şi sunt în comuniune cu Iisus Hristos.

Aşadar, sarindarele sunt acelea că ”dacă a murit cineva, este bine să se pomenească patruzeci de Liturghii, că la Liturghie se scot părticele şi are comuniune cu Hristos în Sfântul Potir prin părticele, şi patruzeci de panahide (parastase). Acolo se fac dezlegările, că la o panahidă sunt nouă dezlegări: şapte dezlegări mici făcute de preot, atunci când zice ”Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul…”, şi două mari, pe care trebuie să le zică episcopul sau preotul. Deci 360 de dezlegări are un suflet în şase săptămâni la panahidă. Deci poţi să pui patruzeci de liturghii şi patruzeci de panahide în şase săptămâni.
Deosebit de important este de asemenea, să nu cerem lui Dumnezeu, prin pomelnic, ceva rău, răzbunare asupra vrăjmașilor noștri, să nu blestemăm și să nu dorim nicidecum răul nimănui. Dimpotrivă, să trecem pe pomelnic nu doar pe cei iubiți ai noștri, ci și pe cei care ne urăsc.

Iar... ”Când faci pomelnic pentru ai tăi, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit, săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie” – ne învaţă de bine părintele Sfânt Ilie Cleopa

Depăşirea ispitelor

2026-02-20T07:35:00.000-08:00

Toate ispitele, bolile, încercările sunt lecţii duhovniceşti prin care Dumnezeu ne învaţă pentru viaţa veşnică. Toate încercările au o însemnătate duhovnicească. De „succesul” în aceste încercări, prin răbdare şi ascultare faţă de voia lui Dumnezeu, depinde „diploma” vieţii de veci.
Încercările acestea au drept scop sporirea smereniei, a auto-cunoaşterii şi a auto-criticii. Încercările îl călăuzesc duhovniceşte pe om. Când aveţi o suferinţă, o ispită, o strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală, fie că este ispită, sau orice alt rău, îngenunchiaţi şi rugaţi-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu şi nu voia voastră. Şi Dumnezeu, Care îngăduie ispita, oferă în acelaşi timp omului şi mijlocul prin care poate s-o depăşească.

Toate ispitele, bolile, încercările sunt lecţii duhovniceşti prin care Dumnezeu ne învaţă pentru viaţa veşnică. Toate încercările au o însemnătate duhovnicească. De „succesul” în aceste încercări, prin răbdare şi ascultare faţă de voia lui Dumnezeu, depinde „diploma” vieţii de veci.

Încercările acestea au drept scop sporirea smereniei, a auto-cunoaşterii şi a auto-criticii. Încercările îl călăuzesc duhovniceşte pe om. Când aveţi o suferinţă, o ispită, o strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală, fie că este ispită, sau orice alt rău, îngenunchiaţi şi rugaţi-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu şi nu voia voastră. Şi Dumnezeu, Care îngăduie ispita, oferă în acelaşi timp omului şi mijlocul prin care poate s-o depăşească. @reper

Gheronda Efrem Filotheitul (1927-2019)

Elisei Ieromonah

Azi esti pe pamant, maine in mormant

2026-02-20T07:32:00.000-08:00

Dimineața, ne grăbim să ajungem la serviciu. Odată ajunși, ne grăbim să treacă mai repede cele 8 ore. Seara, intrăm grăbiți pe ușă, îi pupăm în grabă pe cei dragi și ne grăbim să ne aruncăm în fața televizorului cu un laptop sau o tabletă în brațe. Ne grăbim de mici. Ne grăbim să creștem mari, ne rugăm să se termine odată anii de liceu, apoi facultatea. Apoi, ne grăbim să ne cumpărăm în rate pe viață un apartament.

Facem degrabă copii, pe care îi creștem tot în grabă, mirându-ne „când au crescut așa?” Iar când sunt mari ne întrebăm de ce oare se grăbesc să plece atât de repede de lângă noi… Abia atunci intrã în vocabularul nostru expresia: „Mai stai puțin…”

Cred că îți sună cunoscut. Ultima vizitã în casa bunicii, tu grăbit să te întorci la ale tale, ea, ținându-te de mână și spunandu-ți cu voce tremurată: „Mai stai puțin că Dumnezeu știe dacă te mai văd…”

Acum vreun secol și jumătate, John Ruskin, care provenea dintr-o familie foarte înstărită, de altfel, scria:

„Nu existã bogăție, ci doar Viață.” Gândește-te de câte ori auzi întrebarea „Ce-ai făcut cu atâția bani?” și de câte ori ai auzit pe cineva întrebând: „Ce-ai făcut cu atâta viață?”

„Trăiește azi, mâine nu există!” sună patetic. Tocmai de aceea italienii i-au spus cinic, dar simplu: „Azi ești pe Pământ, mâine în mormânt.” Pe Pământ poți lăsa urme sau umbre. În mormânt, nu mai ești nici urmă, nici umbră

Rugăciunea pentru lume a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

2026-02-19T01:53:00.000-08:00

*Dumnezeul meu* , să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
*Pomeneşte* , Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
*Pomeneşte* , Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
*Pomeneşte* , Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
*Pomeneşte* , Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
*Pomeneşte* , Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
*Pomeneşte* , Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
*Pomeneşte* , Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
*Pomeneşte* , Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
*Pomeneşte* , Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
*Pomeneşte* , Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.
*Pomeneşte* , Doamne, pe toţi cei care călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
*Pomeneşte* , Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
*Pomeneşte* , Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
*Pomeneşte* , Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
*Pomeneşte* , Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
*Pomeneşte* , Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
*Pomeneşte* , Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
*Pomeneşte* , Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
*Pomeneşte* , Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
*Pomeneşte* , Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
*Pomeneşte* , Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
*Pomeneşte* , Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Marie..., du-te acasă,

2026-02-12T11:09:00.000-08:00

Marie..., du-te acasă,

că mirele te aşteaptă-n poartă.[15]

Odată cineva s-a aşezat în locul meu lângă părintele, m-am întristat foarte mult. Aproape că-mi venea să plâng. M-am aşezat la uşă şi-l priveam pe părintele în faţă. Săracu...., se uita la mine şi spunea că el ne iubeşte pe toţi şi cum să facă ca toţi să stăm lângă dânsul? Aşa m-am ruşinat! Apoi, a început să ne povestească o întâmplare din viaţa dânsului: „A venit la mine o fată din Suceava pe care o chema Maria şi era fată de la sat, îmbrăcată mai ţărăneşte şi avea o poşetă pe umăr şi-mi zice:
-Părinte, am venit la matale să-mi faci o rugăciune să mă mărit. Eu am întrebat-o:
-Marie, dar tu crezi că dacă-ţi fac eu rugăciune te
măriţi? Imi răspunde:
-Cred părinte, (părintele povestea cu accentul lui dulce de moldovean)
-Bine Marie! Stai în genunchi. A stat în genunchi şi i-am citit o rugăciune. S-a ridicat Maria şi-a luat poşeta şi a rupt-o la fugă către casă. Dar de la fântâna turcului (situată pe stânga între poartă şi mănăstirea Cernica), Maria s-a întors înapoi ca să mă mai întrebe:
-Părinte, mă mărit?
-Bine Maria, atâta ţi-a fost credinţa până la fântâna turcului?
-Ba cred, părinte!
-Du-te acasă că mirele te aşteaptă-n poartă. A fugit Maria, de rupea picioarele. Toţi am râs. Şi aşa a fost şi să vă spun de ce a fost aşa. Fata era orfană de tată, avea numai mamă, nu avea fraţi. Şi cum venise băiatul şi a întrebat de fată, mama l-a ţinut la poartă. Nu-l putea primi în casă din cauza bârfelor vecinelor. Avea vecine bune de gură şi bârfitoare. Şi aşa a ajuns Maria de l-a găsit pe băiat la poartă, a stat de vorbă şi s-a căsătorit. Părintele ne spunea că a văzut-o şi mireasă.
_______________________________
15.- "Despre Parintele Ilarion Argatu:marturii,fapte,minuni"
2011,pag.31

"Rețeta de mântuire"

2026-02-11T10:07:00.000-08:00

"Rețeta de mântuire" a Sfântului Paisie Aghioritul pentru toți cei osteniți și împovărați

Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.
Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.

Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.

Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.

Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.

Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.

Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.
Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.
Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.
Hotărâți-vă, ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.
Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de la cât de mult depinzi de patimile tale.

Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea. De asemenea, să luați aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil, devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri materiale. Aceasta este o greșeală. Trupul are multe pofte materiale, dar viață scurtă. Sufletul are veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.

- Și care sunt nevoile sufletului, părinte?

- Iată, cum să-ți zic? Nevoile sufletului sunt felurite. Și bucuriile sufletului sunt altele decât cele ale trupului. Trupul ușor îl mulțumești, sufletul nu. Dacă ai bani și te duci într-un magazin mare, trupul este mulțumit. Dar ce poți să găsești pentru sufletul tău într-unul din magazinele acelea mari, cum le zice, supermarketuri, da. Sufletul are nevoie de alte lucruri. Sufletul are nevoie de pace, liniște, comunicare cu Dumnezeu. Pentru a se întreține trupul, este nevoie de bani și de pâinea cea de toate zilele, dar sufletul, pentru a se întreține, are nevoie de talanți dumnezeiești: pâinea cea cerească.
traducere şi adaptare: Laura Enache

sursa: ΑΓΙΟΡΕΙΤΙΚΟ ΒΗΜΑ www.agioritikovima.gr via Doxologia

Canonizarea celor 16 femei românce cu viață sfântă.

2026-02-06T04:05:00.000-08:00

La Catedrala Patriarhală s-a făcut citirea Tomosului Sinodal pentru proclamarea canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă.

Apoi, au fost prezentate icoanele și troparele lor.

Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu

Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești

Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea

Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș (fosta Despina Milița, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab)

Sfânta Magdalena de la Mălainița

Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău

Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratec

Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratec

Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec

Sfânta Olimpiada de la Fărcașa

Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași

Sfânta Anastasia, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna

Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv

Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana

Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi

DESPRE MÂNDRIE ȘI FELURILE EI ASCUNSE

2026-01-31T13:34:00.000-08:00

După ce explică gândurile, Arhimandritul Emilianos trece la rădăcina a aproape tuturor gândurilor rele:

Mândria –începutul tuturor căderilor

Avva Isaia spune (în forma lui scurtă):

▪︎ Mândria îl desparte pe om de Dumnezeu.”

Explicația lui Emilianos:

Omul mândru:
nu ascultă pe nimeni,
nu cere ajutor,
nu recunoaște nimic,
nu vede greșeala sa,
nu se lasă învățat.

Și atunci Dumnezeu nu mai poate lucra în astfel de inimă.
De ce?

Pentru că Dumnezeu Se odihnește doar în cei smeriți, adică în cei care Îi dau loc în ei.

Mândria umple inima cu Eu iar Smerenia o goleşte şi face loc pentru DUMNEZEU.

Mândria nu apare la început ci după un început bun

Un lucru subtil pe care îl subliniază Emilianos:

Mândria nu apare la începutul vieții duhovnicești, ci mai târziu.

La început omul e sincer, însetat, zelos. Dar după ce:se liniștește puțin,se roagă mai bine,lasă o patimă,simte harul,începe să creadă că el a făcut asta.
Acesta este începutul căderii.Mândria vine ca o respirație: abia așteaptă un mic succes ca să intre.

Cele mai perfide forme de mândrie
Avva Isaia dă indicii scurte, iar Emilianos le dezvoltă:

▪︎ Mândria din evlavie :
Adică omul se crede duhovnicesc:eu mă rog mai mult”eu postesc mai bine eu înțeleg Filocalia,eu nu sunt ca alții
Aceasta este cea mai primejdioasă.
Când crezi că ești duhovnicesc, deja ai căzut.

▪︎ Mândria din judecarea altora
Omul zice:
Eu știu ce e bine.”
Eu văd greșelile lor.
Eu mi-aș da seama dacă aș fi în locul lui.
Acesta este veninul judecării.

Emilianos Simonopetritul explică:
Cel care judecă nu mai vede pe Dumnezeu în celălalt. Vede doar păcatul, pentru că el însuși are mândrie înăuntru.

▪︎ Mândria ascunsă eu pot singur
Avva Isaia spune:
Cel ce se încrede în sine cade în cursa vrăjmașului.”

Când crezi că:

- nu ai nevoie de sfat,
- nu ai nevoie de rugăciune,
- nu ai nevoie de spovedanie
-nu ai nevoie de ajutor,
mândria te-a prins.
Independența absolută e semn de boală, nu de putere.

▪︎ Cum recunoști dacă ai mândrie
Emilianos Simonopetritul explică foarte clar:
Mândria are trei semne :

- Te superi ușor
Pentru că omul mândru are un ego umflat, sensibil.
- Te îndreptățești
Nu spui niciodată am greșit iertare ai dreptate
Ci întotdeauna:
nu eu sunt de vină”
altul e vinovat”
- Vrei să ai ultimul cuvânt
Chiar și în lucruri mici.
Vrei să câștigi, să demonstrezi, să convingi.

Acestea sunt semnele certe ale mândriei.
De ce mândria deschide poarta tuturor gândurilor rele?

Avva Isaia arată, în mod profetic, că:
Mândria este poarta prin care intră toate gândurile rele.
Pentru că, în mândrie omul se izolează
pierde harul se răcește,devine vulnerabil.

▪︎ După mândrie vin: nervii,judecarea,lăcomia,desfrânarea,frica,tristețea,deznădejdea.
Pentru că mândria este rădăcina.

▪︎ Remediul – smerenia adevărată

Emilianos explică ce este smerenia:
Nu înseamnă
să te vorbești de rău,
să te consideri incapabil,
să te umilești fals,
să te simți inferior.

Ci înseamnă: Să recunoști adevărul:
fără Dumnezeu nu poți nimic.

Să accepți că tu singur ești slab.
Să-l pui pe Dumnezeu în centrul vieții tale.Așa vine harul.
Semnul că ai început să devii smerit
Unul singur:

Îți vine ușor să spui „iartă-mă” și „am greșit”.Cam atât. Asta dovedește tot.
Omul mândru nu poate.
Omul smerit nu are nicio problemă.

sursa

Emanuel Iscru

Parintele Adrian Făgețeanu de la Lainici (1912 - 2011)

2026-01-27T05:54:00.000-08:00

Parintele Adrian Făgețeanu de la Lainici (1912 - 2011):

,, … Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. Iarăşi, am ridicat crucea şi el m-a călcat în picioare. După 8-9 încercări, ofiţerul a cedat. M-a lăsat în pace… Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: “Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos” şi poate nu o să mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simţeam nici o durere. Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia.

În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă. La ieşirea din Aiud, am aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea numele şi la vii, şi la morţi, neştiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – în puşcărie, eram şi viu, şi mort, deopotrivă.”

_________________________

Nu e uşor să-l întâlneşti şi să vorbeşti cu părintele Adrian Făgeţeanu. Trebuie mai întâi să ajungi la Mănăstirea "Lainici", pe valea strâmtă şi prăvălita a Jiului. Apoi, după câteva ceasuri de odihnă, porneşti de cu dimineaţa spre sihăstria, unde părintele s-a retras brusc, neaşteptat, fără alte explicaţii. Bolnav şi aproape nevăzător, şi-a găsit în coliba muntelui loc de meditaţie şi rugăciune, îndepărtând cu un singur gest de renunţare tot confortul bucureştean de care se bucura în chilia sa călduroasă de la Mănăstirea Antim. (...)

Pierdut în rasa lui largă şi cenuşie, părintele pare şi mai mic - o mână de om. Cu un gest scurt şi lipsit de ezitare îşi retrage mâna. Nu ne dă voie să i-o sărutăm. În schimb, ne binecuvântează şi ne mângâie cu mare dragoste pe creştet. Ne cercetează o clipă cu privirea sa abia văzătoare şi, puţin emoţionat, se aşează cu multă cuviinţă pe stinghia patului. Nu ştie prea bine cine suntem şi ce dorim de la dânsul. Nici nu contează. Părintele se poartă de parcă i-ar fi intrat în chilie Hristos. Tresare uşor doar când îl întrebăm de ce a părăsit Antimul. De ce la 92 de ani s-a retras într-un loc pe care mai mult ca sigur nu-l va mai părăsi niciodată? Ochii lui albaştri şi bătrâni caută nehotărât în depărtarea peretelui. Cunoaşte bine răspunsul, dar nu găseşte cuvântul potrivit. "Pentru linişte", zice el într-un târziu. "Pentru suflet." În chilia părintelui miroase frumos, ţărăneşte - a gutui şi tămâie. Tot aşa arată şi camera - simplă şi fără lucruri de prisos: o sobă de lut spoită cu văr, o dormeză, o icoană deasupra ferestrei şi o masă pe care odihnesc o Psaltire, un Acatistier. Cărţile fac parte din decor. Când şi când, părintele Adrian întinde mâna, le atinge copertele tari şi uşor zgrunţuroase, de parcă ar vrea să se convingă că se afla la locul lor. Nu le deschide însă niciodată. Chiar şi la 92 de ani, părintele cunoaşte toate rugăciunile pe de rost.

“Aşa a vrut Dumnezeu - să mă întorc de unde am plecat“, zice părintele, amintindu-şi cum, eliberat din închisoarea Aiudului (20 de ani de temniţă grea, pentru că făcuse parte din mişcarea ortodoxă “Rugul aprins”), a vrut să intre în obştea monahală de la Crasna Gorj, în chiar schitul în care fusese arestat Sandu Tudor, sufletul şi iniţiatorul “Rugului aprins” de la Antim. Stareţul Crasnei nici nu a vrut să audă. Nu numai că nu a vrut să-l primească, dar l-a şi ameninţat strigând: “Dacă în cinci minute nu pleci, îţi rămâne capul pe tocător“. Bolnav şi slab ca o stafie, părintele s-a clătinat. Viaţa era pentru el o fundătură, un tunel fără capăt. Nu ştia încotro să o apuce. A strigat în gând ajutorul lui Hristos, când un călugăr mai bătrân s-a apropiat de el şi, trăgându-l deoparte, i-a şoptit la ureche: “Du-te la Mănăstirea Lainici. Acolo e omul lui Dumnezeu“.

După o zi petrecută în tren, a ajuns. La mănăstire nu a trebuit să caute pe nimeni. Omul lui Dumnezeu i-a ieşit în cale, de parcă l-ar fi aşteptat de când lumea. Era stareţul Calinic Caravan – un sfânt şi un munte de smerenie. Văzându-l pe părintele Adrian cum arată, stareţul nu l-a întrebat nimic. L-a primit ca pe un frate, cu dragoste şi cutremur. I-a dat bani de haine şi de medicamente, l-a oblojit cu mâna lui vreme de un an de zile, l-a pus apoi la muncile cele mai uşoare, să-i înveţe pe cei tineri tainele istoriei şi ale limbilor străine, literatură şi gramatica. Om simplu, cu doar două clase, Calinic Caravan nu avea lecturi filocalice. El le trăia doar, le punea în faptă. Deşi era stareţ, el muncea la grădină, el zidea sobe, el pregătea masa, bucurându-se ca un copil când fraţii îi lăudau bucatele. În tot acest timp, le cerea călugărilor să înveţe, să urmeze studii teologice, dându-le bani de cărţi sau bani de tren, pentru a-şi susţine examenele la Craiova. “Ceea ce m-a impresionat la părintele Calinic era bunătatea fără margini şi, mai ales, rugăciunea necontenită. Se ruga mereu, oriunde, zi şi noapte. Se ruga pentru noi, pentru toată ţara, pentru cei prigoniţi pentru dreptate. Se ruga chiar şi pentru duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, pentru comunişti, spunând: “Toţi sunt fraţii noştri. Dragostea noastră o să le înmoaie inima. Roagă-te şi tu pentru ei”. Sincer, am zâmbit în sinea mea, după câte pătimisem de pe urma lor. Aş fi făcut orice, dar să mă rog pentru comunişti era peste puterile mele. Stareţul Calinic nu a zis nimic - doar a zâmbit. Nu a trecut mult timp şi în fața mănăstirii a oprit un alai de maşini negre şi luxoase. Era mare agitaţie, grozavă, la poartă şi din maşină a coborât Nicolae Ceauşescu. Îndreptându-se spre mine, m-a întrebat: “Dumneata eşti preot?… Am venit cu părinţii mei şi aş vrea să le citeşti nişte rugăciuni pentru sănătate”. Cine ar fi putut crede aşa ceva? Căutând a nu mă pierde cu firea, am intrat în biserică împreună cu ei şi mi-am împlinit menirea de preot. M-am rugat pentru Ceauşescu şi, deci, pentru comunişti. Atunci, am înţeles zâmbetul părintelui Calinic. Părintele ştia totul. Avea rugăciunea văzătoare.”

De şapte ori declarat mort

(…) De şapte ori a trecut părintele pe lângă moarte. De şapte ori i-a simţit răsuflarea grea, urâtă, de necuprins în cuvinte. O dată, a murit la modul cel mai concret cu putinţă. Avea cinci ani şi era în timpul refugiului din Bucovina. Suit într-o căruţă împreună cu părinţii şi tot avutul lor de ţărani mijlocaşi, se purta de parcă ar fi plecat la târg, într-o excursie. Copil şi fără minte, nu înţelegea ce se întâmplă, ce tragedie trăiau familia şi oamenii din satele învecinate. Avea chef de joacă şi, atras de zgomotul prundişului peste care călcau caii, s-a aplecat mai mult peste coviltirul căruţei. O clipă de neatenţie şi nenorocirea s-a produs: “Fără să-mi dau seama ce se întâmplă, roata carului mi-a trecut peste burtă“, povesteşte părintele. “Am murit pe loc. Spre groaza părinţilor, nu mai suflam. Aveam abdomenul spart şi mi se vedeau intestinele risipite pe prundiş. Mama, săraca, era disperată. Plângea tânguindu-se de durere, în timp ce ceilalţi refugiaţi, oprind căruţele în dreptul nostru, o acuzau că totul se petrecuse din vina ei, că nu avusese grijă de mine. Tot ei au sfătuit-o să nu mai poarte cadavrul cu ea, ci să mă înmormânteze în primul sat. Satul se numea Hlinita. Aşa a făcut. Răvăşită de durere, a oprit în dreptul bisericii, dar pentru că preotul paroh de acolo era plecat, m-a lăsat în seama unui diacon şi a plătit o babă să mă spele, să facă toate cele necesare pentru înmormântare, ea plecând mai departe, de teamă să nu piardă convoiul refugiaţilor.

Într-adevăr, bătrâna s-a apucat de treabă după datină. M-a spălat, m-a îmbrăcat în straie curate, m-a aşezat pe masă, mi-a pus lumânarea sub formă de colac pe piept şi a început să-mi citească din Psaltire. Trecuse deja o zi, noaptea se înstăpânea peste încăpere şi, cum bătrâna continua să citească rugăciunile pentru mort, cineva a zis: “Babo, închide fereastra”. Femeia s-a mirat. Fereastra era închisă, uşa, la fel. “Atunci de ce clipoceşte lumânarea pe pieptul mortului?”, a mai întrebat omul care priveghea în încăpere. Apropiindu-se de mine, a văzut că respirăm.

Nu ştiu dacă a fost cu adevărat o minune sau că baba, frecându-mă apăsat, mi-a pus inima în mişcare. Ştiu doar că oamenii au trimis vorbă prin alţi refugiaţi să o găsească pe mama şi să-i transmită că băiatul ei a înviat. Să nu vă spun ce bucurie au trăit părinţii mei. Pentru că nu puteau întoarce căruţa din cauza puhoiului ce venea din spate, s-au întors în Hlinita pe jos, m-au dus la Suceava şi, la spital, un medic m-a cusut, spunând că în viaţa lui nu mai văzuse aşa ceva.”

***

O altă moarte clinică avea să-l aştepte pe părintele mulţi ani mai târziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front şi, plin de elanuri tinereşti, dorea recâştigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la generalul Dragalina, oferindu-se pentru o acţiune plină de primejdii. Nu a mai revenit la unitate. Din nou, viaţa lui a rămas suspendată de un iluzoriu fir. Explozia unui şrapnel l-a rănit grav. Era plin de sânge şi toată falca de jos abia se mai ţinea într-un rest de cartilaj. Era desfigurat şi cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii îi dădeau două-trei ore de supravieţuire. Nu aveau cum să-l ajute. Nu aveau cu ce. Singura şansă erau un spital şi un chirurg priceput. Acolo, în câmp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut minunea. În aer s-a auzit un zgomot întrerupt, de motor cu probleme şi, câteva secunde mai târziu, un avion nemţesc de vânătoare a aterizat, oprind chiar lângă părintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o defecţiune la rezervorul de benzină. Nu era ceva grav, căci neamţul a şurubărit o vreme pe sub burta avionului şi motorul a pornit. Văzând că vrea să plece, un ofiţer român, Ciurea (maramureşean), l-a rugat pe pilot să ia rănitul, să-l ducă la un spital. Neamţul a refuzat. Nici un regulament din lume - nici omenesc, nici militar - nu-l putea obliga să transporte un rănit. Era un avion de două locuri (pentru pilot şi observator) şi orice kilogram în plus reprezenta o catastrofă. Atunci, fără să mai stea pe gânduri, ofiţerul Ciurea a scos pistolul şi l-a pus la tâmplă aviatorului. Ori îl lua şi pe părintele, ori îl împuşca. Situaţia era pe muchie de cuţit. Cei doi nemţi s-au tras deoparte şi s-au sfătuit. Voiau să suie rănitul în cabină, să ruleze câteva sute de metri şi apoi să-l arunce din mers. Într-adevăr, rănitul a fost urcat cu chiu cu vai în carlingă, observatorul s-a chircit (numai el ştie cum) pe scaunul din dreapta şi avionul a pornit. După câteva minute, părintele l-a auzit pe observator spunându-i pilotului să nu-l mai abandoneze pe câmp. Avionul îşi recâştigase stabilitatea şi motorul funcţiona bine. Zborul a decurs fără probleme. În două ore, avionul a parcurs 600 de kilometri, după care rănitul a fost dus repede la un spital, unde aştepta deja pregătită sala de operaţie şi toate cele necesare. “În tot acest timp, m-am gândit la multe“, îşi aminteşte părintele. “Mi-am revăzut viaţa, mi-am pus întrebări. Nu era vorba de frica morţii, de durere fizică sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama că şi dacă aş fi fost împărat său celebru şef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva în pustietatea câmpiei ruse. Această întâmplare mi-a schimbat viaţa din temelii. După ce am ieşit din spital, în concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde în faţa altarului mi-am închinat viaţa lui Dumnezeu, salvatorul meu.”

”Hristos a înviat!” în temniţă

Părintele Adrian a trecut prin multe. Îşi aminteşte, dar nu insistă. Despre suferinţă şi moarte vorbeşte cumva în treacăt, ca despre o prietenă din copilărie. Arestat în 1958, la interogatoriul de la Suceava, un securist pe nume Blehan (fiu de cantor bisericesc) l-a bătut cu bocancul în cap, încât cheagurile de sânge i-au afectat iremediabil nervul optic. La Aiud, gardienii nu s-au mulţumit să-l pedepsească băgându-l la carceră. Deşi era un ger de crăpau pietrele, au turnat două găleţi cu apă peste trupul lui plăpând. În câteva ore, apa a îngheţat transformând pielea într-o coajă, până la os. Din toate, părintele îşi alege amintirile cele mai frumoase: figura serafica a părintelui Sofian, fineţea absolută şi de neegalat a părintelui Ghiuş, ţinuta morală şi fără cusur a ţăranului Ilie din Săcele (pe care părintele îl pomeneşte şi astăzi la rugăciune, dimpreună cu soţia, Păuna, şi copilul, Toader), dârzenia teologică a lui Sandu Tudor, care a murit asasinat chiar în celulă.

“Nu o să mă crezi, frate, dar în închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu“, zice părintele Adrian. “Acolo, preţuiai tot darul lui Dumnezeu. Preţuiai aerul, pe care, într-o celulă suprapopulată, îl căutai câteva secunde, cu rândul, stând cu nasul sub crăpătura uşii. Preţuiai pâinea (două felii prin care întrezăreai lumina soarelui), alături de mierea unei vorbe bune. Eram slabi, dar ne ajutam între noi. Lui Vasile Voiculescu i-am dat din porţia mea. Firav şi abia ţinându-se pe picioare, era pus să ducă nişte hârdaie mai mari decât el. Nu putea să le ridice şi atunci gardienii îl pedepseau tăindu-i raţia de mâncare… În închisoare, aveai nevoie de hrană, dar, mai presus de toate, de cuvântul lui Dumnezeu. Prin El ne-am arătat puterea. Îmi amintesc că la Aiud îmi făcusem un calendar pe degete, după metoda Gauss. Am calculat data Paştelui şi mi-am dat seama că era exact în acea noapte. Fără să mă mai gândesc la urmări, am început să strig: “Hristos a înviat!” şi imediat din toate celulele a început să răzbată spre cer cântarea cea minunată: “Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţa dăruindu-le!“. Răsuna Aiudul de chemarea speranţei, de strigătul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor, care credeau că am început o revoltă. Alergau nebuneşte prin curte şi trăgeau focuri de avertisment, dădeau telefoane şi cereau întăriri. Erau speriaţi de glasurile noastre reunite, de forţa spirituală a credinţei, pe care nici o fereastră zăbrelită nu o poate opri.

Sunt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate înţelege. Tăria pe care ţi-o dă Dumnezeu ar fi una din ele… Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. Iarăşi, am ridicat crucea şi el m-a călcat în picioare. După 8-9 încercări, ofiţerul a cedat. M-a lăsat în pace… Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: “Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos” şi poate nu o să mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simţeam nici o durere. Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia.

În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă. La ieşirea din Aiud, am aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea numele şi la vii, şi la morţi, neştiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – în puşcărie, eram şi viu, şi mort, deopotrivă.”

(Sorin Preda - Extrase din articolul "La ceas de Înviere, în sihăstria unui mare duhovnic", apărut în revista "Formula AS", nr. 611/2004)

grafica Aida Suster

Rugăciune către Sfântul Antonie cel Mare

2026-01-16T23:55:00.000-08:00

Bunule Părinte Antonie , cel ce durerile şi păcatele noastre le cunoști , nu trece cu vederea glasurile de rugăciune ale celor ce aleargă la mijlocirea Ta şi nu te uita la nevrednicia celor ce te roagă , ci la Slava şi la Mila Lui Dumnezeu , pe Care tu L- ai mărturisit şi spre Care se îndreaptă rugăciunea ce ţi - o aducem .
O , slăvite făcătorule de minuni , Părinte al săracilor , ocrotitor al văduvelor , sprijinitor al orfanilor , vino în ajutorul nostru prin rugăciunile tale către Dumnezeu , ca să fim mângâiaţi în nevoi , ca să fim apăraţi de primejdii , de ispite şi de păcate .
Tu , cel ce ai făcut din pustiul Egiptului loc de preaslăvire al Marelui Dumnezeu şi al Mântuitorului , fă şi din pustiul sufletului nostru , ars de necredinţă şi ros de patimi , loc plăcut Ție , în care să se sălăşluiască virtutea , ca prin tine să se mărească Numele Cel Sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh .
Amin !
În fiecare an , la 17 Ianuarie , îl pomenim pe SFÂNTUL ANTONIE CEL MARE , FLOAREA DE FOC DIN PUSTIUL EGIPTULUI ȘI PĂRINTELE MONAHILOR .
Cuviosul a fost egiptean de origine și de la vârsta de 18 ani și până la mutarea sa la Domnul , la venerabila vârstă de 105 ani , s - a nevoit ca pustnic pentru a ajunge la desăvârșirea duhovnicească .
Cu adevărat Sfântul Antonie cel Mare era un doctor dat Egiptului de Dumnezeu ; căci , cine se ducea mâhnit la dânsul se întorcea bucurându - se .
Într - o zi , auzind citindu - se la Sfânta Evanghelie cuvintele Mântuitorului către tânărul bogat :
- Dacă voieşti să fii desăvârșit , du - te , vinde averea ta , dă - o săracilor şi vei avea comoară în cer ; după aceea , vino şi urmează - Mi ! Convins că și lui i se adresează aceste cuvinte , merge și împarte averea sa săracilor , păstrând doar cele de trebuință pentru a asigura un viitor surorii sale . Cu altă ocazie , auzind la Sfânta Evanghelie cuvintele Mântuitorului :
- Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine , se hotărăște să renunțe cu totul la cele lumești și să urmeze viața pustnicească . Împarte tot ce mai avea din avere , iar pe sora sa o încredințează unor femei .
Ajuns la vârsta venerabilă de 105 ani , i - a anunțat pe monahii pe care îi cerceta de apropiata sa mutare la viața veșnică . După întâlnirea cu aceștia s - a retras alături de doi ucenici , Macarie și Amatas . Acestora le - a lăsat instrucțiuni clare legate de îngroparea trupului său , poruncindu - le să - l îngroape într - un loc neștiut de nimeni . La 17 ianuarie anul 356 , Cuviosul Antonie a trecut la viața veșnică . Viața sa consemnată în scris un an mai târziu de Sfântul Atanasie cel Mare , cel mai bun prieten al său , el Părintele Părinților .
Viața lui , cuprinsă în 94 de capitole , a fost scrisă de sfântul Atanasie cel Mare , care l - a cunoscut îndeaproape .
Sfântul Atanasie cel Mare , care a fost de față la sinodul I ecumenic , la Niceea , și a fost în delegația care a redactat Crezul , a fost mai apoi Patriarh al Alexandriei și din când în când , se retrăgea în pustie și lua putere de la sfântul Antonie cel Mare , mai ales când era foarte prigonit de arieni .
Era atât de apropiat de sfântul Antonie , încât îi turna apă când acesta se spăla pe mâini , era ucenicul și prietenul lui .
În fiecare an , când îl cinstim pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare , să ne rugăm lui spunând :
- O , preaânțelepte de Dumnezeu purtătorule Antonie , căpetenia părinților și slava cuvioșilor , primește de la noi aceste laude ce cu tot sufletul le aducem ție și roagă - te lui Dumnezeu pentru noi , cei ce strigăm :
Aliluia !
Bucură - te Părinte Antonie !
TREIME SFÂNTĂ și nedespărțită Mărire Ție ! Amin !
Doamne Dumnezeul nostru bucuria noastră dăruiește - ne nouă să ne bucurăm de milostivirea Ta ! Amin !
Bucură - te bucuria noastră acoperă - ne pe noi de tot răul cu cinstitul Tău Acoperământ ! Amin !
Bunul Dumnezeu , Maica Domnului și Sfântul Antonie cel Mare să vă binecuvinteze pe toți cu multă sănătate , fericire și mântuire ! Doamne miluiește ! Amin și Aliluia !

.. SFÂNTUL PĂRINTE, VASILE CEL MARE ...

2026-01-01T06:06:00.000-08:00

Bucuria mea, Sfântul Părinte, Vasile cel Mare, s-a născut în Cezareea Capadociei, din părinții Vasile și Emilia, care au avut 10 copii. Cinci dintre ei au devenit Sfinți împreună cu părinții lor și cu bunica lor Macrina. L-a avut ca dascăl pe Eubul, pe care Sfântul Vasile la convertit la credința în Hristos.

Odată, l-a întrebat Eubul pe Sfântul Vasile: “CARE ESTE ADÂNCUL FILOZOFIEI?”, iar el i-a răspuns: “ADÂNCUL FILOZOFIEI ESTE CUGETAREA NEÎNCETATĂ LA MOARTE”, fiindcă, aducere aminte de moarte ne păzește de păcat. A înființat mănăstiri, a înființat vasiliade, (spitale pentru bolnavi). A compus rugăciuni de alungare a diavolilor, exorcisme, numite Moliftele Sfântului Vasile. A lăsat 91 de canoane. Exemplu: pe tinerii care făceau păcatul desfrânării îi oprea 7 ani de la Împărtășanie, pe cei căsătoriți care preacurveau îi oprea 15 ani, iar pe cei care ucideau și avortau cu voia lor, îi oprea 20 de ani. Împăratul Iulian Apostatul, mergând la război împotriva perșilor, a fost întâmpinat de Sfântul Vasile, cu toată cinstea oferindu-i după obicei, pâine de orz.

Împăratul s-a mâniat și a promis că după război, va distruge cetatea Cezareea. Sfântul, s-a rugat împreună cu credincioșii în Biserica Sfântului Mucenic Mercurie. Deodată, Sfântul Mercurie, pictat în icoană cu sulița în mână, a ieșit din Biserică în văzul tuturor și s-a întors având sulița însângerată. Sfântul Vasile, a spus: “Bucurați-vă fraților și vă veseliți, fiindcă, împăratul Iulian Apostatul, și-a luat cuvenita pedeapsă fiind ucis de Sfântul Mercurie. Împăratul arian Valens, a trimis pe eparhul Modest să-l amenințe cu închisoarea, cu exilul și cu confiscarea averilor. Sfântul Vasile a răspuns: “Averile mele vrei să le iei? Nici pe tine nu te vei îmbogăți și nici pe mine nu ma vei sărăci. De de izgonire nu mă tem, pentru că tot pământul este al Lui Dumnezeu. De chinuri nu port grijă, fiindcă, mă voi duce mai degrabă la doritul sfârșit!”

Atunci eparhul i-a zis: “Nimeni nu mi-a vorbit cu așa îndrăzneală! Sfântul i-a spus: “Pentru că până acum n-ai vorbit cu un episcop! Sfântul Părinte, Efrem Sirul, l-a rugat pe Dumnezeu să-i arate cum este Sfântul Vasile. Și noaptea, a văzut UN STÂLP DE FOC, care ajungea până la cer. Și s-a dus Sfântul Efrem la Sfântul Vasile și cu toate că nu voia, a fost hirotonit preot. Așa fost viața Sfântului Vasile cel Mare, ca o făclie aprinsă în mijlocul Bisericii, spre luminarea tuturor încât și Îngerii se minunau de Sfințenia vieţii lui, iar diavolii și necredincioșii se cutremurau și fugeau.

Sfinte Părinte, Vasile cel Mare, roagă-te lui Dumnezeu și pentru noi păcătoșii, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre.

Amin și Aliluia!
Preot Ioan

... SFÂNTUL CUVIOS PAVEL, ARHIEPISCOPUL NEOCEZAREEI ...

2025-12-23T10:12:00.000-08:00

Sfinților 10 Mucenici din insula Creta: Teodul, Evnichian, Evarest, Saturnin, Zotic, Evpor, Agatop, Ghelasie, Vasilid și Pompie din Heracleea, CARE V-AȚI SĂVÂRȘIT PRIN SABIE în vremea împăratului Deciu (+ 250), Sfinte Ierarhe Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei, unul din cei 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (secolul al IV-lea), Sfinte Cuvioase Naum din Ohrida, făcătorule de minuni, ucenicul Sfinților Chiril și Metodie și luminătorule al slavilor de sud (+ 910), Sfinte Mucenice Schinon, CARE TE-AI SĂVÂRȘIT PRIN SABIE, Sfântă Muceniță Victoria de la Tivoli în Italia (+ 250), Sfinte Mucenice Hrisogon,care ai fost prefect al Tesalonicului, Sfinte Mucenice Sabinian, diacon la Mănăstirea Condat-Jura în Galia (+480), Sfinte Mărturisitorule Servul din Roma, ocrotitorul paraliticilor (+ 580), Sfinte Ierarhe Asclepie, episcop de Limoges în Franța (secolul al VI-lea), Sfinte Mucenice David din Dwin în Armenia, CARE TE-AI SĂVÂRȘIT PRIN RĂSTIGNIRE PE CRUCE (+694), Sfinte Egbery de Rathmelsigi în Olanda (+729), Sfinte Ierarhe Frithbert, episcop în Anglia (+ 766), Sfinte Ierarhe Teoctist, episcop de Novgorod în Rusia (+ 1310), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: ieromonahii: Ioan și Macarie și preoții: Ioan, Nicolae și Vasile, CARE AȚI PĂTIMIT ÎN TIMPUL REGIMULUI COMUNIST (+1918 și + 1938), și Sfinte Ierarhe Nifon, episcopul Constantianei din insula Cipru, mare povățuitor al pocăinței (secolul al IV-lea), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii Lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!

Pe cei 10 Sfinți Creta

Mucenici din Creta, să-i cinstim, că în Creata au înflorit flori cinstite, pe mărgăritarele lui Hristos, stâlpările mucenicilor. Că zece sunt la număr, fericiţii şi toată mulţimea demonilor au ruşinat. Pentru aceasta şi cununi au luat Sfintii mucenici ai lui Hristos, cei cu sufletul răbdător. Amin!

Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

Bucuria mea, Sfântul cuvios Pavel arhiepiscopul Neocezareeii, a fost unul din cei 318 Sfinți Părinți, care s-au adunat la întâiul Sinod de la Niceea. Toți purtau pe trupurile lor rănile lui Hristos, și arătau aceste podoabe unul altuia. Unul își arată mâna tăiată, altul urechile, altul nasul, altul ochiul, altul alt mădular tăiat; își arătau semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomege, zdrobirile și arsurile de pe trupurile lor, pe care le-au îndurat în chinurile lor pentru Hristos. Tot așa și fericitul Pavel nu era lipsit de astfel de podoabe. Avea și el mădularele zdrobite de ciomege, iar sfintele lui mâini arse de fierul înroșit și amorțite. Deci după ce toți aceștia s-au adunat pentru raucredinciosul Arie, după ce cu hotărâre dumnezeiască l-au surpat și l-au dat anatemei, s-au adunat cu împăratul în Constantinopol. Fericitul împărat Constantin a ținut în mâinile lui mâinile Sfântului Pavel, le-a sărutat, le-a pus peste ochii lui și peste celelalte mădulare ale lui și a zis: "Nu mă satur să sărut mâinile acestea, ce-au ajuns moarte și nemișcate pentru Hristo

sul meu". S-a dus Sfântul apoi iarăși la scaunul sau, a mai trăit acolo câțiva ani și s-a mutat la Domnul.
Sfinte, Cuvios, Arhiepiscop Pavel al Neocezareei, ca unul care ai îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, roagă-te și pentru noi păcătoșii robii Lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre.

Amin!
Preot Ioan 🛎️.

... SIMFONIA MANTUIRII ...

2025-12-22T12:55:00.000-08:00

Bucuria mea, hai sa citim “Ruga catre cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos”, al carei autor este Sfintitul parinte, preot Alin din Comuna Plesoi, judetul Dolj:

“Mergeai prin ploaie, viscol și zapada,

Si lumea te vedea nebun,

Dar tu cu inima aprinsa de Hristos,

Mergeai pe-al mantuirii drum,

Cu chipul bland, mereu in rugaciune,

Tu te-ai smerit, nebun pentru Hristos,

Si ai renuntat la lume si la tine,

Iar Maica Domnului in ajutor ti-a fost.

Si cate pilde bune de rabdare,

In toate ne-aratai folos,

Pierdut in lumea asta mare,

Tu l-ai gasit in toate pe Hristos.

Acum din patria cereasca,

Apusi cu ruga ta fierbinte,

Pe cei ce striga-n rugaciune: Cuvioase,

La neputinta si necazul meu sa iei aminte”.

Bucuria mea, Haru-i Har si Daru-i Dar! Iata cum trebuie sa intelegem aceste cuvinte, HAR si DAR: toti preotii crestin ortodocsi, au Harul Duhului Sfant prin Hirotonie, toti au acelasi Har, cel al preotiei. Gresesc grav cei care spun:

“Acela este un preot cu Har!, sau, Celalalt are mult Har! Harul Duhului Sfant este acelasi si egal in tot preotii! Dar, Dumnezeu Duhul Sfant, a impartit Darurile, asa cum a binevoit: un preot este RUGATOR, altul este MILOSTIV, altul este si un TALENTAT PICTOR DE ICOANE, un altul este un FOARTE BUN DUHOVNIC, altul CANTA MINUNAT in timpul slujbei, altul este PROFESOR la Facultatea de Teologie...

Aceste Daruri pe care le au sfintitii preoti si care impreuna lucreaza la mantuirea sufletelor noastre, seamana cu o simfonie: “SIMFONIA MANTUIRII” Iata, ca parintele Alin de la Plesoi, pe langa darul de a sculpta in lemn, a primit de la Duhul Sfant si darul de a scrie versuri religioase. SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

Preot Ioan

UMPLE, DOAMNE, INIMA MEA DE TINE!

2025-12-21T07:27:00.000-08:00

Scoate capul vreo patima?

Zi: “MANTUIESTE-MA, DOAMNE, CA PIER!”; vine intuneric de ganduri tulburatoare?

Striga: “SCOATE DIN TEMNITA SUFLETUL MEU!”.

Te atrage pacatul spre nedreptate?

Roaga-te: “ARATA-MI, DOAMNE, CALEA” sau: “NU DA SPRE TULBURARE PICIOARELE MELE!”.

Pacatele te apasa si te mana la deznadejde?

Striga cu glasul vamesului: “DUMNEZEULE, MILOSTIV FII MIE, PACATOSULUI!”.

Si tot asa, potrivit fiecarei situatii”. Sfantul Parinte, Iustin Popovici, zice asa: "Aproape niciodata nu am coborat in sine, fara a-mi plange neputintele, fara a ma revarsa in lacrimi si plans cu suspine. Prin grozaviile vietii pacatoase in lume, numai prin RUGACIUNE si LACRIMI poate omul sa razbata pana la minunatul Chip al lui Hristos. UMPLE, DOAMNE, INIMA MEA DE TINE, dar mai inainte goleste-o de tot ce e lumesc si de toate celelalte dorinte”.

Iar Sfantul Parinte, Macarie Egipteanul, zice asa: “Pentru o dragoste oarecare pamanteasca si trupeasca, prin care omul se leaga pe sine din propria sa vointa, il prinde pacatul, devine pentru el catuse, lanturi, povara grea, care il inneaca si-l apasa in acest veac viclean, fara sa-l lase sa-si adune puterile si sa se intoarca spre Dumnezeu.

De acest lucru depinde si echilibrul si inclinarea, si preponderenta pacatului; prin aceasta e ispitit intregul neam omenesc, sunt ispititi toti crestinii, care petrec in cetati sau in munti, in manastiri sau pe camp, sau in locuri pustii; pentru ca omul prins de vointa sa proprie incepe sa iubeasca ceva; dragostea lui e legata de ceva si nu mai este indreptata in intregime spre Dumnezeu".

Asadar, Sfinte sunt cuvintele Proorocului si Imparatului David: “Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta” (Matei 6:21) Amin si Aliluia!
Preot Ioan .

SFÂNTA MUCENIȚĂ IULIANA ... DIN NICOMIDIA

2025-12-21T07:21:00.000-08:00

🙏 Bucuria mea, Sfânta Muceniță Iuliana, a trăit pe vremea împăratului Maximilian (286-305). Era din Nicomidia, copila unor părinți bogați. Părinții, au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie. Logodnicul voia să facă nunta, dar Sfânta n-a vrut și a zis: “Nu mă mărit cu tine până nu ajungi prefectul cetății ”. După ce a ajuns prefect, Sfânta Iuliana, i-a zis așa: “N-am să mă mărit cu tine, dacă nu treci de la slujirea idolilor la credința creştinilor”. Logodnicul a spus-o tatălui ei. Tatăl pentru că n-a putut să o întoarcă de la credința în Iisus Hristos, a dat-o pe mâna prefectului, a logodnicului ei, ca s-o cerceteze după legile romane. Prefectul a dezbrăcat-o de haină și a poruncit să fie chinuită cumplit. Și apoi a poruncit să fie aruncată în temniță. În noaptea în care a fost aruncată în temniță, pe când se ruga, s-a apropiat de ea, diavolul în chip de înger și a îndemnat-o să jertfească idolilor ca să scape. Sfânta, l-a alungat. A fost adusă din nou în fața prefectului, dar a ramas neclintită în dragostea pentru Hristos. De aceea, a fost aruncată într-un cuptor încins tare, care printr-o minune s-a răcit. La vederea minunii, 500 de bărbați împreună cu 130 de femei, au crezut în Hristos și au fost uciși cu sabia. Iar Sfânta Muceniță Iuliana, a fost supusă din nou la chinuri. Arătându-se mai tare decât toate aceste încercări a fost tăiată cu sabia. Era Sfânta de 16 ani când a fost logodită de părinții ei cu Eleusie. Iar când s-a logodit cu Hristos prin mucenicie era de 18 ani.

🙏 Sfântă Muceniță Iuliana, din Nicomidia, ca una care ai îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, roagă-te și pentru noi păcătoșii, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre.

Preot Ioan 🛎.

ULTIMUL CUVÂNT AL SFÂNTULUI PĂRINTE, ILIE CLEOPA, CĂTRE OBȘTEA MĂNĂSTIRII SIHASTRIA ...

2025-12-03T06:23:00.000-08:00

🙏 Bucuria mea, acest ultim cuvânt, adresat obștii Mânăstirii Sihastria, este perfect valabil, pentru toți creștinii ortodocși: "Fraților, vă rog din toată inima, iubiţi Sfânta Biserică Creștin Ortodoxă, mamă! Să vă fie dragă Biserica şi, cât puteţi, ziua şi noaptea să mergeţi la Biserică. Harul Preasfântului Duh vine asupra aceluia care ascultă cu evlavie Sfintele slujbe ale Bisericii. Toţi sunteţi in slujba Mântuitorului şi a Maicii Domnului”.

Iar despre rugăciune, ne sfătuiește așa: "Dacă diavolul găseşte în mintea ta această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa” sau „Tatăl nostru” sau „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine” şi celelalte, nu se poate apropia. Îl arde! Cine-l arde? Numele Domnului. N-auzi ce zice psalmul? "Înconjurând m-au înconjurat şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul şi s-au aprins ca focul în spini poftele și drăciile. Şi ce zice? În numele Domnului i-am biruit pe ei.

Dar, CHEAMĂ NUMELE DOMNULUI, zice Proorocul Ioil, ŞI TE VEI MÂNTUI. Nu te înşela că dracul stă degeaba vreodată. Noi stăm, el nu poate sta. Când a găsit mintea nu în veghere de Dumnezeu, nu în rugăciune, nu în cugetarea Scripturilor, îi dă toate drăciile şi o duce unde vrea".

🙏 Sfinte Părinte, Ilie Cleopa, ca unul care ai îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, roagă-te și pentru noi păcătoșii robii Lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin și Aliluia!

Preot Ioan 🛎️.

Ne cunoaștem prea puțin Sfinții !

2025-11-18T09:20:00.000-08:00

Este o certitudine !

La fel cum nici istoria nu ne-o prea știm...
Dacă aș întreba 100 de români ortodocși ardeleni, care sunt sfinții din Ardeal, nu aș fi foarte surprins că n-au auzit de ei, ca să nu mai zic despre viața lor absolut
impresionantă, în vremuri teribile pentru pământul acesta...
Desigur, ma simt,, cu musca pe căciulă " și eu...
Constat că multe postări vedem pe aici pe
,, feizbuc" cu Sfinții din alte țări...
La fel s-a întâmplat la ziua Sfântului Nectarie, sau Efrem cel Nou, sau Luca al Crimeii, Paisie, Porfirie, și alții.
Da !
Toți aceștia sunt mari sfinți ai Ortodoxiei.
Nu sunt, sau nu ar trebui să fie legați de un neam, pentru că Ortodoxia este universală. Și eu îi cinstesc și îi prețuiesc, nu aici este problema.
Durerea mea este că noi românii suntem foarte atenți la alții și mai puțin la noi... Așa am fost prin toată istoria, trebuie să recunoaștem.
Ați văzut postări despre marii noștri sfinți ? Spre deloc...
Și întreb așa, retoric: credeți că există în Grecia, Serbia, Rusia, Bulgaria, vreun hram cu Sfinți români?
Sau măcar vreo icoană pe undeva?
Să zicem, a Sfântului Calinic de la Cernica?
Poate Sfântul Antipa de la Calapodesti sau
Sfântul Paisie Velicicovschi de la Neamț care sunt trecuți în calendarul rușilor...
Ori Sfântul Ioan Iacob Românul...
Nu e nevoie de un duh de marketing religios pentru a ne cinsti sfinții!
E suficient să le citim viața, să le avem icoanele, să îi chemăm în rugăciune... Oare acum în aceste vremuri tulburi, Sfinții care ne-au murit pentru apărarea țării, a credinței străbune, a limbii române, nu ne vor sări în ajutor?
Dar noi habar n-avem de ei!
Este o realitate!
Uitați-vă la lista de mai jos și spuneți măcar o propoziție despre fiecare sfânt român! Și atunci, jos pălăria din partea mea.

Ianuarie:

(10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti;
(13) Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic;
(25) Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului.
(26) Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei

Februarie:

(29) Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.

Martie:

(26) Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa Maxima.
Aprilie:
(6) Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium;
(12) Sfântul Mucenic Sava de la Buzău;
(14) Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului;
(20) Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului;
(24) Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan, Mitropoliţii Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin;
(25) Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului;
(26) Sfinţii Mucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu şi Tasie;
(28) Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian din Ozovia.

Mai:

(2) Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului;
(3) Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici;
(12) Sfântul Mucenic Ioan Valahul;
(27) Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul.

Iunie:

(2) Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;
(4) Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel;
(15) Sfântul Mucenic Isihie;
(22) Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti;
(24) Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana;
(30) Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.

Iulie:

(1) Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi;
(2) Sfântul Voievod Ştefan cel Mare;
(8 Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion;
(18) Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum;
(21) Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia;
(26) Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

August:

(5) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ;
(7) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla;
(11) Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului;
(16) Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi; Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache; Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic;
(17) Sfântul Gheorghe Pelerinul;
(21) Sfântul Mucenic Donat Diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust;
(23) Sfântul Mucenic Lup;
(30) Sfinţii Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului.

Septembrie:

(1) Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul;
(7) Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi;
(9) Sfinţii Cuvioşi Onufrie de la Vorona şi Chiriac de la Tazlău;
(13) Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop;
(15) Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului;
(22) Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi;
(26) Sfântul Voievod Neagoe Basarab;
(27) Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti.

Octombrie:

(1) Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani;
(14) Sfânta Cuvioasă Parascheva;
(21) Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori: Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea; Sfinţii Preoţi Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel;
(27) Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor;
(28) Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti.

Noiembrie:

(9) Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat;
(12) Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu;
(15) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; (20) Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfântul Mucenic Dasie;
(23) Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii;
(30) Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Decembrie:

(3) Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica;
(5) Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş;
(13) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei;
(18) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul;
(22) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului;
(26) Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana.

Alex Andru

Viața și pătimirea Sfântului Apostol și Evanghelist Matei

2025-11-15T11:38:00.000-08:00

Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pământ cu asemănare omenească să mântuiască pe oamenii cei păcătoși, trecând prin Capernaum, a văzut un om șezând la vamă care se chema Matei și a zis către dânsul: Vino după Mine! Vameșul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupești ci și cu cele sufletești, îndată s-a sculat de la vamă și, lăsând toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a făcut ospăț. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui și mulți cunoscuți, vameși și păcătoși și au șezut împreună cu Hristos și cu ucenicii Lui. Deci s-a întâmplat să fie acolo farisei și păcătoși; aceștia șezând împreună cu păcătoșii au zis către ucenicii Lui: Pentru ce dascălul vostru mănâncă și bea cu păcătoșii și cu vameșii?

Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dânșii: Nu trebuie doctor celor sănătoși, ci bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Din acea vreme Sfântul Matei s-a făcut ucenic și următor al lui Hristos și s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli.

Acest sfânt era fiul lui Alfeu și frate cu Iacob, iar de către ceilalți evangheliști se numea Levi al lui Alfeu. Pentru aceea, vrând să acopere viața lui de vameș pentru cinstea apostoliei, l-au numit cu nume puțin cunoscut, adică Levi a lui Alfeu. Iar Sfântul Matei în Evanghelia sa, scriind însuși despre sine, din multă smerenie, arată pe față tuturor numele său, numindu-se Matei și povestind înaintea tuturor viața sa de mai înainte, nerușinându-se a-și mărturisi păcatele sale.

Iar după primirea Sfântului Duh, Sfântul Matei, mai înainte decât toți ceilalți evangheliști, a scris Evanghelia în limba evreiască, pentru evreii care crezuseră, și a scris-o după opt ani de la Înălțarea Domnului, propovăduind această Evanghelie prin multe țări. Căci a străbătut Parția și Midia, binevestind pe Hristos. Apoi a înconjurat toată Etiopia, unde îi căzuse soarta, țară pe care a luminat-o cu lumina înțelegerii Sfintei Evanghelii. Iar mai la sfârșit, fiind povățuit de Sfântul Duh, a venit în ținutul mâncătorilor de oameni, la o seminție neagră la chip și cu nărav de fiară și a intrat într-o cetate ce se chema Mirmenia, unde, întorcând către Domnul câteva suflete, le-a pus episcop pe Platon, următorul său, și a zidit o biserică mică. Iar el s-a suit pe un munte, care era în apropiere și a petrecut pe acest munte în post, rugându-se lui Dumnezeu cu sârguință pentru întoarcerea acelui neam necredincios.

Atunci i s-a arătat Domnul în chip de tânăr preafrumos, având în mâna Sa un toiag. Apoi, dând pace apostolului, a întins dreapta Sa, dându-i acel toiag și poruncindu-i să se coboare din munte și să înfigă toiagul înaintea ușii bisericii celei zidite, "căci degrab - i-a zis Domnul -, se va înrădăcina și va crește copac înalt cu puterea Mea și va aduce multă roadă, întrecând cu mărimea și cu dulceața toate celelalte roade. Iar din rădăcina lui va curge izvor de apă curată și, dacă mâncătorii de oameni se vor spăla, vor deveni albi, și cei ce vor gusta din roada lui, vor lepăda năravurile cele de fiară și vor fi oameni blânzi și buni".

Sfântul Matei, luând toiagul din mâna Domnului, a coborât din munte, mergând în cetate să facă ceea ce i s-a poruncit. Iar ighemonul acelei cetăți, anume Flavian, avea o femeie și un fiu care erau chinuiți de diavoli. Aceștia, întâmpinând în cale pe apostol, au strigat în urma lui cu glasuri sălbatice, înfricoșându-l și zicând: "Cine te-a trimis pe tine aici cu acel toiag pentru pierderea noastră?". Iar el, certând duhurile cele necurate, le-a izgonit. Apoi, cei ce s-au tămăduit s-au închinat apostolului și au mers după dânsul cu bucurie.

Înștiințându-se episcopul Platon de venirea lui, l-a întâmpinat cu clerul. Apoi, intrând în cetate și apropiindu-se de biserică, a făcut precum îi era poruncit: a înfipt toiagul cel dat lui de la Domnul și îndată înaintea tuturor s-a făcut toiagul copac mare, dând ramuri cu o mulțime de frunze și s-au arătat roade într-însul foarte frumoase, mari și dulci și izvor de apă a curs din rădăcina lui.
Atunci s-au minunat toți cei ce priveau la această minune, pentru că toată cetatea se strânsese la o minune ca aceasta, și mâncau poame dulci din acest pom și beau apă curată. Iar Sfântul Apostol Matei, stând la un loc înalt, propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în limba poporului ce se adunase acolo. Deci, îndată, toți au crezut în Domnul, iar apostolul i-a botezat în acel izvor făcător de minuni. Mai întâi a botezat pe femeia ighemonului pe care o izbăvise de duhul cel viclean, împreună cu fiul său; pe urmă pe tot poporul care a crezut în Hristos. Iar toți mâncătorii de oameni, care se botezau după cuvântul Domnului, ieșeau din apă luminați la față, apoi câștigau albire și frumusețe nu numai trupească, ci și sufletească, lepădând negreala de arap și îmbrăcându-se întru Hristos, omul cel nou.
Înștiințându-se de aceasta ighemonul, mai întâi s-a bucurat de tămăduirea soției și a fiului său. După aceea, îndemnându-l diavolul, s-a mâniat asupra Apostolului, pentru că tot poporul părăsind zeii alerga la dânsul, și a cugetat să-l omoare. Dar în acea noapte Mântuitorul S-a arătat Apostolului, poruncindu-i a îndrăzni către El și făgăduindu-i că va fi împreună cu dânsul în mâhnirea care-i va veni. Deci, făcându-se ziuă, pe când apostolul cânta în biserică laude lui Dumnezeu împreună cu cei credincioși, ighemonul a trimis patru ostași să-l prindă, însă aceia când au ajuns la biserica Domnului îndată i-a cuprins un întuneric încât abia au putut să se întoarcă înapoi.

Atunci, fiind întrebați de ce n-au adus pe Matei, au răspuns: "Am auzit glasul lui vorbind, dar n-am putut să-l prindem". Deci, mâniindu-se ighemonul, a trimis ostași mai mulți cu arme, poruncindu-le să aducă pe Apostol cu sila, și de se va împotrivi cineva, nelăsând să-l ia pe acela, să-l taie cu sabia. Dar și acest plan a rămas fără rezultat. Căci, pe când se apropiau de biserică, a strălucit o lumină cerească asupra Apostolului, spre care ostașii neputând a căuta, s-au umplut de frică și, aruncând armele, au fugit; apoi întorcându-se au spus ighemonului cele ce se făcuse.

Auzind ighemonul, s-a mâniat foarte tare și s-a dus cu toată mulțimea slugilor sale, vrând ca singur să prindă pe Apostol. Însă, când s-a apropiat de dânsul, îndată a orbit și căuta un sprijinitor. Apoi a început a ruga pe Apostol să-i ierte păcatul și să-i lumineze ochii, iar Apostolul, făcând semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, i-a dăruit vederea. Dar ighemonul, văzând cu ochii cei trupești, însă nu și cu cei sufletești - căci l-a orbit răutatea lui -, n-a crezut că ar fi puterea lui Dumnezeu, ci o vrăjitorie. Apoi, luând pe Apostol de mână, îl ducea în curtea sa ca și cum ar fi vrut să-l cinstească, iar în inima sa cugeta cele viclene, vrând să ardă în foc pe Apostolul Domnului, ca pe un vrăjitor.

Apostolul, văzând tainele inimii lui și, înțelegând gândurile cele viclene, l-a mustrat, zicând:

"Prigonitorule și vicleanule, de ce nu săvârșești lucrul pe care l-ai cugetat asupra mea? Fă ceea ce au pus diavolii în inima ta, căci, precum vezi, sunt gata să rabd toate pentru Dumnezeul meu". Atunci ighemonul a poruncit ostașilor să-l ia pe Sfântul Matei și, punându-l pe pământ, să-l întindă cu fața în sus și să-i pironească mâinile și picioarele pe pământ. Făcându-se aceasta, după porunca chinuitorului, slugile au adunat mulțime de vițe și vreascuri; apoi au adus smoală și pucioasă și toate acestea punându-le deasupra Sfântului Matei, le-au aprins. Aprinzându-se focul cu văpaie mare, toți credeau că Apostolul lui Hristos va fi ars. Dar, o, minune! Îndată s-a prefăcut focul acela în răcoreală și văpaia în rouă, iar Sfântul Matei a rămas viu, slăvind pe Dumnezeu.

Văzând aceasta, tot poporul s-a înspăimântat de o asemenea minune și a lăudat pe Dumnezeul Apostolului. Iar judecătorul s-a mâniat mai mult, în loc să cunoască puterea lui Dumnezeu, Care a păzit viu și nevătămat de foc pe propovăduitorul lui Hristos, și grăia asupra dreptului fărădelegi, numindu-l vrăjitor și zicând că vrăjile au stins focul și l-au păzit viu. După aceea a poruncit să adune lemne mai multe, vițe și vreascuri și, punându-le deasupra lui, să le aprindă, iar deasupra să toarne multă smoală. Apoi a adus și pe zeii săi cei de aur în număr de doisprezece și, punându-i în jurul focului, îi chema în ajutor pentru ca Sfântul Matei, cu puterea lor, să nu se poată izbăvi de văpaie și să ardă în foc.

Sfântul Apostol, fiind în văpaie, s-a rugat către Domnul puterilor ca să arate puterea Sa nebiruită, să vădească neputința zeilor păgânești și să rușineze pe cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Și îndată s-a pornit văpaia focului înfricoșat asupra idolilor de aur și s-au topit ca ceara, ba încă au ars și mulți din cei necredincioși, care stăteau împrejur. Iar din topirea idolilor a ieșit un șarpe ca de foc, care mergea după ighemon, vrând să-l vatăme, încât nu-i era lui cu putință a fugi și a scăpa de frica aceluia, până ce a făcut smerită rugăminte către Apostol ca să-l izbăvească din acea nevoie. Sfântul Apostol Matei a certat focul și îndată s-a stins văpaia și a pierit asemănarea șarpelui cea de foc. De acum, ighemonul voia să scoată din foc pe sfântul, însă el, făcând rugăciunea cea mai de pe urmă, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Atunci judecătorul a poruncit să se aducă un pat de aur și să pună pe dânsul cinstitul trup al Apostolului, care fusese scos din foc nevătămat. Apoi, învelindu-l cu veșminte de mare preț, l-a luat pe umeri împreună cu boierii săi și l-a dus în curțile sale. Dar el nu avea credință desăvârșită. De aceea a poruncit să facă un sicriu din fier și, punând într-însul trupul Sfântului Apostol Matei, să-l închidă pretutindeni cu plumb și să-l arunce în mare, zicând către boierii săi: "Dacă Cel ce l-a păzit pe Matei întreg în foc, îl va păzi pe el și de înec, apoi cu adevărat Acela este Dumnezeu și Aceluia ne vom închina, lăsând pe toți zeii noștri, care n-au putut să se izbăvească de arderea focului".

Fiind aruncat în mare sicriul cel de fier cu cinstitele moaște, noaptea s-a arătat Sfântul Matei episcopului Platon, zicându-i: "Duminică să mergi la malul mării care este spre partea răsăritului de la curțile domnești și să iei de acolo moaștele mele, care vor fi scoase la uscat". Sculându-se episcopul, a mers la mare cu o mulțime de popor, la locul arătat și au aflat racla cea de fier cu moaștele Sfântului Apostol Matei, precum i-a vestit lui în vedenie.

Înștiințându-se despre aceasta ighemonul și boierii săi, au crezut cu adevărat în Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisindu-L cu glas mare a fi Unul adevăratul Dumnezeu, Care a păzit pe sluga Sa, Matei. Apoi ighemonul, căzând înaintea raclei Sfântului Apostol, își cerea iertare de la el pentru greșeala sa și cu osârdie dorea să se boteze. Episcopul Platon, văzând credința voievodului și rugămintea lui cea cu dinadinsul și învățându-l mult, i-a poruncit să intre în apa Botezului. Iar când episcopul a pus mâna pe capul lui, voind să-i dea nume, îndată a venit un glas de sus, zicând: "Nu Flavian să-l numești, ci Matei".

Astfel, luând voievodul din botez numele Apostolului, s-a sârguit a fi următor al faptelor lui apostolești. Căci degrabă, încredințând altuia domnia sa, s-a lepădat de lumea aceasta deșartă și se sârguia întru rugăciuni în biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost învrednicit rânduielii preoțești de către Sfântul Platon episcopul. Iar după trei ani, murind episcopul, Sfântul Matei s-a arătat în vedenie preotului Matei, celui ce-și lăsase domnia, și l-a sfătuit să primească scaunul episcopal, după fericitul Platon.

Luând episcopia Matei cel nou, bine s-a ostenit în buna vestire a lui Hristos și pe mulți întorcându-i de la închinarea la idoli, i-a adus către Dumnezeu. Apoi, viețuind ani îndelungați cu plăcere de Dumnezeu, s-a mutat către El, stând înaintea scaunului Lui, împreună cu Sfântul Apostol și Evanghelist Matei și se roagă pentru noi, ca să fim moștenitori împărăției Sale în veci. Amin.

SFIINTII PRIETENII MEI...

“Avva Porfirios Cavsocalivitul (Părintele Porfirie) despre rugăciune

Părintele Serafim Rose

MAMA

Azi îl prăznuim pe Sfântul Nicolae Planas

... CREDETI IN HRISTOS ...

Viața și moartea

Pictorul Vasile Neguş

PRIMA ÎNTÂLNIRE A SF. PAISIE AGHIORITUL CU HRISTOS , DUMNEZEU, căruia i-a spus"....

Depăşirea ispitelor

Elisei Ieromonah

Azi esti pe pamant, maine in mormant

*Rugăciunea pentru lume a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul*

Marie..., du-te acasă,

"Rețeta de mântuire"

Canonizarea celor 16 femei românce cu viață sfântă.

DESPRE MÂNDRIE ȘI FELURILE EI ASCUNSE

Parintele Adrian Făgețeanu de la Lainici (1912 - 2011)

Rugăciune către Sfântul Antonie cel Mare

.. SFÂNTUL PĂRINTE, VASILE CEL MARE ...

... SFÂNTUL CUVIOS PAVEL, ARHIEPISCOPUL NEOCEZAREEI ...

... SIMFONIA MANTUIRII ...

UMPLE, DOAMNE, INIMA MEA DE TINE!

SFÂNTA MUCENIȚĂ IULIANA ... DIN NICOMIDIA

ULTIMUL CUVÂNT AL SFÂNTULUI PĂRINTE, ILIE CLEOPA, CĂTRE OBȘTEA MĂNĂSTIRII SIHASTRIA ...

Ne cunoaștem prea puțin Sfinții !

Viața și pătimirea Sfântului Apostol și Evanghelist Matei

Rugăciunea pentru lume a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul