Animaltul ce ne face viata mai buna

Zebra Australiana

2011-04-04T12:16:00.000+03:00

Zebra australiana, Taeniopygia guttata, originara din tinuturile exotice ale Africii, Madagascarului, Noii Guinee, sud-estul Asiei, Australiei si insulelor din Pacific. Denumirea sa provine de la coloritul penajului. Datorita ingrijirii relativ usoare, a rezistentei si a altor calitati, zebra australiana este considerata atat de crescatori, cat si de iubitori, o pasare ideala. Este o pasare foarte activa, jucausa si care canta mult pe tot parcursul vietii sale. Datorita vivacitatii sale, zebra australiana ajunge sa fie indragita de iubitorii de pasari de toate varstele.

Achizitionarea

Inainte de achizitionarea unei pasari exotice este indicat ca viitorul detinator sa se informeze cu privire la biologia, patologia, modul de viata si intretinere a speciei dorite. Inainte de cumparare, pasarea trebuie atent observata in ceea ce priveste aspectul exterior si comportamentul, renuntandu-se la achizitionare in cazul in care exteriorizeaza unele aspecte dubioase. Dupa achizitionare solicitati referiri detailate cu privire la sortimentele folosite in hrana, modul de pregatire al acesteia, fructe si verdeturi care pot fi sau nu administrate. Ca si in cazul altor animalute de companie, asigurati-va ca achizitionati un exemplar tanar intrucat acesta se va adapta cu un mai mare usurinta. Se vor prefera exemplarele vivace, sperioase, aceste atitudini fiind atribute ale varstei tinere. Obisnuirea cu nou proprietar si noul mediu de viata se va realiza treptat, prin acoperirea in primele zile, timp de cateva ore, a coliviei sau volierei cu un tifon. Acest lucru ii ofera pasarii siguranta si posibilitatea de cunoastere si adaptare in noul mediu de viata. In libertate, zebrele australiene traiesc in stoluri. Daca va hotarati sa achizitionati o zebra australiana, este de preferat sa cumparati cel putin doua exemplare, pentru ca daca duc o viata solitara, sufera, iar durata de supravietuire este mult scurtata.

Aspectul exterior si dimensiunile

Zebrele australiene frapeaza atat prin coloritul viu al penajului, cat si prin trilurile emise. Pasare de talie mica (circa 9-12 cm lungime), cu o greutate de 10-12 grame, zebra australiana prezinta un colorit de la rosu pana la gri si ciocolatiu, cu alb. Coloritul nu difera foarte mult intre mascul si femela, dar diferentierea sexelor se poate face pe baza culorii ciocului si al “obrajilor”. Femelele prezinta ciocul de culoare portocalie si nu este colorata in obraji, iar masculul, de culoare rosie si prezinta obrajori portocali sau negri.

Adapostirea

Zebrele australiene necesita un spatiu de locuit destul de extins, cu atat mai mult cu cat de obicei sunt crescute intr-o colivie sau voliera minim doua pasari (un cuplu). Zebrele australiene sunt pasari foarte sociabile, astfel ca intotdeauna este bine sa achizitionati un cuplu de la inceput, pentru ca asa se vor adapta si mai usor. Probabil ca va veti pune intrebarea de ce niste pasari atat de mici necesita un spatiu atat de mare. Raspunsul este simplu. In colivie sau voliera se introduc multiple accesorii absolut necesare unei vieti echilibrate si armonioase, iar in afara de asta, zebrele australiene necesita un spatiu suficient pentru miscare. Colivia sau voliera poate fi amplasata atat in apartament, cat si pe balcon, dar trebuie respectate cateva conditii esentiale: - evitati expunerea coliviei in soare puternic, in locuri cu curenti de aer sau cu umiditate crescuta; - evitati schimbarile bruste de temperatura, deoarece si ca si in cazul altor pasari exotice necesita o perioada de aclimatizare; - evitati zgomotele puternice; - temperatura minima tolerata este de 10-150C si cea maxima de 38-400C; - temperatura optima este cuprinsa intre 20-300C. Iata o lista de accesorii care trebuiesc obligatoriu introduse in colivie: - recipient pentru hrana (chiar doua pentru tipuri diferite de alimente); - un vas pentru apa, mai mult larg decat adanc; - un bol mai larg cu apa proaspata pentru scaldat; - un cuib care intotdeauna va fi plasat in partea superioara a coliviei. Cuibul, in general, din placaj su carton mai gros, de forma cubica, de dimensiune mica (12x12x12 cm), trebuie sa prezinte intrarea in partea superioara a uneia dintre fete. Cuibul va fi umplut in proportie de 30% cu iarba uscata. De asemenea, pe podeaua coliviei se va pune o cantitate redusa de fan pentru ca zebrelor australiene le place sa-si construiasca singure cuibul; - leagane; - bare pentru odihna; - in jurul cuibului se pot pune plante ornamentale; - fata de alte pasari de colivie (papagal, perus), zebrele australiene nu sunt innebunite dupa jucarioase. Este suficienta amplasarea unei oglinjoare pe una dintre laturile coliviei; aceasta le va tine ocupate o luga perioada din zi; - pe podeaua coliviei se va pun un prosop de hartie pentru a se putea mai usor igieniza; - recipientele de apa si hrana se vor curata zilnic; - accesoriile din colivie si colivia se vor igieniza cel putin o data pe saptamana; - nu lasati resturile alimentare de pe o zi pe alta intrucat multe dintre ele pot fermenta usor provocand in urma consumului afectiuni grave pasarii; - curatatea se va efectua cu apa fiarta si cu o perie dura, fara a face uz de detergenti sau dezinfectati care pot fi fatali pasarii.

Hranirea

Hrana administrata trebuie sa fie diversa. Zebrelor australiene li se pot administra seminte pentru pasarile de talie mica. De asemenea, sunt mari consumatoare de mei, care nu ar trebui sa le lipseasca. Atentie insa, ca meiul din piete este nevitaminizat si poate induce hipo- sau avitaminoza B. li se mai pot administra: galbenus de ou fiert, coji de oua bine sfaramate, verdeturi (frunze de salata, de papadie) bine spalate, morcov ras, viermi de faina, branza dulce, etc. Apa de baut proaspata ar fi de preferat sa fie schimbata de doua ori pe zi si cel putin o data pe zi. Nu le place apa statuta.

Boli si afectiuni curente

Ca si in cazul altor pasari de colivie, Zebrele australiene nu sunt scutite de boli parazitare, infectioare sau de alimentatie (nutritionale). Stresul si conditiile inadecvate de crestere, in afara agentilor patogeni specifici, sunt unele dintre cauzele care favorizeaza sau determina aparitia imbolnavirilor. Multe dintre afectiunile semnalate la pasarile de colivie se agraveaza sever in decursul a 24 de ore. In prima instanta veti constata anumite modificari de comportament, cum ar fi indispozitia sau oboseala care in unele cazuri pot sa nu fie de lunga durata, dar daca situatia persista este clar ca sunt semne ale unei stari de boala. Iata cateva indicii care va vor orienta in depistarea starii de boala la pasarile de colivie: - Aspectul penajului. La pasarea sanatoasa, penajul este lucios si stralucitor, compact si bine atasat de corp. La pasarea bolnava, penajul este zburlit, cu aspect neingrijit, prafuit, iar in regiunea cloacei poate fi murdarit cu materii fecale. - Modificarile fecalelor. Fecalele lichide pot apare in urma consumului de fructe, verdeturi si a altor nutreturi suculente, a variatiilor de temperatura, dar revenirea la normal a consistentei materiilor fecale se produce rapid (in cateva ore). Fecalele cu sange, spuma, colorate anormal sunt semne clare de boala. - Pasarea slabeste, evidentiindu-se osul sternului si se constata atrofia musuclaturii adiacente. - Ochii inflamati si prezenta de mucus la nivelul narilor pot fi semnele unei corize. - Respiratia dificila indicata de miscarile in ritm rapid ale pieptului sau ale intregului corp se constata in afectiuni respiratorii ca aspergiloza, psitacoza, acarioza. Procentul cel mai mare de mortalitate la pasarile de apartament este determinat de afectiunile digestive, bolile infecto-contagioase si traumatisme.

Dintre bolile si afectiunile mai frecvent intalnite enumeram:

Parazitii externi (paduchi, raia) pot determina in urma evolutiei, leziuni din ce in ce mai severe la nivelul pielii, eritem, cruste, smulgerea penelor, prurit si consecutiv, inapetenta, apatie si pierderi in greutate.

Giardia si Cryptosporidium sunt doi paraziti des intalniti la pasari care determina afectiuni ale tubului digestiv din ce in ce mai severe, manifestate prin sindrom diareic cu fecale moi, apoi lichide, inapetenta, apatie, deshidratare severa si in curand la moartea pasarii.

Hipovitamonoza B reprezinta o deficienta in stocarea si utilizarea vitaminelor complexului B, datorata in prima instanta consumului de mei nevitaminizat care contine o antivitamina B si care accentueaza deficitul vitaminelor B din organismul pasarii. Pasarea este apatica, sta zburlita, prezinta stare de somnolenta si tulburari de echilibru.

Psitacoza este o boala infecto-contagioasa a pasarilor manifestata in special, prin simptome respiratorii (secretii la nivel ocular si naza) si/sau diaree. Pasarea slabeste drastic, nu se mai alimenteaza corespunzator si in final, moare.

In afara acestor boli, Zebra australiana este predispusa diferitelor fracturi ale aripilor si picioarelor, proceselor tumorale, intoxicatiilor cu diferite toxice, constipatiei diferitelor boli infecto-contagioase ale pasarilor in general, retentiei de oua, etc.

Speranta medie de viata a zebrelor australiene este de 8-10 ani, in captivitate, si un pic mai mare (12-15 ani), in libertate.

Clasificarea peştilor de apă dulce

2011-04-03T22:36:00.002+03:00

Clasificarea peştilor de apă dulce

Clasificarea peştilor de apă dulce, este făcută şi dată de locul de provenienţă al acestora pe glob, a tipului de apă în care trăiesc, care poate fi moale cu o duritate de dGH=3,5-4 şi acidă pH=5-5,5 (ex. Amazon-ul şi afluenţii săi), sau dură dGh=10-20 şi alcalină pH=7-8 (ex. lacurile africane Malawi , Tanganica).

Şi modul de reproducere este un criteriu care diferenţiază şi împarte în două grupe familiile de peşti exotici:

peşti vivipari (fam. Poecilia), la care dezvoltarea embrionului şi eclozarea sa are loc în abdomenul femelei, deci nasc pui vi.

peşti ovipari (care depun icre), la care dezvoltare şi eclozarea embrionului are loc în masa apei, în grija sau lipsa părinţilor.

În general clasificarea peştilor exotici este dată de familia din care ei provin. Cele mai des întâlnite famili de peşti exotici din acvariile noastre, sunt: Characidae; Cyprynidae; Welse (somni-sanitari); Cyprinodontidae (aici este inclusă şi fam. Poecilia); Cichlidae şi Anabantidae.

Familia Characidae

Hyphessobrycon erythrostigma.

Paracheirodon innesi

Cheirodon axelrodi

Nematobrycon palmeri

Hyphessobrycon pulchripinnis

Phenacogrammus interruptus

Carnegiella strigata

Nannobrycon eques

Nannostomus trifasciatus.

Membrii acestei famili provin în deosebi din America de Sud , dar pot fi întâlniţi şi în Africa sau sudul S.U.A. Sunt peşti sociabili şi calmi care trăiesc în grupuri sau bancuri, în zone umbroase cu multă vegetaţie.

Specific acestei specii este prezenţa unei mici aripioare adipoase situată între înotătoarea dorsală şi cea codală. Majoritatea characidelor dispun de o dantură bine dezvoltată, cu dinţi mici şi ascuţiţi, cu care-şi sfâşie prada, formată uneori din insecte şi larvele acestora.

Preferă o apă moale-medie, uşor acidă, limpede, cu o temperatură de 22-26C. Reproducerea este asemănătoare la majoritatea peştilor din acastă familie. Într-un bazin mediu (40-50 litri), cu plasă de protecţie sau strat de bile de sticlă pentru a împiedica consumul icrelor de către părinţi, se introduce perechea care a început jocul nupţial în acvariu, sau 1-2 masculi la o femelă. După depunere, părinţii vor fi îndepărtaţi imediat din acvariu. Toate speciile de Characide sunt mari consumatoare de icre. În timpul eclozării, icre trebuie ferite de lumină prea puternică. Alevinii ies în cca 24h, urmând ca după 3-5 zile să înoate liber, moment în care vom începe hrănirea lor.

Familia Cyprinidae

Puntius conchonius
Barbus tetrazona
Rasbora heteromorpha
Brachydanio rerio
Danio aequipinnatus
Brachydanio frankei
Carassius auratus var. cometă Carassius var. coadă de voal
Carassius var. voal japonez Carassius var. telescop negru Tanichtis albonubes
Epalzeorhynchus kallopterus
Capoeta titteya
Barbus schwanenfeldi
Brachydanio albolineatus
Rasbora elegans
Barbus cumingi
Rasbora trilineata

Larg răspândite în Europa, Asia, Africa şi America, Ciprinidele formează una dintre cele mai mari famili de peşti de apă dulce.

Sunt paşnici (cu mici excepţii), lucru care-i face apţi pentru acvarii comune, rapizi, în continuă mişcare.

Ciprinidele sunt peşti scormonitori care îşi caută hrana pe fundul apei (vasului), din acest motiv, substratul trebuie să fie format din nisip bine spălat, cu o granulaţie de cca.3-4mm, din care vor lipsi plantele cu frunze fine ca: Cabomba; Myriophillum, Limnophyla. Temperatura optimă de creştere şi reproducere, precum şi calitatea apei, diferă de la specie la specie. Depunerea icrelor are loc de obicei în masa apei în jurul tufelor de plante cu frunze fine (acestea vor fi prezente numai în vasul de reproducere). După depunerea pontei, părinţii trebuie îndepărtaţi din bazin, pentru a nu mânca icrele, chiar dacă acvariul este prevăzut cu plasă de protecţie sau strat de bile. Puii eclozează în 24-28h, urmând să stea agăţaţi de geamurile acvariului, frunze sau pietre încă 3-4 zile, când încep să înoate liber în căutarea hranei.

Familia Welse ( somni - sanitari)

Corydoras julii

Corydoras paleatus cenuşiu

Corydoras punctatus

Corydoras trilineatus

Hypostomus plecostomus

Ancistrus

Synodontis nigriventris

Kryptopterus bicirrhis

Această familie de peşti o întâlnim cu preponderenţă în America de sud. Ei sunt caracterizaţi prin mustăţile din jurul gurii, a spinilor cu care sunt înzestrate aripioarele dorsale şi pectorale şi a plăcilor osoase care acoperă corpul.

Marea majoritate a lor au o activitate mai intensă seara şi noaptea, când ies să îşi procure hrana, căutând-o cu ajutorul mustăţilor, din acest motiv, hrănirea lor este bine să se facă imediat după stingerea luminii în acvariu.

Sunt peşti solitari, nonagresivi (cu excepţia perioadei de reproducere şi în lipsa hranei), nepretenţioşi la calitatea apei şi se mulţumesc cu ce cade şi găsesc pe fundul acvariului. Acest lucru nu înseamnă că îi putem ţine într-o apă murdară şi toxică sau cu resturi de hrană scăpată de la ceilalţi peşti.

La amenajarea acvariului vom avea în vedere crearea de locuri pentru ascunziş ca: peşteri, arcade şi tufe de plante. Este bine să amplasăm mici platforme mai aproape de suprafaţa apei, ca locuri de repaus pe timp de noapte.

Temperatura optimă a apei este în funcţie de specie, ea variând de la 17C la 25C, dar este de preferat ca ea să fie de 20-22C (o temperatură acceptată de toate speciile de somni)

Familia Cyprinodontidae

Aphyosemion gardneri

Aphyosemion marmoratum

Nothobranchius guentheri

Epiplatys dageti

Este o familie numeroasă, cunoscută şi sub denumirea de “Kili”, care cuprinde cca 430 specii, împărţite după modul de supravieţuire şi înmulţire în două.

- specii normale- care trăiesc şi depun icre mai mulţi ani.

- specii anuale (sezoniere)- care au ciclul de viaţă în funcţie de sezoane şi anume cel ploios care ţine 6 luni, timp în care se dezvoltă, cresc şi se reproduc, iar în cel secetos, (care măsoară tot 6 luni) supravieţuiesc sub formă de icre sau embrion în nămol.

Sunt peşti de talie mică, rar mai mari de 8cm. Masculii sunt mai viu coloraţi decât femelele şi au obiceiul să se bată între ei, de aceea este bine să avem doar un mascul şi 2-3 femele în acvariu

Pentru speciile normale, apa trebuie să fie moale, uşor acidă şi cu o temperatură de 22-23C. Bazinul în care sunt ţinuţi şi cel de reproducere, trebuie să fie plantat din abundenţă, în deosebi cu plante plutitoare (Ceratopteris) , precum şi plante cu frunze fine de genul muşchiului de Java – Vesticularia sau Fontinalis.

Icrele sunt depuse între frunzele plantelor (din cauză că nu sunt foarte lipicioase), sunt mari şi au o coajă relativ groasă.

După 3-4 zile de repetate depuneri, părinţii vor fi îndepărtaţi, iar plantele se scutură de icre şi se mută în vase mici cu o coloană de apă de maxim 4-5cm. Alevinii apar după 14-24 zile, în funcţie de specie, temperatură şi de momentul în care acestea au fost depuse, prima sau ultima zi. Pui înoată imediat după eclozare, deci vom începe să-i hrănim cu infuzori sau gălbenuş de ou fiert tare şi mărunţit (dar în cantităţi mici )

Familia Poeciliidae

Poecilia Reticulata

Poecilia Sphenops

Poecilia Velifera

Xiphophorus Helleri

Xiphophorus Maculata

Provin dinrt-o zonă largă a continentului nord americac. Sunt peşti paşnici, activi, uşor de crescut şi reprodus, recomandaţi începătorilor. Peştii din această familie necesită o apă neutră sau uşor bazică pH=7-8, cu o duritate moderată dGH=6-12, având o temperatură cuprinsă între 20-26C. Atragem atenţia că într-o apă moale, uşor acidă, peştii din această familie sunt sensibile la boli, se adaugă 1 lingură sare neiodată la 10 litri apă

Cum am văzut la începutul broşurii, fam. Poecilia este formată din specii de peşti vivipari.

Dimorfismul sexual este evident: masculul este mai mic şi suplu decât femela, prezentând în plus şi o modificare a radiilor aripioarei anale, care odată cu maturizarea masculului se prelungeşte şi transformă într-un gonopodiu (organ reproducător). Femela gestantă prezintă o burtă mult umflată, în spatele căreia se observă o pată neagră numită şi pată genitală. Perioada de gestaţie durează între 4-6 săptămâni de la fecundare. Înainte de a naşte, femela devine foarte agitată, semn că trebuie să o mutăm într-un vas separat cu o apă la aceaşi temperatură. Puii nou născuţi sunt destul de mari, complet dezvoltaţi. Imediat după naştere ei înoată liber către suprafaţa apei pentru a-şi umple vezica înotătoare cu aer.

Familia Anabantidae

Helostoma temmincki

Betta splendens

Macropodus opercularis

Colisa labiosa

Trichogaster trichopterus

Colisa lalia

Trichogaster leeri

Răspândită în Asia de sud-est, Indonezia şi Africa, această familie de peşti este caracterizată printr-un organ respirator auxiliar, situat în partea din spate a capului, numit labirint.

Pentru a respira, peştele iese la suprafaţa apei unde inspiră şi reţine în acest organ oxigen atmosferic.

Acvariul trebuie ţinut acoperit în permanenţă, din cauză că respirând de la suprafaţa apei, peştii se pot îmbolnăvi dacă diferenţa de temperatură dintre apă şi aerul din cameră este prea mare. Un alt motiv să ţinem acvariul acoperit este acela că peştii acestei familii, au prostul obicei de a sării afară din apă.

Sunt peşti pasnici dar agresivi între ei. Nu trebuie să introducem doi masculi din aceaşi specie în aceelaşi bazin (Betta, Macropodus), deoarece se vor lupta până când unul dintre ei moare.

Depunere icrelor se face într-un cuib de spumă, construit de mascul la suprafaţa apei din bule de aer, ancorate de plante plutitoare. După depunerea icrelor, femela trebuie mutată din vasul de reproducere, pentru a nu fi bătută sau omorâtă de către mascul. Cuibul cu icre şi pui trebuie lăsaţi în grija masculului.

Şi această familie de peşti are nevoie de un adaos de sare grunjoasă (fără iod) în apa acvariului -1 lingură la 10 litri apă.

Familia Cichlidae

Pterophyllum scalare

Symphysodon discus

Cichlasoma festivum

Aequidens maroni

Papiliochromis ramirezi

Cyphotilapia frontosa

Neolamprologus brichardi

Julidochromis marlieri

Tropheus dubois

Sciaenochromis ahli

Pseudotropheus zebra

Labeotropheus fuelleborni

Pelvicachromis – Kribensis

Din păcate rari şi scumpi, membri acestei famili sunt răspândiţi în America de Sud şi Centrală, Africa (lacurile Malawi, Tanganica, Victoria) şi câţiva în Asia Mică. Sunt peşti care trăiesc în fluvii sau râuri cu curenţi slabi şi multă vegetaţie (ex. Amazon, Orinoco) sau în lacuri predominant stâncoase, uneori lipsite de vegetaţie (ex. lacurile africane enumerate mai sus).

Ei au o personalitate puternică, sunt iuţi, uneori turbulenţi şi agresivi (în perioada de reproducere sau atunci când li se încalcă teritoriul), sunt buni părinţi care îşi păzesc şi cresc puii (cu unele excepţi). La amenajarea acvariului pentru ciclide trebuie să avem în vedere crearea de ascunzişuri din rădăcini, stânci, grote, arcade, falii de cărbune sau ( şi ) tufe de plante.

Din punct de vedere al reproducerii, ciclidele preferă fundul apei, folosind pietrele plate, grotele, gropile săpate în nisip, tufele de plante cu frunze late şi mari, ca suport pentru icre. Sunt specii de ciclide care-şi clocesc icrele în gură (ex. Labeotropheus fuelleborni şi Pseudotropheus Zebra), aceştia purtând denumirea comună de”mbuna". Ciclidele au preferinţe total opuse privind calitatea apei, în funcţie de zona geografică de unde provin, ex: ciclidele americane necesită o apă moale, în unele cazuri cu caracteristici fizico-chimice apropiate de apa distilată dGH=1-2 cu aciditate neutră pH= 6,5-7,5, iar pentru peştii din lacurile africane Malawi şi Tanganica, duritatea apei va creşte spre valori ridicate de dGH=20-30, dar cu aceelaşi pH=6,5-7,5. Ca hrană, acceptă orice tip de mâncare, dar o preferă pe cea vie. Puii de ciclide (după eclozare) sunt destul de mari, sunt sociabili, având chiar spirit gregar, trăiesc în grupuri, numai pe fundul apei, zonă unde pot fi păziţi şi supravegheaţi de către părinţi şi nu ies din zona teritorială a masculului. La atingerea maturităţi sexuale, tinerii masculi îşi formează propriul teritoriu, la început mic, pe care-l apără de intruşi

Hibernarea la Testoase

2010-12-29T20:20:00.003+02:00

HIBERNAREA

Reglarea termica la broastele testoase
Broastele testoase, alaturi de pesti si toate celelalte reptile, sunt animale cu temperatura corpului variabila (poikilotermice).

Pentru asigurarea unei temperaturi corespunzatoare organismului, testoasele au nevoie de anumite conditii, in afara carora nu pot trai. In acest sens, cand este necesara o temperatura mai ridicata, se expun la baile de soare sau se deplaseaza dintr-un loc in altul in ritm alert. Cand se expun la soare, broastele testoase se urca pe stanci sau copaci inclinati, unde stau nemiscate o perioada lunga de timp, absorbind cantitatea de caldura necesara.

In situatia in care crestem broaste testoase in acvarii sau in zone amenajate natural si destinate acestui scop, este bine sa le asiguram suporturi inclinate pentru insorirea necesara. De asemenea, prin insorire, pe langa caldura, mai beneficiaza si de razele ultraviolete, deosebit de necesare sterilizarii corpului, eliminarii unor paraziti acvatici si mai ales producerii compusilor indispensabili osificarii.

Atunci cand temperatura corporala este prea mare, testoasele, pentru a-si regla temperatura (ideosebi cele terestre), cauta locuri umbroase, iar cele acvatice plonjeaza in apa. O alta posibilitate de reglare a temperaturii corporale este posibila prin cresterea voluntara a respiratiei si modificarea ritmului cardiac. Astfel, in conditiile in care temperatura este prea ridicata, ritmul cardiac se reduce, iar circulatia sangelui este mai lenta, spre deosebire de situatia in care temperatura trebuie sa creasca , cand ritmul cardiac creste, iar circulatia sangelui se face mult mai rapid.

Aceasta autoreglare se poate efectua numai in conditiile in care broastele testoase beneficiaza de posibilitatea de adaptare, deoarece, daca le mentinem le mentinem la temperaturi constante o durata lunga de timp, exista riscul de a le provoca moartea.

Necesitatea ca broastele testoase sa beneficieze de repaus la temperaturi scazute sau ridicate, joaca un rol determinant in protectia organismului, considerent pentru care, in conditiile cresterii in captivitate, este necesar sa le oferim atat locuri asa-zis calde, cat si zone reci, care sa asigure confortul de temperatura cerut de corpul acestora. In functie de temperatura mediului inconjurator, broastele testoase au o activitate mai mult sau mai putin intensa.

Pentru fiecare specie de broasca testoasa exista parametri de confort pentru activitate si hibernare foarte precisi, de care trebuie sa tinem cont atunci cand ne-am propus sa ne ocupam de aceasta indeletnicire.
Temperatura (°C) optima :

Testoasa cu tample rosii (CHRYSEMYS SCRIPTA ELEGANS) 24-28°C
Testoasa de apa europeana (EMYS ORBICULARIS) 24-26°C
Testoasa de uscat (TESTUDO HERMANNI) 25-30°C
Broaca cu capac (TESTUDO GREACA IBERA) 25-30°C

Hibernarea in cadrul natural
Broastele testoase sunt animale a caror temperatura interna, asa cum am mai afirmat, este variabila si dependenta de temperatura mediului ambiant.

Modificarea conditiilor de viata (reducerea usoara a temperaturii sau scaderea excesiva a acesteia), face ca activitatea testoaselor sa scada la minimum, intrand intr-un asa-numit "somn-hibernare". In asemenea conditii, broastele testoase se pun la adapost, ingropandu-se in pamant sau in apa (daca sunt acvatice). In aceasta perioada, nevoile de hrana si oxigen se reduc foarte mult, deoarece functiile vitale scad pana la un prag minim.

In mod obisnuit, hibernarea si durata acesteia variaza in functie de o serie de factori, dintre care putem aminti: specia, zona geografica, temperaturile externe, conditiile de asigurare a hranei etc.
Asa de exemplu, la broasca testoasa cu tample rosii, hibernarea poate dura 5-6 luni, daca temperatura este scazuta.

Daca reproducerea a avut loc tarziu, embrionii pot sa hiberneze in interiorul oualor si isi vor continua dezvoltarea in sezonul urmator, cand vor beneficia de conditii corespunzatoare. La fel se petrec lucrurile si cu puii recent eclozionati, care, daca nu beneficiaza de temperaturi corespunzatoare, intra in hibernare pana in primavara viitoare.

In cazul unor testiase care traiesc in conditii cu temeraturi ridicate si sunt depasite anumite praguri, acestea se retrag in adaposturi racoroase sapate in maluri sau in alte zone protectoare. Metabolismul este in aceste cazuri incetinit, dar in proportie mai redusa comparativ cu hibernarea. In plus, imediat ce temperatura devine optima, broasca testoasa isi reia activitatea.
hibernarea broastelor testoase

Hibernarea in captivitate
In captivitate, hibernarea reprezinta o etapa deosebit de delicata, de care trebuie sa tinem seama, deoarece in caz contrar, se pot inregistra pierderi numeroase.

Broastele testoase acvatice pot hiberna fara riscuri afara pe fundul unui bazin, a carui adancime sa fie minim 60 cm, pentru a nu fi prinse de inghet.

In conditiile unui climat temperat, hibernarea broastelor testoase se poate asigura cu foarte mici eforturi. In primul rand, trebuie sa avem grija de broastele testoase tinere, care in perioada de hibernare pot fi victimele rozatoarelor, indeosebi pana la varsta de 6-7 ani, cand dimensiunile sunt mai mici si invelisul mai putin consolidat.

Pentru a descuraja pradatorii, cuibul care va constitui locul de hibernare trebuie protejat cu un grilaj din plasa de sarma, care sa impiedice orice trecere a altor intrusi. Pentru a proteja cuibul de hibernare de temperaturi foarte scazute, este indicat ca acesta sa fie acoperit cu paie, frunze, fan, pamant sau alte componente, pe o raza de circa 100 cm.

Unii indivizi apartinand broastelor testoase acvatice hiberneaza destul de usor si afara din apa, daca beneficiaza de o gramada de paie amplasate in apropierea bazinului sau daca exista alt spatiul in care sa-si gaseasca un adapost cu temperatura constanta. Este bine, daca este posibil, sa lasam broasca sa-si aleaga locul de hibernare, dar in acest sens sa-i oferim pe cat posibil mai multe variante.
In cazul in care nu putem asigura conditii corespunzatoare pentru hibernarea, este mai bine sa mentinem broastele testoase in semihibernare artificiala controlata. Trebuie insa sa tinem seama de perioada in care in mod normal hiberneaza si sa-i asiguram conditii care sa-i ofere posibilitatea de a se adaposti. In acest sens, se poate asigura un cuib de pamant pe care-l protejam la exterior de prezenta altor animale printr-o plasa de sarma deasa.

In ansamblu, putem aprecia ca broastelor testoase le putem asigura conditii optime de hibernare, atat in cadrul natural, cat si in cel amenajat artificial de om, daca vom avea in vedere cateva din elementele pe care le-am expus mai sus.

Momentul in care broastele testoase intra in hibernare si durata acesteia este dependenta de evolutia temperaturii exterioare. Acest moment este sesizabil daca urmarim activitatea testoaselor, deoarece, o data cu scaderea temperaturii in mod progresiv, devin din ce in ce mai putin acvatice, consuma hrana la intervale tot mai lungi, iar cand temperatura scade sub 10-12 °C, ele nu mai consuma deloc. Temperatura ce declanseaza hibernarea nu este fixa, ci depinde de specie, zona climatica si chiar de individ. In regiunile tarii nostre, broastele testoase hiberneaza in mod obisnuit din septembrie si pana in martie-aprilie.

Trebuie sa precizam ca nu toate broastele testoase hiberneaza, motiv pentru care este necesar sa cunoastem foarte bine cerintele fiecarei specii, in caz contrar, putem avea surprize neplacute. Din randul broastelor testoase care nu hiberneaza putem aminti: pe cele ecuatoriale sau unele specii din cele tropicale, cum sunt broasca testoasa cu spatele artificiale articulat sau broasca testoasa carbonifera.
Obisnuit, este necesar ca broastele testoase sa hiberneze minim 4-5 saptamani, chiar daca le oferim conditii corespunzatoare de activitate prelungita, iar acest lucru se poate asigura prin scaderea treptata a temperaturii la valori de 10-12 °C. Hibernarea le confera o rezistenta mai buna, ca va permite sa inceapa un nou ciclu intr-un stadiu mai viguros si cu performante de reproductie corespunzatoare.
Pe durata hibernarii, care poate fi mai lunga sau mai scurta, broastele tesoase nu se hranesc, iar acoperirea nevoilor organismului in aceasta perioada se face pe baza rezervelor acumulate in organism din perioada de activitate intensa.

Tinand cont de aceste particularitati biologice va trebui sa hranim broastele testoase cat mai rational, pentru ca organismul, in momentul in care intra in hibernare, sa se gaseasca intr-o stare buna de intretinere.

Un alt element pe care trebuie sa-l avem in vedere cand crestem broastele testoase in captivitate, este cel privind necesitatile fata de temperatura. Astfel, se va tine cont de evolutia temperaturii din zona de provenienta a broastei, iar scaderea temperaturii in vederea hibernarii se va face treptat pe durata a circa 30 de zile, pana cand se atinge temperatura de 8-10 °C, care corespunde in general declansarii acestui fenomen.

Pe durata pregatirii animalului pentru hibernare se va trece si la un regim alimentar adecvat, cu zile de post alternand cu altele de hranire normala, iar spre finele perioadei de pregatire, cu zile in care nu se vor administra alimente, pentru a obliga organismul la o evacuare cat mai completa a tubului digestiv. Pentru eliminarea corespunzatoare a tubului digestiv. Pentru eliminarea corespunzatoare a tubului digestiv si evitarea proceselor de fermentatie in perioada hibernarii, este indicat ca broastele testoase sa fie pregatite din timp in acest sens. Astfel, dupa zilele de post impuse broastelor testoase, ele se vor introduce in bai de apa calduta (26-30 °C), timp de cateva minute (10-12 min), in mai multe reprize. Acest procedeu se va repeta timp de cateva zile, provocand astfel evacuarea totala a continutului tubului digestiv. Broastele testoase care au fost supuse tratamentului de pregatire pentru hibernare si vor fi gazduite in continuare in locuinte, trebuie sa le introduem in cutii de lemn sau in mici acvarii amenajate special in acest sens. Pentru broastele testoase acvatice tinere, acvariul poate contine apa intr-un strat de circa 1 cm, ceea ce conduce la oscadere a duratei de hibernare, care obisnuit se va extinde pe intervalul noiembrie-martie.

pregatirea testoasei pentru hibernare cu ajutorul bailor calde

Temperatura ideala de hibernare este cuprinsa intre 2 si 8 °C, dar numai atunci cand ea se pastreaza constanta, lucrul destul de greu de realizat. In cazul unor variatii mari de temperatura, broastele testoase se trezesc din hibernare prematur si risca sa-si epuizeze rezervele, ceea ce conduce, nu de putine ori, la moartea lor. Nici scaderea temperaturii sub 0 °C nu este o solutie, animalele avand acelasi sfarsit tragic, moartea prin inghet. Daca von asigura conditii corespunzatoare sub raportul temperaturii si a mentinerii ei constante, putem usor sa ne pierdem prietenul nostru drag.

In vederea hibernarii, broastele testoase nu se vor adaposti in beciuri sau in poduri, deoarece ele nu sunt aerisite in mod corespunzator sau nu au temperaturi constante, existand astfel riscul trezirii din hibernare, care repetandu-se, poate deveni fatal.

O varianta experimentala cu succes in prezent in unele tari, se bazeaza pe hibernarea testoaselor in compartimente frigorifice adaptate special acestei activitati. Compartimentele sunt reglate la o temperatura constanta, cuprinsa intre 1-4 °C, prevazute cu aeratoare, care insufla aer fortat in interior. De asemenea, daca este vorba de broaste testoase acvatice, aceste compartimente vor beneficia si de o cutie cu apa care va asigura umiditatea necesara locuitoarelor.

hibernarea in compartimente frigorifice

Pentru trecerea broastelor testoase de la stadiul de hibernarea la cel de activitate, regulile sunt relativ aceleasi cu cele preconizate la intrarea in hibernare. Astfel, reclimatizarea se va face in mod progresiv, atat din punct de vedere al evolutiei temperaturii, cat si al administrarii hranei. In acest ultim caz, se va folosi in mod treptat alimente bogate in calciu, vitamine, precum si suculente, pentru o rehidratare rapida.

Daca broastele testoase au hibernat in gradina sau in locuri special amenajate, se vor scoate din aceste adaposturi numai in momentul in care temperatura exterioara este de minim 15-16 °C si constanta cateva zile la rand. Cand in gradina avem amenajate sere, se pot scoate mai repede din adaposturile de hibernare si introduse aici, unde vor beneficia de conditii corespunzatoare pentru trecerea treptata la o activitate normala.

Este posibil ca uneori broasca tetoasa sa se trezeasca mai repede, iar conditiile de mediu sa nu fie cele mai corespunzatoare. In acest caz, broastele testoase se vor introduce in cutii special amenajate, unde se vor intretine pana in lunile aprilie-mai, cand se vor muta in natura. Cutiile vor beneficia de o sursa de caldura (becuri 100W). pentru asigurarea confortului termic si de hrana corespunzatoare. Daca este vorba de broaste testoase de apa, vom asigura in acest spatiu si un vas cu apa, care se va schimba cat mai des.

Sarpele ca animal de companie

2010-08-28T12:39:00.002+03:00

Sarpele ca animal de companie

Serpii sunt animale fascinante si, daca sunt abordati cum trebuie, pot fi niste animale de casa destul de sigure. Aceste reptile au nevoi specifice si ar trebui tinute decat de persoane gata sa inteleaga si sa respecte aceste nevoi. Daca iti doresti un sarpe pe post de animal de companie trebuie sa iei la cunostinta toate aspectele unice ale cresterii unui astfel de animal si care specii se potrivesc cel mai bine unui stapan incepator.

Inainte de toate trebuie sa realizezi ca, atunci cand alegi un sarpe ca animal de companie, iti iei un angajament pe termen lung. Multi serpi traiesc peste 20 de ani. Serpii sunt animale de prada si trebuie hraniti in consecinta. Va trebui sa rezervi ceva spatiu in congelator pentru a depozita "prada", cum ar fi rozatoare sau pui de gaina. Serpii sunt experti in evadari si trebuie sa te asiguri ca ai asigurat toate posibilele iesiri din casa pe care le poate gasi reptila.

In cazul in care iti doresti un sarpe ca animal de casa, cea mai buna alegere este sa achizitionezi un exemplar crescut in captivitate. Serpii prinsi in salbaticie sunt mai predispusi la stres, la paraziti si la diferite boli. De asemenea, serpii care au fost prinsi in natura pentru a fi vanduti sunt mai greu de stapanit.

In momentul in care te-ai hotarat la un sarpe, nu uita sa ceri de la vanzator cat mai multe informatii despre animal. Nu strica nici sa ceri sa ti se arate cum animalul se hraneste, pentru a vedea daca sarpele mananca prada deja omorata si daca are probleme cu alimentatia. Pitonul este recunoscut pentru probleme legate de hranire. Majoritatea serpilor ar trebui hraniti cu prada de aceleasi dimensiuni ca cea mai lata zona a corpului reptilei. Asta inseamna ca, pe masura ce sarpele creste, va trebui sa ii oferi si o prada mai mare.

Speciile de serpi recomandate pentru incepatori sunt "serpii de ferma"(Elaphe guttata), "serpii regali" si "de lapte" (Lampropeltis triangulum) si pitonii "pitici" (Python regius). Aceste specii sunt de marimi rezonabile, destul de usor de ingrijit si tind sa fie destul de docile. Este bine ca stapanii incepatori sa se fereasca de unele specii de serpi, precum Boa constrictor, piton birmanez (Python molurus bivittatus), pitoni si boa cataratori sau serpi de apa. In general, trebuie evitati serpii constrictori, veninosi sau cei mai greu de intretinut.

Reptilele folosesc caldura din jurul lor pentru a-si regla temperatura. Pastrarea unei temperaturi corporale adecvate la serpi este foarte importanta pentru functii precum digestia. Acvariul in care este tinut sarpele trebuie incalzit doar intr-o parte pentru a oferi animalului posibilitatea de a-si regla temperatura. In salbaticie, multe specii de serpi isi scad temperatura in timpul noptii. Trebuie sa aveti in vedere si acest aspect. Puteti sa imitati conditiile din natura scazand intensitatea sursei de caldura din acvariu in timpul noptii.

Anaconda

Numai rostirea acestui cuvant provoaca fiori. Si pe buna dreptate!

Avand in mod uzual peste 10 metri si 250 kilograme si un diametru mediu de 30cm, anaconda se califica fara probleme in categoria monstrilor acestei planete.

Zonele principela in care acest animal poate fi intalnit (desi nu doresc nimanui acest eveniment) sunt bazinele fluviilor Amazon si Orinoco, in ape linistite si mlastini.

Carnivor feroce, manaca de la pesti si rozatoare mici pana la feline medii cum ar fi jaguarul. Are o viata nocturna si este neveninos (atat ar mai fi trebuit). Este un sarpe solitar, pazindu-si cu strajnicie domeniul de vanatoare.Puii, care masoara aproximativ o jumatate de metru, pot inota, vana si a-si purta singuri de grija la numai o jumatate de ora de la nastere. S-au semnalat cazuri de canibalism la aceasta specie, intr-una din fotografiile din partea de jos a paginii puteti vedea o femela care inghite prada, aceasta fiind nimic altceva decat un mascul anaconda!

Varsta maxima la care poate ajunge este 35 ani. Considerat a fi cel mai mare sarpe din lume, anaconda nu este si cel mai lung sarpe, fiid depasit de unele specii de unele specii de piton.

Pitonul

In primul rand crescatorii si cei fascinati de aceste reptile trebuie sa tina cont de faptul ca aceste animale au nevoie de sentimentul permanent de siguranta, astfel indicat este ca terrarium-ul sa aiba o singura parte din sticla, in rest peretii sa fie din alte materiale (de exemplu pluta). Exista diferite specii de pitoni care au anumite necesitati si care trebuie luate in seama. In caz contrar atat animalul cat si proprietarul vor avea de suferit.

Conditii esentiale in cazul anumitor specii de pitoni

Pitonul regal (Python regius)

Nu are nevoie de un terrarium foarte inalt, deoarece acesta nu urca, ramane la sol. Un adapost cu pereti de 60 cm inaltime este numai potrivit. Lungimea si adancimea ar trebui sa fie de 120 cm respectiv 80 cm. Terrarium-ul nu trebuie sa fie foarte incarcat, adica plin cu pietre sau alte astfel de accesorii, deoarece sarpele are nevoie sa aiba o vizibilitate cat mai mare a teritoriului sau. Pentru a se adaposti, a se ascunde de privirile insistente a celor din jur, este de ajuns o oala din lut intoarsa cu capul in jos. Temperatura trebuie sa fie in jurul valorii de 30°C, iar noaptea nu are voie sa scada sub 24°C.

Pitonul carpeta (Morelia spilota)

Are tendinta de a se urca pe peretele terrarium-ului. De aceea, acesta trebuie sa fie relativ inalt, iar inaltimea indicata ar fi de 180 cm. Adancimea ar trebui sa fie de 90 cm, iar lungimea sa masoare 135 cm. Cu cat este mai mare cu atat este mai bine. acestui sarpe ar trebui sa i se ofera posibilitatea de a se urca pe diferite crengi. Chiar si la sol reptila are nevoie de ascunzisuri (oala din lut inoarsa). In timpul zilei temperatura din interior ar trebui sa fie de aproximativ 30°C, iar in timpul noptii cca. 25°C. Este important ca umiditatea aerului sa fie aproape de 70%.

Pitonul tigru (Python molurus)

Poate ajunge la lungimea de pana la 5 m chiar si in captivitate. Prin urmare terrarium-ul trebuie sa fie suficient de mare, pentru ca acesta sa traiasca in conditii optime. Marimea minima ar trebui sa fie de 225x150x150 cm. In afara de aceste conditii, pitonul tigru are nevoie si de un recipient cu apa unde sa se poata scalda din cand in cand. Temperatura nu trebuie sa coboare sub 30°C, ideala este cea de 36°C, iar in timpul noptii sa scada cu 5°C.

Fata de alte specii de pitoni, pe cel regal este destul de dificil a-l obisnui cu animale moarte atunci cand este vorba de hrana. Acest lucru trebuie avut in vedere inainte de achizitionarea unei astfel de reptile. In general, majoritatea specilor mananca soareci, sobolani si pasari. Pitonii tigru sunt recunoscuti drept serpii care se pot hrani cu absolut orice. Nici de la iepuri nu se dau de-o parte. Totusi de 2-3 ori pe an trebuie tinuti la regim pentru a nu depasi greutatea optima sau a nu ajunge la obezitate.

Reproducerea pitonilor
Ouale depuse pot fi scoase din terrarium si asezate intr-un incubator special. Acolo trebuie lasate 60 - 70 zile, in functie de specie. Pitonul tigru cloceste singur ouale. Imediat dupa iesirea puilor din oua mama nu se ingrijeste deloc de acestia. De aceea este bine daca sunt luati de langa ea si pusi in alt terrarium. Micutii pot fi hraniti cu soricei sau alte rozatoare de aceeasi marime Cornsnake (sarpele de porumb)

Sarpele recomandat incepatorilor se numeste in engleza cornsnake (Elaphe guttata), ceea ce in romana e tradus prin sarpele de porumb, sarpele-corn sau sarpele de grau (?). Nu e clar de unde provine numele - unii spun ca modelul de pe pielea animalelor aduce a porumb, altii ca erau des intalniti la ferme, unde puteau manca soarecii atrasi de porumbul de hambare.

In orice caz, important de stiut e ca nu sunt foarte mari (la maturitate ating un metru si ceva, maxim 2), nu au nevoie de un terariu foarte mare, sunt foarte divers colorati si nu sunt pretentiosi. Pe de alta parte, traiesc in jur de 15-20 ani, deci va trebui sa ai grija de ei multa vreme.

Amenajarea terariului este primul pas si asigura ca vei avea niste serpi fericiti. Pentru un sarpe de porumb un terariu de 40 litri e de ajuns pentru inceput, dar adultii vor avea nevoie de unul de ~75 litri, cu mentiunea ca nu vrei un acvariu ca cel de pesti, ci unul mai putin adanc si mai lung. In plus, sunt experti in evadari, asa ca daca nu vrei sa ii cauti pe sub dulapuri asigura-te ca terariul are un capac care se inchide bine.

Dupa cum stim de la lectiile de biologie, serpii au sange rece, deci va trebui sa le oferi si temperatura adecvata, sub forma unui colt mai cald (in jur de 30 de grade) si unul mai rece (in jur de 22). Atentie la coltul cald! Daca temperatura creste prea mult animalele pot sa moara.

Pentru ca le place sa se ascunda, in fiecare colt ar trebui sa aiba un culcus - o cutie sau o constructie din scoarta de copac, de exemplu - care sa nu fie prea mare, ci cat dimensiunea sarpelui incolacit. Pe jos poti sa pui ziare (varianta mai simpla) sau scoarta de pin sau plop (varianta mai aspectuoasa), dar in nici un caz nisip sau pamant.

Partea cu hranitul s-ar putea sa fie al doilea motiv (dupa frica) pentru care oamenii nu se inghesuie sa isi cumpere serpi: se hranesc cu soareci, nu cu mancare gatita si nici cu bucatele informe din punga. Poti sa ii cumperi gata morti si congelati, dar tot nu e o experienta pentru oricine. Apa trebuie sa aiba in permanenta, si castronul trebuie schimbat imediat ce se murdareste.

Iguana Verde

2010-08-28T12:12:00.001+03:00

Iguana

Iguanele sunt printre cele mai populare specii de reptile atunci cand vorbim de animale de casa exotice. De obicei, in magazinele de specialitate, se gasesc pui de iguana, care, la prima impresie nu par foarte greu de intretinut. Insa conditiile in care trebuie tinute aceste animale sunt deosebite iar viitorii stapani nu trebuie sa se bazeze doar pe admiratia pentru iguane, in momentul cand aleg sa le ia acasa. O iguana matura poate ajunge la o lungime de aproape doi metri cu tot cu coada. In consecinta, va avea nevoie de mult spatiu si multa lumina. Desi sunt foarte populare, iguanele sunt printre cele mai putin adaptate reptile la captivitate.

Originara din America de sud si America centrala este intalnita din Mexic pana in Paraguay si in Caraibe este un animal exotic, ce fascineaza prin aparitie, aducandu-ne aminte de animalele preistorice – dinozaurii.
O iguana matura ajunge pana la 180 de centimetri, incluzand si coada care este destul de lunga, aproape cat jumatate din corp. Este evidenta culoarea Igunaei verzi – adica verde – nuanta este insa diferita pornind de la verde deschis pana la smarald sau verde inchis.

Iguanele sunt tinute, in marea majoritate a timpului intr-un acvariu, de preferat de cel putin 25 de litri. Acvariul respectiv trebuie sa fie amenajat ca sa semene cu mediul natural in care traiesc iguanele. Fundul acvariului trebuie acoperit cu frunze de cedru sau alte frunze asemanatoare, care trebuie schimbate o data pe saptamana. Pentru ca iguana sa aiba un loc unde se poate odihni, este de preferat sa fie pusa in acvariu o creanga ramificata. Culcusul trebuie facut din hartie moale, care sa nu aibe marginile taioase si va fi schimbat zilnic pentru a mentine curatenia locului in care sta iguana. Daca nu sunt tinute in conditii adecvate, iguanele pot deveni foarte stresate si se pot imbolnavi rapid.

Fiind animale cu sange rece, iguanele nu isi pot regla singure temperatura corpului si trebuie sa-si petreaca mare parte a zilei stand la soare pentru a acumula caldura. Pentru exemplarele tinute in captivitate lumina soarelui poate fi inlocuita cu lumina artificiala pe baza de raze UV. Chiar si cu acest inlocuitor, lumina solara este foarte importanta pentru ca ajuta la formarea si asimilarea Vitaminei D, pentru procesarea calciului din corp. Temperatura mediului inconjurator pentru iguane este intre 29 si 35 de grade Celsius, pe timpul zilei si intre 24 si 26 de grade Celsius in timpul noptii. Daca nu se respecta aceste limite de temperatura, iguana poate avea probleme cu digestia si sistemul imunitar.

Hrana iguanelor trebuie sa contina proteine si fibre din plante. De asemenea, este bine ca proportia de leguminoase din hrana iguanelor fata de cea de fructe sa fie de 4 la 1. Iguanele se pot obisnui cu unele alimente, refuzandu-le pe altele, astfel ca este important sa-i fie asigurata o hrana cat mai variata. Printre alimentele indicate pentru o iguana se numara: bananele, strugurii, morcovul, fasolea, varza, trifoiul, trandafirii, ananasul, etc. In salbaticie iguanele mananca pana la 50 de varietati de frunze si flori.

Apa ajuta la procesul de decojire al pielii si la indepartarea bacteriilor dintre unghii si solzi. Iguanelor le place sa se balaceasca, asa ca trebuie sa beneficieze de bai regulate. Aceste bai le pot face singure in cada umpluta pe jumatate cu apa. De asemenea, iguanele trebuie sa aiba permanent la dispozitie apa proaspata pe care sa o bea.

O problema intalnita la iguane este faptul ca aceste reptile sunt purtatoare de bacteria Salmonella. Daca regulile normale de igiena sunt respectate atunci nu exista niciun risc de contaminare. Daca insa exista copii mici, femei insarcinate sau persoane in varsta printre stapani, atunci trebuie luate masuri suplimentare de siguranta pentru a preveni infectia cu Salmonella.

Cum sa recunoasteti problemele de sanatate ale iguanei

Speranta de viata la iguane este cuprinsa intre 10-50 de ani, in functie de rasa.

O iguana sa poate rani in mai multe feluri. Cateodata rana este evidenta, insa exista cazuri in care sursa suferintei reptilei poate sa nu fie usor de sesizat. Cand ranile sunt minore, puteti ingriji chiar dumneavostra reptila, dar uneori este destul de complicat sa faceti diferenta dintre o leziune minora si una foarte grava.

Daca nu ati mai avut iguane sau daca nu ati mai fost pusi in situatia de a intalni si trata rana unei astfel de reptile, nu tratati situatia cu superficialitate. Mergeti cu iguana imediat la un medic veterinar. Cu cat asteptati mai mult pana duceti iguana la veterinar cu atat creste riscul ca problema de sanatate a reptilei sa se agraveze. Urmeaza o lista cu cele mai intalnite probleme de sanatate ale iguanelor si moduri in care sa reactionati la situatia reptilei.

Abcesul reprezinta o punga cu puroi care apare, de obicei, ca rezultat al unei leziuni in zona gatului, picioarelor, ghearelor si cozii. Aceste rani apar cel mai des cand doua iguane impart acelasi camin si se lupta pentru teritoriu. O alta forma de abces apare cand iguana isi raneste in mod repetat nasul sau botul lovindu-se puternic de suprafete dure. Nu toate cazurile de abces apar in zona in care s-a produs leziunea sau imediat dupa ranire. De fapt, abcesele pot aparea si dupa luni de la producerea leziunii sau chiar si atunci cand nu exista nicio rana. Abcesele impun o vizita la veterinar care poate recomanda un tratament cu antibiotice, pentru inceput. Daca situatia persista, se poate ajunge la indepartarea chirurgicala a abcesului. Chiar si dupa operatie, abcesele se pot dezvolta in aceeasi zona si va fi nevoie de mai multe tratamente consecutive.

Arsurile sunt cauzate cel mai des de surse de caldura: roci incinse, suprafete de incalzire plasate sub acvariu fara un substrat de protectie, surse de lumina supra-incalzite sau elemente de ceramica incinse. Arsurile pot fi superficiale, cu doar o mica basica, sau pot fi destul de severe incat sa cauzeze decesul inainte ca stapanul sa-si dea seama ca ceva e in neregula. Desi puteti trata arsurile mici acasa cu diferite uleiuri, cel mai bine este sa nu faceti presupuneri cu privire la severitatea leziunii. Chiar si in cazul arsurilor moderate, iguana trebuie consultata de un veterinar. Arsurile serioase pot distruge pielea, rezultand pierderea masiva de fluide si iguana devine foarte vulnerabila in fata infectiilor.

Daca iguana a suferit arsuri pe burta sau zona pelviana trebuie sa inlaturati toate sursele de caldura aflate sub reptila pe durata recuperarii. Dupa ce rana s-a vindecat incalziti si zona de sub iguana, insa cu moderatie. Iguanele au nevoie de un mediu cald, nu numai de suprafete incinse, pentru a-si regla temperatura corporala. In cazul in care iguana prefera sa stea permanent sub o sursa de lumina sau nu pleaca de pe o piatra incalzita atunci zona in care reptila se afla este prea rece si animalul incearca sa profite cat mai mult de singura sursa de caldura. Daca nu luati masuri imediat, trebuie sa va asteptati ca iguana sa sufere arsuri.

Iguanele se catara cu ajutorul degetelor si al ghearelor. Cand se plimba, catara sau sar, iguanele isi pot rupe un deget sau isi pot pierde o gheara. Aceleasi rani se pot produce si daca iguana isi prinde gheara intr-o gaura sau fisura dintr-o bucata de lemn. Cateodata gheara poate ramane agatata de deget printr-o bucata de piele. Cel mai bine este sa indepartati gheara daca aceasta sta sa cada. Trageti scurt dar ferm de gheara, dupa care puneti varful degetului iguanei intr-o substanta dezinfectanta, apoi ungeti-l cu unguent antibiotic. Repetati tratamentul pentru mai multe zile. In functie de suprafata indepartata, gheara va creste la loc mai repede sau mai incet. Daca taiati moderat ghearele prea ascutite ale iguanei si eliminati fisurile si gropile mici din crengile pe care reptila se catara veti putea evita astfel de probleme pe viitor.

In unele dimineti veti observa o mixtura de fluid si saliva uscata in colturile gurii iguanei. S-ar putea sa fie destul de intarita incat sa fi lipit de tot gura reptilei. Cauza este, de obicei, o leziune minora a gingiilor. Aceasta rana poate fi provocata de muscarea unui obiect dur, precum o sarma din acvariu, o creanga subtire sau coada unei alte iguane. Inmuiati un prosop intr-o substanta dezinfectanta si aplicati usor pe depunerile din colturile gurii. In cele din urma, mixtura se va lichefia si va putea fi indepartata. Dupa ce ati curatat fata iguanei, verificati-i interiorul gurii si cautati semne ale vreunei sangerari (in forma unor linii rosii) sau ale unor plagi (in forma unor mici bucati de tesut de culoare galbena, alba sau verde). Daca nu vedeti niciunul dintre semnele unei afectiuni, atunci nu aveti motive sa va faceti griji.

Probabil veti fi nevoiti sa curatati crusta din colturile gurii iguanei de mai multe ori pe zi, dar tesutul afectat se vindeca repede in cazul reptilelor sanatoase. Daca problema persista, mergeti cu animalul la un medic veterinar pentru ca aceasta ar putea indica o infectie care se poate inrautati si raspandi in tot corpul reptilei. Iguanele nu au maniere cand vine vorba de mancat, asa ca asigurati-va ca ce pare a fi o rana nu este decat o parte din pranz imprastiata pe fata sau picioarele reptilei.

Chinchilla

2010-08-28T11:44:00.002+03:00

Chinchilla - Generalitati

Animal de companie, foarte dragut, se imblanzeste usor si poate trai in jur de 10-15 ani atingand la maturitate 25-35 cm.

Aceste animalutze isi au originea in Anzii sud americani, iar daca astazi exista mii de crescatorii de chinchila in intreaga lume, la inceputul secolului 20, datorita vanatului excesiv, aceasta rasa era pe cale de disparitie; multumita inginerului american Mathias F. Chapman aceasta rasa exista si astazi, el fiind primul crescator de chinchilla din lume.

Cine isi doreste un animal de companie micut, care nu necesita ingrijiri speciale, trebuie sa ia in serios optiunea de a cumpara un pui de chinchilla; este ideal sa-l luati de la o varsta cat mai frageda (2-4 luni) pentru a se obisnui cu dumneavoastra.

Este un animal jucaus, grasut, extrem de agreabil si dragut, datorita ochilor mari, urechilor rotunde, blanii fine si stralucitoare si nu in ultimul rand datorita curiozitatii si insistentei de care da dovada atunci cand vrea sa obtina ceva. Toate aceste calitati fac din chinchilla un animal femecator, dorit ca animal de companie de foarte multi iubitori de animale. Chinchillele sunt animale extrem de sociabile, se remarca prin personalitatea lor diferita de la o chinchilla la alta, devenind surprinzator de repede adevarati membri al familiei.

Ingrijirea

Chinchillele sunt foarte usor de intretinut, necesitand un minim de timp si investitie. Singura conditie ceruta este rigurozitatea, pentru a avea un animal sanatos care sa raspunda asteptarilor dumneavoastra. Se inteleg foarte bine cu copiii iar in momentul in care dobandesc incredere in stapan vor fi de nedezlipit de langa acesta. Puii sunt extrem de sociabili de aceea este recomandat sa luati un pui in loc de un animal adult, acesta din urma se va adapta intr-o perioada mai lunga de timp cu noii stapani. De asemenea, daca adoptati o chinchilla adulta care provine dintr-o crescatorie, adaptarea cu noul mediu ii va fi destul de dificila, in crescatorii in general animalutzele fiind mult mai putin obisnuite cu afectiunea umana.

Hrana este formata in general din concentrate care le aduc aportul necesar de vitamine si minerale iar saptamanal este bine sa manance fan sau lucerna, care ajuta la la tocirea incisivilor - special pentru acest scop se gasesc in comert si pietre speciale pentru rozatoare.

Pentru ca chinchillele sa-si pastreze blana deasa si lucioasa este necesar sa le asigurati conditii optime de “baie”, baia pentru chinchila inseamna o “balaceala” in nisip, dar nu orice fel de nisip - trebuie sa procurati din magazinele de specialitate nisip comparabil cu zonele din care provine chinchila. “Baia” se face seara, odata cu hranirea si curatarea custii iar cantitatea de nisip necesara pentru o “baie” este infima, variind intre 2 si 5 g.

Pentru a avea un animal sanatos este nevoie o ingrijire atenta, cele mai importante regului sunt:

asigurati-va ca hrana si fanul sunt proaspete
schimbati apa zilnic
curatati vasele de apa si hrana cat cat mai des
curatati cusca periodic
evitati schimbarea frecventa a mediului
evitati hrana bogata in grasimi si ulei

Reproducere Chinchilla

Chinchilele se pot reproduce dupa varsta de 7-9 luni.

Prima monta are loc la varsta de 8-10 luni pentru femele si peste 12 luni pentru masculi.

Nu se recomanda imperecherea mai devreme, existand riscul nasterii puilor cu diverse anomalii.

O chinchilla se poate reproduce pana la varsta de 15 ani.

In momentul in care femela este in calduri si are loc monta, chinchila elimina niste dopuri de ceara care se intaresc in contact cu aerul, dupa monta ea creste in greutate cu 15 grame pe saptamana.

Perioada de gestatie la chinchila este de 111 zile, femela poate naste 1-5 pui, de maxim 3 ori intr-un an. In general la prima fatare chinchilla are un pui, apoi media devine 2-3 pui pe nastere. In situatiile in care se nasc 4-5 pui, este recomandat mutarea puilor la alte femele cu mai putini pui (mame doica) pentru a fi siguri ca vor trai. Daca o femela are 5 pui iar o alta are 2 pui, atunci putem muta 1-2 pui. Foarte important este ca diferenta nasterilor intre cele doua femele sa nu fie mai mare de 1 saptamana.

Puii se nasc cu dinti, cu blana si cu ochi.

Situatii mai delicate in monta sunt intalnite la imperecherile black-velvet, beige si white. Imperecherea pentru black-velvet, beige si white se face doar intre culori diferite (mascul black-velvet, beige si white cu femela standard) sau (femela standard cu mascul black-velvet, beige si white).

Diferentierea intre mascul si femela este facuta in imaginile urmatoare:

Alegerea unei chinchila sanatoase

Cand va hotarati sa cumparati o chinchila este bine sa urmariti anumite aspecte legate de rozatoare pentru a va asigura ca veti lua in grija un animal de companie sanatos. Primul lucru pe care trebuie sa-l faceti inainte de a achizitiona o chinchila este sa ii evaluati starea fizica generala - o astfel de rozatoare nu trebuie sa fie grasa sau prea slaba iar corpul animalului nu trebuie sa aibe umflaturi anormale.

Chinchilele trebuie sa fie atente si curioase, nu letargice. Acest aspect poate fi cu greu de judecat in cazul unei chinchila somnoroase, insa o astfel de rozatoare ar trebui sa se trezeasca si sa scruteze tot ce e in jur atunci cand ii este acordata atentie.

Blana unei chinchila ar trebui sa fie bine ingrijita, foarte deasa, pufoasa si stralucitoare. Nu ar trebui sa existe par incurcat sau zone fara blana. De asemenea, verificati existenta resturilor de fecale pe blana din spatele chinchilei sau a umezelii in aceeasi zona. Aceste semne pot indica prezenta diareei si a unor boli grave. Pielea nu ar trebui sa aiba zgarieturi sau alte leziuni de orice fel.

Ochii, nasul si urechile ar trebui sa fie curate, fara scurgeri. Verificati blana din jurul ochilor si a nasului pentru a vedea daca parul este ud sau prezinta cheaguri. Incercati sa verificati dintii, care ar trebui sa fie bine aliniati si nu crescuti unul peste altul. Este normal ca dintii chinchilei sa fie galbeni-portocalii, mai ales la rozatoarele adulte. Verificati blana de pe barba pentru ca umezeala in acea zona poate fi cauzata de salivare excesiva (provocata la randul ei de alinierea gresita a dintilor).

Observati respiratia chinchilei, aceasta ar trebui sa fie regulata si sa nu produca niciun zgomot. Chinchilele sunt animale foarte iuti si nu ar trebui sa prezinte vreun semn de amorteala sau sa se opuna miscarii. O chinchila sanatoasa isi tine coada ridicata si este foarte activa. Cusca in care rozatoarea este tinuta trebuie sa fie curata, cu acces la mancare, fan si apa proaspete. De asemenea, cusca nu trebuie sa fie supraaglomerata. O chinchila tinuta in conditii bune este mai putin stresata si, in consecinta, mai putin predispusa la boli.

Modul in care chinchila reactioneaza la prezenta oamenilor este un indicator bun cu privire la caracterul animalului. Evitati chinchilele care intra in panica atunci cand puneti mana in cusca lor. Incercati sa alegeti o rozatoare care macar este curioasa si se apropie destul pentru a va mirosi palma. Chiar si cele care adopta o pozitie agresiva (isi ridica partea din spate si maraie usor) pot fi imblanzite cu succes, doar ca necesita mai multa rabdare din partea stapanului.

Ponturi la alegerea unei chinchila

1. Puteti tine mai multe chinchile impreuna, mai ales daca achizitionati doua exemplare de acelasi sex (cel mai bine ar fi ca cele doua rozatoare sa fi crescut impreuna). Incercati sa aflati varsta animalului si alegeti o rozatoare cat mai tanara (de obicei sunt gata pentru a fi adoptate de la trei luni).

2. Daca apelati la un crescator, aveti mai multe sanse sa gasiti chinchile tinere obisnuite cu omul. De asemenea, unii crescatori urmaresc sa mentina sau sa dezvolte un anumit temperament al chinchilelor.

3. In cazul in care mergeti la un magazin de animale de companie si majoritatea chinchilelor dinauntru par bolnave (chiar daca nu sunt in aceeasi cusca cu rozatoarea pe care o doriti), renuntati la achizitionarea din acel loc. O boala contagioasa poate afecta animalele din magazin iar chinchila dumneavoastra poate fi infectata.

4. Asigurati-va ca masculii sunt separati de femele. Familiarizati-va cu diferentele dintre femele si masculi iar daca crescatorul sau vanzatorul tine exemplare de ambele sexe in aceeasi cusca, nu cumparati din acel loc. Cel mai bine este sa evitati posibilitatea unei sarcini surpriza, mai ales in cazul chinchilelor tinere. Aceste rozatoare pot deveni mature din punct de vedere sexual chiar si de la 4 luni, insa astfel de sarcini premature pot fi foarte periculoase pentru sanatatea chinchilei.

5. Chiar daca multi vanzatori va vor refuza cererea de a manui rozatoarea, insistati totusi sa puneti macar mana in cusca pentru a observa reactia chinchilei.

Probleme de sanatate ale chinchilei

Exista mai multe probleme de sanatate care pot afecta o chinchila. Printre masurile preventive pe care le poate lua proprietarul unei astfel de rozatoare se numara aprovizionarea cu apa curata si o dieta adecvata. De asemenea, pentru a avea o stare de sanatate buna, chinchilele trebuie sa faca multa miscare. Cele mai intalnite afectiuni ale chinchilei sunt crizele de hipertermie, probleme dentare si complicatiile digestive.

Hipertermia

chinchilele au o blana deasa ce le este necesara in muntii Anzii, unde se afla habitatul lor natural. Din pacate, aceasta caracteristica poate duce la hipertermie, daca temperatura depaseste 24 de grade Celsius. Simptome ale unei crize de hipertermie includ gafaitul iar animalul se poate intinde pe o parte. Avand in vedere ca chinchilele sunt animale foarte active, aceste semne ale hipertermiei sunt foarte usor de identificat. Cea mai buna varianta pentru a evita pericolul unei supraincalziri este achizitionarea unor pietre pe care animalul se poate racori. Dupa aparitia primelor simptome, trebuie sa mergeti cat mai repede cu patrupedul la un medic veterinar, aceasta afectiune putand fi fatala.

Probleme cu dantura

chinchilele au aceeasi problema ca orice alta rozatoare cand vine vorba de dantura: dintii acestor animale cresc incontinuu. Oferirea unui obiect de ros este esentiala. Malocluzia, sau alinierea inexacta a dintilor, poate cauza probleme serioase de sanatate la o chinchila. Daca dintii din fata au crescut unul peste altul, medicul veterinar il poate taia pe cel de deasupra. Daca insa alinierea gresita afecteaza molarii, atunci rozatoarea este in pericol de moarte. Simptome ale acestei probleme de sanatate includ salivare excesiva, ochii umezi, pierderea in greutate si a apetitului. Ochii permanent umezi sunt cauzati de apropierea molarilor de orbite. Si dieta joaca un rol important in cresterea corecta a dintilor. Hrana bogata in zahar si saraca in calciu este deseori vinovata pentru problemele cu dantura.

Complicatiile digestive

Aparatul digestiv al chinchilelor este foarte sensibil. Cea mai buna metoda sa evitati problemele digestive este sa va asigurati ca hrana si apa animalului nu sunt contaminate. Bacteriile pot creste pe stica cu apa sau vasul de mancarea, daca nu sunt curatate cum trebuie.

Constipatia este o afectiune des intalnita la chinchile. Fanul este esential in dieta unei chinchile si va ajuta in combaterea constipatiei. Stresul mutarii intr-o noua casa sau introducerea unei noi chinchila pot cauza constipatia. Daca animalul este afectat, asigurati-va ca primeste apa, hrana si fan proaspete, indepartati sursa de stres si permiteti chinchilei sa faca multa miscare. Daca problema de sanatate nu dispare, animalul trebuie consultat imediat de un medic veterinar.

Diareea este deseori cauzata de dieta inadecvata care include in general un exces de mancare. Alte posibile cauze sunt fanul mucegait sau apa si mancarea contaminate. Daca diareea nu dispare, chinchila poate suferi de enterita, sau o inflamare a mucoasei intestinale. Din fericire exista tratament medicamentos pentru aceasta afectiune.

Balonarea este un semn tipic al lipsei de miscare. Este foarte important ca chinchilei sa i se permita sa alerge in afara propriei custi, mai ales daca aceasta din urma este de mici dimensiuni. Ca si in cazul altor probleme de sanatate, asigurati-va ca rozatoarea are la dispozitie mancare si apa proaspete. Atunci cand chinchila este balonata, scaunele vor fi acoperite de un strat moale.

Jucarii pentru chinchila

Chinchilele sunt animale foarte active si curioase, care au nevoie sa roada obiecte pentru a-si pastra dintii intr-o stare buna. Daca aveti o chinchila este indicat sa-i oferiti jucarii cat mai variate pentru a o ajuta sa se mentina activa si sanatoasa. Urmeaza o lista cu cele mai indicate obiecte care ii pot imbunatati viata rozatoarei preferate.

Baia cu nisip este absolut necesara pentru chinchile. Prin aceste bai, rozatoarele reusesc sa-si mentina curata si sanatoasa bogata blana. De asemenea, baia cu nisip este foarte relaxanta si distractiva pentru o chinchila. Nisipul folosit pentru baia chinchilei este unul special si poate fi cumparat din magazinele de specialitate. Recipientul in care se face baie trebuie sa fie putin mai mare decat animalul iar cantitatea de nisip necesara pentru o repriza de "balaceala" trebuie sa varieze intre 2 si 5 grame.

Chinchila ar trebui sa beneficieze de aceste bai speciale de doua ori pe saptamana, insa numarul lor poate creste daca simtiti ca blana rozatoarei a inceput sa se murdareasca. Puteti folosi acelasi nisip pentru mai multe bai, insa aveti grija sa verificati prezenta gunoaielor dupa fiecare baie. Orice proprietar de chinchila trebuie sa se pregateasca pentru curatarea nisipului de pe toate obiectele din apropierea rozatoarei care tocmai a terminat baia.

Ca si in cazul celorlalte rozatoare, dintii chinchilelor cresc permanent pe toata durata vietii. Dantura este tinuta intr-o stare buna prin roaderea diferitelor obiecte. Chinchilele prefera sa roada crengi de salcie, mar si plop. Evitati crengile de visin, cires, arbori citrici, sequoia sau cedru, pentru ca acestea pot fi toxice pentru animal. In comert, puteti gasi pentru chinchila diverse jucarii de mestecat facute din lemn netratat.

Chinchilele sunt foarte agile si le place foarte mult sa se catere, asa ca puteti pune in cusca rozatoarei platforme de inaltimi diferite, scari mici sau ale obiecte pe care se pot urca. De asemenea, crengile mai robuste pot oferi chinchilei ocazia de a se catara (pe langa avantajul ca pot roade din ele). Asigurati-va ca obiectele din cusca sunt asezate bine si nu se vor misca sau rupe atunci cand chinchila se va urca pe ele.

Multe chinchile se simt foarte bine cand folosesc roti pentru miscare. Roata pentru o chinchila ar trebui sa aiba cel putin 38 de centrimetri inaltime. De asemenea, marginile rotii trebuie sa fie solide iar jucaria ar trebui atasata de peretele custii. Mingile inchise in care chinchila poate alerga in afara custii ar trebui folosite cu precautie pentru ca aceste jucarii nu sunt ventilate cum ar trebui iar chinchila se poate supraincalzi. Daca alegeti o astfel de jucarie, aveti grija ca rozatoarea sa petreaca doar cateva minute in minge si in niciun caz nu i-o oferiti in zilele foarte calduroase.

Chinchilele adora sa aibe un loc in care sa se ascunda. "Case" speciale pentru rozatoare pot fi achizitionate din comert, insa pot fi inlocuite cu tevi din PVC sau vase din lut. Chiar si cutiile din carton pot fi folosite, insa acestea probabil ca vor fi roase de chinchila si vor trebui inlocuite mai des.

Porcusorul de Guineea

2010-08-27T12:27:00.002+03:00

Porcusorul de Guineea - Generalitati

Asadar ai achizitionat sau intentionezi sa achizitionezi un porcusor de guinea, un animalutz de casa foarte cuminte, decorativ si relativ usor de ingrijit! Ca sa-ti faci o idee, vom prezenta in continuare cateva notiuni generale despre porcusorii de guineea.

Generalitati

In acest caz, trebuie sa stii ca purcelul de guineea este originar din America de Sud si face parte din familia rozatoarelor iar carnea lui este apreciata ca delicatesa de anumite populatii indigene! De asemenea, este important de stiut ca purcelul de guineea este animalutzul de laborator pe care se fac teste si ca denumirea lui este si aceea de cobai!

Unde ii amplasezi cusca?

Noul tau companion va sta in camera in care stai si tu cel mai mult, dar care nu este bine sa fie totusi prea zgomotoasa. Trebuie sa il feresti de sursele de caldura si de lumina directa a soarelui – pe langa faptul ca nu ii fac bine, expunerea prelungita la caldura si soare intens este posibil chiar sa provoace moartea purcelusului. Dar nici curentul nu este prietenul lui cel mai bun – porcusorul tau ar putea raci foarte repede. Vara, de exemplu, nu incerca sa il racoresti punand un ventilator in apropierea custii. S-ar putea sa ii faci mai mult rau decat bine. Ca sa il ajuti totusi sa se racoreasca pune in cusca o sticla cu apa rece. Animalutzul se va "tolani" in apropierea ei si astfel isi va regla temperatura corpului.

De asemenea, incearca sa nu fumezi in camera in care ai decis sa tii porcusorul - fumul de tigara este foarte nociv pentru purceii de guineea!

Ce mananca porcusorul de guineea?

Iti poti hrani porcusorul cu fan (iarba uscata), legume si fructe. Iata cateva exemple de legume si fructe pe care le poti oferi companionului tau: mere (atentie! Unii porcusori au reactii alergice la mere deci la inceput este indicat sa le administrezi in cantitati mici si sa-i observi reactia), banane, ardei rosii, verzi si galbeni, morcovi (inclusiv frunzele), iarba (dar - atentie! - sa nu fie stropita cu otrava sau cu alte substante toxice), rosii, salata verde. Poti sa ii dai de asemenea pepene (galben si rosu dar in cantitati mici deoarece contin multa apa. Alimentele de evitat in alimentatia purcelului de guineea sunt: varza, fasolea, semintele (pot perfora esofagul), alunele, pastaile salbatice (pot fi otravitoare).

Apa este esentiala pentru porcusorul de guineea. Nu pune apa intr-un castronel, vei avea un animalutz ud si o cusca murdara. Apa trebuie pusa intr-un recipient special (se gaseste in pet-shopuri). Apa trebuie schimbata zilnic si recipientul trebuie igienizat de fiecare data.

Un supliment foarte important pentru porcusorul de guineea este vitamina C. Cu toate acestea, nu pune vitamine pentru copii sau sucuri in apa, pot fi toxice deoarece majoritatea contin zahar; mai bine alegi o alimentatie bogata in vitamina C - patrunjelul este foarte apreciat de purcelul de guineea si contine o cantitate mare de vitamina C; in schimb, se evita citricele, deoarece ii pot irita stomacul.

Hrana purcelului de guineea

Cobaiul (purcelul / porcusorul de guineea) este un mamifer erbivor care se descurca foarte bine in mediul sau natural si reuseste sa-si procure cu usurinta hrana preferata - tulpini, radacini, plante verzi sau uscate dar si frunze si seminte. Prin urmare, in captivitate este foarte comod de hranit. Cu toate acestea, ca purcelusul de guineea sa fie sanatos, felul in care il hranim trebuie sa fie conform cu cateva reguli de baza:

Purceii de guineea BEAU APA!
Purceii de guineea trebuie sa isi toceasca permanent dintii din fata (incisivii)
Purceii de guineea au nevoie de o cantitate suficienta de vitamina C
Purceii de guineea au nevoie de hrana variata

Apa si purceii de guineea

Este raspandita conceptia - total eronata - conform careia purceii de guineea, hamsterii si alte rozatoare nu ar avea nevoie de apa; este adevarat ca isi pot extrage apa necesara din alimentatie, in special daca aceasta este compusa din vegetale suculente, dar este recomandabil si necesar ca apa sa le stea la dispozitie ca atare. Pentru acest scop exista in comert recipiente (dozatoare) speciale, care se suspenda de un perete al custii si care permit animalutzului sa bea apa atunci cand simte nevoia. Este de la sine inteles ca apa trebuie sa fie proaspata si pe cat se poate filtrata (nu fiarta) si recipientul trebuie mentinut curat.

Tocirea dintilor (incisivii)

Ca la orice rozatoare, incisivii purcelului de guineea sunt in continua crestere - prin urmare, el tinde sa roada pe tot parcursul zilei cantitati mici de hrana. Daca vegetalele pe care le are la dispozitie nu sunt suficiente pentru a-i toci dintii, porcusorul de guineea este dispus sa roada si obiecte necomestibile - atentie deci la peretii custii si la diversele obiecte din lemn plasate in interior - acestea in special necesita o atentie deosebita, deoarece lemnul provenit de la conifere este daunator porcusorului de guineea.

Atentie! Daca incisivii nu se tocesc suficient, porcusorul de guineea poate avea probleme in sensul ca acestia il vor impiedica sa se alimenteze corespunzator, caz in care trebuie apelat la medicul veterinar pentru scurtarea acestora!

Vitamina C

Vitamina C este esentiala pentru sanatatea si chiar viata purcelului de guineea. Ca si omul, purcelul de guineea nu sintetizeaza aceasta vitamina in organism si, prin urmare, are nevoie de un aport special de vitamina C in alimentatia zilnica. In cazul carentelor acestei vitamine initial se observa urme de sange in urina, apoi hemoragia devine mai abundenta si in final, daca vitamina C nu se administreaza la timp, purcelul moare.

Un meniu variat pentru purcelul de guineea

Hrana acestor rozatoare este diferita de la sezonul cald la sezonul rece si consta intr-o multitudine de legume suculente, seminte, furaje si masa verde etc.
In sezonul rece purcelusii sunt hraniti cu furaje uscate, fan, lucerna, trifoi, seminte de cereale, morcovi, sfecla, iar vara cu masa verde care consta in papadie, lucerna, frunze, morcovi, trifoi; toate acestea se suplimenteaza cu vitamina C (care este continuta in abundenta de sucul proaspat de macese) si ulei de peste care se amesteca cu furajele si se da in cantitati mici si in functie de varsta animalutului. Fanul (de foarte buna calitate) este foarte important si nu trebuie sa lipseasca din meniul zilnic, pentru ca, pe langa ca ajuta la tocirea dintilor, asigura si o digestie sanatoasa.
Administrarea hranei se face de trei ori pe zi si trebuie avuta in vedere perioada de dezvoltare a animalutzului - tineretul va avea patru mese pe zi. Pentru ca porcusorilor de guineea le place sa manance des, nu se lasa in cusca toata cantitatea de hrana pentru o zi ci se administreaza de fiecare data proaspata, la temperatura camerei.
De asemenea, este foarte important sa nu dam hrana purcelului de guineea imediat dupa ce am spalat-o (umeda), deoarece aceasta fermenteaza in stomac si poate provoca tulburari digestive. Astfel, inainte de a hrani porcusorul, este bine sa asteptam ca apa de pe vegetalele spalate sa se usuce complet.

Recunoasterea sexului la purcelusii de guineea

Se intampla foarte des ca cineva care doreste sa achizitioneze un purcel de guineea sa ajunga acasa crezand ca a luat un mascul si sa afle ca de fapt a luat o femela, sau invers! Aceasta se intampla pentru ca la purcelul de guineea sexul este totusi destul de greu de determinat. Este insa foarte important sa stim daca purcelusul nostru este baietel sau fetita, pentru ca, in cazul in care dorim sa luam doi (ca sa nu se plictiseasca) si nu avem intentia sa facem o crescatorie in foarte scurt timp, este bine ca cei doi sa fie de acelasi sex, preferabil femele, intrucat masculii sunt mai bataiosi si se cearta unul cu celalalt.

Pentru a determina sexul purceilor de guineea avem o regula simpla - in cazul femelelor, zona genitala va avea aspectul unui "Y" iar in cazul masculilor, va avea aspectul unui "i" sau a unui "Y" cu un punct in centru, punctul reprezentand penisul.

FEMELA

Vaginul femelei este inchis in mod obisnuit de o membrana (himen) care se "autodizolva" in timpul perioadei de calduri si se rupe in timpul nasterii, pentru a se regenera ulterior. Femela este apta pentru procreere o data la 15-18 zile timp de 24-48 de ore. Astfel, umflatura neteda de la suprafata zonei genitale a femelei poate sa ne pacaleasca, deoarece poate acoperi deschiderea in forma de "Y". Pentru a fi siguri, trebuie sa inlaturam delicat pliurile din jurul zonei genitale a purcelului de guineea si, daca este o femela, sa observam deschiderea in forma de "Y".

MASCULUL

Sexul masculului, mai ales in cazul in care este inca pui sau daca este un adult mai "corpolent", este mai greu de determinat, in primul caz deoarece la pui nu se vad inca testiculele (doua umflaturi simetrice, in forma de aluna) si in al doilea caz deoarece la masculii adulti penisul poate fi foarte bine mascat de pliurile pielii si de pernite de grasime.

Metoda prin care se poate determina "la sigur" sexul purcelului de guineea mascul este o apasare usoara chiar deasupra zonei genitale. Daca este mascul, penisul va iesi usor dintre pliurile pielii. Fara acest mic test, in anumite situatii este aproape imposibil de determinat daca purcelul de guineea este femela sau mascul! Atentie, insa! Nu apasati foarte tare in speranta ca purcelul pe care l-ati achizitionat este totusi mascul! Daca penisul intarzie sa iasa dintre pliurile pielii, inseamna ca purcelul este... femela!

Limbajul porcusorului de Guineea

Porcusorul de Guineea comunica in permanenta cu stapanul prin limbajul trupului si prin sunete. Pentru a putea sa intelegeti mai bine ce-si doreste prietenul rozator, este util de stiut ce incearca sa transmita.

Limbajul trupului:

Semnale pozitive:

Daca porcusorul sare ridicand picioarele din spate si scutura din cap (“pop corn”), atunci el este foarte fericit si vesel.
Cand rontaie barele custii, inseamna ca vrea sa iasa la plimbare sau ii este foame.
Daca se da cativa pasi inapoi, se opreste si ridica capul – atentie! – urmeaza sa urineze.
Cand isi misca partea posterioara, scotand sunete de joasa intensitate, femela este in calduri.
Cand un porcusor de Guineea linge posteriorul altuia, il linisteste, ii da siguranta. Daca, in schimb, doar il miroase, este semn de curiozitate, incercand sa-i recunoasca apartenenta la acelasi grup, la fel ca si atingerea nasului intre doi membri ai speciei.
Atunci cand purcelusul se intinde cu labele inainte, este semn de relaxare si multumire totala. Daca labutele sunt sub el, simte nevoia de protectie.
Cand isi intinde capul inainte, este foarte curios.
Atunci cand sta nemiscat, cu privirea fixa, porcusorul doarme sau se odihneste.
Daca sapa in rumegus, incearca sa-si faca un asternut confortabil sau vrea sa se ascunda. De aceea, este indicat sa aiba in cusca o casuta din lemn, un tub sau un alt adapost intunecos care ii da siguranta atunci cand vrea sa doarma.
Daca isi mananca excrementele, nu va nelinistiti! Este un comportament normal pentru porcusorii de Guineea.

Semnale negative:

Ridicarea capului in fata altui porcusor de Guineea este semn de dominatie, dorinta de a impresiona.
Daca sta apatic intr-un colt al custii toata ziua, ar trebui sa-l duceti la medic.
Atunci cand porcusorul sta intins pe o parte, mai ales vara, inseamna ca ii este cald.
Daca isi rontaie fire din blanita, s-ar putea sa fie stresat.
Atunci cand se ridica pe picioarele din spate sau isi dezvelesc incisivii in fata unui alt porcusor este semn de amenintare ori, in cazul unei femele, de respingere a avansurilor masculului.

Sunete:

Daca animalul stranuta, este cazul sa consultati medicul.
Un sunet de tonalitate joasa, simplu sau vibrant, emis de obicei atunci cand porcusorul este mangaiat, este semn de multumire si liniste. In schimb, atunci cand sunetul vibrant (ca un "carait") urmeaza unui zgomot brusc sau unui strigat, poate sa insemne si frica, panica.
Sunetele inalte (ca un piuit), de scurta durata, repetate sunt adresate de obicei oamenilor, si inseamna “mi-e foame”.
Atunci cand porcusorul clantane din dinti, cineva sau ceva il deranjeaza.
Un sunet patrunzator, de inalta intensitate, inseamna ca porcusorului ii este foarte frica sau ca il doare ceva.

Un singur porcusor de Guineea sau mai multi?

Daca intentionati sa va luati sau aveti deja un porcusor de Guineea, este bine de stiut ca, spre deosebire de alte rozatoare, sunt animalutze foarte sociabile si dependente de afectiunea stapanului, care se ataseaza repede de acesta. In mai putin de doua luni, porcusorul va invata sa va recunoasca, va emite sunete specifice la auzul fosnetului pungii de mancare sau in apropierea orei la care trebuie hranit.

Insa au nevoie de multa atentie, trebuind sa fie cel putin o data pe zi scosi din cusca (timp de cel putin o ora), mangaiati, alintati si lasati sa se joace intr-un spatiu mai mare. Un porcusor de Guineea ignorat de stapan va deveni apatic si risca sa se imbolnaveasca. Daca programul nu va permite sa le acordati suficient timp, poate ar fi bine sa va ganditi sa ii luati porcusorului un prieten. Cand sunt doi, se vor juca impreuna si prezenta stapanului nu va mai fi atat de necesara ca in cazul unuia singur. Contactul vizual si olfactiv cu membri ai aceleiasi specii este important, dat fiind ca porcusorii, chiar si cei crescuti in captivitate, si-au pastrat instinctul de a trai in comunitate din libertate.

Se recomanda sa nu alegeti drept tovaras de cusca pentru porcusor un rozator din alta specie (iepure, hamster), pentru ca nevoile lor sunt diferite.

Daca ati cumparat doi porcusori de Guineea in aceeasi zi, adaptarea intre ei se va face mult mai repede, dar imblanzirea va dura ceva mai mult decat pentru unul singur.

Daca aveati deja unul si v-ati hotarat sa cumparati un al doilea porcusor de Guineea, va trebui sa tineti cont de varsta si sexul celui pe care deja il aveti. Daca este pui, el se va obisnui mai usor cu un “coleg de apartament”, asa cum si noul-venit pui se adapteaza mai usor, pentru ca nu emite pretentii ierarhice pe teritoriul celui deja existent.

In cazul adultilor, cea mai buna combinatie este cea formata din doua femele. Ele se vor intelege imediat, iar micile muscaturi si impingeri nu trebuie sa ne sperie, fiind doar semne de stabilire a ierarhiei. Disputele se vor stinge repede, convietuirea dintre ele fiind linistita.

Combinatia mascul – femela, chiar daca functioneaza perfect, nu se recomanda decat in cazul in care va doriti o familie de porcusori numeroasa!

Un conflict serios poate aparea in cazul a doi masculi, dat fiind ca sunt foarte posesivi in privinta teritoriului propriu, bataile dintre ei putandu-le provoca rani grave. Cu cat spatiul din cusca este mai mare, cu atat posibilitatea de a aparea lupte scade. Primele semne ale ritualului de lupta constau in mirosirea atenta a adversarilor. Daca incep sa scoata un zgomot de tonalitate joasa, pregatiti un prosop si tineti-l la indemana. Zgomotul devine din ce in ce mai puternic, parul de pe spate li se ridica, isi dezvelesc incisivii. Daca incep sa clantane din dinti si se retrag pentru a-si lua elan, nu ezitati sa aruncati prosopul asupra lor. Se vor opri, speriati de intunericul brusc si veti putea astfel sa-i despartiti.

In mod obligatoriu, dupa ce ati cumparat alt porcusor de Guineea, acesta trebuie tinut separat de cel pe care-l aveti deja, timp de o luna, in carantina, si pentru evitarea unor boli contagioase, dar si pentru obisnuirea lor progresiva unul cu celalalt. Daca ati atins unul dintre animale si urmeaza sa-l atingeti si pe celalalt, spalarea mainilor este obligatorie in aceasta perioada.

Dupa trecerea a doua-trei saptamani, animalutzele vor fi scoase impreuna pe un teren neutru cateva minute pe zi, sub supraveghere. Intotdeauna va exista un prim conflict, de impunere a ierarhiei asa ca, atata timp cat lucrurile nu necesita interventie in modul mai sus prezentat, este bine sa-i lasati sa-si regleze conturile intre ei.

In ziua in care urmeaza sa se produca mutarea noului colocatar, spalati cusca si accesoriile, pentru a indeparta mirosurile, apoi asezati noul porcusor in cusca, lasandu-l singur cel putin o ora, pentru a se obisnui cu locul, dupa care il puneti si pe “proprietarul” locuintei. Pot aparea in continuare conflicte, dar dupa 2 saptamani ele se vor stinge. In primele saptamani, cand ii mangaiati, acordati atentie intai celui mai vechi. In continuare, nu uitati niciodata, de fiecare data cand mangaiati sau rasfatati un porcusor, sa ii acordati si celuilalt acelasi tratament. Daca nici dupa trecerea a mai mult de doua saptamani nu se pot intelege, este bine sa lasati porcusorii in aceeasi cusca, dar sa o despartiti in doua printr-un grilaj, urmand sa incercati mai tarziu din nou apropierea. Cazurile in care impacarea dintre cei doi este imposibila sunt foarte rare, si numai cand este vorba despre doi masculi.

Hamsterul

2010-08-27T11:55:00.002+03:00

Hamsterul - generalitati si rase
Hamsterul, acest soricel miniatural cu codita scurta, este originar din Asia. Exista mai multe rase si varietati, definite in functie de aspectul general, aria geografica de provenienta si mediul natural in care traiesc:
• Hamsterul auriu (sau Sirian) - Mesocritus auratus - originar din Siria, este si cel mai mare (poate ajunge pana la 25 de centimetri lungime!

• Hamsterul pitic rusesc (Campbell) - Phodopus Cambelli - originar din Asia centrala, Mongolia, China si Rusia de Nord;

• Hamsterul pitic Roborovski - Phodopus Roborovski - originar din Asia centrala, Mongolia, China si Rusia de Nord, este si cel mai mic dintre hamsteri - hamsterul adult mascul ajunge pana la maxim 5 centimetri lungime! Cu toate acestea, aceasta varietate de hamster traieste si cel mai mult - pana la 3 ani si jumatate, in conditii ideale.

• Hamsterul chinezesc - destul de greu de gasit in pet-shopuri deoarece este dificil de intretinut, este originar din China de Nord si Mongolia;

• Hamsterul alb pitic siberian (rusesc) - originar din Kazahstan si estul Siberiei, este si el o varietate rara - hamsterul alb pitic siberian prezinta o particularitate cel putin bizara - isi poate schimba culoarea pana la alb in timpul iernii (de aici ii vine si numele).
In general, hamsterul are 8 - 12 centimetri lungime si 50-80 de grame. Blanita variaza din punctul de vedere al coloritului si dispunerii petelor; astfel, se disting mai multe varietati de culoare, dintre care cele mai des intalnite sunt:
• monocolor (auriu, cafeniu, roscat-deschis, crem, alb),
• bicolor (alb cu roscat, alb cu cafeniu, cafeniu cu roscat)
• tricolor (cafeniu cu roscat si maroniu-deschis)
Hamsterii sunt animalute nepretentioase dar foarte energice, care, la dimensiunile lor reduse au totusi nevoie de spatiu de miscare care sa le permita sa-si desfasoare "activitatile" zilnice - orice hamster isi va alcatui depozite de mancare, pentru umplerea carora va depune toata energia de care este capabil.
Daca ai decis sa achizitionezi un hamster, inseamna ca vei avea un companion vesel, plin de viata, alaturi de care nu te vei plictisi pe durata celor 2 ani jumatate, care reprezinta media de viata a acestor animalute.

Ingrijirea hamsterului

Ingrijirea este foarte importanta cand vorbim de bunastarea animalului de casa. Animalele de mici dimensiuni, precum hamsterul, trebuie sa se obisnuiasca sa fie tinute in mana si ingrijite, de la o varsta frageda. Indicat este sa incepeti cu reprize scurte de ingrijire si sa le mariti durata treptat, pana cand animalul va sta linistit atunci cand il periati. Aceasta este o ocazie buna de a verifica si daca micutul are diverse probleme ale pielii, ca umflaturi sau iritatii. De asemenea, puteti inspecta si ochii, urechile, gura, nasul, labutele si unghiile animalului atunci cand acesta va sta linistit in mainile dumneavoastra.

Trebuie sa va asigurati ca nu provocati animalutului disconfort atunci cand ii controlati dintii sau unghiile pentru mai mult timp. Daca dintii patrupedului sunt prea mari atunci acesta nu va mai putea manca si va deveni infometat. Cea mai buna varianta, in cazul companionilor de mici dimensiuni, ar fi o vizita la doctorul veterinar pentru taierea dintilor si a unghiilor. Fata de alte animale de mici dimensiuni, ca iepurii sau porcusorii de Guinea, hamsterii nu au nevoie sa le fie taiate unghiile in mod regulat. Majoritatea hamsterilor isi rod unghiile pentru a le tine scurte. Chiar daca unghiile hamsterului pot fi destul de ascutite, acesta nu va poate zgaria daca il tineti cum trebuie in mana. Totusi, unghiile acestui animalut se pot intepeni in podeaua unei custi de sarma sau intr-un covor, asa ca incercati sa depistati cand unghile devin prea lungi.

Hamsterii se spala singuri, la fel ca pisicile. Isi vor linge picioarele si labutele si isi vor verifica blana. Nu este deloc nevoie sa facem baie acestor rozatoare. De fapt, nu exista niste cerinte speciale pentru ingrijirea acestor patrupede. Rasele cu par lung, in schimb, vor avea nevoie cateodata sa le fie indepartate mici impuritati din blana. Pentru aceasta sarcina puteti folosi o periuta de dinti moale.

Unele varietati de hamster prefera baile de nisip. Pe piata se gaseste un nisip special pentru aceste animale, la fel de bun si pentru chinchilla (nu folositi nisip normal si cu atat mai putin din cel luat din curte sau din preajma vreunei constructii, pentru ca poate afecta sanatatea animalului). Hamsterii se vor invarti prin acest nisip pentru a indeparta orice mizerie din blana. Folositi un vas destul de mare pentru ca hamsterul sa aiba loc sa se miste iar nivelul nisipului trebuie sa fie de aproximativ 1.3 cm. Daca vasul nu este destul de inalt (cam 5 cm) atunci o mare parte din nisip se va imprastia in jur. Lasati animalutul sa se "scalde" cat doreste, o data pe saptamana, si inlocuiti nisipul dupa doua sau trei folosiri.

Hamsterul are grija de propriile urechi destul de eficient insa exista semne care ar putea indica o afectiune si nevoia ca dumneavoastra sa luati masuri. Daca observati ca animalutul se scarpina excesiv in zona urechilor sau acestea sunt rosii si inflamate trebuie sa mergeti cu hamsterul la doctorul veterinar.
Un animal mic care este batran sau supraponderal nu mai reuseste sa se ingrijeasca singur cum trebuie. Totusi, ii place sa fie curat, asa ca incercati sa stabiliti o rutina a ingrijirii si respectati-o toata viata animalutului.

Ce mananca un hamster?
Hamsterul este un rozator care in general nu face mofturi la mancare; este, de altfel, omnivor - in afara de mancarea speciala pentru hamsteri care se gaseste in pet-shop-uri, in conditiile in care te asiguri ca 1/5 din ratia zilnica sa fie alcatuita din alimente bogate in proteine, poti imbogati meniul zilnic al hamsterului tau cu aproape orice aliment de origine vegetala sau animala:
• LEGUME: morcovi, salata, patrunjel (bogat in vitamina C), fasole pastai, porumb;
• FRUCTE: banane, mere, nuci, caise;
• CARNE: de pasare (pui, curcan) - fiarta, nu prajita;
• ALTE ALIMENTE: orez fiert, ou fiert, paste, paine uscata.
IMPORTANT! A se evita citricele: lamai, portocale, grapefruit etc., deoarece, desi contin vitamina C, nu sunt sanatoase pentru aparatul digestiv al hamsterului!
Pentru mancarea hamsterului este bine sa folosesti un bol mic sau o farfurioara - cantitatea de mancare suficienta pentru un hamster pe zi de obicei incape fara probleme intr-o lingura - nu ii pune mai mult decat are nevoie, pentru ca rezultatul nu va fi un hamster ma satul, ci o cusca mai murdara! In plus, hamsterii au obiceiul sa-si faca depozite de mancare care se altereaza repede (mai ales in sezonul cald) si pot deveni o sursa de mirosuri urate si chiar de infectie.
Ca sa determini cantitatea de mancare necesara hamsterului tau pentru o zi, umple bolul si urmareste-l cat mananca in ziua respectiva; de a doua zi vei pune in bol o cantitate de mancare echivalenta cu cea consumata in ziua precedenta.
Mancarea speciala pentru hamsteri, care se gaseste in pet-shopuri, fiind uscata, poate fi lasata in bol pe durata intregii zile intrucat nu se altereaza; daca insa ii dai mancare care se poate altera (carne fiarta, ou etc.) sau care se ofileste isi poate pierde astfel continutul nutritiv (vegetale) este bine sa o portionezi in parti mici si sa hranesti hamsterul cu cat poate manca o data. Restul se poate pastra intr-un vas acoperit in frigider, de unde se scoate, ca sa nu fie foarte rece, cu aproximativ o jumatate de ora inainte de ora mesei. Mancarea speciala din comert se pastreaza intr-un loc uscat si ferit de lumina, intr-un recipient bine inchis.
FOARTE IMPORTANT! Hamsterii beau apa! In lipsa apei, hamsterul isi poate lua cantitatea de apa necesara din alimentatie insa, daca alimentatia este preponderent uscata, hamsterul se deshidrateaza rapid si moare.
Este bine sa ai un recipient cu picurator pe care sa il agati de unul din peretii custii, din care hamsterul sa poata bea atunci cand simte nevoia. Apa trebuie sa fie proaspata, deci se schimba in fiecare zi; in sezonul cald schimbarea apei se recomanda sa se faca de doua ori pe zi, dimineata si seara. Nu se recomanda bolurile sau alte vase deoarece hamsterul le poate rasturna si astfel asternutul custii se uda si trebuie schimbat deoarece, daca este lasat umed, mucegaieste foarte repede, mai ales in sezonul cald.

Femela sau mascul?
Sexul hamsterului poate fi greu de determinat, in special daca nu avem la indemana un mascul si o femela pentru a-i compara. Cel mai important indiciu este distanta dintre organele genitale si anus. Aceasta este mult mai scurta la femele decat la mascul, unde este de aproximativ 1cm. De asemenea, masculii au scrotul cu testicolele de obicei vizibil.

Boli frecvente la hamsteri
Desi sunt destul de rezistenti, hamsterii pot suferi de diverse afectiuni, dintre care vom descrie in continuare, pe scurt, cateva dintre cele mai frecvent intalnite. Datorita dimensiunilor reduse, orice ranire, cat de minora, daca nu este tratata de urgenta poate deveni grava si poate provoca in cele mai rele cazuri moartea hamsterului. Daca observati ceva schimbat in comportamentul hamsterului, indiferent cat de minora este schimbarea, apelati la ajutorul medicului veterinar, care poate depista din timp o eventuala problema de sanatate. Nu incercati sa tratati hamsterul fara sfatul medicului, deoarece, pe langa faptul ca diagnosticul corect nu poate fi dat decat in urma unui consult medical, anumite medicamente (in general, antibioticele!) ii pot fi fatale micutului rozator.
Simptome care indica posibilitatea unei stari de boala:
• Blana ciufulita sau murdara (ileita proliferativa)
• Stranut (infectii respiratorii)
• Respiratie suierata si/sau greoaie (infectii respiratorii)
• Scurgeri din ochi si/sau nas (infectii respiratorii)
• Pierderea poftei de mancare (ileita proliferativa)
• Tendinta de a se ascunde in locurile cele mai intunecoase si mai ferite ale custii
• Lipsa de activitate, apatie (ileita proliferativa)
• Caderea parului (boli de piele, paraziti)
• Coada umeda
• Diaree (ileita proliferativa, diverse infectii, indigestii pasagere)
In cazul in care suspectati imbolnavirea hamsterului, inainte de a-l duce la veterinar sau daca nu este posibil sa-l duceti chiar in momentul in care ati observat simptomele ingrijoratoare, asigurati-va ca temperatura camerei in care il tineti este suficient de ridicata (cand sunt bolnavi au nevoie de caldura) si ca mananca si bea apa. Daca refuza hrana si apa, insistati sau ajutati-l sa manance si sa bea (cu o pipeta), dar nu il fortati, se poate ineca.

Bolile de piele

Una dintre alarmele false pentru proprietarii de hamsteri care nu au inca suficienta experienta este prezenta a doua zone maronii pe lateralele corpului hamsterului, cate una pe fiecare parte, simetric – acestea sunt glandele "de miros", care ii ajuta pe hamsteri sa se recunoasca intre ei si a caror culoare maro inchis este normala. Caderile de par sezoniere nu trebuie sa va alarmeze, sunt normale; daca insa caderea parului este excesiva si continua, fara a fi sezoniera, sau daca pielea este inrosita, umflata si hamsterul se scarpina mai frecvent decat de obicei, trebuie sa apelati la ajutorul medicului veterinar.
In general, bolile de piele ale hamsterilor sunt cauzate de paraziti externi – medicul veterinar va lua o proba de piele pe care o va examina in laborator, pentru a afla exact despre ce paraziti este vorba, pentru a putea incepe un tratament adecvat.
Hamsterii pot, de asemenea, sa dezvolte diverse alergii si infectii cutanate.

Abcesele
Abcesele sunt pungute de puroi (ca niste cosuri profunde si dureroase) care apar in zonele in care pielea a fost lezata anterior (zgariata, impunsa) si leziunea s-a infectat; abcesele pot aparea chiar daca leziunea a fost minora. Abcesele se pot forma si in zona obrajilor, acolo unde hamsterul acumuleaza mancare, daca mancarea zgarie mucoasa bucala.
Puroiul se acumuleaza sub piele; zona afectata este umflata si se simte la pipait; uneori abcesul se sparge de la sine si atunci pielea si blanita din zona vor fi umede. Abcesele trebuie tratate de catre medicul veterinar; acesta trebuie sa opereze abcesul pentru ca puroiul sa se scurga, trebuie sa curete rana si sa trateze zona cu un antibiotic netoxic pentru hamster.

Infectiile respiratorii
Orice infectie respiratorie este foarte periculoasa pentru viata hamsterului, intrucat se poate transforma rapid in pneumonie, care in cele mai multe cazuri este fatala. Daca hamsterul stranuta ocazional, nu trebuie sa va faceti griji, pentru ca poate stranuta din cauza fanului sau a unor fire de blanita care au ajuns in nas; daca insa hamsterul incepe sa stranute des, in combinatie cu alte simptome conexe (respiratie grea, suierata, apatie, pierderea poftei de mancare), trebuie sa cereti ajutorul medicului veterinar.

Diareea
Diareea este cauzata in general de diverse infectii la nivelul tubului digestiv (si poate fi un simptom al ileitei proliferative) sau de schimbari de dieta. De asemenea, diareea poata aparea ca urmare a unui tratament cu antibiotice aplicat pentru a vindeca alta afectiune.
Daca diareea este cauzata de administrarea de hrana proponderent vegetala (in general, verdeturi proaspete), nu este asociata cu pierderea apetitului si nici nu cauzeaza apatie – prin urmare, nu este periculoasa dar necesita renuntarea la verdeturile proaspete pentru cateva zile si introducerea altor alimente in dieta zilnica; de asemenea, asigurati-va ca hamsterul cu diaree bea suficienta apa – in cazul in care se dezhidrateaza, hamsterul poate muri.
Daca, dupa schimbarea hranei, diareea continua mai mult de 24 de ore, consultati neaparat veterinarul.

"Boala cozii umede" - Ileita proliferativa
Aceasta afectiune se numeste ileita proliferativa si este o enterita localizata, letala, posibil cauzata de o bacterie care se inmulteste intr-o zona a aparatului digestiv numita jejun, Campylobacter jejuni. Boala este foarte contagioasa si des intalnita la puii de abia intarcati, epidemiile se declanseaza si pe fond de stres si schimbari de dieta, in general in custi suprapopulate si, din acesta cauza, necesita carantina stricta daca aveti mai multi hamsteri. Simptomele sunt aspectul neingrijit al blanitei, pierderea poftei de mancare, letargie (somnolenta) si diaree continua (umezeala continua in zona anala si caudala).

Intoxicatiile de la rasinoase

Atentie la asternutul custii – sub nici o forma acesta nu trebuie sa contina rasinoase – rasinoasele (brad, pin, cedru, molid etc) elibereaza in atmosfera compusi volatili foarte toxici pentru hamster. Expunerea la aceste emisii toxice poate cauza boli respiratorii, alergii cutanate si, daca expunerea este prelungita mai multe luni, poate cauza leziuni ireversibile ale ficatului.

Otravirile cu antibiotice

Antibioticele sunt in majoritate toxice pebtru hamster. Dintre antibioticele periculoase mentionam penicilina, amoxicilina, ampicilina, streptomicina, tetraciclinele, eritromicina, cefalosporinele si gentamicina. NU administrati antibiotice, sub nici o forma, oral sau cutanat (unguente) fara a cere avizul medicului veterinar – va puteti ucide hamsterul.

Alarma falsa - hibernarea

Daca temperatura camerei in care sunt tinuti scade sub o anumita limita (cca. 20 de grade), hamsterii is incetinesc functiile vitale, devin aproape inactivi si respira foarte rar – cu alte cuvinte, "hiberneaza". Acest comportament cat se poate de normal sperie in general stapanii, care sunt convinsi ca hamsterul este bolnav. Problema se rezolva foarte simplu, prin cresterea temperaturii mediului inconjurator.

Coada umeda - o afectiune des intalnita la hamsteri
Numai uitandu-ne la un hamster ne putem da seama dupa marimea lui ca sunt animalutze fragile, expuse riscurilor de imbolnavire daca nu sunt crescuti in conditii propice. Orice comportament diferit fata de cel pe care il are hamsterul in mod normal - tuse, tremurat, mers impleticit etc. - poate fi un semn de imbolnavire.

Una din bolile care apare des la hamsteri aste asa numita «Coada umeda», boala ce se manifesta pe fundalul unei infectii bacteriene sau al unui dezechilibru la nivelul bacteriilor care in mod normal se afla in stomacul hamsterului; adesea este confundata cu o simpla diaree. Un hamster suferind de aceasta infectie in mod cert va avea diaree; diareea este atat de severa incat hamsterul este in permanenta ud sau murdar nu numai in jurul anusului ci si in jurul cozii. Diareea este insotita de un miros puternic si neplacut. Excrementele sunt sub forma de picaturi, aproape incolore, lichide si uneori contin mucus.

Ca raspuns la durere hamsterul are greutati in mers, merge «cocosat», este slabit si letargic si scanceste de durere.

Primele simptome apar in 7 zile de la instalarea bolii, boala este cel mai adesea fatala, hamsterul ajungand in acest stadiu in 24 de ore de la primele semne ale bolii. Din acest motiv este vitala consultatia unui doctor veterinar si administrarea tratamentului cat mai repede posibil. Nu folositi niciodata medicamente «dupa ureche» ; hamsterii se mai pot imbolnavi de o alta boala, opusa cozii umede si anume asa numita boala a cozii uscate. Nu va ganditi ca daca numele celor doua afectiuni este in antiteza si tratamentele functioneaza dupa acelasi grafic; deci nu folositi medicamente care au efect invers celor pentru coada uscata sau invers. Incercati acest tip de tratament doar in cazurile de extrema urgenta cand controlul unui medic veterinar este imposibil din diverse motive. In momentul in care ajungeti la medic nu uitati sa specificati cum anume si prin ce metode ati incercat sa restabiliti starea de sanatate a hamsterului.

O cusca in care s-a aflat un hamster infestat cu aceasta bacterie trebuie igienizata cu solutii speciale pentru dezinfectarea custilor destinate animalelor mici; de asemenea cusca nu trebuie populata cu alt hamster (in cazul in care cel bolnav a murit) timp de cateva saptamani; daca hamsterul bolnav a raspuns pozitiv tratamentului nu trebuie reintrodus in cusca decat dupa perioada de dezinfectare.