SFIINTII PRIETENII MEI...

2026-10-28T14:51:47.713-07:00

Când mi‑am dat seama cu cine am de‑a face şi cât de mare e lupta mi‑am zis: şi dacă am să văd cu ochii mei un preot duhovnic, sau chiar un ierarh păcătuind, nu odată, ci chiar în repetate rânduri şi tot nu‑l voi judeca vreodată, când ştiu câte pătimeşte de la diavolul un duhovnic. O singură dată în viaţă şi într‑un singur punct să fie slab un duhovnic şi să vezi cu ce forţă va fi atacat prin acea slăbiciune a lui. Legiuni de draci aşteaptă o breşă la un duhovnic.

Spovedesc de şase ani. Însă un an şi jumătate n‑am ştiut prea bine ce‑i cu mine din cauza ispitelor ce au venit asupra mea. Uneori mă întrebam dacă voi mai rămâne creştin, nu monah, aşa atacuri diavoleşti am avut de îndurat. Nici n‑apucam bine să mă ridic dintr‑o ispită că mă lovea cu alta. Eei! Atuncea de mă vedea cineva ce‑ar fi zis despre mine?

De asta mă doare tare mult lipsa de înţelegere şi a dragostei. Vezi cum stau lucrurile? De exemplu, să zicem că un om îşi dă viaţa pentru ţara lui. Cum este el privit? Ca un erou, nu? Dar duhovnicul – preot de mir sau monah fiind – care se sacrifică pentru ca să salveze un suflet de la moarte, cum se numeşte el? Iar de se întâmplă să se piardă ‑ să nu fie! – în încercarea de a salva sufletul cuiva, ce vei spune despre el? El, care a „murit” luptând să salveze suflete de la moarte!

Celui căzut în tranşee pe bună dreptate i se spune erou, dar de ce îl dispreţuim pe duhovnicul căzut în încercarea de a salva un suflet de la moarte? El de ce devine un paria şi nu e un erou? Măcar să nu‑l judecăm...

Extras dintr-un interviu cu Părintele Iustin Miron, stareţul Mănăstirii Oaşa

DESPRE CRUCEA "RUSEASCĂ"

2026-10-28T14:50:21.181-07:00

O vedeam și eu de ani buni, crucea noastră "cea de toate zilele", puțin diferită de ceea ce cunoaștem noi românii. În afara celor două părți principale, verticala și orizontala, încă două bucățele pe direcție orizontală, una sus și una mai jos, dar aceasta din urmă înclinată oblic. Bineînțeles că bucățica orizontală din partea de sus amintește tabla pe care era scrisă de către soldații romani "vina" Mântuitorului nostru Iisus Hristos, INRI, adică "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor". Dar ce înseamnă, sau la ce face trimitere bucățica aceea oblică din partea de jos? Îmi imaginam că reprezintă acel suport pentru picioare care li se punea unor răstigniți ca să poată susține o parte a greutății trupurilor lor în timpul cât zăceau pe cruci. Se zice că fără acea bucată de lemn brațele răstigniților s-ar fi smuls din încheieturi. Evangheliile nu ne dau astfel de detalii tehnice. Ni se spune numai că "a fost răstignit". Aceasta pentru că în perioada istorică a scrierii Evangheliilor, adică în secolul întâi al erei noastre, moartea prin răstignire era suficient de cunoscută și de temută de toată lumea, nefiind nevoie de detalii. Îmi rămânea o singură dilemă: bine, bine, avem suportul pentru picioare, dar de ce trebuie să fie oblic și nu drept?

Când am avut ocazia am întrebat un preot ortodox din Republica Moldova, iar acesta m-a lămurit imediat: "Bucățica aceea oblică îi amintește pe cei doi tâlhari răstigniți împreună cu Domnul. Capătul de sus, cel din stânga cum se privește crucea, era tâlharul "cel de-a dreapta" lui Hristos, care s-a mântuit prin pocăința lui târzie. Capătul din dreapta, cel de jos, reprezintă tâlharul cel de-a stânga Domnului, care s-a prăvălit în iad, impietrindu-se în trufia lui". Am încuviințat și am înțeles. Acest model de cruce este utilizat de slavi în general. Dar aceasta nu înseamnă că nu-l putem folosi și noi. De exemplu crucea clasică, simplă, fără adausuri, este numită "crucea latină". Aceasta ce înseamnă, că numai spaniolii și italienii pot să o utilizeze în cultul lor?! Este vorba despre denumiri și atât. Așa că să nu vă smintiți dacă o veți vedea în mâini de preoți sau pe turle de biserici. Că uite, un deștept s-a apucat să-l critice pe Înalt Preasfințitul Teodosie al Tomisului că a apărut cu o cruce rusească în mâini! Băi, voi sunteți normali?!

V-a întunecat dracul mințile în halul acesta, că vă băgați și peste Sfințiții Arhierei?! Nu vedeți în creierele voastre decât "ruși" și "putiniști" ! Dar acolo unde voi vedeți "ruși", noi vedem frați ortodocși de limbă slavă. Iar acolo unde voi vedeți "putiniști" noi vedem iubitori de cultură și de spiritualitate slavă. A propòs.. de Dostoievski și de Sfântul Serafim de Sarov ați auzit? Dar de Sfinții Ioan din Kronstadt și Siluan Athonitul?.. Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce.. Lăsați prostiile, că vă o să ajungeți de râsul istoriei. Amin

VIAȚA SFÂNTULUI DIMITRIE CEL NOU

2026-10-28T12:12:19.808-07:00

de Preot Sorin Croitoru

Doresc de mult și tot amân
Să-mi împlinesc dorința
De a compune un poem
Cu toată iscusința

În care eu să "zugrăvesc"
În versuri îngrijite
Un sfânt pe care îl iubesc,
Cum haru-mi va permite.

Dator mă simt, căci am trăit
Mulți ani în Capitală
Și am intrat de mii de ori
La Sfânt în Catedrală

Și i-am cerut de-atâtea ori
În anii studenției
Să îmi trimită harul său
Din lumea veșniciei,

Să mă ajute să pătrund
Misterele credinței,
Să mă învețe să trăiesc
Pe calea pocăinței.

Nu este cazul, așadar,
Să mai lungesc cuvântul,
Ci timpul este numai bun
Să-l preamăresc pe Sfântul..

Dimitrie cel Cuvios
Era păstor de turmă,
Trăind în satul Basarabi
Opt secole în urmă.

Pe-atunci Bulgaria de azi
Și Țara Românească
Sub sceptrul vlahilor "Asani"
Au vrut să se unească,

Alcătuind un singur stat
Ce domina Balcanii,
Un mic "imperiu" sau regat
Ce s-a distrus cu anii..

În teritoriul dunărean
Al Vlahiei bulgare
Locuitorii viețuiau
În tihnă fiecare.

Neprigonită de păgâni,
Evlavia sporise,
Iar creștinismul ortodox
De-a dreptul înflorise.

Biserici multe se zideau
În iureșul iubirii
Și mulți creștini se consacrau
Total Dumnezeirii.

În mii de schituri era plin
De tineri și fecioare
Pe care îi chema la Ea
Preasfânta Născătoare.

De dragul Ei și-al lui Iisus
Hristos, Mântuitorul,
În paza sfintelor porunci
Trăia întreg poporul.

Și iată un cioban, un om
Tăcut din cale-afară,
Trăia pe lângă râul Lom
Din zori și până-n seară.

Sătenii îl numeau "ciudat",
Văzându-i nevorbirea,
Așa e omul, bârfitor,
De când e omenirea.

Dimitrie era păstor,
Dar nu vroia simbrie;
Muncea de când era fecior
Din pură omenie.

Puțină hrană-i ajungea,
Trăind în înfrânare,
Iar pentru-aceasta mulțumea
Cu bucurie mare.

Sătenii îi dădeau bănuți
Să-și cumpere veșminte,
Dar el îi refuza precum
V-am spus mai înainte.

Avea o taină-acest păstor,
O taină nepătrunsă:
Era bogat! Averea lui
El și-o ținea ascunsă.

Ascunsă nu în vreun hambar,
Sau în vreun pod de casă..
Dimitrie și-o ascundea
În inima-i frumoasă.

În inima-i se revărsau
Atâtea nestemate,
Încât cu ele-ar fi putut
Să umple mii de sate..

Smerenia era în el
Întâia nestemată.
Nu acceptase-n minte gând
De slavă niciodată.

Era ca Maica lui Hristos,
Smerit "în toate cele"
(De la Luceafăr am luat
Ce-am pus în ghilimele).

Plângea cu lacrimă din Har
Cuvinte nerostite,
Păcate săvârșite-n vis
Și gânduri neprimite..

De vreme ce trezvia lui
Era desăvârșită,
Se-mpotrivise ca un leu
Căderii în ispită,

Dar Harul Duhului Cel Sfânt,
Păzindu-l de cădere,
Îi dăruise ca la sfinți
O pururea durere.

Dimitrie plângea mereu,
Mai mult decât tâlharul,
Iar plânsul de la Dumnezeu
Sporea într-însul Harul..

Adesea ochii lui aveau
O strălucire mare,
Sclipire care arăta
A plânsului lucrare.

Dar cine îl înțelegea
Pe-acest păstor de turmă?..
Cei ce îl salutau prin sat
Râdeau de el în urmă!

Dimitrie avea apoi
Un suflet plin milă,
Căci mila își găsește loc
În inima umilă.

Văzând necaz în jurul său,
Cădea în rugăciune,
Și iarăși satul se mira,
Văzând câte-o minune..

Dar nu-și imaginau că el,
Dimitrie păstorul,
Ceruse-n taină izbăviri
De la Mântuitorul.

Credeau că "sfinții de la schit",
Monahi din mânăstirea
Aflată lângă satul lor,
Adus-au izbăvirea..

Pe prunci îi binecuvânta
Dimitrie "nebunul"
Punându-și palmele pe ei,
Când întâlnea vreunul,

Apoi părinții se-ntrebau
Cu multă bucurie
De unde le-a venit la prunci
Atâta veselie..

Dimitrie iubea nespus
A câmpurilor șoapte,
Sclipirea veselă pe cer
A stelelor de noapte,

Mirosul fânului cosit
Uscat în băi de soare
Și rumegatul monoton
Al turmei de mioare..

Păstorul cel îndrăgostit
De tainele zidirii
Putea să vadă mai presus
De frumusețea firii,

Întrezărind pe Creator
În cele trecătoare,
Pe Cel de viață dătător
În cele muritoare,

Văzându-L clar pe Arhitect
În operele Sale,
Pe Dumnezeu Cel nevăzut,
În cele materiale!

Dimitrie cel pur vedea
În inima-i curată,
Așa cum Domnul nostru Sfânt
Ne promitea odată..

Văzând cu ochii minții lui,
Iubea Dumnezeirea
Atât de mult, încât părea
Că-l mistuie iubirea!

Ardea ca rugul pe Horeb
Neconsumat de pară;
Pe dinăuntru serafim,
Dar om pe dinafară..

Filocalii și Sfinți Părinți
Nicicând el nu citise.
Doar preotul de la amvon
Îi propovăduise.

Dimitrie era sărac,
Și carte nu făcuse,
Dar pe Mântuitorul el
Adesea Îl văzuse

Pictat în frescă pe pereți
Și pe iconostase
Și pe catapeteasma cu
Icoanele-i frumoase.

Așa se învăța pe-atunci
Credința strămoșească.
Ce, credeți că era ca azi,
Când toți știu să citească?..

Pe-atunci nu se citea nimic,
Dar se trăia credința;
Acum pe toate le citim,
Dar nu avem voința..

Se povestește că mergând
Cu turma pe câmpie,
Dimitrie nu a văzut
Un cuib de ciocârlie

Și a călcat pe el, greșind
Din pură neștiință,
Apoi văzând, s-a pocăit
Cu lacrimi de căință.

Mulți ani nu și-a mai încălțat
Piciorul cu pricina,
Silindu-l, deci, pe "vinovat"
Să-și ispășească vina.

Tot satul l-a văzut așa
O perioadă bună,
Crezând că cineva i-a pus
În lapte mătrăgună,

Dar el, sărmanul ciobănaș,
În inima-i miloasă
Simțea că a călca pe cuib
E-o faptă ticăloasă

Și se gândea la bieții pui
Adesea cu durere,
La ce supliciu i-a suspus,
Calcându-i fără vrere..

Dar iată că-ntr-o bună zi
Dimitrie păstorul
Primește-un gând în sinea sa
De la Mântuitorul:

"Dimitrie, doresc să-ți pun
O cruce grea pe spate;
Să nu te sperii, e un jug
Mai dulce decât toate,

E jugul celor ce-au ales
Iubirea Mea totală:
Curând te vei înveșmânta
În haina monahală."

E drept, Dimitrie avea
De mult o năzuință,
Să se-ntărească si mai mult
În sfânta pocăință,

Să se apropie mai mult
De viața îngerească..
Din toată inima-și dorea
Cu harul să sporească,

Dar ajunsese într-un punct
În care neștiința,
Cu tot entuziasmul lui,
Îi copleșea voința..

În mersul lui duhovnicesc
Pe drumul mântuirii
Dimitrie simțea profund
Nevoia sfătuirii.

Avea nevoie de un ghid,
Un "avvă", cum se spune,
Să îl inițieze el
În sfânta rugăciune

Căci viața tainică în Duh
E-o artă ce se-nvață
De la acei ce-o știu deja
Și pot să dea povață.

Chiar lângă satul Basarabi
Era o mănăstire
Cu câțiva monahi având
O aspră viețuire,

Călugări cu adevărat
Dorind desăvârșirea,
Mâncând puțin, dormind puțin
Și supunându-și firea.

Se îndulceau neîncetat
Cu Sfânta Liturghie
Și noaptea privegheau, făcând
Canoane la chilie.

Cei ce știau citi citeau
Catismele Psaltirii,
Gonind vrăjmașii nevăzuți
Din curtea mănăstirii.

Cei ce știau cânta dădeau
Răspunsurile strănii,
Iar cei în vârstă mânuiau
Șiragul de mătănii.

Cu greu în obște pe atunci
Erau primiți novicii,
Părinții căutând întâi
Să-i vindece de vicii.

Prin ani de grele ascultări
Trecând începătorii,
Încet agoniseau virtuți,
Ca toți viețuitorii.

La mănăstire când veni
Dimitrie păstorul,
Le spuse că era trimis
Chiar de Mântuitorul.

Vreo doi au început atunci
Să râdă bărbătește,
Dar starețul le aminti
Că nu-i călugărește.

Apoi îi zise la păstor:
"Așteaptă-aicea, frate"
- Iar mânăstirea-avea în jur
Un zid ca de cetate -

"Căci nu primim creștini oricum
La noi în mânăstire,
Ci pentru asta mai întâi
Se face sfătuire".

Și-n fața porții celei mari,
În soarele de-afară,
Pe viitorul Cuvios
Îndată îl lăsară..

Privea Dimitrie, privea
Să vadă dacă vine
Din partea obștii careva
S-aducă vești de bine..

Și tot sperând și așteptând,
Încet, încet trecură
Trei zile lungi, cu tot cu nopți,
Pe frig și pe căldură.

Dimitrie își tot zicea
În setea lui grozavă:
"Și dacă plec la un izvor,
Și-apare-apoi vreun avvă

Și or să creadă c-am plecat,
Că am schimbat ideea?..
Nu voi pleca, rămân aici,
Beau apă după-aceea".

Așa se încerca pe-atunci
O râvnă-adevărată;
Novicele era precum
Soldatul din armată,

Era trecut prin osteneli,
Suspus la probe multe,
Ca să se vadă dacă el
De stareț o s-asculte.

Iar cei ce nu erau chemați
La viața-n mânăstire
Fugeau, cuprinși de întristări
Și de dezamăgire.

Dimitrie a depășit
Această încercare
Căci ca păstor nu suferea
De lipsă de răbdare,

Ci zile-ntregi cu turma lui
Cutreiera pășunea
Și n-avea timp de plictiseli,
Rostindu-și rugăciunea..

Deci starețul cu mare drag
L-a vrut în chinovie
Căci se vedea că e făcut
Călugăr bun să fie.

În douăzeci de ani de-atunci,
Ba poate și mai bine,
Călugăr îmbunătățit
Dimitrie devine.

În ascultări desăvârșit
Și foc în rugăciune,
Smerenia și harul lui,
O, cine le va spune?..

Că toate tuturor era
În cadrul mănăstirii,
Aprins în suflet nevăzut
De flacăra Iubirii.

Pe cei bolnavi îi îngrijea
Cu multă stăruință,
Îi ajuta pe cei bătrâni,
Cuprinși de neputință,

Pe cei mai mici îi întărea
Cu vorbe înțelepte,
Iar dacă mai cădeau și ei,
Știa să-i și îndrepte.

Participarea zi de zi
La Sfânta Liturghie
În inimă îi aducea
Atâta bucurie,

Încât Altarul îi părea
Frumos precum Taborul,
Știind că în Potirul Sfânt
E chiar Mântuitorul!

Abia acum înțelegea
Porunca minunată
Primită când era pe câmp
De la Hristos odată,

Căci una e să Îl cunoști
Pe Domnul din zidire,
Și alta e să fii cu El
În sfânta mânăstire!

Trecură anii și-ntre timp
Dimitrie sporise.
Nu îl numim "desăvârșit",
Dar "mare" devenise.

Fusese totuși ocrotit
De marile ispite,
Precum un prunc la sânul cald
Al maicii lui iubite.

Dimitrie fiind mereu
Sub sfânta ascultare,
Vrăjmașul nu putea deloc
Să-i facă tulburare.

Ascultător și postitor,
Mereu în rugăciune,
Degeaba se căznea cel rău
Să-i facă stricăciune..

Dar știți istoria lui Iov..
Satana se silește
Să-l prigonească rău pe om,
Sperând că-l prăbușește.

Creștinii care vor lupta
Vor crește în vârtute,
Nepăsătorii vor cădea
În ghearele lui slute..

Dar ca să-l poată ispiti
Pe om cu-a sa putere
Mereu acordul lui Hristos
Satana îl va cere

Căci Domnul nostru pe ai Săi
Din ceruri îi veghează
Și pentru apărarea lor
Cu Har îi protejează.

Așa că într-o zi din nou
Dimitrie primește
Poruncă de la Dumnezeu
Și mult se mai uimește..

"Te-am scos, Dimitrie al Meu,
Din viața pe pășune
Și Te-am adus să Îmi slujești
În post și-n rugăciune.

Dar astăzi obștea tu lăsând,
Vei merge-n sihăstrie
Căci multă slavă vreau să-ți dau,
Dimitrie, Eu ție!

Din trupul tău vor izvorî
Miresme după moarte
Și-n raclă scumpă de argint
Pe străzi o să ți-l poarte.

Prin el voi binecuvânta
Poporul, dându-i pace,
Și mari minuni și vindecări
Printr-însul se vor face.

Dar mai întâi va trebui
Trecând prin mari ispite
Să-nfrângi puterea celui rău
În lupte nesfârșite,

Căci aurul cel prețios
De-i pus în topitoare,
Devine galben și frumos
Și strălucește tare.

Așa și dragii Mei creștini,
În focul ispitirii
Sfinți-se-vor și vor primi
Cununa nemuririi."

Monahul cel ascultător
S-a dus la stăreție
Și și-a mărturisit smerit
Chemarea la pustie.

Deci cercetând de nu cumva
E vorba de-nșelare,
Egumenul l-a slobozit
Cu binecuvântare.

Că-n lucrul cel duhovnicesc
Creștinii au nevoie
Să ceară binecuvântări,
Tăindu-și propria voie,

Căci dacă diavolul a pus
În noi a sa neghină,
Smerindu-ne, primim din nou
A Harului lumină

Și vom ieși nevătămați
Din reaua înșelare,
Aceasta-nseamnă să primești
O binecuvântare.

Și astfel Sfântul Cuvios
Ajunse-n sihăstrie,
O peșteră din niște stânci
De lângă chinovie.

Pe lângă grotă râul Lom
Agale șerpuiește
Și un zăvoi destul de des,
Umbrind, o tăinuiește.

Azi mănăstire s-a făcut
În peștera în care
Preacuviosul viețuia
În nevoință mare.

Vai, câte-i mai făceau cei răi
În anii sihăstriei..
Pe altul cred că l-ar fi dus
În pragul nebuniei

Căci se-aruncau asupra lui
Și îl băteau la sânge,
Sperând că prin mânia lor
Curajul i-l vor frânge.

Atâția demoni năvăleau
În grota lui săracă,
Răgând ca fiarele la el:
"E-a noastră grota, pleacă!"

Dimitrie le răspundea
Cu mare îndârjire:
"Voi nu aveți nimic; Hristos
E Domn peste zidire!"

Acum lovindu-l, îl duceau
La limita răbdării,
Acum îl ispiteau în trup
Cu pofta desfrânării.

Ba grohăiau ca niște porci,
Dorind să-i strice somnul,
Ba apăreau cu năluciri
Când se ruga la Domnul.

Se chinuiau în fel și chip
Să-l scoată din pustie,
Dar el, Dimitrie, lupta
Cu multă bărbăție.

Pe cât de mult se chinuiau
Vrăjmașii să-l distrugă,
Pe-atât îl desfătau Hristos
Și Duhul Sfânt în rugă!

Și anii au trecut încet
Cu ispitiri și lupte,
Cu biruințe și isprăvi
Din Paterice rupte..

Dimitrie cel trăitor
În taina sihăstriei
I-a egalat pe marii sfinți,
Luminile pustiei.

Păstorul devenit întâi
Monah în mânăstire,
Apoi sihastru priceput
Cu aspră viețuire..

E mare taină viața lui,
Doar Domnul o cunoaște..
Noi înțelegem harul său
Din Sfintele lui Moaște.

Eu mă opresc aici; am vrut
Să scot în evidență
Din lungul film al vieții lui
Detalii de esență.

Dimitrie e un titan,
Uimește și încântă;
Ne-adună-n fiecare an
La racla sa cea sfântă.

E Cuviosul cel smerit
Ce-ascultă plin de milă
Durerea celui necăjit
Cu inima umilă.

Cu ale cărui rugăciuni,
Iisuse-l mântuiește
Pe omul care-acest poem
Cu dragoste-l citește!
amin

"La ce ne trebuie popă, noi ne rugăm direct la Dumnezeu?.."

2026-10-26T14:35:00.000-07:00

Uite-așa vorbesc românii, mulți dintre ei. Noi, cei puțini rămași autentic ortodocși, știm adevărul. Dumnezeu are de dat, bogăția Lui este fără sfârșit. Dar a ales să implice oamenii în procesul de distribuire a multora dintre darurile Sale. De la El pentru oameni, dar.. prin oameni. Despre imensul dar al Preoției v-am mai vorbit. Unii spun că preoția s-a terminat odată cu Răstignirea. "Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec". Este adevărat versetul, numai că El se referă la lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos, Care "a pironit pe Cruce zapisul păcatelor noastre", "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii". Ceea ce a făcut Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, o dată pentru totdeauna. Numim jertfa Sa pe Cruce "mîntuire obiectivă".

Mântuirea aceasta trebuie asumată de fiecare dintre noi în mod personal. Fiecare persoană, fiecare "subiect" în parte. Această încorporare în viața fiecăruia dintre noi a ceea ce a făcut Hristos o singură dată în istorie se numește "mântuire subiectivă". Cum facem, adică, să beneficiem de roadele Crucii Domnului nostru?..

Despre aceste lucruri v-am mai vorbit și voi mai continua să încerc să vă clarific dogmele Ortodoxiei. Eu vroiam să mă refer astăzi la această putere de mijlocire, de intermediere a sfinților la Dumnezeu. Preoția are același rol de intermediere pe care îl are sfințenia anumitor oameni. Sfințenia, în virtutea meritelor personale, iar Preoția - în virtutea învestirii din partea lui Dumnezeu, a "ungerii". Și sfântul și clericul au puterea de a obține daruri și puteri de la Dumnezeu pentru a le dărui oamenilor. Azi îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. S-a dus la el micuțul soldat Nestor și i-a cerut o binecuvântare. Știa că Dimitrie se află în grațiile lui Hristos Dumnezeu, de vreme ce pătimea tortură în temniță pentru El.

Știa că-i sfânt și că are îndrăzneală la Hristos. Avea ceva de cerut, ceva peste puterea omenească. Nestor cerea puterea lui David proorocul ca să-l poată doborî pe Lie uriașul, un al doilea Goliat. Nu mai suporta să audă hulele lui Lie la adresa creștinilor și a Dumnezeului lor. Dar nu s-a dus la icoana lui Hristos, nu a îngenuncheat în fața Lui, nu I-a cerut Atotputernicului puteri. Nu. S-a dus la sfântul lui Dumnezeu și i-a cerut. Știa că Atotputernicul le poate da sfinților din atotputernicia Lui.

Și Sfântul Dimitrie l-a binecuvântat. A făcut o cruce asupra lui, zicându-i doar atât: "Du-te și învinge-l pe Lie". Fără comentarii. Fără îndoieli. Și Nestor s-a dus, noul David l-a ucis pe noul Goliat. Restul îl știți. Să vă gândiți de două ori atunci când deschideți gura pe tema cinstirii sfinților. Tot la fel să faceți atunci când vorbiți despre preoți. Credeți-mă, Dumnezeu CHIAR DĂRUIEȘTE PRIN OAMENI! Nu a zis Hristos la înmulțirea pâinilor: "Dați-le voi să mănânce"?.. Ce, minunea a fost a Apostolilor, sau a Domnului?

A fost a Domnului, evident. Dar au participat și Apostolii la minune. A lucrat Domnul prin Apostoli. Vă rog frumos, nu vă mai îndoiți de dogmele ortodoxe. Este totul adevărat, totul documentat. Pentru rugăciunile Mucenicului Tău Dimitrie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne ne pe noi, amin.

Sfanta Parascheva

2026-10-13T13:33:00.000-07:00

Era să uit: mâine este praznic mare, iar eu nu zic nimic pe marginea subiectului? Uite că zic. Uite ce zic: zic că viața acestei tinere sfinte pe care toată Ortodoxia o iubește este extraordinară! Într-o lume perfect secularizată, care L-a exclus, adică, pe Dumnezeu cu totul din Cosmos și din istorie, se poate înțelege, oare, că există persoane care își jertfesc toată viața Acestui Dumnezeu invizibil?..
Sfinții sunt cea mai tulburătoare dovadă a iubirii de Dumnezeu! Ei au "dat tonul" în istorie tuturor creștinilor, înflăcărându-i prin exemplul lor. Societății de astăzi îi convine o ideologie evoluționistă: sunteți maimuțe evoluate, deci animale. Sunteți animale, deci putem să facem ceea ce vrem noi cu voi! Nimeni nu ne poate impune nici un fel de limite. Credința unora în Dumnezeu este cel mai mare obstacol în fața aplicării celor mai odioase politici ale "elitelor" asupra maselor populare. Mai ales credința în Iisus Hristos,

Cel Care ne spunea că toți suntem frați între noi, că El este singurul Domn, iar Tatăl Său este adevăratul nostru Părinte Ceresc. Credința în Iisus Hristos dezrobește sufletele, le emancipează și le înaripează către ceruri! Ce poți să-i faci sufletului care zboară către Cer?..

Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost un astfel de suflet. A luptat cu materia propriului ei trup și cu diavolul până când s-a eliberat de greutatea primului și de momelile celui de-al doilea. A devenit desăvârșită la o vârstă la care alții nici nu și-au început încă lupta cu cei doi vrăjmași. A reușit să deschidă ușile sufletul său, iar Împărăția Cerurilor a intrat în el. A fost o "purtătoare de Hristos", o "Hristoforă". A fost o fecioară desăvârșită, o mireasă a Domnului nostru. Se zice despre ea că a fost văzută în nenumărate vise de creștini evlavioși de-a dreapta Preasfintei Fecioare Maria. Floarea fecioriei a luat-o în ceata Ei cerească! Are atâta trecere la Mântuitorul și la Maica Sa, încât nu i se refuză nimic.

De aceea Biserica o numește în slujba Acatistului "Parascheva cea mult-folositoare". Este milostivă, ca una care în pruncie își împărțea hainele săracilor. Nu poate refuza pe nimeni. Cu o singură condiție: "Fie ție după credința ta"! Nu te duci la racla ei ca să o ispitești, punându-i la probă puterile. Te duci dacă ești amărât, dacă necazul vieții te-a smerit. Te duci dacă ai încercat să-ți rezolvi problemele cu mijloacele pe care le ai la dispoziție, și nu ai reușit. Te duci atunci când Pământul nu te mai poate ajuta și vrei să apelezi la Cer.

Iar atunci ajungi la Iași, stai la rând până ajungi la raclă, îți sprijini fruntea pe ea și unești rugăciunea ta cu durerea din inimă și cu un suspin adânc: "Sfântă Cuvioasă Parascheva, miluiește-mă pe mine.." Singular sau plural, masculin sau feminin, Sfintei îi sunt deopotrivă. A picurat Mântuitorul nostru Iisus Hristos ceva din atotputernicia Sa în sfinții Săi. Ei pot totul, pentru că Iisus Hristos poate totul și pentru că El le dă din atotputernicia Sa!

Mai am două ore până la miezul nopții. Două ore până când, lumește vorbind, voi intra oficial în ziua de 14 octombrie.. Mai sunt două ore până la marele praznic. Culmea: a trăit necunoscută de nimeni, a murit singură și a fost îngropată în anonimat, iar acum este venerată ca o împărăteasă! S-au împlinit cuvintele Domnului: "Căci tot cel ce se va smeri pe sine se va înălța"?.. Da, în cazul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva s-au împlinit în stil mare, cu vârf și îndesat!

Mă opresc aici. Nu vreau să izvorăsc cuvinte din dragostea de cuvânt frumos. Am scris atât cât am simțit că ardea în inima mea. Domnul să ne mântuiască, Cuvioasa Parascheva să ne binecuvânteze, amin

CUM DEOSEBEŞTI UN PREOT DE UN POPĂ?

2026-09-20T12:27:23.704-07:00

NE VORBESTE PĂRINTELE ADRIAN FĂGEȚEANU

ŞI CUM DEOSEBEŞTI PREOŢII MINCINOŞI DE CEI ADEVĂRAŢI? CUM FACI DIFERENŢA ÎNTRE UN PREOT ŞI UN POPĂ?

De te vei duce la un popă cu vreun necaz sau supărare, el îţi va spune negreşit că suferinţa ta vine de la altcineva, care ţi’a dorit răul, iar pentru îndepărtarea ei sunt de trebuinţă nişte dezlegări, rugăciuni. Contra cost, bineînţeles! Popa va prefera întotdeauna moneda credinciosului în locul mântuirii lui! Dacă însă vei ajunge la un preot, acela îţi va arăta că adevărata cauză a răului abătut asupra ta sălăşluieşte doar în tine şi că tu trebuie să te rogi şi să te îndrepţi mai întâi–(Sfinţii Părinţi spun că mântuirea oamenilor depinde de virtuţile lor!). Dacă doar plăteşti pentru rugăciune, iar tu nu te rogi, nu devii mai bun şi nu te foloseşti cu nimic! De ce nu mai sunt preoţi, ci doar popi? Ce scrie în Evanghelia de la Matei, la sfârşitul ultimului capitol? Cum citeşti?
„Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându’le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându’le să păzească toate câte v’am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. (Matei 28, 19-20). „Mergând”, zice Mântuitorul, să’i înveţi pe credincioşi! Adică mergând din casă în casă şi aflându’le necazurile, nu stând în biserică şi aşteptând să vină enoriaşii la tine. Dacă au trebuinţă de botez – să vină la biserică! – de voiesc să se cunune – să vină la biserică! – iar de se întâmplă să moară, aşijderea să facă! Hristos străbătea toată ţara cu piciorul, iar preoţii noştri nu merg nici măcar până la marginea parohiei lor, darămite în căutarea aproapelui pierdut!

Pr. Adrian Făgețeanu
sursa: dreaptacredinta, aparatorul.md

Arhimandritul Ilie Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria, Neamț,

2026-09-16T11:47:02.451-07:00

- Părinte, cum este cu viața de dincolo? Acolo vom fi tot așa ca pe aici, bogați și săraci, cum va fi?
- Măi copii, acolo nu-i așa. Acolo nu merg banii de la CEC cu noi, acolo doar faptele merg cu noi, măi...

- Și cum putem ști care fapte sunt bune și care sunt rele?

- Conștiința îți dă de veste, măi. Să mergi la Sfânta Biserică, în duminici și sărbători, să țineți posturile că sunt maica sănătății și lungimea vieții, să vă rugați dimineața și seara, să faceți oleacă de milostenie cu cei săraci, fiecare după putere, să aveți pururea rugăciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa." Așa să faceți, mânca-v-ar Raiul, să vă mănânce! Ați venit la un putregai de moșneag?

- Părinte, dar faptele rele, cum știm că sunt rele?

- Glasul Lui Dumnezeu, care este sădit în om, de la Facere, îți strigă și îți spune: nu te duce la muierea altuia, că mâine - poimâine vine moartea și te duce la Judecată, nu mânca de frupt în zilele de post, că-i păcat! A postit Hristos în deșertul Carantaniei, care nu a avut păcat, a postit Maica Domnului, care nu a avut păcate, au postit toți Sfinții Lui Dumnezeu, ei, de care lumea nu era vrednică, iar noi păcătoșii mințim că nu putem posti. Dar ia să vină un război sau o secetă, sau o boală, să vezi atunci!
Cine nu ține postul binecuvântat al Bisericii, va ajunge să țină postul doctorului și o să vadă atunci...
Măi copii, cine are frică de Dumnezeu, știe cum să se păzească de tot păcatul, iar când se întâmplă să mai greșească, că toți greșim în toată clipa Lui Dumnezeu, acela aleargă repede și se spovăduiește la duhovnic și ia iertare și canon. Ce, dacă se murdărește cămașa, o lași așa? Nu. Te duci și o speli și iarăși se face curată. Tot așa-i și cu sufletul, măi copii...

- Părinte, dar cu faptele bune cum e? Cum știm că le avem?

- Să nu știi că le ai! Că vin dracii și ți le fură, prin slava deșartă a lumii, prin mândrie: "ia uite, măi, cine sunt eu! ia uite cât bine am făcut! Eu îs cineva!" Nu așa, măi copii...
Omul care se vede pe sine mai păcătos decât toți, care se socotește nevrednic de viața aceasta și de toate darurile primite de la Dumnezeu, acela are poziția cea mai ortodoxă!

(Dialog cu marele duhovnic și predicator, arhimandritul Ilie Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 1998)

Schiegumenul Alexei din Penza

2026-09-13T22:13:29.821-07:00

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Urmează cataclisme și catastrofe – mari schimbări pe pământ, imense schimbări. Clima se va schimba dramatic – va fi foarte nefavorabilă pentru oameni. Oamenii se vor îmbolnăvi. Vor muri. Medicina nu va mai putea ajuta, deoarece va fi distrusă. Chiar și cele mai mici servicii vor costa o mulțime de bani. Nu se va putea face nimic. Oamenii vor muri acasă. Nimeni nu va avea nevoie de nimeni.
Dragostea s-a terminat. Fără empatie. Fără compasiune. Toți sunt ca niște bucăți insensibile de lemn. În curând banii de hârtie vor ieși din circulație. Animalele și păsările vor muri. Vor apărea boli incurabile care vor fi greu de recunoscut. Aceste boli noi nu sunt de la Dumnezeu. Și îi vor lovi doar pe cei care nu cred în Dumnezeu.
Protejați-vă cu Liturghia! Protejați-vă cu Împărtășania – Care vă va proteja de toate relele! În curând vor începe în lume astfel de evenimente care îi vor pune pe mulți pe gânduri. Păcatele sunt cauza a tot ceea ce se întâmplă în jurul lor și în viața personală.
O persoană ar trebui să privească în primul rând la sine: „Doamne, ce îmi vei porunci să fac?” Trebuie să-i ceri Domnului să descopere de ce sunt trimise durerile sau bolile, cere să ți se descopere păcatele nespovedite. Trebuie să te gândești bine la viața ta, să-ți pui viața în ordine, să-ți cureți sufletul cu pocăință și lacrimi - și atunci va veni curățarea trupului.
Să nu vă fie frică de dezastre! Nu vă temeți de cataclisme, temeți-vă numai de păcatele nepocăite și de orice rău care este în om! Amin! Mulți oameni sunt lipsiți de apărare în fața evenimentelor viitoare. Aproape toată lumea este lipsită de apărare.
Nimeni nu înțelege esența a ceea ce se întâmplă. Încerci să faci ceva, să cumperi, să construiești, dar în interior – totul este gol, întuneric de nepătruns, fără pocăință, fără iubire. Nu este nimic.
Cât de departe au ajuns oamenii! Oameni buni, reveniți-vă! Voi sunteți fiii lui Dumnezeu, chipul și asemănarea Lui... Dar este zadarnic să strigi în gol. Totul este gol – deşertăciune. O voce care strigă în pustie.
În biserici – urâciunea pustiirii. Sunt puține locuri unde să mergi. Dar este închis oamenilor. În biserici se observă înfățișări exterioare și au existat încălcări ale slujbelor divine de multă vreme. Totul este doar la exterior, dar fără fundament. Nu există esență. Totul este gol.
Iar cei care se numesc ortodocși astăzi, de fapt nu sunt: se vor lepăda de Dumnezeu când va începe persecuția. Vor adopta o ideologie diferită. Va fi foarte greu pentru câțiva dintre credincioși: vor intra în subteran, vor căuta păstori adevărați – și Domnul îi va trimite. Pentru cei care suferă, vor exista atât Împărtășania, cât și Adevărata Credință.
Schiegumenul Alexei din Penza (1930-2005)

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul

2026-08-22T14:11:46.790-07:00

Te macină gândurile noaptea și nu mai poți dormi ?

2026-08-21T11:39:11.354-07:00

Te macină gândurile noaptea și nu mai poți dormi ?

,, Trucul duhovnicesc " simplu al Sfântului Paisie Aghioritul care îți va liniști creierul în doar câteva secunde.
Într-o epocă a anxietății cronice, Sfântul Paisie Aghioritul ne oferă cel mai puternic antidot duhovnicesc împotriva furtunii lăuntrice. Omul contemporan trăiește o dramă tăcută, fiind sfâșiat de propriile griji și de o neîncredere profundă în purtarea de grijă a Creatorului său. Această stare de continuă alertă nu este doar o suferință emoțională, ci o îndepărtare de har și o pierdere a păcii inimii. Soluția patristică nu constă în tehnici de relaxare, ci într-o transformare radicală a modului în care mintea procesează realitatea obiectivă.
De ce apar tulburările minții în viziunea Sfântului Paisie Aghioritul
În cadrul unei discuții ziditoare, Părintele Paisie a fost întrebat direct de către un om îndurerat despre o problemă extrem de actuală, care îi măcina sănătatea. Mai exact, persoana respectivă i-a mărturisit sfântului că se neliniștește atât de mult atunci când are de rezolvat o problemă dificilă, încât ajunge efectiv să își piardă cu totul somnul. Răspunzând acestei frământări sufletești apăsătoare, Părintele a oferit următoarea diagnoză curativă:
„Problema ta sufletească sunt gândurile cele multe. Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult atât în ascultarea ta, cât şi în nevoințele tale duhovniceşti. Ascultă un mod de a evita gândurile cele multe: Când îți vine în minte o treabă pe care va trebui, de pildă, să o faci mâine, să-i spui gândului: «Treaba aceasta nu este pentru astăzi; mă voi gândi la ea mâine».”
Din perspectivă dogmatică, această stare de agitație denotă o lipsă a ceea ce sfinții numesc paza minții sau trezvie. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață că duhurile căzute folosesc logica aparent firească pentru a ne extrage din prezent, singurul timp real al mântuirii, aruncându-ne în capcana unui viitor iluzoriu. Această risipire a minții anulează orice efort de asceză, deoarece sufletul își consumă energia creatoare în scenarii imaginare, în loc să o canalizeze spre rugăciunea curată. Astfel, tulburarea psihologică este, în esența ei, simptomul unei despărțiri subtile de Dumnezeu, o slăbire a credinței în providență.
Aplicarea acestui sfat cere un discernământ activ și o voință fermă de a tăia gândurile de la rădăcină, refuzând dialogul cu ele. Când te așezi la rugăciune sau când te pregătești de somn, iar mintea începe să ruleze lista datoriilor financiare, oprește deliberat acest șir obositor. Spune-ți clar, cu autoritate interioară, că ora actuală este rezervată odihnei, iar problemele zilei de mâine se vor rezolva la timpul lor. Această amânare conștientă a grijilor nu este o ignorare iresponsabilă, ci un exercițiu practic de viață duhovnicească prin care refuzi tirania stresului.
Cum se vindecă boala gândurilor multe și a nehotărârii
Subliniind necesitatea de a ieși din labirintul analizei excesive care paralizează voința omului modern, Sfântul Paisie ne povățuiește:
„De asemenea, când trebuie să hotărăşti într-o problemă, nu te chinui cu gândul să afli ceea ce este mai bun şi să amâni mereu. Alege ceva şi mergi înainte, lasă după aceea pe Dumnezeu să Se îngrijească de celelalte. Sileşte-te să eviţi scolasticismul, ca să nu-ți ameţeşti mintea. Să faci ceea ce poți, cu mărime de suflet, să te mişti simplu şi cu multă încredere în Dumnezeu.”
Nehotărârea cronică, numită aici cu asprime „scolasticism”, reprezintă o formă subtilă de mândrie prin care omul dorește să controleze absolut toate variabilele existențiale. În întreaga tradiție patristică, perfecționismul bolnăvicios este văzut ca o lucrare demonică menită să oprească fapta cea bună, ținând mintea captivă în îndoială. Adevărata iconomie divină acționează tocmai în spațiul lăsat liber de limitările noastre umane, acolo unde recunoaștem neputința proprie. Hristos nu cere de la noi soluții perfecte, ci o intenție curată, El însuși completând lipsurile noastre prin harul Său sfințitor.
Când te afli în fața unei alegeri dificile, cum ar fi schimbarea locului de muncă, fixează un termen limită clar pentru deliberare. Analizează opțiunile cu sinceritate, consultă-te cu duhovnicul tău, iar apoi fă un pas concret, asumat în libertate. Nu te uita înapoi cu regret și nu te lăsa bântuit de întrebarea paralizantă „cum ar fi fost dacă?”, ci roagă-te ca cerul să binecuvânteze calea aleasă. Această simplitate în acțiune aduce o eliberare uriașă, curățind inima de epuizarea provocată de ezitarea continuă.
Vorbind despre puterea abandonului în brațele părintești ale Făcătorului, Marele Cuvios arată cum funcționează această dinamică a iubirii salvatoare:
„Atunci când îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Prin gândurile cele multe şi un om sănătos se netrebniceşte. Unul care suferă, este îndreptăţit să le aibă, atunci când se mâhneşte. Însă cel care, fiind sănătos, se ameţeşte şi suferă din partea gândurilor de-a stânga, unul ca acesta este bun de legat. Să fie sănătos şi totuşi să fie chinuit de gândurile lui?!”
Acest fel de „șantaj duhovnicesc” despre care vorbește textul nu este o forțare a libertății divine, ci o manifestare firească a înfierii noastre. Psalmistul David exclamă frecvent chemarea de a lăsa grijile în seama Domnului, evidențiind că încrederea totală atrage răspunsul neîntârziat al iubirii dumnezeiești. Când credinciosul refuză să își poarte singur crucea anxietăților, harul devine pe deplin operativ și aducător de pace. În schimb, a fi sănătos trupește, dar zdrobit interior de fantomele fricii, reprezintă un păcat grav împotriva darului vieții.
Transformă îngrijorarea într-o rugăciune de predare totală a propriei vieți. Când simți că spaima te copleșește în fața unui diagnostic medical incert, rostește cu smerenie: „Doamne, Tu cunoști neputința mea, ia această povară în mâinile Tale”. Această atitudine nu înseamnă sub nicio formă pasivitate, ci o mutare vitală a centrului de greutate de la propriul ego la atotputernicia lui Dumnezeu. Făcând astfel, vei observa cum tensiunea fizică dispare treptat, lăsând loc unei seninătăți vindecătoare.
Efectele gândurilor de-a stânga și lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu
Ilustrând diferența uriașă dintre o perspectivă strict umană și una ancorată în veșnicie, Părintele Paisie descrie mecanismul prin care ne construim singuri iadul:
„În vremea noastră, cea mai mare boală se datorează gândurilor deşarte ale oamenilor lumeşti. Oamenii le pot avea pe toate în afară de gândurile cele bune. Se chinuiesc pentru că nu înfruntă lucrurile duhovniceşte. De pildă, cineva porneşte ca să meargă undeva, dar motorul maşinii lui păţeşte ceva şi întârzie puţin la destinaţie. Dacă are gândul cel bun, va spune: «Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedica aceasta. Altfel poate că aş fi păţit vreun accident, dacă n-aş fi avut această întârziere. Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?», şi-L slăveşte pe Dumnezeu. Dar dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situația duhovniceşte, ci se va supăra pe Dumnezeu şi va huli: «Iată, am întârziat! Aş fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu…». Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută, în timp ce, dacă lucrează în partea stângă, se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.”
Aici ne lovim de conceptul esențial de „fabrică de gânduri bune”, o temă centrală pentru sfinții contemporani. „Gândul de-a dreapta” nu este optimism psihologic sec, ci vederea curățită capabilă să identifice lucrarea lui Hristos în spatele oricărui eveniment contrariant. Așa cum ne asigură Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani (8:28), toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Acceptarea obstacolelor ca pe o pedagogie ascunsă transformă chiar și o dramă temporală într-o treaptă certă spre mântuire.
Adoptă acest model sănătos de reacție în fața frustrărilor cotidiene, exersându-l conștient și repetat. Dacă pierzi un zbor sau dacă ești blocat inexplicabil în trafic, refuză prima reacție de enervare și aplică instantaneu grila duhovnicească. Spune-ți în acel moment de cumpănă interioară că această opreliște temporară te protejează, probabil, de un rău mult mai mare pe care nu îl poți vedea acum. Această schimbare de paradigmă distruge stresul toxic, transformând fiecare incident neplăcut într-un prilej autentic de recunoștință.
Lupta cu propriile gânduri este terenul nevăzut pe care ne câștigăm sau ne pierdem pacea, iar această trezvie necesită efort și o atenție neîntreruptă.

Extras din învățăturile Sfântului Paisie Aghioritul.

Teodor Ciurariu

Minunea Potirului sf.Ierarh Nicolae

2026-08-18T07:17:55.206-07:00

Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop(1910-1989)

2026-08-17T13:26:10.347-07:00

17 august 2024 ·

El (n.n. antihrist) e acela care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tiraniza sub ascultarea sa tot pământul. Căci acela va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împăraţilor pământului.
Creştinii cu numele, din pricina înmulţirii fărădelegilor care sting duhul, aşa se vor slăbi la minte încât de frică, mulţi se vor lepăda de Hristos şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului „căci credinţa nu este a tuturora” (II Tesaloniceni 3, 2).
Viaţa lor, slăbănogită de păcat, va da îndrăzneală satanei, care va lucra în acela tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască.
„De aceea pentru că iubesc păcatul mai mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice ca să dea crezământ minciunii, şi să cadă sub osândă (minciunii), toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îngăduit nedreptatea” (II Tesaloniceni 2, 11-12).
Evreii de odinioară, împinşi înăuntru de „acela”, au răstignit pe Domnul înţepându-i călcâiul, şi nu i-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă Domnul, pogorându-se de pe Cruce la cei din închisoare, a spart veşnicele încuietori, şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad.
De atunci umblă potrivnicul ca un leu turbat, întărâtându-şi uneltele, ca măcar faptele şi învăţătura Mântuitorului să le întunece în necredinţă. Neputând nici aceasta, îşi aprinde ciracii şi pe „acela” al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni din zilele Sfinţilor Apostoli, până în zilele celui mai desăvârşit - Antihrist din vremea de apoi, când va propovădui Ilie, ca doară doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pe faţa pământului prigonindu-i, spânzurându-i, ucigându-i, răstignindu-i şi în tot felul omorându-i.
Mai mult, cum zice un părinte, acest antihrist – care nu se mulţumeşte cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din mintea şi din inima celui din urmă credincios rămas pe pământ, şi nu râvneşte nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui, să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.
„Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă nebun cerând: moartea lui Dumnezeu, moartea învăţăturii Sale, moartea creştinilor, ucenicilor Săi, pustiirea Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie.
Chinurile cele de pe urmă, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea. Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una, cum au fost la început.
Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei, până nu vor veni la mintea aceea să asculte şi să împlinească, măcar la sfârşit, rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume.
Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini; dar oricâţi vor rămâne, aceia trebuie să treacă, peste ceea ce ar trebui să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una. Primejdia comună s-a arătat în lume, unirea creştinătăţii întârzie, Doamne, până când?
Deci, când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu, biserică şi preoţi, încât va fi sălbăticia şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul. Amin.
Părintele Arsenie Boca (1910-1989)
Sursa: Cărarea Împărăției - Părintele Arsenie Boca, editura Charisma, Deva, 2006, pag. 121-123

Despre iertare

2026-08-12T12:07:42.218-07:00

11 august 1991
Londra

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Astăzi am auzit încă o dată cuvânt despre iertare. De fapt, degeaba am spus „încă o dată”: despre iertare trebuie să vorbim necontenit, iar gândul la ea trebuie să-l purtăm mereu cu noi.
De ce ne amintește Evanghelia atât de des că, dacă noi nu vom ierta, nici nouă nu ni se va ierta și că, cu măsura cu care noi măsurăm, cu aceea ni se va măsura și nouă? De ce ne spune Hristos, prin Apostolul Petru: trebuie oare să iertăm de șapte ori? — Nu! De șaptezeci de ori câte șapte... Mi se pare că din două pricini.

Mai întâi, pentru că, atâta vreme cât rămân în noi jigniri neiertate, câtă vreme este tulburare în noi, câtă vreme ne întoarcem fața de la celălalt, nu vrem nici măcar să știm că el există sau, mai rău, ne-am dori să nu mai existe deloc, în sufletul nostru nu poate fi pace. Sufletul nostru este neliniștit; e ca și cum valuri mărunte ar încreți suprafața apei, făcându-ne cu neputință să privim în adânc. Iar în adânc este Împărăția lui Dumnezeu; în adânc este chipul lui Dumnezeu, pe care nu-l putem vedea în noi înșine; și, prin apele tulburi, nu putem vedea adâncul spre care năzuim.

De aceea, câtă vreme este în noi neiertare, câtă vreme mai purtăm supărare fie și împotriva unui singur om, câtă vreme nu ne-am împăcat în chipul cel mai profund — căci Hristos ne spune să ne împăcăm din inimă, nu formal, ci din inimă — până atunci vor rămâne în noi acea tulburare, acea neliniște, acea lipsă de pace care nu ne lasă să-L vedem pe Dumnezeu. Curăția inimii și neiertarea nu pot fi împreună.
Dar mai este și un alt aspect.

Dumnezeu atât de mult a iubit fiecare dintre făpturile Sale — nu lumea întreagă luată laolaltă, ci fiecare făptură în parte, fiecare om în parte — încât pentru fiecare dintre noi Și-a dat viața: a trăit și a murit. Cum putem atunci să-I spunem lui Dumnezeu: Tu ai murit pentru acesta și pentru celălalt, dar eu îl urăsc; Tu ai murit pentru că îl iubești; eu vreau să fiu prietenul Tău, dar cu o singură condiție: ca omul acesta să nu fie, ca eu să fiu despărțit de el, apărat de el...

Oare așa se întâmplă în prieteniile dintre oameni? Dacă avem un prieten adevărat, un prieten apropiat, iar cineva îl urăște — poate oare cel care îl urăște să fie prietenul nostru? Nu poate! Putem căuta să avem relații bune cu el, dar aceste relații nu pot ajunge până în adânc.

Și acum să ne gândim: care este atitudinea noastră față de oamenii care ne înconjoară, față de oamenii care țin de trecutul nostru? Adeseori ni se poate părea că ne-am împăcat cu mulți sau chiar cu toți; dar dacă ne gândim mai adânc — nu! Nu ne-am împăcat! Doar că, pentru o vreme, am uitat de omul acela și de aceea putem trăi liniștiți: pentru că el nu mai există în conștiința noastră!...

Nu așa se zidește Împărăția lui Dumnezeu; nu astfel trebuie să fie legăturile dintre oameni. În Rugăciunea Domnească, în „Tatăl nostru”, spunem: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Oare nu spunem prin aceasta că sunt de acord să rămân neiertat?!
Gândiți-vă! Gândiți-vă, pentru că nu putem fi una cu Dumnezeu și, în același timp, despărțiți de aproapele nostru. Așa ceva nu se poate. Dumnezeu ne iubește deopotrivă, dar El nu ne poate sili să ne iubim unii pe alții.

Gândiți-vă: vreți să fiți cu Dumnezeu? Vreți voi, vrem noi toți să fim una cu El?.. Atunci trebuie să ne purtăm unii față de alții așa cum S-a purtat El, Cel Care Și-a dat viața pentru cei care erau păcătoși, care se întorseseră de la El, care Îl urau:
„Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!”...

Oare aceste cuvinte nu ne arată cum trebuie să ne purtăm micile noastre certuri și să devenim oameni ai lui Hristos?!
Amin.
Mitropolitul Antonie de Suroj

Profetia Sf Ioan de Kronstadt

2026-07-29T23:31:46.796-07:00

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

"Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.
Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!). Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie!
Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. „Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?” – «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»
M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. Si au început sa plânga.
[…]
Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce inseamna?“.
– „Acestea-s pecetile antihristului”. Mi-am facut semnul crucii Si l-am urmat pe Staret.
[…]
Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii“. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim.era înfipta steaua. Sus, pe cupola, În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!“.
Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?“. El a raspuns: „Antihristul!“. De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!“. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.
Comentariu :
Asadar, steaua cu cinci colturi, pentagrama, va fi un simbol extrem de important in acele vremuri apocaliptice.
De aceea de fapt intalnim steaua aproape peste tot: pe drapelele SUA, al fostelor state din blocul comunist, pe cel al UE, pe produse, in reclame, filme, reviste, site-uri. Ca sa ne obisnuim cu stelutele, ca sa credem ca e de bine cu ele."
Profetia Sf Ioan de Kronstadt

Nu uitați rugăciunea!

2026-07-23T07:22:45.332-07:00

1. Bătrânul Iacob zicea: “Nici o rugăciune nu-i pierdută, copiii mei! În ce mă priveşte, rugăciunea mă ţine de ani de zile”.

2. Adresându-se maicilor din mănăstirea sa Antim, Bătrânul din Chios, sublinia: “Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară.

Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti”.

3. Bătrânul Iosif zicea: “Începutul drumului spre rugăciunea curată este lupta împotriva patimilor. Este imposibil să faci progrese în Rugăciunea lui Iisus atâta timp cât lucrează patimile. Totuşi acestea nu împiedică să existe harul rugăciunii, dacă nu suntem cuprinşi de nepăsare şi de slavă deşartă.

4. Rugăciunea este izvorul puterii. Bătrânul Porfirie zicea: “Mucenicii sufereau mult când îi torturau, cum suferă orice om normal. Diferenţa este că ei erau în permanenţă uniţi cu Hristos prin rugăciune: De la El primeau o putere mai mare decât suferinţele lor, încât le puteau învinge. Dar dacă lăsau rugăciunea, chiar pentru un moment, suferinţele deveneau insuportabile şi ei erau gata să se lepede de Hristos. Ancoraţi în rugăciune, ei primeau forţă şi suportau până la sfârşit suferinţele martiriului”.

5. Bătrânul Amfilohie sfătuia: “Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, pietate, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu şi Îi cere bunuri duhovniceşti şi mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit”

Andrei Andrew

SFANTUL ILIE TESVITEANUL

2026-07-20T05:02:46.239-07:00

Bucuria mea, un prooroc este o calauza Sfanta, ales de Dumnezeu sa carmuiasca poporul pe caile credintei si sa-l fereasca de ratacire, este vazator al tainelor viitorului pe care le prezice cu o precizie uimitoare fiind inspirat de Duhul Sfant. Sfantul Ilie Tesviteanul, acest inger pamantesc si om ceresc, a avut sansa de a vorbi cu Dumnezeu ca o adiere de vant pe Muntele Carmel.

Sfantul Ilie, va veni ca inainte mergator al zilei celei infricosate a Domnului, cand “se va coace rautatea” pe pamant: “Iata Eu va trimit pe Ilie Proorocul, inainte de a veni ziua Domnului, cea mare si infricosata”. Avem nevoie de prezenta Sfantului Ilie in sufletele noastre asa cum a avut vaduva din Sarepta Sidonului, si precum aceleia i-a inviat pe fiul ei mort, tot asa il rugam, sa invieze si pe fii, fiicele noastre si pe toti tinerii, morti din punct de vedere spiritual. Multi leprosi erau in vremea lui Elisei, dar, numai unul s-a tamaduit, Neeman Sirianul. Cata lepra este pe trupurile, dar mai ales in sufletele noastre si cata nevoie avem sa fim tamaduiti! Sa dam slava lui Dumnezeu, ca a chemat in slujba Sa, un astfel de Apostol si Prooroc. Sa fim milostivi ca vaduva din Sarepta Sidonului si atunci toate ne vor spori si nimic nu ne va lipsi. Noi, crestinii ortodocsi din Romania, avem mare evlavie la Sfantul Ilie, ii purtam icoana marelui Profet in suflet si fiindca, mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” (Iacov 5:16), il rugam asa: Sfinte Ilie Tesviteanul, ca unul care ai indrazneala catre Dumnezeu, roaga-te si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul mortii noastre.

Amin si Aliluia!
Preot Ioan .

Sf. Ioan Gura de Aur

2026-07-13T09:57:54.188-07:00

O, omule intrat-ai în biserică, învrednicindu-te-ai de vorba scripturii şi mai vârtos a lui Hristos, păzeşte-te să nu ieşi, mai înainte de încheierea preotului, pentru că, ca şi un slujitor fugar te vei judeca de către Dumnezeu.

Toată ziua petreci în locurile cele trupeşti şi două la cele duhovniceşti nu poţi îngădui? La jocuri mergi şi până nu se strică nu ieşi, şi la biserică vii şi mai înainte de terminarea Sfintei Liturghii ieşi.

Fie-ţi frică de cela ce zice, cel care necinsteşte Sf. Taine se va socoti şi necinstit de către Hristos.

A sta înaintea unui împărat nici să zâmbeşti sau a râde nu cutezi, iar înaintea Domnului Hristos şi Împăratului tuturor stând şi nu stai cu frică şi cu cutremur, ci vorbeşti şi râzi fără de tocmeală în

casa lui Dumnezeu. Cu aceasta Îl îndemni pe Dânsul de te urgiseşte şi nu iei iertare păcatelor tale. Pentru că Dumnezeu nu atâta pe cei păcătoşi îi urăşte, ca pe cei ce nu se opresc de la păcat.

De la unii ca aceştea îşi întoarce Dumnezeu faţa şi se îndepărtează.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ce răspuns vei da lui Dumnezeu, tu care te leneveşti a educa pe fiul tău?

N-a fost copilul locuitor cu tine, va zice Dumnezeu către tine cel care eşti tată, nu te-am făcut învăţător şi stăpân, şi purtător de grijă asupra copilului tău?

Nu ţi-am dat toată puterea în mâinile tale?

Nu ţi-am poruncit să înveţi şi încă să-l prefaci când este tinerel? Deci ce iertare o să ai de vei lăsa pe copilul tău să crească şi să rămâie neînvăţat?

Sf. Ioan Gura de Aur

PRIETENII LUI DUMNEZEU

2026-07-13T02:56:51.860-07:00

de Preot Sorin Croitoru

Mii de sfinți cinstim noi astăzi în Biserica cea Sfântă.
Harnică, Ortodoxia îi slăvește și le cântă.
Cu migală imnografii le-au ales din vieți crâmpeie
Și le-au așternut în versuri pe opt glasuri în Mineie.

Alții le-au cântat cu icos și condace sau tropare,
Compunându-le cu râvnă acatist la fiecare,
Amintindu-le în ele faptele deosebite,
Jertfa vieții virtuoase și minunile slăvite.

Și ca lumea să-nțeleagă slava sfinților cea mare,
Cărturarii cu știință le-au pus viața-n sinaxare
Ca să vadă tot creștinul că pe cel ce Îl slăvește,
Cu puteri deosebite Dumnezeu îl dăruiește..

Fiecare zi din anul cel bisericesc ne-arată
Cât L-au mai iubit pe Domnul sfinții ce-au trăit odată..
Unii pentru Domnul nostru au răbdat mucenicie,
Alții au fugit de lume, retrăgându-se-n pustie.

Renunțând fără regrete la o viață trecătoare,
Au urcat în cer la Domnul, unde nimeni nu mai moare;
Împărțitu-și-au averea la săraci cu dărnicie
Și-n cereștile lăcașuri sunt bogați pe veșnicie..

Pe Mântuitorul sfinții L-au purtat mereu în minte,
Iar acum cu El cinează în lăcașurile-I sfinte,
Înfruptându-se la masă din duhovnicești bucate,
Căci din Duhul înfierii li s-a dat pe săturate!

Daruri mari le-a dat Stăpânul Cel bogat în îndurare,
Ca s-ajute pe creștinii răspândiți în lumea mare:
Celor care-n viața asta îi cinstesc cu prăznuire
Sfinții le oferă-ndată ajutor și izbăvire!

Haideți să plecăm cu toții fruntea spre-ale lor icoane,
Rugăciuni și acatiste să le-aducem ca plocoane,
Și-om primi la bună vreme ajutor și întărire,
Izbăvire la nevoie și nădejdi de mântuire!

CREDE, NADAJDUIESTE, SMERESTE-TE si IUBESTE-L pe IISUS HRISTOS!

2026-07-12T12:17:30.101-07:00

Bucuria mea, zice Sfantul Sofronie de la Essex (ortodoxa din Anglia): “Viata fara Iisus Hristos, este FARA GUST, TRISTA si PARASITA. Cu totii, in fiecare moment al vietii noastre, avem absoluta nevoie de Harul lui Dumnezeu, care ii este dat omului prin DURERE si EFORT. Sufletul omului este chipul lui Dumnezeu. Gaseste odihna, doar atunci cand atinge perfectiunea”.

Dar pana ajunge la aceasta perfectiune, Sfantul Parinte, Ioan Maximovici, ne invata asa: Oricine ai fi tu, crestine ortodox, de vei primi cu inima multumitoare, ca din mana Domnului, tot ce ti se va intampla in viata, placut sau neplacut, din voia sau cu ingaduinta Domnului, fericit vei fi si bine-ti va fi!" Si cat de minunat graieste Sfantul Parinte, Ioanichie Balan: “Daca as putea sa-mi revad tot scrisul meu, l-as rezuma la o singura fraza: CREDE, NADAJDUIESTE, SMERESTE-TE si IUBESTE-L pe IISUS HRISTOS!

In puterea acestor cuvinte sta toata taina mantuirii si fericirii noastre”. Dorindu-ne sa ne lepadam de Duhul lumii si sa avem Duhul lui HristosSfantul Parinte, Arsenie Boca, ne spune asa: “Lepadarea de lume este o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sa n-o ai in si-n mijlocul pustiei petrecand."

In virtutea libertatii pe care o avem de la Dumnezeu, de a alege, Sfantul Parinte, Ioanichie Balan, ne-a lasat acest cuvant de invatatura: “Exista doua feluri de libertati: o libertate materiala, exterioara, profana, care de fapt inseamna o inrobire prin patimi, si o libertate interioara a duhului, a rugaciunii, libertatea lacrimii cand te rogi, libertatea duhului pe care ti-o da numai rugaciunea, spovedania, Safanta impartasanie, prezenta regulata la biserica, citirea cartilor Sfinte”. Si cat de adevarat si de suflet ziditor este aceasta invatatura a Sfantului Parinte, Arsenie Boca: “Iertand, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecata”. Amin!

Dumnezeu sa te binecuvanteze, Maica Domnului sa te pazeasca sub Sfant Acoperamantul ei, Sfantul tau Inger pazitor sa te pazeasca de toate uneltirile vrajmasilor diavoli si sa ai sufletul plin de bucurie Sfanta.

Amin si Aliluia!
Preot Ioan .

12 VORBE DE AUR ALE PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC

2026-07-12T12:10:36.056-07:00

12 VORBE DE AUR ALE PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC

1. Vă spun acuma, ca un duhovnic: Nu se supără Dumnezeu pe greşelile noastre atât de mult pe cât se supără dacă suntem nepăsători. Față de El și față de noi, de mântuirea sufletului nostru.

2. Cine se roagă numai când se roagă, acela de fapt, nu se roagă.

3. Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea…

4. Aşa să fie un tânăr: un mare erou pentru Hristos.

5. Cine este acela care nu are nimic de cerut lui Dumnezeu? Este acela ce primește tot ca pe un Dar de Sus și plin de recunoștință mulțumește necontenit.

6. Să ştim să murim şi să înviem în fiecare z!

7. Dumnezeu nu are nevoie de cuvinte multe, de scuze, de tot soiul de explicaţii, ci de INIMILE noastre !

8. Sfatul cel mai important: iubeşte, iubeşte, iubeşte cu tot sufletul, iubește şi… iartă!

9. Concepţia altor religii diferă faţă de creştinism prin aceea că vor să scape de suferinţă. În ortodoxie, numai prin suferinţă te curățești și scapi de suferinţa cea adevărată și veșnică.

10. Nici bogăţia nu este un păcat, nici sărăcia nu este o virtute. Conteaza dreapta așezare a omului în folosirea lor.

11. Românii şi-au purtat crucea de 2000 de ani. De aceea cred că urmează curând Învierea lor.

12. Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti.

Pr. Arsenie Papacioc

„Cuviosul Serafim de SarovCuviosul Serafim de Sarov t

2026-07-12T12:07:47.720-07:00

„Cuviosul Serafim de Sarov trăia în mănăstire și primea în fiecare zi până la două mii de oameni care veneau la el doar ca să-l vadă. Tocmai aceasta: să-l vadă. Nu predica, nu ținea cuvântări. În jurul lui nu era niciun cerc de ucenici care să-i aleagă pe vizitatori și să-i lase să intre doar pe cei aflați într-o adevărată nevoie. Era înconjurat de mulțimi. Și, după cum spune o veche zicală monahală, «nimeni nu se poate întoarce cu adevărat de la lume dacă nu vede pe chipul unui alt om strălucirea vieții veșnice, lumina veșniciei». Tocmai aceasta vedeau oamenii pe fața lui.

Din mulțime îi chema pe acei puțini despre care știa că trebuie să le spună ceva, că trebuie să le transmită un cuvânt din partea lui Dumnezeu. Dar nici ceilalți nu plecau flămânzi și însetați. Ei văzuseră. Văzuseră pacea. Văzuseră măreția. Văzuseră bucuria. Văzuseră dragostea. Și toate acestea le vedeau pe chipul unui om aflat într-un context care, omenește vorbind, nu era deloc firesc pentru bucurie, pentru liniște sau pentru pace. Le vedeau pe chipul unui om care ducea o luptă necruțătoare pentru dobândirea propriei sale întregiri și pentru întregirea celorlalți. Iar această întregire se dobândește cu un preț foarte mare.

În viața Cuviosului Serafim există un episod în care se spune că, odată, avea un vizitator. Acesta ședea în tăcere în chilie, iar Serafim se ruga. Deodată, întreaga chilie s-a umplut de întuneric, iar vizitatorul a fost cuprins de groază. Așa a fost o vreme, în timp ce Sfântul Serafim continua să se roage. Apoi întunericul și spaima s-au risipit. Vizitatorul l-a întrebat ce fusese aceea. Iar Cuviosul i-a răspuns:

„Mă rugam pentru mântuirea unui suflet, iar tot întunericul iadului s-a năpustit asupra noastră ca să mă împiedice să mă rog și să zădărnicească mântuirea lui.”

Știa să se bucure acolo unde, omenește vorbind, alții nu ar fi găsit puterea nici măcar să supraviețuiască, cu atât mai puțin să zâmbească. Întâmpina pe fiecare om cu cuvinte de dragoste și îi spunea fiecăruia: „Bucuria mea!”. Sau îi întâmpina cu acele cuvinte în care se cuprinde întreaga esență a Evangheliei: „Hristos a înviat!”

Mitropolitul Antonie de Suroj

PETRU ȘI PAVEL

2026-06-28T05:49:48.471-07:00

de Preot Sorin Croitoru

Doi sfinți ce în urcușul lor
O dată doar s-au poticnit;
Mânați de arzătorul dor,
Căderile nu i-au oprit.

Doi sfinți ce au urcat mereu
Și nu s-au odihnit deloc:
În zborul lor spre Dumnezeu,
Păreau doi porumbei de foc.

Doi sfinți ce ne învață azi
Că nu e vreme de zăcut:
În viața asta chiar de cazi,
Începi să urci de la-nceput.

Doi sfinți ce cu exemplul lor
Ne dau curaj ca să visăm,
Ne-aprind de-al veșniciei dor
Și ne îndeamnă să urcăm.

Doi sfinți ce n-au privit nicicând
Spre înapoi, ci doar în Sus;
Aveau în minte doar un gând:
Cum să ajungă la Iisus!

Din dragoste de El au scris,
Au predicat și-au suferit,
S-au ocupat cum au promis
De mieii Mielului Jertfit..

Din dragoste de El puneau
Nenumărate temelii
Bisericii ce-o întăreau
Cu harul Apei Celei Vii..

Din dragoste de El certau
Cu glas de tunet uneori
Pe cei ce Domnului greșeau
Și-apoi erau nepăsători!

Acum ei sunt în ceruri, sus,
Cu Soarele Neasfințit,
Cu Domnul lor Cel scump, Iisus,
Pe Care-atât L-au mai iubit..

Și astăzi ei, de sus din Cer
Se roagă pentru noi cu dor
Credință să avem de fier
În Domnul nostru și al lor!
amin

SFINȚII

2026-06-22T11:00:30.879-07:00

RUGACIUNE CATRE SFANTUL IERARH IOAN MAXIMOVICI

2026-06-18T12:18:10.310-07:00

Cate sunt fortele care lupta impotriva noastra,nu stim!...Dar avandu.te rugator pentru noi,catre Dumnezeu,Sfinte Ioane,fricile ni se potolesc,nadejdea se intareste,sufletul capata acoperamantul de lumina cu care sa poata trece prin marea acestei vieti....

Milostiveste.te de neputintele noastre....iarta.ne lipsa de iubire si pofta nepotolita de a judeca cu sete ceea ce nu ne place la aproapele nostru....Suntem doar copii mici limitati,inca,in gandire si trairea asupra vietii care se desfasoara in fata ochilor nostri si din care facem si noi parte....

Nu inceta sa ne pomenesti in Liturghia cea Cereasca....nu inceta sa bati la usa milei lui Dumnezeu,pentru noi ce nu mai avem glas pentru a ne deplange starea in care am ajuns....

Nu de dreptatea noastra personala avem noi,pentru ca ne duce tot mai mult in intuneric....De o voce...de vocea ta este nevoie,ca de glasul unei mame care inca se increde in fii ei,oricat de ticalosi ar fi...

Cuvintele noastre sunt slabe si putine....indrazneala ta in fata lui Dumnezeu este cu mult mai mare decat credem noi.....Este moneda cu care putem intra prin usa vietii spre vesnica Imparatie a lui Dumnezeu!

Când tânjești la mai mult decât ai,pierzi și ce-ai avut înainte!

2026-06-13T22:18:50.868-07:00

Când tânjești la mai mult decât ai,pierzi și ce-ai avut înainte!

TOMA (omul credincios)

Oricând îi facea lui Toma Cineva vr-un mare rău, El spunea cu bunătate :... „Las-că vede Dumnezeu".
Mulți râdeau atunci de dânsul Socotindu-l că-i țicnit, Iară alți-n gura mare Nu-l scoteau din pocăit.

„Tomo... îi ziceau adesea Dintre rude și vecini — Greu e să mai trăiești astăzi Ca și cei dintâi creștini...
Azi cuvintele Scripturii Cu privire la dușmani, Nici de loc nu-s respectate, Căci nu fac nici cât doi bani.

Cum ? Când unul te lovește Sa-l ierți ? Să nu te răzbuni ? Și răbdând, tu pentru dânsul Să mai faci și rugăciuni ?

Cum ? Când unu-ți cere haina Și cămașa să i-o dai ? — Apoi, cu învățătura asta Te lași păgubaș de Rai...".

Astfel îi spuneau lui Toma Mulți din cei fără Iisus, Dar el nu-și pierdea nădejdea În Stăpânul Cel de Sus.

Zilnic avea bietul Toma Fel de fel de supărări, Dar le trimitea pe toate Colo sus, în alte zări.

Așa, într-o zi se duse Cu boii săi la arat. Dar acolo când ajunge Vede-un lucru necurat.

Vecinul său de alături, Ascultând drăcescul glas, A intrat cu arătura În ogorul lui, cu-n pas.

Toma se mâhni în sine Dar își zise-n gândul său: „Nu-l mai dau în judecată... Las-că vede Dumnezeu".

Vecinul văzând că Toma Nu i-a zis nici-un cuvânt, Se gîndi : „E bună treaba, Am de-acum mai mult pamânt.

Dacă toți ar fi ca Toma Lasă-mă ca să te las, Hei... aș mai intra cu plugul Și la alții cu vre-un pas.

Dar ceilalți sânt răi ca ciuma Și la ei dac-aș intra, M-aș certa, ba chiar m-aș bate Și ani mulți m-aș judeca.

Deci, mă mulțumesc ca Toma E un om nepăsător, Și la anul... tot la dânsul O să intru în ogor".

Cam așa i-a pus în minte Diavolul cel necurat, Și după un an de zile Credeți oare c-a uitat ?

Nu, căci boala lăcomiei Se vindecă foarte greu La acei creștini de nume Care n-au pe Dumnezeu.

Când sosi iar primăvara Și veni din nou să are, Intră în ogor la Toma C-o bucată și mai mare.

Trase-o brazdă, trase două, Și-i părea că-ntinerește, Văzând el singur cu ochii Cum ogoru-i se mărește.

Apoi își mai zise-n sine : „Hei... la anul eu socot C-am să capăt de la Toma Poate chiar ogorul tot".

Însă ca și la comandă Boii i s-a-mbolnăvit Și-n aceiași zi pe brazdă Amândoi au și murit.

Atunci a-nceput a plânge Blestemându-se pe el, Cunoscând că-l înșelase Cornoratul cel mișel.

Soarele era la toacă, Și plângea tot lângă boi, Când deodată-apare Toma C-o căruță de gunoi.

Și acolo ce să vadă, Iată pe ogorul lui Doi boi morți căzuți pe brazdă, Sânt boii Vecinului.

Doamne... ce înseamnă asta Se mira și el în gând, Dar îl lămuri îndată Vecinul său suspinând :

Tomo... m-a pedepsit Domnul Pentru lăcomia mea, Iată-acum deabia-mi dau seama C-am făcut o faptă rea.

la-ți, te rog, pământul care Pe nedrept ți l-am luat, Ca să nu mă pedepsească Mai rau Cerescu-mpărat.

Și de azi voi ține minte Că e drept cuvântul tău, Ale noastre fapte toate Ni le vede Dumnezeu.

sursa: Nicodim Măndiță - Calea sufletelor în veșnicie. 24 de vămi ale văzduhului